Punctuatia

Termenul punctuaie se poate referi att la sistemul de semne

grafice convenionale care au rolul de a marca prile de
propoziie, propoziiile, frazele, pauzele etc. ct i la
ramura gramaticii care indic folosirea corect a acestor semne.
In vorbire se stabilesc raporturi logice intre cuvinte, grupuri
sintactice si propozitii care formeaza unitati aparte din punctul de
vedere al intelesului. Pentru a exprima aceste raporturi, vorbirea
foloseste, in afara de aceste procedee gramaticale, pauzele, intonatia,
intreruperea sirului comunicarii.
Exprimarea in scris necesita intrebuintarea unor mijloace grafice
cu ajutorul carora sa poata fi redate aceste din urma uzante.Astfel
explica crearea punctuatiei ca sistem de semne conventionale care are
rolul de a marca in scris pauzele, intonatia, intreruperea cursului
vorbirii.
Semnele de punctuatie au caracter conventional, cateva dintre ele
puteau fi folosite una in locul alteia.Incetul cu incetul s-a ajuns la
generalizarea intrebuintarii unui anumit semn de punctuatie pentru o
anumita situatie.Folosirea semnelor de punctuatie a devenit
indispensabila pentru toti cei care vor sa-si exprime clar gandurile in
scris.In general insa folosirea gresita sau omiterea acestora duce la
confuzii si la denaturarea continutului comunicarii.
Nevoia exprimarii cat mai clar a ideilor in scris pentru ca ele sa
fie mai usor si deplin intelese a dus la cresterea interesului pentru
stabilirea normelor de folosire a semnelor de punctuatie.
Uneori, semnele de punctuatie pot fi intrebuintate pentru a scoate
in relief anumite valori stilistice.In aceste cazuri nu se pot da reguli,
folosirea semnelor de punctuatie ramanand la aprecierea celui care

scrie.Este obligatoriu totusi ca semnele cu functiune stilistica sa nu

contravina regulilor gramaticale bazate pe necesitati gramaticale.
Semnele de punctuatie au fost folosite la inceput pentru a marca
limitele dintre cuvinte, fiind intalnite cu aceasta valoare in documente
epigrafice foarte vechi:Pe tablele eugubine in partea scrisa cu
caractere etrusce, fiecare cuvant este urmat de doua puncte;in partea
scrisa cu caractere latine, cuvintele sunt despartite prin punct.
Forma semnelor de punctuatie a variat foarte mult de-a lungul
timpului.In inscripriile grecesti, cuvintele sunt separate prin cate trei
sau patru puncte asezate in linie dreapta verticala, in triunghi, in careu
sau in romb.In alte inscriptii grecesti insa, in locul punctelor apar
diverse figuri arbitrare:romburi, ramuri, inimi, cruci.Dupa sigle, apare
adesea un romb sau un X.
In inscriptiile latine cel mai frecvent semn de punctuatie este
punctul rotund, cel mai vechi insa este punctul de forma patrata.Pot
insa sa apara si semne de punctuatie in forma de frunzulite si in mod
neobisnuit semne de o forma cu totul originala, ca, spre exemplu, o
pasare astfel semnele de punctuatie ajungand sa fie un mijloc de
ornamentatie pozitionat uneori dupa fiecare silaba.
Cel mai folosit semn de punctuatie a fost punctul alb sau negru,
care putea fi intrebuintat si ca semn de abreviere dupa initiala unui
prenume sau dupa un cuvant prescurtat prin una sau mai multe litere.
Toate aceste semne de punctuatie, indiferent de forma, aveau in
general rolul de a desparti intre ele cuvintele.
Primul care a folosit semnele de punctuatie pentru a delimita
unitatile de inteles a fost Aristofan din Bizant(sec. al II-lea i.e.n.).
Sistemul de punctuatie al acestuia a avut o larga raspandire insa nu s-a
generalizat desi a inceput sa se invete in scoli punctuatia lui fiind putin
pusa in practica si nefiind folosista de copisti.

Primele manuscrise care au avut semne de punctuatie dateaza

aproximativ din secolul al XVII-lea e.n..
Abia odata cu descoperirea tiparului s-a nascut punctuatia
moderna, cu semnele care le folosim si azi:punctul, virgula, punctul si
virgula, semnul intrebarii si semnul exclamarii.Acestea s-au
generalizat in scrierea tuturor limbilor, cu cateva exceptii precum
greaca veche si moderna unde se folosesc printre altele si punctul
superior, care are valoare de punct si virgula sau de doua puncte, si
punctul si virgula care corespunde semnului intrebarii din sistemul
nostru.
Primul semn in scrisul romanesc, la fel ca si in alte scrieri, este
punctul.El apare in cele mai vechi texte scrise la noi cu chirilice atat in
limba Slava cat si in limba Romana.
La inceput, punctul nu marca numai sfarsitul de fraza, ci separa
si propozitiile din interiorul unei fraze, uneori chiar grupuri de cuvinte
si cuvinte izolate. Virgula apare sporadic cu functiunea pe care o are si
astazi, din sec al XVI-lea, confruntandu-se uneori cu punctul.Tot in
secolul acesta apare, dupa modelul scrierii grecesti, semnul intrebarii
redat prin punct si virgula.Aceasta particularitate staruie pana in
pragul secolului al XVIII-lea, dar intre timp, inca din secolul al XVIIlea, se introduce si semnul intrebarii asemanator cu cel de astazi.In
unele tiparituri, cele doua semne de intrebare alterneaza.
Din cauza faptului ca semnul intrebarii se pune abia la sfarsitul
propozitiilor si al frazelor interogative creeaza dificultati pentru
cititor.Atunci cand o persoana isi exprima gandurile in scris, sensul
interogativ al contructiei este prezent in mintea lui inca de la inceputul
propozitiei sau frazei.Situatia se schimba insa cand altcineva citeste
aceasta constructie.Pentru a remedia acest neajuns, in scrierea
spaniola, in afara de semnul intrebarii pus la sfarsitul propozitiilor si
frazelor interogative, se pune unul si la inceput, de aceasta data in
pozitie rasturnata.Si in scrierea noastra, semnul intrebarii inainte de

propozitiile interogative, apare sporadic in cateva texte din sec al XXlea ca urmare a influentei spaniole.
Doua puncte incep sa apara in sec al XVII-lea, fie pentru a
anunta o citare, fie pentru a introduce o enumerare sau o explicatie.
Semnul grafic numit punct marcheaza pauza care se face in
vorbire intre propozitii sau fraze independente ca inteles.Punctul apare
si inaintea propozitiilor sau a frazelor independente introduse prin
conjunctia si cand aceasta nu are rolul ei de conjunctie
coordonatoare, ce sugereaza succesiunea neintrerupta a unor
actiuni.Puntul se foloseste dupa propozitii enuntiative, dupa fraze
alcatuite din propozitii enuntiative, la sfarsitul unei propozitii octative,
dupa propozitiile dubitative-enuntiative, la sfasitul unei fraze alcatuite
dintr-o propozitie exclamativa urmata de propozitii subordonate si la
sfarsitul unei propozitii interogative indirecte.
Semnul intrebarii este folosit in scriere pentru a marca intonatia
propozitiilor sau a frazelor interogative.Acesta se aseaza dupa
cuvintele, grupurile de cuvinte, popozitiile si frazele care au un
caracter interogativ sau care sunt intrebari directe si propozitiile care
sunt interogative retorice.
Semnul exclamarii marcheaza grafic intonatia frazelor si a
propozitiilor exclamative sau imperative si se pune de asemenea dupa
interjectiile si vocativele care exprima stari afective si sunt considerate
cuvinte sau parti de fraze independente.
Virgula delimiteaza grafic unele propozitii in cadrul frazei si
unele parti de propozitie in cadrul propozitiei.aceasta arata felul in
care fraza si propozitia se desparte in elementele lor constitutive pe
baza raporturilor sintactice dintre ele.In legatura cu functia
gramaticala a virgulei se pot da reguli precise, aratand cand este
obligatorie si cand nu este ingaduita folosirea acesteia, aceste reguli
bazandu-se pe felul in care se inlantuie logic ideile in succesiunea lor.

Punctul si virgula este semnul de punctuatie care marcheaza o

pauza mai mare decat cea redata prin virgula si mai mica decat cea
redata prin punct.Acest semn de punctuatie fiind mai mult un mijloc
stilistic decat unul gramatical.
Semnele citarii sau ghilimelele sunt semne grafice care se
intrebuinteaza atunci cand reproducem in tocmai un text spus sau scris
de cineva.Acestea se pun la inceputul si sfarsitul unei citari incepand
si inchizand vorbirea directa.
Linia de dialog si pauza are doua funtiuni total diferite:linia de
dialog indica inceputul vorbirii fiecarei persoane care ia parte la o
convorbire, iar linia de pauza marcheaza, ca si alte semne de
punctuatie, pauza dintre diferitele parti ale propozitiei, dintre
propozitii sau fraze.
Parantezele rotunde sau drepte arata un adaos in interiorul unei
propozitii sau al unei fraze.Acestea inchid fie un cuvant, fie o
propozitie sau o fraza si cuprind o explicatie, o precizare, un amanunt
care imbogatesc intelesul propozitiei sau al frazei de care sunt
legate.Parantezele drepte sunt folosite cu scopul de a inchide un ados
facut de noi intr-un text citat.
Punctele de suspensie arata o pauza mare in cursul vorbirii.Spre
deosebire de punct, punctele de suspensie nu marcheaza sfarsitul unei
propozitii sau al unei fraze, ci indica, in general, o intrerupere a sirului
vorbirii.Functia principala a puntelor de suspensie este de a arata o
intrerupere a vorbirii care se poate face dupa orice parte a propozitiei
sau a frazei.
Semnele ortografice sunt inrudite cu semnele de
punctuatie.Uneori semnele de punctuatie se folosesc ca semne
ortografice, spre exemplu, punctul marcheaza de obicei
abrevierile.Semnele ortografice propriu-zise sunt cratima si apostroful.
Cratima marcheaza rostirea impreuna adoua sau mai multe cuvinte si

se foloseste si la scrierea unor cuvinte compuse, la despartirea

cuvintelor in silabe si intre doua numerale.Apostroful marcheaza
absenta accidentala in rostirea unor sunete.
Scrierea cu majuscule presupune scrierea cu initiala majuscula a
primului cuvant al oricarui text; de asemenea, se scrie cu initiala
majuscula primul cuvant dupa semnele de punctuatie care marcheaza
sfarsitul unei comunicari: dupa punct, dupa semnul intrebarii, dupa
semnul exclamarii si dupa doua puncte doar atunci cand incepe
vorbirea directa sau cand incepe un citat.
Dupa semnul intrebarii, semnul exclamarii, punctele de
suspensie si dupa doua puncte, cand acestea nu marcheaza sfarsitul
propozitiei, primul cuvant se scrie cu initiala mica.Se scrie de obicei
cu initiala majuscula primul cuvant al fiecarui vers, indiferent de
punctuatie.
Punctuatia completa, asa cum se foloseste astazi, a aparut de la
sfarsitul secolului al XIX-lea cu preponderenta in cartile tiparite in
Transilvania si apoi in cele din principate.Sub influenta tipariturii,
punctuatia ajunge sa fie aplicata si in scrisul de mana.