Aspecte ale predării verbului la clasele III – IV

1. Introducere

Vasile Alecsandri spunea că „limba este depozitul cel mai sacru lăsat de generaţiile trecute
şi care merită să fie păstrat cu sfinţenie de generaţiile ce-l primesc.”
Limba maternă reprezintă bunul cel mai de preţ al unei naţiuni. Ea este principalul mijloc
de comunicare între oameni şi tot ea permite transmiterea de la o generaţie la alta a cuceririlor
ştiinţei, a tezaurului de inteligenţă făurit de popor.
Copiii, cu ajutorul limbii, îşi exprimă primele sentimente, încep să perceapă de pe buzele
mamei lor primele gânduri, încep să ia contact cu semenii lor. A-i face pe copii capabili să
vorbească corect limba şi să înţeleagă corect înseamnă, în acelaşi timp, a servi atât societatea, cât
şi individul. În asemenea condiţii, răspunderea învăţătorului este enormă deoarece, de cele mai
multe ori, în afara şcolii nu sunt condiţii favorabile pentru îmbogăţirea limbajului la nivelul
cerinţelor. Ca urmare, învăţătorului îi sunt indispensabile trei calităţi: dragostea faţă de limbă,
cunoştinţe temeinice de limbă, plăcere şi măiestrie în predarea ei.
Învăţătorul trebuie să transmită această plăcere elevilor săi prin exemplul personal, folosind
un limbaj bogat, precis, folosind fiecare cuvânt la locul potrivit şi pronunţându-l, în acelaşi timp,
foarte corect.
Învăţarea limbii române este prioritară în toate ciclurile sau etapele de învăţământ,
implicând, în acelaşi timp, succesul în celelalte domenii, în studiul matematicii, al ştiinţelor
sociale ( istorie, geografie ), însuşirea unor cunoştinţe despre ştiinţele naturii şi tehnice, alături de
alte activităţi artistice, practice sau fizice.
Limba română este învăţată sistematic din primii ani de viaţă ai copilului şi se
perfecţionează gradat în şcoală.
Ca obiect de studiu în ciclul primar, limba română are o însemnătate deosebită în formarea
elevilor, asigurând evoluţia lor intelectuală, pregătirea corespunzătoare la celelalte discipline şi
integrarea lor în viaţa socială.
Orele de limba română îi iniţiază pe elevi cu aspecte privind limba scrisă şi ortografia, cu
însuşirea corectă a aspectului oral al limbii materne. Se pune astfel accentul pe perfecţionarea

1
exprimării orale şi a receptării mesajului, asigurând elevilor accesul la tipurile variate de
comunicare, stimulându-le activitatea verbală.
A-i învăţa pe elevi limba română înseamnă a-i ajuta să comunice prin practicarea
limbajului oral, a celui scris – citirea, scrierea, exprimarea scrisă, studiul structurilor lingvistice
şi utilizarea expresivă a limbii. Toţi elevii pot să înveţe şi trebuie să ştie să citească, să se
exprime corect, fluent, precis, atât în comunicarea verbală, cât şi în cea scrisă.
O contribuţie esenţială în perfecţionarea limbajului fiecărui elev o aduce în cadrul limbii
române studiul verbului. Acesta se defineşte prin trăsături specifice. El este partea de vorbire
flexibilă care se conjugă şi exprimă acţiuni sau stări, existenţa, toate văzute dinamic sau sub
formă de proces.
Exprimând realitatea dinamic, verbul creează sau selectează dintre categoriile gramaticale
tocmai pe acelea ce au caracter dinamic, pentru că tocmai prin aceasta verbul există şi poate
funcţiona ca atare.
În acest sens, timpul este o categorie verbală prin excelenţă. Modul însuşi, şi el specific
verbului, se dezvăluie adesea ca o altă categorie gramaticală a verbului. Pe de altă parte, diateza
verbului este o categorie care reflectă relaţia verb – predicat – subiect, sau verb – predicat –
subiect – obiect.
Acelaşi dinamism, aceeaşi formă de manifestare, de existenţă, de funcţionare, de proces
caracterizează verbul şi la nivel sintactic; predicatul, funcţia specifică verbului, înseamnă doar
actualizare, proces de actualizare, un fenomen dinamic.
Este interesant de observat că verbul este cunoscut de elevi fără a-l denumi, începând cu
clasele I şi a II-a, când este cunoscut sub numele de cuvânt care arată acţiunea. În clasa a III-a se
învaţă despre verb ca fiind partea de vorbire care arată acţiunea, starea sau existenţa. Se studiază
persoana şi numărul verbului, urmând ca în clasa a IV-a să se studieze şi timpul verbului. Elevii
vor înţelege dubla ipostază a verbului, ca parte de vorbire şi predicat, ca parte de propoziţie.
Învaţă că predicatul exprimat prin verb răspunde la întrebarea ce face?, adresată subiectului.

S-au creat astfel toate condiţiile înaintării elevilor spre studiul morfologiei şi sintaxei
verbului din ciclul gimnazial.
Studiul gramaticii limbii române la clasele I – IV urmăreşte fundamentarea ştiinţifică a
exprimării corecte a elevilor. Gramatica este un ansamblu de reguli care stabilesc modificarea

2
formei cuvintelor, îmbinarea lor în propoziţie şi a propoziţiilor în fraze. Din această caracterizare
a gramaticii rezultă că sunt două feluri de reguli care reprezintă cele două părţi constitutive ale
gramaticii: morfologia şi sintaxa.
Morfologia cuprinde regulile privitoare la forma cuvintelor şi la modificările formale ale
cuvintelor studiate ca părţi de vorbire.
Sintaxa cuprinde reguli privitoare la îmbinarea cuvintelor în propoziţii şi reguli privitoare
la îmbinarea propoziţiilor în fraze.
Limba reprezintă principalul mijloc de comunicare între membrii unei colectivităţi, alcătuit
din sistemul gramatical şi lexical. Toate activităţile desfăşurate oral sau în scris la toate obiectele
de studiu oferă prilej pentru controlul şi îmbogăţirea cunoştinţelor ortografice, ortoepice,
gramaticale şi de lexic.
Studiul limbii române constituie un factor important în formarea şi dezvoltarea intelectuală a
elevilor, în crearea culturii generale, în formarea caracterelor.

2. Motivarea alegerii temei

Am ales această temă deoarece sunt animată de dragoste şi profund respect pentru limba
română şi consider că necunoaşterea gramaticii, a regulilor de funcţionare a limbii, nu numai că
duce la folosirea insuficientă a limbii ca mijloc de comunicare, dar constituie o lipsă de
patriotism şi chiar o lipsă de respect faţă de sine şi faţă de alţii. Necunoaşterea regulilor
gramaticale poate duce la grave greşeli de exprimare orală şi scrisă care vor dăuna elevilor în
viitor. Fără o exprimare corectă şi coerentă, elevii nu vor putea prezenta cunoştinţele în mod clar,
fluent şi plăcut.
Datorită importanţei pe care o reprezintă învăţarea limbii române, a gramaticii şi
ortografiei şi formarea deprinderilor de scriere corectă presupune din partea celor care se ocupă
de educaţia elevilor o cunoaştere profundă a faptelor de limbă, aceasta pentru a oferi ei înşişi
modele de exprimare.
Învăţătorii şi profesorii de limba şi literatura română sunt datori să-i deprindă pe elevi să-şi
exerseze şi să-şi supravegheze exprimarea, să scrie corect. La tineri şi la cei mai în vârstă
întâlnim greşeli de exprimare, mai ales de ortografie şi de punctuaţie.

3
 Verbul, alături de substantiv, este o noţiune gramaticală de bază. Programa şcolară prevede
elaborarea definiţiei verbului în clasa a III-a.
Se face apel la operaţiile de gândire în formularea definiţiei verbului, parte de vorbire care
se învaţă începând cu clasa a III-a cu specificaţia: definiţie, recunoaştere, număr şi persoană, cu
completare în clasa a IV-a, timpul verbului.
Noile tendinţe ale didacticii moderne îşi concentrează atenţia pe subiectul educaţiei, pe
elevul care învaţă, nu pe învăţătorul care predă, deoarece predarea nu constituie un scop în sine,
ci vizează modificările de natură formativă în personalitatea copiilor.

3. Verbul - Structura morfologica

Verbul este partea de vorbire flexibilă care exprimă acţiuni în sensul larg al acestui termen:
acţiuni propriu-zise, procese, stări. (cf. Mioara Avram, Gramatica pentru toţi, 1 986, p.150)
Categoriile gramaticale ale verbului sunt diateza, modul, timpul, persoana, numărul, genul
şi cazul. Dintre acestea, diateza, modul şi timpul sunt specifice pentru verb, persoana este o
categorie comună numai cu unele pronume, pe când numărul, genul şi cazul sunt categorii
comune tuturor părţilor de vorbire flexibile. Categoriile specifice – diateza, modul şi timpul –
se întâlnesc la toate (primele două) sau la cele mai multe (timpul) forme verbale. Persoana apare
numai la unele moduri, care de aceea se numesc personale. Genul are o prezenţă limitată la
modul participiu şi – prin el – la toate formele diatezei pasive de la tipul construit cu verbul a fi;
tot la modul participiu, în anumite situaţii, este limitat şi cazul. Numărul se întâlneşte la
majoritatea formelor verbale, dar în unele (modurile personale) este corelat cu persoana, ca la
pronume, iar în altele (modul participiu şi – prin el – diateza pasivă cu a fi) cu genul, ca la
adjectiv. Aspectul – categorie specifică verbului în alte limbi – nu are forme proprii de
exprimare, dar există verbe cu sensuri lexicale aspectuale şi forme temporale cu valori
aspectuale. (cf. Mioara Avram, Gramatica pentru toţi, 1 986, p. 150).
Orice formă verbală este constituită din două componente, una fixă, în general neschimbată
de-a lungul întregii flexiuni verbale care-i asigură stabilitate lexicală şi alta mobilă,
schimbătoare, care-i asigură variabilitate morfologică. Între cele două componente, rădăcina
(partea stabilă) şi flectivul (partea supusă flexiunii şi instrument al flexiunii), funcţionează relaţii

4
de interdependenţă, de intercondiţionare reciprocă, de solidaritate morfologică şi semantică. (cf.
Dumitru Irimia, Structura gramaticală a limbii române. Verbul , 1 976, p. 12).

4. Metodologii didactice în formarea conceptelor gramaticale la clasele a III-a şi a IV-a

În învăţarea gramaticii la clasele III-IV se disting două modalităţi (căi) logice de desfăşurare
a lecţiilor, calea inductivă şi calea deductivă. (cf. Dumitru Gherghina, Limba română în şcoala
primară, 1 999, p. 239).
Lecţiile de conceptualizare la clasele a III-a şi a IV-a se concep mai mult inductiv. Învăţarea
şi înţelegerea unor definiţii şi reguli gramaticale noi se pot asigura pe baza cunoştinţelor deja
însuşite.
A proceda deductiv în învăţarea noţiunilor gramaticale, în aprofundarea lor, înseamnă să
porneşti de la o generalizare, adică de la o regulă sau definiţie deja cunoscută de elevi, de la
general la particular.
Calea deductivă presupune procesul dinspre general spre particular, dinspre abstract spre
concret, dinspre model spre exemplu şi în ultimă instanţă dinspre invariant spre variant.
De exemplu, conform raţionamentului deductiv, o lecţie de gramatică cu subiectul
„Verbul” s-ar desfăşura astfel:
1.Se comunică denumirea noţiunii ce urmează să fie învăţată.
2.Se recapitulează noţiunea logică, a unei definiţii gramaticale: genul proxim şi diferenţa
specifică.
3.Se dă definiţia verbului („Partea de vorbire care arată acţiunea, starea sau existenţa se numeşte
verb.”).
4.Se descrie modelul logic al structurii definiţiei verbului (Operaţia o fac exclusiv elevii.).
5.Încorporarea variabilelor structurii logice – mulţimea din care face parte verbul – partea de
vorbire şi notele esenţiale (exprimă acţiuni, stări, existenţa).
6.Se analizează pe rând notele definitorii din punct de vedere gramatical. Se dau exemple de
cuvinte care exprimă acţiuni (aleargă, cântăm, privim, spune, adaugă), stări (stă, aşteaptă) şi
exemple de cuvinte care exprimă existenţa (există, este, sunt, se află), cerându-le elevilor să facă
deosebirea dintre acţiune, stare şi existenţa. Se cer elevilor exemple de propoziţii în care să fie

5
folosite verbe ce corespund câte uneia din notele esenţiale posibile. Se vor cere multe exemple şi
se vor determina notele specifice verbului.
Consecinţa folosirii căii deductive în procesul de învăţare şi înţelegere a conceptelor
gramaticale este atitudinea activă a elevilor. Cert este că această cale permite ca noile cunoştinţe
să fie dobândite prin efort propriu.
Între calea deductivă şi inductivă este o relaţie de interdependenţă. Ele se completează
reciproc şi o separare a lor nu este posibilă. Deşi pot fi explicate diferenţiat, ele rămân
complementare, ajutându-l, deopotrivă, pe învăţător în procesul de predare-învăţare a gramaticii
în clasele a III-a şi a IV-a. (cf. Dumitru Gherghina, Limba română în şcoala primară, 1 999, p.
240)
O strategie eficientă trebuie să fie simplă şi dinamică, reglabilă în funcţie de situaţiile
concrete ce pot apărea. Trebuie stabilită totodată metodologia cea mai potrivită din perspectiva
strategiei alese.
Aceasta înseamnă selectarea metodelor şi procedeelor, a materialului didactic şi a
mijloacelor de învăţământ necesare atingerii obiectivelor propuse.

În desfăşurarea activităţii la clasă, metodele de învăţământ sunt, de fapt, instrumentul cu

ajutorul căruia învăţătorul transmite cunoştinţe, formează priceperi şi deprinderi. Alegerea celor
mai adecvate metode didactice se face în strânsă legătură cu obiectivele educative – operaţionale
şi specifice. Stabilirea obiectivelor operaţionale oferă posibilitatea de a selecta conţinutul
învăţării, de a elabora unele strategii de asimilare a informaţiilor, de a evalua continuu şi
formativ rezultatele învăţării. Obiectivele specifice sunt concepute pe ani de învăţământ, precis
formulate şi indică exact competenţele care trebuie formate în procesul instructiv-educativ.
Finalităţile generale ale predării – învăţării – evaluării se regăsesc în programa de învăţământ,
care, periodic, este revizuită şi îmbunătăţită. (cf. Valeriu Marinescu, Didactica specialităţii
Limba şi literatura română, 2 005, p. 363).
Metodele principale folosite în predarea gramaticii sunt: explicaţia, conversaţia euristică,
demonstraţia, problematizarea, metoda descoperirii, metoda comparativă, exerciţiul, metoda
activităţii cu fişele şi analiza gramaticală.
Înainte de exemplificările ce se impun cu privire la utilizarea metodelor în cadrul lecţiilor
de limba română, trebuie evidenţiată interferenţa între ele, îndeosebi între explicaţie şi dialog

6
(conversaţie). Dialogul învăţător-elev devine un instrument prin care explicaţia capătă forma
accesibilă, îşi atinge ţinta, anume aceea de a satisface elevul informaţional în legătură cu o
sarcină didactică. Pe de altă parte, dialogul ca atare este întreţinut de explicaţie, realizându-se
astfel comunicarea pedagogică.
Exemplificări:
La clasa a IV-a, la lecţia cu titlul „Funcţia verbului în propoziţie”, după ce se cere elevilor
să identifice părţile de vorbire din propoziţia “Andrei scrie.”, se poate avea urmatoarea discuţie:
Învăţătorul: - Ce este, ca parte de vorbire, primul cuvânt din propoziţie?
Elevul: - Cuvântul Andrei este substantiv.
Învăţătorul: - De ce spuneţi că este substantiv?
Elevul: - Este substantiv pentru că denumeşte o fiinţă.
Învăţătorul: - Ce număr şi ce gen are substantivul Andrei?
Elevul: - Substantivul Andrei are numărul singular, genul masculin.
Învăţătorul: - Dar cuvântul scrie ce este ca parte de vorbire?
Elevul: - Cuvântul scrie este verb, pentru că arată o acţiune.
Învăţătorul: - Ce persoană şi ce număr are verbul?
Elevul: - Verbul scrie are persoana a III-a, numărul singular.
Învăţătorul: - Cine scrie?
Elevul: - Andrei.
Învăţătorul: - Ce este ca parte de propoziţie cuvântul Andrei, dacă răspunde la întrebarea
cine?
Elevul: - Cuvântul Andrei este subiect.
Învăţătorul: - Ce face Andrei?
Elevul: - Scrie.
Învăţătorul: - Ce funcţie are în propoziţie verbul scrie, dacă răspunde la întrebarea ce face?,
adresată subiectului?
Elevul: - Cuvântul scrie are în propoziţie funcţia de predicat.
Învăţătorul: - Pentru că este exprimat printr-un verb, spunem că scrie are funcţia de predicat
verbal.
În urma dialogului, se ajunde la concluzia că, în propoziţie, verbul are funcţia de predicat
verbal.

7
 În continuare iată câteva structuri simplificate de lecţii desfăşurate pe baza strategiei
învăţării prin cercetare-descoperire, corespunzătoare nivelului de dezvoltare a elevilor din clasa a
III-a.

Subiectul lecţiei: Părţile de propoziţie

Material de cercetat:
Florile înfloresc.
Păsărelele se întorc.

Sarcina I: Analizaţi propoziţiile de mai sus şi subliniaţi cu două linii cuvintele care arată despre
cine se vorbeşte în propoziţie şi cu o linie cuvintele care arată ce face? – adică ce se spune despre
cuvintele subliniate cu două linii.
Observaţie: Determinarea şi sublinierea celor două părţi de propoziţie s-au realizat fără
mare efort, deoarece acţiunea a fost pregătită încă din clasele I-II, continuată şi extinsă în prima
parte a clasei a III-a.
Se face precizarea: Propoziţiile analizate au două părţi:
una care arată despre cine se vorbeşte în propoziţie;
alta care arată ce se spune despre cel sus amintit.

Sarcina a II-a: Ştergeţi una din părţi, la alegere, şi constataţi ce se întâmplă cu înţelesul
comunicării. Scrieţi în caiete concluzia desprinsă.
Se confruntă cele constatate de elevi şi se precizează că propoziţiile îşi pierd sensul, că fără
una din părţi comunicarea nu se mai realizează.
În partea a II-a a lecţiei, cu ajutorul elevilor sunt dezvoltate cele două propoziţii, scrise pe
tablă şi în caiete:
Florile înfloresc în anotimpul primăvara.
Păsările călătoare se întorc din ţările calde.

Sarcina a III-a: Analizaţi părţile de propoziţie spunând cât de importante sunt ele pentru
comunicare. Care sunt părţile (cuvintele) de care nu ne putem lipsi în propoziţie şi cele care ar
putea lipsi?

8
 Subtil dirijaţi, elevii pot constata: propoziţiile conţin două părţi foarte importante, fără de
care nu s-ar înţelege ce vrem să comunicăm; există şi alte părţi de propoziţie mai puţin
importante. Fără ele, comunicarea există, dar nu este la fel de lămuritoare.
Convenim ca părţile de propoziţie fără de care comunicarea nu s-ar realiza să fie numite
părţi principale de propoziţie, iar părţilor mai puţin importante, care întregesc înţelesul
propoziţiilor, să le spunem părţi secundare de propoziţie.
Elevii au astfel senzaţia că descoperă, recreează cunoştinţe de gramatică.
Tema pentru acasă vizează alte obiective operaţionale, în scopul consolidării celor
dobândite în clasă. Este vorba de un exerciţiu de compunere şi recompunere creatoare, formulat
astfel:
Fie următoarele coloane de cuvinte:
frunzele bate
vântul străluceşte
soarele cad
diamantul încălzeşte

a.Compuneţi propoziţii simple cu cuvintele din coloane.

b.Recompuneţi propoziţiile, adăugând şi alte părţi de propoziţie.
c.Scrieţi deasupra părţilor care arată despre cine se vorbeşte în propoziţie semnul I, deasupra
celor care arată ce face (fac) scrieţi II, iar deasupra celorlalte părţi scrieţi semnul III. De
exemplu:
I III II III III
Copiii silitori obţin note bune.
Subiectul lecţiei: Predicatul
Materialul de cercetat:
Gabriela este în curtea şcolii.
Udă Maria florile.
Elevii pun cărţile pe bănci.
În faţa băncilor se află catedra.
Gigi va lipsi mâine de la şcoală.
Colegii se ajută la teme.

9
 Sarcini didactice:
a.Citiţi cu atenţie fiecare propoziţie şi subliniaţi apoi partea de propoziţie care arată ce face
subiectul.
b.Care sunt întrebările prin care putem afla aceste părţi?
c.Care este locul în propoziţie al părţilor subliniate?
Pe baza schemelor mintale anticipative, elevii descoperă aspectele definitorii ale unei
noţiuni gramaticale căreia, de acum înainte, vor conveni să-i spună predicat. Reţinând denumirea
noţiunii definită prin efort propriu, elevii trec cu plăcere la efectuarea unor exerciţii de
recunoaştere a predicatelor din propoziţii.

Exercitiile de recunoastere constau în raportarea cazurilor concrete dintr-un context la

anumite notiuni gramaticale. Aceste exercitii pot fi:
 de recunoastere simpla – presupun o singura cerinta, care vizeaza identificare unor fapte
de limba
 de recunoastere si de caracterizare – presupun si precizarea elementelor caracteristice
situatiei concrete în care se afla faptul de limba
 de recunoastere si de grupare – constau în identificarea unor fapte de limba într-un text
si asezarea lor pe categorii, într-o ordine ceruta
 de recunoastere si de motivare – îi îndeamna pe elevi sa gaseasca argumente lingvistice
pe care se întemeiaza recunoasterea unui fapt de limba
 de recunoastere si de disociere – vizeaza stabilirea deosebirilor dintre faptele de limba, a
caror asemanare produce confundarea acestora.

Exemple:

Recunoasteti si subliniati verbele:

„Zarile de farmec pline
Stralucesc în luminis,
Zboara mierlele-n tufis
Si din codrii, noaptea vine
Pe furis.

10
 De la gârla-n pâlcuri dese
Zgomotosi copiii vin.”
(George Cosbuc, Noapte de vara)

Subliniati verbele si analizati-le:

Furtuna purta corabia pe valuri ca pe o coaja de nuca.

Noi ascultam cântecul minunat al privighetorii.
Crinii vor deschide potirele stropite cu roua.
Tu scrii o scrisoare prietenei tale.
Râuri de lacrimi au curs din ochii bietei mame.
Eu nu voi face planuri pentru viitoarea vacanta.
Voi începuserati discutia.

Ex.: purta = verb, timpul trecut, persoana a III-a, numarul singular, cu functie de
predicat
Exercitiile de recunoastere solicita în mai mica masura participarea efortului creator al
elevilor. Pentru a le spori valoarea formativa, exercitiile de recunoastere se pot transforma în
exercitii de modificare.
Exemplificare:

Modificati forma verbelor aflate la timpul trecut astfel încât sa arate o actiune ce se petrece
în momentul vorbirii:
merg, ai cântat, veti scrie, învatasera, reîncepe, citeam, accelera, voi lua, ati avut, iei, va
fi, întelege.
Metoda activitatii cu fisele este considerata drept prima forma de organizare programata a
învatarii. Utilizarea fiselor individualizeaza învatarea, întrucât subiectele formulate pe diferite
tipuri de fise au destinatie precisa. (cf. Nadia Florea, Didactica specialitatii, 2 005, p. 171)
Fisele de cunostinte (notiuni) sunt fisele ce contin definitii ale notiunilor importante; fise-
citat cu extrase din dictionare, lecturi suplimentare etc.; fise cu algoritmi de calcul, etape de

11
lucru; fise cu formule. Aceste fise, daca sunt realizate de elevii însisi, pot deveni fise de
autoinstruire.
Exemple de fise de cunostinte:
clasa a III-a:
Definitie: Partea de vorbire care arata actiunea, existenta sau starea se numeste
verb: a cânta, a fi, a astepta.
Persoana: - I: cânt, cântam
- a II-a: cânti, cântati
- a III-a: cânta, cânta
Numarul: - singular: cânt, cânti, cânta
- plural: cântam, cântati, cânta

clasa a IV-a:
Definitie: Partea de vorbire care arata actiunea, existenta sau starea se numeste
verb: a mânca, a exista, a sta.
Persoana: - I: manânc, mâncam
- a II-a: manânci, mâncati
- a III-a: manânca, manânca
Numarul: - singular: manânc, manânci, manânca
- plural: mâncam, mâncati, manânca
Timpul: - trecut: mâncam, mâncai, am mâncat, mâncasem
- prezent: manânc
- viitor: voi mânca
Functia sintactica: - predicat verbal: Mihaela manânca.

Exemple de fise de exercitii:

clasa a III-a:
FISA DE LUCRU
Subliniati verbele. Precizati, în tabel, persoana si numarul lor.
“A trait demult un rege vestit. El a chemat la sine pe sfetnicul sau:
- Dumneata stii multe lucruri. Vreau un vistiernic cinstit.

12
 - Vom alege pe cel mai usor dansator, Maria ta.”
(dupa Voltaire)
S. – subliniaza verbele
B. – subliniaza verbele si precizeaza daca actiunea este facuta de una sau de mai
multe persoane (numarul singular sau plural)
F.B. – subliniaza verbele, precizeaza persoana si numarul lor

clasa a IV-a:
FISA DE LUCRU

Subliniaza verbele din textul de mai jos, apoi analizeaza-le dupa modelul dat:
“ Azi am primit o invitatie la circ. Prietenul meu cumparase doua bilete pentru spectacol.
Dupa amiaza am plecat spre locul unde se instalase circul.
- Dupa spectacol vom vizita menajeria, spune prietenul meu.
- Cu placere! raspund eu. Stiam ca circul are multe animale dresate care stârnesc
interesul vizitatorilor.
Când am ajuns acasa se înserase. Am adormit cu gândul la animalele captive în
custi.”

S. – subliniaza verbele si precizeaza numarul

B. – subliniaza verbele si precizeaza persoana si numarul
F.B. – subliniaza verbele si precizeaza persoana, numarul si timpul

Exemple de fise de control:

cls a III-a :
CONTINUTUL PROBEI / ITEMI:
Se da textul:
Bunica pleaca la Sinaia pentru doua saptamâni. Noi am terminat temele. Vom merge la
gara.
- Nu uita de florile din ghivece, Dana!

13
 - Cum sa uit, bunico?
Dar Dana a uitat de flori. Cu o zi înainte de venirea bunicii, si-a amintit de îndatorirea sa.
- Le voi uda astazi. Nu au ele gura sa vorbeasca…

I1: Subliniati verbele din textul dat.

I2: a. Scrieti la ce persoana si numar sunt verbele.
b. Treceti doua verbe din text la persoana I, numarul plural.
I3: Alcatuiti câte o propozitie cu verbul a fi la:
a.persoana a II-a, numarul plural;
b.persoana a III-a, numarul plural.
I4: Alcatuiti o propozitie în care verbul a lua sa aiba alt sens decât cel din propozitia: O
întreba încotro a luat-o asa de dimineata.
I5: Precizeaza prin simboluri care din partile de vorbire subliniate sunt verbe:
Maria pune sare în mâncare.
Maria sare peste mâncare.
Ei cer sa observe luna.
Pe cer apare luna.

clasa a IV-a:
PROBA DE EVALUARE
Se da textul:
„Învatatorul Basil Dragosescu a intrat în clasa, asteptat cu nerabdare de elevi.
- Vom face mai întâi lectia de româna. Dupa aceea va voi împartasi roadele compunerilor
pe care mi le-ati dat ieri. Va voi controla acum, ca de obicei, tema zilei.
Si învatatorul trecu printre banci, facând observatiile corespunzatoare. În fata elevului
Caragiale se opri, atras de claritatea formei de exprimare a acestuia.”
(V. Stoenescu, Sârguinta lui Iancu)

I1: Subliniaza verbele cu functie de predicat.

I2: Analizeaza gramatical ultimele patru verbe.
I3: Scrie cuvinte cu înteles asemanator cu cel al cuvintelor: trecu si se opri.

14
 I4: Alcatuieste o propozitie cu fiecare cuvânt gasit.
I5: Observa cuvintele subliniate mai jos. Noteaza, cu simbolul cunoscut, pe acelea care sunt
verbe.
Elena sare coarda.
Am cumparat o punga cu sare.
I s-a rupt un toc de la pantof.
Toc legumele pentru salata.
Pe drum trece un car.
Eu car sacosele de la piata.

5. Concluzii

Verbul este o parte de vorbire flexibilă care arată acţiunea, starea sau existenţa.
Verbul este o parte de vorbire extrem de importantă deoarece constituie nucleul
comunicării, de înţelegerea conceptului de verb depinzând înţelegerea gramaticii limbii române.
De aceea, pentru predarea verbului în ciclul primar sunt necesare metode, procedee diferite,
eficiente.maticale specifice verbului sunt: diateza, modul şi timpul.
atât ca parte de vorbire, cât şi ca parte de propoziţie.
Prin lecţiile de predare a verbului la clasele a III-a şi a IV-a se urmăresc realizarea
următoarelor obiective:
 conjugarea corectă a diverselor verbe şi realizarea acordului dintre subiect şi predicat, în
vorbire;
 deprinderea scrierii corecte a ortogramelor, la acest nivel elevii având suficiente
cunoştinţe atât despre verb, cât şi despre pronume;
 evitarea folosirii în exces, în vorbire, a perfectului simplu.

Conducând cu pricepere şi tact pedagogic procesul de învăţământ, acest proces atât de complicat
şi sensibil al formării umane, învăţătorul – vioara întâi a acestui proces – se consacră cu toate
resursele lui, cu întreaga lui personalitate formării deprinderilor de citire şi scriere corectă ale
copiilor.

15
Bibliografie :

Aspecte metodico- ştiinţifice în predarea verbului în ciclul primar- Coordonator: Conf. univ. dr.
Teodor Zarva, Candidat: Prof. înv. primar RADA (BOBEANU) LILIANA
Şerdean, Ioan, Didactica limbii şi literaturii române în învăţământul primar, Editura „Corint”,
Bucureşti, 2005
Gherghina, Dumitru, Dănilă, Ioan, Limba şi literatura română şi metodica predării limbii
române, Editura Didactica Nova, Craiova, 2004
Crăciun Corneliu, Metodica predării limbii române în învăţământul primar, Ediţia a IV-a,
revăzută şi adăugită, Editura “Emia”, Deva, 2007

www. didactic.ro

16