Sunteți pe pagina 1din 2

TEMA 1.1.

EXEMPLU INTERESANT
Pământul, planeta verde
-fișă de activitate-

O lume mai bună o putem avea dacă și mediul în care trăim este curat, îngrijit și protejat.
Despre importanța mediului natural în viața omului am discutat încă de la clasa
pregătitoare(la seria trecută) când am susținut într-o zi din Școala Altfel o activitate cu tema
Pământul, planeta verde .
1. Obiectivele generale:
a. importanța mediului natural în viața omului ;
b. formarea unei atitudini pozitive față de mediu și conștientizarea unor acțiuni care contribuie
la protejarea lui.
2. Resursele:
a. umane elevii clasei pregătitoare B
b. materiale videoproiector, laptop, coli A3, Cutia vieții( apa, pamânt, aer și lumină),
creioane colorate, carioci, fișe de lucru, glob pământesc, măr verde
3. DESCRIEREA ACTIVITĂȚII:
Elevii au fost grupați câte patru, iar grupele au fost formate în urma tragerii la sorți a
jetoanelor cu personaje din desene animate.
*Prima sarcină de lucru a fost să observe o cutie și să noteze ce elemente au găsit în ea
(intulată CUTIA VIEȚII). Cele 4 elemente ale vieții sunt: apa, pământul, aerul și
lumina(apa și pământul erau în cutiuțe mici, iar celelalte
două elemente le-au descoperit cu ajutorul învățătorului).
S-a discutat despre importanța celor 4 elemente în viața
omului.
*A doua sarcină: elevii au desenat câte un obiect
preferat, au discutat între ei despre acestea, iar la final un

„Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” - CRED


Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
copil din fiecare grupă a prezentat preferințele fiecărui coleg. S-a urmărit identificarea
resurselor pământului: ,,Din ce sunt confecționate obiectele preferate ale elevilor? Ele au
viață?”.
*Se prezintă imagini cu planeta PĂMÂNT la videoproiector, se discută despre suprafața
acestuia: apă/ pământ. Printr-un mic experiment cu un măr verde tăiat în patru (3 sferturi apă
– un sfert pământ; din care doar o părticică poate fi cultivată) se poate înțelege care este acea
suprafața pe care oamenii locuiesc și pe care trebuie să o protejeze spre binele tuturor
ființelor. Demersul didactic al activității a continuat cu identificarea unor deosebiri în
imaginile prezentate cu orașe poluate și nepoluate. Astfel s-a adus în discuție și tema
protejării mediului înconjurător, având ca mesaj de implicare al elevilor în acțiunile specifice
și anume Suntem prieteni cu Pământul.
*Elevii au rezolvat fișe de lucru pe perechi, dar și individual (au colorat copiii/persoanele
care procedează corect-protejează planeta Pământ). Ei au făcut o promisiune către Pământ și
au semnat că o vor proteja de gunoaie.
*La sfârșitul activității s-a amintit de Ziua Pământului- 22 aprilie și au confecționat
insigne cu ,,Prietenul Pământului”. Mesajul activității este: ,,Dacă noi avem grijă de planeta
verde, ea va fi prietenă cu noi”.
Activitățile care necesită creativitate, libertate de exprimare sunt cele mai captivante prin
implicarea activă a întregului colectiv de elevi, așa cum a fost și cea prezentată mai sus. Prin această
activitate am urmărit să formez elevilor o atitudine pozitivă față de mediu natural și să
conștientizeze unele acțiuni care contribuie la protejarea lui (plantarea unui pomișor –prin
implicarea în proiectul Mic și ecologist, reciclarea selectivă).

„Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” - CRED


Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020

S-ar putea să vă placă și