Grigore Nicoleta-Cristina

Facultatea de Psihologie și Știintele Educației-Psihopedagogie specială

Anul I

Grupa 2

Condiții clasice

Behaviorismul ca o mișcare în psihologie a apărut în 1913, când John Broadus Watson a publicat
articolul clasic "Psihologia așa cum îl vede behavioristul".

John Watson a propus ca procesul de condiționare clasică (bazat pe observațiile lui Pavlov) să
poată explica toate aspectele psihologiei umane.

Totul de la vorbire la răspunsurile emoționale a fost pur și simplu modele de stimul și de răspuns.
Watson a negat complet existența minții sau a conștiinței.

Watson a crezut că toate diferențele individuale în comportament s-au datorat diferitelor

experiențe de învățare. El a spus:

Dă-mi o duzină de sugari sănătoși, bine formată, și propria mea lume specificată pentru a le
aduce înăuntru și o să garantez să ia pe cineva la întâmplare și să-l antrenez pentru a deveni
orice tip de specialist pe care l-aș putea selecta - doctor, avocat, artist , șeful comerciantului și
chiar da, chiar și cerșetorul și hoțul, indiferent de talentele, îndemnurile, tendințele, abilitățile,
vocațiile și rasa strămoșilor săi ". (Watson, 1924, p. 104)

Teoria condiționării teoretice presupune învățarea unui nou comportament prin procesul de
asociere. În termeni simpli, doi stimuli sunt legați împreună pentru a produce un nou răspuns
învățat într-o persoană sau animal. Există trei etape pentru condiționarea clasică. În fiecare etapă
stimulilor și răspunsurilor li se dau termeni științifici specifici:

Etapa 1: Înainte de condiționare:

În acest stadiu, stimulul necondiționat (UCS) produce un răspuns necondiționat (UCR) într-un
organism. În termeni de bază, acest lucru înseamnă că un stimul în mediul înconjurător a produs
un comportament / răspuns care nu este învățat (adică necondiționat) și, prin urmare, este un
răspuns natural care nu a fost predat. În acest sens, nu sa învățat încă un comportament nou.

De exemplu, un virus gastric (UCS) ar produce un răspuns al greaței (UCR). Într-un alt exemplu,
un parfum (UCS) ar putea crea un răspuns al fericirii sau dorinței (UCR).
Această etapă implică și un alt stimulent care nu are nici un efect asupra unei persoane și se
numește stimulul neutru (NS). NS ar putea fi o persoană, obiect, loc etc. Stimularea neutră în
condiționarea clasică nu produce un răspuns până când nu este asociat cu stimulul necondiționat.

Etapa 2: În timpul condiționării:

În timpul acestei etape, un stimul care nu produce un răspuns (adică neutru) este asociat cu
stimulul necondiționat, moment în care acesta devine acum cunoscut sub numele de stimul
condiționat (CS).

De exemplu, un virus gastric (UCS) ar putea fi asociat cu consumul anumitor alimente cum ar fi
ciocolata (CS). De asemenea, parfumul (UCS) ar putea fi asociat cu o anumită persoană (CS).

Adesea, în timpul acestei etape, UCS trebuie să fie asociat cu CS în mai multe ocazii sau
încercări, pentru a învăța să aibă loc. Cu toate acestea, învățarea unui traseu se poate întâmpla în
anumite ocazii, când nu este necesar ca o asociație să fie consolidată în timp (cum ar fi bolnavul
după intoxicații alimentare sau consumul prea mare de alcool).

Etapa 3: După condiționare:

Acum, stimulul condiționat (CS) a fost asociat cu stimulul necondiționat (UCS) pentru a crea un
nou răspuns condiționat (CR).

De exemplu, o persoană (CS) care a fost asociată cu un frumos parfum (UCS) este acum
considerată atractivă (CR). De asemenea, ciocolata (CS), care a fost consumata inainte de a fi
bolnava cu un virus (UCS), produce acum un raspuns de greață (CR).