Prezentaţi şi comentaţi etapele celor două lecţii de citit-scris la clasa I –

predare integrată.

Predarea – învăţarea integrată a impus modificări în structura lecţiei de limba şi

literatura română. Nu se mai realizează lecţii distincte de citire, lecţii de scriere şi
lecţii de comunicare. Fiecare lecţie de limba şi literatura română este o unitate
didactică, un microsistem în care se îmbină comunicarea orală cu cea scrisă, elevii
învaţă să citească ( să recepteze mesaje scrise), să scrie ( să emită mesaje scrise), să
comunice oral şi scris.

Lecţia I

Încă din timpul conversaţiei se reţine un enunţ care contribuie la realizarea

obiectivelor de referinţă ale lecţiei. Prin metoda fonetică analitico-sintetică se
analizează şi se sintetizează propoziţia în care se află sunetul, respectiv, litera de
învăţat. Demersul didactic cuprinde următoarele activităţi de învăţare:
• Se delimitează propoziţia din vorbire;
• Se identifică toate cuvintele din propoziţie;
• Cuvintele se despart în silabe;
• Se stabileşte numărul de silabe din cuvântul respectiv;
• Se identifică sunetul în silaba/silabele cuvântului.

Învăţătorul demonstrează pronunţarea corectă a sunetului, explicând modul de

articulare.
Copiii pronunţă de câteva ori sunetul, apoi cuvântul respectiv. Dacă sunetul
permite, se pot folosi onomatopee care ajută la pronunţarea corectă şi, în acelaşi
timp, îi relaxează şi îi antrenează pe copii, în acest fel evitându-se monotonia lecţiei.
Analiza fonetică este urmată de sinteză, prin refacerea unităţii cuvântului şi,
respectiv a propoziţiei iniţiale. Cuvântul poate fi folosit la alcătuirea altor
propoziţii de către elevi. Metodei fonetice analitico-sintetice i se adaugă metoda
explicaţiei, metoda demonstraţiei sau a jocului didactic ( de exemplu, Jocul
sunetelor, Jocul silabelor, Să compunem cuvinte noi etc.) şi chiar a jocurilor de
mişcare, eventual, pe fond muzical, efectuat de copiii ale căror nume conţin sunetul
de învăţat, în cele trei poziţii: iniţială, în interiorul şi la sfârşitul cuvântului. Elevilor
li se cere să dea exemple de cuvinte care conţin sunetul respectiv în diverse
poziţii, apoi să alcătuiască propoziţii cu acestea.
 Însuşirea sunetului este corelată cu învăţarea literei care îl redă. Elevii trebuie
să recunoască litera în alfabetarul mare decupat şi în alfabetarul personal, apoi în
abecedar. Din alfabetare, elevii alcătuiesc silabe şi cuvinte, la tablă şi în bancă.
Elevii observă şi analizează ilustraţia din manual. În conversaţie, învăţătorul va
orienta atenţia şi observaţia copiilor de la aspectele globale, esenţiale, spre acelea de
detaliu semnificativ. În discuţii se vor folosi cuvinte care există în coloanele şi în
textul din pagina manualului.
Se citesc titlul, litera de tipar ( întâi, litera mică, apoi în pagina următoare, litera
mare de tipar), după aceea coloanele de cuvinte, descompuse în silabe, urmate de
cuvintele întregi. În primele lecţii de citire, învăţătorul trebuie să le citească elevilor
pentru a le oferi un model. În lecţiile următoare, vor descifra întâi elevii, citind
fiecare în şoaptă, prin efort propriu. În etapa în care s-a format deprinderea cititului,
elevii vor ajunge să citească lecţia, prin efort îndelungat, conştient. La vârsta
şcolarităţii mici, pentru formarea deprinderii cititului corect trebuie să participe mai
mulţi analizatori: vizual, auditiv, motric.
Copiii recitesc cu voce tare, în lanţ, pe sărite, selectiv. În fiecare lecţie trebuie
să citească fiecare copil câte o unitate logică, în ritm propriu, conştient. Copiii care
nu au reuşit să-şi formeze câmpul vizual de o silabă vor citi pe litere, dar învăţătorul
este obligat să-i antreneze în activităţi de învăţare individuală, să-i cuprindă în
curriculumul de aprofundare, alternând exerciţiul cititului cu jocul didactic, de
exemplu, să compună şi să citească cuvinte din silabe date: copilul va primi 2-3
jetoane pe care sunt scrise diverse silabe din care va trebui să formeze cuvinte.
Întâi va citi silabele, apoi le va combina pentru a forma cuvinte şi le va citi ( de
exemplu, din jetoanele cu silabele pa, re, să elevul poate forma următoarele cuvinte:
pare, pasă, pasăre, sapă, resapă). Sau se poate desfăşura următorul joc didactic: pe un
jeton este scris cuvântul „carte”, iar elevul trebuie să despartă în silabe cuvântul
„car-te” şi, pe rând, să înlocuiască fiecare silabă cu altele, pentru a forma cuvinte noi:

carte
car – te
ce – te fe –te par – te sa – te car – ne
cu - te fra - te pe - te se – te car – tof
si – te car – ti – er
su –te car – na - val

În asemenea situaţii / activităţi de învăţare sunt foarte importante mijloacele de

învăţământ, atât cele tradiţionale, cât şi ele moderne, audio – vizuale, datorită
caracterului concret intuitiv al gândirii şcolarului mic, particularităţilor memoriei şi
celorlalţi factori psihologici implicaţi în învăţare.

2
 Însuşirea sunetului este corelată cu litera de tipar şi de mână. Pe o planşă cu
imaginea unui obiect a cărui denumire începe cu litera care trebuie învăţată este
desenată această literă şi alături elementele grafice care o compun. Învăţătorul
explică scrierea literei arătând pe planşă atât litera respectivă, cât şi elementul
grafic. Demonstrativ, va scrie pe tablă litera de 2-3 ori, în timp ce verbalizează
gesturile grafice.
Pregătirea momentului scrierii se realizează prin exerciţii de mişcare prin care
„se încălzesc” muşchii mici ai mâinii: „cântatul la pian”, „ploaia”, „grindina”,
„frământatul pâinii”, „punerea şi scoaterea mănuşilor”, mişcarea, pe rând, a fiecărui
deget, „evantaiul”.
Simularea scrierii literei: scrierea în aer, imitând mişcările executate de învăţător,
la comanda/ explicarea acestuia, scrierea pe bancă, în podul palmei cu stiloul închis,
scrierea cu creionul pe o foaie de hârtie la dimensiuni mai mari decât spaţiul grafic
din caiet.
Atât exerciţiile de citire, cât şi exerciţiile de scriere sunt urmate de discuţii sau
jocuri didactice pentru a li se permite elevilor să se odihnească şi să se relaxeze după
efortul intelectual şi fizic depus, pentru a preîntâmpina instalarea monotoniei şi a
plictiselii.
Scrierea individuală în caiet, unde există modelul exterior – litera de mână- după
ce au fost reactualizate regulile tehnice şi cele grafice. Fiecare copil scrie trei litere,
în timp ce învăţătorul supraveghează şi controlează aplicarea şi respectarea regulilor
tehnice şi grafice.
Învăţătorul controlează cu atenţie modul în care scrie fiecare copil, apoi face
aprecieri, recomandări, oferă explicaţii şi, acolo unde este nevoie, demonstrează cum
trebuie scris. Atenţia cadrului didactic trebuie focalizată pe începutul bun, pozitiv al
fiecărui copil, atât în însuşirea cititului, cât şi a scrisului. Sunt benefice recomandările
şi aprecierile stimulative care le dau copiilor încredere în sine.
Copiii vor scrie alte trei litere sau chiar un rând.
Controlul final, evaluarea stimulativă: pentru a crea motivaţia învăţării, vor fi
lăudaţi copiii care au scris corect şi frumos şi vor fi încurajaţi aceia care
întâmpină dificultăţi.
La sfârşitul activităţii se realizează lectura sau conversaţia de încheiere: copiii
primesc titluri decupate din ziare în care trebuie să recunoască şi să încercuiască
litera de tipar învăţată. Suportul scris oferit va avea un număr redus de cuvinte, iar
corpul literelor va fi suficient de mare. Forma literelor trebuie să fie asemănătoare
cu a celor din abecedar.
Încheierea activităţii trebuie să asigure odihna şi relaxarea copiilor; de accea se
poate realiza un moment atractiv: se poate efectua un joc de mişcare, se poate audia
un fragment muzical agreat de copii, în funcţie de creativitatea învăţătorului.

3
 Lecţia a II-a - citirea textului din abecedar

Această lecţie conţine aceleaşi evenimente didactice ca şi cea precedentă, cu

unele modificări de dozare a timpului. Climatul educaţional este deja asigurat, de
obicei, această lecţie urmând după cea descrisă anterior.
Captarea atenţiei trebuie să valorifice aspecte realizate în lecţia anterioară sau
să constituie surpriza cu ajutorul căreia elevii să fie motivaţi pentru învăţare.
În clasa I se folosesc unele jocuri practicate şi la grădiniţă, cu care elevii sunt
familiarizaţi şi care le plac, de exemplu, „Să-l ajutăm pe iepuraş” / … pe Martinică!”:
personajele ( animale îndrăgite de copii) au primit o scrisoare, o invitaţie, un premiu
pe care trebuie să le citească, dar ele nu au învăţat încă alfabetul şi au nevoie de
ajutorul copiilor.
Citirea textelor din manual se dezvoltă progresiv: întâi, se citeşte o propoziţie
simplă, apoi, treptat, se ajunge la citirea unor texte formate din 3-4 propoziţii, până la
75 de cuvinte în total.
După secvenţa pregătitoare a cititului, elevii descifrează textul, prin efort
propriu, citind fiecare în şoaptă. Învăţătorul trebuie să se asigure că fiecare copil
descifrează textul conştient.
Urmează recitirea textului cu voce tare de către copii, prin citire în lanţ, citire
de tip ştafetă.
Familiarizarea cu textul se face prin analiza lexicală, prin explicarea unor cuvinte
şi expresii, dacă este cazul prin întrebări şi răspunsuri.
Recitirea de către elevi alternează cu exerciţiul cititului şi cu povestirea sau
dialogul / conversaţia euristică pentru că elevii trebuie dirijaţi spre desprinderea
învăţăturii pentru viaţă a mesajului transmis de autor.
Se practică diversele forme de citire: citire „pe sărite”, citire selctivă, citire a
unei unităţi logice ca răspuns la o întrebare sau ca o întrebare pentru un răspuns al
învăţătorului sau al altui elev. Cu cât textul este mai complex, cu atât mai multe
activiăţi formative pot fi create. Se utilizează şi citirea alternativă sau citirea cu voce
tare, urmată de citirea în şoaptă sau în gând, citirea de tip „ştafetă”, în care un elev,
după ce a citit o propoziţie, numeşte un elev să continue lectura. Citirea în lanţ, în
ordinea aşezării în bancă prezintă dezavantajul că unii elevi sunt atenţi numai la
fragmentul pe care îl vor citi, după aceea li se diminuează interesul. Condiţia însuşirii
corecte, conştiente a cititului de către elevi este exersarea citirii în fiecare lecţie de
limba şi literatura română de către fiecare copil, prin efort propriu, în ritm propriu.
Dacă există elevi cu dificultăţi de pronunţie, citire sau scriere, se procedează cum am
arătat în prima lecţie: se creează şi alte posibilităţi de realizare a performanţelor
4
minimale sau sunt cuprinşi în proiectul curriculumului de aprofundare. Cu aceşti elevi
se pot organiza jocuri didactice precum: „Săculeţul” / „Caseta cu surprize”, în care
există jetoane cu imagini de obiecte, iar pe verso litera de tipar sau de mână cu care
începe sau care se află în structura cuvântului – denumire a imaginii. Cu literele de pe
aceste jetoane copiii alcătuiesc silabele şi cuvintele formate. Cu aceste cuvinte vor
alcătui propoziţii. Prin aceste jocuri didactice li se formează acestor elevi câmpul
vizual de o silabă şi de un cuvânt.
Secvenţele de citire vor fi urmate de o conversaţie prin care:

• Se consolidează însuşirea conţinutului textului de către elevi;

• Se pregăteşte descoperirea, de către aceştia, a mesajului textului;
• Se consolidează deprinderea de comunicare orală şi de receptare a mesajului
scris;
• Se exersează memoria;
• Se stimulează imaginaţia prin raportarea textului la aspecte din experienţa de
viaţă a elevilor;
• Se încurajează spontaneitatea şi originalitatea;
• Se înlătură monotonia, se păstrează motivaţia învăţării.

Momentul scrierii: în funcţie de etapa din procesul de însuşire a citit – scrisului în

care se află elevii, exerciţiul de scriere poate consta din redarea de litere, silabe, cuvinte
sau propoziţii simple din două cuvinte, apoi din trei şi patru – cinci cuvinte. Cuvintele
pot fi mono - , bi - sau trisilabice. În etapa postalfabetară copiii pot scrie un proverb
adecvat textului, un enunţ din text care le-a plăcut cel mai mult.
În timpul desfăşurării activităţii, învăţătorul va avea în permanenţă grijă:
• Să controleze şi să îndrume individual elevii prin aprecieri, explicaţii,
demonstrare şi evaluare stimulativă;
• Să îi ajute pe şcolari să se relaxeze după un efort intelectual şi fizic mare;
• Să asigure începutul bun şi continuitatea în activitatea conştientă;
• Să alterneze metoda exerciţiului cu alte metode formative.

În fiecare lecţie trebuie realizat feedbackul care direcţionează activitatea didactică

în continuare şi asigură evaluarea curentă, formativă, care relevă nivelul de
performanţă al fiecărui elev.
Elevii trebuie să citească şi să scrie acasă pentru a-şi consolida deprinderile
formate şi pentru a se asigura continuitatea învăţării şi în alt climat educaţional decât
cel instituţionalizat.
Lecţia de limba şi literatura română se poate încheia printr-un joc de relaxare sau
prin alt mod de interacţiune comunicativă.

5
BIBLIOGRAFIE:

1. Florica Mitu ( 2006) – „ Didactica predării – învăţării integrate a limbii şi literaturii

române în învăţământul primar, Editura Humanitas, Bucureşti.

6
7