4 - Proprietati Mecanice

GEOTEHNICA – CCIA IIIA
PROPRIETATI MECANICE
Prof. dr. ing. Horatiu POPA
www.utcb.ro
PRINCIPIUL PRESIUNII EFECTIVE
Presiunea totala, p, sau efortul total, , care este aplicat asupra unei mase de pământ saturat este
preluat de acesta atât prin scheletul de particule, cat si prin apa din pori.
Partea preluata de scheletul mineral se numește presiune efectiva sau efort efectiv si se notează cu
pef sau ef sau `.
Partea preluata de apa din pori se numește presiune neutrala, interstițială sau presiunea apei din
pori si se notează cu pw sau u.
In concluzie se poate scrie relația:
p = pef + pw sau  = ef + u sau  = ` + u
Conform principiului presiunii efective, enunțat de Terzaghi in 1925, comportarea pământurilor sub
solicitări este dictata de presiunea preluata de particule, adică de presiunea efectiva.
Cu alte cuvinte, deformațiile unui pământ sub solicitări se produc numai daca exista modificări ale
efortului efectiv.
Principiul presiunii efective poate fi evidențiat printr-un experiment foarte simplu.
Se considera o proba de nisip saturat, de înălțime L, aflata intr-un vas (a). Asupra probei se exercita o efort 
prin intermediul unui piston perforat. Sub acțiunea efortului  se înregistrează o deformație L a probei de
pământ. Efortul total, t, la baza vasului va fi dat de efortul aplicat , la care se adaugă efortul din greutatea
proprie a probei de pământ:
t =  + satL
Se efectuează o noua încercare, însă de aceasta data se aplica efortul  printr-un strat de apa de inaltime H a
cărui greutate conduce la un efort la partea inferioara egal cu , (b).
Eforul la baza vasului rămâne neschimbat:
t = wH + satL =  + satL


piston H
 = wH
L L
(a) (b)
Principiul presiunii efective
Cu toate acestea, in cazul (b) nu se mai înregistrează nicio deformație a probei de pământ. Acest lucru se
explica prin principiul presiunii efective.
Într-adevăr, in cazul (a) efortul aplicat a fost transmis scheletului mineral (apa din pori a putut sa iasă prin
orificiile pistonului si nu s-a înregistrat o mărire a presiunii apei din pori).
In cazul (b) întregul efort aplicat se transmite apei din porii probei de pământ, iar presiunea efectiva ramane
neschimbata:
u = wH + wL = w(H + L)
deci
ef = t – u = wH + satL - w(H + L) = (sat - w)L = `L
Relația este foarte importanta pentru ca arata 

ca in cazul unui pământ sub apa, presiunea piston H
efectiva sub greutate proprie este data de
 = wH
greutatea volumică in stare submersata si este
independenta de înălțimea coloanei de apa. L L
(a) (b)
Principiul presiunii efective
Concluziile si relațiile anterioare sunt adevărate pentru cazul unui regim hidrostatic (apa nu se afla in curgere).
După cum se știe din cursurile anterioare, apa din porii pământului, cel mai adesea se afla in curgere si exercita
o acțiune hidromecanica asupra particulelor. Se pune întrebarea daca aceasta acțiune are un efect sau nu
asupra efortului efectiv.
Pentru aceasta se reiau experimentele cu vasele comunicante in care se afla o proba de pământ (a se vedea
cursul despre acțiunea mecanica a apei libere).
Curent de apa ascendent
Conform figurii, apa curge de la vasul A spre B, trecând prin proba de pământ saturat de jos in sus.
Daca se considera un volum unitar de pământ pe acesta
acționează de jos in sus forța unitara a curentului de apa j
j, iar de sus in jos greutatea proprie ` (pământul se afla
in stare submersata).
1
j = w i unde i=h/L
1 1
Daca se calculează eforturile la baza probei din pământ
din vasul B: `
t = whw + satL
u = w(L + hw + h) Efectul unui curent ascendent asupra presiunii efective
Curent de apa ascendent
In acest condiții, efortul efectiv la baza probei de pământ va fi:
ef = t – u = whw + satL - w(L + hw + h) = `L - wh
In concluzie, efortul efectiv este diminuat fata de situația anterioara când nu exista curgere (regim
hidrostatic) cu valoarea wh cauzata de curentul ascendent prin proba de pământ.
Exista o situație limita când diferența de nivel h devine atât de mare încât efortul efectiv se anuleaza:
ef = `L - wh = 0 `L = wh
`/w = h/L = icr ≈ 1

Aceasta situație corespunde unui gradient hidraulic j
critic, icr, care are valoarea aproximativa unitara, ceea ce
conduce la fenomenul de antrenare hidrodinamica a 1
pământului (particulele pământului intra in stare de
plutire). 1 1
In concluzie, antrenarea hidrodinamica este explicata, din `
punct de vedere al eforturilor care se dezvolta in pământ,
prin anularea efortului efectiv preluat de particule.
Efectul unui curent ascendent asupra presiunii efective
Curent de apa descendent
Daca vasul B este mai sus decât vasul A, apa va curge de la B spre A si va traversa proba de pământ de
sus in jos. In aceste condiții eforturile la baza probei sunt:
t = whw + satL
ef = t – u = whw + satL - w(L + hw - h) = `L + wh
u = w(L + hw - h)
In concluzie, efortul efectiv este mărit fata de situația când nu exista curgere (regim hidrostatic) cu
valoarea wh cauzata de curentul descendent prin proba de pământ.
Conform principiului presiunii efective, daca efortul

efectiv creste, se vor produce deformații.
In consecință, sub acțiunea unui curent descendent de
apa, pământul se tasează pentru ca se va mari efortul
efectiv.
Efectul unui curent descendent asupra presiunii efective

DEFORMAREA PAMANTURILOR SUB SOLICITARI
O posibilitate de a pune in evidenta modul de deformare a pământurilor sub solicitări o constituie
efectuarea unei încărcări de proba cu o placa rigida pe teren sau chiar a unei fundații la scara naturala
(vezi figura). Se înregistrează tasările, s, ale plăcii (fundației) corespunzătoare presiunilor, p, care se
dezvolta pe suprafața de contact cu terenul.
In cazul general, se disting

trei sectoare care corespund
unor faza distincte ale
procesului de deformare sub
încărcări.
Încărcare de proba pe o fundație
Diagrama încărcare – tasare. Fazele comportării pământurilor (Stanciu et al., 2006)

I. Faza liniar deformabila
Caracterizată printr-o relație presiune – tasare cvasiliniara. Pentru acest interval de presiune, tasările
sunt determinate de reducerea porozității prin îndesarea pământului.
Daca se considera doua elemente de volum in vecinătatea planurilor verticale ipotetice care limitează
placa sau fundația încărcată, aceste elemente vor suferi doar deformații de volum, forma lor rămânând
neschimbata (nu apar deformații de lunecare).
Proprietatea care guvernează comportarea pământului in aceasta faza este compresibilitatea.
II. Faza elasto – plastica (de dezvoltare a zonelor plastice)

Capacitățile de îndesare a pământului încep sa se epuizeze si apar lunecări cauzate de atingerea
rezistentei la forfecare a pământului. Acest lucru determina deplasări unghiulare ale celor doua
elemente de volum considerate (cauzate de acțiunea eforturilor tangențiale). Aceasta corespunde cu
un răspuns plastic al pământului sub solicitări.
In practica curenta, se limitează presiunile transmise terenului la o valoare, ppl, numita presiune
plastica, care corespunde unei extinderi limitate a zonelor plastice (de deformații de lunecare) sub talpa
fundației (la maxim B/4 sub talpa, unde B = lățimea fundației).
Proprietatea care guvernează aceasta faza este rezistenta la forfecare a pământului.
III. Faza plastica sau de cedare
Corespunde cu extinderea zonelor plastice care conduc in final la formarea unor suprafețe de cedare (si
respectiv la cedarea fundației).
In practica, presiunile aplicate terenului trebuie sa se situeze sub așa numita presiune critica, pcr, care
reprezintă capacitatea portanta a pământului. Depășirea lui pcr înseamnă posibilitatea unei cedări
iminente (stare limita ultima, SLU).
Proprietatea care guvernează aceasta faza este rezistenta la forfecare a pământului.
COMPRESIBILITATEA
Compresibilitatea reprezintă proprietatea pământurilor de a se deforma sub actiunea unor solicitari de
cornpresiune, devenind mai indesate (mai compacte).
După cum s-a arătat, compresibilitatea guvernează comportarea pământului in prima faza a procesului de
deformare sub incarcare, in care relatia încărcare-tasare poate fi considerata liniara. Se considera ca pământul
se comporta in aceasta faza ca un mediu liniar deformabil si nu elastic, deoarece in cazul anularii încărcării,
tasarea nu se anulează ci se înregistrează a tasare remanenta.
Pentru a înțelege bazele fizice ale compresibilității se va examina comportarea fazelor constituente ale
pământurilor sub acțiunea solicitărilor de compresiune.
Faza solida
Ca urmare a aplicării încărcărilor exterioare, cresc presiunile la contactul dintre particule, ceea ce produce comprimarea
acestora. Deși presiunile de contact sunt mari, modulii de deformație ale particulelor solide sunt de asemenea mari, astfel
încât comprimarea acestora este foarte mica si nu poate explica deformațiile importante ale stratului de pământ.
Aceasta comprimare are, in general, un caracter reversibil, particulele revenindu-si elastic la anularea încărcării. In unele
puncte de contact se pot produce striviri locale, al căror efect global asupra deformației este de asemenea neglijabil.
In schimb, strivirile locale constituie o explicație a deformațiilor remanente.
Legăturile dintre particule fiind mult mai slabe decât rezistențele particulelor, sub acțiunea solicitărilor de compresiune se
produce o rearanjare a particulelor, însoțită de o micșorare a volumului de pori.
COMPRESIBILITATEA
Apa din pori
Presiunile suplimentare care se dezvolta in pământ sunt in primul moment preluate de apa din pori. Apa fiind practic
incompresibila, creșterea presiunii apei din pori nu poate explica deformațiile pământului. Pe măsura drenării apei din pori,
presiunea excedentara in apa se diminuează si volumul de pori se poate reduce prin rearanjarea particulelor.
In cazul pământurilor coezive, sub efectul presiunilor suplimentare se produce trecerea unei părți din apa legata in apa
libera, subțiindu-se astfel învelișul de apa adsorbita. La descărcare, fenomenul se produce invers existând tendința de
refacere a grosimii inițiale a învelișului de apa legata (efectul de pana al apei legate).
efectul de pana al apei legate

Aerul din pori
Este compresibil si nu afectează compresibilitatea pământului.
In concluzie, principala explicație a deformațiilor sub solicitarea de compresiune a pământurilor rezida in

rearanjarea particulelor într-o structura mai densa.
Ritmul de deformare este determinat de permeabilitatea pământului.
COMPRESIBILITATEA
Determinarea compresibilității in laborator
Pentru studiul compresibilității in laborator se utilizează aparatul denumit EDOMETRU.
Principalele caracteristici ale încercării sunt:
▪ deformarea laterala a probei de pământ este împiedicată; in acest scop, proba cu diametrul de 7 cm si
înălțimea de 2 cm este introdusa intr-un inel metalic;
▪ trebuie asigurata posibilitatea evacuării apei din pori; proba este așezată intre doua pietre poroase.
inel metalic Schema de principiu a edometrului

Edometre in lucru
COMPRESIBILITATEA
▪ Pentru această încercare se utilizează în general probe netulburate. Din acest motiv trebuie acordată o
atenție specială preparării probei și prelevării acesteia în inelul aparatului.
▪ Proba este prelevată direct în inelul edometrului dintr-un ştuţ sau monolit, prin tăierea cu un fir metalic
sau cuțit cu lamă subțire și ascuțită.
▪ Dacă pământul este suspectat a fi sensibil la umezire, proba va fi inundată după ultima citire la presiunea
de 300 kPa (h300), fără să se mai mărească încărcarea. Se așteaptă stabilizarea tasării şi se realizează
citirea, numită h300 inundat. Încercarea este apoi continuată prin aplicarea următoarelor trepte de încărcare
pe proba inundată.
▪ Dacă pământul analizat este o argilă cu tendințe de umflare, încercarea edometrică poate fi condusă
astfel încât să se determine presiunea de umflare, pu. După montarea probei în aparat şi aplicarea
efortului de 10 kPa, se blochează umflarea probei şi se inundă proba. Se aplică apoi treptele de încărcare,
dar în pași mai mici, urmărindu-se evoluția deformațiilor pe microcomparator. De la o anumită valoare a
presiunii, , se va înregistra o tasare pe microcomparator. Ultima încărcare pentru care nu a fost
înregistrată nici o tasare este considerată presiunea de umflare, pu.
COMPRESIBILITATEA
Încărcarea se aplica in trepte prin intermediul unui sistem de pârghii. Sub fiecare încărcare se fac citiri pe
microcomparator, la diferite intervale de timp, pana când se constata amortizarea deformațiilor sub
încărcarea data (trei citiri succesive la intervale de 1 ora sa nu difere cu mai mult de 0,01 mm).
Pentru fiecare încărcare N, căreia ii corespunde un efort  = N/A, unde A este aria inelului (probei), se
înregistrează tasări h la diferite momente de timp t:
1 = N1 / A h1 …. 1 = h1 / ho ho – înălțimea inițială a probei.

2 = N2 / A h2 …. 2 = h2 / ho
3 = N3 / A h3 …. 3 = h3 / ho
……………………………………………………………………….
COMPRESIBILITATEA
Prelucrarea rezultatelor – curba de compresiune - tasare
- reprezintă deformația specifică,  în funcție de efortul normal aplicat, , la scară normală sau semilogaritmică
(de regula este preferata scara logaritmica).
 (kPa)
0 50 100 150 200 250 300 350 400
1
scara
2 normala
3
 (%)
log  (kPa)
1 10 100 1000
3 scara
semilogaritmica
 (%) curbe de compresiune - tasare
COMPRESIBILITATEA
▪ Pe curba de compresiune – tasare se poate calcula modulul de deformație edometric, M.
M =   - diferența între eforturile normale aplicate, corespunzătoare a două puncte ale curbei,
  - deformația specifică produsă între aceste puncte.
Modulul edometric poate fi calculat între diferite valori ale efortului normal, în funcție de eforturile reale
întâlnite pe amplasament. În general, modulul edometric este calculat între 200 şi 300 kPa, fiind denumit
M200-300 (sau M2-3, daca este exprimat in daN/cm2). El constituie un criteriu de clasificare al pământurilor în
funcție de compresibilitatea lor.
Nota: Modulul edometric M mai este întâlnit si cu notația Eoed.
▪ Se calculează, de asemenea, coeficientul de compresiune volumică, mv care este inversul modulului

edometric.
 1
mv = =
 M
COMPRESIBILITATEA
▪ In tabelul de mai jos sunt indicate câteva valori orientative ale modulului edometric M2-3 pentru diferite
pământuri.
Pământ M2-3, daN/cm2
Argila plastic moale 15  50
Argila plastic consistenta 50  100
Argila plastic vârtoasă 100  150
Nisipuri afânate 100  200
Nisipuri mediu îndesate 200  500
Nisip îndesat, argile tari 500
COMPRESIBILITATEA
Legătura intre modulul de deformație edometric M si modulul de deformație liniara E
Luând in considerare condițiile de solicitare in edometru (deformațiile probei de pământ sunt împiedicate
pe orizontala de prezenta inelului metalic), se poate scrie:
𝜀𝑥 = 𝜀𝑦 = 0 si 𝜎𝑥 = 𝜎𝑦
Legea lui Hooke generalizata:
1
𝜀𝑥 = 𝜀𝑦 = 𝜎 − 𝜈 𝜎𝑦 + 𝜎𝑧 = 0
𝐸 𝑥
 - coeficientul lui Poisson (coeficientul de deformare laterala).
𝜈
Rezulta: 𝜎𝑥 = 𝜎𝑦 = 𝜎 = 𝐾0 𝜎𝑧
1−𝜈 𝑧
K0 – coeficientul de împingere laterala in stare de repaus

(sau coeficientul presiunii laterale a pământului in stare de repaus)
Condiții de solicitare in edometru
COMPRESIBILITATEA
1 1 𝜈2 𝜎𝑧 2𝜈2 𝜎𝑧
𝜀𝑧 = 𝜎𝑧 − 𝜈 𝜎𝑥 + 𝜎𝑦 = 𝜎𝑧 − 2 𝜎𝑧 = 1− = 𝛽𝑜
𝐸 𝐸 1−𝜈 𝐸 1−𝜈 𝐸
𝜎𝑧
Se poate scrie sub forma: 𝐸= 𝛽𝑜 𝐸 = 𝑀𝛽𝑜
𝜀𝑧
Deoarece o < 1, rezulta teoretic ca E < M
Experimental s-a dovedit ca aceasta relație nu este îndeplinită si ca de fapt E  M in

funcție de tipul pământului.
Astfel, in practica o este înlocuit cu un coeficient empiric Mo  1.

Coeficientul Mo este indicat in normativul NP112 - Normativ privind proiectarea fundațiilor de suprafață.
Determinarea modulului de deformație liniara E este necesara pentru calculul tasărilor sub fundații.
COMPRESIBILITATEA
NP112 - Normativ privind proiectarea fundațiilor de suprafață

COMPRESIBILITATEA

COMPRESIBILITATEA

COMPRESIBILITATEA
▪ În cazul pământurilor loessoide (sensibile la umezire), se determină tasarea suplimentară la umezire, im3,
ca fiind diferența între tasarea corespunzătoare unei presiuni de 300 kPa a probei inundate și tasarea
probei în stare naturală, sub aceeași încărcare:
i m3 = (300 )inundat − (300 )natural
Dacă valoarea lui im3 este mai

mare decât 2%, pământul este
considerat sensibil la umezire.
curbe de compresiune – tasare pentru loess (PSU)

COMPRESIBILITATEA
▪ În cazul pământurilor argiloase care prezinta tendințe de umflare (pământuri cu umflări si contracții mari)
este necesara determinarea presiunii de umflare. Pentru aceasta este necesara saturarea (inundarea)
probei încă de la începutul încercării in edometru.
curba de compresiune – tasare pentru pământ argilos

COMPRESIBILITATEA
▪ Pământurile nisipoase sunt, in general, puțin compresibile sub încărcări statice. In schimb, deformațiile
cresc mult sub acțiuni ciclice sau dinamice (vibrații). Aceasta sensibilitate poate fi pusa ușor in evidenta prin
încercarea in edometru si trasarea curbei de compresiune – tasare.
Astfel, se aplica probei aceeași încărcare maxima, max, in mai

multe cicluri de încărcare.
După primul ciclu se înregistrează o deformație static care
corespunde unei încărcări statice. Apoi se reîncarcă si se descarcă
proba, păstrând aceeași valoare a efortului maxim aplicat.
Se poate observa ca deformațiile avansează, iar buclele de
descărcare – reîncărcare devin din ce in ce mai aplatizate si mai
apropiate, pe măsură ce nisipul se îndeasă. După un număr
suficient de cicluri, bucla de descărcare – reîncărcare se va
transforma într-o linie dreapta si deformația se stabilizează.
Diferența intre static si ciclic depinde direct de gradul de îndesare al
nisipului si de numărul de clicuri.
curba de compresiune – tasare pentru nisip
COMPRESIBILITATEA
Prelucrarea rezultatelor – curba de compresiune - porozitate
- reprezentarea grafică a evoluției indicelui porilor în funcție de efortul normal aplicat, la scară normală sau
semilogaritmică. 1.1
e
e
0,8 1
scara e0
0,6
normala
0,4 0.9
0,2
0 0.8
0 10 200 300 400
ei
0  (kPa)
e e0 e
0,8 0.7
ej
0,6 (log)
0,4 scara 0.6
semilogaritmica
0,2
i j
0 0.5
10 100 1000
1 10 100 1000
log (kPa) log (kPa)
curbe de compresiune – porozitate

COMPRESIBILITATEA
Trecerea de la un mod de reprezentare ( - ) la celălalt ( - e) se poate face prin stabilirea relației intre
variația de volum (sau de înălțime) a probei de pământ si variația indicelui porilor, e.
Deoarece deformația laterala este împiedicată de inelul metalic, se poate scrie:
Δ𝑉 𝐴 Δℎ Δℎ V - variația volumului probei, Vo – volumul inițial al probei,
= =
𝑉𝑜 𝐴ℎ ℎ h - tasarea probei, h - înălțimea inițială a probei.
Δ𝑉 𝑉𝑜 − 𝑉𝑓 (𝑉𝑠 + 𝑒𝑜 𝑉𝑠 ) − (𝑉𝑠 + 𝑒𝑓 𝑉𝑠 ) 𝑒𝑜 − 𝑒𝑓 Δ𝑒 e - variația indicelui porilor,

= = = =
𝑉𝑜 𝑉𝑜 𝑉𝑠 + 𝑒𝑜 𝑉𝑠 1 + 𝑒𝑜 1 + 𝑒𝑜 e0 - indicele porilor inițial,
ef - indicele porilor final.
În concluzie, pentru determinarea indicelui porilor după aplicarea fiecărei trepte de încărcare se
utilizează relația:
e h
=
1 + e0 h
COMPRESIBILITATEA
▪ Cu ajutorul acestei curbe se calculează coeficientul de compresibilitate, av
av = − e e este variația indicelui porilor pentru o variație  a efortului normal


Legătura intre coeficientul de compresibilitate volumică, mv, si coeficientul de compresibilitate, av este

data de relația:
𝑎𝑣
𝑚𝑣 =
1 + 𝑒𝑜
▪ Curba e - log servește, de asemenea, la calculul indicelui de compresibilitate, Cc, care reprezintă panta
ultimei porțiuni a curbei (liniară):
Cc = − e
(log  )
COMPRESIBILITATEA
În funcție de valorile parametrilor de compresibilitate, pământurile sunt clasificate astfel:
Clasificarea pământului M200-300 [kPa] mv [m2/kN] av [m2/kN]
Practic incompresibil > 50000 < 2x10-5 < 3x10-5
Cu compresibilitate redusă 20000 - 50000 2x10-5 - 5x10-5 3x10-4-1x10-4
Cu compresibilitate medie 10000 - 20000 2x10-5 - 1x10-4 1x10-4-2x10-4
Cu compresibilitate mare 5000 - 10000 1x10-4 - 2x10-4 2x10-4-4x10-4
Cu compresibilitate foarte mare < 5000 > 2x10-4 > 4x10-4
COMPRESIBILITATEA
În scopul determinării istoriei de încărcare a pământului este utilă determinarea presiunii de
preconsolidare, p, care reprezintă efortul maxim la care pământul respectiv a fost supus în timp. Prin
compararea acestei valori cu presiunea care acționează în prezent asupra pământului, care este presiunea
geologică, gz (greutatea proprie a terenului la adâncimea z), rezultă raportul de supraconsolidare, RSC (OCR
– overconsolidation ratio):
p
RSC = pe baza căruia pământurile pot fi clasificate în:
 gz
- pământuri subconsolidate, RSC < 1 (acestea au fost supuse în timpul istoriei lor de încărcare la eforturi mai
mici decât cele actuale; este vorba de pământuri „noi”, în curs de consolidare);
- pământuri normal consolidate, RSC = 1 (pământurile care au fost supuse în timpul istoriei lor de încărcare
la aceeași presiune la care sunt supuse și astăzi);
- pământuri supraconsolidate, RSC > 1 (pământuri care au suportat încărcări mai mari decât cele la care
sunt supuse în prezent). Se disting pământuri slab supraconsolidate (RSC = 1,1 – 2), mediu supraconsolidate
(RSC = 2,1 – 4) și puternic supraconsolidate (RSC > 4).
COMPRESIBILITATEA
Raportul în care se găsește presiunea adusă pe teren de viitoarea construcție faţă de presiunea de
preconsolidare, ca şi istoria de încărcare exprimată prin raportul RSC condiţionează tasarea şi, în general,
comportarea terenului de fundare.
Figura următoare arată diferența de comportare la compresiune între o argilă normal consolidată (ANC) şi una
supraconsolidată (ASC).
indicele porilor, e indicele porilor, e
ANC panta Cr
ASC
e0
În cazul argilei supraconsolidate și a unor e0
eforturi inferioare sarcinii geologice, g, 1

Cc
panta curbei este mai mică și definește
indicele de umflare, Cr.
În general, acesta este determinat pe un
ciclu de descărcare – reîncărcare în scopul
reducerii efectelor date de remanierea presiunea, log  g p presiunea, log 
g
argilei.
Argilă normal consolidată şi supraconsolidată
COMPRESIBILITATEA
Metoda lui Casagrande pentru determinarea presiunii de preconsolidare, p
Cu ajutorul curbei de compresiune – porozitate la scară semi-logaritmică se poate determina presiunea de
preconsolidare a pământului pe care acesta a suportat-o în decursul istoriei sale geologice, p.
1.1
• se alege punctul de curbură maximă (A)

• se trasează din A o orizontală (h) şi o tangentă la 1
A (h)
curbă (t); B
• se trasează bisectoarea (b) unghiului format de 0.9
(b)
orizontală şi tangentă;
(t)
• se prelungește ultima parte liniară a curbei până 0.8
e
la intersecția cu bisectoarea (B);
• abscisa punctului B reprezintă presiunea de 0.7
preconsolidare, p.
0.6
0.5
10 p 100 1000
log (kPa)
Argilă normal consolidată și supraconsolidată

COMPRESIBILITATEA
Factori de supraconsolidare
• eroziunea stratelor de deasupra;
• topirea ghețarilor;
• excavarea sau îndepărtarea unor construcții;
• uscarea argilelor (coborârea pânzei freatice) – creste presiunea negativa a apei in pori –
creste efortul efectiv (a se vedea principiul presiunii efective).
COMPRESIBILITATEA
CONSOLIDAREA PAMANTURILOR ARGILOASE
Consolidarea reprezintă tasarea in timp, sub încărcare constanta, a pământurilor. Consolidarea este
caracteristica pământurilor argiloase la care drenarea apei din pori se face lent. In cazul nisipurilor nu se
poate vorbi de consolidare, deoarece datorita permeabilității lor mari, apa este expulzata din pori imediat
după aplicarea încărcării, dând posibilitatea particulelor sa ocupe poziția corespunzătoare noii stări de
îndesare. Consolidare primara Consolidare secundara
Fenomenul de consolidare a pământurilor argiloase sub Expulzare Drenarea apei
aer interstitiale
încărcări poate fi, de asemenea, studiat în edometru,
I II III
urmărindu-se evoluția deformațiilor verticale ale probei timp
de pământ în timp, sub o încărcare normală constantă.
O astfel de curbă de consolidare este prezentată în
figura următoare pe care sunt delimitate principalele
tipuri de consolidare: consolidarea primară,
caracterizată de fenomenul de rearanjare a particulelor
de pământ într-o structură mai densă şi consolidarea
secundară, caracterizată de fenomene de tip reologic
(fluaj).
tasare
Curba de consolidare
COMPRESIBILITATEA
Există mai multe teorii pentru modelarea consolidării primare a pământurilor argiloase, dintre care cea mai
simplă este cea a consolidării uniaxiale a lui Terzaghi, în care deformația și drenarea apei din pori se produc
numai pe direcție verticală.
Ecuația care descrie fenomenul de consolidare este:
u  2u u - este presiunea interstiţială,

= cv 2 t - timpul,
t z z - adâncimea,
cv - coeficientul de consolidare.
Coeficientul de consolidare este definit ca:

k k - este coeficientul de permeabilitate,
cv =
 w  mv w - greutatea volumică a apei,
mv - coeficientul de compresiune volumică.
COMPRESIBILITATEA
În teoria lui Terzaghi coeficientul de consolidare este calculat cu formula:
T50 H50 – este distanța pe care este drenată apa în momentul în care proba este consolidată în
cv = H 2
50 proporție de 50%,
t50 T50 – este factorul timp şi t50- este timpul corespunzător unui grad de consolidare de 50%.
Gradul de consolidare este notat cu U şi reprezintă raportul între tasarea la momentul t, (ht), şi tasarea
finală, (ht final). Valoarea cv este determinată, în general, pe baza încercării în edometru.
ℎ𝑡
𝑈= 100 [%]
ℎ𝑡 𝑓𝑖𝑛𝑎𝑙
Intre timpii de consolidare t1 si t2 si grosimile h1 si h2 ale unor strate din același pământ exista relația:
𝑡1 ℎ12
= 2
𝑡2 ℎ2
COMPRESIBILITATEA
În practică, se utilizează tabele sau grafice care exprimă relația între factorul timp, T şi gradul de consolidare,
U, în funcție de distribuția presiunii interstițiale pe înălțimea probei și a posibilităților de drenare a apei (pe
ambele fețe ale probei sau numai pe una). Cu ajutorul acestei relații este posibil calculul tasării pentru o
valoare dată a gradului de consolidare (de exemplu calculul tasării unui strat de pământ la un grad de
consolidare de 80%), sau determinarea timpului necesar pentru a atinge o anumită tasare (de exemplu
calculul timpului necesar pentru ca un strat de pământ să atingă 95% din valoarea finală a tasării).
Factorul timp, T, pentru un moment de timp, t poate fi dedus din relația precedenta:
cv t
T=
H2
COMPRESIBILITATEA
În figura următoare sunt prezentate principalele tipuri de distribuție a presiunii interstițiale pe înălțimea
probei: rectangulară, trapezoidală, sinusoidă.
Distributie rectangulara Distributie triunghiulara Distributie trapezoidala Distributie sinusoidala

us us us
z
H uz uz t0 uz uz uz uz H
u0 H H t0 u0
2H
t=0 t0
H t0 t0 H
ub ub ub
uz=u0=const uz=ubz/H uz=us(1-z/H) uz=us-(us-ub)z/2H uz=us+(ub-us)z/2H uz=u0sin(z/2H)
Diagrame de distribuție a presiunii interstițiale în momentul inițial t = 0

COMPRESIBILITATEA
Graficele U - T pentru câteva situații.
Factorul timp, T
0 0.2 0.4 0.6 0.8 1 1.2 1.4 1.6 1.8 2
0
10
20
30
Gradul de consolidare, U
40
distributie rectangulara, drenare pe doua parti
50 distributie sinusoidala, drenare pe doua parti
distributie triunghiulara, drenare pe o parte
60
70
80
90
100
110
Relaţia U - T pentru diferite situaţii

COMPRESIBILITATEA
Curba de consolidare se obține pe baza încercării de compresiune in edometru sub sarcina constanta. Pentru
fiecare treaptă de încărcare, se reprezintă cuplul de valori formate din deformația specifica, , si momentul
de timp corespunzător, t.
Pe baza acestei curbe, se poate determina coeficientul de consolidare, cv, care este definit în teoria uniaxială
a lui Terzaghi, dupa cum s-a vazut anterior, prin:
T50  H 50
2
cv =
t 50
▪ T50 este factorul timp, care depinde de posibilitățile de drenare ale apei din pori (în cazul încercării în
edometru drenarea se realizează pe ambele fețe ale probei de pământ) şi de distribuția inițială a presiunii
interstițiale,
▪ H50 – distanța de drenare a apei la momentul t50 (când drenarea are loc prin ambele feţe ale probei,
distanța de drenare este egală cu jumătate din înălțimea totală a probei în acel moment),
▪ t50 – timpul necesar pentru a atinge 50% din consolidarea primară.
COMPRESIBILITATEA
h50
T50  H 50
2
cv =
t 50
Definirea notațiilor
h 50
H 50 = (dacă drenarea se realizează pe ambele fețe)
2
H 50 = h 50 (dacă drenarea se realizează pe o singură față)
h 50 = h 0 − h 50
h 50 - tasarea măsurată la momentul t50

COMPRESIBILITATEA
Curba de consolidare t 50
log t (min)
0.1 10" 40" 1 10 100 1000 10000
0
O
0%
x A
x
1
B
2
C
50 D
50%
3
4
(p)
100%
O'
5 Curba de consolidare a unei argile.
Construcţia lui Casagrande pentru
 (%)
determinarea coeficientului de
(t)
6
consolidare, cv
COMPRESIBILITATEA
Pentru determinarea lui t50 se utilizează construcția lui Casagrande
1. se marchează pe curba de consolidare punctele de abscise 10" şi 40" (punctele A şi B);

2. se măsoară segmentul vertical între ordonatele acestor două puncte (x);
3. se trasează un segment vertical egal cu x deasupra punctului A. Orizontala care trece prin punctul obținut
(O) reprezintă „zero” convențional al încercării (0% din consolidarea primară);
4. se găsește punctul de inflexiune al curbei (C ) și se trasează o tangentă (t) la curbă în acest punct;
5. se prelungește ultima parte dreaptă a curbei (p);
6. la intersecția dreptei (p) cu tangenta (t) se găsește punctul O' prin care trece orizontala care reprezintă
sfârșitul consolidării primare (100% din consolidarea primară);
7. la mijlocul distanței între dreapta de 0% şi cea de 100 % se găsește dreapta de 50%. La intersecția acestei
drepte cu curba se află punctul (D) care are ca abscisă t = t50 şi ca ordonată  = 50;
8. folosind valoarea 50 se calculează tasarea h50:  50  h0
h50 =
100
COMPRESIBILITATEA
După ce s-au trasat toate curbele de consolidare pentru fiecare treaptă de încărcare și s-a efectuat calculul
coeficienților de consolidare, se poate trasa curba de variație a coeficienților de consolidare, cv, în funcție de
încărcarea aplicată, . -4
c (x 10 cm /s)
v
2
10.00
9.00
8.00
7.00
6.00
5.00
4.00
3.00
2.00
1.00
Variația coeficienților de consolidare în
funcție de încărcarea aplicată 0.00
0 100 200 300 400 500 600 700 800 900 1000
 (kPa)
COMPRESIBILITATEA
Determinarea compresibilității pe teren
Încercarea cu placa
▪ Compresibilitatea pământurilor, caracterizata prin
modulul de deformație liniara E, poate fi determinata pe
teren prin încercarea cu placa, in sondaje deschise (STAS
8942/3-90).
▪ Se utilizează placi rigide, de regula cu forma circulara, cu
suprafața minima de 2500 cm2 (cea ce înseamnă un
diametru minim de 56,4 cm).
▪ Adâncimea la care se executa încercarea reprezintă cota
de fundare; in general trebuie sa existe un teren
omogen sub placa pe o grosime minima de 3d (d –
diametrul plăcii).
▪ Încercarea constă in aplicarea unor încărcări verticale, in
trepte, pe o placa rigida așezată pe stratul de pământ si
măsurarea tasărilor. Fiecare încărcare se menține pana
la stabilizarea tasării.
laboratorgeotehnic.wordpress.com
Încercarea cu placa
COMPRESIBILITATEA
Încercarea cu placa – schema orientativa a încercării cu placa
STAS 8942/3-90
COMPRESIBILITATEA
Încercarea cu placa – Prelucrarea rezultatelor
▪ Pe baza datelor încercării, se întocmesc graficele:
1. variația presiunii nete pe placa p cu timpul t;
2. variația tasării stabilizate s in funcție de timpul t;
3. variația tasării stabilizate s fata de presiunea pe placa p.
▪ Din graficul p – s se determina presiunea limita de

proporționalitate, pl, pana la care se păstrează
dependenta liniara intre presiunea unitara Încercarea cu placa – prelucrarea rezultatelor, STAS 8942/3-90
aplicata si tasare:
1. In cazul in care diagrama de presiune – tasare prezinta o

porțiune liniara urmata de o curbura pronunțată,
valoarea pl se determina direct pe diagrama la limita
porțiunii liniare.
Determinarea limitei de proporționalitate, pl, STAS 8942/3-90

COMPRESIBILITATEA
2. In cazul in care curbarea diagramei presiune – tasare se

realizează progresiv, odată cu creșterea încărcării, drept
presiune limita se ia presiunea corespunzătoare treptei n
de încărcare pentru care este îndeplinită condiția:
Determinarea limitei de proporționalitate, pl, STAS 8942/3-90
3. Pentru încercările pe pământuri coezive, in cazul in care condiția anterioara nu este îndeplinită in domeniul presiunilor
aplicate plăcii, se determina prin calcul valoarea lui pl astfel:
N, N` - coeficienți adimensionali care depind de valoarea de calcul a unghiului de frecare
interioara a pământului, ; c – valoarea de calcul a coeziunii;  - greutatea volumică a
pământului; d – diametrul plăcii.
In acest caz se considera drept presiune limita pl presiunea corespunzătoare ultimei trepte de încărcare înainte de
atingerea valorii
COMPRESIBILITATEA
▪ Valoarea modulului de deformație liniara E al stratului de pământ încercat se determina cu relația:
 - coeficient adimensional care depinde de forma plăcii (pentru placa circulară  = 0,79);
pl – presiunea limita determinata anterior, kPa;
d – diametrul plăcii, m;
sl – tasarea corespunzătoare lui pl, m;
 - coeficientul lui Poisson al pământului.
REZISTENTA LA FORFECARE
▪ În toate pământurile, o parte a rezistenței la forfecare este dată de frecarea care se manifestă în punctele
de contact între particulele solide. Componentele tangențiale și normale ale forțelor de contact care se
exercită între două particule sunt schematizate în figura alăturată.
▪ La pământurile grosiere (nisipuri, pietrișuri) rezistența la forfecare este direct

legată de valoarea coeficientului de frecare, , între particule, deși și alți Rn
R
parametri intră în joc.

A Rt
▪ În pământuri fine, în plus față de frecarea dintre particule există forțe de atracție
între particule:
Rt  Rn + C unde C este forța de coeziune, numită "coeziune reală" spre Frecarea intergranulară
deosebire de coeziunea aparentă care integrează efectul apei
interstițiale.
Această relație exprimă faptul că poate exista echilibru fără alunecare, chiar în absența unei forțe
normale.
▪ Rezistența la forfecare a unui pământ saturat este puternic influențată de posibilitatea de drenare a
apei. Se disting, din acest punct de vedere, două comportări ale acestor pământuri:
- comportarea pe termen scurt, când apa nu are timp să se dreneze. Pământul se deformează în acest caz
sub volum constant și apa joacă un rol important în comportarea pământului la forfecare.
- comportarea pe termen lung, unde, după un timp suficient de îndelungat, apa este drenată și
suprapresiunile interstițiale sunt disipate. Comportarea este dată de scheletul solid, apa nejucând nici
un rol.
▪ Ruperea intr-un masiv de pământ se produce acolo unde este depășită rezistenta la forfecare. Prin
cunoașterea rezistentei la forfecare se poate defini deci condiția de rupere la pământuri.
▪ Condiția de cedare sau de rupere a unui material poate fi scrisa in diferite moduri, de exemplu in
funcție de eforturi unitare (tensiuni) sau de deformații specifice sau in termeni energetici etc.
▪ La pământuri criteriul de cedare cu cea mai larga aplicabilitate este criteriul Mohr – Coulomb.
▪ Teoria de rezistenta a lui Mohr arata ca ruperea se produce atunci când pe un anumit plan, numit plan
de rupere, intre efortul unitar normal si cel tangențial exista relația:
𝜏𝑓 = 𝑓 𝜎 f – efortul unitar tangențial pe planul de rupere;
 - efortul unitar normal pe planul de rupere.
▪ O relație intre eforturile  si  corespunzătoare ruperii a fost propusa de Coulomb sub forma:
 f = tg  + c  - unghiul de frecare internă și c - coeziunea.

 şi c sunt parametrii rezistenței la forfecare.
▪ Ecuația anterioara reprezintă o dreapta in spațiul eforturilor  -. Aceasta este inclinata cu unghiul 
fata de orizontala si are ordonata in origine egala cu c. Aceasta dreapta reprezintă locul geometric al
eforturilor de cedare f -  si poarta denumirea de dreapta intrinseca, dreapta lui Coulomb sau
dreapta caracteristică.
400
▪ Verificarea îndeplinirii condiției de rupere intr-un punct din 350
masivul de pământ supus unei solicitări:

300
• Pentru ca intr-un punct din masivul de pământ supus unor

250
solicitări (date de o construcție, de exemplu) să se
f (kPa)
îndeplinească condiția de cedare, înseamnă ca eforturile (,) 200
din acel punct se situează pe dreapta intrinseca. 150 Dreapta intrinseca

• Daca eforturile (,) din acel punct se situează in spațiul de 
sub dreapta intrinseca, atunci in acel punct nu se produce 100
ruperea. 50
Cercul lui Mohr
• Situarea eforturilor (,) deasupra dreptei intrinseci nu este c
fizic posibila (ar însemna ca eforturile care se dezvolta in acel 0

0 50 100 150 200 250 300 350 400
punct depășesc valorile de rupere).  (kPa)
Dreapta intrinseca
▪ Dificultatea problemei consta in faptul ca intr-un punct din masivul de pământ nu acționează o singura
pereche de eforturi (,). Printr-un punct pot fi trasate o infinitate de plane; pe fiecare plan acționează o
pereche de eforturi (,). In concluzie trebuie verificat ca pe nici un plan nu se dezvolta o pereche de
eforturi (,) care îndeplinesc condiția de rupere.
▪ După cum se cunoaște de la rezistenta materialelor, starea de eforturi in jurul unui punct este descrisa de un
cerc, numit cercul lui Mohr. Acest cerc descrie toate eforturile (,) dintr-un punct, daca se considera orice
plan, cu orice inclinare, care trece prin acel punct.
▪ In acest caz verificarea îndeplinirii condiției de rupere este mult mai simpla:
• Daca cercul lui Mohr este tangent la dreapta intrinseca, atunci este îndeplinită condiția de cedare, iar
perechea de eforturi de rupere (,f) este punctul de tangenta intre cerc si dreapta intrinseca (caz a).
• Daca cercul lui Mohr se situează sub dreapta intrinseca, atunci in acel punct nu se produce ruperea (caz b).
• Situarea cercului lui Mohr deasupra dreptei intrinseci nu este fizic posibila (ar însemna ca eforturile care se
dezvolta in acel punct depășesc valorile de rupere), (caz c).
a b c
Verificarea condiției de rupere
▪ Relația rezistentei la forfecare Mohr – Coulomb poate avea diferite forme, in funcție de tipul pământului:
𝜏𝑓 = 𝜎𝑡𝑔𝜑 + 𝑐 - pământuri coezive
𝜏𝑓 = 𝜎𝑡𝑔𝜑 - pământuri necoezive (c = 0)
𝜏𝑓 = 𝑐 - pământuri ideal coezive ( = 0), reprezentate prin argile cu procent

mare de particule fine, saturate
pământuri coezive pământuri necoezive pământuri ideal coezive
Dreapta intrinseca pentru diferite tipuri de pământuri

Exprimarea condiției de cedare Mohr – Coulomb in termenii eforturilor principale
Criteriul de cedare Mohr – Coulomb poate fi scris si in termenii eforturilor principale 1 si 3.
Pentru aceasta se construiește cercul lui Mohr corespunzător stării de cedare (vezi figura) si in triunghiul OCT
se scrie (pamant necoeziv):
𝜎1 − 𝜎3
𝐶𝑇 2 𝜎1 − 𝜎3
𝑠𝑖𝑛𝜑 = =𝜎 + =
𝜎3 𝜎1 + 𝜎3
𝑂𝐶 1
2
90 + 𝜑 90 − 𝜑
1 − 𝑠𝑖𝑛𝜑 𝑠𝑖𝑛90 − 𝑠𝑖𝑛𝜑 2𝑐𝑜𝑠 2 𝑠𝑖𝑛 2
𝜎3 = 𝜎1 = 𝜎1 = 𝜎1
1 + 𝑠𝑖𝑛𝜑 𝑠𝑖𝑛90 + 𝑠𝑖𝑛𝜑 90 + 𝜑 90 − 𝜑
2𝑠𝑖𝑛 2 𝑐𝑜𝑠 2
90 + 𝜑 90 − 𝜑 2
90 − 𝜑
𝜎3 = 𝜎1 𝑐𝑡𝑔 𝑡𝑔 = 𝜎1 𝑡𝑔
2 2 2
2
𝜑
𝜎3 = 𝜎1 𝑡𝑔 45 −
2
Verificarea condiției de rupere – pământ necoeziv

Exprimarea condiției de cedare Mohr – Coulomb in termenii eforturilor principale
Pentru cazul pământului coeziv (vezi figura), in triunghiul O1CT se scrie:
𝜎1 − 𝜎3
𝐶𝑇 𝜎1 − 𝜎3
𝑠𝑖𝑛𝜑 = = 𝜎 +𝜎 2 =
𝑂1 𝐶 1 3
+ 𝑐 𝑐𝑡𝑔𝜑 𝜎1 + 𝜎3 + 2𝑐 𝑐𝑡𝑔𝜑
2
𝑐𝑜𝑠𝜑
𝜎1 𝑠𝑖𝑛𝜑 + 𝜎3 𝑠𝑖𝑛𝜑 + 2𝑐 𝑠𝑖𝑛𝜑 = 𝜎1 − 𝜎3
𝑠𝑖𝑛𝜑
𝜎1 1 − 𝑠𝑖𝑛𝜑 = 𝜎3 1 + 𝑠𝑖𝑛𝜑 + 2𝑐 𝑐𝑜𝑠𝜑
1 − 𝑠𝑖𝑛𝜑 𝑐𝑜𝑠𝜑 𝜑 1 − 𝑠𝑖𝑛2 𝜑

𝜎3 = 𝜎1 − 2𝑐 = 𝜎1 𝑡𝑔2 45 − − 2𝑐
1 + 𝑠𝑖𝑛𝜑 1 + 𝑠𝑖𝑛𝜑 2 1 + 𝑠𝑖𝑛𝜑 2
2
𝜑 𝜑
𝜎3 = 𝜎1 𝑡𝑔 45 − − 2𝑐 𝑡𝑔 45 −
2 2
Verificarea condiției de rupere – pământ coeziv

Metodica determinării rezistentei la forfecare
Condițiile de solicitare a probei de pământ in cursul determinării rezistentei la forfecare influențează in
măsură însemnată valorile parametrilor rezistentei la forfecare  si c.
De aici rezulta doua concluzii importante:
•  si c nu reprezintă niște constante fizice ale unui pământ; valoarea lor trebuie corelata cu modul de
obținere;
• in determinarea lui  si c trebuie aleasa acea metodica de determinare care simulează cel mai bine
condițiile reale de solicitare.
Încercările de laborator pentru determinarea rezistentei la forfecare cuprind, de regula, doua faze:
• faza de consolidare - caracterizata de deformații care produc îndesarea probei;
• faza de forfecare (rupere) - caracterizata de deformații de lunecare care produc forfecarea (ruperea)
probei.
Determinarea rezistentei la forfecare in laborator
Încercările de laborator utilizate, în general, pentru determinarea parametrilor rezistenței la forfecare sunt
încercarea de forfecare directă și încercarea de compresiune triaxială.
▪ Încercarea de forfecare directă este realizată pe o probă rectangulară pusă într-o casetă constituită din
două jumătăți, una fixă, cealaltă mobilă (vezi figura).
Planul de forfecare este impus și reprezintă planul median al casetei. Se aplică o forță normală, N, și o forță
de forfecare, T, aceasta din urmă fiind mărită până la rupere. Eforturile care acționează pe planul de rupere
sunt:
N
 = N , = T unde A este secțiunea probei

A A
T
Dreapta intrinsecă este obținută prin realizarea a minimum 3 

încercări cu valori  diferite și prin raportarea valorilor de A

B
vârf într-un grafic ( - ). 

Plan de forfecare
Principiul încercării de forfecare directă

▪ Încercarea de forfecare directă este realizată pe o probă rectangulară pusă într-o casetă constituită din
două jumătăți, una fixă, cealaltă mobilă (vezi figura).
Principalele dezavantaje ale încercării de forfecare directe

sunt planul de forfecare impus și imposibilitatea urmăririi
variaților presiunii interstițiale. N
Tipurile de încercări care vor fi descrise mai târziu (UU, CU,

CD) pot fi realizate, de asemenea, în aparatul de forfecare 
T

directă, prin alegerea unor valori adecvate ale vitezei de A B

forfecare, permițând sau nu, astfel, drenarea apei din pori. 
Plan de forfecare
Principiul încercării de forfecare directă

▪ Încercarea de compresiune triaxială permite aplicarea asupra unei probe de pământ cilindrice introdusă
într-o membrană, o stare de eforturi apropiată de cea reală. Starea de eforturi este realizată prin aplicarea
mai întâi a unei presiuni izotrope, 0, prin intermediul unui fluid (tensor sferic) şi apoi a unei presiuni
normale verticale, , (deviatorul) prin intermediul unui piston. Deviatorul este mărit treptat, menținând
0 constant până la rupere (vezi figura).  
3=0 
D
La extremitățile probei sunt amplasate pietre
poroase rigide care sunt legate la un sistem care
3 3 3 3
permite măsurarea presiunii interstițiale, u, și H + =
efectuarea sau nu a drenării apei din pori.
3 

Starea de eforturi într-o încercare triaxială

▪ Încercarea de compresiune triaxială
Dreapta intrinsecă (dreapta lui Coulomb) este construită prin trasarea cercurilor lui Mohr pentru eforturile
principale, 1 şi 3 la rupere, pentru mai multe probe, ea fiind tangenta comună a acestor cercuri.
800
De notat că unghiul 2 pe figură reprezintă dublul 700
unghiului de înclinare a planului de rupere față de

600
orizontală.
500
f (kPa)
400
300
Cercurile lui Mohr la rupere Dreapta intrinseca
200 
Proba 1
100 Proba 2
c 2
0
0 100 200 300 400 500 600 700 800
3 1r 3 1r
 (kPa)
Dreapta intrinsecă determinată pe baza încercării triaxiale
▪ Rezistența la forfecare a pământurilor necoezive
Dreapta intrinsecă a acestor pământuri trece prin origine (c = 0).
Rezistența la forfecare depinde în mod esențial de coeficientul de
frecare între granulele pământului () și de starea de îndesare a 400
acestuia (gradul de îndesare, ID).
350
Atunci când un element dintr-un pământ necoeziv este supus unui 300
efort de forfecare, acesta suferă o variație de volum. Sensul acestei 250

variații depinde de starea de îndesare.
f (kPa)
200
Dreapta intrinseca a unui pamant necoeziv
150
100 
50
c=0
0
0 50 100 150 200 250 300 350 400
 (kPa)
Dreapta intrinsecă a unui pământ necoeziv

Determinarea rezistentei la forfecare in laborator indesat
▪ Rezistența la forfecare a pământurilor necoezive

densitate critica
 (kPa)
o Dacă nisipul este afânat, curba − nu prezintă un maxim şi
variația de volum este negativă.
o Pentru un nisip îndesat curba − prezintă o valoare maximă, afanat
iar variația de volum este pozitivă.

o Pentru o probă de nisip care are o densitate inițială pentru  (mm)
care nu apar variații de volum în timpul forfecării, curba −
nu prezintă un maxim, dar  atinge foarte repede valoarea
limită. Densitatea acestui pământ se numește densitate
critică. indesat
o Este important de remarcat că cele trei curbe tind spre

aceeași valoare . densitate critica
V/V
o Într-un nisip îndesat saturat solicitările dinamice duc la
creșterea eforturilor efective: volumul creste, presiunea
interstițială scade, deci rezistența la rupere creste. afanat
o Dimpotrivă, în cazul unui nisip afânat, volumul scade,

presiunea interstițială crește, efortul efectiv scade și apare
 (mm)
lichefierea. Comportarea la forfecare a pământurilor necoezive
▪ Rezistența la forfecare a pământurilor coezive saturate
Rezistența la forfecare a pământurilor coezive saturate este diferită în funcție de condițiile de drenare și de
consolidare existente. Din aceste puncte de vedere se diferențiază trei comportări modelate prin trei tipuri de
încercări: CD (consolidată - drenată), UU (neconsolidată - nedrenată) și CU (consolidată - nedrenată).
Încercarea CD
Încercarea CD constă în determinarea dreptei intrinseci proprii comportării scheletului solid și este utilizată
pentru descrierea comportării pe termen lung a pământului.
Proba de pământ este consolidată sub un efort izotrop, 0. Drenarea este deschisă și faza de consolidare este
terminată când suprapresiunile interstițiale sunt complet disipate (u = 0).
Se creste apoi 1, permițând în continuare drenarea apei din pori, foarte încet, până la rupere. Presiunea
interstițială, u, rămâne nulă.
Încercarea CD
Schema stării de eforturi într-o probă supuse unei încercări de tip CD este arătată în figura următoare.
 = ` + u – distribuția efortului in
pământ (principiul presiunii efective)
1 = 3 = o
dar presiunea apei u = 0
`1 = `3 = o
1 = o + 1
3 = o
dar presiunea apei u = 0
`1 = 1 = o + 1
`3 = o
Eforturile în timpul unei încercări de tip CD
400
Încercarea CD
Dacă pământul este supraconsolidat dreapta 350
intrinsecă obținută este ca cea arătată în figura

300
următoare.
250
f (kPa)
Parametrii rezistenței la forfecare sunt numiți 200
Argile supraconsolidate
parametri efectivi:
` – unghiul de frecare efectiv, 150
f = tg' + c ' '
c` – coeziunea efectivă (drenată).
100
50
c'
3' 1'
0
0 50 100 150 200 250 300 350 400
' (kPa)
Încercarea CD pe o argilă normal consolidată

400
Încercarea CD
Dacă argila este normal consolidată, rezistența la 350
forfecare nu este dată decât de frecarea dintre

300
particulele de pământ, iar coeziunea drenată este
nulă. 250
f (kPa)
Parametrii rezistenței la forfecare sunt numiți 200
parametri efectivi:
` – unghiul de frecare efectiv, 150
c` – coeziunea efectivă (drenată).

100 '
50
c' = 0
0
0 50 100 150 200 250 300 350 400
' (kPa)
Încercarea CD pe o argilă supraconsolidată
Încercarea UU
Încercarea UU este utilizată pentru caracterizarea comportamentului pe termen scurt și poate fi realizată pe
probe de pământ saturat sau nu.
Proba de pământ este supusă, cu drenarea împiedicată, unei stări de eforturi izotrope, 0. Apoi, se crește 1
până la rupere.
Starea de eforturi care se dezvoltă în interiorul probei saturate poate fi descrisă pe faze după cum urmează:
• după prelevare, proba de pământ nefiind supusă la nici o încărcare (1 = 3 = 0), se decomprimă. Rezultă
astfel o presiune interstițială negativa:
▪ 1 = 3 = 0 din cauza decomprimării; efortul total scade

la zero de la valoarea existenta anterior prelevării;
▪ Drenarea este împiedicata si presiunea apei u va fi
diminuata cu valoarea decomprimării considerata uo,
deci u = uo
▪ Rezulta ca efortul efectiv este `1 = `3 = -uo (din relația
generala 0 = ` + uo).
Stare de eforturi după prelevarea probei
Încercarea UU
• în timpul comprimării izotrope, se măresc 1 și 3 în același timp de la 0 la 0. Drenarea fiind închisă,
presiunea interstițială, u crește cu 0 :
Se aplica efortul de consolidare, 1 = 3 = o
Drenarea fiind închisă, întregul efort se transmite apei

din pori: u = uo + o
Rezulta ca efortul efectiv rămâne neschimbat:

`1 = `3 = -uo
Stare de eforturi după comprimarea izotropă

Încercarea UU
• apoi, volumul fiind păstrat constant și 3 = 0, deviatorul este mărit. Starea de eforturi în probă în timpul
forfecării este cea arătată în figura de mai jos. Suprapresiunea interstițială generată pe timpul forfecării,
u este independentă de 0 şi depinde numai de deviatorul, .
Se aplica efortul deviatoric 1
Eforturile totale vor fi:
1 = o + 1
3 = o
Efortul deviatoric aplicat determina o creștere a

presiunii apei din pori u:
Drenarea fiind închisă, întregul efort se transmite
apei din pori: u = uo + o + u uo + o + u
Rezulta ca efortul efectiv va fi:

`1 = o + 1 - uo - o - u = -uo - u + 1
`3 = o - uo - o - u = -uo - u Stare de eforturi în timpul încercării UU
Încercarea UU 400
• Dreapta intrinsecă obținută în acest caz este arătată în

350
figura următoare.
300
Coeziunea este denumită coeziunea nedrenată, cu. 250
Ea depinde de presiunea de consolidare, p.
f (kPa)
200
150
100 f = c u
cu
50
0
0 50 100 150 200 250 300 350 400
 (kPa)
Încercarea UU pe un pământ saturat. Coeziunea nedrenată.

▪ Rezistența la forfecare a pământurilor coezive nesaturate
500
Încercarea UU
450
• În cazul unei încercări UU pe o probă de pământ nesaturat, 400
atât timp cât pământul nu devine saturat, rezistenţa la 350

forfecare creşte cu 3. Dreapta intrinsecă este cea
300
prezentată în figura alaturata.
f (kPa)
250
Parametrii corespunzători sunt: 200

cuu - coeziunea aparentă,
uu - unghiul de frecare aparent.
150
UU
100
Proba 2
50 Proba 1
c UU
0
0 100 200 300 400 500
 (kPa)
Încercarea UU pe un pământ nesaturat. Definirea

parametrilor aparenți ai rezistenței la forfecare
Încercarea CU
Încercarea CU are două scopuri: determinarea coeziunii nedrenate, cu în funcție de presiunea de consolidare,
p şi determinarea lui ' şi c' pe termen lung prin măsurarea presiunii interstițiale, u în momentul ruperii.
Proba este consolidată sub un efort izotrop, 0. Apoi, cu drenarea închisă, se crește 1 până la rupere. Starea de
eforturi pe timpul diferitelor faze ale încercării este prezentată în figura următoare.
1 Se aplica efortul de consolidare, 1 = 3 = o
Drenarea fiind permisă, efortul apei din pori se
menține nul: u = 0
Rezulta ca efortul efectiv este:
`1 = `3 = o
2 Se aplica efortul deviatoric 1
Drenarea fiind închisă, efortul apei din pori
devine: u = u
Rezulta ca efortul efectiv este:
`1 = o + 1 - u
`3 = o - u Starea de eforturi în timpul încercării CU
Încercarea CU 500
Razele cercurilor lui Mohr la rupere în eforturi totale indica 450
coeziunea nedrenată corespunzătoare fiecărei valori 0. 400

Punctele (0, cu) sunt aliniate pe o dreaptă de pantă  şi
350
ordonată la origine cu0. Aceasta nu este o dreaptă intrinsecă
pentru că ea exprimă comportarea unui amestec solid - 300
f (kPa)
lichid. 250
200

150
cu2
100
cu1
Proba 2
cu0 50 Proba 1
0
0 100 200 300 400 500
3 = 0 1  (kPa)
Cercurile lui Mohr în încercarea CU

400
Încercarea CU
Măsurând presiunea interstițială u în momentul ruperii, se 350
pot trasa cercurile lui Mohr în eforturi efective şi determina

300
astfel dreapta intrinsecă a scheletului solid şi parametrii
efectivi ' și c’. 250
f (kPa)
200
150
'
100
50 c'
0
0 50 100 150 200 250 300 350 400
3' 3 1' 1  (kPa)
Cercurile lui Mohr în încercarea CU

▪ Rezistența la forfecare a pământurilor coezive saturate 350
Compresiune simplă (monoaxială)

300
Coeziunea nedrenată, cu poate fi ușor determinată pe baza
încercării de compresiune simplă (monoaxială), care constă în 250
ruperea unei probe cilindrice de pământ între platourile unei
prese. Efortul axial la rupere, Rc, este egal cu dublul coeziunii 200
f (kPa)
nedrenate.
150
100
cu f = c u
50
0
0 50 100 150 R c 200 250 300  (kPa)
Determinarea coeziunii nedrenate pe baza

unei încercări de compresiune simplă
Parametrii presiunii interstițiale
Fie o probă de pământ în stare de echilibru consolidată (u = 0) sub o stare de eforturi triaxiale cu simetrie de
revoluție (1, 2 = 3). Dacă se supune proba unei creșteri de eforturi 1, 3, rezultă o creștere a presiunii
interstițiale u:
u = B3 + A(1 − 3 )
unde A şi B sunt parametrii presiunii interstițiale.
Parametrul B reprezintă procentul de eforturi preluat de fluidul interstițial atunci când apare o creștere a
eforturilor hidrostatice (3). Pentru un pământ saturat B = 1.
Parametrul A ține cont de faptul că starea de eforturi nu este hidrostatică.
Cunoașterea parametrilor A și B permite calculul în orice punct al masivului de pământ a presiunilor
interstițiale în funcție de eforturile totale. In consecință se pot astfel calcula în orice punct al masivului
eforturile efective și parametrii efectivi ai rezistenței la forfecare.
Punerea în presiune a celulei într-o încercare UU dă imediat valoarea presiunii interstițiale care permite
calculul lui B. Valoarea u la rupere permite calculul lui A.
Drum de efort
Pentru reprezentarea stării de eforturi în timpul unei încercări se utilizează două perechi de variabile:
 1 +  3 1' +  3'
s = sau s' = =s−u Curbele care unesc toate punctele reprezentative ale succesiunii
2 2
 si stării de eforturi poartă numele de drumuri de efort.
 t = 1 −  3
 2
 1 + 2 3 ' +2'3
p = sau p' = 1 = p−u
 3 3
q = 1 -  3
Drumuri de efort pentru diferite tipuri de încercări

Încercarea de forfecare directă
Principiul încercării: forfecarea unei probe de pământ după un plan median impus. Proba este amplasată într-
o casetă rigidă formată din două jumătăți independente.
Aparat de forfecare directă compus din:
• batiu (0);
• caseta de forfecare compusă din două jumătăţi dintre care una fixă (1) şi una mobilă (2) şi două plăci drenante (6, 7);
• dispozitiv de aplicare a încărcării cu braţ de levier (4), piston (3) şi greutăţi
• dispozitiv de producere a deplasării orizontale relativă între cele două jumătăţi de casetă (13);
• sisteme de măsurare a eforturilor (inel dinamometric care se deformează sub forţa de forfecare, deformaţia acestuia
fiind ulterior transformată în unităţi de forţă) (8) şi a deformaţiilor (un microcomparator care permite măsurarea
deformațiilor verticale ale probei, (9).
Aparat de forfecare directă
Probe de pământ
6x6 cm2, înălțime de 2 cm
Schema de principiu a aparatului de forfecare directă

Prepararea probei de pământ:
În cazul pământurilor coezive, se utilizează probe netulburate, fasonate la dimensiunile casetei cu ajutorul
unui fir și a ștanței metalice a aparatului sau prelevate direct în ștanța aparatului cu ajutorul unei prese
hidraulice.
Caseta de forfecare este amplasată în aparat, se solidarizează cele două jumătăți și se pune piatra poroasă
inferioară. Apoi, proba din ștanța metalică este transferată în casetă cu ajutorul unui piston şi se pune placa
drenantă superioară și pistonul prin intermediul căruia se va aplica forța normală.
În cazul pământurilor necoezive, după solidarizarea celor două jumătăți de casetă şi punerea primei plăci
poroase (inferioare), materialul este introdus în casetă la o densitate dată sau compactat direct în casetă. Se
amplasează ulterior cea de-a doua placă poroasă şi pistonul.
Se cântărește: caseta goală = m1, caseta + proba = m2.

Se realizează citirile de referință pe microcomparator şi inelul dinamometric.
Pentru a obține parametrii de rezistență la forfecare (, c), trebuie realizate încercări pe cel puțin trei probe.
Metodologia încercării:
1. Faza de consolidare
Această fază este valabilă pentru încercările de tip CU sau CD.

Proba este supusă la efortul normal dorit, c, de obicei corespunzător celui sub care se află proba în
amplasament. Acest efort este păstrat până la stabilizarea deformațiilor verticale, h, valoarea finală sub
încărcarea c fiind numită hc.
În timpul acestei faze este indicat ca proba să fie inundată.
2. Faza de forfecare
Forfecarea probei poate fi realizată cu diferite viteze, în funcție de tipul de comportare modelat (CU, CD, UU).
Pentru a realiza o încercare drenată (CD), este recomandată utilizarea vitezelor următoare pentru viteza de
forfecare:
- 1  1.5 mm/min nisip grosier sau mediu
- 0.5 mm/min nisip fin
- 0.1 mm/min praf
- 0.05 mm/min pământ argilos
- 0.01 mm/min argile grase
Pentru o încercare nedresată (CU, UU) se va utiliza o viteză de forfecare de 1 - 1.5 mm/min.
Fiecare dintre cele trei probe va fi supusă la un efort normal diferit. Valorile eforturilor normale aplicate,
conform STAS 8942/2-82, sunt:
- 50, 100 şi 150 kPa – pentru pământuri argiloase cu consistență redusă și nisipuri afânate;
- 100, 200 şi 300 kPa – pentru pământuri argiloase cu consistență ridicată și pentru nisipuri mediu îndesate;
- 200, 300 şi 400 kPa – pentru pământuri argiloase în stare tare și nisipuri îndesate.
Forfecarea probei începe după faza de consolidare dacă este vorba de o încercare de tip CD sau CU sau
imediat după aplicarea presiunii normale dacă este vorba de o încercare de tip UU.
În timpul forfecării se înregistrează citirile de pe microcomparator (deformația verticală, h) și inel
dinamometric (deformația orizontală; citirea se notează cu nd) la diferite momente de timp:
- pentru încercări de tip CD:
• nisipuri şi prafuri: 1, 2, 3, 4, 6, 8, 10, 15, 20, 25, 30, 40, 50 min și până se obține ruperea;
• pământuri argiloase: 10, 20, 30 min și până se obține ruperea;
• argile grase: ½, 1, 1 ½ h și până se obține ruperea.
- pentru încercările de tip CU și UU: la intervale de 15".
Ruperea este atinsă în momentul în care se înregistrează o diminuare evidentă a forței de forfecare (citirea
deformației inelului dinamometric) sau atunci când aceasta rămâne constantă după o deplasare de forfecare
de 5 mm. Valoarea corespunzătoare ruperii se numește valoare de vârf.
Proba este apoi scoasă din aparat, cântărită, uscată și din nou cântărită.
Prelucrarea rezultatelor:
1. Calculul parametrilor fizici
Se calculează parametrii fizici care caracterizează fiecare probă înainte şi după încercare: , w, n, e, Sr.
Pentru ședința de laborator:

- suprafața probei A = 36 cm2;
- înălțimea inițială a probei: h0 = 2 cm.
2. Curba de mobilizare a efortului de forfecare,  cu deplasarea, 
Citirile deformațiilor inelului dinamometric, nd, reprezintă forța T impusă casetei și care duce la forfecarea
probei. Pentru a deduce valoarea forței T, trebuie utilizată curba de etalonare a inelului dinamometric.
Pentru a calcula efortul de forfecare,  în fiecare moment, t se utilizează formula:
= T unde Ac este suprafața corectată a probei (suprafața de forfecare).
Ac
De fapt, pe timpul forfecării, suprafețele de contact a celor două pârți ale probei care este
forfecată se diminuează (vezi figura).
Ac = L(L − 2) unde  este deplasarea orizontală a casetei:
 = v t v fiind viteza de forfecare și t timpul.
Definirea suprafeţei de forfecare

200
180
Se trasează curba  în funcție de .

160
140
f3 = 126.3 kPa
120
f2 = 102.6 kPa
 (kPa)
 = 300 kPa
100
f1 = 80.5 kPa
80 r3 = 81.1 kPa
2 = 200 kPa
60
1 = 100 kPa r2 = 54.9 kPa
40
r1 = 29.9 kPa
20
0
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
 (mm)
Curbe de mobilizare  - 
Reținând de pe aceste curbe numai valorile de vârf, f, sau numai pe cele reziduale, r, se poate trasa dreapta
intrinsecă corespunzătoare şi determina parametrii de vârf (, c) sau reziduali (r, cr).
Dreapta intrinsecă este trasată printre punctele experimentale, utilizându-se în general o regresie liniară.
Totuși, este bine să se analizeze aspectul probei de pământ înainte și după încercare, în scopul semnalării
eventualelor particule grosiere sau a oricărui alt element susceptibil că poate influența valorile măsurate și în
consecință trasarea dreptei intrinseci.
În cazul pământurilor necoezive, dreapta intrinsecă trebuie să treacă prin origine (c = 0), dar poate apare și o
ușoară coeziune datorată unor eventuale legături de cimentare între particule.
Încercarea de forfecare directă 400
Prelucrarea rezultatelor: 350
300
250
 (kPa)
200
150  = 13°, c = 57.3 kPa

Dreapta intrinseca de varf
y = 0.229x + 57.333
100 r = 14°, cr = 4.1 kPa
50
Dreapta intrinseca reziduala
y = 0.256x + 4.1
0
0 50 100 150 200 250 300 350 400
 (kPa)
Drepte intrinseci de vârf şi reziduală

Încercarea de forfecare reversibilă
Principiul încercării:
Scopul încercării este de a impune probei de pământ o valoare superioară a deplasării  pentru a se putea
obține valoarea rezistenței la forfecare reziduale, r, care, în special la pământurile argiloase, este atinsă
pentru deplasări mari. În general, aparatul clasic de forfecare directă nu permite impunerea unei deplasări
mai mari decât 6 - 7 mm.
În momentul în care deplasarea a atins cursa maximă permisă de aparat, se inversează sensul de deplasare și
se realizează astfel mai multe cicluri de forfecare.
Singura diferență față de încercarea clasică este că, după atingerea valorii maxime de deplasare (cursa
aparatului), se inversează sensul deplasării până la atingerea poziției inițiale și se reia forfecarea.
Se vor realiza mai multe cicluri pentru obținerea unui cvasi-palier al eforturilor de forfecare care definesc
rezistența la forfecare reziduală.
Încercarea de forfecare reversibilă
Curba de mobilizare a eforturilor de 180
forfecare, , cu deplasarea, , va avea 160

alura prezentată în figura următoare.
140
Prelucrarea rezultatelor se face ca în 120
 (kPa
cazul încercării de forfecare clasice. 100
80
60
40
r
20
0
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
 (mm)
Curba de mobilizare  -  în încercarea de forfecare reversibilă

Încercarea de compresiune triaxială
Echipament specific necesar:
- cronometru;
- ștanțe pentru prelevarea probei;
- aparat triaxial. Acesta este alcătuit dintr-un ansamblu de elemente care trebuie să asigure următoarele
funcțiuni:
- aplicarea de solicitări axiale și radiale asupra unei probe cilindrice;
- determinarea deformațiilor axiale, 1 și eventual radiale, 3 și a volumelor de apă adsorbită sau
expulzată de probă;
- măsurarea efortului vertical și a presiunii radiale;
- măsurarea, în funcție de tipul încercării, a presiunii interstițiale.
Acesta trebuie să cuprindă:
- o celulă triaxială;
- un dispozitiv de încărcare;
- un dispozitiv de măsură.
Figura prezintă un exemplu de aparat triaxial care
utilizează lichid pentru aplicarea efortului izotrop 3.
Există, de asemenea, dispozitive care utilizează aerul
comprimat, cum este acela din laboratorul didactic de
geotehnică din UTCB.
Schema de principiu a aparatului de compresiune triaxiala

Celula triaxială cuprinde:

- o bază prevăzută cu ieșiri hidraulice echipate cu vane de
volum constant;
- o celulă transparentă care trebuie să reziste la o
presiune de minim 1.5 MPa;
- partea superioară care conține circuitul de drenaj;
- capacul celulei prevăzut cu un dispozitiv de evacuare a
aerului;
- un piston;
- pietre poroase;
- o membrană de cauciuc pentru separarea probei de
lichidul din celulă.
Aparat de compresiune triaxiala
Prepararea probelor de pământ:
Probele sunt cilindrice și au secțiune constantă. Înălțimea acestora, h, trebuie să fie de 1.9 - 2.2 ori diametrul.
Diametrul va fi ales astfel:
- cel puțin de 5 ori dimensiunea maximă a particulelor pentru un pământ cu un grad de neuniformitate
ridicat;
- cel puțin de 10 ori dimensiunea maximă a particulelor pentru un pământ uniform.
Probele sunt confecționate după ce au fost prelevate cu ajutorul unui ștuț cu pereți subțiri și fasonate cu
ajutorul unui fir sau cuțit subțire.
Probele pot fi și reconstituite prin compactare.
Probele din pământ necoeziv sunt preparate prin pluvierea pământului uscat într-un cilindru plasat pe baza
celulei triaxiale.
O membrană este amplasată în interiorul cilindrului înainte de confecționarea probei.
Se dezaerează pietrele poroase prin scufundarea în apă demineralizată.
Circuitele de drenaj trebuie să fie saturate şi dezaerate.
Între probă şi pietrele poroase se pot pune discuri de hârtie de filtru.
Prepararea probelor de pământ:
Proba este apoi pusă în celulă urmărindu-se următoarele etape:
- se pune discul inferior de hârtie de filtru, apoi proba de pământ;
- se instalează discul superior de hârtie de filtru şi piatra poroasă superioară;
- se pune în jurul probei membrana de cauciuc înmuiată în prealabil. Se fixează de bază cu un elastic;
- se elimină aerul prin ridicarea cu atenție a membranei;
- se fixează membrana la nivelul superior;
- se pune celula transparentă;
- se umple celula cu lichid.
Pentru toate tipurile de încercări sunt necesare minim 3 probe.
Încercarea UU
I. Saturarea
Încercarea de tip UU poate fi realizată pe probe saturate (se determină cu) sau nesaturate (se determină
parametrii aparenţi, cuu şi uu).
În cazul pământurilor necoezive, saturarea este realizată printr-o curgere ascensională sub o presiune
inferioară presiunii din celulă. Se continuă saturarea până când curgerea este continuă şi apoi se aplică o
contra-presiune de câțiva kPa. Se menține pentru un timp o presiune în celulă superioară cu 20 kPa faţă de
contra-presiune.
În cazul pământurilor coezive, se aplică în celulă, cu circuitul de drenare închis, presiunea c şi o contra-
presiune uCP. Se deschide drenarea.
Contra-presiunea permite ameliorarea saturării grație comprimării și a dizolvării bulelor de gaz în lichidul
interstiţial.
Încercarea UU
I. Saturarea
Se închide circuitul de drenare și se aplică o variație de presiune în celulă c = 50 kPa. Se determină în
funcție de timp variația presiunii interstițiale u care rezultă. Se deduce B:
u
B=
 c
Se determină gradul de umiditate (B = 1 pentru pământ saturat). Dacă Sr este inferior valorii de 99%, se
mărește contra-presiunea în trepte până se obține această valoare.
Încercarea UU
II. Aplicarea efortului izotrop
Aplicarea în celulă a unei presiuni prin intermediul fluidului 3 = c.

Încercarea UU
III. Forfecarea
După aplicarea presiunii în celulă, circuitele de drenare fiind închise, forfecarea începe cu o viteză de
deplasare constantă, corespunzătoare unei viteze de deformație între 0.5 % şi 1.5 % pe minut.
Se măsoară, la diferite intervale de timp:
- forța axială: Fi;
- deplasarea axială: Hi;
- presiunea în celulă: c.
Încercarea este oprită atunci când deformația atinge 15%.
După anularea forței axiale şi a presiunii de consolidare, se goleşte celula, se scoate proba şi se cântăreşte. Se
determină umiditatea finală.
Încercarea CU
I. Saturarea
- idem ca în încercarea UU.
II. Consolidarea
Consolidarea se face sub o presiune izotropă, 3 = c.

În cazul pământurilor necoezive, consolidarea este în general rapidă. Convențional, consolidarea este
terminată când viteza de evacuare a lichidului interstițial este cea care determină:
V 1 Vs
  unde: V este variaţia de volum a probei, t – intervalul de timp, Vs – volumul lichidului
t 100 t s
expulzat în cursul consolidării până în momentul ts şi ts momentul de timp actual.
Încercarea CU
II. Consolidarea
t100
ts
În cazul pământurilor coezive, se trasează curba V - t s
Consolidarea este terminată când punctele se aliniază pe o

asimptotă. Se notează valoarea Vs.
V
Curba V - t s
Încercarea CU
III. Forfecarea
La sfârșitul consolidării circuitele de drenare sunt închise și forfecarea începe imediat cu o viteză de forfecare
dată, crescând deviatorul până la rupere.
Se măsoară la diferite momente de timp:
- presiunea în celulă: c;
- presiunea interstițială: ui.
Sfârșitul încercării se derulează ca în cazul încercării UU.

Încercarea CD
I. Saturarea
- idem ca în încercarea UU.
II. Consolidarea
- idem ca în încercarea CU.

Încercarea CD
III. Forfecarea
La sfârșitul consolidării, menținând-se circuitele de drenare deschise, se începe forfecarea.

Măsurătorile realizate în timpul încercării sunt:
- presiunea în celulă: c;
- presiunea interstițială: u0 sau uCP;
- variația de volum: Vi.
Sfârșitul încercării - idem ca în cazul încercării UU.

Încercarea UU
Se calculează:
F
1 = + c
A
3 = c
q = 1 −  3
H
1 =  100(%)
H0 • Se trasează curbele: q - 1, cercurile lui Mohr în planul ( - ) şi dreapta intrinsecă,
apoi se determină fie cu, fie cuu şi uu.
• Pentru trasarea drumului de efort se calculează p şi q sau s şi t.
Încercarea CU Se calculează:
Încercarea CD Se calculează:
Corecția suprafeței A (a probei)
V0 − Vs − Vi  H i  V0 – volumul probei înainte de încercare;
A= 1 + 
H 0 − H s − H i  2(H 0 − H s ) H0 – înălțimea probei înainte de încercare;
Vs – diminuarea volumului probei în timpul consolidării;
Hs – diminuarea înălțimii probei în timpul consolidării:
1 Vs
H s =   H0
3 V0 Hs – înălțimea probei după consolidare: H s = H 0 − H s
Vi – variația de volum a probei pe timpul forfecării

V0
În încercarea UU: Hs = 0, Vs = 0, Vi = 0, A=
H0
În încercarea CU: Vi = 0.

SANTIER.....................
Trasarea dreptei intrinseci 700
Diagrame de eforturi - compresiune triaxiala FORAJ….....................
PROBA Nr…..............
ADANCIMEA….........
600
 (kPa) 500
400
300
200 UU
DATA...................
OPERATOR................
100
c UU
0
0 100 200 300 400 500 600 700 800  (kPa)
Exemplu. Încercarea triaxială UU. Cercurile lui Mohr şi dreapta intrinsecă

Determinarea rezistentei la forfecare pe teren
Vane test – scizometrul de șantier
Se mai numește si aparatul cu palete datorita alcătuirii acestuia (vezi figura).
Principiul – înregistrarea momentului de
torsiune, Mt, necesar pentru rotirea moment de torsiune
completa a paletelor in teren. Acestea
vor descrie un cilindru cu înălțimea
identica cu a paletelor, h, si cu diametrul
egal cu deschiderea paletelor, d. Pe
întreaga suprafață a cilindrului va fi paleta
atinsa rezistenta la forfecare a
terenului, f.
suprafață de
forfecare
Vane test. Principiul încercării

Determinarea rezistentei la forfecare pe teren
Vane test – scizometrul de șantier
350
Se scrie ecuația de echilibru intre momentul de torsiune necesar rotirii paletelor (măsurat) si efortul de
forfecare dezvoltat pe suprafața cilindrului: 300
𝑑 𝜋𝑑2 2 𝑑 ℎ𝑑2 𝑑3 250

𝑀𝑡 = 𝜏𝑓 𝜋𝑑ℎ + 𝜏𝑓 2 = 𝜏𝑓 𝜋 +
2 4 32 2 6
200
f (kPa)
Având in vedere ca se obține direct efortul tangențial de
forfecare, f, fără efortul normal corespunzător, , 150
încercarea este rezervata pământurilor la care dreapta

intrinseca este orizontala ( = 0), iar f = cu (pământuri ideal 100
f = c u
coezive – argile grase saturate). cu
50
0
0 50 100 150 R c 200 250 300  (kPa)
Dreapta intrinseca pentru pământuri ideal coezive

Factori de influenta
Pământuri grosiere - nisipuri 𝜏𝑓 = 𝜎𝑡𝑔𝜑
Rezistenta la forfecare a nisipurilor este caracterizata prin mărimea unghiului de frecare interioara, , care
depinde atât de natura si starea fizica a pământului, cât si de condițiile de încercare.
Se considera o secțiune verticala printr-o proba de nisip îndesat supusa forfecarii directe (vezi figura). Planul
obligat de forfecare 1-1 intersectează atât pori, cat si particule. Rezistenta particulelor este mult mai mare
decât a legăturilor dintre acestea. Ca urmare, forfecarea este precedata de o umflare care permite o
rearanjare a particulelor in lungul planului de forfecare.
In concluzie, in cazul nisipurilor îndesate forfecarea este precedata de o „descleștare” a particulelor care va
indica o valoare de vârf a rezistentei la forfecare.
După rearanjarea particulelor, valoarea rezistentei la forfecare va
reflecta doar frecarea dintre particule (valoare reziduala).
Dimpotrivă, la nisipul afânat, forfecarea este însoțită de o
comprimare a probei, iar relația  -  pune in evidenta doar
valoarea de regim a rezistentei la forfecare (reziduala).
Forfecarea nisipului îndesat

Factori de influenta indesat
Pământuri grosiere - nisipuri 𝜏𝑓 = 𝜎𝑡𝑔𝜑 densitate critica
 (kPa)
Exista o valoare a porozității, numita porozitate critica, in
care o proba saturata de nisip supusa forfecarii in condiții
drenate nu manifesta nici umflare, nici comprimare. afanat
Influenta stării de îndesare si a efectului de încleștare  (mm)
explica de ce unghiul de taluz natural al nisipului in

umplutură este mai mic decât cel al nisipului in săpătură.
indesat
densitate critica
V/V
afanat
 (mm)
Comportarea la forfecare a pământurilor necoezive

Pământuri grosiere - nisipuri 𝜏𝑓 = 𝜎𝑡𝑔𝜑
Alți factori de influentă:

▪ mărimea particulelor -  creste odată cu creșterea particulelor;
▪ forma si rugozitatea particulelor – cu cat particulele sunt mai colțuroase, cu atât  creste;
▪ gradul de uniformitate – cu cat pământul este mai neuniform,  este mai mare, deoarece volumul porilor
este mai mic, iar efectul de încleștare creste;
▪ compoziția mineralogica – prezenta micei micșorează unghiul de frecare interioara;
▪ umiditatea – influențează puțin rezistenta la forfecare (poate indica o slabă coeziune aparenta datorata
tensiunilor superficiale).
Pământuri fine 𝜏𝑓 = 𝜎𝑡𝑔𝜑 + 𝑐
Principalii factori de care depind parametrii rezistentei la forfecare  si c sunt: structura pământului,
umiditatea si starea anterioară de eforturi.
Structura pământurilor
Solicitarea de forfecare a unui pământ fin determina o reorientare a particulelor care tind sa se reașeze după
direcția forfecarii. Se considera doua probe, de egala porozitate si umiditate, dar cu structuri diferite supuse
forfecarii directe (vezi figura). Proba cu structura floculară va manifesta o rezistenta la forfecare mai mare
decât proba cu structura dispersa deoarece este necesara depunerea unui lucru mecanic mai mare pentru
reorientarea particulelor pe direcția de forfecare.
Forfecarea pământului fin: structura floculară vs structura dispersa

Pământuri fine 𝜏𝑓 = 𝜎𝑡𝑔𝜑 + 𝑐
Principalii factori de care depind parametrii rezistentei la forfecare  si c sunt: structura pământului,
umiditatea si starea anterioară de eforturi.
Umiditatea
Influențează puternic rezistenta la forfecare a pământurilor coezive. Aceasta este cu atat mai redusa, cu cat
umiditatea este mai mare (vezi figura).
Starea anterioara de eforturi

Argilele normal consolidate au rezistenta la forfecare
mai mica decât argilele supraconsolidate.
Influenta umidității asupra rezistentei la

forfecare a pământurilor fine
Valori orientative ale parametrilor rezistentei la forfecare  si c pentru diferite tipuri de pământuri (STAS 3300/1-85)
Bibliografie
CARTI
Manea S., Batali L., Popa H. (2003) Mecanica pământurilor. Elemente de teorie. Încercări de laborator. Exerciții, Ed.
Conspress, 201 pag.
Manoli D.M., Rădulescu N., Manoliu I. (2017) Geotehnica I, ediția 2, Ed. Conspress București.
Manoliu, I., Rădulescu, N. (2010) – Geotehnica I, Ed. Conspress , 103 pag.
Manoliu I. (1983) Fundații și procedee de fundare, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti.
Stanciu A., Lungu I. (2006) Fundații, vol 1, Ed. Tehnica, 1620 pag.
Stanciu A., Lungu I., Aniculaesi M., Teodoru I.B., Bejan F. (2016) Fundații, vol 2, Ed. Tehnica, 965 pag.
Smoltczyk, U. (2002) Geotechnical Engineering Handbook, Vol.1 Fundamentals, Ernst & Sohn, 787p.
www.utcb.ro
Bibliografie
NORMATIVE SI STANDARDE
GP 129-2014 Ghid privind proiectarea geotehnică.
NP 074:2022 Normativ privind documentațiile geotehnice pentru construcții.
SR EN ISO 14688-1:2018 Investigații și încercări geotehnice. Identificarea și clasificarea pământurilor. Partea 1:
Identificare și descriere.
SR EN ISO 14688-2:2018 Investigații și încercări geotehnice. Identificarea și clasificarea pământurilor. Partea 2: Principii
pentru o clasificare.
SR EN 1997-1:2004 Eurocod 7 - Proiectarea geotehnică. Partea 1: Reguli generale.
SR EN 1997-1:2004/NB:2007 Eurocod 7 - Proiectarea geotehnică. Partea 1: Reguli generale Anexa națională.
SR EN 1997-2:2007: Proiectarea geotehnică. Partea 2: Investigarea și încercarea terenului.
SR EN 1997-2:2007/NB:2009: Proiectarea geotehnică. Partea 2: Investigarea și încercarea terenului. Anexa națională.
SR EN 1998-5:2004 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistența la cutremur. Partea 5: Fundații, structuri de
susținere și aspecte geotehnice.
SR EN 1998-5:2004/NA:2007 Eurocod 8: Proiectarea structurilor pentru rezistența la cutremur. Partea 5: Fundații, structuri
de susținere și aspecte geotehnice. Anexa națională.
www.utcb.ro

4 - Proprietati Mecanice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

4 - Proprietati Mecanice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

GEOTEHNICA – CCIA IIIA

Prof. dr. ing. Horatiu POPA

t = wH + satL =  + satL

Relația este foarte importanta pentru ca arata 

`/w = h/L = icr ≈ 1

Conform principiului presiunii efective, daca efortul

Efectul unui curent descendent asupra presiunii efective

In cazul general, se disting

Încărcare de proba pe o fundație

Diagrama încărcare – tasare. Fazele comportării pământurilor (Stanciu et al., 2006)

II. Faza elasto – plastica (de dezvoltare a zonelor plastice)

efectul de pana al apei legate

In concluzie, principala explicație a deformațiilor sub solicitarea de compresiune a pământurilor rezida in

inel metalic Schema de principiu a edometrului

1 = N1 / A h1 …. 1 = h1 / ho ho – înălțimea inițială a probei.

Nota: Modulul edometric M mai este întâlnit si cu notația Eoed.

▪ Se calculează, de asemenea, coeficientul de compresiune volumică, mv care este inversul modulului

K0 – coeficientul de împingere laterala in stare de repaus

Deoarece o < 1, rezulta teoretic ca E < M

Experimental s-a dovedit ca aceasta relație nu este îndeplinită si ca de fapt E  M in

Astfel, in practica o este înlocuit cu un coeficient empiric Mo  1.

NP112 - Normativ privind proiectarea fundațiilor de suprafață

NP112 - Normativ privind proiectarea fundațiilor de suprafață

NP112 - Normativ privind proiectarea fundațiilor de suprafață

i m3 = (300 )inundat − (300 )natural

Dacă valoarea lui im3 este mai

curbe de compresiune – tasare pentru loess (PSU)

curba de compresiune – tasare pentru pământ argilos

Astfel, se aplica probei aceeași încărcare maxima, max, in mai

0,4 scara 0.6

curbe de compresiune – porozitate

Δ𝑉 𝑉𝑜 − 𝑉𝑓 (𝑉𝑠 + 𝑒𝑜 𝑉𝑠 ) − (𝑉𝑠 + 𝑒𝑓 𝑉𝑠 ) 𝑒𝑜 − 𝑒𝑓 Δ𝑒 e - variația indicelui porilor,

▪ Cu ajutorul acestei curbe se calculează coeficientul de compresibilitate, av

av = − e e este variația indicelui porilor pentru o variație  a efortului normal

Legătura intre coeficientul de compresibilitate volumică, mv, si coeficientul de compresibilitate, av este

În cazul argilei supraconsolidate și a unor e0

eforturi inferioare sarcinii geologice, g, 1

• se alege punctul de curbură maximă (A)

Argilă normal consolidată și supraconsolidată

u  2u u - este presiunea interstiţială,

Coeficientul de consolidare este definit ca:

Distributie rectangulara Distributie triunghiulara Distributie trapezoidala Distributie sinusoidala

Diagrame de distribuție a presiunii interstițiale în momentul inițial t = 0

Relaţia U - T pentru diferite situaţii

H 50 = h 50 (dacă drenarea se realizează pe o singură față)

h 50 - tasarea măsurată la momentul t50

1. se marchează pe curba de consolidare punctele de abscise 10" şi 40" (punctele A şi B);

▪ Din graficul p – s se determina presiunea limita de

1. In cazul in care diagrama de presiune – tasare prezinta o

Determinarea limitei de proporționalitate, pl, STAS 8942/3-90

2. In cazul in care curbarea diagramei presiune – tasare se

Determinarea limitei de proporționalitate, pl, STAS 8942/3-90

▪ La pământurile grosiere (nisipuri, pietrișuri) rezistența la forfecare este direct

parametri intră în joc.

 f = tg  + c  - unghiul de frecare internă și c - coeziunea.

▪ Verificarea îndeplinirii condiției de rupere intr-un punct din 350

masivul de pământ supus unei solicitări:

• Pentru ca intr-un punct din masivul de pământ supus unor

din acel punct se situează pe dreapta intrinseca. 150 Dreapta intrinseca

• Situarea eforturilor (,) deasupra dreptei intrinseci nu este c

fizic posibila (ar însemna ca eforturile care se dezvolta in acel 0

𝜏𝑓 = 𝜎𝑡𝑔𝜑 + 𝑐 - pământuri coezive

𝜏𝑓 = 𝜎𝑡𝑔𝜑 - pământuri necoezive (c = 0)