Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
In ultimele trei decenii lexicografia romaneasca s-a imbogatit cu o serie de dictionare de cele mai
diverse tipuri, care se adreseaza atat specialistilor din diferite domenii, cat si unui public foarte
larg. Alaturi de dictionarele de limba si de literatura au aparut dictionare (si enciclopedii) pentru
multe alte discipline (filozofie, etica, economie, politica, tehnica, geografie, medicina, chimie,
arhitectura etc).
Dictionarele de limba speciale sunt mai numeroase si mai variate (contopite in Indreptar
ortografic, ortoepic si de punctuatie", 1960 (ed. a II-a 1965, ed. a III-a 1971, ed. a mentionam
numai tipul de dictionar si anul aparitiei): "dictionar de neologisme", 1961 (ed. a II-a 1966, ed. a
III-a 1978); "dictionar de sinonime" (unul in 1972; altul in 1980); "dictionar de antonime",
1974; "dictionare de expresii si locutiuni" (unul in 1969; altul in 1985); "dictionar de
terminologie lingvistica", 1980; "dictionar de terminologie poetica", 1973; "dictionar de termeni
literari", 1976; "dictionarul limbii poetice a lui Eminescu", 1968.
Un dicionar sau lexicon este o lucrare lexicografic care cuprinde o parte semnificativ
dintre cuvintele unei limbi, ale unui dialect, ale unui domeniu al tiinei, literaturii, artei etc., aezate
ntr-o anumit ordine (de obicei alfabetic), avnd n general definiia sensurilor cuvntului mpreun
cu pronunie, etimologie i alte informaii, sau o list de cuvinte nsoite de traducerile lor ntr-o alt
limb.
Dicionare romneti
Primele dicionare romneti, manuscrise, au fost glosare bilingve (slavo-romne), dintre care cele
mai vechi dateaz din sec. al XVI-lea. Cea dinti lucrare lexicografic bilingv cu limba de baz
romneasc dateaz din jurul anului 1700; este un dicionar romn-latin, redactat de un bnean
rmas necunoscut. Primul dicionar tiprit a fost tot bilingv, i anume dicionarul rus-romn, alctuit
de Mihail Strilbiki (Iai, 1789). O lucrare lexicografic remarcabil este Lexiconul romnesc-
nemesc al lui Budai-Deleanu (1818), rmas n manuscris. Lucrarea se bazeaz pe un material
extras din texte i cuprinde indicaii de ordin gramatical, stilistic i etimologic. Dup Dicionarul
romnesc, latinesc i unguresc, n dou volume, elaborat din ornduiala episcopului Ioan Bob de
un autor nc neidentificat i tiprit la Cluj (1822-1823), urmeaz lucrarea considerat drept nceput
al lexicografiei romne moderne, Lexiconul de la Buda (1825), dicionar romn-latin-maghiar-
german. Academia Romn i-a nscris n statut elaborarea unui dicionar al limbii romne. Prima
ncercare n acest sens a fost Dicionarul limbii romne al lui A.T. Laurian i I.C. Massim (3 vol.,
1871-1877), lucrare care se caracterizeaz prin latinism exagerat. Dup eecul acestei ncercri,
Academia a ncredinat sarcina de a elabora dicionarul limbii romne lui B.P. Hadeu. Acesta
concepe un dicionar de proporii vaste, cu caracter etimologic, istoric, folcloric, dialectal i
onomastic, intitulat Etymologicum Magnum Romaniae, din care au aprut numai trei volume (1886-
1893), cuprinznd litera A i parte din B; conducerea lucrrii a fost apoi ncredinat lui Al.
Philippide i, n sfrit, lui S. Pucariu. Acesta a publicat, ntre 1906 i 1944, literele A-C i F-L
din Dicionarul limbii romne, lucrare cu caracter istoric, etimologic, explicativ i normativ. Printre
dicionarele limbii romne lucrate n afara Academiei, mai importante sunt: Dictionnaire dtymologie
daco-romane al lui A. Cihac (2 vol., 1870, vol. 1; 1879, vol. 2), care constituie o replic dat
exagerrilor latiniste; Nouveau dictionnaire roumain-franais al lui Frdric Dam (1893-1895), cel
dinti dicionar bilingv aprut la noi cu sensurile ilustrate prin citate din autori; Dicionarul universal al
limbii romne de Lazr ineanu, aprut n 1896 i apoi n numeroase alte ediii; Rumnisch-
Deutsches Wrterbuch al lui H. Tiktin (3 vol., 1895-1924), dicionar istoric i etimologic, bogat n
explicaii i citate ilustrative; Etymologisches Wrterbuch al lui S. Pucariu (1905), dicionar
etimologic al elementelor latine din limba romn; Dicionarul etimologic al lui I.A. Candrea iO.
Densusianu (1907-1914), cuprinznd elementele latine ale limbii romne de la A la P; Dicionarul
limbii romne din trecut i de astzi al lui I.A. Candrea (1931).
PISC, pisici, s. f. I. 1. Mamifer domestic carnivor din familia felidelor, cu corpul suplu, acoperit
cu blan deas i moale de diferite culori, cu capul rotund, cu botul foarte scurt, cu maxilarele
puternice i cu ghearele retractile i ascuite (Felis domestica); spec. femela acestui animal.
Pisic slbatic = specie de pisic (I 1), mai mare dect aceasta, cu blana rocat-cenuie cu
dungi negre, care triete n pdure (Felis silvestris). Expr. A tri (sau a se nelege, a se iubi)
ca cinele (sau ca oarecele) cu pisica = a nu se nelege, a tri ru cu cineva. A umbla cu
pisica-n traist = a cuta s neli, s pcleti pe cineva. A cumpra pisica n traist = a se
nela la cumprturi (lund marfa pe nevzute). A avea ochi de pisic = a) a avea privire
ager; b) a fi viclean. (Fam.) A avea nou suflete ca pisica = a fi rezistent, a avea o mare
vitalitate. A fi (sau a sta ca o) pisic plouat = a fi abtut, descurajat, fr chef; a arta prost, a
avea o inut necorespunztoare. A se spla ca pisica, se spune despre cei care se spal
superficial i, p. ext., despre cei neglijeni. Piere (saumoare) pisica, se spune pentru a arta c
se petrece ceva neobinuit, de importan deosebit. 2. Blan de pisic (I 1)
prelucrat. 3. Compus: pisic-de-mare = specie de pete marin cu scheletul cartilaginos, lung
de 60-100 cm, cu corpul turtit romboidal i cu coada terminat cu un spin veninos (Trygon
pastinaca). II. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive, pri ale acestora etc., care
prind sau trag ceva, se nfig n ceva etc. 1. Dispozitiv de agare i de desprindere a berbecului
din captul cablului de ridicare de la sonetele cu cdere liber. 2. Crucior deplasabil pe o
grind sau pe un pod rulant, prevzut cu un mecanism de ridicare a sarcinilor; crucior de
macara. 3. Mnunchi de srme de oel, folosit pentru curarea de noroi sau de pmnt a
utilajelor de foraj. Pis + suf. -ic.
Pisica domestica este un mamifer care face parte din familia felinelor Felidae. Este un animal
carnivor ce traieste in preajma omului de cel putin 3500 de ani, fiind folosita pentru a tine
soarecii la distanta de gospodarii. Cu toate ca este un animal domestic, pisica nu isi pierde
niciodata abilitatea de a trai in salbaticie. Pisica este un animal de talie mica, iar scheletul ei
este format din 250 de oase. Coloana vertebrala este foarte flexibila, avand in continuarea ei o
coada ce are rol in mentinerea echilibrului. Labele anterioare ale pisicii se termina cu cinci
degete, pe cand labele posterioare, de o lungime mai mare, au doar patru degete. Muschii sunt
foarte flexibili si puternici, oferind animalului mobilitate. Pisica are simturile foarte dezvoltate.
Auzul pisicii este mult mai bun decat cel al unui om, iar mirosul de patruzeci de ori mai
dezvoltat decat al omului. Vazul este simtul principal al unei pisici. Pisicile sunt capabile de
reproducere dupa varsta de 9 luni. De obicei perioada de reproducere la pisici este intre
primavara si toamna. Acest interval de timp este destul de neplacut pentru proprietarii
animalului, deoarce pisicile capata un comportament bizar si oarecum deranjant. Din acest
motiv multe dintre persoanele care detin o pisica prefera ca aceasta sa fie castrata. Dupa
aproximativ 60 de zile de la momentul reproducerii, femela naste de obicei 4 pui de pisica.
Dupa trei luni in care mama ii invata cum sa se spele, cum sa se hraneasca si sa vaneze, puii de
pisica sunt pregatiti sa traiasca singuri.
Pasivitate -
_________________________________________________________________________