pag.

CAPITOLUL 2 FLOTABILITATEA

2.1. Definirea poziţiei navei în plutire liberă

Flotabilitatea este capacitatea navei de a pluti într-o poziţie bine determinată la

suprafaţa liberă a apei, sau de a se menţine în imersiune la o adâncime impusă (cazul
submarinelor). Flotabilitatea studiază poziţia navei aflată în staţionare, pe plutire liberă.
Plutirea liberă exclude acţiunea momentelor exterioare de înclinare asupra navei. Nava
este un corp rigid cu şase grade de libertate, trei translaţii şi trei rotaţii în raport cu axele
ortogonale ale unui sistem de referinţă dat. În problemele de flotabilitate, poziţia navei în
plutire liberă este definită de trei parametri principali, reprezentanţi în fig. 9 şi anume o
translaţie verticală şi două rotaţii.

0

Fig. 9 Parametrii plutirii libere

 Pescajul (T) : este cota punctului de intersecţie a planului plutirii libere cu axa Kz, cotă
măsurată faţă de planul Kxy.

 Unghiul de înclinare longitudinală () : este unghiul dintre axa Kx şi dreapta de

intersecţie a planului diametral cu planul plutirii. Se consideră pozitiv
când nava este aprovată (înclinată spre prova). Valorile uzuale sunt
cuprinse între 0 şi 5.

 Unghiul de înclinare transversală () : este unghiul dintre axa Ky şi dreapta de

intersecţie a planului cuplului maestru cu planul plutirii. Se consideră
pozitiv la înclinarea în Tb. Valorile uzuale sunt cuprinse între 0 şi 40.
Poziţia normală a navei, considerată pe carena dreaptă, corespunde situaţiei când
planul Kxy este paralel cu suprafaţa apei, deci :  =  = 0. Se mai pot întâlni următoarele
situaţii în care nava se află pe carenă înclinată :

   0 ;  = 0, nava are numai înclinare longitudinală ;

  = 0 ;   0, nava are numai înclinare transversală ;
   0 ;   0, nava are înclinare oarecare, de unghi  (fig. 10).
 pag. 9

Fig. 10 Planul plutirii oarecare

Ecuaţia planului plutirii oarecare (O) în sistemul Kxyz poate fi scrisă sub forma generală :

. (9)

Să particularizăm ecuaţia (9) pentru cazul concret al navei aflată pe asietă oarecare.
Ecuaţia unei drepte are forma : y = mx + n
unde : n este ordonata la origine ;
m = tg  reprezintă panta dreptei.
Prin analogie dreapta O  (Kxz) are ecuaţia : z = xtg + T,
iar dreapta O  (Kyz) are ecuaţia : z = ytg + T.
Rezultă că ecuaţia planului plutirii oarecare (O) are forma :

z =xtg + ytg + T (10)

şi prin identificare cu ecuaţia (9), obţinem : (11)

Unghiul diedru , dintre planul plutirii oarecare şi planul plutirii drepte se calculează cu
relaţia:

. (12)

Pentru valoarea din cadranul I (cos > 0), rezultă prin înlocuirea relaţiilor (11)

, (13)
sau prin transformări echivalente
 
 pag. 10

. (14)

Relaţia (14) permite determinarea unghiului de înclinare al planului plutirii oarecare atunci
când se cunosc unghiurile de înclinare longitudinală () şi transversală ().
Este important să precizăm că, în cadrul capitolelor de hidrostatică, se consideră că
trecerea navei de la o poziţie de echilibru static la alta se face printr-o mişcare foarte lentă a
navei, spre deosebire de analiza comportării dinamice a navei, care presupune evoluţia
fenomenelor în domeniul de timp, influenţată de momentele de inerţie mecanice ale navei.

2.2. Ecuaţiile de echilibru static pe carenă dreaptă

Asupra unui corp complet imersat şi nemişcat în raport cu apa acţionează forţele de
presiune hidrostatică a căror rezultantă, orientată după direcţia verticală se calculează cu
relaţia :

(15)

unde, Fz – forţa de împingere (forţa Arhimede) ;

 - densitatea fluidului ;
g - acceleraţia gravitaţională ;
 - volumul corpului scufundat în apă.

Relaţia (15) reprezintă expresia matematică a principiului lui Arhimede (un corp scufundat
într-un lichid este împins de jos în sus cu o forţă egală cu greutatea volumului de lichid
dezlocuit). Forţa de împingere acţionează în centrul de greutate al volumului imersat, numit
centru de carenă (B), având coordonatele (xB, yB, zB), respectiv abscisa, ordonata şi cota
centrului de carenă. Cota zB a centrului de carenă se mai poate nota şi cu KB.
Fie o navă aflată în plutire liberă, reprezentată prin conturul său teoretic (fig. 11).
Introducem notaţiile :

T – pescajul navei ;
z – cota centrului suprafeţei elementare dS ;
- versorul normalei interioare.
 pag. 11

Fig. 11 Corp parţial imersat

Asupra unui element de suprafaţă aparţinând carenei (dS) acţionează pe faţa exterioară
presiunea fluidului şi pe faţa interioară presiunea atmosferică, care generează forţele
elementare de presiune, dF1 şi respectiv dF2, iar forţa totală elementară este :

unde, p reprezintă presiunea fluidului pe faţa exterioară a elementului dS ,

iar p0 este presiunea atmosferică pe faţa interioară a elementului dS.

Presiunea exterioară, se calculează pe baza relaţiei cunoscute din statica fluidelor :

(17)

Proiecţia forţei elementare de presiune pe verticală Kz este dată de relaţia :

Observaţie : celelalte proiecţii sunt :

Forţa rezultantă are doar o componentă verticală (forţa de împingere) calculată prin
integrarea pe suprafaţa carenei. Componentele din planul orizontal (F x = Fy = 0) sunt nule,
căci S este o suprafaţă închisă şi p = f(z) :
 pag. 12

unde, V – volumul teoretic al carenei navei.

Se observă că (T-z)dA reprezintă volumul elementar haşurat în fig. 11. În realitate,
volumul de fluid dezlocuit de corpul navei este mai mare decât cel teoretic, deoarece trebuie
adăugat volumul tablelor învelişului şi volumul apendicilor.
Deci, volumul carenei navei , devine :

(18)
unde, V este volumul tablelor învelişului şi al apendicilor ,
iar K0 = 1,005…1,01, este un coeficient de volum, supraunitar.
În consecinţă, vectorul forţă de împingere (având o singură componentă după direcţia axei
Kz) se poate scrie cu relaţia :

. (19)

În afara forţelor de presiune hidrostatice, asupra elementelor componente ale navei

acţionează forţele de greutate, a căror rezultantă se numeşte greutatea navei ( ) şi este
aplicată în centrul de greutate al navei (G) (fig. 12), având coordonatele (xG, yG, zG). Cota zG
se mai notează şi cu KG. Greutatea navei se calculează cu relaţia

(20)

unde, m este masa navei,

iar mi reprezintă masele elementelor componente.

Greutatea navei (Wz), exprimată ca forţă, se calculează în funcţie de masa navei cu

relaţia :

. (21)

Fig. 12 Forţele ce acţionează asupra navei

 pag. 13

Condiţia de echilibru static este aceea ca torsorul forţelor care acţionează asupra
navei să fie nul.
Deci, în primul rând, suma forţelor care acţionează asupra corpului în echilibru static
este nulă :

Produsul  reprezintă masa fluidului dezlocuit de navă şi se numeşte deplasament

(masic), notat prin .
În consecinţă, prima condiţie de echilibru static devine :

m=, (22)
unde,  = .
Ecuaţia (22) exprimă egalitatea dintre masa navei şi masa volumului de fluid dezlocuit de
navă (numită şi deplasament) şi se numeşte ecuaţia flotabilităţii.
În al doilea rând, suma momentelor forţelor care acţionează asupra navei este nulă :

şi reprezintă razele vectoare ale centrelor de greutate şi carenă faţă de originea

sistemului de axe (K). Dezvoltând relaţia de mai sus, obţinem :

sau, ţinând cont de ecuaţia flotabilităţii

(22), rezultă a doua condiţie a echilibrului static pentru nava în plutire liberă şi anume :
centrul de greutate şi centrul de carenă să se afle pe aceeaşi verticală relativă la suprafaţa
plutirii

. (23)

Ecuaţiile (22) şi (23), demonstrate pentru cazul carenei drepte, se pot extinde la carena
înclinată.

2.3 Ecuaţiile de echilibru static pe carenă înclinată

 pag. 14

a) Să considerăm că plutirea de echilibru static a navei este înclinată longitudinal cu

unghiul  (fig. 13a). Condiţiile de echilibru static impun ca forţele de deplasament şi de
împingere să fie egale ca mărime, iar centrul de carenă şi centrul de greutate să se afle
pe aceeaşi verticală la suprafaţa plutirii înclinate.
Din triunghiul haşurat rezultă relaţia :

şi în consecinţă, ecuaţiile de echilibru static pentru nava aflată pe plutire înclinată

longitudinal devin :

. (24)

Fig. 13a Plutirea de echilibru înclinată longitudinal

b) Dacă plutirea de echilibru static este înclinată transversal cu unghiul  (fig. 13b), atunci
un raţionament analog conduce la obţinerea următoarelor ecuaţii de echilibru static :

(25)
 pag. 15

Fig. 13b Plutirea de echilibru înclinată transversal

c) Pentru o înclinare oarecare, ecuaţiile de echilibru static, devin :

(26)

Observaţie :

Volumul etanş al navei situat deasupra liniei de plutire se numeşte rezervă de

flotabilitate şi reprezintă o măsură a capacităţii navei de a rezista efectelor inundării în cazul
avariei navei. Rezerva de flotabilitate se exprimă ca procent din deplasamentul navei la cazul
de plină încărcare.