Enigma Otiliei

de George Călinescu

    George Călinescu a fost un scriitor, publicist, critic şi istoric literar, academician român.
Acesta este considerat drept unul dintre cei mai importanţi critici literari români din toate
timpurile alături de Titu Maiorescu şi Eugen Lovinescu.

Romanul „Enigma Otiliei” a lui George Călinescu a apărut în perioada interbelică, în anul 1938.
Acesta este un roman realist de tip balzacian, modernist, obiectiv şi clasic.

Romanul este specia genului epic in proză, de mare întindere, cu o acţiune ce se desfăşoară pe
mai multe planuri, cu un număr mare de personaje şi un conflict puternic.

Tema operei este prezentarea unor aspecte ale burgheziei bucureştene de la începutul secolului
XX, ceea ce determină caracterul citadin şi social al operei. Romanul prezintă formarea unui
tânăr, care înainte de a-şi face o carieră, trăieşte experienţa iubirii şi a relaţiilor de familie.

Titlul operei a fost iniţial „Părinţii Otiliei”, acesta reflectă ideea balzaciană a paternităţii, pentru
că fiecare dintre personaje determină într-un fel destinul orfanei Otilia, ca nişte părinţi. Autorul
schimbă titlul, iar accentul cade pe Otilia, astfel aceasta devine o enigmă pentru că fiecare
personaj din roman o percepe diferit.

Incipitul este unul specific romanului realist. Acesta fixează verific cadrul temporal şi spaţial al
acţiunii: „Într-o seară de la inceputul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece, un tânăr de
vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de liceean, intră pe strada Antim, venind dinspre
strada Sfinţii Apostoli”.

Acţiunea romanului începe cu venirea tânărului orfan Felix Sima la Bucureşti, în casa unchiului
şi tutorelui său, pentru a studia medicina. Costache Giurgiuveanu este un rentier avar, care o
creşte în casa lui pe Otilia Mărculescu, fiica sa vitregă, cu intenţia de a o înfia, dar Aglae o
consideră un pericol pentru moştenirea fratelui ei.

Conflictul romanului se bazează pe relaţiile dintre cele două familii înrudite, cea a lui Costache
Giurgiuveanu şi cea a surorii lui Costache, Aglae. Dar asistăm şi la un conflic dintre Felix şi
Pascalopol, acesta fiind pentru mâna Otiliei.

Modul de expunere predominant în text este naraţiunea. Aceasta este realizată la persoana a III-
a, cu focalizarea zero şi viziunea „dindărăt”, naratorul fiind omniscient şi omniprezent.

O primă secvenţă narativă semnificativă este reprezentată de vizita Otiliei la moşie la Pascalopol
împreună cu Felix. Pe tot parcursul vizitei, Otilia se plimbă cu tânărul Sima, se simte bine, astfel
Felix primeşte atenţie deosebită. Din care putem deduce faptul că protagonista avea sentimente
mai presus de cele de rudenie pentru tânarul băiat.

O altă secvenţă narativă semnificativă este reprezentată de întoarcerea Otiliei şi a lui Pascalopol
de la Paris. Cu toate că pe timpul şederii la Paris Otilia a fost bârfită de rudele sale din familia
Tulea, aceasta a ţinut să le ofere cadouri la întoarcerea acasă. Astfel aceasta dă dovadă de bună
creştere.
În concluzie, datorită elementelor prezentate ulterior, putem spune că „Enigma Otiliei” a lui
George Călinescu întruneşte toate notele definitorii unui roman realist de factură balzaciană
prin prezentarea critică a  unor aspecte ale societăţii de la începutul secolului al XX-lea, prin
motivul paternităţii şi cel al moştenirii.