1

ISBN-978-606-775-874-0
 ARGUMENT

Văzută ca un domeniu multiplu de studiu şi acţiune, educaţia timpurie a apărut în ultimii

ani ca un răspuns educaţional la o problematică extrem de complexă şi importantă legată de
formarea copilului în mica copilărie. Astfel, consacrarea conceptului de educaţie timpurie în
domeniul ştiinţelor educaţiei s-a realizat în contextul afirmării unei noi paradigme de abordare
a pedagogiei copilului mic, fundamentată pe două axiome: începerea preocupărilor
educaţionale de la vârstele mici, perioada avută în vedere fiind situată între 0 şi 7 ani, şi
implicarea familiei şi a comunităţii în educarea copilului mic şi preşcolar (cf. Vrăşmaş, E., 1999,
p. 26).
Consacrată pe plan internaţional ca orientare educaţională sub denumirea de Early
Childdhood Care for Development (ECCD), educaţia timpurie este un concept larg care acoperă
o gamă extinsă de acţiuni educaţionale, toate ancorate în educaţia copilului mic: stimularea
copilului mic, sănătate, nutriţie, implicarea comunităţii, sănătatea şi educaţia părinţilor şi a
comunităţii.
Vârstele mici sunt dominate de joc, aceasta fiind activitatea centrală căruia copilul i se
dăruieşte cu toată fiinţa lui şi pe care o desfăşoară în cele mai variate forme. Raportat la vârstele
mici, jocul este activitatea prin care copilul se dezvoltă şi acest lucru este dependent de libera
sa alegere, de motivaţia intrinsecă, de orientarea către proces şi implicarea participării active
(cf.Vrăjmaş, E., 1999, Niculescu, R. M., 1999). Pentru perioada preşcolară, jocul este prietenul
nelipsit al copilului, ocupaţia cea mai captivantă şi cea mai preferată a copiilor. Reprezintă o
formă de manifestare fără bariere geografice, religioase, etnice. Este activitatea care îi reuneşte
şi îi reprezintă în acelaşi timp pe copii.
Tot prin intermediul jocului au fost promovate în educația preșcolară și ”noile educații”:
educația ecologică, educația rutieră, educația sanitară, educaţia pentru timpul liber, educaţia
pentru democraţie, ceea ce a presupus şi îmbunătăţirea practicilor educative prin introducerea
unor noi modalităţi de realizare a obiectivelor propuse. Cultivarea unui anumit tip
comportamental şi moral se realizează începând cu primele contacte sociale în grădiniţă.
Ceea ce ştim, credem şi gîndim despre copil se reflectă în tot ceea ce facem pentru el...
Niciodată nu vom putea şti totul despre copil, dar cu cît ne vom apropia mai mult de el şi îl vom
înţelege mai bine, cu atît vom învăţa mai multe despre ceea ce ar trebui să facem pentru a-l
ajuta să crească şi să se dezvolte la nivelul întregului potenţial de care dispune.
Veţi găsi în paginile acestui volum răspunsuri la dilemele cu care vă confruntaţi în
desfășurarea unor jocuri, idei privind etapele-cheie în evoluţia sănătoasă a copilului, adevăruri
universale despre joc şi jucărie, reflecţii asupra colaborării grădiniţă-familie-comunitate, prin
aceasta înţelegîndu-se o bună comunicare între noi – cei responsabili de dezvoltarea armonioasă
a copiilor, sfaturi pentru o abordare creativă a unor aspecte promovate de noile educații.
Sperăm că cele propuse în această lucrare vor avea continuitate în grădiniţă şi acasă,
pentru ca balanţa să fie mereu echilibrată, pentru a nu crea confuzii în lumea celor mici.

Inspector școlar pentru educație timpurie,

prof. Mihaela Simion
 RELAȚIA JOC - ÎNVĂȚARE - CREAȚIE

Inst. Anastasescu Mimi Cipriana

Educ. Panțiru Georgiana
Grădinița P.P. NR. 29 IAȘI

„Prin joc, ca activitate instructiv-educativă, se realizează adaptarea copilului la învățarea

sistematică, prin libera manifestare a spiritului de independență în efectuarea diferitelor activități,
jocuri simulând la maximum activismul copilului”.
Astfel, în procesul jocului, copilul își însușește mai bine semnificația socială și își formează
mai ușor unele deprinderi practice elementare. În literatura pedagogică, ca mijloc de instruire și
educare, jocul este cunoscut sub numele de joc didactic – forma de învățare prin joc.
Ca mijloc de învățare, jocul contribuie la dezvoltarea intelectuală a copiilor, prin el
procedeul luând cunoștiință cu observațiile și fenomenele lumii înconjurătoare, proprietățiile,
relațiile și raporturile dintre ele, învățând să le denumească. Tot în cadrul jocului se dezvoltă
percepția, imaginația, memoria, gândirea etc.; copiii își pot exprima în joc impresiile, descoperirile
și stările afective. Jocul – ca formă a învățării- contribuind astfel la dezvoltarea proceselor și
însușirilor psihice.
Concepția modernă asupra educației preșcolare presupune folosirea din plin a învățării
dirijate și spontane considerând învățarea drept acțiunea principală a dezvoltării inteligenței
copilului și o normare de bază a procesului de largă sociabilizare a copilului.
În decursul jocului copilul acționează asupra obiectelor din jur, cunoaște realitatea, își
satisface nevoia de mișcare, dobândește încredere în forțele proprii, își îmbogățește cunoștiințele.
Manifestându-și dorința de a participa la viața și activitatea celor din jur, copilul își asumă rolul de
adult, reproducând activitatea și raporturile lui cu ceilalți oameni.

O călătorie în lumea animalelor

Domeniul de activitate: Știință/Cunoașterea mediului
Competența generală: Consolidarea de cunoștiințe priceperi și deprinderi privind animalele
domestice și sălbatice.

5
Competențe specifice:
• Recunoaște animalele domestice și sălbatice;
• Precizează mediul lor de viață; Răspund corect la ghicitori;
• Manifestă spirit competițional.
Forma de exprimare: joc didactic
Competențe psihologice: conversația, gândirea, atenția, creativitatea, spiritul de observațite
Resurse: Umane: individual; Materiale: pachet, siluete de animale, plic cu surprize, machetă,
stimulente
Denumirea jocului: „Ghicește și vei câștiga!”
Sarcinile jocului:
• Să răspundă corect la ghicitori;
• Să așeze siluetele animalelor pe macheta corespunzătoare;
• Să relaționeze verbal cu colegii;
• Să-și dezvolte spiritul competițional, dorința de a fi căștigător;
• Să rezolve sarcinile de pe fișa primită.
Regulile jocului: Copiii vor fi împărțiți pe două grupe în funcție de culoarea animăluțului primit.
Fiecare grupă va primi o machetă la care s-a lucrat în ziua precedentă și atunci când răspund corect
la o ghicitoare vor lipi silueta animalului pe macheta corespunzătoare. La terminarea ghicitorilor
vor primi o fișă pe care o vor rezolva individual.
Elemente de joc: aplauze, mânuirea materialelor, surpriza
Conținutul jocului: Se prezintă copiilor, sub formă de surpriză, un pachet de la ursulețul
Martinică. Descoperim în cutie animale de diferite culori, siluete de animale și un plic cu
„surprize”. Se inițiază o conversație vizavi de acesta. Pornid de la această conversație se anunță
titlul jocului și obiectivele operaționale pe înțelesul copiilor.
Desfășurarea jocului:
• Împărțirea copiilor pe echipe;
• Distribuirea plicurilor și rezolvarea ghicitorilor aflate în plic;
• Atașarea siluetelor animalelor pe macheta corespunzătoare.
Complicarea jocului: Copiii vor avea de rezolvat o fișă, individual;
Evaluarea: Vor fi apreciați copiii care au răspuns corect la ghicitori și asupra modului în care s-
au comportat. Se va desemna echipa câștigătoare.

6
Exemplu: Ghicitori/echipa nr.1
1.Toată ziua poți vedea
Un căluț în pijama(zebra)
3. În noroi se tăvălește
Cu porumb el se hrănește(porcul)
Exemplu: Ghicitori/echipa nr.2
1.Umblă moșul prin pădure
După zmeură și mure(ursul)
3. Ne dă carne, lapte, lână
Adăpostul ei în stână(oaia)
2. Corabie plutitoare
Pe nisipuri călătoare(cămila)
4. Are blană mătăsoasă
La căldură toarce-n casă(pisica)
2. Uriaș cu nasul mare
Poartă oamenii în spinare(elefantul)
4.Roade oase, stă în cușcă
Pe dușmanii săi îi mușcă(cainele)

Bibliografie:
1. Simionica, E., Jocuri didactice;
2. Curriculum pentru învățământul preșcolar, revizuit, MEC, 2018
3. „Activitățile integrate în grădiniță” – Ghid pentru cadre didactice din învățământul
preuniversitar, Editura Didactică Publishing House.

7
JOCUL – MIJLOC DE DEZVOLTARE MULTILATERALĂ A COPILULUI

Prof. Bunduc Claudia

Şcoala Gimnazială ,,George Coşbuc’’- Structura Grădiniţa cu P.P. Nr. 27-Iaşi

,,Copilul râde: Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul” Lucian Blaga

Jocul didactic este o formă de activitate accesibilă copilului, prin care se realizează a o
parte din sarcinile instructiv-educative şi formative ale activităţilor obligatorii din grădiniţă, dar şi
a celor liber alese, într-o atmosferă distractivă, antrenantă şi motivantă.
Valoarea practică a jocului didactic constă în faptul că în procesul desfăşurării lui, copilul
are ocazia să-şi aplice cunoştinţele dobândite în diverse tiprui de activităţi, să îşi exerseze
priceperile şi deprinderile în cadrul ueni activităţi plăcute, în care sarcina şi condiţiile de învăţare
sunt stabilite de cadrul didactic, dar elementul ludic este prezent prin integrarea unor momente de
surpriză, aşteptare, încercare a capacităţilor personale şi întrecere între copii.
Spre deosebire de jocul liber ales, jocul didactic este un tip de joc direcţionat spre
îndeplinirea anumitor finalităţi pedagogice. Aceasta presupune o susţinută implicare a educatoarei
în proiectarea, organizarea, desfăşurarea eficientă şi conducerea activităţilor de joc didactic.
Proiectarea jocului didactic presupune proiectarea elementelor structurale, în care se
includ: scopul didactic, sarcina şi conţinutul ludic.
Aplicaţie: Jocul "De-a visul"
Acest joc poate fi propus unui copil, unui grup mic sau unei întregi grupe. El trebuie să se
desfăşoare într-un loc liniştit, fără zgomote care ar împiedica o bună concentrare mentală şi,
implicit, atingerea scopului vizat care constă în dezvoltarea capacităţii de inhibiţie voluntară.
Copiii pot sta în poziţia culcat pe spate, pe o pătură sau pe mici salteluţe, cu coloana vertebrală
dreaptă, capul în prelungirea acesteia, cu privirea dirijată spre tavan/cer, picioarele depărtate,
omoplaţii lipiţi de podea, braţele puţin depărtate de corp, cu degetele uşor îndoite şi îndreptate în
sus.
Se mai poate folosi şi poziţia şezând pe scaun, astfel încât coloana vertebrală să fie dreaptă,
absolut perpendiculară pe partea din spate a tăbliei orizontale a scaunului, sau eventual, să se

8
sprijine uşor de spătar. Capul va fi ţinut în continuarea coloanei, fără a se încorda. Picioarele
copilului sunt uşor depărtate (cam, până în dreptul picioarelor din faţă ale scaunului); se vor sprijini
bine cu tălpile de sol, îndoitura genunchiului formând un unghi drept sau obtuz. Prin această poziţie
se urmăreşte obţinerea unei stabilităţi optime care să nu solicite un efort suplimentar de contractare
musculară. Umerii vor fi împinşi uşor spre spate, astfel încât omoplaţii să fie în contact, pe o cât
mai mare suprafaţă a lor, cu spătarul scaunului, dacă acesta este vertical. Braţele vor cădea normal
pe lângă trunchi, vor fi îndoite din cot şi cu dosul palmelor sprijinite pe coapse. Degetele vor fi
îndreptate în sus şi uşor îndoite.
Scăunelele pe care stau copiii trebuie să fie suficient de distanţate între ele, pentru ca aceştia
să nu se poată atinge. Când sunt aşezate în mai multe rânduri, ele nu vor forma coloane, ci vor fi
intercalate ca în sălile de spectacol (un scăunel din spate între două din faţă ). Copiilor li se explică
felul cum trebuie să se aşeze şi apoi se controlează; eventual, li se corectează poziţia. Jocul se
anunţă copiilor înainte de a li se cere să ia poziţia anterior descrisă, spunându-li-se că "pentru a ne
juca "De-a visul" trebuie să ne prefacen că dormim. De aceea, ne aşezăm cât mai comod.
Copiilor li se cere să facă două sau trei inspiraţii profunde, completate cu expiraţii prelungi
(imitând căscatul, pentru că ne este somn), apoi, să închidă ochii şi să mimeze somnul.
Indicaţiile se dau cu o voce foarte domoală, într-un tempou foarte rar: "Lăsăm talpa de la
picior moale (pauză), apoi tot piciorul, până la genunchi îl lăsăm moale (pauză), apoi, tot piciorul,
până sus (pauză). Lăsăm burta moale (pauză), pieptul (pauză) şi spatele (pauză). În continuare
lăsăm moi mâinile (pauză), braţele (pauză), palmele şi degetele. Tot corpul nostru este moale,
moale şi greu. Am adormit. Numai capul nu doarme. Acum controlăm dacă tot corpul doarme.
Începem de la picioare şi observăm dacă s-au înmuiat. Dac nu, atunci le "muiem" (pauză). La fel
facem şi cu trunchiul (pauză) şi cu braţele. Ia să vedem dacă dormiţi bine. (Urmează o pauză mai
lungă). Dacă tot corpul "doarme", putem începe să visăm ceva frumos, frumos, şi, de aceea,
zâmbim, zâmbim cu toată faţa.
Acum am să vă povestesc ce visăm:
"Suntem pe o pajişte frumoasă, verde. Soarele străluceşte şi face ca picăturile de rouă să
scânteieze ca nişte diamante. Deodată, vedem că din pământ răsare o tulpiniţă mică, mică. Ea
creşte, creşte, se face mai mare decât iarba şi, de o parte şi de alta, apar nişte frunze mici, late şi
lungi, cu capete ascuţite, parcă ar fi nişte săbiuţe. În vârful tulpinii este o umflătură lunguiaţă,
ascuţită la vârf. Tulpiniţa se îngroaşă şi mai creşte; o vedem cum creşte, iar frunzele cresc odată

9
cu ea şi umflătura de la vârful ei se măreşte şi se lungeşte; încet, încet cresc toate. Dacă ne uităm
mai bine, vedem că umflătura din vârful tulpiniţei este chiar un boboc de lalea. A căpătat culoarea
roşiatică. Numai acolo unde petalele se prind de tulpiniţă sunt negre. Soarele mângâie şi sărută
laleaua şi bobocul începe să se deschidă. Întâi vedem cum se desfac puţin cele trei petale din afară,
apoi şi cele trei petale dinăuntru. Se deschis încet, încet. Acum toate petalele au format un păhărel.
Privim înlăuntrul lui. Vedem că petalele sunt roşii, iar în fundul păhărelului este o steluţă neagră.
Din mijlocul ei se ridică un picioruş care, la vârf, se împarte în trei. În jurul picioruşului sunt mai
multe fire scurte, care poartă fiecare câte un săculeţ cu polen.
Floarea s-a deschis şi mai mult şi râde la soare. Şi soarele, cu razele lui, luminează petalele
florii care strălucesc de parcă ar fi de mătase. Dar s-a făcut târziu; soarele merge să se culce şi
laleaua îşi adună petalele. Întâi cele din mijloc se strâng cap la cap, apoi cele din afară le
îmbrţişează pe cele dinlăuntru şi floarea se culcă, petalele dorm. Dorm toată noaptea aşa
îmbrăţişate ca nişte surori bune ce sunt, dorm până dimineaţa când, mângâindu-le din nou, razele
soarelui le vor trezi şi floarea se va deschide iar şi…..(Pauză mai lungă).
Acum începem să ne trezim şi noi. Deschidem ochii, întindem braţele în sus ca şi cum ne-
am întinde după somn. Întindem bine şi picioarele şi, gata, ne-am trezit de-a binelea.
Ei, v-a plăcut jocul?!... Această ultimă parte – trezirea – se derulează odată cu ridicarea treptată a
tonului până la normal şi în ritmul vorbirii obişnuite.
Niciodată trezirea din starea de inhibiţie nu se face brusc, ci treptat, cu 2-3 respiraţii adânci
şi extensie a muşchilor membrelor (eventual şi ai trunchiului) pentru a se restabili ritmul normal
al circulaţiei care în timpul "somnului" a fost încetinită.
Aceeaşi poveste poate fi reluată şi în alte zile. Pentru a putea fi recunoscută de către copii,
şi se poate da un nume. În cazul nostru, "Laleaua".După ce copiii cunosc mai multe "vise", ei pot
fi întrebaţi pe care dintre acestea vor să-l viseze. În cazul revenirii la un anumit "vis", se pot adăuga
unele elemente noi care vor constitui surpriza plăcută .
La început, timpul afectat jocului este mai scurt, deoarece capacitatea copiilor de inhibiţie
este mai mică. Treptat, se poate trece la un timp mai lung în care să se păstreze starea de inhibiţie.
De exemplu, se poate începe cu 3-4 minute şi se poate ajunge la 15 minute şi chiar mai mult, în
funcţie de numărul exerciţiilor efectuate şi de rezultatele obţinute anterior. Mărirea duratei stării
de inhibiţie se poate obţine prin prelungirea povestirii, fie prin introducerea unei povestiri noi care
să se desfăşoare pe o durat mai mare, fie prin adăugarea unor elemente noi, în cazul reluării unei

10
povestiri cunoscute. De exemplu, laleaua poate fi galbenă, un fluturaş se poate apropia de floare;
îl descriem. Floarea îl serveşte cu nectar. Fluturele o salut apoi îşi ia zborul şi se dansează prin aer.
Cel care proiectează şi organizează în mod implicit desfăşurarea acestui joc, poate inventa
cât mai multe povestiri în contextul menţionat anterior. Însă, pentru a fi eficiente şi pentru a li se
pune în valoare cei 16 factori (despre care vorbea Alain Rideau) ce apar în contextul oricărui joc,
şi anume: 5 factori de dominanţă motorie, 3 de dominanţă senzorială, 4 de dominanţă intelectuală,
2 de dominanţă caracterială şi 2 de dominanţe sociale, ele trebuie să îndeplinească şi alte condiţii
în afară de aceea a trecerii treptate de la povestiri mai scurte la altele mai lungi. Acestea ar consta
în următoarele:
• În povestire trebuie să se folosească întotdeauna timpul prezent, astfel încât să se creeze
copiilor impresia că cele povestite se întâmplă chiar atunci;
• Personajele alese trebuie să facă parte din categoria celor îndrăgite de copii: fluturi, flori,
albine, gândăcei, frunze, legume, picături de ploaie, fulgi de zăpadă, etc.;
• Povestirea trebuie să aibă un caracter mai mult descriptiv, decât narativ;
• Pentru evitarea monotoniei şi a instalării plictiselii, se apelează la elemente de mişcare,
reprezentate printr-o acţiune simplă: "vedem cum se deschid petalele, cum fluturaşul zboară’’;
• Se evită imprimarea unui caracter prea dinamic al acţiunii, neutilizându-se verbe de genul
"aleargă, sare, se luptă, ..." care favorizează şi chiar provoacă încordare musculară.;
• Este absolut necesar să se folosească un ton potrivit, nici prea tare, nici în şoaptă, lent,
sugestiv. Copiilor li se acordă timp pentru a înregistra cele spuse, pentru a înţelege.
Acest joc are influenţe multiple asupra dezvoltării personalităţii copiilor. În primul rând,
realizează o formă de inhibiţie voluntară a motricităţii, însoţită de un autocontrol exercitat de copii
în mod conştient, în momentul când "adorm’’.
Un efect pozitiv particular al jocului "De-a visul" constă în faptul că, prin relaxare produce o
anumită dezintoxicare a organismului; astfel, la aceasta contribuie, în mare măsură, respiraţiile
profunde, ventrale care se fac atât la începutul exerciţiului, cât şi la sfârşitul lui: "căscăm şi ne
întindem ca şi cum ne-am trezi dintr-un somn adevărat".
De asemenea, acest joc mai poate fi folosit şi în calitate de test pentru a depista gradul de
labilitate pentru sistemul nervos al copiilor. În această situaţie, copiii nervoşi, la care procesele
inhibitorii sunt slab dezvoltate, nu pot păstra starea de imobilitate care se instalează în timpul

11
relaxării; sunt crispaţi şi clipesc mereu. Este bine să nu li se fac nici o observaţie, nici în timpul
jocului, nici după aceea, dar trebuie antrenaţi separat în mai multe tipuri de aplicaţii ludice.

Bibliografie:
1. Anucuţa, L., Anucuţa, P., (1997), Jocurile de creativitate, Ed. Excelsior, Timişoara;
2. Chiriţă, G., (1983), Educaţie prin jocuri de mişcare, Ed. Sport-Turism, Bucureşti;
3. Dworetzki, J.P., (1990), Introduction to child development, McGraw-Hill Book Company,
New-York;
4. Glava, A., Glava, C., (2002), Introducere în pedagogia preşcolară, Ed. Dacia, Cluj-Napoca;
5. Lovinescu, A.V., (1979), Jocuri-exerciţiu pentru preşcolari, EDP, Bucureşti.

JOCUL DIDACTIC- ESENȚA COGNITIVĂ A COPILĂRIEI

Prof. Bunduc Elena

Şcoala Gimnazială ,,George Coşbuc’’- Structura Grădiniţa cu P.P. Nr. 27-Iaşi

„Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi în consecinţă
poate să acţioneze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil, nu
ne putem imagina copilărie fără râsetele şi jocurile sale.”
Eduard Claparède
Jocul este un mijloc foarte important de dezvoltare psihică multilaterală a copilului,
devenind pe parcurs o formă de activitate tot mai complexă. Datorită schimbărilor care se produc
în psihicul copilului, jocul prezintă o serie de particularităţi caracteristice.
La vârsta preşcolară, jocul cu subiect atinge dezvoltarea sa deplină. Acesta constă în
trecerea de la reflectarea aspectului extern al acţiunii umane spre reflectarea conţinutului lor intern,
acela al semnificaţiilor sociale. La vârsta de 3-5 ani, locul principal al jocurilor copiilor îl ocupă
aspectul extern al acţiunilor cu obiectele. Datele cercetărilor atestă că motivul general, atracţia pe
care o simte copilul pentru joc, constă în repetarea neobosită a aceloraşi acţiuni, fără ca subiectul
respectiv al jocului să evolueze. Astfel pregătind mâncarea pentru păpuşi, copiii repetă aceleaşi
acţiuni la nesfârşit (spălatul vaselor, aşezarea mâncării în farfurie). Dar servirea păpuşilor nu apare

12
în joc; ele rămân până la urmă flămânde. Prin urmare, semnificaţia socială a acţiunilor umane
rămâne nedezvăluită în joc (în cazul dat, grija părinţilor pentru copii).
Prezenţa păpuşii în joc este necesară, ea dă conţinut subiectului jocului, fără de care
acţiunile externe îşi pierd motivarea şi astfel încetează.
La această vârstă, conţinutul jocului este relativ sărac, subiectul lui fiind instabil. Rolurile
pe care le asumă preşcolarii nu sunt de lungă durată: între copii nu se stabilesc relaţii dictate de
subiectul jocului. Şoferul care conduce maşina nu se îngrijeşte de soarta pasagerilor, nu se stabilesc
relaţii reciproc între ei. Jocul nu reflectă în mod evident relaţiile sociale dintre oameni, semnificaţia
socială a activităţii omului, ci numai aspectul extern al acestei activităţi.
„Ceea ce caracterizează jocurile sunt tocmai acţiunile reale din viaţa adulţilor pe care copiii
tind să le reproducă în tocmai. Relaţiile interindividuale sunt controlate din ce în ce mai mult de
regulile implicate în rolurile asumate de către copii.”
Copiilor le plac mai ales jocurile în care îşi pot manifesta spiritul de observaţie,
concentrarea atenţiei, prezenţa de spirit, judecata ageră, priceperea de a combina, promptitudinea
în răspunsuri. Copiii învaţă să înţeleagă şi să aprecieze conduita celor din jurul lor, încep să
cunoască în parte valoarea socială a acţiunilor umane şi prezintă contagiuni importante în conduită
(prin imitare activă şi pasivă), însuşindu-şi numeroase modalităţi de a reacţiona, proprii familiei
sau colectivului de copii cu care vin în contact. Tot acum se constituie cerinţa activă de a fi de
folos celor din jur (mai ales de a fi util adulţilor). Jocul este o activitate complexă, specifică
copiilor, în toate timpurile copiii s-au jucat şi se joacă.
Jocul didactic este o formă de activitate atractivă şi accesibilă copilului, prin care se
realizează o bună parte din sarcinile instructiv-educative.
Fiecare joc didactic trebuie să instruiască pe copii, să le consolideze şi să le precizeze
cunoştinţele despre lumea înconjurătoare, să îmbine armonios elementul instructiv şi exerciţiul cu
elementul distractiv. Învăţând prin joc, copilul trebuie să se joace, adică să se distreze în acelaşi
timp.
Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului, constituie o formă de
manifestare întâlnită la copiii tuturor popoarelor, din cele mai vechi timpuri este tovarăşul de
nedespărţit al copilăriei şi constituie una dintre formele cele mai importante de activitate a
preşcolarului. Preşcolarul este o fiinţă deosebit de activă, un copil sănătos, cu organismul în

13
creştere, nu poate să nu se joace, al opri să facă acest lucru înseamnă a-i frâna dezvoltarea fizică şi
psihică.
Jocul deţine un rol atât de însemnat în viaţa copilului pentru că-i satisface dorinţa firească
de manifestare şi independenţă. Realitatea care-l înconjoară este mult prea complexă. Cum să o
cunoască, să se orienteze în mediul înconjurător ? Jocul este tocmai una dintre activităţile prin care
copilul învaţă să cunoască lumea reală, acţionând asupra obiectelor din jur, îşi satisface nevoia de
mişcare şi înţelegere, dobândeşte încredere în propriile puteri. Îmbrăcând forma jocului, această
activitate este tot atât de necesară dezvoltării fizice şi psihice a copilului ca şi lumina soarelui, de
aceea unii pedagogii afirmă că jocul este o activitate de pre-învăţare.
Ursula Şchiopu susţine ideea că: „Jocul apare ca o activitate fundamentală formativă şi
dominantă în copilărie, iar munca are aceleaşi caracteristici, din ce în ce mai pregnante, pe măsură
ce se depăşeşte copilăria, este un fel de anticameră vastă şi bogat ornată a muncii.
Aşadar jocul trebuie privit drept activitate care formează, modelează inteligenţa, dar pe de
altă parte permite să se surprindă numeroase din caracteristicile ei.”
Jocul – consideră Ursula Şchiopu – stimulează creşterea capacităţii de a trăi din plin, cu
pasiune, fiecare moment, organizând tensiunea proprie acţiunilor cu finalitate, având funcţia de o
mare şi complexă şcoală a vieţii.
Trebuie să ne uităm mult și adânc în ochii copilului. El ne învață adesea ce trebuie să facem
și cum trebuie să lucrăm. El ne inspiră, ne fascinează, ne dă clipe minunate, ne conduce mai sigur,
ne face să fim mai buni. La lumina cunoștintelor acumulate prin cultura veșnică, trebuie să ne
croim calea proprie, calea sigură, prin iubirea de copii. Totul dar, prin dezvoltarea sentimentelor
altruiste și a energiei voluntare, prin zâmbet, surâs și râs, prin dragoste de semeni.
În lucrarea “Didactica activităţilor instructiv-educative pentru învăţământul preprimar“
autorii consideră că: ”pentru buna desfăşurare a jocurilor didactice organizate la grupă, e necesar
să se asigure un cadru stimulativ, în scopul participării, antrenării şi stabilirii unor relaţii între
educatoare-copil, copil-copii, copil-grupă. Atât în cadrul desfăşurării jocurilor, cât şi după
parcurgerea unui grup de jocuri didactice, se va analiza gradul de realizare a obiectivelor propuse,
nivelul de însuşire a conţinutului, de formare a deprinderilor de exprimare orală a preşcolarilor”
(Gherghina et all, 2005, 48).
Prin acţiunea sa, jocul are următoarele rezultate: dezvoltarea spiritului de observaţie,
interesul pentru cunoaştere, capacităţile de analiză, sinteză şi calităţile atenţiei, îndemânarea,

14
formarea capacităţii de percepere corectă şi diferenţiată a limbajului, articularea corectă a
cuvintelor. Există o mare importanţă a acestor două preocupări a preşcolarilor, ambele trebuie
utilizate şi folosite împreună deoarece numai aşa se poate face continuitatea dezvoltării copilului
şi continuitatea procesului muncii educative.
J. Chateau spunea despre copil: ,,despre un copil nu se poate spune că el creşte şi atât;
trebuie să spunem că el se dezvoltă prin joc”( Barbu, H., 1993, 44).
Ca educatoare nu trebuie să-i forţăm pe copii să facă anumite lucruri fără o explicaţie.
Trebuie să combinăm elementele de joc cu cele de învăţare pentru ca acestea să fie plăcute şi
atrăgătoare. Eduarde Claparede spunea: ,,fără îndoială, la grădiniţa de copii se ţine seama de
necesitatea jocului, fiindcă ar fi cu totul imposibil să facem altfel... În timpul primilor 5 sau 6 ani
de viaţă, evoluţia naturală este, deci, relativ bine respectată. Dar pe urmă! În loc de a continua să
se urmeze calea naturii, şcoala deviază brusc, şi, fără tranziţie, transplantează copilul, din domeniul
jocului celui mai naiv, în acela al muncii cele mai respingătoare, în domeniul muncii forţate”
(Barbu, H., 1993, 45).
Noi trebuie să ajutăm copilul atunci când este nevoie deoarece copilul este prea mic şi
neajutorat spre a pune în aplicare ceea ce vrea şi ceea ce ar vrea să facă singur. Lăsat liber, fără
sprijin şi fără îndrumare atentă, el n-ar putea duce la bun sfârşit ceea ce şi-a dorit, iar jocul îşi
pierde mult din farmec şi din frumuseţea sa.
Copilul nu trebuie să acţioneze într-o lume aleasă subiectiv şi la întâmplare pentru că se
pierde cel mai preţios mod de a influenţa, de a direcţiona dezvoltarea să pe plan psihic, moral şi
chiar fizic.
Prin activităţile organizate la grădiniţă, educatoarea urmăreşte să determine într-un sens
pozitiv comportamentul copiilor, gândirea lor. Jocul, din punctul de vedere al copilului nu se
înfăţişează ca o activitate, de plăcere”, dar din cel al educatoarei este o preocupare instructiv -
educativă de mare răspundere, şi cu mari valenţe formative.

Exemplu de joc: LABIRINTUL

Formaţie de lucru: 4 randuri
Desfãşurarea jocului:
Obiective: să răspundă motric la o comandă dată; să-și coordoneze mișcările în ritmul solicitat de
joc.

15
Ex. pentru 18 jucători - 16 jucători formează câte patru rânduri a patru jucători, ei stând cu mâinile
întinse astfel încât să se atingă cu vârfurile degetelor. Un participant este urmăritorul, altul este cel
urmărit. Aceştia au voie să fugă doar în interiorul grădinii formate de către ceilalţi 16.
Conducătorul de joc poate schimba prin fluier drumurile din grădină, prin faptul că cei 16 se întorc
cu 90 de grade. Nu este permis a se trece peste rânduri. Urmăritorul sau urmăritul au posibilitatea
de a da comanda pentru schimbarea intersecţiilor drumurilor.

Bibliografie:
1. Barbu, H., (1993), Activităţi de joc şi recreativ distractive, Bucureşti: Ed. Didactică şi
Pedagogică R.A;
2. Joiţa, E., Ilie., V., Vlad , M., Frăsineanu, E., (2003) , Psihopedagogie pentru examenele de
definitivare şi grade didactice, Craiova: Editura Arves;
3. Gherghina, D., Novac, C., Mitrache, A., Ilie, V., (2005), Didactica activităţilor instructiv-
educative pentru învăţământul preprimar, Craiova, Editura Didactica Nova;
4. E. Verzari, M. Taiban, V. Manasia, E. Gheorghian, (1968), Cunoaşterea mediului înconjurător
şi dezvoltarea vorbirii-metodică, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică;

JOCUL DIDACTIC MATEMATIC

Prof. Pasnicu Adina-Cristina

Grădiniţa cu program normal Vlădeni, jud. Iaşi

Având în vedere faptul că activitatea fundamentală în grădiniță este jocul, acesta este
valorificat intens şi în predarea matematicii, ocupând o poziție marcantă în planul de învățământ
al instituțiilor preșcolare.
Jocul didactic matematic este forma de activitate prin care copilul dobândeşte treptat idei
şi concepte abstracte ce constituie baza utilizării matematicii de mai târziu. Prin jocul didactic se
precizează, se consolidează, se verifică cunoştinţele matematice şi se îmbogăţeşte sfera de
cunoaştere stimulând în cel mai înalt grad procesele psihice.

16
 Un joc poate îmbrăca forma jocului didactic matematic, dacă educatoarea ţine seama de
următoarele cerinţe: îşi propune un scop şi o sarcină din punct de vedere matematic, conţinutul
matematic să fie în concordanţă cu particularităţile de vârstă, accesibil şi atractiv, are stabilite
reguli de joc şi elemente de joc, în vederea rezolvării unei situaţii problemă.
Jocul, ca metodă, utilizat în activităţile matematice are un aport important în însuşirea
conştientă, accesibilă şi plăcută a noţiunilor matematice, în activarea copiilor pe plan cognitiv,
acţional şi afectiv, sporind gradul de înţelegere în activitatea de învăţare, în dezvoltarea spiritului
de iniţiativă, de independenţă, dar şi de echipă, în formarea unor deprinderi de lucru corect şi rapid,
precum şi în evidenţierea modului corect sau incorect de acţiune în anumite situaţii. (Neagu,
Beraru, 1997)
Rolul formativ al jocului didactic matematic se referă şi la: dezvoltarea gândirii logice şi
exersarea operaţiilor de analiză, sinteză, comparaţie, clasificare, exersarea limbajului matematic,
dezvoltarea atenţiei şi a spiritului de observaţie, exersarea voinţei, exersarea şi dezvoltarea
senzaţiilor şi percepţiilor, precizarea reprezentărilor, antrenarea memoriei, dezvoltarea
personalităţii.
În activităţile sub forma jocului didactic, copilul are posibilitatea să se manifeste liber, iar
educatorul are şansa de a-l observa şi de a cunoaşte ceea ce îl ajută să analizeze şi să adapteze
activităţile instructiv-educative, în vederea dezvoltării cognitive şi a diferitelor trăsături de
personalitate.
Jocul didactic matematic trebuie să fie mijlocul educativ şi de învăţare acceptat cu plăcere
de către toţi copiii, deoarece plăcerea şi bucuria de a rezolva ceva, oricât de mare ar fi efortul
depus, devin satisfacţie a propriei munci şi de participare la munca colectivă.

JOC DIDACTIC: ,,În grădină am privit: câţi copaci au înflorit?”

Nivelul II: grupa mare
Categoria de activitate: Activitate matematică
Tema: Numeraţia în limitele 1-7
Mijloc de realizare: joc didactic
Scop: Utilizarea corectă a numeralelor cardinale şi ordinale în limitele 1-7; dezvoltarea spiritului
de observaţie, a atenţiei şi memoriei vizuale
Obiective operaţionale:

17
O.1 Să grupeze corect obiectele de aceeaşi formă, selectând toate jetoanele de acelaşi fel;
O.2 Să realizeze corect corespondenţa cifră – cantitate, utilizând cifrele de la 1 la 7;
O.3 Să recunoască cifrele în intervalul 1-7, numind jetonul corect;
O.4 Să poziţioneze elementele date în tablou după indicaţiile date;
O.5 Să rezolve corect problema dată de educatoare, găsind soluţia corectă;
O.6 Să alcătuiască şirul numeric crescător și descrescător în limitele 1-7, ordonând toate cifrele
pe măsuţă;
O.7 Să mânuiască materialul didactic conform cerințelor date;
O.8 Să participe cu interes la activitate, implicându-se activ în joc;
Sarcina didactică - recunoaşterea cifrelor și operarea cu mulțimi în limitele 1-7, numărarea
crescător/descrescător, aşezarea în poziţie, în conformitate cu instrucţiunile primite;
Regulile jocului – Copiii vor ajuta Primăvara să facă ordine în grădină, prin rezolvarea sarcinilor
primite, cu ajutorul cunoştinţelor matematice dobândite anterior.
Elemente de joc: aplauze, surpriza, stimulente.
Strategii didactice:
Metode si procedee: explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, observația, turul galeriei, munca
în echipă și individuală, problematizarea;
Mijloace didactice: panou pentru organizarea elementelor, jetoane cu cifre, jetoane cu
diferite imagini (păsărele, căsuțe pentru păsărele, flori pentru copăcei, copaci, copii grădinari)
Forma de organizare: frontal, individual;
Durata: 35-40 min
Locul desfăşurării: sala de grupă
Desfăşurarea jocului: Jocul se va desfăşura în sala de grupă. Copiii stau pe scăunele la
măsuţe în careu.
Introducerea în joc se va realiza printr-un moment de înviorare pe melodia ”Copăcelul”.
Voi capta atenția copiilor prin surpriza pe care o are Primăvara în coșulețul ei. În bilețel, Primăvara
îi roagă pe copiii grupei ”Fluturaşilor” s-o ajute să facă ordine în grădină și să aranjeze elementele
pregătite, pentru ca tabloul să arate cât mai frumos şi curat. Dar, pentru aceasta ei vor trebui să
rezolve sarcinile pe care doamna lor educatoare le-a pregătit.

18
 Prezentarea şi intuirea materialului: Vom observa, împreună, materialele din coșuleț și
le voi așeza pe o băncuță, în fața clasei; Se va descoperi tabloul pregătit cu copăceii din grădină și
se explică copiilor că toate elementele din coșuleț vor întregi tabloul Primăverii.
Anunţarea titlului şi a scopului: Copiilor li se spune că la activitatea de matematică, vor
desfășura un joc care se numeşte ,,În grădină am privit: câți copaci au înflorit?”, unde vor
număra, vor forma grupe, se vor juca cu cifrele.
Explicarea şi demonstrarea jocului: Li se va explica copiilor regulile jocului. Pe rând
copiii vor rezolva sarcinile rostite de educatoare. Vor pune în tabloul din faţa lor elementele din
coșulețul Primăverii . Un copil pune pe tablou elementele, altul le va număra pentru a verifica dacă
colegul său a rezolvat sarcina corect. Răspunsurile corecte vor fi aplaudate.
Executarea jocului de probă: Se efectuează jocul de probă cu un copil pentru a vedea dacă
şi-au însuşit corect regula jocului. Se scoate din coşuleţ un plic şi se citeşte prima sarcină. Copilul
numit de educatoare va ieşi la panou şi va realiza sarcina.
Executarea jocului de către copii: Pe rând, păstrând ordinea, copiii vor veni la panou
pentru a așeza ceea ce li se cere.
S1: „Din greşeală, când le-am pus pe măsuță, s-au amestecat elementele. Haideţi să le sortăm!”
Trei, patru copii îndeplinesc sarcina rostită de educatoare, formează mulţimi de elemente după
formă (flori albastre, roze, albe, păsări, căsuțe pentru păsări, copii), ceilalţi sunt atenţi, pentru a-i
verifica.
S2: „Numerotați copăceii din tablou și atribuiți fiecăruia numărul corespunzător!”
S3: „În primul copăcel, în partea de sus, așezați 4 flori roșii!”
S4: „În al doilea copăcel, pe creanga de jos, 6 flori roze!”
S5: „Deasupra celui de-al treilea copăcel așezați tot atâtea păsărele câte degete avem la o mână!”(5)
S6: „În al patrulea copăcel așezați cu o floare mai mult decât arată cifra de pe jetonul meu!” (4)
S7: „În al cincilea copăcel aşezați cu o floare mai puțin decât arată cifra de pe jetonul meu!” (6)
S8: „În al șaselea copăcel așezați tot atâtea floricele albe câți iezi are Capra din poveste!” (3)
S9: „În ultimul copăcel puneți căsuțe pentru păsărele tot atâtea câte degete avem la o mână! (5)”
S10: „Puneţi în partea dreaptă a tabloului imaginile cu copii! Câți copii sunt? (4)
S11: „Spuneți-mi acum: În grădină am privit, câți copaci au înflorit?” (5)
Complicarea jocului: Educatoarea pune în tablou imaginea cu un copil-grădinar.

19
1. “Dacă în grădină erau 4 copii care lucrau și a mai venit un copil grădinar, câți copii sunt acum
în grădină?” (4+1=5)
2. Fiecare copil va primi pe masa o tăviță cu jetoane (numere). Sarcina va fi:
- să alcătuiască șirul numeric crescător și descrescător în limitele 1-7.
Încheierea jocului: În încheierea activității se fac aprecieri cu privire la participarea activă
a copiilor în joc. Se reamintește titlul jocului desfășurat ”În grădină am privit: câți copaci au
înflorit?”

Bibliografie:
1. Neagu, M., Beraru, G., (1997) Activităţi matematice în grădiniţă, Editura Polirom, Iaşi;
2. Păduraru, V. (coord), Fotea, G., Curcan, M., Ţenu, M., Popa, A., (1999) Activităţi matematice
în
învăţământul preşcolar, sinteze, Editura Polirom, Iaşi;
3. Petrovici, C., (2014) Didactica matematicii pentru învăţământul primar, Editura Polirom, Iaşi.

JOCUL DIDACTIC ŞI CONTRIBUŢIA EFICIENTĂ A ACESTUIA

ÎN ÎNVĂŢAREA LIMBILOR STRĂINE

Prof. limba engleză: Arhip Elena – Daniela

Şcoala Gimnazială ,,Iacob Negruzzi’’ – Trifeşti

Motto: ”Jocul este cel mai elevat tip de cercetare.” – Albert Einstein

Jocul este o activitate ce caracterizează perioada copilăriei, e o modalitate plăcută de

relaxare şi, totodată, de învăţare. Studiile în domeniu arată că efortul depus de un copil în timpul
jocului este asemănător cu munca depusă de un adult.
De-a lungul timpului, cercetători ca Piajet, Freud, Erikson, Vîgotsky sau Bruner au elaborat
teorii referitoare la importanţa şi scopul jocului, investigând evoluţia acestuia şi dezvoltarea

20
gândirii sau concluzionând că, prin forma infantilă de joc, un copil experimentează şi planifică.
Psihiatrul Stuart Brown mentiona că jocul este ,,baza tuturor artelor, jocurilor, cărţilor, sporturilor,
filmelor, modei, distracţiei – pe scurt, baza a tot ce credem noi că reprezintă civilizaţia” (Brown,
2009). Un alt psiholog, Sutton Smith, aduce la cunoştinţă că opusul jocului este depresia, aşa că,
prin găsirea unor metode eficiente de a-i face pe copii fericiţi, vom avea adulţi deschişi, optimişti,
dinamici, reflexivi, ce vor ajuta la dezvoltarea societăţii.
Scopul lucrării de faţă vizează prezentarea unui joc didactic ca metodă eficientă de
consolidare a cunoştinţelor şi evidenţierea competenţelor pe care elevii le dobândesc prin
implicarea în activitate.
Din punct de vedere al importanţei, jocurile reduc anxietatea şi stresul producând bucurie
şi crescând stima de sine. În acelaşi timp, le oferă copiilor oportunitatea de a-şi dezvolta capacitatea
de argumentare, de alegere, creşte empatia, atenţia şi dezvoltă relaţii bazate pe acceptare.
Învăţarea unei limbi străine este o noutate şi o experienţă plină de bucurie pentru cei mici,
cu condiţia de a-i lăsa să se desfăşoare spontan, activităţile să fie în concordanţă cu vârsta acestora
şi pline de entuziasm pentru a le trezi interesul. Pentru învăţarea competenţelor de comunicare într-
o limba străină, la preşcolari şi clasa pregătitoare, abordările sunt, în cea mai mare parte, ludice.
Învăţarea prin joc e atractivă. Din sala de clasă nu ar trebui să lipsească jucării, jetoane, cărţi
supradimensionate cu imagini, planşe sau machetele, materiale audio şi video care fac învăţarea
eficientă prin stimularea imaginaţiei şi creativităţii.
Jocul didactic ca metodă activ-participativă ,,are în vedere descoperirea sau fixarea
anumitor tipuri de conţinuturi, prin implicarea copiilor într-un demers caracterizat prin valenţelele
ludicului – demers construit după o anumită structură, guvernată de anumite reguli,
corespunzătoare anumitor finalităţi, în concordanţă cu tipul de conţinut abordat şi cu
particularităţile situaţiei de comunicare didactică’’ (Hobjilă, 2008).
Jocul didactic este o modalitate eficientă de realizare a obiectivelor didactice propuse, care se
poate folosi şi în cadrul lecţiilor de predare – învăţare, cât şi pentru fixarea cunoştinţelor.
Jocul ce urmează a fi prezentat s-a aplicat la două grupe de clasă pregătitoare, din două
instituţii, clase mixte, una dintre clase incluzând patru elevi cu cerinţe educaţionale speciale, şi
medii de provenienţă diferite.
Competenţe generale vizate: Receptarea de mesaje orale şi scrise simple; Exprimarea orală în
situaţii de comunicare uzuală.

21
Competenţe specifice:
- recunoaşterea denumirii unor obiecte, din universal imediat, în mesaje articulate clar şi rar;
- oferirea de informaţii elementare despre universal imediat.
Competenţe psihologice stimulate: atenţia, limbajul, gândirea, memoria;
Obiective prioritare:
- să-şi îmbogăţească vocabularul active, pe baza experienţei activităţilor la care participă;
- să ofere răspunsuri simple la întrebări privind identificarea animalelor de la fermă.
Resursele folosite: o căsuţă, sfoară pentru improvizarea unui ţarc, măşti, recompense de final
Tipul jocului: joc didactic cu caracter lingvistic (fonetico – lexical)
Durata: 30 de minute
Denumirea jocului: Animals on the farm (Animalele de la fermă)
Regulile jocului: Nu se critică, se oferă ajutorul când este nevoie, se ridică mâna pentru a fi
selectat pentru răspuns, se vorbeşte clar.
Sarcinile jocului: Să identifice animalele dintr-o fermă şi să pronunţe corect în limba engleză,
numele fiecăruia.
Vocabular consolidat: hen, chicken, goat, pig, dog, cat, cow, horse, duck, sheep, rooster;
Conţinutul jocului: Se improvizează un ţarc lângă căsuţa din sala de clasă. Un copil îşi alege o
mască şi intră în ţarcul improvizat. El adresează clasei următoarea întrebarea: ”What animal is?”
(Ce animal este?), apoi imită, prin sunete, animalul respectiv. Copilul căruia i se dă dreptul de a
răspunde va începe propoziţia cu ”It is a...”. Dacă va răspunde corect, va avea dreptul să aleagă
altă mască şi să intre în ţarc. Dacă nu, i se dă dreptul la răspuns altui elev care are mâna ridicată.
Se repetă întrebarea şi jocul continuă până se termină toate măştile. E de preferat să existe măşti
cât mai diverse pentru ca elevul să aibă de unde alege şi să se evite monotonia. Dacă nu există un
număr suficient, elevul va ieşi din ţarc, va pune masca pe masă, pentru ca să poată fi aleasă şi de
către altcineva. Se lucrează cu măşti ale unor animale pe care elevii le identifică uşor şi au fost
studiate în unitatea de învăţare care se recapitulează: cal, vacă, raţă, pisică, oaie, găină, cocoş, porc,
capră etc. Pe tot parcursul jocului, trebuie să se aibă în vedere pronunţia corectă, clară a cuvintelor
şi consolidarea acestora prin repetare, nu numai individual, ci şi în grup.
Complicarea jocului: Elevii vor alcătui enunţuri cu mesaje trăznite pentru extinderea
vocabularului, conştientizarea învăţării sensului cuvintelor în limba engleză şi stârnirea

22
amuzamentului, de exemplu: The pig flies (Porcul zboară.). The cat eats a tree (Pisica mănâncă un
copac).
Evaluarea jocului: Se fac aprecieri verbale individuale şi colective referitoare la
corectitudinea exprimării şi participarea la joc, se aplaudă, se oferă câte un sticker cu animale şi se
cântă un cântecel pe tema respectivă ,,The animals on the farm’’ sau ,,Old MacDonald had a
farm’’.
În urma aplicării, s-au constatat următoarele: fiind un joc accesibil, a avut o influenţă
pozitivă asupra tuturor, inclusiv asupra elevilor cu cerinţe educaţionale speciale, care au participat
cu entuziasm, în ciuda faptului că nu au reuşit să îşi însuşească numai trei cuvinte din cele repetate.
Copiilor care trăiesc într-un mediu defavorizat le-a sporit motivaţia şi atenţia, a crescut gradul de
implicare în activitate, a dezvoltat spiritul de echipă şi toleranţa. S-au simţit valorizaţi şi au
respectat regulile jocului care a condus la colaborarea cu cei din grupă. Cei care au un mediu
familial sănătos au avut dorinţa de autodepăşire, încât au reuşit să complice jocul şi au cerut cuvinte
suplimentare pentru alcătuirea enunţurilor.
În concluzie, experienţa demonstrează că un joc didactic folosit corect, are valenţe formative,
privind învăţarea limbilor străine, este un mijloc de cunoaştere şi valorificare intelectuală a
elevilor, ce stimulează învăţarea şi progresul şcolar.

Bibliografie:
1. *** Programa şcolară pentru disciplina ,,Comunicare în limba modernă 1- clasa
pregătitoare, clasa I şi clasa a II-a”, MEN, 2013;
2. Hobjila, Angelica, (2008), Elemente de didactică a activităţilor de educare a limbajului,
Institutul European, Iaşi;
3. *** Educaţia copiilor pentru jocuri. Ghid metodologic., Institutul de Ştiinţe ale educaţiei
Chişinău, 2008;
4. www.ted.com/talks/stuart_brown_says_play_is_more_than_fun_is_vital

23
 DE LA JOC LA ÎNVĂȚARE ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE

Prof. Rusu Elena Loredana

Școala Gimnazială Nr. 1 Țibucani, jud. Neamț

Pentru ca o activitate didactică să devină eficientă în formarea unor deprinderi intelectuale

la preșcolari, exercițiul trebuie conceput, ca o formă suplă de învățare afectiv-activă. Dacă jocul
didactic matematic este bine organizat și condus cu măiestrie de către cadrul didactic, însușirea
noilor achiziții, de către preșcolari, într-un volum de cunoștințe, pot ajunge până la construirea
unei structuri mintale și la dezvoltarea unor capacități intelectuale.
Principalul scop al educației de astăzi, este acela de a stimula continuu latura personalității
preșcolarului, care l-ar ajuta mult mai bine în interesul pentru cunoaștere, deprinderile intelectuale,
capacitatea de a formula opinii concrete și dorința de a rezolva repede și bine.
Se cunoaște foarte bine faptul că la vârsta preșcolară, pentru a asimila noi cunoștințe
matematice, trebuie să străbatem anumiți pași/etape ierarhizate și ordonate în funcție de vârsta și
gradul de școlarizare al copilului.
Jocul didactic, prin structura sa, ne oblică să ținem seama de temă, scopul didactic, de
elementele de joc, de regulile acestuia, de materialul didactic, precum și de efortul intelectual al
copilului urmărind cu pași mici îndeplinirea scopului și sarcinilor didactice propuse.
Jocul didactic matematic : „Te rog să-mi dai...”
Scopul: verificarea numerației până la 6, respectarea principiilor gândirii logice, dezvoltarea
atenției , a spiritului de observare, fixarea unui limbaj matematic corespunzător cunoștințelor
matematice însușite în limitele 1-6, dezvoltarea dorinţei de a aplica în joc cunoştinţele
matematice dobândite.
Obiective:
- să numere corect în şir crescător în limitele 1-6;
- să utilizeze corect numeralele cardinale şi ordinale;
- să compare mulţimile prin aprecieri globale şi prin punere în corespondenţă;
- să respecte acordul numeral – substantiv;
- să numească vecinul mai mare sau mai mic al unui număr;
- să folosească un limbaj matematic adecvat;

24
- să sesizeze poziţia fiecărui număr în şirul numeric;
- să indice obiectul care ocupă un anume loc în şir ( primul, al doilea …);
- să se deplaseze pentru a se grupa corespunzător sarcinilor primite în joc;
- să participe cu interes la activitate;
- să colaboreze cu colegii pentru a rezolva sarcinile grupului.
Sarcina didactică: stabilirea locului obiectului în şirul numeric; folosirea corectă a
numeralului ordinal.
Elemente de joc: închiderea şi deschiderea ochilor, ascunderea, ghicirea întrecerea,
aplauzele, surpriza.
Tipul activităţii: consolidare
Strategia didactică:
a) Metode şi procedee: explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, problematizarea, conversaţia, jocul;
b) Mijloace de învăţământ: plicuri prinse cu magnet pe flipchart, planşe, material mărunt
(fluturi şi flori), păpuși, ursuleți, haine pentru păpuși, mașinuțe, roți, medalioane cu cifre (1-6
);
c) Forme de organizare: frontala, pe grupe, individuala.
Evaluare: continuă – prin analiza răspunsurilor şi a modului de lucru, prin observarea
comportamentului şi aprecieri stimulative.
Durata: 40-45 min
Evaluare: continuă – prin analiza răspunsurilor şi a modului de lucru, prin observarea
comportamentului si aprecieri stimulative.
I. Organizarea activității: aerisirea sălii de grupă, scăunelele aranjate în formă de semicerc,
materialele așezate pe o masă, la vederea tuturor preșcolarilor, în fața măsuței se vor aranja 6
scăunele pe care se vor așeza câte o mașinuță, o rochiță pentru păpușă, câte un ursuleț din pluș, pe
fiecare scăunel, iar în lateral avem un flipchart pe care este prins cu câte un magnet șase plicuri cu
cifrele scrise pe ele, în care vom găsi flori și fluturași, colorați în culori diferite.
Intrarea copiilor în sala de grupă se va face organizat, fiecare copil se va așeza pe câte un scăunel.
II. Captarea atenției: Le voi atrage atenția asupra faptului că eu am în piept o floare și un fluturaș,
îi întreb dacă vor să aibă și ei la fel ca mine, raspunsul fiind afirmativ, apoi le voi spune cum pot
face pentru a obține și ei o floare sau un fluturaș.

25
III. Enunțarea temei și a obiectivelor: Astăzi, la activitatea de matematică, vom desfășura un joc,
care se numește, „Te rog să-mi dai...”, prin care vom consolida cunoștințele învățate anterior (
numerele cardinale și ordinale în concentrul 1-6).
IV. Reactualizarea cunoștințelor:
Până la cât aţi învăţat să număraţi ?
Solicit un copil să numere crescător şi descrescător în limitele 1-6 .
Chem un copil să aşeze într-un şir orizontal ,,medalioanele” şi apoi să le numere .
Alt copil va trebui să aşeze deasupra şirului format ,,ursuleții de pluș ”, formând perechi între cifră
și ursuleț. Precizați câte medalioane avem? Dar ursuleți? Număraţi păpușile și rochiile !
Ce puteţi spune despre cele două mulţimi?
V. Dirijarea învățării: La semnalul meu ,toți copiii trebuie să închidă ochii. La ” o bătaie din
palme” ei trebuie să deschidă ochii și copilul denumit de mine să descopere, care mașinuță nu mai
are roata de rezervă/ ce păpușă nu mai are rochița/ sau din dreptul cărui medalion lipsește ursulețul.
VI. Jocul de probă: Mai întâi vom juca un joc de probă, pentru a verifica dacă toții copiii au
înțeles cum trebuie să rezolvăm sarcinile, cum trebuie să verbalizăm corect în limbaj matematic,
ca în final ei să primească o floare, sau un fluturaș.
De exemplu: „Izabela, te rog să-mi indici a câta păpușă și-a pierdut rochița? Cea de-a treia păpușă
și-a pierdut rochița. ” sau „Andrei, te rog să-mi indici a câta mașină nu mai are roată de rezervă?
A cincea mașină nu mai are roata de rezervă. ”, „Ștefania, al câtelea ursuleț lipsește? Lipsește
ursulețul al doilea, deoarece medalioul cu cifra doi nu mai are ursulețul”.
VII. Executarea jocului: Jocul se desfășoară până ce toți copiii au fost numiți.
După fiecare sarcină executată corect, vor merge la pliculețul cu cifra descoperită sub păpușă/
mașinuță/ ursuleț pentru a-și lua de acolo floarea sau fuluturașul. Ei vor trebui să spună ce au găsit
în plicul cu umărul..., ce culoare are floarea/fluturașul găsit.
VIII. Complicarea jocului: copiii vor trebui să urmărească jetonul cu cifra arătată de educatoare,
apoi să ducă pe masă tot atâtea păpuși, rochii, mașini, ursuleți... sau ce li se cere, apoi să spună
care sunt vecinii cifrei prezentate.
Exemplu: „Ana –Maria, te rog să-mi aduci tot atâția ursuleți cât arată cifra mea.”- mai întâi trebuie
să spună ce cifră este, apoi să meargă să aducă tot atâția ursuleți. 5 este cifra dată, iar vecinii lui
cinci sunt 4 și 6.

26
IX. Încheierea jocului: jocul se încheie cu aplauze din partea copiilor pentru colegii săi. Acum
toți copiii au în piept câte o floare/ fluturaș, câștigat prin participarea activă și atentă la activitate.
X. Evaluarea: Prin acest joc ați demonstrat că matematica este o știință foarte plăcută și pentru
voi, cei mici.
Această activitate a predominat metoda descoperirii prin deducție, deoarece permite
copilului să emită judecăți de valoare și să-și formeze deprinderea de a lucra cu ușurință punându-
se accent pe acțiunile copilului cu materialele și mai puțin pe activitatea motivațională a acțiunii,
pe formarea judecăților matematice.

Bibliografie
1. Dumitra, Magdalena, ,,Activităţile matematice în grădiniţă”- ghid prc, Editura Compania, 2005;
2. Păduraru, Veronica (coordonator), ,,Activităţi matematice în învăţământul preşcolar”- sinteze,
Ed . Polirom, 1999.

ÎNVĂȚAREA PRIN JOC LA PREȘCOLARI

Prof. Gabriela-Florentina Bîrsan, prof. Mădălina Bubuțanu,

Grădinița cu Program Prelungit nr. 12, Iași

Programul de educație preșcolară încurajează copiii cu vârste între 4 și 5 ani în a dezvolta

abilități psihomotorii, emoționale, sociale, lingvistice, cunoașterea cognitivă, cunoașterea de sine,
a vieții în societate și comunicarea. Jocul ajută la dezvoltarea copilului prin construirea
personalității; este un factor de socializare; participă la construirea cunoștințelor; este o sursă de
motivație; oferă pauze de la real și explorează imaginarul; ajută la dezvoltarea abilităților
lingvistice.
Un rol important în grădiniță îl ocupă jocul simbolic: acela de a învăța să trăiască
împreună cu alții, să construiască un prim capital de cunoaștere către descoperirea activă a lumii.
Jocurile simbolice suunt toate situațiile în care copiii inventează un scenariu și joacă povestea,
legând fantezia cu imaginația, cu sau fără material („De-a ...”).

27
 Rolurile jocului simbolic sunt: de a produce plăcere; de a îmbogăți, a crește și a face
schimb de experiențe; de a comunica cu ceilalți, luându-se în considerare reciproc; de a diferenția
rolurile sociale, statutul fiecăruia; de a explora mediile de viață; de a reproduce sau a inventa noi
gesturi; de a integra personalitatea (procesul de identificare); de a permite o retragere în favoarea
observării și reflecției; de a-și controla anxietatea, a-și exprima agresiunea, a-și gestiona frustrarea.
Rolul terapeutic al jocului simbolic în preșcolari nu trebuie uitat. Copilul, fie acasă, fie
în grădiniță, se confruntă cu tot felul de probleme: separarea, venirea pe lumea a unui alt copil,
mutarea, moartea unui animal favorit sau, cel mai rău, a unui prieten sau a unei rude. Jocul simbolic
îi oferă un mijloc de a-și recâștiga echilibrul, a digera și a înțelege mai bine experiențele, ajută în
dificultăți de învățare și la rezolvarea dificultăților psihosociale, pentru o mai bună dezvoltare și
integrare socială.
Inteligența emoțională permite identificarea și gestionarea emoțiilor. A fi capabil să-ți
dezvolti inteligența emoțională înseamnă a-ți stăpâni impulsurile, a menține un echilibru
emoțional, a fi empatic și a menține relații armonioase cu ceilalți, a fi capabil să te motivezi și să
manifești perseverență în ciuda dificultăților.
Activitățile desfășurate pentru dezvoltarea inteligenței emoționale și relaționale urmăresc:
acceptarea și lipsa de judecată; dezvoltarea stimei de sine, încrederii în sine, aprecierea de sine și
a altora, sprijin reciproc; exprimarea, afirmarea; acceptarea propriilor emoții și pe cele ale altora;
gestionarea stresului; jocuri de cooperare; rezolvarea problemelor și a conflictelor. Dacă starea
emoțională a elevului este pozitivă, cum ar fi controlul impulsurilor, optimismul, speranța, atunci
performanța elevului este mai bună și succesul este mai sigur.
Trebuie nu numai să dobândim o nouă stare de spirit, ci și abilități sociale. Jocurile propun
tehnici educaționale pentru a îmbunătăți relațiile în cele mai diverse situații din viața noastră. Elevii
intră în relații, creează situații, își împărtășesc emoțiile și imaginația. Exersarea exercițiilor de
relaționare permite să se cunoască mai bine, să-și exprime potențialul și să dezvolte comunicarea
prin integrarea în același timp a corpului, a emoțiilor și a minții.
Trebuie utilizate aceste jocuri educaționale pentru a-i învăța pe copiii de grădiniță
onestitatea, responsabilitatea, compasiunea, răbdarea, reprimarea și stăpânirea emoțiilor,
exteriorizarea și vindecarea traumatismelor și multe altele. Mai jos oferim câteva idei de jocuri
educaționale pentru copiii din grădinițe, cu vârsta între 3 și 5 ani.

28
Jocul 1: „Construiți un tren!”
Cum se joacă: Veți avea nevoie de mai multe cutii de carton suficient de mari pentru ca un
copil să stea înăuntru. Planificați o varietate de consumabile de artă (marcaje, autocolante, hârtie
colorată, lipici, foarfece) și spuneți fiecărui copil să-și transforme cutia într-un vagon de tren.
Odată ce și-au decorat în afară cutiile cu roți, ferestre și orice altceva la care se pot gândi, ajutați-i
să aranjeze vagoanele unul în spatele celuilalt, apoi să se urce la bord pentru o plimbare imaginară
Ceea ce învață acest joc: perseverența.
Este în același timp un jod de rol, un joc de imaginație și îndemânare/ abilitate manuală.
Sfat: Fiți pregătiți pentru diferite călătorii în tren; copiii vor dori să se întâlnească și să călătorească
din nou și din nou în acest tren imaginar.
Jocul 2: „Cum să ne ridicăm moralul”
Cum se joacă: Pe pătrate mari de hârtie, trageți o serie de fețe cu expresii diferite, cum ar
fi nefericit, trist, furios, speriat, bolnav (cel puțin unul pentru fiecare copil care participă). Puneți
hârtiile într-un coș și cereți-le copiilor să aleagă o față și apoi să acționeze asupra sentimentului
prezentat. De exemplu, un copil „trist” ar putea pretinde că plânge. Scopul altor jucători este de a-
i ajuta să se simtă mai bine. În primul rând, trebuie să pună întrebări: „De ce ești trist? Cum te pot
ajuta?”. Apoi, copilul „trist” oferă o explicație: „Prietenul meu a fost rău cu mine”, iar ceilalți copii
dau soluții de roluri. Ei pot să-l mângâie să spună „Îmi pare rău” sau să se ofere să-i facă o prăjitură.
Ceea ce învață acest joc: empatia. Atât timp cât copiii nu știu cum e să te simți rău, ei nu înțeleg
de ce este important să îi tratăm pe alții cu respect și bunătate. Jocul urmărește emoțiile și stările
afective, conștientizarea expresiilor emoționale.
Jocul 3: „Cald sau rece”
Cum se joacă: Alegeți un copil care va fi „căutătorul”. Trimiteți-l din cameră, timp în
care ceilalți jucători ascund un obiect, cde exemplu o minge roșie. Cereți-i „căutătorului” să se
întoarcă și să găsească mingea, în timp ce jucătorii ceilalți îi dau un indiciu: „Ești mai cald” sau
„Ești rece”. Jucați până când se găsește obiectul, apoi lăsați fiecare copil să ia rolul
„căutătorului”cel puțin o dată.
Ceea ce învață acest joc: cooperarea; crește nivelul de coeziune a unui grup. Acest joc
subliniază încurajarea celorlalți jucători, fără concurență, copiii învață să se ajute reciproc într-un
mediu distractiv. De asemenea, se urmărește dezvoltarea percepției spațiale și dezvoltarea
cognitivă prin exerciții de deducție, folosirea logicii, dezvoltarea simțului orientării.

29
Sfat: Încercați să cereți copiilor să vorbească mai tare sau mai încet, în funcție de unde se află
„căutătorul": aproape sau departe de obiectul ascuns.
Jocul 4: „Văd ...”
Cum se joacă: Pe rând, jucătorii localizează un obiect din apropiere și îl descriu. „Văd ceva
verde ..." Alți jucători încearcă să ghicească ce este obiectul: „Un copac”, „Fularul colegului”.
Urmează cine ghicește.
Ceea ce învață acest joc: răbdarea. Orice joc care cere copiilor să asculte politicos, în timp
ce alți jucători sunt la rând, transformă timpul distractiv în învățare.
Sfat: Acesta este un joc bun pentru a testa în situațiile în care copiii se pot plictisi și supăra, cum
ar fi în timpul unui zbor lung cu avionul sau cu trenul.
Jocul 5: "Mamă, pot să..? "
Cum se joacă: Linia de jucători în fața dumneavoastră, aproximativ 3 - 4 metri. Spuneți
unui singur copil la un moment dat: „Maria, fă un salt înainte!” Dacă Maria răspunde: „Mama,
pot?” Puteți spune: „Da, poți.” sau „Nu, nu poți.” Dacă răspunsul dumneavoastră este „Da”,
asigurați-vă că Maria spune „Mulțumesc” înainte de a merge mai departe. Oricine își uită
manierele sau face o mișcare fără permisiune este trimis înapoi la linia de start. Continuați să jucați
până când un copil ajunge la „mama”. Dați fiecărui copil posibilitatea de a fi mama. Mama poate
fi, de asemenea, tata sau un nume!
Ceea ce învață acest joc: respectul. Copiii nu se nasc cu respect, trebuie să-i învățăm
abilitățile. Acest joc consolidează curtoazia, care este o mare parte a respectului.
Sfat: Pentru a evita frustrarea față de consecințele necunoscute („Nu știam că trebuie să vă
mulțumesc!”), explicați regulile jocului în mod clar înainte de a începe.
Jocul 6: „Privește partea bună a lucrurilor!”
Cum să joci: Începe să spui o poveste în care se întâmplă ceva negativ („Într-o zi, Sorin s-
a simțit neplăcut pentru că era prea cald afară.”). Cereți unui copil să continue descrierea cu o
întorsătură pozitivă a evenimentelor. De exemplu: „Lucrul cel mai bun a fost că în apropiere se
găsea un lac de apă dulce, în care să facă baie.” Următorul jucător introduce apoi o altă idee
negativă, la care următorul jucător răspunde pozitiv.
Ceea ce învață acest joc: optimismul.
La ce folosește: Acest joc educațional pentru copii mici îi ajută să dezvolte o viziune pozitivă,
astfel încât să poată face față mai ușor unei frustrări din viața reală.

30
Jocul 7: „Ce mă face fericit”
Cum se joacă: Faceți o listă cu cinci lucruri care vă fac să vă simțiți fericiți, cum ar fi
înghețată, zâmbete largi, zile însorite, plajă și vise dulci. Cereți-i copilului să repete aceste cinci
lucruri. Dacă o face corect, adăugați un al șaselea punct și cereți-i să o repete. Continuați să
adăugați lista până când își poate amintești totul. Apoi este rândul lui să spună cinci lucruri care îl
fac fericit și le repetați. Continuați să jucați alegând sentimente diferite (tristețe, furie, frică) și
numiți lucrurile care te fac să te simți așa.
Ceea ce învață acest joc: empatia.
La ce folosește: Acest joc îl va face să se gândească și la modul în care acțiunile sale afectează
sentimentele prietenilor, fraților și surorilor.
Jocul 8: „Nu m-am gândit niciodată”
Cum se joacă: Colectați niște obiecte de zi cu zi, cum ar fi un coș de gunoi, un pantof și un
creion. Arătați un element și cereți-i copilului să se gândească la cât mai multe utilizări din acest
obiect. Pentru coșul de gunoi, el poate avea idei cum ar fi „stai pe el”, „ascunde”, „folosește-l ca
o găleată” și „folosește-l ca tobă”. De asemenea, permiteți jucătorilor să se gândească la cât mai
multe idei pe care le găsesc într-un minut, cu un obiect diferit pentru fiecare dintre ele.
Ceea ce învață acest joc: rezolvarea problemelor.
La ce folosește: Copiii învață că este distractiv să se gândească singuri, dezvoltându-li-se în acest
fel imaginația. De asemenea, puteți utiliza această tehnică pentru a-i ajuta să vină cu opțiuni pentru
a face față certurilor dintre frați și surori sau cu care se confruntă un copil care este tachinat.
Fiecare joc poate fi urmat de un timp de schimb de idei asupra ceea ce a resimțit fiecare.
Acest timp al interiorității și al schimbului face posibilă reflectarea asupra a ceea ce s-a jucat și
asupra a ceea ce a fost înțeles și învățat în termeni de abilități emoționale și relaționale.

Bibliografie:
1. Breben, Silvia, 2010, Jocuri pentru dezvoltarea inteligenței emoționale la vârsta preșcolară și
școlară mică, Editura Reprograph, Craiova.
2. Vernon, Ann, 2006, Dezvoltarea inteligenței emoționale, Editura ASCR, Cluj-Napoca.

31
 JOCUL DIDACTIC – INSTRUMENT ÎN EDUCAŢIA DE CALITATE

Prof. Coşoveanu Francesca

Liceul „Voievodul Mircea” Târgovişte

Marele filosof grec Platon afirma că „Cea mai eficientă educaţie pentru un copil constă în
joaca lui cu lucruri frumoase.” Acest citat ilustrează faptul că, încă din cele mai vechi timpuri,
jocul a reprezentat un element important în activitatea didactică astfel încât să se realizeze o
educaţie de calitate şi de durată. „Lucrurile frumoase” de care vorbea Platon nu trebuie să ne
conducă cu gândul strict la lucruri materiale, efemere de altfel, ci la mijloace şi metode didactice
interactive şi atractive pentru copii, care să le stimuleze interesul şi dorinţa de a învăţa lucruri noi
şi captivante care vor dăinui în timp.
Jocul didactic reprezintă o metodă de predare-învăţare eficientă care presupune realizarea
învăţării printr-o manieră mai uşoară, realizându-se treptat trecerea de la jocul propriu-zis la
activitatea de învăţare. Scopul jocului didactic, în general, este, în primul rând, facilitarea învăţării
anumitor noţiuni şi concepte de către elevi, în al doilea rând, formarea deprinderilor şi abilităţilor
elevilor de a realiza anumite sarcini şi, nu în ultimul rând, dezvoltarea autocunoaşterii, a încrederii
şi stimei de sine a copiilor.
Derularea activităţii de învăţare prin utilizarea anumitor jocuri se poate realiza deopotrivă
şi ca modalitate de recreere, de relaxare a elevilor atunci când aceştia prezintă semne de oboseală,
în educaţia timpurie, ţinându-se cont de faptul că, faţă de elevii claselor primare şi gimnaziale,
preşcolarii au tendinţa de a fi extenuaţi mult mai rapid atunci când volumul de informaţii şi
cunoştinţe noi este unul foarte mare. De asemenea, preşcolarii manifestă des scăderea interesului
faţă de anumite domenii, fenomene, evenimente, atunci când cadrul didactic oferă mult prea multe
informaţii noi într-un timp limitat.
În aceste contexte, jocul didactic devine o soluţie creativă şi ingenioasă în captarea atenţiei
copiilor şi transmiterea unui nou volum de cunoştinţe într-o manieră diferită şi atractivă pentru
elevi.
Activităţile derulate sub forma jocului didactic pot fi atât unele individuale care să
stimuleze creativitatea şi imaginaţia elevilor, dar şi unele de grup care să stimuleze cooperarea
dintre elevi. Grupul de elevi poate fi un mijloc benefic de formare psihosocială a elevilor ce are ca

32
scop evidenţierea personalităţilor unice ale preşcolarilor, a modalităţilor de comunicare şi
interacţiune dintre aceştia, dar şi posibilele relaţii sociale care există în mediul şcolar.
De asemenea, noţiunea de grup devine un instrument util pe care cadrul didactic îl poate
folosi pentru: învăţarea elevilor să coopereze între ei; pregătirea elevilor pentru viaţa socială;
generarea motivaţiilor interioare pentru a se remarca în cadrul grupului, clasei, poate chiar şi a
unităţii de învăţământ.
Există o multitudine de jocuri didactice care pot fi aplicate pentru a se realiza o educaţie
timpurie de calitate, acestea trebuie să fie selectate de către cadrul didactic în funcţie de specificul
clasei de elevi, personalităţile acestora, interesele şi aptitudinile copiilor, momentul oportun în care
să se deruleze activitatea sub forma unui joc, scopul jocului etc.
Printre cele mai interesante jocuri didactice care pot fi aplicate la clasă indiferent de vârsta
elevilor (preşcolari, elevi din şcoala primară, gimnazială sau liceu) şi care au ca scop principal
dezvoltarea încrederii în forţele proprii şi a imaginii de sine, dezvoltarea creativităţii şi imaginaţiei,
cooperarea elevilor în vederea realizării sarcinilor de lucru, pregătirea pentru societate şi
dezvoltarea relaţiilor sociale se pot enumera:
„Vocabularul emoţiilor”
Pentru a facilita interacţiunile dintre elevi, aceştia se pot împărţi în grupuri de câte 4 – 6
persoane. Fiecare elev extrage un bileţel pe care este trecută o emoţie cum ar fi fericire, tristeţe,
dezamăgire, frustrare, încântare etc. Elevul care a extras bileţelul trebuie să mimeze emoţia scrisă
astfel încât colegii săi să poată ghici despre ce emoţie este vorba înainte de a ghici grupurile
adverse. Pentru elevii din învăţământul preşcolar cadrul didactic poate să comunice emoţia
elevului care trebuie să mimeze.
Scopul jocului: dezvoltarea relaţiilor interumane; stimularea imaginaţiei elevilor;
dezvoltarea gândirii; dezvoltarea limbajului non-verbal; înţelegerea diferitelor emoţii pe care le
experimentează individul; autocunoaşterea.
„Zodiile”
Elevii primesc sarcina de a se aşeza într-un cerc în funcţie de data naşterii fără a comunica
verbal între ei, folosind doar limbajul non-verbal. La finalul jocului profesorul verifică dacă elevii
au îndeplinit sarcina de lucru întrebându-i ziua şi luna în care s-au născut.
Scopul jocului: dezvoltarea comunicării non-verbale; dezvoltarea relaţiilor dintre elevi şi
familiarizarea acestora între ei; învăţarea lunilor anului calendaristic (pentru învăţământul

33
preşcolar şi se poate omite aranjarea în funcţie de ziua naşterii); învăţarea cifrelor, a numerelor şi
a ordinii crescătoare a acestora (pentru învăţământul primar).
„Surpriza”
Cadrul didactic aduce în clasă o cutie frumos aranjată şi le cere elevilor să ghicească ce se
poate afla în interiorul acesteia. Pe parcurs, profesorul intervine cu câteva indicii: „Este un lucru
special!”, „Este un lucru unic!”, „Este un lucru deosebit!”. După ce au epuizat diferite variante
pentru secretul aflat în cutie, cadrul didactic le cere elevilor, pe rând, să vină şi să vadă ce se află
în cutie, dar fără a divulga secretul colegilor. În cutie se află o oglindă care reflectă imaginea
copiilor, aceştia fiind lucrul „special, unic şi deosebit”.
Scopul jocului: dezvoltarea încrederii în forţele proprii şi a imaginii de sine; dezvoltarea
personală; stimularea creativităţii şi imaginaţiei elevilor; stăpânirea exprimării emoţionale.
Pe lângă jocurile amintite anterior, o serie de jocuri didactice au fost desfăşurate în
activitatea de predare-învăţare care au avut un impact favorabil asupra elevilor, aceştia fiind
încântaţi de rezultate, dorindu-şi în continuare să mai participe la activităţi similare. De asemenea,
aceste jocuri se pot aplica atât în educaţia timpurie, cât şi în cazul elevilor din ciclul gimnazial şi
liceal. Printre aceste jocuri amintim:
,,Cine sunt eu?”
Acest joc este util în special în momentul începerii unui nou an şcolar şi a unei etape noi
în învăţământ (grupa mică la grădiniţă, clasa 0 şi clasa I, clasa a V – a, clasa a IX – a), şi mai ales
atunci când în clasă, indiferent de ciclul de învăţământ apar mai mulţi elevi noi. Elevii clasei se
aşează într-un cerc şi fiecare trebuie să spună cum îl cheamă, ţara de unde provine (ţara poate fi
fictivă pentru unii elevi) şi ceea ce îi place, folosind iniţiala numelui prenumelui pentru a enunţa
ţara şi hobby-ul. De exemplu: Mă numesc George, vin din Germania şi îmi place gimnastica.; Eu
sunt Cristina, vin din China şi îmi place ciocolata.
Scopul jocului: dezvoltarea abilităţilor de comunicare între elevi; familiarizarea elevilor cu
noua structură a clasei şi cu elevii noi; cunoaşterea locurilor geografice (pentru orele de geografie
activitatea poate fi mai creativă dacă se introduce în joc noua regulă ca locurile de provenienţă să
nu se repete); dezvoltarea relaţiilor sociale dintre elevi; identificarea noilor pasiuni, hobby-uri
comune.

34
„Ai încredere în mine!”
În funcţie de condiţiile meteorologice activitatea se poate desfăşura fie în sala de clasă, sala
de sport, fie chiar în curtea şcolii. Colectivul de elevi este împărţit în 4 grupe. Profesorul aranjează
locul unde se va desfăşura activitatea amplasând câteva obstacole în calea elevilor: un scaun, o
bancă, un ghiozdan, un caiet sau o carte, o minge etc. Pe rând, fiecare elev este legat la ochi şi
condus prin labirintul creat de către un alt coleg.
Scopul jocului: dezvoltarea relaţiilor sociale dintre elevi; creşterea încrederii în colegii din
clasă; dezvoltarea simţului orientării în spaţiu; obţinerea unor relaţii armonioase între elevi.
„Ce îţi doreşti?”
Elevii primesc sarcina din partea cadrului didactic de a se gândi, individual, la un lucru pe
care aceştia şi-l doresc. Dorinţele sunt scrise pe bileţele adezive, post-it, şi sunt lipite fie pe tablă,
fie pe o filă A3. După ce fiecare elev şi-a notat dorinţa, profesorul citeşte, pe rând, fiecare dorinţă,
elevii având sarcina de a ghici cui îi aparţine dorinţa respectivă. În preajma sărbătorilor de iarnă,
pe tablă se poate desena un brad gol de Crăciun pe care elevii să-l împodobească cu dorinţele lor.
Scopul jocului: exprimarea liberă a dorinţelor şi nevoilor; cunoaşterea elevilor între ei;
familiarizarea elevilor cu existenţa diferitelor tipuri de nevoi; ierarhizarea dorinţelor şi nevoilor în
funcţie de importanţă şi prioritate; dezvoltarea relaţiilor sociale dintre elevi; dezvoltarea
autocunoaşterii.
În concluzie, se poate afirma faptul că jocul didactic, utilizat în momentele oportune, poate deveni
un instrument important în realizarea unei educaţii de calitate de către cadrul didactic. Educaţia de
calitate presupune, pe de o parte, dobândirea de noi cunoştinţe de către elevi într-o manieră
interesantă şi atractivă care să stimuleze dezvoltarea interesului pentru diferite discipline de studiu,
şi, pe de altă parte, formarea de noi deprinderi, comportamente, aptitudini şi atitudini care să
rămână întipărite în memoria elevilor „supravieţuind după ce tot ce a fost învăţat a fost uitat”, aşa
cum afirma psihologul american B. F. Skinner.

Bibliografie:
1.Baban, Adriana, 2008, Consiliere educaţională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi
consiliere, Editura Imprimeria „Ardealul”, Cluj-Napoca;
2.Chioncel, Nicoleta, 2007/2008, Educaţie interculturală, Universitatea din Oradea;

35
3.Golu, Pantelimon; Verza Emil; Zlate, Mielu, 1993, Psihologia copilului (Învăţare-dezvoltare) –
Manual pentru clasa a XI – a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
4.Stănculescu, Elena, 2008, Psihologia educaţiei. De la teorie la practică, Editura Universitară,
Bucureşti.

SERBĂRILE ȘCOLARE –ACTIVITĂȚI EXTRAȘCOLARE REALIZATE

PRIN JOC

Prof. Bardos-Micu Cristina-Alina

Liceul Teoretic George St. Marincu, Localitatea: Poiana Mare, Dolj

„Copilăria este o lume de miracole și de uimire a creaţiei scăldate de lumină, ieşind din
întuneric, nespus de nouă și proaspătă uluitoare.” (Eugen Ionescu)
Pornind de la cuvintele lui Eugen Ionescu putem spune că educația începe cu vârsta
copilăriei. Educaţia timpurie porneşte de la ideea că vârstele mici constituie baza personalităţii, iar
pentru reuşita educaţională a copilului, este necesar să fie antrenaţi toţi actorii cu care acesta
interacţionează, începând cu membrii familiei, personalul din instituţiile de educaţie preşcolară şi
terminând cu comunitatea.
Jocul, prieten nelipsit al copilului, îmbinat cu învățarea, dar și cu creația, reprezintă pentru
perioada preșcolară și școlară, principala activitate, o formă de manifestare fără bariere geografice
ori religioase, o activitate care îi reunește pe copii și în același timp îi reprezintă. În decursul jocului
copilul acționează asupra obiectelor din jur, cunoaște realitatea, își satisface nevoia de mișcare,
dobândește încredere în forțele proprii, își îmbogătește cunoștințele.
Principiul învăţării prin acţiune (prin joc) asigură şi totodată presupune participarea
conştientă a elevilor în procesul de predare-învăţare, de instruire şi autoinstruire, de educaţie şi
autoeducaţie.
Activităţile extraşcolare ca formă de învățare prin acțiune, au o mare contribuţie în
dezvoltarea personalităţii copilului, deoarece implică în mod direct copilul prin personalitatea sa.
M-am oprit aici la serbările școlare ca formă de învățare prin joc educativ.

36
Având un caracter atractiv, la serbări elevii participă, într-o atmosferă de voie bună şi optimism,
cu însufleţire şi dăruire, luând poezioarele sau rolurile, ca o joacă la început (mai ales pentru copii
de vârste mici). Însă pentru cadrele didactice serbările şcolare contribuie la acumularea de
cunoştinţe şi la lărgirea orizontului de cunoaştere al copiilor. Înţelegând şi memorând poezii, texte
ale scenetelor sau cântece se dezvoltă memoria şi limbajul. Această formă de învăţare este
condiţionată de dezvoltarea atenţiei.
Serbările contribuie la stabilirea unei legături între cunoaşterea artei şi practicarea ei. Dacă
luăm ca exemplu scenetele la sărbătorile din preajma marilor sărbători, ele produc în sufletul
copiilor și-n mintea lor puternice trăiri creștine. Tradițiile la Nașterea Domnului (La Crăciun) și
Învierea Domnului (de Paște) împletesc și obiceiuri creștine dar și laice, ajutându-ne să vedem
aceaste sărbători în altă lumină, mai complexă și mai încărcată de semnificații. Ca și creștin, cred
că scenetele cu temă religioasă sunt edificatoare pentru copii, iar pentru părinți un puternic imbold
de a merge la Biserică și a celebra marile sărbători ale creștinătății, cu gândul la formarea pentru
viață.
Indiferent de lungimea scenetei, părinții în fiecare an așteaptă bucuria manifestată de
copilașii care primesc cadourile ca răsplată după recitarea rolului sau poezioarei de la serbare, iar
scenetele au devenit o tradiție frumoasă (de așteptare a Moșului de Crăciun, sau a iepurașului de
Paște) an de an.
Pregătirea elevilor pentru serbare constituie un aspect tot atât de important ca şi pregătirea
pentru fiecare lecţie în parte, dacă ne referim la cadrul instituționalizat - școala.
Această cerinţă se traduce într-o acţiune ce cuprinde mai multe momente:
- comunicarea din timp a datei când va avea loc serbarea;
- comunicarea temei, cunoaşterea din timp a acesteia orientează şi menţine interesul, ceea
ce favorizează receptarea, sporeşte eficienţa învăţării.
Desfăşurarea serbării cuprinde de asemenea mai multe etape:
- perioada de pregătire a serbării, implicit a scenetei, dorinţa de succes, sudează colectivul,
impulsionează în mod favorabil, face ca elevul să trăiască clipe de desfătare sufletească;
- desfășurarea programului - fiecare copil trebuie să aibă un loc bine definit în cadrul
programului pentru a se simţi parte integrantă a colectivului, să fie conştient că şi de participarea
lui depinde reuşita serbării.

37
 Jocul ca activitate recreativ – instructivă este preferat de preșcolari și școlari. Știm cu toții
că copiii preferă să se joace tot timpul. Jocul, chiar și în timpul realizării scenetelor provoacă bună
dispoziție, oferindu-i acestuia posibilitatea de a uita de toate obligațiile stresante, oferindu-i mai
multă poftă de viață.
Dacă avem grijă ca obiectivele instructiv-educative să primeze, dar să fie prezentate în mod
echilibrat și cu momente recreative, de relaxare, atunci rezultatele vor fi întotdeauna deosebite. În
cadrul serbărilor copii se deprind să folosească surse informaționale diverse, să întocmească
colecții, să sistematizeze date ”învață să învețe”.
Prin faptul că în asemenea activități se supun de bună voie regulilor, asumându-și
responsabilități, copiii se autodisciplinează. Cadrul didactic are, prin acest tip de activități,
posibilități deosebite să-și cunoască preșcolarii, respectiv școlarii, să-i dirijeze, să le influențeze
dezvoltarea, să realizeze mai ușor și mai frumos obiectivul principal al grădiniței și al învățământul
primar – pregătirea pentru viață.
Prin conţinutul bogat şi diversificat al programului pe care îl cuprinde serbarea şcolară
valorifică varietatea, preocuparea intereselor şi gustul copiilor.
Serbarea - această activitate extracurriculară - evaluează talentul, munca şi priceperea
colectivului clasei şi transformă în plăcere şi satisfacţie publică străduinţele colectivului clasei şi
ale fiecărui elev în parte.
Elevii au nevoie de joacă, de acţiuni, care să le lărgească lumea lor spirituală, să le
împlinească setea de cunoaştere, să le ofere prilejuri de a se emoţiona puternic, de a fi în stare să
iscodească singuri pentru a-şi forma convingeri durabile. Aceste acțiuni (jocuri) se pot aplica cu
succes la grădiniță dar și în clasele primare, deoarece sunt factorii educativi cei mai apreciaţi şi
mai accesibili sufletelor copiilor.
Educaţia este posibilă la toate vârstele, dar pentru realizarea ei este necesar sinergismul
între harul divin şi strădaniile pentru desăvârşire a celor educaţi. Este bine să cultivăm calităţi
morale ca: integritatea, fermitatea, perseverenţa, deoarece ele îmbracă pe posesori cu o putere
irezistibilă – o putere ce-i întăreşte să facă binele, să reziste răului şi să suporte împotrivirea -
întocmai ca Cel care este” Lumina Lumii" –Domnul nostru Iisus Hristos.

38
Bibliografie:
1. Ciolan, Laura, 2007 , “Dezvoltarea educaţiei timpurii. Aplicaţii privind mangementul
proiectelor”, Editura Universităţii din Bucureşti;
2. Cucoş, Constantin, 1999, Educaţia religioasă, Repere teoretice şi metodice, Editura Polirom;
3. Toma, Claudia; Prisacaru, Maria; Bolboacă, Elena, 2002: ”Primii artiști-Teatru pentru copii”,
Editura Aramis, Bucuresti;
4. https://www.didactic.ro/materiale/115840_rolul-serbarilor-in-educatia-elevilor.

ÎN LEAGĂNUL COPILĂRIEI

Prof. Carp Ionela-Adriana,

Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări Iași

Motto: ”Copiii nu se joacă: ei trăiesc şi aceasta le pare un joc adulţilor.” Gilbert Cesbron

Ceea ce ştim, credem şi gândim despre copil se reflectă în tot ceea ce facem pentru el.
Niciodată nu vom putea şti totul despre copil, dar cu cât ne vom apropia mai mult de el şi îl vom
înţelege mai bine, cu atât vom învăţa mai multe despre ceea ce ar trebui să facem pentru a-l ajuta
să crească şi să se dezvolte la nivelul întregului potenţial de care dispune.
În educaţie nu există reţete! Există experienţă acumulată, există idei şi teorii bazate pe noi
cercetări, există practici confirmate în timp care şi-au demonstrat avantajele, există valori,
principii, reguli, dar nu există reţete. Pentru că fiecare copil este unic, pentru că fiecare grup de
copii este unic, pentru că fiecare cadru didactic este unic, pentru că fiecare familie este unică -
pentru fiecare în parte aplicîndu-se metode specifice de educaţie!
De aceea succesul educaţiei se bazează pe adaptarea demersului educaţional la necesităţile
individuale ale fiecărui copil. Ideile au ca reper primordial COPILUL!
Ştiinţific este demonstrat, că primii trei ani de viaţă sunt decisivi, critici în formarea abilităţilor
mintale la copii, a personalităţii şi comportamentului.

39
 Cuvântul "joc", moștenit din latinescul "iocus" (glumă, șotie, distracție), a preluat în limba
română și sensul substantivului latin "ludus" care desemna, deja în antichitate, o gamă vastă de
manifestări populare, începând cu scenele de amuzament din viața cotidiană și terminând cu
manifestări cu caracter sportiv, militar sau religios, ale unui oraș, ținut sau imperiu.
Jocul are o putere imensă în viața copiilor. Există o strânsă interdependență între
evenimentele de la începuturile învățăturii copilului și succesele și insuccesele din viitoarea
activitate educațională.
Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și de operațiuni care urmăresc obiective de
pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a corpului.
Elementul de joc imprimă acestuia un caracter mai viu și mai atrăgător, aduce varietate și o stare
de bună dispoziție funcțională, de veselie și de bucurie, de destindere, ceea ce previne apariția
monotoniei și a plictiselii, a oboselii.
Copiii prin naștere au tendința de a învăța și a descoperi, de a ști și de a cerceta. In joc
există libertatea spiritului care permite copilului să caute și să descopere noi idei. Există o tendință
de implicare personală, de control și dirijare. Jocul este un mod natural care determină copilul să
lucreze în grup.
Copiii, majoritatea timpului liber și nu numai, și-l petrec jucându-se. Jocul reprezintă
pentru copii o modalitate de a-și exprima propriile capacități. Prin joc, copilul capată informații
despre lumea în care trăiește, intră în contact cu oamenii și cu obiectele din mediul înconjurător și
învață să se orienteze în timp și spațiu. Putem spune că jocul este "munca copilului".
O perioadă mai lungă de joc pregătește copilul pentru intrarea cu succes într-o lume
din ce în ce mai complexă de cuvinte și simboluri.
Ca educatori ai copiilor mici, ar trebui să îmbogățim cunoștințele copilului cu materiale
pe care el le poate folosi jucându-se. Ar trebui să folosim toate ocaziile pentru a dirija atenția
copilului spre obiectele și evenimentele naturale petrecute în mediul său, care pot stimula și
satisface curiozitatea sa, timp în care se dezvoltă încrederea și entuziasmul.
În copilărie învățătura este naturală și spontană. Copilul învață pentru că-i place o
activitate de cunoaștere. Curiozitatea și gândirea care-l stimulează în joc sunt parte integrantă din
plăcerea sa de a învăța.
Copilul învață prin cunoașterea lumii proprii. Prin joc copilul se aventurează în necunoscut.

40
Devenindu-i mai conștient și mai familiar mediul său înconjurător, el începe să cunoască lumea
prin noi modalități. Își folosește imaginația pentru a umple golurile dintr-un obiect, folosind
obiecte simple, natural (pietre, bețe, apa), învățând astfel să facă diferențe bazate pe experiențele
sale. Face comparații, observă noi proprietăți și învață să le explice sieși și altora. Analizează noile
sale experiențe și se bucură, împărtășind și altora și discutând rezultatele sale.
În copilărie, copilul se familiarizează prin joc cu noțiunile de greutate, măsurare, sunete,
obiecte vii. Din experiența căpătată prin joc, copilul dobândește o gândire mai profundă, idei și
concepte abstract.
Prin joc copilul este un inițiator în propria sa lume. Jocul determină creșterea încrederii în
sine a copilului, cât și dorința de autodepășire lăsându-i libertatea de a-și folosi fantezia și
imaginația pentru propria sa plăcere și a altora. Jocul îl ajută să-și dezvolte acuitatea observativ-
motrică, să-și coordoneze mișcările.
Prin joc, copilul își câștigă încrederea în sine pentru integrarea în societate, se dezvoltă și
învață amuzându-se. Pentru el, nu există diferențe între a se juca și a învăța. Copilul învață, de
asemenea, prin manevrarea obiectelor sau ideilor pe care vrea să le cunoască. Din acest motiv, el
are nevoie și dorește să fie activ. Inteligența se construiește plecând de la coordonarea și de la
repetarea acestor acțiuni, fizice sau mentale.
Jocul are un rol fundamental în dezvoltarea copilului. Este dovada bunei sale sănătăți
fizice, psihice și intelectuale. Este cel mai bun mijloc pentru învățare, căci prin joc, copilul învață
ușor, fără să-și dea seama. Pe lângă plăcere, jocul îi permite copilului mic să-și stimuleze corpul
și organele de simț. Ii dă ocazia să parcurgă un mare număr de informații și are o formidabilă
valoare de antrenament.
Prin joc, copilul învață să se concentreze, să-și respecte partenerul de joacă, să construiască, să-
și dezvolte și să-și structureze imaginația.
Toți copiii au o poftă nebună de a se juca și de a învăța, dar le place mai ales să fie cu
adulții. Copilul progresează și învață, în măsura în care i se întreține motivația. Această
motivație va fi mult mai puternică dacă i se propun activități pe care le poate face, pe care le simte
la îndemână.
În sens contrar, va fi pus într-o situație riscantă, chiar de eșec și rezultatele obținute vor fi
contrare celor așteptate: copiulul se va interioriza, își va pierde încrederea în el și nu va mai vrea

41
să învețe cu adultul. Din contra, dacă se află în situația de reușită, este bine să fie felicitat, să fie
mândru de el, aceasta motivând și dorința de a face mai mult.
Jocul este definit de psihologul elvețian Jean Piaget drept un "exercițiu funcțional" cu rol
de "extindere a mediului", o modalitate de transformare a realului, prin asimilare și de acomodare
la real, deci un mijloc de adaptare.
În evoluția jocului, Piaget delimitează trei mari categorii de joc: jocul exercițiu, jocul
simbolic și jocul cu reguli. Putem spune că jocul devine la vârsta preșcolară o condiție importantă
pentru evoluția sa ulterioară, iar lipsirea de joc sau de resursele necesare desfășurării lui (timp,
spațiu, jucării, aprobarea și asistența adultului) determină apariția unor carențe în dezvoltarea
personalității, chiar dacă lipsa jocului a fost compensată de abordarea altor forme de educație.
Copiii care se joacă par a fi inepuizabili, pierd măsura timpului, absorbiți cu totul de joc.
Jocul deși activitate ce nu exclude dificultățile, apare și ca o formă de odihnă.
Se spune destul de des că, înainte de o anumită vârstă, "totul era o joacă". In realitate, nimic
nu este numai o joacă. Primii ani au un rol esențial în dezvoltare și nu trebuie subestimat nimic din
ceea ce s-ar putea face cu copilul mic în această perioadă, care i-ar permite acestuia să-și
construiască baze solide pentru viitor.
Dezvoltarea creierului este cu atât mai rapidă cu cât copilul este mai mic și este aproape
completă înainte ca acesta să meargă la școală. Atât calitatea cât și cantitatea primelor experiențe
stau la baza dezvoltării mentale viitoare.
”Participaţi la jocul copilului dacă vă acceptă; jucaţi-vă efectiv cu copilul, stimulaţi-l să
manipuleze obiecte şi situaţii, diversificîndu-i modalităţile de joc; folosiţi materiale potrivite
pentru nivelul de dezvoltare a copilului şi stimularea lui; materialele alese să fie colorate, sigure şi
durabile; planificaţi activităţile în aşa fel încît copilul să-şi antreneze cît mai multe abilităţi; atrageti
copiii să se joace dacă este nevoie; apreciaţi mereu pozitiv eforturile copilului în joc; extindeţi
acţiunile copiilor şi propuneţi şi altele; fiţi în permanentă căutare de noi modalităţi prin care să
facem jocul copiilor pe măsura posibilităţilor acestora; acordaţi timp suficient şi spaţiu ambiental
într-un mediu curat şi securizant unde jocul să fie o experienţă benefică şi sigură.” (După PETI:
Educaţie Timpurie Individualizată// Ghid pentru educatoare.UNICEF-CNETIF, Chişinău, 2000).
Copilăria reprezintă pentru oricine un tărâm de poveste. Nimeni nu ştie când începe şi când
se termină. Ştim doar că ne trezim într-o bună zi oameni mari şi ne tot amintim apoi ce frumos era
şi cât de fericiţi eram în acel rai care nu se mai întoarce.

42
Bibliografie:
1. Bacus, Anne, 2012, Jocuri pentru copii de la o zi la șase ani, Ed. Teora
2. Ginott, G. Haim, 2018, Între părinte și copil, Ed. Humanitas
3. Schulman Kolumbus, Elinor, 1998, Didactica preșcolară , Ed.Integral
4. Culegere metodică editată de Revista de Pedagogie, Copilul și jocul
5. Revista învățământului preșcolar, Nr.1-2/1992
6. GHIDUL cadrelor didactice pentru educaţia timpurie şi preşcolară, Ministerul Educaţiei şi
Tineretului al Republicii Moldova, UNICEF, Chişinău, 2000
7. http://www.scritub.com
8. http://ziarullumina.ro/copilaria-de-ieri-copilaria-de-azi

CĂI ŞI MIJLOACE DE MUZICALIZARE LA PREŞCOLARI

ŞI CICLUL PRIMAR

Prof. Crăciun Petruța-Laura

Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău

Există la ora actuală în cadrul grădiniţelor, obiceiul de a cânta în cor, tare, cât mai tare, cu
linii melodice asemănătoare, fără sunete cu înălţimi concrete şi mergând pe principiul imitaţiei
dupâ educator. Este regretabil, deoarece unii copii de vârstă mică pot avea aptitudini reale pentru
studiul muzicii. A încerca să explici înălţimea unui sunet, la o vârstă aşa de mică 3, 4 sau 5 ani,
presupune o cunoaştere profundă a însuşrilor vocale de care dispune un copil. Este recomandată
audiţia câtor mai multe cântece din repertoriul studiat de educatori, astfel ca auzul muzical să
prindă contur. Educatorii care au pregătirea necesară în acest sens, vor face uz de o colecţie de
C.D-uri pe care o vor folosi ca material didactic în spaţiul rezervat muzicii. Evident, cu timpul îşi
vor da seama care copii par mai atraşi şi care resping, apoi vor lucra mai intens cu prima categorie
pentru a le stimula dorinţa de a cânta şi de a se asculta. Va exista un program de lucru ce va fi
respectat, cam în aceeaşi zi a săptămânii şi la aceeaşi oră. Creativitatea educatorilor se va împleti
cu cea a copiilor, de la receptarea auditivă, a unei melodii simple, se va purcede la forma jocului

43
muzical prin mişcări ale degetelor mâinii care simulează un sunet mai acut sau mai grav, prin
jocuri de rol, imaginaţia fiind reprezentată printr-o multitudine de posibilităţi.
Dacă fiecare unitate de învăţământ preşcolar ar fi dotată măcar cu o pianină în stare bună
de funcţionare şi educatorul să aibă cunoştinţe pianistice, lecţiile de muzică ar fi mai calitative şi
mai originale, copiii ar putea învăţa construcţia instrumentului şi chiar să primească noţiuni
pianistice elementare. Sunetele grave vor fi recunoscute şi diferenţiate de cele acute prin diverse
emiteri individuale, apoi simultane (într-o fază mai avansată), copilul simţind că face parte din
jocul respectiv. Nu este indicată acompanierea cântecelor pentru început, auzul muzical va trebui
determinat „să lucreze”. De asemenea, pentru evidenţierea ritmului, se vor propune anumite
mişcări şi bătăi din palme, adultul implicându-se alături de copii, încercând să-i facă pe aceştia să
execute cu precizie şi corectitudine.
Se va marşa pe necesitatea formării, susţinerii auzului muzical incipient, educatorul fiind doar un
exponent al acestui proces, nicidecum nu se va da ca exemplu personal (pentru a fi imitat!).
O serie de însuşiri caracteristice omului de la catedră în lucrul cu prescolarii:
disponibilitatea afectivă, inteligenţă, seriozitate, implicare, creativitate şi pragmatism, comunicare
instrumentală direct îndreptată în susţinerea unui proces sistematic de învăţare.
În ceea ce priveşte ciclurile şcolare primar, gimnazial şi liceal, s-a constatat o diminuare a
efectului numeric faţă de anii anteriori. Principalul factor motivaţional îl constituie perspectiva
socială a locurilor de muncă în domeniu, a salarizărilor non-sustenabile unui trai decent (sectorul
învăţământ, cultură). Părintii nu mai au încredere într-o pregătire artistică tradiţională. Influenţa
şcolilor din afara ţării, migraţia pentru o viaţă mai bună, i-a făcut pe aceştia să compare sistemele
diferite de educaţie. Pentru cei mai mulţi care revin în ţară după un număr de ani petrecuţi în afara
graniţelor, reintegrarea în şcoala de muzică este benefică. În pofida tuturor comparaţiilor, şcoala
românească mai deţine oameni entuziaşti, corecţi, cu conştiinţă profesională şi dorinţă de afirmare
prin elevii cu care „ies la rampă”.
Pentru a atrage un număr mai important de copii în clasa I, la şcola de muzică, trebuie să
existe proiecte de parteneriat cu grădiniţele, să se facă schimburi de experienţă, profesorii vizitând
unităţile preşcolare, să testeze aptitudinile muzicale ale copiilor. Vor fi organizate spectacole,
audiţii, recitaluri în care vor performa elevii buni cu palmares competiţional.
O altă categorie o formează elevii care termină ciclul primar instrumental, iar din clasa a-
V-a renunţă, în favoarea artelor plastice sau se transferă la alte şcoli. Profesorului de instrument îi

44
revine sarcina, deloc uşoară, de a convinge elevii respectivi şi pe părinţii lor să rămână la şcoala
de muzică, chiar să continuie activitatea instrumentală sub pretextul muzicalizării. Este adevărat
că, în cele mai multe situaţii achiziţiile instrumentale, pianistice nu sunt complete, deprinderile au
de suferit, elevii nu se prezintă la nivelul minimal al anului de studiu, dar trebuie găsite pretexte
viabile, eventual să li se sugereze să frecventeze cursuri de alt gen de muzică (uşoară, folk,
populară, etc.) în paralel cu studiul instrumentului (la şcoală).
Programa de specialitate va fi adaptată, se va reduce numărul lucrărilor pentru verificare şi
examen, se va pune accent pe cântatul la 4 mâini, pe studiul intens al disciplinei teorie şi solfegii
chiar acompanierea unor lucrări facile, scurte, scrise pentru alte instrumente (muzică de cameră,
citire de partituri).
În perspectiva dezvoltării muzicale, orientarea spre secţiile teoretice (la liceu, facultate),
profesorului îi revine munca de susţinere, încurajare, implicare şi stimulare a capacităţilor elevilor.
O altă sugestie ar fi integrarea unor lucrări de muzică uşoară, populară, folk etc, în studiul
la instrument (transcripţii, reducţii, adaptări), direcţionarea spre audiţii şi concerte sinfonice (live)
apoi scrierea unor scurte recenzii despre ceea ce au ascultat, aprecierile fiind scrise conform cu
opiniile personale, a cunoştinţelor de specialitate dobândite până la momentul respectiv. Din
rândul acestor elevi se vor detaşa mai târziu melomanii de calitate, cei care vor preţui clipele unicat
din sălile de concerte, pe care le oferă muzica adevărată.
În concluzie, scopul final al menţinerii elevilor în şcoala de muzică este continuarea istorică
a educaţiei muzicale instrumentale cu rezonanţe în şlefuirea personalităţii umane.

Bibliografie:
1. Bălăn, T. H. – 1966, Principii de pianistică, edit. Muzicală, Bucureşti;
2. Bentoiu, P. – 1975, Gândirea muzicală, edit. Muzicală, Bucureşti.

45
 JOCUL DIDACTIC ÎN PREDAREA LIMBII ROMÂNE

prof. Géczi Liliana,

Grădinița P. P. Orsolya, Oradea

Jocul este activitatea cea mai îndrăgită de către copii și din acest motiv poate avea cea mai
mare valoare formativă în activitatea instructiv-educativă din grădiniță. În perioada preșcolară
jocul este o necesitate psihologică a copilului, care predomină toate activitățile acestuia, sub
influenţa jocului se formează, se dezvoltă şi se restructurează întreaga activitate psihică a copilului.
Chiar și copiii de vârste mai mari sunt încă atrași de activitățile desfășurate sub formă de joacă, și
aceștia fiind mai interesați de învățarea prin metodele interactive, care implică interactivitatea,
participarea directă a celor instruiţi în procesul de predare-învăţare. Jocul didactic poate duce la
asimilarea noţiunilor mult mai uşor, creând un mediu relaxat de învăţare şi contribuind la
dezvoltarea imaginaţiei, a aptitudinilor şi creativităţii elevilor.
Învăţarea prin intermediul jocului didactic, mai ales la vârstă şcolară mică, este una din
dezideratele pedagogiei moderne şi postmoderne, deoarece lecţiile organizate pe baza jocului oferă
un cadru propice pentru învăţarea activ - participativă, stimulând creativitatea şi imaginaţia
elevilor.
Jocul didactic este cel care imprimă activităţii un caracter mai atrăgător, aducând starea de
bună dispoziţie , favorizând astfel parcurgerea drumului spre atingerea obiectivelor.
Predarea limbii române pentru minorități întâmpină o serie de dificultăți, care însă pot fi
depășite cu mai mare ușurință aplicând metoda jocului didactic. De aceea, prezenta lucrare propune
ca alternativă utilizarea jocului didactic în activitatea de învăţare a limbii române în grădinițele cu
predare în limbile minorităților naționale, în special al celor maghiare.
Predarea limbii române la grupele cu predare în limba maghiară trebuie să țină cont de
faptul că unii copii se întâlnesc foarte rar cu limba română, mai ales cei care trăiesc în zone unde
populația maghiară este preponderentă, iar alți copii o aud doar când își însoțesc părinții la
cumpărături sau în alte medii publice, unde aceștia trebuie să vorbească limba statului. Există însă
și copii care provin din familii bilingve sau care sunt deja vorbitori avansați de limba română,
având prieteni români cu care exersează regulat vorbirea în limba română.

46
 În cazul copiilor din grădinițele orașului nostru, Oradea, astfel și cei din grupa pe care o
conduc, putem întâlni toate categoriile sus menționate. Ba, chiar sunt în grupă și copii cu ambii
părinți români, care nu vorbesc deloc limba maghiară, doar limba română, și doresc să învețe limba
maghiară. Acești copii din urmă sunt un mare ajutor pentru noi toți, deoarece copiii se ajută
reciproc în însușirea limbii necunoscute, sunt permanent puși în situația necesității utilizării limbii
noi, îmbogățind astfel vocabularul și activizând permanent vocabularul pasiv.
Dezvoltarea comunicării în limba română este prevăzută în curriculumul pentru educație
timpurie, iar ca mod de atingere a obiectivelor se propune activitatea de limba română odată sau
de două ori pe săptămână. Însă pentru atingerea unor rezultate mai bune, aceste ocazii nu sunt
suficiente. Limba română trebuie să apară în toate momentele zilei, nu numai la domeniile
experiențiale, ci și în cadrul jocurilor și activităților liber alese și a celor pentru dezvoltarea
personală. Pentru obținerea celor mai bune rezultate trebuie să recurgem la realizarea obiectivelor
prin activitatea cea mai îndrăgită de copii, adică jocul.
Prin joc se stârneşte curiozitatea, se dezvoltă imaginaţia şi creşte motivaţia, copiii simt că
nu mai sunt constrânşi, iar activitatea devine un mod de a se relaxa şi de ce nu, chiar de a se distra.
Jocul este o activitate creativă şi recreativă prin care copiii devin implicaţi în procesul educativ,
iar informaţia este reţinută mai uşor. Buna dispoziţie este esenţială în timpul orelor de limba
română. Jocul este cu siguranţă veselie, distracţie, libertate şi poate marea fericire a copiilor. Jocul
mai poate fi şi modul cel mai bun de a-i educa pe copii, ocazia cea mai bună de a-i ajuta să crească,
să înveţe.
Jocul previne și alungă monotonia activităților, de aceea el poate fi aplicat în orice etapă a
lecției şi la orice tip de lecţie. Jocurile implică ideea de cooperare şi comunicare, acestea trebuie
să fie cuvintele cheie ale unui joc. Pentru a propune un joc copiilor, un profesor trebuie să
pregătească activitatea dinainte, deoarece chiar dacă pentru copii pare doar un simplu joc, cadrul
didactic urmăreşte ceva atunci când îl propune. Trebuie avute în vedere obiectivele lecţiei şi scopul
utilizării jocului respectiv, trebuie să existe o legătură între joc şi problematica învăţată. Este
necesar să se ştie resursele necesare (materiale, temporale, umane etc.) în desfăşurarea activităţii.
Ca activitate specifică, jocul se bazează pe o seriozitate organizatorică şi pe câteva reguli şi
caracteristici stimulative şi îmbietoare la angajare: surpriza, întrecerea, mişcarea, distracţia. În
funcţie de natura jocului, copilul îşi formează abilităţi fizice şi psihice, îşi îmbogăţeşte volumul

47
cunoştinţelor despre lumea înconjurătoare, îşi dezvoltă limbajul, imaginaţia, îşi formează trăsături
pozitive de caracter.
Folosirea jocurilor implică de asemenea şi unele dezavantaje. În primul rând, în timpul
jocului copiii pot deveni gălăgioşi iar acesta poate fi un eşec, de aceea trebuiesc stabilite regulile
de la început. Întrucât majoritatea jocurilor se desfăşoară în echipe (sau perechi), există riscul ca
doar cei mai buni elevi din fiecare grupă să rezolve cerinţele jocului iar ceilalţi membri să şi le
însuşească fără să le fi înţeles. Acest lucru poate fi evitat dacă profesorul le solicită acestor copii
să ofere alte exemple. Un alt dezavantaj este că unii copii consideră că ideea de joc implică faptul
că nu trebuie să fie atenţi şi la corectitudinea exprimării. De asemenea există riscul ca copiii să
folosească numai limba nativă în interiorul grupului atunci când se pregătesc pentru soluţionarea
cerinţei iar profesorul trebuie să le menţioneze că e necesar să se vorbească în limba română oricât
de des este posibil.
În următoarea parte iată câteva exemple de jocuri care pot fi utilizate cu succes în predarea limbii
române pentru minorități:
Jocurile de mișcare cu text și cânt, cum ar fi Am pierdut o batistuță, Iepuraș în iarbă,
Țăranul e pe câmp, Podul de piatră, Ne jucăm, ne jucăm sunt bine cunoscute și des utilizate pentru
dezvoltarea vorbirii în limba română.
Un rol deosebit îl au jocurile de rol, unde se crează situații diverse pentru activizarea
vocabularului pasiv, dar și pentru îmbogățirea acestuia.
Aceste tipuri de exerciţii contribuie la formarea deprinderilor de a formula corect o între
bare și de a da răspunsuri adecvate situaţiei de comunicare. Dialogul oral purtat în timpul
jocului se desfasoară în diverse situaţii cotidiene, care îl vor ajuta pe copil și când iese în afara
grădiniței.
Jocurile cu onomatopee (ex. imitarea animalelor: oac, oac, mor, mor, a sunetelor din jur:
poc etc.), jocul : Ce fac și cum fac? (Câinele latră: ham, ham, ham, Ploaie cade: pic, pic, pic),
repetarea unor poezii și cântece ritmice contribuie în mod direct la dezvoltarea auzului
fonematic.
Pentru a obișnui copiii să folosească sinonime, omonime, antonime putem folosi jocuri
de genul: Cum se mai poate spune? (stradă- uliță- drum), Ce spun eu și ce spui tu? (eu spun
mic, tu vei spune mare), Ce mai înseamnă? (Păr =parte componentă a corpului, pom fructifer)
Iată și alte jocuri pentru dezvoltarea vorbirii în limba română:

48
-Mima- un copil mimează un cuvânt, ceilalți trebuie să o ghicească.
-Potriviți cuvintele!- se cere copiilor, să găsească o activitate pentru fiecare obiect reprezentând
unelte de uz gospodăresc. Se folosesc jetoane reprezentând ciocan, fier de călcat, cleşte, maşina
de spălat, telefon, iar ei să găsească acţiunea potrivită. Exemplu: „cu ciocanul batem cuie”, „cu
fierul de călcat călcăm haine”, „cu cleştele scoatem cuie”, „cu maşina de spălat spălăm rufe”, „cu
telefonul vorbim”. În acest fel nu numai că pregătim însuşirea verbului ca parte de vorbire dar ne
şi uşurăm activitatea de formare (alcătuire) a propoziţiilor simple.
-Unde este? sau Cum este?- li se cere copiilor să dea răspuns la întrebări puse de conducătorul
jocului, de exemplu: Unde este ursulețul? Ei vor răspunde în propoziții întregi.
-Adevărat sau fals?
-Zboară, zboară.
-Prinde mingea și spune… un animal, o floare etc.
-Ghici ce poveste este?
-Ghici despre cine sau ce vorbesc?
-Continuă poezia începută!
-Cuvântul interzis
-Ce știi despre…?
-Concurs de ghicitori, și altele.
Jocul didactic este o metodă care produce satisfacţie prin el însuşi, nu doar prin rezultatele
lui. Este foarte eficient în dezvoltarea vorbirii în limba română a copiilor aparținând altor
minorități. Jocul reprezintă un factor care îi poate atrage şi implica în acelaşi timp pe copii în aceste
activități, deoarece jocul didactic oferă copilului cadrul adecvat, prielnic, pentru o acţiune
independentă, creatoare. Din fericire există o mare diversitate de jocuri didactice care pot ajuta
învățarea mai ușoară a limba române. Depinde de noi, cadrele didactice cât de des și cât de eficient
le utilizăm în activitatea noastră instructiv - educativă.

Bibliografie :
1. 2001, Învăţarea activă - ghid pentru formatori şi cadre didactice, Bucuresti, M.Ed.C;
2. 2008, Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3-6/7 ani);
3. Dr. Kagan Spencer: Kooperatív tanulás (Învăţare prin cooperare), 2004, Editura Önkonet,
Budapesta;

49
4. Vasile Fluieraş; Paideia şi gândire critică, 2009, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca;
5. Vasile Fluieraş; Teoria şi practica învăţării prin cooperare, 2009, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
Napoca.

JOCURI PENTRU DEZVOLTAREA COMUNITǍȚII DIN GRĂDINIȚĂ

PIPP Horváth Márta-Borbála

Grǎdinița cu Program Prelungit Zerind, jud. Arad

După cum știm, cea mai apropiată cale spre copii este prin joc. Prin jocurile lor ajungem
să le cunoaștem gândurile, să înțelegem lumea lor interioară și să aflăm ce le ocupă. În jocurile lor,
ei încearcă să "se joace" pe ei înșiși. În același timp, jocul copilului este socializant. Socializarea
este un proces prin care indivizii dobândesc cunoștințe, abilități și stări care îi fac capabili să devină
membri ai diferitelor grupuri și societății. Experiența comună dintr-un grup oferă un fel de
securitate, prin urmare copiii își schimbǎ calitatea de comportament, ei devin membri activi ai
comunitǎții.
Sensul cuvȃntului de comunitate, dupǎ formularea lui Körmöczi Katalin este: "Forma de
coexistență și cooperare între oameni dezvoltatǎ ȋn cursul timpului istoric. Caracteristici
generale: interes comun, valori comune, obiective comune, decizii comune, eforturi comune și
conștientizarea existenței lor - conștiința de noi".
Scopurile formării comunitǎțiii sunt de a face copiii din grup să se cunoască reciproc, să
leagă noi prietenii, să se alăture grupului, să se poate juca împreună și să se ajute reciproc. Prin
intermediul jocurilor comune, copiii ȋși dezvoltă empatia, se cunosc ȋntre ei, exploateazǎ
momentele facilitative și cele distructive din cadrul colaborǎrii, se formeazǎ un nou sistem de
relație socialǎ ȋn grup.
Ce jocuri vor ajuta grupului să devină o comunitate reală și ca copiii sǎ fie membri activi
ai comunității? În general, jocurile în care sunt implicați toți membrii grupului. Cu toate acestea,
la ȋnceput unii copii pot doar să se uite la procesul jocului, să fie mai liniștiți, mai rezervați, dar
mai devreme sau mai târziu se vor deschide chiar și ei, participȃnd cu plǎcere la jocul comun al
grupului. Iatǎ cȃteva idei de joc.

50
1. Jocul tăcerii
Copiii stau în jur pe scǎunele. În mijlocul covorului educatoarea plasează diferite materiale,
obiecte, fructe, etc. Lȃngǎ covor se așeazǎ o pǎturǎ mare. Sarcina jocului: cȃnd se ȋncepe muzica,
copiii trebuie să stea liniștiți, nu e voie sǎ vorbească. Primul copil alege un singur obiect din
mijlocul covorului și ȋl așeazǎ pe pǎturǎ dupǎ preferințǎ. Apoi vine vecinul, care alege de asemenea
un obiect pe care ȋl plaseazǎ în mod arbitrar. Copiii, pe rȃnd, așeazǎ cȃte un obiect. Este important,
ca nimeni sǎ nu atingǎ de obiectele pe care colegii le-au plasat deja pe pǎturǎ. Jocul se continuǎ
pȃnǎ la terminarea obiectelor din mijlocul covorului. Atunci educatoarea oprește muzica și îi
întreabă pe copii: ,,Oare ce ați construit?,, Copiii, ȋn mod voluntar, povestesc despre formele,
creațiile realizate.
Variantǎ: același joc cu diferența, că fiecare copil poate sǎ aleagǎ dupǎ preferințǎ cuburi,
lego-uri, forme geometrice, alte obiectele aflate în mijlocul covorului, dar acum, odată cu
ȋnceperea muzicii, copiii lucrează independent pe o bucatǎ micǎ de textil (de exemplu o batistǎ sau
un șervețel). Dupǎ oprirea muzicii se termină jocul, iar copiii prezintǎ construcțiile realizate.
2. De ce ai ales acest obiect?
Copiii stau în jur pe scǎunele. Educatoarea plasează obiecte diferite ȋn mijlocul covorului,
de exemplu cheie, colier, batistă, creioane, autocolant, geantă, imagine mică, carte, cutie etc. dar
niciuna sǎ nu fie jucǎrie propriu-zisǎ. Copiii aleg unul dintre obiecte și apoi trebuie să spună de ce
au l-au ales, cum și unde s-ar putea utiliza, etc. Pe urmǎ obiectele se pun ȋnapoi, iar copiii pot sǎ
aleagǎ alt obiect.
3. Sǎ facem ordine!
Educatoarea numește patru-cinci lideri de grup, ȋn funcție de mǎrimea grupului, care trag
dintr-un coșuleț foi de hȃrtie cu semnul colegilor. Astfel se formeazǎ la ȋntȃmplare patru-cinci
echipe. Fiecare lider primește cȃte o cutie de culoare diferită. Sarcina este de a aduna cȃt mai
repede cuburile, legou-rile, formele geometrice colorate aruncate pe covor și prin salǎ potrivite
culorii cutiei primite.
4. Povestea grupului
Copiii stau în jur pe scǎunele. Educatoarea începe o poveste: ,,A fost odatǎ, ca niciodatǎ
un ursuleț…,, și apoi rostogolește o minge copilului care trebuie să continue povestea ȋnceputǎ. La
un semn prestabilit (de exemplu un fluierat, clopoțel, bǎtaie din palmǎ, etc.) copilul povestitor
rostogolește mingea la un coleg care continuǎ povestea. Dacă cineva nu poate sau nu vrea să

51
povesteascǎ, atinge umǎrul vecinului, indicând că i-a dat ocazia povestirii. Este important ca copiii
să fie conștientizați ȋncǎ de la ȋnceput de faptul că aceasta va fi o poveste scrisă în comun.
5. Cartea grupului
Copiii desenează individual pe o filǎ A/4 pe subiectul: ,,Ce este bun la grădiniță?,, După
ce au terminat, educatoarea îi întreabǎ pe copii, unul câte unul, ce au desenat și ce cred ei că este
bun la grădiniță? Răspunsul copiiilor este notat pe spatele desenului. La sfȃrșit se capseazǎ foile
ca o carte, iar copiii se așeazǎ pe scǎunele într-un cerc. Cartea circulǎ ȋn jur, din mȃnǎ ȋn mână,
fiecare copil răsfoiește, cautǎ desenul propriu și povestește colegilor, ce crede el că este bun la
grădiniță.
6. Scoală-te, Ionicǎ!
Copiii stau în jur pe scǎunele. Fiecare dintre ei își lasă capul în jos și ȋși ȋnchide ochii, parcǎ
ar dormi. Educatoarea se adresează copiilor unul câte unul cu următorul dialog:
Educatoare: ,,Scoală-te, Ionicǎ!,, (merită sǎ fie spus numele adevǎrat al copilului).
Copil: ,,Cu ce sǎ mǎ scol?,,
Educatoare: ,,Cu o legumă/animal sǎlbatic /pasǎre / animal acvativ / mijloc de transport / etc.!,,
Copil: ,,Varzǎ.,,
Educatoare: ,,Poți să te trezești.,,
Dacă răspunsul nu este corect, educatoarea spune: "Mai odihnește-te un pic" și mai tȃrziu
revine sǎ-l trezeascǎ copilul cu o altă sarcină. Jocul se terminǎ, cȃnd se trezesc cu toții.
7. Roșu-galben-verde
Copiii stau în cerc ȋn picioare. La ȋnceput se stabilește cȃte o mișcare asociată fiecǎrei
culoare. De exemplu: Roșu – formați acoperiș cu cele douǎ palme deasupra capului; Galben –
așezați mȃinile pe șold; Verde – poziția de genuflexiune. Educatoarea spune culorile alternativ, iar
copiii trebuie să-și arate mișcările prestabilite. Oricine face o mișcare greșitǎ, picǎ din joc și se
așeazǎ pe covor. Variantǎ: Se poate juca și cu trei bulinuțe de culoare potrivitǎ, fǎrǎ sǎ mai fi zis
culoarea cu voce tare.
8. Amestecați-vǎ, grupați-vǎ!
Pentru joc este nevoie de un spațiu liber conform mǎrimii grupului. La instrucțiunea
educatoarei: "Amestecați-vǎ!" preșcolarii se plimbǎ liber cȃte unul, apoi în conformitate cu o nouă
instrucțiune ,,Grupați-vǎ cei cu pǎrul blond! / …cei cu pantaloni albaștri! / cei care au pe ei
culoarea roșie! / etc.,, copiii se grupeazǎ ȋntre ei.

52
9. Ascultǎ-mǎ bine!
Copiii stau în jur pe scǎunele. Educatoarea vorbește în diferite stiluri și volum. De exemplu,
pune o întrebare într-o voce moale, liniștitǎ, strigȃnd, cu voce înaltǎ sau joasă, repetȃnd fiecare
cuvȃnt de cȃte două ori, etc. Copiii trebuie să răspundă în același mod la vocea și tonul observat.
10. Marea călătorie
Copiii stau în jur pe scǎunele. La începutul jocului educatoarea spune: "M-am hotǎrȃt să
plec ȋn cǎlǎtorie, așa că mi-am luat valiza și mi-am ȋmpachetat o bluzǎ, pantaloni. Ce sǎ mai iau
cu mine?" Apoi toată lumea pune ceva în valiză, descoperind regula. Dacă este potrivit,
educatoarea răspunde că "Da, o voi lua cu mine", dacă copilul greșește, educatoarea zice: "Nu o
voi lua acum sau nu am nevoie de el acum". Jocul se continuă până când toată lumea pune ceva în
valiză. Variații: poate fi ambalat astfel haine, animale domestice, animale sălbatice, vehicule,
fructe, legume, jucǎrii, haine, etc.

Bibliografie:
1. Körmöci, Katalin,2015 Óvodapedagógiai kislexikon, Editura Flaccus Debrecen;
2. Kőrösi, Adrienn, 2013, Játékgyűjtemény bölcsődei korosztállyal foglalkozó pedagógusoknak,
szülőknek, Editura Neteducatio Kft. Budapest;
3. Nótinné Csikós, Marianna, 2017, Közösségépítő játékok az óvodában, Editura Neteducatio
Kft. Budapest;
4. Siket, Judit, 2011, Ötlettár 6-10 évesek részére, Editura Neteducatio Kft. Budapest.

53
 VALENŢELE INSTRUCTIV – EDUCATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC

Prof. Nicolae Alexandra Mihaela

Școala Gimnazială I.C. Lăzărescu, Țițești, Jud. Argeș

Metoda didacticǎ reprezintǎ o cale de acţiune comunǎ ȋntre profesor și elevi, care conduce
la realizarea obiectivelor didactice urmǎrite, un instrument cu ajutorul cǎruia elevii, sub
ȋndrumarea profesorului, ȋși ȋnsușesc/aprofundeazǎ cunoștinţele, ȋși formeazǎ și dezvoltǎ
deprinderi, capacitǎţi, comportamente, atitudini, competenţe.
Metodele didactice au urmǎtoarele funcţii:
Funcţia cognitivǎ – metodele didactice organizeazǎ, dirijeazǎ cunoașterea de cǎtre elevi,
permit elaborarea de noi cunoștinţe;
Funcţia operaţionalǎ – metodele reprezintǎ instrumentul care asigurǎ relaţia elevului cu
conţinutul asimilat; la nivelul procesului didactic intermediazǎ relația dintre obiectivele didactice
și rezultatele vizate;
Funcţia normativă – metoda didacticǎ ȋi arată elevului cum să învețe ,iar profesorului cum
sǎ predea pentru a atinge obiectivele;
Funcţia motivaţionalǎ - metoda de ȋnvǎţǎmânt stimulează curiozitatea, interesul, dorinţa
elevului de a cunoaște.
Integrarea jocului didactic în activitatea de învăţare a şcolarului mic este de natură să
contribuie la realizarea unor importante obiective ale formării personalităţii copilului. Acesta
trebuie să desfăşoare o activitate care să-i solicite efortul în cooperarea cu ceilalţi copii, cu
învăţătorul şi nu doar reproducerea mecanică a ceea ce a învăţat.
Învăţarea prin efort personal şi în grup, prin manifestarea independenţei în acţiune, gândire
şi exprimare, însoţită de satisfacţie, va fi temeinică şi va genera noi interese de cunoaştere. În joc
putem sugera copiilor să încerce să exploateze mai multe alternative, să selecteze cele mai
favorabile soluţii. Învăţătorul trebuie să realizeze echilibru între preocupările pentru formarea
gândirii logice, raţionale şi flexibile, fluide, creatoare, depăşind înţelegerea eronată potrivit căreia
libertatea de manifestare şi creaţie a copilului se dezvoltă spontan.
Teoria şi metodica jocului au un ecou în organizarea asistenţei sociale a copiilor, dar şi în
îmbunătăţirea integrării elevilor în regimul şcolar, făcând-o mai lesnicioasă şi mai eficientă.

54
 De altfel, practica de zi cu zi demonstrează formatorilor că simpla alternare a activităţilor,
deşi e necesară, nu e suficientă pentru a înviora şi stimula activitatea de învăţare, mai ales la vârsta
claselor primare. Jocul îndeplineşte spectaculos această preocupare pedagogică. E o mare artă şi,
în acelaşi timp, multă ştiinţă în a construi strategii de învăţare la diferite categorii de copii pe
sistemul jocului. Numai cei care se familiarizează cu psihologia jocului şi cu metodologia lui în
procesul instruirii pot obţine performanţe.
Cu alte cuvinte, metodica jocului ne ajută să elaborăm anumite procedee de învăţare bazate
pe joc, în care acesta nu se confundă în nici un caz cu joaca. Înţelegem, cu ajutorul metodicii
jocului, că aceasta e integrată organic în viaţa şi activitatea omului, iar joaca nu este altceva decât
un simplu divertisment al comportamentului uman.

JOCURI DIDACTICE PENTRU DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ŞI COMUNICĂRII

Grupa mică
1. Cocoşul și Gâsca
Sarcina didactică: recunoaşterea păsării, denumirea acesteia, imitarea sunetelor emise,
construirea unei propoziţii simple care să se refere la acţiunea percepută.
Regulile jocului: copiii imită sunetele emise de păsările care apar pe rând la teatrul de păpuşi.
Copilul numit enunţă acţiunea şi o execută împreună cu întreaga grupă.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului: Aşezarea copiilor se poate face în
semicerc sau ca la vizionările de spectacole pe 4-5 rânduri a câte 4-5 scaune, astfel încât toţi să
aibă scena în faţa ochilor.
Jocul se desfăşoară prin prezentarea, pe rând, a celor două păsări în cadrul teatrului de păpuşi.
Educatoarea poate motiva sosirea lor. Cu această ocazie se precizează şi denumirea lor, mai ales
pentru gâscă, pasăre mai puţin cunoscută de către copiii de 3-4 ani. După denumirea celor două
păsări se pot face câteva exerciţii de pronunţare corectă a sunetelor prevăzute c şi g. Educatoarea
prezintă modul de articulare: se va urmări ca limba să fie retrasă spre fundul cavităţii bucale. În
cursul jocului vor fi executate, cu cele două păsări, diferite acţiuni menţionate mai sus. Copilul
solicitat va răspunde indicând ce face pasărea, după care grupa va imita mişcarea şi va pronunţa
onomatopeea corespunzătoare.

55
 NOTĂ: Copiii care au dificultăţi în pronunţarea consoanelor c-g, vor fi solicitaţi să încerce
articularea, prin poziţia gurii larg deschise, limba ghemuită în fundul cavităţii bucale, în timp ce,
cu degetul mare şi cel arătător îşi palpează, apăsând uşor regiunea superioară a gâtului.
2. Focul și Vântul
Sarcina didactică: redarea corectă a unor sunete isolate şi a sunetelor din componenţa unor
cuvinte.
Regulile jocului: copiii reproduc, prin mişcări şi onomatopee, fenomenele despre care se relatează
în povestirea educatoarei, respectând sensul acesteia.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului: Copiii vor sta, fie pe scăunele, fie pe covor
în semicerc. În introducerea activităţii se vor reactualiza reprezentările despre foc şi vânt, cerându-
se copiilor să reproducă onomatopeele fâşş-fâşş, vâjj-vâjj. În acest scop se vor prezenta, pe rând,
cele două ilustraţii şi se vor denumi fenomenele: foc şi vânt. În continuare, educatoarea introduce
exerciţiile de pronunţare în contextual unei poveşti simple.
Regula jocului cere copiilor ca atunci când povestea se întrerupe, ei să reproducă sunetele
corespunzătoare fenomenului enunţat în contextul poveştii. De exemplu: „În casă s-a făcut frig.
Mama a pus lemne în sobă şi a aprins focul. Focul făcea….....”. Copiii vor imita zgomotul focului.
„S-au ars lemnele şi focul s-a stins, apoi tata, a ieşit în curte să aducă altele. Afară era frig şi bătea
vântul...........”. Copiii vor reproduce mişcarea vântului, zgomotul produs de acesta (vâj-vâj).
Povestea poate continua sau poate fi reluată într-o altă formă asigurându-se repetarea pronunţării
de către copii a sunetelor corespunzătoare.
În partea a doua a jocului educatoarea imită unul din fenomenele discutate mai sus, iar
copiii formulează propoziţii simple în legătură cu acţiunea percepută: „focul arde” sau „focul face
fâşş-fâşş” (educatoarea şi copiii mimează acţiunea de aprindere a focului) sau „vântul bate”
(educatoarea şi copiii leagănă puternic braţele deasupra capului). În pronunţarea onomatopeelor
care încep cu consoanele f-v, se recomandă articularea exgerat conturată prin aducerea buzei
inferioare sub incisivii superiori.
Bibliografie:
1. Cerghit, I., 2006, Metode de învățământ, Iași, Editura Polirom;
2. Păiși L., Ezechil, L., 2014, Laborator preșcolar, București, Ed. V∫
3. Tudor, S.L., 2011, Selecția, structurarea și combinarea eficientă a strategiilor didactice.
Modele teoretice și practice, Pitești, Editura Universității Pitești.

56
 DEZVOLTAREA EMOŢIONALĂ LA PREŞCOLARI PRIN JOC

Prof. Nadiu Monica

Grădiniţa P.P.1 Sântana – structura a Lic. Teh.,,Ştefan Hell’’Sântana, jud. Arad

Dezvoltarea emoţională are un rol esențial în menținerea stării de sănătate mentală. Ea

influențează dezvoltarea și menținerea relațiilor sociale. Competenţa emoţională se referă la
capacitatea de a recunoaște și interpreta emoțiile proprii și ale celorlalți, precum și la gestionarea
corectă a situațiilor cu conținut emoțional.
Competenţele emoţionale sunt împărţite în trei categorii:
✓ Trăirea şi exprimarea emoţiilor;
- conștientizează trăirile emoționale proprii;
- transmite adecvat mesaje cu încărcătură emoțională; manifestă empatie.
✓ Întelegerea şi recunoaşterea emoţiilor;
- identifică emoțiile pe baza indicilor non-verbali; denumește emoțiile;
- înțelege cauzele și consecințele emoțiilor.
✓ Reglarea emoţiilor.
- utilizează strategii de reglare emoțională adecvate vârstei.
Jocul reprezintă cea mai importantă sursă de învăţare pentru copii şi principala lor
preocupare la vârsta preşcolară. Prin joc copiii învaţă nu numai despre regulile sociale şi modul de
interacţiune cu ceilalţi, dar şi despre manifestarea adecvată a emoţiilor.
Între 2 şi 4 ani, copiii încep să vorbească despre propriile emoţii. La această vârstă
identifică şi diferenţiază expresiile faciale ale emoţiilor de bază (furie, tristeţe, frică şi bucurie).
Copiii la această vârstă manifestă accese violente de furie şi teamă de separare.
De la 4 la 5 ani, identifică şi diferenţiază expresiile faciale ale mai multor emoţii, precum
furia, tristeţea, frica, ruşinea, mândria, vina şi chiar după tonul vocii.
De la 4 la 6 ani, preşcolarii pot lua în calcul şi factorii situaţionali, nu doar expresiile
faciale. Datorită dezvoltării intense a limbajului, copiii pot identifica şi denumi majoritatea
emoţiilor, se dezvoltă empatia, adică abilitatea de a fi interesaţi şi de a înţelege emoţiile celorlalţi.

57
 Pe măsură ce copiii cresc, discuțiile despre emoții sunt integrate în conversațiile zilnice,
în citirea poveștilor, în discuții despre evenimente ce urmează să se întâmple, în istorii personale
etc. Rolul acestor conversații pentru înțelegerea emoțiilor derivă din:
a) creșterea competențelor lingvistice, care oferă un fundament lexical pentru împărtășirea
experiențelor psihologice care sunt, de altfel, foarte dificil de definit, înțeles și comunicat celorlalți.
b) faptul că adulții vorbesc cu copiii despre oameni.
Odată ce copilul învaţă să numească emoţiile, să vorbească despre emoţii şi să folosească
limbajul emoţional, el trebuie să înveţe să îşi regleze atât emoţiile, cât şi comportamentul.
În continuare prezint un joc didactic pe care l-am desfăşurat la grupa mare, de recunoaştere
a emoţiilor de bază de către preşcolari.

Titlul jocului: ,,Cutia cu sentimente’’

Grupa: Mare
Scop: Consolidarea cunoştinţelor copiilor referitoare la emoţii şi sentimente; Diferenţierea stării
emoţionale şi exprimarea ei de către preşcolari.
Sarcina didactică:
✓ Recunoaşterea unor emoţii de bază de către preşcolari.
Regulile jocului:
✓ Copiii vor alege pe rând câte un jeton din ,,Cutia cu sentimente’’;
✓ Copiii vor împărtăşi emoţiile cu ceilalţi preşcolari povestind o întâmplare referitoare la
imaginea de pe jeton;
✓ Copiii vor identifica emoţiile personajelor din poveştile cunoscute şi vor asocia jetonul
corespunzător.
Obiective operaționale:
✓ Să recunoască şi să descrie verbal imaginea emoţiei de pe jeton;
✓ Să – şi împărtăşească emoţiile cu ceilalţi preşcolari;
✓ Să manifeste receptivitate la emoţiile celorlalţi.
✓ Să identifice emoţiile personajelor din poveştile cunoscute şi să ascocieze jetonul
corespunzător emoţiei.
Elemente de joc: cutie, jetoane emoţii, planşe scene din poveşti, mânuirea materialelor, aplauze.
Resurse materiale:

58
✓ Cutie
✓ Jetoane emoţii
✓ Planşe scene din poveşti
Desfășurare:
Educatoarea pune la dispoziţia copiilor o cutie în care se găsesc mai multe jetoane pe care sunt
reprezentate diferite stări emoţionale. Copiii pe rând vor alege un jeton şi îşi vor împărtăşi emoţiile
cu ceilalţi copiii, vor povesti o întâmplare referitoare la imaginea de pe jeton. În complicarea
jocului se vor folosi planşe cu scene din diferite poveşti cunoscute de ei, iar pe baza întrebărilor
copiii vor identifica trăirea personajelor în scena ilustrată.

Bibliografie:
1. Ştefan A. Catrinel & Kallay Eva ( 2007) - ,,Dezvoltarea competenţelor emoţionale şi sociale
la preşcolari,,, Editura ASCR, Cluj Napoca.

59
 DE LA JOC LA ÎNVĂŢARE ÎN EDUCAŢIA TIMPURIE

Ed. Muraraşu Maria & Ed. Cuciureanu Lăcrămioara

Grădiniţa cu p.p. nr.8 /Şcoala Gimnazială nr.1 Dorohoi jud. Botoşani

Jocul este forma de activitate dominantă în copilărie, dar nu trebuie să lipsească de-a lungul
întregii vieţi. Este necesară dezvoltarea laturii ludice a personalităţii pentru a putea privi soluţiile
cu fantezie şi inventivitate. Jocul este prezent în mediul instituţional al grădiniţei, dar continuă în
toate mediile sociale în care se formează şi alături alături de învăţare, muncă şi creaţie este una
dintre activităţile umane fundamentale. Deoarece grădiniţa este instituţia specializată în formarea
fizică şi intelectuală a copiilor trebuie să cultive jocul şi învăţarea ca forme dominante de
organizare a activităţii, prin care se lărgeşte orizontul vieţii copilului şi nu ca simple momente
recreative.
Copiii trebuie să înveţe jucându-se deoarece jocul este activitatea prin care copilul
cucereşte încredere în forţele sale, îi stimulează interesul şi curiozitatea favorizând acumularea
unei mari cantităţi de cunoştinţe într-un timp redus. Prin joc copilul învaţă cu plăcere, îşi dezvoltă
şi modelează procesele afectiv-emoţionale, se dezvoltă atât fizic cât şi moral, îşi formează
personalitatea. Dacă copiilor nu li se acordă ocazia discuţiei, a investigaţiei, a acţiunii, învăţarea
nu are loc. Relaţia între învăţarea sistematică şi joc constituie suportul de bază a activităţii
instructiv-educative din grădiniţă.
Funcţiile jocului:
1. Funcţia de adaptare - se manifestă prin asimilarea realităţii fizice şi sociale şi prin acomodarea
eu-lui la realitate. În joc copilul preşcolar transpune impresii dobândite în mediul extern, fizic şi
social, reuşind astfel să interiorizeze realitatea şi să se adapteze la nivelul cerinţelor acesteia. Pe
parcursul creşterii vârstei se observă o creştere a capacităţii copilului de a transpune rapid şi
concret în joc elemente ale realităţii: roluri, conduite, acţiuni. De exemplu în jocul de rol ,,De-a
constructorii,, li se cere copiilor să construiască din cuburi un magazin, un aeroport, o sosea. Acest
joc influenţează conduita copiilor deoarece ei îşi atribuie roluri de: director, sef de şantier,
constructori şi ţin sub observaţie construcţiile. Construiesc obiectele în mai multe variante, le
analizează, le dă un calificativ, fiecare respectându-şi rolul. La începutul vârstei preşcolare, trăirile

60
realităţii prin joc sunt totale, adică copilul nu distinge între situaţia reală şi cea imaginară dar pe
măsură ce copilul devine conştient de propria lui persoană şi de modelul pe care îl imită, cele două
planuri ale realităţii şi ficţiunii se delimitează.
2. Funcţia formativă - cunoaşterea prin experienţa directă, oferită prin joc, presupune implicarea
capacităţilor perceptive, a abilităţilor de reacţie, a capacităţilor de raţionare, şi a posibilităţilor de
comunicare, ce sunt exersate şi îmbogăţite în plan cantitativ şi calitativ. În faţa problemelor adesea
reale pe care le impune jocul, copiii îşi exersează capacitatea de analiză a posibilităţilor de
rezolvare şi de punere în practică a unor soluţii optime fără de care jocurile n-ar putea continua.
3. Funcţia informativă - prin joc copilul dobândeşte informaţii, noţiuni, concepte, necesare pentru
a înţelege şi integra în lumea reală. Investigând realităţi diverse, copilul manipulează, alege,
ordoneză, clasifică, măsoară, se familiarizează cu proprietăţile diverselor lucruri şi capătă
cunoştinţe. 4.
Funcţia de socializare - prin joc copilul îşi adaptează acţiunile proprii la acelea ale unui partener
de joc, grupul de copii, îşi asumă responsabilităţile propriului comportament şi respectarea
convenţiilor comportamentale impuse de situaţii.
5. Funcţia de relaxare a psihicului - copilul transpune în joc trăiri, sentimente, impresii, temeri,
gânduri, atitudini, conflicte intrapsihice sau interrelaţionale.
În continuare voi prezenta câteva exemple de jocuri desfăşurate de mine în activitatea
didactică după o clasificare a jocurilor:
1. Jocurile de creaţie: sunt activităţi prin care copiii prelucrează şi transpun în plan
imaginar impresiile pe care le au despre lumea înconjurătoare, având libertatea de a-şi alege tema,
subiectul şi regulile jocului. Jocurile de creaţie pot fi exprimate atât printr-o creaţie cu obiecte şi
materiale, categorie ce integrează jocurile de construcţie cât şi ca o creaţie prin rol.
În categoria jocurilor de creaţie prin rol se identifică două variante de joc: jocuri cu subiecte
alese din viaţa cotidiană: ,,De-a mama,, ,,De-a doctorul,, ,,De-a gospodinele,,. La jocul ,,De-a
şoferii,, copiii au construit singuri garajul, parcarea, şi-au ales maşinuţile pe care să le conducă
respectând anumite reguli de circulaţie. Jocul ,,De-a cofetarii,, (pentru pregătirea unei salate de
fructe) se organizează înaintea activităţii de observare a fructelor de toamnă şi oferă copiilor
posibilitatea de a observa însuşirile caracteristice ale fructelor (formă, mărime, culoare, gustul).
Prin joc copiii respectă regulile de igienă, folosesc un limbaj specific prin asumarea rolurilor de
cofetar, consumator. Jocul ,,De-a magazinul de jucării,, copilul care interpretează rolul de vânzător

61
trebuie să aranjeze marfa pe rafturi, să afişeze preţurile, să vorbească frumos cu clienţii, astfel îşi
educă voinţa, îşi dezvoltă simţul de ordine, îşi îmbogăţeşte cunoştinţele, utilizează corect formulele
de adresare, îşi îmbogăţeşte vocabularul.
Jocurile cu subiecte din viaţa cotidiană reflectă prin conţinut experienţele directe trăite de
copil şi le dezvoltă imaginaţia. Un rol important în desfăşurarea acestor jocuri îl are materialul
folosit care trebuie să fie bogat şi variat(costumaţii, diferite truse, material din natură). A doua
variantă din cadrul jocurilor de creaţie prin rol o reprezintă jocurile cu subiecte din poveşti şi
basme: ,,De-a Scufiţa Roşie,, ,, De-a capra cu trei iezi,, ,,De-a turtiţa,, Prin aceste jocuri copiii
asimilează caracteristicile unor obiecte, situaţii, roluri sociale, încorporare a evenimentelor trecute
şi de completare a realităţii.
Dramatizarea se desfăşoară după ce copiii ştiu bine textul însuşit anterior prin povestiri,
repovestiri, lecturi după imagini, vizionarea diafilmului. Prin dramatizări se fixează cunoştinţele
copiilor despre poveştile cunoscute, despre personajele din poveşti, le dezvoltă şi îmbogăţeşte
vocabularul, le dezvoltă trăsături de voinţă şi caracter, spiritul de echipă, îi învaţă să se exprime în
propoziţii corecte din punct de vedere gramatical, folosind unele replici ale personajelor.
2. Jocurile de construcţie îi oferă copilului satisfacţia îndeplinirii unei sarcini şi a
aprecierii produsului obţinut, produs ce poate deveni un stimul pentru continuarea activităţii de
joc. Exemple: ,,Maşina pompierilor”, ”Casa bunicii”, ”Vaporul”, ”Parcul de joacă”, ”Sania lui Moş
Crăciun”.
Jocurile de construcţie implică acţiunea de construire, deci prezintă elemente de construcţie
asemănătoare muncii din viaţa omului şi au o tematică progresivă odată cu înaintarea copiilor în
vârstă iar imaginaţia lor creatoare este în plină ascensiune.
Preşcolarii îşi pot construi singuri jucăriile pentru alte jocuri cum ar fi: Copiii vor construi
un vapor şi vor desfăşura jocul ,,De-a marinarii,, sau construiesc bănci pentru a amenaja un parc.
Cele mai folosite materiale de construcţie folosite în grădiniţă sunt cuburile prin care copiii învaţă
forma, mărimea, culoarea, grosimea, lungimea şi dă posibilitate copilului să facă clasificări după
anumite criterii. Copiii trebuie încurajaţi să vorbească dspre construcţiile lor pentru a-şi dezvolta
şi îmbogăţi vocabularul, pentru a se exprima în propoziţii corect formulate. În toate jocurile de
construcţie iniţiativa şi fantezia creatoare a fiecărui copil sunt indispensabile în atingerea
scopurilor propuse.

62
 3. Jocurile de mişcare: La vârsta preşcolară, interesul copiilor pentru mişcare este foarte
mare având la bază dorinţe de ordin fiziologic. Ele au ca scop călirea organismului, întărirea
sănătăţii, dezvoltarea armonioasă a tuturor grupelor de muşchi, creşterea capacităţilor intelectuale
şi crearea bunei dispoziţii. Jocurile de mişcare mobilizează întreaga grupă de copii, educă atitudini,
comportamente, dezvoltă stări emoţionale, sentimentul de apartenenţă la grup, spirit de cooperare,
sentimentul de altruism, prietenie şi ocupă o poziţie intermediară între cele de creaţie şi cele
sportive.
După conţinutul lor sunt extrem de variate: jocuri de mişcare cu subiecte în care mişcările
şi regulile se îmbină cu un conţinut imaginativ - ,,Gâştele şi vulpea,, ,,Rândunică mută-ţi cuibul,,
,,Lupul şi vânătorul,, - jocuri cu text şi cânt în care mişcările sunt însoţite de texte sau melodii.
Acestea se desfăşoară în cerc, în horă - ,,Cipercuţa,, ,,Bat din palme,, ,,Fluierul,, ,,Bate vântul
frunzele,, - jocuri hazlii care îi atrag pe copii prin umorul şi simplitatea acţiunii - ,,Cine l-a strigat
pe Ursulică?,, Jocurile sportive au dinainte stabilite regulile şi momentele competitive iar regulile
precizează mişcările şi acţiunile necesare în joc. Exemple:,,Mingea jucăuşă”, ,,Caută steguleţul”,
,,Cursa broscuţelor”, ,,Iepuraşii la morcovi”, ,,Trecem puntea”.
4. Jocurile didactice: Jocul didactic este conceput ca un mijloc de instruire şi educare, ca
procedeu metodic de realizare a sarcinilor didactice şi ca formă de cunoaştere şi dezvoltare a
capacităţilor psihofizice îmbinând armonios atât sarcini specifice jocului cât şi sarcini şi funcţii
specifice învăţării.
Obiectiele urmărite prin jocul didactic sunt: dezvoltarea gândirii, dezvoltarea operaţiilor
intelectuale analiza, sinteza, comparaţia, clasificarea, generalizarea, consolidarea cunoştinţelor
despre lumea înconjurătoare, exersarea şi activizarea vocabularului, exersarea memoriei şi atenţiei
voluntare, exersarea imaginaţiei creatoare, educarea spiritului de observaţie. Jocul didactic are o
serie de caracteristici prin care se deosebeşte de celelalte forme de organizare ale activităţilor
didactice: conţinut, sarcină didactică, regulile şi elementele de joc, acţiunea de joc, materialul
didactic. Scopul jocului didactic reprezintă o finalitate educativă raportată la obiective. Sarcina
didactică este o problemă de gândire, o problemă pe care copiii trebuie să o rezolve şi trebuie să
fie accesibilă vârstei.
Conţinutul jocului reprezintă ansamblul de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi pe care le
achiziţionează sau şi le consolidează copiii. Elementul de joc reprezintă mijlocul de realizare a
sarcinii didactice iar regulile jocului sunt prestabilite şi obligatorii şi le arată copiilor cum să se

63
joace, cum să rezolve sarcina dată. Acţiunea de joc este componenta prin care se realizează sarcina
de joc. Materialul didactic trebuie să fie adecvat conţinutului jocului şi vârstei copiilor. După
conţinutul lor jocurile didactice pot fi: - pentru cunoaşterea mediului înconjurător, - pentru
educarea şi dezvoltarea limbajului, - pentru dezvoltarea cunoştinţelor matematice.
Exemple: ,,Cine-i şi unde trăieşte?,, are ca scop recunoaşterea animalelor şi păsărilor şi
asocierea cu mediul lor de viaţă, dezvoltarea operaţiilor gândirii. Sarcina didactică a jocului este
gruparea animalelor după modul lor de viaţă iar ca material didactic am folosit jetoane cu păsări şi
animale şi planşe cu diferite medii de viaţă. Copiii primesc jetoane cu animale şi păsări, grupa este
împărţită în două subgrupe care vor avea o denumire ,,floricele,, şi ,,fluturaşi,,. Eu prezentam la
panou o planşă cu un mediu de viaţă iar copiii care aveau jetoane cu animale marine veneau şi le
aşezau la panou iar pentru fiecare răspuns corect primeau o bulină. Câştigătoare era ecchipa cu
mai multe buline. Pentru complicarea jocului copiii alegeau câte un jeton, denumeau imaginea şi
spuneau ce ştiau despre acel animal iar ceilalţi copii imitau animalul respectiv, săreau, ciripeau,
mormăiau. Jocul ,,Anotimpurile,, - consolidarea cunoştinţelor despre anotimpuri şi caracteristicile
lor, familiarizarea cu ordinea cronologică a acestora, copiii vor fi împărţiţi în patru grupe şi vor
primi jetoane cu imagini din cele patru anotimpuri. Voi spune câte o propoziţie despre fiecare
anotimp iar copiii care au jetoane cu imagini despre acel anotimp se vor aşeza într- un loc stabilit
având simbolul anotimpului - ,,Ghioceii au înflorit,, ,,Frunzele s-au îngălbenit,, ,,Zăpada este albă
şi pufoasă,, ,,În vacanţă plecăm la mare,,. După ce s-au separat pe anotimpuri, copiii din fiecare
echipă vor forma propoziţii despre acel anotimp şi pentru fiecare propoziţie corectă vor primi o
bulină câştigând echipa cu mai multe buline. Copiii de la grupa câştigătoare se vor aşeza în rând
şi vor întreba ,,Cine urmează după noi?,, Anotimpul următor se va aşeza la rând şi aşa toate
anotimpurile. Se va cânta şi dansa o horă. ,,Jocul ,,Ce ştii despre mine?,, - formarea de propoziţii
prin descrierea anumitor imagini. Jocul ,,Cum face?,, - pronunţia corectă a sunetelor şi
onomatopeelor. Jocul silabelor ajută copiii să despartă mai uşor cuvintele în silabe.Jocul ,,Cuvântul
interzis,, ajută la activizarea vocabularului, am adresat copiilor întrebări la care ei au răspuns
ocolind un cuvânt- cuvântul interzis ,,primăvara,, şi am întrebat ,,Când se topeşte zăpada?,, iar
copiii au răspuns ,, Când înfloresc ghioceii,,. Jocul didactic ,,Găseşte locul potrivit,, are ca scop
formarea deprinderilor de a efectua operaţii cu mulţimi iar sarcina didactică este formarea de
mulţimi de obiecte după formă, mărime şi culoare. Jocul ,,Numără şi potriveşte,, ajută la
recunoaşterea cifrelor, raportarea numărului la cantitate şi locul numerelor în şirul numeric. În

64
procesele de interacţiune din cadrul jocului au loc procese de învăţare, importante pentru
dezvoltarea socială, cognitivă şi psihomotorie.
Nivelul jocului exprimă nivelul dezvoltării psihice a copilului, dar jocul este şi un
stimulator principal al dezvoltării psihice, confirmând şi prin aceasta locul lui fundamental în viaţa
preşcolarului.

Bibliografie:
1. Barbu H. Popescu E. 1993, ,,Activităţi de joc recreativ şi recreativ-distractiv,,, E.D.P. Bucureşti;
2. Chateau J. 1970, ,,Copilul şi jocul,, E.D.P. Bucureşti;
3. Cosmovici, Andrei şi Luminiţa Iacob, Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi, 1999;
4. Bacus Anne, ,,Jocuri pentru copii de la o zi la şase ani,, Ed.Teora

IMPORTANȚA JOCULUI ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE

Prof. Miron Nela, Grădinița ,,Licurici,, Botoșani/Școala Gimnazială ,,Sf.Maria,, Botoșani

Prof. Miron Ioan, Școala Profesională Specială ,,Sf.Stelian,, Botoșani

„Pentru copil aproape orice activitate este joc. Jocul este munca, este binele,
este datoria, este idealul vieţii. Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa
psihologică poate să respire în consecinţă poate să acţioneze.”
(E. Claparede)

În viaţa copilului jocul este o activitate deosebit de atrăgătoare care evoluează

între ficţiunea pură şi realitatea muncii (M. Debesse, 1967) şi ne ajută să cunoaştem mai bine
înclinaţiile copilului, fiind cel mai bun turn de observaţie de unde putem avea o vedere
de ansamblu asupra dezvoltării copilului. Jocul ne permite să urmărim copilul sub toate
aspectele dezvoltării sale, în întreaga sa complexitate: cognitiv, motor, afectiv, social, moral.
Jocul este o experienţă naturală, universală; o formă de activitate individuală sau de grup,
un mod de explorare a mediului înconjurător, o modalitate de dezvoltare a competențelor sociale,

65
a inteligenței, a limbajului,a creativităţii; o cale de transmitere şi păstrare a culturii autentice, de
cunoaştere şi intercunoaştere, Jocul oferă oportunităţi pentru copiii cu nevoi speciale, favorizează
incluziunea socială. Jocul este considerat o strategie optimă pentru promovarea îngrijirii timpurii
şi a dezvoltării. Eficientizarea calităţii educaţiei copiilor de vîrstă timpurie poate fi realizată prin
joc, deoarece în cadrul jocului copilul cunoaşte mai uşor lucrurile şi utilitatea obiectelor din jur şi
învaţă unele comportamente sociale (de exemplu: el repară ca tata şi face curaţenie şi îngrijeşte
casa ca mama).
Unealta de munca a jocului este jucaria. De aceea într-o sală de grupă, trebuie să ne
asigurăm că jucăriile se află la îndemîna copiilor, că sunt adecvate vîrstei şi nivelului lor de
dezvoltare. Specialiştii din domeniul psiho-pedagogiei preşcolare afirmă că:
* în cadrul jocului copilul capătă informaţii despre lumea în care trăieşte, ia contact cu
oamenii şi cu obiectele din mediul înconjurător şi învaţă să se orienteze în timp şi spaţiu. Putem
argumenta că jocul este”munca copilului”;
* jocul reprezintă o activitate care formează, modelează inteligenţa şi în acelaşi timp
permite să se constate caracteristicile ei;
* prin activitatea de joc copiilor li se dezvoltă variate acţiuni mintale care influenţează
dezvoltarea proceselor psihice;
* în joc se face trecerea în etape, de la acţiunile practice, materiale spre cele mintale (în
planul reprezentărilor).
Adulţii care doresc să dea copiilor o educaţie timpurie de calitate e necesar să reţină că:
* copilul începe cunoaşterea cu mîinile, se joacă cu obiectele observînd diferenţele dintre
obiecte (mărime, grosime, formă, culoare), implicînsu-se astfel în procese de clasificare,
generalizare, de formare a noţiunilor şi de rezolvare de probleme;
* pentru reuşita procesului educaţional trebuie stiut că copilul de vîrstă timpurie exploreaza
totul, se mişcă repede şi constant, începe să-şi stăpînească sentimentele şi corpul şi învaţă să fie
independent. De asemenea, este capabil să se îmbrace şi să mănînce singur. Aceasta este vîrsta la
care lui îi place sa simuleze, să se prefacă, etc. El vrea să înveţe să se joace cu cei de vîrsta lui, dar
are nevoie de mult sprijin din partea adultului în aceste activităţi. Copiii între 2 şi 5 ani au o
intelegere limitată a noţiunii de timp, deaceea activităţile de grup trebuie să fie de scurtă durată.
Astfel, o activitate nu poate dura mai mult de 10-15 minute. Şi numai în cazul, în care copiii sunt
absorbiţi de ceea ce fac şi îşi doresc să continue, activitatea lor poate fi prelungită.

66
 Pentru buna reuşită a educaţiei în vîrsta timpurie trebuie să ţinem cont de următoarele:
* fiecare copil este o entitate unică, avînd propriile sale origini, propria sa istorie dinainte de
a se naşte, propria sa personalitate irepetabilă;
* fiecare copil se dezvoltă într-un ritm propriu şi nu trebuie modelat dupa o formă
preconcepută, ci trebuie sustinut să-şi manifeste personalitatea originală;
* adulţii trebuie să urmărească ca personalitatea copilului să se realizeze total;
* copilul are nevoie de adulţi care să-l ghideze cu dragoste şi răbdare, fără a-l supune unor
constrîngeri.
Ansamblul de argumente în favoarea aplicării în educaţia timpurie a unor acţiuni gîndite şi a
activităţilor de joc constituie:
1. un cadru eficient de manifestare a copilului, acesta exteriorizîndu-şi şi consolidându-şi
cunoştinţele, capacităţile, satisfăcîndu-şi dorinţele şi interesele;
2. un important instrument de dezvoltare a capacităţilor psihice şi fizice la vîrsta timpurie şi
preşcolară;
3. o activitate ce-i oferă copilului posibilitatea de a învăţa viaţa, de a apropia realitatea de sine;
4. o modalitate prin care copilul îşi formează capacitatea de observare, îşi amplifică percepţia,
memoria, gîndirea, imaginaţia, limbajul şi creativitatea;
5. un instrument reglator, deoarece, conformîndu-se regulilor de joc, copiii se dezvoltă şi în plan
volitiv (îşi formează consolidează răbdarea, curajul, perseverenţa, stăpînirea de sine etc.).
Jocul reprezintă principalul mijloc de dezvoltare în urmatoarele domenii: fizic, cognitiv,
social, emoţional şi lingvistic. Jucându-se, preşcolarii îşi dezvoltă creativitatea şi imaginaţia,
învatăsă gândeascăşi să se descurce în situaţii problematice, achiziţionează noi aptitudini, îşi
dezvoltă personalitatea şi stabilesc o baza importantăpentru învaţare.
În primul rând, jocul este un mijloc de dezvoltare fizică şi refulare a energiei pentru
preşcolar - în timpul pauzei, curtea grădiniţelor şi a şcolilor iese în evidenţăprin gălăgia
extraordinară; copilul îşi fortifică muşchii şi în acelaşi timp îşi descoperă gustul pentru
performanţă. La aceastăvârstă este obligatoriu atunci când condiţiile climaterice permit, ca cea mai
mare parte din timpul acordat jocului săfie petrecută afară, în aer liber. Prin jocuri manipulative:
mozaic, înşiratul margelelor pe aţă, puzze-ul, lego, jocuri cu alte materiale mărunte, preşcolarul îşi
poate dezvolta aptitudinile motorii care îl vor ajuta să scrie mai târziu. Specialiştii susţin căla vârsta
preşcolară este esenţial să promovezi jocul în aer liber şi jocurile de mişcare la copii. Acestea le

67
permit libertate de mişcare şi ajutăla fortifierea musculaturii, la călirea organismului, la întărirea
oaselor şi la consumarea energiei înplus. Dezvoltarea abilităţilor motorii fine se face cu ajutorul
jocurilor de îndemanare, a jocurilor de construcţie cu material mărunt şi a celor care necesită
controlul mâinilor. Acestea au rolul de a-l ajuta pe copil săscrie mai uşor atunci când va învaţa
acest lucru.
Prin joc dezvoltarea intelectuală este puternic influenţată în sensul dobândirii de noi
cunoştinţe, pe de o parte şi a diversificării acţiunilor mintale, pe de altă parte. Jocul ajută la
dezvoltarea atitudinilor imaginative, a capacităţilor de creare a unor sisteme de imagini
generalizate despre obiecte şi fenomene, posibilitatea de a opera mintal cu reprezentări după
modelul acţiunilor concrete cu obiectele. Realitatea înconjurătoare este foarte complexăşi copilul
o descoperă prin intermediul jocului. De aceea unii psihologi consider jocul ca o activitate de pre-
învăţare. Esenţa jocului constă în reflectarea şi transformarea pe plan imaginar a realităţii
înconjurătoare cu care copilul vine în contact încă de mic. Jocul nu constituie pentru copil o simplă
distracție deoarece jucându-se, el cunoaşte şi descoperăşi lumea şi viaţa într-o formă accesibilă şi
atractivă.
Jocul este un vehicul al stimulării cognitive. Prin intermediul activităţii ludice, copiii fac
descoperiri senzorio-motorii privind mărimile şi formele, noţiunile de „jos” şi „sus”, „tare” şi
„moale” etc. Ei mânuiesc, manipulează, identifică, ordonează, structurează şi măsoară diferite
obiecte sau materiale. Înălţând şi dărâmând prin intermediul jocurilor de construcţie şi nu numai,
se familiarizează cu proprietăţile lucrurilor şi dobândesc cunoştinţe despre greutate, înălţime,
volum şi textură. Exersându-şi percepţia, formându-şi reprezentări despre obiecte, fiinţe,
fenomene, dezvoltându-şi abilitatea de a reacţiona şi abilitatea gândirii, copilul acumulează
experienţă directă. Jocurile afective fac o deosebită plăcere copiilor prin emoţiile plăcute sau mai
puţin plăcute pe care le provoacă. Jocurile de inhibiţie care constă într-o oprire voluntară, o
reprimare a mişcărilor, au mare importanţă prin faptul că copilul trebuie să-şi frâneze impulsul, să
înveţe să se stăpânească înainte de-a acţiona. Exercitarea acestei funcţii de oprire a dat naştere
multor jocuri: stăpânirea râsului (atunci când situaţiile sunt comice si te provoacăla râs), a anumitor
gesturi reflexe (interzicerea de a închide ochii când apropii mâna de el), stăpânirea unor mişcări
voluntare, exerciţii de imobilitate (de-a statuia).
Jocul este o modalitate eficientă de dezvoltare a limbajului copilului preşcolar. Copiii
ascultă şi învaţa elemente de vocabular, gramatică şi sintaxă chiar fară a-şi da seama; este suficient

68
un mediu propice, de interacţiune cu adulţii. Părinţii trebuie să-i provoace pe copii la tot felul de
discuţii, să manifeste interes pentru ceea ce povesteşte copilul chiar dacă pentru aceştia discuţiile
pot fi banale sau fără sens, să îi stimuleze pe copii să povestească evenimentele prin care au trecut
dar şi să creeze propriile scenarii. Sunt importante în această perioadă interacţiunile cu adulţii,
comunicarea şi încurajarea povestirilor pentru a ajuta la dezvoltarea limbajului şi a creativităţii
verbale.
Jocul stimulează fantezia şi un anume gen de percepţie a ideilor. Este vorba de fapt despre
creativitatea jocului. Copilul este stimulat să cerceteze, să emită idei şi nu în ultimul rând este
capabil să facă legături intuitive între lucruri, să caute şi să descopere legături cauzale între obiecte,
întâmplări şi fenomene. Prin intermediul jocului copilul îşi descoperă propriul său potenţial
inovativ şi îl poate experimenta. Pe de altăparte dat fiind că joculface posibilă trecerea de la
realitate la fantezie şi invers, el permite copiilor să experimenteze cele mai incitante idei având
posibilitatea să se transforme în vrăjitoare, fantomă, animal sălbatic etc. Prin intermediul
episoadelor imaginare copiii se pot înfrunta fără riscuri cu aceste creaturi şi pot să le domine.
Jocul îi pregăteşte pe copii pentru viaţă într-o manieră specifică. Jucându-se, copiii se
experimentează şi se exersează pe ei înşişi ca agenţi activi ai mediului şi nu doar ca elemente
reactive. În familie şi la grădiniţă copiii sunt frecvent chemaţi să acţioneze în conformitate cu
anumite seturi de modele, dar în lumea jocului ei pot fi cei care iau deciziile. Prin intermediul
jocului, alături de nevoia de a se integra, copilul experimentează şi nevoia de a-şi apăra şi de a-şi
afirma individualitatea.
O altă caracteristică a jocului oconstituie faptul că el reflect relaţiile determinate ce se
stabilesc între oameni şi contribuie la educația socială a preşcolarului Rolurile interpretate de
către copii reflect funcţiile realizate de maturii ce-i înconjoară. În joc, copiii îşi imaginează că
muncesc şi imită relaţiile de ajutor, trăiesc aceleaşi bucurii ca urmare a succeselor obţinute în
colectiv, asemeni adulţilor pe care-i copiază. Elementul cheie în dezvoltarea social a preşcolarului
este jocul cu reguli. La vârsta preşcolară copilul este apt să respecte reguli şi să se implice în jocuri
care se bazeaza pe reguli. De asemenea, jocurile de grup îl ajutăpe copil să devină o persoană
sociabilă, deschisă, prietenoasă, comunicativă, descoperăim portanţa spiritului de echipă,
parteneriat, cooperare, respect şi ajutor reciproc, munca în echipa şi „fair play”. Interesant este
faptul că, deşi în general mediul familial presupune reguli flexibile, în cadrul jocului abaterile nu
sunt tolerate şi sunt aspru penalizate de către partenerii de joc.

69
Jocul contribuie categoric la educaţia morala copilului. Modul în care se joacă un copil scoate la
iveala forţa sau slabiciunea sa morală. Un copil care se îmbufnează pentru că nu a câstigat, sau îşi
bate joc de copiii mai mici, manipulează, păraseşte jocul atunci când nu câştigă, dovedeşte
neânţelegerea simţului dreptăţii şi al cooperării. Aceste atitudini morale se dezvoltă devreme şi
continuă să se fortifice prin „lecţii morale”. Aceasta se realizează în special prin intermediul
jocurilor care presupun reguli.
De asemenea, jocurile de grup îl ajut ăpe copil să devină o persoană sociabilă. El deprinde
astfel importanta spiritului de echipă, parteneriat, cooperare, respect etc. Învăţarea respectării
regulilor presupune cooperarea cu ceilalţi copii; din aceste interacţiuni preţă să perceapă calităţile
şi defectele celorlalţi. Astfel preşcolarul îşi dezvoltă sensibilitatea,egoismul, încapaţânarea,
aroganţa, altruismul - trăsaturi de personalitate care îi diferenţiază pe copii la această vârstă.
Jocul este o modalitate de realizare a educaţiei estetice a preşcolarului, care se iniţiază în
tainele frumosului şi învaţă să-l creeze. Din pricina aceasta, multiple sarcini revin jocului şi
îndrumarea şi controlul acestuia de către adult este absolut necesar, deşi unele teorii susţin
interzicerea intervenţiei adultului în jocul copiilor, cu mult tact şi diplomaţie adultul poate îndruma
jocul copilului, transformândul într-un mijloc eficient prin care să dezvolte simţul estetic al
acestuia, fărăca el să simtă vreo constrângere sau impunere din partea adultului. Intervenţia
adultului în jocul copilului determină transformarea jocului simplu în jocuri mai bogate, mai
plăcute, mai complete, cu informaţii complexe şi elemente simbolistice numeroase. De o
importanţă majoră este însă procesul transformării jocului în muncă, fără a altera plăcerea
elementului distractiv, pregătindu-l totuşi pe copil pentru activitatea de învăţare.

Bibliografie:
1. Bacus, A. (1998). Jocuri pentru copiii de la o zi la 6 ani. Bucureşti: Editura Teora;
2. Dumitrana, M.,(2008), Învăţarea bazată pe cooperare, Bucureşti Editura V&I Integral;
3. Marcus, S. (2003). Jocul ca libertate. Bucureşti: Editura Scripta;
4. Mîndru, E. (2012). Învăţăm, jucându-ne!, Asociaţia Înv. Harghiţeni,Bucureşti: Ed.DPH;
5. Preda, V., Pletea, M.şi Grama, F. (2011). 450 de jocuri educaţionale. Bucureşti:Ed. DPH;
6. Simister, C.J. (2011). Jocuri pentru dezvolterea inteligenţei şi creativităţii., Iaşi: Ed.Polirom.

70
 STIMULAREA CREATIVITĂȚII PRIN ACTIVITĂȚILE DE JOC ÎN
ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

Drd. Șerbu Georgiana Alexandra

Școala Gimnazială Jariștea, jud. Vrancea

Educația preșcolară cuprinde prima treaptă de școlarizare, în care copilul este introdus într-
un mediu instituționalizat. Valorile pe care educația preșcolară le promovează plasează nevoile și
particularitățile copilului în prim plan. Văzută ca un imperativ pentru dezvoltarea holistă și
armonioasă a personalității, educația preșcolară preîntâmpină nevoile de comunicare, socializare,
integrare și dezvoltare pe care copilul le îndeplinește în grădinița de copii.
Implicarea procesului creativ ca parte integrantă în dezvoltarea personalității umane atrage
ideea de stimulare, încă de timpuriu, a variabilei de creativitate pentru a se putea îndeplini idealul
educațional prescris de sistemul educațional românesc: ”dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă
a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creative”. Acest lucru
demonstrează necesitatea stimulării dezvoltării personalității printr-o varietate de situații și
experiențe din care copilul să poată învăța, să poată observa și cunoaște astfel încât procesul de
formare să fie unul holist.
Actual, se accentuează ideea de individualizare și particularizare a procesului instructiv-
educativ, conform nevoilor și posibilităților copiilor. Idealul educațional românesc este ghidat
către calitate, iar ”problema asigurării și menținerii calității serviciilor educaționale este una
deosebit de importantă, cu un impact imediat, dar și pe termen lung asupra beneficiarilor direcți ai
acestora-elevii, cât și asupra beneficiarilor indirecți-comunitatea, societatea în
general.”(Ștefănescu, C., p.17)
”Conceptul de personalitate este o construcție teoretică elaborată de psihologie, pentru a
înțelege și explica modalitatea de ființare și funcționare ce caracterizează organismul
psihofiziologic pe care îl numim ființă umană.” (Dafinoiu, I., p. 75) ”Termenul de creativitate a
fost introdus în psihologie de G. W. Allport pentru a desemna o formațiune de personalitate. În
opinia lui, creativitatea nu poate fi limitată doar la unele dintre categoriile de manifestare a
personalității, respectiv la aptitudini (inteligență), atitudini sau trăsături temperamentale. Acesta

71
este unul dintre motivele principale pentru care, în dicționarele de specialitate apărute înainte de
1950, termenul de creativitate nu este inclus.” (Roco, M., p. 12)
Necesitatea stimulării creativității în învățământul preșcolar survine în urma identificării
particularităților individuale ale copiilor în această perioadă și a exploatării, cu mai mare ușurință
a acestei variabile de personalitate. Creativitatea se manifestă pregnant la vârstă preșcolară, în
principal datorită faptului că activitățile derulate sunt sub formă de joc. S-a constatat că jocul
determină manifestarea creativității încă de timpuriu. Cadrul didactic are rolul de a găsi
modalitățile optime prin care potențialul individual al fiecărui copil este exploatat astfel încât
personalitatea sa să fie dezvoltată armonios. Creativitatea, ca variabilă de personalitate, are rolul
de a sprijini procesul de formare al copilului și de a-l stimula în dobândirea unei personalități
autonome și creative. De asemenea, ”creativitatea este o nevoie socială.” (Roco, M., p. 12)
”Cele mai importante premise ale creativității ar fi originalitatea și receptivitatea față de
lumea înconjurătoare.” (Landau, E., p. 17) Încurajarea copiilor în explorare, cunoaștere prin
descoperire, activități artistice, toate acestea sunt modalități prin care se poate stimula creativitatea
în învățământul preșcolar.
Principala activitate din grădinița de copii este jocul, care îndeplinește funcțiile de
socializare, informare, formare a personalității și de relaxare, divertisment, amuzament. Copilul,
când se joacă, reușește să ia contact cu cei din microgrupul din care face parte, și pe această cale,
reușește să se integreze și să se formeze. Jocul devine principalul mod prin care copilul învață.
Curriculum pentru învățământ preșcolar prefigurează ca zilnic să existe o activitate de
mișcare pentru stimularea dezvoltării armonioase a copilului. Prin intermediul jocului de mișcare,
copilul își formează deprinderi motrice, se relaxează, se binedispune și reușește să socializeze cu
ușurință cu cei din jurul său. Jocurile de mișcare sunt foarte utilizate în grădinița de copii și ca
tranziții, de la o activitate la alta, pentru ca trecerea să se realizeze cu ușurință, copiii să se destindă
și să se relaxexe pentru a fi atenți la activitățile principale.
Jocul ”Eu sunt iepurașul Țup” este un joc de mișcare prin care copiii reușesc să se
binedispună și să-și exerseze mișcările indicate de cântecul jocului. De asemenea, se exersează
atenția și memoria deoarece copiii trebuie să asocieze mișcările indicate de cântec și să intoneze
cântecul respectiv. Astfel, jocul îndeplinește funcții formative și informative, dar și de relaxare.
Jocurile sunt de mai multe tipuri: de la jocuri de relaxare, de mișcare, la jocuri logico-matematice,
de limbă și comunicare, de cunoașterea mediului sau artistice. Toate acestea au rolul de a stimula

72
învățarea prin activități percepute de copii ca fiind accesibile și atractive. De asemenea, aceste
jocuri au rolul de a cultiva imaginația, memoria, atenția și creativitatea copiilor.
Un exemplu de joc este ”Numără mai departe!”. ”Este un joc simplu, dar antrenant.
Conducătorul jocului spune: Te rog să fii foarte atent! O să ne jucăm de-a număratul. Eu o să
spun câteva numere și când mă voi opri, tu va trebui să numeri mai departe. Exemplu: Eu spun 1,
2 (se oprește), acum tu, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10 etc. Sau 2, 3, ... stop, 7, ... stop. Sau 3, 4, ... stop, 10,
9, 8, ... (p. 25, Dumitru, Alexandrina, Dumitru, V. G.)
Activitățile de joc din învățământul preșcolar stimulează procesul de învățare și sprijină
copiii în procesul de dezvoltare și formare a personalității. În virtutea acestui fapt, necesitatea
implementării jocului ca principală activitate în grădinița de copii devine un imperativ. De aceea,
alternarea diferitelor tipuri de jocuri devine foarte utilă pentru cadrele didactice și pentru copii în
activitatea instructiv-educativă. De asemenea, amenajarea spațiului educațional pentru realizarea
diferitelor tipuri de jocuri vine în întâmpinarea nevoilor copiilor.
Este foarte important să accesibilizăm procesul de cunoaștere pentru învățământul
preșcolar prin intermediul jocului care sprijină dezvoltarea armonioasă a copilului și determină
modelarea personalității într-o manieră holistă.

Bibliografie:
1. Dafinoiu, I., Balan, B., Gavrilovici, O. în Cucoș, C. coord. (2008). Psihopedagogie pentru
examenele de definitivare și grade didactice. Editura Polirom;
2. Dumitru, Alexandrina, Dumitru, Viorel-George. (2005). Activități transdisciplinare pentru
grădiniță și ciclul primar. Editura Paralela 45;
3. Landau, Erika. (tradus Aronescu, Ana, Aronescu, L.). (1979). Psihologia creativității. Editura
Didactică și Pedagogică;
4. Roco, Mihaela. (2004). Creativitate și inteligență emoțională. Editura Polirom;
5. Ștefănescu, Cornelia. în Tomșa, Gh. (coord.). (2005). Psihopedagogie preșcolară și școlară.
Editura Arlequin.

73
 TEHNICI DE DEZVOLTARE A GÂNDIRII LATERALE ÎN EDUCAȚIA
TIMPURIE

Ed. Enescu Teodora

Grădinita P.P. Nr. 22, Botoșani

Gândirea laterală:
• este o deprindere mentală; o gândire creativă, care ajută la rezolvarea ingenioasă a problemelor;
• un mod de a gândi care urmăreşte schimbări în percepţii, concepte şi idei prin utilizarea unor
instrumente specifice;
• descoperă idei noi şi creeză noi produse, procese şi servicii.
TEHNICI:
Conceptul evantai - generarea unui număr mare de idei care satisfac același focus.
Aplicații –„Proiectul Toamna” - Copiii pot să-și însușească și să elaboreze multe idei despre
toamnă printr-o colecție integrată de activități: cântece, poezii, dramatizari, abilitati practice,
dansuri.
Prin proiecte, copiii văd relațiile dintre idei și concepte;
- procesele de comunicare devin autentice când copiii sunt implicați în activități tematice de
învățare, care nu vor urmări răspunsuri omogene, ci diversitatea lor;
- copiii sunt încurajați să schimbe idei, ascultându-se unul pe altul, astfel baza personală de idei se
extinde, se declanșează forțele intelectuale și afective ale copiilor;
Recoltarea - colectarea şi organizarea sistematică a tuturor ideilor emise.
Aplicații: Acțiuni din cadrul „Școlii altfel”
• În aceste acțiuni devin evidente relațiile dintre subiectele predate la gradiniță și cele din
afara gradinitei;
• Respectul și cooperarea dintre copii sunt extinse de-a lungul interacțiunii;
• Copiii devin mai responsabili și mai angajați în propriile activități de învățare;
• Stimulează aptitudinile de elaborare a ideilor;
• Cultivă sociabiliatea și relatiile de prietenie între copii.
Copilul trebuie să fie pregătit să-și pună singur întrebări decât a-l conduce spre rezolvarea

74
acestora prin modalităti stereotipice. Ei au probleme de rezolvat, sarcini de îndeplinit, produse de
obținut, prin care sunt invitați să exploreze, să reflecteze. Cartea a devenit pentru copii o fereastră
spre cunoaștere, iar biblioteca - palatul eroilor. Ideile colectate în timpul vizitelor au fost
aprofundate, organizate, sistematizate în proiectul integrat „Carte, cinste cui te are!”. Tot din
bibliotecă copiii au colectat informații despre marii noștri poeți și scriitori, lucru ce ne-a ajutat mai
târziu să organizăm și să desfășurăm spectacolul - concurs „La steua care a răsărit!”.
Programul a cuprins: recitări, dramatizări; cântece şi euritmie; expoziţie cu lucrări artistico-
plastice. Acest proiect s-a născut din dorinţa de a cunoaşte mai mult imensa şi inegalabila lume
eminesciană. Jurații au fost impresionați de pașii timizi ai copiilor pe “poteci neumblate”, de
căutările, de descoperirile lor şi de modul de satisfacere a “dorului de Eminescu.” Pofta de povești
a fost satisfăcută în sufletul copiilor și atunci când s-au contopit cu eroul îndrăgit, jucând diferite
roluri în dramatizări sau piese de teatru.
Tratarea ideilor: transformarea oricărei idei într-una valoroasă şi practică în acelaşi timp
Aplicatii: Arta traditional - „Prepararea de mâncare traditională și confectionare de vase
populare”. Se pornește de la povestea „Turtita”. Firul poveștii este transformat într-o idee practică
de facere a unei turtițe foarte gustoasă, rumenă, umflată și rumenită, răcită și mâncată cu poftă de
toți copiii. Împreună cu ei am frământat aluatul, l-am lăsat la dospit și apoi l-am proporționat și i-
am dat forma rotundă. Frumos crescute și modelate, turtițele au fost așezate pe plita bucătăriei
pentru a fi coapte. Când au fost călduțe au fost servite cu mare poftă de copii. Tot din aluat, dar
special preparat, am confecționat vase (oale din lut).
Aceste activități sunt interesante pentru copii deoarece prin ele au posibilitatea să observe,
să compare, să analizeze reacțiile unor materiale în diferite situatii, să descopere unele
caracteristici ale acestora constituind o noutate pentru ei, un mod de gândire creativă.
Provocarea - valorificarea stimulărilor intenţionate și neintenţionate pentru a crea idei noi.
Aplicații: „Povestea nucii lăudăroase”. Nuca lăudăroasă crescuse într-un nuc din mijlocul unei
păduri. Aceasta după ce s-a desprins din nuc, lovind un urs ce dormea sub copac, amenință toate
animalele din pădure. Am provocat copiii să-și încerce puterile și să strice nuca. Astfel ei au
descoperit miezul gustos al acesteia, au aflat că nuca ajută la dezvoltarea creierului, și-au
manifestat dorința de a mânca și acasă în fiecare zi câte două nuci, au descoperit instrumentul de
stricat nuca și au cunoscut rudele nucii.
Conceptul triunghi: utilizarea unui "punct fix" pentru a genera mai multe idei.

75
Aplicații: Metode activ participative, metoda piramidei, tema „Poveștile lui I. Creangă”
Punctul fix care generează mai multe idei este ursul, personaj pe care îl întâlnim în mai multe
povești și este descris diferit: ca personaj pozitiv (victimă) și ca personaj negativ. Completarea
treptelor piramidei se face prin întrebări provocatoare.
Cerințe de completare a piramidei:
• să respecte regulile construirii piramidei;
• să formuleze întrebări; să distingă propoziţiile false de cele adevărate;
• să interpreteze roluri reactualizând poveştile învăţate;
• să răspundă la ghicitori; să trăiască sentimente.
Construirea piramidei: Copiii răspund la ghicitorile formulate de educatoare referitoare
la denumirile poveştilor lui Ion Creangă şi aleg din mulţimea cărţilor aşezate pe masă cinci poveşti
de-ale acestui autor. Le aşază pe treapta de jos a piramidei (în fiecare căsuţă câte una). Copiii sunt
invitaţi să aleagă din cele cinci poveşti doar pe acelea care au ca eroi principali - lumea animală.
Le caută, denumesc eroii şi le aşază pe cea de-a doua treaptă a piramidei. Pe a treia treapta, copiii
au de așezat poveștile care au ca erou - ursul. Pe următoarea treaptă a piramidei, copiii au de așezat
poveştile care au ca erou – lupul; Ce fel de personaj este lupul. Educatoarea prezintă câteva
enunţuri despre lup şi copiii trebuie să spună: adevărat sau fals.
Exemple: Lupul este sincer atunci când îl trimite pe urs să-şi înfingă coada în baltă şi să prindă
peşte? Lupului i s-a făcut cu adevărat milă de ieduţul cu trei capre când a vrut să-l adoarmă? Lupul
este întotdeauna un personaj negativ? Pentru completarea ultimei trepte a piramidei copiii,
primesc următoarea întrebare: Denumiţi povestea în care ursul este un personaj bun, o victimă.
Alegeți imaginea potrivită si așezați-o pe treapta a cincea a piramidei.
Focus: obţinerea celor mai bune rezultate prin formularea definiţiilor alternative.
Aplicații: activ. matematică -joc didactic „În livadă la cules de fructe”. Se urmărește formarea
deprinderilor matematice de numărat, comparat și socotit altfel, într-un mod integrat, jucându-se
pe o machetă. Toamna este definită prin coloratură, prin pomii încărcați cu fructe coapte, prin cerul
acoperit cu nori. Fructele trebuie culese și păstrate în depozit pentru a avea și pe timpul iernii
vitamine, care ne dau sănatate. Deprinderile prematematice conferă ordine în lumea copiilor.
Aceștia sunt solicitați să gândească, să interpreteze și să găseasca soluții.
Canalizarea energiilor într-un mod optim, să vezi oportunităţi acolo unde alţii văd
probleme. Aplicații: Organizare de expoziție cu vânzare. Valorificarea la maxim a potențialului

76
copiilor; folosirea unui cuvânt aleatoriu pentru a iesi dintr-un blocaj. Transformarea stării de
inacceptare, mofturi, într-un proiect financiar, care i-a invațat pe copii cum să economisească banul
și să-l cheltuiască cu înțelepciune.
Gândirea laterală vă ajută la rezolvarea problemelor pe care nu le-ați putut rezolva cu
metode obişnuite, privirea lucrurile din mai multe perspective, dezvoltarea abilității de a gândi
altfel decât critic şi analitic, sunteți proactivi, valorificarea la maxim a potenţialul indivizilor şi
echipelor.
Bibliografie:
1. Edward de Bono – Gândirea laterală (traducere Sabina Dorneanu), Psihologia Practică,
Editura Curtea Veche, București, 2013;
2. Enescu T., - Activități din experiența proprie;
3. Preda S., – Introducere în creativitatea publicitară, Editura Polirom, București, 2011.

DE LA JOC LA ÎNVĂȚARE, ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE

Prof. Piciu Nicoleta Silvia

Grădinița P. P. „Micul Prinț”, Pitești, Argeș

Copilul evoluează continuu de-a lungul existenţei sale, iar participarea la procesul de
educaţie este un element cheie pentru asigurarea acestei evoluţii.
Centrarea procesului educaţional asupra copilului se reflectă în abordarea curriculumului
din perspectiva dezvoltării globale şi vizează cuprinderea tuturor aspectelor importante ale
dezvoltării complete a copilului, în acord cu particularităţile sale de vârstă şi individuale.
Toţi educatorii sunt de acord în privinţa definirii jocului ca mijloc ideal de educaţie în
perioada copilăriei. Totuşi, nu întotdeauna, practica şcolară plasează jocul ca instrument central
de educaţie, deşi Comenius, în urmă cu 300 de ani, prefigura această idee.
Jocul şi procesul de creştere sunt strâns legate între ele, copilul mic are mai multe ocazii
de a se juca liber, însă treptat, joaca liberă a copilului este înlocuită cu activităţi structurate, atât

77
acasă cât şi în instituţiile de educaţie.
Conceptul de joc liber este fundamental pentru curriculumul actual, iar când spunem joc
liber ne referim la jocul care este iniţiat de copil în centrele de interes/activitate. În jocul liber
copilul decide ce se joacă, cu ce se joacă şi cu cine se joacă.
Jocul reprezintă cea mai importantă sursă de învăţare pentru copii, este activitatea care îi
ajută cel mai mult şi eficient să înveţe. Prin joc copiii învaţă să interacţioneze cu ceilalţi, să
exploreze mediul, să găsească soluţii la situaţiile problemă, să îşi exprime emoţiile, să
achiziţioneze cunoştinţe şi abilităţi care îi vor fi necesare pentru adaptarea la cerinţele şcolii.
Copilul are nevoie nu numai de sprijin şi îndrumare, ci şi de libertate şi iniţiativă personală,
iar educatorul trebuie să înţeleagă, să accepte şi să încurajeze modalităţile specifice prin care
copilul achiziţionează cunoştinţe: imitare, încercare şi eroare, experimentare.
Prin excelenţă, jocul constituie cadrul specific unui antrenament al spontaneităţii şi al
libertăţii de expresie, un stimul important în cultivarea receptivităţii şi sensibilităţii, a mobilităţii
şi flexibilităţii psihice. E plin de promisiuni şi surprize, poate să se dezvolte liber, dar când
intervine controlul, jocul se încheie.
Copiii care se joacă par a fi inepuizabili, pierd măsura timpului, fiind absorbiţi cu totul de
joc, căci resimt jocul ca ceva interesant, atractiv, frumos. Astfel se poate explica refuzul copiilor
de a întrerupe jocul „De-a magazinul”, „De-a şoferii”, „De-a animalele din pădure”, „De-a piaţa
de flori” când le propunem o activitate în alt centru pentru a rezolva, de exemplu, sarcini
matematice, a picta, a scrie semne grafice sau a tăia cu foarfecele.
Vârsta preşcolară este o perioadă de evoluţie spectaculoasă a conduitei ludice. O evoluţie
cu o asemenea intensitate nu se mai regăseşte în nicio perioadă a vieţii. Bogăţia şi impetuozitatea
conduitei ludice este datorată nu numai dezvoltării şi maturizării psihofizice, ci şi posibilităţilor de
relaţionare şi a experienţelor acumulate odată cu intrarea copilului în grădiniţă.
Treptat, se dezvoltă abilităţile sociale şi copilul începe să interacţioneze simultan cu mai
mulţi copii, cooperează având o preocupare comună în joc: construiesc un garaj, merg la picnic,
merg la piaţă, la supermarket. Ei propun roluri şi acţiuni care trebuie incluse în joc, creează
scenarii, iniţiază jocuri noi „De-a manechinele”, „De-a bucătarii”, „De-a prinţesele”, „De-a
Frumoasa Adormită”, „De-a spectacolul”.
Uneori, jocul de rol urmează ceea ce adulţii ar numi o înlănţuire logică a evenimentelor,
alteori însă, jocul deviază şi urmează căi neaşteptate dictate de fantezia copiilor. Jocul cu roluri

78
permite copilului să experimenteze o varietate de comportamente, dar şi consecinţele acestor
comportamente.
După 4 ani, copiii stabilesc reguli, încep să devină preocupaţi pentru concordanţa cu
realitatea transpusă în joc a acţiunilor ludice şi a succesiunii acestora, precum şi pentru păstrarea
ordinii şi conduitelor civilizate în timpul jocului. De exemplu, când e afişat la magazin ÎNCHIS,
nimeni nu are voie să intre aşa cum toţi trebuie să intre la „Grădina Zoologică” improvizată la
Centrul de Construcţii, prezentînd biletul la intrare.
La copiii mici jocul cu subiecte din poveşti se realizează dintr-o succesiune de scene care
nu au legătură între ele, au un număr redus de personaje, sunt bogate în acţiune şi mai sărace în
dialog. La celelalte grupe, copiii au nevoie de costumaţie, redau mai exact momentele poveştii,
reproduc dialogul în concordanţă cu acţiunea, îşi amenajază cadrul de desfăşurare. Astfel, în jocul
„De-a Scufiţa Roşie”, fetiţa poate să nu aibă ceva roşu pe cap, dar are un coşuleţ şi se întâlneşte cu
lupul. Preşcolarii mari îşi caută o căciuliţă roşie, execută mişcări imitative şi reproduc dialogurile
urmând firul epic al poveştii.
Pe măsură ce copiii se joacă, ei dezvoltă o atitudine de joc, o atitudine de inventivitate, care
contribuie la capacitatea de a avea idei şi noi moduri de a rezolva lucrurile şi problemele. Copiii
sunt deschişi la o varietate de soluţii.
„Gândiţi – Lucraţi în perechi – Comunicaţi” este o modalitate simplă şi rapidă de învăţare
care poate fi folosită de mai multe ori în timpul unei lecturi pentru a dezbate o problemă interesantă
sau pentru a reflecta la textul respectiv, beneficiind, însă, de ajutorul unui coleg.
Anticipat, educatorul pregăteşte, de obicei, o întrebare cu mai multe răspunsuri posibile, la
care copiii vor formula individual un răspuns scurt pe care îl vor prezenta unui partener pe care l-
au găsit singuri sau le-a fost desemnat. Prezentându-şi răspunsurile unul altuia, copiii vor încerca
să elaboreze un răspuns comun integrând răspunsurile individuale. Puteţi prelungi activitatea
cerând perechilor să facă echipă cu o altă pereche pentru a discuta problema în continuare şi a
identifica soluţii sau perspective noi. Şi în acest caz, un reprezentant al celor două perechi va
rezuma discuţiile purtate.
„Ştiu – Vreau să ştiu – Am învăţat” este o strategie care poate fi folosită pentru ghidarea
copiilor în timpul unei activităţi cu conţinut ştiinţific care poate dura mai multe zile.
Întrebăm copiii ce ştiu despre subiectul în discuţie, ce informaţii au. Fiecare copil se va
gândi la informaţii, indiferent dacă sunt adevărate sau nu, iar împreună, în grup, vor stabili care

79
informaţii sunt relativ sigure şi pe acestea le vor trece în coloana „Ştiu”. Pentru a monitoriza
participarea şi ideile copiilor, cadrul didactic le notează. Dacă este posibil, ar fi bine ca aceste
informaţii să fie categorizate.
La grădiniţă, aceasta se poate realiza oral sau prin desen. Procesul de categorizare este
esenţial în această metodă. Pentru cele trei rubrici se pot folosi şi simboluri, care să semnifice
categoriile de informaţii.
,,Vreau să ştiu, ,-Individual şi apoi în perechi, copiii vor formula întrebări legate de subiect
la care ar dori să afle un răspuns. Ar fi potrivit ca acestea să fie şi ele categorizate. Întrebările se
notează în coloana „Vreau să ştiu”.

Bibliografie:
1. Bacus, A., (1998). Jocuri pentru copiii de la o zi la 6 ani. Bucureşti: Editura Teora.
2. Dumitrana,M., (2008), Învăţarea bazată pe cooperare, Bucureşti Editura V&I Integral.
3. Grigoriu, Dumitru, (1975) Copilul si jocul, Editura Didactica și Pedagogică
4. Mîndru,E., (2012). Învăţăm, jucându-ne! -Asociaţia Înv. Harghiţeni, Bucureşti: Ed.DPH.
5. Preda, V., Pletea, M. şi Grama,F., (2011) 450 de jocuri educaţionale. Bucureşti: Ed.DPH.

80
 ÎNVĂŢAREA ACTIVĂ ÎN JOCURILE ŞI ACTIVITĂŢILE CU
PREŞCOLARII

Prof. Radu Maria & Prof. Radu Ioan,

Şcoala Gimnazială Nr.1 Balcani, Jud. Bacău

„Omul nu este întreg decât atunci când se joacă” (Schiller)

Jocul este o activitate specifică umană, dominantă în copilărie, una dintre variatele activităţi
desfăşurate de om, fiind în strânsă legătură cu învăţarea, munca, creaţia, comunicarea. Este determinat
de celelalte activităţi, dar în acelaşi timp este puternic implicat în acestea.
Există o concordanţă între caracteristicile învăţării şi particularităţile de vârstă ale
preşcolarilor. Astfel, preşcolarii mici au tendinţa de a transforma în joc orice activitate comună
pregătită de profesor. Asimilarea cunoştinţelor nu reprezintă încă, pentru ei, un scop distinct; nu sunt
preocupaţi de rezultatul activităţilor desfăşurate; nu-şi planifică mintal activităţile, dimpotrivă se
avântă în desfăşurarea lor pentru ca mai târziu să-şi dea seama că nu ştiu cum să procedeze. Toate
acestea sunt expresia insuficientei dezvoltări a unora dintre capacităţile psihice ale copilului, care vor
trebui formate, tocmai prin intermediul activităţii de învăţare.
Totodată, particularităţile de vârstă ale copiilor ne atrag atenţia asupra necesităţii de a
diversifica activităţile comune ale preşcolarilor mici, de a le apropia cât mai mult de joc.
La preşcolarii mijlocii, activitatea de învăţare se deataşează oarecum de activităţile implicate
în joc. Datorită intensificării funcţiei reglatoare a limbajului verbal, copilului i se dezvoltă interesul
pentru cunoştinţele comunicate verbal ; el poate planifica mintal acţiunile şi apoi trece la executarea
lor.
Jocul didactic, ca metodă de predare-învăţare, dozat cu pricepere în ansamblul strategiei
educaţionale, asigură un caracter atrăgător, dinamism, varietate, bună dispoziţie activităţii de învăţare,
restabileşte echilibrul psihofizic, furnizează motivaţia secundară, nu mai puţin stimulatoare, fortifică
energiile fizice şi intelectuale ale copiilor/elevilor.
Prin conţinutul, forma şi funcţionalitatea pe care o are, jocul nu poate fi confundat cu nici o
altă formă de activitate educativă şi nici nu este în măsură să suplinească pe vreuna din ele. Practica
a dovedit că jocurile, în nenumăratele lor variante, pot fi folosite în scopul educării cu succes a
copiilor de vârstă preşcolară. Pentru realizarea cu succes a activităţii de educare a limbajului la copilul
aflat la grădiniţă, dar mai ales a celor din grupa pregătitoare, a fost necesară, mai întâi, o bună
cunoaştere a posibilităţilor sale şi a nivelului atins în dezvoltarea vorbirii până în acel moment.

81
 În cele ce urmează, voi exemplifica modalităţi de dezvoltare a limbajului copiilor prin
intermediul jocului didactic. Pentru ca preşcolarii să înţeleagă ce înseamnă familia de cuvinte am
realizat jocul didactic ,,Şi eu am o familie” sau ,,Fraţii şi surorile mele”.
Cunoscând noţiunea de cuvânt, preşcolarii trebuie să înţeleagă sensul pe care-l poartă acesta.
Ei vor fi familiarizaţi cu noţiunile de sinonime, omonime, antonime, paronime.
Pentru a-i deprinde pe copii cu ,,familia de cuvinte’’ (sinonime, antonime, omonime,
paronime) şi pentru deprinderea acestora cu formularea cuvintelor noi prin derivare cu ajutorul
sufixelor şi prefixelor, la grupa pregătitoare, în cadrul proiectului tematic ,,Toamna’’, în săptămâna
cu tema,, Legume de toamnă ’’, după activităţile de observare, lectură după imagini, memorizarea
unor poezii adecvate, am antrenat copiii în jocul didactic ,,Caută rudele cuvântului”.
Jocul l-am desfăşurat astfel: copiii aşezaţi pe covor, în mijloc multe jetoane cu imagini reprezentând
tema dată. Fiecare copil trebuie să aleagă câte un jeton şi să-l explice. Apoi, la solicitarea mea, copiii
au ales imagini înrudite ca temă (legume de toamnă: ardei, vinete, varză, morcovi, etc), dar şi ca
rostire a cuvântului ilustrat (grădina, grădinar, grădiniţa), şi-au dat mâinile într-un cerc simbolizând
familia de cuvinte, rostind următoarele versuri: ,,Familia-i mare,/ Familia-i mică,/ În familie să ne
unim,/ Rudele să le găsim.”
Pentru înţelegerea noţiunii de antonime folosim jocul ,,Găseşte imaginea opusă” în care copiii
au sarcina de a recunoaşte şi descrie imagini care reprezintă stări, trăiri opuse: copil care se spală/copil
murdar; copil care aruncă ghiozdanul/copil care merge cu geanta în spate; copil care plânge/copil care
râde, etc.
În cadrul jocului ,,Găseşte imaginea opusă”, copiii au avut sarcina de a recunoaşte şi descrie
imagini care reprezintă stări, trăiri opuse (antonime).
În jocuri precum: ,,Ce mai poate denumi acest cuvânt”, ,,Unde se află ?”, ,,Când şi cum”,, Jocul
contrariilor’’, ,,Hai să împachetăm”, ,,Foloseşte cuvântul potrivit’’, copiii au căutat şi găsit antonime.
Jocul didactic ,,Dacă nu-i aşa” are ca obiectiv însuşirea de către copii a noţiunii de omonime.
Jocul ,,Completează ce lipseşte’’ l-am folosit pentru verificarea cunoştintelor copiilor despre
adjective, să-i fac să înţeleagă foarte bine legătura dintre substantiv (care denumeşte obiectul) şi
adjectiv (care denumeşte însuşirea obiectului) şi astfel să realizeze relaţia logică dintre obiect şi
însuşirile sale. Având în vedere faptul că nu peste mult timp copiii grupei pregatitoare intră într-un
nou ciclu de invăţare - ciclul primar, am diversificat gama de jocuri, introducând în cadrul acestora
jocurile-exerciţiu, pentru stimularea exprimării verbale, pentru despărţirea propoziţiilor în cuvinte, a
cuvintelor în silabe şi a silabelor în sunete. Aceste jocuri-exerciţii trebuie orientate pe coordonate
sigure, care să vizeze cultivarea valenţelor exprimării directe, spontane, naturale.
Înţelegerea noţiunii de sunet am realizat-o prin perceperea auditivă, iar litera prin perceperea
vizuală, cunoscând faptul că la clasa I, corectitudinea cititului şi scrisului depinde în mare măsură de
82
nivelul la care se realizează pronunţia, iar aceasta depinde de calitatea auzului fonematic. Tocmai în
scopul dezvoltării auzului fonematic, putem introduce numeroase jocuri didactice cu conţinut adecvat
legat de obiectivele prioritare stabilite.
Alte exemple de jocuri didactice (şi exerciţii) utilizate şi care au vizat aceste cerinţe au fost:
”Jocul sunetelor”, ”Fii atent”, ”Să facem cuvinte”, ,”Acum spune tu !”, ,,Lanţurile sunetelor”, ,,Câte
cuvinte am spus”, ,,Câte silabe are cuvântul”, ,,Cu ce sunet începe cuvântul ?”, ,,Cine ştie să spună
mai multe cuvinte care încep cu sunetul?”,’, ”Cine spune mai multe cuvinte care se termină cu
sunetul...”,,Carnavalul sunetelor”.
O deosebită importanţă în dezvoltarea comunicării o au şi jocurile didactice literare, cum ar
fi :,,Hai să ne imaginăm”, ,,Călătorie în lumea poveştilor”, ,,Să născocim o poveste” care, pe lângă
faptul că au drept scop cunoaşterea şi recunoaşterea unor personaje din povestiri, ele au menirea să
stimuleze observaţia, să favorizeze asociaţii de idei, să contribuie la găsirea unor metode practice de
a combina faptele de viaţă,etc.
Un copil va fi apt pentru şcolaritate atunci când va putea să-şi exprime corect gândurile,
intenţiile şi trăirile emoţionale şi, mai ales, poate să verbalizeze adecvat, ceea ce vrea să comunice cu
altul. Deci, este capabil să stăpânească limbajul ca instrument de informare, de comunicare şi de
exprimare.

Bibliografie:
1. Avram, Săftica; Mihu, Ecaterina; Său, Zonica, (2004), Jocul didactic pentru preşcolari. Ghid
metodic, Editura Terra, Focşani;
2. Chiscop, Liviu, (2000), Didactica educaţiei limbajului în învăţământul preşcolar. Ghid metodic,
Editura ,,Grigore Tăbăcaru”, Bacău;
3. Dumitriu, Constanţa, (2011), Psihopedagogia jocului, Editura Alma Mater, Bacău.

83
 DE LA JOC LA ÎNVĂȚARE

Prof. Ciucă Niculina

Școala Gimnazială Nr. 4 - G.P.P. Dumbrava Minunată
Loc. Râmnicu Vâlcea, Jud. Vâlcea

Jocul este forma de activitate dominantă în copilărie, dar nu trebuie să lipsească de-a lungul
întregii vieți. Este necesară dezvoltarea laturii ludice a personalității pentru a putea privi soluțiile cu
fantezie şi inventivitate. Pentru copil, jocul este o formă de activitate cu multiple implicaţii
psihologice şi pedagogice care contribuie la informarea şi formarea lui ca om, pune în mişcare toată
fiinţa copilului, îi activează gândirea, îi reliefează voinţa, îi înaripează fantezia şi-i ascute inteligenţa.
De aceea s-a spus şi se spune, pe bună dreptate, că în joc încep să se pună bazele personalităţii şi
caracterului copilului.
Importanţa deosebită a jocului pentru vârsta copilăriei este astăzi un adevăr incontestabil,
jocul având un caracter universal. Astfel, jocul este o manifestare în care este evidentă o luptă a
contrariilor, un efort de depăşire cu rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării.
Desfăşurând mai multe activităţi ludice (pentru dezvoltarea gândirii, trăsăturilor de caracter,
memoriei, atenţiei, imaginaţiei, creativităţii, limbajului şi interdisciplinare), s-a observat cum poate
jocul să dezvolte personalitatea copiilor preşcolari.
Rezultatele au fost pe măsura caracteristicilor şi trăsăturilor de personalitate ale copiilor.
În decursul jocului copilul acţionează asupra obiectelor din jur, cunoaşte realitatea, îşi satisface nevoia
de mişcare, dobândeşte încredere în forţele proprii, îşi îmbogăţeşte cunoştinţele.
Pentru preşcolari, jocul include o varietate de activităţi amuzante şi interesante. Un copil se
poate juca singur sau în grup. Jocul social are un rol esenţial în a ajuta copiii să interacţioneze cu
ceilalţi. Copiii trec prin diferite stadii pe măsura dezvoltării lor, devenind capabili de mai multă
interacţiune în joc.
Joc pentru dezvoltarea trăsăturilor de caracter
Jocul „Fapte bune, fapte rele”
Prin jocul „Fapte bune, fapte rele”, s-a urmărit prezentarea şi analizarea atitudinilor unor copii
din grupă, selectându-le pe cele pozitive şi pe cele negative
Introducerea în joc a copiilor s-a făcut prin venirea unui personaj din poveste şi anume
„Motanul încălţat” care le-a adus copiilor o serie de imagini din poveşti în care erau ilustrate mai
multe întâmplări, fapte ale eroilor, mai bune şi mai puţin bune.
Preşcolarii au aplaudat venirea motanului (o jucărie de pluş) şi şi-au propus să joace împreună
cu el un joc numit „ Fapte bune, fapte rele”.
84
 Ilustraţiile au avut fiecare câte un semn şi anume: o stea, o semilună, un cerc, un pătrat, o
floare, o pasăre, un şoricel, un ursuleţ, un iepuraş. Copiii au primit jetoane pe care se aflau aceleaşi
semne şi au fost solicitaţi să vorbească despre ilustraţia care avea acelaşi semn ca şi cartonaşul său.
Rând pe rând, preşcolarii au vorbit despre faptele bune şi faptele rele de pe ilustraţii, despre
bunătatea şi hărnicia fetei moşului şi despre fata moşneagului care era leneşă şi rea la suflet, din
povestea „Fata babei şi fata moşneagului”, despre sufletul bun şi hărnicia Cenuşăresei în comparaţie
cu răutatea surorilor vitrege şi a mamei vitrege, din povestea „Cenuşăreasa”, despre cuminţenia
iedului cel mic şi urmările neascultării celor doi iezi mai mari din povestea „Capra cu trei iezi”, despre
răutatea şi lăcomia boierului din povestea „Punguţa cu doi bani”.
În continuare, copiii au fost împărţiţi în două subgrupe. Celor două subgrupe li s-au împărţit
o mulţime de jetoane şi s-a cerut preşcolarilor să grupeze jetoanele care reprezintă fapte bune la bulina
roşie şi fapte rele la bulina neagră. Fiecare grupă alege o imagine, o analizează, stabilind şi motivaţia
potrivită. Dacă răspunsul corect se aplaudă și imaginea va fi aşezată la locul potrivit.
Jocul a continuat cu recitarea unor poezii şi cântece cu conţinut etc. Prin mesajul transmis s-
a încercat să se formeze copiilor sentimente şi trăsături pozitive de caracter.
După recitarea poeziilor: „Ce e bine, ce e rău”, de V. Maiakovski, „Adevărul”, de Elena
Dragoş, „Gândăcelul” şi „Căţeluşul şchiop”, de Elena Farago şi a cântecului „Un copil politicos”,
acestea au fost comentate, pe rând în sensul aprecierii sau dezaprobării faptelor săvârşite de unii copii,
respectiv pozitive sau negative. Pentru această parte a jocului, preşcolarii au primit buline roşii şi
buline negre şi li s-a spus că pot pune bulinele în funcţie de cum consideră că au fost faptele copiilor
din poezii şi cântec şi anume: bulinele roşii (fapte bune) la bulina roşie şi bulinele negre (fapte rele)
la bulina neagră.
A câştigat echipa care a pus jetoanele şi bulinele corespunzător, fără să greşească.

Bibliografie:
1. Chateau, J., (1967), Copilul și jocul, Editura Didactica și Pedagogică, Paris.
2. Colceriu, L.,(2010), Metodica predării activității instructiv-educative în grădinițe.
Webografie
www.creeaza.com/didactica/.../JOCUL-PRINCIPALA-METODA-SI-PRO412.php,Jocul-principala
metoda si procedeu instructiv-educative

85
 RELAŢIA DINTRE JOC-ÎNVĂŢARE - CREAŢIE

Prof. Vasiliu Doina

Grădinița P.N. Preutești, Jud. Suceava

Când şi cum au apărut jocurile ?

De bună seamă, odată cu copiii, care au alergat, au sărit, s-au căţărat, au construit o cuşcă, o
maşină. Jocurile copiilor sunt o dovadă de sănătate şi produc un sentiment de voioşie şi de plăcere.
Ele s-au născut din legăturile lor cu natura înconjurătoare şi practic s-au organizat în procesul vieţii
şi al muncii. Ocupaţia naturală şi spontană a copilului în primii săi ani de viaţă, îndeosebi la vârsta
preşcolară este jocul şi această fază a evoluţiei lui este considerată perioada jocului care devine o
activitate dominantă.
Pe nesimţite jocul conduce spre formarea, dezvoltarea şi structurarea întregii activităţi psihice
a copilului. În grădiniţă cea mai mare parte a programului zilnic este afectat jocului cu numeroasele
lui forme şi variante.
Cercetarea pedagogică a arătat care este importanţa jocului în activitatea copilului. S-a
observat că preşcolarul este o fiinţă deosebit de activă. Îmbrăcând forma jocului această activitate
este necesară pentru dezvoltarea psihică, fizică, intelectuală, morală şi estetică a copilului. Jocul are
deci în viaţa copilului o importanţă tot aşa de mare ca şi munca sau serviciul pentru adult.
Este suficient să amintim concentrarea copilului prins de joc precum şi gravitatea pe care o manifestă
atunci când urmăreşte respectarea unor reguli sau lupta în care se angajează pentru a învinge
adversarul, din aceasta deducem că în viaţa lui jocul este un fapt esenţial. Jocul satisface dorinţa
firească a copilului de manifestare, de cunoaştere, de independenţă în acţiune.
Jocul este o activitate distractivă şi stimulativă a proceselor psihice, favorizând creativitatea
şi optimismul. Jocul contribuie la formarea deprinderii de a munci, multe din mişcările jocului fiind
adaptate după cum sunt mânuite uneltele de muncă. În timpul societăţii primitive, copiii învăţau de
la vârstnici jocuri şi exerciţii care-i pregăteau în mod atractiv pentru muncă, vânătoare, acţiuni de
luptă. Dar în afară de jocurile cu obiectele şi jucării s-au păstrat şi s-au transmis elemente arhaice de
joc şi prin tradiţii, ritualuri, obiceiuri în comorile milenare ale folclorului. Jocul nu are vârstă, sau
are toate vârstele.
A şti să te joci înseamnă să ai cheia magică a timpului liber şi a dezvoltării propriei energii.
Oricine poate fi un creator, un inventator de jocuri dacă se gândeşte puţin la aceasta şi – mai ales –
dacă se obişnuieşte să gândească în acest sens. Rolul şi importanţa jocului constă în faptul că el, jocul,
facilitează procesul de asimilare, fixare şi consolidare a cunoştinţelor iar datorită caracterului său

86
formativ dezvoltă personalitatea copilului. Totodată el este un important mijloc de educaţie
intelectuală care pune în valoare şi antrenează capacităţile creatoare ale preşcolarilor.
„Orice subiect dispune de un potenţial creativ pentru că orice subiect posedă o experienţă pe
care o prelucrează mereu.” (Popescu-Neveanu, P.şi colab.,1990, p.95).
Rolul educatoarei constă in orientarea si conducerea jocului nu numai pentru clarificarea
scopurilor urmărite, dar şi pentru sporirea efortului conştient in direcţionarea efectelor educative.
Jocuri și exerciții pentru stimularea creativității copiilor
Lucruri şi numere
Copiii stau aşezaţi în semicerc, cu faţa spre educatoare. Aceasta strigă un număr şi indică un
copil. Copilul trebuie să răspundă imediat, cu un cuvânt sau cu o propoziţie asociată cu numărul.
Nereuşitele fiecăruia sunt notate. La trei nereuşite sau mai puţine, copilul este eliminat.
Exemple de asocieri:
7 – zilele săptămânii, piticii din poveste
4 – anotimpuri, săptămâni ale lunii
1 – lună, soare, mama, tata, inimă, nas, gura
2 – urechi, ochi, mâini, picioare
5 – zilele lucrătoare ale săptămânii, degete la o mână
3 – iezii din poveste
Jocul comparaţiilor
Se alege un cuvânt în funcţie de tema abordată şi se cere să se găsească un termen de
comparaţie (ex.: ,,Furnica este ca.......” ). Se încurajează copiii să găsească comparaţii cât mai
interesante, una, două, chiar mai multe. Comparaţiile au fost dintre cele mai variate: ,,o grăunţă mică”,
o bucătăreasă harnică’’, ,,un piticot’’, ,,o sămânţă de mac”, ,,o firimitură”, ,,un robot care munceşte
neîncetat”.
Cuvântul interzis
Acest joc care se poate desfăşura cu toată grupa sau în perechi. Se cere copiilor ca la întrebările
conducătorului de joc să răspundă în aşa fel încât să nu folosească cuvântul ales - interzis. Exemplu:
cuvântul interzis este ,,primăvara”.
Întrebare: - Când se topeşte zăpada?
Răspuns: - În anotimpul când înfloresc ghioceii.
Întrebare: - Când înfloresc ghioceii?
Răspuns: - Când se apropie Ziua de 8 Martie.
Întrebare: - Când vin păsările călătoare?
Răspuns: - Atunci când înfloresc pomii, etc
Cuvântul îşi caută rudele
87
 Pornind de la un cuvânt dat, copiii vor găsi cuvinte înrudite cu acestea.
Pădure: pădurice, pădurar, pădureţ; Copil: copilăros, copilărie, copilaş.
Născocitorul de poveşti
Într-un săculeţ sunt personaje de poveste realizate din carton, cunoscute sau mai puţin
cunoscute de către copii. Aceştia, legaţi la ochi, vor extrage patru - şase personaje pe care le vor aşeza
pe un suport. Vor formula oral o poveste în care să apară acele personaje fără a păstra anumite
obiceiuri sau caracteristici din basmele originale.
Joc de rol
Orice disciplină, activitate, situaţie, text, reprezintă oportunitate pentru jocul de rol; (exemplu:
,,A cincea roată la maşină”- personaje - cinci copii pentru cele cinci roţi; stau pe scaune şi mimează
mersul maşinii; ,,roţile” imaginează un dialog despre rolul lor; situaţia se schimbă când maşina are
pană pe o roată)
Autobuzul visului
Închipuiţi-vă că aţi putea lua autobuzul visului. Unde aţi merge? De ce? Cât timp aţi vrea să
staţi acolo? Cine aţi vrea să vă însoţească?
Alfabetul vieţuitoarelor
Spuneti câte un nume de animal care să înceapă cu a, b, c, d, e, f, g şi daţi-i o definiţie proprie,
ca în modelul de mai jos: arici = ghem de ace.

Peştişorul de aur
Imaginează-ţi că te întâlneşti cu peştişorul fermecat. Spune trei dorinţe pe care el vrea să ţi le
îndeplinească. Pisicuţa ta s-a urcat în copac. Ce faci ca s-o dai jos de acolo? Găseşte cât mai multe
variante. Creativitatea este esenţială în orice domeniu şi în orice întreprinde omul. Fără creativitate,
nimic din ceea ce există astăzi pe pământ nu ar fi existat.

Bibliografie:
1. Ana, A., Cioflica, S.–A., (1999), „Jocuri didactice pentru educarea limbajului”, Bucureşti, Editura
Tehno-Art;
2. Tomşa, Gh., (2004), „Creativitatea în învăţământ”, Focşani, Editura Terra;
3. Vrăjmaş, E., (coord.), (2007), „Să învăţăm cu … plăcere”, Bucureşti, Editura Coresi.

88
 DE LA JOC LA ÎNVĂȚARE ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE

Prof. Roșca Marilena

Școala Primară Bogata, Jud. Brașov

La grădiniță activitatea instructiv- educativă, are caracter organizat, fiind subordonată

obiectivelor ce vizează formarea personalității. Se diferențiază activitatea din familie, dar se
deosebește și de lecție, fiind mai flexibilă, adecvată celor mici. Alegerea formelor de activitate are în
vedere gradul de autonomie a copilului și nivelul de socializare. Principalele forme de organizare a
activității didactice în grădiniță sunt: jocul, învățarea, munca.
Printre mijloacele folosite în activitatea cu copilul, jucăria, ocupă un rol important, ea fiind
necesară pentru a face acțiunile copiilor reale: șoferul are nevoie de automobil, aviatorul de avion.
Menirea fundamentală a jucăriei este aceea de a oferi copilului posibilitatea să acționeze, exprimându-
și ideile și sentimentele. Jucăriile reușite îl stimulează pe copil să gândească, ridică în fața lui diferite
probleme și acest fapt contribuie la dezvoltarea proceselor cognitive.
Cunoștințele anterioare, vor să obțină informații suplimentare, așa se nasc nenumăratele
întrebări, ale căror răspunsuri copiii le rezolvă prin explorare. Aceasta presupune încercările și
tentativele copilului de a cunoaște și de a descoperi lucruri noi. Este una din acțiunile fundamentale
ale dezvoltării copilului. Ea permite cucerirea lumii înconjurătoare și stimulează motivația de a
cunoaște. De aceea trebuie, acordată o atenție deosebită folosirii unei mari varietăți de jucării care au
o însemnătate imensă în dezvoltarea cognitivă a copilului, căruia îi stimulează gândirea, îi face
cunoscute calitățile și însușirile diferitelor materiale, cunoscând-o prin simțurile sale. Rolul educativ
general al jucăriilor este atât de a antrena mișcările, exersează organele de simț, dar ele au și altă
valoare, dezvoltă gândirea, operațiile pre matematice, relațiile cazuale și spațiale dintre obiecte și
multe alte cunoștințe, deprinderi și capacități.
Jucăriile ca și materialele didactice, reprezintă instrumente care utilizate corespunzător pot
contribui semnificativ la dezvoltarea copiilor și la atingerea obiectivelor propuse prin curriculum.
De exemplu pentru 3-5 ani, în jocul Straiele împărătești se pot pune la dispoziția copiilor
cartoane pe care s-au desenat hăinuțe diferite, cu contururi diferite pe care copiii și le pot alege pentru
a le decora. Sau se poate organiza o activitate de gospodărie în cadrul cărora copiii văd, miros, gustă,
pipăie diverse fructe sau legume și pot identifica diferite calități ale lor și pot afla despre beneficiile
lor în cadrul unui program sănătos de alimentație. La 5-6 ani rolul educatoarei este și acela de a
antrena copilul să perceapă raporturi între mărimi, greutăți, volume, distanțe și direcții și acela de a-l
implica pe copil în rezolvarea de situații problematice. Se pot organiza experimente în cadrul colțului
89
de nisip și apă pentru a explora fenomenul plutirii corpurilor. Sau se pot realiza experimente privind
rostogolirea obiectelor pe suprafețe înclinate pentru a observa relația dintre greutate, unghiul de
înclinație și distanța parcursă prin rostogolire. Sau cu prilejul unei excursii în anotimpul toamna se
pot realiza grămezi de frunze mari și grămezi de frunze mici.
Pentru copil aproape orice activitate este joc, prin joc el anticipează conduitele superioare.
Pentru copil jocul este muncă, este binele, este datoria, este idealul vieții. Reprezintă un mijloc de
instruire și educare a copiilor, ca procedeu metodic de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care
și le propune procesul de învățământ și ca formă de organizare a activității de cunoaștere și de
dezvoltare a capacităților psihofizice pe toate planurile.
Jocul este activitatea care conduce la cele mai importante modificări psihice ale copilului.
Este o activitate de pregătire pentru viață, de exersare a analizatorilor, a capacităților cognitive, de
stimulare afectiv-atitudinală, de dezvoltare a unor trăsături de caracter.
Jocul are și un caracter organizat, fiind alcătuit din următoarele elemente componente: scopul
jocului, conținutul, sarcina didactică, regulile jocului, elementele de joc.
Scopul jocului se formulează pe baza obiectivelor de referință prevăzute în programa
activității instructiv-educative din grădiniță. Scopul trebuie definit cu claritate pentru ca jocul să
conducă la îndeplinirea lor.
Conținutul jocului include totalitatea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor cu care copiii
operează în joc. Poate fi selectat din cunoștințele, priceperile și deprinderile însușite în cadrul
diferitelor categorii de activități, acesta trebuie dozat în funcție de particularitățile de vârstă.
Sarcina didactică indică ce anume trebuie să realizeze efectiv copiii pe parcursul desfășurării
jocului pentru a realiza scopul propus. Apare ca o problemă ce trebuie rezolvată prin valorificarea
cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor de care dispune copilul. Sarcina didactică trebuie formulată
sub forma unui obiectiv operațional.
Regulile jocului au rolul de a concretiza sarcina didactică, precizând căile pe care trebuie să
le urmeze copiii în desfășurarea acțiunii ludice. Sunt prestabilite și obligatorii pentru toți participanții
la joc și reglementează conduita și acțiunile participanților. Pot exista reguli care: indică acțiunile de
joc, ordinea succesiunii acestora, stabilesc modul în care se rezolvă sarcina didactică, reglementează
relațiile dintre copii, stimulează sau inhibă anumite manifestări comportamentale.
Elementele de joc reprezintă căile, mijloacele de realizare a sarcinii didactice. Au rolul de a
mijloci realizarea ei în cele mai bune condiții, constituind totodată și elementele de susținere a atenției
pe parcursul situației de învățare, conferind jocului o coloratură plăcută, atractivă, distractivă.
Desfășurarea activităților de joc nu se realizează la întâmplare, ci prin raportare la anumite
aspecte de ordin metodologic. Metodologia proiectării, organizării și desfășurării jocului didactic
presupune ca educatorul să parcurgă următoarele etape: proiectarea jocului didactic, asigurarea
90
condițiilor, introducerea în joc, prezentarea și familiarizarea cu materialul, anunțarea titlului jocului
și a obiectivelor urmărite, explicarea și demonstrarea jocului, executarea jocului de probă, executarea
propriu- zisă a jocului, încheierea jocului.
În funcție de inițiatorul jocului acestea se împart în două categorii: joc liber și joc didactic.
Jocul liber este tipul de joc pe care copilul îl utilizează tot timpul pe parcursul zilei îmbrăcând diferite
forme. Fie că manipulează diferite obiecte încercând diverse mișcări și experimente, fie că realizează
anumite acțiuni pentru a obține satisfacție toate acestea copilul le realizează jucându-se. Nu sunt
sarcini impuse de nimeni, îi face plăcere și astfel învață despre lucruri, despre efectele acțiunii sale
asupra obiectelor și totodată, despre el, ce poate să facă și ce nu.
Educatorul sau adultul trebuie să îi acorde timp copilului pentru acest tip fundamental de joc,
specific învățării în copilăria timpurie. Este natural și de aceea are un impact puternic asupra
dezvoltării copilului în toate domeniile de dezvoltare. Jocurile libere sunt jocurile alese, propuse,
inițiate de copil, fără intervenția adultului. Acest tip de joc oferă educatoarei șansa de a cunoaște cât
mai bine copilul, fiind momentul în care copilul utilizează cunoștințele, deprinderile, experiențele
dobândite anterior, în contexte în care el se simte liber să se exprime. Limbajul și acțiunile copilului
în jocul liber vorbesc despre modul în care el percepe lumea din jurul lui. Sau dacă se joacă un joc
simbolic, vom vedea cum copilul transpune în joc experiențe proprii fie ca spectator al evenimentelor
din jurul lui, fie ca personaj principal.
Jocul didactic este un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc
la cea de învățare ce este inițiat numai de către adult, scopul fiind acela de a urmării atingerea unor
obiective educaționale. Termenul didactic asociat jocului accentuează componenta instructivă a
activității și evidențiază că acesta este organizat în vederea obținerii unor finalități de natură
informativă și formativă specifice procesului de învățământ. O serie de obiective propuse în cadrul
proiectelor tematice se rezolvă prin această formă de organizare și desfășurare a actului educativ.
Jocul didactic poate contribui la realizarea unor obiective operaționale variate și complexe.
Atât jocurile libere, cât și cele didactice, în funcție de deprinderile, capacitățile pe care le
dezvoltă prin forma intrinsecă a jocului pot fi: jocuri de manipulare, joc simbolic, joc de rol/
dramatizare, joc cu reguli, de construcții, jocuri dinamice/ de mișcare, joc senzorial, jos muzical, joc
de masă, joc logic.
Jocurile de manipulare antrenează musculatura fină, capacitățile de coordonare a mișcărilor,
controlul lor, precum și coordonarea oculo-motorie. De exemplu, manipulând piesele jocurilor
existente în centrele Joc de masă sau științe copiii își dezvoltă coordonarea ochi-mână, musculatura
fină, deprinderi de îmbinare, triere, așezare în ordine, clasificare, numărare, percepțiile de culoare,
sociabilitatea, sentimentul de bucurie la realizarea unei sarcini.

91
 La jocul simbolic copilul utilizează mediul pentru a pune în scenă realitatea așa cum o percepe
el, interpretează roluri, personaje reale sau imaginare. Un aspect semnificativ al cunoașterii la vârstele
timpurii este dezvoltarea jocului simbolic în timp ce își construiesc reprezentări sofisticate asupra
lumii, dar pentru aceasta au nevoie de oportunități de joc.
Jocul de rol presupune o pregătire prealabilă. Dramatizarea presupune: alegerea selectivă a
textului care urmează să fie dramatizat, să țină seama de posibilitățile de memorare ale copiilor dar și
capacitatea redusă de concentrare, însușirea temeinică a textului poveștii în vederea transpunerii lui
în joc. Căile cele mai des folosite în acest sens sunt repovestirea, povestirea după un șir de tablouri
dar și cerințele materiale ale dramatizării.
Jocurile cu reguli sunt acele jocuri care arată prin ce modalități poți să câștigi. Jocurile cu
reguli inventate de copii sunt specifice vârstei preșcolare.
Jocul logic este un prim pas spre înțelegerea unor noțiuni care vor constitui, mai târziu, baza
transmiterii unor elemente mult mai complexe și vor dezvolta capacitatea de lucru individual și de
autoevaluare.

Bibliografie:
1. Cojocaru Ioana – Influențele jocului didactic în procesul instructiv- educativ, culegere învățământ
primar, 1994.
2. Marcia L. Nell și Walter F. Drew – De la joc la învățare. Cum folosim jocul didactic în educația
timpurie, Ed. Trei, 2016.

92
 DE LA JOC LA ÎNVĂȚARE – JOCUL DIDACTIC MATEMATIC

Prof. Popa Alina,

Școala Gimnazială Nr. 1 Mîrzănești, Jud. Teleorman

Denumită şi „vârsta de aur a copilăriei”, vârsta preşcolară se caracterizează prin multiple

achiziţii pe plan intelectual, fizic şi comportamental. O dată cu intrarea în grădiniţă copilul vine în
contact cu o multitudine de necunoscute, el deschide un cufăr al comorilor, pe care, plin de curiozitate,
îl cercetează şi şi-l însuşeşte după propriile posibilităţi, în funcţie de specificul vârstei şi individual.
Sub îndrumarea atentă a educatoarei, copilul îşi satisface curiozitatea prin joc, prin acţiunea
directă cu obiectele. În această perioadă are loc dezvoltarea puternică a limbajului, se pun bazele
operaţiilor gândirii, prin acţiunea nemijlocită cu obiectele se dezvoltă gândirea, memoria, atenţia,
imaginaţia şi, în acelaşi timp, copilul, prin faptul că intră într-o colectivitate, îşi dezvoltă abilităţi,
atitudini, sentimente care îi vor fi utile mai târziu, la şcoală: sentimente de prietenie, respect,
atitudinea de cooperare, de apartenenţă la un grup, spiritul de învingător.
Prin joc se poate urmări progresul înregistrat de copii, educatoarea poate urmări în ce măsură
copiii şi-au însuşit noţiunile necesare, gradul de formare al reprezentărilor matematice, a priceperilor
şi deprinderilor, capacitatea copiilor de a realiza sarcinile cerute, de a se adapta la ritmul cerut, de a
răspunde corect şi prompt.
Jocul didactic matematic amplifică acţiunea formativă a grădiniţei, realizând o continuitate
între activitatea de învăţare şi cea de joc; prin el se pot realiza observații prognostice referitor la ritmul
individual de maturizare intelectuală şi afectivă. Plăcerea cu care participă copiii la joc este singura
justificare a recurgerii la jocul didactic. Prin intermediul jocului are loc adaptarea la viaţa de colectiv,
se stabilesc relaţii între copii şi sunt conştientizate anumite norme de comportament. Jocul îmi oferă
mie, educatoarei, prilejul de a atinge obiective importante ce ţin atât de latura formativă, dar şi de cea
informativă în dezvoltarea personalităţii copilului.
De aceea, jocul este cel ce satisface dorinţa de manifestare şi care dezvoltă emoţiile şi sentimentele
copilului. Ştiind că în grădiniţă jocul reprezintă activitatea fundamentală, este normal ca acesta să fie
valorificat în pregătirea copilului pentru însuşirea conceptelor matematice. Tocmai această trecere de
la joc la însuşirea noţiunilor matematice o realizează jocul didactic şi constituie cel mai eficient mijloc
de desfăşurare a activităţilor cu conţinut matematic. Jocul didactic este un tip de activitate prin care
educatoarea consolidează, precizează şi verifică cunoştinţele copiilor, îmbogăţeşte sfera de
cunoştinţe, pune în valoare şi antrenează capacităţile creatoare ale acestora.

93
 Valoarea practică a jocului didactic constă în faptul că, în procesul desfăşurării lui, copilul are
posibilitatea aplicării cunoştinţelor însuşite, exersării priceperilor şi deprinderilor formate. Termenul
„didactic”, asociat jocului, accentuează componenta instructivă a activităţii şi evidenţiază că acesta
este organizat în vederea obţinerii unor finalităţi de natură informativă şi formativă specifice
procesului de învăţământ. Îmbinarea elementelor instructiv-educative cu cele distractive îi face pe
copii să trăiască stări afective complexe care determină participarea cu interes a acestora la activitate.
El reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţii care, paralel cu destinderea, buna dispoziţie şi bucuria,
urmăreşte obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului.
Jocul didactic este un important mijloc de educaţie intelectuală, care pune în valoare şi
antrenează capacităţile creatoare ale copilului. Datorită conţinutului şi modului lor de desfăşurare,
jocurile didactice sunt mijloace eficiente de activizare a întregii grupe de copii, dezvoltă spiritul de
echipă, de întrajutorare, formează şi dezvoltă unele deprinderi practice elementare şi de muncă
organizată. Între jocul didactic şi procesul instructiv-educativ există o dublă legătură: jocul sprijină
şi îmbunătăţeşte procesul instructiv-educativ, fiind însă şi condiţionat de acesta prin pregătirea
anterioară a copilului în domeniul în care se desfăşoară jocul. În timpul jocului fiecare copil
acţionează în ritmul său şi rezolvă sarcina prin mijloacele operaţionale de care dispune. De aici rezultă
că jocul didactic activizează copiii în procesul instructiv-educativ şi în aceeaşi măsură, vizează pe
fiecare copil în parte, asigurând astfel un învăţământ diferenţiat.
În „Dicţionar de pedagogie”, Bucureşti, 1979, jocul didactic era definit ca și „specie de joc
care îmbină armonios elementul instructiv-educativ cu cel distractiv” sau ca „un mijloc de facilitare
a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc la cea de învăţare”.
Ca formă de realizare a activităţilor matematice, jocurile didactice antrenează operaţiile
gândirii (analiza, sinteza, comparaţia, clasificarea, abstractizarea, generalizarea), contribuie la
dezvoltarea limbajului în general şi al celui matematic în particular, a imaginaţiei şi atenţiei voluntare,
la formarea priceperilor şi deprinderilor (de grupare, comparare, ordonare a mulţimilor), la formarea
percepţiei spaţiului şi timpului. Jocul dezvoltă spiritul de echipă, independenţa, atenţia, spiritul de
ordine, asigură însuşirea mai rapidă, mai accesibilă şi mai plăcută a unor cunoştinţe cum ar fi
numeraţia, operaţiile aritmetice. Prin caracterul său activ, jocul didactic matematic activizează toţi
preşcolarii, chiar şi pe cei timizi şi dezvoltă spiritul de cooperare, ceea ce contribuie la creşterea
unităţii dintre membrii grupei şi dezvoltarea unor atitudini morale: autocontrol, spirit de
independenţă, perseverenţă, disciplinare conştientă.
La nivelul vârstei de 4-6 ani jocul didactic dobândeşte o nouă funcţie, aceea de consolidare şi
verificare a cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor. Dacă este condus cu măiestrie, jocul poate
deveni o modalitate de predare şi de evaluare ce oferă satisfacţie copiilor, care obţin rezultate mult
mai bune decât dacă s-ar fi folosit o metodă de evaluare sau predare tradiţională.
94
 Prin intermediul jocului didactic copiii îşi îmbogăţesc experienţa cognitivă, învaţă să
manifeste o atitudine pozitivă sau negativă faţă de ceea ce întâlnesc, îşi educă voinţa şi pe această
bază formativă îşi conturează profilul personalităţii.
Jocul didactic este necesar deoarece prin el copilul trece lent, recreativ, pe nesimţite spre o
activitate intelectuală serioasă.
Astfel, unele jocuri didactice pot crea posibilitatea copiilor de a număra o anumită cantitate
(„Cine ştie să numere mai bine?”), de a indica locul fiecărui număr în şirul numeric prin utilizarea
numeralului ordinal („Al câtelea fluturaş a zburat?”), de a raporta numărul la cantitatea
corespunzătoare, cifra la număr şi invers („Te rog să-mi dai tot atâtea obiecte”), în alte jocuri au
prilejul să compare cantităţile sau să efectueze operaţii de adunare şi scădere („Să adăugăm, să
scădem”).
Transpunând sarcinile de învăţare în joc, se dă preșcolarului ocazia să-și dezvolte capacitatea
creatoare, realizând, fără mare efort, o intensă activitate intelectuală; în joc el găseşte noi căi de
asimilare a cunoştinţelor, stabileşte legături între fapte, idei, acţiuni, prilej de a acumula alte
cunoştinţe.
De exemplu în jocul didactic matematic Al câtelea fluturaș lipsește?, sarcina didactică este-
recunoaşterea locului ocupat de fluturaş şi a numărului în şirul numeric.
În jocul didactic Trenulețul fermecat, scopul activității este- evaluarea capacității de a
recunoaşte, denumi, descrie şi compara formele geometrice: cerc, pătrat, dreptunghi, triunghi.
Astfel, jocurile didactice matematice contribuie la formarea percepţiilor (culoare, formă,
mărime), la educarea spiritului de observaţie, a imaginaţiei creatoare, la dezvoltarea limbajului şi
gândirii cu toate operaţiile ei (analiză, sinteză, comparaţie, abstractizare, generalizare).
Organizarea activităţilor matematice sub forma jocului didactic realizează modificări
calitative atât în conţinutul cât şi în structura proceselor cognitive. Prin joc, activitatea matematică
devine mijloc de formare intelectuală:
- jocul face trecerea în etape de la acţiunea practică spre acţiunea mintală;
- favorizează dezvoltarea aptitudinilor imaginative (imaginaţia reproductivă şi creatoare);
- realizează trecerea de la reproducerea imitativă la combinarea reprezentărilor în imagini.
Participarea activă, opțională și liberă la joc a copilului duce permanent la învățarea noului,
pentru că învățarea sistematică la această vârstă nu poate fi concepută în afara jocului, iar jocul prin
natura sa stimulează activitatea de învăţare.

95
Bibliografie:
1. Păduraru V. , (1999), Activităţi matematice în învăţământul preşcolar (sinteze), Iaşi, Editura
Polirom;
2. Popescu, E.- Pedagogie preşcolară, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică;
Someșanu, Elena, (2000), Jocuri didactice matematice pentru grădinițele de copii, Bucureşti, V&I
Integral.

JOCUL DIDACTIC - MODALITATE DE EDUCARE A LIMBAJULUI LA

PREȘCOLARI

Prof. Lupu Valentina-Gabriela

Grădiniţa cu program prelungit nr. 24. Iași, jud. Iaşi

Jocul didactic este forma de activitate care îmbină elementele instructiv-educative cu

elementele distractive, antrenante și motivante pentru copil. O parte din sarcinile instructiv-formative
din grădiniță sunt realizate prin jocul didactic, iar acesta își capătă valoarea în instruirea copilului,
atâta timp cât își propune rezolvarea unor sarcini de învățare într-un mod adecvat vârstei.
În grădiniță, jocul didactic este mijlocul prin care copilul trece de la activitatea dominantă de
joc, la activitatea de învățare. Învățarea prin joc este mult mai ușoară, deoarece copilul percepe
noțiunile în ritmul său, fără a i se impune, iar plăcerea de a continua jocul îi antrenează toată ființa în
cunoaștere.
Jocurile didactice au obiective educaționale bine precizate și reprezintă forma ideală prin care
jocul, ca activitate fundamentală a vârstei preșcolare, poate sprijini învățarea ,,deghizat” dirijată,
pregătind integrarea ulterioară a copilului în școală.
Diferitele tipuri de jocuri didactice, desfășurate în grădiniță la Educarea limbajului, contribuie
în mod nemijlocit, la îmbogățirea vocabularului activ al copiilor, formarea deprinderii de a se exprima
corect gramatical, deprinderea de a alcătui propoziții simple sau dezvoltate pe baza unor imagini
prezentate sau a unui cuvânt dat, precum și la dezvoltarea creativității și imaginației preșcolarilor.
JOC DIDACTIC: ,,Pe Iepurilă îl ajutăm și corect ne exprimăm”
Nivelul II: grupa mare
Categoria de activitate: Educarea limbajului

96
Tema: Propoziții. cuvinte, silabe, sunete
Mijloc de realizare: joc didactic
Tipul activității: fixare și consolidare de cunoștințe și deprinderi
Scop: Consolidarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic,lexical și sintactic
Obiective operaţionale:
O.9 Să formuleze propoziții, cu ajutorul imaginii reprezentate pe jeton;
O.10 Să distingă, prin numărare, cuvintele unei propoziții;
O.11 Să denumească corect viețuitoarea de pe jeton, fără ajutorul cadrului didactic;
O.12 Să despartă corect în silabe un cuvânt dat, bătând din palme sau punând mâna sub bărbie;
O.13 Să identifice sunetele inițiale sau finale ale unui cuvânt dat;
O.14 Să aleagă din cuvintele ce denumesc imaginile date, doar pe cele care conțin patru silabe;
O.15 Să participe cu interes la activitate, implicându-se activ în joc;
Sarcina didactică:
➢ Alcătuirea de propoziții după imagini date;
➢ Denumirea viețuitoarelor de pe cub, despărțirea cuvintelor în silabe;
➢ Identificarea sunetului inițial și final al cuvântului dat;
➢ Descoperirea cuvintelor alcătuite din patru silabe, dintr-un număr de cuvinte dat.
Regulile jocului:
➢ Copiii sunt împărțiți în două echipe, fiecare echipă trebuie să rezolve sarcinile date în plicurile
colorate aduse de Iepurilă;
➢ Răspunde numai copilul numit de educatoare, iar răspunsurile corecte sunt aplaudate și vor
primi bulina roșie la panou.
Elemente de joc: Surpriza, descoperirea materialelor din coșuleț și a imaginilor de pe panou, aplauze,
căutarea jetonului potrivit, aruncarea cubului.
Strategii didactice:
Metode, procedee, tehnici: conversația, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, observația,
problematizarea.
Mijloace de învățământ: Iepurilă, coșulețul cu surprize, plicuri colorate cu sarcini, jetoane
cu diferite viețuitoare (lup, căprioară, urs, veveriță, vulpe, cerb, bufniță, mistreț), ,,cubul cu
viețuitoare", buline roșii, stimulente.
Forma de organizare: frontal, individual.
Durata: 35-40 min
Locul desfăşurării: sala de grupă
Desfăşurarea jocului: Jocul se desfășoară în sala de grupă. Copiii stau pe scăunele la
măsuţele așezate în formă de semicerc.
97
 Introducerea în joc: Se va realiza prin venirea în sala de grupă a unui invitat special-Iepurilă,
care le solicită copiilor ajutorul. El își dorește foarte mult să învețe de la copii să vorbească corect.
Iepurilă a adus pentru copii și un coșuleț cu surprize.
Prezentarea şi intuirea materialului: Vom descoperi împreună coșulețul cu surprize adus de
Iepurilă, se vor intui materialele primite și se explică copiilor, că toate aceste materiale le vom folosi
în activitatea de astăzi, pentru a-l ajuta pe prietenul nostru Iepurilă să învețe să vorbească corect.
Anunţarea titlului şi a scopului: Copii sunt anunțați că vor desfășura un joc numit ,,Pe
Iepurilă îl ajutăm și corect ne exprimăm!”, unde vor denumi viețuitoarele prezentate în imagini
sau pe „cubul cu viețuitoare”, vor formula propoziții după imagini date, vor spune câte cuvinte are
propoziția formulată, vor despărți cuvinte în silabe, vor identifica sunetele cu care încep sau se
termină anumite cuvinte din jocul nostru.
Explicarea şi demonstrarea jocului: Copiii vor fi împărțiți în două echipe: echipa ursuleților
și echipa veverițelor. Fiecare copil va primi un ecuson cu simbolul echipei sale. Se vor deschide
plicurile colorate, în fața grupei, de către reprezentanții celor două echipe și se vor citi sarcinile date
de Iepurilă. Aceeași sarcină va fi rezolvată, pe rând, de cele două echipe. Fiecare răspuns corect va fi
aplaudat și va primi o bulină roșie la panou. Va câștiga echipa care are cele mai multe buline.
Executarea jocului de probă: Se va realiza o dată jocul și se va insista asupra regulilor de joc
și modalitatea de rezolvare a sarcinilor date. Se deschide plicul roșu cu sarcina 1. Copilul alege o
imagine. Privește imaginea și formulează o propoziție. Spune câte cuvinte are propoziția formulată.
Executarea jocului de către copii:Copiii numiți de educatoare, vor veni și vor deschide
celelalte plicuri, pentru a rezolva sarcinile date:
S1: „Formulează o propoziție cu imaginea aleasă. Câte cuvinte are propoziția formulată?”
S2: „Aruncă cubul și alcătuiește o propoziție cu cuvântul ce denumește viețuitoarea de pe
acesta!”
S3: „Aruncă cubul și denumește viețuitoarea din imagine! Desparte cuvântul în silabe!”
S4: „Denumește imaginea descoperită pe jeton și spune cu ce sunet începe și se termină
cuvântul!”
Complicarea jocului:
S5: „Alege dintre cuvintele ce denumesc imaginile date, doar pe cele care au patru silabe!”
S6: „Alcătuiește o propoziție în care cuvântul ,,iepuraș” să fie la începutul/la sfârșitul
propoziției!”
Încheierea jocului: În încheierea activității se fac aprecieri verbale cu privire la participarea
activă a copiilor la joc. Se reamintește titlul jocului desfășurat ”Pe Iepurilă îl ajutăm și corect ne
exprimăm!”

98
Bibliografie:
1. Hobjilă, A., (2008), Elemente de Didactică a Activităților de Educare a Limbajului (etapa
preșcolarității), Editura Institutul European, Iași;
2. Colceriu, L., (2008), Psihopedagogia învățământului preșcolar, Programa;
3. Nell, M.L, Drew W.F., Bush D.E., (2016), De la joc la învățare, Cum folosim jocul didactic în
educația timpurie, Editura Trei, București.

IMPLICAȚIILE JOCULUI ÎN
DEZVOLTAREA LIMBAJULUI COPIILOR HIPOACUZICI

Prof. Cimpu Mihaela & prof. Nistor Roxana

CSEI Brașov- departament Hipoacuzici

Hipoacuzia este o disfuncție auditivă care are efect defavorabil asupra dezvoltării psihofizice
generale a copilului prin neînsușirea limbajului ca mijloc de comunicare și instrument operațional pe
plan conceptual. Copilul lipsit de auz va învăța vorbirea în mod organizat, atât în perioada preșcolară,
cât și în perioada școlară mică.
Limba este formată din cuvinte, structurile, gândurile și conceptele pe care le avem în mintea
noastră. Discursul este un mod prin care comunicăm cu ajutorul limbajului cu alte persoane. Copilul
hipoacuzic poate comunica, de asemenea, prin limbajul semnelor sau prin scris.
Este esențial să se recunoască faptul că orice pierdere a auzului la copil va avea un impact
asupra limbajului și a dezvoltării vorbirii, dar dezvoltarea limbajului este mult mai important decât
dezvoltarea vorbirii. Acest lucru se datorează faptului că aproape toate formele de învățare depind
de limbaj. Limbajul are o gamă largă de concepte mentale și cu atât mai mult, copiii vor fi capabili
să îl învețe la școală. Copiii hipoacuzici nu pot auzi sau pot auzi doar părți din ceea ce oamenii din
jurul lor spun. De multe ori un copil hipoacuzic poate înțelege doar atunci când oamenii îi vorbesc
direct, unu la unu. Acest lucru indică faptul că un copil deficient de auz primește mult mai puțin decât
ceea ce va primi un copil auzitor și acest lucru poate duce la probleme de comunicare și învățare la
școală, de exemplu, acesta poate auzi un cuvânt doar o dată dau de două ori și doar într-un singur
context, în timp ce copilul auzitor poate auzi acel cuvânt de multe ori, în diferite contexte.
Activitățile de educare a limbajului din grădiniță fac posibilă cultivarea limbajului oral, accentul
punându-se pe comunicare, pe dialogul liber, pe formarea deprinderii de exprimare ordonată a

99
gândirii și de însușire a structurilor gramaticale. Asigurarea capacității copiilor hipoacuzici de a folosi
corect limbajul le dă posibilitatea de a se adapta cu ușurință la sarcinile complexe ale învățării.
Știm că în grădiniță forma dominantă de educație este jocul, care este baza conceperii întregii
activități instructiv-educative. Fără joc nu se poate ajunge la o finalitate reală.
Preşcolarul hipoacuzic, în timpul jocului, mânuieşte diferite obiecte, jucării, astfel este creată
posibilitatea de a le atinge, de a le pipăi, având asupra lui un puternic caracter motivaţional, dând frâu
liber gândurilor fiind nevoit să redea ceea ce vede, ceea ce gândeşte în momentul respectiv.
În aproape orice activitate de predare-învățare sau proces recuperator, în general, cu
preșcolarul hipoacuzic, indiferent de obiectivele ce se doresc atinse, este necesar să se recurgă la joc.
Jocul îi atrage în mod deosebit, nu doar pentru că sunt la vârsta la care jocul reprezintă principala
preocupare ci pentru că îi atrage și pentru că mijloacele și modalitatea de desfășurare a activității în
sine este atractivă. Copilul hipoacuzic simte nevoia de explorare a mediului și de manifestare a sinelui
în mod diferit față de copilul auzitor. Activitatea desfășurată cu copiii hipoacuzici are nevoie de
material concret, palpabil. Copilul trebuie lăsat să exploreze, să descopere, să palpeze, să simtă, să
miroase, să decidă, să vibreze cu situația dată.
Forma de joc antrenează, mai bine ca oricare tip de activitate, copilul hipoacuzic în stimularea
şi exersarea vorbirii în direcţia propusă, fără ca el să conştientizeze acest efort, deoarece
introducându-se elemente distractive, care produc copiilor bucurie, activitatea desfăşurată evoluează
într-o atmosferă caldă, plină de veselie, copilul participă afectiv la sarcina pe care i-o impune jocul,
favorizând însuşirea sau fixarea cu uşurinţă a cunoştinţelor, a deprinderilor.
Având în vedere particularităţile psihice ale copilului hipoacuzic, prin aplicarea unor tehnici
permanente în ceea ce priveşte jocul didactic în activităţile desfăşurate ca metodă de dezvoltare a
limbajului, se pot compara rezultatele obţinute cu obiectivele urmărite şi în felul acesta se poate
aprecia eficienţa metodelor şi mijloacelor folosite.
Sub influenţa jocului şi a activităţilor pentru dezvoltarea limbajului, experienţa cognitivă a
copiilor hipoacuzici se amplifică, se conturează memoria şi reproducerea capătă atributul
intenţionalităţii.
Atenţia şi capacitatea de concentrare ale copilului hipoacuzic sunt de obicei sub nivelul la care
le întâlnim la auzitor. În condiţii obişnuite, atenţia copilului se captează prin limbaj, prin conversaţie,
prin ceea ce i se povesteşte sau i se descrie verbal. Din nefericire, copilul deficient de auz este lipsit
de aceste posibilităţi. De aceea, are tendinţa să se aplece spre forme mai simple de instruire (de
exemplu prin joc). Dacă copilul deficient de auz nu vorbeşte, nu înseamnă că el nu gândeşte.
Gândirea în imagini a copilului deficient de auz permite prea puţin evoluţia principalelor
calităţi care se realizează la auzitor prin intermediul cuvântului: profunzimea, rapiditatea, supleţea.

100
Având în vedere cele prezentate mai sus, a fost proiectat și aplicat un Program de dezvoltare a
vocabularului care cuprinde jocuri-exerciţiu având ca obiectiv principal dezvoltarea vocabularului
prin încurajarea pronunţiei cuvintelor:

1. ”Spune cum face”

Scop: recunoaşterea animalelor şi reproducerea onomatopeelor corespunzătoare glasului acestora.
În desfăşurarea jocului, se va asigura o anumită succesiune în prezentarea imaginilor sau a jucăriilor,
începând cu cele al căror glas este mai uşor de pronunţat (pisica) şi terminând cu cele al căror glas
(onomatopee) prezintă oarecare dificultate în reproducere. Se va urmări sistematic ca reproducerea
să se facă la început individual, apoi se va trece la pronunţarea în mod individual cu copiii care
întâmpină dificultăţi în pronunţarea unor sunete.
Variantă: se modifică ordinea acţiunilor. Copiii ascultă onomatopeea (reprodusă de
educatoare) apoi aleg animalul al cărui glas l-au auzit şi-l reproduc individual sau în colectiv, după
cum li se cere.
2. ”Spune ce face”
Scop: indicarea acţiunii executate.
Organizarea grupei de copii se realizează în semicerc, pe scăunele. Ţinând seama de cunoştinţele
copiilor, intuirea se face integral, selectiv sau nu se face deloc. Pentru executarea acţiunilor necesare
desfăşurării poate să fie invitat un copil mai mare (la început) sau se face apel la toţi copiii din grupă.
Acţiunea jocului cuprinde câteva momente pe care copiii la vor desprinde din desfăşurare: chemarea
unui copil lângă educatoare; indicarea unei acţiuni astfel încât să nu fie auzită de ceilalţi copii;
alegerea de către copil a obiectului necesar acţiunii; executarea acţiunii de către copil; exprimarea în
propoziţii scurte a acţiunii percepute de către copilul atins pe umăr sau numit de educatoare.
Variantă: se prezintă obiecte gospodărești iar copiii vor denumi acțiunea la care se folosesc.
3. „Ne jucăm cu baloane”
Scop: recunoaşterea şi denumirea culorilor
În prima parte a jocului se va urmări ridicarea corectă de către copii a jetonului cu imaginea balonului
de aceeaşi culoare cu culoarea aceluia ridicat de educatoare. Copiii vor denumi culoarea baloanelor
respective. În acest sens educatoarea pune întrebarea „Cu ce baloane ne jucăm?”, iar copiii răspund:
„Ne jucăm cu baloanele roşii” etc. Se vor utiliza şi întrebări adresate în mod individual: „Cu ce balon
te joci?” pentru pronunțare corectă a culorilor.
Variantă: educatoarea ridică un anumit balon, iat copiii indicaţi caută pe o masă special
pregătită obiectele sau imaginile acestora de aceeaşi culoare, denumind-o.
4. ”Când facem aşa ?”
Scop: determinarea momentului din zi în care se efectuează o anumită acţiune.
101
Copiii trebuie să recunoască acţiunea din imaginea la care s-a oprit acul cadranului şi momentul în
care se petrece ea. La întrebarea educatoarei, copilul indicat relatează cele observate iar ceilalţi copii
imită acţiunile caracteristice în succesiunea lor. Materialul folosit este un cadran din carton sau placaj
(material plastic) – împărţit în două. Pe fiecare parte se vor fixa câte trei-patru imagini reprezentând
acţiuni efectuate de copii: pentru dimineaţă: un copil se dă jos din pat; se spală la chiuvetă; serveşte
micul dejun, pleacă spre grădiniţă, se joacă etc.; pentru seară: copilul se dezbracă, copilul face duş,
se urcă în pat, doarme. La mijlocul cadranului este un ac indicator ce poate fi îndreptat spre oricare
din imagini.
Variantă: se precizează semnificaţia cuvintelor utilizate mai frecvent – respectiv dimineaţa şi seara.
5. „Săculeţul fermecat”
Scop: denumirea corectă a obiectului scos din săculeţ, raportarea lui la alte obiecte, de aceeaşi
categorie.
În săculeţ vor fi introduse obiecte din categorii diferite. Ele vor fi date copiilor aşezaţi în semicerc
pentru a le trece din mână în mână. La semnalul educatoarei săculeţul se opreşte. Copilul la care s-a
oprit săculeţul trebuie să scoată un singur obiect; îl denumeşte şi-l oferă vecinului cu rugămintea de
a-l aşeza la locul potrivit. Acesta va căuta grupul de obiecte corespunzător şi va motiva aşezarea
efectuată. Variantă: să așeze cuvinte scrise pe cartonașe în dreptul obiectelor pe care le denumesc.
6. ” Scrisoarea din plastilină”
Scop: recunoașterea literelor și formelor specifice unor litere atunci când „scrieți" o scrisoare din
plastilină.
Toate simțurile intră în joc, atunci când se realizează aceste mini scrisori din plastilină cu copiii. Ei
frământă plastilina și se dă forma literelor. Se folosesc ca șablon litere mari de tipar, decupate din
ziare sau reviste colorate.
De preferat să se scrie numele copilului, mamei sau tatălui la primul contact al copilului cu
acest joc. Variantă: se scrie numele membrilor familiei sau animalelor de companie și se pot forma
propoziții din 2-3 cuvinte.

Bibliografie:
1. Anca, M. , 1999, Modalităţi de evaluare a copiilor cu desabilităţi în comunicarea verbală. Cluj
Napoca: Ed. Gloria;
2. Antonovici , Ș. , 2008, Jocuri și activități alese, Editura Aramis, București;
3. Dumitra, M. , 1999, Educarea limbajului în învățământul preșcolar, Editura Compania;
4. Golu F. , 2009, Joc și învățare la copilul preșcolar- ghid pentru educatori, părinți și psihologi,
Editura Didactică și Pedagogică, București;

102
5. Popescu, R. , 2001, Acţiunile prelingvistice între copilul deficient de auz şi părinţi, Sibiu: Editura
Universităţii „Lucian Blaga”;
6. Stănică, I., Ungur, E., Benescu C., 1983, Probleme metodice de tehnica vorbirii și labiolectură,
Ed. Didactică și Pedagogică, București;
7. Verza, E. , 1969, Aspecte Diferențiate Ale Limbajului Copiilor Preșcolari, Editura Analele
Universității București;
8. Viorica Filimon, 1980, Copilul preșcolar și dezvoltarea vorbirii, Revista de Pedagogie.

RELAȚIA JOC-ÎNVĂȚARE-DEZVOLTARE

Prof. Hrițcu Mirela Ștefania

Școala Profesională Specială „Sfântul Stelian” Botoșani

„Copilul râde: - Înțelepciunea și iubirea mea e jocul! Tânărul cântă: - Jocul și-nțelepciunea mea-i
iubirea! Bătrânul tace: - Iubirea și jocul meu e-nțelepciunea!” (Lucian Blaga – Trei fețe)

Vârsta preşcolară se caracterizează prin dezvoltare accelerată în toate planurile: fizic, cognitiv
şi socio-emoţional. Una dintre cele mai importante funcții este competența de comunicare deoarece
un principiu de bază este acela că „nu putem să nu comunicăm”. „Competența de comunicare
reprezintă gradul în care indivizii satisfac scopurile pe care și le-au propus în interiorul limitelor
situației sociale, fără să-și riște abilitățile ori oportunitățile de a urmări alte scopuri mai importante
din punct de vedere individual” (Pânișoară, 2008). Limbajul este o activitate umană de comunicare
prin intermediul limbii, este o funcție de utilizare a limbii în raporturile cu ceilalți oameni. Gândirea
este o succesiune de operații care duc la dezvăluirea unor aspecte importante ale realității și la
rezolvarea anumitor probleme. Limbajul obligă la raționalizarea și socializarea gândirii. Evoluția
limbajului este strâns legată de dezvoltarea gândirii.
Încă din perioada preșcolară, limbajul se îmbogățește din punct de vedere cantitativ. De la 5-
10 cuvinte pronunțate de copilul de 1 an, vocabularul activ al copilului crește la circa 300-400 cuvinte
la 2 ani, la circa 800-1000 cuvinte la 3 ani, la 1600-2000 cuvinte la 4 ani, la circa 3000 cuvinte, la 5
ani, pentru ca la 6 ani, el să ajungă la peste 3500 cuvinte. La intrarea în școală, copilul dispune de un
vocabular relativ bogat (aproximativ 3500 cuvinte) și stăpânește regulile de folosire corectă a
cuvintelor în vorbire.
103
 Jocul, prieten nelipsit al copilului, reprezintă pentru perioada preșcolară principala activitate,
o formă de manifestare fără bariere, o activitate care îi reunește pe copii și în același timp îi reprezintă.
Jucându-se, copilul acționează asupra obiectelor din jur, cunoaște realitatea, își satisface nevoia de
mișcare, dobândește încredere în forțele proprii, își îmbogățește cunoștințele.
Manifestându-și dorința de a participa la viața și la activitatea celor din jur, copilul își asumă
rolul de adult, reproducând activitatea și raporturile lui cu ceilalți oameni. În acest fel, jocul este social
prin natura lui, însăși posibilitatea de a-și imagina realitatea, de a o reflecta, reprezintă pentru copil
sensul jocului. Prin această activitate, copilul își satisface nevoile prezente și se pregătește pentru
viitor.
În grădinița de copii jocul este activitatea de bază și se regăsește în toate ariile de activitate,
realizând procesul de învățare într-un mod atractiv, antrenant și ușor asimilabil de către copii. Jocul
se îmbină cu învățarea, dar și cu creația, astfel că îi dă posibilitatea copilului de a experimenta rolul
de creator al realității.
Cel mai important aspect al folosirii jocului ca metodă de învățare în grădiniță este acela de
a-i face pe copii să conștientizeze că se află într-o situație de învățare. Acest lucru este posibil prin
stabilirea clară a sarcinilor didactice urmărite în cadrul jocului, a regulilor jocului, care nu vor permite
îndepărtarea copiilor în timpul jocului de tema stabilită, ajutându-i, în același timp, în rezolvarea
sarcinilor de joc și imprimând direcția necesară în acțiunea de joc. Strategia jocului este în esență o
strategie euristică, de combinare, relaționare, de interpretare a experienței copiilor (cunoștințe,
capacități, deprinderi) și de descoperire a noului.
Jocul de rol oferă o varietate de situații în care copiii primesc și transmit mesaje orale. Colțul
căsuței, în care se desfășoară marea majoritate a jocurilor de rol, reprezintă mediul cel mai adecvat,
iar telefonul de jucărie, cel mai potrivit instrument. Educatoarea propune un subiect – „de-a doctorul”.
Jocul se desfășoară „acasă”, iar personajul care cade bolnav poate fi copilul, păpușa, cățelul, pisica,
un vecin. Pentru a veni în ajutor pacientului, trebuie telefonat la doctor și la Salvare. În așteptarea
mașinii Salvării, doctorul indică la telefon ce trebuie să se facă, ce prim ajutor trebuie să i se acorde
pacientului, astfel că, există în mod logic o repetare a secvențelor de transmitere-recepționare-
îndeplinire a mesajelor.
În cazul copiilor mici, educatoarea participă mult la jocul lor, iar pe măsură ce copiii cresc și
dobândesc noi cunoștințe despre lumea înconjurătoare, prezența ei devine din ce în ce mai puțin
necesară. În sarcina educatoarei rămân însă supravegherea și intervenția ori de câte ori este nevoie
pentru a stimula sau a repune pe direcție jocul respectiv.
Jocul de rol dezvoltă limbajul, exersează memoria, încurajează copiii să-și exprime singuri
trăirile, ideile, chiar să utilizeze texte gata construite, urmărind socializarea, formarea spiritului de
echipă, empatia. Prin intermediul jocurilor de rol, copiii redau aspecte ale realității fizice și sociale,
104
impresii acumulate în urma unor experiențe directe sau imaginare ale acestora. Sunt identificate două
variante de joc: jocurile cu subiecte alese din viața cotidiană (jocurile de conviețuire socială – de-a
mama, de-a magazinul, de-a gospodinele, de-a poștașul) și jocurile cu subiecte din basme și povești.
Jocurile cu subiecte din viața cotidiană reflectă, prin conținut, experiențele directe trăite de
copil, dobândite prin observație sau relatare. Jocurile cu subiecte din povești implică crearea unei
atmosfere speciale sau redarea unor trăsături ale personajelor. Jocurile inspirate de textul poveștilor
pot lua forma unor jocuri dramatizări în care rolurile sunt interpretate fie de copii, fie de păpuși de
teatru.
Educatoarea trebuie să răspundă în primul rând solicitărilor societății de astăzi, de avansare
pe scara modernismului, care conduc la schimbări și în modul de joacă al copiilor. Astfel, jocuri de
rol de genul: „De-a familia”, „De-a mama”, „De-a grădinița” și-au mai pierdut din atractivitate, mai
ales la grupele mari, în favoarea celor de genul: „Economiștii”, „Informaticienii”, „La gară”, „La
bancă”, „De-a roboții”, „De-a stiliștii”, „Automobiliștii”.
Oferim un exemplu de joc pentru activitățile de comunicare îndrăgit de preșcolari:
Jocul „Telefonul fără fir”
Scopul: dezvoltarea auzului fonematic și a capacității de concentrare a atenției
Obiective: să recepționeze corect mesajul și să-l transmită mai departe
Desfășurarea jocului: Copiii sunt așezați în șir, unul lângă altul. Cadrul didactic spune
primului copil din șir, la ureche un cuvânt. Acesta la rândul lui îl transmite următorului copil din șir
și tot așa până ajunge la ultimul copil din șir. Acesta trebuie să-l rostească cu voce tare. Tuturor
copiilor le place acest joc deoarece, de obicei, până la ultimul copil ajunge un mesaj distorsionat, care
îi amuză.
Sunt recomandate cuvinte uzuale, simple. Pe măsură ce cresc și își măresc achizițiile, copiii
vor fi capabili să înțeleagă și să transmită cuvinte mai lungi sau chiar propoziții scurte.

Bibliografie:
1. Bondoc, Onița, (2006), Universul jocului – Să ne jucăm învățând limba și literatura română,
Editura Alutus, Slatina;
2. Pânișoară, Ion – Ovidiu, (2008), Comunicarea eficientă, Ediția a III, revăzută și adăugită, Editura
Polirom.

105
 IMPORTANȚA JOCULUI LA PREȘCOLARI

Prof. Răduca Magdalena

Grădinița Novaci, Gorj

Complexitatea vieţii contemporane precum şi perspectivele societăţii moderne, ca urmare a

ritmului accentuat în care ea evoluează şi acumulează cantităţi mereu sporite de informaţie în
domeniul culturii, al ştiinţei şi tehnicii, necesită luarea unor măsuri pe linia îmbunătăţirii
învăţământului, pentru accentuarea laturii formative a procesului de învăţământ.
Şcoala este instituţia căreia îi revine sarcina de a se ocupa ,cu interes, încă din clasele mici,
de problema formării copiilor, dar şi de cea a informării lor. Încă din grădiniţă copiii fac cunoştinţă
cu o serie de noţiuni noi, la vârsta preşcolară principala lor formă de activitate fiind jocul. Ei sunt
pregătiţi încă din grădiniţă pentru trecerea de la copilăria preşcolară la copilăria şcolară ce tinde a se
aşeza sub influenţa dominantă a structurilor şi motivelor activităţii de învăţare.
Adaptarea treptată a copilului la regimul şcolar se poate realiza, în mod adecvat, numai prin
stabilirea unui conţinut şi a unor forme de organizare a procesului de învăţământ în care să se îmbine
în mod armonios elemente specifice învăţământului preşcolar cu elemente ale muncii şcolare. Numai
prin organizarea unei activităţi ritmice, în care cerinţele didactice să crească în mod treptat, se poate
menţine şi stimula interesul copiilor pentru activitatea intelectuală. Realizarea caracterului atractiv şi
accesibil în vederea creşterii eficienţei muncii şcolare este o cerinţă importantă. În acest scop, pe
lângă folosirea unor materiale didactice corespunzătoare, introducerea elementului de joc în
desfăşurarea orei, dau lecţiei o coloratură nouă şi asigură eficienţa activităţii instructiv- educative.
În funcţie de nivelul de dezvoltare psihică a preşcolarilor, procesul de învăţare prezintă
anumite particularităţi. Aceste particularităţi sunt, de fapt, rezultatul legăturilor funcţionale ce se
elaborează în această perioadă între joc şi învăţare.
În centrul jocului, la preşcolarii mai mari, se află activitatea propriu-zisă de învăţare. Acţiunile
de joc constau în „a scrie”, „a citi”, adică în tot ceea ce preocupă un copil care învaţă. Prin urmare,
spre 6 ani în jocul copiilor învăţătura ocupă un loc central. Semnificativ este şi faptul că rolul preferat
de copii este acela de „elev” adică toţi copiii vor să desfăşoare activitatea specifică vieţii şcolare,
aceea de a învăţa. Faptul acesta atestă că avem de-a face cu o nouă atitudine a copilului faţă de
activitatea de învăţare, că el s-a ridicat la o treaptă mai înaltă de înţelegere a semnificaţiei sociale a
activităţii care îl aşteaptă în viiitor (învăţătura).
Prin îmbinarea elementelor de învăţare cu cele de joc şi invers, copilul îşi însuşeşte unele
cunoştinţe şi face primii paşi în direcţia formării deprinderilor afortului intelectual.

106
 Introducerea jocului didactic ca procedeu de bază pentru îmbinarea activităţilor instructive cu
cele educative trebuie să constituie preocuparea permanentă a învăţătorilor. Îmbinarea activităţii de
învăţătură cu jocul se poate realiza în mod diferenţiat, de la o lecţie la alta, în funcţie de nivelul clasei,
de starea de oboseală a colectivului şi de obiect.
Grija pentru asigurarea varietăţii în desfăşurarea activităţii instructiv-educative necesită
pregătirea unui bogat material didactic, introducerea unor variate procedee metodice şi inventivitate
în elaborarea unor jocuri didactice şi activităţi distractive care să înlăture şablonismul şi monotonia
muncii.
Prin introducerea jocului în desfăşurarea activităţii se captează mai uşor atenţia elevilor, se
intensifică procesele de analiză şi sinteză senzorială şi mintală, se dirijează mişcările şi acţiunile
obiectuale, se menţine viu interesul copiilor pentru activităţile desfăşurate. În felul acesta, îmbinat în
mod raţional cu elementele de învăţare, jocul devine un important instrument de însuşire a
cunoştinţelor şi formare a deprinderilor elementare.

Bibliografie:
1. Maurice, Debesse - „Psihologia copilului de la naştere la adolescenţă”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1970;
2. „Pedagogia preşcolară- manual pentru liceele pedagogice de educatoare”, Editura Didactică şi
Pedagogică;
3. Camelia Marinescu, Maria I. Georgescu Boştină, „Particularităţi ale activităţii instructiv-
educative în condiţiile şcolarizării copiilor de 6 ani”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1973.

JOCUL

Prof. Oncea Maria

Grădinița P.N. Știuca, jud. Timiș

Jocul, prieten nelipsit al copilului, reprezintă pentru perioada preşcolară principala activitate,
o formă de manifestare fără bariere geografice ori religioase, o activitate care îi reuneşte pe copii şi
în acelaşi timp îi reprezintă. În decursul jocului copilul acţionează asupra obiectelor din jur, cunoaşte
realitatea, îşi satisface nevoia de mişcare, dobândeşte încredere în forţele proprii, îşi îmbogăţeşte
cunoştinţele. Manifestându-şi dorinţa de a participa la viaţa şi activitatea celor din jur, copilul îşi
asumă rolul de adult, reproducând activitatea şi raporturile lui cu ceilalţi oameni. În acest fel jocul

107
este social prin natura lui. Însăşi posibilitatea de a-şi imagina realitatea, de a o reflecta, reprezintă
pentru copil sensul jocului. Prin această activitate copilul îşi satisface nevoile prezente şi se pregăteşte
de viitor.
Fiecare om descoperă încă din copilărie ce înseamnă a te juca. Jocul este ocupaţia preferată şi
cea mai captivantă pentru copii. Adulţii reneagă des şi repede amintirile legate de această activitate.
Ideea de ,Joc" ne arată, în sens pozitiv, că trebuie să îndrăznim, că trebuie să luptăm