Impingerea Pamantului BUN

1
GEOTEHNICA
7. Împingerea pământului
7. Împingerea pământului 2
7.1. Introducere. Definiții.
 În cazul unor construcţii situate sub nivelul terenului, pământul exercită solicitări asupra
acestor lucrări. Valoarea acestora depinde de rigiditatea construcţiei, modul de deplasare,
natura pământului etc.
a) zid de sprijin, b) perete de sprijin (palplanşă), c) tunel, d) fundaţie pod

 Presiunea orizontală nu este egală cu presiunea verticală la acelaşi nivel, datorită existenţei
tensiunii de forfecare dintre particulele de pământ
► Se definesc trei forme de exercitare a împingerii

pământului:
a. Împingerea în stare de repaus, P0

► Elementul de construcție nu poate suferi deplasări sau
rotiri.
► Apare numai la structurile care se vor rupe, înainte de
posibilitatea apariției deplasării masivului de pământ,
dar şi în cazul pământurilor mai moi: argilă moale, turbă,
mâluri etc.
► Împingerea exercitată de pământurile cu umflări şi σx ≠ σz
contracţii mari (PUCM) se exercită fără apariţia unei
deplasări a elementului structural.

pământului:
b. Împingerea activă, Pa
► În cazul în care elementul de construcţie se
îndepărtează de masivul de pământ, acesta se destinde
lateral, producând o scădere a presiunii exercitate
asupra elementului faţă de valoarea presiunii verticale
σz.
► Prin deplasarea laterală a elementului de susţinere,
particulele din masivul de pământ, sau prisme de σx ≠ σz
pământ, se vor deplasa spre acesta exercitând o
împingere.

pământului:
c. Împingerea pasivă, Pp
► în cazul în care elementul de construcţie exercită
împingeri asupra masivului de pământ, îl comprimă,
acesta exercitând o reacţiune care creşte progresiv până
în momentul ruperii pământului.
► Există şi elemente de construcţie la care prin rotirea lor
pot să apară simultan două tipuri de împingere: activă şi σx ≠ σz
pasivă
7.2. Studiul în laborator al împingerii pământului
► Karl von Terzaghi a realizat experimente pe o
gamă mai largă de ziduri de sprijin.
► ”Aparatul” folosit pentru acest experiment era
alcătuit dintr-o cutie cu pământ care pe o latură
simula un zid de sprijin încastrat la bază.
Momentul care acționa asupra zidului putea fi
măsurat şi convertit în presiune orizontală,
găsind că aceasta este liniară cu adâncimea. În
figura, descoperirea lui Terzaghi este rezumată,
introducând coeficientul de presiune, k.
https://www.youtube.com/watch?v=fYjIdsJXE5k
k   ' h /  '
𝜎ℎ′ - tensiunea normala efectivă orizontală, la adâncimea considerată de la suprafața terenului;
𝜎𝑣′ - tensiunea normala efectivă verticală, la adâncimea considerată de la suprafaţa terenului, care la pământurile necoezive
este egală cu produsul dintre adâncime şi greutatea volumică a nisipului.
► Se poate observa că atunci când se toarnă nisipul în spatele zidului, se exercită o presiune
asupra acestuia. Dacă ii este permis zidului să se miște sub presiunea nisipului, acesta se
desprinde din nisip şi presiunea scade.
► După o deplasare relativ mică, valoarea minimă a coeficientului de presiune a pământului
este atinsă. Creșterea deplasării zidului, nu produce neapărat scăderea presiunii
pământului. Pe de altă parte, dacă zidul se deplasează din poziția sa originală, coeficientul
de împingere crește, continuând sa crească atât timp cât crește si deplasarea. Valoarea
minimă a coeficientului de presiune pentru care zidul este împins din teren se numește
coeficient de împingere activă, ka , în timp ce valoarea maximă a coeficientului de
împingere pentru cazul în care zidul este împins înspre masiv poartă denumirea de
coeficient de împingere pasivă, kp.
► Dacă zidul nu se deplasează, coeficientul obținut din solicitările verticale şi orizontale este
denumit coeficient de presiune de repaus, k0.
► La deplasarea peretelui, prin mobilizarea frecării interioare dintre particule, apar modificări
ale valorii împingerii pământului până la valorile extreme ale celor două tipuri: activă şi
pasivă
7.3. Împingerea în stare de repaus
► Dacă considerăm un masiv de pământ limitat la partea superioară de un plan orizontal, la
o adâncime z, tensiunea verticală: σ'z=γ∙z
► Considerând o suprafaţă verticală, tensiunile normale pe aceasta nu pot fi determinate pe
baza condiţiei de echilibru limită (sunt mai mici), deci în stare de comportare elastică, se
pot folosi însă relaţii date de teoria elasticităţii.
► Coeficientul împingerii în stare de repaus va fi:
 x'
k0  '
z
σ'x= k0∙σ'z
► În cazul unui teren stratificat, valoarea tensiunii verticale σz nu se modifică la limita de
strat însă se modifică σ’x :
σ'x∙(1)= k01∙σ'z
σ'x∙(2)= k02∙σ'z
► Coeficientul de împingere în stare de repaus
► În ipoteza teoriei elasticității, pentru pământuri normal consolidate (teren orizontal) poate
fi determinat din condiția:
x 
1
 
  x  ( y   z )  0 k0 
x


E  z 1 
► Relația este valabilă pentru comportarea rocilor tari.
► Pentru pământuri necoezive, normal consolidate, se utilizează relațiile date de Jaky (1948)
sau Konig (1970):
k0=1-sinφ' k0=0.95∙(1-sinφ')
► Pentru pământuri coezive normal consolidate, cele mai cunoscute relații de calcul sunt
date de Brooker(1965) sau Keeney (1959):
k0=0.40+0.007∙Ip 0<Ip≤ 40%

k0=0.19+0.233∙logIp,
k0=0.68+0.001∙(Ip-40%) 40%<Ip≤ 80%
7.4. Condiția de echilibru limită
 Se analizează modul în
care starea de tensiuni se
modifică atunci când
terenul își modifică starea
de îndesare datorită unei
afânări sau îndesări.
 În asemenea situații apar
deplasări care
mobilizează din ce în ce
mai mult rezistența la
forfecare. Apare o stare
de solicitare plastică
(deplasări de particule).
 Prin deplasarea peretelui ab spre dreapta
până în poziţia a'b' (fig. a), apare în masiv
o afânare, se activează tensiuni de
forfecare, tinzând să împiedice
deplasarea particulelor după plane de
rupere, ducând la reducerea tensiunilor
orizontale.
 Această micșorare poate apărea până
când cercul eforturilor devine tangent la
dreapta limită. În acest moment se
îndeplinește condiția de rupere, apărând
o stare limită activă.
 Starea limită activă
 Pământ necoeziv
pa 1 − sin ϕ ′
= = tg 2 (45 − ϕ ′ 2) = k a
1 σz 1 + sin ϕ ′
O1 T 2 (σ′z − pa
 În ΔOO1T, sin ϕ ′ = = φ′
OO1 1 (σ′ + p pa = σz ∙ tg 2 45 − = σz ∙ k a = γzk a
2 z a 2
 Starea limită activă
 Pământ coeziv
φ′ φ′
1 tg 2
p a = σz ∙ 45 − ′ 2
− 2c ∙ tg 45 − =
(σ − pa 2 2
O1 T 2 z
 În ΔO’O1T, sin ϕ ′ = = = σz ∙ k a − 2c′ ∙ 𝑘𝑎 =
O′O1 1 (σ + p ) + c′ t gϕ′
2 z a = γz ∙ k a −2c′ ∙ 𝑘𝑎
 Prin deplasarea peretelui cd spre dreapta

până în poziția c’d' (fig. b), apare în masiv o
îndesare, se activează tensiuni de forfecare,
tinzând să împiedice deplasarea particulelor
după plane de rupere, ducând la creșterea
tensiunilor orizontale.
 Tensiunea orizontală crește până când cercul
tensiunilor devine tangent la dreapta limită
și se atinge o stare limită pasivă.
 Starea limită pasivă
 Pământ necoeziv
pp 1 + sin ϕ ′
= = tg 2 (45 + ϕ ′ 2) = k p
1 σz 1 − sin ϕ ′
O1 T 2 (pp − σ′z
 În ΔOO1T, sin ϕ ′ = =
OO1 1 (σ′ + p φ′
2 z p pp = σz ∙ tg 2 45 + = σz ∙ k p = γzk p
2
 Starea limită pasivă
 Pământ coeziv
φ′ φ′
1 tg 2
p p = σz ∙ 45 + ′
+ 2c ∙ 𝑡𝑔 45 + =
O1 T′ (p − σ′z 2 2
2 p
 În ΔO’O1T’, sin ϕ ′ = = =σz ∙ k p + 2c ′ ∙ k p =
O′O1 1 (σ′ + p + c′/tgφ′
2 z p =γzk p + 2c′ ∙ k p
7.5. Teoria Rankine
 Teoria Rankine de calcul a împingerii pământului se bazează pe ipoteza existenței unei
stări de echilibru limită în masivul de pământ, activă sau pasivă (cercul lui Mohr este
tangent la dreapta caracteristică a pământului – este îndeplinită condiția de echilibru
limită)
 Ipoteze utilizate în calculul împingerii pământului în teoria Rankine (1856):

 Peretele pe care acționează împingerea pământului se consideră vertical,
 Frecarea dintre perete și pământ se neglijează,
 Terenul de sprijinit se consideră orizontal,
7.5. Teoria Rankine – IMPINGEREA ACTIVA
 A. Împingerea activă
 1. Pământ necoeziv, omogen
 Presiunea activă
φ′
pa = γz ∙ tg 2 45 − = γz ∙ k a
2
 Împingerea activă (rezultanta diagramei de
presiuni):
𝟏
𝐏𝐚 = ⋅ 𝛄𝐇 𝟐 𝐤 𝐚
𝟐
 Acționează la 1/3 din H
7.5. Teoria Rankine - IMPINGEREA ACTIVA
 2. Pământ coeziv, omogen
φ′ φ′
tg 2
pa = γz ∙ 45 − ′ 2
− 2c ∙ tg 45 − =
2 2
= γz ∙ k a −2c′ ∙ 𝑘𝑎
pa = γz ∙ k a −2c′ ∙ 𝑘𝑎 =0
2𝑐′
𝑧0 =
𝛾 𝑘𝑎
 Datorită posibilităţii de modificare în timp a

coeziunii este mai raţională adoptarea unei
diagrame rezultante triunghiulare (1)
 Împingerea activă:
𝟏
𝐏𝐚 = ⋅ (𝛄𝐇𝐤 𝐚 − 𝟐𝐜 𝒌𝒂 )(𝑯 − 𝒛𝟎 )
𝟐
 3. Pământ coeziv, cu suprasarcină q, omogen
pa = γz ∙ k a −2c ′ ∙ 𝑘𝑎 + q𝑘𝑎
 Efectul suprasarcinii asupra valorii împingerii
poate fi luat în considerare prin înlocuirea
suprasarcinii cu un strat de pământ
echivalent: q=γhe, cu o variație constantă pe
înălțimea peretelui
 Împingerea activă, datorată
suprasarcinii:
𝐏𝐚 = 𝒒𝒌𝒂 H
 Acționează la ½ din H
 4. Pământ coeziv, cu suprasarcină q, pa = γz ∙ k a −2c ′ ∙ 𝑘𝑎 + q𝑘𝑎
stratificat
 Pentru un teren stratificat, împingerea q
activă se va analiza separat pe fiecare
strat strat (1)
Pa1
 Împingerea activă va fi rezultanta fiecărei
h1 Pa2
, 1,c1
1
diagrame de presiuni pe fiecare strat
H
2 , 2,c2 strat (2)
pa10  q  ka1  2c1  ka1 Pa3
h2
Pa4
pa11  q  ka1  2c1  ka1   1  H1  ka1
pa 20  q  ka 2  2c2  ka 2   1H1ka 2
pa 21  q  ka 2  2c2  ka 2   1  H1  ka 2   2  H 2  ka 2
 4. Pământ coeziv, cu suprasarcină q, pa = γz ∙ k a −2c ′ ∙ 𝑘𝑎 + q𝑘𝑎
stratificat
 Presiunea și împingerea activă se pot
A
calcula, cu destulă precizie și prin
înlocuirea terenului stratificat cu unul
omogen cu caracteristici medii
ponderate:
𝛄𝐢 ∙𝐡𝐢
 𝛄𝐦𝐩 = H
𝐡𝐢 - +
+ + +
𝛗𝐢 ∙𝐡𝐢
 𝛗𝐦𝐩 = 𝒌𝒂𝒎𝒑
𝐡𝐢
𝒄𝒊 ∙𝐡𝐢
 𝒄𝐦𝐩 = B ?Hka 2c'v ka qka
𝐡𝐢
7.5. Teoria Rankine - IMPINGEREA PASIVA
 B. Împingerea pasivă
 1. Pământ necoeziv, omogen
 Presiunea pasivă
φ′
pp = γz ∙ tg 2 45 + = γz ∙ k p
2
 Împingerea pasivă (rezultanta

diagramei de presiuni):
𝟏
𝐏𝐩 = ⋅ 𝛄𝐇 𝟐 𝐤 𝐩
𝟐
 Acționează la 1/3 din H
 2. Pământ coeziv, cu suprasarcina q,
omogen
 Presiunea pasivă
pp = γz ∙ k p +2c ′ ∙ 𝑘𝑝 + q𝑘𝑝
 Împingerea pasivă (rezultanta

diagramei de presiuni):
𝟏
𝐏𝐩 = ⋅ 𝛄𝐇 𝟐 𝐤 𝐩 + 𝟐𝐜 ′ 𝐇 𝒌𝒑 + 𝒒𝑯𝒌𝒑
𝟐
► Poziția rezultantei se determină pentru fiecare diagramă
sau pentru diagrama rezultantă
 3. Pământ coeziv, cu suprasarcină q,
stratificat
 Pentru un teren stratificat, împingerea q
pasivă se va analiza separat pe fiecare
strat PPa1p1 P
strat (1)
h1 Pp2
a2
 Împingerea pasivă va fi rezultanta fiecărei , 1,c1
1
diagrame de presiuni pe fiecare strat H

2 , 2,c2 strat (2)
PPa3
p3
h2
pp = γz ∙ k p +2c ′ ∙ 𝑘𝑝 + q𝑘𝑝 PPa4
p4
 3. Pământ coeziv, cu suprasarcină q, pp = γz ∙ k p +2c ′ ∙ 𝑘𝑝 + q𝑘𝑝
stratificat
 Presiunea și împingerea pasivă se pot
A
calcula, cu destulă precizie și prin
înlocuirea terenului stratificat cu unul
omogen cu caracteristici medii
ponderate:
𝛄𝐢 ∙𝐡𝐢
 𝛄𝐦𝐩 = H
𝐡𝐢
+ + + + +
𝛗𝐢 ∙𝐡𝐢
 𝛗𝐦𝐩 = 𝒌𝒑𝒎𝒑
𝐡𝐢
𝒄𝒊 ∙𝐡𝐢
 𝒄𝐦𝐩 = B ?Hka 2c'v ka qka
𝐡𝐢
Impingerea pamantului 29
1. Introducere. Definiții.
2. Studiul în laborator al împingerii pământului
3. Împingerea în stare de repaus
4. Condiția de echilibru limită
5. Împingerea în teoria Rankine
A. Împingerea activă
B. Împingerea pasivă
7.6. Teoria Coulomb
 Metoda de calcul a împingerii pământului folosită de către C.A. Coulomb este o metodă
bazată pe formarea prismului de rupere
 Această metodă presupune că la deplasarea peretelui, din masivul de pământ se

desprinde un prism care se deplasează după o suprafaţă de alunecare provocând
împingerea pământului (activă sau pasivă).
 În funcţie de forma suprafeţei de cedare avem două grupe de metode:
 metode care admit o suprafaţă dreaptă de cedare/rupere (Coulomb, 1776);
 metode care admit suprafeţe curbe de cedare/rupere.
7.6. Teoria Coulomb
 Se consideră cazul general al
unui perete de sprijin înclinat
( 𝜽 ), nivelul terenului înclinat
(b), iar pământul este fără
coeziune.
 Prismul de pământ care se
rupe din masiv se deplasează
după o suprafaţă dreaptă de
rupere, înclinată cu α faţă de
orizontală.
 Prismul ABC trebuie să fie în
echilibru sub acţiunea forţelor
care îl acţionează
7.6. Teoria Coulomb
 Greutatea proprie:
1
G    H 2ctg
2
 Împingerea pământului (Pa):
datorită frecării apare prin
deplasarea în jos faţă de
normala la paramentul
peretelui,
 Reacţiunea pe suprafaţa de
rupere (Q): înclinată cu φ faţă
de normala la suprafaţă
(datorită apariţiei frecării).
7.6. Teoria Coulomb
 Cunoscând pe G ca mărime, direcţie şi
punct de aplicaţie, pe Pa şi Q ca direcţie (Pa
– considerând normala la perete, acț. sub
aceasta cu unghiul d şi Q – considerând
normala la planul de cedare, acț. sub aceasta cu
unghiul f), putem determina valoarea lui Pa
prin descompunerea lui G după cele două
direcţii necunoscute.
 Din triunghiul forţelor, aplicând teorema
sinusurilor, se obţine:
Pa G sin(   ' )
 Pa  G 
sin(   ' ) sin   (     ' ) sin(     ' )
7.6. Teoria Coulomb
 Pentru obţinerea poziţiei planului de
rupere, deci a unghiului α, care dă valoarea
Pa=Pamin punem condiţia:
Pa P
Pa   d  a  d  0
 
Pa Pa
0 0
 
 Din rezolvarea ecuației rezultă poziția
φ
planului de rupere, α = 45 + , pentru care
2
valoarea lui Pa este extremă
cos2 ( ' )
1 2 ka 
Pa  H ka
2
 Înlocuind , rezultă  sin(   ) sin(   ) 
2 cos   cos(   )  1 
2
 k = f α, β, φ, δ
 cos(   ) cos(   )  a
7.6. Teoria Coulomb
 Pentru valoridiferite ale unghiurilor θ, φ, δ, β, valorile coeficienţilor de împingere activă
sunt date în tabele, în cărți de geotehnică, normative etc.
 Prin luarea în considerare a frecării dintre perete și teren (𝐹1 = 𝑃𝑎 ∙ 𝑡𝑔𝛿), împingerea activă
Pa este “săltată” față de normala la perete. Prin această orientare, valoarea lui Pa va fi mai
mare decât în situația în care nu se consideră frecarea (𝛿 = 0, în metoda Rankine).
𝟐
 Valoarea lui 𝜹 < 𝝋, uzual se consideră 𝜹𝒂 ≅ 𝝋
𝟑
 Determinarea lui Pa s-a făcut cu respectarea condiţiilor: ΣV=0 și ΣH=0, fără să fie însă
satisfăcută şi cea de a treia condiţie ΣM=0. Aceasta ar putea fi satisfăcută numai prin
adoptarea unei suprafeţe de rupere curbe.
𝝋
 Dacă 𝜶 = 𝜷 = 𝜹 = 𝟎 𝒌𝒂 = 𝒕𝒈𝟐 𝟒𝟓 −
𝟐
7.6. Teoria Coulomb
 Influenţa coeziunii se introduce prin
considerarea unei a patra forţe: C=c∙L pe
suprafaţa de rupere.
 Exprimarea condiţiei de echilibru pe
schema, face ca forţa C să nu fie
concurentă cu celelalte trei forţe.
 Condiţia poate fi satisfăcută dacă facem
concurenţa forţelor în punctul A'
(intersecţia direcţiei lui G cu planul de
rupere).
 Din poligonul forţelor rezultă:
1 cos  1
Pac  Pa  PQ  H 2 k a  cL Pac  H 2 ka  2cH ka
2 sin(     ) 2
7.6. Teoria Coulomb
Distribuția presiunilor active pe suprafața de
sprijin
 Calculul împingerii active conduce doar la
determinarea valorii împingerii totale.
 Punctul de aplicare al împingerii active este
în centrul de greutate al diagramei de
presiuni.
 Admiţând o distribuţie liniară a presiunilor,
înseamnă că diagrama de presiuni este
triunghiulară (în absenţa unei suprasarcini):
7.6. Teoria Coulomb
Distribuția presiunilor active pe suprafața de sprijin
7.6. Teoria Coulomb
Calculul împingerii active pentru terenuri stratificate
 Dacă terenul este stratificat, împingerea dată de
fiecare strat poate fi analizată separat
 Strat (1): β, θ, φ'1, δ1, se calculează ka1
z=0: 𝒑𝒂𝟏𝟎 = 𝒒𝒌𝒂𝟏 − 𝟐𝒄𝟏 𝒌𝒂𝟏
z=h1: 𝒑𝒂𝟏𝟏 = 𝒒𝒌𝒂𝟏 + 𝜸𝟏 𝒉𝟏 𝒌𝒂𝟏 − 𝟐𝒄𝟏 𝒌𝒂𝟏

 Strat (2): β, θ, φ'2, δ2, se calculează ka2
 va exercita asupra peretelui o împingere datorită
greutăţii proprii a stratului, dar la care se adaugă şi
influenţa stratului superior
z=h1: 𝒑𝒂𝟐𝟎 = 𝒒𝒌𝒂𝟐 + 𝜸𝟏 𝒉𝟏 𝒌𝒂𝟐 − 𝟐𝒄𝟐 𝒌𝒂𝟐
z=h1+ h2 : 𝒑𝒂𝟐𝟏 = 𝒒𝒌𝒂𝟐 + (𝜸𝟏 𝒉𝟏 + 𝜸𝟐 𝒉𝟐 )𝒌𝒂𝟐 − 𝟐𝒄𝟐 𝒌𝒂𝟐

7.6. Teoria Coulomb
 Influenţa forţelor exterioare
 Presiunea exercitată de acţiunea exterioară
asupra unui perete vertical poate fi calculată cu
relaţii date de teoria elasticităţii.
 Aceste relații nu ţin seama de efectul prezenţei
peretelui asupra echilibrului elastic.
 Există însă soluţii aproximative bazate pe
folosirea teoriei Coulomb, în care se introduc
corecţii impuse de modul de acţiune a împingerii
laterale.
 Pentru cazul acţiunii unei forţe concentrate
liniare P:   
Pap  P  tg     P  k a
2 Pap
pap 
4 2 a
7.6. Teoria Coulomb
 Influenţa forţelor exterioare
 Aceeaşi rezolvare o folosim şi pentru cazul unei
sarcini repartizate pe o suprafaţă limitată
 Pentru cazul încărcării suprafeţei terenului cu

presiuni repartizate pe anumite lăţimi,
determinarea diagramei se face prin
descărcarea ei pe anumite înălţimi
7.6. Teoria Coulomb
 Se consideră cazul general al unui perete de
sprijin înclinat (𝜽), nivelul terenului înclinat (b),
iar pământul este fără coeziune.
 Prismul de pământ care se rupe din masiv se
deplasează după o suprafaţă dreaptă de
rupere, înclinată cu α faţă de orizontală.
 Prismul ABC trebuie să fie în echilibru sub
acţiunea forţelor care îl acţionează
 Aplicând procedeul general adoptat de
Coulomb pentru împingerea activă, se 1
determină:
Pp  H 2 k p
2
cos2 (   ) 1
kp  
cos2   sin(   p ) sin(   ) 
2
1  
 cos(   p ) cos(   ) 
7.6. Teoria Coulomb
 Cunoscând pe G ca mărime, direcţie şi punct
de aplicaţie, pe Pp şi Q ca direcţie (Pp –
considerând normala la perete, acț. deasupra
aceasteia cu unghiul d şi Q – considerând normala la
planul de cedare, acț. deasupra aceasteia cu unghiul
f), putem determina valoarea lui Pp
 Influenţa coeziunii se însumează la efectul dat
de greutatea proprie:
Ppc  2c  k p  H
7.6. Teoria Coulomb
7.7. Considerații asupra metodelor de calcul
 Teoria lui Coulomb a fost definită pentru un masiv de pământ semiinfinit, considerând o
suprafaţă de cedare dreaptă (fapt care nu se observă/confirmă la încercările in situ).
 O asemenea neconcordanţă este mai importantă la evaluarea împingerii pasive. În
terenuri coezive nu este corectă acceptarea suprafeţelor plane de cedare.
► Repartizarea presiunior pe înălţimea peretelui

conform teoriei lui Coulomb este verificată
experimental numai pentru anumite tipuri de
deplasări a peretelui
7.7. Considerații asupra metodelor de calcul
 Metoda definită de Coulomb are rezultate acceptabile pentru împingerea pasivă atât timp
cât δ'<φ/3.
 Pentru δ'>φ/3 se supraestimează valoarea împingerii pasive. Se recomandă folosirea
unor metode care iau în considerare suprafeţe curbe de alunecare
 Teoria lui Coulomb pentru determinarea împingerii pământului se utilizează în continuare,

întrucât încercările experimentale au arătat, în general, că valoarea împingerii totale
calculate, diferă puţin de împingerea totală determinată experimental (excepţie
împingerea pasivă).
 Deosebiri esenţiale apar la modul de distribuire a presiunilor pe înălţimea peretelui
7.8. Efectul deplasării peretelui asupra împingerii
 Împingerea pământului apare numai după o deplasare a peretelui considerat rigid
[Terzaghi, 1934].
 Valoarea maximă (pasivă) şi minimă (activă) apare numai după o deplasare paralelă a
paretelui egală cu valorile date în tabel:
Împingerea activă Raportul Împingerea pasivă
Tipul pământului Deplasare relativă Δp/Δa Deplasare laterală
Δa/H Δp/H
Nisip îndesat 0.0005 (0.0036) 10 0.02÷0.05
Nisip afânat 0.001-0.002 5 sau
Argile tari 0.01-0.02 2 Δp=3∙H1.5 (mm)
Argile moi 0.02-0.05 2 (H în m)
 În calcul, când apare simultan influenţa celor două împingeri, valoarea împingerii pasive se
recomandă să fie adoptată corespunzător unei deplasări apropiate de cea admisă:
_ _
𝐤 𝐩 = 𝟎. 𝟓𝐤 𝐩 sau chiar 𝐤 𝐩 = 𝐤 𝟎
► Pentru a mobiliza starea limită pasivă într-un

pământ necoeziv, se va ţine cont de faptul că
mişcarea necesară pentru această mobilizare este
mult mai mare decât cea necesară pentru
presiunea pămânului la starea limită activă.
 Repartiţia presiunilor pe
înălţimea peretelui depinde
de modul de deplasare a
peretelui
Starea de tensiuni în masivul de pământ 50
6. Împingerea în teoria Coulomb
A. Împingerea activă
B. Împingerea pasivă
7. Considerații asupra metodelor de calcul
8. Efectul deplasării peretelui asupra împingerii

Impingerea Pamantului BUN

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Impingerea Pamantului BUN

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

a) zid de sprijin, b) perete de sprijin (palplanşă), c) tunel, d) fundaţie pod

► Se definesc trei forme de exercitare a împingerii

a. Împingerea în stare de repaus, P0

► Se definesc trei forme de exercitare a împingerii

► Se definesc trei forme de exercitare a împingerii

k0=0.40+0.007∙Ip 0<Ip≤ 40%

 Prin deplasarea peretelui cd spre dreapta

 Ipoteze utilizate în calculul împingerii pământului în teoria Rankine (1856):

 Datorită posibilităţii de modificare în timp a

 Împingerea pasivă (rezultanta

 Împingerea pasivă (rezultanta

diagrame de presiuni pe fiecare strat H

 Această metodă presupune că la deplasarea peretelui, din masivul de pământ se

z=h1: 𝒑𝒂𝟏𝟏 = 𝒒𝒌𝒂𝟏 + 𝜸𝟏 𝒉𝟏 𝒌𝒂𝟏 − 𝟐𝒄𝟏 𝒌𝒂𝟏

z=h1+ h2 : 𝒑𝒂𝟐𝟏 = 𝒒𝒌𝒂𝟐 + (𝜸𝟏 𝒉𝟏 + 𝜸𝟐 𝒉𝟐 )𝒌𝒂𝟐 − 𝟐𝒄𝟐 𝒌𝒂𝟐

 Pentru cazul încărcării suprafeţei terenului cu

► Repartizarea presiunior pe înălţimea peretelui

 Teoria lui Coulomb pentru determinarea împingerii pământului se utilizează în continuare,

► Pentru a mobiliza starea limită pasivă într-un

S-ar putea să vă placă și