ASPECTE DE ORDIN METODIC PRIVIND ÎNSUŞIREA CITIT-

SCRISULUI LA ELEVUL CU DIFICULTĂŢI DE ÎNVĂŢARE

Metoda de bază a perioadei abecedare rămâne metoda fonetică analitico-sintetică, pentru
că aceasta contribuie în mod direct la prevenirea şi corectarea inversiunilor, omisiunilor,
înlocuirilor de sunete/litere/silabe atât în rostire cât şi în scriere.
Se fac exerciţii de analiză şi sinteză fonetică pentru a exersa capacitatea de articulare,
pronunţie clară, corectă a sunetului în silabă şi cuvânt. Aceste exerciţii contribuie la dezvoltarea
auzului fonematic pentru că elevii învaţă să selecteze sunetul ce-l rostesc individual şi, ulterior,
în combinaţii de silabe şi cuvinte paronime.
Utilitatea acestor exerciţii se găseşte şi în contribuţia lor la formarea câmpului vizual de o
silabă.
Demersul metodic trebuie să fie foarte riguros, cadrul didactic respectând constant un
algoritm cu care copilul este familiarizat. Adeseori, se impune adaptarea şi particularizarea
metodelor şi procedeelor didactice în învăţarea citit-scrisului, deoarece elevii cu dificultăţi de
învăţare realizează cu greutate asocierea fonem-grafem, analiza şi sinteza la nivel de silabă,
trecerea de la silabă la cuvânt.
Se insistă pe pronunţarea clară, corectă a sunetelor, silabelor, cuvintelor, fiind necesară
implicarea multisenzorială în actul citit-scrisului: analizatorul vizual, auditiv, verbo-motor.
Concomitent cu prevenirea şi corectarea greşelilor de pronunţie şi exprimare se are în
vedere şi reglarea respiraţiei prin efectuarea constantă a unor exerciţii specifice pregatitoare,
precum şi formarea unui ritm normal de vorbire.

Achiziţionarea deprinderilor lexice de către elevi se realizează conform următorului

algoritm automatizat prin exerciţii sistematice:
● Recunoaşterea literelor
Recunoaşterea literei este asociată cu sunetul. Copilul cu dificultăţi de învăţare nu poate
cuprinde în câmpul său vizual de citire un cuvânt întreg şi adesea, nici măcar o silabă. În actul
cititului, orice copil trebuie să perceapă mai întâi vizual literele, după forma şi orientarea lor,
după locul în cuvânt, pentru că litera, luată separat nu are nicio semnificaţie.
● Formarea câmpului de citire de o silabă. Se realizează prin unirea literelor în silabe. Se
recurge la silabă, care, chiar dacă nu are o semnificaţie, uşurează trecerea pragului spre citirea
cuvintelor.
Se insistă pe rostirea articulată care trebuie să se facă luându-se în seamă silaba. De
asemenea, pronunţarea cuvintelor se realizează pe silabe şi nu pe sunete. Acesta este procedeul
de bază prin care elevii îşi vor forma câmpul vizual de o silabă, prin solicitarea simultană a celor
trei analizatori angajaţi în efectuarea actului lexic: vizual, verbo-motor, auditiv.
Astfel, exersarea cititului implică şi rostirea cu voce tare a celor citite pentru a fi
percepute şi pe cale auditivă.
Un exerciţiu fonetic complet şi corect va pune elevii în situaţia de „a se juca cu silabele”:
de la silaba dată se formează cuvinte monosilabice şi bisilabice (silaba fiind plasată în diferite
poziţii: iniţială, finală şi mediană). Elevii compun la alfabetarul mobil cuvinte formate din silabe.
În articularea cuvintelor trebuie să se ţină seama de modul lor de formare: un cuvânt este
alcătuit din silabe, iar silabele conţin o vocală sau o grupare de sunete ce cuprinde o vocală şi
care sunt pronunţate printr-o singură deschidere a gurii. Prin urmare, rostirea şi articularea
corectă se realizează plecând de la silabă şi prelungindu-se fiecare sunet în special vocalele.
Astfel, copii pronunţă cuvinte pe silabe şi nu pe sunete, pentru a realiza în actul cititului
„înţelegerea” silabei.
Formarea câmpului de citire de o silabă reprezintă un demers obligatoriu şi majoritatea
exemplelor utilizate în perioada abecedară trebuie concepute şi desfăşurate ţinând cont de acest
obiectiv fundamental.
Pentru realizarea acestui obiectiv, practicienii aplică cu originalitate şi creativitate o serie
de tehnici ce au succes la copilul cu deficienţe de învăţare:
- compunerea cuvintelor cu ajutorul alfabetarului mobil sau individual (jocuri magnetice);
- elevii se vor juca cu silabe, aşezand silabele, schimbându-le succesiv ordinea şi citind
cuvintele nou formate. Astfel, în manieră corect-intuitivă, elevul percepe şi diferenţiază,
la nivel lexic, că unitatea de bază a formării cuvântului este silaba.
- după citirea în diverse contexte a cuvintelor formate din două-trei silabe elevii vor fi
solicitaţi, să le scrie. Apoi, se pot folosi culori pentru a marca silaba analizată. Silabele
sunt încercuite, subliniate sau colorate. Pentru copii care citesc lent sau au dificultăţi de
percepţie în analiza vizuală, pronunţarea şi citirea silabei va implica şi asocierea grafică
cu o anumită culoare şi realizarea progresivă a unor exerciţii de antrenament vizual.
- se pot utiliza cu succes metode pictografice. De pildă, se reprezintă grafic pe caiet sau pe
fişe un desen atractiv (floare, fluturaş, soare cu roze, etc) pe care este scrisă o silabă. De
la ea se pot asocia alte silabe care sunt fie date de învăţător, sau sunt găsite cu sprijin de
către elev; se completează astfel desenul. Dintre sarcinile suplimentare, în completare, se
poate cere elevilor să coloreze un cuvânt, o silabă, etc.

Formarea câmpului vizual de o silabă se realizează concomitent pe cale vizuală, verbală,

auditivă şi grafică şi va înlesni trecerea de la silabă la cuvânt (etapă complexă). Din observaţiile
practice privind evoluţia copilului cu dificultăţi de învăţare se constată că acestă perioadă de
citire-scriere plecând de la silabă este de durată variabilă; există elevi care aplică acest procedeu
chiar şi în ciclul gimnazial.

Citirea cuvintelor

Pentru citirea cuvintelor, elevul trebuie să probeze anumite deprinderi: exprimarea

articulată, pronunţarea clară şi, pe cât posibil corectă a silabelor, sunetelor şi cuvintelor. Pe lângă
tulburările de limbaj, sunt copii, ale căror greşeli de pronunţie apar din folosirea unui limbaj
incorect în familie (copii care spun „pâne”, prăjâturî”, în loc de „pâine”, „prăjitură”). Aceste
dificultăţi de pronunţie se reflectă negativ şi în actul de scriere.
Pentru exersarea câmpului de citire de un cuvânt, copiii au parcurs şi parcurg exerciţii de
exersare a auzului fonematic, exerciţii prin care se respectă pauzele corecte în vorbire,
accentuează corect cuvintele şi fac astfel pasul esenţial spre realizarea autocontrolului în
activitatea de citit-scris.
Este evident faptul că elevul care are capacitatea de a se exprima corect dispune de un
mijloc important de autocontrol, pentru că îşi reprezintă corect structura fonetică a cuvintelor şi
pot fi orientaţi de către profesor/învăţător asupra componenţei sonore a cuvintelor ce sunt rostite
şi înţelese.
Dacă elevul nu pronunţă clar şi corect cuvintele, înseamnă că nu le percepe corect
auditiv, nu diferenţiază corect între sunetele cu punct de articulare apropiat ş-j, s-z, p-b.
Articularea corectă a cuvintelor este asigurată în mare măsură şi de modul în care elevii
realizează inspir-expirul în actul vorbirii, dar şi din calitatea auzului fonematic.
Concomitent cu formarea şi exersarea unor deprinderi de bază în actul lexico-grafic,
copiii dispun de anumite instrumente simple de autocontrol ce le servesc, atât în perioada
abecedară, cât şi postabecedară.
Desfăşurarea lecţiilor/activităţilor de predare-învăţare a sunetelor şi literelor în perioada
abecedară va consta din respectarea următoarelor etape:
a) Iniţial se separă propoziţia în contextul utilizării suportului intuitiv-imagistic adecvat.
Pentru copii cu dificultăţi de învăţare nu se poate utiliza doar manualul; de cele mai
multe ori, psihopedagogul selectează/confecţionează imagini atractive, expresive,
sugestive, la o dimensiune adecvată. Acesta va iniţia o convorbire pornind de la
aceste imagini şi va sintetiza o propoziţie potrivită care trebuie să fie simplă,
accesibilă, ulterior formată din trei cuvinte.
b) Propoziţia se împarte în cuvinte
c) Din propoziţie selectăm cuvântul ce conţine sunetul nou. Cuvântul selectat trebuie să
fie familiar elevilor, să facă parte din vocabularul activ al acestora.
d) Cuvântul se desparte în silabe prin procedeele cunoscute şi exersate şi în perioada
preabecedară. Se rostesc silabele şi se precizează ordinea silabelor în cuvânt.
e) Se separă şi se studiază cuvântul nou. Prin imitaţie şi observare dirijată, eventual în
faţa oglinzii, copiii pronunţă prelungit consoanele şi grupurile consonatice, sunetele
explozive (c-g) se pronunţă accentuat, jocul cuvintelor – cuvinte care conţin sunetul
în poziţie iniţială, finală, mediană.
f) Se studiază litera de tipar. Fiind o activitatea complexă se realizează în două etape:
se prezintă litera mică şi în a doua etapă, cea mare. Prin observarea dirijată se
denumeşte litera, se analizează grafic sugerându-se asemănări şi deosebiri cu alte
litere. Litera de tipar poate fi desenată, colorată, identificată în alte contexte (planşă,
ziar, afişe, mesaje publicitare).
g) Se scriu cuvinte ce conţin litera de tipar, cu ajutorul alfabetului mobil, decupat.
h) Se citesc cuvintele astfel formate – pe silabe, apoi integral.
i) Se citesc coloanele de cuvinte scrise pe fişe / abecedar.
j) Se scriu cuvintele selectate / analizate prin procedee de copiere, transcriere, dictare.

Citirea propoziţiilor

Pentru a realiza citirea propoziţiilor elevii trebuie să probeze că pot citi în şoaptă
cuvintele prin efort propriu izolat şi în ansambluri structurate.
Se va insista pe citirea conştientă utilizându-se procedeele prezentate. Se citesc în
întregime cuvintele (câmpul de citire de un cuvânt), psihopedagogul cerând elevului să citească
primul, al doilea,...etc cuvânt din coloană, să citească cuvinte care denumesc....., să citească
cuvintele din partea stângă, dreaptă. Acesta este un bun exerciţiu şi pentru exersarea orientării
spaţiale corecte.
Pentru formarea deprinderii de citire corectă şi conştientă se realizează exerciţii de
compunere şi scriere a propoziţiilor simple (la început) utilizându-se alfabetarul, jetoane cu
cuvinte, etc. Elevii sunt solicitaţi să construiască propoziţii cu aceste cuvinte care sunt analizate
la nivel fonetic.