Implicațiile jocului în diverse activități didactice

Una dintre cele mai importante forme de manifestare a copilului este jocul. Jocul reprezintă un
ansamblu de acțiuni și operații care paralel cu destinderea, buna dispoziție și bucuria, urmărește
obiectivele de pregătire intelectuală, tehnică, morală și fizică a copilului.

În opinia psihiatrul american Stuard Brown, jocul reprezintă punctul de plecare al civilizației,
având însemnate implicații în aria sportului, artei, filmului sau cărților. (Brown & Vaughan,
2009). Pe de altă parte, jocul pune în evidență nivelul de dezvoltare psihică a copilului și permite
manifestarea personalității acestuia.
Jocul este tipul fundamental de activitate în perioada preșcolară, reprezintă forma care
contribuie semnificativ la dezvoltarea senzorială, intelectuală, socială și emoțională și
psihomotorie.
Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care educatoarea consolidează, precizează
și chiar verifică cunoștințele copiilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe, pune în valoare și
antrenează capacitățile creatoare ale acestora. De asemenea, eficiența jocului didactic deprinde
de cele mai multe ori de felul în care cadrul didactic poate să asigure o concordanță între tema
jocului și materialul didactic existent.
Este evidentă necesitatea jocului în dezvoltarea armonioasă a copilului și a implicării
educatorilor fie din mediul formal ( al creșelor, al grădinițelor), fie din mediul informal, precum
sunt spațiile de joacă, sau cel familial. Totodată, prin joc are loc apropierea dintre părinți și copii,
colaborând mult mai bine.

Jocul, ca activitatea fundamentală în preșcolaritate, este o plăcere a copilului. Majoritatea

teoriilor psihologice consideră jocul ca având implicații majore în dezvoltarea psihologică a
copilului.
Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acesteia un caracter mai viu și mai
atrăgător, aduce o varietate si o stare de bună dispoziție, de veselie sj de bucurie, de destindere,
ceea ce previne apariția monotoniei și a oboselii. Jean Piaget face legătura între dezvoltarea
gândirii și felul în care activitatea de joc evoluează până în perioada adolescenței.
Jocul devine mod principal de organizare a activităților pentru preșcolari. „A învăța” nu
reprezintă pentru ei contrariul lui „a se juca”. Jocul este prezent în mediul instituțional al
grădiniței, dar continuă în toate mediile sociale în care se formează. Teoria si metodica jocului
este deosebit de importantă pentru cei care vor forma, indiferent de vârsta cărora se adresează,
deoarece este un mod eficace de a înviora atmosfera pasivă din clasă.
Faptul că jocul are un rol deosebit de important în viața și evoluția copilului este demonstrată
prin atenția deosebită ce i s-a acordat de către psihologi și nu numai. Multiple clasificări implică
și ideea de funcții ale jocului, în special literatura de specialitate:
● Funcții esențiale;

● Funcții secundare;
1
 ● Funcții marginale ale jocului.
Funcția principală a jocului se exprimă în asimilarea practică și mentală a caracteristicilor
lumii și vieții. Aceasta este o funcție de cunoaștere.
O altă funcție importantă este aceea de exersare complexă stimulativă a mișcărilor, de
contribuție activă la creșterea și dezvoltarea complexă. Această funcție se manifestă ca funcție
principală în copilărie și în perioada adolescenței devenind treptat o funcție marginală.
Funcția formativ-educativă este, de asemenea, o funcție extrem de importantă. Aceasta a fost
pusă în evidență timpuriu de către pedagogul Fröbel și dezvoltată de pedagogia modernă.
Fricderich Fröbel cerea educatorilor să asigure copilului dezvoltarea puterii de acțiune, de
simțire și de gândire, pentru a forma un om activ și folositor familiei, statului, umanității, în acest
scop, el elaborează metoda activităților din grădinița de copii și propune următoarele tipuri de
jocuri, considerate ca mijloace instructiv-educative:
➢ Jocuri propriu-zise, din care fac parte jocurile însoțite de exerciții de gimnastică,
acompaniate de muzică și care provoacă la copii sentimente de plăcere și tendința spre
activitate;
➢ Jocuri cu corpuri geometrice, numite de Fröbel ,,daruri”, acesta erau jucării și în același
timp instrumente de activitate didactică (mingi cuburi);

➢ Jocuri sub formă ocupațiile practice (îngrijirea plantelor, confecționare de obiecte).

Tot Fröbel a căutat să creeze numeroase jocuri prin care să antreneze activitatea pe diverse
planuri a copiilor (jocuri cu corpuri geometrice, jocuri- activități practice, jocuri cu mingea,
cu cartonașe, bețișoare, inele, mărgele, modelaj, cântece, desen liniar și artistic).
Astfel, jocul se constituie ca:
● un izvor bogat de expresii și atitudini;

● un rol deosebit în dezvoltarea gândirii copilului;

● context care rezolvă conflictul afectiv generat de disproporția imensă dintre ceea ce vrea
și ceea ce poate să facă un copil la o vârstă fragedă.
Vârsta preșcolară este aceea care duce jocul pe culmile sale cele mai înalte. Jocul este acum
modul de a acționa al copilului, este forma specifică și dominantă de activitate, este contextul ce
dă substanța vieții. U. Șchiopu declara că „vâsta preșcolară reprezintă un moment de evoluție
psihică în care jocul capătă caracteristici noi ce-l apropie de alte feluri de activitate.”

Importanta jocurilor în diverse activități didactice:

 Jocul stimulează imaginația și creativitatea copilului, dezvoltarea limbajului și a
componentelor psihomotorii, a motivației;
 Jocul influențează toate laturile personalității copilului (temperament, aptitudini, caracter,
atitudini), contribuie la formarea deprinderilor comportamentale, a relațiilor
interpersonale;

2
  Jocul este o formă de manifestare a copilului, care îi satisface în cel mai înalt grad nevoia
de activitate și se corelează cu celelalte activități ale acestuia: învățare, creație, etc.
De asemenea, dacă educatoarea nu ține seama și nu include în jocurile copiilor aceste
coordonate, activitățile respective își pierd calitatea de joc rămânând în majoritatea cazurilor
numai titlul de joc didactic.
Jocul didactic este valorificat în activitățile de învățare din grădiniță astfel:
1. În activitățile de dezvoltare a limbajului educatoarea are la dispoziție pentru
domeniul Limbă și Comunicare, cunoscutele mijloace de realizare: povestirea,
memorizarea, lectura după imagini convorbire și jocul didactic. Dintre toate acestea,
jocul este cel mai plăcut, mai utilizat și mai productiv mijloc de realizare.
2. În activitățile matematice prin joc didactic, materialul didactic are un rol foarte
important. Pe lângă materialul didactic natural, precum colecții de frunze, melci,
culori și mărimi și cel confecționat de educatoare precum cunoștințele metodice dar
și creativitatea, pot fi utilizate materiale specifice: bețișoare, jetoane, bile colorate,
cărți de joc cu numere, jocuri de cuburi, truse cu figuri geometrice.

3. Prin jocul didactic desfășurat în activitățile de cunoaștere a mediului copilul are

posibilitatea de a învăța într-un mod atractiv să descopere lumea. Pe de altă parte, își
va dezvolta disciplina personală, învățând să respecte regulile și va dobândi abilități
sociale, printre care respectul față de ceilalți și capacitatea de a purta un dialog,
empatia, curajul, motivația, responsabilitatea.
4. În activitățile de educație pentru societate jocul didactic are o importanță foarte
mare în pregătirea copiilor pentru societate, prin ,,socializarea copilului (comunicare,
familiarizare, integrare, colaborare), obținerea treptată a unei autonomii personale,
precum și pregătirea pentru viața socială ca de exemplu pregătirea pentru școală.”
Prin intermediul jocurilor și simulărilor, copiii învață să respecte reguli, să colaboreze
cu ceilalți pentru a rezolva sarcinile primite de la cadrul didactic, să ceară ajutor sau
să ofere, la nevoie, ajutor și să se comporte civilizat.

5. În final, jocul didactic în activitățile psihomotrice este scos în evidență prin

imaginația copiilor, care suferă modificări calitative în strânsă unitate cu schimbările
psiho-fiziologice care au loc în perioada de 3-6 ani. Tot prin joc este exprimat și
gradul de dezvoltare psihică. Vorbind despre jocurile de mișcare ca mijloc și metodă
în procesul de dezvoltare psihomotrică a copiilor, accentuăm ideea că impactul
instructiv-educativ al acestora este enorm. Astfel:
● Jocurile favorizează dezvoltarea simultană a deprinderilor motrice, a calităților
motrice, precum și a deprinderilor și a însușirilor moral-volative;
● Specificul jocului este activitatea în colectiv, iar acest lucru presupune
colaborarea cu partenerii de joc, cooperarea, armonizarea intereselor, acțiunilor și
eforturilor personale cu cele ale colectivului;
● Jocul educă competitivitatea;

3
 Aristotel definea jocul ca fiind mijlocul prin care se putea recupera forța de muncă,
înțelegându-l ca pe o activitate distractivă, de destindere, de relaxare. Pe de altă parte Jean
Jacques Rousseau vedea în joc un mijloc de cultivare a spiritului, o activitate naturală, care îi
permitea copilului să aibă propriile lui experiențe.
Pentru a sprijini aptitudinile copiilor în cadrul jocului, Ecaterina Vrăsmaș arată că educatoarea,
sau mama care se joacă cu copilul, trebuie să aibă în vedere următoarele:
➢ Să aleagă acele activități care corespund nivelului de dezvoltare a copilului;
➢ Să încurajeze jocuri diferite pentru copil;
➢ Să asigure în mediu pregătit și comod pentru copil;
➢ Să exprime prin gesturi și mimica plăcerea acțiunii comune cu copilul;
➢ Să creeze o legătură afectivă de comunicare cu copilul, prin atenție și concentrare asupra
activității comune;
➢ Să nu ceară copilului petrecerea unui interval de timp prea lung, ci atât cât este posibil,
cu creșteri ale timpului de concentrare.
Referitor la jocul didacti, din experiența de educator, consider că pentru a influența dezvoltarea
copiilor prin intermediul jocului didactic este necesar să ținem cont de particularitățile de vârstă a
copiilor antepreșcolari și a preșcolarilor.
De asemenea, jocul se intercorelează cu învățarea și creativitatea, după cum spune Voiculescu
E. Prin joacă, copiii dezvoltă sentimentul de sine, ajung să își cunoască limitele, învață să fie
curajoși și să și controleze impulsurile.
Joaca și jocurile sunt interactive și îi învață pe copii să împartă jucăriile sau să se pună de acord
cu privire la rolurile pe care fiecare le deține în cadrul jocului. În modul acesta, ei ajung sa se
cunoască mai bine și să lege prietenii mult mai ușor, în grup, totul este mai distractiv.
Alături de joc, la vârsta preșcolarității, o alta formă de activitate care contribuie la dezvoltarea
psihică a copilului este învățarea, combinată cu jocul sau nu. Învățarea conduce la elaborarea
unor componente noi care satisfac mai bine necesitățile adaptive ale copilului.

În concluzie, pot adăuga faptul că prin joc și învățare are loc o largă expansiune a personalității
copilului, realizându-se o sumedenie de experiențe și trăiri de viață, de interiorizare și de creație,
dorințe care se manifestă direct în conduită și reprezintă latura proiectivă a personalității.