CALCULUL STRUCTURII DE REZISTENȚĂ 
– REPARTIȚIA ÎNCĂRCĂRILOR PE DIAFREGME ‐ 
 
I.   REPARTIYAREA ÎNCĂRCĂRILOR GRAVITAȚIONALE 
 
1. Încărcări uniform distribuite 
Încărcările  verticale  transmise  de  planşeu  unei  diafragme  se  determină  pe  baza  suprafețelor  aferente 
secțiunii  active  a  diafragmei,  ținând  seama  de  alcătuirea  planşeelor,  care  influențează  distribuția 
reacțiunilor pe contur (plăci armate pe o singură direcție sau pe două direcții, plăci cu grinzi). La acestea 
se adaugă greutate proprie a diafragmei. 

 
Fig. 1  Suprafețele de planşeu aferente ariei active a diafragmei 
Se  admite  că  eforturile unitare  de  compresiune  din  încărcările  verticale  sunt  uniform  distribuite  pe 
suprafața secțiunii transversale a pereților. 
 
II.   DISTRIBUȚIA SARCINILOR ORIZONTALE (SEISMICE) ÎNTRE DIAFRAGME 
 
1.      Considerații generale 
Ca  metoda  de  verificare  (de  determinare  a  forței  orizontale  capabile  a  structurii),  aceea  bazata  pe 
echilibrul  la  limita  al  structurii  poate  fi  utilizata  la  stabilirea  valorii  gradului  de  asigurare  la  acțiuni 
seismice definite prin valoarea forței laterale asociate mecanismului structural de plastificare. Aplicarea 
echilibrului  limita  al  structurii  presupune  ca  nu  apar  ruperi  premature,  cu  caracter  neductil,  prin 
acțiunea  forțelor  tăietoare  sau  a  ruperii  ancorajului  armaturilor,  iar  capacitatea  de  deformare  în 
articulațiile plastice este suficienta. 
Pentru stabilirea eforturilor secționale în elementele structurilor cu pereți de beton armat se pot 
utiliza  metodele  de  calcul  pentru  structurile  spațiale  alcătuite  din  bare:  diafragmele  pline  se 
schematizează prin console verticale, iar cele cu goluri suprapuse prin cadre etajate. 
În cazurile curente în care planșeele de beton armat satisfac condiția de diafragme, practic infinit 
rigide si rezistente pentru forte aplicate în planul lor, se vor aplica metode de calcul în care deformațiile 
solidare  ale  pereților  pot  fi  definite  de  numai  trei  componente  ale  deplasării  la  fiecare  nivel  (doua 
translații si o rotire). 
În cazul unor structuri nu prea înalte (orientativ, cu până la 10…11 niveluri), cu alcătuire regulata si 
la  care  pereții  structurali  prezintă  monotonie  geometrica  pe  verticala se  admite  utilizarea  procedeului 
de calcul structural simplificat. Metoda poate fi aplicata si la structuri mai înalte sau cu o alcătuire mai 
puțin regulata în evaluările inițiale din faza predimensionării. 
Una din metodele simplificate de calcul al structurilor cu pereți structurali în domeniul elastic, numită 
“metoda  cadrului  înlocuitor”  este  bazată  pe  modelarea  pereților  structurali  prin  cadre  etajate  echivalente 
(structuri alcătuite din elemente de tip bară). 
 
Ipoteze şi scheme de bază 
 
a)    În  calculul  cu  structura  formată  din 
bare, se ține seama de toate tipurile de 
deformații  produse  de  acțiunea 
diferitelor  eforturi  secționale: 
momente  încovoietoare,  forță 
tăietoare şi eforturi axiale.  
În  cazurile  curente  se  admite  să  se 
neglijeze  deformațiile  datorate 
eforturilor  axiale în grinzile de cuplare, 
precum  şi  eforturile  axiale  din  pereții 
structurali  datorate  încărcărilor   
verticale.  Fig. 2 
 
b)  Deschiderile  teoretice  ale  cadrului  etajat,  care  schematizează  pereții  cuplați  cu  goluri  suprapuse,  se  iau 
între axele elementelor verticale. 
Pentru  grinzile  de  cuplare  (fig.3)  se  consideră  deformabilă  (la  încovoiere  şi  la  forță  tăietoare)  numai 
porțiunea  centrală  lo,  având  lungimea  luminii  (deschiderii  libere)  golului,  iar  porțiunile  laterale  (L  ‐  lo)  se 
admit a fi indeformabile (aria secțiunii se consideră în calcul infinită). 
Procedeul porneşte de la schema cu legături discrete (fig.3 ) 
şi  permite  (deoarece  structura  este  monotonă  pe  verticală) 
rezolvarea  sistemului  de  ecuații,  rezultate  prin  aplicarea  metodei 
deplasărilor, pe baza a trei parametri: 
‐ raportul  λ  între  rigiditatea  riglelor  şi  a 
montanților; 
‐ un  factor  γ  care  introduce  influența 
deformabilității axiale a montanților; 
‐ numărul de nivele n. 
Rezultatele  obținute  din  rezolvarea  acestor  ecuații  au  fost 
întabulate în funcție de valorile lui λ şi γ fiind sistematizate în câte 
un tabel pentru fiecare valoare a lui n ( cu n =3…11 niveluri) pentru 
  a acoperi întreg domeniul de aplicare a metodei simplificate. 
Fig. 3 
 
Considerând un cadru multietajat tip scară monoton pe verticală, încărcat cu forțe orizontale aplicate in 
noduri la care vor exista următoarele proprietăți intre elementele componente: 
 
a.       raportul  între rigiditatea riglelor şi a montanților λ va fi : 
Kr
λ =
Km
 

 
Unde:  
 
3
6E r ⋅ I r ⎛ L ⎞
•  Rigiditatea le distorsiune a riglei este            K r = ⎜ ⎟ ⋅μ
L ⎝l ⎠
cu : Er=0,25∙ Em=0,25∙ Ebeton  (modulul de elasticitate longitudinal al materialului din riglă este mai redus 
decât cel al montantului Em=Ebeton deoarece fisurile ce apar în riglă determină funcționarea acesteia in 
stadiul plastic) 
Ir – momentul de inerție al secțiunii riglei (m4); 
L – distanța dintre centrele de greutate ale montanților; 
l=lr – lungime teoretica a riglei de cuplare; 
μ – coeficient ce introduce influența forței tăietoare: 

1
μ=
30 ⋅ I r
1+
Art ⋅ l 2
având  Art – secțiunea activă a riglei la forță tăietoare. 
 
 
Em ⋅ I m
•  Rigiditatea le distorsiune a montantului este      K m =  
he
 
cu  Em – modulul de elasticitate longitudinal al materialului din montant Em=Ebeton; 
Im – momentul de inerție al secțiunii montantului (m4); 
he – înălțimea etajului (m) 
 
b.       Factorul care introduce influența deformabilității axiale a montanților γ rezultă din ecuația de 
definire a  momentului de inerție global al secțiunii formate din doi montanți simetrici, I0  : 
 
Am ⋅ L2 Am ⋅ L2 ⎛ ⎞ Am ⋅ L2
2
⎛L⎞ 4Im
I 0 = 2 Am ⎜ ⎟ + 2 I m = + 2Im = ⎜⎜ 1 + ⎟⎟ = γ
⎝2⎠ 2 2 ⎝ Am ⋅ L2 ⎠ 2
unde s-a notat cu  γ expresia:
4I m
γ =1+  
Am ⋅ L2
 
cu : Am – aria activă a montantului la forță axială; 
L – distanța dintre centrele de greutate ale montanților; 
I0 ‐  momentului de inerție global al secțiunii formate din doi montanți (m4) 
Im ‐  momentul de inerție al secțiunii montantului (m4); 
 
2.      Repartiția sarcinii seismice 
 
Repartiția  încărcărilor  orizontale  între  diafragmele  care  compun  structura  se  va  face  proporțional  cu 
rigiditatea  fiecărei  diafragme.  Dar  deoarece  această  rigiditate  direct  proporțională  cu  momentul  de 
inerție echivalent corectat, I es  , distribuția sarcinii seismice se va face direct în raport cu acest moment 
de inerție echivalent care are expresia:  
ηs ⋅ I 0
I es =
η ⋅ I0  
1 +νs ⋅ 2 s
H ⋅ ∑ Am ,t
cu : 
H – înălțimea cadrului echivalent (înălțimea clădirii H=5*he); 
I0 – momentul de inerție global al structurii înlocuitoare; 
νs – factor ce depinde de numărul de etaje (vezi tab.10); 
Am,t – aria activă a montantului la forță tăietoare; 
ηs  –factor ce depinde de numărul de etaje, de λ si γ (vezi anexa, Tab.13). 
 
3.  Aplicare relațiilor de calculul al coeficienților λ, γ şi I0 pentru diverse tipuri de diafragme 
 
a.  Diafragme pline 
 
In cazul diafragmelor pline ηs=1  şi  I0= Im , în această categorie pot fi considerate diafragmele care au 
singur sir de goluri tip fereastră baie (60 cm*60 cm). 
 
b.  Diafragme cu un şir de goluri simetric 
 
In cazul diafragmelor cu un şir de goluri simetric (plasat in axul simetrie al  diafragmei) cei doi montanți 
au caracteristicile identice iar mărimile λ, γ şi I0 vor fi calculate astfel 
 
a.       raportul  între rigiditatea riglelor şi a montanților λ va fi : 
Kr
λ =
Km
 

Unde:  
3
6E r ⋅ I r ⎛ L ⎞ 1
•  Rigiditatea le distorsiune a riglei este        K r = ⎜ ⎟ ⋅ μ  cu μ =
L ⎝l ⎠ 30 ⋅ I r
1+
Art ⋅ l 2
 
Em ⋅ I m
•  Rigiditatea le distorsiune a montantului este      K m =  
he
 
b.       Factorul care introduce influența deformabilității axiale a montanților γ  : 
4I m
γ =1+  
Am ⋅ L2
• Momentul de inerție global al întregii secțiuni structurii înlocuitoare I0 este: 

Am ⋅ L2 ⎛ ⎞ A ⋅ L2
2
⎛ L ⎞ 4Im
I0 = 2Im + 2 Am ⎜ ⎟ = ⎜⎜ 1 + ⎟⎟ = m ⋅γ  
m ⎝ 2 ⎠ 2 ⎝ Am ⋅ L2 ⎠ 2
Sau exprimat în funcție de momentul de inerție al unui montant,  Im : 

2γ
I0 = ⋅I  
γ −1 m
c.  Diafragme cu un şir de goluri nesimetric 
Utilizarea  aceloraşi  scheme 
pot  fi  extinse  şi  la  cazul 
generala  al  cadrelor  etajate 
nesimetrice  sau  cu  mai  multe 
şiruri  de  deschideri  dacă  se 
adoptă  aproximația  de  a 
considera  că  rotirile  nodurilor 
parcurse  de  o  riglă  sunt  egale 
  între ele (fig. 4,c).  
Fig. 4   
Diafragmele cu un şir de goluri dispus nesimetric sau cu mai multe şiruri de goluri se aplroximeză prin 
diafragme înlocuitoare simetrice cu un singur şir de goluri în axa de simetrie (fig 5,a) respectiv prin 
semistructuri (fig 5,c). 

 
 
 
Fig.5 
 
Prin urmare în cazul diafragmelor cu un şir de goluri nesimetric ,în calcul, sistemul se reduce la o formă 
simetrică echivalentă pentru ale căror bare se vor utiliza notații cu indicele ,e , iar mărimile λ, γ şi I0 vor fi 
calculate astfel: 
 
a.       Momentul de inerție al montantului va fi :     I me = (I m1 + I m 2 )  
1
2
 
a.       raportul  între rigiditatea riglelor şi a montanților λ va fi : 
Kr
λ =
Km
 

unde:  
6E r ⋅ I r ⎛ L ⎞
3

•  Rigiditatea le distorsiune a riglei este            K r ,e = ⎜ ⎟ ⋅μ
L ⎝l⎠

 
Km1 ⋅ Km 2
•  Rigiditatea le distorsiune a montantului structurii înlocuitoare este      K me =  
2
În acest caz λ va devine: 
Kre 2Kr
λ= =  
Kme Km 1 + Km 2
 
b.       Factorul care introduce influența deformabilității axiale a montanților γ  : 
I m1 + I m 2 ⎛ 1 1 ⎞
γ =1+ ⎜⎜ + ⎟⎟  
L2 ⎝ Am 1 Am 2 ⎠
cu : Am1 şi Am2 –  ariile active ale montanților m1 si m2  la compresiune excentrică; 
Im1 şi Im2 ‐  momentul de inerție al secțiunii montanților  m1 si m2 asimilați cu un element vertical (m4); 
L – distanța dintre centrele de greutate ale montanților; 

• Momentul de inerție global al întregii secțiuni structurii înlocuitoare I0 este: 
 L2
I0 = ⋅γ
1 1
+
Am1 Am 2
În  cazul  în  care  golul  în  perete  este  plasat  într‐o  poziție  care  generează  o  asimetrie  important  (de 
exemplu, foarte aproape de un capăt al peretelui) secțiunea reală a peretelui va fi înlocuit cu o secțiune 
simetrică ( perete ideal cu o deschidere dublă si cu caracteristicile montantului mai masiv) şi estimarea 
se va face ca la punctul anterior (goluri simetrice). 

 
c.  Diafragme cu două sau mai multe  şiruri de goluri 
 

 
 
In  mod  similar  pentru  cazul  diafragmelor  cu  două  sau  mai  multe  şiruri  de  goluri  secțiunea  reală  a 
peretelui va fi înlocuit cu o secțiune echivalentă simetrică. Cadru înlocuitor ideal va avea o deschidere 
egală  cu  distanța  dintre  centrele  de  greutate  ale  montanților  extremi  si  cu  caracteristicile  semisumei 
montanților componenți. 
 
a.       raportul  între rigiditatea riglelor şi a montanților λ va fi : 
n −1
2 ⋅∑ K r ,i
K
λ = r ,e
= n
i =1
 
∑
K m ,e
K m ,i
i =1
Unde:  
n −1

•  Rigiditatea le distorsiune a riglei este            K r = ∑ K r ,i
i =1

 
•  Rigiditatea le distorsiune şi momentul de inerți ale montantului structurii înlocuitoare sunt:   
n

∑
n
K m ,i ∑I m ,i
K me = i =1
 şi I m , e =
i =1
 
2 2
 
b.       Factorul care introduce influența deformabilității axiale a montanților γ  : 
n

∑I m ,i ⎛ 1 1 ⎞⎟
γ = 1+ i =1 ⎜ +
2 ⎜A ⎟ 
Li ,n ⎝ m ,1 Am ,n ⎠
cu  :  Am,1  şi  Am,n  –    ariile  active  la  compresiune  excentrică  ale  montanților  –  prim,  m1  si  ultim  mn    din 
componența diafragmei; 
Σ Im,i ‐  suma momentelor de inerție al secțiunilor montanților care alcătuiesc diafragma (m4); 
Li,n – distanța dintre centrele de greutate ale primului montant m1 si ultimului montant mn  ; 

• Momentul de inerție global al întregii secțiuni structurii înlocuitoare I0 este: 

γ n
I0 = ⋅ ∑ Im
γ −1 i =1

 
4.      Repartizarea forței seismice pe diafragme 
 

Utilizând  valorile  momentelor  de  inerție  echivalente  corectate, I es ,i   ,  calculate  pentru  fiecare 
diafragmă  se  va  calcula  o  valoare  globală  reprezentând  sume  acestor  momente  şi  câte  un  factor  de 

distribuție, Cd, rezultat prin raportul valorilor  I es ,i  , a fiecărei diafragme şi valoarea globală.  
 
I
C d ,i =
es , i
n  
∑
i =1
I es , i

 
Înmulțind  factor  de  distribuție  ‐  Cd,i  ,  cu  valoarea  sarcinii  seismice  de  bază  calculată  anterior  pentru 
întreaga clădire, Fb, rezultă forța seismică de bază preluată de fiecare diafragmă Fb,i , proporțional cu  
 

F b ,i = C d ,i ⋅ F b  
 
 
Anexă: