Sarcini seismice (continuare)

Forțe seismice orizontale

În timpul cutremurelor, scoarța Pământului execută o mișcare în plan
orizontal și una în plan vertical.
Din punct de vedere ingineresc este util să se definească acțiunea
seismului nu prin efectele provocate, ci prin parametrii care descriu mișcările
și intensitatea mișcării solului. Gradul de intensitate seismică servește la
determinarea forțelor seismice care acționează asupra unei structuri.
Dacă baza unui sistem liniar cu un singur grad de libertate este deplasată
cu valoarea u (t ) , ca urmare a mișcării seismice, atunci masa m va avea
deplasarea relativă y(t ) pe direcția gradului de libertate.

1
 y(t)
m S

Sv
v(t)

u(t)
Structură cu un
grad de libertate S(t)

-deplasarea bazei structurii - acțiunea unei

de masă m (un grad de - este
forțe orizontale
libertate) determină acțiunea echivalentă cu
S(t)
cu forța S orizontală, ca
efect al inerției
2
- La structură cu n grade de libertate (masele structurii pot fi considerate
concentrate în centrele de greutate ale celor n tronsoane în care se împarte
aceasta), fiecare masă mk efectuează o mișcare de translație de corp rigid în
plan orizontal, u (t ) , și o mișcare de translație relativă, yk (t ) :
yn,1 yn,2

Un asemenea sistem, cu n grade de libertare, sub acțiunea unei forțe

perturbatoare, are n posibilități de rezonanță.
3
Din punct de vedere ingineresc trebuie cunoscute forțele seismice orizontale
și verticale care acționează asupra unei mase oarecare, mk, în cazul modului
j de vibrație, și
- Sarcina seismică orizontală se poate calcula prin metoda directă sau
indirectă.
a) metoda directă
- se calculează sarcina seismică pt fiecare masă concentrată. Pt masa mk , în
cazul modului j de vibrație:

unde ; ck , j    K S   j  Yk , j
- coeficient de importanță a structurii
- centrale electrice
- construcții industriale

4
 - coeficient de amplificare dinamică, în modul j de vibrație a structurii;
depinde de perioada oscilațiilor proprii, Tj. ( )

- coeficient de distribuție al sarcinii seismice

corespunzătoare nivelului hk (a masei mk) și modului j de vibrație
- săgeata structurii în dreptul masei mk, în modul j de vibrație.
Sarcina seismică totală, la baza structurii, în cazul modului j de vibrație:

Dacă se consideră efectul mai multor moduri de vibrație, forța tăietoare

(seismică) totală la baza structurii:
În general au efect semnificativ primele trei moduri de vibrație (j=1;2;3). Pt
structuri svelte, foarte flexibile (coloane foarte înalte etc.) se consideră
primele cinci moduri de vibrație (m=5).

5
b) metoda indirectă

Se calculează forța seismică orizontală la baza structurii,

în cazul modului j de vibrație:

în care

Sj c j    K S   j   j - coeficient seismic global pt

modul j de vibrație
- coeficient de echivalență între sistemul

real și un sistem cu un grad de libertate, pt modul j de vibrație.

- masa totală

6
 - săgeata structurii în dreptul masei concentrate mk, pt modul j de
vibrație;
- masa echivalentă a oscilatorului simplu.
Forța seismică Sj se distribuie asupra maselor concentrate mk, conform
relației:
- coeficient de distribuție a forței
tăietoare de bază (Sj) la nivelul k al structurii, în cazul modului j de vibrație.

Sarcina seismică verticală

G – greutatea;

Momente încovoietoare produse de sarcinile seismice orizontale

7
 - numărul tronsoanelor amplasate
deasupra secțiunii de calcul ( ).
0,25 Ms,max
Sn,1
mn
0,25 Ht
Sk , 1
mk

S2,1
m2
S1,1 Ht
hk

m1
h0

(Ms,1)max 1,25(Ms,1) max Ms

max

Pt modul fundamental de În cazul considerării primelor trei

vibrație, 8 moduri de vibrație, , ,
Momentul încovoietor, ca rezultat al considerării a m moduri de vibrație:

Momentul încovoietor maxim, datorită seismului:

Pt zonele cu intensitate seismică de grad 9 este obligatoriu considerarea

primelor trei moduri de vibrație.
Se aplică o metodă simplificată.
Se calculează - momentul încovoietor seismic
în cazul modului de vibrație fundamental ( )
Se construiește diagrama cu 1,25(Ms,1) max la bază.

9
În unele normative se consideră suprapunerea acțiunii seismice cu o fracțiune
din acțiunea eoliană. Se obține momentul încovoietor:

2. Rezistența învelișurilor

2.1. Noţiuni elementare privind suprafeţele de revoluţie

Învelișul de revoluție poate fi privit ca o suprafață de revoluție căreia i se
atașează o grosime. Grosimea învelișului este aceeași de-a lungul unui cerc
paralel.
Suprafața mediană a învelișului este situată la distanțe egale de
suprafețele interioară și exterioară ale peretelui învelișului.
Într-un punct P, (fig. 2.1) suprafața mediană este caracterizată de:
10
 - - prima rază principală de curbură
- - a doua rază principală de curbură
- – centrele de curbură principale
- – este unghiul de deschidere al punctului P.

Fig. 2.1 Geometria unei suprafețe

mediane

(1)
Prin decuparea unui element de înveliș cu ajutorul a 2 secțiuni meridionale și
a 2 conuri cu vârfurile pe axa OO’ se obține un element de suprafață cu laturi
curbilinii (fig. 2.2).
11
Elementul de lungime al meridianului este:
(2)
Elementul de lungime al cercului paralel este:
(3)

Fig. 2.2 Element de suprafață

12
Aria elementului de suprafață:
(4)
2.2. Încărcarea elementului de înveliş
Sarcini exterioare
- Sunt determinate de presiune, greutate proprie, forță centrifugă;
- Determină deformarea învelișului până la realizarea echilibrului între
forțele exterioare și interioare; dacă forțele exterioare sunt atât de mari
încât acest echilibru nu se mai poate produce, are loc ruperea învelișului.
- Sarcinile exterioare pot fi:
 axial simetrice și uniform repartizate pe suprafața învelișului, constant
sau continuu variabile în lungul meridianului (fig. 2.3 -a)
 axial simetrice, repartizate pe un cerc paralel (fig. 2.3 -b)
 axial nesimetrice (fig. 2.3 -c), pe un cerc paralel
 locale (fig. 2.3 -d)
13
 Qo

x
Mo
q(x)

b)
a)
a

a
q(a)

c)
d)
P(a,x)

Fig. 2.3. Încărcarea posibilă a unui înveliș cu perete subțire

14
 - Se vor trata numai învelișurile cu perete subțire solicitate de sarcini axial
simetrice care pot varia în lungul meridianului.
Sarcinile exterioare determină în peretele învelișului sarcini interioare .

Sarcini interioare
- Reprezintă răspunsul învelișului la acțiunea exterioară.
- Se consideră elementul de volum al unui înveliș decupat ca în fig. 2.2, în
jurul punctului P (fig. 2.4).
- Se alege sistemul de axe de coordonate x, y, z, cu originea în P (Px –
tangentă la meridian, Pz – normală la meridian în P)
Ipoteze
1. Învelișul este izotrop;
2. Sarcinile exterioare sunt axial simetrice;
3. Starea plană de tensiuni (grosimea este foarte mică în comparație cu
celelalte două dimensiuni).
15
Fig. 2.4 Încărcarea
elementului de înveliș
a) cu componentele
sarcinii exterioare
b) cu sarcinile interioare

16
 Orice forță exterioară se poate descompune în trei componente:

Ipoteza încărcării axial simetrice: Y=0,

- se raportează la unitatea de arie; sunt pozitive

dacă acționează în sensul pozitiv al axei.

Sarcinile interioare se introduc pe fețele elementului de volum – pt echilibru:

- Pe fețele ab și cd , de lungime , se introduc și
- efort inelar;
- moment încovoietor inelar
- Pe fețele ad și bc , de lungime , se introduc , și

– S -efort meridional, Q – efort transversal (tăietor)

17
 -moment încovoietor meridional
- S și T sunt pozitive dacă solicită învelișul la întindere;
- Q este pozitiv dacă:
- este orientat în sensul z > 0 , pe o față pe care
normala exterioară este în sensul x >0
- este orientat în sensul z < 0, pe o față pe care normala exterioară
este în sensul x < 0.
- M și K sunt pozitive dacă tind să mărească raza de curbură a suprafeței.

Q
Q>0
z

n
Q
z
n
Q<0
x

18
Tensiuni

Tensiuni totale – în cazul în care stările limită sunt aceleași pt întindere,

compresiune și încovoiere
19
Suprapunerea efectelor pt materiale cu comportare liniar elastică
( )

;
Tensiuni echivalente - metodă pt materiale izotrope
- Teoria a treia de rezistență:
Tensiuni admisibile

Pt

Pt

20
Condiția de rezistență:

– factor geometric ce ține seama de

prezența găurilor; - coeficient de rezistență al cordonului de sudură.

21