S1:

Ioan Slavici (18 ianuarie 1848 la Șiria, județul Arad —17 august 1925 la Crucea de Jos, în apropiere de
Panciu, județul Vrancea) a fost un scriitor și jurnalist român. 

 Opera literară a lui Ioan Slavici este influențată de viața satului ardelean. Scriitorul a fost considerat de
criticul George Călinescu un „instrument de observație excelent” al mediului rural.

Acesta era preocupat în mod special de editarea operelor sale pur literare, consisderând ziaristica sa
destinată ziarelor și revistelor ca pe o activitate trecătoare

S2:

Publicistica lui Slavici ocupă un volum imens, acesta colaborând cu peste 50 de publicații periodice, la
multe calendare si almanahuri penntru popor.

Ca ziarist, Slavici a dovedit o hărnicie și o energie puțin obișnuite, semănând cu ziariștii moderni în
privința promptitudinii cu care a servit cauze mari și urgente.

Ocupând funcții de redactor, director, a scris articole de fond, de orientare politică; a putut purta
polemici, dure uneori, astăzi uitate.

S3:

Slavici s-a exprimat cu curaj în diferite ocazii despre:

-probleme de istorie (mai ales naționale)

-enografie

-lingvistică

-idealuri politice

-drepturile românilor din Transilvania

-chestiuni de estetică, critică și teorie literară

-literatură română veche

-literatură universală

-contemplarea artelor plastice

S4:

Fiind pasionat de călătorii, Slavici a avut ocazia să admire piesajul românesc. Entuziasmat de farmecul
poeziei populare, interpretează dorul ca o nuanță a socilaismului.

În pulicistica socială, istorică, literară, Slavici s-a afirmat ca un scriitor militant și a participat cu vigoare la
dezbaterea principalelor probleme ale națiunii române.

Cuvântările sale scot la iveală o concepție unitară, consecventă, îmbogățită cu timpul și adâncită în
condițiile istorice ale dezvoltării poporului român

S5:

Etapele publicisticii lui Slavici:

1.Debutul publicistic cu elemente de natură educațională și istorică

2. Activitatea ziaristică de la ”Timpul” (1876-1884)

3.Apogeul manifestărilor sale cultural-politice ( 1884-1888)

4.Activitatea de la ”Corespondența română” și de la ”Vatra” (1888-1900)

5.Colaborarea cu publicațiile ”Convorbiri literare” ”Tribuna poporului” ”Semănătorul” ”Luceafărul”

”Minerva literară ș artitică” ”Lupta” (1900-1914)

6.Ultima etapă a publicisticii sale pune în lumină un om de o necontenită activitate publicistică

S6:

”Activitatea publicistică a lui Slavici nu e de conjunctură, nu e ceva accidental, ocazional. Nu. Ea e în

destinul scriitorului, în scrisul lui Slavici e o chemare. El s-a născut scriitor cu impulsul pedagogizat,
moștenit de la corifeii Școlii ardelene și intensificat prin contacul cu mediile prin care a trecut, prin
”Junimea”. ” – Zaharia Macovei

S7:

Stilul publicistic al lui Slavici

-este individualizat de considerații etice, unele scoase din filosofie, altele din înțelepciunea populară, din
experiența vieții sale, din viața zilnică a poporului nostru
-posedă o amprentă proprie, aceea tipică de a chema, de a învăța, de a clarifica, de a ne convinge; în
final și convingerea are o semnficație socială de ordin etic în gândire lui

Cu alte cuvinte, este stilul raționalistului cumpătat care înșiră argumentele, ca probleme cconcrete, care
expune faptele, care trage concluziile și nu se avântă în conflicte.

S8:

După 1919, orientarea sa este elocventă, apropierea de publicațiile de stânga și colaborea la ” Adevărul
literar și artistic”, la ”Omul liber”, marcându-i afinitățile elective. Spre sfârșitul vieții, deși izolat, Slavici
nu a renunțat să scrie ca un scriitor adevărat, dovadă că evenimentele nu l-au dezarmat și amuțit.

Publicistica lui Slavici este un exemplu de devotament continuu pe direcția spirituală a generației sale,
slujind poporul de care se simțea profund atașat și servind arta ca exresie a unui frumos mereu
prefectibil.