UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

DEPARTAMENTUL DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI

PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR

Demersul didactic în învățarea citit-scrisului

Conf. Univ. Dr. Marius-Valeriu Grecu

Student: Oanele Ionela Flori

Cuprins
Cititul şi scrisul – instrumente ale muncii intelectuale.................................................................................1
Etape în învățarea citit - scrisului................................................................................................................2
Etapa prealfabetară..............................................................................................................................3
Etapa alfabetară...................................................................................................................................4
Perioada postabecedară........................................................................................................................4
Metoda fonetică, analitico-sintetică.............................................................................................................5
Deprinderea scrierii.....................................................................................................................................6
Predarea – învățrea integrată a citit –scrisului.............................................................................................7
Bibliografie:................................................................................................................................................9
Cititul şi scrisul – instrumente ale muncii intelectuale
Cititul şi scrisul deschid şcolarului mic noi posibilităţi de cunoaştere a realităţii, noi
forme ale comunicării între oameni, permit trecerea de la faza gândirii şi comunicării situaţionale
la cea bazată pe concepte, gândirea şi comunicarea formală.
A-i învăța pe școlarii mici să citească și să scrie, în perspectiva evoluției lor viitoare,
înseamnă a-i învăța cum să învețe. De felul cum elevii își însușesc deprinderea de a citi depin de
randamentul școlar și prevenirea rămânerii în urmă la învățătura. Procesul familiarizării elevilor
cu cititul - ca instrument al învățării- se realizează într-o perioadă relativ lungă: ,,A știi să
citești[...] înseamnă a fi dobandit o tehnică ce nu reprezintă valoare și interes decat daca cel ce
știe să citească înțelege ceea ce citește[...].
În clasa I se continuă multe din activităţile de tip preşcolar. O atenţie deosebită se acordă
formării auzului fonematic, fără de care copilul nu va citi şi nu va scrie corect. Dacă nu percepe
toate sunetele dintr-un cuvânt, copilul nu-şi poate forma o citire corectă, în sensul că renunţă la
sunetele pe care nu le percepe sau adaugă altele. Dacă citirea nu este corectă, ea nu poate fi nici
conştientă, deci copilul nu va înţelege ceea ce citeşte. În cazul în care pronunţia cuvintelor nu
este corectă, copilul nu va scrie corect, deoarece, în timpul scrierii el îşi dictează sunet cu sunet.
Auzul fonematic se formează prin analiza fonetică a cuvântului sau, altfel spus, prin sesizarea
fiecărui sunet din componenţa acestuia.
Exerciţii de formare a auzului fonematic se efectuează încă din grădiniţă şi se continuă în
clasa I. Aceste exerciţii constau în despărţirea cuvântului în elemente componente, silabe şi
sunete. Pentru o perioadă mai mare de timp se folosesc în cadrul acestor exerciţii cuvinte
bisilabice sau trisilabice şi mai puţin cuvintele monosilabice pentru că unii elevi nu disting corect
sunetele componente. Nu se recomandă folosirea cuvintelor formate din mai mult de trei silabe,
deoarece nu se pot reţine de către toţi elevii. În alegerea cuvintelor pentru desfăşurarea
exerciţiilor, învăţătorul are în vedere şi specificul limbii române, în special excepţiile. De
exemplu, se ocolesc cuvinte ca oameni sau oare, deoarece se pronunţă uameni, uare şi se scriu
oameni, oare. De asemenea, nu se folosesc cuvinte care conţin diftongi sau triftongi, pentru că
elevii nu sesizează existenţa unor semivocale. Din raţiuni didactice, se renunţă pentru un timp la
corectitudinea ştiinţifică, în sensul că, pentru elevi, grupurilor de litere: ce, ci, ge, gi, che, chi,
ghe,ghi le corespunde câte un sunet, nu două cum ar fi în unele cazuri. Pentru analiza sonoră a
cuvintelor se ocolesc cele care conţinsunetele: x, w, q, y, care se pronunţă într-un fel şi se scriu în
alt fel, precum şi cuvintele care conţin aglomerări de consoane surde şi sonore, întrucât elevii
întâmpină dificultăţi în perceperea auditivă a acestora.
Etape în învățarea citit - scrisului
O atenţie deosebită se acordă şi vocabularului cu care vin elevii în clasa I, deoarece ei nu
pot face analiza sonoră decât acuvintelor cărora le stăpânesc sensul.
Pentru clasa I se cunosc trei etape de pregătire a elevilor:
-etapa prealfabetară / preabecedară;
-etapa alfabetară / abecedară;
-etapa postalfabetară / postabecedară.
Etapa prealfabetară se poate desfăşura între trei şi şase săptămâni, în funcţie de
problemele descoperite cu ocazia elaborării predictive. În această etapă învățătorul desfăşoară
activităţi specifice pentru:
 formarea auzului fonematic;
 asigurarea pronunţiei corecte a cuvintelor uzuale;
 pronunţia corectă a cuvintelor care conţin sunete susceptibile de a fi pronunţate greşit: z,
v, r, l, ţ;
 formarea deprinderilor de exprimare în propoziţii dezvoltate;
 ordonarea logică a propoziţiilor în vorbire;
 folosirea limbii române literare;
 respectarea poziţiei corecte la scris;
 folosirea instrumentului şi a suportului de scris;
 scrierea corectă a semnelor grafice etc.
Abecedarul oferă suport pentru desfăşurarea unor asemenea activităţi, dar copiii vin la
şcoală cu o varietate de probleme pe care manualul nu le acoperă. De aceea învățătorul trebuie să
gândească şi alte activităţi pe care să le organizeze cu elevii săi.
În perioada preabecedară elevii învaţă utilizarea abecedarului, citirea unei imagini, învaţă
să converseze, să asculte, să înţeleagă ce li se cere. Putem considera întreaga clasă pregătitoare o
etapă preabecedară, deoarece la sfârşitul acestei perioade, elevii sunt capabili:
- să utilizeze abecedarul;
- să asculte un mesaj;
- să răspundă corect la întrebările învăţătorului;
 - să povestească întâmplări personale, evenimente;
- să alcătuiască propoziţii pe baza unui cuvânt de sprijin sau în legătură cu ilustraţiile,
obiectele sau imaginile obiectelor cunoscute;
- să împartă propoziţia în cuvinte, cuvintele în silabe, silabele în sunete;
- să stabilească numărul şi ordinea silabelor în cuvintele analizate;
- să cunoască şi să stabilească locul pe care îl ocupă în cuvinte şi în silabe sunetele cu
care au fost familiarizaţi;
- să formeze cuvinte noi din silabe date;
- să diferenţieze şi să compare cuvintele în funcţie de numărul de sunete.
În această perioadă, elevii învaţă să scrie elementele grafice ale literelor, respectând
forma, mărimea, proporţia între elemente şi distanţa dintre ele (punctul, linia dreaptă, linia
oblică, bastonaşele cu întorsătura în jos, în sus, zala, cârligul, linia şerpuită, nodul, ovalul,
jumătatea de oval).
Etapa alfabetară - se predă alfabetul limbii române. Ordinea predării literelor este cea
din abecedarul pentru care a optat învățătorul. În predarea literelor limbii române se foloseşte
metoda fonetică, analitico-sintactică, fiind metoda care s-a dovedit corespunzătoare specificului
limbii române. Demersul metodei este: propoziţie, cuvânt, silabă, sunet şi invers.
Cuvântul în care se află sunetul nou care trebuie predat nu se alege la întâmplare. În
alegerea lui avem în vedere următoarele cerinţe:
- să fie format din 2-3 silabe;
- silaba care conţine sunetul nou să fie formată din: o vocală cunoscută şi consoana nouă,
dacă sunetul de predat e o consoană; o vocală, dacă sunetul predat este vocală, cu excepţia
vocalelor î şi ă.
În perioada abecedară, învățătorul urmăreşte ca elevul:
- să compună cuvinte la alfabetar;
- să pronunţe corect cuvinte;
- să citească texte, al căror număr de cuvinte creşte progresiv până la 75;
- să respecte intonaţia impusă de semnele de punctuaţie;
- să recite poezii.
 Etapa abecedară înseamnă învăţarea citirii şi scrierii tuturor literelor alfabetului, a unor
cuvinte şi chiar a propoziţiilor scurte. Elevii vor efectua exerciţii de scriere a tuturor literelor, vor
copia cuvinte şi propoziţii cu litere de mână, vor transcrie scurte texte.
Perioada postabecedară propune elevilor texte de până la 75 de cuvinte în vederea
lecturării şi înţelegerii lor. Sunt texte care îndeamnă la descoperirea universului cărţilor (din
biblioteca personală sau împrumutate din biblioteca şcolii), a personajelor literare, la memorarea
unor versuri. Scrierea capătă însuşirea de a fi corectă, lizibilă, estetică, pe dimensiunea unor
fragmente de până la 5-7 rânduri. Elevii vor copia texte scurte, vor transcrie, vor efectua exerciţii
de dictare și autodictare.

Metoda fonetică, analitico-sintetică

Este metoda de bază folosită în învăţarea citit-scrisului, metodă care pune în evidenţă
caracterul fonetic al limbii române, corespondenţa între sunet şi literă.
Cuvântul care se va folosi pentru predarea unui nou sunet se separă din vorbire după auz
– analiza fonetică. Se porneşte de la sunetele cuvintelor la literele corespunzătoare lor, apoi se
arată litera corespunzătoare noului sunet, după care se compun silabe şi cuvinte cu noua literă.
Prin folosirea alfabetarului cu alfabet decupat, elevul desprinde fiecare sunet – prin
analiza fonetică –, alege litera corespunzătoare şi reconstituie cuvântul citindu-l, unind –
sintetizând fonetic – sunetele în silabe şi pe acestea în cuvinte. Deci, drumul spre citire – sinteză
a sunetelor la vederea literelor – trece prin analiza, separarea şi cunoaşterea sunetelor desprinse
din cuvânt.
În însuşirea deprinderii cititului, elevii trebuie să parcurgă două etape:
 etapa însuşirii tehnicii cititului,
 etapa însuşirii capacităţii de a se orienta într-un text citit – care să devină un izvor de
informaţie şi de formare.
Pentru a deveni deprindere, cititul trebuie să devină o activitate intelectuală conştientă şi
automatizată. Unirea literelor în silabe şi realizarea câmpului de  citire de o silabă reprezintă o
componentă importantă a deprinderii cititului. Trecerea pragului de la silabe la cuvânt e destul de
dificilă pentru elevi, stabilirea locului fiecărui cuvânt în propoziţie sau frază, precum şi
înţelegerea sensului acestora este o activitate deosebit de complexă, dar o componentă foarte
importantă a actului citirii.
 Activitatea de învăţare a cititului se realizează prin efortul personal al elevilor, e foarte
importantă motivaţia acestui efort, care îl pune pe şcolarul mic în situaţia de a-şi forma
deprinderi de autocontrol şi de autoreglare a acţiunilor pe care le face în învăţarea citit-scrisului.
Algoritmul folosirii metodei fonetice, analitico-sintetice este următorul:
- organizarea unei conversaţii, pornind de la ilustraţii, diapozitive, fotografii, desene
animate;
- desprinderea unei propoziţii din răspunsurile elevilor;
- împărţirea propoziţiei în cuvinte;
- separarea cuvântului în care se află sunetul nou;
- despărţirea cuvântului în silabe;
- separarea silabei în care se află sunetul nou;
- împărţirea silabei în sunete;
- separarea sunetului nou;
- exemple de cuvinte cu sunetul nou în poziţie iniţială, finală, mediană;
- observarea literei de tipar care corespunde sunetului; recunoaşterea litere în abecedar
şi alfabetar;
- alcătuiri de cuvinte la alfabetar cu litera nouă;
- observarea şi organizarea unei conversaţii despre ilustraţia din abecedar;
- citirea cuvintelor din coloane – în şoaptă şi cu voce tare;
- citirea textului, individual, – în şoaptă şi cu voce tare;
- lectura model a coloanelor şi a textului de către profesor; 
- recitirea textului de către elevi;
- convorbire despre conţinutul şi înţelesul textului;
- citirea integrală (sau povestirea);
- citirea selectivă sau pe roluri (dacă este cazul).
Deprinderea scrierii
Deprinderea scrierii este un proces complex, mult mai dificil decât cel al citirii.
Dificultatea constă în faptul că scrisul nu se reduce la recunoaşterea fonemelor şi a grafemelor, ci
realizează sintetizarea combinaţiilor complexe ale semnelor grafice şi reproducerea lor corectă şi
estetică.
 Scrisul este un act conştient şi transformarea lui în acţiune se obţine prin exerciţii.
Formarea deprinderii de scriere trece prin mai multe faze distincte:
a. faza de orientare – în care se stabilesc reguli ce trebuie urmate:
– mânuirea corectă a instrumentului de scris;
– abordarea poziţiei corecte a corpului în timpul activităţii de scriere;
– mişcările mâinii pentru formarea gestului;
– reprezentarea intuitivă a elementelor grafice;
– executarea modelului de către profesor, însoţită de verbalizareanecesară;
– însuşirea elementelor grafice de către elevi;
b. faza analitică – are loc simultan cu analiza şi reproducerea sonoră a sunetelor:
– recunoaşterea grafemului;
– pronunţarea fonemului până la reproducerea cursivă;
– realizarea de sinteze de două-trei litere care se reproduc în scris;
– fixarea regulilor tehnice şi igienice ale scrisului;
c. faza sintetică – este faza în care scrierea literelor devine un mijloc de exprimare grafică
a ideilor, scrisul se automatizează, se accelerează viteza grafiei, fără neglijarea aspectului estetic.
Învăţarea unei litere de mână se realizează folosind metoda demonstraţiei: se arată
modelul literei, realizată integral pe tablă, pe planşă. Demonstraţia este însoţită de explicaţii
verbale – prezentarea în ansamblu a literei, a fiecărui element grafic în parte, cu precizarea
tuturor regulilor grafice corespunzătoare.
Această explicaţie verbală a învățătorului trebuie urmată de reproducerea întocmai de
către elevi a regulilor grafice până la nivelul memorării lor de către aceştia. Studierea literei de
mână presupune un proces de lungă durată, cu multe exerciţii din partea elevilor (exerciţii de
recunoaştere, de formare a automatismelor).
Procesul însuşirii scrisului parcurge mai multe etape:
 etapa elementelor grafice (tipică perioadei preabecedare): atenţia elevului este îndreptată
asupra realizării corecte a elementelor grafice ale literelor şi asupra respectării regulilor
tehnice în timpul scrisului (clasa I);
 etapa constituirii literelor – este o etapă a automatizării aplicării regulilor, elevii
dobândesc o anume siguranţă în scris, ei se străduiesc să realizeze integral literele;
  etapa scrisului legat – atenţia se îndreaptă asupra îmbinării literelor în cuvinte şi a
elementelor grafice de legătură a literelor. Se realizează aşezarea corectă a literelor în
rând, se respectă anumite dimensiuni, înclinări şi distanţe uniforme. Scrisul corect, sub
aspectul său grafic, e realizat concomitent cu preocuparea pentru corectitudinea lui şi din
punct de vedere ortografic, precum şi pentru înţelegerea sensului cuvintelor;
 etapa scrisului rapid – este o etapă superioară în care atenţia elevului este concentrată
asupra sensului cuvintelor şi al propoziţiilor.
Predarea – învățrea integrată a citit –scrisului
Predarea integrată a celor două discipline specifice clasei I, citirea şi scrierea, a apărut ca
o necesitate în practica didactică, deoarece urmăresc formarea la elevi a unor deprinderi care se
determină unele pe altele. Astfel, fără formarea auzului fonematic şi fără o pronunţie corectă a
cuvintelor, nu se pot însuşi citirea şi scrierea. Dacă elevii nu citesc corect, nu scriu corect.
Predarea integrată a celor două discipline asigură o varietate de forme de organizare a lecţiilor
care asigură participarea activă a elevilor, angajarea lor în procesul de predare – învăţare.
Noua formă de organizare a procesului de predare –învăţare presupune organizarea a
două lecţii care se completează una pe alta.
În prima lecţie etapele sunt următoarele:
 alegerea cuvântului din care se extrage sunetul;
 formarea propoziţiei în care se află cuvântul respectiv;
 analiza componentei propoziţiei;
 despărţirea în silabe a cuvântului ales iniţial;
 analiza componentei sonore a cuvântului;
 descoperirea sunetului nou şi exersarea pronunţiei acestuia;
 recunoaşterea sunetului în diferite cuvinte;
 prezentarea literei de tipar;
 recunoaşterea literei noi din diferite surse;
 intuirea ilustraţiei din manual;
 citirea cuvintelor scrise pe silabe;
 prezentarea literei de mână;
 scrierea demonstrativă a literei noi;
  exerciţii pregătitoare pentru scriere;
 scrierea literei pe caiete;
 scrierea cuvintelor (analiza componentei o cuvintelor, copierea, transcrierea,
dictarea /autodictarea);
 exerciţii de cultivare a limbii.
În cea de a doua lecţie se parcurg următoarele etape:
 discuţii pentru trezirea interesului faţă de conţinutul textului;
 citirea în şoaptă a textului de către elevi;
 întrebări în legătură cu textul;
 citirea în lanţ;
 citirea model a profesorului;
 citirea după model;
 citirea selectivă a textului;
 discuţii despre text;
 scrierea propoziţiei (analiza componentei acesteia, copiere, transcrierea, dictare);
 citirea cuvintelor şi a propoziţiilor de pe pagină scrise cu litere de tipar şi de
mână;
 exerciţii de cultivare a limbii.
În învăţarea citit-scrisului, una dintre metodele de succes este jocul. Jocuri cum ar fi
„Spune mai departe”, „Ce literă se potriveşte?”, „Jocul silabelor”, „Completează propoziţia”,
„Jocul semnelor”, „Caută greşeala”, „Cine ştie?” contribuie la dezvoltarea auzului fonematic, la
exersarea pronunţării corecte a unor sunete, la depistarea şi dezvoltarea aptitudinilor, la
dezvoltarea gândirii independente şi a imaginaţiei. Este important să continuăm și în clasa I
crearea acelei atmosfere de lucru deschisă, prietenoasă, presărată cu jocuri și antrenamente
amuzante.
Bibliografie:
1. Manolescu, Nicolae, (2002), Cititul şi scrisul, Iaşi, Editura Polirom
2. Norel, Mariana, Sâmihăian, Florentina, Didactica limbii şi literaturii române, II, Proiect
pentru invăţământul rural, M.E.C, 2006
3. Şerdean, Ioan, Didactica limbii şi literaturii române în învăţământul primar, ED. Corint,
Bucureşti, 2008
4. Zlate, Ştefania- Didactica aplicată a limbii române în învăţământul primar şi preşcolar,
Ed. Bren, Bucureşti, 2006