Elemente prozodice ale limbii:

accent, ritm si intonatie

Cheran Maria-Andreea
PPS
Anul III


Elementele prozodice ale limbii:
accent, ritm si intonatie

Elementele prozodice accentul, ritmul si
intonatia nu se pot observa direct dar sunt sesizate
pe cale auditiva. Ele sunt diferite de la persoana la
persoana.
Elementele prozodice ale vorbirii ajuta la
stabilirea raporturilor logice dintre cuvinte,
sintagme si propozitii si redau o stare sufleteasca.
Ele pot sa accentueze anumite sensuri si chiar
merg pana la a schimba sensul celor exprimate
verbal.

Accentul
Accentul se defineste ca intarire a vocii pe o
silaba intr-un cuvant.
Accentul poate fi:
tonic, evidentiind intensitatea data unei silabe fata
de celelalte cu care alcatuieste cuvinte;
patetic, desemnand ridicarea tonului, este o
inflexiune a vocii desemnand starea sufleteasca a
vorbitorului.
In practica exersarii accentului se utilizeaza cu
succes o cutie de rezonanta care are deasupra ei
fixate doua bare de tonalitati diferite. Silabele
cuvantului se marcheaza prin loviri ale unei bare,
silaba accentuata fiind marcata prin lovirea barei de
tonalitate diferita.
In practica scolara, cuvintele se scriu pe tabla,
iar silaba accentuata este subliniata sau accentuata
cu o alta culoare.
Se pot efectua diferite exercitii pentru
consolidarea ritmului corect, de exemplu:
reproducerea unor texte cunoscute de elev scrise pe
tabla cu accentul notat. Dupa constientizarea
acestui text, stergem accentele si elevii trebuie sa
puna accentele corect;
insiruire de diferite silabe ce au accente si se
dirijeaza diferite ritmuri dupa silaba scrisa pe tabla;
citirea in colectiv a unor coloane de cuvinte. In
prima coloana avem accentul pe mijloc, in cea de-a
doua coloana accentul este initial si in cea de-a
treia coloana accentul este final.

Pentru insusirea tehnicii acentuarii silabelor
din cuvinte, in general, se procedeaza ca si la
predarea sunetelor. Astfel, copilul surd, prin palpat
laringual, simte diferite stari de incordare si durata
a pronuntarii silabelor.
Notarea scrisa a accentului se introduce
treptat, dupa ce s-au insusit bine sunetele.
In prima etapa, prezentarea grafica a silabei
accentuate poate fi redata prin scrierea ei cu litere
de alt format (PApa).
Locul accentului se invata odata cu predarea
(invatarea) cuvintelor si expresiilor noi.

Ritmul

Ritmul se defineste ca viteza de emitere a
cuvintelor pe o unitate de timp si este strans legat
de tipul de activitate nervoasa superioara.
O persoana auzitoare emite, in general, 3-4
cuvinte/secunda. Surzii demutizati au un ritm mai
lent datorita constientizarii problemei de
articulatie, dar sunt cercetatori care scot in
evidenta si faptul ca exista o disfunctionalitate a
organelor fonatoare.
Se considera ca si stapanirea unui vocabular
mai sarac si invatat cu deficiente il face pe surd sa
vorbeasca mai lent
Exista anumite exercitii care se fac in vederea
optimizarii ritmului vorbirii surzilor:
exercitii de batai ritmice in aer, insotite de
vocalizari sau de batai pe masa insotite de
vocalizari;
exercitii de recitare; folosirea unor procedee
grafice etc.
Se poate implica metronomul in reglarea
ritmului de vorbire.
Cand este vorba de recitare, se prezinta mai
intai modelul de catre professor insotit de batai
ritmice si apoi este solicitat copilul sa reproduca
modelul.

Intonatia
Intonatia reprezinta o emanatie muzicala de
tonuri si accente ce variaza in raport cu ideile si
sentimentele vorbitorului. Functiile intonatiei:
fragmenteaza emisia verbala in fraze, propozitii,
sintagme, grupuri ritmice, fiecare avand o anumita
unitate de sens si o unitate sintagmatica. In structura
acestui fragment intonatia este cea care uneste
cuvintele;
deosebeste sensul comunicativ al propozitiei
(interogativa, imperativa, enuntiativa);
exercita o predictie; datorita ei, un cuvant izolat
primeste o valoare si exprima o idee;
exprima trairile emotionale sau volitionale ale
persoanei care vorbeste.
Obiectivul principal al modulatiilor tonale este de a
diferi sensul comunicational al enuntului verbal.
Vorbirea surzilor se caracterizeaza prin saracie de
intonatie, vocea se mentine intr-un ton grav, raporturile
de durata sunt greu observabile, emisia necesitand mai
mult timp decat a auzitorului si fiind stearsa ca
modulatie.
Pentru dezvoltarea intonatiei in vorbirea surzilor,
profesorul specialist are in vedere:
perceperea integrala a limbajului prin analiza mesajelor,
a textelor literare;
stabilirea unei pronuntii corecte si o pronuntie inlantuita
si cu intonatia medie posibila, specifica limbii in care
vorbeste copilul.
Folosirea unor modalitati compensatorii ce se refera la
folosirea mijloacelor vizual tactil vibratorii si a
mijloacelor acustice.

Exersarea intonatiei se sprijina foarte mult pe
modulul de vorbire, pe intonatia profesorului, pe
mimica care insoteste intonatia profesorului.
Dintre modalitatile de interventie asupra acestui
aspect al vorbirii amintim exercitiile de
transformare a tipurilor de propozitii, din
enuntiativa in interogativa sau in exclamativa si
invers; invatarea de poezii si solicitarea elevilor
de a recita intonativ etc.
Exista posibilitati de educare a modulatiei atat
privind accentul cat si tonalitatea si, de asemenea,
cursivitatea fonetica. Acestea sunt in stransa
dependenta de cunoasterea gramaticii, a
ortografiei si de intelegerea integral a mesajelor
redate in limbajul verbal utilizat.

Intonatia se insuseste treptat, incepand cu
clasa I, cu emiterea fonemelor. De exemplu a
poate fi rostit inexpresiv, sau prin exclamare
aaa!, datorita emotiei (la vederea unei jucarii,
papusi etc.). Mai tarziu se trece la intonarea
corecta a grupurilor ritmice, sintagmelor si
propozitiilor.
In cadrul orelor de ortofonie se recomanda
exercitii de transformare a propozitiilor: din
enuntiativa in exclamativa si interogativa, din
imperativa in interogativa etc.
Metodologia educationala in domeniul
deficientilor de auz, la noi in tara, este una
pregnant auditorial-oralista, avand ca scop final a-
i invata pe deficientii de auz sa comunica prin
limbajul verbal atat sub forma orala, cat si scrisa.
Premisele de la care s-a plecat in realitatea
acestui obiectiv sunt in principal urmatoarele:
In primul rand, abilitatea de a comunica prin
intermediul limbajului verbal mareste numarul
optiunilor deschise, in cazul persoanelor surde de
varsta adulta.
De asemenea, limba vorbita, fiind obiectiv
educational, aceasta trebuie sa fie insotita de un
program sustinut de antrenament auditiv si verbal,
de labiolectura impreuna cu dezvoltarea
aspectelor legate de sintaxa. Fara un asemenea
program, continuu si sustinut la nivelul scolii, cei
mai multi copii cu deficiente de auz nu vor
dobandi suficienta competenta in limbajul verbal
incat sa le fie folositor in comunicarea cu
auzitorii.

Concluzie
Trebuie sa se tina seama si de faptul ca nu toti
deficientii de auz pot invata comunicarea orala
foarte bine si ca multi dintre ei ajung dupa mari
eforturi sa foloseasca vorbirea intr-un context
restrains, putand sa inteleaga sau sa se faca
intelesi doar de profesori sau de un numar mic de
cunoscuti.


Bibliografie:


1. Tratat de psihopedagogie speciala; Emil Verza, Florin
Emil Verza; Editura Universitatii din Bucuresti, 2011;
pag. 365;
2. Elemente de psihopedagogia deficientilor de auz;
Mariana Popa, Ilie Stanica; Bucuresti 1994; pag. 96;
3. Comunicare si personalitate la deficientul de auz;
Mariana Popa; Editura fundatiei Humanitas, 2001; pag.
134.