Cursul 1

PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI
Anul I, sem 1. Modul psihopedagogic

Conf.dr. Adela Mihaela ŢĂRANU

 Tema 1.
Ce studiază psihologia educaţiei?

Concepte cheie:
 psihologie,
 fenomene psihice,

 comportament,

 psihic,

 educaţie,

 psihologia educaţiei.
 Psihologia

(din gr. psyche = suflet şi logos = ştiinţă)

ştiinţa centrală despre om şi relaţiile

interumane care studiază FENOMENELE
PSIHICE şi urmărește descrierea şi
explicarea lor prin intermediul unui
ansamblu de principii/ reguli identificate
științific.
 Fenomenele psihice
 se manifestă în interior, ca fapte subiective,
putând avea formă de procese psihice,
activităţi psihice, trăsături psihice sau condiţii
reglatorii pentru activităţile psihice

 se desfăşoară în exterior, prin intermediul

comportamentelor şi conduitelor (ca
ansamblu de comportamente, operaţii şi acţiuni
determinate de aceeași motivaţie).
 Comportamentul

 grupează ansamblul reacţiilor şi

acţiunilor ce pot fi observate în
exterior.

 este oglinda vieţii psihice, latura

manifestă extrinsecă a acesteia.
 Educaţia
(din lat. educo / educere = creştere, hrănire)

 este o activitate complexă, ce se realizează printr-

un lanţ de acţiuni interpersonale şi sociale, în
vederea transformării individului într-o
personalitate activă, creatoare, liberă şi autonomă.

Acest proces de formarea şi dezvoltare a

personalităţii umane este în acord cu valorile
comunităţii şi societătii care-l promovează!

+++++++++++
 PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI
studiază o multitudine de fenomene,
activităţi, relaţii, legităţi, precum:

 dezvoltarea psihică de-a lungul diferitelor stadii

de vârstă (şi în special la vârsta şcolară) şi factorii
dezvoltării psihice.

 legile ce guvernează comportamentul pentru a

înțelege cum se produce influența educației

 fundamentele psihologice ale învățării şi educaţiei

(modul în care se dobândesc cunoştinţele, se
formează trăsăturile de personalitate, se
construiesc abilităţile).
 bazele psihologice ale selectării şi utilizării
metodelor de intervenţie asupra individului
(metode de predare-învăţare-evaluare)

 aspectele subiective ale unor fenomene cu

conotaţii pozitive sau negative în viaţa individului

 relaţiile dintre diverși factori ai contextului

educaţional (formele de educaţie socio-
profesională, condiţiile exterioare ale procesului
educaţional etc).

 dimensiunile psihologice ale celor implicaţi în

procesul educativ (relaţiile dintre educat şi
educator, elemente de psihologie a grupului,
climatul educativ etc.)
 Cognitive Superioare (primare) Senzaţii
I. Procese Percepţii
psihice Reprezentări
Logice (superioare) Gândire
Memorie
Imaginaţie
Afective Dispoziţii afective
Afecte
Emoţii
Sentimente
Pasiuni
Volitive (voinţa)
II.Activităţi Comunicare
psihice Joc
Învăţare
Muncă
Condiţii stimulatoare şi Motivaţie
facilitatoare Atenţie
pentru activitate Deprinderi
III. Însuşiri Temperament
psihice de Aptitudini
personalitat Caracter
e
CINE SUNT EU?

https://www.youtube.com/watch?v=UHwVyplU3Pg
Cum se produce dezvoltarea psihică?
 Dezvoltarea fiinţelor umane se desfăşoară pe mai multe
PLANURI:
 biologic, care implică creşterea şi maturizarea fizică
(somatică), morfologică şi biochimică a diferitelor componente
ale organismului;
 psihic, care presupune formarea şi perfecţionarea diferitelor
procese, funcţii şi însuşiri psihice în cursul ontogenezei
(evoluţia individuală);
 social, care se referă la formarea şi reglarea conduitei
(comportamentelor) în conformitate cu modelele şi normele
sociale.
 reprezintă procesul de FORMARE a unor seturi de procese,
însuşiri şi dimensiuni psihice şi, totodată, procesul de ÎNSUŞIRE
ŞI RESTRUCTURARE continuă a acestora.

 presupune trecerea de LA SIMPLU LA COMPLEX, printr-o

succesiune de stadii, fiecare dintre acestea având un specific
cantitativ şi calitativ propriu.
 CREŞTEREA reprezintă o dimensiune a dezvoltării în
sens CANTITATIV.

Procesul complementar, deci CALITATIV - este cel de

MATURIZARE care exprimă atingerea gradului de
dezvoltare completă a unor funcţii ale organelor interne sau a
unor fenomene psihice.
 ATENȚIE la CUVINTE!
 Individul este orice organism viu (inclusiv omul :),
ESTE REPREZENTANTUL UNEI SPECII şi se referă la
ansamblul însuşirilor biologice.

 Individualitatea reprezintă individul luat în ansamblul

proprietăţilor sale distincte şi originale.

 Persoana desemnează individualitatea în plan

psihosocial, cea care se află într-o reţea de relaţii
interpersonale, cu acele caracteristici care-i dau
identitate socială.

 Personalitatea cuprinde întreg sistemul atributelor,

structurilor şi valorilor de care dispune o persoană.
 De studiat la seminar:
Cat din capacitatea creierului utilizam?
https://www.youtube.com/watch?v=5Nu
bJ2ThK_U&list=PLJicmE8fK0Ei7nZRhCz2z
jNgt-NYPUk1a&index=13

INTREBARE: identificati in film relatiile

intre creier si comportament.
 Antrenament itemi de evaluare:
Stabiliţi valoarea de adevăr a propoziţiei:
 Comportamentul grupează ansamblul reacţiilor, manifestărilor şi
acţiunilor ce pot fi observate în exterior.

Obiectul psihologiei este considerat:

 1 sistemul biologic;

 2 sistemul psihosocial;

 3 sistemul psihocomportamental uman;

 4 intelectul.

Comportamentul unei persoane:

 1 poate fi observat cu uşurinţă;

 2 poate fi observat cu greutate şi doar prin intermediul unor aparate

speciale
 3 nu poate fi observat
Orice aspect al activităţii educative poate deveni obiect al
investigaţiilor psihologiei educaţiei?

Personalitatea îi este dată omului prin naştere?

Este adevărată afirmaţia - „Animalele au psihic” ?

Personalitatea este rezultanta interacţiunii dintre ereditate, mediu

şi educaţie?

Alegeţi varianta corectă:

 A. Doar oamenii au personalitate

 B. Orice fiinţă dispune de personalitate

 C. Şi oamenii şi animalele au personalitate

 D. Animalele au psihic dar nu au personalitate

 1 A+D

 2 B+C

 3 A+D
Structurile de personalitate surprind:
 1 ceea ce este constant în personalitate;

 2 ceea ce este trecător şi accidental;

 3 ceea ce este invariabil şi caracteristic.

Principalele categorii de procese psihice sunt: cognitive, volitive şi

.......................

Completaţi enunţul următor folosind o parte din cuvintele date:

 Individul biologic se ………….şi devine ……....trăind între oameni,
confruntându-se cu modele şi asimilând elemente de conduită.

(persoană, socializare, preocupă, matur, umanizează, izolează)

Cursul 2
PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

Conf.dr. Adela Mihaela ŢĂRANU

 Tema 2.
INTERACȚIUNEA EREDITATE-MEDIU
ÎN DEZVOLTAREA PSIHICĂ

Concepte cheie:

 dezvoltare psihică
 educabilitate

 ereditate

 mediu

 educație
 Care este aportul eredității, respectiv al mediului,
asupra omului pe parcursul vieții acestuia?

100%
Rolul eredităţii nu
este constant în 80%
viaţa individului:
60%
este mai ridicat la
Mediu
începutul şi spre 40%
sfârşitul vieţii. Ereditate
20%

0%
 EREDITATEA
reprezintă însuşirea fundamentală a materiei vii de a transmite
de la o generaţie la alta, de la înaintaşi la urmaşi, mesajele de
specificitate (însuşiri stabile ale speciei, ale grupului, ale
individului) sub forma codului genetic.
Ce moștenim?
 însuşiri comune pentru toată specia umană

 însuşiri individuale fizice şi biochimice

 însuşiri funcţionale şi psihice

(particularităţile sistemului nervos,
particularităţile perceptiv-senzoriale,
predispoziţii care intră în structura aptitudinilor).
 Culoarea ochilor
părinte 1 + părinte 2 = copil
 Importanţa eredităţii în dezvoltarea psihică

 Moştenirea ereditară apare ca un complex de predispoziţii şi

potenţialităţi.

 Diversitatea psihologică umană are o rădăcină ereditară,

dar nu se reduce la aceasta;

 Rolul eredităţii se exprimă diferit în diversele aspecte ale

vieţii psihice: unele poartă mai puternic amprenta eredităţii
(precum temperamentul, aptitudinile, emotivitatea), altele
mai puţin puternic (de exemplu, atitudinile sau caracterul);

 Ereditatea oferă premisele unor momente de optimă

intervenţie din partea mediului educativ, numite perioade
sensibile sau critice; anticiparea forţată sau pierderea
acestor perioade pot avea consecinţe negative asupra
dezvoltării normale a unor aspecte ale vieţii psihice (cum ar
fi de exemplu, învăţarea mersului sau a limbajului).
 MEDIUL
totalitatea elementelor naturale şi sociale, materiale şi
culturale (inclusiv EDUCAȚIA) cu care omul interacţionează,
direct sau indirect, pe parcursul evoluţiei.

Rolul mediului în dezvoltarea psihică:

 transformă potenţialul ereditar în realitate psihologică;

 umanizează fiinţa şi funcţiile sale biologice;

 nu acţionează direct asupra dezvoltării, ci oferă

circumstanţele şi oportunităţile pentru dezvoltare.

 poate genera două categorii de consecinţe: o dezvoltare

fără probleme, dacă acţiunea acestor medii este
convergentă şi pozitivă; blocaje majore în dezvoltare,
dacă acţiunea mediilor este divergentă.
 Rolul EDUCAŢIEi în dezvoltarea psihică:
 proiectează dezvoltarea psihică şi asigură condiţiile
realizării acestei proiectări;
 asigură legătura între ereditate şi oferta de condiţii
de mediu.
 nu trebuie să exercite o presiune exterioară,
coercitivă, asupra individului.
 trebuie să fie stimulativă, să vină în întâmpinarea
nevoilor şi cerinţelor individului.
 poate accelera dezvoltarea psihică, dacă
experienţele de învăţare sunt variate.
 nu poate avea puteri nelimitate!
 CONCLUZII:
Particularităţile dezvoltării psihice
 Se sprijină pe ereditate, foloseşte datele oferite de mediu şi
este dirijată de educaţie.
 Se desfăşoară în contextul activităţii proprii de învăţare, fiind
impulsionată de motivaţie.
 Este deplină atunci când există o corespondenţă în timp între
desfăşurarea programului ereditar şi cantitatea şi calitatea
influenţelor externe.
 Are o traiectorie ascendentă din punct de vedere calitativ, non-
lineară şi imprevizibilă.

 Este individuală.
 Este sistemică.
 Este stadială.
 Moștenit sau dobândit?

https://www.youtube.com/watch?
v=k50yMwEOWGU
 Antrenament – Itemi de evaluare
Gemenii au personalităţi identice?
Este adevărată afirmaţia: „Temperamentul suportă
influenţele dezvoltării celorlalte componente ale
personalităţii?”
Ereditatea reprezintă:
1. premisa naturală, biologică a dezvoltării
individului;
2. ansamblul condiţiilor şi factorilor externi ce
acţionează asupra subiectului;
3. factorul determinant ce orientează formarea
şi dezvoltarea personalităţii.
Care dintre afirmaţiile de mai jos referitoare la educabilitate a fost
confirmată ştiinţific?
A. mediul are putere absolută asupra individului uman, el
generând structura şi conţinutul vieţii psihice
B. ereditatea oferă un potenţial care nu se manifestă în
lipsa condiţiilor de mediu favorabile
C. dezvoltarea psihică este un “dat” ce urmează a se
desfăşura conform programului ereditar.

Completaţi spaţiul punctat:

Dezvoltarea psihică este deplină în condiţiile interacţiunii
optime între ereditate şi ............

Ca lanț de actiuni interpersonale si sociale, educatia are ca

obiectiv:
a. transformarea individului intr-o personalitate docila
b. transformarea individului intr-o personalitate activa si
autonoma
c. transformarea individului intr-un model de conformitate
sociala
Care dintre urmatoarele afirmatii este corecta?
 a.diversitatea psihologica umana are o radacina
ereditara, dar nu se reduce la aceasta
 b.diversitatea psihologica umana tine in exclusivitate de
mostenirea ereditara
 c.diversitatea psihologica umana este determinata
exclusiv de datele ambientale si educative

Pentru a avea consecinte optime asupra individului, educatia

trebuie sa fie:
 a. stimulativa
 b. coercitiva
 c. suprasolicitanta

Dezvoltarea psihica este stadiala, in sensul ca:

 a. se sprijina pe ereditate
 b. are un traiect ascendent
 c. anumite perioade ale vietii coreleaza cu schimbari
cantitative si calitative specifice
Cursul 3
PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

Conf.dr. Adela Mihaela ŢĂRANU

 Tema 3

Stadialitate şi diversitate în
dezvoltare.
Periodizarea vârstelor.
 PERIODIZAREA DEZVOLTĂRII PSIHICE

 stadiul sugarului (primul an de viaţă) - se dezvoltă

sensibilitatea vizuală, auditivă, tactilă, etc., apar
percepţiile, mecanismele verbale, se structurează
inteligenţa numită senzorio – motorie (Piaget)

 stadiul antepreşcolar sau prima copilărie (1-3 ani) -

achiziţii importante: vorbirea, mersul, se dezvoltă
conştiinţa de sine

 stadiul preşcolarităţii sau a doua copilărie (3 ani-

6/7 ani) - se dezvoltă procesele psihice complexe, se pun
bazele dezvoltării personalităţii şi se dobândeşte
capacitatea de autocontrol voluntar;

 perioada şcolarităţii mici sau a treia copilărie (7 – 10

ani) - se pun bazele capacităţilor care asigură accesul la
cunoaştere, cultură şi lumea socială;
 perioada pubertăţii/preadolescenţa (10–14 ani);

 perioada adolescenţei (între 14 – 20 ani

 perioada postadolescenţei/adolescenţa târzie (între

20 şi 25 de ani)

 stadiul tinereţii (între 24 şi 35 de ani) - se definitivează

identitatea profesioanlă, socio-culturală, familială, etc.
 stadiul vârstei adulte (35 – 65 ani) – puternică
maturizare în viaţa psihică, în special în ce priveşte
afectivitea şi personalitatea;
 stadiul de trecere (65-70 ani) – identitatea
profesioanală a individului începe să se destrame
(pensionarea), însă capacităţile fizice şi psihice sunt la un
nivel bun;
 bătrâneţea (peste 70 ani)- capacitatăţile fizice şi psihice
încep să scadă iar individul îşi restrânge sfera activităţilor şi
a relaţiilor sociale;
 Pubertatea
 Între elevii de 10 ani şi cei de 13 ani diferenţa va fi sub toate
aspectele, începând cu condiţia somatică şi finalizând cu gândirea
şi modul de procesare a informaţiei.

 Datorită multitudinii disciplinelor şcolare, se dezvoltă

adaptabilitatea la diferite contexte şi solicitări menţinute de
interacţiunile cu mai mulţi profesori.

 Grupurile formale şi informale de egali contribuie la continuarea

socializării, la creşterea experienţei sociale personale, la
autocunoaştere, la clarificarea imaginii de sine etc.

 În pubertate se constată o iritabilitate, instabilitate, explozivitate,

toate fiind caracteristice manifestării emoţiilor şi care se pot afla la
baza unor conflicte cu părinţii. Bucuriile şi tristeţile sunt legate de
diferite competiţii, dar şi de calitatea relaţiilor cu profesorii ori
colegii.

 Preadolescenţii experimentează anumite investiţii semnificative din

punct de vedere afectiv, deseori extrafamiliale în relaţiile de
prietenie şi pot trăi concomitent un fel de complex de vinovăţie
faţă de părinţi.
 Adolescența
 Adolescenţa este perioada în care toate procesele de
recepţionare a informaţiei sunt menţinute de curiozitatea şi
dorinţa de a cunoaşte, care se desfăşoară la un nivel înalt şi
foarte eficient.

 Imaginaţia creatoare este cea care se manifestă la cote foarte

înalte. Este favorizată de legături strânse cu gândirea care
susţin, mai ales, originalitatea ei în sarcinile ştiinţifice şi
tehnice. Imaginaţia creatoare implicată în activităţi artistice
este propulsată de afectivitatea ce poartă amprenta acestei
vârste, adică este tumultuoasă, intensă, profundă, nuanţată.

 Vulnerabilitatea afectivă este caracteristică pentru personalita-

tea adolescentului. Nevoia de a avea prieteni, de a fi apreciat,
de a dezvolta un ataşamet emoţional reprezintă tendinţe fireşti
adolescentine. Fetele şi băieţii îşi caută prieteni după principiul
asemănării, înlocuind numărul prin calitatea unor raporturi
apropiate cu semenii care au aceleaşi opinii, susţin şi
promovează aceleaşi valori.
 Tinerețea
 Este un stadiu foarte important pentru evoluţia
generală umană, pentru că în cursul lui se construiesc
dimensiunile integrării în profesie, familie, viaţă şi, mai
ales, în societatea în ansamblu.

 Exigenţele actualei societăţi întârzie accesul la locuri

profesionale şi sociale importante, iar tinerii trăiesc
tensionat această amânare, fiind conştienţi, în acelaşi
timp, de propriile capacităţi fizice şi psihice.

 Fiind mai deschişi către nou şi mai receptivi la tot ce

înseamnă progres, tinerii pot avea deprinderi mai
dezvoltate de comunicare şi, mai ales, de stăpânire a
noilor tehnologii.
 Vârsta adultă
 În etapa adultă are loc maturizarea personalităţii, ceea ce înseamnă
că atât componentele, cât şi structura şi organizarea ei de ansamblu
se stabilizează şi funcţionează la parametri optimi.

 Persoanele încadrate în vârsta adultă rămân orientate spre viitor şi

spre realizarea lui. Dar, spre deosebire de adolescenţi şi tineri, adulţii
sunt influenţaţi de experienţa pe care o au şi se străduie să fie mai
prudenţi, pentru că dacă intenţionează să realizeze ceva ce nu vor să
piardă, urmează şă-şi evalueze mai bine forţele şi condiţiile de care
dispun.

 Etapa adultă este caracterizată şi prin faptul că aptitudinile şi

creativitatea se pot manifesta la niveluri înalte. Adulţii ajung să-şi
realizeze proiectele de viaţă, să se simtă împliniţi şi să-şi asume
responsabilităţi în diferite dimensiuni profesionale şi familiale.

 Din punct de vedere cognitiv, se consideră că la această vârstă adulţii

gândesc integrativ şi că rezolvă cel mai eficient problemele practice,
având performanţele cele mai bune în această sferă în comparaţie cu
persoanele aflate în alte etape ale vieţii.
 Stadiile dezvoltării personale şi sociale
(după Erik Erikson)
https://www.youtube.com/watch?v=aYCBdZLCDBQ :
1. Încredere vs. neîncredere
(primul an de viaţă),
depinde de satisfacerea nevoii de
hrană, confort şi dragoste
necondiţionată a mamei.
3. iniţiativă vs. vinovăţie
(3-6 ani).
Părinţii care descurajează sau
pedepsesc încercările de
iniţiativă ale copiilor îi fac să se
simtă vinovaţi de îndemnurile
naturale, caracteristică ce poate
rămâne stabilă în viaţă.
2. autonomie vs.
dependenţă (1-3 ani);
supraprotecţia sau
severitatea părinţilor pot
genera un simţ de slăbiciune
şi incompetenţă, ceea ce
conduce la ruşine şi îndoială
în propriile capacităţi.
3. dorinţă de autocunoaştere
vs. inferioritate (6-12 ani).
asumarea cu succes a
responsabilităţilor sau
colaborarea cu alte persoane
vor crea copilului sentimentul
de competenţă; eşecurile, însă,
pot duce la sentimente de
inferioritate.
5. identitate vs. confuzie (12-20
ani); perioadă de îndoieli şi
experimentare a posibilelor roluri
sociale ce pot favoriza dobândirea
identităţii (sexuale, orientare
profesional, ideologică),
câştigarea unui sine consistent şi
a unui set de standarde interne
pentru aprecierea propriei valori
în diferite arii ale vieţii.
7. productivitate vs. stagnare
(45-60 ani); apogeul carierei
profesionale, sentimentelor de
satisfacţie, de valorizare a
contribuţiei şi poziţiei sociale
sau/şi de conştientizare a
neîmplinirilor sau eşecurilor în
atingerea obiectivelor propuse în
tinereţe. De aceea sunt
reevaluate obiectivele (“Cine sunt
eu?” şi “Încotro mă îndrept?”.)
6. intimitate vs. izolare (20-
40 ani); dobândirea unei
identităţi mulţumitoare în
stadiul anterior îl pregăteşte
pe tânăr pentru intimitate; în
caz contrar va avea dificultăţi
de stabilire a unei relaţii
intime, satisfăcătoare de
ambele părţi, fiind prea
preocupat de sine.
8. integritate vs. disperare,
În cazul în care persoana trece
cu succes prin stadiile
anterioare, va avea un
sentiment de împlinire şi
integritate, dar dacă priveşte
în urmă cu regret, dacă vede
trecutul ca pe un şir de
oportunităţi pierdute şi
eşecuri, ultimii ani de viaţă
vor fi marcaţi de disperare.
 Antrenament itemi de evaluare
În coloana A sunt enumerate câteva repere cronologice ale dezvoltării
psihosociale (Teoria lui Erik Erikson) iar în coloana B sunt numerotate
achiziţiile polare bazale corespunzătoare lor.
Asociaţi corect fiecare literă din coloana A cu cifra/cifrele corespunzătoare
din coloana B.
 A B
 a). 4-5 ani 1. competenţă sau inferioritate
 b). 6-12 ani 2. productivitate sau stagnare
 c). 13-18 ani 3. iniţiativă sau vinovăţie
 d). tinereţe 4. intimitate sau izolare
 e). vârsta adultă 5. identitate sau confuzie
6. încredere sau neîncredere
7. autonomie sau dependenţă
Cursul 4
PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

Conf.dr. Adela Mihaela ŢĂRANU

 Tema 4.
Ce studiază psihologia educaţiei?

Concepte cheie:
 psihologie,
 fenomene psihice,

 comportament,

 psihic,

 educaţie,

 psihologia educaţiei.
 Tema 4:
DEZVOLTAREA COGNITIVĂ ŞI EDUCAŢIA
 Dezvoltarea cognitivă se referă la liniile de
evoluţie ale proceselor şi funcţiilor cognitive/
intelectuale.

 Intelectul reprezintă totalitatea proceselor,

funcţiilor şi activităţilor psihice care fac
posibilă cunoaşterea.

 Inteligenţa este definită ca o aptitudine

generală care face posibilă adaptarea la
mediu în situaţii foarte variate.
Care sunt elementele de dezvoltare cognitiva cele mai importante
ale copiilor de varste scolare de care trebuie sa tinem cont ca
profesori?

https://www.youtube.com/watch?v=IhcgYgx7aAA
Modelul dezvoltării cognitive:
(după Jean Piaget)
 DEZVOLTAREA COGNITIVĂ

- CONSECINȚELE ÎN PLAN EDUCAȚIONAL

 Copiii nu ating stadiile de dezvoltare intelectuală în acelaşi

timp, progresul acestora depinzând de o serie de factori
culturali, situaţionali şi personali – de aici importanţa
cunoaşterii caracteristicilor cognitive ale elevilor şi
importanţa programelor educaţionale de tratare diferenţiată.

 Interacţiunea socială are o puternică influenţă asupra

dezvoltării cognitive: dezvoltarea intelectuală în
preşcolaritate este mai bună dacă are loc în grupurile de
copii decât în mijlocul adulţilor (exemplul dezvoltării
limbajului).

 Relevanta experienţei personale pentru dezvoltarea

intelectuală impune asigurarea participării active a elevului
în organizarea experienţelor educaţionale.
 Crearea situaţiilor care generează conflicte cognitive
(discordanţe între ceea ce se cunoaşte şi ceea ce se impune
pentru a răspunde la stimulul) reprezintă tehnici eficiente în
dezvoltarea cognitivă.
 Strategiile de dezvoltare cognitivă ar trebui să pornească de
la identificarea atitudinii mediului din proximatea copilului
faţă de învăţare.
 Formalizarea activităţilor de iniţiere în scris, citit şi aritmetică
în perioada preşcolară conduce la inhibarea creativităţii
copiilor.
 Caracterul concret al gândirii implică faptul că preşcolarii şi
şcolarii mici au nevoie de experienţe educaţionale prin
demonstraţii şi reprezentări fizice.
 Atingerea stadiului gândirii formale reprezintă o condiţie
necesară dar nu suficientă pentru dezvoltarea
raţionamentului moral (de aici decalajul posibil şi frecvent
între dezvolarea cognitivă şi cea socio-morală a unui individ).
 Antrenament cu itemi de evaluare
Stabiliţi valoarea de adevăr a următorului enunţ: Dezvoltarea
cognitivă se referă la evoluţia proceselor şi funcţiilor intelectuale.

Inteligenţa este:
 1 un proces psihic;

 2 o aptitudine generală a omului;

 3 o trăsătură de caracter.

Stadiul operatiilor formale, in care devine operanta gandirea

abstracta, este posibil la varsta de:
 a. 5 ani
 b. 7 ani
 c. 12 ani
Aptitudinea generala care face posibila adaptarea la mediu in
situatii foarte variate este:
 a.inteligenta
 b.gandirea
 c.intelectul

Un exemplu de aptitudine generala, care sta la baza

eficientei in orice domeniu, este:
 a. inteligenta
 b. spontaneitatea
 c. intelectul

În coloana A sunt enumerate stadiile dezvoltării cognitive (Teoria lui J.Piaget) iar
în coloana B sunt numerotate achiziţii fundamentale aferente acestora.
Asociaţi corect fiecare literă din coloana A cu cifra/cifrele corespunzătoare din
coloana B.
A B
a) Stadiul senzorio-motor 1 raţionament ipotetico-deductiv
b) Stadiul preoperaţional 2. clasificare și seriere a caracteristicilor
c) Stadiul operaţiilor concrete 3. egocentrism
d) Stadiul operaţiilor formale 4. permanenţa obiectului
 Tema 5. DEZVOLTAREA AFECTIVĂ ŞI
EDUCAŢIA

 Dezvoltarea afectivă are în vedere modul în

care se formează şi evoluează, de-a lungul
vârstelor, procesele afective (emoţionale).

 Afectivitatea reprezintă acele fenomene psihice

care exprimă, sub forma trăirilor, relaţiile dintre
subiect şi lumea sa.
 DISTINCȚIE IMPORTANTÂ:
 Procese afective primare - au un caracter elementar, spontan şi
sunt slab organizate. În această categorie se înscriu:
 trăirile afective de provenienţă organică (de exemplu, în bolile
gastrice apar stări de proastă dispoziţie);
 afectele - forme primitive şi impulsive, intense, de scurtă durată,
uneori necontrolate (ex. spaima, accesele de plâns sau râsul
zgomotos);

 Procesele afective complexe - se caracterizează printr-un grad

mai mare de conştientizare şi cuprind:
 emoţiile -forme afective de scurtă durată, intense, cu caracter
situativ (bucurie, tristeţe, antipatie, speranţă, plăcere etc);
 emoţiile superioare, legate de activitatea pe care o desfăşoară
individul;
 dispoziţiile afective, care sunt stări difuze, fără o orientare precisă,
cu intensitate variabilă.

 Procesele afective superioare - caracterizate printr-o mare

restructurare şi raportare valorică la nivel de personalitate,
cuprind:
 sentimentele - trăiri afective intense, de lungă durată, relativ stabile;
 pasiunile - sentimente cu o orientare, intensitate, grad de stabilitate
şi generalitate de nivel superior, antrenând întreaga personalitate.
 Funcţiile proceselor afective:

 susţin energetic activitatea – procesele

afective potenţează şi condiţionează acţiunea
individului;

 prin expresiile emoţionale au o funcţie

adaptativă, în sensul de reglare şi organizare
superioară a conduitei ( dar doar în cazul trăirilor
afective de intensitate normală şi medie);

 trăirile afective foarte intense (în situaţii noi,

neobişnuite) şi pot dezorganiza conduita.
Poate fi ”citit” algoritmul emoțiilor?
https://www.youtube.com/watch?v=QFk3e5PcK7s
 Stadiile dezvoltării afective:
(după Henry Dupont )

1. Stadiul egocentric impersonal (0 - 4/5 ani) -

căutarea plăcerii şi a evitarea durerii, fapt ce
condiţionează apropierea copilului de celelalte
persoane.

2. Stadiul heteronom (4/5ani–6/7ani) - dominanţa

adultului (afectivitate de dependenţă), stări
puternice de frică, bucurie, supărare şi
oportunism (Ego puternic).

3. Stadiul interpersonal (7/8ani - 14/15 ani)-

influenţa anturajului şi investiţia afectivă în
prieteni, prin sociabilitate, apariţia conflictului
real interpersonal, sentimentul de reciprocitate şi
iniţierea discuţiei cu sine.
4. Stadiul psihologic personal (14/15 ani -
sfârşitul adolescenţei) - caracterizat acomodare
la realitate şi pendulare între conflict şi
echilibru afectiv.

5. Stadiul autonom (atins de relativ puţini tineri) -

caracterizat prin implicarea responsabilităţii
pentru anumite standarde emoționale.

6. Stadiul integrităţii – caracterizat prin

investiţia în sfera idealurilor şi a valorilor.
 Dezvoltarea afectivă și consecințele în
plan educațional:
 Modalităţile de relaţionare dintre mamă şi copil
modelează construcţia afectivă viitoare a copilului, în
funcţie de modul în care mama ştie să răspundă
nevoilor de securitate şi afectivitate ale copilului.
Vezi în acest sens teoria atașamentului (John
Bowlby) care descrie și integrează științific
nevoia ființelor umane de a forma și întreține
legături emoționale puternice:
 https://www.youtube.com/watch?v=WjOowWxOXCg

 Educaţia în sfera afectivităţii trebuie să ţină

seama de distincţia existentă între maturitatea
emoţională, vârsta afectivă şi vârsta cronologică.

 Este important să se evite condiţionarile negative în

copilăria timpurie, acestea putând conduce la
timiditate, izolare şi suspiciune.
 Eficienţa metodei pedagogice în afectivitate este dată de
cel ce o aplică.

 Pentru dezvoltarea afectivă este foarte importantă

diversificarea repertoriului emoţional (trăiri emoționale cât
mai variate) şi promovate trăirile acceptabile din punct de
vedere social.

 Comportamentul afectiv la copilului este influenţat

interpretările şi evaluările făcute în familie asupra
sentimentelor şi emoţiilor copilului; de aceea profesorul
trebuie să cunoască acest model.

 Pentru dezvoltarea unor sentimente pozitive faţă de

învăţare este importantă crearea unui climat emoţional
relaxat şi pozitiv în familie şi şcoală, inclusiv în situaţiile de
evaluare.
 Antrenament – itemi de evaluare
 Afectivitatea cuprinde următoarele categorii de procese
emoţionale: afectele, ..............., emoţiile, .............. şi
pasiunile.

 În coloana A sunt precizate câteva dintre stadiile dezvoltării afective

(după H. Dupont) iar în coloana B sunt enumerate caracteristici ale
acestora.
 Asociaţi corect fiecare literă din coloana A cu cifra corespunzătoare din
coloana B.
A B
a. stadiul egocentric impersonal 1. căutarea plăcerii şi evitarea pedepsei
b. stadiul interpersonal 2. afectivitate dependentă de adult
c. stadiul autonom 3. investiţie afectivă în prieteni
4. investiţie în sfera valorilor
5. implicarea responsabilităţii pentru
anumite standarde
Cursul 1
PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI
Anul I, sem 1. Modul psihopedagogic

Conf.dr. Adela Mihaela ŢĂRANU

Tema 6. DEZVOLTAREA SOCIO-MORALĂ ŞI
EDUCAŢIA

 Dezvoltarea socio-morala are în vedere procesele

de formare a conştiinţei, atitudinilor şi
comportamentelor morale.

 Din punct de vedere psihologic, evoluţia şi

educaţia socio-morală trebuie analizată prin
raportarea la aspecte de ordin etic si social.

 Studiind structurile morale în relaţie cu cele

afective, Jean Piaget afirma că omul trece de
la o morală obiectivă (de la un comportament
care se raportează la normele exterioare/ valorile
sociale) la o morală subiectivă (sau la o morală
individuală); în acest fel valorile sociale devin un
model de a evolua şi de a acţiona individual.
 Stadiile dezvoltării morale
(după Lawrence Kohlberg )
1. Nivelul premoral sau preconvenţional (4 ani -
9/10 ani) – în care copiii sunt în afara
problemelor morale:

1.1. stadiul moralei ascultării, caracterizat

printr-o conduită de evitare a pedepsei şi de
supunerea la normă (“este bun tot ceea ce nu
conduce la pedeapsă”);

1.2. stadiul moralei hedonismului, în care

comportamentul copilului se orientează în funcţie
de recompense (“este bun tot ceea ce este
răsplătit, ceea ce creează plăcere”).
https://www.youtube.com/watch?v=bounwXLkme4

2. Nivelul moralei convenţionale (10 ani-13ani),

în care conformarea la normele exterioare şi
rolurile sociale ale copilului sunt condiţionate de
anturaj (în special de către familie) iar scopul este
obţinerea unui “statut bun”:

2.1. stadiul moralei bunelor relaţii,

perioadă în care comportamentul moral al
copilului este orientat astfel încât să se obţină
aprobarea celorlalţi şi să fie evitată dezaprobarea;

2.2. stadiul moralei legii şi ordinii,

perioadă în care apare comportamentul moral de
menţinere a autorităţii recunoscute, în beneficiul
personal.
3. Nivelul autonomiei morale sau al moralei
principiilor (după 13 ani, la tinereţe sau ?),
caracterizat prin acceptarea normei ca o modalitate
de identificare cu grupul de apartenenţă:

3.1. stadiul moralei contractuale, în

care norma morală este înţeleasă ca o consecinţă a
unei decizii stabilite mutual; se acceptă ca norma să
poată fi schimbată pe considerente raţionale, în
funcţie de utilitatea ei.
3.2. stadiul moralei principiilor
individuale de conduită, în care individul
defineşte valorile morale în termeni proprii,
structurându-şi propriul sistem de valori şi principii
morale; se respectă o regulă morală pentru a evita
autoblamarea.
 Dezvoltarea socio-morală și
consecințele în plan educațional:

 Momentele critice din punct de vedere socio-moral apar

în jurul vârstelor de 6 ani, 10 ani şi 16 ani când apar
conduitele morale critice cum minciuna, furtul, lenea,
vagabondajul. Foarte important în alegerea strategiei de
rezolvare a acestor probleme este cunoaşterea
substratului motivaţional al acestor conduite (intenţii
agresive, de apărare sau din motive compensatorii).

 Stilul conduitelor morale ale părinţilor influențează

dezvoltarea socio-morală a copiilor; părinţii care
explică situaţiile morale şi sancţiunile negative sau
pozitive pe care le aplică, determină la aceştia o mai
mare capacitate de a rezista tentaţiilor.
 Regulile morale se contureaza mai slab la copiii ce
vin din medii dezorganizate, la copiii neglijaţi şi la
copiii supuşi unor influenţe contradictorii (cazul
copiilor răsfăţați).

 Sentimentul de vinovăţie dezvoltat în sens

echilibrat poate constitui un fenomen de autoreglare
în dezvoltarea socio-morală, iar vinovăția excesivă
produce perturbări în dezvoltarea spontaneității, a
stimei de sine și a sentimentului de competență.

 Ocaziile existente pentru exersarea şi formarea

rolurilor sociale într-o varietate mare constituie
factor important în învăţarea morală.
 Antrenament – itemi de evaluare
 Comportamentul deviant ţine de predispoziţii ereditare?

 Nivelul moralei convenţionale, în viziunea lui Kohlberg,

cuprinde stadiile:
A. stadiul moralei contractuale
B. stadiul moralei bunelor relaţii
C. stadiul moralei legii şi ordinii

1. A+B
2. A+C
3. B+C
Nivelul premoral şi preconvenţional, în concepţia lui Kohlberg,
cuprinde:
A. stadiul moralei ascultării
B. stadiul moralei legii şi ordinii
C. stadiul moralei hedonismului instrumental-naiv

1. A+B
2. A+C
3. B+C
4. A+B+C

In cadrul nivelului premoral, copilul reactioneaza astfel

încat:
 a.sa evite pedeapsa
 b.sa obtina un statut bun
 c.sa evite autoblamarea
Nivelul autonomiei morale în concepţia lui Kohlberg,
cuprinde:
A. Stadiul moralei contractuale
B. Stadiul moralei principiilor individuale
C. Stadiul moralei legii şi ordinii

1. A+B
2. A+C
3. B+C
4. A+B+C
PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI
Anul I, sem 1. Modul psihopedagogic

Conf.dr. Adela Mihaela ŢĂRANU

 Tema 7
DEZVOLTAREA PERSONALITĂȚII

 Termenul de
personalitate
vine de la
cuvântul latin
„persona”
care se referă
la masca
actorului din
teatrul antic.
 Modelul integrativ al personalității
elaborat de Mayer (1993/1994)
Mediul cultural GRUPURILE SOCIALE ȘI CULTURA ACESTORA
și de grup (persoane. Situații, organizații, grupuri și cultura
acestora)

Structuri psihice, Interiorul persoanei Exteriorul persoanei

procese și semnificația SITUAȚIA
PERSONALITATEA
acestora (relații interpersonale
și așteptări
(subsistemele
relaționale)
psihice)

CREIERUL
CADRUL
(obiecte, elemente
Procese neurologice și (subsistemele necesare/ de cadru/
mediul fizic neurologice) instrumente/
mijloace care
facilitează
învățarea)

Microsisteme fizice,
chimice, de viață
 Definiție

 Personalitatea defineşte individul uman

considerat ca o unitate bio-psiho-
socială şi culturală:

 este o rezultantă a factorilor biologici /

ereditari, a factorilor care ţin de dezvoltarea
psihoindividuală, a factorilor culturali şi sociali.

 cuprinde întreg sistemul atributelor, structurilor

şi valorilor de care dispune o persoană.
Personalitatea este un sistem de aptitudini şi atitudini ce
are în centrul său Eu-l ca factor de integrare şi
coordonare
Eu-l (Ego-ul)
reprezintă
nucleul central
al personalităţii,
acea parte de
care suntem
imediat
conştienţi şi
care asigură
integrarea
informaţiilor
despre lume şi
despre sine.
 Trăsăturile de personalitate (de ex. curajos,
intuitiv, prietenos, timid, optimist etc.)

 Sunt formaţiuni sintetice, în sensul că reunesc diferite funcţii

şi procese psihice.
 Dispun de o relativă stabilitate, adică se manifestă constant
în conduită, neputând fi modificate radical de situaţii
accidentale.
 Tind spre generalitate şi îl caracterizează pe om în
ansamblul lui.
 Dispun totuşi de o oarecare plasticitate, putându-se
restructura şi perfecţiona sub impactul condiţiilor de mediu.
 Sunt caracteristici definitorii pentru persoana respectivă,
exprimând ceea ce are el esenţial şi general.
 Pe baza cunoaşterii lor se pot face previziuni asupra
reacţiilor şi conduitei subiectului într-o situaţie dată.
 Componentele/ laturile personalităţii
1. TEMPERAMENTUL - indică stilul, forma, modul de a fi şi a se
comporta al cuiva („firea omului”).

2. CARACTERUL - un sistem de însuşiri şi atitudini care modelează

maniera de raportare a individului la sine, la ceilalţi şi la activitate.

3. APTITUDINILE exprimă operaţii organizate în sistem, superior

dezvoltate, ce contribuie la obţinerea unor performanţe peste
medie în activitate. Aptitudinile diferenţiază oamenii în ceea ce
priveşte posibilitatea de a executa diferite activităţi.

4. MOTIVAŢIA reprezintă totalitatea motivelor care determină din

interior comportamentul uman. Motivul este o structură psihică care
orientează, iniţiază şi reglează acţiunille personei în direcţia unui
scop mai mult sau mai puțin conștient.
 TEMPERAMENTUL
https://www.youtube.com/watch?v=acg6HivAu5E
&list=LL&index=1
 este latura cu cea mai puternică înrădăcinare genetică; este constant (nu se
schimbă pe parcursul vieţii); este latura personalităţii cea mai uşor şi repede
constatabilă, în special la vârstele mici.
 Tipuri:
 sangvinicul - se adaptează uşor la situaţiile noi, este stăpânit, are capacitate
de efort susţinut şi de acţiune rapidă; este sociabil, comunicativ, stabil din
punct de vedere afectiv; manifestă spirit de grup şi aptitudini de conducere;
 flegmaticul - manifestă o oarecare lentoare în conduită, are rezistenţă
crescută la stres şi mare stabilitate la nivelul deprinderilor; este controlat,
calm, introvert şi pasiv din punct de vedere al iniţiativelor;
 colericul– manifestă rapiditate în mişcări şi în ritmul verbal; este inegal în
manifestările afective şi în comportamente; impulsiv, uneori chiar agresiv,
este instabil în interese, comunicativ şi optimist;
 melancolicul – prezintă o sensibilitate deosebită şi rezistenţă scăzută la
stres; introvert şi instabil, este rigid, rezervat şi pesimist; este cel mai puţin
sociabil dintre toate tipurile temperamentale.

Din punct de vedere educativ, cunoaşterea tipului temperamental şi a trăsăturilor

temperamentale, reprezintă prima treaptă către modelarea personalităţii.
 CARACTERUL
 Caracterul se formează şi se reorganizează în timpul vieţii.
 Este alcătuit din însuşiri-valori, fiecare trăsătură caracterială variind între doi
poli: valoare şi nonvaloare (de ex. disciplinat-nedisciplinat, egoist-altruist,
cinstit-necinstit etc.).
 Componentele fundamentale ale caracterului sunt:
 atitudinea este concepută ca o poziţie adoptată faţă de „ceva” sau
„cineva”, manifestată printr-un mod specific de reacţie. (ex: atitudinea faţă
de ceilalţi oameni - cooperarea, concilierea, altruismul, întrajutorarea;
atitudinea faţă de sine - narcisism, demnitate, modestie, încredere în forţele
proprii, devalorizare, egoism; atitudinea faţă de muncă - hărnicie,
strădanie, interes pentru muncă, respect, etc
 trăsătura voluntară (voința) - o însuşire de caracter ce rezultă în urma
interacţiunilor individului cu mediul şi cu ceilalţi oameni şi caracterizează
conduita individului în orice context de viaţă (tenacitate, perseverenţă,
ambiţie, lăcomie, bunătate, răutate etc.)

Existenţa unor atitudini indezirabile pune problema posibilităţii schimbării

acestora şi a puterii influenţei educaţionale
Modificarea iniţială a comportamentului (deseori nesemnificativă) declanşează
procesele psihologice ale schimbării mai profunde (de atitudine);
 APTITUDINILE
 Aptitudinile diferenţiază oamenii în ceea ce priveşte posibilitatea de a
executa diferite activităţi.

 La polul opus, termenul de inaptitudine desemnează posibilităţile

minime de a acţiona într-un domeniu al realităţii.

 Aptitudinea rezultă dintr-un potenţial nativ (ereditar) şi se

demonstrează prin uşurinţa psihică sau fizică în învăţare şi execuţia
unor mişcări sau actiuni. Prezenţa aptitudinii denotă însă şi efortul
depus de individ pentru atingerea unei performanţe.

 Talentul ţine de moştenirea unor structuri de disponibilităţi, de

potenţiale deosebite de manifestare într-un domeniu al realităţii, care
au fost supuse unor factori de mediu facilitatori şi permit individului
să obţină performanţe maxime într-un acel domeniu complex.
https://www.youtube.com/watch?v=Au0z3EtUiBg&t=133s
ANTRENAMENT – itemi de evaluare:
1. Este adevărată afirmaţia: „Temperamentul suportă
influenţele dezvoltării celorlalte componente ale
personalităţii?”
2. Termenii de aptitudine şi capacitate sunt sinonimi.

3. Alegeţi varianta corectă:

 A. Doar oamenii au personalitate
 B. Orice fiinţă dispune de personalitate
 C. Şi oamenii şi animalele au personalitate
 D. Animalele au psihic dar nu au personalitate
 1 A+D
 2 B+C
 3 A+D
Structurile de personalitate surprind:
1 ceea ce este constant în personalitate;
2 ceea ce este trecător şi accidental;
3 ceea ce este invariabil şi caracteristic.

Eul:
A. este factor integrator al personalităţii
B. este produsul eredităţii
C. se identifică cu însăşi fiinţa umană
1 A+C
2 A+B
3 B+C
Ce temperament au personalităţile introvertite?
1 coleric şi melancolic;
2 coleric şi sangvinic;
3 melancolic şi sangvinic;
4 sangvinic şi flegmatic;
5 melancolic şi flegmatic.
Instabilitatea este specifică:
A. colericilor
B. flegmaticilor
C. melancolicilor
1 A+C
2 B+C
3 A+B

Componentele de bază ale caracterului sunt:

1 atitudinea stabilă şi trăsătura voluntară;
2 aptitudinea şi motivaţia;
3 atenţia şi interesul.

Trăsăturile de voinţă sunt în directă relaţie cu:

1. aptitudinile
2. caracterul
3. temperamentul ?
PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI
Anul I, sem 1. Modul psihopedagogic

Conf.dr. Adela Mihaela ŢĂRANU

 Tema 8.
ELEMENTE DE PSIHOLOGIA ÎNVĂŢĂRII
Învăţarea poate fi definită ca un proces evolutiv, care
constă în realizarea unor schimbări selective şi
sistematice ale comportamentului, într-o direcţie
determinată, de obicei sub influenţa mediului şi
educaţiei.

Dar NU toate schimbările din comportamentul

individului sunt rezultat/ efect al învăţării.
S-a constatat că, în evoluţia individului, comportamentul
acestuia se schimbă chiar dacă experienţa sa nu se
îmbogăţeşte, chiar dacă nu cunoaşte situaţii noi, sau
chiar dacă nu exersează anumite funcţii care pot fi
perfecţionate.
Aceste schimbări sunt rezultatul maturizării – proces
programat genetic, deci nedepinzând de experienţa
individuală şi nefiind o dovadă a învăţării.
 Învățarea școlară
ÎNVĂȚAREA ȘCOLARĂ reprezintă o formă a învățării
realizată într-un cadru instituțional (școala), proiectată
și evaluată de profesor. Ea este:
 este secvenţială, în sensul că presupune trecerea prin mai
multe secvenţe sau faze;
 este graduală, în sensul că presupune parcurgerea unor
sarcini cu grade diferite de dificultate;
 este relaţională, în sensul că se desfăşoară în contextul
relaţiei de comunicare dintre profesor şi elev.

 Învăţarea intenţionată este acea învăţare prin care cei care

învaţă se străduiesc , un rol important jucându-l atenţia
voluntară și motivația pentru învățare.

 Învăţarea neintenţionată nu presupune intenţia de a ne

însuşi un anumit conţinut.
 CONTEXTUL ÎNVĂȚĂRII

Eficiența învățării depinde de contextul în care

aceasta are loc !!!

Contextul învățării este determinat de trei categorii

de factori:
1. factorii care preced învăţarea

2. factorii care urmează învăţării

3. condițiile interne ale învățării – motivatia

și atenția
 Factorii care preced învăţarea
 Starea actuală a organismului - odihna este absolut necesară
pentru începerea activităţii de învăţare, fiind considerată perioada
în care se face „încălzirea” pentru începutul activităţii de învăţare.

 Se recomandă atât o odihnă activă (activităţi bazate pe mişcare,

exerciţii fizice) cât şi una pasivă (somnul).

 Oboseala poate fi specifică unui anumit tip de activitate, sau

generală (scade eficienţa generală a activităţii). Astfel, o dată cu
apariţia ei scade capacitatea perceptivă, distributivitatea atenţiei,
autocontrolul în activitate, nu se mai fixează cunoştinţele.

Învăţarea succesivă a diferitelor conţinuturi ale materiei şcolare

poate avea o influenţă pozitivă sau negativă asupra învăţării, care
se concretizează în rezultate favorabile, respectiv nefavorabile.

 Învăţarea unui conţinut nou – mai întâi învăţăm noţiuni uşoare

şi abia apoi trecem la învăţarea noţiunilor complicate/ complexe.
 Factori care urmează învăţării
 Facilitatea retroactivă – activitățile ulterioare
pot să favorizeze memorarea trainică a
conţinuturilor însuşite anterior.

 Frânarea retroactivă - activitățile ulterioare

pot să favorizeze diminuarea conţinuturilor
însuşite anterior.

De aceea este necesară participarea la activităţi

variate, cu pauze între activităţi, astfel încât
să nu apară plictiseala sau oboseala.
 CONDIŢIILE interne ale ÎNVĂŢĂRII
 Activismul intern al elevului/ studentului = condiţia majoră a învăţării,
se fundamentează pe motivaţia şi interesele acestuia.

 MOTIVAŢIA reprezintă totalitatea motivelor care determină din interior

comportamentul uman. Motivul este o structură psihică care
orientează, iniţiază şi reglează acţiunille personei în direcţia unui scop mai
mult sau mai puțin conștient.
 Motivaţia poate fi:
 Extrinsecă - exterioară acţiunii în cauză. De exemplu elevul învaţă
vizând să obţină note bune, să producă satisfacţie părinţilor. Energia
care-i susţine activitatea este sentimentul de respect pentru părinţi, iar
scopul nemijlocit este obţinerea unor note bune. Desfăşurarea acţiunii
este susţinută de o recompensă exterioară acesteia.

 Intrinsecă - presupune desfăşurarea acţiunii într-un mod ce nu

depinde de vreo recompensă din afara activităţii. Intrinsecă este
motivaţia care se satisface prin însăşi îndeplinirea acţiunii și sta la baza
vocației.

 O formă particulară a motivaţiei intrinseci este motivaţia cognitivă.

Forma ei iniţială este curiozitatea, o prelungire a reflexului înnăscut -
nevoia de a şti, de a cunoaşte, proprie numai omului - dorinţa de a
obţine succes personal.
 Piramida lui Maslow

 Conform acestui model ierarhic, la bază acţiunilor umane stau

motivele fiziologice, primare. Pentru fiecare palier există un minim
necesar, un prag de satisfacere, dincolo de care apar nevoi de ordin
imediat superior.
 Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=O-4ithG_07Q&t=29s
 Motivează-te singur!
MOTIVAŢIA DE AUTOREALIZARE este direct legată şi
condiţionată de nivelul de aspiraţie, care reprezintă
totalitatea aşteptărilor, scopurilor sau pretenţiilor unei
persoane privind realizarea sa viitoare, într-o anumită
direcţie.

Ideal este ca motivaţia extrinsecă, odată cu maturizarea şi

creşterea experienţei şcolare şi sociale, să se transforme în
motivaţie intrinsecă.

Câteva trucuri pentru creșterea motivației de autorealizare/ de

automotivare:
https://www.youtube.com/watch?v=M1Qz5Wow-lk
 ATENŢIA este fenomenul psihic de activare selectivă,
concentrare şi orientare a energiei psihonervoase, în
vederea desfăşurării optime a activităţii psihice.
 Atenţia involuntară este o formă simplă a atenţiei, în care
concentrarea şi orientarea energiei psihonervoase se fac sub
influenţa unor factori precum: intensitatea deosebită sau
noutatea stimulilor, interesul pe care îl prezintă stimulul
pentru persoană, trăirea pozitivă pe care o produce stimulul
respectiv.
https://www.youtube.com/watch?v=JawhTCCbVZM

 Atenţia voluntară este intenţionată şi autoreglată conȘtient,

efortul de voinţă implicat făcând posibilă intensificarea
activităţii psihice și menţinerea concentrării atenţiei pe toată
durata necesară (fără distrageri).

 Utilizarea repetată a atenţiei voluntare generează un

anumit grad de automatizare al acesteia, transformând-o
într-un ansamblu de deprinderi care constituie atenţia
postvoluntară, la fel de bine organizată şi la fel de eficientă
ca cea voluntară, dar care nu necesită același efort/ încordare
nervoasă.
 Antrenament – itemi de evaluare:
 Care este valoarea de adevăr a următorului enunţ:
„Motivaţia intrinsecă stă la baza vocaţiei”?

 Stabiliţi valoarea de adevăr a propoziţiei: „Costurile

pe care le plătim pentru un efort voluntar susţinut,
de lungă durată, sunt oboseala, epuizarea fizică şi
nervoasă, scăderea randamentului activităţii
efectuate, îmbolnăviri”, etc.

În cazul motivaţiei extrinseci sursa se află

1 în subiect, în nevoile şi trebuinţele lui personale
2 în afara subiectului
PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI
Anul I, sem 1. Modul psihopedagogic

Conf.dr. Adela Mihaela ŢĂRANU

 Tema 9. Învățarea eficientă

Pentru a fi eficientă şi deplină, orice învăţare

trebuie să se bazeze pe înţelegerea materialului
care urmează să fie învăţat, astfel încât uitarea
să fie minimă iar cunoştinţele dobândite să
poată fi aplicate în practică sau transferate în
alte domenii de cunoaştere.
 ETAPE ale învățării
1. Etapa de acomodare
sau familiarizare cu
materialul de învăţare se
caracterizează printr-o
viteză de asimilare a
cunoştinţelor şi volum
scăzute datorită unor
posibile dificultăţi de
înţelegere.
2. Etapa de asimilare
rapidă şi în cantităţi mari a
cunoştinţelor este
caracterizată printr-un
randament maxim şi, mai
mult, prin dispariţia
stărilor de nelinişte şi
nervozitate care
caracterizează etapa
anterioară.
3. Etapa de relativă stagnare
sau regres intervine în urma
faptului că familiarizarea cu
materialul de învăţat şi scăderea
gradului de noutate a acestuia
creează blocaje în învăţare,
scăderea interesului, apariţia
plictiselii.
4. Etapa învăţării intensive este
caracteristică perioadei din preajma
concursurilor sau examenelor.
Perspectiva verificării la finalul
perioadei de învăţare activează şi
mobilizează potenţialul de învăţare,
astfel încât viteza şi volumul de
asimilare a cunoştinţelor cresc
foarte mult Dar, cu cât este mai
intensivă învăţarea cu atât este mai
rapidă şi mai masivă uitarea
cunoştinţelor astfel asimilate.
 Ce spun studiile referitoare la învățare?

 84% dintre studenți folosesc ca tehnici de învățare -

citirea repetată a materialului și sublinierea pasajelor mai
importante, însă aceste tehnici, s-a dovedit, nu prea
cresc performanța.

 Recitirea este relativ eficientă dacă se face doar de

două ori, iar dacă se insistă pe material mai mult de două
ori, poate afecta negativ învățarea.

 Sublinierea atrage atenția asupra unor informatii

specifice, dar împiedică realizarea de conexiuni între
ele.

 Din studii, rezultă că două tehnici ar fi cele mai

recomandate: autotestarea și învățarea spațiată.
 Trebuie să învățăm cum să învățăm!
 Autotestarea:
 în loc să învățăm și apoi să dăm un test de cunoștințe (așa cum se
procedează, de fapt, la școală), ar fi indicat să dăm mai întâi
testul, să vedem unde am greșit, și apoi sa citim materialul.
Studiile arată că în felul acesta crește cu 40% reținerea
informațiilor pe care le-am greșit la test.

 altă variantă a fost recent descoperită de cercetătorii de la

California Institute for Technology: recomandă să căutăm singuri
relații logice sau cauzale între informații iar apoi să primim
răspunsul corect. Doar că trebuie să existe un interval de timp
variabil între soluția noastră și aflarea celei corecte. Acest interval
(care poate varia la nivel de zeci de secunde) are rolul de a ne
manipula atenția și a întreține incertitudinea.

Astfel, se stimulează învățarea instantanee/ spontană.

Este important să se respecte condiţiile de ambianţă care favorizează
învăţarea: lumină pe cât posibil naturală, linişte, încăpere bine
aerisită, regim termic adecvat (aproximativ 20-22 C), respectarea
perioadelor din zi în care învăţarea este optimă (9.00-11.00 şi 17.00-
19.00).
 Tehnica învățării spațiate/
Autoexpicația/ Învățarea alternantă
Spațierea în învățare: studiile au demonstrat că repetarea
materialului la interval de 30 de zile facilitează învățarea mult
mai bine decât repetarea lui la o zi distanță.
Pentru a reține ceva timp de o săptămână, episoadele de învățare trebuie
să fie la o distanță de 12 până la 24 de ore unul de altul; pentru a
reține ceva timp de 5 ani, materialul trebuie repetat la distanță de 6
până la 12 luni de la prima învățare. Aceste intervale lungi sunt ideale
pentru învățarea de concepte fundamentale, care stau la baza altor
cunoștințe.

Autoexplicarea presupune să generezi explicații despre informațiile

învățate și să te întrebi ce ai învățat nou din paragraful cu
pricina sau de ce este adevărat cutare lucru menționat în text.
Această tehnică facilitează realizarea de conexiuni între informațiile noi
și cele vechi, ajută la rezolvarea de probleme de matematică, probleme
de logică precum și la reținerea de informații din texte narative.

Învățarea alternantă: în loc să te concentrezi pe un singur material

sau problemă până la capăt, ar fi mai bine să alternezi
materialele sau problemele. Această tehnică facilitează rezolvarea
problemelor de algebră, precum și învățarea modului cum se pune un
diagnostic corect de către studenții de la medicină.
Tehnici pentru memorizare:
https://www.youtube.com/watch?v=hydCdG
LAh00&t=35s

Reguli în învățare:
https://www.youtube.com/watch?v=eVlvxHJ
dql8&t=115s
 Antrenament – itemi de evaluare:

Identificaţi ordinea desfăşurării

următoarelor etape în învăţarea eficientă şi
deplină:
A. etapa de relativă stagnare sau regres;

B. etapa de asimilare rapidă;

C. etapa învăţării intensive;

D. etapa de acomodare.
PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI
Anul I, sem 1. Modul psihopedagogic

Conf.dr. Adela Mihaela ŢĂRANU

 Tema 10.
Personalitatea profesorului
Nivelul înalt de cunoştinţe, deprinderi, abilităţi şi devotament depinde de:

 Competenţa profesională, ce reuneşte cultura de specialitate,

capacitatea de a transmite cunoştinţe şi capacitatea de evaluare
corectă a elevilor.
 Profilul psihomoral superior, ca rezultat al particularităţilor sale
caracteriale.
 Experienţa culturală largă, incluznd totalitatea cunoştinţelor de
specialitate şi un orizont cultural larg.
 Profilul psihofizic, dat de prestanţa şi de prezenţa fizică, precum şi
de mimică şi gesturi adecvate și estetice.
 Atitudinea pegagogică, expresie a unor însuşiri precum: umanismul
şi dragostea faţă de copii, conştiinţa propriei responsabilităţi, interesul
faţă de fiecare elev în parte, interesul faţă de perfecţionarea continuă
a propriei pregătiri.
 Aptitudinea pedagogică, ansamblul însuşirilor precum: capacitatea
profesorului de a se orienta predominant către proces şi rezultate;
capacitatea de a planifica adecvat sarcinile de învăţare; aptitudinile
organizatorice; abilităţile de comunicare, aptitudinea de a cunoaşte şi
înţelege particularităţile psihologice ale elevilor; capacitatea empatică;
spiritul de observaţie; tactul pedagogic, ca „simţ al măsurii“ în
manifestările comportamentale; flexibilitatea şi capacitatea de
 Stilul didactic
Stilul profesorului (stilul didactic) reprezintă totalitatea
procedeelor generale şi specifice ale activităţii acestuia care
permit folosirea maximală a calităţilor şi capacităţilor.
 În funcţie de comportamentul profesorului în grupurile de elevi
(conducere) s-au identificat trei stiluri:
 stilul autoritar, inflexibil, cu un control strict asupra
tuturor variabilelor implicate în acţiune şi generator de un
climat tensionant.
 stilul democratic, permite elevilor să se manifeste şi să
contribuie activ la îndeplinirea sarcinilor, dar sub
supravegherea şi îndrumarea atentă a profesorului.
 stilul laissez-faire/ permisiv - traduce un rol pasiv al
profesorului, ezitant şi indiferent.

Studiile apreciază că profesorii eficienţi, sunt cei ce ştiu să

realizeze un echilibru între controlul strâns şi
exigent şi libertatea de decizie a clasei.
 Efectul așteptărilor profesorilor asupra elevilor
Expectanţa/ așteptarea reprezintă probabilitatea subiectivă privind apariţia unui
rezultat, voluntar sau nu, ca urmare a unui anume comportament.
Efectul Pygmalion:
Cercetările psihologiei comportamentale au evidenţiat faptul că
expectanţele şi credinţele pot influenţa cursul evenimentelor, în aşa fel
încât, chiar neadevărate, ele sfârşesc prin a se adeveri: de exemplu
elevii pot deveni victime ale aşteptărilor negative pe care profesorii le au
despre ei SAU – DE DORIT: asteptările pozitive ale profesorilor
contribuie la creșterea performanțelor elevilor:
https://www.youtube.com/watch?v=4aN5TbGW5JA

Potrivit Rosenthal & Jacobsen, profesorii tind să-i aprecieze în mod

favorabil pe elevii pe care-i consideră „buni” şi au tendinţa de a prelungi
discuţia după ce aceştia au răspuns greşit la întrebări, acordându-le mai
multă atenţie şi făcând uneori sugestii. Conduita nonverbală exprimă o
atitudine binevoitoare, în timp ce elevilor consideraţi slabi li se oferă mai
puţine ocazii de a învăţa elemente noi şi li se explică mai puţin
elementele dificile. De asemenea, obişnuinţa profesorilor de a-i lăuda pe
elevii preferaţi, indiferent de performanţă, şi de a fi critic cu ceilalţi,
generează conflicte şi animozităţi, erodând coeziunea clasei. În condiţiile
în care elevul se află sub apăsarea propriei expectanţe şi sub aceea a
profesorului, impactul unui eşec, oricât de neînsemnat, se amplifică,
determinând anxietate şi scăderea performanţei.
 Prevenirea insuccesului de către profesori:
 cunoaşterea elevilor şi adaptarea activităților şcolare la nivelul
acestuia;
 utilizarea unor metode moderne și interactive de
predare/învâțare/ evaluare;
 tratarea diferenţiată a elevilor prin adecvarea nivelului instruirii
la posibilităţile acestora;
 temeinica pregătire profesională a cadrelor didactice;
 sporirea rolului învăţământului preşcolar considerat ca bază
pentru dobândirea principalelor norme şi reguli de
comportament;
 stabilirea unor relaţii strânse de parteneriat între şcoală şi
familie;
 proiectarea unor acţiuni de orientare şcolară şi profesională
adecvate care să se desfăşoare pe tot parcursul şcolarităţii, dar
mai ales la sfârşituri de cicluri şcolare şi la trecerea în viaţa
activă.

! Activitatea de înlăturare a eşecului şcolar este mult

mai dificilă decât cea de prevenire.
 REȚINEM!
Prin dăruirea cu care îşi exercită atribuţiile, prin
cunoştinţele şi competenţele sale, prin modul în
care structurează în ansamblu intervenţia
educativă, profesorul influenţează hotărâtor
elevul, sub toate aspectele personalităţii sale:

https://www.youtube.com/watch?v=KVLTxKyxioA
&list=PLTp9Bu0cTGUzxe-zSFqVZCFmUh51otfDw
 ANTRENAMENT - ITEMI DE EVALUARE
Expectanţele profesorului nu constituie un reper major în ghidarea
conduitei elevilor.

În dimensiunile personalităţii profesorului nu intră competenţa

profesională.

Rolurile principale ale profesorului sunt următoarele:

A. educator (formator)
B. consilier al elevilor şi părinţilor acestora
C. consultatnt pentru comunitate
D. transmiţător de cunştinţe şi valori educaţionale
E. supraveghetor al şcolii

1. A+D
2. A+B+D
3. A+C+D
4. A+B+D+E
În educaţie, cunoaşterea psihologică a elevilor este
importantă:
A. pentru ca profesorii să adopte strategii şi soluţii
educaţionale adecvate
B. pentru a amplifica autoritatea profesorilor

C. pentru ca profesorii să manifeste tact pedagogic şi să pună

în valoare potenţialul de dezvoltare al fiecărui elev

1. A+B
2. A+C
3. B+C
4. A+B+C
Stabiliţi corespondenţe între stilurile de conducere ale profesorului din
partea stângă şi caracteristicile acestora din partea dreaptă:

a. stilul democratic 1 inflexibil, cu un control strict asupra

tuturor variabilelor educaţionale,
generator de tensiuni şi conflicte

b. stilul autoritar 2 permite elevilor să participe la

adoptarea deciziilor, dar sub
supravegherea şi îndrumarea
atentă a profesorului

c. stilul laissez-faire 3 rol pasiv al profesorului, ezitant

şi indiferent