Sunteți pe pagina 1din 11

CURSUL III

PREDAREA-ÎNVĂȚAREA LIMBII ȘI LITERATURII ROMÂNE LA CLASA


PRGĂTITOARE ȘI CLASA I

3.1. Prezentare generală

În învățământul românesc actual activitățile specifice clasei pregătitoare continuă, în


bună parte, ceea ce s-a început la nivel preșcolar: exerciții de formare și dezvoltare a
priceperilor și deprinderilor de comunicare bazate pe lectura după imagini, povestiri,
memorizări și recitări. Un rol important în această etapă îl are, așadar, formarea auzului
fonematic al elevilor, proces început încă din grădiniță. Se insistă asupra exercițiilor petru
formarea auzului fonematic până când elevii percep toate sunetele dintr-un cuvânt, înainte
de a se trece la citire-scriere. Elevul trebuie să poată auzi corect, astfel încât citirea lui să fie
corectă și conștientă și trebuie să pronunțe corect, deoarece, în timpul scrisului el își dictează
sunet cu sunet. Profesorul trebuie să fie atent la dificultățile care îngreunează pronunția
corectă și să-și dea seama atunci când e nevoie să apeleze la specialiști pentru corectarea
acestora.

Auzul fonematic se formează prin exerciții de despărțire a cuvântului în elemente


componente, silabe și sunete. Se începe prin despărțirea cuvintelor bisilabice și trisilabice, se
folosesc mai puțin cuvintele monosilabice care pun dificultăți unora dintre elevi, în sensul că
aceștia nu reușesc să distingă corect sunetele componente. Se va ține cont de particularitățile
limbii române atunci când se aleg cuvintele și se vor evita excepțiile și cuvintele dificile
(cuvintele care se scriu într-un fel și se pronunță în alt fel, cele care conțin aglomerări de
consoane, cele care conțin diftongi și triftongi, etc.).

În programele şcolare destinate claselor din învățământul primar, domeniul


„comunicare” (formarea capacităţii de comunicare, potrivit formulării din programa şcolară)
se împarte în două subdomenii – comunicarea orală şi, respectiv, comunicarea scrisă. Ca
obiect de studiu, comunicarea orală contribuie la dezvoltarea capacităţii de exprimare orală
şi la formarea atitudinii comunicative, dezvoltă ascultarea activă, învăţarea prin cooperare și
gândirea critică a elevilor. În orele de limba şi literatura română, profesorul trebuie să
valorifice capacitatea de comunicare a elevilor, să evidenţieze rolul nonverbalului şi al
paraverbalului în comunicare, importanţa combinării celor trei forme de comunicare (verbală,
paraverbală și nonverbală), precum și importanța ascultării active, în vederea realizării unei
comunicări eficiente. Comunicarea scrisă, spre deosebire de comunicarea orală, presupune
mai multă rigoare, datorată tocmai naturii canalului de vehiculare a mesajului. Ea poate fi
privită ca mijloc de comunicare folosit în mod uzual, mijloc de dialog cu sine, mijloc de învăţare
şi de evaluare în cadrul disciplinei, în interdependenţă cu activităţile de comunicare orală şi
de citire/lectură.
3.2. Etapele de pregătire în clasa pregătitoare și în clasa I

În învățământul românesc actual școlarizarea se face începând de la vărsta de 6 ani și


se cunosc următoarele etape în predarea-învățarea limbii române la clasa pregătitoare și clasa
I:

➢ etapa prealfabetară sau preabecedară


➢ etapa alfabetară sau abecedară

3.2.1. Etapa prealfabetară/preabecedară

Înainte de a intra în această etapă, profesorul realizeză o evaluare a cunoștințelor și


deprinderilor, a vocabularului și exprimării cu care elevii din clasa sa au venit din învățământul
preșcolar. Este deosebit de necesar să se facă această evaluare în primele 2-3 săptămâni de
școală astfel încât profesorul să cunoască exact particularitățile clasei sale de elevi și să-și
poată organiza corect etapele următoare.

Etapa prealfabetară/preabecedară a predării-învățării limbii române are rolul de a


pregăti elevul pentru însușirea cititului și a scrisului prin activități care urmează metoda
fonetică, analitico-sintetică și se poate desfășura de la 3 la 7 săptămâni, în funcție de
problemele și particularitățile clasei. Realitatea zilelor noastre arată că din ce în ce mai mulți
copii, atunci când ajung în clasa I, știu deja să citească și să scrie, fie din familie, fie din
grădiniță. Profesorul va ține cont așadar de ceea ce știe grupul său de elevi dar și de
problemele determinate de învățarea incorectă, în special sub îndrumarea familiei, a
noțiunilor de limbă. Nu se va trece la etapa următoare decât după ce profesorul s-a asigurat
că s-au rezolvat aceste probleme pentru fiecare elev în parte, astfel încât să se evite aspectele
negative care pot duce la greutăți în însușirea citirii și a scrierii.

Începutul activității de învățare a limbii române în clasa pregătitoare este în strânsă


legătură cu folosirea Abecedarului. În cadrul acestor activități se urmărește, în primul rând,
dezvoltarea capacității de comunicare orală. Astfel, înainte de a învăța alfabetul, elevii vor
participa la activități care urmăresc formarea auzului fonematic, pronunția corectă a
cuvintelor uzuale, pronunția corectă a cuvintelor ce conțin sunete precum z,v,r,l,ț, etc.,
formarea deprinderilor de exprimare în propoziții dezvoltate, ordonarea logică a părților de
vorbire, folosirea limbii literare, respectarea poziției corecte la scris și folosirea corectă a
instrumentului de scris precum și scrierea corectă a semnelor grafice.

Ca metode didactice se vor folosi, în special convorbirile și povestirile, memorizările și


recitările. Convorbirile profesorului cu elevii pot avea ca puncte de plecare subiecte comune,
întâmplări concrete din viața copiilor și se pot realiza pe baza unor materiale de sprijin -
ilustrații. Povestirile, fie ale profesorului, fie ale elevilor, au ca scop apropierea elevilor de
textul literar și înlesnesc exprimarea degajată a acestora. Atât convorbirile cât și povestirile
oferă material lingvistic pentru ca elevii, prin exerciții, să înțeleagă semnificația globală a
mesajului oral, să distingă cuvintele și sensul acestora în propoziție, să distingă sunetele și
silabele dintr-un cuvânt, etc.

Așadar, în perioada prealfabetară, accentul se pune pe următoarele aspecte:


➢ dezvoltarea auzului fonematic al elevilor în vederea dezvoltării pronunţiei corecte a
tuturor sunetelor limbii române;
➢ îmbogăţirea continuă a vocabularului elevilor prin cuvinte şi structuri noi;
➢ reactualizarea cunoştinţelor dobândite în grădiniţă;
➢ activizarea continuă a vocabularului însuşit prin formarea unor automatisme verbale,
cu ajutorul conversaţiei;
➢ dezvoltarea aparatului fonemator, în concordanţă cu fiziologia sunetelor limbii
române, vizând în special sunetele specifice limbii române, diftongii şi triftongii,
precum şi accentuarea corectă a cuvintelor;
➢ însuşirea unor norme elementare de gramatică, pe cale aplicativă, fără teoretizări,
cum ar fi noţiunile de propoziţie, cuvânt, silabă, sunet, cunoştinţe foarte necesare în
perioada citit-scrisului;
➢ asigurarea în permanenţă a unui mediu lingvistic corespunzător într-o limbă română
corectă pentru formarea treptată a practicii şi simţului limbii;
➢ corectarea promptă a defectelor de vorbire, fie ele fiziologice sau lingvistice şi
repetarea formelor corecte în vederea fixării optime a acestora.

Etapa prealfabetară este consacrată dezvoltării vorbirii elevilor şi se realizează prin


următoarele tipuri de lecţii:
➢ lecţie de predare-învăţare a noilor cunoştinţe
➢ lecţie combinată (mixtă)
➢ lecţie de formare a priceperilor şi deprinderilor
➢ lecţie de repetare şi sistematizare a cunoştinţelor
➢ lecţie de verificare şi evaluare a cunoştinţelor.

Metodele şi procedeele specifice acestei etape sunt :

Conversaţia – principala metodă utilizată în această perioadă; planul de întrebări al


învăţătorului trebuie judicios gândit, cu accent pe cuvintele şi structurile nou învăţate;
întrebările trebuie să fie clare şi concise, repetate dacă e cazul; pe cât este posibil,
răspunsurile elevilor trebuie să fie formulate în propoziţii; greşelile de exprimare sau de
conţinut trebuie să fie corectate prompt, cerându-li-se elevilor repetarea formei corecte;
acelaşi răspuns, pentru o fixare optimă, poate fi repetat de către 2 – 3 elevi, astfel activizându-
se mai bine colectivul de elevi; pentru facilitarea formulării răspunsurilor elevilor, învăţătorul
poate apela la materiale intuitive pregătite pentru lecţie.

Exerciţii structurale: reprezintă o metodă eficace pentru formarea automatismelor


verbale și constă în repetarea, sub forme diferite, ale unor structuri lingvistice, care pot urmări
însuşirea corectă a diferenţierilor de formă a unor părţi de vorbire (substantive, adjective,
pronume) după gen şi număr, schimbările flexionare ale verbului, etc.

Exerciţii fono-articulatorii: sunt de mare importanţă la început, când elevii întâmpină


dificultăţi de pronunţie; este recomandabilă introducerea la începutul fiecărei lecţii a unui
moment (2-3 minute) în care să se exerseze pronunţarea unor cuvinte care conţin sunetul –
problemă sau grupul de sunete; se pot utiliza frământări de limbă care contribuie la
îmbunătăţirea funcţionării bazei de articulaţie a elevilor.
Alte metode şi procedee utilizate cu succes în această etapă: jocul didactic, cântecul,
memorizarea unor poezii, etc.

În perioada preabecedară, materialele didactice au o importanţă covârşitoare în


însuşirea cunoștinţelor de limba română. Gândirea copiilor la această vârstă fiind legată de
concret, în procesul semantizării cuvintelor şi structurilor noi, rolul mijloacelor audio-vizuale
este hotărâtor. Datorită acestui fapt, planşele, ilustraţiile, obiectele concrete şi observarea
directă sunt indispensabile. Aceste materiale didactice trebuie să fie utilizate cu mult tact
pedagogic, în momentul oportun, printr-o dirijare corespunzătoare a atenţiei copiilor.
Materialele didactice trebuie să fie estetice, să respecte proporţiile şi să fie executate la
nivelul de percepere al elevilor. Pentru a nu distrage atenţia elevilor, aceste materiale trebuie
utilizate doar în momentul când sunt utile realizării obiectivelor propuse.

Materialele didactice audio-vizuale, cum ar fi CD-urile şi DVD-urile, înregistrările de


texte, videoproiector sunt de un real folos în procesul didactic, dar şi acestea impun o utilizare
competentă din partea profesorului, dând explicaţii, realizând reluări de secvenţe importante
şi formulând concluzii.

3.2.2. Etapa alfabetară/abecedară

Etapei alfabetare îi corespunde predarea propriu-zisă a alfabetului urmând ordinea


literelor indicate în Abecedarul pentru care a optat fiecare profesor în parte. Această etapă
se desfășoară sub semnul metodei fonetice, analitico-sintetice care s-a dovedit a fi cea mai
eficientă în predarea literelor alfabetului limbii române. Această metodă presupune o acțiune
la nivelul rostirii – fonetică - și cele două moduri parcurse în acest plan fonetic:

➢ analiza: detașarea propoziției din vorbire, delimitarea cuvintelor în propoziție,


despărțirea cuvintelor în silabe, descompunerea silabei în sunete;
➢ siteza: procesul invers, de la sunet la silabă, cuvânt și propoziție.

Prin această metodă elevii vor identifica, treptat, elementele componente dintr-un
flux verbal, separarea cuvintelor din vorbire, lucru care-i va ajuta la însușirea citirii și a scrierii.
Așadar, demersul metodei este: propoziție – cuvânt – silabă – sunet și invers.

Înaintea începerii predării – învăţării citit-scrisului, una din sarcinile esenţiale ale
învăţătorului este realizarea evaluării predictive (iniţiale) a cunoştinţelor elevilor. În această
perioadă de verificare se evaluează şi se identifică:
➢ elevi care au deprinderi formate în realizarea unui scurt dialog; sau în formularea unor
enunţuri simple;
➢ probleme de pronunţie ale elevilor: inversări de sunete; înlocuiri de sunete; omiteri
de sunete; influenţe de familie sau ale zonei geografice;
➢ probleme privind exprimarea: folosirea cu preponderenţă a substantivelor, a verbelor;
exprimarea doar în propoziţii simple; răspunsuri doar cu „da” sau „nu”;
➢ probleme privind mânuirea instrumentelor de scris;
➢ probleme privind adaptarea la viaţa şcolară: dacă se încadrează în programul şcolar;
cum relaţionează cu colegii; cum relaţionează cu învăţătorul.
Dacă se trece la etapa alfabetară/abecedar cu deprinderile pregătitoare pentru citit-
scriere neformate, aspectele negative se adună şi se aglomerează, ceea ce va duce la
îngreunarea predării-învăţării citit-scrisului.

3.2.2.1. Etapele predării sunetului nou

Etapa I: Alegerea cuvântului

În alegerea cuvântului, profesorul va avea în vedere două aspecte importante:


cuvântul trebuie să fie format din 2-3 silabe iar silaba ce conține sunetul nou trebuie să fie
formată dintr-o vocală (daca sunetul nou este o vocală, cu excepția vocalelor î și ă) sau o
vocală cunoscută și consoana nouă (dacă sunetul nou este o consoană). Cuvântul nou nu
trebuie să conțină diftongi, triftongi și nu trebuie să reprezinte excepție de la regulile limbii
române.

Etapa a II-a: Observarea imaginii din Abecedar/a obiectului în sine și alcătuirea


propozițiilor care să conțină cuvântul cu sunetul nou.

Se desprinde propoziția ce conține cuvântul în care se va studia sunetul nou, spre


exemplu, pentru perdarea sunetului v : Vântul bate.

Etapa a III-a: Reprezentarea grafică a cuvintelor în propoziție: I------------I I--------------I.

Etapa a IV-a: Despărțirea cuvintelor în silabe și analiza componentei sonore a silabelor.

Se verifică daca toți elevii știu să despartă cuvintele în silabe și apoi se trece la
aflarea locului sunetului nou și la reprezentarea grafică:

- propoziția: I------------------------------I
- cuvintele: I-----------------I I----------------I
- silabele: I----------I I----------I I----------I I-------------I
- sunetele din silaba ce conține sunetul nou : I I I I

Etapa a V-a : Formarea auzului fonematic

Prin exerciții, elevii vor fi puși să recunoască sunetul nou în diferite cuvinte. Întâi
profesorul pronunță clar diferite cuvinte în care sunetul nou se află fie la început, fie la mijloc,
fie la sfârșit, cerându-le elevilor să recunoască sunetul nou și poziția acestuia în cuvinte. Apoi
elevii dau propriile lor exemple de cuvinte ce conțin sunetul nou. Se trece apoi la formularea
de către profesor a unor propoziții/versuri din care elevii trebuie să identifice cuvintele ce
conțin sunetul nou, prin aplicarea metodei fonetice, analitico-sintetice.

După model, elevii vor rosti noul sunet individual sau în cor. Pronunţia corectă se face
numai ca urmare a exersării corecte a acestui act. Un elev care pronunţă corect un sunet, îl
percepe corect auditiv şi îl va distinge în cuvinte distincte în care se află, precizându-i clar
locul, având capacitatea de a preîntâmpina greşeli întâlnite frecvent la elevii din clasa I,
precum substituiri, inversiuni, omiteri sau adăugiri de sunete în timpul citirii /scrierii. Succesul
în orice activitate este determinat în mare măsură de felul cum este realizat începutul. Este
binecunoscută constatarea că este mult mai uşor să se pună bazele de la început a unor
deprinderi corecte, decât să se corecteze deprinderile formate greşit. Se poate constata că
elevii care au învăţat să citească înţeleg ceea ce citesc, iar pentru alţii, acest act este doar un
mecanism de descifrare, fără să înţeleagă ceea ce citesc.

Etapa a VI-a: Prezentarea semnului grafic/literei de tipar corespunzătoare sunetului nou.

Se trece, în continuare, la prezentarea literei de tipar, izolată, pe o planșă, sau în


Abecedar, apoi elevii sunt invitați să o caute în alfabetarul mic și să o prezinte clasei. Este
recomandabil să se prezinte, pentru început, doar litera de tipar cu scopul de a nu bulversa
elevii prin introducerea mai multor semne grafice (litera mică de tipar, apoi litera mare de
mână și litera mică de mână). Unele didactici recomandă aici și intuirea elementelor grafice
din care este compusă litera – linii, puncte, ovale, bucle, etc. ceea ce ar îngreuna înțelegerea
elevilor în această etapă.

Etapa a VII-a: Recunoașterea literei.

Se trece la identificarea și încercuirea literei învățate, fie în Abecedar, fie în diferite


suporturi scrise, reviste, ziare. În această etapă se menține expunerea planșei cu litera de tipar
pe peretele clasei pentru a ajuta elevii să o recunoască mai ușor.

Etapa a VIII-a: Construirea cuvintelor care să conțină litera predată.

Cuvintele pe care profesorul le alege, în această etapă, trebuie să fie simple, fără
aglomerări de consoane, diftongi sau triftongi, etc. profesorul începe prin a pronunța un
cuvânt pe care elevii îl despart în silabe, apoi compune cuvântul pe stelaj din silabe, în timp
ce elevii fac același lucru în bănci, folosind alfabetarul mic. Elevii continuă prin a compune și
alte cuvinte, folosind modelul de mai devreme al profesorului.

Etapa a IX-a: Verificarea pronunției corecte a cuvintelor.

Profesorul trece la intuirea imaginii din Abecedar printr-o serie de întrebări care să-i
determine pe elevi să pronunțe cuvintele din text. Se verifică pronunția cuvintelor în limba
română litearară.

Etapa a X-a: Citirea cuvintelor scrise pe silabe – trecerea de la recunoașterea literelor la


formarea câmpului vizual de o silabă.

Compunerea de noi cuvinte/silabe care să conţină noua literă, cu ajutorul alfabetarului


şi citirea acestora este foarte importantă în însuşirea literei, în formarea câmpului de citire de
o silabă şi în deprinderea elevilor cu o citire corectă, bazată pe formarea conştientă a
cuvântului.

Câmpul de citire al copiilor, în primele zile ale perioadei abecedarului se limitează la o


literă, semnul grafic al sunetului studiat. Dezvoltarea câmpului de citire de la literă la silabă şi
de la silabă la cuvânt se face cu ajutorul alfabetarului mare şi al celor mici cu care elevii
formează cele mai dificile cuvinte din fiecare lecţie, îşi însuşesc pronunţia corectă a acestora,
fapt care va uşura mult citirea şi scrierea lor. Între procesul compunerii cuvintelor şi cel al
citirii lor există o concordanţă perfectă. Copiii citesc cuvintele aşa cum le compun: compun pe
silabe, citesc pe silabe. Pentru a-i obişnui pe elevi să citească pe silabe trebuie ca profesorul
să formeze cu litera nouă cât mai multe silabe şi să le arate copiilor, care le citesc. Îmbinând
apoi aceste silabe ei vor forma şi vor citi cuvinte.

Pentru a-l face eficient în consolidarea literei, la primele lecţii elevii vor avea în cutia
alfabetarului numai literele învăţate până în momentul respectiv, plus litera ce trebuie să fie
predată. Astfel ei o găsesc pe aceasta din urmă cu mai multă uşurinţă şi pot să o compare
destul de uşor cu literele învăţate anterior. Copiii observă că se pot descurca foarte bine în
alfabetarul care la început îi sperie, ceea ce le stârneşte plăcerea de a lucra cu el atât la şcoală
cât şi acasă şi duce la însuşirea temeinică a citirii.

3.2.2.2. Predarea citit-scrisului

În predarea citit-scrisului la clasa I se cunosc două forme de organizare a activităților


didactice:

➢ predarea a două lecții distincte, una de citire și una de scriere;


➢ predarea integrată a citit-scrisului

În tradiţia învăţământului românesc, lecţiile de citire/scriere erau predate separat.


Aceste lecţii se derulau după un tipar bine stabilit, ceea ce putea determina apariţia
dezinteresului pentru sarcinile de învăţare şi totodată crearea unei dezbinări între literele de
tipar şi cele de mână, elevii fiind tentaţi să citească doar textele scrise cu litere de tipar. În
prezent se recurge la o formă eficientă de predare-învăţare, predarea integrată. Integrarea
celor două activităţi menţine atenţia şi stimulează participarea elevilor la activitatea de
învăţare.

,,Predarea integrată nu e obligatorie. De exemplu, lecţiile de consolidare / evaluare se


pot desfăşura separat. În situaţia în care anumite obiective ale citirii şi scrierii nu se pot realiza
prin predarea integrată cele două lecţii se pot preda separat. Dacă o anumită clasă de elevi
are probleme cu scrierea, se pot stabili 1-2 ore de scriere pentru rezolvarea dificultăţilor.
Important este ca în lecţiile respective să se desfăşoare activităţi variate şi atractive, încât
elevii să-şi formeze deprinderile necesare fără un efort prea mare de adaptare.”1

Citirea nu este o operaţie simplă. Nu se rezumă la simpla descifrare a unui text, la


simpla cunoaştere a literelor, dar şi la posibilitatea de a realiza cititul sub aspectul său exterior.
Realizarea actului citirii presupune cunoaşterea unor tehnici de lucru corespunzătoare, care
să permită celui ce citeşte să se orienteze în text, să desprindă multiplele valenţe ale acestuia.
A citi nu înseamnă numai a transforma literele în sunete, ci şi a înţelege, a reţine şi a
retransmite comunicarea scrisă.

Până la conştientizarea actului citirii se parcurg etape importante, care nu trebuie


neglijate: recunoaşterea literelor, formarea câmpului vizual de citire (spaţiul de litere şi
cuvinte posibil de cuprins dintr-o privire în câmpul citirii printr-o singură mişcare a ochilor,
1
Parfene, Constantin , ,, Compoziţia în şcoală” , EDP, Bucureşti, 1980.
după care urmează o scurtă pauză - citirea pe silabe, care permite copilului să-şi lărgească
câmpul vizual la nivelul silabei, câmpul vizual de cel puţin un cuvânt; mărirea câmpului vizual
dincolo de un cuvânt; citirea corectă a cuvântului, adică pronunţarea corespunzătoare a
cuvântului scris.

Predarea lecțiilor distincte de citire și de scriere, consecutive

Profesorul va decide singur dacă este nevoie să urmeze organizarea lecțiilor distincte
de citire și scriere în funcție de dificultățile pe care le întâmpină la clasă. Sunt copii care, spre
exemplu, atunci când citesc pe silabe sunt tentați să respire puțin după fiecare silabă, aspect
care nu trebuie neglijat de către profesor și corectat prin exerciții de respirație pentru a
preîntâmpina o eventuală citire sacadată.

Etapele lecției de citire:

➢ elevii citesc în șoaptă;


➢ profesorul formulează întrebări în legătură cu textul pentru a vedea dacă
citirea elevilor a fost sau nu conștientă;
➢ alte exerciții de citire ale elevilor;
➢ profesorul realizează citirea model, în ritmul clasei, cu o pronunție clară și
corectă a cuvintelor, cu interpretarea adecvată a semnelor de punctuație;
➢ profesorul organizează citirea după model;
➢ elevii trec la citirea selectivă;
➢ discuții despre text: întrebările profesorului sunt formulate astfel încât
răspunsurile alăturate logic să se constituie într-un discurs despre text;
➢ exerciții de cultivare a limbii.

Etapele lecției de scriere:

➢ citirea textului de către elevi; prezentarea literei de mână izolate, întâi în întregime,
apoi pe elemente grafice componente;
➢ profesorul scrie demonstrativ litera mică la tablă, explicând fiecare mișcare. În acest
timp, elevii scriu în aer, cu stiloul cu peniță (nu cu pixul, creionul sau stiloul cu gel),
iar profesorul urmărește ca instrumentul de scris să fie mânuit corespunzător,
cuprins cu trei degete iar mișcările să fie realizate doar din încheietura mâinii. Apoi
câțiva elevi scriu litera pe tablă.
➢ pregătirea pentru scriere - exerciții pentru încălzirea mușchilor mâinii:
Închidem/deschidem pumnii!, Batem palmele !, Cântăm la pian!, Spălăm mâinile!,
Gonim lenea!
➢ scrierea literei în caiete

Înainte de a se trece la scris, profesorul se asigură că toți elevii cunosc poziția corectă
la scris: spatele drept, tălpile pe podea, mâna dreaptă/stângă pentru sângaci - cu cotul pe
bancă, caietul ușor înclinat spre stânga, respectarea distanței de un pumn între bancă și piept,
mâna stângă/dreaptă pentru stângaci – susține caietul, lumina să vină din stânga, la dreptaci,
respectiv dreapta la stângaci. Apoi profesorul precizează locul unde se scrie litera: litera-titlu
și începerea primului rând la două degete de la linia de margine a caietului. La început se scriu
trei litere pe care profesorul le verifică pentru fiecare elev în parte, apoi se continuă până la
umplerea a trei-patru rânduri, fără a exagera cu cantitatea pentru a nu suprasolicita elevul.

➢ scrierea cuvintelor:

- copierea după modelul scris pe tablă de către profesor sau expus pe


planșă după ce s-a făcut analiza acestuia cu elevii; efortul elevilor este
minim;
- transcrierea cuvintelor scrise de către profesor cu litere de tipar – elevii
scriu în caiete cu litere de mână; transcrierea presupune realizarea
unor corespondenţe mintale între literele de tipar şi cele de mână,
acordarea unei atenţii sporite ordinii scrierii literelor în cuvinte şi a
modului de realizare a legăturii cu celelalte litere ;
- scrierea liberă a cuvintelor sau dictarea/autodictarea, etapă care cere
contribuția completă a elevului. Profesorul se asigură că pronunția
cuvintelor este corectă pentru fiecare elev în parte.

➢ scrierea propozițiilor – care urmează cele trei subetape menționate mai sus;
➢ exerciții de cultivare a limbii
Înţelegerea procesului de învăţare a deprinderii scrisului este asigurată de cunoaşterea
componentelor de bază ale acestei deprinderi : poziţia corectă a corpului în bancă, mânuirea
corectă a instrumentului de scris, poziţia corectă a caietului, coordonarea corectă a mişcărilor
mâinii în vederea însuşirii gestului grafic. Scrisul mai presupune, de asemenea, reprezentarea
corectă a formei literelor asociată cu sunetele respective, precum şi a elementelor grafice de
legătură a acestora în cuvinte. Realizarea acestor sarcini mai impune respectarea unor cerinţe
ca: înclinarea constantă a literelor, uniformitatea lor ca volum, distanţa şi poziţia lor uniformă.

Supravegherea atentă a tot ceea ce scriu elevii la ciclul primar, fie în clasă, fie acasă,
corectarea zi de zi a caietelor de limba română, munca minuţioasă şi plină de răbdare asigură
succesul elevilor.

Profesorul nu trebuie să coboare deloc nivelul exigențelor de scriere corectă. Trebuie


să urmărească, în mod constant, cursivitatea scrisului, faptul ca fiecare literă să fie aşternută
dintr-o singură trăsătură, iar literele din cuprinsul aceluiaşi cuvânt să fie toate legate unele de
altele. O scriere cursivă permite aşternerea unui cuvânt întreg, fără ca peniţa să fie ridicată
de pe hârtie, singura limită impusă lungimii traseului fiind aceea a cursei mâinii. Scrierea se
face cu o grosime uniformă, cu trăsături continue, fără rupturi, îngroşături, după care se
trasează semnele diacritice sau alte semne care însoţesc unele litere. Procedee simple ca: să
nu apeşi, să nu încordezi degetele pe stilou, să ai în vedere modelul, să scrii legat, continuu,
nesacadat, fără să ridici mereu stiloul de pe hârtie sunt căi ce conduc la un scris frumos, căi
simple, uşor de reţinut, dar trainice.

Predarea integrată a citit-scrisului

Predarea integrată a citit-scrisului se desfășoară pe parcursul a două lecții ce se


completează reciproc cu scopul de a asigura o participare activă a elevilor la procesul de
predare-învățare. Principiul de bază al predării integrate este acela că citirea corectă
determină scrierea corectă: elevii care nu și-au format un auz fonematic și o pronunție corectă
nu vor putea să-și însușească o citire și o scriere corectă. Și acest tip de predare se urmărește
metoda fonetică, analitico-sintetică.

Etapele primei lecții integrate:

➢ alegerea cuvântului;
➢ analiza fonetică a cuvântului și descoperirea sunetului; despărțirea cuvântului în
silabe;
➢ pronunțarea sunetului și descoperirea lui în diferite situații: profesorul pronunță
sunetul și elevii îl identifică în cuvinte;
➢ prezentarea semnului corespunzător sunetului: litera de tipar – reprezentată singură
pe planșă, fără a se face analiza elementelor grafice componente;
➢ recunoașterea literei noi din diferite surse: ziare, reviste pe care elevii le aduc la
școală;
➢ intuirea imaginii – se verifică pronunția cuvintelor din text;
➢ citirea cuvintelor scrise pe silabe: citire pe silabe, apoi citire întreagă;
➢ scrierea literei de mână:

- prezentarea literei de mână;


- descompunerea literei în elemente grafice;
- scrierea elementelor grafice, dacă este nevoie;
- scrierea demonstrativă, la tablă, de către profesor, însoțită de explicații ale
mișcărilor;
- scrierea, la tablă, de către 2-3 elevi care explică mișcările; elevii din bancă scriu
în aer cu stiloul, mișcând mâna doar din incheietură;
- exerciții de încălzire a mușchilor: ploaia, morișca, etc.
- reamintirea poziției corecte la scris;
- explicații privind așezarea în pagină, forma literei, distanța dintre litere, etc.;
- trecerea la scrierea literei în caiete;

➢ scrierea cuvintelor: copierea, transcrierea, dictarea/autodictarea;


➢ exerciții de cultivare a limbii: formularea orală a unor propoziții de către elevi, etc;

Etapele celei de-a doua lecții integrate:

➢ recitirea cuvintelor scrise pe silabe, cu exerciții pentru desprinderea de sacadare;


➢ discuții pentru trezirea interesului față de conținutul textului;
➢ prima citire a textului, de către elevi, în șoaptă;
➢ alte exerciții de citire : se evită citirea în lanț;
➢ citirea model a profesorului, în ritmul clasei;
➢ citirea după model a elevilor, imitând interpretarea profesorului;
➢ citirea selectivă;
➢ discuții despre text/povestirea textului – atunci când textele sunt mai mari;
➢ scrierea propozițiilor din text – analiza componentelor acestora;
➢ citirea cuvintelor și a propozițiilor de pe pagină scrise cu litere de tipar și de mână;
➢ exerciții de cultivare a limbii: profesorul dozează exercițiile în funcție de dezvoltarea
musculaturii mâiniilor elevilor.