Sunteți pe pagina 1din 6

Eficacitatea actiunii

de sponsorizare
Realizat: Murzac Ina
Profesor: Gontea Doina
Sponsorizarea în România: situaţia actuală
Primul an în care donaţiile şi sponsorizările au fost luate în calculul bugetului de stat a fost 2000.
La execuţia bugetului, s-a constat că sumele provenite din donaţii şi sponsorizări s-au ridicat la
246.449.000.000 lei. Pentru bugetele locale, donaţiile şi sponsorizările s-au cifrat la sume de sub 1
miliard de lei. De altfel, în România, principalii solicitanţi de sponsorizări continuă să fie
instituţiile şi autorităţile publice (în proporţie de c. 90%), ceea ce dovedeşte, încă o dată, faptul că,
de regulă, acestea sunt subfinanţate de la bugetul de stat sau bugetele locale.
Federația de Automobilism din Republica Moldova prezintă al treilea campionat oficial de karting. Cinci etape, care vor
avea loc la Chișinău, Orhei, Bacau(Ro) și Grigoriopol, vor delecta mii de spectatori din luna mai pînă în septembrie.
Cursele sînt spectaculoase, karturile atingînd viteze de pînă la 140 km/h, or viteza e doar o mică parte din show. Asociatia
Obsteasca "Orhei Autodrom" și Rotax Max Challenge Moldova, în colaborare cu Federaţia de Automobilism din Republica
Moldova, prezintă Campionatul National de Karting 2016. Un campionat amplu și foarte ambițios care va atrage la un loc
mai mulți pasionați ai mișcării de motor-sport din Republica Moldova.

Promovarea Evenimentului
Competițiile din cadrul campionatului vor fi mediatizate pe numeroase platforme:
www.karting.md – site-ul dedicat promovării evenimentului cu pagină promoțională
www.federatia-auto.md
www.autodrom.md, www.formula1.md
reţelele sociale: www.facebook.com, www.twitter.com
TV: N4, Publika TV, Jurnal TV, Pro TV, TV7, TVC 21, Prime, Canal 3, Pro TV, AllMoldova, Sports.md
Avto Radio
La etapele din mun. Chișinău și or.Orhei sînt estimați peste 5000 de spectatori, iar prezentarea reportajului despre
competițiile date în mass-media mai adaugă un auditoriu de peste 400 000 de telespectatori.
Ce vă Oferim
SPONSOR PRINCIPAL
 Posibilitatea expunerii a 10 bannere proprii, 300x100 cm, la locul desfășurării evenimentului;
 Posibilitatea lipirii a 4 stickere proprii, 20x10 cm pe bordul fiecărui kart participant;
 Posibilitatea lipirii logotip-uri 7x7 cm pe combinezonul pilotului;
 Plasarea logoului pe pagina web de promovare a evenimentului karting.md;
 Menționarea partenerului nemijlocit în cadrul competiției la fiecare 30 minute;
 Posibilitatea amenajării unui stand propriu de vînzare şi promovare;
 Posibilitatea distribuirii materialelor publicitare pe teritoriul evenimentelor;
 Difuzarea unui spot audio-video de promovare a evenimentului la TV și Avto Radio, 7 zile a câte 7 ieșiri zilnic cu
durata fiecărui spot de 25 secunde;
 Promovarea evenimentului pe internet și rețelele de socializare;

Acest pachet de sponsorizare este disponibil pentru suma de ______ de euro, cîte _____ de euro pentru fiecare
etapă. La achiziționarea acestui pachet pentru întreaga durată a campionatului, campionatul va fi redenumit în
"Campionatul National de Karting 2016 prezentat de [Denumirea companiei]".
PARTENER
 Posibilitatea expunerii a 6 bannere proprii, 300x100 cm, la locul desfășurării evenimentului. 
 Posibilitatea lipirii a 2 stickere proprii, 20x10 cm pe bordul fiecărui kart participant. 
 Plasarea logoului pe pagina web de promovare a evenimentului karting.md 
 Menționarea partenerului nemijlocit în cadrul evenimentelor la fiecare 60 minute. 
 Posibilitatea amenajării unui stand propriu de vînzare şi promovare;
 Posibilitatea distribuirii materialelor publicitare pe teritoriul evenimentelor;
 Difuzarea unui spot audio-video de promovare a evenimentului la TV si Avto Radio, 7 zile a câte 7
ieşiri zilnic cu durata fiecarui spot de 25 secunde;
Acest pachet de sponsorizare este disponibil pentru suma de _____ de euro, cîte ____ de euro pentru
fiecare etapă.
SPONSOR
Posibilitatea expunerii a unui banner propriu, la locul desfășurării evenimentului sau amenajare a unui
stand propriu de vînzare şi promovare a produselor. Acest pachet este disponibil pentru suma de ___
euro/m2 

S-ar putea să vă placă și