DISLEXIA este dificultatea persistent de învățare și automatizare a cititului, la copiii cu

 intelect normal și fără tulburări senzoriale și se manifestă printr-undeficit de un anumit grad în

recunoașterea și înțelegerea textelor scrise, tipărite sau demână.

DISGRAFIA constă  în dificultăți de învățare a scrierii independent de nivelul mintal și

de școlaritatea anterioară a subiectului. Ea se manifestă prin incapacitatea copilului de a scrie după
dictare literele pecare le poate reproduce și pe care le poate citi sau se
caracterizează printr-un scris ilizibil din cauza neîndemânării de a scrie cuvintele pe care, de
fapt,copilul și le reprezintă corect.

Dislexo-disgrafia, în viziunea lui P.Popescu-Neveanu, este o perturbare a învățării, citirii și a scrierii,

manifestată prin:
 confuzii, inversiuni, adăugiri și substituiri delitere, cuvinte și chiar sintagme,
 neregularizarea desenului literelor și dispunerea lor anarhică în pagină,
 neînțelegerea completă a celor citite sau scrise,
 lipsa de coerență, logică a ideilor în scris

Sindromul dislexic-disgrafic este o tulburare de integrare fonetica ce reprezinta insuficienta

capacitate de discriminare a sunetului in cuvantul auzit si a semnelor grafice in cuvantul citit, ceea
ce duce pe de o parte la o ortografie gresita in dictare si la o citire gresita a scrierii.

Diagnosticul de dislexie-disgrafie se pune dupa o evaluare complexa a copilului, relevand o

intarziere de cel putin 2 ani fata de descriptorii de performanta corespunzatori varstei cronologice.
Orice terapie incepe cu o etapa de precitire si pregrafie, in care se vor folosi metode cu caracter
general si metode specific logopedice.
Multe din aceste metode si procedee se pot efectua sub forma de joc sau li se pot imprima un
caracter de distractie si relaxare pentru inlaturarea oboselii.
Metode cu character general:
 exerciţii pentru dezvoltarea musculaturii degetelor şi a mâinii. Aceste exerciţii au o
importanţă deosebită pentru formarea mişcărilor fine ale degetelor şi mâinilor.

În funcţie de vârsta copilului, se poate introduce jocul cu scopul de a stimula efectuarea exerciţiilor
respective:
-închiderea şi deschiderea alternativă şi ritmică a degetelor;
-apropierea şi îndepărtarea alternativă şi ritmică a degetelor;
-mişcarea degetelor prin imitarea cântatului la fluier sau la pian;
-trasarea cu degetul, în aer, a literelor;
-trasarea cu degetul, pe o sticlă, a literelor;
-decuparea şi colorarea literelor;
-modelarea din plastilină a literelor

 altă metodă se referă la educarea şi dezvoltarea auzului fonematic.

Folosirea cuvintelor paronime este deosebit de eficace la toate vârstele. Acestea contribuie la
diferenţierea sunetelor asemănătoare, ca pronunţie şi poziţie a aparatului fonoarticulator, în
emiterea lor, ca şi diferenţierea grafemelor ce au structuri optice apropiate. Este bine să se aibă la
îndemână un set de cuvinte care să fie recomandat ca exerciţii pentru logopat. Astfel de exerciţii se
pot efectua după următorul sistem de diferenţiere a cuvintelor paronime: diferenţierea t-d (tuş-
duş; tată-dată); diferenţierea f-v (vată-fată; vină-fină); diferenţierea j-ş (jale-şale; joc-şoc);
diferenţierea s-z (sare-zare; sac-zac); diferenţierea p-b (pară-bară; pere-bere); diferenţierea l-r (lac-
rac; ramă-lamă); diferenţierea g-c (gară-cară; coală-goală); diferenţierea s-ş (şoc-soc; laş-las)
  altă metodă se referă la educarea şi dezvoltarea capacităţii de orientare şi structurare
spaţială.

Prin prevenirea şi înlăturarea tulburărilor de orientare, se poate evita: inversarea literelor şi a

grafemelor, dificultăţi de legare a grafemelor, în scris, şi a literelor, în citit, pentru formarea şi
perceperea cuvântului, scrisul şi cititul în oglindă, discontinuitatea în scris şi citit. Sunt indicate
exerciţii care să ducă la conştientizarea raporturilor stânga-dreapta, înainte-înapoi, deasupra-
dedesubt, sus-jos

Metode logopedice

Formarea la logopat a capacitatii de constientizare a erorilor tipice dislexo-disgrafice.

Intotdeauna atentionarea subiectului asupra greselii comise trebuie sa fie insotita si de indicarea
corecta a felului cum se citeste sau se scrie. Solicitarea sa imite modelul ideal si repetarea actiunii
pana cand dispare greseala. In caz de omitere sau de substituire a unor litere, in scris, se poate
folosi si procedeul de a intreba subiectul de la ce cuvant vine sunetul respectiv. De exemplu, cand
subiectul omite sau substituie litera „V” va fi solicitat sa denumeasca cuvinte care incep cu sunetul
„V”. Si folosirea sirurilor de cuvinte se dovedeste eficienta, intrucat contribuie la formarea
asociatiilor dintre foneme si grafeme, cat si la diferentierea lor.

DEZVOLTAREA CAPACITATII DE DISCRIMINARE AUDITIVA, VIZUALA SI KINESTEZIC-MOTRICA.

In acest caz se pot folosi dictarea si citirea de propozitii si fraze scurte, ca apoi sa se treaca la
corectarea acestora cu ajutorul subiectului. Prin antrenarea activa a subiectului la corectarea
propriului scris, se realizeaza o mai buna fixare a greselilor tipice, si astfel invata sa le elimine, dar
si sa aprecieze, din punct de vedere valoric, corectitudinea si estetica scrisului. Cu bune rezultate in
dezvoltarea capacitatii de discriminare, se pot folosi comparatiile pentru distingerea asemanarilor
si deosebirilor dintre diferite grafeme si litere sau dintre diferitele sunete din aceeasi categorie.
Astfel, se va apela la grafeme si litere asemanatoare, din punct de vedere vizual si kinestezic (p-b-
d); (m-n); (s-s) sau dupa componenta auditiva (z-j, s-s, f-v).

DEZVOLTAREA ABILITATILOR DE SCRIS –CITIT.

-Citit-scrisul selectiv consta in indicarea cuvintelor si propozitiilor apreciate ca fiind critice sau care
au un anumit grad de dificultate, ce poate determina erori tipice si pe care subiectul trebuie sa le
citeasa sau sa le scrie. Astfel, atentia logopatului este centrata pe o anumita categorie de cuvinte,
litere si grafeme, invata sa le diferentieze de altele si sa depuna eforturi pentru a le reproduce
corect. Citit-scrisul selectiv este o metoda care trezeste interesul copilului si-i stimuleaza motivatia
pentru desavarsirea actiunii.
-Citirea simultana si scrisul sub control. Subiectul citeste in acelasi timp cu logopedul, scrie sub
supravegherea nemijlocita a acestuia. Astfel, imita modelul, in citit si fiecare greseala facuta este
corectata pe loc, ceea ce intareste increderea in posibiliatile sale de a citi si a scrie corect.

-Citirea si scrierea in pereche. Doi elevi sunt solicitati sa citeasca si sa scrie in acelasi timp si sa se
corecteze reciproc, prin schimbarea alternativa a rolurilor. Se creaza o stare de competitie intre cei
doi, deoarece fiecare din ei, cauta sa surprinda greselile facute de celalalt. De regula, logopatul
sesizeaza mai usor greselile celuilalt si, odata corectate la acesta, devine constient de propriile sale
dificultati.

-Citirea si scrierea cu caracter ortoepic devine eficienta pentru dislexo-disgrafici, cand fiecare
silaba, care se citeste ori se scrie cu dificultati, este repetata de doua ori. Subiectul trebuie sa fie
atent si pentru ca numarul greselilor scade in raport de capacitatea de a intui, daca cuvantul
urmator contine silabe sau grupuri de silabe la care va intampina greutati.

-Citirea pe roluri. Fiecare elev va indeplini un anumit rol in cadrul unei povestiri si va citi numai
acea parte care se refera la rolul cu care este investit. Pe langa faptul ca invata sa fie atent, se
obisnuieste cu situatia de asteptare. Aceasta metoda faciliteaza introducerea intonatiei si a
ritmului in citire.

-Citirea si scrierea pe sintagme. Se stie ca dislexo-disgraficul are unele dificultati si in intelegerea

celor citite sau scrise. Aceasta se datoreaza si faptului ca el are tendinta de a se concentra exagerat
asupra formei in care citeste si a corectitudinii citirii, iar in scris, asupra modului in care realizeaza
fiecare grafem din cuvantul respectiv si asupra reprezentarii sale cat mai estetice, in detrimentul
sensului si semnificatiei textului parcurs. Din aceste motive, dislexo-disgraficul trebuie invatat sa
sesizeze sensul celor citite sau scrise. Subiectul trebuie invatat sa imparta textul de citit pe unitati
logice, iar dictarile si autodictarile sa se efectueze tot pe unitati sintagmatice. O astfel de metoda,
nu numai ca ajuta la intelegerea celor citite sau scrise, dar contribuie la formarea deprinderilor
lexico-grafice, prin facilitarea vitezei, legarea mai buna a grafemelor in cuvant, evitarea saririi
randurilor ori repetarea lor la citit, evitarea suprapunerilor de randuri, la scris, dezvoltarea
capacitatii de discriminare dintre fonem-grafem, fonem-litera, litera-grafem.

– Exercitii de copiere, dictare si compunere. Se stie ca cele mai frecvente greseli se fac la
compunere, deoarece logopatul nu mai are modelul in fata si nici nu aude pronuntia corecta a
fonemului, pentru a face legatura cu grafemul corespunzator. In plus, eforturile de formulare a
ideilor si transpunerea lor grafica, cu respectarea regulilor gramaticale, abat atentia logopatului de
la particularitatile scrierii.
Copierea contribuie la realizarea deprinderilor motorii si la obisnuirea cu forma grafemelor si cu
diferentele dintre ele. Pentru ca activitatea de copiere sa aiba o eficienta sporita, este indicat sa se
dea spre copiere, texte bine organizate, care vor fi analizate gramatical si semantic in prealabil si
care se vor corecta imediat, insistandu-se asupra greselilor tipice.

Dictarea este mai dificila pentru logopat decat copierea. Pentru ca ea sa-si atinga scopul in
activitatea logopedica, trebuie alese texte scurte si organizate in functie de posibilitatile
logopatului. Este indicat ca textul sa nu contina cuvinte necunoscute, iar acelea care sunt mai
dificile de explicat in prealabil.

– Corectarea confuziilor de grafeme si de litere este o conditie de baza in terapia tulburarilor grafo-
lexice. La majoritatea formelor dislexo-disgrafice se intalnesc confuzii de grafeme si litere. Un astfel
de tip de confuzii se poate produce, fie in plan auditiv, fie in cel vizual si mai frecvent in ambele
planuri.

Exercitiile pentru inlaturarea confuziilor dintre grafeme si litere trebuie sa se efectueze astfel incat
sa se respecte principiul demersului de la simplu la complex. In acest caz, se vor folosi exercitii care
sa urmareasca formarea capacitatii de discriminare, mai intai a grafemelor si literelor separate, iar
apoi in combinatii de cuvinte monosilabice, bisilabice si trisilabice. Este necesar sa se foloseasca si
grupurile diftongilor si triftongilor, pentru ca la acest nivel au loc confuzii mai numeroase. Pozitia
ocupata, in cuvinte, de grafemele si literele afectate trebuie sa varieze (la inceput, la mijloc, la
sfarsit), pentru a-l obisnui pe subiect cu toate situatiile posibile.