6 - Echilibrul Limita in Masivele de Pamant

GEOTEHNICA – CCIA IIIA
ECHILIBRUL LIMITA IN MASIVELE DE PAMANT
Prof. dr. ing. Horatiu POPA
www.utcb.ro
TEORIA RANKINE – starea de echilibru limita in masivul de pământ limitat de o suprafață orizontală
Daca se considera un masiv de pământ necoeziv cu suprafața orizontala, intr-un punct M aflat la adâncimea z
starea de eforturi pe orizontala si verticala este:
𝜎𝑧 = 𝛾𝑧 = 𝜎1
K0 – coeficientul de împingere laterala in stare de repaus (sau
𝜎𝑥 = 𝐾0 𝜎𝑧 = 𝜎3 coeficientul presiunii laterale a pământului in stare de repaus)
Verticala prin punctul M este axa de simetrie; in concluzie eforturile
verticale si orizontale sunt eforturi principale (z = 1; x = 3).
Situația corespunde unui echilibru elastic

in masivul de pământ (in care nu se
formează nicio suprafață de cedare, iar
cercul lui Mohr corespunzător stării de
eforturi in punctul M se afla sub dreapta
intrinsecă).
Starea de eforturi intr-un masiv de
Cercul lui Mohr pentru starea de eforturi pământ limitat de o suprafață orizontală
in punctul M
Pentru atingerea stării de echilibru limita, care corespunde momentului de formare a unei sau unor suprafețe
de cedare, există două posibilități:
▪ Prin micșorarea progresiva a efortului principal orizontal 3; starea de rupere la care se ajunge poarta
denumirea de stare activă de eforturi.
▪ Prin mărirea progresiva a efortului principal orizontal 3; starea de rupere la care se ajunge poarta
denumirea de stare pasivă de eforturi.
Modurile de atingere a stării de echilibru limită,

exprimate cu ajutorul cercului lui Mohr
Pentru a face trecerea de la starea de repaus la una din cele doua stări de echilibru limita, Rankine imaginează
introducerea in masivul de pământ a unui perete subțire, infinit de lung, fără frecare. Jumătate din masiv
poate fi îndepărtata (de o parte a peretelui), iar starea de eforturi in punctul M nu se modifica daca peretele
rămâne perfect imobil.
Pentru a micșora sau a crește efortul orizontal este necesara

deplasarea orizontala a peretelui intr-un sens sau in celălalt:
▪ daca se îndepărtează de masivul rămas, 3 scade, iar la un
moment dat se atinge starea activa de eforturi;
▪ daca împinge in masivul de pământ, 3 creste, iar la un
moment dat se atinge starea pasiva de eforturi.
Nota: In practica, peretele imaginat de Rankine reprezintă un

element structural (de exemplu, un perete de susținere a unei
excavații sau un zid de sprijin).
Atingerea stării de echilibru limită
conform teoriei Rankine
Presiunea activa (împingere activa)
Starea activa de eforturi se produce prin reducerea efortului orizontal cauzata de deplasarea peretelui înspre
gol (peretele este împins de pământul din spate). Având in vedere ca pământul este cel care împinge peretele
(este activ), starea de eforturi formata in interiorul lui in momentul cedării se numește stare activa.
Efortul vertical rămâne constant, egal cu z, iar, pe măsură ce

peretele se deplasează, efortul orizontal, inițial egal cu presiunea
în stare de repaus, p0, scade până la valoarea pa.
Scriind condiția de rupere, respectiv condiția de tangență a
cercului eforturilor la dreapta intrinsecă, rezultă:
pa = zk a
 
unde ka este coeficientul presiunii active, egal cu: k a = tg2  45 − 
 2
Forța rezultantă pe lungimea, H, a peretelui este:

1 2 Teoria Rankine pentru presiunea activă.
Pa = H k a
2 Pământ necoeziv, Batali, 2007
În cazul unui pământ coeziv, cercul eforturilor este cel din figura alăturata. După cum se observă, coeziunea se
opune presiunii active (este benefica) si are o valoare constanta pe adâncime.
Rezultă:
p a = zk a − 2c k a
1 2
Pa = H k a − 2cH k a
2
Adâncimea la care presiunea activă se anulează se determină
punând condiția pa = 0:
2c
z0 =
 ka
iar înălțimea teoretică pe care pământul s-ar menține nesprijinit la
verticală se obține punând condiția Pa = 0:
4c
Hcr = Teoria Rankine pentru presiunea activă.
 ka Pământ coeziv, Batali, 2007
Obs: Având in vedere ca pământul nu poate prelua întinderi, in realitate înălțimea reala pe care pământul se
poate menține nesprijinit la verticala este egala cu z0.
Presiunea pasiva (rezistenta pasiva)
Starea pasiva de eforturi se produce prin mărirea efortului orizontal cauzata de deplasarea peretelui înspre
pământ (pământul este împins de perete). Având in vedere ca pământul este cel care este împins de perete
(este pasiv), starea de eforturi formata in interiorul lui in momentul cedării se numește stare pasiva.
Efortul orizontal creste, în timp ce efortul vertical rămâne constant. La

un moment dat, cercul eforturilor devine tangent la dreapta
intrinsecă, presiunea laterală atingând în acest moment rezistența
pasivă.
Rezistența pasivă, pp la cota z este egală cu:

p p = zk p
 
unde kp este coeficientul rezistenței pasive, egal cu: k p = tg2  45 + 
 2
1 2
Pp = H k p Teoria Rankine pentru presiunea pasivă.
2 Pământ necoeziv, Batali, 2007
În cazul unui pământ coeziv, cercul eforturilor este cel din figura alăturata. După cum se observă, coeziunea se
adaugă presiunii pasive (este benefica) si are o valoare constanta pe adâncime.
Rezultă:
p p = zk p + 2c k p

1 2
Pp = H k p + 2cH k p
2
Teoria Rankine pentru presiunea pasivă.

Pământ coeziv, Batali, 2007
TEORIA COULOMB
Teoria Coulomb consideră echilibrul prismului de cedare care apare în spatele unui element de susținere a
masivului de pământ (de exemplu, zid de sprijin), atunci când deplasarea acestuia este suficient de mare
pentru a produce starea limită activă sau pasivă.
Se fac următoarele ipoteze:

▪ pământ izotrop și omogen,
▪ suprafață de cedare plană,
▪ suprafața terenului plană (orizontală sau înclinată),
▪ prismul de cedare este considerat un corp rigid,
▪ există frecare între perete și pământ, exprimată cu ajutorul unghiul de frecare, .
TEORIA COULOMB
În figura alăturată sunt prezentate forțele implicate în echilibrul primului de cedare ABC, delimitat de
suprafața terenului (AC), înclinată cu unghiul , de suprafața de cedare (BC), înclinată cu unghiul  față de
orizontală și de suprafața elementului de susținere (AB), înclinată cu unghiul  față de orizontală.
Forțele care acționează asupra prismului sunt:
G – greutatea prismului ABC,
P – presiunea pământului,
R – reacțiunea terenului.
Pentru ca prismul sa fie in echilibru limita (stare activa) suprafața de cedare
poligonul forțelor trebuie sa se închidă perfect.
Forța G este cunoscuta ca mărime si direcție,

forțele P si R doar ca direcție.
Teoria Coulomb pentru presiunea activă.

Pământ necoeziv, Batali, 2007
TEORIA COULOMB
În triunghiul format din cele trei forte se aplica teorema sinusurilor:
𝑃 𝐺 𝐺
= =
𝑠𝑖𝑛 𝛼 − 𝜑 𝑠𝑖𝑛 180 − 𝛼 − 𝜑 + 𝜃 − 𝛿 𝑠𝑖𝑛 𝛼 − 𝜑 + 𝜃 − 𝛿
𝑠𝑖𝑛 𝛼 − 𝜑
𝑃=𝐺
𝑠𝑖𝑛 𝛼 − 𝜑 + 𝜃 − 𝛿
Greutatea G va fi egala cu volumul prismului ABC înmulțit cu greutatea volumică a pământului  (problema
este plana – se lucrează cu o fâșie unitara de perete de sprijin. In concluzie volumul prismului ABC este egal
cu suprafața triunghiului ABC înmulțită cu 1 m).
𝐺 = 𝛾𝑆𝐴𝐵𝐶 = 𝛾𝑓 𝐻, 𝜃, 𝛼, 𝛽 unde H este înălțimea peretelui de susținere.

TEORIA COULOMB
După cum se poate însă observa din figură, pentru un caz dat (, H, , , ,  cunoscute) valoarea lui P
depinde de unghiul . Este necesara determinarea unghiului o pentru care forța P este maxima, adică atinge
valoarea rezultatei presiunii active Pa.
Pentru aceasta se calculează derivata lui P in funcție de  si
se egalează cu zero. Se obține astfel valoarea unghiului de
inclinare a suprafeței de cedare o pentru care Pmax = Pa.
suprafața de cedare
In final se determina expresia lui Pa:
H2 sin 2 ( + )
Pa = 
sin( +  ) sin( − ) 
2 2

sin 2  sin( −  )1 + 
 sin( −  ) sin( +  ) 
TEORIA COULOMB
sau
1 2
Pa = H k a
2
cu
sin 2 ( + )
ka =
sin( +  ) sin( − ) 
2

sin 2  sin( −  )1 + 
 sin( −  ) sin( +  ) 
Pentru cazul particular  =  = 0 şi  = 90 (perete vertical neted, suprafață orizontală a terenului), se obține
aceeași expresie a presiunii active ca în teoria Rankine, respectiv:
1 2  
Pa = H tan 2  45 −  În acest caz, unghiul 0 pentru care 
2  2 împingerea pământului este maximă este egal cu:  0 = 45 +
2
TEORIA COULOMB
Calculul împingerii active după Coulomb conduce doar la determinarea valorii împingerii totale.
Direcția împingerii depinde de valoarea adoptată pentru frecarea dintre perete şi pământ, .
TEORIA COULOMB
Atunci când pământul este coeziv, în echilibrul prismului de pământ ABC intervine şi forţa de coeziune:
C = c  BC
Teoria Coulomb pentru presiunea activă.

Pământ coeziv, Batali, 2007
TEORIA COULOMB
Schema de forțe în acest caz este prezentată în figura alăturată. Se poate observa ca fata de cazul anterior al
stării active, deplasarea peretelui este înspre masiv, ceea ce face ca forțele P si R sa se situeze deasupra
normalelor la suprafețele pe care acționează.
In acest caz poligonul forțelor va arata conform figurii.
Forța G este cunoscuta ca mărime si direcție,

forțele P si R doar ca direcție.
Teoria Coulomb pentru presiunea pasivă.

TEORIA COULOMB
În mod analog cu presiunea activă se obține expresia presiunii pasive:
H2 sin 2 ( + )
Pp = 
sin( +  ) sin( − ) 
2 2

sin 2  sin( −  )1 − 
 sin( −  ) sin( +  ) 
sau
1 2
Pp = H k p
2
cu
sin 2 ( + )
kp =
sin( +  ) sin( − ) 
2

sin  sin( −  )1 −
2

 sin( −  ) sin( +  ) 
Teoria Coulomb pentru presiunea pasivă.
TEORIA COULOMB
Pentru cazul particular  =  = 0 şi  = 90 (perete vertical neted, suprafață orizontală a terenului), se obține
aceeași expresie a rezistenței pasive ca în teoria Rankine, respectiv:
1 2  
Pp = H tan 2  45 + 
2  2
În acest caz, unghiul 0 pentru care presiunea pământului este minima este egal cu:

 0 = 45 −
2
Nota: Pentru pământ coeziv se procedează ca la presiunea activă, prin introducerea forței de coeziune, C.
Probleme practice de calcul
Efectul unei suprasarcini uniform distribuite
Se consideră valabilă teoria Rankine, elementul de susținere este vertical, neted, iar suprafața terenului
orizontală.
Dacă pe întreaga suprafață a terenului se aplică o încărcare uniform distribuită, de intensitate q pe unitatea
de suprafață și se consideră situația de regim, în care întreaga încărcare este preluată de scheletul solid al
pământului, efortul efectiv vertical este sporit, la orice adâncime z, cu q.
Ca urmare, presiunea activă este majorată cu kaq,

iar rezistența pasivă cu kpq.
Diagramele de distribuție ale presiunilor laterale
din împingere activă și rezistență pasivă datorate
existenței suprasarcinii q sunt constante pe
adâncime (în figura alăturată este dat exemplul
presiunii active în cazul unui masiv necoeziv).
Presiunea activă a masivelor de pământ necoezive datorată

existenței unei suprasarcini, Batali, 2007
Forțele rezultante ale presiunilor active, respectiv pasive, din suprasarcina q, vor fi:
Paq = k a qH
Ppq = k p qH
Aceste presiuni se adaugă presiunii active sau

rezistenței pasive calculate conform celor
prezentate în paragrafele anterioare.
Presiunea activă a masivelor de pământ necoezive datorată

Rezultă că, în cazul general, cu suprasarcină și pentru un masiv coeziv, presiunea activă și rezistența pasivă la o
adâncime z sunt egale cu:
p a = zk a + qk a − 2c k a
pp = zk p + qk p + 2c k p
În cazul pământului coeziv și a împingerii active,

suprasarcina are drept efect reducerea adâncimii zonei de
întinderi din diagrama de presiuni, care este acum egală cu:
2c k a − k a q
z0 =
ka
Presiunea activă a masivelor de pământ coezive în cazul

Dacă k a q  2c k a diagrama prezintă o zonă de întinderi (figura a), iar forța rezultantă
este dată numai aria diagramei presiunilor pozitive:
 (H − z 0 )2 k a
1
Pa =
2
Dacă k a q  2 c k a diagrama prezintă numai valori pozitive (figura b), iar forța rezultantă
este:
 (H − z 0 )2 k a − z 02k a =  (H − 2z 0 )Hk a
1 1 1
Pa =
2 2 2
Presiunea activă a masivelor de pământ coezive în cazul

Efectul prezenței apei subterane
In cazul unei ape subterane, sub nivelul acesteia se lucrează în eforturi efective. Se considera situația din
figura alăturată.
Sub nivelul apei subterane, efortul vertical efectiv la adâncimea z este:
 'v =  v − u =  (z − z w ) +  sat z w −  w z w =  (z − z w ) + ( sat −  w )z w =
=  (z − z w ) + ' z w
iar efortul orizontal este egal cu:
 h' = k a  'v + p w = k a (z − z w ) + ' k a z w +  w z w
unde pw este presiunea hidrostatică a apei la adâncimea zw

sub nivelul hidrostatic (NH).
Considerarea efectului apei subterane, Batali, 2007

Calculul presiunii in masive stratificate
Când terenul este constituit din mai multe straturi, diagramele de presiuni active sau pasive nu mai sunt
continuu crescătoare cu adâncimea, prezentând salturi în dreptul suprafețelor de separație, iar pantele sunt
diferite in funcție de caracteristicile straturilor.
În figura alăturată este prezentat cazul presiunii active a unui masiv stratificat compus din straturi necoezive,
deasupra nivelului hidrostatic, fără suprasarcină.
  
p a1 = 1H1 tan 2  45 − 1 
 2
Pentru calculul saltului pa1, greutatea stratului 1, egală

cu 1H1, este considerată ca o suprasarcină. Rezultă:
  
p a1− 2 = 1H1 tan 2  45 − 2 
 2 
și
pa1− 2 = pa1 + pa1− 2
Calculul presiunii active în cazul unui masiv stratificat
alcătuit din straturi necoezive, Batali, 2007
Calculul presiunii in masive stratificate
De notat că, în funcție de valoarea unghiurilor 1 şi 2, saltul poate fi pozitiv sau negativ.
  
p a2 = p a1− 2 +  2H2 tan 2  45 − 2 
 2 
În mod similar:
  
p a2 − 3 = (1H1 +  2H2 ) tan 2  45 − 3 
 2 
pa2 − 3 = pa2 + pa2 − 3
Dacă pa2-3 rezultă mai mic decât pa2 se obține situația

din figura alăturată, in caz contrar saltul va fi pozitiv.
Nota: În cazul straturilor coezive, în funcție de valorile

parametrilor geotehnici, pot apărea zone de întindere
în diagrama de presiuni. Calculul presiunii active în cazul unui masiv stratificat
alcătuit din straturi necoezive, Batali, 2007
Efectul solicitărilor seismice
În timpul cutremurului, masivul de pământ din spatele elementului de sprijin exercită o presiune, Ps în plus
față de presiunea activă în condiții statice, Pa, totalul împingerii obținut în condiții seismice fiind notat Pas.
În plus, elementul de susținere este supus unei forțe de inerție în direcție orizontală:
Fih = khG
respectiv în direcție verticală:
Fiv = kvG
unde: G este greutatea structurii de sprijin, iar kh este coeficientul seismic în direcție orizontală,
iar kv pe direcție verticala.
În cazul lucrărilor de sprijin, coeficientul kh poate fi luat egal cu:
ag unde:
k h = 0.5 I 
g I – coeficient de importanță, conform NP 124;
ag – accelerația terenului pentru proiectare, stabilită conform P100-1;
g – accelerația gravitațională.
Coeficientul total al împingerii pământului în condiții dinamice este calculat cu metoda Mononobe – Okabe,
bazată pe teoria lui Coulomb:
k as =
(1 − k v )cos 2 ( −  − 90 + )

unde:
• kv este coeficientul seismic în direcţie verticală.
cos  cos (90 − )cos( + 90 −  +  )
2
Coeficientul seismic în direcţie verticală, kv poate fi considerat în
1 calculul presiunii pământului cu semnul plus sau minus, după cum

sin( +  ) sin( −  − )
2 este defavorabil pentru verificarea unei anumite stări limită. În
 
1 +  cazul structurilor de sprijin poate fi luat, acoperitor, egal cu zero
 cos (90 −  −  ) cos ( + 90 −  +  )  sau cu semn negativ. În cazul în care nu se cunoaşte valoarea sa,
 k  se poate lua egal cu 0.7kh,
 = arctg h  • este unghiul făcut de suprafaţa de contact dintre elementul de
1− kv 
sprijin şi masivul din spate cu orizontala,
• este unghiul făcut de suprafaţa terenului cu orizontala,
• este unghiul de frecare pe planul de contact dintre elementul
de susţinere şi terenul din spate.
Rezultanta împingerii active seismice va fi în cazul pământului necoeziv și al suprafeței orizontale a terenului:
1 2
Pas = H k as
2
sau, în cazul pământului coeziv:

1 2
Pas = H k as − 2cH k as
2
În cazul existenței unei suprasarcini uniform distribuite, q se adaugă o împingere suplimentară, Pas,q, care, în
cazul general, este egală cu:
qHcos(90 − )
Pas,q = k as
cos(90 −  − )
Punctul de aplicație al forței Pas se determină astfel:
▪ componenta împingerii în regim static, Pa are punctul de aplicație la o treime din înălțime față de bază;
▪ componenta seismică, Ps = Pas – Pa are punctul de aplicare la jumătate din înălțime față de bază.
Punctul de aplicație al forței Pas,q se determină în felul următor:

▪ componenta statică, Paq are punctul de aplicație la jumătate din înălțime față de bază;
▪ componenta seismică, Ps,q = Pas,q – Paq are punctul de aplicație la 0.66 din înălțime față de bază.
În figura alăturată este prezentat cazul presiunii active a unui pământ necoeziv, cu suprafața terenului
orizontală, element de sprijin vertical și cu o suprasarcină q ( = 0,  = 90,  = 0).
Efectul seismului asupra presiunii pământului, Batali, 2007

Pentru calculul rezistenței pasive se procedează similar, expresia coeficientului rezistenței pasive în condiții
dinamice de solicitare fiind:
k ps =
(1 − k v )cos 2 ( −  + 90 − )

cos  cos (90 − )cos( − 90 +  +  )
2
1

sin( +  ) sin( −  + )
2
 
1 + 
 cos (90 −  −  ) cos ( − 90 +  +  ) 
Parametri utilizați în calculul presiunii pământului
Pentru calculul presiunii pământului se utilizează eforturile efective:

▪ pentru nisipuri se consideră valoarea ’;
▪ pentru pământuri coezive normale sau uşor supraconsolidate se utilizează valoarea coeziunii nedrenate, cu;
▪ pentru pământuri coezive supraconsolidate se poate utiliza:
• parametrii efectivi, ’, c’
• rezistența la forfecare nedrenată,
• un unghi de frecare internă efectiv, ’ cuprins între valoarea de vârf şi cea reziduală (considerând mobilizarea
sa cu deplasarea).
Unghiul de frecare dintre elementul de sprijin şi teren,  depinde atât de proprietățile terenului, cât și de
mărimea și direcția deplasării structurii.
Se presupune că frecarea maximă pe peretele de sprijin nu poate apare simultan cu rezistența maximă la
forfecare de-a lungul suprafeței de rupere.
Teoria Rankine consideră  = o, ceea ce duce la valori mai mari ale presiunii decât teoria Coulomb. În cazul
unor pereți de susținere de înălțime mare, flexibili, cu deformații mari, teoria lui Coulomb este mai realistă,
ceea ce implică estimarea valorii unghiului .
Adeziunea de-a lungul peretelui se dezvoltă în cazul pământurilor coezive. Valoarea acesteia este luată între
0.5 cu şi 0.7cu, cu o valoare maximă de 50 kPa.
Valori orientative ale unghiului de frecare perete/teren, , (Bowles, 1988)
Materiale în contact  ()
Beton masiv sau zidărie de piatră în contact cu:
Roci 35
Pietriş, nisip cu pietriş, nisip mare 29 - 31
Nisip fin – mijlociu, prăfos, pietriş cu parte fină (praf sau argilă) 24 - 29
Nisip fin, nisip prăfos sau argilos 19 - 24
Praf nisipos, praf 17 -19
Argilă tare 22 - 26
Argilă sau argila prăfoasă plastic consistentă - vârtoasă 17 -19
Palplanşe metalice în contact cu:
Pietriş, pietriş cu nisip, piatră spartă neuniformă 22
Nisip, pietriş cu nisip prăfos, piatră spartă uniformă 17
Nisip prăfos, pietriş sau nisip cu parte fină (praf sau argilă) 14
Praf fin nisipos, praf 11
Beton sau palplanşe de beton în contact cu:
Pietriş, pietriş cu nisip, piatră spartă neuniformă 22 - 26
Nisip, pietriş cu nisip prăfos, piatră spartă uniformă 17 - 22
Nisip prăfos, pietriş sau nisip cu parte fină (praf sau argilă) 17
Praf fin nisipos, praf 14
Lemn în contact cu pământ 14 -16
Valori orientative ale unghiului de frecare perete/teren, , (Brandl, 1987)
Suprafaţa structurii în contact cu pământul Suprafaţa de cedare
Plană Curbă
Suprafaţă netedă =0
Suprafaţă puţin rugoasă (beton sclivisit de  = 1/3  = 1/2
exemplu)
Suprafaţă rugoasă (de exemplu beton netratat,  = 2/3 27.5   
torcretat, oţel sau lemn)   - 2.5
Suprafaţă neregulată, în zig-zag (de exemplu  = 2/3 
perete din piloţi)
Ziduri din căsoaie umplute cu pământ   2/3
RECAPITULARE - EFORTURI ORIZONTALE IN MASIVELE DE PAMANT
1. Presiunea orizontala in stare de repaus
▪ Corespunde situației in care nu se produc deplasări orizontale in masivul de pământ (deformațiile /
tasările pe verticala sunt posibile). Este cazul masivelor naturale sau cazul structurilor care nu se mișcă pe
orizontala (de exemplu, peretele unui subsol, peretele unui parching sau pasaj subteran etc.).
▪ Efortul orizontal este calculat in funcție de efortul vertical in punctul considerat cu ajutorul coeficientului
presiunii laterale in stare de repaus, ko:
𝜎𝑥 = 𝑘𝑜 𝜎𝑧 = 𝜎3
Daca se admite o comportare elastica a terenului, coeficientul ko este (a se vedea cursul despre
compresibilitate):
𝜈
𝑘𝑜 =  - coeficientul lui Poisson (coeficientul de deformare laterala).
1−𝜈
In realitate comportarea pământului nu este elastica, iar formula anterioara, dedusa pe baza teoriei
elasticității, nu este confirmata de măsurătorile experimentale.
Din acest motiv este indicata determinarea in laborator a lui ko sau calculul pe baza unor formule empirice.
Determinarea coeficientului ko prin încercări de laborator
Coeficientul ko poate fi obținut prin încercări de compresiune care simulează condițiile în care proba de
pământ se găsea în masiv.
Aceste condiții sunt caracterizate prin efort vertical egal cu presiunea verticală totală din masiv în locul de
prelevare a probei și deformații laterale împiedicate.
Încercările sunt realizate fie în aparatul triaxial (încercări drenate, cu deformație laterală nulă), fie în
edometru (cu măsurarea eforturilor laterale). Efortul vertical aplicat probei variază astfel încât să simuleze
încărcările și descărcările succesive suportate de pământ în cursul istoriei sale de solicitare.
In realitate comportarea pământului nu este elastica, iar formula anterioara, dedusa pe baza teoriei
elasticității, nu este confirmata de măsurătorile experimentale.
Din acest motiv este indicata determinarea in laborator a lui ko sau calculul pe baza unor formule empirice.
Determinarea coeficientului ko prin utilizarea unor relații empirice
Una dintre formulele cele mai utilizate in practica, datorita validării ei de măsurătorile experimentale este cea
propusa de Jaky in 1944 (in forma extinsa sau simplificata):
' xxo 1 − sin '  2 

Ko = = 1 + sin ' 
' zzo 1 + sin '  3 
k0 = 1 - sin’ - varianta simplificata

2. Presiunea orizontala in stare activa de eforturi
▪ Corespunde situației in care se produc deplasări orizontale in masivul de pământ care duc la micșorarea
efortului orizontal pana la atingerea echilibrului limita (formarea unor suprafețe de cedare).
▪ Este cazul structurilor care sunt împinse de către pământ si deplasate de acesta pana când se produce
cedarea in teren (de exemplu, zidurile de sprijin, pereți de susținere a excavațiilor etc.).
presiunii active, ka:
𝜎𝑥 = 𝑘𝑎 𝜎𝑧 = 𝜎3
Pentru calculul coeficientului ka se utilizează una din teoriile echilibrului limita in masivele de pământ
(Rankine sau Coulomb).
De exemplu, pentru cazul simplu (perete vertical, perfect neted, suprafață orizontală a masivului) propus de
Rankine, coeficientul ka este:
 
k a = tg2  45 − 
 2
3. Presiunea orizontala in stare pasiva de eforturi
▪ Corespunde situației in care se produc deplasări orizontale in masivul de pământ care duc la mărirea
efortului orizontal pana la atingerea echilibrului limita (formarea unor suprafețe de cedare).
▪ Este cazul structurilor care sunt împinse către pământ pana când se produce cedarea in teren (de
exemplu, fundațiile unor structuri care transmit încărcări laterale mari).
presiunii pasive, kp:
𝜎𝑥 = 𝑘𝑝 𝜎𝑧 = 𝜎3
Pentru calculul coeficientului kp se utilizează una din teoriile echilibrului limita in masivele de pământ
(Rankine sau Coulomb).
De exemplu, pentru cazul simplu (perete vertical, perfect neted, suprafață orizontală a masivului) propus de
Rankine, coeficientul kp este:
 
k p = tg2  45 + 
 2
▪ In concluzie, efortul (presiunea) orizontal in masivele de pământ variază in funcție de deplasările
orizontale care se produc (pentru același efort vertical).
▪ Valorile sunt foarte diferite si, in consecință, de evaluarea corecta a efortului depinde dimensionarea
structurii respective.
Zid de sprijin – stare activa Pasaj subteran – stare de repaus Fundație solicitata lateral – stare pasiva
Relația dintre presiunile de contact și deplasările unui perete de sprijin a masivului de pământ este
prezentata in figura alăturată (trecerea de la presiunea laterala in stare de repaus la cea activa sau pasiva).
Aceasta poate fi schematizată pentru scopuri practice de calcul prin porțiuni liniare care să reprezinte cât mai
fidel curba reală.
h
curba schematizata
pp
pp = kp z
curba reala
Esp
po = Koz
Esa
pa
pa = ka z
-y ya yp y
Schematizarea relației între presiunea de contact și deplasarea laterală a unui perete de sprijin
Exemplu: perete de sprijin a unei excavații autoportant (in consolă).
Metodele clasice de calcul admit că peretele autoportant se rotește în teren în jurul unui punct, C, sub
acțiunea împingerii pământului, iar împingerea activă și rezistența pasivă sunt mobilizate integral (conform
figurii).
h
D
Ra
Ka
a
Kp O z
Df Rp Dfo
C
C Kp R 0.2Dfo
Ka C
B
Starea de echilibrul limită pentru un perete de susținere autoportant (teren necoeziv)

Bibliografie
CARTI
Batali L. (2007) Calculul lucrărilor de susţinere – vol. 1. Ed. Conspress – Bucureşti, 180 p.
Bowles J.E. (1988) Foundation analysis and design, McGraw-Hill Book Company, fourth edition, 1004 p.
Brandl H. (1987) Retaining walls and other restraining structures, Ed. F.G. Bell, 34 p.
Manea S., Batali L., Popa H. (2003) Mecanica pământurilor. Elemente de teorie. Încercări de laborator. Exerciții, Ed.
Conspress, 201 pag.
Manoli D.M., Rădulescu N., Manoliu I. (2017) Geotehnica I, ediția 2, Ed. Conspress București.
Manoliu, I., Rădulescu, N. (2010) – Geotehnica I, Ed. Conspress , 103 pag.
Manoliu I. (1983) Fundații și procedee de fundare, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti.
Popa H. (2009) Recomandări privind calculul pereţilor de susţinere a excavaţiilor adânci şi evaluarea riscului asociat
asupra mediului construit, Ed. Conspress Bucureşti, 120 p.
Popa H. (2014) Proiectarea geotehnică a lucrărilor de susținere – îndrumător, Ed. Printech, 61p.
Stanciu A., Lungu I. (2006) Fundații, vol 1, Ed. Tehnica, 1620 pag.
Stanciu A., Lungu I., Aniculaesi M., Teodoru I.B., Bejan F. (2016) Fundații, vol 2, Ed. Tehnica, 965 pag.
Smoltczyk, U. (2002) Geotechnical Engineering Handbook, Vol.1 Fundamentals, Ernst & Sohn, 787p.
www.utcb.ro
Bibliografie
NORMATIVE SI STANDARDE
GP 129-2014 Ghid privind proiectarea geotehnică.
NP 074:2014 Normativ privind documentațiile geotehnice pentru construcții.
NP124:2010 - Normativ privind proiectarea geotehnică a lucrărilor de susținere.
SR EN ISO 14688-1:2018 Investigații și încercări geotehnice. Identificarea și clasificarea pământurilor. Partea 1:
Identificare și descriere.
SR EN ISO 14688-2:2018 Investigații și încercări geotehnice. Identificarea și clasificarea pământurilor. Partea 2: Principii
pentru o clasificare.
SR EN 1997-1:2004 Eurocod 7 - Proiectarea geotehnică. Partea 1: Reguli generale.
SR EN 1997-1:2004/NB:2007 Eurocod 7 - Proiectarea geotehnică. Partea 1: Reguli generale Anexa națională.
SR EN 1997-2:2007: Proiectarea geotehnică. Partea 2: Investigarea și încercarea terenului.
SR EN 1997-2:2007/NB:2009: Proiectarea geotehnică. Partea 2: Investigarea și încercarea terenului. Anexa națională.
SR EN 1998-5:2004 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistența la cutremur. Partea 5: Fundații, structuri de
susținere și aspecte geotehnice.
SR EN 1998-5:2004/NA:2007 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistența la cutremur. Partea 5: Fundații, structuri
de susținere și aspecte geotehnice. Anexa națională.
www.utcb.ro

6 - Echilibrul Limita in Masivele de Pamant

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

6 - Echilibrul Limita in Masivele de Pamant

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GEOTEHNICA – CCIA IIIA

ECHILIBRUL LIMITA IN MASIVELE DE PAMANT

Prof. dr. ing. Horatiu POPA

Situația corespunde unui echilibru elastic

Modurile de atingere a stării de echilibru limită,

Pentru a micșora sau a crește efortul orizontal este necesara

Nota: In practica, peretele imaginat de Rankine reprezintă un

Efortul vertical rămâne constant, egal cu z, iar, pe măsură ce

Forța rezultantă pe lungimea, H, a peretelui este:

Efortul orizontal creste, în timp ce efortul vertical rămâne constant. La

Rezistența pasivă, pp la cota z este egală cu:

Forța rezultantă pe lungimea, H, a peretelui este:

Teoria Rankine pentru presiunea pasivă.

Se fac următoarele ipoteze:

poligonul forțelor trebuie sa se închidă perfect.

Forța G este cunoscuta ca mărime si direcție,

Teoria Coulomb pentru presiunea activă.

𝐺 = 𝛾𝑆𝐴𝐵𝐶 = 𝛾𝑓 𝐻, 𝜃, 𝛼, 𝛽 unde H este înălțimea peretelui de susținere.

Teoria Coulomb pentru presiunea activă.

Forța G este cunoscuta ca mărime si direcție,

Teoria Coulomb pentru presiunea pasivă.

În mod analog cu presiunea activă se obține expresia presiunii pasive:

Ca urmare, presiunea activă este majorată cu kaq,

Presiunea activă a masivelor de pământ necoezive datorată

Aceste presiuni se adaugă presiunii active sau

Presiunea activă a masivelor de pământ necoezive datorată

În cazul pământului coeziv și a împingerii active,

Presiunea activă a masivelor de pământ coezive în cazul

Presiunea activă a masivelor de pământ coezive în cazul

iar efortul orizontal este egal cu:

 h' = k a  'v + p w = k a (z − z w ) + ' k a z w +  w z w

unde pw este presiunea hidrostatică a apei la adâncimea zw

Considerarea efectului apei subterane, Batali, 2007

Pentru calculul saltului pa1, greutatea stratului 1, egală

pa2 − 3 = pa2 + pa2 − 3

Dacă pa2-3 rezultă mai mic decât pa2 se obține situația

Nota: În cazul straturilor coezive, în funcție de valorile

sau, în cazul pământului coeziv:

Punctul de aplicație al forței Pas,q se determină în felul următor:

Efectul seismului asupra presiunii pământului, Batali, 2007

Pentru calculul presiunii pământului se utilizează eforturile efective:

Determinarea coeficientului ko prin încercări de laborator

Determinarea coeficientului ko prin utilizarea unor relații empirice

' xxo 1 − sin '  2 

k0 = 1 - sin’ - varianta simplificata

Starea de echilibrul limită pentru un perete de susținere autoportant (teren necoeziv)

S-ar putea să vă placă și