RELAŢIA JOC-ÎNVATARE-DEZVOLTARE

„Jocul este şi o pregătire pentru viaţa de mai târziu, dar mai presus de toate, el este însăşi
viaţa copilului” (Mc. Dougall)

După evoluţia sa ontogenetică, activitatea umană poate fi clasificată în joc, învăţare

didactică, muncă productivă, creaţie. Toate aceste forme nu sunt „pure”, ci doar predominante
de un fel sau altul, de-a lungul vârstelor.

Între diversele forme de activitate umană există şi elemente comune şi elemente

proprii, specifice. Relaţia dintre diversele forme ale activităţii umane.1

Astfel, în cele ce urmează, vom realiza o analiză a relaţiei joc-învăţare-dezvoltare

vizând interdependenţa acestora precum şi importanţa fiecăreia în formarea şi dezvoltarea
individualităţii umane, a unei personalităţi armonioase capabile să se adapteze la cerinţele
societăţii.

DEFINIŢII :

Jocul este o activitatea specific umană, dominantă în copilarie, prin care omul îşi
satisface nevoile imediat, dupa propriile dorinţe, acţionand conştient şi liber în lumea
imaginară ce şi-o crease.

Jocul are o semnificaţie funcţionala esenţială şi nu este un simplu amuzament. El

formează, dezvoltă şi restructurează întreaga viaţă psihică a copilului. Prin joc copiii îşi
dezvoltă percepţiile, reprezentările, creativitatea, îşi amplifică posibilităţile memoriei, îşi
formează însuşirile voinţei, răbdarea, perseverenţa, stăpânirea de sine.

De-a lungul timpului jocului i s-au atribuit numeroase definiţii dintre care amintim:

“Jocul este un impuls irezistibil, prin care copilul îşi modelează propria-i statuie.”- Jean
Chateau  în  “Copilul şi jocul”

 „Jocul este o acţiune sau o activitate efectuată de bunăvoie înlăuntrul anumitor limite
stabilite, de timp şi de spaţiu, şi după reguli acceptate de bunăvoie, dar absolut obligatorii,
având scopul în sine însăşi şi fiind însoţită de un sentiment de încordare şi de bucurie, şi de
ideea că "este altfel" decât "viaţa obişnuită".- Johan Huizinga în ”Homo ludens”

„Jocul este cel mai elevat tip de cercetare.”-  Albert Einstein

,, Jocul – spunea A.S. Makarenco – are in viaţa copilului o importanţă tot aşa de mare ca şi
activitatea , munca sau serviciul la adult“.
Pentru copil, evidenţiază J. Chateau, aproape orice activitate este joc sau, dupa cum
afirmă Claparede "jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii, este singura
atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi, în consecinţă, poate să acţioneze".

H. Wallon apreciază jocul ca o activitate de preînvăţare. Treptat în cadrul activităţii de joc a

preşcolarilor, începe să se constituie şi învăţarea, care în etapa următoare va deveni activitatea

1
Şchiopu U., 1967, „Psihologia copilului",E. D. P., Bucureşti, p. 145.
dominantă. învăţarea nu apare direct şi în mod spontan din joc, ci este introdusă în mod
special de cadrul didactic ca o nouă treaptă în evoluţia activităţii infantile.

Învăţarea este indisolubil legată de joc. Treptat, elementele de joc încep să cedeze tot mai
mult locul elementelor de învăţare.

La vârsta preşcolară, jocul este forma predominantă de activitate. Jocul este subordonat
învăţării exercitând o influenţă deosebită asupra dezvoltării psihice a copilului.

Dacă la vârsta preşcolară, jocul reprezintă activitatea principală a copilului, la vârsta şcolară
mică, jocul este o formă accesibilă de învăţare activă, participativă.

Învăţarea este un proces evolutiv de esenţă informativ-formativă, constând în dobândirea

(recepţionarea, stocarea, valorizarea internă) de către fiinţa vie, într-o manieră activă
explorativă, a experienţei de viaţă şi, pe această bază, în modificarea selectivă şi sistematică a
conduitei, în ameliorarea şi perfecţionarea ei controlată şi continuă sub influenţa acţiunilor
variabile ale mediului ambiant.

Definită ca proces învăţarea este o succesiune de operaţii, acţiuni şi/sau stări interne,
conştiente care conduc la transformări psihice şi/sau comportamentale, în scopul unei
adaptări eficiente.

Corelaţia dintre joc şi învăţare este condiţionată de nivelul general de dezvoltare psihică a
copiilor. Prin îmbinarea elementelor de învăţare cu cele de joc, copilul îşi însuşeşte unele
cunoştinţe şi face primii paşi în direcţia formării deprinderilor de muncă intelectuală.

Învăţarea ca fenomen complex, dinamic, multilateral are un conţinut bogat şi o sferă largă de
cuprindere: formarea priceperilor, însuşirea unor cunoştinţe, formarea motivaţiei, atitudinilor,
sentimentelor şi a voinţei. Astfel, „în procesul de învăţare este antrenat întreg psihicul, toate
funcţiile”.2

Învăţarea este privită ca „un proces destinat achiziţionării unei experienţe noi, formării unor
capacităţi şi deprinderi care să permită individului rezolvarea unor situaţii problematice sau
optimizarea relaţiilor sale cu lumea înconjurătoare”.3

Andrei Cosmovici distinge în cadrul învăţării două forme:

a) învăţarea spontană, neorganizată, realizată în familie, în grupuri de

joacă;

b) învăţarea sistematică, realizată în special în şcoală.

Învăţarea şcolară este „însuşirea de cunoştinţe, priceperi, eât şi formarea de capacităţi

necesare adaptării la mediul natural şi social”4, accentul căzând pe formarea intelectuală.

Dezvoltarea reprezintă un proces complex ce se realizează printr-o succesiune de

stadii, fiecare stadiu reprezentând o unitate functională mai mult sau mai putin închegată, cu
un specific calitativ propriu. Sunt evidentiate trei niveluri ale dezvoltării: dezvoltarea
biologică (transformările fizice, morfologice, biochimice); dezvoltarea psihică (formarea şi
2
Cosmovici, Andrei, 1995, “Psihopedagogie”, Ed. Spini Haret, Iaşi, p. 97.
3
Pantelimon, G., Verzan, E., Zlate, M., 1992, “Psihologia copilului”, E. D. P., Bucureşti, pl95
4
Cosmovici, A., Iacob, L.,1999, “Psihologie şcolară”, Ed. Polirom, Iaşi, p. 121.
restructurarea continuă a proceselor, functiilor şi însuşirilor psihice); dezvoltarea socială
(asimilarea şi interiorizarea normelor, modelelor socioculturale etc. şi reglarea conduitei în
acord cu acestea).

Se consideră că motivele învătării (care apar la vârsta preşcolară mijlocie) se

formează mai întâi în procesul de efectuare a unor actiuni practice concrete, organizate cu
copiii, activitătile din grădinită reprezentând o etapă necesară în constituirea motivelor
învătării şcolare.
ARGUMENTE ALE ÎNVÃŢÃRII PRIN JOC LA VARSTE TIMPURII

În această perioadă educaţia este un proces holist, care se centrează atât pe

dezvoltarea fizică, cât şi pe cea cognitivă, socio-emoţională şi constă în activităţi şi experienţe
care influenţează dezvoltarea plenară a copilului

O modalitate de învăţare la varstele timpurii o constituie jocul pentru că răspunde

particularităţilor de vârstă ale preşcolarilor şi pentru că elementul distractiv pe care-1 conţine,
stimulează interesul şi curiozitatea acestora. Învăţarea bazată pe joc este eficientă numai
dacă jocul este conceput în corelaţie cu obiectivele urmărite de activitate. La fiecare joc se
impune să acordăm atenţie sporită în formularea sarcinii didactice, în asigurarea elementului
distractiv care crează destindere şi care-i determină pe copii să se implice în actul învăţării.

Jocul didactic face parte integrantă din procesul învăţării. Învăţarea propriu-zisă
prin joc facilitează actul de învăţare, iar competiţia din activitatea de joc, poate continua şi în
munca de învăţare. Atunci când învăţarea îmbracă forma de joc, plăcerea care însoţeşte
atmosfera jocului creează noi interese de participare, de activitate independentă pe baza unor
interese nemijlocite.

În prezent, starea de „pregătire psihologică” prin care este asigurată integrarea şi

adaptarea copilului la mediul şcolar este rezultatul întregii activităţi a copilului în grădiniţă.

În grădiniţă, jocul reprezintă modalitatea cea mai importantă prin care copilul
primeşte informaţii, iar învăţarea este considerată drept impuls principal al dezvoltării
inteligenţei.

Programa şcolară creează premisele unui parcurs educaţional flexibil, adaptat atât la
particularităţile de vârstă, precum şi intereselor şi nevoilor individuale ale şcolarilor mici,
astfel încât asigură reuşita debutului şcolarităţii la 6 ani.

Exemplele de activităţi de învăţare urmăresc să realizeze „scenarii” didactice cât mai

diverse care să stimuleze motivaţia intrinsecă pentru învăţare (învăţare prin joc, prin
cooperare, manipularea unor subiecte, realizarea unor modele sau desene pentru rezolvarea
unor situaţii concrete)..
ARGUMENTE ALE ROLULUI ÎNVÃŢÃRII ŞI JOCULUI ÎN DEZVOLTAREA PSIHICÃ

Jocul este un proces interdisciplinar, el încurajează toate tipurile de inteligenţă,

conform teoriei inteligenţelor multiple a lui H. Gardner (1983):lingvistică, muzicală, logico-
matematică, spaţială, corporal-chinestezică, personală şi socială.

Prin joc, copiii: „

  -învaţă elemente de vocabular nou numind obiectele în timpul jocului; caracteristicile
acestora, relaţiile dintre ele, utilizând structuri gramaticale, dezvoltându-şi abilitatea
de a susţine o conversaţie;
 Exprimă dorinţe, negociază, împărtăşesc idei, experienţe, imită aspecte din viaţa
cotidiană;
 învaţă muzica prin intermediul jocurilor cu text şi cânt, jocurilor cu acompaniament
instrumental; „
 îşi formează deprinderi matematice, construiesc, numără cuburi, obiecte, le compară,
le sortează, le aşează în spaţiu;
 îşi dezvoltă abilităţi spaţiale prin arte (desen, pictură, modelaj), prin jocurile de
corespondenţă vizuală şi pe baza realizării de semne vizuale; „
 aleargă, se caţără, aruncă şi prind mingea sau alte obiecte, sar coarda dezvoltându-şi
abilităţile de tip corporal-kinestezic; „
 conştientizează propriile sentimente, gânduri; „
 rezolvă situaţii problematice, găseşte soluţii pentru probleme reale; „
 dobândeşte abilităţi sociale îndeplinind diferite roluri sociale, învaţă să vadă lumea din
perspectiva altor persoane, folosesc limbajul adecvat negocierii şi rezolvării de
probleme, colaboarează şi acceptă propuneri, idei etc.
Jocul este activitatea care conduce la cele mai importante modificări psihice ale copilului:

J. Piaget acordă un rol deosebit factorului “imitaţie” în evoluţia jocului simbolic, imitaţia
constituind o etapă importantă a jocului simbolic. Astfel, copilul hrăneşte păpuşa aşa cum
mama, bunica, sora îi pun mâncarea în farfurie şi cu linguriţa parcurge traseul de la mâncare
la gura păpuşii întrebând-o: “E bună? Îţi place? Te-ai săturat?” sau “Hai mănâncă, nu mai
face mofturi” – toate aceste comportamente sunt rezultatul experienţei sale de viaţă pe care a
transpus-o în joc şi constituie o sursă de informaţie despre copil şi mediul în care el trăieşte.

Jocul este o activitate specifică pentru universul copilăriei, hotărâtoare pentru

dezvoltarea psihică întrucât sub influenţa jocului se formează, se restructurează şi se dezvoltă
întreaga activitate psihică a copilului într-un mod plăcut, fără constrângeri. În acelaşi timp,
jocul este un mod de dobândire, dar şi de aplicare a unor capacităţi.

Solicită gândirea şi imaginaţia creatoare întrucât solicită copilul să rezolve diferite

„probleme” în vederea depăşirii unor obstacole. Principalele mijloace ale jocului sunt
acţiunea şi cuvântul.
EXEMPLE CONCRETE PRIVIND ROLUL JOCULUI ÎN ÎNVÃŢARE SI ÎN DEZVOLTAREA
PSIHICÃ LA VARSTE TIMPURII

Jocul dezvoltă personalitatea copilului prin crearea şi rezolvarea progresivă a

contradicţiilor dintre libertatea de acţiune şi conformarea la nişte reguli; între iniţiativă şi
imitaţie; între ceea ce este cunoscut şi ceea este necunoscut; între operarea cu obiecte reale şi
operarea cu simboluri.

În copilăria mică şi mijlocie jocul constituie tipul fundamental de activitate; antrenează

psihomotor, senzorial, intelectual şi afectiv şi susţine astfel dezvoltarea psihică a copilului.

Acum şapte secole, M. Parten a analizat rolul jocului în viaţa copilului mic din perspectiva
relaţiei joc-dezvoltare socială. Astfel el a observat că în joc comportamentul copilului
evoluează progresiv cu capacitatea lui de a opera pe plan mental şi de a relaţiona cu ceilalţi,
cu experienţa ce o dobândeşte în fiecare zi.

Exemple ale rolului invatarii prin joc in dezvoltarea psihica la varstele timpurii:

-dezvoltarea competențelor  – jocul încurajează efortul și realizările, pentru că oferă

provocări, iar pentru a atinge aceste realizări trebuie sa îți maximizezi abilitățile;

-dezvoltarea încrederii de sine – a avea de-a face cu un joc și cu dificultățile pe care le aduce,
construiește încrederea de sine și abilitatea de a face față oricăror situații;

-dezvoltarea procesului de gândire – jocul contribuie la atingerea concluziilor, la adresarea

întrebărilor și a gândirii creative;

-un mediu sigur și plăcut – atunci când ne jucăm, suntem într-un mediu pozitiv, amuzant,
sigur și lipsit de stres. Jocul este sigur si nu reprezintă o unealtă de amenințare, ce poate fi
folosit pentru a atinge scopuri mai importante decât jocul însuși;

-învățarea experiențială îmbunătățește memoria – scopul învățării prin joacă este crearea unei
experiențe de învățare pentru a ajunge la o învățare eficientă. Elementul de experiență crează
o întâlnire memorabilă și permite livrarea mesajului într-un mod activ, fără efortul unui
proces de invățare de tip didactic;

-dezvoltarea abilității de soluționare a problemelor – jocurile dezvoltă imaginația si creează

experiență în a găsi noi modalități creative de a rezolva problemele.

Jocurile implică învățare și curiozitate naturală, cresc motivarea și contribuie la crearea unui
potențial de învățare de la vârste fragede;

Conform lui Piaget, tipul de joc al copilului se modifică în strânsă legătură cu stadiul
dezvoltării sale cognitive. Astfel, până la 2 ani, jocurile manipulative (de explorare şi
manipulare a obiectelor) sunt cele dominante, de la 2 la 7 ani, jocul simbolic este cel
corespunzător stadiului preoperaţional al gândirii, iar de la 7 la 12 ani şi mai departe, sunt
jocurile cu reguli, corespunzătoare etapei operaţiilor concrete

CONCLUZII
Jocul reprezintă cea mai importantă modalitate de exprimare a copilului preşcolar,de aceea
reprezintă activitatea fundamentală din gradiniţă.
Jucandu-se copilul îşi satisface nevoia de activitate (nevoie generată de trebuinţe, dorinţe etc)
dar se şi manifestă, se exteriorizează, îsi exprima cunoştinţele, emoţiile şi dorinţele chiar şi pe
acelea ce nu pot fi satisfăcute imediat.
Acţionând asupra obiectelor şi fiinţelor din jur(sau asupra substitutelor lor)copilul cunoaşte
treptat această lume, îşi satisface nevoia de mişcare şi întelegere, dobandeşte încredere în
forţele proprii, se defineşte pe sine ca personalitate
Jocul satisface în cea mai mare măsură trebuinţele de manifestare şi exprimare ale copilului.
Valoare activităţilor de joc este apreciată după capacitatea acestora de a-l ajuta pe copil să se
integreze în mediul natural şi social şi pentru a întelege lumea înconjurătoare.
Jocul constituie, în esenţă,principala modalitate de formare şi dezvoltare a capacităţilor
psihice ale copilului
Experienţa acţională pe care o dobandeşte copilul jucându-se se reflactă asupra dezvoltării
sale psihice prin:
- achiziţia unor competenţe socio-emoţionale adecvate;
- activarea şi optimizarea potenţialului intelectual
- activarea şi optimizarea potenţialului fizic
Respectând regulile jocului copilul îşi interiorizează reguli şi norme de comportare, învaţă
conţinuturi,dezvoltă emoţii şi încredere în sine.
Educatoarea are rolul de dirijor al dezvoltării copilului convertind jocul într-o veritabilă
situaţie de învăţare.
In functe de influenţa formativă a jocului asupra dezvoltării psihice a copilului putem
distinge:
-jocuri de creaţie sau simbolice “De-a familia”, “Greierele şi furnica”
-jocuri de mişcare “randunica isi cauta cuibul”
-jocuri didactice
Bine elaborat şi condus, jocul constituie un veritabil intrument de lucru în activităţile specifice
prescolarităţii, dezvăluind aspecte formative dincolo de toate asteptările.
Lumea jocului este o anticipare a perocuparilor serioase, o exersare a activitătilor viitoare.

Jocul in educatia timpurie

Jucăria

Printre mijloacele folosite în activitatea cu copilul, jucăria ocupă un loc important, ea

fiind necesară pentru a face acţiunile copiilor reale: „şoferul” are nevoie de un „ automobil” ,
„aviatorul” – de un „avion” . Toate acestea sunt legate de o particularitate psihologică
interesantă şi anume aceea că trăirile celor antrenaţi în joc sunt întotdeauna adevărate, sincere,
acţiunile lor sunt reale.

Menirea fundamentală a jucăriei este aceea de a oferi copilului posibilitatea să

acţioneze, exprimându-şi ideile şi sentimentele. Jucăriile reuşite îl stimulează pe copil să
gândească, ridică în faţa lui diferite probleme şi acest fapt contribuie la dezvoltarea proceselor
cognitive.

Rolul educativ general al jucăriilor este atât de a antrena mişcările, exersează organele
de simţ, dar ele au şi altă valoare, dezvoltă gândirea, operaţiile prematematice (grupare,
seriere, clasificare etc.), relaţiile cauzale şi spaţiale dintre obiecte şi multe alte cunoştinţe,
deprinderi şi capacităţi.
 Jucăriile se pot împărţi în mai multe categorii:

 Jucării distractive,
 Jucării muzicale,
 Jucării tehnice,
 Jucării teatrale.
La copiii de 3-4 ani importante sunt jucăriile, păpuşile, accesoriile de menaj, jucăriile
mobile, containerele, diversele obiecte care înlocuiesc în mod avantajos jucăriile (cutii,
sticluţe de plastic, dopuri, etc.). Toate acestea permit copilului să stabilească anumite raporturi
dobândind, prin participarea întregului corp, experienţe cu privire la: greutăţi, volume,
culoare, mărime, formă, rezistenţa materialelor, se familiarizează cu noţiunea de echilibru.

Jucărille ca şi materialele didactice, reprezintă instrumente care utilizate

corespunzător, în contextul oportun, pot contribui semnificativ la dezvoltarea copiilor şi la
atingerea obiectivelor propuse prin curriculum.

De exemplu, pentru vârsta 3-5 ani, în jocul „Straiele împărăteşti” se pot pune la
dispoziţia copiilor cartoane pe care s-au desenat hăinuţe diferite, cu contururi diferite pe care
copiii şi le pot alege pentru a le decora. Sau se poate organiza o activitate de gospodărie, în
cadrul cărora copiii văd, miros, gustă, pipăie diverse fructe sau legume şi pot identifica
diferite calităţi ale lor şi pot afla despre beneficiile lor în cadrul unui program sănătos de
alimentaţie.

La grupe de 5-6/7 ani, rolul educatoarei este şi acela de a antrena copilul să perceapă
raporturi între mărimi, greutăţi, volume, distanţe, poziţii şi direcţii şi acela de a-l implica pe
copil în rezolvarea de situaţii problematice. Exemplu: se pot organiza experimente în cadrul
colţului de Nisip şi apă pentru a explora fenomenul plutirii corpurilor.

Sau se pot realiza experimente privind rostogolirea obiectelor pe suprafeţe înclinate

pentru a observa relaţia dintre greutate, unghiul de înclinaţie şi distanţa parcursă prin
rostogolire.

Sau cu prilejul unei excursii în anotimpul toamna se pot realiza grămezi de frunze
mari şi grămezi cu frunze mici. Se pot formula probleme de tipul: „Nu ştiu ce să mă fac,
pentru că am plecat la piaţă şi fără să-mi dau seama am cheltuit toţi banii, dar nu am cumpărat
mâncare pentru pisicuţa mea. Dacă mă duc acasă şi mă întorc, se închide magazinul. Ce mă
sfătuiţi să fac?”

Clasificatea jucăriilor

Jucăriile care dezvoltă motricitatea – îl ajută pe copil să se servească într-o manieră

armonioasă de corpul său. Unele vizează motricitatea fină, adică uşurinţa de a se servi de
mâinile sale.
Jucăriile care dezvoltă creativitatea şi imaginaţia
A crea înseamnă a concepe, a învăţa, a pune noul acolo unde nu există. Toate jucăriile (acelea
care sunt bune) ar trebui să permită copilului să-şi exprime creativitatea. Copilul adoră să
pună împreună elementele care nu au fost prevăzute pentru aceasta, să scoată din funcţie
obiecte şi să inventeze moduri noi de a se servi de acestea

Jucării care dezvoltă afectivitatea Aceste jucării permit copilului să-şi exprime afecţiunea,
tandreţea şi de asemenea, uneori chiar, agresivitatea. Pentru că el, copilul poate în mod liber
să trăiască / retrăiască sentimentele sale cu o jucărie care nu ţine ranchiună etc. În mod
progresiv copilul se înţelege mai bine pe sine şi îşi găseşte echilibrul.

Jucăriile care dezvoltă imitaţia Imitaţia este procesul esenţial prin care copilul se apropie şi
înţelege lumea care îl înconjoară, lumea adulţilor. Foarte tânăr, el pare că vorbeşte la telefon,
o imită pe mama sa hrănindu-şi păpuşa sau se joacă de-a doctorul care face injecţii.

Jocurile care dezvoltă capacitatea senzorială şi intelectuală Evident este cazul tuturor
jucăriilor, pentru că ele permit jocul care este el-însuşi indispensabil dezvoltării intelectuale a
copilului. Inteligenţa celui mic este mai întâi de toate o inteligenţă senzorială, motrică,
afectivă.

Exemple de jucării cu dominantă intelectuală: jocurile de asamblare, jocurile de

încastrare, jocurile de construcţie, jocurile de clasare, jocurile de ordonare, jocurile puzzle,
jocurile de loto / domino.

Definiţia jocului:

În dictionarele lingvistice, cuvintele joc, a se juca prezinta multiple sensuri :

-activitate sau actiune exercitata cu precadere de copil ;

-interpretare a rolului într-o piesă (joc scenic) ;

- amuzament ;
-simularea (a juca o festa cuiva, a juca o comedie) ;

- ocuparea unei anumite poziţii ierarhice (a juca un rol conducator) ;

- riscul (a se juca cu viata, a se juca cu oamenii,etc.).

Jocul este o forma de activitate specifica pentru copil si hotaratoare pentru dezvoltarea
lui psihica, (U. Schiopu in Dictionar de psihologie 1997).

In Dictionarul de psihologie (1978), P. Popescu-Neveanu precizeaza : jocul este un

mod de dobandire si precizare a cunostintelor prin actiune.
Jocul reprezinta cea mai importanta modalitate de exprimare a copilului prescolar,de aceea
reprezinta activitatea fundamentala din gradinita.

Jucandu-se copilul isi satisface nevoia de activitate (nevoie generata de trebuinte,

dorinte etc) dar se si manifesta, se exteriorizeaza, isi exprima cunostintele, emotiile si
dorintele chiar si pe acelea ce nu pot fi satisfacute imediat.

Actionand asupra obiectelor si fiintelor din jur(sau asupra substitutelor lor)copilul cunoaste
treptat aceasta lume, isi satisface nevoia de miscare si intelegere, dobandeste incredere in
fortele proprii, se defineste pe sine ca personalitate

Jocul satisface in cea mai mare masura trebuintele de manifestare si exprimare ale copilului.

Valoare activitatilor de joc este apreciata dupa capacitatea acestora de a-l ajuta pe copil sa se
integreze in mediul natural si social si pentru a intelege lumea inconjuratoare.

Jocul constituie, in esenta,principala modalitate de formare si dezvoltare a capacitatilor

psihice ale copilului

Experienta actionala pe care o dobandeste copilul jucandu-se se reflacta asupra dezvoltarii

sale psihice prin:

- achizitia unor competente socio-emotionale adecvate;

- activarea si optimizarea potentialului intelectual
- activarea si optimizarea potentialului fizic
Respectand regulile jocului copilul isi interiorizeaza reguli si norme de comportare, invata
continuturi,dezvolta emotii si incredere in sine.

Educatoarea are rolul de dirijor al dezvoltarii copilului convertind jocul intr-o veritabila
situatie de invatare.

In functe de influenta formativa a jocului asup[ra dezvoltarii psihice a copilului putem

distinge:

-jocuri de creatie sau simbolice “De-a familia”, “Greierele si furnica”

-jocuri de miscare “randunica isi cauta cuibul”

- Jocul didactic – un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominanta de joc

la cea de invatare ce este iniţiat numai de către adult, scopul fiind acela de a urmări atingerea
unor obiective educaţionale.
Termenul „didactic” asociat jocului accentueaza componenta instructiva a activitatii si
evidentiaza ca acesta este organizat in vederea obtinerii unor finalitati de natura informativa
si formativa specifice procesului de invatamant.

Exemple de jocuri didactice pot fi:

 Jocuri de analiză perceptivă vizuală, de reconstituire de imagini din bucăţele: „Loto

flori, fructe, păsări, animale”, „Din jumătate – întreg”, „Jocul umbrelor”.
  Jocuri logice de comparare a obiectelor după criterii date şi de analiză, descriere,
clasificare: „Mare, mic”, „Găseşte locul potrivit!”
 Jocuri gramaticale: „Eu spun una, tu spui multe” (singular-plural), „Spune al cui
este?” (folosirea corectă a genitivului), „Cui trimit scrisoare?” (folosirea corectă a
dativului), „Unde a zburat rândunica? (poziţii spaţiale).
 Jocuri de mişcare: „Cuibul rândunicilor”, „Ursul doarme”, „Ştafeta uriaşilor” etc.

Elementele joc se împletesc cu învăţare, reprezintă o formă utilizată în activitatea

educativă din grădiniţă.

O serie de obiective propuse în cadrul proiectelor tematice se rezolvă prin această

formă de organizare şi desfăşurare a actului educativ.

Jocurile didactice pot contribui la realizarea unor obiective educationale variate si

complexe.

Bine elaborat si condus, jocul constituie un veritabil intrument de lucru in activitatile specifice
prescolaritatii, dezvaluind aspecte formative dincolo de toate asteptarile.

Lumea jocului este o anticipare a perocuparilor serioase, o exersare a activitatilor viitoare.

„Jocul este şi o pregătire pentru viata de mai târziu, dar mai presus de toate, el este însăşi
viata copilului” (Mc. Dougall)

Jocul didactic este o activitate dirijată în grădiniţă, dar şi o metodă didactică, dacă este
utilizat în structura unei alte activităţi obligatorii.
Jocul didactic implică următoarele procese psihice: Gândirea cu operaţiile ei: analiza,
sinteza, comparaţia, generalizarea; Memoria; Atenţia şi spiritul de observaţie; Voinţa;
Imaginaţia; Limbajul;

Structura jocului didactic constă din:

1. Conţinutul jocului
2. Sarcina didactică
3. Regulile jocului
4. Acţiunile de joc

1. Conţinutul jocului reprezintă cunoştinţele, în marea lor majoritate asimilate anterior,

în grade diferite, în funcţie de care jocul are menirea de a le consolida şi de ale verifica. Există
însă şi jocuri care au ca sarcină achiziţionarea de noi cunoştinţe referitoare la culori, la relaţii
dimensionale, la orientarea în spaţiu şi în timp, etc.

Conţinutul jocului didactic are o tematică variată:

a. Omul şi viaţa socială-înfăţişarea (corpul omenesc)
activitate în familie şi în societatecomportamenteobiecte de îmbrăcăminte obiecte de
toaletă jucării alimente profesii mijloace de transport
b. Natura anotimpurile fenomene ale naturii animale plante
 c. Limbajul (jocurile de limbaj)aspect foneticlexicstructura gramaticală
d. Exersarea capacităţilor şi proceselor psihiceatenţiememoriegândire.

2. Sarcina didactică este problema intelectuală centrală pe care copiii trebuie să

orezolve.
Sarcina didactică se concretizează prin regulile de joc.

3. Regulile jocului
Ele arată cum trebui erezolvată o problemă, căile de organizare ale acţiunii ludice; prin
ele se exprimă cerinţele care dirijează acţiunile copiilor, indică acţiunile de joc şi succesiunea
lor, reglementează distribuirea rolurilor şi relaţiile dintre copii, stimulează
manifestărilecomportamentale ale participanţilor la joc.

4. Acţiunile de joc (elementele sau procedeele de joc) sunt miloacele prin care
joculdevine o acţiune plăcută, distractivă şi relaxantă. Ele antrenează copiii la o activitate
intelectuală care nu se conştientizează ca efort, ele dinamizează participarea şi
favorizează realizarea performanţelor.

Cerinţele jocului didactic sunt: rezolvarea corectă a sarcinilor, puterea de stăpânire,

spirit disciplinat, respectarea partenerului, spirit critic şi cooperant.

Structura jocurilor didactice

Selectarea jocului se face în funcţie de obiectivele propuse şi de caracteristicile grupei

de copii. În funcţie de acestea trebuie alese şi materialele didactice, care trebuiesă satisfacă
următoarele cerinţe: accesibilitate, adecvare la conţinutul jocului, simplitate, claritate,
atractivitate, vizibilitate din orice poziţie, valoare artistică, etc.

Etapele jocului didactic sunt următoarele:

1. Organizarea jocului: presupune asigurarea unui cadru adecvat conţinutului jocului

şiacţiunilor copiilor. Totodată acum se face pregătirea şi antrenarea copiilor pentru joculce
urmează.

2. Desfăşurarea jocului conţine o serie de secvenţe în care este prezentat jocul,

serealizează familiarizarea copiilor cu jocul şi antrenarea lor la o participare activă,efectivă.
Principalele momente organizatorice ale desfăşurării jocului sunt:

a) Introducerea în activitate constă în: captarea atenţiei copiilor, utilizându-se un

element surpriză, o noutate, un scurt dialog care le mobilizează imaginaţia, o jucărie care va
avea rol specific în desfăşurarea propriu-zisă a jocului.

b) Familiarizarea copiilor cu jocul are următoarele obiective: trezirea interesului

copiilor pentru joc, pentru tema abordată; altfel spus trebuie să secreeze o motivaţie pentru
joc, prezentarea şi intuirea materialului didactic, prezentarea şi înţelegerea sarcinilor didactice
şi a regulilor jocului, care este condiţie de bază pentru buna desfăşurare a jocului şi pentru
realizarea sarcinilor didactice; înţelegerea succesiunii elementelor jocului.

c) Desfăşurarea jocului şi performanţele copiilor demonstrează gradul de înţelegere

aregulilor, nivelul de cunoştinţe anterioare ale copiilor, capacităţile intelectuale şi abilităţile
motrice ale lor. Pe parcursul desfăşurării jocului educatoarea trebuie săurmărească: gradul de
îndeplinire a acţiunilor în succesiunea lor normală, gradul de respectare a regulilor, rezolvarea
rapidă a sarcinilor didactice, activizarea tuturor copiilor după posibilităţile lor, îmbinarea
elementelor de joc cu sarcinile didactice, stimularea spiritului de independenţă al copiilor,
asigurarea unui ritm vioi, pe o atmosferă relaxantă ,antrenarea unor copii la conducerea
jocului.

Jocul didactic poate fi eficientizat prin următoarele posibilităţi - introducerea unor

elemente noi de joc, complicarea jocului cu sarcini mai complexe, cu un grad mai înalt de
dificultate, prezentarea unor materiale didactice suplimentare, introducerea unor reguli noi,
organizarea unei întreceri, utilizarea fişelor de lucru independente.

Ca modalitate de asigurare a înţelegerii corespunzătoare a jocului, se poate introduce

înainte de desfăşurarea propriu-zisă a jocului şi un joc de probă. Jocul deprobă trebuie să fie
însoţit de explicaţii şi indicaţii care vor servi desfăşurarea corectă ajocului propriu-zis.

3. Încheierea jocului didactic

În acest moment se rezolvă unele sarcini de sinteză, se reproduce sau se audiază un
text literar, un cântec, o poezie. Se pot îndeplini acţiuni legate de temă: închidere
amagazinului, sosirea sau plecarea într-o excursie, la o expoziţie, la teatru de păpuşi,

Jocurile didactice interdisciplinare

Jocul didactic interdisciplinar este o activitate în care se îmbină sarcin didactice din
diverse domenii de cunoaştere, axată pe învăţare, în condiţii relaxante, fără conştientizarea
unui efort intelectual din partea copiilor. În jocul didactic interdisciplinar se realizează
conexiuni interdisciplinare, se transferă cunoştinţe şi deprinderi însuşite într-un domeniu înt-
altul.

Jocul de rol/dramatizarea -presupune o pregătire prealabilă şi anume, transpunerea

subiectului, care trebuie bine cunoscut de către toţi partenerii, înţeles şi redat cu fidelitate.

Jocul dramatizare are ca sursă tematică lumea mijlocită a poveştii, basmului, filmului,
teatrului, dar şi realitatea cotidiană. În cadrul acestor jocuri copiii au intervenţie personală.

În ceea ce priveşte interpretarea rolurilor asumate şi modalităţile de înscenare a

conţinutului din lipsa posibilităţii de discernământ şi de asimilare diferenţiată, copilul mic
îmbină elementele fantastice cu cele luate din viaţa cotidiană.
 De pildă, „prinţul” vine călare pe cal (pe un băţ) şi are la brâu „sabie” (o bucată de
scândură, legată cu o sforicică).

În jocurile colective cu subiecte din basme şi poveşti, în cele iniţiate de copiii de 6/7
ani, se stabilesc relaţii complexe şi are loc un schimb viu şi continuu de păreri, fiecare fiind în
acelaşi timp şi interpret şi regizor. În cadrul acestor jocuri, preocupările copiilor se îndreaptă
spre ţinuta vestimentară căreia simt nevoia să-i adauge detalii de natură să le sublinieze
identitatea împrumutată şi către procurarea unor obiecte care le permit să acţioneze conform
rolului asumat. Pe ultimul plan stă grija pentru „decor” (cadrul în care să se desfăşoare jocul).

Jocul senzorial – Reprezintă un set de jocuri ce stimulează atenţia copiilor, spiritul de

observaţie şi inteligenţa motorie şi cel mai important aspect anticiparea. Jocul senzorial este o
modalitate prin care copilul isi exerseaza simturile, exploreaza, dar in acelasi timp, dezvolta o
personalitate sanatoasa, neconstransa sau incorsetata intre anumite reguli care din acest punct
de vedere sunt absolut nejustificate.

Jocurile senzoriale conduc la:

* dezvoltarea sensibilitatii auditive;

*   dezvoltarea sensibilitatii tactile si chinestezice;

*   dezvoltarea sensibilitatii vizuale;

*   dezvoltarea sensibilitatii gustativ - olfactive.

De exemplu: Copilul este pus să miroasă diferite alimente: o lămâie, o bucată de caşcaval şi să
reuşească să facă legătura între miros (în acest caz) şi cuvântul care descrie acei stimuli
olfactivi. La fel se procedează şi cu celelalte simţuri ale copilului, pipăitul, gustul, văzul şi
auzul, oferindu-i-se diverşi stimuli specifici, pentru ca apoi cel mic să recunoască tipul de
imagine dezvoltată, respectiv (tactilă, gustativă, vizuală ori auditivă).

Exemplu: -Jocuri senzoriale, de ghicire, de recunoaştere a unui obiect cu ajutorul simţurilor:

„Ghici ce ai gustat!”; „Spune cum este?”; „Ce poţi spune despre?”

Jocul de construcţii – reprezintă activitatea prin care copilul exersează multe deprinderi şi
capacităţi care contribuie îndeosebi la dezvoltarea sa cognitivă şi a musculaturii fine.

Prin construcţie copilul sortează, grupează, asociază, realizează corespondenţe,

stabileşte raporturi între obiecte (de mărime, de lungime, de greutate, de volum, relaţii
spaţiale, raporturi cauzale etc.), organizează sau pune în valoare spaţiul (prin intermediul
diferitelor materiale şi forme), îngrădirea spaţiului, separarea, acoperirea lui.

Copilul construieşte cu cele mai diferite materiale din natură: piatră, nuiele, zăpadă,
lemn (deşeuri), lut, bucăţi de cărămidă, cuburi de lemn.
Jocul de construcţie trece de la manipularea materialului de construcţie cu eventuale încercări
şi reuşite de suprapuneri, specifică la 3 ani, la realizarea unor construcţii sofisticate din cuburi,
combino şi lego. Subiectele acestor construcţii pot fi propuse de adulţi sau sunt alese de copii
în funcţie de interese, de aspecte ce i-au impresionat în momente anterioare jocului, sau pot fi
sugerate de natura materialelor utilizate. Uneori, jocurile de construcţii oferă şi „modele"
sugestie pe care copiii le ignoră la 3-4 ani, încearcă să le rezolve, din ce în ce mai performant
pe la 5 ani iar către 6 ani încearcă să le depăşească.

Jocurile dinamice/de mişcare – au la bază acţiuni motrice mai simple sau mai complexe
dirijate de anumite reguli, prin care se consolidează deprinderile motrice de bază (mers,
alergarea, aruncarea, prinderea, săritura, căţărarea, echilibrul), se dezvoltă calităţile motrice
(viteza, forţa, rezistenţa) şi stări emoţionale pozitive.

Jocul de mişcare este strâns legat de specificul vârstei, o vârstă a dinamismului, a

mişcării. El se va păstra până la vârsta adultă, îmbrăcând alte forme dar păstrându-şi motivaţia
interioară.

La vârsta preşcolară mişcările încep să fie încadrate într-un anume context care
reflectă fragmente din viaţa reală, în special din viaţa „celor care nu cuvântă". Literatura de
specialitate enumera jocurile „Broasca şi barza", „Pisica şi vrăbiile", „Lupul şi oile" etc., în
grădiniţă sau în grupul de joacă se reiau sub forma jocurilor de mişcare conflicte
arhicunoscute din filmele de desene animate; astfel, personaje ca Tom şi Jerry, Chip şi Dale
reînvie cu ajutorul copiilor. De asemenea, viaţa adulţilor, în special profesiile dinamice sunt
reflectate de jocurile de mişcare. Sunt cunoscute jocuri de tipul: „Pompierii", „Piloţii",
„Poliţiştii", „Extratereştrii" etc.

Deosebit de răspândite sunt jocurile fără o tematică anume, jocuri cu reguli ce au ca

scop exersarea unor deprinderi motrice: atmosfera de joc este realizată prin spiritul de
competiţie imprimat. Din această categorie fac parte: Şotronul, Elasticul, Coarda, Cine aleargă
mai repede? etc.

Pe măsură ce se înaintează către vârsta şcolară mică, jocurile de mişcare cu subiect vor
câştiga în complexitate în vreme ce cele cu reguli vor recurge la formule din ce în ce mai
complicate. Acest tip de jocuri este, în general preluat de la generaţiile anterioare (ca subiecte
şi tipuri de reguli) chiar dacă, fiecare generaţie realizează uneori prelucrări şi adaptări
specifice.

Jocul muzical – Atracţia copiilor pentru muzică este un lucru evident, încă din primiiani ai
copilăriei, muzica făcând parte integrantă din viaţa şi preocupările lor. Accesibilă copiilor
înaintea cuvântului, cântecul lasă în sufletele lor impresii ce ramân imprimate adânc toată
viaţa. Prin cântec se realizează educaţia morală, intelectuală şi estetică a copilului, se însuşesc
cunoştinţe şi se formează deprinderi. Jocul muzical prezinta o importanta covârşitoare,
întrucât este o activitate care produce satisfacţii şi plăceri, îi atrage şi îi interesează, prilejuind
copiilor trăiri emoţionale din cele mai puternice.
 Acţiunea jocurilor muzicale reiese atât din conţinutul textului literar al cântecelor, din
expresivitatea melodiilor, cât şi din forţa sugestivă a elementului muzical.

In jocurile muzicale, aspectul senzorial este mult mai evident decât în celelalte tipuri
de jocuri datoritămelodiei pe care se desfăşoară acţiunea acestor jocuri. Melodia este
principalul element al limbajului muzical care exprimă idei şi sentimente prin intermediul
imaginilor muzicale. Receptarea limbajului muzical este accesibilă copilului întrucât latura
afectivă este dominantă.

Când îi învăţătam pe copiii cântece, este bine să evităm să folosim metoda vers
dupăvers. Acest gen de învăţare întrerupe melodia, iar copiii pierd bucuria cântecului când
acestadevine un exerciţiu de memorizare. Deseori copiii învaţă un cântec ascultându-1 mai
multe zile la rând, mai ales dacă educatoarea are grijă să pronunţe cuvintele foarte rar şi clar
aşaîncât copiii să le poată înţelege. De asemenea, educatoarea trebuie să ştie că
explicaţiiledetaliate ale cântecelor pot să nu intereseze pe copii.

Insuşirea jocului muzical axat pe cântec implică trei etape distincte: 

-reactualizarea cântecului ales pentru joc;

-demonstrarea sau explicarea jocului; 

-executarea în colectiv.

,,Copiii iubesc muzica, iar un cântec frumos este pentru ei o jucărie care nu se strică niciodată .’’

Jocul de masă – jocurile de masă nu se folosesc întotdeauna la masă

Pot fi: jocuri în bucăţele (puzzle), cartonaşe decusut pe ele, mărgele de înşirat, jocuri şi mici
articole pe care copiilor le place să le adune;

Aceste pot fi folosite de copii pe masă sau pe podea, jucându-se singuri sau împreună cu alte
persoane.

Manipulând aceste jocuri, copiii îşi dezvoltă:

-coordonarea ochi-mână;

 -musculatura mică;

 -capacitatea de discriminare vizuală;

 -deprinderi de îmbinare, triere, aşezare în ordine, clasificare, numărare, punere

în corespondenţă;

 -percepţiile despre culoare, mărime, formă;

  -sociabilitatea (jucându-se împreună cu alţi copii, învăţând să respecte reguli
simple de joc); 

-capacitatea de a rezolva probleme;

-sentimentul de bucurie la realizarea unei sarcini.

La aceste jocuri trebuie să se pună accentul pe cooperarea dintre copii şi nu pe

concurenţă, competiţie

Exemple de astfel de jocuri pot fi: domino, loto, jocuri de cărţi.

Jocul logic – constituie una dintre modalitatile de realizare a unui invatamant activ. Are un
rol cu preponderenta formativ, jocul logic dezvolta gandirea, inteligenta si spiritul de
observatie al copiilor.

Prin manuirea materialului didactic in gradinita,copii invata sa formeze multimi de

obiecte, descopera proprietatile lor caracteristice, stabileste relatiile dintre acestea si
efectueaza operatii cu ele.

In cadrul jocurilor logico-matematice, copii sunt familiarizati cu unele notiuni despre

multimi si relatii. Atunci cand rezolva exercitii de gandire logica pe multimi concrete de figuri
geometrice, ei dobandesc pregatirea necesara pentru intelegerea numarului natural si a
operatiilor cu numere naturale, pe baza multimilor si a operatiilor cu multimi. In felul acesta,
se desfasoara exercitii de clasificare, comparare si ordonare a multimilor de obiecte.

• Jocurile logice constituie una dintre modalităţile de realizare a unui învăţământ activ care,
abordând un rol dinamic intuiţiei, pune accent pe acţiunea copilului asupra obiectelor
înseşi.
• Manipularea obiectelor conduce mai rapid şi mai eficient la formarea percepţiilor,
accelerând astfel formarea structurilor operatorii ale gândirii.
• Valoarea formativă a jocurilor logice sporeşte cu atât mai mult cu cât educatoarea dă curs
liber principiilor de bază care le călăuzeşte:

– Rolul copilului nu se reduce la contemplarea situaţie in care a fost pus; el

reflectează asupra acestei situaţii, îşi imaginează singur diferite variante
posibile de rezolvare, îşi confruntă propriile păreri cu cele ale colegilor;
– Copilul “studiază” diversele variante care duc la rezolvare, alegând-o pe cea
mai avantajoasă şi creează pe baza ei unele noi alternative de rezolvare, pe care
caută să le formeze corect ;
– Copilul are libertatea deplină în alegerea variantelor de rezolvare ; el trebuie să
motiveze alegerea sa, arătând în faţa colegilor avantajele pe care le prezintă,
– În timpul jocului s-ar putea face şi unele greşeli, acesta e un lucru perfect
normal. Copilul învaţă foarte multe lucruri corectându-şi propriile greşeli: dacă
nu poate el, îl vor ajuta colegii sau educatoarea care vine cu sugestii .
– În desfăşurarea jocurilor esenţială este activitatea conştientă de continuă
căutare, de descoperire a soluţiilor. Verbalizarea acţiunilor, exprimarea
 rezultatelor obţinute, deşi sunt importante nu se situează în acelaşi plan cu
însăşi activitatea.

Exemple de jocurilor logice

1) jocuri libere constructive

2) jocuri pentru construirea mulţimilor
3) jocuri de aranjare a pieselor în tablou
4) jocuri de diferenţe
5) jocuri cu cercuri
6) jocuri de formare a perechilor
7) jocuri de transformări
8 ) jocuri cu mulţimi echivalent

GRUPA MICĂ

• Alege discuri (cercuri) şi joacă-te cu ele ! (1)

• Caută pătratul!(2)
• Aranjăm discurile !(3)
GRUPA MIJLOCIE

• Ce piesă nu cunoaştem? (2)

• Ce a greşit ursuleţul?(2)
• Tabloul pieselor albastre (roşii, galbene ) (3)
• Trenul cu patru diferenţe.(4)
GRUPA MARE

• Ce este şi cum este această piesă?(1)

• Tabloul tricolor (3)
• Casele de pe strada mea (2 diferenţe)
• Găseşte locul potrivit (5)
•
Jocul logic este un prim pas spre intelegerea unor notiuni care vor constitui, mai
tarziu, baza transmiterii unor elemente mult mai complexe si vor dezvolta capacitatea de
lucru individual si de autoevaluare.
 5.Modalităţi specifice de realizare a activităţilor didactice în educaţia timpurie:
memorizare, convorbire, povestire şi repovestire, lectura după imagini, joc didactic,
exerciţiu cu material individual, joc-exerciţiu, joc de rol, joc logico-metematic, joc cu text
şi cânt, joc muzical, joc de mişcare, joc de creaţie, lectura educatoarei, dramatizare, audiţie,
pictură, desen, modelaj, colaj;
Povestirea

 constă în relatarea sau descrierea unor fapte sau întâmplări reale sau imaginare fară a se
explica cauzele;
 face posibilă introducerea elevului într-o lume a basmelor, fabulelor, legendelor, miturilor,
evenimetelor istorice, întâmplărilor spectaculoase din viaţa unor eroi etc. în scopul
informării şi sensibilizării acestora;
Caracteristici
-limbaj metaforic *utilizeaza figuri de stil)
-are valente educative si estetice;
-este adaptata particularitatilor de varsta si individuale ale copiilor;
-utilizeaza materiale ilustrative si sugestive;
-utilizeaza o intonatie corespunzatoare menita sa faciliteze intelegerea informatiilor transmise
si trezirea interesului copiilor.
Ca metoda utilizeaza procedee precum: explicatia, conversatia, descrierea, demonstratia.
Exemplu: In povestirea Fata babei si fata mosneagului, educatoarea intrerupe povestirea
pentru a caracteriza un personaj, a face o comparatie sau pt a explica un cuvant necunoscut.
Avantaje:
-dezvolta imaginatia, limbajul, memoria si atentia;
-prin caracterul actiunilor povestite poate fi utilizata in reglarea morala a comportamentului
copiilor;
-contribuie la dezvoltarea motivatiei, imaginatiei si a disponibilitatii pentru invatare.
În organizarea şi desfăşurarea povestirilor trebuie să se ţină seama de următoarele:

 conţinuturile activităţilor de povestire trebuie alese în concordanţă cu obiectivele cadru

şi obiectivele de referinţă, să înfăţişeze aspecte cât mai apropiate de experienţa copiilor,
să aibă valenţe educative şi estetice;
 studierea anterioară a textului literar de povestit şi adaptarea acestuia la particularităţile
de vârstă şi individuale ale copiilor;
 alcătuirea planului povestirii: succesiunea episoadelor şi identificarea personajelor şi
trăsăturilor acestora;
  pregătirea materialelor didactice (imagini – planşe, tablouri, jetoane - machete, figurine,
siluete, jucării, marionete, înregistrări audio sau video etc.);
 expunerea conţinutului trebuie să fie clară şi accesibilă copiilor, să fie expresivă
(modularea vocii, schimbarea ritmului vorbirii şi a intonaţiei, respectarea pauzelor,
mimică şi gesticulaţie adecvate, repetiţii etc.) pentru a menţine treaz interesul copiilor şi
pentru a asigura motivaţia învăţării.

Structura unei activităţi pe bază de povestire

Varianta de Evenimentele Conţinutul activităţii

realizare (momentele) activităţii
didactice

Moment organizatoric Pregătirea copiilor, a locului de desfăşurare a activităţii, a

materialului didactic necesar.

Captarea atenţiei Ghicitori, versuri cunoscute de copii pentru crearea interesului

de receptare a poveştii.

Enunţarea obiectivelor şi Prin intermediul unui „personaj” (o jucărie, o marionetă, o

a titlului poveştii înregistrare audio sau video, etc.) se comunică titlul poveştii şi
obiectivele activităţii (ce vor trebui să remarce şi să reţină
după ce vor audia povestea).

Reactualizarea Includerea poveştii într-o serie de poveşti cunoscute de copii.

cunoştinţelor anterioare
Reamintirea unor personaje.(se pot utiliza imagini, măşti,
înregistrări audio, video etc.).

Povestirea Dirijarea învăţării Expunerea poveştii de către educatoare (se utilizează suport
educatoarei intuitiv adecvat – imagini cu scene semnificative din poveste).

Obţinerea performanţei Copiii expun, la început cu ajutorul educatorului, conţinutul

şi asigurarea transferului poveştii. Se va urmării conţinutul logic al poveştii, distincţia
între personajele pozitive şi cele negative şi acţiunea acestora
etc.

Asigurarea conexiunii Aprecieri privind însuşirea conţinutului povestirii.

inverse şi evaluarea

Retenţia Se precizează titlul povestirii şi ideea principală a acesteia.

Moment organizatoric Pregătirea copiilor, a locului de desfăşurare a activităţii,

material didactic necesar.

Captarea atenţiei Ghicitori, versuri cunoscute de copii pentru crearea interesului

de receptare a poveştii

Enunţarea obiectivelor şi Se comunică obiectele activităţii şi se reactualizează titlul

a titlului povestirii poveştii care urmează a fi povestite de copii

Dirijarea învăţării şi Pe baza unui material ilustrativ, la început cu sprijinul

reactualizarea educatorului, copii prezintă conţinutul poveştii (se va avea
cunoştinţelor anterioare grijă să se evite detaliile, amănuntele, aspectele
 Varianta de Evenimentele Conţinutul activităţii
realizare (momentele) activităţii
didactice

nesemnificative chiar dacă au impresionat);

Repovestire Pentru fiecare secvenţă a poveştii va fi antrenat un copil, alţi

copii pot însă să aducă completări semnificative.

Obţinerea performanţei Copiii vor povesti fără ajutor, iar cei mari şi fără suport
şi asigurarea transferului intuitiv. Li se poate sugera să schimbe titlul poveştii, finalul
acesteia, să elimine sau să adauge personaje.

Asigurarea conexiunii Aprecieri asupra calităţii răspunsurilor.

inverse şi evaluarea

Retenţia Se revine asupra titlului poveştii şi altor poveşti cu conţinut

asemănător.

Moment organizatoric Pregătirea copiilor, a locului de desfăşurare a activităţii,

material didactic necesar.

Captarea atenţiei Trezirea dorinţei copiilor de a povesti prin prezentarea unor

„personaje care doresc să - i asculte”.

Povestire creată de Enunţarea scopului şi a Se precizează felul activităţii şi sarcinile ce le revin copiilor.
copii obiectivelor

Reactualizarea Prezentarea unor personaje din mai multe poveşti cunoscute,

cunoştinţelor anterioare din care copii să recunoască şi să selecteze pe acelea care
corespund temei anunţate; lectura unui fragment pe care copiii
să-l recunoască; prezentarea unor ilustraţii etc.

Dirijarea învăţării Expunerea povestirii – model de către educatoare care trebuie

să fie scurtă, concisă, fără detalii, clară şi expresivă, exprimată
într-o formă plăcută pentru a crea o stare afectivă pozitivă.

Iniţierea unei conversaţii asupra conţinutului povestirii, pentru

a sublinia ceea ce este esenţial şi specific faptelor ce urmează
a fi povestite.

Expunerea povestirii de către copii, pe fragmente, la început

respectând modelul educatoarei, apoi desprinzându-se de
acesta.

Educatorul intervine atunci când cel care povesteşte se pierde

în amănunte neesenţiale, manifestă tendinţa de a prelungi
expunerea sau deviază de la tema propusă.

Obţinerea performanţei Povestirea integrală în care se va urmării ca povestirile create

să respecte o anumită structură (introducere, intrigă,
deznodământ).

Toţi copiii vor fi solicitaţi să povestească, fie întreaga poveste,

fie anumite secvenţe.
 Varianta de Evenimentele Conţinutul activităţii
realizare (momentele) activităţii
didactice

Asigurarea transferului Schimbarea titlului povestirii; adăugarea de personaje;

mimarea unor acţiuni caracteristice personajelor etc.

Asigurarea conexiunii Aprecieri asupra respectării cerinţelor unei povestiri şi sunt

inverse şi evaluarea nominalizate cele mai frumoase povestiri.

Retenţia Se fixează principalele momente ale povestirii.

Joc didactic

In prescolaritate reprezinta :tipul fundamental de activitate, forma de activitate ce sustine in

cel mai inalt grad dezvoltarea psihica prin antrenare psihomotorie, senzoriala, intelectuala si
afectiva”
Ca metoda jocul didactic consta in simularea unor actiuni, fapte, imbinand spontanul cu
imaginarul, elementele de joc cu cele de invatare, pentru a transpune o activitate reala intr-o
activitate destina, placuta.
Avantaje:
-ofera un cadru prielnic pentru invatarea activa stimuland initiativa si creativitatea copiilor;
-obiectivele educationale vor fi mai bine realizate prin intermediul jocului, deoarece prin
insasi natura sa jocul cuprinde o motivatie intrinseca mobilizand resursele psihice ale copiilor;
-se asimileaza cunostinte noi si se dezvolta comportamente;
-se dezvolta capacitatea de exprimare verbala;
-se intensifica trairile afective si implicarea emotiionala a copiilor;
-este un mijloc eficiente de activizare a intregii grupe de copiii, dezvoltand relatiile
intercolegiale si de grup.;
-faciliteaza insertia sociala a copiilor
Indiferent de varianta utilizată în demersul didactic al jocului didactic trebuie să se
asigure:
 organizarea bazei materiale a jocului;
 precizarea conţinutului şi sarcinilor jocului;
 stabilirea regulilor jocului, explicarea şi demonstrarea lor;
 stabilirea etapelor jocului (acţiunile de joc) şi demonstrarea lor ;
 controlul rezolvării independente şi corecte a sarcinilor jocului şi a respectării regulilor
de joc;
 aprecierea finală a desfăşurării jocurilor şi a rezultatelor obţinute ;
  eventuale îndrumări pentru continuarea jocului în alte împrejurări şi pentru imaginarea
unor variante ale jocului .

Structura unei activităţi pe bază de joc didactic

Varianta de Evenimentele Conţinutul activităţii

realizare (momentele) activităţii
didactice

Moment organizatoric Pregătirea copiilor şi a locului de desfăşurare a jocului pentru

activitate;

Asigurarea unei atmosfere prielnice de joc prin trezirea interesului

Jocuri pentru joc.
didactice
orale Captarea atenţiei Introducerea în joc, sub formă de surpriză, prin intermediul unui
personaj îndrăgit de copii, prin interpretarea unui cântec adecvat,
prin audierea unui cântec, o scurtă povestire, o ghicitoare, versuri
cunoscute etc.

Enunţarea obiectivelor şi a Precizarea obiectivelor (cu accent pe obiectivele cognitive) şi titlul

titlului jocului jocului; Prezentarea modului de organizare şi desfăşurare a
jocului.

Reactualizarea cunoştinţelor Exerciţii – joc de reactualizare a cunoştinţelor ce vor fi utilizate în

anterioare joc;

Scurtă conversaţie de reactualizare a cunoştinţelor şi

deprinderilor.

Explicarea şi demonstrarea sarcinilor şi regulilor jocului;

Dirijarea învăţării Se insistă pe sarcina didactică, elementele de joc şi pe regulile

jocului, se precizează criteriilor de reuşită;

Executarea jocului demonstrativ (de către educator, de către

educator împreună cu copiii, sau către câţiva copii) utilizând
elementele specifice jocului didactic (întrecerea, mişcarea,
mânuirea jetoanelor, aplauzele etc.);

Executarea jocului de probă ( de către toţi copiii).

Obţinerea performanţei şi Executarea jocului de către copii, individual sau în echipe (la
asigurarea transferului început educatorul poate fi conducătorul jocului);

Complicarea jocului prin stabilirea unor noi obiective şi /sau prin

introducerea de noi reguli.

Asigurarea conexiunii Aprecierea modului de realizare a sarcinilor prin raportare la

inverse şi evaluarea obiectivul de referinţă propus

Retenţia Se fac precizări asupra cunoştinţelor însuşite în joc.

Jocuri Moment organizatoric Pregătirea copiilor, a materialului didactic utilizat de fiecare copil şi
didactice a locului de desfăşurare a jocului.
exerciţiu cu
Captarea atenţiei Introducerea în joc prin intermediul unui personaj îndrăgit de copii.
Varianta de Evenimentele Conţinutul activităţii
realizare (momentele) activităţii
didactice

material
demonstrati
v / distributiv Reactualizarea cunoştinţelor Prezentarea şi intuirea materialului demonstrativ şi distributiv.
anterioare

Enunţarea obiectivelor şi a Precizarea obiectivelor (cu accent pe obiectivele cognitive) şi titlul

titlului jocului jocului;

Prezentarea modului de organizare şi desfăşurare a jocului.

Dirijarea învăţării Exerciţii – joc de reactualizare a cunoştinţelor cu ajutorul

materialului demonstrativ.

Obţinerea performanţei Explicarea regulilor jocului;

Jocuri
didactice Precizarea criteriilor de reuşită;
exerciţiu cu
Executarea jocului demonstrativ (de către educator, de către
material
educator împreună cu copiii sau către câţiva copii);
demonstrati
v / distributiv Executarea jocului de probă ( de către toţi copiii).

Asigurarea transferului Executarea jocului de către copii, individual sau în echipe (la
început educatorul poate fi conducătorul jocului);

Complicarea jocului prin stabilirea unor noi obiective şi /sau prin

introducerea de noi reguli.

Asigurarea conexiunii Aprecierea modului de realizare a sarcinilor prin raportare la

inverse şi evaluarea obiectivul de referinţă propus.

Retenţia Se fac precizări asupra cunoştinţelor însuşite în joc.

Jocul de rol:- presupune simularea unor activitati, fenomene, comportamente astefel incat
participantii devin actori ai vietii sociale pentru care se pregatesc.
Rolurile din cadrul acestui tip de joc sunt de fapt sarcini de invatare.
Avantaje:
-faciliteaza insertia sociala;
-formeaza repede ssi corect anumite atitudini, comportamente;
-pune in evidenta modeul corect, incorect de comportament intr-o situatie data;
-se dezvolta capacitatea de empatie;
-asigura un control eficient al achizitiilor si conduitelor(partenerii de joc te sanctioneaza rapid
daca gresesti)
Jocul muzical – Atracţia copiilor pentru muzică este un lucru evident, încă din primiiani ai
copilăriei, muzica făcând parte integrantă din viaţa şi preocupările lor. Accesibilă copiilor
înaintea cuvântului, cântecul lasă în sufletele lor impresii ce ramân imprimate adânc toată
viaţa. Prin cântec se realizează educaţia morală, intelectuală şi estetică a copilului, se însuşesc
cunoştinţe şi se formează deprinderi. Jocul muzical prezinta o importanta covârşitoare,
întrucât este o activitate care produce satisfacţii şi plăceri, îi atrage şi îi interesează, prilejuind
copiilor trăiri emoţionale din cele mai puternice.

Acţiunea jocurilor muzicale reiese atât din conţinutul textului literar al cântecelor, din
expresivitatea melodiilor, cât şi din forţa sugestivă a elementului muzical.

In jocurile muzicale, aspectul senzorial este mult mai evident decât în celelalte tipuri
de jocuri datoritămelodiei pe care se desfăşoară acţiunea acestor jocuri. Melodia este
principalul element al limbajului muzical care exprimă idei şi sentimente prin intermediul
imaginilor muzicale. Receptarea limbajului muzical este accesibilă copilului întrucât latura
afectivă este dominantă.

Când îi învăţătam pe copiii cântece, este bine să evităm să folosim metoda vers
dupăvers. Acest gen de învăţare întrerupe melodia, iar copiii pierd bucuria cântecului când
acestadevine un exerciţiu de memorizare. Deseori copiii învaţă un cântec ascultându-1 mai
multe zile la rând, mai ales dacă educatoarea are grijă să pronunţe cuvintele foarte rar şi clar
aşaîncât copiii să le poată înţelege. De asemenea, educatoarea trebuie să ştie că
explicaţiiledetaliate ale cântecelor pot să nu intereseze pe copii.

Insuşirea jocului muzical axat pe cântec implică trei etape distincte: 

-reactualizarea cântecului ales pentru joc;

-demonstrarea sau explicarea jocului; 

-executarea în colectiv.

,,Copiii iubesc muzica, iar un cântec frumos este pentru ei o jucărie care nu se strică niciodată .’’

Jocul motric– au la bază acţiuni motrice mai simple sau mai complexe dirijate de anumite
reguli, prin care se consolidează deprinderile motrice de bază (mers, alergarea, aruncarea,
prinderea, săritura, căţărarea, echilibrul), se dezvoltă calităţile motrice (viteza, forţa,
rezistenţa) şi stări emoţionale pozitive.

Jocul de mişcare este strâns legat de specificul vârstei, o vârstă a dinamismului, a

mişcării. El se va păstra până la vârsta adultă, îmbrăcând alte forme dar păstrându-şi motivaţia
interioară.

La vârsta preşcolară mişcările încep să fie încadrate într-un anume context care
reflectă fragmente din viaţa reală, în special din viaţa „celor care nu cuvântă". Literatura de
specialitate enumera jocurile „Broasca şi barza", „Pisica şi vrăbiile", „Lupul şi oile" etc., în
grădiniţă sau în grupul de joacă se reiau sub forma jocurilor de mişcare conflicte
arhicunoscute din filmele de desene animate; astfel, personaje ca Tom şi Jerry, Chip şi Dale
reînvie cu ajutorul copiilor. De asemenea, viaţa adulţilor, în special profesiile dinamice sunt
reflectate de jocurile de mişcare. Sunt cunoscute jocuri de tipul: „Pompierii", „Piloţii",
„Poliţiştii", „Extratereştrii" etc.

Deosebit de răspândite sunt jocurile fără o tematică anume, jocuri cu reguli ce au ca

scop exersarea unor deprinderi motrice: atmosfera de joc este realizată prin spiritul de
competiţie imprimat. Din această categorie fac parte: Şotronul, Elasticul, Coarda, Cine
aleargă mai repede? etc.

Pe măsură ce se înaintează către vârsta şcolară mică, jocurile de mişcare cu subiect vor
câştiga în complexitate în vreme ce cele cu reguli vor recurge la formule din ce în ce mai
complicate. Acest tip de jocuri este, în general preluat de la generaţiile anterioare (ca subiecte
şi tipuri de reguli) chiar dacă, fiecare generaţie realizează uneori prelucrări şi adaptări
specifice.

Conversaţia
 este denumită şi convorbire, discuţie, dialog didactic, metoda interogativă;
 constă în dialogul didactic între educator şi elevi, în care educatorul formulează succesiv
întrebări pentru a stimula elevii să-şi însuşească cunoştinţele noi sau să fixeze,
sistematizeze şi evalueze cunoştinţele pe care le au.
 forme ale conversaţiei:
- conversaţia euristică - conversaţia utilizată cu scopul însuşirii de cunoştinţe noi;
- conversaţia de reactualizare - conversaţia realizată cu scopul reactualizării şi
introducerii în tema nouă;
- conversaţia de fixare - conversaţia utilizată în vederea fixării, sistematizării
cunoştinţelor însuşite;
conversaţia de verificare - conversaţia utilizată pentru verificarea orală a cunoştinţelor.
Avantaje:
-solicita inteligenta productive, spontaneitatea;
-devolta gandirea logica.
Organizarea şi desfăşurarea activităţilor de convorbire presupune:

 planificarea la intervale optime de timp;

 stabilirea tematicii convorbirii şi a variantei de realizare în funcţie de particularităţile de
vârstă şi individuale ale copiilor;
 elaborarea planului convorbirii (principalele aspecte ce vor fi dezvoltate), fie sub forma
unor idei principale, fir chiar sub forma întrebărilor;
 alegerea procedeelor şi a mijloacelor care să asigure participarea activă a tuturor copiilor
pe tot parcursul activităţii;
 întrebările trebuie să aibă un conţinut accesibil, să fie în strânsă legătură cu tema, să
vizeze ceea ce este esenţial, să ţină seama de cunoştinţele anterioare ale copiilor, să
pornească de la experienţa de viaţă a acestora, formularea să fie simplă, clară, precisă şi
corectă (ştiinţific şi gramatical);
 întrebările trebuie adresate întregii grupe, numindu-se apoi copilul care va răspunde;
 răspunsurile trebuie să fie în concordanţă cu conţinutul întrebării, să fie formulate clar,
precis, corect din punct de vedere gramatical, să nu repete răspunsurile anterioare ale
colegilor,
 copiii trebuie obişnuiţi să răspundă individual, pe rând (nu în cor) şi nu trebuie
întrerupţi;
 corectarea greşelilor se va face în funcţie de felul acestora ( confuzii, inexactitate,
pronunţare greşită, exprimare incorectă din punct de vedere gramatical, lipsa de coerenţă
a răspunsurilor etc.) şi de particularităţile individuale ale copiilor;
 Structura unei activităţi pe bază de convorbire

Memorizare

Evenimentele (momentele) Conţinutul activităţii

activităţii didactice

Moment organizatoric Pregătirea copiilor şi a cadrului adecvat de desfăşurare a convorbirii

Captarea atenţiei Introducerea în activitate se realizează printr-o ghicitoare, o poezie, o

scurtă povestire, imagini, înregistrări audio sau video etc. după care
urmează un comentariu referitor la subiectul convorbirii;

Enunţarea obiectivelor şi a Se precizează tema convorbirii, sarcinile didactice şi obiectivele activităţii;

temei convorbirii
Se specifică cerinţele în legătură cu modul de participare la activitate;

Reactualizarea cunoştinţelor Se pot reaminti alte convorbiri pe aceeaşi temă;

anterioare
Tema pusă în discuţie este încadrată într-un sistem;

Dirijarea învăţării Orientarea convorbirii prin intermediul întrebărilor care gravitează în jurul
unei întrebări principale, fie pentru transmiterea de noi cunoştinţe, fie
pentru sistematizarea, fixarea sau evaluarea lor; Dacă copiii nu surprind
esenţialul se intervine cu întrebări ajutătoare, suplimentare;

Obţinerea performanţei şi Sunt solicitaţi şi copiii să pună întrebări la care pot să răspundă colegii sau
asigurarea transferului educatorul;

Se desprind concluzii parţiale şi concluzia finală, dacă este posibil una

generalizatoare;

Realizarea unor clasificări, a unor comparaţii etc.

Asigurarea conexiunii inverse Formularea unor aprecieri asupra modului cum s-au implicat în activitate;
şi evaluarea

Retenţia Repetări ale principalelor aspecte care stau la baza concluziilor;

În proiectarea şi organizarea activităţilor de memorare („învăţare pe de rost”) a poeziilor

trebuie să respecte următoarele cerinţe pedagogice:

 pentru realizarea accesibilităţii textelor, atât din punct de vedere al conţinutului cât
şi din punct de vedere al realizării artistice, selectarea poeziilor şi planificarea lor
să se realizeze în funcţie de particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor, de
mediul din care provin copii, de interesul acestora;

 analizarea de către educator din timp a conţinutului poeziei pentru a se orienta în

pregătirea conţinutului de idei exprimat de versuri şi mai ales în alegerea
modalităţilor de predare;
  formarea deprinderii copiilor de a recita expresiv versurile memorate, cu
respectarea pauzelor impuse de cerinţele de ordin gramatical, logic şi psihologic;

 trebuie să se ţină seama de specificul memoriei la vârsta preşcolară – caracterul

concret – intuitiv al memoriei, marea ei plasticitate, capacitatea şi uşurinţa cu care
copilul memorează, păstrează şi reproduce ceea ce îl impresionează, absenţa
procedeelor de memorare;

 în recitarea de către copii a poeziei se va urmării pronunţia corectă, fidelitatea

reproducerii, gradul de expresivitate şi de înţelegere a conţinutului poeziei.

Structura unei activităţi didactice de memorizare

Evenimentele Conţinutul activităţii

(momentele)activităţii
didactice

Moment organizatoric Pregătirea copiilor şi a cadrului adecvat de desfăşurare a activităţii;

aşezarea copiilor în mod corespunzător – în semicerc; organizarea
materialului didactic necesar activităţii;

Captarea atenţiei Introducerea în activitate se realizează printr-un element surpriză -

o ghicitoare, o poezie, o scurtă povestire, imagini, înregistrări
audio sau video etc.

Enunţarea obiectivelor şi a Se comunică titlul şi autorul poeziei, sarcinile didactice şi

titlului poeziei obiectivele activităţii;

Se specifică cerinţele în legătură cu modul de participare la

activitate;

Reactualizarea cunoştinţelor
anterioare
Realizarea unei scurte convorbiri pregătitoare, a unor poezii care
au aceeaşi tematică prin care se reactualizează reprezentările
copiilor, îi pregăteşte pentru desfăşurarea activităţii, îi
familiarizează cu conţinutul de idei al poeziei, cu sentimentele
exprimate;

Dirijarea învăţării O primă recitare model a poeziei de către educator;

A doua recitare model – de aprofundare – a poeziei este urmată de

sublinierea, printr-o scurtă convorbire sau expunere narativă a
conţinutului principal al poeziei;

Obţinerea performanţei şi Repetarea globală (dacă poezia este scurtă) sau pe fragmente,
asigurarea transferului unităţi logice (nu în toate cazurile strofe) individual, de către
fiecare copil a versurilor, la început cu ajutorul educatorului apoi
singur;

Recitarea colectivă – în grupuri mici şi cu întreaga grupă;

Repetarea unor poezii cu aceeaşi temă însuşite anterior;

Redarea prin mişcări imitative, prin onomatopee sau prin desen a

conţinutului de idei al poeziei;
Lectura după imagini

Organizarea şi desfăşurarea lecturii după imagini este necesar să se acţioneze în

următoarele direcţii:

 să se realizeze, pe baza analizei şi sintezei, perceperea sistematică a imaginilor,

desprinzându-se conţinutul tematic;
 să se precizeze şi să se corecteze procesul intuirii independente, ajutându-i pe copii să
realizez generalizări;
 să se precizez şi să se activizeze vocabularul copiilor, să li se formeze deprinderi de
exprimare corectă, coerentă şi expresivă;
 materialul intuitiv trebuie să fie accesibil, atractiv şi să trezească interesul copiilor,
imaginile să fie clare, să se asigure vizibilitate pentru toţi copiii şi să aibă valoare
estetică;
 din perspectiva scopului didactic suportul intuitiv trebuie să asigure formarea unor
reprezentări corecte, să contribuie la exersarea capacităţii de comunicare orală prin
prezentarea unor acţiuni sugestive şi a unor relaţii dintre personaje, să aibă dimensiuni
corespunzătoare pentru a permite perceperea fără dificultăţi a imaginii;
 nu trebuie folosite multe imagini pentru a nu distrage atenţia copiilor;
 în prealabil educatorul trebuie să studieze imaginile pentru a alcătui planul de întrebări
şi planul de idei la care se vrea să se ajungă;

Structura unei activităţi didactice de lectură după imagini

Evenimentele Conţinutul activităţii

(momentele)activităţii
didactice

Moment organizatoric Pregătirea copiilor şi a cadrului adecvat de desfăşurare a activităţii,

pregătirea şi aşezarea materialului intuitiv în mod corespunzător;
aşezarea copiilor în mod corespunzător;

Captarea atenţiei Introducerea în activitate se realizează printr-un element surpriză - o

ghicitoare, o poezie, o scurtă povestire, imagini, înregistrări audio sau
video etc.

Enunţarea obiectivelor şi a Se precizează tema activităţii, sarcinile didactice şi obiectivele

temei lecturii activităţii;

Se specifică cerinţele în legătură cu modul de participare la activitate;

Reactualizarea Realizarea unei convorbiri pregătitoare prin care se reactualizează

cunoştinţelor anterioare reprezentările copiilor şi-i pregăteşte pentru desfăşurarea activităţii;

Prezentarea globală a imaginilor pentru a-i familiariza pe copii cu

conţinutul imaginilor;

Dirijarea învăţării Perceperea / intuirea imaginilor prin analiza, descrierea, interpretarea

acestora printr-o conversaţie dintre educator şi copii;

Li se cere copiilor, în primul rând, să enumere elementele

compoziţionale observate de ei în mod spontan şi contemplativ, iar
apoi se analizează grupul compoziţional central, căruia i se
 Evenimentele Conţinutul activităţii
(momentele)activităţii
didactice

subordonează logic, celelalte;

Observare
Pentru reuşita unei activităţi de observare trebuie să se respecte următoarele cerinţe
pedagogice:

 Structura activităţii de observare să aibă în vedere: locul unde se desfăşoară, felul

materialului utilizat, cunoştinţele cu care copiii vor fi familiarizaţi, nivelul capacităţilor
perceptive şi al gândirii ce trebuie atins;
 Observările vizează cele două domenii ale realităţii: natura (omul, animale, plante,
fenomene ale naturii, peisaje etc.)şi viaţa socială (obiecte, activităţi, relaţii dintre
oameni, instituţii, locuri natale etc.)
 Selecţionarea cu discernământ a informaţiilor noi, a vocabularului corespunzător, a
modalităţilor de explicare a acestora;
 Alegerea metodelor şi procedeelor astfel încât observarea să favorizeze acţiunea cu
obiectele, cunoaşterea activă a realităţii de către toţi copiii.
Structura unei activităţi didactice de observare

Evenimentele Conţinutul activităţii

(momentele)activităţii didactice

Moment organizatoric Pregătirea copiilor şi a cadrului adecvat de desfăşurare a

activităţii; aşezarea copiilor în mod corespunzător – în
semicerc; organizarea materialului didactic necesar
activităţii;

Captarea atenţiei Introducerea în activitate se realizează printr-un element

surpriză - o ghicitoare, o poezie, o scurtă povestire, imagini,
înregistrări audio sau video etc.

Enunţarea obiectivelor şi a temei Se precizează subiectul observării, sarcinile didactice şi

observării obiectivele activităţii;

Se specifică cerinţele în legătură cu modul de participare la

activitate (mai ales dacă se desfăşoară în afara grădiniţei);

Reactualizarea cunoştinţelor Familiarizarea copiilor cu obiectul observării prin

anterioare şi prezentarea obiectului perceperea globală a acestuia şi prin identificarea obiectelor
observării care fac parte din aceeaşi categorie.

Dirijarea învăţării Perceperea / intuirea materialului de observat (real sau

substitut al acestuia) prin analiza, descrierea, interpretarea
 Evenimentele Conţinutul activităţii
(momentele)activităţii didactice

acestora printr-o conversaţie dintre educator şi copii;

Efectuarea unor acţiuni simple de investigare, la început,

libere apoi sistematice, pe baza unui plan de întrebări, prin
treceri de la detalii la esenţial, de la părţile componente la
întreg, de la structura exterioară la însuşirile caracteristice
şi invers.

Obţinerea performanţei şi Educatoarea împreună cu copiii formulează concluzii

asigurarea transferului parţiale şi concluzii sintetizatoare;

Asigurarea conexiunii inverse şi Completarea unor fişe de evaluare;

evaluarea
Formularea unor aprecieri asupra modului cum s-au
implicat în activitate, asupra capacităţii copiilor de a
expune cu cuvinte proprii rezultatele observărilor;

Retenţia Repetări ale principalelor aspecte care stau la baza

concluziilor;

Fixarea cunoştinţelor prin stabilirea utilităţii obiectului

observat.

Variante ale observărilor

Criteriul Felul observărilor

Intenţionalitate Planificate

Neplanificate (ocazionale)

Locul de desfăşurare Observări în mediul natural – plimbări, vizite, excursii

Observări în mediul special organizat

Gruparea copiilor Individuale

În grupuri mici

Cu întreaga grupă

Durată De scurtă durată

De lungă durată

După materialul utilizat Natural – prezentat fie în cadrul lui natural, fie într-un
spaţiu special amenajat
 Criteriul Felul observărilor

Confecţionat (substitute ale realităţii) – mulaje, machete,

modele obiectuale, tablouri, ilustraţii, planşe, fotografii
etc.

Activitate pe bază de exerciţii – de formare de deprinderi intelectuale /practice

Realizarea prin exerciţii a activităţilor didactice impune cu necesitate respectarea unor

condiţii pedagogice:

 Alegerea exerciţiilor trebuie să asigure acţiunea cu material didactic după model şi

apoi individual;
 Să se asigure manipularea de către fiecare copil a materialului didactic individual
(distributiv), conform unor sarcini precis şi corect formulate de către educator;
 Să se asigure gradarea efortului intelectual în cadrul aceleaşi activităţi, de la o
secvenţă la alta şi de la o grupă la alta;
 Să se asigure o structură variată de activităţi, prin combinarea de exerciţii, care să
sprijine realizarea obiectivelor propuse;
 Pentru a realiza funcţionalitatea cunoştinţelor trebuie să se realizeze corelaţii
interdisciplinare;
 După fiecare exerciţiu trebuie să se evidenţieze rezultatele acţiunii şi explicarea
soluţiei găsite, a procedeului folosit;
 Să se utilizeze un limbaj adecvat, pe care copiii să şi-l însuşească treptat şi integral;
 Mijloacele didactice (demonstrative şi individuale) trebuie pregătite din timp conform
obiectivelor activităţii

Structura unei activităţi pe bază de exerciţiu

Evenimentele Conţinutul activităţii

(momentele) activităţii
didactice

Moment organizatoric Pregătirea copiilor şi a cadrului adecvat de desfăşurare a activităţii,

pregătirea şi aşezarea materialului didactic – demonstrativ şi
distributiv (individual); aşezarea copiilor în mod corespunzător;

Captarea atenţiei Prezentarea materialului didactic prin intermediul elementelor ludice

(personaj, jucărie etc.), de către educatoare cu ajutorul copiilor;

Enunţarea obiectivelor şi Se comunică obiectivele activităţii şi se fac precizări privind modul

a temei de desfăşurare a acesteia şi de utilizare a unor materiale didactice;

Reactualizarea Se realizează 1- 2 exerciţii semidirijate de educatoare cu material

cunoştinţelor anterioare demonstrativ, realizate de copii ce au ca scop reactualizarea unor
cunoştinţe anterioare ce urmează a fi valorificate în activitate;

Educatorul verifică corectitudinea realizării şi dacă este cazul se fac

precizări şi se repetă exerciţiile pentru o execuţie corectă;

Dirijarea învăţării Demonstrarea şi explicarea noului conţinut de către educator cu

 Evenimentele Conţinutul activităţii
(momentele) activităţii
didactice

ajutorul copiilor prin exerciţii;

Se acordă atenţie întăririi prin verbalizare a acţiunilor efectuate şi

utilizarea terminologiei specifice;

Se fac precizări privind realizarea corectă a acţiunilor, succesiunea

acestora;

Obţinerea performanţei şi Executarea unui sistem diversificat de exerciţii de către copii; se

asigurarea transferului acordă sprijin copiilor ce întâmpină greutăţi; în cazul unor greşeli
tipice se repetă exerciţiile demonstrative; se verifică corectitudinea
soluţiilor;

Se fac precizări privind noţiunile noi (terminologie, mod de lucru);

Se urmăreşte formarea unor deprinderi de autocorectare;

Se realizează şi exerciţii cu caracter aplicativ cu materiale diferite;

Asigurarea conexiunii Se realizează sarcini de rezolvare individuală (pe fişe de lucru); se

inverse şi evaluarea analizează modul de rezolvare a sarcinilor, se corectează eventualele
greşeli;

Se fac aprecieri individuale şi autoaprecieri prin raportare la

obiective.

Retenţia Se fixează tema

Variante ale activităţii pe bază de exerciţiu

VARIANT EVENIMENTELE (MOMENTELE) ACTIVITĂŢII

E

Moment Enunţarea Reactualizare Dirijarea Obţinerea Evaluarea

organizatori obiectivelor a învăţării performanţei şi
c Captarea şi a titlului cunoştinţelor şi asigurarea
atenţiei cântecului - lectura
textului de
VARIANT EVENIMENTELE (MOMENTELE) ACTIVITĂŢII
E

anterioare către transferului retenţia

educator
- intonarea sau - scurtă - se fac
unor cântece audierea convorbire precizări
îndrăgite de unei pentru a asupra
înregistrări; asigura
copii realizării
- explicarea înţelegerea
Activităţi cuvintelor mesajului; sarcinilor
de necunoscut - repetarea didactice
educaţie e; cântecului
muzicală - intonarea individual şi
cântecului în grup, pe
de către fragmente şi
educatoare în întregime.
în întregime
şi apoi pe
fragmente;
- intonarea
cântecului
de către
copii – cu
întreaga
grupă şi
apoi pe
grupuri mici.

Moment Enunţarea Reactualizare Dirijarea Obţinerea Evaluarea

organizatori obiectivelor a învăţării performanţei şi
c Captarea şi a temei cunoştinţelor şi asigurarea
atenţiei plastice anterioare - prezentarea transferului retenţia
Activităţi lucrării
model şi - expunerea
de - elemente de - executarea
intuirea
educaţie limbaj plastic lucrării de lucrărilor şi
acesteia de
artistico – către copii; către copii motivarea
plastică - prezentarea sub aprecierilor
modului de îndrumarea realizate de
lucru; educatoarei; către copii.
- exerciţii de
încălzire a
mâinilor;
Activităţi Moment Enunţarea Reactualizare Dirijarea Obţinerea Evaluarea
practice organizatori obiectivelor a învăţării performanţei şi retenţia
c Captarea şi a temei cunoştinţelor şi asigurarea
atenţiei anterioare - prezentarea feed- back- - amenajare
- se vor şi intuirea a unei
ului
lucrării expoziţii
specifica - intuirea şi
model; cu lucrările
criteriile de familiarizarea - prezentarea - realizarea
copiilor;
apreciere a cu etapelor pe lucrării de
- motivarea
lucrărilor materialelor care trebuie către copii
aprecierilo
să le (individual
cu care se va r asupra
parcurgă în sau în
lucra. realizării
realizarea perechi,
lucrărilor.
lucrării; grupuri);
- exerciţii de - se
încălzire a urmăreşte
mâinilor modul de
(degetelor); lucru,
respectarea
etapelor de
realizare a
 VARIANT EVENIMENTELE (MOMENTELE) ACTIVITĂŢII
E

lucrării,
poziţia
corectă etc.
Organizarea Pregătirea Influenţarea Dirijarea Obţinerea Evaluarea
colectivului organismul selectivă a învăţării şi performanţe şi retenţia
de copii ui pentru aparatului asigurarea i
efort locomotor feed – back- - aprecieri
Activităţi ului - consolidare şi
- variante de a prin recomandăr
de
- demonstrare exerciţii a
educaţie mers, deprinderil i
a şi
fizică variante de explicarea or motrice;
alergare. exerciţiilor; - dezvoltarea
- executarea calităţilor
exerciţiilor motrice
de probă şi - exerciţii
corectarea pentru
greşelilor; revenirea
organismul
ui după
efort.

Activitatea practică:
 reprezintă un ansamblu de acţiuni cu caracter practic, conştient şi sistematic executate de
elevi (cu ajutorul educatorului) în scopul aplicării unor cunoştinţe, înţelegerii sau
consolidării acestora, verificării şi corectării lor, precum şi al însuşirii unor priceperi şi
deprinderi aplicative.
Lectura activa

 este o formă de lectură care prin informaţiile comunicate pune în mişcare gândirea şi
imaginaţia elevilor, incită la asociaţii de imagini şi idei, la reflecţii şi trăiri emotive, la
analize şi evaluări, la retrospecţii şi anticipaţii; o formă de realizare a lecturii este citirea
explicativă, care se bazează pe analiza unitară şi simultană a conţinutului şi a formei
artistice de prezentare a acestuia.
Modelarea:

 presupune utilizarea unor modele construite pe baza caracteristicilor esenţiale ale

originalului cu scopul de a descrie şi esenţializa un ansamblu existenţial imposibil de
cercetat în realitate;
 modelul este o simplificare, o schematizare, o aproximare a realităţii, cu scopul de a
facilita reprezentarea a ceea ce nu este direct observabil în procesele şi fenomenele
realităţii; descrie sau reproduce acele însuşiri esenţiale de care este nevoie pentru a explica
sau demonstra o structură conceptuală;
Tipuri de modele: obiectuale – sunt reproduceri în trei dimensiuni, la scară convenabilă, ale
obiectelor reale (poduri, proiectile, tunuri, tancuri, etc.), figurative - sunt imagini în două
dimensiuni ale obiectelor (mulaje, machete, scheme, grafice, desene, fotografii, plane, hărţi,
file, semne convenţionale etc.), simbolice – sunt formule simbolice sau matematice care
exprimă fenomene / procese din natură (formule de calcul).