Semnele de punctuatie si ortografie

Exprimarea scrisa necesita intrebuintarea unor mijloace grafice cu ajutorul

carora sa poata fi redate, in afara procedeelor gramaticale, pauzele, intonatia si
intreruperea sirului comunicarii. S-a creat astfel, un sistem de semne
conventionale care au rolul e a marca in scris pauzele, intonatia, intrerperea
cursului vorbirii.
Semnele de punctuatie sunt: punctul care culmineazǎ cu valori ortografice,
semnul intrebǎrii, semnul exclamǎrii, virgula, punctul si virgula, douǎ
puncte, semnele citǎrii (ghilimelele), linia de dialog, linia de pauzǎ, parantezele,
punctele de suspensie, cratima sau liniuta de unire - care ca si punctul este folositǎ
ca si semn de ortografie.
1.Punctul
Ca semn de punctuatie, punctul marcheaza sfarsitul unei propozitii sau fraze
independente ca inteles sau finalul unor grupuri de cuvinte;
Ca semn ortografic, punctul apare dupa abrevieri: s.a.m.d
2.Semnul intrebarii, numit și semn de întrebare, este un semn de punctuație
folosit în scriere pentru a marca intonația propozițiilor sau a frazelor interogative.
Se notează cu „?” și se așază după cuvinte, grupuri de cuvinte, propoziții și fraze
care au un caracter interogativ sau care reprezintă întrebări directe, precum și după
titlurile care au caracter interogativ.
Este folosit in scriere pentru a marca intonatia propozitiilor sau a frazelor
interogative: Ce este filozofia?
Cand comunicarea este exclamativa si interogativa in acelasi timp, se pune
semnul intrebarii insotit de semnul exclamarii: Pe mine sa ma supere ea?!
3.Semnul exclamarii
Marcheaza grafic intonatia frazelor si a propozitiilor exclamative (Ce zambet
frumos are Ioana!)
sau imperative ( Pleaca de acolo!).
Se pune, de asemenea, dupa interjectiile (Ei!) si vocativele (Domnilor!; Onorabili
cetateni!) care exprima stari afective si sunt considerate cuvinte (sau parti de
fraza) independente.
4.Virgula
In propozitii, virgula apare:
- intre parti de propozitie de acelasi fel (“chipul frumos, gura frageda…”),
incadreaza apozitia (Hercules, fiul lui Zeus,…);
- incadreaza intercalarile dintre subiect si predicat (Baiatul , cu emotie in voce, il
contrazise.);
- apare dupa adverbele de afirmatie si de negatie (Da, este adevarat.);
- separa vocativele de restul propozitiei (Timea, cine a venit pe aici?);
- separa interjectiile de restul enuntului (Ei, ce -a intamplat?).
In fraza, virgula marcheaza:
- juxtapunerea (Ele au fost azi, noi megem maine).;
- apare dupa propozitiile subordonate cauzale, conditionale, cocesive si
consecutive;
- desparte propozitiile coordonate adversativ ( Nu stia despre ce e vorba, insa ii
fusese destul sa vada.)
Atat in propozitie, cat si in fraza, virgula delimiteaza constructiile incidente: E,
desigur, un elev silitor. Nu pot, spuse ea cu glasul pierdut.
Virgula marcheaza grafic anumite pauze scurte facute in cursul rostirii unei
propozitii sau fraze. Astfel, ea, alaturide alte semne de punctuatie, serveste la
redarea grafica a ritmului vorbirii si a intonatiei..
5.Punctul si virgula
Este semnul de punctuatie care marcheaza o pauza mai mare decat cea redata prin
virgula si mai mica decatcea redata prin punct.
Apare in enunturile lungi, pentru claritatea enuntului. Alteori, punctul si virgula
corespunde unei pauze pe care vorbitorul o face pentru a arata ca partea de fraza
care urmeaza e o intregire, o explicatie sau o concluzie a celor afirmate anterior.
6.Doua puncte
Anunta vorbirea directa sau o enumerare, o explicatie, o concluzie si marcheaza,
totodata, o pauza, ingeneral mai mica decat pauza indicata de punct. Ele se pun
atat la sfarsitul unei fraze (“Alexandru zice cu un ton decomanda:”), cat si in
interiorul ei (Era o singura problema: sa ajunga la timp).
7.Semnele citarii (ghilimelele)
Sunt semne grafice care se intrebuinteaza atunci cand reproducem intocmai un
text spus sau scris de altcineva.
8.Linia de dialog
(—) este un semn de punctuație care indică începutul vorbirii directe a fiecărei
persoane care ia parte la o convorbire, replica fiecărei persoane într-un dialog. De
regulă, linia de dialog se plasează la capăt de rând, precedată de spațiul pentru
marcarea alineatului și urmată de spațiu.
9. Linia de pauza
Linia de pauză sau pauza este un semn de punctuatie înrudit cu virgula și
marchează pauza dintre părți de propoziție, dintre propoziții sau fraze.
Se foloseste: pentru a delimita cuvantul /constructia incidenta; pentru opozitia
explicativa/atributul izolat; pentru a marca lipsa predicatului sau a verbului
copulativ.
Parantezele sunt un semn de puctuatie care marchează un adaos explicativ în
interiorul unei propoziții sau al unei frazei. Mai puțin dependente sintactic,
parantezele au menirea de a îmbogăți înțelesul propoziției sau al frazei.
Parantezele rotunde se folosesc in piesele de teatru pentru a reda indicatiile
tehnice.
Parantezele drepte/patrate se utilizeaza pentru a insera un text care contine deja o
intercalare intre paranteze rotunde; pentru a incadra o interventie in interiorul unui
text citat; pentru a incadra punctele de suspensie care marcheaza lipsa unui cuvant
sau a unui fragment dintr-un text citat.
10.PUNCTELE DE SUSPENSIE (...) arată o pauză mare în cursul vorbirii. Spre
deosebire de punct, punctele de suspensie nu marchează sfârşitul unei propoziţii
sau al unei fraze, ci indică, în general, o întrerupere a şirului vorbirii.
Se folosesc intre două propoziţii coordonate: Ne vedem…ne salutăm…ne asezam
la masa…vorbim;
Pentru a desparti cuvinte sau propoziţii explicative de restul frazei:
Uneori…foarte rar…îmi aduc aminte de anii de scoala.
Pentru a amplifică efectul mesajului: Gata…m-am hotarat…voi pleca!
Pentru a marca vorbirea incorectă: Am vrut să spun…că…
În cadrul unor citate, marchează lipsa unei părţi din text: “Nu ştiu alţi cum sunt,
dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească din
Humuleşti, la stâlpul hornului unde lega mama o şfară cu motocei la capăt, ….
parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie!”
Când exprimă stări, ilustrează mirarea, surpriza, tăcerea:- Am intalnit-o pe Dana
la opera!… – !!…
11.Cratima (liniuta de unire sau de despartire) este semnul de punctuație
constând dintr-o linie orizontală de lungimea medie a unei litere, plasată
aproximativ la jumătatea înălțimii rândului. Se folosește ca semn de punctuație:

În repetiții, când cuvântul repetat (substantiv, adjectiv, adverb, interjecție)

formează o unitate: Vise-vise îi treceau prin minte.Tortul era dulce-dulce.
În interiorul expresiei formate din doua substantive, un substantiv și un adverb,
două adverbe sau două interjecții.
Exemple: Ce mai calea-valea, fata era harnică.
Străbate poteca câine-câinește.
Între două numerale cardinale, pentru a indica aproximația numerică.
Exemplu: Ia costă vreo cinzeci-saizeci de lei.
Între cuvinte care arată limitele unei distanțe sau unui interval de timp.
Exemple: Șoseaua Pitesti-Bucuresti este blocată.
Perioada 1iunie - 30 iulie va fi calduroasa.

Semnele de ortografie folosite in mod obisnuit in scrierea limbii

noastre sunt: liniuta de unire sau cratima, apostroful, linia de pauza, virgula si in
anumite imprejurǎri, punctul. Liniuta de unire si apostroful marcheaza in scris
anumite particularitǎti de rostire sau redau grafc unele aspecte privitoare la
structura cuvintelor, iar punctul permite o serie mai rapidǎ si totodatǎ realizarea
unei economii de spatiu.
1.Liniuta de unire (cratima)
1. Unul dintre rolurile cele mai importante ale liniutei de unire ca semn ortografic
este acela de a reda in scris rostirea impreunǎ a douǎ cuvinte diferite. De obicei,
dintre aceste cuvinte,cel putin unul are un scop fonetic redus si este pronume, verb
auxiliar sau articol nehotǎrat.
Cratima se foloseste pentru a reda grafic:
 a) disparitia unui cuvant datoritǎ vocalei initiale sau finale a cuvantului
alǎturat;
b) contractia a douǎ vocale apartinand la douǎ cuvinte diferite;
c) alinierea unui cuvant, de obicei cu un corp fonetic redus la sfarsitul altui
cuvant, ca adaos la ultima silabǎ a acestuia sau ca o silabǎ in plus.
Folosirea in scris a liniutei de unire este uneori obligatorie. De exemplu in formele
inversate ale verbelor insotite sau nu de pronume: venit-a, pleca-voi, spusu-ne-a,
dandu-le-o, informa de perfect compus precedatǎ de pronume: s-a dus, v-a spus,
i-a amintit, ti-am arǎtat; incazul prepozitiilor intru sau dintru urmate de articolul
nehotǎrat, pronume sau adverb incepand cu o vocalǎ: intr-o, intr-acea searǎ, dintr-
acolo.
2.Apostroful, conform DEX, este un semn grafic ( ’ ) care are forma unei virgule
plasate la umărul literei. Deseori este reprezentat de semnul prim/minut sau printr-
o liniuță verticală.
Apostroful marchează (stil publicistic), în indicarea anilor calendaristici, absența
accidentală a primei sau a primelor două cifre: ’44, ’89. În exemplele: ante-
’44, post-’89, cratima precede obligatoriu apostroful;
Îl întâlnim și în unele împrumuturi din alte limbi (având alte funcții față de cele
din limba română): substantive comune neadaptate (five o’clock), nume proprii
(O’Neill, D’Artagnan), nume de firme străine (Mc Donald’s);
Marchează căderea accidentală a unui sunet sau a unei silabe :sor’ta, cân’va,
dom’le, ’neața, ’nainte, numa’, tocma’;
Se folosește adesea în stilul beletristic (poezie, proză și teatru): în teatru și proză
pentru caracterizarea unor personaje, iar în poezie din motive de prozodie. De
exemplu: „O, vin’, în părul tău bălai/S-anin cununi de stele”;
Dacă vorbim despre dispariția unor litere sau a unor sunete, inevitabil vom vorbi
și despre apocopă, sincopă și afereză.
APOCOPA este un fenomen fonetic care constă în dispariția unei sunet sau a unui
grup de sunete de la sfârșitul unui cuvânt. De exemplu: niciodat’, pân’ la, făr’ să;
AFEREZA este un fenomen lingvistic care constă în suprimarea unui sunet sau a
unui grup de sunete de la începutul unui cuvânt. De exemplu: zice + că = cică;
SINCOPA este un fenomen fonetic care constă în dispariția unei vocale sau a unui
grup de vocale neaccentuate între două consoane ale unui cuvânt. De
exemplu: jumate (jumătate), saispe (saisprezece), dom’le (domnule);
Apostroful nu este precedat, nici urmat de blanc în interiorul cuvântului. La
început de cuvânt este precedat, dar nu urmat de blanc, iar la sfârşit de cuvânt este
urmat de blanc, inclusiv în cuvinte compuse sau locuţiuni care se scriu în cuvinte
separate (făr’ de, pân’ să).
3.Virgula
se utilizează în interiorul unor locuţiuni adverbiale cu structură simetrică (cu
chiu, cu vai; de bine, de rău); între interjecţii identice care se repetă (boc, boc;
cioc, cioc, cioc; hai, hai; ham, ham; mac, mac; miau, miau; nani, nani) sau
între interjecţii cu valoare apropiată (trosc, pleosc); între cuvinte care se repetă
identic (doar, doar) sau cu unele modificări: încet, încetişor. Acestea se pot
despărţi şi prin cratimă (cioc-cioc-cioc; doar-doar, încet-încetişor) sau, în cazul
interjecţiilor, prin semnul exclamării (boc! boc!; trosc! pleosc!). Succesiunile de
interjecţii cu valori diferite se scriu în cuvinte separate (ia hai).
4.Linia de pauză este utilizată ca semn ortografic numai în scrierea unor cuvinte
compuse complexe (cu caracter mai mult sau mai puţin ocazional), care cuprind
cel puţin un cuvânt compus scris cu cratimă: americano – sud-coreean, nord –
nord-vest.
5.Punctul. Nu sunt urmate de punct: abrevierile care păstrează finala cuvântului
abreviat: cca, dl, dle, dna, d-ta pentru circa, domnul, domnule, doamna,
dumneata; abrevierile numelor punctelor cardinale: E, N, V, S.