FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

EVALUAREA
PERSONALITĂȚII

LA DEFICIENȚI
1. BOERESCU SIMONA-MARIA
2. GRIGORE NICOLETA-CRISTINA
ANUL III
3. CÎRSTEA PAULA-ALEXANDRA PSIHOPEDAGOGIE
4. RISTEA LUCA RADU SPECIALĂ
 Educarea

Cuvântul “educaţie” îţi are originea în latinescul “educatio”, care înseamnă

creştere, hrănire, cultivare.
Conform DEX (2009): “EDUCÁ, edúc, vb. I. Tranz. A forma pe cineva prin
educație; a influența în mod intenționat, sistematic și organizat dezvoltarea
intelectuală, morală și fizică a copiilor și tineretului sau, p. ext., a oamenilor, a
societății etc. – Din fr. éduquer, lat. educare.”
“Declaraţia Universală a Drepturilor Omului” (1948) spune că educaţia este
un drept universal al omului.
Durkeheim este de părere că “Educația constituie acțiunea generațiilor adulte
asupra celor tinere cu scopul de a le forma acestora din urmă anumite stări fizice,
intelectuale și mentale necesare vieții sociale și mediului special pentru care sunt
destinate”.
“Declaraţia Universală a Drepturilor Omului” (1948) spune că educaţia este
un drept universal al omului.
Albert Einstein considera că “Scopul educaţiei ar trebui să fie pregătirea unor
oameni care să acţioneze şi să gândească independent şi care, în acelaşi timp, să vadă în
slujirea comunităţii realizarea supremă a vieţii lor.”
 Ioan Cerghit (1988) a identificat mai multe perspective pentru
înţelegerea educaţiei:

a. educaţia ca proces (prin care fiinţa umană se transformă în sens pozitiv, pe

termen lung, în vederea unor scopuri explicit formulate);

b. educaţia ca acţiune de conducere (dirijează evoluţia individului spre stadiul

de persoană formată, autonomă şi responsabilă);

c. educaţia ca acţiune socială (activitate planificată ce se desfăşoară pe baza

unui proiect social, care comportă un model de personalitate);

d. educaţia ca interrelaţie umană (efort comun şi conştient între cei doi actori
- educatorul şi educatul);

e. educaţia ca ansamblu de influenţe (acţiuni deliberate sau în afara unei

voinţe deliberate, explicite sau implicite, sistematice sau neorganizate, care,
într-un fel sau altul, contribuie la formarea omului). (Cucoş, 1996, p.27)
 Educaţia, ca fenomen:
⦁este un demers aplicabil doar la specia umană;

⦁constă într-un sistem de acţiuni preponderent deliberate;

⦁se realizează în perspectiva unui ideal de personalitate umană,

acordat la repere culturale şi istorice bine determinate;

⦁nu este o etapă limitată numai pentru o anumită vârstă, ci se

prelungeşte pe întregul parcurs al vieţii unui individ. (Cucoş,
1996, p.27)
 Deficienți - deficiență - ce sunt? care sunt?
Termenul „deficienţă” – deficientia – „deficience”, termeni de origine latină şi greacă.
Deficienţa derivă etimologic din cuvîntul latinesc”defectus” – „defecţiune”, „lipsă”,
„scădere”. În limba română, acest termen a fost preluat din cuvîntul francez, de origine
latină „deficience” -„lipsă”.Ambii termeni au aceiaşi semnificaţie – „lipsă”. Faţă de celelalte
persoane, cei etichetaţi „deficienți” pot fi consideraţi inferiori, incapabili, imaturi psihologic şi
sociali. „Deficienţă” semnifică şi: lipsă de integritate anatomică şi funcţională a unui
organ;absenţă a unor facultăţi fizice sau psihice. Este luat în cunoaştere aspectul medical.

Deficienţa cuprinde o afecţiune fizică sau organică ce determină o stare critică în plan
psihologic şi social, iar handicapul, fără a exclude aceste destructurări majore, accentuează
consecinţele şi dificultăţile de adaptare la mediu, astfel încât influenţează evoluţia normală
contribuind la instalarea unor dereglări funcţionale şi la accentuarea destructurărilor
organice, la creşterea nivelului de inadaptabilitate, la menţinerea retardurilor în dezvoltare şi
exercitarea psihocomportamentală la cerinţele de mediu.
 Clasificarea deficiențelor:
DEFICIENȚE MINTALE
• Deficiența mintală este o insuficienţă a dezvoltării intelectuale. Ea grupează ansamblul de
afecţiuni care împiedică accesul copilului la autonomie şi la adaptare socială.
Se clasifică în:
-Intelect de limită (QI cuprins între 85-90);
- Deficienţă mintală ușoară sau lejeră (debilitatea mintală) (QI cuprins între 50-85);
- Deficienţă de intelect severă (imbecilitate) (QI cuprins între 20 și 50);
- Deficienţă de intelect profundă (idioție) (QI situat sub 20).
 
DEFICIENȚE SENZORIALE
1.Deficiența de auz:
-Audiție normală sau subnormală (Prag inferior valorii de 20 dB)
-Deficiențe auditive ușoare ( Prag 20-40 dB)
-Deficiențe auditive medii (Prag 40-70 dB)
-Deficiențe auditive severe (Prag 70-90 dB)
-Deficiențe auditive profunde (Prag superior sau egal cu 90 dB)
-Hipoacuzia
-Surditatea
2. Deficiența de văz:
-Ambliopia desemnează toate cazurile de diminuare a capacităţii vizuale, indiferent de etilogie şi
gravitate sau acea scădere a vederii care se menţine şi după ce s-a făcut corecţia corespunzătoare.
-Cecitate vizuală (orbirea) reprezintă pierderea treptată a vederii, datorită unor leziuni ale mediilor
transparente oculare, ale retinei, ale nervului optic sau ale centrilor corticali.
 DEFICIENȚE LOCOMOTORII

-Osteomioarticulare (Luxații, Fracturi)

-Neurologic-Leziuni de neuron (Paralizie, Pareze)

TULBURĂRI DE VORBIRE
Se clasifică în:
-Tulburări de dezvoltare a limbajului (mutism psihogen sau voluntar, retard în dezvoltarea generală a
vorbirii);
-Tulburări de scris-citit (disgrafie-agrafie, dislexie-alexie);
-Tulburări de voce (afonie, disfonie, fonastenie);
-Tulburări de ritm și fluență (bâlbâiala, logonevroza, tahilalia, bradilalia);-Tulburări de pronun ție (dislalie,
disartrie, rinolalie);
-Tulburări polimorfe (afazie,alalie);
-Tulburari ale limbajului pe baza unor disfunctii psihice (dislogii, ecolagii, jargonofazii, bradifazii).

POLIHANDICAPUL

Exemplu: Surdocecitatea este o combinație de deficiențe de văz și de auz, cu diferite grade de manifestare.
Este o deficiență multisenzorială gravă, de cele mai multe ori asociată și cu alte tipuri de deficien țe.
Specificul manifestărilor personalității în funcție de prezen ța deficien ței? Există o
relație între existența deficienței și personalitate?
• Personalitatea reprezintă totalitatea valorilor, scopurilor, trăirilor și efectelor pe care le
provoacă, în ansamblu, fizicul și intelectul. În alcătuirea personalităţii se regăsesc patru
componente: temperamentul, aptitudinile, caracterul şi creativitatea.
Atunci când ne referim la persoanele cu dizabilități, anumite elemente care intră în structura
personalității lor - imaginea de sine și stima de sine - capătă o importanță deosebită și influen țează în
mare măsură raporturile cu cei din jur și, nu în ultimul rând, acceptarea de sine. Imaginea de sine este o
reprezentare mentală a propriei persoane sau o structură organizată de cunoștințe declarative despre
sine care ghidează comportamentul social.

• Imaginea de sine presupune conștientizarea a “cine sunt eu' și a ,,ceea ce pot face eu',
influențează atât percepția lumii înconjurătoare, cât și a propriilor comportamente. Este rezultatul
unui demers al cunoașterii de sine bazat pe procese cognitive, afective și motiva ționale, dar suporta
influențe puternice și din partea factorilor de mediu.

• Dacă analizăm imaginea de sine a copiilor și adolescenților cu dizabilități - fizice, intelectuale,

vizuale sau de auz -, vom constata că pentru mulți dintre ei această componentă, a personalită ții
determină un set complex de probleme de adaptare și integrare în mediul social: sentimente de
inferioritate, atitudini de evitare, tulburări de comportament, nervozitate exagerată, anxietate,
invidie etc. Astfel, printr-o atitudine constanta de valorizare își poate construi o stimă de sine
favorabila, cu efecte majore în procesul adaptării și integrării școlare.
 
EDUCAREA PERSONALITĂȚII - este posibilă? Ce anume se poate educa?
Care este specificul intervenției educaționale în funcție de deficien ță? Cine
realizează educarea personalităţii?

Personalitatea nu se dezvoltă prin simplul proces de creștere și maturizare,

nici prin ascultare pasivă a sfaturilor și îndemnurilor, ci prin procesul
activității, în care se formează priceperi, deprinderi și caracterul, se înva ță
integrarea în colectivitate și cunoașterea de sine. În timp personalitatea
omului poate să se modifice, ca efect al educației.

Așadar, putem spune ca educarea personalității este, într-adevăr, posibilă.

Prin educarea personalității sunt dezvoltate nenumărate laturi senzitive,
emoționale, cât și laturi pragmatice de viață, educația, prin definiție fiind un
fenomen social care reprezintă transmiterea de date și trăiri existen țiale, a
generalităților despre cultură și societate.
 Psihoterapia
Rezultatele, cu impact eficient în educarea personalităţii le are psihoterapia. Pentru aplicarea psihoterapiei,
trebuie să se aibă în vedere, pe de o parte, etiologia şi simptomatologia tulburării, iar pe de altă parte, vârsta
subiectului, particularităţile personalităţii lui, nivelul său de cultură şi de dezvoltare psihică. Psihoterapia are
scopul de a înlătura stările psihice conflictuale. Ea vizează atât simptomele tulburării, cât şi educarea întregii
personalităţi. Aşadar, psihoterapia are la bază o serie de metode şi tehnici psihopedagogice care se folosesc în
vederea restabilirii echilibrului psiho-fizic al subiectului, încercând să şteargă din mintea acestuia cauzele care
au declanşat tulburarea, să înlăture şi să prevină unele simptome, creând, în felul acesta, condiţii favorabile
pentru acţiunea altor procedee logopedice în cadrul unui tratament complex. În ceea ce priveşte metodele
didactice utilizate, pot fi luate în considerare următoarele remarci generale: Sunt utilizate activităţi integrative
şi terapeutice pentru a facilita reabilitarea şi recuperarea copiilor;
• Activităţile compensatorii şi terapeutice sunt organizate de cadre didactice specializate în centre
speciale pentru grupe de 2-3 copii - în funcţie de dizabilităţile lor - şi constau în terapie cognitivă, exersarea
deprinderilor manuale, terapie ocupaţională şi dezvoltarea autonomiei individuale;

Metodele bazate pe comunicare orală utilizate pot fi clasificate în metode bazate pe expunere (povestirea,
descrierea, explicaţia etc.) şi metode bazate pe conversaţie (conversaţia, conversaţia euristică, problematizarea
etc.). Cadrele didactice utilizează, de asemenea, şi metode de învăţare şi explorare prin descoperire:
explorarea directă a obiectelor şi fenomenelor (observaţii sistematice şi independente, experimente, activităţi
practice etc.) şi explorarea indirectă (rezolvare de probleme, demonstraţia prin imagini, filme etc.);
Pentru predarea majorităţii disciplinelor, cadrele didactice utilizează pe scară largă metode bazate pe
acţiunea voluntară a copiilor (exerciţii, activităţi practice etc.) şi acţiunea stimulată (jocuri didactice, învăţare
prin dramatizare etc.);
Pregătirea practică este o activitate obligatorie în cadrul învăţământului profesional şi tehnic şi este asigurată
de profesori-ingineri şi/sau de maiştri în laboratoare şi ateliere.
 Intervenții educaționale
 Intervenția timpurie este cunoscută ca o mișcare socială, un domeniu de specializare
profesională și științifică, o condiție “sine qua non” pentru sporirea eficienței procesului de recuperare și
inserție socială a copiilor cu CES, datorate unor deficiențe care pot duce la diferite tipuri de handicap.

În cazul elevilor cu deficiențe senzoriale sau fizice, considerați ca fiind normal dezvoltați din punctul de
vedere al potențialului intelectual, adaptarea curriculară se realizează prin extensiune. Educa ția astfel
concepută nu se rezumă doar la o plasare, pur si simplu, a deficienților în colectivită ți obi șnuite de copii. Sunt
necesare cel puțin două condiții pentru a asigura succesul acțiunii:
- o pregătire specială prealabilă integrării, care să favorizeze achizi ția opera țiilor elementare, condi ție
pentru însușirea elementelor fundamentale ale programei comune;
- o asistență psihopedagogică și medicală de specialitate, pe toată durata școlarizării în unită țile
obișnuite de învățământ, pentru preîntâmpinarea fenomenelor de inadaptare școlară.

 Intervenția în familie permite:

-să se reinstaureze relații pozitive părinți-copil deficient și între părinți, eliminânduse reac țiile tipice care pot
apare: depresia, furia, culpabilitatea, anxietatea, respingerea copilului sau supraprotejarea sa – ceea ce
împiedică formarea abilităților de autonomie ale copilului cu CES;
-să se demonstreze părinților că nu sunt singuri în demersurile lor educative cu copilul cu CES;
-să se învețe familia să trăiască echilibrat cu copilul cu CES;
-să-și însușească părinții unele abilități și tehnici speciale de educa ție a copilului cu CES, conlucrând adecvat
cu profesioniștii;
-să se ajute părinții să găsească instituțiile cu potențial educativ și corectiv-compensator care sunt cele mai
potrivite copilului cu CES.
Deficienţele mintale
Problema cu totul specială apare în cazul integrării copiilor cu deficiență mintală în clasele mai mari sau în
finalul procesului de școlarizare, atunci când solicitările depășesc cu mult capacitatea lor de utilizare a gândirii
formale, iar dezideratul unei calificări și al integrării sociale, prin participare la activită țile productive,
depășește limitele ergoterapiei, prioritară în etapele anterioare. O posibilă solu ție ar fi integrarea acestor copii
în școlile obișnuite de ucenici, unde pot învăța o meserie cu cerere pe piața muncii, urmată de angajarea și
integrarea în unități productive.

Deficiențe senzoriale de vedere

În cazul elevilor nevăzători, intervin o serie de particularități care afectează procesul didactic, deoarece ace știa
folosesc citirea și scrierea în alfabetul Braille, au nevoie de un suport intuitiv mai bogat și mai nuan țat pentru
înțelegerea celor predate, au nevoie de metode si adaptări speciale pentru prezentarea și asimilarea
conținuturilor învățării, este necesară intervenția unui interpret și alocarea unui timp suplimentar de lucru.

Deficiențe senzoriale de auz

Interventia reprezintă o problemă destul de controversată în multe țări din lume, deoarece pierderea auzului
la vârste mici determină imposibilitatea dezvoltării normale a limbajului și, implicit, a gândirii copilului, cu
consecințe serioase în planul dezvoltării sale psihice. Din acest motiv, diagnosticul precoce al pierderii de auz,
urmat de protezarea auditivă timpurie, este cea mai eficientă cale de compensare a auzului și garan ția reu șitei
integrării școlare a copilului cu tulburari de auz. Odată cu integrarea școlară a copilului deficient de auz se
impun anumite cerințe privind modul de organizare al clasei, metodele de prezentare a con ținuturilor,
strategiile de comunicare în clasă.

Deficienţe fizice/locomotorii
Manifestările din sfera motricității trebuie privite în relație strânsă cu dezvoltarea intelectuală,expresia
verbală și grafică, maturizarea afectiv-motivațională și calitatea rela țiilor interindividuale ca expresie a
maturizării sociale .
 Tulburări de comportament

 Interventia presupune aplicarea unor strategii de intervenție psihopedagogică destinate prevenirii și

corectării comportamentelor indezirabile mediului școlar și social. Un rol important în cadrul acestui
proces revine consilierului școlar.
 Activitatea educativă cu elevii care prezintă tulburări de comportament solicită din partea fiecărui
profesor o foarte bună cunoaștere a naturii umane, a strategiilor de cunoa ștere a personalită ții elevilor și o
capacitate empatică deosebită necesară înțelegerii și acceptării celor din jur a șa cum sunt ei în realitate, cu
calitățile și defectele lor.
Intervenţii la nivel de clasă
- identificarea şi valorificarea permanentă a punctelor tari/elementelor pozitive pe care persoanele/elevii
cu tulburări de personalitate le au;

- observaţiile sau avertismentele verbale clare, exprimate între patru ochi şi fără o frecvenţă prea mare, care
poate declanşa reacţii/conduite opuse;

- activităţile în grup desfășurate în situaţii diverse, cu sarcini care să solicite interacţiunea şi colaborarea dintre
membrii grupului.
 Concluzie

Prin intermediul educației, persoanele cu dizabilități își pot dezvolta abilită țile și î și pot realiza pe
deplin potențialul. Tulburările specifice procesului dezvoltării la persoanele cu dizabilităţi au loc în
diferite paliere ale structurii personalităţii, orice deficienţă prezentând şi o serie de tulburări derivate,
mai mult sau mai puţin accentuate, care afectează în special funcţiile şi procesele psihice complexe:
psihomotricitatea, limbajul, mecanismele reglatorii conştiente, autocontrolul etc.

În educarea personalităţii este importantă atât implicarea familiei, cât şi a şcolii. Copilul deficient
are nevoie acasă de un cadru general de viaţă în care să se simtă în siguranţă. Pentru aceasta el are
nevoie de părinţi calmi, înţelegători, afectuoşi, destul de maleabili în raporturile lor cu copilul. Are
nevoie să simtă că părinţii au grijă de el, că iau parte la problemele lui şi că nu se dezinteresează de
ceea ce se întâmplă la şcoală. Actul educaţional îşi va atinge obiectivele mult mai eficient dacă va
exista un parteneriat real între şcoală şi familie. Profesorul îi poate orienta pe părinţi să cunoască şi să
înţeleagă problemele specifice ale personalităţii elevului. Şi educaţia extracurriculară are un şi loc bine
stabilit în formarea personalităţii copiilor.

Scopul activităţilor extracurriculare este dezvoltarea unor aptitudini speciale, antrenarea copiilor în
activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, facilitarea integrării în mediul şcolar, oferirea de suport
pentru reuşita şcolară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu
atitudinile caracteriale.
 Bibliografie:
 Cucoş, C., (1996), Pedagogie, Iaşi: Editura Polirom.
 Giuurgiu, M., (2018), Contribuţia activităţilor extraşcolare la dezvoltarea
personalităţii elevilor. Lucrările sesiunii internaţionale de comunicări
ştiinţifice, p.669-674
 Vatamanu, M., (2020), Relaţia şcoală-familie pentru realizarea unor
strategoo incluzive şi integrative în educaţia elevilor cu CES. Simpozionul
Naţional “Familia-portretul societăţii”, p.165.
 https://dexonline.ro/definitie/educa accesat la data de 08.01.2021, ora 19:10
 http://www.prouniversitaria.ro/carte/multimedia-in-activitatea-
didactica/rasfoire/ accesat la data de 08.01.2021, ora 19:30.
 https://laurentiumihai.ro/citate-despre-educatie/ accesat la data de 08.01.2020,
ora 19:45.