PLĂCI CURBE SUBŢIRI

ÎN TEORIA DE MEMBRANĂ
Plăcile curbe  corpuri ce se caracterizează geometric prin suprafața mediană curbă și
prin grosimea lor în orice punct, măsurată normal la suprafața mediană.

Plăcile curbe subțiri  grosimea plăcii este mult mai mică în raport cu deschiderile plăcii

L1,2 = oricare din distanțele între reazeme

Plăcile cu curbură mică  grosimea plăcii este mult mai mică în raport cu razele de curbură

r1,2 = razele de curbură normale

cu simplă curbură

Suprafața mediană curbă

cu dublă curbură

2
 La deschideri mari plăcile pot fi nervurate pe o singură direcţie şi se numesc plăci ortotrope.
 Dacă PCS sunt nervurate pe mai multe direcţii, se numesc politrope.
Alegerea formei unei suprafeţe pentru o anumită construcţie este dictată de considerente de ordin tehnic, economic,
arhitectural şi tehnologic.

Suprafeţele mediane ale PCS folosite cel mai des în construcţii sunt clasificate în:
 Suprafeţe de rotaţie (cilindrul, conul, hiperboloidul de rotaţie, cupola sferică, cupola eliptică, cupola parabolică)

 Suprafeţe cilindrice (cilindrul circular, parabolic)

 Suprafeţe riglate, generate de o dreaptă care se deplasează după o anumită lege (hiperboloid de rotaţie, paraboloid
hiperbolic, conoidul)

 Suprafeţe speciale, rezultate prin combinarea suprafeţelor deja descrise, sau de gradul IV obţinute prin translatarea unei
parabole variabile

3
Ipoteze de calcul:
 Material omogen şi izotrop
 Materialul are o comportare elastic liniară, iar modulul de elasticitate este acelaşi la întindere şi
compresiune
 Tensiunile normale la suprafaţa mediană (σz) sunt mici şi pot fi neglijate
 Ipoteza inextensibilității suprafeței mediene: distanța între două puncte de pe suprafața mediană este
aceeași înainte și după deformarea plăcii

 Ipoteza Kirkhhoff-Love: O dreaptă normală la suprafaţa mediană nedeformată, dreaptă și normală la

suprafaţa mediană după deformarea plăcii curbe
 Se admite principiul efectului local, al lui Saint-Venant, conform căruia un sistem de forţe, ce
acţionează pe o zonă restrânsă a plăcii curbe, poate fi înlocuit cu un alt sistem de forţe static
echivalent, care produce în zona de aplicare o stare de tensiune diferită faţă de primul sistem, dar are
o influenţă neglijabilă la distanţe mai mari de locul aplicării forţelor
 Deplasările sunt mici în raport cu grosimea şi echilibrul se poate exprima pe structura nedeformată. În
calculul de ordinul doi şi de stabilitate echilibrul trebuie considerat pe structura deformată 4
Teorii de calcul:
A. Teoria de membrană:
 pe grosimea plăcii se dezvoltă tensiuni constante, ale căror rezultante sunt forțe
tangente la suprafața mediană (eforturi de tip membrană, normale și tangențiale)

B. Teoria de încovoiere (teoria de momente):

 tensiunile sunt variabile în grosimea plăcii  pe lângă eforturile de tip membrană se
dezvoltă și momente încovoietoare, forțe tăietoare și momente de torsiune

5
 Plăci curbe subțiri de rotație (în teoria de membrană)
Suprafața de rotație este descrisă de o curbă plană (numită curbă meridian sau generatoare) care se
rotește în jurul unei axe  fiecare punct de pe curbă descrie un cerc (numit cerc paralel sau curbă
directoare)
Închisă – generatoarea intersectează axa de rotație în două puncte, rezultând o
suprafață închisă
Suprafață
Deschisă – generatoarea nu intersectează axa de rotație sau o intersectează într-un
punct, rezultând o suprafață deschisă la un capăt sau la ambele capete

Axa de rotație Plan meridian – conține axa de rotație, iar intersecția lui cu suprafața
mediană a plăcii este curba meridian (G)
Plan paralel – plan perpendicular pe axa de rotație, iar intersecția lui cu
Curbă suprafața mediană a plăcii este cercul paralel (D)
generatoare Curbă
(G) directoare (D) Coordonate unghiulare:
1. θ – definește poziția planului meridian
2. φ – definește unghiul pe care normala locală la suprafață îl face cu
axa de rotație

6
 Cazul încărcărilor axial simetrice

Teoria de membrană: tensiuni constante pe grosimea plăcii

h σφ τφθ Încărcări și rezemări axial simetrice  orice plan meridian este

plan de simetrie
τθφ 𝜏𝜏𝜑𝜑𝜑𝜑 = 𝜏𝜏𝜃𝜃𝜃𝜃 = 0
σθ 𝑁𝑁 𝜑𝜑 = 𝜎𝜎𝜑𝜑 � ℎ � 1 = 𝜎𝜎𝜑𝜑 ℎ
Forțe axiale [F/L]
𝑁𝑁 𝜃𝜃 = 𝜎𝜎𝜃𝜃 � ℎ � 1 = 𝜎𝜎𝜃𝜃 ℎ
𝑁𝑁 𝜑𝜑𝜑𝜑 = 𝜏𝜏𝜑𝜑𝜑𝜑 � ℎ � 1 = 0 Forțe tangențiale

Componentele încărcării
distribuite pe placă:
𝑝𝑝 𝑥𝑥 , 𝑝𝑝 𝑦𝑦 , 𝑝𝑝 𝑧𝑧 [F/L2]
Încărcări axial simetrice
 𝑝𝑝 𝑥𝑥 = 0
𝑝𝑝 𝑦𝑦 și 𝑝𝑝 𝑧𝑧 depind doar
de unghiul φ
𝑁𝑁 𝜑𝜑 = 𝑓𝑓 𝜑𝜑
𝑁𝑁 𝜃𝜃 = 𝑓𝑓 𝜑𝜑

7
 Din � 𝐹𝐹𝑧𝑧 = 0

𝑟𝑟0 = 𝑟𝑟2 sin 𝜑𝜑

Ecuația Laplace (ecuația fundamentală a plăcilor curbe subțiri încărcate și

rezemate simetric în teoria de membrană)

OBS: Ecuația de echilibru ∑ 𝐹𝐹𝑦𝑦 = 0 conduce la o relație diferențială de echilibru. Se preferă înlocuirea
sa cu o ecuație de echilibru global
 Se secționează suprafața plăcii cu un plan paralel
 Se izolează partea din placă fără reazeme (fără legături exterioare)
 Se exprimă echilibrul părți izolate printr-o ecuație de proiecție pe axa de rotație
 F = rezultanta încărcărilor aplicate pe partea izolată  depinde de φ (poate conține și
greutatea proprie a plăcii)

8
 Cazul suprafeţelor combinate rezemate şi încărcate axial simetric. Rolul inelelor de
rigidizare în zonele de modificare a curburilor
În teoria de membrană, rezemările plăcilor curbe subțiri trebuie să fie astfel încât reacțiunile să se afle în
plane tangente la suprafața mediană

Rezemarea verticală induce efecte secundare care nu pot fi surprinse în

teoretic
teoria de membrană, ci numai în teoria de încovoiere la marginea plăcii

Variația momentului se produce însă cu o

practic
descreștere rapidă, ceea ce arată că în cea mai
mare parte a plăcii curbe este valabilă teoria de
membrană

În cazul rezemărilor verticale sau în cazul aplicării pe placă a unor forțe

distribuite pe un cerc paralel, comportarea de membrană a plăcii trebuie
asigurată prin inele de rigidizare, care au și rolul de a prelua componentele
orizontale ale forțelor
Una din cele mai uzuale locaţii care necesită
întăriri locale este la trecerea de la o suprafaţă la
sferă
alta (între capetele sferice ale cisternelor şi corpul
cilindru sau schimbarea secţiunii de la cilindru la
con cilindru con în cazul silozurilor).  În aceste cazuri,
cilindru există o discontinuitate pe direcţia în plan a
eforturilor.  utilizarea unor inele de rigidizare
pentru reducerea momentelor încovoietoare
concentrate.
9
 EX:

La partea superioară a plăcii, în membrană se dezvoltă 𝑁𝑁𝜑𝜑 de

compresiune
 𝑉𝑉𝑠𝑠 echilibrează încărcarea P
 𝐻𝐻𝑠𝑠 solicită inelul superior la compresiune

𝑠𝑠 d𝜃𝜃
� 𝐹𝐹∆ = 0 2𝑁𝑁𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖 sin − 𝐻𝐻𝑠𝑠 d𝑠𝑠 = 0
2
𝑑𝑑𝜃𝜃 – mic𝐻𝐻𝑠𝑠 ≈ paralel cu ∆

𝑠𝑠 d𝜃𝜃
2𝑁𝑁𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖 − 𝐻𝐻𝑠𝑠 𝑎𝑎 d𝜃𝜃 = 0
2
𝑠𝑠
𝑁𝑁𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖 = 𝐻𝐻𝑠𝑠 𝑎𝑎 (𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐𝑐)

La partea inferioară a plăcii:

 𝑉𝑉𝑖𝑖 este echilibrat de R (reacțiunea rezultată din suprimarea
reazemului)
 Dacă se neglijează greutatea proprie a plăcii, R rezultă din
următoarea ecuație de echilibru global
2𝜋𝜋𝜋𝜋𝜋𝜋 = 2𝜋𝜋𝜋𝜋𝜋𝜋  𝑅𝑅 = 𝑃𝑃 𝑎𝑎⁄𝑏𝑏 10
 Inelul inferior rezultă întins:

2𝜋𝜋
𝑖𝑖
2𝑁𝑁𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖 = � 𝐻𝐻𝑖𝑖 sin 𝜃𝜃 𝑏𝑏𝑑𝑑𝜃𝜃 (componentele orizontale se anulează reciproc)
0

𝑖𝑖 𝑖𝑖
2𝑁𝑁𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖 = −𝐻𝐻𝑖𝑖 𝑏𝑏 cos 𝜃𝜃 |2𝜋𝜋
0 = −𝐻𝐻𝑖𝑖 𝑏𝑏 −1 − 1 = 2𝐻𝐻𝑖𝑖 𝑏𝑏 𝑁𝑁𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖𝑖 = 𝐻𝐻𝑖𝑖 𝑏𝑏 (î𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛𝑛)

OBS: La dimensionarea inelelor de rigidizare se va ține seama și de pierderea de stabilitate în cazul

eforturilor de compresiune

11