ROLUL SEMNELOR DE ORTOGRAFIE ŞI PUNCTUAŢIE

1. CRATIMA – marchează rostirea împreună, în aceeaşi silabă, a două părţi de vorbire diferite,
elidarea (căderea) unei vocale, evitarea hiatului, păstrarea ritmului şi a măsurii (la genul liric) şi vorbirea
în tempo rapid (la genul epic). [+/-xerox]
- La nivel grafic: cratima leagă cuvinte compuse (Albă-ca-Zăpada), componentele unor locuţiuni
(treacă-meargă), articolul hotărât de unele cuvinte împrumutate (show-uri), elementul –lea, -a la
numeralul ordinal şi –ime de numeralele cardinale (a VIII-a, al XXI-lea, 17-imi), substantive ce denumesc
grade de rudenie de adjective pronominale posesive (maică-mea, cumnatu-său), forme verbale inversate
(venit-au) etc.

2. VIRGULA – semn de punctuaţie ce marchează o pauză în vorbire şi:

a) punctuaţia unei enumeraţii: Am văzut oi, capre, iepusi şi gâşte.
b) punctuaţia unei construcţii incidente: Ionel, despre care ţi-am vorbit, a plecat la mare.
c) punctuaţia unei apoziţii (atribut apoziţional): Maria, sora, este cea mai bună.
d) punctuaţia unui substantiv, pronume (numeral) în cazul Vocativ: Liliana, vino repede!
e) punctuaţia specifică unei interjecţii: Hei, ce faci acolo?
f) punctuaţia specifică unei repetiţii: El vine, vine, vine repede.
g) punctuaţia construcţiilor gerunziale: A predat lucrarea, terminând primul.
h) punctuaţia adverbului de negaţie / afirmaţie: Nu, eu voi pleca. Da, tu vei preda lucrarea.
i) punctuaţia unor conjuncţii („dar”, „iar”, „însă”, „deşi”, „deoarece”, „pentru că” etc): Trebuie să
cunoaştem Gramatica, deoarece doar în acest mod vom progresa. A plecat, deşi afară plouă.

3. PUNCTUL – semn de punctuaţie ce marchează sfârşitul unui enunţ.

La nivel grafic (semn de ortografie) se foloseşte în abreviere. Dvs., C.F.R. etc.

4. SEMNUL ÎNTREBĂRII – semn de punctuaţie ce marchează intonaţia şi punctuaţia unei

propoziţii interogative şi punctuaţia unei interogaţii retorice.
- Ai reuşit la examen?  prop. interogativă
- Cum nu vii tu, Ţepeş doamne?  interogaţie retorică (g. liric)

5. PUNCTELE DE SUSPENSIE (...)  marchează o pauză în vorbire, mai mare decât virgula,
şi atrag atenţia că eul liric (la g. liric) sau naratorul (la g. epic) meditează asupra sentimentelor şi trăirilor
exprimate, dar şi transmit anumite stări interioare.
Uneori, mai ales în textul epic, ele contribuie la mărirea suspansului.

6. SEMNUL EXCLAMĂRII  marchează intonaţia şi punctuaţia:

a) unei propoziţii exclamative (imperative): Vino repede la mine!
1
 b) unei propoziţii cu substantiv în cazul Vocativ: Liliana, du-te acasa!
c) unei interjecţii: Ei! Ce tot zici acolo?
d) unei invocaţii sau exclamaţii retorice: Cât de frumos te-ai îmbrăcat, / Naturo, tu!

7. LINIA DE DIALOG  semn de punctuaţie ce marchează începutul unei comunicări, replica

unui personaj, vorbirea directă.

8. PUNCTUL ŞI VIRGULA (;)  marchează o pauză în vorbire, mai lungă decât cea impusă de
virgulă şi mai scurtă decât cea impusă de punct.

9. GHILIMELELE  Sunt semne grafice ce se folosesc atunci când se reproduce întocmai un

text spus / scris de către altcineva. Sunt folosite la începutul şi la sfârşitul unei citări.
- ghilimele în ghilimele „...... « ... » ........”  se folosesc atunci când în interiorul unui text citat
este introdus alt citat sau replica unui personaj
- marchează (uneori) şi vorbirea unui personaj
- reproduc titlurile operelor literare şi numele unor reviste
- se mai utilizează atunci când se atrage atenţia asupra unui cuvânt / aspect foarte important.

10. APOSTROFUL ( ´ )  Semn grafic care marchează căderea accidentală a unor sunete de la
începutul (´neaţa!), sau sfârşitul (las´) unui cuvânt.
- marchează absenţa unei / unor cifre de la începutul anilor: ´80, anul ´948
- marchează şi scrierea unor cuvinte împrumutate din alte limbi: McDonald´s

11. LINIA DE PAUZĂ  Marchează o pauză mai mare în vorbire, decât virgulă şi:
- punctuaţia unei construcţii incidente: Eu vin – chiar dacă nu are rost – la tine.
- punctuaţia unei apoziţii / construcţii apozitive: Prietena mea – Maria Popescu – a reuşit.
- uneori marchează absenţa predicatului: El a cumpărat un caiet, iar eu – două.

12. DOUĂ PUNCTE  Semn de punctuaţie ce marchează o pauză în vorbire mai mică decât
punctul şi:
- vorbirea directă a unui personaj: Ionel zise: --Voi veni.
- o enumeraţie: Am văzut: oameni, copii, animale.
- o eplicaţie: Am înţeles mesajul: trebuia să fi rămas acasă.
- lipsa predicatului: Fata: o frumuseţte, băiatul – mai urâţel.

13. BLANCUL  Desparte două cuvinte (spaţiul dintre 2 cuvinte).

14. BARA OBLICĂ  se foloseşte mai ales la informatică şi matematică pentru unităţi de
măsură – ex: KM/H şi uneori pentru a exprima ideea de „sau” – ex. oameni/persoane.

15. PARANTEZELE
( )  Cuprind o explicaţie, o precizare ori un amănunt, care îmbogăţesc înţelesul propoziţiei sau
al frazei de care sunt legate (construcţie incidentă);
[...]  marchează absenţa unui fragment din textul original.