SEMNELE DE ORTOGRAFIE SI PUNCTUATIE In exprimarea oral se folosesc raporturi logice intre cuvinte, grupuri sintactice si propozitii care formeaz

unitti distincte din punct de vedere al intelesului. Pentru a exprima aceste raporturi, vorbirea foloseste, in afar de procedeele gramaticale, pauzele, intonatia, intreruperea sirului intonrii. Exprimarea in scris presupune utilizarea unor mijloace grafice cu ajutorul crora s fie relatate aceste din urm procedee. Astfel se explic crearae punctuatiei - un sistem de semne conventionale care au rolul de a marca in scris pauzele, intonatia, intreruperea cursului vorbirii. Semnele de punctuatie sunt: punctul - care culmineaz cu valori ortografice, semnul intrebrii, semnul exclamrii, virgula, punctul si virgula, dou puncte, semnele citrii (ghilimelele), linia de dialog, linia de pauz, parantezele, punctele de suspensie, cratima sau liniuta de unire - care ca si punctul, este folosit ca si semn de ortografie. Folosirea adecvat a semnelor de punctuatie nu decurge automat din insusirea mecanic a regulilor expuse. Este necesar o intelegere a normelor respective, fapt care depinde de mai multi factori si in primul rand de o serioas cunoastere a limbii romane. "In materie de punctuatie, regulile gramaticale spun mai mult, dar nu spun tot. In fiecare semn, dincolo de ceea ce st in definitia lui strict, pulseaz si o parte de imponderabil, capabil s genereze ori s adposteasc in ea nesfarsite virtuti si deschideri".1[1] Procesul de familiarizare a elevilor cu normele de ortografie si de punctuatie este un proces complex si de lung durat. Aceste norme pot fi evidentiate inc din clasa I pentru c "ortografia se invat nu numai rational, ci si mecanic si infinitiv".2[2] Avand in vedere faptul c normele de ortografie pun cele mai multe probleme elevilor de varst scolar mic voi incepe prin prezentarea acestora. Semnele de ortografie folosite in mod obisnuit in scrierea limbii noastre sunt: liniuta de unire sau cratima, apostroful si in anumite
1 2

imprejurri, punctul. Liniuta de unire si apostroful marcheaz in scris anumite particularitti de rostire sau redau grafic unele aspecte privitoare la structura cuvintelor, iar punctul permite o serie mai rapid si totodat realizarea unei economii de spatiu. Liniuta de unire (cratima) 1. Unul dintre rolurile cele mai importante ale liniutei de unire ca semn ortografic este acela de a reda in scris rostirea impreun a dou cuvinte diferite. De obicei, dintre aceste cuvinte, cel putin unul are un scop fonetic redus si este pronume, verb auxiliar sau articol nehotrat. Liniuta de unire se foloseste pentru a read grafic: a) disparitia unui cuvant datorit vocalei initiale sau finale a cuvantului alturat: s-a dus (din pronumele se si auxiliarul a), n-a vrut (din negatia nu si auxiliarul a), intr-o zi (din prepozitia intru si articolul hotrat o), intra-dins (din prepozitia intru si adverbul adins); b) contractia a dou vocale apartinand la dou cuvinte diferite: ce-ai fcut (din pronumele ce si auxiliarul ai), mi-a (din pronumele mi si auxiliarul a), nu-i (din negatia nu si forma scurt de indicativ prezent si pers. a III-a sg. a verbului a fi), de-a (din prepozitiile de si a); c) alinierea unui cuvant, de obicei cu un corp fonetic redus la sfarsitul altui cuvant, ca adaos la ultima silab a acestuia sau ca o silab in plus: porit-a (forma invers de perfect compus pers. a III-a sg. a verbului a porni), din partea-mi (din substantivul parte si pronumele mi), du-o (din imperativul verbului a duce si articolul hotrat o). Pot fi alturate mai mult de dou cuvinte, ca in cazurile urmtoare: dle-o, adusu-le-am. Folosirea in scris a liniutei de unire este uneori obligatorie. De exemplu in formele inversate ale verbelor insotite sau nu de pronume: venita, pleca-voi, spusu-ne-a, dandu-le-o, in forma de perfect compus precedat de pronume: s-a dus, v-a spus, i-a amintit, ti-am artat; in cazul prepozitiilor intru sau dintru urmate de articolul nehotrat, pronume sau adverb incepand cu o vocal: intr-o, intr-acea sear, dintr-acolo.

Alteori se poate alege intre constructia cu liniut de unire si cea fr liniut de unire: m-asteapt, sau m asteapt, se-apropie sau se apropie, n-am sau nu am, de-acolo, sau de acolo, pe-aproape sau pe aproape. 2. Liniuta de unire ca semn ortografic se mai foloseste si la scrierea unor derivate cu prefixe, a unor cuvinte compuse si a unor locutiuni, ca Si la desprtirea cuvintelor in silabe. 3. Liniuta de unire se mai foloseste si in alte imprejurri decat cele mentionate in punctele precedente. De exemplu ea insoteste o parte izolat dintr-un cuvant (sunet, grup de sunete, prefix, termen de compunere, etc. adin alene, -ul din sculet, pre- din prefacere, -os din nervos, -va din cineva); poate lega desinenta ori articolul hotrat de un cuvant cu aspect neobisnuit ca rostire sau scriere (wisky-uri, Ph-ul, O.N.U.-ul, S.M.T.-uri). Apostroful Apostroful marcheaz grafic cderea accidental in rostire a unor sunete de la inceputul, de la mijlocul sau de la sfarsitul unui cuvant: 'Neata! In loc de Bun dimineata!, Sal'tare! In loc de Salutare!, Ascult dom'le! Cin' s-l mai inteleag! Un' te duci? Umbl fr' de rost. In asemenea cazuri intrebuintarea liniutei de unire in locul apostrofului este gresit. Punctul Ca semn ortografic se foloseste la sfarsitul cuvintelor prescurtate din care a fost pstrat, de obicei, numai partea initial (uneori o singur liter): v.=vezi, vol.=volum, id.=idem, a.c.=anul curent, p. sau pag.=pagina, locot.=locotenent, nr.=numr, dr.=doctor, etc.=etcetera, cf.=conform. Cand abrevierea este format din inceputul cuvantului si partea lui final, punctul poate s lipseasc. De exemplu: d-ta=dumneata, dsa=dumnea sa, cca=circa, se scriu fr punct. De asemenea nu se pune punct dup anumite abrevieri cu caracter oficial din domeniul tehnico stiintific, ca: - simbolurile in fizic, chimie, matematic; Mg=magneziu, C=carbon, Cl=clor, N=numr intreg;

- unitti de msur: m=metru, t=ton, l=litru, kg=kilogram, a=ar, ha=hectar; - numele punctelor cardinale: N=nord, S=sud, V=vest, E=est. Substantivele compuse din litere initiale se pot scrie cu sau fr punct dup fiecare initial C.F.R. sau CFR, C.E.C. sau CEC, O.N.U. sau ONU. Este preferabil scrierea cu punct dup fiecare liter. Separarea literelor prin puncte este ins gresit atunci cand avem de-a face cu cuvinte compuse in alctuirea crora intr fragmente de cuvinte. Se scrie ICECHIM (Institutul de Cercetri Chimice), nu I.C.E.C.H.I.M., deoarece, I reprezint initialele cuvantului institut, CE primele dou sunete ale cuvantului cercetri, iar CHIM, fragmentul initial al cuvantului chimice, PETROM (Petrol Romania). Necesitatea de a exprima cat mai clar ideile, in scris pentru ca ele s fie mai usor si pe deplin intelese a fcut s creasc in ultima vreme interesul pentru stabilirea normelor de folosire a semnelor de punctuatie. Cunoasterea tuturor situatiilor in care se impune folosirea semnului de punctuatie respectiv, duce la stabilirea unor reguli de punctuatie. Uneori semnele de punctuatie pot fi intrebuintate pentru a scoate in relief anumite valori stilistice. In asemenea cazuri nu se pot da reguli, folosirea semnelor de punctuatie rmanand la aprecierea celui care scrie. Este obligatoriu totusi ca semne de punctuatie cu functie stilistic s nu contravin regulilor gramaticale bazate pe necesitti gramaticale. Forma semnelor de punctuatie a variat foarte mult de-a lungul timpului. Abia o dat cu descoperirea tiparului s-a nscut punctuatia modern. Aceste semne s-au generalizat in scrierea tuturor limbilor, cu cateva exceptii. De exemplu in textele scrise in limba greac veche si modern, se folosesc, intre altele, urmtoarele semne: punct superior ( ), care are valoare de punct si virgul sau de dou puncte, si punctul si virgula, care corespunde semnului intrebrii din sistemul nostru. Ca si in alte scrieri cel dintai semn de punctuatie folosit in scrisul romanesc este punctul. El apare in cele mai vechi texte scrise la noi cu chirilice, atat in limba slav, cat si in romaneste.

Punctul - este semnul grafic care marcheaz pauza care se face in vorbire intre propozitii sau fraze independente ca inteles. El se pune de asemenea la sfarsitul unor fraze si propozitii independente, grupuri de cuvinte sau cuvinte izolate care echivaleaz cu propozitii independente si dup care vorbirea nu mai continu. Punctul poate marca finalul urmtoarelor tipuri de propozitii: enuntiative, imperative, exclamative, interogative. Semnul intrebrii - marcheaz grafic intonatia propozitiilor sau a frazelor interogative. De fapt el poate fi folosit si dup anumite cuvinte sau grupuri de cuvinte, nu numai dup propozitii sau fraze. Conditia este si pentru unele si pentru altele ca ele s fie intrebri directe sau "echivalente" ale unor intrebri directe. Semnul exclamrii - marcheaz grafic intonatia propozitiilor si frazelor exclamative sau imperative. El se mai pune si dup interjectii si vocative care exprim stri afective si sunt considerate cuvinte sau prti de fraz independente. Se mai pune semnul exclamrii si dup o propozitie exclamativ care poate fi complet sau eliptic de predicat. Intr-o insirare de exclamatii, se pune semnul exclamrii dup fiecare termen al insirrii, pentru c se accentueaz asupra fiecruia. Virgula - delimiteaz unele propozitii in cadrul frazei si unele prti de propozitie in cadrul propozitiei. Virgula arat felul in care fraza si propozitia se despart de elementele lor constitutive pe baza raporturilor sintactice dintre ele. Aceasta este functiunea garmatical a virgulei. In legtur cu functiunea gramatical se pot da reguli precise. Ele arat cand este obligatoriu si cand nu este ingduit folosirea virgulei. Aceste reguli se bazeaz pe felul in care se inlntuie logic ideile in succesiunea lor. De aceea, intre modurile de folosire a virgulei in diferite limbi nu exist deosebiri esentiale. Virgula marcheaz grafic anumite pauze scurte fcute in cursul rostirii unei propozitii sau fraze. In felul acesta virgula, alturi de alte semne de punctuatie, serveste la redarea grafic a ritmului vorbirii si a intonatiei. Virgula se foloseste pentru a reda grafic pauzele scurte ori de cate ori marcarea lor este considerat de autor. In vorbire asemenea pauze sun folosite in mod intentionat in dou situatii:

a) pentru a grupa la un loc cuvintele si grupurile de cuvinte care formeaz unitti de inteles si a le desprti in felul acesta, de restul frazei sau propozitiei; b) pentru a atrage atentia in mod deosebit asupra unor cuvinte, prin desprtirea lor de restul frazei. In cadrul propozitiei se pune virgul intre prti de propozitie de acelasi fel cand sunt legate copulativ prin ori si sau. Punctul si virgula - este semnul de punctuatie care marcheaz o pauz mai amre decat cea redat prin virgul si mai mic decat cea redat de punct. O astfel de pauz este adesea necesar pentru a desprti propozitii sau grupuri de propozitii care formeaz unitti relativ independente in cadrul unei fraze. Fraza castig astfel claritate si se evit legarea gresit a unei subordonate dinaintea pauzei marcate prin punct si virgul de propozitia imediat urmtoare. Alteori, punctul si virgula corespunde unei pauze pe care vorbitorul o face pentru a arta c partea de fraz care urmeaz e o intregire, o explicatie sau o concluzie a celor afirmate anterior. In acelasi mod este descris functia acestui semn de punctuatie si de ctre acad. Al. Graur: "Cand fraza s-a isprvit, dar urmeaz alta cu continut destul de apropiat, se pune punct si virgul ( ; ) in loc de punct. Alegerea depinde pe de-a-ntregul de bunul plac al scriitorului, care de asemenea poate, in unele cazuri, s pun punct si virgul in loc de virgul sau invers". Strict functional, punctul si virgula poate indeplini fie pe cel al virgulei. Cum s-a spus deja, folosirea lui in locul punctului sau al virgulei depinde de modul in care autorul isi concepe si isi structureaz enuntul. Sunt situatii in care folosirea punctului si virgulei este obligatorie pentru a evita o interpretare eronat a raporturilor sintactice dintre propozitii si implicit o intelegere gresit a sensului frazei. Dou puncte - anunt vorbirea direct sau o enumerare, o explicatie, o concluzie, si marcheaz totodat o pauz, in genere mai mic decat pauza indicat de punct. Ele se pun la sfarsitul unei fraze, cat si in interiorul ei. Linia de dialog - serveste la a indica inceputul vorbirii persoanelor care iau parte la conversatie. Folosirea semnelor citrii impreun cu linia de

dialog este gresit. Se foloseste deci sau numai linia de dialog sau numai semnele citrii. Linia de pauz - are functia de a marca pauzele dintre anumite prti de propozitie, dintre propozitii sau fraze. Ea este identic, sub raport grafic, cu linia de dialog, dar are dup cum se poate vedea, functii diferite de aceasta. Semnul grafic care serveste ca linie de dialog, sau de pauz nu trebuie confundat cu cratima, denumit si liniut de unire sau de desprtire, care are cu totul alte functii. Dealtfel, pentru a evita confuzia lor, ele se deosebesc si grafic: linia de pauz este mai lung ( _ ), iar cratima este mai scurt ( - ). Linia de pauz serveste, in interiorul propozitie sau al frazei, la delimitarea cuvintelor si constructiilor incidente, a unor prti de propozitie sau a unor propozitii intregi. Cratima - ca semn de punctuatie se foloseste in repetitiile de cuvinte, in interiorul unor expresii, intre dou numere atunci cand indic aproximatia numeric, intre cuvinte care arat limitele unei distante sau al unui interval de timp. Parantezele - in punctuatia limbii se folosesc, de regul, dou tipuri de paranteze: paranteze rotunde si paranteze drepte. Dintre ele cele mai frecvent intrebuintate sunt parantezele rotunde. Parantezele marcheaz, in general, un adaos in interiorul unei propozitii sau al unei fraze. Este vorba de adaos explicativ, de o explicatie, de un amnunt menite de a imbogti intelesul propozitiei sau al frazei de care sunt legate. Parantezele indeplinesc astfel unele din functiile virgulei sau ale liniei de pauz. In ultima vreme se observ o tendint tot mai accentuat de extindere a functiilor parantezelor, ele ajungand s fie intrebuintate si in situatii de coordonare sau de subordonare, aidoma virgulei. Punctele de suspensie - indic o pauz mai mare in cursul vorbirii. Ele pot fi puse dup orice parte de propozitie oriunde in structura frazei, intrucat ratiunea folosirii lor acoper realitti obiective si subiective atat de diverse incat cursul vorbirii poate fi intrerupt in orice moment al su. De retinut este faptul c punctele de suspensie nu marcheaz sfarsitul unei propozitii sau al unei fraze, ci indic doar intreruperea sirului vorbirii. Aparitia punctelor de

suspensie duce la schimbri de intonatie. In acest sens indreptarul ortografic, ortoepic si de punctuatie precizeaz urmtoarele: "Comunicarea care este atasat inaintea pauzelor redate in scris prin punctele de suspensie are intotdeauna o intonatie caracteristic: cand pauza este neintetionat, intonatia este discret, iar cand pauza este intentionat, intonatia comunicrii este ascendent." Semnele citrii sau ghilimelele - cu ajutorul acestora se reproduce intocmai un enunt spus sau scris de cineva. In punctuatia romaneasc se folosesc dou tipuri de marcaje: [,, . ,,] si [<< .>>] acestea din urm sunt numite si ghilimele frantuzesti. Semnele citrii se pun inainte si dup reproducerea unui text. Se pun intre semnele citrii cuvintele sau grupurile de cuvinte citate ironic sau care redau atitudinea rezervat ori dezaprobatoare a autorului fat de realittile pe care le desemneaz respectivele cuvinte. Se obisnuieste s se pun intre ghilimele titlurile operelor literare de art sau de stiint, ale publicatiilor, numele institutiilor, firmelor etc. atunci cand aceste titluri sunt reproduse intr-o fraz. Ghilimelele frantuzesti se folosesc de regul atunci cand in interiorul unui citat intervine alt citat. Aceste citate pot fi reduse la un cuvant sau pot fi propozitii sau fraze intregi. Una din sarcinile de seam ale invttorului si profesorului este de a-i invta pe elevi s vorbeasc si s scrie corect prin aplicarea constient a tuturor normelor de ortografie si punctuatie. Formarea deprinderilor de scriere corect trebuie s constituie o preocupare permanent nu numai pentru cei ce predau acest disciplin, ci si pentru toti profesorii de toate specialittile care nu pot rmane indiferenti in fata unor grave abateri ce reclam lipsa unor cunostinte si deprinderi temeinice. Insusirea unei scrieri corecte este o problem extrem de important si delicat, mult discutat in materialele de specialitate. Se vorbeste clar de o criz a invtmantului actual in genere, criza general de exprimarea defectuas, incorect a elevilor in scris, de minimalizare a rspunderii pe care o au cadrele didactice si elevii fat de insusirea normelor scrierii corecte. Acestei laturi i s-a acordat o atentie exagerat, chiar in orele de gramatic, in dauna altor aspecte ale dezvoltrii vorbirii, cci cultivarea exprimrii, presupune cunoasterea si respectarea

obligatorie a tuturor normelor ortografice, dar nu se reduce - dup cum am artat - numai la corectitudine.

De fapt, principalele norme ortografice nu trebuie practicate in mod mecanic, ci constient inc din primele clase ale scolii generale, anume pan la varsta de 9-10 ani. Stim cu totii c un bun invttor nu poate admite ca elevii si s scrie cu greseli de ortografie. Pentru lichidarea lor se vor folosi de numeroasele si variatele procedee, fcand nenumrate corectii pentru a putea ajunge la crearea automatismelor, fr s fac apel la cunostintele teoretice de fonetic si gramatic. Copiii care nu au invtat de la inceput s scrie corect vor face mereu greseli, pentru c abaterile, de obicei, dup primii ani de scoal sunt de fapt deprinderi gresite formate pe care cunostintele de fonetic si morfologie studiate ulterior, precum si exercitiile de ortografie - fie ele practicate cat de des - nu le mai pot fi dezrdcinate, decat cu pretul unor uriase eforturi si irosiri de timp.3