DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ŞCOLARULUI MIC.

ACHIZIŢIA SCRIS-CITITULUI

SIMA MARIA MAGDALENA

Rezumat. Limbajul reprezintă comunicarea, transmiterea de informaṭii între

un emiṭător şi un receptor. Înţelegerea limbajului se realizează încă din perioada
preşcolară, comunicarea începând din familie. în cursul micii şcolarităţi se formează
capacitatea de citit-scris. Scris-cititul se realizează ţinând cont de anumite elemente
cum ar fi logica spaţială, perceperea mărimii, a proporţiilor literelor şi grafemelor.
Metoda folosită în învăţarea cititului şi scrisului trebuie să se bazeze pe faptul că
scrierea coincide în majoritatea cazurilor aproape exact cu pronunţarea, deci metoda
trebuie să fie fonetică, analitico-sintetică.

Cuvinte cheie: limbaj, limbaj oral, limbaj scris, sunete, metoda

fonetică,analitico-sintetică.

Limbajul reprezintă activitatea de comunicare prin intermediul limbii.

Comunicarea înseamnă transmiterea unor informaţii între un emiţător şi un
receptor; acestor informaţii li se atribuie semnificaţii (coduri) care sunt
cunoscute de participanţii la conversaţie, codurile respective putând fi semnele
(cuvintele) diferitelor limbi naturale sau limbajul mimico-gesticular.
Înţelegerea limbajului se realizează încă din perioada preşcolară copiii
întâmpinând dificultăţi mai ales în emiterea de mesaje mai complexe (propoziţii,
fraze). Încă din copilăria mică,  o dată cu dezvoltarea comunicării verbale,
limbajul îndeplineşte tot mai activ funcţia de organizare a activităţii psihice.
Comunicarea începe, în primul rând în familie. Copilul manifestă receptivitate la
ceea ce îl înconjoară,este atent la cuvintele folosite de cei din jurul său, ştie să
descifreze mesajul transmis prin cuvinte, atribuie semnificaţii conversaţiei,
descifrează tonul pe care i s-a comunicat un anume lucru. De aceea atât la şcoală
cât şi acasă copilul trebuie mereu încurajat pentru progresele realizate.
Experienţa verbală a copilului la intrarea în şcoală îl ajută să descifreze
corect mesajele transmise, adică înţelege ce vorbesc cei din jurul său şi reuşeşte
să transmită informaţii prin propoziţii alcătuite corect. Fondul de cuvinte cu care
copilul intră în şcoală este de aproximativ 2500 de cuvinte, ceea ce reprezintă o
valoare considerabilă. Până să ajungă la sfârşitul perioadei şcolarităţii mici,
acest fond de cuvinte existent iniţial se va dubla, copilul utilizând fondul
principal de cuvinte al limbii materne (Munteanu, A., 1998). Copilul are
posibilitatea să transfere cuvintele şi la situaţiile la care nu au mai fost folosite
sau chiar să creeze noi cuvinte atunci când, în contextul dat nu găseşte imediat
corespondentul verbal ce doreşte să îl exprime. Încă din clasa pregătitoare se fac
exerciţii de compunre de cuvinte folosind un şir de litere învăţate (de exemplu
din literele c, a, r se pot forma cuvintele ,,car”, ,,rac”, ,,arc”); se folosesc
sinonime (,,prieten”-,,amic”); antonime (,sus”-,,jos”) pentru unele cuvinte;
cuvinte cu mai multe înţelesuri (,,toc”, ,,păr”), etc. De aceea, învăţătoarea
trebuie să ştie cum să atragă elevul în conversaţii constructive, să-l antreneze în
diferite activităţi de instruire în care elevul face cunoştinţă şi cu altă
terminologie din alte domenii; de exemplu la desen învaţă denumirea
instrumentelor de lucru, a tehnicilor, a diferitelor tipuri de pictură (pe sticlă, cu
griş, pe lemn, pe pânză, pe coajă de copac), a culorilor şi semnificaţia acestora,
a combinării lor pentru obţinerea nuanţelor etc.
Se dezvoltă limbajul oral, cât şi cel scris, ca urmare a însuşirii tehnicilor
de scris-citit. Exprimarea orală se va realiza în această perioadă respectând
regulile limbii literare şi va cunoaşte o creştere a debitului verbal oral; debitul
scris creşte mai lent, dar se constată numeroase progrese calitative datorate
contactului cu vorbirea literară şi cu rigorile impuse de şcoală în legătură cu
exprimarea verbală. Dacă părinţii lui folosesc un vocabular bogat şi corect,
copilul îşi va exprima mai bine gândurile şi sentimentele, va găsi mult mai uşor
cuvintele necesare. Datorită vocabularului va avea încredere în propriile forţe,
va putea conversa alcătuind chiar fraze, îşi va putea exprima părerile şi
gândurile în mod clar şi concis, va face compoziţii bune, toate acestea
constituind o latură pozitivă a personalităţii sale.
Comunicarea din cadrul şcolii, atât cu colegii cât şi cu profesorii, trebuie
să respecte anumite rigori, şi anume: învăţătorul/profesorul trebuie să stabilească
o relaţie democratică cu elevii săi, bazată pe respect reciproc şi respectarea
normelor de disciplină. În relaţiile cu colegii când un elev îşi respectă colegii, el
va împărtăşi aceleaşi impresii, iar aceste impresii duc la coeziunea colectivului.
În această etapă, în cursul micii şcolarităţi se formează capacitatea de
citit-scris. Scris-cititul se realizează ţinând cont de anumite elemente cum ar fi
logica spaţială, perceperea mărimii, a proporţiilor literelor şi grafemelor.
Procesul de însuşire a scris-cititului se realizează sub influenţa percepţiilor
vizuale, auditive şi kinestezice (Verza, E., Verza, F. E., 2000). Această abilitate
necesită dezvoltarea normală a aparatului verbo- motor şi a motricităţii fine a
mâinii.
Etapele necesare pentru învăţarea corectă a scris- cititului sunt
următoarele:
Prima etapă, perioada preabecedară debutează cu formarea auzului
fonematic şi identificarea sunetelor ca elemente componente ale cuvintelor.
Acest lucru se realizează prin analiza fonetică a cuvântului, prin despărţirea
cuvintelor în silabe şi identificarea numărului de sunete din fiecare silabă.
Despărţirea în silabe se exersează până devine o aptitudine bine dezvoltată. De
exemplu putem da următoarea sarcină elevilor:
Stabileşte numărul de silabe şi sunete din cuvintele date, după model:
____ - ____

___ __

___ - ___ - ___

__-__-__
 Apoi urmează delimitarea cuvintelor în vorbire, delimitarea şi
identificarea sunetelor din cuvinte, unirea sunetelor în cuvinte si a cuvintelor în
propoziţii. Metoda folosită în învăţarea cititului şi scrisului trebuie să se bazeze
pe faptul că scrierea coincide în majoritatea cazurilor aproape exact cu
pronunţarea, deci metoda trebuie să fie fonetică. Mai întâi se alege o propoziţie
din vorbire, apoi se delimitează cuvintele propoziţiei alese în silabe şi apoi
fiecare silabă în sunete după care se va parcurge drumul invers, de la sunete la
silabă, cuvânt şi propoziţie ceea ce denotă că metoda trebuie să fie sintetică
(Şerdean, I., 1993). Deci, metoda folosită pentru învăţarea scris-cititului este
metoda analitico-sintetică. Concomitent cu aceste exerciţii se face o pregătire a
capacităţii de scriere prin realizarea de semne grafice (liniuţe, cârlige, bastonaşe,
cerculeţe, etc.). Prin exersarea acestor elemente se dezvoltă flexibilitatea,
precizia mişcărilor şi musculatura mâinii.
Voi prezenta mai jos, în figura nr. 1 cum cu ajutorul metodei fonetico-
analitică se desprinde din context o propoziţie, apoi se extrage un cuvânt care
conţine litera vizată, se desparte cuvântul în silabe şi se identifică litera dorită, în
cazul de faţă litera,,a”.
Figura 1. Metoda fonetico-analitică, litera ,,a”

Ana are alune. Ene are mere.

Metoda
fonetico-
are/ a-re analitică are/ a-re

-re -re

a
A doua etapă necesară pentru însuşirea scris-cititului este perioadă numită
abecedară şi are ca şi caracteristică diferenţierea sunetelor de corespondentele
lor grafice. În această perioadă se învaţă alfabetul limbii române. Acest lucru se
realizează pe bază de asociaţii mentale, iar alfabetizarea devine tot mai activă.
Se diferenţiază literele mari de tipar faţă de literele mici de tipar, literele mari de
mână faţă de literele mici de mână, facilitând citirea textelor tipărite şi apoi a
propriei scrieri. De exemplu, la clasa I, la Comunicare în limba română,
lecţia ,,Sunetul şi litera ,,a” putem avea următoarea cerinţă:
Încercuieşte litera ,, a “ în următoarele cuvinte:
Apa casa lanterna rândunica cărare ramura
În etapa a treia, etapa postabecedară, se consolidează posibilităţile de
însuşire a simbolisticii implicate în alfabet şi în scrierea şi citirea cifrelor.
Formarea deprinderilor de citire a textelor mai lungi, redarea conţinuturilor
lecţiilor citite, exerciţii de cultivare a limbii sunt câteva dintre cerinţele acestei
etape. De exemplu, la o lecţie de limba română, clasa a II-a cu titlul ,,Scrierea
cuvintelor cu ,,â” şi ,,î”, o cerinţă ar putea fi următoarea:
Completaţi cuvintele cu ,,â” sau ,,î”:
C_ine _ndată p_ine se hotăr_
c_ntar z_mbet _nc_ntător c_ntec
Scrisul şi cititul se dezvoltă diferit la fiecare elev datorită particularităţilor
psihoindividuale şi modului diferit de asimilare şi procesare a noilor informaţii.
Vorbirea reprezintă punctul de plecare în dezvoltarea scrierii şi citirii; o vorbire
corectă implică scris şi citit corect.

BIBLIOGRAFIE
1. Munteanu, A., (1998), Psihologia copilului şi a adolescentului, Editura
Augusta, Timişoara;
2. Şerdean, I., (1993), Metodica predării limbii române la clasele I-IV,
Manual pentru şcolile normale, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti;
3. Verza, E., Verza, F. E., (2000), Psihologia vârstelor, Editura Pro
Humanitate, Bucureşti.