Semne ortografice

Ajută la scrierea corectă a cuvintelor

Apostrof [']
Cratima [-]
Bara oblică [/]
Blancul – pauză albă
Linia de pauză
Punctul
Virgula
Semne de punctuație

Bara oblică
Cratima
Două puncte
Ghilimelele
Linia de dialog/ de pauză
Paranteza
Punctul
Punctele de suspensie
Punctul și virgula
Semnul exclamării
Semnul întrebării
Virgula
Apostroful

 semn exclusiv ortografic;

 indică absența cifrei sau cifrelor de început ale anilor calendaristici;
 în operele literare marchează caracteristici ale vorbirii unui personaj;
 în poezie, este folosit pentru a păstra ritmul și măsura versurilor;
 apare în cuvinte împrumutate din alte limbi, neadaptate limbii române;
 în interiorul cuvântului nu este flancat de blanc, dacă este folosit la începutul cuvântului este precedat de
blanc, dacă este folosit la finalul cuvântului este doar urmat de blanc;
 !-este folosit când sunt eliminate unul sau mai multe sunete din interiorul unui cuvânt.
 !-este folosit când se produce căderea unui sunet sau a unor sunete finale, iar cuvântul următor
începe cu o consoană.

EXEMPLE:
a) Generația `60 nu manifestă solidaritate de grup...
b) Poa` să plouă că nu-mi pasă,/ M-a făcut mama frumoasă.
c) D`Artagnan, McDonald`s
d) . ...al`dată n-o să-ți mai aducă...
e) anu` viitor
Bara oblică

1. este semn ortografic atunci când se folosește în formule, abreviate sau nu, care indică raportarea unităților
de măsură unele la altele;
 se utilizează în abrevierile specifice stilului științific pentru domenii specializate
(c/val=contravaloare);
 când este utilizată ca semn ortografic, nu este flancată de blancuri.
2. este semn de punctuație în mai multe situații.

1
  când are valorile: pe, supra, sau, respectiv, dintre... și..., ori, sau, din.
 când delimitează versurile scrise fără alineat, situație în care este flancat de blancuri.

EXEMPLE

a) m/s (metri pe secundă)

b) relația individ/stat
c) Legea nr. 352/1998
d) „A fost odată ca-n povești, / A fost ca niciodată”, [...] (M. Eminescu)

Blancul (spațiul alb/pauza albă)

1. este semn ortografic atunci când se folosește în delimitare și separare (cuvintele din enunț, componente
ale unor cuvinte compuse, componente ale unor locuțiuni);
2. ca semn de punctuație se folosește la realizarea așezării în pagină a unui text ( mai ales poetic).
EXEMPLE:

a. Vine și mama la film!

b. băgare de seamă
c. [...] În lan erau feciori și fete,/ Și ei cântau o doină-n cor. (G. Coșbuc)

Cratima

1. este semn ortografic cu caracter permanent („de-a baba-oarba”, „mi-l cere”) sau cu caracter
accidental (din cauza rostirii în ritm rapid – „de-abia”, „de-atunci”);
 se folosește pentru a lega în pronunțare cuvinte (permanent sau accidental), ceea ce are consecințe în
plan fonetic sau prozodic (căderea sau elidarea unui sunet/a unei vocale, dispariția unei silabe, apariția
unui diftong/triftong, menținerea ritmului și a măsurii versurilor) sau pentru a despărți (silabele unui
cuvânt pronunțat sacadat, pentru intensificarea sensului, silabele unui cuvânt în cazul despărțirii la capăt
de rând).
2. ca semn de punctuație, cratima se folosește între cuvinte repetate, între numerale, pentru
indicarea aproximației, între substantive sau numerale care precizează limita de timp, limita de
spațiu, ierarhia, succesiunea.
Cratima nu este flancată de blanc.

EXEMPLE
a. cel de-al doilea
b. viță-de-vie
c. Spec-ta-col, nu glumă!
d. nu-mi spune
e. în intervalul10-15 ianuarie...
f. am ocupat locurile 2-6

2
 Semne ortografice și de punctuație

Două puncte

 este semn de punctuație, cu rolul ,,de a atrage atenția asupra a ce urmează după ele”. Semnul este folosit:
pentru delimita finalul vorbirii indirecte de începutul vorbirii directe, după numele personajului (în operele
dramatice);
 pentru a marca prezența apoziției, pe lângă un termen nominal sau verbal, într-o enumerație sau explicație;
pentru marcarea prezenței unui citat.
EXEMPLE:
a) „Zmeul îi zise:
- Corbule, corbule...” (M. Eminescu)
b) Numai trei erau fericiți: Anca, Lavinia și Dragoș.
c) Vorba ceea: ,,Călătorului îi stă bine cu drumul”!

Ghilimelele/ Semnele citării (se folosesc numai în dublu/ în pereche):

 când se reproduce întocmai un text spus sau scris de altcineva;

 când, în context, se atribuie un alt sens/altă semnificație unui element din comunicare;
 când se transcriu titlurile operelor, precum și alte denumiri generic (în loc de ghilimele se poate folosi un alt font);
 când este necesară traducerea sau precizarea sensurilor unui cuvânt sau exemplificarea;
 când se transcrie denumirea unei instituții sau organizații pentru a o delimita de termenul generic;
 se folosesc două rânduri de ghilimele când într-un citat intervine un alt citat;
 ,,ghilimelele iterative” se folosesc în enumerări sau tabele pentru a evita repetările;
 ghilimelele de deschidere sunt precedate de blans, cele de încheiere sunt urmate de blanc.
 ! în citirea cu voce tare a unui text pronunțăm citez sau deschid citatul – am închis/am încheiat citatul!

EXEMPLE:

a) ,,Se formează în urbea noastră o soțietate[...] cu numele de <<Aurora Economică Română>>. Scopul ei [...]”
(I.L.Caragiale)
b) El este elev la Colegiul ,,Mihai Eminescu” din localitate.

Linia de dialog și de pauză

1. - ca semn de ortografie, doar în scrierea unor cuvinte complex compuse , care conțin deja un cuvânt scris cu
cratimă.
2. - ca semn de punctuație, linia de pauză, se poate folosi pentru *delimitarea cuvintelor intercalate și a apozițiilor
explicative, *pentru marcarea intervenției autorului, a naratorului sau a replicii unui personaj, *pentru marcarea lipsei,
în construcții eliptice, a predicatului sau a numelui predicativ, *pentru exprimarea unei atitudini afective/ subiective a
naratorului/ vocii lirice.
!uneori este folosită linia de pauză pentru a marca stilistic locul unei auze mai mari decât cea cerută de semnul de
punctuație anterior!
!poate înlocui virgula!
EXEMPLE:

 „Avem: felul întâi – guvizi rasol. Felul al doilea – saramură de guvizi și felul al treilea – guvizi prăjiți.”
(Tudor Mușatescu)
 [...] Și ce ai, Costache – continuă ea – poate de la căldură ...
 Fratele meu – Dragoș – a plecat.

Paranteza (rotundă, dreaptă)

Semne de punctuație utilizate în perechi.

 au funcție de delimitare, izolând ,,un adaos explicativ la ceea ce vorbitorul socotește a fi esenția pentru
comunicarea sa”.
3
  un adaos neintegrat textului (divagații, indicații de regie, textul este scris cu inițială majusculă).
 un adaos integrat textului (explicație, amănunt, completare).
 !La nevoie, într-un text, parantezele pătrate se folosesc în interiorul celor rotunde!
EXEMPLE
a) „DRAGOMIR: Eu... am omorât... pe Ion! (Râde febril.)” (I.L.Caragiale)
b) „– Cheile, uite-ți cheile aici (moș Costache întinse o mână spre ele).[...]”(G. Călinescu)

Punctul
1. – este semn ortografic în abrevieri, doar dacă acestea păstrează una sau mai multe litere din partea inițială a
cuvântului, nu și litera finală.
2. – ca semn de punctuație, punctul se folosește pentru a marca pauza care se face în vorbire între propoziții sau între
fraze independente ca înțeles.
3. – ca semn grafic, punctul neurmat de blanc se folosește pentru exprimarea cu ajutorul cifrelor: a datei, a orei, a
numerelor mari întregi.
EXEMPLE
a. ș.a.m.d
b. S.O.S
c. Eu am rezolvat problema.
d. 4.129.576
e. ora 12.00
Punctele de suspensie
 semn de punctuație cu funcție delimitativă/de delimitare a întreruperii – definitive sau temporare, intenționate sau
neintenționale – a cursului firesc al vorbirii (poate semnala *o pauză prelungită în răspuns, *o reacție întârziată,
*poate fragmenta textul, *sugerează continuarea ideii exprimate în text, *ajută la exprimarea mută a surprinderii,
a reproșului, a nemulțumirii sau a revoltei) și cu funcție de substituire a unei replici nerostite într-un dialog
(indicând, din punct de vedere stilistic, *surprinderea, *reținerea de la a răspunde, *neînțelegerea, *neștiința,
*neasumarea unei opinii).
EXEMPLE:
a. „Cu brațele-amândouă de gâtul meu te-anini
Și parc-ai vrea a-mi spune ceva.. apoi suspini...” (M. Eminescu)

b. „MĂNDICA: Nu era cu Haralambina?

EU (și mai încurcat): Cu care Haralambina...?
TINCUȚA: Cu mă-sa.
EU: [...]” (I.L.Caragiale)
Punctul și virgula

 semn de punctuație folosit numai cu funcție de delimitare , ,,marchează o pauză mai mare decât cea redată de prin
virgulă și mai mică decât cea redată prin punct”.
 este mai degrabă folosit din punct de vedere stilistic, din voința vorbitorului, putând marca diferite tipuri de
raporturi, în propoziție și/sau frază (de coordonare, de subordonare).
EXEMPLE
a. „Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moș îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănțuit.” (G. Coșbuc)

Semnul exclamării
 semn de puctuație cu funcții de delimitare și/sau de demarcare, de identificare a sensului și a scopului comunicării,
precum și de substituție a unei replici nerostite/mute, care ,,marchează grafic intonația frazelor și a propozițiilor
exclamative și imperative”.
 poate fi folosit la finalul unei fraze/propoziții exclamative, imperative sau incidente , după unele vocative.
EXEMPLE:
a. „Dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos curgătoare și limpede ca cristalul[...]!” (I. Creangă)
b. „– Ionel! strigă iar madam Popescu; Ionel! vin` la mama!” (I.L.Caragiale)

4
Semnul întrebării
semn de puctuație cu funcții de delimitare și/sau de demarcare, de identificare a sensului și a scopului comunicării,
precum și de substituție a unei replici nerostite/mute, care marchează grafic ,,intonația propozițiilor sau frazelor
interogative”.
 poate fi folosit după cuvinte sau grupuri de cuvinte utilizate interogativ, iar după un enuț care este, în același timp
exclamativ și interogativ, se utilizează semnul exclamării asociat semnul întrebării.
EXEMPLE:
a. „– [...] Dar știi ce am aflat eu?... Acu am vorbit cu ministrul X...
- Cu ministrul X?!” (I.L.Caragiale)
b. „Vii de unde? Din ce veac? Din ce mormânt?”( I. Pillat)

Virgula
1. - semn de ortografie, cu funcție asemănătoare cu a cratimei, când: apare în interiorul unei locuțiuni adverbiale, cu
structură simetrică sau între cuvinte care se repetă identic/cu valoare apropiată.
2. - ca semn de punctuație interioară, redă o pauză scurtă, urmată de ridicarea tonului.
Principala funcție a virgulei este aceea de delimitare și/sau de demarcare, evidentă în:
-exprimarea raportului de coordonare (prin juxtapunere) a unităților sintactice din propoziție sau frază;
- exprimarea raportului de subordonare (prin izolarea unor atribute sau propoziții atributive, apoziții, construcții
gerunziale sau participiale, aflate la începutul frazei, izolării diferitelor tipuri de propoziții circumstanțiale);
-exprimarea altor delimitări gramaticale, care presupun obligativitatea izolării: a propozițiilor intercalate, a cuvintelor
și propozițiilor incidente, a adverbelor cu valoarea unei propoziții, a interjecțiilor, a vocativelor.
- virgula poate avea și funcție de substituție, atunci când marchează elipsa unui verb.
3.- ca semn grafic, cu funcție demarcativă și de identificare, virgula apare când sunt delimitate condtrucțiile ce
exprimă aproximația sau în matematică, la notarea zecimalelor (nu e flancată de blancuri).

EXEMPLE:
a. mai aduni de ici, de colo...
b. Ion, Andrei, Petre sunt premianți.
c. Plecând mai devreme la școală, a uitat să încuie ușa.
d. Cartea, care a fost cumpărată de cel puțin un milion de persoane deja, a ajuns și în librăria noastră.