3.

Stabilitatea învelișurilor
Stabilitatea învelișurilor = proprietatea unui sistem de a-şi păstra forma, poziţia sau
starea iniţială sau de a reveni la forma, poziţia sau starea iniţială când este deranjat
din acestea;
= ansamblul de condiții care permit menținerea formei
geometrice inițiale a învelișului.
Pierderea (totală sau locală) a stabilității - schimbarea formei geometrice sub
acțiunea unor sarcini exterioare.
Evitarea pierderii stabilității se face prin:
- rigidizarea învelișului;
- mărirea grosimii peretelui,
Pierderea stabilității învelișurilor:
- este analoagă flambajului barelor comprimate axial;
- se datorează tensiunilor de compresiune;
1
- se poate produce în domeniul elastic sau plastic ( ).
Sarcinile care pot provoca pierderea stabilității sunt cele care produc
compresiune: presiunea exterioară; forța de compresiune axială; forța
transversală; momentul de încovoiere; momentul de torsiune.
Exemple:
după pierderea stabilității
n=2
pe
inițial
L

Fig. 1. Forme de pierdere a stabilității invelișurilor

cilindrice
2
 Dacă se ajunge la pierderea stabilității.
F<Fcr F≥Fcr
Δl

a) b) c) d)
Fig. 2. Înveliș cilindric supus unei solicitări critice determinată de:
a)forța axială; b)moment încovoietor; c) moment de torsiune; d) forță transversală

Pierderea stabilității se poate produce și local (de exemplu în zona rezemării unui
înveliș vertical sau orizontal) – fig. 3
3
 Fig. 3.

Sarcina exterioară la care are loc pierderea stabilității = sarcină critică. Pe baza
sarcinilor critice se calculează sarcinile admisibile.
Sarcini efective critice admisibile
-presiunea exterioară

-forță axială de compresiune F

-moment încovoietor

4
 -moment de torsiune

- ......

cs - coeficient de siguranță la stabilitate.

Condiția de stabilitate:
; ; ; etc.
Dimensionarea învelișurilor solicitate și la presiune interioară:
a) din condiția de rezistență la presiune interioară ; se verifică la
stabilitate (cea mai folosită);
b) din condiția de stabilitate ; se verifică din condiția de rezistență.

5
Comportarea unui înveliş din punct de vedere al stabilităţii poate fi urmărită pe
diagrama caracteristică a stabilităţii (fig. 4) care redă dependenţa dintre sarcina
aplicată, P (care poate fi p, F, Mi sau Mt) şi deformaţia de încovoiere exprimată prin
valoarea deplasării radiale, ∆r. Deplasările ∆r spre centrul de curbură (interiorul
învelişului) se consideră pozitive şi negative, cele îndreptate spre exteriorul
învelişului. Se presupune întâi un înveliş, cu o formă geometrică perfectă, încărcat
cu o sarcină axial simetrică şi uniform repartizată, în domeniul elastic. Dacă se
măreşte lent sarcina P, se constată că până la o valoare Pcr,s a sarcinii, deformaţia
radială este nulă, ∆r = 0; la atingerea valorii Pcr,s are loc trecerea învelişului, prin
salt, din poziţia de echilibru stabil în punctul A (fig. 4, a) într-o nouă poziţie de
echilibru stabil, în punctul B, căruia îi corespunde o deplasare finită ∆rs. În
continuare, prin mărirea încărcării P, creşte deformaţia radială, ∆r, după curba .
Curba exprimă dependenţa P - ∆r în noua stare de echilibru: ea caracterizează
comportarea postcritică a structurii. Dacă din punctul C începe descărcarea
învelişului, dependenţa P - ∆r urmăreşte curba . În punctul D, corespunzător
6
încărcării Pcr,i se produce un nou salt brusc către poziţia de echilibru iniţială,
ajungându-se în punctul F. Apoi, prin micşorarea în continuare a încărcării P, se
parcurge porţiunea . Saltul de la starea de după pierderea stabilităţii, la starea
de echilibru iniţial, are loc la un nivel energetic (corespunzător lui Pcr,i), inferior
nivelului energetic din momentul pierderii stabilităţii (corespunzător lui Pcr,s).
Învelişurile reale nu sunt perfecte, ele au întotdeauna imperfecţiuni de stare, formă,
poziţie, configuraţie (∆r ≠ 0). În aceste cazuri, o dată cu creşterea lui P, creşte şi
∆r, după curba OA’. În punctul A’ are loc saltul spre noua poziţie de echilibru, B’,
corespunzătoare deformaţiei ∆r’s (fig. 4 a). După pierderea stabilităţii, curba
caracteristică urmează traseul . La descărcare, echilibrul stabil corespunde
curbei . În punctul D’ are loc saltul la o nouă stare de echilibru,
corespunzătoare punctului F’.

7
Fig. 4. Diagramele caracteristice de
stabilitate

8
 Dacă pierderea stabilităţii a avut loc în domeniul elastic, atunci învelişul poate
reveni, la descărcare, aproximativ la forma iniţială.
Abaterile iniţiale de la forma geometrică perfectă duc în cazurile reale, la scăderea
valorilor lui Pcr,s şi Pcr,i, faţă de valorile teoretice, corespunzătoare învelişului
perfect: şi .
Curba P - ∆r în realitate se abate de la forma teoretică reprezentată în figura
4, a. În figura 4, b este redată o formă de curbă reală. Se observă existenţa
punctului de bifurcaţie, A1, care separă curba de dinaintea pierderii stabilităţii de
curba care reflectă comportarea de după pierderea stabilităţii, . Valoarea
încărcării critice reale Pcr,r este întotdeauna mai mică decât Pcr,s. Curba primară
este caracterizată de deformaţii relativ mici, pe când curba secundară
este caracterizată de deformaţii mari.
Dacă înainte de pierderea stabilităţii, învelişul este solicitat peste limita de
proporţionalitate, curba primară nu este liniară, iar sarcina corespunzătoare
9
pierderii stabilităţii elasto-plastice Pcr,p, este mai mică decât cea corespunzătoare
pierderii stabilităţii elastice, Pcr (fig. 4, d). Echilibrul, după punctul de bifurcaţie A1,
poate fi stabil (fig. 4, c) sau labil (fig. 4, b).
Pcr,s reprezintă încărcarea critică superioară şi ea este cea mai mare valoare
a lui P până la care starea de echilibru iniţială este stabilă în mic (adică în raport cu
stările de echilibru învecinate).
Pcr,i reprezintă încărcarea critică inferioară şi este acea valoare a lui P până
la care starea de echilibru iniţială este stabilă în mare (adică este singura stare de
echilibru). Stabilitatea învelişului este asigurată dacă
P< .

10
Calculul sarcinilor critice în cazul învelișurilor cilindrice
1. Solicitare cu sarcină axială
F

– tensiunea efectivă (1)

σ1
(2)
δ
L în general
R

11
sau:

Condiția de stabilitate: (3)

cs  2,6

12
2. Solicitarea cu moment încovoietor
Mî

+ σî
δ _

(4)

modulul de rezistență

13
 unde De  Di  2 De  Di  2 De
De2  Di2  2( Di   ) 2  2(2 R) 2  2 D 2
(5)

, unde
(6) – condiția de stabilitate

3. Solicitare la torsiune

14
 (7)
Mt
- pt învelișuri

δ lungi, (8)
R

Pt
 t ,cr
 t   t ,a 
cs
4. Solicitare la presiune exterioară
Teoretic și experimental, s-a constatat că presiunea care determină pierderea
stabilității învelișurilor cilindrice, sub efectul presiunii exterioare, laterale, depinde
de lungimea învelișului.
15
Învelișurile pentru care efectul de rigidizare al capetelor (extremităților) în general
îmbinate cu alte profiluri (plăci, inele groase etc.) este puțin important, sunt numite
învelișuri cilindrice lungi; cele pentru care rigidizarea capetelor are efect asupra
valorii presiunii care determină pierderea stabilității, fac parte din categoria
învelișurilor cilindrice scurte din punctual de vedere al pierderii stabilității.

a) – înveliș scurt d.p.d.v. al stabilității

b) -înveliș lung d.p.d.v. al stabilității

16
 R
δ
L

pe

4.1. Învelișuri cilindrice lungi

(9)
Se aplică dacă:
- În domeniul elastic
- Ovalizarea
-

17
Pt în ASME code

Dmax
Dn

Dmin

Dacă

(10)

18
 4.2. Învelișuri cilindrice scurte d.p.d.v. al stabilității ( )
pt. , reprezintă valoarea minimă pt care

(11) pt

Se notează

(11.1)

19
Cu

(12) forma din ASME – code și C4-93

ține seama de abaterea de la circularitate

Relația (11) este mai generală decât relația din ASME – code
Relația (11) și (12) pt calculul de verificare.
Condiția de stabilitate:

Pt dimensionarea din condiția de stabilitate:

20
din relația (11.1):

iar din relația (12):

(12.1) – relația de dimensionare conform ASME –

code
- presiunea exterioară de calcul.

21