Semne ortografice

Acasă » Ortografie și ortoepie » Semne ortografice

Semnele ortografice sunt semnele cu ajutorul cărora este indicată în scris aplicarea normelor
ortografice. În limba română sunt folosite ca semne ortografice următoarele:
 apostroful
 cratima
 punctul
 bara oblică
 linia de pauză
Cu excepția apostrofului, toate celelalte semne de punctuație au și alte funcții și pot fi folosite și
ca semne de punctuație.

Rolul semnelor de punctuație și

ortografie
Folosirea semnelor de punctuaţie şi ortografie

Semnele ortografice în sens strict sunt semne auxiliare folosite în scris, de regulă,
la nivelul cuvântului în interiorul unor cuvinte, pe lângă segmente de cuvinte sau
între cuvinte care formează o unitate precum şi în unele abrevieri. Semne
ortografice sunt apostroful şi cratima (dar şi bara oblică, blancul,, linia de pauză,
punctul, virgula.)

Punctuaţia – un sistem de semne convenţionale care au rolul de a marca în scris

pauzele, intonaţia, întreruperea cursului vorbirii. Semnele de punctuaţie sunt:
punctul, semnul întrebǎrii, semnul exclamǎrii, virgula, punctul şi virgula, douǎ
puncte, semnele citǎrii (ghilimelele), linia de dialog, linia de pauzǎ, parantezele,
punctele de suspensie, cratima sau liniuţa de unire.

Punctul:

 Marchează sfârşitul unei propoziţii sau fraze enunţiative. (Citeşte

mult. Citeşte şi rezolvă probleme.)
 Se pune după o prescurtare. M.S. ( Maiestatea sa ) Semnul întrebării
 Marchează sfârşitul unei propoziţii sau fraze interogative. (Cine
vorbeşte? Îmi spuneţi cine vorbeşte?)
 Se pune după un cuvânt interogativ. (Unde?) Semnul exclamării
 Marchează sfârşitul unei propoziţii / fraze exclamative. (Ce frumos e
afară! Priveşte cât e de înalt muntele!)
 Marchează sfârşitul unei propoziţii / fraze imperative. ( Fii atent! Fii
atent şi nu te mai juca!)
 Desparte un vocativ sau o interjecţie de restul enunţului. ( Ionel!
Astâmpără-te! Of! mă deranjezi!)
Punctele de suspensie

Marchează o întrerupere în cursul vorbirii (al gândirii). (Te rog să… )


 Indică lipsa unui fragment din text. (;„În vremea veche, […] pe
când )predispune la o stare meditativă
Două puncte

  Se folosesc înaintea unei enumerări. (Căutăm în text: epitete,

comparaţii, metafore.)

Arată începutul vorbirii directe (vorbirea unui personaj ). (I-a spus:-
Adu-mi, te rog, o cană cu apă!)
 Se pun înaintea unei explicaţii sau a unei precizări. ( Timp estimat: 12
minute. )
Semnul întrebării

Marchează sfârşitul unei propoziţii sau fraze interogative. (Cine

vorbeşte? Îmi spuneţi cine vorbeşte?)
 Se pune după un cuvânt interogativ. (Unde?)
Semnul exclamării

 Marchează sfârşitul unei propoziţii / fraze exclamative. (Ce frumos e

afară! Priveşte cât e de înalt muntele!)
 Marchează sfârşitul unei propoziţii / fraze imperative. ( Fii atent! Fii
atent şi nu te mai juca!)
 Desparte un vocativ sau o interjecţie de restul enunţului. ( Ionel!
Astâmpără-te! Of! mă deranjezi!)
Virgula

 în frază:
 Desparte propoziţii de acelaşi fel, coordonate prin

juxtapunere. (Citesclecţia, desenez, rezolv probleme. )
 Desparte o atributivă explicativă de regenta ei. (Ziua aceea,
în care amaflat rezultatul, mi-a rămas vie în amintire.)
 Desparte anumite subordonate de regenta lor. (Deşi plouă,
ies la plimbare.)
 Desparte o incidentă de restul frazei. (Merg afară, zise ea,
după ce terminlecţiile.)
 în propoziţie:
  Desparte elementele unei enumeraţii. ( A cumpărat: mere,
pere, struguri.Este isteţ, harnic, ascultător. )
 Desparte două părţi de propoziţie de acelaşi fel
 Desparte apoziţia simplă sau dezvoltată de restul
propoziţiei. (Nepoatamea, Iulia, este drăgălaşă.)
 Desparte gerunziile şi participiile aflate la începutul
comunicării de restulpropoziţiei. (Alergând, s-a împiedicat.
Ascultat, a fost notat cu zece.)
 Desparte complementele circumstanţiale aşezate între
subiect şi predicat.(Mureşul, în câmpie, are cursul lin.)
 Desparte adverbele de afirmaţie sau de negaţie (egale cu o
propoziţie) derestul enunţului. (Da, ai dreptate. Nu, n-ai
dreptate.)
 Desparte substantivul în cazul vocativ de restul propoziţiei.
(Ionel,astâmpără-te!)
 Desparte o interjecţie exclamativă de restul propoziţiei. (Of,
cât măsuperi!)
 Marchează lipsa predicatului. (Eu am aflat din ziar, el, de la
radio.)
Linia de dialog

 Indică începutul vorbirii directe (a fiecărui personaj). (- Vino aici, a

spus el.)
Cratima

 Indică scrierea corectă a unui cuvânt compus. (gura-leului, galben-

auriu)
  Indică rostirea împreună a două sau mai multe cuvinte, cu fără
dispariţia
unei silabe ( uneori şi dispariţia unui sunet / dispariţia hiatului ).

 Leagă desinenţa sau articolul hotărât de abrevieri sau de unele

neologisme. (C.F.R.-ul, show-uri, show-ul)
 Indică lipsa unui sunet. (Du-te-n casă!)
 Se pune între două numerale pentru a exprima aproximaţia. (E
nevoie dedoi-trei oameni.)
Apostroful

 Indică lipsa accidentală a unui sunet sau a unui grup de sunete dintr-
un cuvânt. (pân‘ diseară, al‘ dată)
 Indică lipsa unor cifre. ( în scrierea anilor ). ‘89 Caracteristicile
limbajului poetic
 defineşte poezia cu tenta filosofică, în care sunt abordate marile
teme ale liricii şi în care discursul liric are un caracter meditativ.