Rezistența învelișurilor (continuare)

Din punct de vedere practic se pune problema calculului tensiunilor în cazul

unei anumite încărcări a învelișului. Este necesară corelarea forțelor exterioare
(cauzei) cu forțele și momentele care apar pe grosimea învelișului (efectului).
Sub acțiunea acestor două grupuri de sarcini, corpul se deformează, până se
ajunge la o nouă stare de echilibru. Rezultă așadar că relațiile dintre încărcarea cu
sarcină exterioară și eforturile și momentele care apar pe grosimea învelișului
urmează a fi obținute cu ajutorul ecuațiilor de echilibru ale elementului de înveliș.
Starea staționară de solicitare se atinge după un anumit timp de la încărcare,
corespunzător atingerii echilibrului. Pentru materiale ideal elastice, starea de
echilibru se atinge instantaneu.
În figura 2.5 este reprezentată interdependența mărimilor caracteristice
solicitării învelișurilor cu perete subțire încărcate axial simetric, în înlănțuirea lor
cauzală. Ca urmare a acțiunii cauzei (X, Z), într-un punct al învelișului (caracterizat
de grosime,  , raze de curbură R1 și R2 și realizat dintr-un material cu anumite
valori pentru  c , E ,  ) se produc deplasări și rotații până la atingerea echilibrului
1
între sarcinile exterioare și efectele lor interioare (S, T, Q, M, K), a căror mărime
determină deformațiile specifice de echilibru măsurabile (1 și  2 ) și tensiunile
(1,  2 , ).

S
T
X Q
Z M
δ, R1, R2,E,
µ, sc K

Fig. 2.5. Relația dintre încărcarea exterioară și eforturile (sau tensiunile) din
peretele învelișului

2
Corelația – la echilibru – între sarcinile exterioare și cele interioare învelișului se
face pe baza următoarelor ipoteze:
a) - ipoteza fără momente încovoietoare
Se obține teoria fără momente încovoietoare a învelișului de revoluție
b) - ipoteza cu momente încovoietoare
Se obține teoria cu momente încovoietoare a învelișului de revoluție

2.3. Teoria fără momente încovoietoare

Corelează sarcinile exterioare (X, Z) cu efectul produs în înveliș (S, T, Q) sau
( ). În acest caz . Se consideră că deformarea învelișului nu
este împiedicată, iar grosimea este neglijabilă în comparație cu celelalte
dimensiuni.

3
 2.3.1. Ecuația de echilibru a elementului de înveliș
Se consideră un element de înveliș care se obține cu ajutorul a două secțiuni
conice (cu vârful conurilor în centrul de curbură K 2 ) și a două secțiuni meridionale.
Pe fețele elementului de înveliș se introduc componentele încărcării exterioare
(X, Z) și componentele răspunsului învelișului la solicitare (S, T, Q).
Ecuațiile de echilibru ale elementului de înveliș decupat în jurul punctului P sunt
formate din două ecuații de proiecții și o ecuație de momente (fig. 2.6).

4
 P4

a)
P3

b)

P2P2
Fig. 2.6.Element de înveliș în echilibru
sub efectul încărcării cu sarcini
exterioare și interioare
P1
c)

5
Ipoteza solicitării plane: o ecuație de moment; 2 ecuații de proiecții.
(1) (2) (3)
ds1 ds1 ds1
(1) Q  ds2   Q  ds2   d (Qds2 )  0
2 2 2
sau

Cu neglijarea unui infinit mic de ordin superior rezultă:

(3)
;

6
 infinit mic de ordin superior
:

Rezultă:
- ecuația Laplace – prima ecuație de

echilibru a învelișului.

2.3.2. Ecuația de echilibru a zonei învelișului

În loc de – proiecția pe axa învelișului
7
 x

X
Ssinϕ
ϕ

S
z

ϕ
ϕ ϕ
Scosϕ

Fig. 2.7. Echilibrul zonei de înveliș

8
 :2
- ecuația de echilibru a
zonei învelișului – a 2-a ecuație de echilibru a învelișului

2.3.3. Aplicații ale teoriei fără momente

Învelișuri supuse presiunii interioare constante a unui gaz
Relațiile fundamentale care permit rezolvarea completă a problemelor învelișurilor
sunt:

9
 Presiunea p acționează perpendicular pe suprafața învelișului, în sens contrar
sensului pozitiv al axei z, astfel că X=0 și Z= - p (fig. 2.8)

Fig. 2.8. Înveliș supus acțiunii presiunii interioare

Din a doua ecuație de echilibru se obține:

P0 
S  R2  sin  
2
 p  R1  R2  sin   cos   d
2  0

în care și ds1  cos   dr , rezultă:

10
 2r
P0 r P0 p  r
S  R2  sin  
2
 p  r  dr  
2 r0
2 2 r0

1  P0 p  r 2 
În cazul învelișului închis la vârf, r0  0 și S  2 
  
R2  sin   2 2 
Pentru învelișul închis ( r0  0 ) nesolicitat cu o sarcină concentrată ( P0  0 ),
p  R2
deoarece , rezultă: S
2
S T T p  R2 p  R2  R2 
Din  p  p rezultă T  2  
R1 R2 R2 2R1 2  R1 

11
a) Înveliș sferic solicitat la presiune interioară, pi
Particularitățile învelișului sferic:

R
Grosimea

Z
X

Sarcina exterioară: ; ;

ϕ
0

12
 ; ; ; simetrie sferică

;
Relația de dimensionare din condiția

; cu

13
b) Înveliș cilindric solicitat la presiune interioară, pi
Particularitățile învelișului cilindric:
; R2  r  R  constant
Grosimea
Sarcina exterioară: ; ;
Se obține:
; ; ;

Relația de dimensionare:

14
c) Înveliș conic solicitat la presiune interioară, pi

Particularitățile învelișului conic:

; ; ;
;
;
;

Încărcarea: ;
p  R2
S
2

15
 ;

; ;

; sau

Se înlocuiește

16
 Relația de dimensionare:

Aplicarea teoriei fără momente încovoietoare – în zonele învelișurilor care se

deformează liber (neîmpiedicat); - la învelișuri cu relativ mic. Eroarea datorită
utilizării T.F.M.Î. crește cu mărirea lui .
T.F.M.Î. nu se aplică dacă deformarea învelișului este împiedicată:
a) în zone cu deformații împiedicate;
2

1 – înveliș cilindric; 2 – placă plană (nu se

ls deformează radial); 1’ – înveliș deformat
pi
1 ls – lungimea semiundei – porțiunea de
1’
tranziție, , în această zonă
se aplică teoria cu momente
a)
17
 T.F.M.Î – dincolo de ls

b) în secțiuni în care panta tangentei la meridian se schimbă brusc

1
ls1, ls2 – teoria cu moment, în rest T.F.M.Î
pi

ls1

ls2 b)
2

c) în secțiuni cu variația bruscă a rigidității

c1 - îmbinarea a două învelișuri cu profile diferite și cu aceeași grosime
c2 - îmbinarea a două învelișuri cu același profil, dar cu grosimi diferite
18
c3 - îmbinarea a două învelișuri cu același profil, aceeași grosime, dar materiale cu
caracteristici mecanice diferite.
1
1 (E1, )

ls
1
ls
2 2 2 (E1, )

c1 c2
1 (E1, )

ls

ls
2
2 (E2, )

c3 19
d) secțiuni cu variația bruscă a parametrilor de regim
p1, T1

p2, T2

20