UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAȘOV

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

TEMA 1
Rezumatul unui capitol de carte

Șerban (Andriescu) Gabriela Marinela

Anul II, PIPP-ID, Continuare de studii
PSIHOLOGIA EDUCAȚIEI

•      Titlul capitolului de carte: FORMAREA NOȚIUNILOR ȘI OPERAȚIILOR MINTALE

•      Numele autorilor: coord. Miron Ionescu, Ioan Radu; Muşata Bocoş, Vasile Chiş, luliu
Ferenczi, Voicu Lăscuş, Vasile Preda
•     Citare: Ionescu, M; Radu, I., 2000. Formarea noțiunilor și operațiilor mintale, Didactica
modernă, 51-54
•      Problematica generală: Învățarea cognitivă
•      Ideea principală a capitolului:
În procesul de instruire, noțiunea sau conceptul, ca unitate de bază a gândirii, constă dintr-o
înțelegere a datelor, adică o condensare selectivă sau integrare de informații despre însușirile
generale și esențiale ale anumitor clase de obiecte, fenomene sau relații, apoi fixarea în memorie,
stocarea acestora, și finalizarea secvenței de învățare prin aplicarea cunoștințelor și operarea cu ele.
•      Rezumatul articolului (1 pagina A4)
În capitolul Formarea noțiunilor și operațiilor mentale se prezintă treptele psihogenetice, cele
patru niveluri, prin care elevul trece succesiv pe parcursul școlarității și anume: concret,
identificator, clasificator și formal. La oricare dintre acestea putem întâlni elementele ce conturează
un concept: termenul, denumirea notelor definitorii și referentul. La nivelul concret, școlarul
recunoaște un obiect întâlnit în experiența anterioară, îi denumește adecvat după ce îl deosebește de
celelalte lucruri. Nivelul identificării înseamnă recunoașterea aceluiași obiect în diferite ipostaze
spațio-temporale sau fiind percepute în modalități senzoriale diferite. La nivelul clasificator, elevul
separă corect exemplarele care ilustrează un concept în comparație cu celelalte, iar la cel formal
poate evalua corect exemplele, analizând în funcție de atributele esențiale din definirea conceptului
putând opera cu acesta în rezolvarea de probleme
I.Radu (1986) afirmă că în formarea noțiunilor se disting două strategii tipice: inductivă, atunci
când elevul face o triere succesivă de ipoteze prin eliminare/adăugare de elemente astfel se ajunge la
o generalizare și deductivă, care se bazează pe transferul de semnificație: o noțiune nouă este
însușită prin echivalarea cu alte noțiuni cunoscute, prin exemple de contrast.
În continuare se relatează că traseul cognitiv se modularizează, astfel în baza de cunoștințe
intervin prescurtări și condensări la care elevul recurge pentru a facilita însușirea altor cunoștințe.
Prin urmare, se mărește viteza de procesare a informației, înțelegerea devine mai rapidă datorită
integrării și asimilării cunoștințelor în schemele cognitive deja formate.
Itinerarul cognitiv presupune mai departe însușirea temeinică a unui conținut prin îmbinarea a
două momente: formarea și utilizarea, adică aplicarea noțiunilor. Gândirea operează cu noțiuni și cu
reprezentări sau concepte figurale, cuprinzând note esențiale și relații importante cu rolul de a
îndruma activitatea.
Ultima etapă a parcursului instruirii este fixarea și reactualizarea noțiunilor însușite, elevul
reactualizează din memorie o informație verbală și deprinderile deja formate pentru rezolvarea de
probleme sau de sarcini practice. La final, profesorul trebuie să identifice rezultatele activității
instructiv–educative desfășurate urmărind însușirea efectivă a cunoștințelor, stadiul de formare al
priceperilor, capacitatea de a utiliza noțiunile în practică de către elev. Aceasta este denumită
informație inversă pentru că sensul ei este de la elev la profesor și se poate realiza printr-o
examinare orală sau prin lecții de verificare a cunoștințelor sau deprinderilor etc.

•      Analiza critică, din perspectiva studentului, a problemelor abordate, eventual cu argumente din
alte lucrări.

1
 Însușirea unor noțiuni reprezintă un obiectiv major al procesului de învățare, oricare ar fi nivelul
de școlarizare. Dezvoltarea proceselor intelectuale are loc în strânsă relație cu și ca urmare a
activității de instruire. Un prim pas pentru înțelegerea noțiunilor predate este realizarea unor
conexiuni între noile informații și cele pe care elevul deja le cunoaște. ,,Atunci când învățăm ceva
nou, dorim să găsim o modalitate prin care să-l conectăm la informațiile știute.” (Linksman, 1999, p.
101) Astfel, însușirea noțiunilor și operațiilor mentale se integrează într-o bază de cunoștințe, la care
elevul apelează încercând să asocieze noile elemente cu noțiuni similare din memorie, iar procesarea
informației devine mai rapidă.
Este important de reținut că traseul învățării pornește de la exemple concrete, percepute,
explicate, și ajunge la idei, de la efecte la cauze, de la particular la general, astfel sunt prezentate
strategiile inductive în capitolul ,,Formarea noțiunilor și operațiilor mentale” din Didactica
modernă și, de asemenea, strategiile deductive, în care învățarea urmează sensul invers celui
inductiv, pornind de la idei, concepte, principii, legi și mergând spre concret, spre faptul observabil,
de la general la particular.
În lucrarea Psihologia educației, Elena Cocoradă susține argumente asemănătoare celor din
capitolul rezumat și anume referitoare la implicarea unor clase de operații ale gândirii în
mecanismele învățării cum ar fi: modificarea prin adaos a cunoștințelor deja însușite, învățarea prin
crearea unor relații între noile informații și altele deja cunoscute și activități mintale superioare
pentru a dobândi cunoștințe noi, pe baza celor existente. (Cocoradă, 2009, p. 91).
În concluzie, ultima etapă de rezolvare de probleme reprezintă procesul fundamental din
activitatea de învățare deoarece intervin generalizări și transferuri ce se înscriu în constituirea de
capacități rezolutive.

•      Alte lucrări (2-3) care abordează o tematică similar

Bibliografie:

Cocoradă, E. (2009). Psihologia educației. Brașov: Editura Universității Transilvania din Brașov.

Linksman, R. (1999). Învățarea rapidă. București: Teora.