Sunteți pe pagina 1din 1402

1

ISBN-978-606-775-874-0
ARGUMENT

Văzută ca un domeniu multiplu de studiu şi acţiune, educaţia timpurie a apărut în ultimii


ani ca un răspuns educaţional la o problematică extrem de complexă şi importantă legată de
formarea copilului în mica copilărie. Astfel, consacrarea conceptului de educaţie timpurie în
domeniul ştiinţelor educaţiei s-a realizat în contextul afirmării unei noi paradigme de abordare
a pedagogiei copilului mic, fundamentată pe două axiome: începerea preocupărilor
educaţionale de la vârstele mici, perioada avută în vedere fiind situată între 0 şi 7 ani, şi
implicarea familiei şi a comunităţii în educarea copilului mic şi preşcolar (cf. Vrăşmaş, E., 1999,
p. 26).
Consacrată pe plan internaţional ca orientare educaţională sub denumirea de Early
Childdhood Care for Development (ECCD), educaţia timpurie este un concept larg care acoperă
o gamă extinsă de acţiuni educaţionale, toate ancorate în educaţia copilului mic: stimularea
copilului mic, sănătate, nutriţie, implicarea comunităţii, sănătatea şi educaţia părinţilor şi a
comunităţii.
Vârstele mici sunt dominate de joc, aceasta fiind activitatea centrală căruia copilul i se
dăruieşte cu toată fiinţa lui şi pe care o desfăşoară în cele mai variate forme. Raportat la vârstele
mici, jocul este activitatea prin care copilul se dezvoltă şi acest lucru este dependent de libera
sa alegere, de motivaţia intrinsecă, de orientarea către proces şi implicarea participării active
(cf.Vrăjmaş, E., 1999, Niculescu, R. M., 1999). Pentru perioada preşcolară, jocul este prietenul
nelipsit al copilului, ocupaţia cea mai captivantă şi cea mai preferată a copiilor. Reprezintă o
formă de manifestare fără bariere geografice, religioase, etnice. Este activitatea care îi reuneşte
şi îi reprezintă în acelaşi timp pe copii.
Tot prin intermediul jocului au fost promovate în educația preșcolară și ”noile educații”:
educația ecologică, educația rutieră, educația sanitară, educaţia pentru timpul liber, educaţia
pentru democraţie, ceea ce a presupus şi îmbunătăţirea practicilor educative prin introducerea
unor noi modalităţi de realizare a obiectivelor propuse. Cultivarea unui anumit tip
comportamental şi moral se realizează începând cu primele contacte sociale în grădiniţă.
Ceea ce ştim, credem şi gîndim despre copil se reflectă în tot ceea ce facem pentru el...
Niciodată nu vom putea şti totul despre copil, dar cu cît ne vom apropia mai mult de el şi îl vom
înţelege mai bine, cu atît vom învăţa mai multe despre ceea ce ar trebui să facem pentru a-l
ajuta să crească şi să se dezvolte la nivelul întregului potenţial de care dispune.
Veţi găsi în paginile acestui volum răspunsuri la dilemele cu care vă confruntaţi în
desfășurarea unor jocuri, idei privind etapele-cheie în evoluţia sănătoasă a copilului, adevăruri
universale despre joc şi jucărie, reflecţii asupra colaborării grădiniţă-familie-comunitate, prin
aceasta înţelegîndu-se o bună comunicare între noi – cei responsabili de dezvoltarea armonioasă
a copiilor, sfaturi pentru o abordare creativă a unor aspecte promovate de noile educații.
Sperăm că cele propuse în această lucrare vor avea continuitate în grădiniţă şi acasă,
pentru ca balanţa să fie mereu echilibrată, pentru a nu crea confuzii în lumea celor mici.

Inspector școlar pentru educație timpurie,


prof. Mihaela Simion
RELAȚIA JOC - ÎNVĂȚARE - CREAȚIE

Inst. Anastasescu Mimi Cipriana


Educ. Panțiru Georgiana
Grădinița P.P. NR. 29 IAȘI

„Prin joc, ca activitate instructiv-educativă, se realizează adaptarea copilului la învățarea


sistematică, prin libera manifestare a spiritului de independență în efectuarea diferitelor activități,
jocuri simulând la maximum activismul copilului”.
Astfel, în procesul jocului, copilul își însușește mai bine semnificația socială și își formează
mai ușor unele deprinderi practice elementare. În literatura pedagogică, ca mijloc de instruire și
educare, jocul este cunoscut sub numele de joc didactic – forma de învățare prin joc.
Ca mijloc de învățare, jocul contribuie la dezvoltarea intelectuală a copiilor, prin el
procedeul luând cunoștiință cu observațiile și fenomenele lumii înconjurătoare, proprietățiile,
relațiile și raporturile dintre ele, învățând să le denumească. Tot în cadrul jocului se dezvoltă
percepția, imaginația, memoria, gândirea etc.; copiii își pot exprima în joc impresiile, descoperirile
și stările afective. Jocul – ca formă a învățării- contribuind astfel la dezvoltarea proceselor și
însușirilor psihice.
Concepția modernă asupra educației preșcolare presupune folosirea din plin a învățării
dirijate și spontane considerând învățarea drept acțiunea principală a dezvoltării inteligenței
copilului și o normare de bază a procesului de largă sociabilizare a copilului.
În decursul jocului copilul acționează asupra obiectelor din jur, cunoaște realitatea, își
satisface nevoia de mișcare, dobândește încredere în forțele proprii, își îmbogățește cunoștiințele.
Manifestându-și dorința de a participa la viața și activitatea celor din jur, copilul își asumă rolul de
adult, reproducând activitatea și raporturile lui cu ceilalți oameni.

O călătorie în lumea animalelor


Domeniul de activitate: Știință/Cunoașterea mediului
Competența generală: Consolidarea de cunoștiințe priceperi și deprinderi privind animalele
domestice și sălbatice.

5
Competențe specifice:
• Recunoaște animalele domestice și sălbatice;
• Precizează mediul lor de viață; Răspund corect la ghicitori;
• Manifestă spirit competițional.
Forma de exprimare: joc didactic
Competențe psihologice: conversația, gândirea, atenția, creativitatea, spiritul de observațite
Resurse: Umane: individual; Materiale: pachet, siluete de animale, plic cu surprize, machetă,
stimulente
Denumirea jocului: „Ghicește și vei câștiga!”
Sarcinile jocului:
• Să răspundă corect la ghicitori;
• Să așeze siluetele animalelor pe macheta corespunzătoare;
• Să relaționeze verbal cu colegii;
• Să-și dezvolte spiritul competițional, dorința de a fi căștigător;
• Să rezolve sarcinile de pe fișa primită.
Regulile jocului: Copiii vor fi împărțiți pe două grupe în funcție de culoarea animăluțului primit.
Fiecare grupă va primi o machetă la care s-a lucrat în ziua precedentă și atunci când răspund corect
la o ghicitoare vor lipi silueta animalului pe macheta corespunzătoare. La terminarea ghicitorilor
vor primi o fișă pe care o vor rezolva individual.
Elemente de joc: aplauze, mânuirea materialelor, surpriza
Conținutul jocului: Se prezintă copiilor, sub formă de surpriză, un pachet de la ursulețul
Martinică. Descoperim în cutie animale de diferite culori, siluete de animale și un plic cu
„surprize”. Se inițiază o conversație vizavi de acesta. Pornid de la această conversație se anunță
titlul jocului și obiectivele operaționale pe înțelesul copiilor.
Desfășurarea jocului:
• Împărțirea copiilor pe echipe;
• Distribuirea plicurilor și rezolvarea ghicitorilor aflate în plic;
• Atașarea siluetelor animalelor pe macheta corespunzătoare.
Complicarea jocului: Copiii vor avea de rezolvat o fișă, individual;
Evaluarea: Vor fi apreciați copiii care au răspuns corect la ghicitori și asupra modului în care s-
au comportat. Se va desemna echipa câștigătoare.

6
Exemplu: Ghicitori/echipa nr.1
1.Toată ziua poți vedea 2. Corabie plutitoare
Un căluț în pijama(zebra) Pe nisipuri călătoare(cămila)
3. În noroi se tăvălește 4. Are blană mătăsoasă
Cu porumb el se hrănește(porcul) La căldură toarce-n casă(pisica)
Exemplu: Ghicitori/echipa nr.2
1.Umblă moșul prin pădure 2. Uriaș cu nasul mare
După zmeură și mure(ursul) Poartă oamenii în spinare(elefantul)
3. Ne dă carne, lapte, lână 4.Roade oase, stă în cușcă
Adăpostul ei în stână(oaia) Pe dușmanii săi îi mușcă(cainele)

Bibliografie:
1. Simionica, E., Jocuri didactice;
2. Curriculum pentru învățământul preșcolar, revizuit, MEC, 2018
3. „Activitățile integrate în grădiniță” – Ghid pentru cadre didactice din învățământul
preuniversitar, Editura Didactică Publishing House.

7
JOCUL – MIJLOC DE DEZVOLTARE MULTILATERALĂ A COPILULUI

Prof. Bunduc Claudia


Şcoala Gimnazială ,,George Coşbuc’’- Structura Grădiniţa cu P.P. Nr. 27-Iaşi

,,Copilul râde: Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul” Lucian Blaga

Jocul didactic este o formă de activitate accesibilă copilului, prin care se realizează a o
parte din sarcinile instructiv-educative şi formative ale activităţilor obligatorii din grădiniţă, dar şi
a celor liber alese, într-o atmosferă distractivă, antrenantă şi motivantă.
Valoarea practică a jocului didactic constă în faptul că în procesul desfăşurării lui, copilul
are ocazia să-şi aplice cunoştinţele dobândite în diverse tiprui de activităţi, să îşi exerseze
priceperile şi deprinderile în cadrul ueni activităţi plăcute, în care sarcina şi condiţiile de învăţare
sunt stabilite de cadrul didactic, dar elementul ludic este prezent prin integrarea unor momente de
surpriză, aşteptare, încercare a capacităţilor personale şi întrecere între copii.
Spre deosebire de jocul liber ales, jocul didactic este un tip de joc direcţionat spre
îndeplinirea anumitor finalităţi pedagogice. Aceasta presupune o susţinută implicare a educatoarei
în proiectarea, organizarea, desfăşurarea eficientă şi conducerea activităţilor de joc didactic.
Proiectarea jocului didactic presupune proiectarea elementelor structurale, în care se
includ: scopul didactic, sarcina şi conţinutul ludic.
Aplicaţie: Jocul "De-a visul"
Acest joc poate fi propus unui copil, unui grup mic sau unei întregi grupe. El trebuie să se
desfăşoare într-un loc liniştit, fără zgomote care ar împiedica o bună concentrare mentală şi,
implicit, atingerea scopului vizat care constă în dezvoltarea capacităţii de inhibiţie voluntară.
Copiii pot sta în poziţia culcat pe spate, pe o pătură sau pe mici salteluţe, cu coloana vertebrală
dreaptă, capul în prelungirea acesteia, cu privirea dirijată spre tavan/cer, picioarele depărtate,
omoplaţii lipiţi de podea, braţele puţin depărtate de corp, cu degetele uşor îndoite şi îndreptate în
sus.
Se mai poate folosi şi poziţia şezând pe scaun, astfel încât coloana vertebrală să fie dreaptă,
absolut perpendiculară pe partea din spate a tăbliei orizontale a scaunului, sau eventual, să se

8
sprijine uşor de spătar. Capul va fi ţinut în continuarea coloanei, fără a se încorda. Picioarele
copilului sunt uşor depărtate (cam, până în dreptul picioarelor din faţă ale scaunului); se vor sprijini
bine cu tălpile de sol, îndoitura genunchiului formând un unghi drept sau obtuz. Prin această poziţie
se urmăreşte obţinerea unei stabilităţi optime care să nu solicite un efort suplimentar de contractare
musculară. Umerii vor fi împinşi uşor spre spate, astfel încât omoplaţii să fie în contact, pe o cât
mai mare suprafaţă a lor, cu spătarul scaunului, dacă acesta este vertical. Braţele vor cădea normal
pe lângă trunchi, vor fi îndoite din cot şi cu dosul palmelor sprijinite pe coapse. Degetele vor fi
îndreptate în sus şi uşor îndoite.
Scăunelele pe care stau copiii trebuie să fie suficient de distanţate între ele, pentru ca aceştia
să nu se poată atinge. Când sunt aşezate în mai multe rânduri, ele nu vor forma coloane, ci vor fi
intercalate ca în sălile de spectacol (un scăunel din spate între două din faţă ). Copiilor li se explică
felul cum trebuie să se aşeze şi apoi se controlează; eventual, li se corectează poziţia. Jocul se
anunţă copiilor înainte de a li se cere să ia poziţia anterior descrisă, spunându-li-se că "pentru a ne
juca "De-a visul" trebuie să ne prefacen că dormim. De aceea, ne aşezăm cât mai comod.
Copiilor li se cere să facă două sau trei inspiraţii profunde, completate cu expiraţii prelungi
(imitând căscatul, pentru că ne este somn), apoi, să închidă ochii şi să mimeze somnul.
Indicaţiile se dau cu o voce foarte domoală, într-un tempou foarte rar: "Lăsăm talpa de la
picior moale (pauză), apoi tot piciorul, până la genunchi îl lăsăm moale (pauză), apoi, tot piciorul,
până sus (pauză). Lăsăm burta moale (pauză), pieptul (pauză) şi spatele (pauză). În continuare
lăsăm moi mâinile (pauză), braţele (pauză), palmele şi degetele. Tot corpul nostru este moale,
moale şi greu. Am adormit. Numai capul nu doarme. Acum controlăm dacă tot corpul doarme.
Începem de la picioare şi observăm dacă s-au înmuiat. Dac nu, atunci le "muiem" (pauză). La fel
facem şi cu trunchiul (pauză) şi cu braţele. Ia să vedem dacă dormiţi bine. (Urmează o pauză mai
lungă). Dacă tot corpul "doarme", putem începe să visăm ceva frumos, frumos, şi, de aceea,
zâmbim, zâmbim cu toată faţa.
Acum am să vă povestesc ce visăm:
"Suntem pe o pajişte frumoasă, verde. Soarele străluceşte şi face ca picăturile de rouă să
scânteieze ca nişte diamante. Deodată, vedem că din pământ răsare o tulpiniţă mică, mică. Ea
creşte, creşte, se face mai mare decât iarba şi, de o parte şi de alta, apar nişte frunze mici, late şi
lungi, cu capete ascuţite, parcă ar fi nişte săbiuţe. În vârful tulpinii este o umflătură lunguiaţă,
ascuţită la vârf. Tulpiniţa se îngroaşă şi mai creşte; o vedem cum creşte, iar frunzele cresc odată

9
cu ea şi umflătura de la vârful ei se măreşte şi se lungeşte; încet, încet cresc toate. Dacă ne uităm
mai bine, vedem că umflătura din vârful tulpiniţei este chiar un boboc de lalea. A căpătat culoarea
roşiatică. Numai acolo unde petalele se prind de tulpiniţă sunt negre. Soarele mângâie şi sărută
laleaua şi bobocul începe să se deschidă. Întâi vedem cum se desfac puţin cele trei petale din afară,
apoi şi cele trei petale dinăuntru. Se deschis încet, încet. Acum toate petalele au format un păhărel.
Privim înlăuntrul lui. Vedem că petalele sunt roşii, iar în fundul păhărelului este o steluţă neagră.
Din mijlocul ei se ridică un picioruş care, la vârf, se împarte în trei. În jurul picioruşului sunt mai
multe fire scurte, care poartă fiecare câte un săculeţ cu polen.
Floarea s-a deschis şi mai mult şi râde la soare. Şi soarele, cu razele lui, luminează petalele
florii care strălucesc de parcă ar fi de mătase. Dar s-a făcut târziu; soarele merge să se culce şi
laleaua îşi adună petalele. Întâi cele din mijloc se strâng cap la cap, apoi cele din afară le
îmbrţişează pe cele dinlăuntru şi floarea se culcă, petalele dorm. Dorm toată noaptea aşa
îmbrăţişate ca nişte surori bune ce sunt, dorm până dimineaţa când, mângâindu-le din nou, razele
soarelui le vor trezi şi floarea se va deschide iar şi…..(Pauză mai lungă).
Acum începem să ne trezim şi noi. Deschidem ochii, întindem braţele în sus ca şi cum ne-
am întinde după somn. Întindem bine şi picioarele şi, gata, ne-am trezit de-a binelea.
Ei, v-a plăcut jocul?!... Această ultimă parte – trezirea – se derulează odată cu ridicarea treptată a
tonului până la normal şi în ritmul vorbirii obişnuite.
Niciodată trezirea din starea de inhibiţie nu se face brusc, ci treptat, cu 2-3 respiraţii adânci
şi extensie a muşchilor membrelor (eventual şi ai trunchiului) pentru a se restabili ritmul normal
al circulaţiei care în timpul "somnului" a fost încetinită.
Aceeaşi poveste poate fi reluată şi în alte zile. Pentru a putea fi recunoscută de către copii,
şi se poate da un nume. În cazul nostru, "Laleaua".După ce copiii cunosc mai multe "vise", ei pot
fi întrebaţi pe care dintre acestea vor să-l viseze. În cazul revenirii la un anumit "vis", se pot adăuga
unele elemente noi care vor constitui surpriza plăcută .
La început, timpul afectat jocului este mai scurt, deoarece capacitatea copiilor de inhibiţie
este mai mică. Treptat, se poate trece la un timp mai lung în care să se păstreze starea de inhibiţie.
De exemplu, se poate începe cu 3-4 minute şi se poate ajunge la 15 minute şi chiar mai mult, în
funcţie de numărul exerciţiilor efectuate şi de rezultatele obţinute anterior. Mărirea duratei stării
de inhibiţie se poate obţine prin prelungirea povestirii, fie prin introducerea unei povestiri noi care
să se desfăşoare pe o durat mai mare, fie prin adăugarea unor elemente noi, în cazul reluării unei

10
povestiri cunoscute. De exemplu, laleaua poate fi galbenă, un fluturaş se poate apropia de floare;
îl descriem. Floarea îl serveşte cu nectar. Fluturele o salut apoi îşi ia zborul şi se dansează prin aer.
Cel care proiectează şi organizează în mod implicit desfăşurarea acestui joc, poate inventa
cât mai multe povestiri în contextul menţionat anterior. Însă, pentru a fi eficiente şi pentru a li se
pune în valoare cei 16 factori (despre care vorbea Alain Rideau) ce apar în contextul oricărui joc,
şi anume: 5 factori de dominanţă motorie, 3 de dominanţă senzorială, 4 de dominanţă intelectuală,
2 de dominanţă caracterială şi 2 de dominanţe sociale, ele trebuie să îndeplinească şi alte condiţii
în afară de aceea a trecerii treptate de la povestiri mai scurte la altele mai lungi. Acestea ar consta
în următoarele:
• În povestire trebuie să se folosească întotdeauna timpul prezent, astfel încât să se creeze
copiilor impresia că cele povestite se întâmplă chiar atunci;
• Personajele alese trebuie să facă parte din categoria celor îndrăgite de copii: fluturi, flori,
albine, gândăcei, frunze, legume, picături de ploaie, fulgi de zăpadă, etc.;
• Povestirea trebuie să aibă un caracter mai mult descriptiv, decât narativ;
• Pentru evitarea monotoniei şi a instalării plictiselii, se apelează la elemente de mişcare,
reprezentate printr-o acţiune simplă: "vedem cum se deschid petalele, cum fluturaşul zboară’’;
• Se evită imprimarea unui caracter prea dinamic al acţiunii, neutilizându-se verbe de genul
"aleargă, sare, se luptă, ..." care favorizează şi chiar provoacă încordare musculară.;
• Este absolut necesar să se folosească un ton potrivit, nici prea tare, nici în şoaptă, lent,
sugestiv. Copiilor li se acordă timp pentru a înregistra cele spuse, pentru a înţelege.
Acest joc are influenţe multiple asupra dezvoltării personalităţii copiilor. În primul rând,
realizează o formă de inhibiţie voluntară a motricităţii, însoţită de un autocontrol exercitat de copii
în mod conştient, în momentul când "adorm’’.
Un efect pozitiv particular al jocului "De-a visul" constă în faptul că, prin relaxare produce o
anumită dezintoxicare a organismului; astfel, la aceasta contribuie, în mare măsură, respiraţiile
profunde, ventrale care se fac atât la începutul exerciţiului, cât şi la sfârşitul lui: "căscăm şi ne
întindem ca şi cum ne-am trezi dintr-un somn adevărat".
De asemenea, acest joc mai poate fi folosit şi în calitate de test pentru a depista gradul de
labilitate pentru sistemul nervos al copiilor. În această situaţie, copiii nervoşi, la care procesele
inhibitorii sunt slab dezvoltate, nu pot păstra starea de imobilitate care se instalează în timpul

11
relaxării; sunt crispaţi şi clipesc mereu. Este bine să nu li se fac nici o observaţie, nici în timpul
jocului, nici după aceea, dar trebuie antrenaţi separat în mai multe tipuri de aplicaţii ludice.

Bibliografie:
1. Anucuţa, L., Anucuţa, P., (1997), Jocurile de creativitate, Ed. Excelsior, Timişoara;
2. Chiriţă, G., (1983), Educaţie prin jocuri de mişcare, Ed. Sport-Turism, Bucureşti;
3. Dworetzki, J.P., (1990), Introduction to child development, McGraw-Hill Book Company,
New-York;
4. Glava, A., Glava, C., (2002), Introducere în pedagogia preşcolară, Ed. Dacia, Cluj-Napoca;
5. Lovinescu, A.V., (1979), Jocuri-exerciţiu pentru preşcolari, EDP, Bucureşti.

JOCUL DIDACTIC- ESENȚA COGNITIVĂ A COPILĂRIEI

Prof. Bunduc Elena


Şcoala Gimnazială ,,George Coşbuc’’- Structura Grădiniţa cu P.P. Nr. 27-Iaşi

„Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi în consecinţă
poate să acţioneze. A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este copil, nu
ne putem imagina copilărie fără râsetele şi jocurile sale.”
Eduard Claparède
Jocul este un mijloc foarte important de dezvoltare psihică multilaterală a copilului,
devenind pe parcurs o formă de activitate tot mai complexă. Datorită schimbărilor care se produc
în psihicul copilului, jocul prezintă o serie de particularităţi caracteristice.
La vârsta preşcolară, jocul cu subiect atinge dezvoltarea sa deplină. Acesta constă în
trecerea de la reflectarea aspectului extern al acţiunii umane spre reflectarea conţinutului lor intern,
acela al semnificaţiilor sociale. La vârsta de 3-5 ani, locul principal al jocurilor copiilor îl ocupă
aspectul extern al acţiunilor cu obiectele. Datele cercetărilor atestă că motivul general, atracţia pe
care o simte copilul pentru joc, constă în repetarea neobosită a aceloraşi acţiuni, fără ca subiectul
respectiv al jocului să evolueze. Astfel pregătind mâncarea pentru păpuşi, copiii repetă aceleaşi
acţiuni la nesfârşit (spălatul vaselor, aşezarea mâncării în farfurie). Dar servirea păpuşilor nu apare

12
în joc; ele rămân până la urmă flămânde. Prin urmare, semnificaţia socială a acţiunilor umane
rămâne nedezvăluită în joc (în cazul dat, grija părinţilor pentru copii).
Prezenţa păpuşii în joc este necesară, ea dă conţinut subiectului jocului, fără de care
acţiunile externe îşi pierd motivarea şi astfel încetează.
La această vârstă, conţinutul jocului este relativ sărac, subiectul lui fiind instabil. Rolurile
pe care le asumă preşcolarii nu sunt de lungă durată: între copii nu se stabilesc relaţii dictate de
subiectul jocului. Şoferul care conduce maşina nu se îngrijeşte de soarta pasagerilor, nu se stabilesc
relaţii reciproc între ei. Jocul nu reflectă în mod evident relaţiile sociale dintre oameni, semnificaţia
socială a activităţii omului, ci numai aspectul extern al acestei activităţi.
„Ceea ce caracterizează jocurile sunt tocmai acţiunile reale din viaţa adulţilor pe care copiii
tind să le reproducă în tocmai. Relaţiile interindividuale sunt controlate din ce în ce mai mult de
regulile implicate în rolurile asumate de către copii.”
Copiilor le plac mai ales jocurile în care îşi pot manifesta spiritul de observaţie,
concentrarea atenţiei, prezenţa de spirit, judecata ageră, priceperea de a combina, promptitudinea
în răspunsuri. Copiii învaţă să înţeleagă şi să aprecieze conduita celor din jurul lor, încep să
cunoască în parte valoarea socială a acţiunilor umane şi prezintă contagiuni importante în conduită
(prin imitare activă şi pasivă), însuşindu-şi numeroase modalităţi de a reacţiona, proprii familiei
sau colectivului de copii cu care vin în contact. Tot acum se constituie cerinţa activă de a fi de
folos celor din jur (mai ales de a fi util adulţilor). Jocul este o activitate complexă, specifică
copiilor, în toate timpurile copiii s-au jucat şi se joacă.
Jocul didactic este o formă de activitate atractivă şi accesibilă copilului, prin care se
realizează o bună parte din sarcinile instructiv-educative.
Fiecare joc didactic trebuie să instruiască pe copii, să le consolideze şi să le precizeze
cunoştinţele despre lumea înconjurătoare, să îmbine armonios elementul instructiv şi exerciţiul cu
elementul distractiv. Învăţând prin joc, copilul trebuie să se joace, adică să se distreze în acelaşi
timp.
Jocul satisface în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului, constituie o formă de
manifestare întâlnită la copiii tuturor popoarelor, din cele mai vechi timpuri este tovarăşul de
nedespărţit al copilăriei şi constituie una dintre formele cele mai importante de activitate a
preşcolarului. Preşcolarul este o fiinţă deosebit de activă, un copil sănătos, cu organismul în

13
creştere, nu poate să nu se joace, al opri să facă acest lucru înseamnă a-i frâna dezvoltarea fizică şi
psihică.
Jocul deţine un rol atât de însemnat în viaţa copilului pentru că-i satisface dorinţa firească
de manifestare şi independenţă. Realitatea care-l înconjoară este mult prea complexă. Cum să o
cunoască, să se orienteze în mediul înconjurător ? Jocul este tocmai una dintre activităţile prin care
copilul învaţă să cunoască lumea reală, acţionând asupra obiectelor din jur, îşi satisface nevoia de
mişcare şi înţelegere, dobândeşte încredere în propriile puteri. Îmbrăcând forma jocului, această
activitate este tot atât de necesară dezvoltării fizice şi psihice a copilului ca şi lumina soarelui, de
aceea unii pedagogii afirmă că jocul este o activitate de pre-învăţare.
Ursula Şchiopu susţine ideea că: „Jocul apare ca o activitate fundamentală formativă şi
dominantă în copilărie, iar munca are aceleaşi caracteristici, din ce în ce mai pregnante, pe măsură
ce se depăşeşte copilăria, este un fel de anticameră vastă şi bogat ornată a muncii.
Aşadar jocul trebuie privit drept activitate care formează, modelează inteligenţa, dar pe de
altă parte permite să se surprindă numeroase din caracteristicile ei.”
Jocul – consideră Ursula Şchiopu – stimulează creşterea capacităţii de a trăi din plin, cu
pasiune, fiecare moment, organizând tensiunea proprie acţiunilor cu finalitate, având funcţia de o
mare şi complexă şcoală a vieţii.
Trebuie să ne uităm mult și adânc în ochii copilului. El ne învață adesea ce trebuie să facem
și cum trebuie să lucrăm. El ne inspiră, ne fascinează, ne dă clipe minunate, ne conduce mai sigur,
ne face să fim mai buni. La lumina cunoștintelor acumulate prin cultura veșnică, trebuie să ne
croim calea proprie, calea sigură, prin iubirea de copii. Totul dar, prin dezvoltarea sentimentelor
altruiste și a energiei voluntare, prin zâmbet, surâs și râs, prin dragoste de semeni.
În lucrarea “Didactica activităţilor instructiv-educative pentru învăţământul preprimar“
autorii consideră că: ”pentru buna desfăşurare a jocurilor didactice organizate la grupă, e necesar
să se asigure un cadru stimulativ, în scopul participării, antrenării şi stabilirii unor relaţii între
educatoare-copil, copil-copii, copil-grupă. Atât în cadrul desfăşurării jocurilor, cât şi după
parcurgerea unui grup de jocuri didactice, se va analiza gradul de realizare a obiectivelor propuse,
nivelul de însuşire a conţinutului, de formare a deprinderilor de exprimare orală a preşcolarilor”
(Gherghina et all, 2005, 48).
Prin acţiunea sa, jocul are următoarele rezultate: dezvoltarea spiritului de observaţie,
interesul pentru cunoaştere, capacităţile de analiză, sinteză şi calităţile atenţiei, îndemânarea,

14
formarea capacităţii de percepere corectă şi diferenţiată a limbajului, articularea corectă a
cuvintelor. Există o mare importanţă a acestor două preocupări a preşcolarilor, ambele trebuie
utilizate şi folosite împreună deoarece numai aşa se poate face continuitatea dezvoltării copilului
şi continuitatea procesului muncii educative.
J. Chateau spunea despre copil: ,,despre un copil nu se poate spune că el creşte şi atât;
trebuie să spunem că el se dezvoltă prin joc”( Barbu, H., 1993, 44).
Ca educatoare nu trebuie să-i forţăm pe copii să facă anumite lucruri fără o explicaţie.
Trebuie să combinăm elementele de joc cu cele de învăţare pentru ca acestea să fie plăcute şi
atrăgătoare. Eduarde Claparede spunea: ,,fără îndoială, la grădiniţa de copii se ţine seama de
necesitatea jocului, fiindcă ar fi cu totul imposibil să facem altfel... În timpul primilor 5 sau 6 ani
de viaţă, evoluţia naturală este, deci, relativ bine respectată. Dar pe urmă! În loc de a continua să
se urmeze calea naturii, şcoala deviază brusc, şi, fără tranziţie, transplantează copilul, din domeniul
jocului celui mai naiv, în acela al muncii cele mai respingătoare, în domeniul muncii forţate”
(Barbu, H., 1993, 45).
Noi trebuie să ajutăm copilul atunci când este nevoie deoarece copilul este prea mic şi
neajutorat spre a pune în aplicare ceea ce vrea şi ceea ce ar vrea să facă singur. Lăsat liber, fără
sprijin şi fără îndrumare atentă, el n-ar putea duce la bun sfârşit ceea ce şi-a dorit, iar jocul îşi
pierde mult din farmec şi din frumuseţea sa.
Copilul nu trebuie să acţioneze într-o lume aleasă subiectiv şi la întâmplare pentru că se
pierde cel mai preţios mod de a influenţa, de a direcţiona dezvoltarea să pe plan psihic, moral şi
chiar fizic.
Prin activităţile organizate la grădiniţă, educatoarea urmăreşte să determine într-un sens
pozitiv comportamentul copiilor, gândirea lor. Jocul, din punctul de vedere al copilului nu se
înfăţişează ca o activitate, de plăcere”, dar din cel al educatoarei este o preocupare instructiv -
educativă de mare răspundere, şi cu mari valenţe formative.

Exemplu de joc: LABIRINTUL


Formaţie de lucru: 4 randuri
Desfãşurarea jocului:
Obiective: să răspundă motric la o comandă dată; să-și coordoneze mișcările în ritmul solicitat de
joc.

15
Ex. pentru 18 jucători - 16 jucători formează câte patru rânduri a patru jucători, ei stând cu mâinile
întinse astfel încât să se atingă cu vârfurile degetelor. Un participant este urmăritorul, altul este cel
urmărit. Aceştia au voie să fugă doar în interiorul grădinii formate de către ceilalţi 16.
Conducătorul de joc poate schimba prin fluier drumurile din grădină, prin faptul că cei 16 se întorc
cu 90 de grade. Nu este permis a se trece peste rânduri. Urmăritorul sau urmăritul au posibilitatea
de a da comanda pentru schimbarea intersecţiilor drumurilor.

Bibliografie:
1. Barbu, H., (1993), Activităţi de joc şi recreativ distractive, Bucureşti: Ed. Didactică şi
Pedagogică R.A;
2. Joiţa, E., Ilie., V., Vlad , M., Frăsineanu, E., (2003) , Psihopedagogie pentru examenele de
definitivare şi grade didactice, Craiova: Editura Arves;
3. Gherghina, D., Novac, C., Mitrache, A., Ilie, V., (2005), Didactica activităţilor instructiv-
educative pentru învăţământul preprimar, Craiova, Editura Didactica Nova;
4. E. Verzari, M. Taiban, V. Manasia, E. Gheorghian, (1968), Cunoaşterea mediului înconjurător
şi dezvoltarea vorbirii-metodică, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică;

JOCUL DIDACTIC MATEMATIC

Prof. Pasnicu Adina-Cristina


Grădiniţa cu program normal Vlădeni, jud. Iaşi

Având în vedere faptul că activitatea fundamentală în grădiniță este jocul, acesta este
valorificat intens şi în predarea matematicii, ocupând o poziție marcantă în planul de învățământ
al instituțiilor preșcolare.
Jocul didactic matematic este forma de activitate prin care copilul dobândeşte treptat idei
şi concepte abstracte ce constituie baza utilizării matematicii de mai târziu. Prin jocul didactic se
precizează, se consolidează, se verifică cunoştinţele matematice şi se îmbogăţeşte sfera de
cunoaştere stimulând în cel mai înalt grad procesele psihice.

16
Un joc poate îmbrăca forma jocului didactic matematic, dacă educatoarea ţine seama de
următoarele cerinţe: îşi propune un scop şi o sarcină din punct de vedere matematic, conţinutul
matematic să fie în concordanţă cu particularităţile de vârstă, accesibil şi atractiv, are stabilite
reguli de joc şi elemente de joc, în vederea rezolvării unei situaţii problemă.
Jocul, ca metodă, utilizat în activităţile matematice are un aport important în însuşirea
conştientă, accesibilă şi plăcută a noţiunilor matematice, în activarea copiilor pe plan cognitiv,
acţional şi afectiv, sporind gradul de înţelegere în activitatea de învăţare, în dezvoltarea spiritului
de iniţiativă, de independenţă, dar şi de echipă, în formarea unor deprinderi de lucru corect şi rapid,
precum şi în evidenţierea modului corect sau incorect de acţiune în anumite situaţii. (Neagu,
Beraru, 1997)
Rolul formativ al jocului didactic matematic se referă şi la: dezvoltarea gândirii logice şi
exersarea operaţiilor de analiză, sinteză, comparaţie, clasificare, exersarea limbajului matematic,
dezvoltarea atenţiei şi a spiritului de observaţie, exersarea voinţei, exersarea şi dezvoltarea
senzaţiilor şi percepţiilor, precizarea reprezentărilor, antrenarea memoriei, dezvoltarea
personalităţii.
În activităţile sub forma jocului didactic, copilul are posibilitatea să se manifeste liber, iar
educatorul are şansa de a-l observa şi de a cunoaşte ceea ce îl ajută să analizeze şi să adapteze
activităţile instructiv-educative, în vederea dezvoltării cognitive şi a diferitelor trăsături de
personalitate.
Jocul didactic matematic trebuie să fie mijlocul educativ şi de învăţare acceptat cu plăcere
de către toţi copiii, deoarece plăcerea şi bucuria de a rezolva ceva, oricât de mare ar fi efortul
depus, devin satisfacţie a propriei munci şi de participare la munca colectivă.

JOC DIDACTIC: ,,În grădină am privit: câţi copaci au înflorit?”


Nivelul II: grupa mare
Categoria de activitate: Activitate matematică
Tema: Numeraţia în limitele 1-7
Mijloc de realizare: joc didactic
Scop: Utilizarea corectă a numeralelor cardinale şi ordinale în limitele 1-7; dezvoltarea spiritului
de observaţie, a atenţiei şi memoriei vizuale
Obiective operaţionale:

17
O.1 Să grupeze corect obiectele de aceeaşi formă, selectând toate jetoanele de acelaşi fel;
O.2 Să realizeze corect corespondenţa cifră – cantitate, utilizând cifrele de la 1 la 7;
O.3 Să recunoască cifrele în intervalul 1-7, numind jetonul corect;
O.4 Să poziţioneze elementele date în tablou după indicaţiile date;
O.5 Să rezolve corect problema dată de educatoare, găsind soluţia corectă;
O.6 Să alcătuiască şirul numeric crescător și descrescător în limitele 1-7, ordonând toate cifrele
pe măsuţă;
O.7 Să mânuiască materialul didactic conform cerințelor date;
O.8 Să participe cu interes la activitate, implicându-se activ în joc;
Sarcina didactică - recunoaşterea cifrelor și operarea cu mulțimi în limitele 1-7, numărarea
crescător/descrescător, aşezarea în poziţie, în conformitate cu instrucţiunile primite;
Regulile jocului – Copiii vor ajuta Primăvara să facă ordine în grădină, prin rezolvarea sarcinilor
primite, cu ajutorul cunoştinţelor matematice dobândite anterior.
Elemente de joc: aplauze, surpriza, stimulente.
Strategii didactice:
Metode si procedee: explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, observația, turul galeriei, munca
în echipă și individuală, problematizarea;
Mijloace didactice: panou pentru organizarea elementelor, jetoane cu cifre, jetoane cu
diferite imagini (păsărele, căsuțe pentru păsărele, flori pentru copăcei, copaci, copii grădinari)
Forma de organizare: frontal, individual;
Durata: 35-40 min
Locul desfăşurării: sala de grupă
Desfăşurarea jocului: Jocul se va desfăşura în sala de grupă. Copiii stau pe scăunele la
măsuţe în careu.
Introducerea în joc se va realiza printr-un moment de înviorare pe melodia ”Copăcelul”.
Voi capta atenția copiilor prin surpriza pe care o are Primăvara în coșulețul ei. În bilețel, Primăvara
îi roagă pe copiii grupei ”Fluturaşilor” s-o ajute să facă ordine în grădină și să aranjeze elementele
pregătite, pentru ca tabloul să arate cât mai frumos şi curat. Dar, pentru aceasta ei vor trebui să
rezolve sarcinile pe care doamna lor educatoare le-a pregătit.

18
Prezentarea şi intuirea materialului: Vom observa, împreună, materialele din coșuleț și
le voi așeza pe o băncuță, în fața clasei; Se va descoperi tabloul pregătit cu copăceii din grădină și
se explică copiilor că toate elementele din coșuleț vor întregi tabloul Primăverii.
Anunţarea titlului şi a scopului: Copiilor li se spune că la activitatea de matematică, vor
desfășura un joc care se numeşte ,,În grădină am privit: câți copaci au înflorit?”, unde vor
număra, vor forma grupe, se vor juca cu cifrele.
Explicarea şi demonstrarea jocului: Li se va explica copiilor regulile jocului. Pe rând
copiii vor rezolva sarcinile rostite de educatoare. Vor pune în tabloul din faţa lor elementele din
coșulețul Primăverii . Un copil pune pe tablou elementele, altul le va număra pentru a verifica dacă
colegul său a rezolvat sarcina corect. Răspunsurile corecte vor fi aplaudate.
Executarea jocului de probă: Se efectuează jocul de probă cu un copil pentru a vedea dacă
şi-au însuşit corect regula jocului. Se scoate din coşuleţ un plic şi se citeşte prima sarcină. Copilul
numit de educatoare va ieşi la panou şi va realiza sarcina.
Executarea jocului de către copii: Pe rând, păstrând ordinea, copiii vor veni la panou
pentru a așeza ceea ce li se cere.
S1: „Din greşeală, când le-am pus pe măsuță, s-au amestecat elementele. Haideţi să le sortăm!”
Trei, patru copii îndeplinesc sarcina rostită de educatoare, formează mulţimi de elemente după
formă (flori albastre, roze, albe, păsări, căsuțe pentru păsări, copii), ceilalţi sunt atenţi, pentru a-i
verifica.
S2: „Numerotați copăceii din tablou și atribuiți fiecăruia numărul corespunzător!”
S3: „În primul copăcel, în partea de sus, așezați 4 flori roșii!”
S4: „În al doilea copăcel, pe creanga de jos, 6 flori roze!”
S5: „Deasupra celui de-al treilea copăcel așezați tot atâtea păsărele câte degete avem la o mână!”(5)
S6: „În al patrulea copăcel așezați cu o floare mai mult decât arată cifra de pe jetonul meu!” (4)
S7: „În al cincilea copăcel aşezați cu o floare mai puțin decât arată cifra de pe jetonul meu!” (6)
S8: „În al șaselea copăcel așezați tot atâtea floricele albe câți iezi are Capra din poveste!” (3)
S9: „În ultimul copăcel puneți căsuțe pentru păsărele tot atâtea câte degete avem la o mână! (5)”
S10: „Puneţi în partea dreaptă a tabloului imaginile cu copii! Câți copii sunt? (4)
S11: „Spuneți-mi acum: În grădină am privit, câți copaci au înflorit?” (5)
Complicarea jocului: Educatoarea pune în tablou imaginea cu un copil-grădinar.

19
1. “Dacă în grădină erau 4 copii care lucrau și a mai venit un copil grădinar, câți copii sunt acum
în grădină?” (4+1=5)
2. Fiecare copil va primi pe masa o tăviță cu jetoane (numere). Sarcina va fi:
- să alcătuiască șirul numeric crescător și descrescător în limitele 1-7.
Încheierea jocului: În încheierea activității se fac aprecieri cu privire la participarea activă
a copiilor în joc. Se reamintește titlul jocului desfășurat ”În grădină am privit: câți copaci au
înflorit?”

Bibliografie:
1. Neagu, M., Beraru, G., (1997) Activităţi matematice în grădiniţă, Editura Polirom, Iaşi;
2. Păduraru, V. (coord), Fotea, G., Curcan, M., Ţenu, M., Popa, A., (1999) Activităţi matematice
în
învăţământul preşcolar, sinteze, Editura Polirom, Iaşi;
3. Petrovici, C., (2014) Didactica matematicii pentru învăţământul primar, Editura Polirom, Iaşi.

JOCUL DIDACTIC ŞI CONTRIBUŢIA EFICIENTĂ A ACESTUIA


ÎN ÎNVĂŢAREA LIMBILOR STRĂINE

Prof. limba engleză: Arhip Elena – Daniela


Şcoala Gimnazială ,,Iacob Negruzzi’’ – Trifeşti

Motto: ”Jocul este cel mai elevat tip de cercetare.” – Albert Einstein

Jocul este o activitate ce caracterizează perioada copilăriei, e o modalitate plăcută de


relaxare şi, totodată, de învăţare. Studiile în domeniu arată că efortul depus de un copil în timpul
jocului este asemănător cu munca depusă de un adult.
De-a lungul timpului, cercetători ca Piajet, Freud, Erikson, Vîgotsky sau Bruner au elaborat
teorii referitoare la importanţa şi scopul jocului, investigând evoluţia acestuia şi dezvoltarea

20
gândirii sau concluzionând că, prin forma infantilă de joc, un copil experimentează şi planifică.
Psihiatrul Stuart Brown mentiona că jocul este ,,baza tuturor artelor, jocurilor, cărţilor, sporturilor,
filmelor, modei, distracţiei – pe scurt, baza a tot ce credem noi că reprezintă civilizaţia” (Brown,
2009). Un alt psiholog, Sutton Smith, aduce la cunoştinţă că opusul jocului este depresia, aşa că,
prin găsirea unor metode eficiente de a-i face pe copii fericiţi, vom avea adulţi deschişi, optimişti,
dinamici, reflexivi, ce vor ajuta la dezvoltarea societăţii.
Scopul lucrării de faţă vizează prezentarea unui joc didactic ca metodă eficientă de
consolidare a cunoştinţelor şi evidenţierea competenţelor pe care elevii le dobândesc prin
implicarea în activitate.
Din punct de vedere al importanţei, jocurile reduc anxietatea şi stresul producând bucurie
şi crescând stima de sine. În acelaşi timp, le oferă copiilor oportunitatea de a-şi dezvolta capacitatea
de argumentare, de alegere, creşte empatia, atenţia şi dezvoltă relaţii bazate pe acceptare.
Învăţarea unei limbi străine este o noutate şi o experienţă plină de bucurie pentru cei mici,
cu condiţia de a-i lăsa să se desfăşoare spontan, activităţile să fie în concordanţă cu vârsta acestora
şi pline de entuziasm pentru a le trezi interesul. Pentru învăţarea competenţelor de comunicare într-
o limba străină, la preşcolari şi clasa pregătitoare, abordările sunt, în cea mai mare parte, ludice.
Învăţarea prin joc e atractivă. Din sala de clasă nu ar trebui să lipsească jucării, jetoane, cărţi
supradimensionate cu imagini, planşe sau machetele, materiale audio şi video care fac învăţarea
eficientă prin stimularea imaginaţiei şi creativităţii.
Jocul didactic ca metodă activ-participativă ,,are în vedere descoperirea sau fixarea
anumitor tipuri de conţinuturi, prin implicarea copiilor într-un demers caracterizat prin valenţelele
ludicului – demers construit după o anumită structură, guvernată de anumite reguli,
corespunzătoare anumitor finalităţi, în concordanţă cu tipul de conţinut abordat şi cu
particularităţile situaţiei de comunicare didactică’’ (Hobjilă, 2008).
Jocul didactic este o modalitate eficientă de realizare a obiectivelor didactice propuse, care se
poate folosi şi în cadrul lecţiilor de predare – învăţare, cât şi pentru fixarea cunoştinţelor.
Jocul ce urmează a fi prezentat s-a aplicat la două grupe de clasă pregătitoare, din două
instituţii, clase mixte, una dintre clase incluzând patru elevi cu cerinţe educaţionale speciale, şi
medii de provenienţă diferite.
Competenţe generale vizate: Receptarea de mesaje orale şi scrise simple; Exprimarea orală în
situaţii de comunicare uzuală.

21
Competenţe specifice:
- recunoaşterea denumirii unor obiecte, din universal imediat, în mesaje articulate clar şi rar;
- oferirea de informaţii elementare despre universal imediat.
Competenţe psihologice stimulate: atenţia, limbajul, gândirea, memoria;
Obiective prioritare:
- să-şi îmbogăţească vocabularul active, pe baza experienţei activităţilor la care participă;
- să ofere răspunsuri simple la întrebări privind identificarea animalelor de la fermă.
Resursele folosite: o căsuţă, sfoară pentru improvizarea unui ţarc, măşti, recompense de final
Tipul jocului: joc didactic cu caracter lingvistic (fonetico – lexical)
Durata: 30 de minute
Denumirea jocului: Animals on the farm (Animalele de la fermă)
Regulile jocului: Nu se critică, se oferă ajutorul când este nevoie, se ridică mâna pentru a fi
selectat pentru răspuns, se vorbeşte clar.
Sarcinile jocului: Să identifice animalele dintr-o fermă şi să pronunţe corect în limba engleză,
numele fiecăruia.
Vocabular consolidat: hen, chicken, goat, pig, dog, cat, cow, horse, duck, sheep, rooster;
Conţinutul jocului: Se improvizează un ţarc lângă căsuţa din sala de clasă. Un copil îşi alege o
mască şi intră în ţarcul improvizat. El adresează clasei următoarea întrebarea: ”What animal is?”
(Ce animal este?), apoi imită, prin sunete, animalul respectiv. Copilul căruia i se dă dreptul de a
răspunde va începe propoziţia cu ”It is a...”. Dacă va răspunde corect, va avea dreptul să aleagă
altă mască şi să intre în ţarc. Dacă nu, i se dă dreptul la răspuns altui elev care are mâna ridicată.
Se repetă întrebarea şi jocul continuă până se termină toate măştile. E de preferat să existe măşti
cât mai diverse pentru ca elevul să aibă de unde alege şi să se evite monotonia. Dacă nu există un
număr suficient, elevul va ieşi din ţarc, va pune masca pe masă, pentru ca să poată fi aleasă şi de
către altcineva. Se lucrează cu măşti ale unor animale pe care elevii le identifică uşor şi au fost
studiate în unitatea de învăţare care se recapitulează: cal, vacă, raţă, pisică, oaie, găină, cocoş, porc,
capră etc. Pe tot parcursul jocului, trebuie să se aibă în vedere pronunţia corectă, clară a cuvintelor
şi consolidarea acestora prin repetare, nu numai individual, ci şi în grup.
Complicarea jocului: Elevii vor alcătui enunţuri cu mesaje trăznite pentru extinderea
vocabularului, conştientizarea învăţării sensului cuvintelor în limba engleză şi stârnirea

22
amuzamentului, de exemplu: The pig flies (Porcul zboară.). The cat eats a tree (Pisica mănâncă un
copac).
Evaluarea jocului: Se fac aprecieri verbale individuale şi colective referitoare la
corectitudinea exprimării şi participarea la joc, se aplaudă, se oferă câte un sticker cu animale şi se
cântă un cântecel pe tema respectivă ,,The animals on the farm’’ sau ,,Old MacDonald had a
farm’’.
În urma aplicării, s-au constatat următoarele: fiind un joc accesibil, a avut o influenţă
pozitivă asupra tuturor, inclusiv asupra elevilor cu cerinţe educaţionale speciale, care au participat
cu entuziasm, în ciuda faptului că nu au reuşit să îşi însuşească numai trei cuvinte din cele repetate.
Copiilor care trăiesc într-un mediu defavorizat le-a sporit motivaţia şi atenţia, a crescut gradul de
implicare în activitate, a dezvoltat spiritul de echipă şi toleranţa. S-au simţit valorizaţi şi au
respectat regulile jocului care a condus la colaborarea cu cei din grupă. Cei care au un mediu
familial sănătos au avut dorinţa de autodepăşire, încât au reuşit să complice jocul şi au cerut cuvinte
suplimentare pentru alcătuirea enunţurilor.
În concluzie, experienţa demonstrează că un joc didactic folosit corect, are valenţe formative,
privind învăţarea limbilor străine, este un mijloc de cunoaştere şi valorificare intelectuală a
elevilor, ce stimulează învăţarea şi progresul şcolar.

Bibliografie:
1. *** Programa şcolară pentru disciplina ,,Comunicare în limba modernă 1- clasa
pregătitoare, clasa I şi clasa a II-a”, MEN, 2013;
2. Hobjila, Angelica, (2008), Elemente de didactică a activităţilor de educare a limbajului,
Institutul European, Iaşi;
3. *** Educaţia copiilor pentru jocuri. Ghid metodologic., Institutul de Ştiinţe ale educaţiei
Chişinău, 2008;
4. www.ted.com/talks/stuart_brown_says_play_is_more_than_fun_is_vital

23
DE LA JOC LA ÎNVĂȚARE ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE

Prof. Rusu Elena Loredana


Școala Gimnazială Nr. 1 Țibucani, jud. Neamț

Pentru ca o activitate didactică să devină eficientă în formarea unor deprinderi intelectuale


la preșcolari, exercițiul trebuie conceput, ca o formă suplă de învățare afectiv-activă. Dacă jocul
didactic matematic este bine organizat și condus cu măiestrie de către cadrul didactic, însușirea
noilor achiziții, de către preșcolari, într-un volum de cunoștințe, pot ajunge până la construirea
unei structuri mintale și la dezvoltarea unor capacități intelectuale.
Principalul scop al educației de astăzi, este acela de a stimula continuu latura personalității
preșcolarului, care l-ar ajuta mult mai bine în interesul pentru cunoaștere, deprinderile intelectuale,
capacitatea de a formula opinii concrete și dorința de a rezolva repede și bine.
Se cunoaște foarte bine faptul că la vârsta preșcolară, pentru a asimila noi cunoștințe
matematice, trebuie să străbatem anumiți pași/etape ierarhizate și ordonate în funcție de vârsta și
gradul de școlarizare al copilului.
Jocul didactic, prin structura sa, ne oblică să ținem seama de temă, scopul didactic, de
elementele de joc, de regulile acestuia, de materialul didactic, precum și de efortul intelectual al
copilului urmărind cu pași mici îndeplinirea scopului și sarcinilor didactice propuse.
Jocul didactic matematic : „Te rog să-mi dai...”
Scopul: verificarea numerației până la 6, respectarea principiilor gândirii logice, dezvoltarea
atenției , a spiritului de observare, fixarea unui limbaj matematic corespunzător cunoștințelor
matematice însușite în limitele 1-6, dezvoltarea dorinţei de a aplica în joc cunoştinţele
matematice dobândite.
Obiective:
- să numere corect în şir crescător în limitele 1-6;
- să utilizeze corect numeralele cardinale şi ordinale;
- să compare mulţimile prin aprecieri globale şi prin punere în corespondenţă;
- să respecte acordul numeral – substantiv;
- să numească vecinul mai mare sau mai mic al unui număr;
- să folosească un limbaj matematic adecvat;

24
- să sesizeze poziţia fiecărui număr în şirul numeric;
- să indice obiectul care ocupă un anume loc în şir ( primul, al doilea …);
- să se deplaseze pentru a se grupa corespunzător sarcinilor primite în joc;
- să participe cu interes la activitate;
- să colaboreze cu colegii pentru a rezolva sarcinile grupului.
Sarcina didactică: stabilirea locului obiectului în şirul numeric; folosirea corectă a
numeralului ordinal.
Elemente de joc: închiderea şi deschiderea ochilor, ascunderea, ghicirea întrecerea,
aplauzele, surpriza.
Tipul activităţii: consolidare
Strategia didactică:
a) Metode şi procedee: explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, problematizarea, conversaţia, jocul;
b) Mijloace de învăţământ: plicuri prinse cu magnet pe flipchart, planşe, material mărunt
(fluturi şi flori), păpuși, ursuleți, haine pentru păpuși, mașinuțe, roți, medalioane cu cifre (1-6
);
c) Forme de organizare: frontala, pe grupe, individuala.
Evaluare: continuă – prin analiza răspunsurilor şi a modului de lucru, prin observarea
comportamentului şi aprecieri stimulative.
Durata: 40-45 min
Evaluare: continuă – prin analiza răspunsurilor şi a modului de lucru, prin observarea
comportamentului si aprecieri stimulative.
I. Organizarea activității: aerisirea sălii de grupă, scăunelele aranjate în formă de semicerc,
materialele așezate pe o masă, la vederea tuturor preșcolarilor, în fața măsuței se vor aranja 6
scăunele pe care se vor așeza câte o mașinuță, o rochiță pentru păpușă, câte un ursuleț din pluș, pe
fiecare scăunel, iar în lateral avem un flipchart pe care este prins cu câte un magnet șase plicuri cu
cifrele scrise pe ele, în care vom găsi flori și fluturași, colorați în culori diferite.
Intrarea copiilor în sala de grupă se va face organizat, fiecare copil se va așeza pe câte un scăunel.
II. Captarea atenției: Le voi atrage atenția asupra faptului că eu am în piept o floare și un fluturaș,
îi întreb dacă vor să aibă și ei la fel ca mine, raspunsul fiind afirmativ, apoi le voi spune cum pot
face pentru a obține și ei o floare sau un fluturaș.

25
III. Enunțarea temei și a obiectivelor: Astăzi, la activitatea de matematică, vom desfășura un joc,
care se numește, „Te rog să-mi dai...”, prin care vom consolida cunoștințele învățate anterior (
numerele cardinale și ordinale în concentrul 1-6).
IV. Reactualizarea cunoștințelor:
Până la cât aţi învăţat să număraţi ?
Solicit un copil să numere crescător şi descrescător în limitele 1-6 .
Chem un copil să aşeze într-un şir orizontal ,,medalioanele” şi apoi să le numere .
Alt copil va trebui să aşeze deasupra şirului format ,,ursuleții de pluș ”, formând perechi între cifră
și ursuleț. Precizați câte medalioane avem? Dar ursuleți? Număraţi păpușile și rochiile !
Ce puteţi spune despre cele două mulţimi?
V. Dirijarea învățării: La semnalul meu ,toți copiii trebuie să închidă ochii. La ” o bătaie din
palme” ei trebuie să deschidă ochii și copilul denumit de mine să descopere, care mașinuță nu mai
are roata de rezervă/ ce păpușă nu mai are rochița/ sau din dreptul cărui medalion lipsește ursulețul.
VI. Jocul de probă: Mai întâi vom juca un joc de probă, pentru a verifica dacă toții copiii au
înțeles cum trebuie să rezolvăm sarcinile, cum trebuie să verbalizăm corect în limbaj matematic,
ca în final ei să primească o floare, sau un fluturaș.
De exemplu: „Izabela, te rog să-mi indici a câta păpușă și-a pierdut rochița? Cea de-a treia păpușă
și-a pierdut rochița. ” sau „Andrei, te rog să-mi indici a câta mașină nu mai are roată de rezervă?
A cincea mașină nu mai are roata de rezervă. ”, „Ștefania, al câtelea ursuleț lipsește? Lipsește
ursulețul al doilea, deoarece medalioul cu cifra doi nu mai are ursulețul”.
VII. Executarea jocului: Jocul se desfășoară până ce toți copiii au fost numiți.
După fiecare sarcină executată corect, vor merge la pliculețul cu cifra descoperită sub păpușă/
mașinuță/ ursuleț pentru a-și lua de acolo floarea sau fuluturașul. Ei vor trebui să spună ce au găsit
în plicul cu umărul..., ce culoare are floarea/fluturașul găsit.
VIII. Complicarea jocului: copiii vor trebui să urmărească jetonul cu cifra arătată de educatoare,
apoi să ducă pe masă tot atâtea păpuși, rochii, mașini, ursuleți... sau ce li se cere, apoi să spună
care sunt vecinii cifrei prezentate.
Exemplu: „Ana –Maria, te rog să-mi aduci tot atâția ursuleți cât arată cifra mea.”- mai întâi trebuie
să spună ce cifră este, apoi să meargă să aducă tot atâția ursuleți. 5 este cifra dată, iar vecinii lui
cinci sunt 4 și 6.

26
IX. Încheierea jocului: jocul se încheie cu aplauze din partea copiilor pentru colegii săi. Acum
toți copiii au în piept câte o floare/ fluturaș, câștigat prin participarea activă și atentă la activitate.
X. Evaluarea: Prin acest joc ați demonstrat că matematica este o știință foarte plăcută și pentru
voi, cei mici.
Această activitate a predominat metoda descoperirii prin deducție, deoarece permite
copilului să emită judecăți de valoare și să-și formeze deprinderea de a lucra cu ușurință punându-
se accent pe acțiunile copilului cu materialele și mai puțin pe activitatea motivațională a acțiunii,
pe formarea judecăților matematice.

Bibliografie
1. Dumitra, Magdalena, ,,Activităţile matematice în grădiniţă”- ghid prc, Editura Compania, 2005;
2. Păduraru, Veronica (coordonator), ,,Activităţi matematice în învăţământul preşcolar”- sinteze,
Ed . Polirom, 1999.

ÎNVĂȚAREA PRIN JOC LA PREȘCOLARI

Prof. Gabriela-Florentina Bîrsan, prof. Mădălina Bubuțanu,


Grădinița cu Program Prelungit nr. 12, Iași

Programul de educație preșcolară încurajează copiii cu vârste între 4 și 5 ani în a dezvolta


abilități psihomotorii, emoționale, sociale, lingvistice, cunoașterea cognitivă, cunoașterea de sine,
a vieții în societate și comunicarea. Jocul ajută la dezvoltarea copilului prin construirea
personalității; este un factor de socializare; participă la construirea cunoștințelor; este o sursă de
motivație; oferă pauze de la real și explorează imaginarul; ajută la dezvoltarea abilităților
lingvistice.
Un rol important în grădiniță îl ocupă jocul simbolic: acela de a învăța să trăiască
împreună cu alții, să construiască un prim capital de cunoaștere către descoperirea activă a lumii.
Jocurile simbolice suunt toate situațiile în care copiii inventează un scenariu și joacă povestea,
legând fantezia cu imaginația, cu sau fără material („De-a ...”).

27
Rolurile jocului simbolic sunt: de a produce plăcere; de a îmbogăți, a crește și a face
schimb de experiențe; de a comunica cu ceilalți, luându-se în considerare reciproc; de a diferenția
rolurile sociale, statutul fiecăruia; de a explora mediile de viață; de a reproduce sau a inventa noi
gesturi; de a integra personalitatea (procesul de identificare); de a permite o retragere în favoarea
observării și reflecției; de a-și controla anxietatea, a-și exprima agresiunea, a-și gestiona frustrarea.
Rolul terapeutic al jocului simbolic în preșcolari nu trebuie uitat. Copilul, fie acasă, fie
în grădiniță, se confruntă cu tot felul de probleme: separarea, venirea pe lumea a unui alt copil,
mutarea, moartea unui animal favorit sau, cel mai rău, a unui prieten sau a unei rude. Jocul simbolic
îi oferă un mijloc de a-și recâștiga echilibrul, a digera și a înțelege mai bine experiențele, ajută în
dificultăți de învățare și la rezolvarea dificultăților psihosociale, pentru o mai bună dezvoltare și
integrare socială.
Inteligența emoțională permite identificarea și gestionarea emoțiilor. A fi capabil să-ți
dezvolti inteligența emoțională înseamnă a-ți stăpâni impulsurile, a menține un echilibru
emoțional, a fi empatic și a menține relații armonioase cu ceilalți, a fi capabil să te motivezi și să
manifești perseverență în ciuda dificultăților.
Activitățile desfășurate pentru dezvoltarea inteligenței emoționale și relaționale urmăresc:
acceptarea și lipsa de judecată; dezvoltarea stimei de sine, încrederii în sine, aprecierea de sine și
a altora, sprijin reciproc; exprimarea, afirmarea; acceptarea propriilor emoții și pe cele ale altora;
gestionarea stresului; jocuri de cooperare; rezolvarea problemelor și a conflictelor. Dacă starea
emoțională a elevului este pozitivă, cum ar fi controlul impulsurilor, optimismul, speranța, atunci
performanța elevului este mai bună și succesul este mai sigur.
Trebuie nu numai să dobândim o nouă stare de spirit, ci și abilități sociale. Jocurile propun
tehnici educaționale pentru a îmbunătăți relațiile în cele mai diverse situații din viața noastră. Elevii
intră în relații, creează situații, își împărtășesc emoțiile și imaginația. Exersarea exercițiilor de
relaționare permite să se cunoască mai bine, să-și exprime potențialul și să dezvolte comunicarea
prin integrarea în același timp a corpului, a emoțiilor și a minții.
Trebuie utilizate aceste jocuri educaționale pentru a-i învăța pe copiii de grădiniță
onestitatea, responsabilitatea, compasiunea, răbdarea, reprimarea și stăpânirea emoțiilor,
exteriorizarea și vindecarea traumatismelor și multe altele. Mai jos oferim câteva idei de jocuri
educaționale pentru copiii din grădinițe, cu vârsta între 3 și 5 ani.

28
Jocul 1: „Construiți un tren!”
Cum se joacă: Veți avea nevoie de mai multe cutii de carton suficient de mari pentru ca un
copil să stea înăuntru. Planificați o varietate de consumabile de artă (marcaje, autocolante, hârtie
colorată, lipici, foarfece) și spuneți fiecărui copil să-și transforme cutia într-un vagon de tren.
Odată ce și-au decorat în afară cutiile cu roți, ferestre și orice altceva la care se pot gândi, ajutați-i
să aranjeze vagoanele unul în spatele celuilalt, apoi să se urce la bord pentru o plimbare imaginară
Ceea ce învață acest joc: perseverența.
Este în același timp un jod de rol, un joc de imaginație și îndemânare/ abilitate manuală.
Sfat: Fiți pregătiți pentru diferite călătorii în tren; copiii vor dori să se întâlnească și să călătorească
din nou și din nou în acest tren imaginar.
Jocul 2: „Cum să ne ridicăm moralul”
Cum se joacă: Pe pătrate mari de hârtie, trageți o serie de fețe cu expresii diferite, cum ar
fi nefericit, trist, furios, speriat, bolnav (cel puțin unul pentru fiecare copil care participă). Puneți
hârtiile într-un coș și cereți-le copiilor să aleagă o față și apoi să acționeze asupra sentimentului
prezentat. De exemplu, un copil „trist” ar putea pretinde că plânge. Scopul altor jucători este de a-
i ajuta să se simtă mai bine. În primul rând, trebuie să pună întrebări: „De ce ești trist? Cum te pot
ajuta?”. Apoi, copilul „trist” oferă o explicație: „Prietenul meu a fost rău cu mine”, iar ceilalți copii
dau soluții de roluri. Ei pot să-l mângâie să spună „Îmi pare rău” sau să se ofere să-i facă o prăjitură.
Ceea ce învață acest joc: empatia. Atât timp cât copiii nu știu cum e să te simți rău, ei nu înțeleg
de ce este important să îi tratăm pe alții cu respect și bunătate. Jocul urmărește emoțiile și stările
afective, conștientizarea expresiilor emoționale.
Jocul 3: „Cald sau rece”
Cum se joacă: Alegeți un copil care va fi „căutătorul”. Trimiteți-l din cameră, timp în
care ceilalți jucători ascund un obiect, cde exemplu o minge roșie. Cereți-i „căutătorului” să se
întoarcă și să găsească mingea, în timp ce jucătorii ceilalți îi dau un indiciu: „Ești mai cald” sau
„Ești rece”. Jucați până când se găsește obiectul, apoi lăsați fiecare copil să ia rolul
„căutătorului”cel puțin o dată.
Ceea ce învață acest joc: cooperarea; crește nivelul de coeziune a unui grup. Acest joc
subliniază încurajarea celorlalți jucători, fără concurență, copiii învață să se ajute reciproc într-un
mediu distractiv. De asemenea, se urmărește dezvoltarea percepției spațiale și dezvoltarea
cognitivă prin exerciții de deducție, folosirea logicii, dezvoltarea simțului orientării.

29
Sfat: Încercați să cereți copiilor să vorbească mai tare sau mai încet, în funcție de unde se află
„căutătorul": aproape sau departe de obiectul ascuns.
Jocul 4: „Văd ...”
Cum se joacă: Pe rând, jucătorii localizează un obiect din apropiere și îl descriu. „Văd ceva
verde ..." Alți jucători încearcă să ghicească ce este obiectul: „Un copac”, „Fularul colegului”.
Urmează cine ghicește.
Ceea ce învață acest joc: răbdarea. Orice joc care cere copiilor să asculte politicos, în timp
ce alți jucători sunt la rând, transformă timpul distractiv în învățare.
Sfat: Acesta este un joc bun pentru a testa în situațiile în care copiii se pot plictisi și supăra, cum
ar fi în timpul unui zbor lung cu avionul sau cu trenul.
Jocul 5: "Mamă, pot să..? "
Cum se joacă: Linia de jucători în fața dumneavoastră, aproximativ 3 - 4 metri. Spuneți
unui singur copil la un moment dat: „Maria, fă un salt înainte!” Dacă Maria răspunde: „Mama,
pot?” Puteți spune: „Da, poți.” sau „Nu, nu poți.” Dacă răspunsul dumneavoastră este „Da”,
asigurați-vă că Maria spune „Mulțumesc” înainte de a merge mai departe. Oricine își uită
manierele sau face o mișcare fără permisiune este trimis înapoi la linia de start. Continuați să jucați
până când un copil ajunge la „mama”. Dați fiecărui copil posibilitatea de a fi mama. Mama poate
fi, de asemenea, tata sau un nume!
Ceea ce învață acest joc: respectul. Copiii nu se nasc cu respect, trebuie să-i învățăm
abilitățile. Acest joc consolidează curtoazia, care este o mare parte a respectului.
Sfat: Pentru a evita frustrarea față de consecințele necunoscute („Nu știam că trebuie să vă
mulțumesc!”), explicați regulile jocului în mod clar înainte de a începe.
Jocul 6: „Privește partea bună a lucrurilor!”
Cum să joci: Începe să spui o poveste în care se întâmplă ceva negativ („Într-o zi, Sorin s-
a simțit neplăcut pentru că era prea cald afară.”). Cereți unui copil să continue descrierea cu o
întorsătură pozitivă a evenimentelor. De exemplu: „Lucrul cel mai bun a fost că în apropiere se
găsea un lac de apă dulce, în care să facă baie.” Următorul jucător introduce apoi o altă idee
negativă, la care următorul jucător răspunde pozitiv.
Ceea ce învață acest joc: optimismul.
La ce folosește: Acest joc educațional pentru copii mici îi ajută să dezvolte o viziune pozitivă,
astfel încât să poată face față mai ușor unei frustrări din viața reală.

30
Jocul 7: „Ce mă face fericit”
Cum se joacă: Faceți o listă cu cinci lucruri care vă fac să vă simțiți fericiți, cum ar fi
înghețată, zâmbete largi, zile însorite, plajă și vise dulci. Cereți-i copilului să repete aceste cinci
lucruri. Dacă o face corect, adăugați un al șaselea punct și cereți-i să o repete. Continuați să
adăugați lista până când își poate amintești totul. Apoi este rândul lui să spună cinci lucruri care îl
fac fericit și le repetați. Continuați să jucați alegând sentimente diferite (tristețe, furie, frică) și
numiți lucrurile care te fac să te simți așa.
Ceea ce învață acest joc: empatia.
La ce folosește: Acest joc îl va face să se gândească și la modul în care acțiunile sale afectează
sentimentele prietenilor, fraților și surorilor.
Jocul 8: „Nu m-am gândit niciodată”
Cum se joacă: Colectați niște obiecte de zi cu zi, cum ar fi un coș de gunoi, un pantof și un
creion. Arătați un element și cereți-i copilului să se gândească la cât mai multe utilizări din acest
obiect. Pentru coșul de gunoi, el poate avea idei cum ar fi „stai pe el”, „ascunde”, „folosește-l ca
o găleată” și „folosește-l ca tobă”. De asemenea, permiteți jucătorilor să se gândească la cât mai
multe idei pe care le găsesc într-un minut, cu un obiect diferit pentru fiecare dintre ele.
Ceea ce învață acest joc: rezolvarea problemelor.
La ce folosește: Copiii învață că este distractiv să se gândească singuri, dezvoltându-li-se în acest
fel imaginația. De asemenea, puteți utiliza această tehnică pentru a-i ajuta să vină cu opțiuni pentru
a face față certurilor dintre frați și surori sau cu care se confruntă un copil care este tachinat.
Fiecare joc poate fi urmat de un timp de schimb de idei asupra ceea ce a resimțit fiecare.
Acest timp al interiorității și al schimbului face posibilă reflectarea asupra a ceea ce s-a jucat și
asupra a ceea ce a fost înțeles și învățat în termeni de abilități emoționale și relaționale.

Bibliografie:
1. Breben, Silvia, 2010, Jocuri pentru dezvoltarea inteligenței emoționale la vârsta preșcolară și
școlară mică, Editura Reprograph, Craiova.
2. Vernon, Ann, 2006, Dezvoltarea inteligenței emoționale, Editura ASCR, Cluj-Napoca.

31
JOCUL DIDACTIC – INSTRUMENT ÎN EDUCAŢIA DE CALITATE

Prof. Coşoveanu Francesca


Liceul „Voievodul Mircea” Târgovişte

Marele filosof grec Platon afirma că „Cea mai eficientă educaţie pentru un copil constă în
joaca lui cu lucruri frumoase.” Acest citat ilustrează faptul că, încă din cele mai vechi timpuri,
jocul a reprezentat un element important în activitatea didactică astfel încât să se realizeze o
educaţie de calitate şi de durată. „Lucrurile frumoase” de care vorbea Platon nu trebuie să ne
conducă cu gândul strict la lucruri materiale, efemere de altfel, ci la mijloace şi metode didactice
interactive şi atractive pentru copii, care să le stimuleze interesul şi dorinţa de a învăţa lucruri noi
şi captivante care vor dăinui în timp.
Jocul didactic reprezintă o metodă de predare-învăţare eficientă care presupune realizarea
învăţării printr-o manieră mai uşoară, realizându-se treptat trecerea de la jocul propriu-zis la
activitatea de învăţare. Scopul jocului didactic, în general, este, în primul rând, facilitarea învăţării
anumitor noţiuni şi concepte de către elevi, în al doilea rând, formarea deprinderilor şi abilităţilor
elevilor de a realiza anumite sarcini şi, nu în ultimul rând, dezvoltarea autocunoaşterii, a încrederii
şi stimei de sine a copiilor.
Derularea activităţii de învăţare prin utilizarea anumitor jocuri se poate realiza deopotrivă
şi ca modalitate de recreere, de relaxare a elevilor atunci când aceştia prezintă semne de oboseală,
în educaţia timpurie, ţinându-se cont de faptul că, faţă de elevii claselor primare şi gimnaziale,
preşcolarii au tendinţa de a fi extenuaţi mult mai rapid atunci când volumul de informaţii şi
cunoştinţe noi este unul foarte mare. De asemenea, preşcolarii manifestă des scăderea interesului
faţă de anumite domenii, fenomene, evenimente, atunci când cadrul didactic oferă mult prea multe
informaţii noi într-un timp limitat.
În aceste contexte, jocul didactic devine o soluţie creativă şi ingenioasă în captarea atenţiei
copiilor şi transmiterea unui nou volum de cunoştinţe într-o manieră diferită şi atractivă pentru
elevi.
Activităţile derulate sub forma jocului didactic pot fi atât unele individuale care să
stimuleze creativitatea şi imaginaţia elevilor, dar şi unele de grup care să stimuleze cooperarea
dintre elevi. Grupul de elevi poate fi un mijloc benefic de formare psihosocială a elevilor ce are ca

32
scop evidenţierea personalităţilor unice ale preşcolarilor, a modalităţilor de comunicare şi
interacţiune dintre aceştia, dar şi posibilele relaţii sociale care există în mediul şcolar.
De asemenea, noţiunea de grup devine un instrument util pe care cadrul didactic îl poate
folosi pentru: învăţarea elevilor să coopereze între ei; pregătirea elevilor pentru viaţa socială;
generarea motivaţiilor interioare pentru a se remarca în cadrul grupului, clasei, poate chiar şi a
unităţii de învăţământ.
Există o multitudine de jocuri didactice care pot fi aplicate pentru a se realiza o educaţie
timpurie de calitate, acestea trebuie să fie selectate de către cadrul didactic în funcţie de specificul
clasei de elevi, personalităţile acestora, interesele şi aptitudinile copiilor, momentul oportun în care
să se deruleze activitatea sub forma unui joc, scopul jocului etc.
Printre cele mai interesante jocuri didactice care pot fi aplicate la clasă indiferent de vârsta
elevilor (preşcolari, elevi din şcoala primară, gimnazială sau liceu) şi care au ca scop principal
dezvoltarea încrederii în forţele proprii şi a imaginii de sine, dezvoltarea creativităţii şi imaginaţiei,
cooperarea elevilor în vederea realizării sarcinilor de lucru, pregătirea pentru societate şi
dezvoltarea relaţiilor sociale se pot enumera:
„Vocabularul emoţiilor”
Pentru a facilita interacţiunile dintre elevi, aceştia se pot împărţi în grupuri de câte 4 – 6
persoane. Fiecare elev extrage un bileţel pe care este trecută o emoţie cum ar fi fericire, tristeţe,
dezamăgire, frustrare, încântare etc. Elevul care a extras bileţelul trebuie să mimeze emoţia scrisă
astfel încât colegii săi să poată ghici despre ce emoţie este vorba înainte de a ghici grupurile
adverse. Pentru elevii din învăţământul preşcolar cadrul didactic poate să comunice emoţia
elevului care trebuie să mimeze.
Scopul jocului: dezvoltarea relaţiilor interumane; stimularea imaginaţiei elevilor;
dezvoltarea gândirii; dezvoltarea limbajului non-verbal; înţelegerea diferitelor emoţii pe care le
experimentează individul; autocunoaşterea.
„Zodiile”
Elevii primesc sarcina de a se aşeza într-un cerc în funcţie de data naşterii fără a comunica
verbal între ei, folosind doar limbajul non-verbal. La finalul jocului profesorul verifică dacă elevii
au îndeplinit sarcina de lucru întrebându-i ziua şi luna în care s-au născut.
Scopul jocului: dezvoltarea comunicării non-verbale; dezvoltarea relaţiilor dintre elevi şi
familiarizarea acestora între ei; învăţarea lunilor anului calendaristic (pentru învăţământul

33
preşcolar şi se poate omite aranjarea în funcţie de ziua naşterii); învăţarea cifrelor, a numerelor şi
a ordinii crescătoare a acestora (pentru învăţământul primar).
„Surpriza”
Cadrul didactic aduce în clasă o cutie frumos aranjată şi le cere elevilor să ghicească ce se
poate afla în interiorul acesteia. Pe parcurs, profesorul intervine cu câteva indicii: „Este un lucru
special!”, „Este un lucru unic!”, „Este un lucru deosebit!”. După ce au epuizat diferite variante
pentru secretul aflat în cutie, cadrul didactic le cere elevilor, pe rând, să vină şi să vadă ce se află
în cutie, dar fără a divulga secretul colegilor. În cutie se află o oglindă care reflectă imaginea
copiilor, aceştia fiind lucrul „special, unic şi deosebit”.
Scopul jocului: dezvoltarea încrederii în forţele proprii şi a imaginii de sine; dezvoltarea
personală; stimularea creativităţii şi imaginaţiei elevilor; stăpânirea exprimării emoţionale.
Pe lângă jocurile amintite anterior, o serie de jocuri didactice au fost desfăşurate în
activitatea de predare-învăţare care au avut un impact favorabil asupra elevilor, aceştia fiind
încântaţi de rezultate, dorindu-şi în continuare să mai participe la activităţi similare. De asemenea,
aceste jocuri se pot aplica atât în educaţia timpurie, cât şi în cazul elevilor din ciclul gimnazial şi
liceal. Printre aceste jocuri amintim:
,,Cine sunt eu?”
Acest joc este util în special în momentul începerii unui nou an şcolar şi a unei etape noi
în învăţământ (grupa mică la grădiniţă, clasa 0 şi clasa I, clasa a V – a, clasa a IX – a), şi mai ales
atunci când în clasă, indiferent de ciclul de învăţământ apar mai mulţi elevi noi. Elevii clasei se
aşează într-un cerc şi fiecare trebuie să spună cum îl cheamă, ţara de unde provine (ţara poate fi
fictivă pentru unii elevi) şi ceea ce îi place, folosind iniţiala numelui prenumelui pentru a enunţa
ţara şi hobby-ul. De exemplu: Mă numesc George, vin din Germania şi îmi place gimnastica.; Eu
sunt Cristina, vin din China şi îmi place ciocolata.
Scopul jocului: dezvoltarea abilităţilor de comunicare între elevi; familiarizarea elevilor cu
noua structură a clasei şi cu elevii noi; cunoaşterea locurilor geografice (pentru orele de geografie
activitatea poate fi mai creativă dacă se introduce în joc noua regulă ca locurile de provenienţă să
nu se repete); dezvoltarea relaţiilor sociale dintre elevi; identificarea noilor pasiuni, hobby-uri
comune.

34
„Ai încredere în mine!”
În funcţie de condiţiile meteorologice activitatea se poate desfăşura fie în sala de clasă, sala
de sport, fie chiar în curtea şcolii. Colectivul de elevi este împărţit în 4 grupe. Profesorul aranjează
locul unde se va desfăşura activitatea amplasând câteva obstacole în calea elevilor: un scaun, o
bancă, un ghiozdan, un caiet sau o carte, o minge etc. Pe rând, fiecare elev este legat la ochi şi
condus prin labirintul creat de către un alt coleg.
Scopul jocului: dezvoltarea relaţiilor sociale dintre elevi; creşterea încrederii în colegii din
clasă; dezvoltarea simţului orientării în spaţiu; obţinerea unor relaţii armonioase între elevi.
„Ce îţi doreşti?”
Elevii primesc sarcina din partea cadrului didactic de a se gândi, individual, la un lucru pe
care aceştia şi-l doresc. Dorinţele sunt scrise pe bileţele adezive, post-it, şi sunt lipite fie pe tablă,
fie pe o filă A3. După ce fiecare elev şi-a notat dorinţa, profesorul citeşte, pe rând, fiecare dorinţă,
elevii având sarcina de a ghici cui îi aparţine dorinţa respectivă. În preajma sărbătorilor de iarnă,
pe tablă se poate desena un brad gol de Crăciun pe care elevii să-l împodobească cu dorinţele lor.
Scopul jocului: exprimarea liberă a dorinţelor şi nevoilor; cunoaşterea elevilor între ei;
familiarizarea elevilor cu existenţa diferitelor tipuri de nevoi; ierarhizarea dorinţelor şi nevoilor în
funcţie de importanţă şi prioritate; dezvoltarea relaţiilor sociale dintre elevi; dezvoltarea
autocunoaşterii.
În concluzie, se poate afirma faptul că jocul didactic, utilizat în momentele oportune, poate deveni
un instrument important în realizarea unei educaţii de calitate de către cadrul didactic. Educaţia de
calitate presupune, pe de o parte, dobândirea de noi cunoştinţe de către elevi într-o manieră
interesantă şi atractivă care să stimuleze dezvoltarea interesului pentru diferite discipline de studiu,
şi, pe de altă parte, formarea de noi deprinderi, comportamente, aptitudini şi atitudini care să
rămână întipărite în memoria elevilor „supravieţuind după ce tot ce a fost învăţat a fost uitat”, aşa
cum afirma psihologul american B. F. Skinner.

Bibliografie:
1.Baban, Adriana, 2008, Consiliere educaţională. Ghid metodologic pentru orele de dirigenţie şi
consiliere, Editura Imprimeria „Ardealul”, Cluj-Napoca;
2.Chioncel, Nicoleta, 2007/2008, Educaţie interculturală, Universitatea din Oradea;

35
3.Golu, Pantelimon; Verza Emil; Zlate, Mielu, 1993, Psihologia copilului (Învăţare-dezvoltare) –
Manual pentru clasa a XI – a, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
4.Stănculescu, Elena, 2008, Psihologia educaţiei. De la teorie la practică, Editura Universitară,
Bucureşti.

SERBĂRILE ȘCOLARE –ACTIVITĂȚI EXTRAȘCOLARE REALIZATE


PRIN JOC

Prof. Bardos-Micu Cristina-Alina


Liceul Teoretic George St. Marincu, Localitatea: Poiana Mare, Dolj

„Copilăria este o lume de miracole și de uimire a creaţiei scăldate de lumină, ieşind din
întuneric, nespus de nouă și proaspătă uluitoare.” (Eugen Ionescu)
Pornind de la cuvintele lui Eugen Ionescu putem spune că educația începe cu vârsta
copilăriei. Educaţia timpurie porneşte de la ideea că vârstele mici constituie baza personalităţii, iar
pentru reuşita educaţională a copilului, este necesar să fie antrenaţi toţi actorii cu care acesta
interacţionează, începând cu membrii familiei, personalul din instituţiile de educaţie preşcolară şi
terminând cu comunitatea.
Jocul, prieten nelipsit al copilului, îmbinat cu învățarea, dar și cu creația, reprezintă pentru
perioada preșcolară și școlară, principala activitate, o formă de manifestare fără bariere geografice
ori religioase, o activitate care îi reunește pe copii și în același timp îi reprezintă. În decursul jocului
copilul acționează asupra obiectelor din jur, cunoaște realitatea, își satisface nevoia de mișcare,
dobândește încredere în forțele proprii, își îmbogătește cunoștințele.
Principiul învăţării prin acţiune (prin joc) asigură şi totodată presupune participarea
conştientă a elevilor în procesul de predare-învăţare, de instruire şi autoinstruire, de educaţie şi
autoeducaţie.
Activităţile extraşcolare ca formă de învățare prin acțiune, au o mare contribuţie în
dezvoltarea personalităţii copilului, deoarece implică în mod direct copilul prin personalitatea sa.
M-am oprit aici la serbările școlare ca formă de învățare prin joc educativ.

36
Având un caracter atractiv, la serbări elevii participă, într-o atmosferă de voie bună şi optimism,
cu însufleţire şi dăruire, luând poezioarele sau rolurile, ca o joacă la început (mai ales pentru copii
de vârste mici). Însă pentru cadrele didactice serbările şcolare contribuie la acumularea de
cunoştinţe şi la lărgirea orizontului de cunoaştere al copiilor. Înţelegând şi memorând poezii, texte
ale scenetelor sau cântece se dezvoltă memoria şi limbajul. Această formă de învăţare este
condiţionată de dezvoltarea atenţiei.
Serbările contribuie la stabilirea unei legături între cunoaşterea artei şi practicarea ei. Dacă
luăm ca exemplu scenetele la sărbătorile din preajma marilor sărbători, ele produc în sufletul
copiilor și-n mintea lor puternice trăiri creștine. Tradițiile la Nașterea Domnului (La Crăciun) și
Învierea Domnului (de Paște) împletesc și obiceiuri creștine dar și laice, ajutându-ne să vedem
aceaste sărbători în altă lumină, mai complexă și mai încărcată de semnificații. Ca și creștin, cred
că scenetele cu temă religioasă sunt edificatoare pentru copii, iar pentru părinți un puternic imbold
de a merge la Biserică și a celebra marile sărbători ale creștinătății, cu gândul la formarea pentru
viață.
Indiferent de lungimea scenetei, părinții în fiecare an așteaptă bucuria manifestată de
copilașii care primesc cadourile ca răsplată după recitarea rolului sau poezioarei de la serbare, iar
scenetele au devenit o tradiție frumoasă (de așteptare a Moșului de Crăciun, sau a iepurașului de
Paște) an de an.
Pregătirea elevilor pentru serbare constituie un aspect tot atât de important ca şi pregătirea
pentru fiecare lecţie în parte, dacă ne referim la cadrul instituționalizat - școala.
Această cerinţă se traduce într-o acţiune ce cuprinde mai multe momente:
- comunicarea din timp a datei când va avea loc serbarea;
- comunicarea temei, cunoaşterea din timp a acesteia orientează şi menţine interesul, ceea
ce favorizează receptarea, sporeşte eficienţa învăţării.
Desfăşurarea serbării cuprinde de asemenea mai multe etape:
- perioada de pregătire a serbării, implicit a scenetei, dorinţa de succes, sudează colectivul,
impulsionează în mod favorabil, face ca elevul să trăiască clipe de desfătare sufletească;
- desfășurarea programului - fiecare copil trebuie să aibă un loc bine definit în cadrul
programului pentru a se simţi parte integrantă a colectivului, să fie conştient că şi de participarea
lui depinde reuşita serbării.

37
Jocul ca activitate recreativ – instructivă este preferat de preșcolari și școlari. Știm cu toții
că copiii preferă să se joace tot timpul. Jocul, chiar și în timpul realizării scenetelor provoacă bună
dispoziție, oferindu-i acestuia posibilitatea de a uita de toate obligațiile stresante, oferindu-i mai
multă poftă de viață.
Dacă avem grijă ca obiectivele instructiv-educative să primeze, dar să fie prezentate în mod
echilibrat și cu momente recreative, de relaxare, atunci rezultatele vor fi întotdeauna deosebite. În
cadrul serbărilor copii se deprind să folosească surse informaționale diverse, să întocmească
colecții, să sistematizeze date ”învață să învețe”.
Prin faptul că în asemenea activități se supun de bună voie regulilor, asumându-și
responsabilități, copiii se autodisciplinează. Cadrul didactic are, prin acest tip de activități,
posibilități deosebite să-și cunoască preșcolarii, respectiv școlarii, să-i dirijeze, să le influențeze
dezvoltarea, să realizeze mai ușor și mai frumos obiectivul principal al grădiniței și al învățământul
primar – pregătirea pentru viață.
Prin conţinutul bogat şi diversificat al programului pe care îl cuprinde serbarea şcolară
valorifică varietatea, preocuparea intereselor şi gustul copiilor.
Serbarea - această activitate extracurriculară - evaluează talentul, munca şi priceperea
colectivului clasei şi transformă în plăcere şi satisfacţie publică străduinţele colectivului clasei şi
ale fiecărui elev în parte.
Elevii au nevoie de joacă, de acţiuni, care să le lărgească lumea lor spirituală, să le
împlinească setea de cunoaştere, să le ofere prilejuri de a se emoţiona puternic, de a fi în stare să
iscodească singuri pentru a-şi forma convingeri durabile. Aceste acțiuni (jocuri) se pot aplica cu
succes la grădiniță dar și în clasele primare, deoarece sunt factorii educativi cei mai apreciaţi şi
mai accesibili sufletelor copiilor.
Educaţia este posibilă la toate vârstele, dar pentru realizarea ei este necesar sinergismul
între harul divin şi strădaniile pentru desăvârşire a celor educaţi. Este bine să cultivăm calităţi
morale ca: integritatea, fermitatea, perseverenţa, deoarece ele îmbracă pe posesori cu o putere
irezistibilă – o putere ce-i întăreşte să facă binele, să reziste răului şi să suporte împotrivirea -
întocmai ca Cel care este” Lumina Lumii" –Domnul nostru Iisus Hristos.

38
Bibliografie:
1. Ciolan, Laura, 2007 , “Dezvoltarea educaţiei timpurii. Aplicaţii privind mangementul
proiectelor”, Editura Universităţii din Bucureşti;
2. Cucoş, Constantin, 1999, Educaţia religioasă, Repere teoretice şi metodice, Editura Polirom;
3. Toma, Claudia; Prisacaru, Maria; Bolboacă, Elena, 2002: ”Primii artiști-Teatru pentru copii”,
Editura Aramis, Bucuresti;
4. https://www.didactic.ro/materiale/115840_rolul-serbarilor-in-educatia-elevilor.

ÎN LEAGĂNUL COPILĂRIEI

Prof. Carp Ionela-Adriana,


Liceul Tehnologic de Mecatronică și Automatizări Iași

Motto: ”Copiii nu se joacă: ei trăiesc şi aceasta le pare un joc adulţilor.” Gilbert Cesbron

Ceea ce ştim, credem şi gândim despre copil se reflectă în tot ceea ce facem pentru el.
Niciodată nu vom putea şti totul despre copil, dar cu cât ne vom apropia mai mult de el şi îl vom
înţelege mai bine, cu atât vom învăţa mai multe despre ceea ce ar trebui să facem pentru a-l ajuta
să crească şi să se dezvolte la nivelul întregului potenţial de care dispune.
În educaţie nu există reţete! Există experienţă acumulată, există idei şi teorii bazate pe noi
cercetări, există practici confirmate în timp care şi-au demonstrat avantajele, există valori,
principii, reguli, dar nu există reţete. Pentru că fiecare copil este unic, pentru că fiecare grup de
copii este unic, pentru că fiecare cadru didactic este unic, pentru că fiecare familie este unică -
pentru fiecare în parte aplicîndu-se metode specifice de educaţie!
De aceea succesul educaţiei se bazează pe adaptarea demersului educaţional la necesităţile
individuale ale fiecărui copil. Ideile au ca reper primordial COPILUL!
Ştiinţific este demonstrat, că primii trei ani de viaţă sunt decisivi, critici în formarea abilităţilor
mintale la copii, a personalităţii şi comportamentului.

39
Cuvântul "joc", moștenit din latinescul "iocus" (glumă, șotie, distracție), a preluat în limba
română și sensul substantivului latin "ludus" care desemna, deja în antichitate, o gamă vastă de
manifestări populare, începând cu scenele de amuzament din viața cotidiană și terminând cu
manifestări cu caracter sportiv, militar sau religios, ale unui oraș, ținut sau imperiu.
Jocul are o putere imensă în viața copiilor. Există o strânsă interdependență între
evenimentele de la începuturile învățăturii copilului și succesele și insuccesele din viitoarea
activitate educațională.
Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și de operațiuni care urmăresc obiective de
pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a corpului.
Elementul de joc imprimă acestuia un caracter mai viu și mai atrăgător, aduce varietate și o stare
de bună dispoziție funcțională, de veselie și de bucurie, de destindere, ceea ce previne apariția
monotoniei și a plictiselii, a oboselii.
Copiii prin naștere au tendința de a învăța și a descoperi, de a ști și de a cerceta. In joc
există libertatea spiritului care permite copilului să caute și să descopere noi idei. Există o tendință
de implicare personală, de control și dirijare. Jocul este un mod natural care determină copilul să
lucreze în grup.
Copiii, majoritatea timpului liber și nu numai, și-l petrec jucându-se. Jocul reprezintă
pentru copii o modalitate de a-și exprima propriile capacități. Prin joc, copilul capată informații
despre lumea în care trăiește, intră în contact cu oamenii și cu obiectele din mediul înconjurător și
învață să se orienteze în timp și spațiu. Putem spune că jocul este "munca copilului".
O perioadă mai lungă de joc pregătește copilul pentru intrarea cu succes într-o lume
din ce în ce mai complexă de cuvinte și simboluri.
Ca educatori ai copiilor mici, ar trebui să îmbogățim cunoștințele copilului cu materiale
pe care el le poate folosi jucându-se. Ar trebui să folosim toate ocaziile pentru a dirija atenția
copilului spre obiectele și evenimentele naturale petrecute în mediul său, care pot stimula și
satisface curiozitatea sa, timp în care se dezvoltă încrederea și entuziasmul.
În copilărie învățătura este naturală și spontană. Copilul învață pentru că-i place o
activitate de cunoaștere. Curiozitatea și gândirea care-l stimulează în joc sunt parte integrantă din
plăcerea sa de a învăța.
Copilul învață prin cunoașterea lumii proprii. Prin joc copilul se aventurează în necunoscut.

40
Devenindu-i mai conștient și mai familiar mediul său înconjurător, el începe să cunoască lumea
prin noi modalități. Își folosește imaginația pentru a umple golurile dintr-un obiect, folosind
obiecte simple, natural (pietre, bețe, apa), învățând astfel să facă diferențe bazate pe experiențele
sale. Face comparații, observă noi proprietăți și învață să le explice sieși și altora. Analizează noile
sale experiențe și se bucură, împărtășind și altora și discutând rezultatele sale.
În copilărie, copilul se familiarizează prin joc cu noțiunile de greutate, măsurare, sunete,
obiecte vii. Din experiența căpătată prin joc, copilul dobândește o gândire mai profundă, idei și
concepte abstract.
Prin joc copilul este un inițiator în propria sa lume. Jocul determină creșterea încrederii în
sine a copilului, cât și dorința de autodepășire lăsându-i libertatea de a-și folosi fantezia și
imaginația pentru propria sa plăcere și a altora. Jocul îl ajută să-și dezvolte acuitatea observativ-
motrică, să-și coordoneze mișcările.
Prin joc, copilul își câștigă încrederea în sine pentru integrarea în societate, se dezvoltă și
învață amuzându-se. Pentru el, nu există diferențe între a se juca și a învăța. Copilul învață, de
asemenea, prin manevrarea obiectelor sau ideilor pe care vrea să le cunoască. Din acest motiv, el
are nevoie și dorește să fie activ. Inteligența se construiește plecând de la coordonarea și de la
repetarea acestor acțiuni, fizice sau mentale.
Jocul are un rol fundamental în dezvoltarea copilului. Este dovada bunei sale sănătăți
fizice, psihice și intelectuale. Este cel mai bun mijloc pentru învățare, căci prin joc, copilul învață
ușor, fără să-și dea seama. Pe lângă plăcere, jocul îi permite copilului mic să-și stimuleze corpul
și organele de simț. Ii dă ocazia să parcurgă un mare număr de informații și are o formidabilă
valoare de antrenament.
Prin joc, copilul învață să se concentreze, să-și respecte partenerul de joacă, să construiască, să-
și dezvolte și să-și structureze imaginația.
Toți copiii au o poftă nebună de a se juca și de a învăța, dar le place mai ales să fie cu
adulții. Copilul progresează și învață, în măsura în care i se întreține motivația. Această
motivație va fi mult mai puternică dacă i se propun activități pe care le poate face, pe care le simte
la îndemână.
În sens contrar, va fi pus într-o situație riscantă, chiar de eșec și rezultatele obținute vor fi
contrare celor așteptate: copiulul se va interioriza, își va pierde încrederea în el și nu va mai vrea

41
să învețe cu adultul. Din contra, dacă se află în situația de reușită, este bine să fie felicitat, să fie
mândru de el, aceasta motivând și dorința de a face mai mult.
Jocul este definit de psihologul elvețian Jean Piaget drept un "exercițiu funcțional" cu rol
de "extindere a mediului", o modalitate de transformare a realului, prin asimilare și de acomodare
la real, deci un mijloc de adaptare.
În evoluția jocului, Piaget delimitează trei mari categorii de joc: jocul exercițiu, jocul
simbolic și jocul cu reguli. Putem spune că jocul devine la vârsta preșcolară o condiție importantă
pentru evoluția sa ulterioară, iar lipsirea de joc sau de resursele necesare desfășurării lui (timp,
spațiu, jucării, aprobarea și asistența adultului) determină apariția unor carențe în dezvoltarea
personalității, chiar dacă lipsa jocului a fost compensată de abordarea altor forme de educație.
Copiii care se joacă par a fi inepuizabili, pierd măsura timpului, absorbiți cu totul de joc.
Jocul deși activitate ce nu exclude dificultățile, apare și ca o formă de odihnă.
Se spune destul de des că, înainte de o anumită vârstă, "totul era o joacă". In realitate, nimic
nu este numai o joacă. Primii ani au un rol esențial în dezvoltare și nu trebuie subestimat nimic din
ceea ce s-ar putea face cu copilul mic în această perioadă, care i-ar permite acestuia să-și
construiască baze solide pentru viitor.
Dezvoltarea creierului este cu atât mai rapidă cu cât copilul este mai mic și este aproape
completă înainte ca acesta să meargă la școală. Atât calitatea cât și cantitatea primelor experiențe
stau la baza dezvoltării mentale viitoare.
”Participaţi la jocul copilului dacă vă acceptă; jucaţi-vă efectiv cu copilul, stimulaţi-l să
manipuleze obiecte şi situaţii, diversificîndu-i modalităţile de joc; folosiţi materiale potrivite
pentru nivelul de dezvoltare a copilului şi stimularea lui; materialele alese să fie colorate, sigure şi
durabile; planificaţi activităţile în aşa fel încît copilul să-şi antreneze cît mai multe abilităţi; atrageti
copiii să se joace dacă este nevoie; apreciaţi mereu pozitiv eforturile copilului în joc; extindeţi
acţiunile copiilor şi propuneţi şi altele; fiţi în permanentă căutare de noi modalităţi prin care să
facem jocul copiilor pe măsura posibilităţilor acestora; acordaţi timp suficient şi spaţiu ambiental
într-un mediu curat şi securizant unde jocul să fie o experienţă benefică şi sigură.” (După PETI:
Educaţie Timpurie Individualizată// Ghid pentru educatoare.UNICEF-CNETIF, Chişinău, 2000).
Copilăria reprezintă pentru oricine un tărâm de poveste. Nimeni nu ştie când începe şi când
se termină. Ştim doar că ne trezim într-o bună zi oameni mari şi ne tot amintim apoi ce frumos era
şi cât de fericiţi eram în acel rai care nu se mai întoarce.

42
Bibliografie:
1. Bacus, Anne, 2012, Jocuri pentru copii de la o zi la șase ani, Ed. Teora
2. Ginott, G. Haim, 2018, Între părinte și copil, Ed. Humanitas
3. Schulman Kolumbus, Elinor, 1998, Didactica preșcolară , Ed.Integral
4. Culegere metodică editată de Revista de Pedagogie, Copilul și jocul
5. Revista învățământului preșcolar, Nr.1-2/1992
6. GHIDUL cadrelor didactice pentru educaţia timpurie şi preşcolară, Ministerul Educaţiei şi
Tineretului al Republicii Moldova, UNICEF, Chişinău, 2000
7. http://www.scritub.com
8. http://ziarullumina.ro/copilaria-de-ieri-copilaria-de-azi

CĂI ŞI MIJLOACE DE MUZICALIZARE LA PREŞCOLARI


ŞI CICLUL PRIMAR

Prof. Crăciun Petruța-Laura


Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău

Există la ora actuală în cadrul grădiniţelor, obiceiul de a cânta în cor, tare, cât mai tare, cu
linii melodice asemănătoare, fără sunete cu înălţimi concrete şi mergând pe principiul imitaţiei
dupâ educator. Este regretabil, deoarece unii copii de vârstă mică pot avea aptitudini reale pentru
studiul muzicii. A încerca să explici înălţimea unui sunet, la o vârstă aşa de mică 3, 4 sau 5 ani,
presupune o cunoaştere profundă a însuşrilor vocale de care dispune un copil. Este recomandată
audiţia câtor mai multe cântece din repertoriul studiat de educatori, astfel ca auzul muzical să
prindă contur. Educatorii care au pregătirea necesară în acest sens, vor face uz de o colecţie de
C.D-uri pe care o vor folosi ca material didactic în spaţiul rezervat muzicii. Evident, cu timpul îşi
vor da seama care copii par mai atraşi şi care resping, apoi vor lucra mai intens cu prima categorie
pentru a le stimula dorinţa de a cânta şi de a se asculta. Va exista un program de lucru ce va fi
respectat, cam în aceeaşi zi a săptămânii şi la aceeaşi oră. Creativitatea educatorilor se va împleti
cu cea a copiilor, de la receptarea auditivă, a unei melodii simple, se va purcede la forma jocului

43
muzical prin mişcări ale degetelor mâinii care simulează un sunet mai acut sau mai grav, prin
jocuri de rol, imaginaţia fiind reprezentată printr-o multitudine de posibilităţi.
Dacă fiecare unitate de învăţământ preşcolar ar fi dotată măcar cu o pianină în stare bună
de funcţionare şi educatorul să aibă cunoştinţe pianistice, lecţiile de muzică ar fi mai calitative şi
mai originale, copiii ar putea învăţa construcţia instrumentului şi chiar să primească noţiuni
pianistice elementare. Sunetele grave vor fi recunoscute şi diferenţiate de cele acute prin diverse
emiteri individuale, apoi simultane (într-o fază mai avansată), copilul simţind că face parte din
jocul respectiv. Nu este indicată acompanierea cântecelor pentru început, auzul muzical va trebui
determinat „să lucreze”. De asemenea, pentru evidenţierea ritmului, se vor propune anumite
mişcări şi bătăi din palme, adultul implicându-se alături de copii, încercând să-i facă pe aceştia să
execute cu precizie şi corectitudine.
Se va marşa pe necesitatea formării, susţinerii auzului muzical incipient, educatorul fiind doar un
exponent al acestui proces, nicidecum nu se va da ca exemplu personal (pentru a fi imitat!).
O serie de însuşiri caracteristice omului de la catedră în lucrul cu prescolarii:
disponibilitatea afectivă, inteligenţă, seriozitate, implicare, creativitate şi pragmatism, comunicare
instrumentală direct îndreptată în susţinerea unui proces sistematic de învăţare.
În ceea ce priveşte ciclurile şcolare primar, gimnazial şi liceal, s-a constatat o diminuare a
efectului numeric faţă de anii anteriori. Principalul factor motivaţional îl constituie perspectiva
socială a locurilor de muncă în domeniu, a salarizărilor non-sustenabile unui trai decent (sectorul
învăţământ, cultură). Părintii nu mai au încredere într-o pregătire artistică tradiţională. Influenţa
şcolilor din afara ţării, migraţia pentru o viaţă mai bună, i-a făcut pe aceştia să compare sistemele
diferite de educaţie. Pentru cei mai mulţi care revin în ţară după un număr de ani petrecuţi în afara
graniţelor, reintegrarea în şcoala de muzică este benefică. În pofida tuturor comparaţiilor, şcoala
românească mai deţine oameni entuziaşti, corecţi, cu conştiinţă profesională şi dorinţă de afirmare
prin elevii cu care „ies la rampă”.
Pentru a atrage un număr mai important de copii în clasa I, la şcola de muzică, trebuie să
existe proiecte de parteneriat cu grădiniţele, să se facă schimburi de experienţă, profesorii vizitând
unităţile preşcolare, să testeze aptitudinile muzicale ale copiilor. Vor fi organizate spectacole,
audiţii, recitaluri în care vor performa elevii buni cu palmares competiţional.
O altă categorie o formează elevii care termină ciclul primar instrumental, iar din clasa a-
V-a renunţă, în favoarea artelor plastice sau se transferă la alte şcoli. Profesorului de instrument îi

44
revine sarcina, deloc uşoară, de a convinge elevii respectivi şi pe părinţii lor să rămână la şcoala
de muzică, chiar să continuie activitatea instrumentală sub pretextul muzicalizării. Este adevărat
că, în cele mai multe situaţii achiziţiile instrumentale, pianistice nu sunt complete, deprinderile au
de suferit, elevii nu se prezintă la nivelul minimal al anului de studiu, dar trebuie găsite pretexte
viabile, eventual să li se sugereze să frecventeze cursuri de alt gen de muzică (uşoară, folk,
populară, etc.) în paralel cu studiul instrumentului (la şcoală).
Programa de specialitate va fi adaptată, se va reduce numărul lucrărilor pentru verificare şi
examen, se va pune accent pe cântatul la 4 mâini, pe studiul intens al disciplinei teorie şi solfegii
chiar acompanierea unor lucrări facile, scurte, scrise pentru alte instrumente (muzică de cameră,
citire de partituri).
În perspectiva dezvoltării muzicale, orientarea spre secţiile teoretice (la liceu, facultate),
profesorului îi revine munca de susţinere, încurajare, implicare şi stimulare a capacităţilor elevilor.
O altă sugestie ar fi integrarea unor lucrări de muzică uşoară, populară, folk etc, în studiul
la instrument (transcripţii, reducţii, adaptări), direcţionarea spre audiţii şi concerte sinfonice (live)
apoi scrierea unor scurte recenzii despre ceea ce au ascultat, aprecierile fiind scrise conform cu
opiniile personale, a cunoştinţelor de specialitate dobândite până la momentul respectiv. Din
rândul acestor elevi se vor detaşa mai târziu melomanii de calitate, cei care vor preţui clipele unicat
din sălile de concerte, pe care le oferă muzica adevărată.
În concluzie, scopul final al menţinerii elevilor în şcoala de muzică este continuarea istorică
a educaţiei muzicale instrumentale cu rezonanţe în şlefuirea personalităţii umane.

Bibliografie:
1. Bălăn, T. H. – 1966, Principii de pianistică, edit. Muzicală, Bucureşti;
2. Bentoiu, P. – 1975, Gândirea muzicală, edit. Muzicală, Bucureşti.

45
JOCUL DIDACTIC ÎN PREDAREA LIMBII ROMÂNE

prof. Géczi Liliana,


Grădinița P. P. Orsolya, Oradea

Jocul este activitatea cea mai îndrăgită de către copii și din acest motiv poate avea cea mai
mare valoare formativă în activitatea instructiv-educativă din grădiniță. În perioada preșcolară
jocul este o necesitate psihologică a copilului, care predomină toate activitățile acestuia, sub
influenţa jocului se formează, se dezvoltă şi se restructurează întreaga activitate psihică a copilului.
Chiar și copiii de vârste mai mari sunt încă atrași de activitățile desfășurate sub formă de joacă, și
aceștia fiind mai interesați de învățarea prin metodele interactive, care implică interactivitatea,
participarea directă a celor instruiţi în procesul de predare-învăţare. Jocul didactic poate duce la
asimilarea noţiunilor mult mai uşor, creând un mediu relaxat de învăţare şi contribuind la
dezvoltarea imaginaţiei, a aptitudinilor şi creativităţii elevilor.
Învăţarea prin intermediul jocului didactic, mai ales la vârstă şcolară mică, este una din
dezideratele pedagogiei moderne şi postmoderne, deoarece lecţiile organizate pe baza jocului oferă
un cadru propice pentru învăţarea activ - participativă, stimulând creativitatea şi imaginaţia
elevilor.
Jocul didactic este cel care imprimă activităţii un caracter mai atrăgător, aducând starea de
bună dispoziţie , favorizând astfel parcurgerea drumului spre atingerea obiectivelor.
Predarea limbii române pentru minorități întâmpină o serie de dificultăți, care însă pot fi
depășite cu mai mare ușurință aplicând metoda jocului didactic. De aceea, prezenta lucrare propune
ca alternativă utilizarea jocului didactic în activitatea de învăţare a limbii române în grădinițele cu
predare în limbile minorităților naționale, în special al celor maghiare.
Predarea limbii române la grupele cu predare în limba maghiară trebuie să țină cont de
faptul că unii copii se întâlnesc foarte rar cu limba română, mai ales cei care trăiesc în zone unde
populația maghiară este preponderentă, iar alți copii o aud doar când își însoțesc părinții la
cumpărături sau în alte medii publice, unde aceștia trebuie să vorbească limba statului. Există însă
și copii care provin din familii bilingve sau care sunt deja vorbitori avansați de limba română,
având prieteni români cu care exersează regulat vorbirea în limba română.

46
În cazul copiilor din grădinițele orașului nostru, Oradea, astfel și cei din grupa pe care o
conduc, putem întâlni toate categoriile sus menționate. Ba, chiar sunt în grupă și copii cu ambii
părinți români, care nu vorbesc deloc limba maghiară, doar limba română, și doresc să învețe limba
maghiară. Acești copii din urmă sunt un mare ajutor pentru noi toți, deoarece copiii se ajută
reciproc în însușirea limbii necunoscute, sunt permanent puși în situația necesității utilizării limbii
noi, îmbogățind astfel vocabularul și activizând permanent vocabularul pasiv.
Dezvoltarea comunicării în limba română este prevăzută în curriculumul pentru educație
timpurie, iar ca mod de atingere a obiectivelor se propune activitatea de limba română odată sau
de două ori pe săptămână. Însă pentru atingerea unor rezultate mai bune, aceste ocazii nu sunt
suficiente. Limba română trebuie să apară în toate momentele zilei, nu numai la domeniile
experiențiale, ci și în cadrul jocurilor și activităților liber alese și a celor pentru dezvoltarea
personală. Pentru obținerea celor mai bune rezultate trebuie să recurgem la realizarea obiectivelor
prin activitatea cea mai îndrăgită de copii, adică jocul.
Prin joc se stârneşte curiozitatea, se dezvoltă imaginaţia şi creşte motivaţia, copiii simt că
nu mai sunt constrânşi, iar activitatea devine un mod de a se relaxa şi de ce nu, chiar de a se distra.
Jocul este o activitate creativă şi recreativă prin care copiii devin implicaţi în procesul educativ,
iar informaţia este reţinută mai uşor. Buna dispoziţie este esenţială în timpul orelor de limba
română. Jocul este cu siguranţă veselie, distracţie, libertate şi poate marea fericire a copiilor. Jocul
mai poate fi şi modul cel mai bun de a-i educa pe copii, ocazia cea mai bună de a-i ajuta să crească,
să înveţe.
Jocul previne și alungă monotonia activităților, de aceea el poate fi aplicat în orice etapă a
lecției şi la orice tip de lecţie. Jocurile implică ideea de cooperare şi comunicare, acestea trebuie
să fie cuvintele cheie ale unui joc. Pentru a propune un joc copiilor, un profesor trebuie să
pregătească activitatea dinainte, deoarece chiar dacă pentru copii pare doar un simplu joc, cadrul
didactic urmăreşte ceva atunci când îl propune. Trebuie avute în vedere obiectivele lecţiei şi scopul
utilizării jocului respectiv, trebuie să existe o legătură între joc şi problematica învăţată. Este
necesar să se ştie resursele necesare (materiale, temporale, umane etc.) în desfăşurarea activităţii.
Ca activitate specifică, jocul se bazează pe o seriozitate organizatorică şi pe câteva reguli şi
caracteristici stimulative şi îmbietoare la angajare: surpriza, întrecerea, mişcarea, distracţia. În
funcţie de natura jocului, copilul îşi formează abilităţi fizice şi psihice, îşi îmbogăţeşte volumul

47
cunoştinţelor despre lumea înconjurătoare, îşi dezvoltă limbajul, imaginaţia, îşi formează trăsături
pozitive de caracter.
Folosirea jocurilor implică de asemenea şi unele dezavantaje. În primul rând, în timpul
jocului copiii pot deveni gălăgioşi iar acesta poate fi un eşec, de aceea trebuiesc stabilite regulile
de la început. Întrucât majoritatea jocurilor se desfăşoară în echipe (sau perechi), există riscul ca
doar cei mai buni elevi din fiecare grupă să rezolve cerinţele jocului iar ceilalţi membri să şi le
însuşească fără să le fi înţeles. Acest lucru poate fi evitat dacă profesorul le solicită acestor copii
să ofere alte exemple. Un alt dezavantaj este că unii copii consideră că ideea de joc implică faptul
că nu trebuie să fie atenţi şi la corectitudinea exprimării. De asemenea există riscul ca copiii să
folosească numai limba nativă în interiorul grupului atunci când se pregătesc pentru soluţionarea
cerinţei iar profesorul trebuie să le menţioneze că e necesar să se vorbească în limba română oricât
de des este posibil.
În următoarea parte iată câteva exemple de jocuri care pot fi utilizate cu succes în predarea limbii
române pentru minorități:
Jocurile de mișcare cu text și cânt, cum ar fi Am pierdut o batistuță, Iepuraș în iarbă,
Țăranul e pe câmp, Podul de piatră, Ne jucăm, ne jucăm sunt bine cunoscute și des utilizate pentru
dezvoltarea vorbirii în limba română.
Un rol deosebit îl au jocurile de rol, unde se crează situații diverse pentru activizarea
vocabularului pasiv, dar și pentru îmbogățirea acestuia.
Aceste tipuri de exerciţii contribuie la formarea deprinderilor de a formula corect o între
bare și de a da răspunsuri adecvate situaţiei de comunicare. Dialogul oral purtat în timpul
jocului se desfasoară în diverse situaţii cotidiene, care îl vor ajuta pe copil și când iese în afara
grădiniței.
Jocurile cu onomatopee (ex. imitarea animalelor: oac, oac, mor, mor, a sunetelor din jur:
poc etc.), jocul : Ce fac și cum fac? (Câinele latră: ham, ham, ham, Ploaie cade: pic, pic, pic),
repetarea unor poezii și cântece ritmice contribuie în mod direct la dezvoltarea auzului
fonematic.
Pentru a obișnui copiii să folosească sinonime, omonime, antonime putem folosi jocuri
de genul: Cum se mai poate spune? (stradă- uliță- drum), Ce spun eu și ce spui tu? (eu spun
mic, tu vei spune mare), Ce mai înseamnă? (Păr =parte componentă a corpului, pom fructifer)
Iată și alte jocuri pentru dezvoltarea vorbirii în limba română:

48
-Mima- un copil mimează un cuvânt, ceilalți trebuie să o ghicească.
-Potriviți cuvintele!- se cere copiilor, să găsească o activitate pentru fiecare obiect reprezentând
unelte de uz gospodăresc. Se folosesc jetoane reprezentând ciocan, fier de călcat, cleşte, maşina
de spălat, telefon, iar ei să găsească acţiunea potrivită. Exemplu: „cu ciocanul batem cuie”, „cu
fierul de călcat călcăm haine”, „cu cleştele scoatem cuie”, „cu maşina de spălat spălăm rufe”, „cu
telefonul vorbim”. În acest fel nu numai că pregătim însuşirea verbului ca parte de vorbire dar ne
şi uşurăm activitatea de formare (alcătuire) a propoziţiilor simple.
-Unde este? sau Cum este?- li se cere copiilor să dea răspuns la întrebări puse de conducătorul
jocului, de exemplu: Unde este ursulețul? Ei vor răspunde în propoziții întregi.
-Adevărat sau fals?
-Zboară, zboară.
-Prinde mingea și spune… un animal, o floare etc.
-Ghici ce poveste este?
-Ghici despre cine sau ce vorbesc?
-Continuă poezia începută!
-Cuvântul interzis
-Ce știi despre…?
-Concurs de ghicitori, și altele.
Jocul didactic este o metodă care produce satisfacţie prin el însuşi, nu doar prin rezultatele
lui. Este foarte eficient în dezvoltarea vorbirii în limba română a copiilor aparținând altor
minorități. Jocul reprezintă un factor care îi poate atrage şi implica în acelaşi timp pe copii în aceste
activități, deoarece jocul didactic oferă copilului cadrul adecvat, prielnic, pentru o acţiune
independentă, creatoare. Din fericire există o mare diversitate de jocuri didactice care pot ajuta
învățarea mai ușoară a limba române. Depinde de noi, cadrele didactice cât de des și cât de eficient
le utilizăm în activitatea noastră instructiv - educativă.

Bibliografie :
1. 2001, Învăţarea activă - ghid pentru formatori şi cadre didactice, Bucuresti, M.Ed.C;
2. 2008, Curriculum pentru învăţământul preşcolar (3-6/7 ani);
3. Dr. Kagan Spencer: Kooperatív tanulás (Învăţare prin cooperare), 2004, Editura Önkonet,
Budapesta;

49
4. Vasile Fluieraş; Paideia şi gândire critică, 2009, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca;
5. Vasile Fluieraş; Teoria şi practica învăţării prin cooperare, 2009, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
Napoca.

JOCURI PENTRU DEZVOLTAREA COMUNITǍȚII DIN GRĂDINIȚĂ

PIPP Horváth Márta-Borbála


Grǎdinița cu Program Prelungit Zerind, jud. Arad

După cum știm, cea mai apropiată cale spre copii este prin joc. Prin jocurile lor ajungem
să le cunoaștem gândurile, să înțelegem lumea lor interioară și să aflăm ce le ocupă. În jocurile lor,
ei încearcă să "se joace" pe ei înșiși. În același timp, jocul copilului este socializant. Socializarea
este un proces prin care indivizii dobândesc cunoștințe, abilități și stări care îi fac capabili să devină
membri ai diferitelor grupuri și societății. Experiența comună dintr-un grup oferă un fel de
securitate, prin urmare copiii își schimbǎ calitatea de comportament, ei devin membri activi ai
comunitǎții.
Sensul cuvȃntului de comunitate, dupǎ formularea lui Körmöczi Katalin este: "Forma de
coexistență și cooperare între oameni dezvoltatǎ ȋn cursul timpului istoric. Caracteristici
generale: interes comun, valori comune, obiective comune, decizii comune, eforturi comune și
conștientizarea existenței lor - conștiința de noi".
Scopurile formării comunitǎțiii sunt de a face copiii din grup să se cunoască reciproc, să
leagă noi prietenii, să se alăture grupului, să se poate juca împreună și să se ajute reciproc. Prin
intermediul jocurilor comune, copiii ȋși dezvoltă empatia, se cunosc ȋntre ei, exploateazǎ
momentele facilitative și cele distructive din cadrul colaborǎrii, se formeazǎ un nou sistem de
relație socialǎ ȋn grup.
Ce jocuri vor ajuta grupului să devină o comunitate reală și ca copiii sǎ fie membri activi
ai comunității? În general, jocurile în care sunt implicați toți membrii grupului. Cu toate acestea,
la ȋnceput unii copii pot doar să se uite la procesul jocului, să fie mai liniștiți, mai rezervați, dar
mai devreme sau mai târziu se vor deschide chiar și ei, participȃnd cu plǎcere la jocul comun al
grupului. Iatǎ cȃteva idei de joc.

50
1. Jocul tăcerii
Copiii stau în jur pe scǎunele. În mijlocul covorului educatoarea plasează diferite materiale,
obiecte, fructe, etc. Lȃngǎ covor se așeazǎ o pǎturǎ mare. Sarcina jocului: cȃnd se ȋncepe muzica,
copiii trebuie să stea liniștiți, nu e voie sǎ vorbească. Primul copil alege un singur obiect din
mijlocul covorului și ȋl așeazǎ pe pǎturǎ dupǎ preferințǎ. Apoi vine vecinul, care alege de asemenea
un obiect pe care ȋl plaseazǎ în mod arbitrar. Copiii, pe rȃnd, așeazǎ cȃte un obiect. Este important,
ca nimeni sǎ nu atingǎ de obiectele pe care colegii le-au plasat deja pe pǎturǎ. Jocul se continuǎ
pȃnǎ la terminarea obiectelor din mijlocul covorului. Atunci educatoarea oprește muzica și îi
întreabă pe copii: ,,Oare ce ați construit?,, Copiii, ȋn mod voluntar, povestesc despre formele,
creațiile realizate.
Variantǎ: același joc cu diferența, că fiecare copil poate sǎ aleagǎ dupǎ preferințǎ cuburi,
lego-uri, forme geometrice, alte obiectele aflate în mijlocul covorului, dar acum, odată cu
ȋnceperea muzicii, copiii lucrează independent pe o bucatǎ micǎ de textil (de exemplu o batistǎ sau
un șervețel). Dupǎ oprirea muzicii se termină jocul, iar copiii prezintǎ construcțiile realizate.
2. De ce ai ales acest obiect?
Copiii stau în jur pe scǎunele. Educatoarea plasează obiecte diferite ȋn mijlocul covorului,
de exemplu cheie, colier, batistă, creioane, autocolant, geantă, imagine mică, carte, cutie etc. dar
niciuna sǎ nu fie jucǎrie propriu-zisǎ. Copiii aleg unul dintre obiecte și apoi trebuie să spună de ce
au l-au ales, cum și unde s-ar putea utiliza, etc. Pe urmǎ obiectele se pun ȋnapoi, iar copiii pot sǎ
aleagǎ alt obiect.
3. Sǎ facem ordine!
Educatoarea numește patru-cinci lideri de grup, ȋn funcție de mǎrimea grupului, care trag
dintr-un coșuleț foi de hȃrtie cu semnul colegilor. Astfel se formeazǎ la ȋntȃmplare patru-cinci
echipe. Fiecare lider primește cȃte o cutie de culoare diferită. Sarcina este de a aduna cȃt mai
repede cuburile, legou-rile, formele geometrice colorate aruncate pe covor și prin salǎ potrivite
culorii cutiei primite.
4. Povestea grupului
Copiii stau în jur pe scǎunele. Educatoarea începe o poveste: ,,A fost odatǎ, ca niciodatǎ
un ursuleț…,, și apoi rostogolește o minge copilului care trebuie să continue povestea ȋnceputǎ. La
un semn prestabilit (de exemplu un fluierat, clopoțel, bǎtaie din palmǎ, etc.) copilul povestitor
rostogolește mingea la un coleg care continuǎ povestea. Dacă cineva nu poate sau nu vrea să

51
povesteascǎ, atinge umǎrul vecinului, indicând că i-a dat ocazia povestirii. Este important ca copiii
să fie conștientizați ȋncǎ de la ȋnceput de faptul că aceasta va fi o poveste scrisă în comun.
5. Cartea grupului
Copiii desenează individual pe o filǎ A/4 pe subiectul: ,,Ce este bun la grădiniță?,, După
ce au terminat, educatoarea îi întreabǎ pe copii, unul câte unul, ce au desenat și ce cred ei că este
bun la grădiniță? Răspunsul copiiilor este notat pe spatele desenului. La sfȃrșit se capseazǎ foile
ca o carte, iar copiii se așeazǎ pe scǎunele într-un cerc. Cartea circulǎ ȋn jur, din mȃnǎ ȋn mână,
fiecare copil răsfoiește, cautǎ desenul propriu și povestește colegilor, ce crede el că este bun la
grădiniță.
6. Scoală-te, Ionicǎ!
Copiii stau în jur pe scǎunele. Fiecare dintre ei își lasă capul în jos și ȋși ȋnchide ochii, parcǎ
ar dormi. Educatoarea se adresează copiilor unul câte unul cu următorul dialog:
Educatoare: ,,Scoală-te, Ionicǎ!,, (merită sǎ fie spus numele adevǎrat al copilului).
Copil: ,,Cu ce sǎ mǎ scol?,,
Educatoare: ,,Cu o legumă/animal sǎlbatic /pasǎre / animal acvativ / mijloc de transport / etc.!,,
Copil: ,,Varzǎ.,,
Educatoare: ,,Poți să te trezești.,,
Dacă răspunsul nu este corect, educatoarea spune: "Mai odihnește-te un pic" și mai tȃrziu
revine sǎ-l trezeascǎ copilul cu o altă sarcină. Jocul se terminǎ, cȃnd se trezesc cu toții.
7. Roșu-galben-verde
Copiii stau în cerc ȋn picioare. La ȋnceput se stabilește cȃte o mișcare asociată fiecǎrei
culoare. De exemplu: Roșu – formați acoperiș cu cele douǎ palme deasupra capului; Galben –
așezați mȃinile pe șold; Verde – poziția de genuflexiune. Educatoarea spune culorile alternativ, iar
copiii trebuie să-și arate mișcările prestabilite. Oricine face o mișcare greșitǎ, picǎ din joc și se
așeazǎ pe covor. Variantǎ: Se poate juca și cu trei bulinuțe de culoare potrivitǎ, fǎrǎ sǎ mai fi zis
culoarea cu voce tare.
8. Amestecați-vǎ, grupați-vǎ!
Pentru joc este nevoie de un spațiu liber conform mǎrimii grupului. La instrucțiunea
educatoarei: "Amestecați-vǎ!" preșcolarii se plimbǎ liber cȃte unul, apoi în conformitate cu o nouă
instrucțiune ,,Grupați-vǎ cei cu pǎrul blond! / …cei cu pantaloni albaștri! / cei care au pe ei
culoarea roșie! / etc.,, copiii se grupeazǎ ȋntre ei.

52
9. Ascultǎ-mǎ bine!
Copiii stau în jur pe scǎunele. Educatoarea vorbește în diferite stiluri și volum. De exemplu,
pune o întrebare într-o voce moale, liniștitǎ, strigȃnd, cu voce înaltǎ sau joasă, repetȃnd fiecare
cuvȃnt de cȃte două ori, etc. Copiii trebuie să răspundă în același mod la vocea și tonul observat.
10. Marea călătorie
Copiii stau în jur pe scǎunele. La începutul jocului educatoarea spune: "M-am hotǎrȃt să
plec ȋn cǎlǎtorie, așa că mi-am luat valiza și mi-am ȋmpachetat o bluzǎ, pantaloni. Ce sǎ mai iau
cu mine?" Apoi toată lumea pune ceva în valiză, descoperind regula. Dacă este potrivit,
educatoarea răspunde că "Da, o voi lua cu mine", dacă copilul greșește, educatoarea zice: "Nu o
voi lua acum sau nu am nevoie de el acum". Jocul se continuă până când toată lumea pune ceva în
valiză. Variații: poate fi ambalat astfel haine, animale domestice, animale sălbatice, vehicule,
fructe, legume, jucǎrii, haine, etc.

Bibliografie:
1. Körmöci, Katalin,2015 Óvodapedagógiai kislexikon, Editura Flaccus Debrecen;
2. Kőrösi, Adrienn, 2013, Játékgyűjtemény bölcsődei korosztállyal foglalkozó pedagógusoknak,
szülőknek, Editura Neteducatio Kft. Budapest;
3. Nótinné Csikós, Marianna, 2017, Közösségépítő játékok az óvodában, Editura Neteducatio
Kft. Budapest;
4. Siket, Judit, 2011, Ötlettár 6-10 évesek részére, Editura Neteducatio Kft. Budapest.

53
VALENŢELE INSTRUCTIV – EDUCATIVE ALE JOCULUI DIDACTIC

Prof. Nicolae Alexandra Mihaela


Școala Gimnazială I.C. Lăzărescu, Țițești, Jud. Argeș

Metoda didacticǎ reprezintǎ o cale de acţiune comunǎ ȋntre profesor și elevi, care conduce
la realizarea obiectivelor didactice urmǎrite, un instrument cu ajutorul cǎruia elevii, sub
ȋndrumarea profesorului, ȋși ȋnsușesc/aprofundeazǎ cunoștinţele, ȋși formeazǎ și dezvoltǎ
deprinderi, capacitǎţi, comportamente, atitudini, competenţe.
Metodele didactice au urmǎtoarele funcţii:
Funcţia cognitivǎ – metodele didactice organizeazǎ, dirijeazǎ cunoașterea de cǎtre elevi,
permit elaborarea de noi cunoștinţe;
Funcţia operaţionalǎ – metodele reprezintǎ instrumentul care asigurǎ relaţia elevului cu
conţinutul asimilat; la nivelul procesului didactic intermediazǎ relația dintre obiectivele didactice
și rezultatele vizate;
Funcţia normativă – metoda didacticǎ ȋi arată elevului cum să învețe ,iar profesorului cum
sǎ predea pentru a atinge obiectivele;
Funcţia motivaţionalǎ - metoda de ȋnvǎţǎmânt stimulează curiozitatea, interesul, dorinţa
elevului de a cunoaște.
Integrarea jocului didactic în activitatea de învăţare a şcolarului mic este de natură să
contribuie la realizarea unor importante obiective ale formării personalităţii copilului. Acesta
trebuie să desfăşoare o activitate care să-i solicite efortul în cooperarea cu ceilalţi copii, cu
învăţătorul şi nu doar reproducerea mecanică a ceea ce a învăţat.
Învăţarea prin efort personal şi în grup, prin manifestarea independenţei în acţiune, gândire
şi exprimare, însoţită de satisfacţie, va fi temeinică şi va genera noi interese de cunoaştere. În joc
putem sugera copiilor să încerce să exploateze mai multe alternative, să selecteze cele mai
favorabile soluţii. Învăţătorul trebuie să realizeze echilibru între preocupările pentru formarea
gândirii logice, raţionale şi flexibile, fluide, creatoare, depăşind înţelegerea eronată potrivit căreia
libertatea de manifestare şi creaţie a copilului se dezvoltă spontan.
Teoria şi metodica jocului au un ecou în organizarea asistenţei sociale a copiilor, dar şi în
îmbunătăţirea integrării elevilor în regimul şcolar, făcând-o mai lesnicioasă şi mai eficientă.

54
De altfel, practica de zi cu zi demonstrează formatorilor că simpla alternare a activităţilor,
deşi e necesară, nu e suficientă pentru a înviora şi stimula activitatea de învăţare, mai ales la vârsta
claselor primare. Jocul îndeplineşte spectaculos această preocupare pedagogică. E o mare artă şi,
în acelaşi timp, multă ştiinţă în a construi strategii de învăţare la diferite categorii de copii pe
sistemul jocului. Numai cei care se familiarizează cu psihologia jocului şi cu metodologia lui în
procesul instruirii pot obţine performanţe.
Cu alte cuvinte, metodica jocului ne ajută să elaborăm anumite procedee de învăţare bazate
pe joc, în care acesta nu se confundă în nici un caz cu joaca. Înţelegem, cu ajutorul metodicii
jocului, că aceasta e integrată organic în viaţa şi activitatea omului, iar joaca nu este altceva decât
un simplu divertisment al comportamentului uman.

JOCURI DIDACTICE PENTRU DEZVOLTAREA LIMBAJULUI ŞI COMUNICĂRII


Grupa mică
1. Cocoşul și Gâsca
Sarcina didactică: recunoaşterea păsării, denumirea acesteia, imitarea sunetelor emise,
construirea unei propoziţii simple care să se refere la acţiunea percepută.
Regulile jocului: copiii imită sunetele emise de păsările care apar pe rând la teatrul de păpuşi.
Copilul numit enunţă acţiunea şi o execută împreună cu întreaga grupă.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului: Aşezarea copiilor se poate face în
semicerc sau ca la vizionările de spectacole pe 4-5 rânduri a câte 4-5 scaune, astfel încât toţi să
aibă scena în faţa ochilor.
Jocul se desfăşoară prin prezentarea, pe rând, a celor două păsări în cadrul teatrului de păpuşi.
Educatoarea poate motiva sosirea lor. Cu această ocazie se precizează şi denumirea lor, mai ales
pentru gâscă, pasăre mai puţin cunoscută de către copiii de 3-4 ani. După denumirea celor două
păsări se pot face câteva exerciţii de pronunţare corectă a sunetelor prevăzute c şi g. Educatoarea
prezintă modul de articulare: se va urmări ca limba să fie retrasă spre fundul cavităţii bucale. În
cursul jocului vor fi executate, cu cele două păsări, diferite acţiuni menţionate mai sus. Copilul
solicitat va răspunde indicând ce face pasărea, după care grupa va imita mişcarea şi va pronunţa
onomatopeea corespunzătoare.

55
NOTĂ: Copiii care au dificultăţi în pronunţarea consoanelor c-g, vor fi solicitaţi să încerce
articularea, prin poziţia gurii larg deschise, limba ghemuită în fundul cavităţii bucale, în timp ce,
cu degetul mare şi cel arătător îşi palpează, apăsând uşor regiunea superioară a gâtului.
2. Focul și Vântul
Sarcina didactică: redarea corectă a unor sunete isolate şi a sunetelor din componenţa unor
cuvinte.
Regulile jocului: copiii reproduc, prin mişcări şi onomatopee, fenomenele despre care se relatează
în povestirea educatoarei, respectând sensul acesteia.
Indicaţii pentru organizarea şi desfăşurarea jocului: Copiii vor sta, fie pe scăunele, fie pe covor
în semicerc. În introducerea activităţii se vor reactualiza reprezentările despre foc şi vânt, cerându-
se copiilor să reproducă onomatopeele fâşş-fâşş, vâjj-vâjj. În acest scop se vor prezenta, pe rând,
cele două ilustraţii şi se vor denumi fenomenele: foc şi vânt. În continuare, educatoarea introduce
exerciţiile de pronunţare în contextual unei poveşti simple.
Regula jocului cere copiilor ca atunci când povestea se întrerupe, ei să reproducă sunetele
corespunzătoare fenomenului enunţat în contextul poveştii. De exemplu: „În casă s-a făcut frig.
Mama a pus lemne în sobă şi a aprins focul. Focul făcea….....”. Copiii vor imita zgomotul focului.
„S-au ars lemnele şi focul s-a stins, apoi tata, a ieşit în curte să aducă altele. Afară era frig şi bătea
vântul...........”. Copiii vor reproduce mişcarea vântului, zgomotul produs de acesta (vâj-vâj).
Povestea poate continua sau poate fi reluată într-o altă formă asigurându-se repetarea pronunţării
de către copii a sunetelor corespunzătoare.
În partea a doua a jocului educatoarea imită unul din fenomenele discutate mai sus, iar
copiii formulează propoziţii simple în legătură cu acţiunea percepută: „focul arde” sau „focul face
fâşş-fâşş” (educatoarea şi copiii mimează acţiunea de aprindere a focului) sau „vântul bate”
(educatoarea şi copiii leagănă puternic braţele deasupra capului). În pronunţarea onomatopeelor
care încep cu consoanele f-v, se recomandă articularea exgerat conturată prin aducerea buzei
inferioare sub incisivii superiori.
Bibliografie:
1. Cerghit, I., 2006, Metode de învățământ, Iași, Editura Polirom;
2. Păiși L., Ezechil, L., 2014, Laborator preșcolar, București, Ed. V∫
3. Tudor, S.L., 2011, Selecția, structurarea și combinarea eficientă a strategiilor didactice.
Modele teoretice și practice, Pitești, Editura Universității Pitești.

56
DEZVOLTAREA EMOŢIONALĂ LA PREŞCOLARI PRIN JOC

Prof. Nadiu Monica


Grădiniţa P.P.1 Sântana – structura a Lic. Teh.,,Ştefan Hell’’Sântana, jud. Arad

Dezvoltarea emoţională are un rol esențial în menținerea stării de sănătate mentală. Ea


influențează dezvoltarea și menținerea relațiilor sociale. Competenţa emoţională se referă la
capacitatea de a recunoaște și interpreta emoțiile proprii și ale celorlalți, precum și la gestionarea
corectă a situațiilor cu conținut emoțional.
Competenţele emoţionale sunt împărţite în trei categorii:
✓ Trăirea şi exprimarea emoţiilor;
- conștientizează trăirile emoționale proprii;
- transmite adecvat mesaje cu încărcătură emoțională; manifestă empatie.
✓ Întelegerea şi recunoaşterea emoţiilor;
- identifică emoțiile pe baza indicilor non-verbali; denumește emoțiile;
- înțelege cauzele și consecințele emoțiilor.
✓ Reglarea emoţiilor.
- utilizează strategii de reglare emoțională adecvate vârstei.
Jocul reprezintă cea mai importantă sursă de învăţare pentru copii şi principala lor
preocupare la vârsta preşcolară. Prin joc copiii învaţă nu numai despre regulile sociale şi modul de
interacţiune cu ceilalţi, dar şi despre manifestarea adecvată a emoţiilor.
Între 2 şi 4 ani, copiii încep să vorbească despre propriile emoţii. La această vârstă
identifică şi diferenţiază expresiile faciale ale emoţiilor de bază (furie, tristeţe, frică şi bucurie).
Copiii la această vârstă manifestă accese violente de furie şi teamă de separare.
De la 4 la 5 ani, identifică şi diferenţiază expresiile faciale ale mai multor emoţii, precum
furia, tristeţea, frica, ruşinea, mândria, vina şi chiar după tonul vocii.
De la 4 la 6 ani, preşcolarii pot lua în calcul şi factorii situaţionali, nu doar expresiile
faciale. Datorită dezvoltării intense a limbajului, copiii pot identifica şi denumi majoritatea
emoţiilor, se dezvoltă empatia, adică abilitatea de a fi interesaţi şi de a înţelege emoţiile celorlalţi.

57
Pe măsură ce copiii cresc, discuțiile despre emoții sunt integrate în conversațiile zilnice,
în citirea poveștilor, în discuții despre evenimente ce urmează să se întâmple, în istorii personale
etc. Rolul acestor conversații pentru înțelegerea emoțiilor derivă din:
a) creșterea competențelor lingvistice, care oferă un fundament lexical pentru împărtășirea
experiențelor psihologice care sunt, de altfel, foarte dificil de definit, înțeles și comunicat celorlalți.
b) faptul că adulții vorbesc cu copiii despre oameni.
Odată ce copilul învaţă să numească emoţiile, să vorbească despre emoţii şi să folosească
limbajul emoţional, el trebuie să înveţe să îşi regleze atât emoţiile, cât şi comportamentul.
În continuare prezint un joc didactic pe care l-am desfăşurat la grupa mare, de recunoaştere
a emoţiilor de bază de către preşcolari.

Titlul jocului: ,,Cutia cu sentimente’’


Grupa: Mare
Scop: Consolidarea cunoştinţelor copiilor referitoare la emoţii şi sentimente; Diferenţierea stării
emoţionale şi exprimarea ei de către preşcolari.
Sarcina didactică:
✓ Recunoaşterea unor emoţii de bază de către preşcolari.
Regulile jocului:
✓ Copiii vor alege pe rând câte un jeton din ,,Cutia cu sentimente’’;
✓ Copiii vor împărtăşi emoţiile cu ceilalţi preşcolari povestind o întâmplare referitoare la
imaginea de pe jeton;
✓ Copiii vor identifica emoţiile personajelor din poveştile cunoscute şi vor asocia jetonul
corespunzător.
Obiective operaționale:
✓ Să recunoască şi să descrie verbal imaginea emoţiei de pe jeton;
✓ Să – şi împărtăşească emoţiile cu ceilalţi preşcolari;
✓ Să manifeste receptivitate la emoţiile celorlalţi.
✓ Să identifice emoţiile personajelor din poveştile cunoscute şi să ascocieze jetonul
corespunzător emoţiei.
Elemente de joc: cutie, jetoane emoţii, planşe scene din poveşti, mânuirea materialelor, aplauze.
Resurse materiale:

58
✓ Cutie
✓ Jetoane emoţii
✓ Planşe scene din poveşti
Desfășurare:
Educatoarea pune la dispoziţia copiilor o cutie în care se găsesc mai multe jetoane pe care sunt
reprezentate diferite stări emoţionale. Copiii pe rând vor alege un jeton şi îşi vor împărtăşi emoţiile
cu ceilalţi copiii, vor povesti o întâmplare referitoare la imaginea de pe jeton. În complicarea
jocului se vor folosi planşe cu scene din diferite poveşti cunoscute de ei, iar pe baza întrebărilor
copiii vor identifica trăirea personajelor în scena ilustrată.

Bibliografie:
1. Ştefan A. Catrinel & Kallay Eva ( 2007) - ,,Dezvoltarea competenţelor emoţionale şi sociale
la preşcolari,,, Editura ASCR, Cluj Napoca.

59
DE LA JOC LA ÎNVĂŢARE ÎN EDUCAŢIA TIMPURIE

Ed. Muraraşu Maria & Ed. Cuciureanu Lăcrămioara


Grădiniţa cu p.p. nr.8 /Şcoala Gimnazială nr.1 Dorohoi jud. Botoşani

Jocul este forma de activitate dominantă în copilărie, dar nu trebuie să lipsească de-a lungul
întregii vieţi. Este necesară dezvoltarea laturii ludice a personalităţii pentru a putea privi soluţiile
cu fantezie şi inventivitate. Jocul este prezent în mediul instituţional al grădiniţei, dar continuă în
toate mediile sociale în care se formează şi alături alături de învăţare, muncă şi creaţie este una
dintre activităţile umane fundamentale. Deoarece grădiniţa este instituţia specializată în formarea
fizică şi intelectuală a copiilor trebuie să cultive jocul şi învăţarea ca forme dominante de
organizare a activităţii, prin care se lărgeşte orizontul vieţii copilului şi nu ca simple momente
recreative.
Copiii trebuie să înveţe jucându-se deoarece jocul este activitatea prin care copilul
cucereşte încredere în forţele sale, îi stimulează interesul şi curiozitatea favorizând acumularea
unei mari cantităţi de cunoştinţe într-un timp redus. Prin joc copilul învaţă cu plăcere, îşi dezvoltă
şi modelează procesele afectiv-emoţionale, se dezvoltă atât fizic cât şi moral, îşi formează
personalitatea. Dacă copiilor nu li se acordă ocazia discuţiei, a investigaţiei, a acţiunii, învăţarea
nu are loc. Relaţia între învăţarea sistematică şi joc constituie suportul de bază a activităţii
instructiv-educative din grădiniţă.
Funcţiile jocului:
1. Funcţia de adaptare - se manifestă prin asimilarea realităţii fizice şi sociale şi prin acomodarea
eu-lui la realitate. În joc copilul preşcolar transpune impresii dobândite în mediul extern, fizic şi
social, reuşind astfel să interiorizeze realitatea şi să se adapteze la nivelul cerinţelor acesteia. Pe
parcursul creşterii vârstei se observă o creştere a capacităţii copilului de a transpune rapid şi
concret în joc elemente ale realităţii: roluri, conduite, acţiuni. De exemplu în jocul de rol ,,De-a
constructorii,, li se cere copiilor să construiască din cuburi un magazin, un aeroport, o sosea. Acest
joc influenţează conduita copiilor deoarece ei îşi atribuie roluri de: director, sef de şantier,
constructori şi ţin sub observaţie construcţiile. Construiesc obiectele în mai multe variante, le
analizează, le dă un calificativ, fiecare respectându-şi rolul. La începutul vârstei preşcolare, trăirile

60
realităţii prin joc sunt totale, adică copilul nu distinge între situaţia reală şi cea imaginară dar pe
măsură ce copilul devine conştient de propria lui persoană şi de modelul pe care îl imită, cele două
planuri ale realităţii şi ficţiunii se delimitează.
2. Funcţia formativă - cunoaşterea prin experienţa directă, oferită prin joc, presupune implicarea
capacităţilor perceptive, a abilităţilor de reacţie, a capacităţilor de raţionare, şi a posibilităţilor de
comunicare, ce sunt exersate şi îmbogăţite în plan cantitativ şi calitativ. În faţa problemelor adesea
reale pe care le impune jocul, copiii îşi exersează capacitatea de analiză a posibilităţilor de
rezolvare şi de punere în practică a unor soluţii optime fără de care jocurile n-ar putea continua.
3. Funcţia informativă - prin joc copilul dobândeşte informaţii, noţiuni, concepte, necesare pentru
a înţelege şi integra în lumea reală. Investigând realităţi diverse, copilul manipulează, alege,
ordoneză, clasifică, măsoară, se familiarizează cu proprietăţile diverselor lucruri şi capătă
cunoştinţe. 4.
Funcţia de socializare - prin joc copilul îşi adaptează acţiunile proprii la acelea ale unui partener
de joc, grupul de copii, îşi asumă responsabilităţile propriului comportament şi respectarea
convenţiilor comportamentale impuse de situaţii.
5. Funcţia de relaxare a psihicului - copilul transpune în joc trăiri, sentimente, impresii, temeri,
gânduri, atitudini, conflicte intrapsihice sau interrelaţionale.
În continuare voi prezenta câteva exemple de jocuri desfăşurate de mine în activitatea
didactică după o clasificare a jocurilor:
1. Jocurile de creaţie: sunt activităţi prin care copiii prelucrează şi transpun în plan
imaginar impresiile pe care le au despre lumea înconjurătoare, având libertatea de a-şi alege tema,
subiectul şi regulile jocului. Jocurile de creaţie pot fi exprimate atât printr-o creaţie cu obiecte şi
materiale, categorie ce integrează jocurile de construcţie cât şi ca o creaţie prin rol.
În categoria jocurilor de creaţie prin rol se identifică două variante de joc: jocuri cu subiecte
alese din viaţa cotidiană: ,,De-a mama,, ,,De-a doctorul,, ,,De-a gospodinele,,. La jocul ,,De-a
şoferii,, copiii au construit singuri garajul, parcarea, şi-au ales maşinuţile pe care să le conducă
respectând anumite reguli de circulaţie. Jocul ,,De-a cofetarii,, (pentru pregătirea unei salate de
fructe) se organizează înaintea activităţii de observare a fructelor de toamnă şi oferă copiilor
posibilitatea de a observa însuşirile caracteristice ale fructelor (formă, mărime, culoare, gustul).
Prin joc copiii respectă regulile de igienă, folosesc un limbaj specific prin asumarea rolurilor de
cofetar, consumator. Jocul ,,De-a magazinul de jucării,, copilul care interpretează rolul de vânzător

61
trebuie să aranjeze marfa pe rafturi, să afişeze preţurile, să vorbească frumos cu clienţii, astfel îşi
educă voinţa, îşi dezvoltă simţul de ordine, îşi îmbogăţeşte cunoştinţele, utilizează corect formulele
de adresare, îşi îmbogăţeşte vocabularul.
Jocurile cu subiecte din viaţa cotidiană reflectă prin conţinut experienţele directe trăite de
copil şi le dezvoltă imaginaţia. Un rol important în desfăşurarea acestor jocuri îl are materialul
folosit care trebuie să fie bogat şi variat(costumaţii, diferite truse, material din natură). A doua
variantă din cadrul jocurilor de creaţie prin rol o reprezintă jocurile cu subiecte din poveşti şi
basme: ,,De-a Scufiţa Roşie,, ,, De-a capra cu trei iezi,, ,,De-a turtiţa,, Prin aceste jocuri copiii
asimilează caracteristicile unor obiecte, situaţii, roluri sociale, încorporare a evenimentelor trecute
şi de completare a realităţii.
Dramatizarea se desfăşoară după ce copiii ştiu bine textul însuşit anterior prin povestiri,
repovestiri, lecturi după imagini, vizionarea diafilmului. Prin dramatizări se fixează cunoştinţele
copiilor despre poveştile cunoscute, despre personajele din poveşti, le dezvoltă şi îmbogăţeşte
vocabularul, le dezvoltă trăsături de voinţă şi caracter, spiritul de echipă, îi învaţă să se exprime în
propoziţii corecte din punct de vedere gramatical, folosind unele replici ale personajelor.
2. Jocurile de construcţie îi oferă copilului satisfacţia îndeplinirii unei sarcini şi a
aprecierii produsului obţinut, produs ce poate deveni un stimul pentru continuarea activităţii de
joc. Exemple: ,,Maşina pompierilor”, ”Casa bunicii”, ”Vaporul”, ”Parcul de joacă”, ”Sania lui Moş
Crăciun”.
Jocurile de construcţie implică acţiunea de construire, deci prezintă elemente de construcţie
asemănătoare muncii din viaţa omului şi au o tematică progresivă odată cu înaintarea copiilor în
vârstă iar imaginaţia lor creatoare este în plină ascensiune.
Preşcolarii îşi pot construi singuri jucăriile pentru alte jocuri cum ar fi: Copiii vor construi
un vapor şi vor desfăşura jocul ,,De-a marinarii,, sau construiesc bănci pentru a amenaja un parc.
Cele mai folosite materiale de construcţie folosite în grădiniţă sunt cuburile prin care copiii învaţă
forma, mărimea, culoarea, grosimea, lungimea şi dă posibilitate copilului să facă clasificări după
anumite criterii. Copiii trebuie încurajaţi să vorbească dspre construcţiile lor pentru a-şi dezvolta
şi îmbogăţi vocabularul, pentru a se exprima în propoziţii corect formulate. În toate jocurile de
construcţie iniţiativa şi fantezia creatoare a fiecărui copil sunt indispensabile în atingerea
scopurilor propuse.

62
3. Jocurile de mişcare: La vârsta preşcolară, interesul copiilor pentru mişcare este foarte
mare având la bază dorinţe de ordin fiziologic. Ele au ca scop călirea organismului, întărirea
sănătăţii, dezvoltarea armonioasă a tuturor grupelor de muşchi, creşterea capacităţilor intelectuale
şi crearea bunei dispoziţii. Jocurile de mişcare mobilizează întreaga grupă de copii, educă atitudini,
comportamente, dezvoltă stări emoţionale, sentimentul de apartenenţă la grup, spirit de cooperare,
sentimentul de altruism, prietenie şi ocupă o poziţie intermediară între cele de creaţie şi cele
sportive.
După conţinutul lor sunt extrem de variate: jocuri de mişcare cu subiecte în care mişcările
şi regulile se îmbină cu un conţinut imaginativ - ,,Gâştele şi vulpea,, ,,Rândunică mută-ţi cuibul,,
,,Lupul şi vânătorul,, - jocuri cu text şi cânt în care mişcările sunt însoţite de texte sau melodii.
Acestea se desfăşoară în cerc, în horă - ,,Cipercuţa,, ,,Bat din palme,, ,,Fluierul,, ,,Bate vântul
frunzele,, - jocuri hazlii care îi atrag pe copii prin umorul şi simplitatea acţiunii - ,,Cine l-a strigat
pe Ursulică?,, Jocurile sportive au dinainte stabilite regulile şi momentele competitive iar regulile
precizează mişcările şi acţiunile necesare în joc. Exemple:,,Mingea jucăuşă”, ,,Caută steguleţul”,
,,Cursa broscuţelor”, ,,Iepuraşii la morcovi”, ,,Trecem puntea”.
4. Jocurile didactice: Jocul didactic este conceput ca un mijloc de instruire şi educare, ca
procedeu metodic de realizare a sarcinilor didactice şi ca formă de cunoaştere şi dezvoltare a
capacităţilor psihofizice îmbinând armonios atât sarcini specifice jocului cât şi sarcini şi funcţii
specifice învăţării.
Obiectiele urmărite prin jocul didactic sunt: dezvoltarea gândirii, dezvoltarea operaţiilor
intelectuale analiza, sinteza, comparaţia, clasificarea, generalizarea, consolidarea cunoştinţelor
despre lumea înconjurătoare, exersarea şi activizarea vocabularului, exersarea memoriei şi atenţiei
voluntare, exersarea imaginaţiei creatoare, educarea spiritului de observaţie. Jocul didactic are o
serie de caracteristici prin care se deosebeşte de celelalte forme de organizare ale activităţilor
didactice: conţinut, sarcină didactică, regulile şi elementele de joc, acţiunea de joc, materialul
didactic. Scopul jocului didactic reprezintă o finalitate educativă raportată la obiective. Sarcina
didactică este o problemă de gândire, o problemă pe care copiii trebuie să o rezolve şi trebuie să
fie accesibilă vârstei.
Conţinutul jocului reprezintă ansamblul de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi pe care le
achiziţionează sau şi le consolidează copiii. Elementul de joc reprezintă mijlocul de realizare a
sarcinii didactice iar regulile jocului sunt prestabilite şi obligatorii şi le arată copiilor cum să se

63
joace, cum să rezolve sarcina dată. Acţiunea de joc este componenta prin care se realizează sarcina
de joc. Materialul didactic trebuie să fie adecvat conţinutului jocului şi vârstei copiilor. După
conţinutul lor jocurile didactice pot fi: - pentru cunoaşterea mediului înconjurător, - pentru
educarea şi dezvoltarea limbajului, - pentru dezvoltarea cunoştinţelor matematice.
Exemple: ,,Cine-i şi unde trăieşte?,, are ca scop recunoaşterea animalelor şi păsărilor şi
asocierea cu mediul lor de viaţă, dezvoltarea operaţiilor gândirii. Sarcina didactică a jocului este
gruparea animalelor după modul lor de viaţă iar ca material didactic am folosit jetoane cu păsări şi
animale şi planşe cu diferite medii de viaţă. Copiii primesc jetoane cu animale şi păsări, grupa este
împărţită în două subgrupe care vor avea o denumire ,,floricele,, şi ,,fluturaşi,,. Eu prezentam la
panou o planşă cu un mediu de viaţă iar copiii care aveau jetoane cu animale marine veneau şi le
aşezau la panou iar pentru fiecare răspuns corect primeau o bulină. Câştigătoare era ecchipa cu
mai multe buline. Pentru complicarea jocului copiii alegeau câte un jeton, denumeau imaginea şi
spuneau ce ştiau despre acel animal iar ceilalţi copii imitau animalul respectiv, săreau, ciripeau,
mormăiau. Jocul ,,Anotimpurile,, - consolidarea cunoştinţelor despre anotimpuri şi caracteristicile
lor, familiarizarea cu ordinea cronologică a acestora, copiii vor fi împărţiţi în patru grupe şi vor
primi jetoane cu imagini din cele patru anotimpuri. Voi spune câte o propoziţie despre fiecare
anotimp iar copiii care au jetoane cu imagini despre acel anotimp se vor aşeza într- un loc stabilit
având simbolul anotimpului - ,,Ghioceii au înflorit,, ,,Frunzele s-au îngălbenit,, ,,Zăpada este albă
şi pufoasă,, ,,În vacanţă plecăm la mare,,. După ce s-au separat pe anotimpuri, copiii din fiecare
echipă vor forma propoziţii despre acel anotimp şi pentru fiecare propoziţie corectă vor primi o
bulină câştigând echipa cu mai multe buline. Copiii de la grupa câştigătoare se vor aşeza în rând
şi vor întreba ,,Cine urmează după noi?,, Anotimpul următor se va aşeza la rând şi aşa toate
anotimpurile. Se va cânta şi dansa o horă. ,,Jocul ,,Ce ştii despre mine?,, - formarea de propoziţii
prin descrierea anumitor imagini. Jocul ,,Cum face?,, - pronunţia corectă a sunetelor şi
onomatopeelor. Jocul silabelor ajută copiii să despartă mai uşor cuvintele în silabe.Jocul ,,Cuvântul
interzis,, ajută la activizarea vocabularului, am adresat copiilor întrebări la care ei au răspuns
ocolind un cuvânt- cuvântul interzis ,,primăvara,, şi am întrebat ,,Când se topeşte zăpada?,, iar
copiii au răspuns ,, Când înfloresc ghioceii,,. Jocul didactic ,,Găseşte locul potrivit,, are ca scop
formarea deprinderilor de a efectua operaţii cu mulţimi iar sarcina didactică este formarea de
mulţimi de obiecte după formă, mărime şi culoare. Jocul ,,Numără şi potriveşte,, ajută la
recunoaşterea cifrelor, raportarea numărului la cantitate şi locul numerelor în şirul numeric. În

64
procesele de interacţiune din cadrul jocului au loc procese de învăţare, importante pentru
dezvoltarea socială, cognitivă şi psihomotorie.
Nivelul jocului exprimă nivelul dezvoltării psihice a copilului, dar jocul este şi un
stimulator principal al dezvoltării psihice, confirmând şi prin aceasta locul lui fundamental în viaţa
preşcolarului.

Bibliografie:
1. Barbu H. Popescu E. 1993, ,,Activităţi de joc recreativ şi recreativ-distractiv,,, E.D.P. Bucureşti;
2. Chateau J. 1970, ,,Copilul şi jocul,, E.D.P. Bucureşti;
3. Cosmovici, Andrei şi Luminiţa Iacob, Psihologie şcolară, Ed. Polirom, Iaşi, 1999;
4. Bacus Anne, ,,Jocuri pentru copii de la o zi la şase ani,, Ed.Teora

IMPORTANȚA JOCULUI ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE

Prof. Miron Nela, Grădinița ,,Licurici,, Botoșani/Școala Gimnazială ,,Sf.Maria,, Botoșani


Prof. Miron Ioan, Școala Profesională Specială ,,Sf.Stelian,, Botoșani

„Pentru copil aproape orice activitate este joc. Jocul este munca, este binele,
este datoria, este idealul vieţii. Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa
psihologică poate să respire în consecinţă poate să acţioneze.”
(E. Claparede)

În viaţa copilului jocul este o activitate deosebit de atrăgătoare care evoluează


între ficţiunea pură şi realitatea muncii (M. Debesse, 1967) şi ne ajută să cunoaştem mai bine
înclinaţiile copilului, fiind cel mai bun turn de observaţie de unde putem avea o vedere
de ansamblu asupra dezvoltării copilului. Jocul ne permite să urmărim copilul sub toate
aspectele dezvoltării sale, în întreaga sa complexitate: cognitiv, motor, afectiv, social, moral.
Jocul este o experienţă naturală, universală; o formă de activitate individuală sau de grup,
un mod de explorare a mediului înconjurător, o modalitate de dezvoltare a competențelor sociale,

65
a inteligenței, a limbajului,a creativităţii; o cale de transmitere şi păstrare a culturii autentice, de
cunoaştere şi intercunoaştere, Jocul oferă oportunităţi pentru copiii cu nevoi speciale, favorizează
incluziunea socială. Jocul este considerat o strategie optimă pentru promovarea îngrijirii timpurii
şi a dezvoltării. Eficientizarea calităţii educaţiei copiilor de vîrstă timpurie poate fi realizată prin
joc, deoarece în cadrul jocului copilul cunoaşte mai uşor lucrurile şi utilitatea obiectelor din jur şi
învaţă unele comportamente sociale (de exemplu: el repară ca tata şi face curaţenie şi îngrijeşte
casa ca mama).
Unealta de munca a jocului este jucaria. De aceea într-o sală de grupă, trebuie să ne
asigurăm că jucăriile se află la îndemîna copiilor, că sunt adecvate vîrstei şi nivelului lor de
dezvoltare. Specialiştii din domeniul psiho-pedagogiei preşcolare afirmă că:
* în cadrul jocului copilul capătă informaţii despre lumea în care trăieşte, ia contact cu
oamenii şi cu obiectele din mediul înconjurător şi învaţă să se orienteze în timp şi spaţiu. Putem
argumenta că jocul este”munca copilului”;
* jocul reprezintă o activitate care formează, modelează inteligenţa şi în acelaşi timp
permite să se constate caracteristicile ei;
* prin activitatea de joc copiilor li se dezvoltă variate acţiuni mintale care influenţează
dezvoltarea proceselor psihice;
* în joc se face trecerea în etape, de la acţiunile practice, materiale spre cele mintale (în
planul reprezentărilor).
Adulţii care doresc să dea copiilor o educaţie timpurie de calitate e necesar să reţină că:
* copilul începe cunoaşterea cu mîinile, se joacă cu obiectele observînd diferenţele dintre
obiecte (mărime, grosime, formă, culoare), implicînsu-se astfel în procese de clasificare,
generalizare, de formare a noţiunilor şi de rezolvare de probleme;
* pentru reuşita procesului educaţional trebuie stiut că copilul de vîrstă timpurie exploreaza
totul, se mişcă repede şi constant, începe să-şi stăpînească sentimentele şi corpul şi învaţă să fie
independent. De asemenea, este capabil să se îmbrace şi să mănînce singur. Aceasta este vîrsta la
care lui îi place sa simuleze, să se prefacă, etc. El vrea să înveţe să se joace cu cei de vîrsta lui, dar
are nevoie de mult sprijin din partea adultului în aceste activităţi. Copiii între 2 şi 5 ani au o
intelegere limitată a noţiunii de timp, deaceea activităţile de grup trebuie să fie de scurtă durată.
Astfel, o activitate nu poate dura mai mult de 10-15 minute. Şi numai în cazul, în care copiii sunt
absorbiţi de ceea ce fac şi îşi doresc să continue, activitatea lor poate fi prelungită.

66
Pentru buna reuşită a educaţiei în vîrsta timpurie trebuie să ţinem cont de următoarele:
* fiecare copil este o entitate unică, avînd propriile sale origini, propria sa istorie dinainte de
a se naşte, propria sa personalitate irepetabilă;
* fiecare copil se dezvoltă într-un ritm propriu şi nu trebuie modelat dupa o formă
preconcepută, ci trebuie sustinut să-şi manifeste personalitatea originală;
* adulţii trebuie să urmărească ca personalitatea copilului să se realizeze total;
* copilul are nevoie de adulţi care să-l ghideze cu dragoste şi răbdare, fără a-l supune unor
constrîngeri.
Ansamblul de argumente în favoarea aplicării în educaţia timpurie a unor acţiuni gîndite şi a
activităţilor de joc constituie:
1. un cadru eficient de manifestare a copilului, acesta exteriorizîndu-şi şi consolidându-şi
cunoştinţele, capacităţile, satisfăcîndu-şi dorinţele şi interesele;
2. un important instrument de dezvoltare a capacităţilor psihice şi fizice la vîrsta timpurie şi
preşcolară;
3. o activitate ce-i oferă copilului posibilitatea de a învăţa viaţa, de a apropia realitatea de sine;
4. o modalitate prin care copilul îşi formează capacitatea de observare, îşi amplifică percepţia,
memoria, gîndirea, imaginaţia, limbajul şi creativitatea;
5. un instrument reglator, deoarece, conformîndu-se regulilor de joc, copiii se dezvoltă şi în plan
volitiv (îşi formează consolidează răbdarea, curajul, perseverenţa, stăpînirea de sine etc.).
Jocul reprezintă principalul mijloc de dezvoltare în urmatoarele domenii: fizic, cognitiv,
social, emoţional şi lingvistic. Jucându-se, preşcolarii îşi dezvoltă creativitatea şi imaginaţia,
învatăsă gândeascăşi să se descurce în situaţii problematice, achiziţionează noi aptitudini, îşi
dezvoltă personalitatea şi stabilesc o baza importantăpentru învaţare.
În primul rând, jocul este un mijloc de dezvoltare fizică şi refulare a energiei pentru
preşcolar - în timpul pauzei, curtea grădiniţelor şi a şcolilor iese în evidenţăprin gălăgia
extraordinară; copilul îşi fortifică muşchii şi în acelaşi timp îşi descoperă gustul pentru
performanţă. La aceastăvârstă este obligatoriu atunci când condiţiile climaterice permit, ca cea mai
mare parte din timpul acordat jocului săfie petrecută afară, în aer liber. Prin jocuri manipulative:
mozaic, înşiratul margelelor pe aţă, puzze-ul, lego, jocuri cu alte materiale mărunte, preşcolarul îşi
poate dezvolta aptitudinile motorii care îl vor ajuta să scrie mai târziu. Specialiştii susţin căla vârsta
preşcolară este esenţial să promovezi jocul în aer liber şi jocurile de mişcare la copii. Acestea le

67
permit libertate de mişcare şi ajutăla fortifierea musculaturii, la călirea organismului, la întărirea
oaselor şi la consumarea energiei înplus. Dezvoltarea abilităţilor motorii fine se face cu ajutorul
jocurilor de îndemanare, a jocurilor de construcţie cu material mărunt şi a celor care necesită
controlul mâinilor. Acestea au rolul de a-l ajuta pe copil săscrie mai uşor atunci când va învaţa
acest lucru.
Prin joc dezvoltarea intelectuală este puternic influenţată în sensul dobândirii de noi
cunoştinţe, pe de o parte şi a diversificării acţiunilor mintale, pe de altă parte. Jocul ajută la
dezvoltarea atitudinilor imaginative, a capacităţilor de creare a unor sisteme de imagini
generalizate despre obiecte şi fenomene, posibilitatea de a opera mintal cu reprezentări după
modelul acţiunilor concrete cu obiectele. Realitatea înconjurătoare este foarte complexăşi copilul
o descoperă prin intermediul jocului. De aceea unii psihologi consider jocul ca o activitate de pre-
învăţare. Esenţa jocului constă în reflectarea şi transformarea pe plan imaginar a realităţii
înconjurătoare cu care copilul vine în contact încă de mic. Jocul nu constituie pentru copil o simplă
distracție deoarece jucându-se, el cunoaşte şi descoperăşi lumea şi viaţa într-o formă accesibilă şi
atractivă.
Jocul este un vehicul al stimulării cognitive. Prin intermediul activităţii ludice, copiii fac
descoperiri senzorio-motorii privind mărimile şi formele, noţiunile de „jos” şi „sus”, „tare” şi
„moale” etc. Ei mânuiesc, manipulează, identifică, ordonează, structurează şi măsoară diferite
obiecte sau materiale. Înălţând şi dărâmând prin intermediul jocurilor de construcţie şi nu numai,
se familiarizează cu proprietăţile lucrurilor şi dobândesc cunoştinţe despre greutate, înălţime,
volum şi textură. Exersându-şi percepţia, formându-şi reprezentări despre obiecte, fiinţe,
fenomene, dezvoltându-şi abilitatea de a reacţiona şi abilitatea gândirii, copilul acumulează
experienţă directă. Jocurile afective fac o deosebită plăcere copiilor prin emoţiile plăcute sau mai
puţin plăcute pe care le provoacă. Jocurile de inhibiţie care constă într-o oprire voluntară, o
reprimare a mişcărilor, au mare importanţă prin faptul că copilul trebuie să-şi frâneze impulsul, să
înveţe să se stăpânească înainte de-a acţiona. Exercitarea acestei funcţii de oprire a dat naştere
multor jocuri: stăpânirea râsului (atunci când situaţiile sunt comice si te provoacăla râs), a anumitor
gesturi reflexe (interzicerea de a închide ochii când apropii mâna de el), stăpânirea unor mişcări
voluntare, exerciţii de imobilitate (de-a statuia).
Jocul este o modalitate eficientă de dezvoltare a limbajului copilului preşcolar. Copiii
ascultă şi învaţa elemente de vocabular, gramatică şi sintaxă chiar fară a-şi da seama; este suficient

68
un mediu propice, de interacţiune cu adulţii. Părinţii trebuie să-i provoace pe copii la tot felul de
discuţii, să manifeste interes pentru ceea ce povesteşte copilul chiar dacă pentru aceştia discuţiile
pot fi banale sau fără sens, să îi stimuleze pe copii să povestească evenimentele prin care au trecut
dar şi să creeze propriile scenarii. Sunt importante în această perioadă interacţiunile cu adulţii,
comunicarea şi încurajarea povestirilor pentru a ajuta la dezvoltarea limbajului şi a creativităţii
verbale.
Jocul stimulează fantezia şi un anume gen de percepţie a ideilor. Este vorba de fapt despre
creativitatea jocului. Copilul este stimulat să cerceteze, să emită idei şi nu în ultimul rând este
capabil să facă legături intuitive între lucruri, să caute şi să descopere legături cauzale între obiecte,
întâmplări şi fenomene. Prin intermediul jocului copilul îşi descoperă propriul său potenţial
inovativ şi îl poate experimenta. Pe de altăparte dat fiind că joculface posibilă trecerea de la
realitate la fantezie şi invers, el permite copiilor să experimenteze cele mai incitante idei având
posibilitatea să se transforme în vrăjitoare, fantomă, animal sălbatic etc. Prin intermediul
episoadelor imaginare copiii se pot înfrunta fără riscuri cu aceste creaturi şi pot să le domine.
Jocul îi pregăteşte pe copii pentru viaţă într-o manieră specifică. Jucându-se, copiii se
experimentează şi se exersează pe ei înşişi ca agenţi activi ai mediului şi nu doar ca elemente
reactive. În familie şi la grădiniţă copiii sunt frecvent chemaţi să acţioneze în conformitate cu
anumite seturi de modele, dar în lumea jocului ei pot fi cei care iau deciziile. Prin intermediul
jocului, alături de nevoia de a se integra, copilul experimentează şi nevoia de a-şi apăra şi de a-şi
afirma individualitatea.
O altă caracteristică a jocului oconstituie faptul că el reflect relaţiile determinate ce se
stabilesc între oameni şi contribuie la educația socială a preşcolarului Rolurile interpretate de
către copii reflect funcţiile realizate de maturii ce-i înconjoară. În joc, copiii îşi imaginează că
muncesc şi imită relaţiile de ajutor, trăiesc aceleaşi bucurii ca urmare a succeselor obţinute în
colectiv, asemeni adulţilor pe care-i copiază. Elementul cheie în dezvoltarea social a preşcolarului
este jocul cu reguli. La vârsta preşcolară copilul este apt să respecte reguli şi să se implice în jocuri
care se bazeaza pe reguli. De asemenea, jocurile de grup îl ajutăpe copil să devină o persoană
sociabilă, deschisă, prietenoasă, comunicativă, descoperăim portanţa spiritului de echipă,
parteneriat, cooperare, respect şi ajutor reciproc, munca în echipa şi „fair play”. Interesant este
faptul că, deşi în general mediul familial presupune reguli flexibile, în cadrul jocului abaterile nu
sunt tolerate şi sunt aspru penalizate de către partenerii de joc.

69
Jocul contribuie categoric la educaţia morala copilului. Modul în care se joacă un copil scoate la
iveala forţa sau slabiciunea sa morală. Un copil care se îmbufnează pentru că nu a câstigat, sau îşi
bate joc de copiii mai mici, manipulează, păraseşte jocul atunci când nu câştigă, dovedeşte
neânţelegerea simţului dreptăţii şi al cooperării. Aceste atitudini morale se dezvoltă devreme şi
continuă să se fortifice prin „lecţii morale”. Aceasta se realizează în special prin intermediul
jocurilor care presupun reguli.
De asemenea, jocurile de grup îl ajut ăpe copil să devină o persoană sociabilă. El deprinde
astfel importanta spiritului de echipă, parteneriat, cooperare, respect etc. Învăţarea respectării
regulilor presupune cooperarea cu ceilalţi copii; din aceste interacţiuni preţă să perceapă calităţile
şi defectele celorlalţi. Astfel preşcolarul îşi dezvoltă sensibilitatea,egoismul, încapaţânarea,
aroganţa, altruismul - trăsaturi de personalitate care îi diferenţiază pe copii la această vârstă.
Jocul este o modalitate de realizare a educaţiei estetice a preşcolarului, care se iniţiază în
tainele frumosului şi învaţă să-l creeze. Din pricina aceasta, multiple sarcini revin jocului şi
îndrumarea şi controlul acestuia de către adult este absolut necesar, deşi unele teorii susţin
interzicerea intervenţiei adultului în jocul copiilor, cu mult tact şi diplomaţie adultul poate îndruma
jocul copilului, transformândul într-un mijloc eficient prin care să dezvolte simţul estetic al
acestuia, fărăca el să simtă vreo constrângere sau impunere din partea adultului. Intervenţia
adultului în jocul copilului determină transformarea jocului simplu în jocuri mai bogate, mai
plăcute, mai complete, cu informaţii complexe şi elemente simbolistice numeroase. De o
importanţă majoră este însă procesul transformării jocului în muncă, fără a altera plăcerea
elementului distractiv, pregătindu-l totuşi pe copil pentru activitatea de învăţare.

Bibliografie:
1. Bacus, A. (1998). Jocuri pentru copiii de la o zi la 6 ani. Bucureşti: Editura Teora;
2. Dumitrana, M.,(2008), Învăţarea bazată pe cooperare, Bucureşti Editura V&I Integral;
3. Marcus, S. (2003). Jocul ca libertate. Bucureşti: Editura Scripta;
4. Mîndru, E. (2012). Învăţăm, jucându-ne!, Asociaţia Înv. Harghiţeni,Bucureşti: Ed.DPH;
5. Preda, V., Pletea, M.şi Grama, F. (2011). 450 de jocuri educaţionale. Bucureşti:Ed. DPH;
6. Simister, C.J. (2011). Jocuri pentru dezvolterea inteligenţei şi creativităţii., Iaşi: Ed.Polirom.

70
STIMULAREA CREATIVITĂȚII PRIN ACTIVITĂȚILE DE JOC ÎN
ÎNVĂȚĂMÂNTUL PREȘCOLAR

Drd. Șerbu Georgiana Alexandra


Școala Gimnazială Jariștea, jud. Vrancea

Educația preșcolară cuprinde prima treaptă de școlarizare, în care copilul este introdus într-
un mediu instituționalizat. Valorile pe care educația preșcolară le promovează plasează nevoile și
particularitățile copilului în prim plan. Văzută ca un imperativ pentru dezvoltarea holistă și
armonioasă a personalității, educația preșcolară preîntâmpină nevoile de comunicare, socializare,
integrare și dezvoltare pe care copilul le îndeplinește în grădinița de copii.
Implicarea procesului creativ ca parte integrantă în dezvoltarea personalității umane atrage
ideea de stimulare, încă de timpuriu, a variabilei de creativitate pentru a se putea îndeplini idealul
educațional prescris de sistemul educațional românesc: ”dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă
a individualităţii umane, în formarea personalităţii autonome şi creative”. Acest lucru
demonstrează necesitatea stimulării dezvoltării personalității printr-o varietate de situații și
experiențe din care copilul să poată învăța, să poată observa și cunoaște astfel încât procesul de
formare să fie unul holist.
Actual, se accentuează ideea de individualizare și particularizare a procesului instructiv-
educativ, conform nevoilor și posibilităților copiilor. Idealul educațional românesc este ghidat
către calitate, iar ”problema asigurării și menținerii calității serviciilor educaționale este una
deosebit de importantă, cu un impact imediat, dar și pe termen lung asupra beneficiarilor direcți ai
acestora-elevii, cât și asupra beneficiarilor indirecți-comunitatea, societatea în
general.”(Ștefănescu, C., p.17)
”Conceptul de personalitate este o construcție teoretică elaborată de psihologie, pentru a
înțelege și explica modalitatea de ființare și funcționare ce caracterizează organismul
psihofiziologic pe care îl numim ființă umană.” (Dafinoiu, I., p. 75) ”Termenul de creativitate a
fost introdus în psihologie de G. W. Allport pentru a desemna o formațiune de personalitate. În
opinia lui, creativitatea nu poate fi limitată doar la unele dintre categoriile de manifestare a
personalității, respectiv la aptitudini (inteligență), atitudini sau trăsături temperamentale. Acesta

71
este unul dintre motivele principale pentru care, în dicționarele de specialitate apărute înainte de
1950, termenul de creativitate nu este inclus.” (Roco, M., p. 12)
Necesitatea stimulării creativității în învățământul preșcolar survine în urma identificării
particularităților individuale ale copiilor în această perioadă și a exploatării, cu mai mare ușurință
a acestei variabile de personalitate. Creativitatea se manifestă pregnant la vârstă preșcolară, în
principal datorită faptului că activitățile derulate sunt sub formă de joc. S-a constatat că jocul
determină manifestarea creativității încă de timpuriu. Cadrul didactic are rolul de a găsi
modalitățile optime prin care potențialul individual al fiecărui copil este exploatat astfel încât
personalitatea sa să fie dezvoltată armonios. Creativitatea, ca variabilă de personalitate, are rolul
de a sprijini procesul de formare al copilului și de a-l stimula în dobândirea unei personalități
autonome și creative. De asemenea, ”creativitatea este o nevoie socială.” (Roco, M., p. 12)
”Cele mai importante premise ale creativității ar fi originalitatea și receptivitatea față de
lumea înconjurătoare.” (Landau, E., p. 17) Încurajarea copiilor în explorare, cunoaștere prin
descoperire, activități artistice, toate acestea sunt modalități prin care se poate stimula creativitatea
în învățământul preșcolar.
Principala activitate din grădinița de copii este jocul, care îndeplinește funcțiile de
socializare, informare, formare a personalității și de relaxare, divertisment, amuzament. Copilul,
când se joacă, reușește să ia contact cu cei din microgrupul din care face parte, și pe această cale,
reușește să se integreze și să se formeze. Jocul devine principalul mod prin care copilul învață.
Curriculum pentru învățământ preșcolar prefigurează ca zilnic să existe o activitate de
mișcare pentru stimularea dezvoltării armonioase a copilului. Prin intermediul jocului de mișcare,
copilul își formează deprinderi motrice, se relaxează, se binedispune și reușește să socializeze cu
ușurință cu cei din jurul său. Jocurile de mișcare sunt foarte utilizate în grădinița de copii și ca
tranziții, de la o activitate la alta, pentru ca trecerea să se realizeze cu ușurință, copiii să se destindă
și să se relaxexe pentru a fi atenți la activitățile principale.
Jocul ”Eu sunt iepurașul Țup” este un joc de mișcare prin care copiii reușesc să se
binedispună și să-și exerseze mișcările indicate de cântecul jocului. De asemenea, se exersează
atenția și memoria deoarece copiii trebuie să asocieze mișcările indicate de cântec și să intoneze
cântecul respectiv. Astfel, jocul îndeplinește funcții formative și informative, dar și de relaxare.
Jocurile sunt de mai multe tipuri: de la jocuri de relaxare, de mișcare, la jocuri logico-matematice,
de limbă și comunicare, de cunoașterea mediului sau artistice. Toate acestea au rolul de a stimula

72
învățarea prin activități percepute de copii ca fiind accesibile și atractive. De asemenea, aceste
jocuri au rolul de a cultiva imaginația, memoria, atenția și creativitatea copiilor.
Un exemplu de joc este ”Numără mai departe!”. ”Este un joc simplu, dar antrenant.
Conducătorul jocului spune: Te rog să fii foarte atent! O să ne jucăm de-a număratul. Eu o să
spun câteva numere și când mă voi opri, tu va trebui să numeri mai departe. Exemplu: Eu spun 1,
2 (se oprește), acum tu, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10 etc. Sau 2, 3, ... stop, 7, ... stop. Sau 3, 4, ... stop, 10,
9, 8, ... (p. 25, Dumitru, Alexandrina, Dumitru, V. G.)
Activitățile de joc din învățământul preșcolar stimulează procesul de învățare și sprijină
copiii în procesul de dezvoltare și formare a personalității. În virtutea acestui fapt, necesitatea
implementării jocului ca principală activitate în grădinița de copii devine un imperativ. De aceea,
alternarea diferitelor tipuri de jocuri devine foarte utilă pentru cadrele didactice și pentru copii în
activitatea instructiv-educativă. De asemenea, amenajarea spațiului educațional pentru realizarea
diferitelor tipuri de jocuri vine în întâmpinarea nevoilor copiilor.
Este foarte important să accesibilizăm procesul de cunoaștere pentru învățământul
preșcolar prin intermediul jocului care sprijină dezvoltarea armonioasă a copilului și determină
modelarea personalității într-o manieră holistă.

Bibliografie:
1. Dafinoiu, I., Balan, B., Gavrilovici, O. în Cucoș, C. coord. (2008). Psihopedagogie pentru
examenele de definitivare și grade didactice. Editura Polirom;
2. Dumitru, Alexandrina, Dumitru, Viorel-George. (2005). Activități transdisciplinare pentru
grădiniță și ciclul primar. Editura Paralela 45;
3. Landau, Erika. (tradus Aronescu, Ana, Aronescu, L.). (1979). Psihologia creativității. Editura
Didactică și Pedagogică;
4. Roco, Mihaela. (2004). Creativitate și inteligență emoțională. Editura Polirom;
5. Ștefănescu, Cornelia. în Tomșa, Gh. (coord.). (2005). Psihopedagogie preșcolară și școlară.
Editura Arlequin.

73
TEHNICI DE DEZVOLTARE A GÂNDIRII LATERALE ÎN EDUCAȚIA
TIMPURIE

Ed. Enescu Teodora


Grădinita P.P. Nr. 22, Botoșani

Gândirea laterală:
• este o deprindere mentală; o gândire creativă, care ajută la rezolvarea ingenioasă a problemelor;
• un mod de a gândi care urmăreşte schimbări în percepţii, concepte şi idei prin utilizarea unor
instrumente specifice;
• descoperă idei noi şi creeză noi produse, procese şi servicii.
TEHNICI:
Conceptul evantai - generarea unui număr mare de idei care satisfac același focus.
Aplicații –„Proiectul Toamna” - Copiii pot să-și însușească și să elaboreze multe idei despre
toamnă printr-o colecție integrată de activități: cântece, poezii, dramatizari, abilitati practice,
dansuri.
Prin proiecte, copiii văd relațiile dintre idei și concepte;
- procesele de comunicare devin autentice când copiii sunt implicați în activități tematice de
învățare, care nu vor urmări răspunsuri omogene, ci diversitatea lor;
- copiii sunt încurajați să schimbe idei, ascultându-se unul pe altul, astfel baza personală de idei se
extinde, se declanșează forțele intelectuale și afective ale copiilor;
Recoltarea - colectarea şi organizarea sistematică a tuturor ideilor emise.
Aplicații: Acțiuni din cadrul „Școlii altfel”
• În aceste acțiuni devin evidente relațiile dintre subiectele predate la gradiniță și cele din
afara gradinitei;
• Respectul și cooperarea dintre copii sunt extinse de-a lungul interacțiunii;
• Copiii devin mai responsabili și mai angajați în propriile activități de învățare;
• Stimulează aptitudinile de elaborare a ideilor;
• Cultivă sociabiliatea și relatiile de prietenie între copii.
Copilul trebuie să fie pregătit să-și pună singur întrebări decât a-l conduce spre rezolvarea

74
acestora prin modalităti stereotipice. Ei au probleme de rezolvat, sarcini de îndeplinit, produse de
obținut, prin care sunt invitați să exploreze, să reflecteze. Cartea a devenit pentru copii o fereastră
spre cunoaștere, iar biblioteca - palatul eroilor. Ideile colectate în timpul vizitelor au fost
aprofundate, organizate, sistematizate în proiectul integrat „Carte, cinste cui te are!”. Tot din
bibliotecă copiii au colectat informații despre marii noștri poeți și scriitori, lucru ce ne-a ajutat mai
târziu să organizăm și să desfășurăm spectacolul - concurs „La steua care a răsărit!”.
Programul a cuprins: recitări, dramatizări; cântece şi euritmie; expoziţie cu lucrări artistico-
plastice. Acest proiect s-a născut din dorinţa de a cunoaşte mai mult imensa şi inegalabila lume
eminesciană. Jurații au fost impresionați de pașii timizi ai copiilor pe “poteci neumblate”, de
căutările, de descoperirile lor şi de modul de satisfacere a “dorului de Eminescu.” Pofta de povești
a fost satisfăcută în sufletul copiilor și atunci când s-au contopit cu eroul îndrăgit, jucând diferite
roluri în dramatizări sau piese de teatru.
Tratarea ideilor: transformarea oricărei idei într-una valoroasă şi practică în acelaşi timp
Aplicatii: Arta traditional - „Prepararea de mâncare traditională și confectionare de vase
populare”. Se pornește de la povestea „Turtita”. Firul poveștii este transformat într-o idee practică
de facere a unei turtițe foarte gustoasă, rumenă, umflată și rumenită, răcită și mâncată cu poftă de
toți copiii. Împreună cu ei am frământat aluatul, l-am lăsat la dospit și apoi l-am proporționat și i-
am dat forma rotundă. Frumos crescute și modelate, turtițele au fost așezate pe plita bucătăriei
pentru a fi coapte. Când au fost călduțe au fost servite cu mare poftă de copii. Tot din aluat, dar
special preparat, am confecționat vase (oale din lut).
Aceste activități sunt interesante pentru copii deoarece prin ele au posibilitatea să observe,
să compare, să analizeze reacțiile unor materiale în diferite situatii, să descopere unele
caracteristici ale acestora constituind o noutate pentru ei, un mod de gândire creativă.
Provocarea - valorificarea stimulărilor intenţionate și neintenţionate pentru a crea idei noi.
Aplicații: „Povestea nucii lăudăroase”. Nuca lăudăroasă crescuse într-un nuc din mijlocul unei
păduri. Aceasta după ce s-a desprins din nuc, lovind un urs ce dormea sub copac, amenință toate
animalele din pădure. Am provocat copiii să-și încerce puterile și să strice nuca. Astfel ei au
descoperit miezul gustos al acesteia, au aflat că nuca ajută la dezvoltarea creierului, și-au
manifestat dorința de a mânca și acasă în fiecare zi câte două nuci, au descoperit instrumentul de
stricat nuca și au cunoscut rudele nucii.
Conceptul triunghi: utilizarea unui "punct fix" pentru a genera mai multe idei.

75
Aplicații: Metode activ participative, metoda piramidei, tema „Poveștile lui I. Creangă”
Punctul fix care generează mai multe idei este ursul, personaj pe care îl întâlnim în mai multe
povești și este descris diferit: ca personaj pozitiv (victimă) și ca personaj negativ. Completarea
treptelor piramidei se face prin întrebări provocatoare.
Cerințe de completare a piramidei:
• să respecte regulile construirii piramidei;
• să formuleze întrebări; să distingă propoziţiile false de cele adevărate;
• să interpreteze roluri reactualizând poveştile învăţate;
• să răspundă la ghicitori; să trăiască sentimente.
Construirea piramidei: Copiii răspund la ghicitorile formulate de educatoare referitoare
la denumirile poveştilor lui Ion Creangă şi aleg din mulţimea cărţilor aşezate pe masă cinci poveşti
de-ale acestui autor. Le aşază pe treapta de jos a piramidei (în fiecare căsuţă câte una). Copiii sunt
invitaţi să aleagă din cele cinci poveşti doar pe acelea care au ca eroi principali - lumea animală.
Le caută, denumesc eroii şi le aşază pe cea de-a doua treaptă a piramidei. Pe a treia treapta, copiii
au de așezat poveștile care au ca erou - ursul. Pe următoarea treaptă a piramidei, copiii au de așezat
poveştile care au ca erou – lupul; Ce fel de personaj este lupul. Educatoarea prezintă câteva
enunţuri despre lup şi copiii trebuie să spună: adevărat sau fals.
Exemple: Lupul este sincer atunci când îl trimite pe urs să-şi înfingă coada în baltă şi să prindă
peşte? Lupului i s-a făcut cu adevărat milă de ieduţul cu trei capre când a vrut să-l adoarmă? Lupul
este întotdeauna un personaj negativ? Pentru completarea ultimei trepte a piramidei copiii,
primesc următoarea întrebare: Denumiţi povestea în care ursul este un personaj bun, o victimă.
Alegeți imaginea potrivită si așezați-o pe treapta a cincea a piramidei.
Focus: obţinerea celor mai bune rezultate prin formularea definiţiilor alternative.
Aplicații: activ. matematică -joc didactic „În livadă la cules de fructe”. Se urmărește formarea
deprinderilor matematice de numărat, comparat și socotit altfel, într-un mod integrat, jucându-se
pe o machetă. Toamna este definită prin coloratură, prin pomii încărcați cu fructe coapte, prin cerul
acoperit cu nori. Fructele trebuie culese și păstrate în depozit pentru a avea și pe timpul iernii
vitamine, care ne dau sănatate. Deprinderile prematematice conferă ordine în lumea copiilor.
Aceștia sunt solicitați să gândească, să interpreteze și să găseasca soluții.
Canalizarea energiilor într-un mod optim, să vezi oportunităţi acolo unde alţii văd
probleme. Aplicații: Organizare de expoziție cu vânzare. Valorificarea la maxim a potențialului

76
copiilor; folosirea unui cuvânt aleatoriu pentru a iesi dintr-un blocaj. Transformarea stării de
inacceptare, mofturi, într-un proiect financiar, care i-a invațat pe copii cum să economisească banul
și să-l cheltuiască cu înțelepciune.
Gândirea laterală vă ajută la rezolvarea problemelor pe care nu le-ați putut rezolva cu
metode obişnuite, privirea lucrurile din mai multe perspective, dezvoltarea abilității de a gândi
altfel decât critic şi analitic, sunteți proactivi, valorificarea la maxim a potenţialul indivizilor şi
echipelor.
Bibliografie:
1. Edward de Bono – Gândirea laterală (traducere Sabina Dorneanu), Psihologia Practică,
Editura Curtea Veche, București, 2013;
2. Enescu T., - Activități din experiența proprie;
3. Preda S., – Introducere în creativitatea publicitară, Editura Polirom, București, 2011.

DE LA JOC LA ÎNVĂȚARE, ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE

Prof. Piciu Nicoleta Silvia


Grădinița P. P. „Micul Prinț”, Pitești, Argeș

Copilul evoluează continuu de-a lungul existenţei sale, iar participarea la procesul de
educaţie este un element cheie pentru asigurarea acestei evoluţii.
Centrarea procesului educaţional asupra copilului se reflectă în abordarea curriculumului
din perspectiva dezvoltării globale şi vizează cuprinderea tuturor aspectelor importante ale
dezvoltării complete a copilului, în acord cu particularităţile sale de vârstă şi individuale.
Toţi educatorii sunt de acord în privinţa definirii jocului ca mijloc ideal de educaţie în
perioada copilăriei. Totuşi, nu întotdeauna, practica şcolară plasează jocul ca instrument central
de educaţie, deşi Comenius, în urmă cu 300 de ani, prefigura această idee.
Jocul şi procesul de creştere sunt strâns legate între ele, copilul mic are mai multe ocazii
de a se juca liber, însă treptat, joaca liberă a copilului este înlocuită cu activităţi structurate, atât

77
acasă cât şi în instituţiile de educaţie.
Conceptul de joc liber este fundamental pentru curriculumul actual, iar când spunem joc
liber ne referim la jocul care este iniţiat de copil în centrele de interes/activitate. În jocul liber
copilul decide ce se joacă, cu ce se joacă şi cu cine se joacă.
Jocul reprezintă cea mai importantă sursă de învăţare pentru copii, este activitatea care îi
ajută cel mai mult şi eficient să înveţe. Prin joc copiii învaţă să interacţioneze cu ceilalţi, să
exploreze mediul, să găsească soluţii la situaţiile problemă, să îşi exprime emoţiile, să
achiziţioneze cunoştinţe şi abilităţi care îi vor fi necesare pentru adaptarea la cerinţele şcolii.
Copilul are nevoie nu numai de sprijin şi îndrumare, ci şi de libertate şi iniţiativă personală,
iar educatorul trebuie să înţeleagă, să accepte şi să încurajeze modalităţile specifice prin care
copilul achiziţionează cunoştinţe: imitare, încercare şi eroare, experimentare.
Prin excelenţă, jocul constituie cadrul specific unui antrenament al spontaneităţii şi al
libertăţii de expresie, un stimul important în cultivarea receptivităţii şi sensibilităţii, a mobilităţii
şi flexibilităţii psihice. E plin de promisiuni şi surprize, poate să se dezvolte liber, dar când
intervine controlul, jocul se încheie.
Copiii care se joacă par a fi inepuizabili, pierd măsura timpului, fiind absorbiţi cu totul de
joc, căci resimt jocul ca ceva interesant, atractiv, frumos. Astfel se poate explica refuzul copiilor
de a întrerupe jocul „De-a magazinul”, „De-a şoferii”, „De-a animalele din pădure”, „De-a piaţa
de flori” când le propunem o activitate în alt centru pentru a rezolva, de exemplu, sarcini
matematice, a picta, a scrie semne grafice sau a tăia cu foarfecele.
Vârsta preşcolară este o perioadă de evoluţie spectaculoasă a conduitei ludice. O evoluţie
cu o asemenea intensitate nu se mai regăseşte în nicio perioadă a vieţii. Bogăţia şi impetuozitatea
conduitei ludice este datorată nu numai dezvoltării şi maturizării psihofizice, ci şi posibilităţilor de
relaţionare şi a experienţelor acumulate odată cu intrarea copilului în grădiniţă.
Treptat, se dezvoltă abilităţile sociale şi copilul începe să interacţioneze simultan cu mai
mulţi copii, cooperează având o preocupare comună în joc: construiesc un garaj, merg la picnic,
merg la piaţă, la supermarket. Ei propun roluri şi acţiuni care trebuie incluse în joc, creează
scenarii, iniţiază jocuri noi „De-a manechinele”, „De-a bucătarii”, „De-a prinţesele”, „De-a
Frumoasa Adormită”, „De-a spectacolul”.
Uneori, jocul de rol urmează ceea ce adulţii ar numi o înlănţuire logică a evenimentelor,
alteori însă, jocul deviază şi urmează căi neaşteptate dictate de fantezia copiilor. Jocul cu roluri

78
permite copilului să experimenteze o varietate de comportamente, dar şi consecinţele acestor
comportamente.
După 4 ani, copiii stabilesc reguli, încep să devină preocupaţi pentru concordanţa cu
realitatea transpusă în joc a acţiunilor ludice şi a succesiunii acestora, precum şi pentru păstrarea
ordinii şi conduitelor civilizate în timpul jocului. De exemplu, când e afişat la magazin ÎNCHIS,
nimeni nu are voie să intre aşa cum toţi trebuie să intre la „Grădina Zoologică” improvizată la
Centrul de Construcţii, prezentînd biletul la intrare.
La copiii mici jocul cu subiecte din poveşti se realizează dintr-o succesiune de scene care
nu au legătură între ele, au un număr redus de personaje, sunt bogate în acţiune şi mai sărace în
dialog. La celelalte grupe, copiii au nevoie de costumaţie, redau mai exact momentele poveştii,
reproduc dialogul în concordanţă cu acţiunea, îşi amenajază cadrul de desfăşurare. Astfel, în jocul
„De-a Scufiţa Roşie”, fetiţa poate să nu aibă ceva roşu pe cap, dar are un coşuleţ şi se întâlneşte cu
lupul. Preşcolarii mari îşi caută o căciuliţă roşie, execută mişcări imitative şi reproduc dialogurile
urmând firul epic al poveştii.
Pe măsură ce copiii se joacă, ei dezvoltă o atitudine de joc, o atitudine de inventivitate, care
contribuie la capacitatea de a avea idei şi noi moduri de a rezolva lucrurile şi problemele. Copiii
sunt deschişi la o varietate de soluţii.
„Gândiţi – Lucraţi în perechi – Comunicaţi” este o modalitate simplă şi rapidă de învăţare
care poate fi folosită de mai multe ori în timpul unei lecturi pentru a dezbate o problemă interesantă
sau pentru a reflecta la textul respectiv, beneficiind, însă, de ajutorul unui coleg.
Anticipat, educatorul pregăteşte, de obicei, o întrebare cu mai multe răspunsuri posibile, la
care copiii vor formula individual un răspuns scurt pe care îl vor prezenta unui partener pe care l-
au găsit singuri sau le-a fost desemnat. Prezentându-şi răspunsurile unul altuia, copiii vor încerca
să elaboreze un răspuns comun integrând răspunsurile individuale. Puteţi prelungi activitatea
cerând perechilor să facă echipă cu o altă pereche pentru a discuta problema în continuare şi a
identifica soluţii sau perspective noi. Şi în acest caz, un reprezentant al celor două perechi va
rezuma discuţiile purtate.
„Ştiu – Vreau să ştiu – Am învăţat” este o strategie care poate fi folosită pentru ghidarea
copiilor în timpul unei activităţi cu conţinut ştiinţific care poate dura mai multe zile.
Întrebăm copiii ce ştiu despre subiectul în discuţie, ce informaţii au. Fiecare copil se va
gândi la informaţii, indiferent dacă sunt adevărate sau nu, iar împreună, în grup, vor stabili care

79
informaţii sunt relativ sigure şi pe acestea le vor trece în coloana „Ştiu”. Pentru a monitoriza
participarea şi ideile copiilor, cadrul didactic le notează. Dacă este posibil, ar fi bine ca aceste
informaţii să fie categorizate.
La grădiniţă, aceasta se poate realiza oral sau prin desen. Procesul de categorizare este
esenţial în această metodă. Pentru cele trei rubrici se pot folosi şi simboluri, care să semnifice
categoriile de informaţii.
,,Vreau să ştiu, ,-Individual şi apoi în perechi, copiii vor formula întrebări legate de subiect
la care ar dori să afle un răspuns. Ar fi potrivit ca acestea să fie şi ele categorizate. Întrebările se
notează în coloana „Vreau să ştiu”.

Bibliografie:
1. Bacus, A., (1998). Jocuri pentru copiii de la o zi la 6 ani. Bucureşti: Editura Teora.
2. Dumitrana,M., (2008), Învăţarea bazată pe cooperare, Bucureşti Editura V&I Integral.
3. Grigoriu, Dumitru, (1975) Copilul si jocul, Editura Didactica și Pedagogică
4. Mîndru,E., (2012). Învăţăm, jucându-ne! -Asociaţia Înv. Harghiţeni, Bucureşti: Ed.DPH.
5. Preda, V., Pletea, M. şi Grama,F., (2011) 450 de jocuri educaţionale. Bucureşti: Ed.DPH.

80
ÎNVĂŢAREA ACTIVĂ ÎN JOCURILE ŞI ACTIVITĂŢILE CU
PREŞCOLARII

Prof. Radu Maria & Prof. Radu Ioan,


Şcoala Gimnazială Nr.1 Balcani, Jud. Bacău

„Omul nu este întreg decât atunci când se joacă” (Schiller)


Jocul este o activitate specifică umană, dominantă în copilărie, una dintre variatele activităţi
desfăşurate de om, fiind în strânsă legătură cu învăţarea, munca, creaţia, comunicarea. Este determinat
de celelalte activităţi, dar în acelaşi timp este puternic implicat în acestea.
Există o concordanţă între caracteristicile învăţării şi particularităţile de vârstă ale
preşcolarilor. Astfel, preşcolarii mici au tendinţa de a transforma în joc orice activitate comună
pregătită de profesor. Asimilarea cunoştinţelor nu reprezintă încă, pentru ei, un scop distinct; nu sunt
preocupaţi de rezultatul activităţilor desfăşurate; nu-şi planifică mintal activităţile, dimpotrivă se
avântă în desfăşurarea lor pentru ca mai târziu să-şi dea seama că nu ştiu cum să procedeze. Toate
acestea sunt expresia insuficientei dezvoltări a unora dintre capacităţile psihice ale copilului, care vor
trebui formate, tocmai prin intermediul activităţii de învăţare.
Totodată, particularităţile de vârstă ale copiilor ne atrag atenţia asupra necesităţii de a
diversifica activităţile comune ale preşcolarilor mici, de a le apropia cât mai mult de joc.
La preşcolarii mijlocii, activitatea de învăţare se deataşează oarecum de activităţile implicate
în joc. Datorită intensificării funcţiei reglatoare a limbajului verbal, copilului i se dezvoltă interesul
pentru cunoştinţele comunicate verbal ; el poate planifica mintal acţiunile şi apoi trece la executarea
lor.
Jocul didactic, ca metodă de predare-învăţare, dozat cu pricepere în ansamblul strategiei
educaţionale, asigură un caracter atrăgător, dinamism, varietate, bună dispoziţie activităţii de învăţare,
restabileşte echilibrul psihofizic, furnizează motivaţia secundară, nu mai puţin stimulatoare, fortifică
energiile fizice şi intelectuale ale copiilor/elevilor.
Prin conţinutul, forma şi funcţionalitatea pe care o are, jocul nu poate fi confundat cu nici o
altă formă de activitate educativă şi nici nu este în măsură să suplinească pe vreuna din ele. Practica
a dovedit că jocurile, în nenumăratele lor variante, pot fi folosite în scopul educării cu succes a
copiilor de vârstă preşcolară. Pentru realizarea cu succes a activităţii de educare a limbajului la copilul
aflat la grădiniţă, dar mai ales a celor din grupa pregătitoare, a fost necesară, mai întâi, o bună
cunoaştere a posibilităţilor sale şi a nivelului atins în dezvoltarea vorbirii până în acel moment.

81
În cele ce urmează, voi exemplifica modalităţi de dezvoltare a limbajului copiilor prin
intermediul jocului didactic. Pentru ca preşcolarii să înţeleagă ce înseamnă familia de cuvinte am
realizat jocul didactic ,,Şi eu am o familie” sau ,,Fraţii şi surorile mele”.
Cunoscând noţiunea de cuvânt, preşcolarii trebuie să înţeleagă sensul pe care-l poartă acesta.
Ei vor fi familiarizaţi cu noţiunile de sinonime, omonime, antonime, paronime.
Pentru a-i deprinde pe copii cu ,,familia de cuvinte’’ (sinonime, antonime, omonime,
paronime) şi pentru deprinderea acestora cu formularea cuvintelor noi prin derivare cu ajutorul
sufixelor şi prefixelor, la grupa pregătitoare, în cadrul proiectului tematic ,,Toamna’’, în săptămâna
cu tema,, Legume de toamnă ’’, după activităţile de observare, lectură după imagini, memorizarea
unor poezii adecvate, am antrenat copiii în jocul didactic ,,Caută rudele cuvântului”.
Jocul l-am desfăşurat astfel: copiii aşezaţi pe covor, în mijloc multe jetoane cu imagini reprezentând
tema dată. Fiecare copil trebuie să aleagă câte un jeton şi să-l explice. Apoi, la solicitarea mea, copiii
au ales imagini înrudite ca temă (legume de toamnă: ardei, vinete, varză, morcovi, etc), dar şi ca
rostire a cuvântului ilustrat (grădina, grădinar, grădiniţa), şi-au dat mâinile într-un cerc simbolizând
familia de cuvinte, rostind următoarele versuri: ,,Familia-i mare,/ Familia-i mică,/ În familie să ne
unim,/ Rudele să le găsim.”
Pentru înţelegerea noţiunii de antonime folosim jocul ,,Găseşte imaginea opusă” în care copiii
au sarcina de a recunoaşte şi descrie imagini care reprezintă stări, trăiri opuse: copil care se spală/copil
murdar; copil care aruncă ghiozdanul/copil care merge cu geanta în spate; copil care plânge/copil care
râde, etc.
În cadrul jocului ,,Găseşte imaginea opusă”, copiii au avut sarcina de a recunoaşte şi descrie
imagini care reprezintă stări, trăiri opuse (antonime).
În jocuri precum: ,,Ce mai poate denumi acest cuvânt”, ,,Unde se află ?”, ,,Când şi cum”,, Jocul
contrariilor’’, ,,Hai să împachetăm”, ,,Foloseşte cuvântul potrivit’’, copiii au căutat şi găsit antonime.
Jocul didactic ,,Dacă nu-i aşa” are ca obiectiv însuşirea de către copii a noţiunii de omonime.
Jocul ,,Completează ce lipseşte’’ l-am folosit pentru verificarea cunoştintelor copiilor despre
adjective, să-i fac să înţeleagă foarte bine legătura dintre substantiv (care denumeşte obiectul) şi
adjectiv (care denumeşte însuşirea obiectului) şi astfel să realizeze relaţia logică dintre obiect şi
însuşirile sale. Având în vedere faptul că nu peste mult timp copiii grupei pregatitoare intră într-un
nou ciclu de invăţare - ciclul primar, am diversificat gama de jocuri, introducând în cadrul acestora
jocurile-exerciţiu, pentru stimularea exprimării verbale, pentru despărţirea propoziţiilor în cuvinte, a
cuvintelor în silabe şi a silabelor în sunete. Aceste jocuri-exerciţii trebuie orientate pe coordonate
sigure, care să vizeze cultivarea valenţelor exprimării directe, spontane, naturale.
Înţelegerea noţiunii de sunet am realizat-o prin perceperea auditivă, iar litera prin perceperea
vizuală, cunoscând faptul că la clasa I, corectitudinea cititului şi scrisului depinde în mare măsură de
82
nivelul la care se realizează pronunţia, iar aceasta depinde de calitatea auzului fonematic. Tocmai în
scopul dezvoltării auzului fonematic, putem introduce numeroase jocuri didactice cu conţinut adecvat
legat de obiectivele prioritare stabilite.
Alte exemple de jocuri didactice (şi exerciţii) utilizate şi care au vizat aceste cerinţe au fost:
”Jocul sunetelor”, ”Fii atent”, ”Să facem cuvinte”, ,”Acum spune tu !”, ,,Lanţurile sunetelor”, ,,Câte
cuvinte am spus”, ,,Câte silabe are cuvântul”, ,,Cu ce sunet începe cuvântul ?”, ,,Cine ştie să spună
mai multe cuvinte care încep cu sunetul?”,’, ”Cine spune mai multe cuvinte care se termină cu
sunetul...”,,Carnavalul sunetelor”.
O deosebită importanţă în dezvoltarea comunicării o au şi jocurile didactice literare, cum ar
fi :,,Hai să ne imaginăm”, ,,Călătorie în lumea poveştilor”, ,,Să născocim o poveste” care, pe lângă
faptul că au drept scop cunoaşterea şi recunoaşterea unor personaje din povestiri, ele au menirea să
stimuleze observaţia, să favorizeze asociaţii de idei, să contribuie la găsirea unor metode practice de
a combina faptele de viaţă,etc.
Un copil va fi apt pentru şcolaritate atunci când va putea să-şi exprime corect gândurile,
intenţiile şi trăirile emoţionale şi, mai ales, poate să verbalizeze adecvat, ceea ce vrea să comunice cu
altul. Deci, este capabil să stăpânească limbajul ca instrument de informare, de comunicare şi de
exprimare.

Bibliografie:
1. Avram, Săftica; Mihu, Ecaterina; Său, Zonica, (2004), Jocul didactic pentru preşcolari. Ghid
metodic, Editura Terra, Focşani;
2. Chiscop, Liviu, (2000), Didactica educaţiei limbajului în învăţământul preşcolar. Ghid metodic,
Editura ,,Grigore Tăbăcaru”, Bacău;
3. Dumitriu, Constanţa, (2011), Psihopedagogia jocului, Editura Alma Mater, Bacău.

83
DE LA JOC LA ÎNVĂȚARE

Prof. Ciucă Niculina


Școala Gimnazială Nr. 4 - G.P.P. Dumbrava Minunată
Loc. Râmnicu Vâlcea, Jud. Vâlcea

Jocul este forma de activitate dominantă în copilărie, dar nu trebuie să lipsească de-a lungul
întregii vieți. Este necesară dezvoltarea laturii ludice a personalității pentru a putea privi soluțiile cu
fantezie şi inventivitate. Pentru copil, jocul este o formă de activitate cu multiple implicaţii
psihologice şi pedagogice care contribuie la informarea şi formarea lui ca om, pune în mişcare toată
fiinţa copilului, îi activează gândirea, îi reliefează voinţa, îi înaripează fantezia şi-i ascute inteligenţa.
De aceea s-a spus şi se spune, pe bună dreptate, că în joc încep să se pună bazele personalităţii şi
caracterului copilului.
Importanţa deosebită a jocului pentru vârsta copilăriei este astăzi un adevăr incontestabil,
jocul având un caracter universal. Astfel, jocul este o manifestare în care este evidentă o luptă a
contrariilor, un efort de depăşire cu rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării.
Desfăşurând mai multe activităţi ludice (pentru dezvoltarea gândirii, trăsăturilor de caracter,
memoriei, atenţiei, imaginaţiei, creativităţii, limbajului şi interdisciplinare), s-a observat cum poate
jocul să dezvolte personalitatea copiilor preşcolari.
Rezultatele au fost pe măsura caracteristicilor şi trăsăturilor de personalitate ale copiilor.
În decursul jocului copilul acţionează asupra obiectelor din jur, cunoaşte realitatea, îşi satisface nevoia
de mişcare, dobândeşte încredere în forţele proprii, îşi îmbogăţeşte cunoştinţele.
Pentru preşcolari, jocul include o varietate de activităţi amuzante şi interesante. Un copil se
poate juca singur sau în grup. Jocul social are un rol esenţial în a ajuta copiii să interacţioneze cu
ceilalţi. Copiii trec prin diferite stadii pe măsura dezvoltării lor, devenind capabili de mai multă
interacţiune în joc.
Joc pentru dezvoltarea trăsăturilor de caracter
Jocul „Fapte bune, fapte rele”
Prin jocul „Fapte bune, fapte rele”, s-a urmărit prezentarea şi analizarea atitudinilor unor copii
din grupă, selectându-le pe cele pozitive şi pe cele negative
Introducerea în joc a copiilor s-a făcut prin venirea unui personaj din poveste şi anume
„Motanul încălţat” care le-a adus copiilor o serie de imagini din poveşti în care erau ilustrate mai
multe întâmplări, fapte ale eroilor, mai bune şi mai puţin bune.
Preşcolarii au aplaudat venirea motanului (o jucărie de pluş) şi şi-au propus să joace împreună
cu el un joc numit „ Fapte bune, fapte rele”.
84
Ilustraţiile au avut fiecare câte un semn şi anume: o stea, o semilună, un cerc, un pătrat, o
floare, o pasăre, un şoricel, un ursuleţ, un iepuraş. Copiii au primit jetoane pe care se aflau aceleaşi
semne şi au fost solicitaţi să vorbească despre ilustraţia care avea acelaşi semn ca şi cartonaşul său.
Rând pe rând, preşcolarii au vorbit despre faptele bune şi faptele rele de pe ilustraţii, despre
bunătatea şi hărnicia fetei moşului şi despre fata moşneagului care era leneşă şi rea la suflet, din
povestea „Fata babei şi fata moşneagului”, despre sufletul bun şi hărnicia Cenuşăresei în comparaţie
cu răutatea surorilor vitrege şi a mamei vitrege, din povestea „Cenuşăreasa”, despre cuminţenia
iedului cel mic şi urmările neascultării celor doi iezi mai mari din povestea „Capra cu trei iezi”, despre
răutatea şi lăcomia boierului din povestea „Punguţa cu doi bani”.
În continuare, copiii au fost împărţiţi în două subgrupe. Celor două subgrupe li s-au împărţit
o mulţime de jetoane şi s-a cerut preşcolarilor să grupeze jetoanele care reprezintă fapte bune la bulina
roşie şi fapte rele la bulina neagră. Fiecare grupă alege o imagine, o analizează, stabilind şi motivaţia
potrivită. Dacă răspunsul corect se aplaudă și imaginea va fi aşezată la locul potrivit.
Jocul a continuat cu recitarea unor poezii şi cântece cu conţinut etc. Prin mesajul transmis s-
a încercat să se formeze copiilor sentimente şi trăsături pozitive de caracter.
După recitarea poeziilor: „Ce e bine, ce e rău”, de V. Maiakovski, „Adevărul”, de Elena
Dragoş, „Gândăcelul” şi „Căţeluşul şchiop”, de Elena Farago şi a cântecului „Un copil politicos”,
acestea au fost comentate, pe rând în sensul aprecierii sau dezaprobării faptelor săvârşite de unii copii,
respectiv pozitive sau negative. Pentru această parte a jocului, preşcolarii au primit buline roşii şi
buline negre şi li s-a spus că pot pune bulinele în funcţie de cum consideră că au fost faptele copiilor
din poezii şi cântec şi anume: bulinele roşii (fapte bune) la bulina roşie şi bulinele negre (fapte rele)
la bulina neagră.
A câştigat echipa care a pus jetoanele şi bulinele corespunzător, fără să greşească.

Bibliografie:
1. Chateau, J., (1967), Copilul și jocul, Editura Didactica și Pedagogică, Paris.
2. Colceriu, L.,(2010), Metodica predării activității instructiv-educative în grădinițe.
Webografie
www.creeaza.com/didactica/.../JOCUL-PRINCIPALA-METODA-SI-PRO412.php,Jocul-principala
metoda si procedeu instructiv-educative

85
RELAŢIA DINTRE JOC-ÎNVĂŢARE - CREAŢIE

Prof. Vasiliu Doina


Grădinița P.N. Preutești, Jud. Suceava

Când şi cum au apărut jocurile ?


De bună seamă, odată cu copiii, care au alergat, au sărit, s-au căţărat, au construit o cuşcă, o
maşină. Jocurile copiilor sunt o dovadă de sănătate şi produc un sentiment de voioşie şi de plăcere.
Ele s-au născut din legăturile lor cu natura înconjurătoare şi practic s-au organizat în procesul vieţii
şi al muncii. Ocupaţia naturală şi spontană a copilului în primii săi ani de viaţă, îndeosebi la vârsta
preşcolară este jocul şi această fază a evoluţiei lui este considerată perioada jocului care devine o
activitate dominantă.
Pe nesimţite jocul conduce spre formarea, dezvoltarea şi structurarea întregii activităţi psihice
a copilului. În grădiniţă cea mai mare parte a programului zilnic este afectat jocului cu numeroasele
lui forme şi variante.
Cercetarea pedagogică a arătat care este importanţa jocului în activitatea copilului. S-a
observat că preşcolarul este o fiinţă deosebit de activă. Îmbrăcând forma jocului această activitate
este necesară pentru dezvoltarea psihică, fizică, intelectuală, morală şi estetică a copilului. Jocul are
deci în viaţa copilului o importanţă tot aşa de mare ca şi munca sau serviciul pentru adult.
Este suficient să amintim concentrarea copilului prins de joc precum şi gravitatea pe care o manifestă
atunci când urmăreşte respectarea unor reguli sau lupta în care se angajează pentru a învinge
adversarul, din aceasta deducem că în viaţa lui jocul este un fapt esenţial. Jocul satisface dorinţa
firească a copilului de manifestare, de cunoaştere, de independenţă în acţiune.
Jocul este o activitate distractivă şi stimulativă a proceselor psihice, favorizând creativitatea
şi optimismul. Jocul contribuie la formarea deprinderii de a munci, multe din mişcările jocului fiind
adaptate după cum sunt mânuite uneltele de muncă. În timpul societăţii primitive, copiii învăţau de
la vârstnici jocuri şi exerciţii care-i pregăteau în mod atractiv pentru muncă, vânătoare, acţiuni de
luptă. Dar în afară de jocurile cu obiectele şi jucării s-au păstrat şi s-au transmis elemente arhaice de
joc şi prin tradiţii, ritualuri, obiceiuri în comorile milenare ale folclorului. Jocul nu are vârstă, sau
are toate vârstele.
A şti să te joci înseamnă să ai cheia magică a timpului liber şi a dezvoltării propriei energii.
Oricine poate fi un creator, un inventator de jocuri dacă se gândeşte puţin la aceasta şi – mai ales –
dacă se obişnuieşte să gândească în acest sens. Rolul şi importanţa jocului constă în faptul că el, jocul,
facilitează procesul de asimilare, fixare şi consolidare a cunoştinţelor iar datorită caracterului său

86
formativ dezvoltă personalitatea copilului. Totodată el este un important mijloc de educaţie
intelectuală care pune în valoare şi antrenează capacităţile creatoare ale preşcolarilor.
„Orice subiect dispune de un potenţial creativ pentru că orice subiect posedă o experienţă pe
care o prelucrează mereu.” (Popescu-Neveanu, P.şi colab.,1990, p.95).
Rolul educatoarei constă in orientarea si conducerea jocului nu numai pentru clarificarea
scopurilor urmărite, dar şi pentru sporirea efortului conştient in direcţionarea efectelor educative.
Jocuri și exerciții pentru stimularea creativității copiilor
Lucruri şi numere
Copiii stau aşezaţi în semicerc, cu faţa spre educatoare. Aceasta strigă un număr şi indică un
copil. Copilul trebuie să răspundă imediat, cu un cuvânt sau cu o propoziţie asociată cu numărul.
Nereuşitele fiecăruia sunt notate. La trei nereuşite sau mai puţine, copilul este eliminat.
Exemple de asocieri:
7 – zilele săptămânii, piticii din poveste
4 – anotimpuri, săptămâni ale lunii
1 – lună, soare, mama, tata, inimă, nas, gura
2 – urechi, ochi, mâini, picioare
5 – zilele lucrătoare ale săptămânii, degete la o mână
3 – iezii din poveste
Jocul comparaţiilor
Se alege un cuvânt în funcţie de tema abordată şi se cere să se găsească un termen de
comparaţie (ex.: ,,Furnica este ca.......” ). Se încurajează copiii să găsească comparaţii cât mai
interesante, una, două, chiar mai multe. Comparaţiile au fost dintre cele mai variate: ,,o grăunţă mică”,
o bucătăreasă harnică’’, ,,un piticot’’, ,,o sămânţă de mac”, ,,o firimitură”, ,,un robot care munceşte
neîncetat”.
Cuvântul interzis
Acest joc care se poate desfăşura cu toată grupa sau în perechi. Se cere copiilor ca la întrebările
conducătorului de joc să răspundă în aşa fel încât să nu folosească cuvântul ales - interzis. Exemplu:
cuvântul interzis este ,,primăvara”.
Întrebare: - Când se topeşte zăpada?
Răspuns: - În anotimpul când înfloresc ghioceii.
Întrebare: - Când înfloresc ghioceii?
Răspuns: - Când se apropie Ziua de 8 Martie.
Întrebare: - Când vin păsările călătoare?
Răspuns: - Atunci când înfloresc pomii, etc
Cuvântul îşi caută rudele
87
Pornind de la un cuvânt dat, copiii vor găsi cuvinte înrudite cu acestea.
Pădure: pădurice, pădurar, pădureţ; Copil: copilăros, copilărie, copilaş.
Născocitorul de poveşti
Într-un săculeţ sunt personaje de poveste realizate din carton, cunoscute sau mai puţin
cunoscute de către copii. Aceştia, legaţi la ochi, vor extrage patru - şase personaje pe care le vor aşeza
pe un suport. Vor formula oral o poveste în care să apară acele personaje fără a păstra anumite
obiceiuri sau caracteristici din basmele originale.
Joc de rol
Orice disciplină, activitate, situaţie, text, reprezintă oportunitate pentru jocul de rol; (exemplu:
,,A cincea roată la maşină”- personaje - cinci copii pentru cele cinci roţi; stau pe scaune şi mimează
mersul maşinii; ,,roţile” imaginează un dialog despre rolul lor; situaţia se schimbă când maşina are
pană pe o roată)
Autobuzul visului
Închipuiţi-vă că aţi putea lua autobuzul visului. Unde aţi merge? De ce? Cât timp aţi vrea să
staţi acolo? Cine aţi vrea să vă însoţească?
Alfabetul vieţuitoarelor
Spuneti câte un nume de animal care să înceapă cu a, b, c, d, e, f, g şi daţi-i o definiţie proprie,
ca în modelul de mai jos: arici = ghem de ace.

Peştişorul de aur
Imaginează-ţi că te întâlneşti cu peştişorul fermecat. Spune trei dorinţe pe care el vrea să ţi le
îndeplinească. Pisicuţa ta s-a urcat în copac. Ce faci ca s-o dai jos de acolo? Găseşte cât mai multe
variante. Creativitatea este esenţială în orice domeniu şi în orice întreprinde omul. Fără creativitate,
nimic din ceea ce există astăzi pe pământ nu ar fi existat.

Bibliografie:
1. Ana, A., Cioflica, S.–A., (1999), „Jocuri didactice pentru educarea limbajului”, Bucureşti, Editura
Tehno-Art;
2. Tomşa, Gh., (2004), „Creativitatea în învăţământ”, Focşani, Editura Terra;
3. Vrăjmaş, E., (coord.), (2007), „Să învăţăm cu … plăcere”, Bucureşti, Editura Coresi.

88
DE LA JOC LA ÎNVĂȚARE ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE

Prof. Roșca Marilena


Școala Primară Bogata, Jud. Brașov

La grădiniță activitatea instructiv- educativă, are caracter organizat, fiind subordonată


obiectivelor ce vizează formarea personalității. Se diferențiază activitatea din familie, dar se
deosebește și de lecție, fiind mai flexibilă, adecvată celor mici. Alegerea formelor de activitate are în
vedere gradul de autonomie a copilului și nivelul de socializare. Principalele forme de organizare a
activității didactice în grădiniță sunt: jocul, învățarea, munca.
Printre mijloacele folosite în activitatea cu copilul, jucăria, ocupă un rol important, ea fiind
necesară pentru a face acțiunile copiilor reale: șoferul are nevoie de automobil, aviatorul de avion.
Menirea fundamentală a jucăriei este aceea de a oferi copilului posibilitatea să acționeze, exprimându-
și ideile și sentimentele. Jucăriile reușite îl stimulează pe copil să gândească, ridică în fața lui diferite
probleme și acest fapt contribuie la dezvoltarea proceselor cognitive.
Cunoștințele anterioare, vor să obțină informații suplimentare, așa se nasc nenumăratele
întrebări, ale căror răspunsuri copiii le rezolvă prin explorare. Aceasta presupune încercările și
tentativele copilului de a cunoaște și de a descoperi lucruri noi. Este una din acțiunile fundamentale
ale dezvoltării copilului. Ea permite cucerirea lumii înconjurătoare și stimulează motivația de a
cunoaște. De aceea trebuie, acordată o atenție deosebită folosirii unei mari varietăți de jucării care au
o însemnătate imensă în dezvoltarea cognitivă a copilului, căruia îi stimulează gândirea, îi face
cunoscute calitățile și însușirile diferitelor materiale, cunoscând-o prin simțurile sale. Rolul educativ
general al jucăriilor este atât de a antrena mișcările, exersează organele de simț, dar ele au și altă
valoare, dezvoltă gândirea, operațiile pre matematice, relațiile cazuale și spațiale dintre obiecte și
multe alte cunoștințe, deprinderi și capacități.
Jucăriile ca și materialele didactice, reprezintă instrumente care utilizate corespunzător pot
contribui semnificativ la dezvoltarea copiilor și la atingerea obiectivelor propuse prin curriculum.
De exemplu pentru 3-5 ani, în jocul Straiele împărătești se pot pune la dispoziția copiilor
cartoane pe care s-au desenat hăinuțe diferite, cu contururi diferite pe care copiii și le pot alege pentru
a le decora. Sau se poate organiza o activitate de gospodărie în cadrul cărora copiii văd, miros, gustă,
pipăie diverse fructe sau legume și pot identifica diferite calități ale lor și pot afla despre beneficiile
lor în cadrul unui program sănătos de alimentație. La 5-6 ani rolul educatoarei este și acela de a
antrena copilul să perceapă raporturi între mărimi, greutăți, volume, distanțe și direcții și acela de a-l
implica pe copil în rezolvarea de situații problematice. Se pot organiza experimente în cadrul colțului
89
de nisip și apă pentru a explora fenomenul plutirii corpurilor. Sau se pot realiza experimente privind
rostogolirea obiectelor pe suprafețe înclinate pentru a observa relația dintre greutate, unghiul de
înclinație și distanța parcursă prin rostogolire. Sau cu prilejul unei excursii în anotimpul toamna se
pot realiza grămezi de frunze mari și grămezi de frunze mici.
Pentru copil aproape orice activitate este joc, prin joc el anticipează conduitele superioare.
Pentru copil jocul este muncă, este binele, este datoria, este idealul vieții. Reprezintă un mijloc de
instruire și educare a copiilor, ca procedeu metodic de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care
și le propune procesul de învățământ și ca formă de organizare a activității de cunoaștere și de
dezvoltare a capacităților psihofizice pe toate planurile.
Jocul este activitatea care conduce la cele mai importante modificări psihice ale copilului.
Este o activitate de pregătire pentru viață, de exersare a analizatorilor, a capacităților cognitive, de
stimulare afectiv-atitudinală, de dezvoltare a unor trăsături de caracter.
Jocul are și un caracter organizat, fiind alcătuit din următoarele elemente componente: scopul
jocului, conținutul, sarcina didactică, regulile jocului, elementele de joc.
Scopul jocului se formulează pe baza obiectivelor de referință prevăzute în programa
activității instructiv-educative din grădiniță. Scopul trebuie definit cu claritate pentru ca jocul să
conducă la îndeplinirea lor.
Conținutul jocului include totalitatea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor cu care copiii
operează în joc. Poate fi selectat din cunoștințele, priceperile și deprinderile însușite în cadrul
diferitelor categorii de activități, acesta trebuie dozat în funcție de particularitățile de vârstă.
Sarcina didactică indică ce anume trebuie să realizeze efectiv copiii pe parcursul desfășurării
jocului pentru a realiza scopul propus. Apare ca o problemă ce trebuie rezolvată prin valorificarea
cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor de care dispune copilul. Sarcina didactică trebuie formulată
sub forma unui obiectiv operațional.
Regulile jocului au rolul de a concretiza sarcina didactică, precizând căile pe care trebuie să
le urmeze copiii în desfășurarea acțiunii ludice. Sunt prestabilite și obligatorii pentru toți participanții
la joc și reglementează conduita și acțiunile participanților. Pot exista reguli care: indică acțiunile de
joc, ordinea succesiunii acestora, stabilesc modul în care se rezolvă sarcina didactică, reglementează
relațiile dintre copii, stimulează sau inhibă anumite manifestări comportamentale.
Elementele de joc reprezintă căile, mijloacele de realizare a sarcinii didactice. Au rolul de a
mijloci realizarea ei în cele mai bune condiții, constituind totodată și elementele de susținere a atenției
pe parcursul situației de învățare, conferind jocului o coloratură plăcută, atractivă, distractivă.
Desfășurarea activităților de joc nu se realizează la întâmplare, ci prin raportare la anumite
aspecte de ordin metodologic. Metodologia proiectării, organizării și desfășurării jocului didactic
presupune ca educatorul să parcurgă următoarele etape: proiectarea jocului didactic, asigurarea
90
condițiilor, introducerea în joc, prezentarea și familiarizarea cu materialul, anunțarea titlului jocului
și a obiectivelor urmărite, explicarea și demonstrarea jocului, executarea jocului de probă, executarea
propriu- zisă a jocului, încheierea jocului.
În funcție de inițiatorul jocului acestea se împart în două categorii: joc liber și joc didactic.
Jocul liber este tipul de joc pe care copilul îl utilizează tot timpul pe parcursul zilei îmbrăcând diferite
forme. Fie că manipulează diferite obiecte încercând diverse mișcări și experimente, fie că realizează
anumite acțiuni pentru a obține satisfacție toate acestea copilul le realizează jucându-se. Nu sunt
sarcini impuse de nimeni, îi face plăcere și astfel învață despre lucruri, despre efectele acțiunii sale
asupra obiectelor și totodată, despre el, ce poate să facă și ce nu.
Educatorul sau adultul trebuie să îi acorde timp copilului pentru acest tip fundamental de joc,
specific învățării în copilăria timpurie. Este natural și de aceea are un impact puternic asupra
dezvoltării copilului în toate domeniile de dezvoltare. Jocurile libere sunt jocurile alese, propuse,
inițiate de copil, fără intervenția adultului. Acest tip de joc oferă educatoarei șansa de a cunoaște cât
mai bine copilul, fiind momentul în care copilul utilizează cunoștințele, deprinderile, experiențele
dobândite anterior, în contexte în care el se simte liber să se exprime. Limbajul și acțiunile copilului
în jocul liber vorbesc despre modul în care el percepe lumea din jurul lui. Sau dacă se joacă un joc
simbolic, vom vedea cum copilul transpune în joc experiențe proprii fie ca spectator al evenimentelor
din jurul lui, fie ca personaj principal.
Jocul didactic este un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc
la cea de învățare ce este inițiat numai de către adult, scopul fiind acela de a urmării atingerea unor
obiective educaționale. Termenul didactic asociat jocului accentuează componenta instructivă a
activității și evidențiază că acesta este organizat în vederea obținerii unor finalități de natură
informativă și formativă specifice procesului de învățământ. O serie de obiective propuse în cadrul
proiectelor tematice se rezolvă prin această formă de organizare și desfășurare a actului educativ.
Jocul didactic poate contribui la realizarea unor obiective operaționale variate și complexe.
Atât jocurile libere, cât și cele didactice, în funcție de deprinderile, capacitățile pe care le
dezvoltă prin forma intrinsecă a jocului pot fi: jocuri de manipulare, joc simbolic, joc de rol/
dramatizare, joc cu reguli, de construcții, jocuri dinamice/ de mișcare, joc senzorial, jos muzical, joc
de masă, joc logic.
Jocurile de manipulare antrenează musculatura fină, capacitățile de coordonare a mișcărilor,
controlul lor, precum și coordonarea oculo-motorie. De exemplu, manipulând piesele jocurilor
existente în centrele Joc de masă sau științe copiii își dezvoltă coordonarea ochi-mână, musculatura
fină, deprinderi de îmbinare, triere, așezare în ordine, clasificare, numărare, percepțiile de culoare,
sociabilitatea, sentimentul de bucurie la realizarea unei sarcini.

91
La jocul simbolic copilul utilizează mediul pentru a pune în scenă realitatea așa cum o percepe
el, interpretează roluri, personaje reale sau imaginare. Un aspect semnificativ al cunoașterii la vârstele
timpurii este dezvoltarea jocului simbolic în timp ce își construiesc reprezentări sofisticate asupra
lumii, dar pentru aceasta au nevoie de oportunități de joc.
Jocul de rol presupune o pregătire prealabilă. Dramatizarea presupune: alegerea selectivă a
textului care urmează să fie dramatizat, să țină seama de posibilitățile de memorare ale copiilor dar și
capacitatea redusă de concentrare, însușirea temeinică a textului poveștii în vederea transpunerii lui
în joc. Căile cele mai des folosite în acest sens sunt repovestirea, povestirea după un șir de tablouri
dar și cerințele materiale ale dramatizării.
Jocurile cu reguli sunt acele jocuri care arată prin ce modalități poți să câștigi. Jocurile cu
reguli inventate de copii sunt specifice vârstei preșcolare.
Jocul logic este un prim pas spre înțelegerea unor noțiuni care vor constitui, mai târziu, baza
transmiterii unor elemente mult mai complexe și vor dezvolta capacitatea de lucru individual și de
autoevaluare.

Bibliografie:
1. Cojocaru Ioana – Influențele jocului didactic în procesul instructiv- educativ, culegere învățământ
primar, 1994.
2. Marcia L. Nell și Walter F. Drew – De la joc la învățare. Cum folosim jocul didactic în educația
timpurie, Ed. Trei, 2016.

92
DE LA JOC LA ÎNVĂȚARE – JOCUL DIDACTIC MATEMATIC

Prof. Popa Alina,


Școala Gimnazială Nr. 1 Mîrzănești, Jud. Teleorman

Denumită şi „vârsta de aur a copilăriei”, vârsta preşcolară se caracterizează prin multiple


achiziţii pe plan intelectual, fizic şi comportamental. O dată cu intrarea în grădiniţă copilul vine în
contact cu o multitudine de necunoscute, el deschide un cufăr al comorilor, pe care, plin de curiozitate,
îl cercetează şi şi-l însuşeşte după propriile posibilităţi, în funcţie de specificul vârstei şi individual.
Sub îndrumarea atentă a educatoarei, copilul îşi satisface curiozitatea prin joc, prin acţiunea
directă cu obiectele. În această perioadă are loc dezvoltarea puternică a limbajului, se pun bazele
operaţiilor gândirii, prin acţiunea nemijlocită cu obiectele se dezvoltă gândirea, memoria, atenţia,
imaginaţia şi, în acelaşi timp, copilul, prin faptul că intră într-o colectivitate, îşi dezvoltă abilităţi,
atitudini, sentimente care îi vor fi utile mai târziu, la şcoală: sentimente de prietenie, respect,
atitudinea de cooperare, de apartenenţă la un grup, spiritul de învingător.
Prin joc se poate urmări progresul înregistrat de copii, educatoarea poate urmări în ce măsură
copiii şi-au însuşit noţiunile necesare, gradul de formare al reprezentărilor matematice, a priceperilor
şi deprinderilor, capacitatea copiilor de a realiza sarcinile cerute, de a se adapta la ritmul cerut, de a
răspunde corect şi prompt.
Jocul didactic matematic amplifică acţiunea formativă a grădiniţei, realizând o continuitate
între activitatea de învăţare şi cea de joc; prin el se pot realiza observații prognostice referitor la ritmul
individual de maturizare intelectuală şi afectivă. Plăcerea cu care participă copiii la joc este singura
justificare a recurgerii la jocul didactic. Prin intermediul jocului are loc adaptarea la viaţa de colectiv,
se stabilesc relaţii între copii şi sunt conştientizate anumite norme de comportament. Jocul îmi oferă
mie, educatoarei, prilejul de a atinge obiective importante ce ţin atât de latura formativă, dar şi de cea
informativă în dezvoltarea personalităţii copilului.
De aceea, jocul este cel ce satisface dorinţa de manifestare şi care dezvoltă emoţiile şi sentimentele
copilului. Ştiind că în grădiniţă jocul reprezintă activitatea fundamentală, este normal ca acesta să fie
valorificat în pregătirea copilului pentru însuşirea conceptelor matematice. Tocmai această trecere de
la joc la însuşirea noţiunilor matematice o realizează jocul didactic şi constituie cel mai eficient mijloc
de desfăşurare a activităţilor cu conţinut matematic. Jocul didactic este un tip de activitate prin care
educatoarea consolidează, precizează şi verifică cunoştinţele copiilor, îmbogăţeşte sfera de
cunoştinţe, pune în valoare şi antrenează capacităţile creatoare ale acestora.

93
Valoarea practică a jocului didactic constă în faptul că, în procesul desfăşurării lui, copilul are
posibilitatea aplicării cunoştinţelor însuşite, exersării priceperilor şi deprinderilor formate. Termenul
„didactic”, asociat jocului, accentuează componenta instructivă a activităţii şi evidenţiază că acesta
este organizat în vederea obţinerii unor finalităţi de natură informativă şi formativă specifice
procesului de învăţământ. Îmbinarea elementelor instructiv-educative cu cele distractive îi face pe
copii să trăiască stări afective complexe care determină participarea cu interes a acestora la activitate.
El reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţii care, paralel cu destinderea, buna dispoziţie şi bucuria,
urmăreşte obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului.
Jocul didactic este un important mijloc de educaţie intelectuală, care pune în valoare şi
antrenează capacităţile creatoare ale copilului. Datorită conţinutului şi modului lor de desfăşurare,
jocurile didactice sunt mijloace eficiente de activizare a întregii grupe de copii, dezvoltă spiritul de
echipă, de întrajutorare, formează şi dezvoltă unele deprinderi practice elementare şi de muncă
organizată. Între jocul didactic şi procesul instructiv-educativ există o dublă legătură: jocul sprijină
şi îmbunătăţeşte procesul instructiv-educativ, fiind însă şi condiţionat de acesta prin pregătirea
anterioară a copilului în domeniul în care se desfăşoară jocul. În timpul jocului fiecare copil
acţionează în ritmul său şi rezolvă sarcina prin mijloacele operaţionale de care dispune. De aici rezultă
că jocul didactic activizează copiii în procesul instructiv-educativ şi în aceeaşi măsură, vizează pe
fiecare copil în parte, asigurând astfel un învăţământ diferenţiat.
În „Dicţionar de pedagogie”, Bucureşti, 1979, jocul didactic era definit ca și „specie de joc
care îmbină armonios elementul instructiv-educativ cu cel distractiv” sau ca „un mijloc de facilitare
a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc la cea de învăţare”.
Ca formă de realizare a activităţilor matematice, jocurile didactice antrenează operaţiile
gândirii (analiza, sinteza, comparaţia, clasificarea, abstractizarea, generalizarea), contribuie la
dezvoltarea limbajului în general şi al celui matematic în particular, a imaginaţiei şi atenţiei voluntare,
la formarea priceperilor şi deprinderilor (de grupare, comparare, ordonare a mulţimilor), la formarea
percepţiei spaţiului şi timpului. Jocul dezvoltă spiritul de echipă, independenţa, atenţia, spiritul de
ordine, asigură însuşirea mai rapidă, mai accesibilă şi mai plăcută a unor cunoştinţe cum ar fi
numeraţia, operaţiile aritmetice. Prin caracterul său activ, jocul didactic matematic activizează toţi
preşcolarii, chiar şi pe cei timizi şi dezvoltă spiritul de cooperare, ceea ce contribuie la creşterea
unităţii dintre membrii grupei şi dezvoltarea unor atitudini morale: autocontrol, spirit de
independenţă, perseverenţă, disciplinare conştientă.
La nivelul vârstei de 4-6 ani jocul didactic dobândeşte o nouă funcţie, aceea de consolidare şi
verificare a cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor. Dacă este condus cu măiestrie, jocul poate
deveni o modalitate de predare şi de evaluare ce oferă satisfacţie copiilor, care obţin rezultate mult
mai bune decât dacă s-ar fi folosit o metodă de evaluare sau predare tradiţională.
94
Prin intermediul jocului didactic copiii îşi îmbogăţesc experienţa cognitivă, învaţă să
manifeste o atitudine pozitivă sau negativă faţă de ceea ce întâlnesc, îşi educă voinţa şi pe această
bază formativă îşi conturează profilul personalităţii.
Jocul didactic este necesar deoarece prin el copilul trece lent, recreativ, pe nesimţite spre o
activitate intelectuală serioasă.
Astfel, unele jocuri didactice pot crea posibilitatea copiilor de a număra o anumită cantitate
(„Cine ştie să numere mai bine?”), de a indica locul fiecărui număr în şirul numeric prin utilizarea
numeralului ordinal („Al câtelea fluturaş a zburat?”), de a raporta numărul la cantitatea
corespunzătoare, cifra la număr şi invers („Te rog să-mi dai tot atâtea obiecte”), în alte jocuri au
prilejul să compare cantităţile sau să efectueze operaţii de adunare şi scădere („Să adăugăm, să
scădem”).
Transpunând sarcinile de învăţare în joc, se dă preșcolarului ocazia să-și dezvolte capacitatea
creatoare, realizând, fără mare efort, o intensă activitate intelectuală; în joc el găseşte noi căi de
asimilare a cunoştinţelor, stabileşte legături între fapte, idei, acţiuni, prilej de a acumula alte
cunoştinţe.
De exemplu în jocul didactic matematic Al câtelea fluturaș lipsește?, sarcina didactică este-
recunoaşterea locului ocupat de fluturaş şi a numărului în şirul numeric.
În jocul didactic Trenulețul fermecat, scopul activității este- evaluarea capacității de a
recunoaşte, denumi, descrie şi compara formele geometrice: cerc, pătrat, dreptunghi, triunghi.
Astfel, jocurile didactice matematice contribuie la formarea percepţiilor (culoare, formă,
mărime), la educarea spiritului de observaţie, a imaginaţiei creatoare, la dezvoltarea limbajului şi
gândirii cu toate operaţiile ei (analiză, sinteză, comparaţie, abstractizare, generalizare).
Organizarea activităţilor matematice sub forma jocului didactic realizează modificări
calitative atât în conţinutul cât şi în structura proceselor cognitive. Prin joc, activitatea matematică
devine mijloc de formare intelectuală:
- jocul face trecerea în etape de la acţiunea practică spre acţiunea mintală;
- favorizează dezvoltarea aptitudinilor imaginative (imaginaţia reproductivă şi creatoare);
- realizează trecerea de la reproducerea imitativă la combinarea reprezentărilor în imagini.
Participarea activă, opțională și liberă la joc a copilului duce permanent la învățarea noului,
pentru că învățarea sistematică la această vârstă nu poate fi concepută în afara jocului, iar jocul prin
natura sa stimulează activitatea de învăţare.

95
Bibliografie:
1. Păduraru V. , (1999), Activităţi matematice în învăţământul preşcolar (sinteze), Iaşi, Editura
Polirom;
2. Popescu, E.- Pedagogie preşcolară, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică;
Someșanu, Elena, (2000), Jocuri didactice matematice pentru grădinițele de copii, Bucureşti, V&I
Integral.

JOCUL DIDACTIC - MODALITATE DE EDUCARE A LIMBAJULUI LA


PREȘCOLARI

Prof. Lupu Valentina-Gabriela


Grădiniţa cu program prelungit nr. 24. Iași, jud. Iaşi

Jocul didactic este forma de activitate care îmbină elementele instructiv-educative cu


elementele distractive, antrenante și motivante pentru copil. O parte din sarcinile instructiv-formative
din grădiniță sunt realizate prin jocul didactic, iar acesta își capătă valoarea în instruirea copilului,
atâta timp cât își propune rezolvarea unor sarcini de învățare într-un mod adecvat vârstei.
În grădiniță, jocul didactic este mijlocul prin care copilul trece de la activitatea dominantă de
joc, la activitatea de învățare. Învățarea prin joc este mult mai ușoară, deoarece copilul percepe
noțiunile în ritmul său, fără a i se impune, iar plăcerea de a continua jocul îi antrenează toată ființa în
cunoaștere.
Jocurile didactice au obiective educaționale bine precizate și reprezintă forma ideală prin care
jocul, ca activitate fundamentală a vârstei preșcolare, poate sprijini învățarea ,,deghizat” dirijată,
pregătind integrarea ulterioară a copilului în școală.
Diferitele tipuri de jocuri didactice, desfășurate în grădiniță la Educarea limbajului, contribuie
în mod nemijlocit, la îmbogățirea vocabularului activ al copiilor, formarea deprinderii de a se exprima
corect gramatical, deprinderea de a alcătui propoziții simple sau dezvoltate pe baza unor imagini
prezentate sau a unui cuvânt dat, precum și la dezvoltarea creativității și imaginației preșcolarilor.
JOC DIDACTIC: ,,Pe Iepurilă îl ajutăm și corect ne exprimăm”
Nivelul II: grupa mare
Categoria de activitate: Educarea limbajului

96
Tema: Propoziții. cuvinte, silabe, sunete
Mijloc de realizare: joc didactic
Tipul activității: fixare și consolidare de cunoștințe și deprinderi
Scop: Consolidarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic,lexical și sintactic
Obiective operaţionale:
O.9 Să formuleze propoziții, cu ajutorul imaginii reprezentate pe jeton;
O.10 Să distingă, prin numărare, cuvintele unei propoziții;
O.11 Să denumească corect viețuitoarea de pe jeton, fără ajutorul cadrului didactic;
O.12 Să despartă corect în silabe un cuvânt dat, bătând din palme sau punând mâna sub bărbie;
O.13 Să identifice sunetele inițiale sau finale ale unui cuvânt dat;
O.14 Să aleagă din cuvintele ce denumesc imaginile date, doar pe cele care conțin patru silabe;
O.15 Să participe cu interes la activitate, implicându-se activ în joc;
Sarcina didactică:
➢ Alcătuirea de propoziții după imagini date;
➢ Denumirea viețuitoarelor de pe cub, despărțirea cuvintelor în silabe;
➢ Identificarea sunetului inițial și final al cuvântului dat;
➢ Descoperirea cuvintelor alcătuite din patru silabe, dintr-un număr de cuvinte dat.
Regulile jocului:
➢ Copiii sunt împărțiți în două echipe, fiecare echipă trebuie să rezolve sarcinile date în plicurile
colorate aduse de Iepurilă;
➢ Răspunde numai copilul numit de educatoare, iar răspunsurile corecte sunt aplaudate și vor
primi bulina roșie la panou.
Elemente de joc: Surpriza, descoperirea materialelor din coșuleț și a imaginilor de pe panou, aplauze,
căutarea jetonului potrivit, aruncarea cubului.
Strategii didactice:
Metode, procedee, tehnici: conversația, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, observația,
problematizarea.
Mijloace de învățământ: Iepurilă, coșulețul cu surprize, plicuri colorate cu sarcini, jetoane
cu diferite viețuitoare (lup, căprioară, urs, veveriță, vulpe, cerb, bufniță, mistreț), ,,cubul cu
viețuitoare", buline roșii, stimulente.
Forma de organizare: frontal, individual.
Durata: 35-40 min
Locul desfăşurării: sala de grupă
Desfăşurarea jocului: Jocul se desfășoară în sala de grupă. Copiii stau pe scăunele la
măsuţele așezate în formă de semicerc.
97
Introducerea în joc: Se va realiza prin venirea în sala de grupă a unui invitat special-Iepurilă,
care le solicită copiilor ajutorul. El își dorește foarte mult să învețe de la copii să vorbească corect.
Iepurilă a adus pentru copii și un coșuleț cu surprize.
Prezentarea şi intuirea materialului: Vom descoperi împreună coșulețul cu surprize adus de
Iepurilă, se vor intui materialele primite și se explică copiilor, că toate aceste materiale le vom folosi
în activitatea de astăzi, pentru a-l ajuta pe prietenul nostru Iepurilă să învețe să vorbească corect.
Anunţarea titlului şi a scopului: Copii sunt anunțați că vor desfășura un joc numit ,,Pe
Iepurilă îl ajutăm și corect ne exprimăm!”, unde vor denumi viețuitoarele prezentate în imagini
sau pe „cubul cu viețuitoare”, vor formula propoziții după imagini date, vor spune câte cuvinte are
propoziția formulată, vor despărți cuvinte în silabe, vor identifica sunetele cu care încep sau se
termină anumite cuvinte din jocul nostru.
Explicarea şi demonstrarea jocului: Copiii vor fi împărțiți în două echipe: echipa ursuleților
și echipa veverițelor. Fiecare copil va primi un ecuson cu simbolul echipei sale. Se vor deschide
plicurile colorate, în fața grupei, de către reprezentanții celor două echipe și se vor citi sarcinile date
de Iepurilă. Aceeași sarcină va fi rezolvată, pe rând, de cele două echipe. Fiecare răspuns corect va fi
aplaudat și va primi o bulină roșie la panou. Va câștiga echipa care are cele mai multe buline.
Executarea jocului de probă: Se va realiza o dată jocul și se va insista asupra regulilor de joc
și modalitatea de rezolvare a sarcinilor date. Se deschide plicul roșu cu sarcina 1. Copilul alege o
imagine. Privește imaginea și formulează o propoziție. Spune câte cuvinte are propoziția formulată.
Executarea jocului de către copii:Copiii numiți de educatoare, vor veni și vor deschide
celelalte plicuri, pentru a rezolva sarcinile date:
S1: „Formulează o propoziție cu imaginea aleasă. Câte cuvinte are propoziția formulată?”
S2: „Aruncă cubul și alcătuiește o propoziție cu cuvântul ce denumește viețuitoarea de pe
acesta!”
S3: „Aruncă cubul și denumește viețuitoarea din imagine! Desparte cuvântul în silabe!”
S4: „Denumește imaginea descoperită pe jeton și spune cu ce sunet începe și se termină
cuvântul!”
Complicarea jocului:
S5: „Alege dintre cuvintele ce denumesc imaginile date, doar pe cele care au patru silabe!”
S6: „Alcătuiește o propoziție în care cuvântul ,,iepuraș” să fie la începutul/la sfârșitul
propoziției!”
Încheierea jocului: În încheierea activității se fac aprecieri verbale cu privire la participarea
activă a copiilor la joc. Se reamintește titlul jocului desfășurat ”Pe Iepurilă îl ajutăm și corect ne
exprimăm!”

98
Bibliografie:
1. Hobjilă, A., (2008), Elemente de Didactică a Activităților de Educare a Limbajului (etapa
preșcolarității), Editura Institutul European, Iași;
2. Colceriu, L., (2008), Psihopedagogia învățământului preșcolar, Programa;
3. Nell, M.L, Drew W.F., Bush D.E., (2016), De la joc la învățare, Cum folosim jocul didactic în
educația timpurie, Editura Trei, București.

IMPLICAȚIILE JOCULUI ÎN
DEZVOLTAREA LIMBAJULUI COPIILOR HIPOACUZICI

Prof. Cimpu Mihaela & prof. Nistor Roxana


CSEI Brașov- departament Hipoacuzici

Hipoacuzia este o disfuncție auditivă care are efect defavorabil asupra dezvoltării psihofizice
generale a copilului prin neînsușirea limbajului ca mijloc de comunicare și instrument operațional pe
plan conceptual. Copilul lipsit de auz va învăța vorbirea în mod organizat, atât în perioada preșcolară,
cât și în perioada școlară mică.
Limba este formată din cuvinte, structurile, gândurile și conceptele pe care le avem în mintea
noastră. Discursul este un mod prin care comunicăm cu ajutorul limbajului cu alte persoane. Copilul
hipoacuzic poate comunica, de asemenea, prin limbajul semnelor sau prin scris.
Este esențial să se recunoască faptul că orice pierdere a auzului la copil va avea un impact
asupra limbajului și a dezvoltării vorbirii, dar dezvoltarea limbajului este mult mai important decât
dezvoltarea vorbirii. Acest lucru se datorează faptului că aproape toate formele de învățare depind
de limbaj. Limbajul are o gamă largă de concepte mentale și cu atât mai mult, copiii vor fi capabili
să îl învețe la școală. Copiii hipoacuzici nu pot auzi sau pot auzi doar părți din ceea ce oamenii din
jurul lor spun. De multe ori un copil hipoacuzic poate înțelege doar atunci când oamenii îi vorbesc
direct, unu la unu. Acest lucru indică faptul că un copil deficient de auz primește mult mai puțin decât
ceea ce va primi un copil auzitor și acest lucru poate duce la probleme de comunicare și învățare la
școală, de exemplu, acesta poate auzi un cuvânt doar o dată dau de două ori și doar într-un singur
context, în timp ce copilul auzitor poate auzi acel cuvânt de multe ori, în diferite contexte.
Activitățile de educare a limbajului din grădiniță fac posibilă cultivarea limbajului oral, accentul
punându-se pe comunicare, pe dialogul liber, pe formarea deprinderii de exprimare ordonată a

99
gândirii și de însușire a structurilor gramaticale. Asigurarea capacității copiilor hipoacuzici de a folosi
corect limbajul le dă posibilitatea de a se adapta cu ușurință la sarcinile complexe ale învățării.
Știm că în grădiniță forma dominantă de educație este jocul, care este baza conceperii întregii
activități instructiv-educative. Fără joc nu se poate ajunge la o finalitate reală.
Preşcolarul hipoacuzic, în timpul jocului, mânuieşte diferite obiecte, jucării, astfel este creată
posibilitatea de a le atinge, de a le pipăi, având asupra lui un puternic caracter motivaţional, dând frâu
liber gândurilor fiind nevoit să redea ceea ce vede, ceea ce gândeşte în momentul respectiv.
În aproape orice activitate de predare-învățare sau proces recuperator, în general, cu
preșcolarul hipoacuzic, indiferent de obiectivele ce se doresc atinse, este necesar să se recurgă la joc.
Jocul îi atrage în mod deosebit, nu doar pentru că sunt la vârsta la care jocul reprezintă principala
preocupare ci pentru că îi atrage și pentru că mijloacele și modalitatea de desfășurare a activității în
sine este atractivă. Copilul hipoacuzic simte nevoia de explorare a mediului și de manifestare a sinelui
în mod diferit față de copilul auzitor. Activitatea desfășurată cu copiii hipoacuzici are nevoie de
material concret, palpabil. Copilul trebuie lăsat să exploreze, să descopere, să palpeze, să simtă, să
miroase, să decidă, să vibreze cu situația dată.
Forma de joc antrenează, mai bine ca oricare tip de activitate, copilul hipoacuzic în stimularea
şi exersarea vorbirii în direcţia propusă, fără ca el să conştientizeze acest efort, deoarece
introducându-se elemente distractive, care produc copiilor bucurie, activitatea desfăşurată evoluează
într-o atmosferă caldă, plină de veselie, copilul participă afectiv la sarcina pe care i-o impune jocul,
favorizând însuşirea sau fixarea cu uşurinţă a cunoştinţelor, a deprinderilor.
Având în vedere particularităţile psihice ale copilului hipoacuzic, prin aplicarea unor tehnici
permanente în ceea ce priveşte jocul didactic în activităţile desfăşurate ca metodă de dezvoltare a
limbajului, se pot compara rezultatele obţinute cu obiectivele urmărite şi în felul acesta se poate
aprecia eficienţa metodelor şi mijloacelor folosite.
Sub influenţa jocului şi a activităţilor pentru dezvoltarea limbajului, experienţa cognitivă a
copiilor hipoacuzici se amplifică, se conturează memoria şi reproducerea capătă atributul
intenţionalităţii.
Atenţia şi capacitatea de concentrare ale copilului hipoacuzic sunt de obicei sub nivelul la care
le întâlnim la auzitor. În condiţii obişnuite, atenţia copilului se captează prin limbaj, prin conversaţie,
prin ceea ce i se povesteşte sau i se descrie verbal. Din nefericire, copilul deficient de auz este lipsit
de aceste posibilităţi. De aceea, are tendinţa să se aplece spre forme mai simple de instruire (de
exemplu prin joc). Dacă copilul deficient de auz nu vorbeşte, nu înseamnă că el nu gândeşte.
Gândirea în imagini a copilului deficient de auz permite prea puţin evoluţia principalelor
calităţi care se realizează la auzitor prin intermediul cuvântului: profunzimea, rapiditatea, supleţea.

100
Având în vedere cele prezentate mai sus, a fost proiectat și aplicat un Program de dezvoltare a
vocabularului care cuprinde jocuri-exerciţiu având ca obiectiv principal dezvoltarea vocabularului
prin încurajarea pronunţiei cuvintelor:

1. ”Spune cum face”


Scop: recunoaşterea animalelor şi reproducerea onomatopeelor corespunzătoare glasului acestora.
În desfăşurarea jocului, se va asigura o anumită succesiune în prezentarea imaginilor sau a jucăriilor,
începând cu cele al căror glas este mai uşor de pronunţat (pisica) şi terminând cu cele al căror glas
(onomatopee) prezintă oarecare dificultate în reproducere. Se va urmări sistematic ca reproducerea
să se facă la început individual, apoi se va trece la pronunţarea în mod individual cu copiii care
întâmpină dificultăţi în pronunţarea unor sunete.
Variantă: se modifică ordinea acţiunilor. Copiii ascultă onomatopeea (reprodusă de
educatoare) apoi aleg animalul al cărui glas l-au auzit şi-l reproduc individual sau în colectiv, după
cum li se cere.
2. ”Spune ce face”
Scop: indicarea acţiunii executate.
Organizarea grupei de copii se realizează în semicerc, pe scăunele. Ţinând seama de cunoştinţele
copiilor, intuirea se face integral, selectiv sau nu se face deloc. Pentru executarea acţiunilor necesare
desfăşurării poate să fie invitat un copil mai mare (la început) sau se face apel la toţi copiii din grupă.
Acţiunea jocului cuprinde câteva momente pe care copiii la vor desprinde din desfăşurare: chemarea
unui copil lângă educatoare; indicarea unei acţiuni astfel încât să nu fie auzită de ceilalţi copii;
alegerea de către copil a obiectului necesar acţiunii; executarea acţiunii de către copil; exprimarea în
propoziţii scurte a acţiunii percepute de către copilul atins pe umăr sau numit de educatoare.
Variantă: se prezintă obiecte gospodărești iar copiii vor denumi acțiunea la care se folosesc.
3. „Ne jucăm cu baloane”
Scop: recunoaşterea şi denumirea culorilor
În prima parte a jocului se va urmări ridicarea corectă de către copii a jetonului cu imaginea balonului
de aceeaşi culoare cu culoarea aceluia ridicat de educatoare. Copiii vor denumi culoarea baloanelor
respective. În acest sens educatoarea pune întrebarea „Cu ce baloane ne jucăm?”, iar copiii răspund:
„Ne jucăm cu baloanele roşii” etc. Se vor utiliza şi întrebări adresate în mod individual: „Cu ce balon
te joci?” pentru pronunțare corectă a culorilor.
Variantă: educatoarea ridică un anumit balon, iat copiii indicaţi caută pe o masă special
pregătită obiectele sau imaginile acestora de aceeaşi culoare, denumind-o.
4. ”Când facem aşa ?”
Scop: determinarea momentului din zi în care se efectuează o anumită acţiune.
101
Copiii trebuie să recunoască acţiunea din imaginea la care s-a oprit acul cadranului şi momentul în
care se petrece ea. La întrebarea educatoarei, copilul indicat relatează cele observate iar ceilalţi copii
imită acţiunile caracteristice în succesiunea lor. Materialul folosit este un cadran din carton sau placaj
(material plastic) – împărţit în două. Pe fiecare parte se vor fixa câte trei-patru imagini reprezentând
acţiuni efectuate de copii: pentru dimineaţă: un copil se dă jos din pat; se spală la chiuvetă; serveşte
micul dejun, pleacă spre grădiniţă, se joacă etc.; pentru seară: copilul se dezbracă, copilul face duş,
se urcă în pat, doarme. La mijlocul cadranului este un ac indicator ce poate fi îndreptat spre oricare
din imagini.
Variantă: se precizează semnificaţia cuvintelor utilizate mai frecvent – respectiv dimineaţa şi seara.
5. „Săculeţul fermecat”
Scop: denumirea corectă a obiectului scos din săculeţ, raportarea lui la alte obiecte, de aceeaşi
categorie.
În săculeţ vor fi introduse obiecte din categorii diferite. Ele vor fi date copiilor aşezaţi în semicerc
pentru a le trece din mână în mână. La semnalul educatoarei săculeţul se opreşte. Copilul la care s-a
oprit săculeţul trebuie să scoată un singur obiect; îl denumeşte şi-l oferă vecinului cu rugămintea de
a-l aşeza la locul potrivit. Acesta va căuta grupul de obiecte corespunzător şi va motiva aşezarea
efectuată. Variantă: să așeze cuvinte scrise pe cartonașe în dreptul obiectelor pe care le denumesc.
6. ” Scrisoarea din plastilină”
Scop: recunoașterea literelor și formelor specifice unor litere atunci când „scrieți" o scrisoare din
plastilină.
Toate simțurile intră în joc, atunci când se realizează aceste mini scrisori din plastilină cu copiii. Ei
frământă plastilina și se dă forma literelor. Se folosesc ca șablon litere mari de tipar, decupate din
ziare sau reviste colorate.
De preferat să se scrie numele copilului, mamei sau tatălui la primul contact al copilului cu
acest joc. Variantă: se scrie numele membrilor familiei sau animalelor de companie și se pot forma
propoziții din 2-3 cuvinte.

Bibliografie:
1. Anca, M. , 1999, Modalităţi de evaluare a copiilor cu desabilităţi în comunicarea verbală. Cluj
Napoca: Ed. Gloria;
2. Antonovici , Ș. , 2008, Jocuri și activități alese, Editura Aramis, București;
3. Dumitra, M. , 1999, Educarea limbajului în învățământul preșcolar, Editura Compania;
4. Golu F. , 2009, Joc și învățare la copilul preșcolar- ghid pentru educatori, părinți și psihologi,
Editura Didactică și Pedagogică, București;

102
5. Popescu, R. , 2001, Acţiunile prelingvistice între copilul deficient de auz şi părinţi, Sibiu: Editura
Universităţii „Lucian Blaga”;
6. Stănică, I., Ungur, E., Benescu C., 1983, Probleme metodice de tehnica vorbirii și labiolectură,
Ed. Didactică și Pedagogică, București;
7. Verza, E. , 1969, Aspecte Diferențiate Ale Limbajului Copiilor Preșcolari, Editura Analele
Universității București;
8. Viorica Filimon, 1980, Copilul preșcolar și dezvoltarea vorbirii, Revista de Pedagogie.

RELAȚIA JOC-ÎNVĂȚARE-DEZVOLTARE

Prof. Hrițcu Mirela Ștefania


Școala Profesională Specială „Sfântul Stelian” Botoșani

„Copilul râde: - Înțelepciunea și iubirea mea e jocul! Tânărul cântă: - Jocul și-nțelepciunea mea-i
iubirea! Bătrânul tace: - Iubirea și jocul meu e-nțelepciunea!” (Lucian Blaga – Trei fețe)

Vârsta preşcolară se caracterizează prin dezvoltare accelerată în toate planurile: fizic, cognitiv
şi socio-emoţional. Una dintre cele mai importante funcții este competența de comunicare deoarece
un principiu de bază este acela că „nu putem să nu comunicăm”. „Competența de comunicare
reprezintă gradul în care indivizii satisfac scopurile pe care și le-au propus în interiorul limitelor
situației sociale, fără să-și riște abilitățile ori oportunitățile de a urmări alte scopuri mai importante
din punct de vedere individual” (Pânișoară, 2008). Limbajul este o activitate umană de comunicare
prin intermediul limbii, este o funcție de utilizare a limbii în raporturile cu ceilalți oameni. Gândirea
este o succesiune de operații care duc la dezvăluirea unor aspecte importante ale realității și la
rezolvarea anumitor probleme. Limbajul obligă la raționalizarea și socializarea gândirii. Evoluția
limbajului este strâns legată de dezvoltarea gândirii.
Încă din perioada preșcolară, limbajul se îmbogățește din punct de vedere cantitativ. De la 5-
10 cuvinte pronunțate de copilul de 1 an, vocabularul activ al copilului crește la circa 300-400 cuvinte
la 2 ani, la circa 800-1000 cuvinte la 3 ani, la 1600-2000 cuvinte la 4 ani, la circa 3000 cuvinte, la 5
ani, pentru ca la 6 ani, el să ajungă la peste 3500 cuvinte. La intrarea în școală, copilul dispune de un
vocabular relativ bogat (aproximativ 3500 cuvinte) și stăpânește regulile de folosire corectă a
cuvintelor în vorbire.
103
Jocul, prieten nelipsit al copilului, reprezintă pentru perioada preșcolară principala activitate,
o formă de manifestare fără bariere, o activitate care îi reunește pe copii și în același timp îi reprezintă.
Jucându-se, copilul acționează asupra obiectelor din jur, cunoaște realitatea, își satisface nevoia de
mișcare, dobândește încredere în forțele proprii, își îmbogățește cunoștințele.
Manifestându-și dorința de a participa la viața și la activitatea celor din jur, copilul își asumă
rolul de adult, reproducând activitatea și raporturile lui cu ceilalți oameni. În acest fel, jocul este social
prin natura lui, însăși posibilitatea de a-și imagina realitatea, de a o reflecta, reprezintă pentru copil
sensul jocului. Prin această activitate, copilul își satisface nevoile prezente și se pregătește pentru
viitor.
În grădinița de copii jocul este activitatea de bază și se regăsește în toate ariile de activitate,
realizând procesul de învățare într-un mod atractiv, antrenant și ușor asimilabil de către copii. Jocul
se îmbină cu învățarea, dar și cu creația, astfel că îi dă posibilitatea copilului de a experimenta rolul
de creator al realității.
Cel mai important aspect al folosirii jocului ca metodă de învățare în grădiniță este acela de
a-i face pe copii să conștientizeze că se află într-o situație de învățare. Acest lucru este posibil prin
stabilirea clară a sarcinilor didactice urmărite în cadrul jocului, a regulilor jocului, care nu vor permite
îndepărtarea copiilor în timpul jocului de tema stabilită, ajutându-i, în același timp, în rezolvarea
sarcinilor de joc și imprimând direcția necesară în acțiunea de joc. Strategia jocului este în esență o
strategie euristică, de combinare, relaționare, de interpretare a experienței copiilor (cunoștințe,
capacități, deprinderi) și de descoperire a noului.
Jocul de rol oferă o varietate de situații în care copiii primesc și transmit mesaje orale. Colțul
căsuței, în care se desfășoară marea majoritate a jocurilor de rol, reprezintă mediul cel mai adecvat,
iar telefonul de jucărie, cel mai potrivit instrument. Educatoarea propune un subiect – „de-a doctorul”.
Jocul se desfășoară „acasă”, iar personajul care cade bolnav poate fi copilul, păpușa, cățelul, pisica,
un vecin. Pentru a veni în ajutor pacientului, trebuie telefonat la doctor și la Salvare. În așteptarea
mașinii Salvării, doctorul indică la telefon ce trebuie să se facă, ce prim ajutor trebuie să i se acorde
pacientului, astfel că, există în mod logic o repetare a secvențelor de transmitere-recepționare-
îndeplinire a mesajelor.
În cazul copiilor mici, educatoarea participă mult la jocul lor, iar pe măsură ce copiii cresc și
dobândesc noi cunoștințe despre lumea înconjurătoare, prezența ei devine din ce în ce mai puțin
necesară. În sarcina educatoarei rămân însă supravegherea și intervenția ori de câte ori este nevoie
pentru a stimula sau a repune pe direcție jocul respectiv.
Jocul de rol dezvoltă limbajul, exersează memoria, încurajează copiii să-și exprime singuri
trăirile, ideile, chiar să utilizeze texte gata construite, urmărind socializarea, formarea spiritului de
echipă, empatia. Prin intermediul jocurilor de rol, copiii redau aspecte ale realității fizice și sociale,
104
impresii acumulate în urma unor experiențe directe sau imaginare ale acestora. Sunt identificate două
variante de joc: jocurile cu subiecte alese din viața cotidiană (jocurile de conviețuire socială – de-a
mama, de-a magazinul, de-a gospodinele, de-a poștașul) și jocurile cu subiecte din basme și povești.
Jocurile cu subiecte din viața cotidiană reflectă, prin conținut, experiențele directe trăite de
copil, dobândite prin observație sau relatare. Jocurile cu subiecte din povești implică crearea unei
atmosfere speciale sau redarea unor trăsături ale personajelor. Jocurile inspirate de textul poveștilor
pot lua forma unor jocuri dramatizări în care rolurile sunt interpretate fie de copii, fie de păpuși de
teatru.
Educatoarea trebuie să răspundă în primul rând solicitărilor societății de astăzi, de avansare
pe scara modernismului, care conduc la schimbări și în modul de joacă al copiilor. Astfel, jocuri de
rol de genul: „De-a familia”, „De-a mama”, „De-a grădinița” și-au mai pierdut din atractivitate, mai
ales la grupele mari, în favoarea celor de genul: „Economiștii”, „Informaticienii”, „La gară”, „La
bancă”, „De-a roboții”, „De-a stiliștii”, „Automobiliștii”.
Oferim un exemplu de joc pentru activitățile de comunicare îndrăgit de preșcolari:
Jocul „Telefonul fără fir”
Scopul: dezvoltarea auzului fonematic și a capacității de concentrare a atenției
Obiective: să recepționeze corect mesajul și să-l transmită mai departe
Desfășurarea jocului: Copiii sunt așezați în șir, unul lângă altul. Cadrul didactic spune
primului copil din șir, la ureche un cuvânt. Acesta la rândul lui îl transmite următorului copil din șir
și tot așa până ajunge la ultimul copil din șir. Acesta trebuie să-l rostească cu voce tare. Tuturor
copiilor le place acest joc deoarece, de obicei, până la ultimul copil ajunge un mesaj distorsionat, care
îi amuză.
Sunt recomandate cuvinte uzuale, simple. Pe măsură ce cresc și își măresc achizițiile, copiii
vor fi capabili să înțeleagă și să transmită cuvinte mai lungi sau chiar propoziții scurte.

Bibliografie:
1. Bondoc, Onița, (2006), Universul jocului – Să ne jucăm învățând limba și literatura română,
Editura Alutus, Slatina;
2. Pânișoară, Ion – Ovidiu, (2008), Comunicarea eficientă, Ediția a III, revăzută și adăugită, Editura
Polirom.

105
IMPORTANȚA JOCULUI LA PREȘCOLARI

Prof. Răduca Magdalena


Grădinița Novaci, Gorj

Complexitatea vieţii contemporane precum şi perspectivele societăţii moderne, ca urmare a


ritmului accentuat în care ea evoluează şi acumulează cantităţi mereu sporite de informaţie în
domeniul culturii, al ştiinţei şi tehnicii, necesită luarea unor măsuri pe linia îmbunătăţirii
învăţământului, pentru accentuarea laturii formative a procesului de învăţământ.
Şcoala este instituţia căreia îi revine sarcina de a se ocupa ,cu interes, încă din clasele mici,
de problema formării copiilor, dar şi de cea a informării lor. Încă din grădiniţă copiii fac cunoştinţă
cu o serie de noţiuni noi, la vârsta preşcolară principala lor formă de activitate fiind jocul. Ei sunt
pregătiţi încă din grădiniţă pentru trecerea de la copilăria preşcolară la copilăria şcolară ce tinde a se
aşeza sub influenţa dominantă a structurilor şi motivelor activităţii de învăţare.
Adaptarea treptată a copilului la regimul şcolar se poate realiza, în mod adecvat, numai prin
stabilirea unui conţinut şi a unor forme de organizare a procesului de învăţământ în care să se îmbine
în mod armonios elemente specifice învăţământului preşcolar cu elemente ale muncii şcolare. Numai
prin organizarea unei activităţi ritmice, în care cerinţele didactice să crească în mod treptat, se poate
menţine şi stimula interesul copiilor pentru activitatea intelectuală. Realizarea caracterului atractiv şi
accesibil în vederea creşterii eficienţei muncii şcolare este o cerinţă importantă. În acest scop, pe
lângă folosirea unor materiale didactice corespunzătoare, introducerea elementului de joc în
desfăşurarea orei, dau lecţiei o coloratură nouă şi asigură eficienţa activităţii instructiv- educative.
În funcţie de nivelul de dezvoltare psihică a preşcolarilor, procesul de învăţare prezintă
anumite particularităţi. Aceste particularităţi sunt, de fapt, rezultatul legăturilor funcţionale ce se
elaborează în această perioadă între joc şi învăţare.
În centrul jocului, la preşcolarii mai mari, se află activitatea propriu-zisă de învăţare. Acţiunile
de joc constau în „a scrie”, „a citi”, adică în tot ceea ce preocupă un copil care învaţă. Prin urmare,
spre 6 ani în jocul copiilor învăţătura ocupă un loc central. Semnificativ este şi faptul că rolul preferat
de copii este acela de „elev” adică toţi copiii vor să desfăşoare activitatea specifică vieţii şcolare,
aceea de a învăţa. Faptul acesta atestă că avem de-a face cu o nouă atitudine a copilului faţă de
activitatea de învăţare, că el s-a ridicat la o treaptă mai înaltă de înţelegere a semnificaţiei sociale a
activităţii care îl aşteaptă în viiitor (învăţătura).
Prin îmbinarea elementelor de învăţare cu cele de joc şi invers, copilul îşi însuşeşte unele
cunoştinţe şi face primii paşi în direcţia formării deprinderilor afortului intelectual.

106
Introducerea jocului didactic ca procedeu de bază pentru îmbinarea activităţilor instructive cu
cele educative trebuie să constituie preocuparea permanentă a învăţătorilor. Îmbinarea activităţii de
învăţătură cu jocul se poate realiza în mod diferenţiat, de la o lecţie la alta, în funcţie de nivelul clasei,
de starea de oboseală a colectivului şi de obiect.
Grija pentru asigurarea varietăţii în desfăşurarea activităţii instructiv-educative necesită
pregătirea unui bogat material didactic, introducerea unor variate procedee metodice şi inventivitate
în elaborarea unor jocuri didactice şi activităţi distractive care să înlăture şablonismul şi monotonia
muncii.
Prin introducerea jocului în desfăşurarea activităţii se captează mai uşor atenţia elevilor, se
intensifică procesele de analiză şi sinteză senzorială şi mintală, se dirijează mişcările şi acţiunile
obiectuale, se menţine viu interesul copiilor pentru activităţile desfăşurate. În felul acesta, îmbinat în
mod raţional cu elementele de învăţare, jocul devine un important instrument de însuşire a
cunoştinţelor şi formare a deprinderilor elementare.

Bibliografie:
1. Maurice, Debesse - „Psihologia copilului de la naştere la adolescenţă”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1970;
2. „Pedagogia preşcolară- manual pentru liceele pedagogice de educatoare”, Editura Didactică şi
Pedagogică;
3. Camelia Marinescu, Maria I. Georgescu Boştină, „Particularităţi ale activităţii instructiv-
educative în condiţiile şcolarizării copiilor de 6 ani”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1973.

JOCUL

Prof. Oncea Maria


Grădinița P.N. Știuca, jud. Timiș

Jocul, prieten nelipsit al copilului, reprezintă pentru perioada preşcolară principala activitate,
o formă de manifestare fără bariere geografice ori religioase, o activitate care îi reuneşte pe copii şi
în acelaşi timp îi reprezintă. În decursul jocului copilul acţionează asupra obiectelor din jur, cunoaşte
realitatea, îşi satisface nevoia de mişcare, dobândeşte încredere în forţele proprii, îşi îmbogăţeşte
cunoştinţele. Manifestându-şi dorinţa de a participa la viaţa şi activitatea celor din jur, copilul îşi
asumă rolul de adult, reproducând activitatea şi raporturile lui cu ceilalţi oameni. În acest fel jocul

107
este social prin natura lui. Însăşi posibilitatea de a-şi imagina realitatea, de a o reflecta, reprezintă
pentru copil sensul jocului. Prin această activitate copilul îşi satisface nevoile prezente şi se pregăteşte
de viitor.
Fiecare om descoperă încă din copilărie ce înseamnă a te juca. Jocul este ocupaţia preferată şi
cea mai captivantă pentru copii. Adulţii reneagă des şi repede amintirile legate de această activitate.
Ideea de ,Joc" ne arată, în sens pozitiv, că trebuie să îndrăznim, că trebuie să luptăm, că trebuie să ne
lăsăm ademeniţi de această activitate. „A te juca" este o confruntare plăcută cu tine însuţi, cu ceilalţi,
cu elemente din mediul înconjurător. În societatea noastră modernă ideea de joc a decăzut. Limbajul
curent preferă acele sensuri ale cuvântului care trimit la o conotaţie negativă: „E doar un joc!",
„Înainte munca, după aceea urmează jocul!", „Te joci cu mine?" ş.a.m.d. Principiul performanţei,
dobândirea prestigiului, comportamentul concurenţial şi răsplata materială sunt astăzi motivaţiile
principale pentru joc. Valenţele legate de fantezie şi creativitate sunt lăsate la urmă.
În grădiniţă jocul este activitatea de bază şi se regăseşte în toate ariile de activitate, realizând
procesul de învăţare într-un mod atractiv, antrenant şi uşor asimilabil de către copil.
Copilul se joacă de la intrarea în grădiniţă până la micul dejun, în timpul activităţilor didactice
de dimineaţă, apoi se joacă serios în cadrul activităţilor comune, apoi se distrează jucându-se în timpul
activităţilor complementare şi numai masa de prânz şi somnul opresc temporar jocul, el urmând să îşi
reia cursul după trezirea copiilor şi până la plecarea lor acasă, unde bineînţeles, copiii se joacă.
Cercetările psihologice efectuate în secolul nostru în problema jocului au pus în evidenţă
numeroasele elemente psihologice care conturează această formă de activitate specific umană. Este
vorba de acele elemente psihologice care definesc jocul în general şi care sunt suficient de operante
chiar la copiii de vârstă preşcolară. Prin prezenţa şi acţiunea acestor elemente psihologice, copiii ies
„din anonimat” şi ni se înfăţişează ca fiinţe cu personalitatea în formare, care gândesc, acţionează
motivat după posibilităţi şi aspiră la perfecţionare.
Practica şi teoria educaţiei au demonstrat locul pe care-l ocupă jocul în viaţa preşcolarului, în
activitatea de instruire şi educare a acestuia din grădiniţă. Prin intermediul jocului, copiii îşi
îmbogăţesc experienţa cognitivă, îşi educă voinţa şi pe această bază formativă îşi conturează profilul
personalităţii.
Jocul didactic este o formă de activitate distractivă şi accesibilă copilului, prin care se
realizează o bună parte din sarcinile instructiv-educative în instituţiile preşcolare.
Jocul didactic oferă educatoarei prilejul de a atinge obiective importante ce ţin de latura formativă,
dar şi de cea informativă în dezvoltarea personalităţii copilului preşcolar.
Jocul evită achiziţiile de tip receptiv reproductiv, solicitând procesele psihice de cunoaştere
la nivel operaţional, formându-se astfel deprinderi practice, intelectuale, strategii cognitive, atitudini,
sentimente, structuri de personalitate.
108
Jocul este extrem de important pentru copil. Jocul este situaţia ce oferă prilejurile cele mai
bogate prin care copilul poate învăţa experimentând activ.
Un copil învaţă mult prin intermediul situaţiilor de joc variate şi stimulatoare. Ce anume va
învăţa el? Să luăm un exemplu simplu: atunci când copilul înalţă o construcţie de cuburi, ori taie şi
lipeşte ceva, el învaţă, de fapt, cum să-şi coordoneze ochiul cu mâna şi cum să exerseze mişcările fine
ale mâinii. Aceste două deprinderi le va utiliza mult mai târziu când se va pregăti pentru învăţarea
citit-scrisului.
Pentru copil jocul este munca sa, iar adulţii nu trebuie să minimalizeze nici această activitate,
nici seriozitatea cu care ea este îndeplinită de cei mici.
La vârsta preşcolară jocul satisface, în cel mai înalt grad, nevoia de activitate a copilului,
nevoie generată de trebuinţe, dorinţe, tendinţe specifice acestui nivel de dezvoltare psihologică. Sub
o formă sau alta, jocul se regăseşte la copiii tuturor popoarelor din cele mai vechi timpuri.
Din aceste considerente, în grădiniţe, jocul este activitatea fundamentală. Prin joc se
manifestă, se exteriorizează întreaga viaţă psihică a copilului, se exprimă cunoştinţele, emoţiile,
dorinţele, chiar şi acelea care nu pot fi satisfăcute imediat. Jocul reprezintă, de asemenea, una din
modalităţile prin care copilul caută să cunoască realitatea înconjurătoare.
Clasificarea jocurilor a preocupat pe mulţi specialişti din domeniul pedagogiei preşcolare. Cu
toate acestea, nici până astăzi, nu s-a ajuns la o clasificare unanim acceptată datorită abordărilor
deosebite şi mai ales, datorită criteriilor utilizate pentru diferenţierea lor.
Jocul este un minunat mijloc de cunoaştere şi autocunoaştere, de exersare a unor capacităţi,
de socializare primară, de antrenare a capacităţilor cognitive şi de exteriorizare a emoţiilor şi
sentimentelor.
Deşi este şi un mijloc de relaxare şi distracţie, jocul are importante funcţii instructiv-educative.
El contribuie, prin conţinutul său obiectual sau logic, la dezvoltarea intelectului. Orice joc include
elemente afective: bucurie, surpriză, satisfacţie sau insatisfacţie. Jocurile de mişcare contribuie la
dezvoltarea fizică, la călirea organismului, la coordonarea şi precizia mişcărilor. Un rol deosebit are
jocul în dezvoltarea creativităţii, a inventivităţii.
Când copilul se joacă cu alţi copii, el învaţă să respecte reguli şi algoritmi ce constituie temeiul
conformării la normele de comportare socială, morală. Învaţă să împartă jucăriile cu alţii, să
colaboreze cu coechipieri, îşi dezvoltă altruismul, spiritul de echipă, comunicarea cu ceilalţi, prin
urmare devine mai sociabil, mai tolerant faţă de cei din jur, mai atent la dorinţele şi sugestiile
celorlalţi. Interpretarea de roluri îl apropie de viaţa socială a adulţilor.
Jocul se intercorelează cu învăţarea şi creaţia. Jocurile cu subiect din viaţă, din poveşti şi
basme presupun cunoaşterea conţinutului acestora, dar implică şi creativitate de expresie în
interpretare. Jocurile cu text şi cânt îi apropie de creaţiile muzicale şi literare.
109
Jocul este un prim şi fundamental izvor al dezvoltării personalităţii umane. Activitatea de joc
reprezintă un ansamblul complex de acte, operaţii şi acţiuni centrate în jurul unei teme principale şi
care se scurge secvenţial; este o stare de captivaţie totală şi de abandon faţă de presiunile din afară,
de bucurie reală şi plăcere, de angajare într-o lume imaginară a energiilor şi a încordărilor proprii.
Pentru copil, jocul este o formă de activitate cu multiple implicaţii psihologice şi pedagogice
care contribuie la informarea şi formarea lui ca om; jocul pune în mişcare toată fiinţa copilului, îi
activează gândirea, îi reliefează voinţa, îi înaripează fantezia şi-i ascute inteligenţa. De aceea s-a spus
şi se spune, pe bună dreptate, că „în joc încep să se pună bazele personalităţii şi caracterului copilului”.
Copiii care sunt lipsiţi de posibilitatea de a se juca, fie din cauză că nu au cu cine, fie din cauză
că nu sunt obişnuiţi, rămân „săraci” atât sub aspectul cognitiv, cât şi sub aspectul personalităţii. Jocul
oferă copiilor condiţii inepuizabile de impresii care contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor despre
lume şi viaţă, formează şi dezvoltă în mod direct capacităţi observative, iar în mod indirect jocul
creează o mai mare antrenare, competenţă, deprinderi active, măreşte capacitatea de înţelegere a
situaţiilor complexe, creează capacităţi de reţinere, dar şi de dozare a forţelor fizice şi spirituale,
dezvoltă caractere, deprinderi, înclinaţii, aspiraţii.
Importanţa deosebită a jocului pentru vârsta copilăriei este astăzi un adevăr incontestabil.
Fixându-i locul pe scara unei realităţi mai cuprinzătoare decât preşcolaritatea, şi anume în ansamblul
umanului, se poate spune că jocul are un caracter universal. Astfel, jocul este o manifestare în care
este evidentă o luptă a contrariilor, un efort de depăşire cu rol de propulsare în procesul obiectiv al
dezvoltării.
Aruncându-ne o privire generală asupra a ceea ce reprezintă jocul în viaţa şi activitatea
oamenilor, îndeosebi în viaţa copiilor de vârstă preşcolară, putem desprinde cu uşurinţă anumite note
caracteristici şi definitorii:
• jocul este o activitate specific umană deoarece numai oamenii îl practică în adevăratul sens al
cuvântului;
• jocul este una din variatele activităţi ale oamenilor fiind determinat de celelalte activităţi şi,
bineînţeles, determinându-le pe toate acestea. Învăţarea, munca şi creaţia nu s-ar realiza în lipsa
jocului, după cum acesta nu poate să nu fie purtătorul principalelor elemente psihologice de esenţă
neludică ale oricărei ocupaţii specific umane;
• jocul este o activitate conştientă. Cel care îl practică îl conştientizează ca atare şi nu-l confundă
cu nici una dintre celelalte activităţi umane;
• jocul introduce pe acela care-l practică în specificitatea lumii imaginare pe care şi-o creează;
• scopul jocului este acţiunea însăşi, capabilă să-i satisfacă imediat jucătorului dorinţele sau
aspiraţiile proprii;

110
• prin atingerea unui asemenea scop, se restabileşte echilibrul vieţii psihice şi se stimulează
funcţionalitatea de ansamblu a acesteia.
Sintetizând toate aceste note caracteristice, am putea defini jocul ca fiind o activitate specific
umană, dominantă în copilărie, prin care omul îşi satisface imediat, după posibilităţi, propriile dorinţe,
acţionând conştient şi liber în lumea imaginară ce şi-o creează singur.

Bibliografie:
1. Chateau Jean - Copilul şi jocul, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970;
2. Elkonin D. B.- Psihologia jocului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980;
3. Ezechil Liliana, Păişi - Lăzărescu Mihaela - Laborator preşcolar, Editura V&I Integral, Bucureşti,
2001;
4. Gheorghian Elena, Taiban Maria - Metodica jocului şi a altor activităţi cu preşcolarii, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
5. Libotean Ileana, Cicioc Elena, Seling Mariana, - Jocuri didactice matematice pentru grădiniţă,
Editura V&I Integral, Bucureşti, 1976.

JOCUL DIDACTIC ÎN GRĂDINIȚĂ

Prof. Niculae Maria


Grădinița P.P. „Micul Prinț”, Pitești, jud. Argeș

„A învăţa pe copil nu înseamnă să-i dăm adevărul nostru, ci să-i dezvoltăm propria-i gândire,
aducând-o până la gândirea noastră, cu alte cuvinte să nu-i impunem lumea noastră, ci să-l ajutăm
să înţeleagă cu gândirea lui lumea sensibilă, nemijlocit evidentă” (G. N. Volkov)
Jocul are la copil rolul pe care îl are munca la adult, aşa cum adultul se simte tare prin lucrările
sale, tot aşa şi copilul se simte mare prin succesele sale ludice. Pentru copil, orice activitate prin joc
nu presupune muncă grea şi oferă veselie şi satisfacţie.
Jocul trebuie să-şi găsească aplicabilitatea în activităţi sub toate formele şi nuanţele sale
specifice vârstei prescolarului.
Jocul devine “didactic” atunci când prin modul de formulare al sarcinii didactice copilul este
adus în situaţia de a-şi utiliza energiile şi potenţialul psihofizic pentru a-şi optimiza parametrii
comportamentali. Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţii care, paralel cu destinderea, buna
dispoziţie şi bucuria, urmăreşte obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului.
111
Termenul didactic asociat celui de joc accentuează latura instructivă a activităţii care devine, în mod
necondiţionat parte integrantă a acestuia şi se concretizează printr-un anumit volum de cunoştinţe, de
acţiuni obiectuale şi mintale pe care le solicită. Indiferent de etapa de vârstă la care este utilizat, jocul
didactic favorizează atât aspectul informativ al procesului de învăţământ cât şi aspectul formativ al
acestuia.
Exemple: În jocul ,,Găsește aceeași culoare” se precizează şi se verifică însuşirea corectă a
diferitelor culori; prin jocul ,,Cu ce construim?“ se fixează denumirile diferitelor obiecte, unelte şi
materiale folosite în contrucţia unei clădiri; prin jocul ,,Cine are aceeași figură?” se actualizează
reprezentările formelor geometrice: cerc, pătrat, dreptunghi, triunghi; în jocul ,,Ce a găsit păpușa?“
se activizează unele cuvinte ce denumesc jucării.
O mare parte dintre jocurile didactice recomandate au drept scop sistematizarea cunoştinţelor
copiilor: ,,Cu ce călătorim?”, “Spune unde trăiește” sau ,,Cine vine după mine?“.
Valoarea jocului didactic nu se restrânge la atât. El are o largă contribuţie, mai cu seamă, în
stimularea şi dezvoltarea tuturor proceselor psihice. Cea mai mare parte a jocurilor didactice cuprind
exerciţii senzoriale şi de memorare. Astfel, influenţează în mod nemijlocit activitatea tuturor
analizatorilor. De pildă în jocul ,,Spune cum face?“ sau ,,Cine face așa?“ contribuie la dezvoltarea
sensibilităţii auditive, în special, la dezvoltarea auzului fonematic mai slab dezvoltat la preşcolarul
mic.
Un aport deosebit îl au jocurile didactice în educarea calităţilor memoriei. De exemplu,
jocurile de tipul ,,Ce s-a schimbat?“ sau ,,Ghicește ce lipsește?“ solicită memoria copiilor să reţină
felul obiectelor şi aşezarea lor, pentru a putea arăta mai apoi modificarea făcută de conducătorul
jocului- ceea ce implicit duce la dezvoltarea memoriei şi a atenţiei voluntare.
Spiritul creator, imaginaţia sunt stimulate intens prin jocurile care pun în faţa lor sarcina de a
compune o ghicitoare, de a crea o povestire.
Jocurile didactice solicită, în mare măsură, gândirea, ele reclamând întotdeauna rezolvarea
unor probleme în mod individual. Astfel, în cadrul unor jocuri didactice, copiii trebuie să deosebească
obiectele mari de cele mici - ,,Este mic sau este mare?“, să compare obiectele în funcţie de forma sau
culoarea lor - ,,Caută-i căsuța”. Alte jocuri îi pun pe copii în situaţia de a efectua clasificări ale
obiectelor după situaţii concrete, clasificări ale unor obiecte după anotimp, clasificări ale unor animale
după mediul lor de viaţă şi după tipul de hrană - ,,Spune unde trăiește?“. În aceste cazuri copiii sunt
deprinşi să efectueze generalizări şi abstractizări. Sunt jocuri didactice care presupun judecăţi şi
raţionamente simple din partea participanţilor.
În strânsă legătură cu dezvoltarea gândirii, jocul didactic contribuie şi la dezvoltarea
limbajului. În acest sens, în afară de jocurile prin care se fixează, se precizează şi se activizează
vocabularul copiilor, se planifică şi jocuri speciale, care ajută la îmbunătăţirea pronunţării unor
112
consoane mai greu de rostit pentru preşcolari. În jocul ,,Spune cum face?“ se pune accent pe pronunţia
corectă a consoanelor c, m, h, r; în jocul ,,Ce face Andrei?” se pune accent pe pronunţia consoanelor
r, s, t, precum şi a unor grupuri de consoane. Alte jocuri didactice rezolvă probleme mai complexe,
în legătură cu formarea unor reprezentări generale şi noţiuni ca: animale domestice, animale sălbatice,
îmbrăcăminte de iarnă, îmbrăcăminte de vară, încălţăminte, etc. Contribuţia unor jocuri didactice
constă în folosirea unor construcţii gramaticale, cum ar fi: acordul subiectului cu predicatul, folosirea
corectă a pluralului (,,Eu spun una, tu spui multe”), folosirea frazelor în a căror componenţă să existe
propoziţii subordonate cauzale sau temporale (“Când se întâmplă?“).
În cadrul unei activitǎţi de evaluare la tema anuală, ”Când, cum şi de ce se întâmplă ?“,
Proiect tematic: ”Oare când, cum şi de ce ?” am realizat un joc didactic: ‫״‬Cǎsuţa toamnei, cǎsuţa
iernii, cǎsuţa primǎverii”. Acest joc l-am realizat sub forma unei activitǎţi integrate (DS) cu întrebǎri,
ghicitori, propoziții eliptice, recunoaştere de imagini şi încadrarea lor la cǎsuţa fiecǎrui anotimp. Ca
material didactic am folosit cǎsuţele celor trei anotimpuri (toamna ,iarna,primǎvara ) cu grǎdinile lor,
imagini din cele trei anotimpuri, elemente specifice fiecǎrui anotimp (ghirlande, frunze îngǎlbenite,
flori de primǎvarǎ, fluturi), ghicitori şi fişe cu întrebǎri. Activitatea integratǎ continuǎ cu o activitate
matematicǎ din DS, în care copiii trebuie sǎ aşeze frunze în ordine crescǎtoare, sǎ le numere şi sǎ
aleagǎ jetonul care indicǎ numǎrul frunzelor. Tranziţia dintre cele douǎ activitǎţi am realizat-o printr-
un exerciţiu de mişcare. Ziua în care am realizat aceastǎ activitate am numit-o “Ziua porţilor
deschise‫״‬, având ca invitaţi speciali pǎrinţiicopiilor.
Consider cǎ a avut un efect benefic atât asupra copiilor cât şi asupra pǎrinţilor, cei din urmǎ
realizând care este nivelul de pregǎtire al copiilor aproape de sfarşitul anului şcolar şi înţelegând, de
asemenea, rolul jocului în activitǎţile liber alese, pe domenii experienţiale cât şi în activitǎţile
complementare din grădiniţǎ.
La grădiniţǎ copiii vin sǎ se joace jocuri care îi vor pregǎti pentru urmǎtoarea etapǎ din viaţa
lor: cea de şcolar. Chiar dacǎ aceste jocuri au reguli, ele dau frumuseţe, bogaţie şi viaţă învaţǎrii,
dezvoltǎ componenta originalitǎţii, gândirii, fantezia, imaginaţia, încrederea în sine, spiritul de
competiţie, etc.
Răspunzătoare de pregătirea, conducerea şi îndrumarea jocului didactic se face educatoarea,
care proiectează acest tip de activitate. Ca un expert al actului de predare-învăţare alege sarcinile
didactice în concordanţă cu particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor, cu nivelul de
pregătire al acestora. Ca agent motivator, educatoarea declanşează şi întreţine interesul preşcolarilor,
curiozitatea şi dorinţa lor de a învăţa.
Consider că importanţa jocului nu constă în teorie, ci în modul în care acesta este integrat în
activităţile copiilor, prin intermediul jocului se înregistrează progrese remarcabile în activitatea de
învăţare, înlesnind însuşirea noţiunilor, se pot obţine performanţe şcolare.
113
Combinarea învățării cu joaca și jocurile este importantă nu doar pentru amuzamentul și
plăcerea ce le înconjoară, ci și pentru beneficiile pe care jocurile le poartă, și anume, că ele pot
contribui la dezvoltarea imaginaţiei creatoare şi a perspicacităţii preșcolarilor, a încrederii acestora în
forţe proprii, creează satisfacţii, asigură adaptarea la munca şcolară.

Bibliografie:
1. Kelemen, Gabriela, (2015), Psihopedagogia jocului, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad.
2. Victor, Țîrcovnicu, Vasile, Popeangă, (1970), Pedagogia generală, Editura Didactică și
pedagogică, București.
3. Dumitru, Gherghina, (2005), Didactica activităților instructiv-educative pentru învățământul
preprimar, Editura Didactica Nova, Craiova.
4. Kelemen, Gabriela, (2013), Didactica învățământului primar și preșcolar, Editura Universităţii
„Aurel Vlaicu” Arad.

JOCUL ŞI ROLUL LUI TERAPEUTIC

Consilier şcolar Olariu Anca


CJRAE Hunedoara- Liceul Tehnologic “Ovid Densuşianu”

Jocul este folosit atât ca metodă instructiv-educativă în vederea învăţării şi asimilării de


informaţii, într-un cadru de natură formală (creşe, grădiniţe, şcoli), cât şi ca procedeu terapeutic de
depistare a unor probleme şi de comunicare a acestora. Adesea se întâmplă ca părinţii, prea obosiţi,
prea împovăraţi de griji, nu mai au suficientă răbdare cu copilul, să-l asculte, să se joace cu el, etc.
Lucrarea de faţă se centrează asupra dificultăţilor de cooperare, de comunicare a părintelui cu copilul.
Obiective:
- consolidarea relaţiei copil-părinte prin joc;
- transformarea părinţilor în parteneri de joacă;
- folosirea unor marionete/păpuşi ca mijloc prin care copiii ajung să comunice, să transmită mesajul
lor părinţilor;
- exersarea și optimizarea propriilor capacităţi de relaţionare cu adulţii.
Ipoteze:
- atunci când relaţia cu copiii este în impas, când aceştia au comportamente neadecvate pentru că se
simt neglijaţi, părinţii pot rezolva problema oferindu-le atenţia dorită în timpul unui joc;
114
- dacă părintele foloseşte jocul cu marionete/păpuşi, copii dobândesc noi abilităţi şi nu simt că sunt
învăţaţi ceva, sunt creativi, îşi exprimă sentimentele fără teama de a fi sancţionaţi.
Subiecţi:
Au fost cuprinşi un număr de 6 copii: 2 fete şi 4 băieţi (cu vârste cuprinse între 4 ani şi 5 ani) şi un
număr de 6 părinţi ai copiilor respectivi: 4 mămici şi 2 tătici. Alegerea acestora s-a făcut pe criteriul
relaţiei deficitare părinte-copil şi pe existenţa cooperării şi colaborării reduse a părinţilor cu copiii lor
şi a timpului insuficient a părintelui pentru copilul său.
Instrumente de lucru/materiale:
* marionete/păpuşi confecţionate pe parcursul a trei zile, câte 2-3 ore pe zi pentru a se evita oboseala
şi abandonul lucrului.
Modul de aplicare/desfăşurare:
Realizarea marionetelor/păpuşilor se face de către fiecare copil împreună cu părintele său. Astfel:
- fiecare copil cooperează/colaborează cu propriul părinte iar ideile copilului sunt susţinute de către
părinte;
- copilul îşi concentrează atenţia asupra a ceea ce are de făcut;
- copilul se simte încurajat, poate face ceva important;
- părintele are posibilitatea de a-şi observa copilul fără a-l chestiona. Îi pune la dispoziţie materialele
necesare şi îi acordă sprijin/ajutor atunci când cere.
- copilului îi este mult mai uşor să vorbească prin intermediul păpuşii decât direct.
La început i se permite copilului să conducă jocul, putând alege şi păpuşa cu care va lucra părintele.
Acesta la rândul său dirijează dialogul, introducând teme de discuţie între păpuşi. Copilului i se cere
să aleagă păpuşa cu care vrea să lucreze, să fie vocea ei. (ex: „Ca păpuşă, prezintă-l pe copil”). Copilul
este rugat să aleagă o păpuşă sau două care îi amintesc de cineva cunoscut. I se poate spune păpuşii
să spună ce-i place şi ce nu-i place la copil.
Rezultate:
* copilul îşi dezvoltă abilităţile de exprimare, comunicare şi relaţionare;
* copilul petrece cu părintele un timp valoros;
* este o activitate plăcută, captivantă, stimulativă;
* părintele află de la copil lucruri şi aspecte pe care acesta nu le spune la întrebările directe;
* părintele transmite mesaje de încurajare la adresa copilului, apreciază fapta şi nu făptaşul
(ex.”Ce bine ţi-a ieşit” în loc de „Nu eşti un copil bun”);
* copilul simte că poate vorbi de la egal la egal, că este respectat şi ascultat.
În cazul în care sunt eşecuri, părintele poate apela la formula „Data viitoare îţi va ieşi mai
bine”, iar în situaţia în care copilul se comportă problematic, părintele va trebui să ignore sau să se

115
uite în altă parte, iar dacă continuă, să-i spună copilului că este nevoit să întrerupă jocul şi că data
viitoare se vor juca din nou.
Un alt exemplu de joc care contribuie la consolidarea relaţiei părinte-copil este descris în
rândurile de mai jos:
Părintele ia o foaie, un creion și scrie, în urma consultării cu copilul, rețeta pentru o familie
fericită. Se includ ingredientele, cantitatea și cum pot fi preparate acestea. Se vor avea în vedere:
emoții, gânduri, comportamente, nevoi. Câteva sugestii de ingrediente și cantități:
*Iubire, Încredere
*Respect, 2 ore de joacă sănătoasă
*5 îmbrățișări/zi, 3 cuvinte frumoase în fiecare dimineață
*Un gând bun trimis la ora prânzului fiecărui membru al familiei
*10 pupici, 4 mângâieri, Zâmbete și limite blânde după gust
Mod de preparare: puneți iubirea, încrederea și respectul într-un castron și amestecați bine
până ce compoziția se omogenizează. Apoi adăugați cele 5 îmbrățișări, cuvintele frumoase, gândul
bun, pupicii și mângâierile. Coaceți-le la foc mediu timp de 30 de minute. La final adăugați cele 2 ore
de joacă sănătoasă.
După această activitate, părintele discută cu copilul despre: cum a fost să scrieți rețeta, ce
ingredient v-a plăcut cel mai mult, care este ingredientul pe care l-ați scoate din rețetă, dacă ați fost
surprinși de un ingredient anume propus de ceilalți, ce poate face fiecare membru al familiei pentru a
se asigura că rețeta este respectată.
În concluzie, jocul ca tehnică terapeutică, oferă oportunitatea de a explora şi exprima, prin
intermediul materialelor specifice creaţiei artistice, dificultăţile în legătură cu diversele trăiri sau
relaţii personale, dificultăţi ce ar putea fi greu de exprimat în cuvinte de către copii. Prin joc ne
exprimăm sentimentele, ne mărturisim dorinţele, comunicăm. Atmosfera relaxată îi îndeamnă pe
copii să se exprime liber oferindu-le posibilitatea de a se descărca, de a dezvălui trăiri care, în alte
condiţii, par a fi inacceptabile.

Bibliografie:
1. Vrăşmaş, Traian, 2004, Şcoala şi educaţia pentru toţi, Editura Miniped, Bucureşti,.
2. www.adrianamitu.com
3. www.echilbrultau.ro

116
SITUAŢII DE ÎNVĂŢARE CREATE ÎN CADRUL JOCULUI DIDACTIC
PENTRU FORMAREA NOŢIUNILOR MATEMATICE ÎN
PREŞCOLARITATE

Prof. Chirilă Florentina


Grădiniţa cu Program Prelungit „Florilor”, Cumpăna, jud. Constanța

În grădiniţă, importanţa matematicii îmbracă dimensiuni noi, determinate de faptul că această


activitate urmăreşte în mod deosebit dezvoltarea intelectuală a copilului, stimulându-i inteligenţa şi
creativitatea, contribuie la trecerea treptată de la gândirea concret-intuitivă la gândirea simbolică,
abstractă, pregătind treptat copiii pentru înţelegerea şi însuşirea matematicii.
Unul din obiectivele fundamentale ale educaţiei este îmbunătăţirea puterii de înţelegere a
copilului şi cultivarea dorinţei acestuia de a învăţa. În desfăşurarea procesului de predare – învăţare,
jocul este extrem de important pentru copil. El este situaţia ce oferă prilejurile cele mai bogate prin
care copilul poate învăţa experimentând activ.
Ca formă de activitate instructiv-educativă, jocul trebuie înţeles în primul rând, ca un cadru
organizatoric de desfăşurare a activităţii didactice. Educatoarea trebuie să creeze un cadru de aşa
natură încât copiii să găsească în joc cel mai bun climat psihologic şi social de manifestare şi de
dezvoltare a propriei lor personalităţi. În acest sens, creearea unor situaţii de învăţare în cadrul jocului
didactic antrenează preşcolarii la activitatea de învăţare, îndeplinind astfel sarcinile, dar şi scopuri
precise puse în faţă de educatoare.
În procesul de însuşire a cunoştinţelor matematice este intens activizată memoria deoarece
copiii trebuie să reţină, să păstreze şi să reproducă în mod conştient cunoştinţele dobândite.
Rezolvarea unor situaţii noi apărute în desfăşurarea unei activităţi matematice solicită participarea
activă a imaginaţiei. Activităţile matematice nu se pot desfăşura în condiţii corespunzătoare dacă
preşcolarii nu sunt atenţi, nu se concentrează asupra întrebărilor puse de educatoare, înţelegerea
cunoştinţelor noi, precum şi asimilarea conştientă a acestora depind de gradul de concentrare a
atenţiei, de efortul voluntar depus de copii pentru a urmări firul lecţiei, succesiunea exerciţilor.
Jocul didactic matematic îmbinat cu situaţii de învăţare este mai eficace şi conduce la
progresul performanţelor preşcolarilor. Eficienţa jocului didactic matematic depinde de modul în care
situaţiile de învăţare sunt utilizate într-o structură armonioasă şi în relaţie cu particularităţile grupei
de preşcolari.

117
De când lucrez la catedră, am înţeles că nu e suficient să foloseşti în cadrul activităţlor de
matematică doar materiale didactice adecvate, ci mai ales situaţii care să conducă la o învăţare deplină
a noţiunilor matematice în preşcolaritate.
Mi-am încurajat copiii să conceapă jocuri didactice, să propună modificarea unor jocuri în
sensul adaptării lor la situaţiile concrete date, să desfăşoare această activitate cu cât mai multă
îndrăzneală şi independenţă.
Exemple de jocuri aplicate pe parcursul desfăşurării experimentului pentru lucrarea de gradul
II, în care am creat, în cadrul activităţilor, cele mai interesante şi utile situaţii de învăţare.
Joc didactic: „Bucheţele de ghiocei”
Scop: consolidarea capacităţii de a înţelege şi a utiliza numerele în concentrul 1-8.
Obiective operaţionale:
• să formeze mulţimi în limitele 1-8 după 1-2 criterii date;
• să asocieze cifra corespunzătoare numarului de obiecte din mulţimea formată;
• să aşeze jetoanele în şir crescător şi descrescător pe verticală
• să verbalizeze acţiunile efectuate, folosind limbajul matemaatic adecvat;
Sarcina didactică:
❖ Ordonarea grupelor de obiecte în şir crescător după criterii date şi raportarea numărului la
cantitate.
Regulile jocului: Copiii trebuie să grupeze obiectele după culoare şi mărime, să ordoneze grupele
crescător şi să sesizeze modificările făcute în cadrul grupelor.Pentru fiecare răspuns corect copilul va
fi aplaudat. Dacă un copil nu poate da răspunsul corect poate fi ajutat de un alt coleg.
Elemente de joc: floarea supărată, închiderea şi deschiderea ochilor , aplauze
Material didactic: o scrisoare de la Zâna Zânelor, jetoane cu ghiocei, ghiocei, jetoane cu fluturaşi,
jetoane cu cifre, cub, ecusoane, coşuleţe, stimulente, fişe de lucru.
Desfăşurarea jocului: Prin metoda „Mâna oarbă”, copiii extrag ecusoanele dintr-un săculeţ, apoi se
grupează în funcţie de culoarea de pe ecuson (şase grupe).Câte un copil va veni la panou şi va alege
grupa cu 1, 2, ....8 elemente, o va aşeza pe verticală, va alege cifra care se potriveşte numărului de
elemente al grupei, formând astfel şirul numeric crescător.Toţi copiii vor fi antrenaţi în joc urmărind
ca răspunsurile lor să fie corecte. La un semnal, copiii închid ochii, iar educatoarea aruncă cubul cu
cifre. Apoi la un alt semnal copiii deschid ochii şi văd ce număr a căzut pentru că în funcţie de acesta
vor şti câte flori va trebui să aibă buchetul lor.Fiecare grupă formează bucheţele cu tot atâţia ghiocei
câ arată cifra de pe cub!
Variantă:Educatoarea are un cub ale cărui feţe sunt de culori diferite.Educatoarea rostogoleşte cubul,
care evident cade cu o anume latură în sus. Grupa de copii care are pe masă cubul de culoarea aceea
vor avea de rezolvat sarcina respectivă .
118
Joc didactic: „Căsuţele celor trei purceluşi”
Scop: consolidarea capacității de a înțelege și utiliza numerele în concentrul 1- 9;
Obiective operaţionale:
• să numere corect până la 9;
• să recunoască cifrele așezându-le corect;
• să așeze jetoanele în șir crescător și descrescător pe orizontală;
• să stabilească vecinii numerelor naturale în şirul numeric 1-9;
• să compună probleme cu ajutorul întrebărilor formulate.
Sarcina didactică:
❖ Raportarea corectă a cantității la număr și a numărului la cantitate.
Regulile jocului: Copiii sunt împărțiți în trei echipe: echipa lui Albișor, echipa lui Negruț și echipa
lui Cafeniu. Educatoarea va alege câte un reprezentant de la fiecare echipă printr-o simplă atingere
cu mâna. Copiii vor număra elementele grupei indicate și va așeza cifra corespunzătoare, identifică
numărul vecin mai mare sau mai mic. Dacă nu rezolvă sarcina corect, un alt copil va veni să corecteze
greșeala. La fiecare răspuns corect echipa va primi câte un element(formă geometrică) pentru
construirea căsuței.
Elemente de joc: mişcarea, surpriza.
Material didactic: jetoane cu animale,imagini,jetoane cu cifre, coșulețe, fise de lucru.
Desfăşurarea jocului: Educatoarea le propune copiilor să construiască căsuțe identice cu cele ale
purcelușilor din poveste. Fiecare echipă trebuie să numere 7, 8, 9 purceluși, arătând cifra
corespunzătoare și să formeze o grupă cu tot atâtea elemente. Toți copiii vor fi antrenați în joc
urmărind ca răspunsurile lor să fie corecte.
Proba I:
*Care dintre cele trei mulțimi are cele mai puține și cele mai multe elemente.
*Numără în șir crescător și descrescător elementele de la fiecare mulțime.
Proba II:
*Care dintre aceste numere(7,8,9) sunt pare-impare?
*Care sunt vecinii lor?Vecinul mai mic respectiv vecinul mai mare.
Proba III:
*Așezăm în pereche fiecare multime. Fiecărui purceluș îi vom da câte o căsuță.
Proba IV:
*Câte elemente adăugăm la 7 ca să fie o mulțime de 9?Câte elemente adăugăm la 6 ca să facem o
mulțime de 9? Dar la 8?
Variantă: Fiecare echipă va rezolva câte o problemă.
119
1. Albișor avea 7 legături de paie pentru construirea casei, dar i-a mai trebuit două legături de paie.
Câte legături a folosit în total?
2. Negruț avea 9 legături de lemne și a folosit doar 7. Câte legături i-au rămas?
3. Cafeniu a avut 8 grămezi de cărămizi și a folosit 7. Câte i-au mai rămas?

În poveste, lupul încearcă să strice căsuțele purcelușilor. Reușește sau nu?


Câte căsuțe au fost dărâmate de lup? (2)
Câte au rămas întregi? (1)
Câte căsuțe și personaje sunt în total?
Bibliografie:
1. Antohe, V., Gherghinoiu, C., Obeadă, M. (2002). Metodica predării matematicii. Jocul didactic
matematic. Suport de curs. Brăila.
2. Beraru, G. (1997). Activităţi matematice în grădiniţă. Îndrumar metodologic. Bucureşti : Editura
Polirom.
3. Chateau, J. (1994). Copilul şi jocul. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică
4. Toma, G. (2006). Activitate matematică – strategii de evaluare pentru copii de 5-7 ani. Piteşti :
Editura Delta Cart Educaţional.

JOCUL DE CONSTRUŢII - INSTRUMENT DIDACTIC DE


DEZVOLTARE A CREATIVITĂŢII LA PREŞCOLARI

Prof. Ursuleanu Maria


G rădinița P.N. Floare de Colţ, Câmpulung-Moldovenesc

Educatoarea are menirea să îndrume formarea copilului într-o perioadă de mare importanţă
pentru devenirea acestuia. Actul creaţiei, prezent de la cea mai fragedă vârstă, trebuie stimulat
permanent prin crearea unor condiţii optime manifestării creativităţii.
Preşcolaritatea este vârsta la care este imperios necesară stimularea potenţialului creativ al
copilului, necunoscut sau neexprimat încă, prin cunoaşterea şi stimularea aptitudinilor, prin
mobilizarea resurselor existente şi prin susţinerea manifestării lor prin mobilizarea intrinsecă.
Jocul este domeniul principal în care se manifestă şi se exersează imaginaţia, climatul psihologic cel
mai favorabil al copilului preşcolar pentru a se forma armonios. Jocul este cea mai sigură cale de
acces la sufletul copilului, ocupând o poziţie privilegiată la această vârstă. Îmbinând armonios
blândeţea cu exigenţa, am căutat ca prin tot ceea ce fac să trezesc dorinţa copilului de a deveni el
120
însuşi creator de frumuseţi. Pornind de la premisa că jocul mobilizează personalitatea copilului, am
găsit în acesta un excelent mijloc de a fructifica, stimula şi consolida imaginaţia debordantă a
preşcolarului.
Creativitatea este o capacitate generală proprie tuturor preşcolarilor, fiecare dispunând de ea
într-o măsură mai mare sau mai mică. Curiozitatea, dorinţa de a realiza o construcţie mai deosebită
decât a altor colegi le determină copiilor un puternic motiv pentru a fi creativi, pentru a aduce ceva
nou în fiecare obiect ce îl realizează, întotdeauna având elemente noi, ce nu au existat în creațiile
precedente.
În jocurile de construcţii, creativitatea este “la ea acasă” deoarece în acest tip de joc copilul
se manifetă liber şi independent. Acum copilul se crede adult‚ cu puteri magice’, aici el îşi aduce
lumea cu tot universul ei. Construcţiile copiilor au ca sursă de inspiraţie realitatea, la care se adaugă
fantezia lor. Le prilejuiesc trăiri afective deosebit de puternice deoarece construind, ei se şi văd trăind
în lumea construită de ei: sunt locatari în blocuri sau regi şi regine, prinţi sau prinţese în palate şi
castele.
Pentru ca prezentarea acestui material să aibă o structură metodică încerc să evidenţiez
principalele aspecte implicate de folosirea jocurilor de construcţii în scop didactic.
a)Favorizează cooperarea copiilor
Finalizarea unei construcţii le aduce copiilor satisfacţia reuşitei-proprii sau a grupului cu care
au realizat lucrarea. Astfel, sunt promovate relaţiile de colaborare, este asigurat un climat afectiv
favorabil, se dezvoltă sentimentul apartenenţei la grup. De exemplu, în construcţia „Orăşelul
copiilor’’ realizată în luna decembrie, anul trecut, de către copiii grupei mari, printr-o abordare
interdisciplinară, cu cântece şi poezii adecvate temei, folosind ca fond muzical „Anotimpurile” de
Vivaldi, copiii au fost stimulaţi pentru realizarea blocurilor şi caselor de locuit, a parcului de joacă cu
cât mai multe elemente. Au realizat construcţii originale uzând de deprinderile şi abilităţile dezvoltate
anterior, dar şi de varietatea de materiale: cuburi , Lego, materiale din natură, forme geometrice din
lemn şi plastic etc.
Deşi tema a fost realizată în comun, fiecare copil şi-a folosit creativitatea proprie în îmbinarea
diversificată a elementelor pentru lucrarea sa, astfel încât, s-a obţinut o lucrare amplă, cu întindere pe
aproape toată suprafaţa sălii de grupă.
La lucrarea ”În aşteptarea lui Moş Crăciun”, copiii au construit adevărate “şosele” pe care să
poată veni ”sania Moşului”. Pe lângă materialele specifice construcţiilor, aici au folosit şi materiale
din natură: muşchi de copac, scoici, popcorn, conuri de brad, crenguţe de brad, precum şi personaje:
păpuşi, animale miniaturale, personaje create de ei etc.
b)Indică o evoluţie a tematicii şi a tehnicii de lucru

121
Jocurile de construcţie ne însoţesc în parcurgerea întregii tematici educaţionale. De exemplu, pe
parcursul temei “Toamna“ cu toate subtemele ei, construcţiile cu teme date sau create de copii au fost
prezente zilnic. Astel, din lucrările realizate pot enumera: ”Livada”, ”În grădina de legume”, ”Căsuţa
păsărelelor” etc.
Pentru a da valoare lucrărilor le-am folosit pentru estetizarea spaţiului educaţional și realizarea unor
expoziţii la nivel de grădiniţă.
Construcţiile preşcolarilor capătă o întindere tematică remarcabilă odată cu înaintarea copiilor în
vârstă, ele reflectând curiozitatea şi interesul din ce în ce mai mare faţă de mediul înconjurător. Ei
realizează construcţii din ce în ce mai complexe, corespunzător nivelului de vârstă, pornind de la
“stradă”, ”casă”, ”turn”, trecând la “blocuri”, ”palate”, ”castele”, ” masini”, “avioane, “rachete”,
“nave cosmice”, ” roboţi”, “cartierul”, ”parcul de joacă”, “orăşelul copiilor”. Educatoarea are un rol
hotărâtor în dezvoltarea potenţialului creativ şi inventiv al copilului dacă diversifică şi diferenţiază
adecvat conţinutul şi metodologia actului didactic în raport cu receptivitatea optimă a preşcolarilor
faţă de aceste activităţi.
c)Valenţele educative în diferite arii curriculare
Jocul de construcţii poate şi trebuie să constituie activitatea dominantă în cadrul jocurilor şi
activităţilor alese. Prin el se pot manifesta şi educa disponibilităţile creatoare ale copilului, prin
imaginarea diferitelor variante de realizare a construcţiei, prin alegerea celor mai avantajoase
materiale, prin învăţarea din propriile greşeli, prin confruntarea părerilor sau lucrărilor proprii cu cele
ale colegilor.
Un element de noutate pe care l-am promovat a fost folosirea jocului de construcţie ca bază
pentru activitățile matematice. Mai întâi am realizat construcţia ”Grădina Zoologică”, prin amplasarea
unor animale miniaturale în interiorul marcajelor.
În concluzie, jocurile de construcţie oferă educatoarei posibilitatea de a observa şi constata
gradul de dezvoltare al creativităţii copiilor, a capacităţii lor de a inova, gândirea creatoare.
Am încercat să argumentez că dezvoltarea şi stimularea creativităţii şi capacităţii de inovare
a copiilor de vârstă preşcolară este posibilă şi uşor de realizat prin jocul de construcţii. El este una din
formele de joc plăcute, la care educatoarea poate apela şi pe care o poate proiecta şi realiza în funcţie
de condiţiile concrete ale oricărei grupe şi ale oricărui copil.

Bibliografie:
1.Alfred, Binet, ”Idei moderne despre copii”, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
2. Avram, I., (2000), Cartea educatoarei, Ed. Tipomur, Tîrgu-Mureş;
3.Bocoş, M., Catalano, H., Avram, I., Someşan, E., (2009) Pedagogia învăţământului preşcolar.
Instrumente didactice, Editura Presa Universitară Clujeană, ClujNapoca;
122
4. Cerghit, I. ( 2007), Metode de învăţământ, Ed. a IV-a. Editura Polirom, Iaşi;
5. Cucoş, C. (2002), Pedagogie. Ed. a Il-a, Editura Polirom, ClujNapoca
6. Golu, M., (2000), Fundamentele psihologiei II, Editura Fundaţiei "România de mâine”

JOCUL DIDACTIC
CONCEPTUL DE JOC DIDACTIC

Profesor: Ilie Doina Mihaela


Grădinița: Greci-Petrești

Eficiența procesului instructiv-educativ din grădiniță, depinde, atât de stabilirea adecvată a


conținutului cunotinștinelor, priceperilor și deprinderilor, cât și de modalitățile princare acestea ajung
să fie însușite de copii. Un mijloc de instruire și educare a copiilor, specific vârstei preșcolare, este
jocul didactic – formă de învățare, care poate fi considerat ca o activitate comună organizată cu
întreaga grupă de copii, alătături de alte activități.
Pentru a-i spori permanent eficiența, jocul trebuie apeciat ca bază a conceperii întregii activități
instructiv-educativ; fără joc nu se poate ajunge la o finalitate reală. În procesul de învățământ jocul
e conceput ca mijloc de instruire și educare a copiilor, ca procedeu metodic de realizare optimă a
sarcinilor concrete pe care și le propune procesul de învățămant și ca formă de organizare a activității
de cunoaștere și de dezvoltare a capacităților psihofizice pe toate planurile. În literatura de
specialitate, jocul didactic este desemnat cel mai eficient mijloc de instruire și educare, fiind folosit
pentru a forma sau consolida anumite cunoștințe, priceperi și deprinderi.
Creșterea treptată de la o grupă de vârstă la alta a activităților neludice este consecință a
dezvoltării capacităților copiilor de a desfășura anumite activități intelectuale și fizice: de a observa
sistematic un obiect sau un fenoment de a-și concentra mai mult timp atenția și în acest scop, de a
asculta cu interes cele relatate de educatoare, de a înregistra unele indicații cu valoare normativă, de
a reproduce cu relativă fidelitate cele memorate anterior, de a transpune în instituții reale, de a rezolva
independent conflictele apărute în propria gândire între cunoscut si necunoscut. Fără îndoială, toate
aceste capacități și multe altele, oricât de bine ar fi ele conturate, nu sunt pe deplin constituite ca să
favorizeze desfășurarea optimă a activității de învățare sistematică. Ele comportă trăsăturile specifice
vârstei, deși se constată o creștere și o dezvoltare a lor apreciabilă, nu pot suplini nevoia
manifestărilor ludice.

123
Jocul didactic are un rol bine definit în planul de învățământ al instituțiilor preșolare, determinate de
faptul că pe măsură ce copilul își însușește pe baza experienței sale de viață cât și pe alte căi, o serie
de cunoștințe, pricepri și deprinderi, rolul său crește în vederea acumulării altora, superioare.
Ceea ce caracterizează în esență jocul didactic constă în aceea că el îmbină într-un tot unitar
și armonios atât sarcini specifice jocului cât și sarcini specifice învățării.
Prin urmare, jocurile didactice au drept scop, pe de o parte instruirea copiilor într-un domeniu
al cunoașterii, iar pe de altă parte sporirea interesului pentru activarea respectivă prin utilizarea unor
elemente distractive caracteristice jocului, facilitează atingerea scopului formativ-educativ urmărit și
împreună cu celelalte activităț frontale, exercită o puternică influență asupra copilului în vederea
pregătirii sale pentru școală. Pornind de la considerentul că activitatea predominantă din grădiniță,
este jocul, obiectivele propuse de Programa grădiniței de copii pentru dezvoltarea vorbirii pot fi
realizate prin intermediul jocului didactic.
Un exemplu de joc didactic folosit în activitățile matematice de la gradiniță este ,,Avionul
zburător” pe care îl voi descrie.
Domeniul Stiințe: Activitate matematică
Subtema: Vine vacanța! Evaluare -sumativă
Nivel 1
Obiective operaționale:
- Să recunoască mulțimile după criteriile învățate (formă, culoare);
- Să recunoască formele geometrice de pe fața avionului;
- Să numere în limita 1-5;
- Să recunoască cifrele de pe fața avionului din hartie;
- Să răspundă la întrebări folosind un limbaj adecvat;
Material didactic: avion din hârtie decorat cu forme geometrice de diferite culori și forme.
Descrierea activității: Fiecare copil va primi un avion de hârtie decorat. Pe rând copiii vor arunca cu
avionul. În funcție de cât de tare va zbura avionul fiecăruia dintre copii, ei vor respecta rândul cu
întrebările puse de doamna educatoare cu privire la obiectivele propuse de jocul didactic. Zborul de
avioane va corespunde cu zborul de răspunsuri din partea tuturor copiilor. La sfarșitul activității
preșcolarii vor fi recompensați cu bulinuțe.

Bibliografie:
1. Revista Învătămantului Preșcolar: Nr 1-2/1997

124
PRACTICI DE SUCCES ÎN ÎNVĂȚAREA NOȚIUNILOR MATEMATICE

Prof. Plugaru Cristina & prof. Dorobăț Mihaela


Grădinița P.P. nr. 16, Iași

Jocul reflectă ceea ce se întâmplă în mintea și sufletul unui copil, prin joc și joacă el își
exprimă liber sentimentele, trările, gândurile, reușind să înlăture toate obstacolele emoționale.
Jocul și joacă reprezintă munca depusă de un copil în cadrul activităților din grădiniță și nu
numai. Deși se spune că el se joacă, ”ce poate fi mai ușor”, copilul depune un efort mare pentru a se
concentra, pentru a-și aștepta rândul să se poată juca cu jucăria preferată, pentru a rezolva anumite
sarcini. Jocul nu este o simplă ”joacă de copii”: prin joc el își îmbogățește experiența cognitivă,
îmbunătățește anumite preceperi, deprinderi, dar și memoria, exersează voința, răbdarea, conturându-
și astfel personalitatea.
Ponderea activității de joc în grădiniță este cu atât mai mare cu cât grupa este mai mică, această
dimensiune progresivă fiind explicată prin faptul că, odată cu creșterea, copilul poate participa la
activități de învățare și fără ajutorul jocului. Ca formă principală de activitate, el dă posibilitatea
copiilor de a avea preocupări variate sub aspectul conținutului. În toată etapa destinată jocului, copilul
știe că are voie să manifeste inițiativă, să rezolve singur sau împreună cu partenerii problemele
întâlnite; să facă ceea ce îi place sau îi produce satisfacție; să participe la activități care sunt pe măsura
sa și spre binele său.
Grădinița ar trebui să ofere copilului cel mai bun start în viață, de aceea noul curriculum
recomandă atingerea cunoașterii prin învățare experiențială, practicată prin joc, ca mijloc de motivare
internă. Astfel că, pe parcursul celor trei ani de grădiniţă, capacitățile se dezvoltă foarte mult, datorită
lărgirii sferei de contact a copiilor cu noi şi variate obiecte şi aspecte ale mediului ambiant şi ca
urmare a activităţii din ce in ce mai diferenţiate a analizatorilor.
Procesul formării reprezentărilor matematice parcurge un drum lung, de la concret la abstract,
de la mânuirea și manipularea obiectelor la operațiile și limbajul matematic.
Z. P. Diènes identifică trei stadii în formarea conceptelor matematice la vârsta preşcolară,
cărora le sunt specifice diferite tipuri de jocuri:
- Stadiul preliminar – în care copilul manipulează şi cunoaşte obiecte, culori, forme, în cadrul
unor jocuri organizate fără un scop apparent;
- Stadiul jocului dirijat – jocuri structurate organizate în scopul evidenţierii constantelor şi
variabilelor mulţimii;

125
- Stadiul de fixare şi aplicare a conceptelor – care asigură asimilarea şi explicitarea conceptelor
matematice în aşa - numitele jocuri practice şi analitice.
De la acţiunea însoţită de cuvânt, manipulare de obiecte până la concept, procesul (L.S.
Vîgotski, J. Piaget) se desfăşoară în etape care se pot schematiza astfel:
• etapa contactului copil-obiecte: curiozitatea copilului declanşată de noutăţi îl face să întârzie
perceptiv asupra lor, să le observe;
• etapa de explorare acţională: copilul descoperă diverse atribute ale clasei de obiecte, iar
cunoaşterea analitică îl conduce la obţinerea unei sistematizări a calităţilor perceptive ale mulţimii;
• etapa explicativă: copilul intuieşte şi numeşte relaţii între obiecte, clasifică, ordonează,
seriază şi observă echivalenţe cantitative;
• etapa de dobândire a conceptului desemnat prin cuvânt: cuvântul constituie o esenţializare a
tuturor datelor senzoriale şi a reprezentărilor şi are valoare de concentrat informațional. (Petrovici, C.
”Metodica activităților matematice în grădiniță”)
Pentru a concretiza aceste etape, vă prezentăm câte practici care au avut succes cu preșcolarii
în însușirea noțiunilor matematice:

1. ”Culori pereche”
Grupa: mică;
Materiale necesare: cutii, cartoane, bile, bețe și culori tempera
pentru confecționarea materialelor;
Competențe vizate: identificarea și numirea culorilor obiectelor din mediul înconjurător:
Indicatori: grupează obiectele care se potrivesc ca și culoare;
ordonează obiectele în funcție de culoare, utilizând încercarea și
eroarea;
Momentul desfășurării activității: În cadrul JALA (sau în orice
moment al zilei când copilul dorește să experimenteze anumite situații)

2. ”Figuri geometrice”
Grupa: mică;
Materiale necesare: cutii, cartoane, fetru, bețe și culori tempera pentru confecționarea materialelor;
Competențe vizate: identificarea și numirea formelor obiectelor din mediul înconjurător:
Indicatori: identifică și numește figurile geometrice; compara mărimea și forma obiectelor; creează,
copiază sau construiește forme; ordonează formele de același fel după un criteriu dat;
Practici de sprijin: valorificați obiectele de utilitate cotidiană pentru identificarea și compararea
formelor; realizați cu copiii trenulețe, șiraguri, piese ornamentale utilizând piese geometrice;
126
Momentul desfășurării activității: În cadrul JALA (sau în orice moment al zilei când copilul dorește
să experimenteze anumite situații)

3. ”Cum este?”
Grupa: mică, mijlocie;
Materiale necesare: cutii, cartoane, fetru, bețe și culori tempera pentru confecționarea materialelor;
Competențe vizate: Familiarizarea cu informații despre mărime, formă, greutate, înălţime, lungime,
volum;
Indicatori: realizează activități ce dezvoltă
vocabularul referitor la lungime, înălțime, volum,
greutate; utilizează instrumente de măsură în jocuri,
centrul de nisip și apă pentru a măsura lungimea,
greutatea, volumul;
Practici de sprijin: implicați copiii în activitățide
măsurare a pantofilor, părului, hăinuțelor, a greutății copiilor sau a
numitor obiecte; învățați copiii să utilizeze măsurători neconvenționale: pumnul, sfoara, sticla;
Momentul desfășurării activității: În cadrul JALA (sau în orice moment al zilei când copilul dorește
să experimenteze anumite situații).

4. ”Familia numerelor”
Grupa: mică, mijlocie, mare;
Materiale necesare: role, cartoane, lego, bețe, buline și culori tempera pentru confecționarea
materialelor sau orice alt material din mediul înconjurător;
Competențe vizate: Familiarizarea cu conceptul de număr și numerație;
Indicatori: numește numerele; numără cu ușurință; utilizează jucării manipulative matematice,
obiecte și jocuri cu cifre și monezi în activitățile zilnice;
Practici de sprijin: rugați copiii să grupeze obiecte câte două sau câte trei, propuneți copiilor să
realizeze cărticele, felicitări în care să utilizeze numere (vârsta sărbătoritului, a personajelor, număr
de prieteni etc.); încurajați copiii să scrie vârsta lor, vârsta părinților, etc.
Momentul desfășurării activității: În cadrul JALA (sau în orice moment al zilei când copilul dorește
să experimenteze anumite situații).

127
Cunoaşterea şi înţelegerea a reprezentărilor şi conceptelor matematice impune cerinţe de ordin
psihopedagogic ce se cer respectate în conceperea actului didactic: copilul să beneficieze de o
experienţă concretă variată şi ordonată, în sensul implicaţiilor matematice; situaţiile de învăţare
trebuie să favorizeze operaţiile mentale; dobândirea unei anume structuri matematice să fie rezultatul
unor acţiuni concrete cu obiecte, imagini sau simboluri, pentru acelaşi conţinut matematic;
dobândirea reprezentărilor conceptuale să decurgă din acţiunea copilului asupra obiectelor, spre a
favoriza reversibilitatea şi interiorizarea operaţiei; acţiunile de manipulare şi cele ludice să conducă
treptat spre simbolizare.

Bibliografie:
1. Petrovici, C. ”Metodica activităților matematice în grădiniță” – note de curs;
2. M.A. Touyarot, ”Cum să facem activitățile matematice în grădiniță” – Editura Didactică și
Pedagogică, București, 1998.

JOCUL, FARMECUL COPILĂRIEI

Prof. Gheorghieș Diana


Școala Gimnazială “George Coșbuc”, Iași

Jocul este transpunerea pe plan imaginar a vieţii reale pe baza transfigurării realităţii,
prelucrării aspiraţiilor, tendinţelor, dorinţelor copilului. Jocul este o activitate cu caracter dominant
la această vârstă, fapt demonstrat de modul în care polarizează celelalte activităţi din viaţa copilului,
după durata şi ponderea sa, după eficienţă, în sensul că jocul este activitatea care conduce la cele mai
importante modificări în psihicul copilului. Valoarea formativă a jocului se poate aprecia mai bine în
funcţie de planul dezvoltării. Prin joc, dezvoltarea intelectuală este puternic influenţată în sensul
dobândirii de informaţii pe de o parte, şi a diversificării acţiunilor mintale, pe de altă parte.
Psihologul francez J. Piaget defineşte jocul ca “pol al exerciţiilor funcţionale în cursul
dezvoltării individului” celălalt pol fiind exerciţiul neludic, când subiectul învaţă să înveţe într-un
context de adaptate cognitivă şi nu numai de joc.
Jocul didactic, ca metodă de predare-învăţare, dozat cu pricepere în ansamblul strategiei
educaţionale, asigură un caracter atrăgător, dinamism, varietate, bună dispoziţie activităţii de învăţare,
restabileşte echilibrul psihofizic, furnizează motivaţia secundară, nu mai puţin stimulatoare, fortifică
energiile fizice şi intelectuale ale copiilor.

128
Urmărind cu atenţie copilul în timpul jocului, educatoarea constată lacunele din experienţa
individuală şi poate lua măsurile cele mai potrivite pentru a completa golurile semnalate. Orientându-
şi astfel preocupările, ea îmbogăţeşte cunoştinţele copiilor, le formează capacitatea de a opera
folosind cunoştinţele pe deplin asimilate, de a se folosi de ele în toate împrejurările, atât în activitatea
de joc, cât şi în activitatea de învăţare.
Prin joc se realizează educaţia viitorului om în acţiune. Aşa cum se comportă preşcolarul în
joc, tot aşa se va comporta şi în muncă, în perioada maturităţii. Organizarea justă a jocului duce la
educarea unei atitudini pozitive faţă de muncă. Jocul îl deprinde pe copil cu efortul fizic şi intelectual
şi astfel îl pregăteşte pentru munca de mai târziu. Rolul jocului în viaţa copilului rezultă şi din ideea
lui M. Dougall că „jocul este şi o pregătire pentru viaţa de mai târziu, dar, mai presus de toate, el este
însăşi viaţa copilului.”
Fiind forma de activitate specifică vârstei preşcolare, jocul îndeplineşte în viaţa copilului
importante funcţii formative. Prin joc se îmbogăţeşte sfera afectivă şi cognitivă a copilului, se
dezvoltă curiozitatea, se conturează interesele, se extinde sfera relaţiilor interpersonale şi se deschide
în planul imaginaţiei prin interpretarea rolurilor socio-profesionale, accesul la viaţa şi activitatea
adultului.
Caracterul formativ al jocului este cu atât mai evident cu cât prin intermediul său copilul
asimilează nu numai caracteristicile modelelor, ci şi felul relaţiilor acestora cu mediul social în care
trăieşte. Jocul îl obişnuieşte pe copil să trăiască şi să acţioneze într-un grup mai mic sau mai mare. El
îşi îmbogăţeşte viaţa personală prin relaţiile pe care le stabileşte cu ceilalţi copii, prin prieteniile pe
care le leagă, deoarece are posibilitatea să facă schimb nu numai de sentimente, cunoştinţe, ci şi de
experienţă socială. La vârsta unei receptivităţi deosebite, copilul preşcolar reflectă, oprindu-se la
situaţiile care l-au impresionat mai puternic. De aceea, educatoarea trebuie să sublinieze exemplele
pozitive din mediul înconjurător copilului.
Trezirea interesului pentru joc, pentru tema lui, crearea unei dispoziţii emoţionale, înţelegerea
de către copii a sarcinii didactice şi a regulilor jocului sunt obiective ce pot fi realizate prin diverse
modalităţi. În raport cu vârsta şi nivelul de dezvoltare al copiilor, cu emotivitatea şi interesele lor,
folosirea elementelor de joc (aşezarea şi surpriza, ghicirea, mişcarea, întrecerea) şi indicaţiile verbale
devin o modalitate permanentă pentru realizarea acestor obiective.
Indiferent de grupa la care se desfăşoară jocul didactic, educatoarea trebuie să insiste asupra
descrierii acţiunilor jocului în succesiunea lor firească, indicării felului în care se întrebuinţează
materialul didactic, să precizeze sarcinile ce revin copiilor în timpul jocului, să formuleze clar regulile
jocului. Toate acestea trebuie făcute precis şi concis, evitându-se excesul de verbalizare, educatoarea
întrebuinţând un limbaj simplu, însoţit de gesturi şi mimică adecvată. Educatoarea este obligată, ori
de câte ori constată abateri de la jocul didactic, să ceară copiilor să repete acţiunile respective şi să le
129
îndeplinească corect. Numai respectând toate aceste precizări, jocul îşi atinge scopul şi obiectivele
propuse.
În timpul jocului, educatoarea va fi un mediator în ceea ce priveşte stabilirea relaţiilor
corespunzătoare între partenerii de joc, având în vedere creşterea treptată a ritmului de joc, evitarea
pauzelor, a timpilor morţi, a intervenţiilor inerţiale pentru a ridica pulsul jocului.
Educatoarea trebuie să-şi dozeze la maximum intervenţiile, pentru ca atât jocul didactic, cât
şi jocul-exerciţiu să nu-şi piardă cursivitatea. Educatoarea, pe tot parcursul desfăşurării jocului, nu
trebuie să piardă nici un prilej de a interveni în acţiunile copiilor prin forţa cuvântului, a mimicii, a
gesticulaţiei sugestive pentru a stimula sau corecta atitudinea. Ea trebuie să aibă în vedere că fiecare
joc didactic sau joc-exerciţiu să se remarce prin finalitatea specifică.
În organizarea şi desfăşurarea activităţilor structurate pe jocul didactic trebuie să se ia în
considerare următoarele condiţii:
 jocul să se constituie pe fondul activităţii dominante urmărindu-se scopul şi sarcinile ei;
 să fie pregătit de către educatoare, în direcţia dozării timpului şi a materialului folosit;
 să creeze momente de relaxare, de odihnă în vederea recuperării energiei nervoase a copiilor;
 să antreneze toţi copiii în activitatea de joc;
 să urmărească formarea deprinderii de muncă independentă;
 să fie proporţionat cu activitatea prevăzută de programă şi structurat în raport cu tipul şi scopul
activităţii desfăşurate;
 să solicite gândirea creatoare şi să valorifice cu maximum de eficienţă posibilităţile intelectuale
ale copiilor;
 sarcinile didactice să aibă caracter progresiv şi activităţile de joc să se desfăşoare într-un cadru
activ, stimulator şi dinamic;
 indicaţiile privind desfăşurarea activităţii să fie clare, corecte, precise, să fie conştientizate de către
copii şi să le creeze o motivaţie pentru activitate;
 regulile de joc să fie explicate clar şi să se urmărească respectarea lor de către copii.
Detaşându-se de activitatea propriu-zisă de joc, jocul didactic permite copiilor asimilarea de
noi cunoştinţe, exersarea comunicării orale, verificarea şi consolidarea anumitor cunoştinţe, priceperi
şi deprinderi. Prin intermediul jocului didactic se dezvoltă la copii capacităţi cognitive, afective şi
volitive, se educă trăsături ale personalităţii, jocul devenind astfel o foarte bună modalitate de
conturare şi dezvoltare a competenţei de comunicare la preşcolari.
Pentru ca preşcolarii să înţeleagă ce înseamnă familia de cuvinte am realizat jocul didactic ,,Şi
eu am o familie” sau ,,Fraţii şi surorile mele”.
Cunoscând noţiunea de cuvânt, preşcolarii trebuie să înţeleagă sensul pe care-l poartă acesta.
Ei vor fi familiarizaţi cu noţiunile de sinonime, omonime, antonime, paronime.
130
Pentru a-i deprinde pe copii cu ,,familia de cuvinte’’ (sinonime, antonime, omonime,
paronime) şi pentru deprinderea acestora cu formularea cuvintelor noi prin derivare cu ajutorul
sufixelor şi prefixelor, la grupa mare, în cadrul proiectului tematic ,,Toamna’’, în săptămâna cu tema
,,Legume de toamnă”, după activităţile de observare, lectură după imagini, memorizarea unor poezii
adecvate, am antrenat copiii în jocul didactic ”Caută rudele cuvântului”.
Jocul l-am desfăşurat astfel : copiii aşezaţi pe covor, în mijloc multe jetoane cu imagini
reprezentând tema dată. Fiecare copil trebuie să aleagă câte un jeton şi să-l explice. Apoi, la solicitarea
mea, copiii au ales imagini înrudite ca temă (Legume de toamnă: ardei, vinete, varză, morcovi, etc),
dar şi ca rostire a cuvântului ilustrat (grădină, grădinar, grădiniţă), şi-au dat mâinile într-un cerc
simbolizând familia de cuvinte, rostind următoarele versuri:
,,Familia-i mare, /Familia-i mică, /În familie să ne unim, /Rudele să le găsim.”
Pentru înţelegerea noţiunii de antonime folosim jocul ,,Găseşte imaginea opusă” în care copiii
au sarcina de a recunoaşte şi descrie imagini care reprezintă stări, trăiri opuse: copil care se spală/copil
murdar ; copil care aruncă ghiozdanul/ copil care merge cu geanta în spate; copil care plânge/copil
care râde, etc.
În cadrul jocului ,,Găseşte imaginea opusă” copiii au avut sarcina de a recunoaşte şi descrie
imagini care reprezintă stări, trăiri opuse (antonime).
În jocuri precum: ,,Ce mai poate denumi acest cuvânt’’, ,,Unde se află ?’’, ,,Când şi cum’’,,
Jocul contrariilor’’, ,,Hai să împachetăm’’, ,,Foloseşte cuvântul potrivit’’, copiii au căutat şi găsit
antonime. Jocul didactic ,,Dacă nu-i aşa” are ca obiectiv însuşirea de către copii a noţiunii de
omonime. Prin intermediul jocului didactic ,,Televizorul” copiii au înţeles noţiunea de cuvinte
paronime. Pe ecranul televizorului apare o imagine cu o vază, o barză, un morar şi un strat de mărar.
După ce au intuit imaginile le vom spune nişte versuri care să includă şi cuvintele de mai sus,
explicându-le copiilor că schimbând un sunet, vor descoperi un nou cuvânt.
În jocul ,,Să formăm cuvinte noi’’copiii au avut ca sarcină formarea de cuvinte noi prin
schimbarea primei litere a cuvântului dat: car, rar, sar, etc. Copiii trebuie să explice înţelesul fiecărui
cuvânt, să numească fonemul care schimbă sensul cuvântului şi, facultativ, să formuleze propoziţii
cu cuvintele nou create. Jocul didactic ,,Scara cuvintelor‘‘ a pus copiii în situaţia de a recunoaşte
imagini, să le denumească, să formuleze o propoziţie despre ele şi să aşeze imaginile în ordine, în
funcţie de numărul de litere care compun denumirea obiectului respectiv. Unii copii au formulat
propoziţii, alţii au spus câte cuvinte are propoziţia, alţii au despărţit cuvintele în silabe. Alţi copii au
precizat care cuvânt din propoziţie are un anumit număr de litere precizat de educatoare. În acest fel,
copiii şi-au îmbogăţit vocabularul activ şi pasiv pe baza experienţei personale şi a relaţiilor cu ceilalţi,
au putut utiliza un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical, s-au familiarizat cu componenţa
grafică şi sonoră a cuvintelor.
131
Prin jocurile: ,,Cum este ?”, ,,Care culoare îţi place”, ,,Completează ce lipseşte”, am realizat
îmbogăţirea şi nuanţarea vocabularului, sporindu-se numărul cuvintelor-însuşiri folosite de
preşcolari, prin descrierea de către aceştia a ilustraţiilor, ajungând chiar la povestirea lor.
Jocul ,,Cum este ?” a avut ca obiectiv folosirea corectă a adjectivelor în propoziţii şi a gradelor
de comparaţie. În desfăşurarea lui am pus accent pe recunoaşterea obiectelor cu însuşirile lor. În
această idee, am procurat materialele necesare: un pahar mare şi unul mic, un prosop moale şi unul
aspru, un fular gros şi unul subtire, o farfurie adâncă şi una întinsă, etc.
Obiectele au fost aşezate şi acoperite pe masă. Copiii veneau pe rând, luau un obiect, îl
pipăiau, îl comparau cu altul asemănător şi în final îl denumeau : ,,Eu cred că este un pahar mic”,
,,Am găsit o farfurie mai mică decât cea de pe masă”. Pentru complicarea jocului, copiii erau rugaţi
să formuleze propoziţii despre obiectele folosite în joc. Am apreciat copiii care au folosit în
formularea propoziţiilor multe cuvinte, plasticitatea exprimării, bogăţia vocabularului.
Jocul ,,Completează ce lipseşte” l-am folosit pentru verificarea cunoştintelor copiilor despre
adjective, să-i fac să înţeleagă foarte bine legătura dintre substantiv (care denumeşte obiectul) şi
adjectiv (care denumeşte însuşirea obiectului) şi astfel să realizeze relaţia logică dintre obiect şi
însuşirile sale.
Un copil va fi apt pentru şcolaritate atunci când va putea să-şi exprime corect gândurile,
intenţiile şi trăirile emoţionale şi, mai ales, poate să verbalizeze adecvat, ceea ce vrea să comunice cu
altul. Deci, este capabil să stăpânească limbajul ca instrument de informare, de comunicare şi de
exprimare.

Bibliografie:
1. Avram, Săftica; Mihu ,Ecaterina; Său, Zonica , 2004, Jocul dicactic pentru preşcolari. Ghid
metodic, Editura Terra, Focşani;
2. Chiscop, Liviu, 2000, Didactica educaţiei limbajului în învăţământul preşcolar. Ghid metodic -
Editura ,,Grigore Tăbăcaru‘‘, Bacău;
3. Dima, Silvia, 1997, Copilăria - fundament al personalităţii. Cunoaştere - Exploatare – Educare -
Bucureşti, Editată de Revista Invăţământul preşcolar, Bucureşti;
4. Tomşa, Gheorghe, (coordonator), 2005, Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Ed. Coresi,
Bucureşti;
5. Programa activităţii instructiv-edicative în grădiniţa de copii, 2005, Bucureşti, Editura V&I
Integral, Bucureşti.

132
ROLUL JOCURILOR DE INTERCUNOAŞTERE SPECIFICE ARTEI
ACTORULUI ÎN EDUCAŢIA TIMPURIE

Prof. actor Ana Hegyi- Purice


Palatul Copiilor Iaşi

Educaţia nonformală este un proces complex de socializare şi de individualizare a fiinţei


umane, în drumul său spre umanitate. Acesta are rolul să dezvolte aptitudini, capacităţi individuale,
să satisfacă diversele interese şi opţiuni ale copilului de vârstă preşcolară.
În momentul în care practici un joc capeţi o serie de aptitudini, dezvolţi anumite tehnici care
îţi vor fi utile în diferite momente ale vieţii, de aceea considerăm oportună implicarea copilului încă
de la o vârstă fragedă.
Jocurile pe care le folosim la cercul de teatru, reuşesc să îi facă pe copii să aprofundeze
informaţii legate de tehnicile teatrale şi să perceapă coordonatorul ca pe un prieten, susţinător al
creativităţii şi spontaneităţii fiecăruia în parte.
Când lucrăm într-un grup, ne manifestăm pe rând individualitatea şi aducem contribuţia
individuală, fiecărui joc în parte. Fiecare grup are propria personalitate, iar profesorul coordonator
trebuie să ţină cont de fiecare membru în parte şi să îi lase să dea frâu liber imaginaţiei.
Jocurile pe care le utilizăm la cercul de teatru sunt preluate din Viola Spolin, creatoarea
jocurilor teatrale şi personalizate pentru fiecare grupă de vârstă cu scopul de a îi provoca pe copii să
fie creativi. La debutul anului şcolar, dedicăm o serie de ateliere jocurilor de intercunoaştere şi
cunoaştere personală.
Indiferent de vârstă, facem acelaşi joc pe care noi îl numim „Mă mănâncă...”:
Elevii stau în cerc şi se gândesc la un loc unde „îi manâncă” (pe nas, în cap, pe gât, pe picior),
un loc care poate stârni şi amuzamentul celorlalţi participanţi.
După ce şi-a fixat fiecare locul în funcţie de imaginaţie îşi spun numele şi se scarpină în locul
unde îi mănâncăm spunând în acelaşi timp „Mă mănâncă ...aici”. Fiecare participant face acelaşi
lucru, iar apoi pentru a complica jocul, tot în cerc spunem numele şi locul unde ne mănâncă, dar
repetăm şi numele celor dinaintea noastră. Acest joc ne dezvoltă memoria, imaginaţia, suntem creativi
şi îi cunoaştem pe membrii grupei din care facem parte.
Următorul joc ţine tot de domeniul intercunoaşterii şi a creării grupului ca un tot unitar şi se
desfăşoară tot în cerc.
Luăm mascota cercului, care este o păpuşă bibabo (o maimuţică, ce a devenit vedeta cercului
după ce a apărut la emisiunea „Next Star”, în sceneta unei micuţe eleve selectate să participe în

133
emisiune) şi o aruncăm de la unul la altul. Cel care o aruncă trebuie să spună numele celui spre care
o aruncă, dar şi numele celui care se află în stânga şi în dreapta acestuia. Acest joc dezvoltă atenţia
tuturor participanţilor şi îi obligă să fie prezenţi pentru că trebuie să spună numele colegilor, dar şi să
prindă obiectul. Noi îl numim „Cine suntem(!?)”.
Urmează un joc foarte interesant şi îndrăgit de elevii care participă la cercul de teatru, teatru
de păpuşi şi anume „Scuturarea”. Acest joc dezvoltă atenţia, dar mai ales energizează corpul şi îl
pregăteşte pentru oră. Elevii îşi găsesc un loc în spaţiu şi încep lent din poziţie verticală să scuture de
opt ori mâna dreaptă, urmată de scuturarea de opt ori a mâinii stângi, apoi îşi mişcă bazinul stânga
dreapta de opt ori şi îşi imaginează că urcă pe un munte, iar mai apoi scutură piciorul drept şi cel
stând pe rând tot de opt ori. Urmează aceleaşi mişcări, dar de data aceasta de şapte ori, de şase ori, în
ordine descrescătoare, dar din ce în ce mai repede. Ritmul creşte, corpul şi mintea lucrează din ce în
ce mai repede. După ce organismul este energizat elevii au nevoie de motivaţie pentru a continua.
Motivaţia însemnă declanşarea, menţinerea şi încetarea unui anumit comportament sau activitate.
Pentru a motiva participanţii la joc, le propunem o „Călătorie imaginară”, fie culcaţi, fie în
mişcare. Când sunt aşezaţi, folosesc imaginaţia pentru a face călătoria. De obicei le spunem să îşi
imagineze că sunt în diferite spaţii alea casei, apoi ies în natură, iar punctual culmimant este pe piscul
unui munte, de unde pot vedea o mulţime de minunăţii. Când călătoria se termină şi relaxarea s-a instalat
în organism, vorbim despre ce au văzut, simţit, creat.
După ce elevul- actor este relaxat, pentru a ne asigura de prezenţa sa, facem jocul „Regulilor”.
Stabilim împreună nişte regului: la o bătaie din palme mergem repede, la două bătăi mergem cu
spatele la trei bătăi sărim într-un picior, etc. După ce stabilim şi ne fixăm aceste reguli începem să
acţionăm în funcţie de cele stabilite. Pe rând, participanţii la joc pot lua rolul de conducători ai jocului.
Acest joc reuşeşte să stabilească şi un echilibru al grupului, pentru că la început îşi vor spune unul
altuia comenzile, se vor corecta şi vor încerca să acţioneze ca un grup, conform regulilor stabilite.
Echilibrul în cadrul unui grup are un rol foarte important, deorece prin obţinerea acestuia, fiecare
individ îşi dezvoltă sentimentul de aparteneţă la acel grup şi se simte ca într-o familie. De fiecare dată
după ce ne jucăm, le explicăm copiilor cât de importantă este gândirea pozitivă şi încrederea în sine.
Următorul joc îi face atenţi pe copii la obiectele care se află în sala de curs. Pe rând, câte un
elev se gândeşte la un obiect care este în sala, iar ceilalţi pun întrebări, pe rînd, pentru a afla obiectul
la care se gândeşte colegul lor. Cel care se gândeşte la cuvânt poate răspunde întrebărilor prin „DA”,
„NU” sau „POATE”. În general obiectele care sunt în centru atenţiei sunt scena, cortina, reflectoarele,
scaunele, microfonul, obiecte din sala de spectacol.
Complicăm pe parcurs jocul şi îi îndemnăm pe copii să îşi aleagă un domeniu, iar cuvântul ales să fie
din acel domeniu. Jocurile de cuvinte sunt importante în dezvoltarea micuţului actor, momentele de
improvizaţie ulterioare bucurându-se de succes. (Jocul „Să mă gîndesc, tu ghiceşte”)
134
Jocul „Schimbă ceva la tine” este amuzant şi ne facem să fim atenţi unii la ceilalţi, să observăm
membrii grupului. În echipe de câte doi stăm într-un şir indian, faţă în faţă. Ne examinăm partenerul
şi el ne examinează pe noi. Coordonatorul îi roagă de exemplu pe cei aflaţi în partea dreaptă să iasă
pe hol. Cei rămaşi îşă schimbă trei lucruri la ei: de exemplu îşi deschid un nasture, îşi întorc bata la
pantaloni, îşi scot o brăţară, detalii mici care vor fi observate de parteneri dacă au fost atenţi şi prezenţi
în examinarea partenerului. Când partenerii revin pe poziţie trebuie să observe cele trei schimbări. De
cele mai multe ori grupul dă dovadă de atenţie şi se bucură de succes.
Desigur că apoi cei din partea stângă ies şi se fac aceleaşi tipuri de schimbări. Acest joc îl
repetăm în grup de fiecare dată când membrii sunt distraţi şi îşi pierd din concentrare şi prezenţă.
„Metamorfozarea obiectului” este jocul care implică participarea atât a trupului cât şi a minţii.
Fiecare elev- actor îşi alege câte un obiect. Oferim cinci minute pentru a analiza obiectul şi a ne gândi
cu ce seamană şi ce mai poate fi dacă îi păstrăm forma si dimensiunea.De exemplu, dacă avem o
sticlă de jumătate ea mai poate fi un microfon sau un recipient cu sare, sau o boxă la care ascultăm
muzică. Fiecare elev devine inventiv şi vine cu fel de fel de soluţii. În acest moment copilul-actor
este încălzit fizic şi psihic, iar noi îl îndrumăm să repete jocurile şi în familie sau cu prietenii din
mediul informal.
Jocurile diferă în funcţie de etapa la care ne aflăm. După cum putem observa, jocurile propuse
până în momentul de faţă sunt o primă etapă, pentru a dobândi autocunoaşterea, cultivarea relaţiilor
de suport, stimularea încrederii în sine şi a gândirii pozitive, dezvoltarea abilităţilor de comunicare,
descoperirea şi încurajarea hobby-urilor, dezvoltarea inteligenţei emoţionale, modificări cognitive
comportamentale şi formarea deprinderii de gândire raţională, descoperirea resurselor personale,
cognitive si emoţionale necesare rezolvării problemelor din viaţa de zi cu zi, responsabilizarea.

Bibliografie:
1. Maxim, Gabriela Marcelina, 2014, Creativitatea - perspective şi teorii, editura Pim
2. Petean , Ana şi Mircea, 2005, Ocolul lumii în 50 de jocuri creative, editura Limes
3. Spolin, Viola, 2014, Improvizaţie pentru teatru, ediţie prescurtată, editura UNATCPRESS
Bibliografie electronică:
• Niculina Gheirghiţă, http://www.holisterapi.ro/
• PsihoLearning Solution - blog/pagină PsihoLearning Solution srl,
http://psiholearning.ro/motivatia-in-psihologie

135
ROLUL JOCULUI LOGICO-MATEMATIC ÎN
DEZVOLTAREA GÂNDIRII

Prof. Atasiei Florentina


Grădiniţa Excellence, Iaşi

Jocul logico-matematic este o categorie de joc didactic prin care se stabilesc primele
cunoştinţe matematice ale copiilor, utilizând elementele de logică matematică.
Rolul principal al jocului logic-matematic este înzestrarea copiilor cu un aparat logic suplu şi
polivalent care să le permită a se orienta în realităţile înconjurătoare şi să exprime judecăţi şi
raţionamente într-un limbaj adecvat. (Conf. Univ. Dr. Constantin Petrovici)
Prin intermediul activităţilor matematice copilul este pus în situaţia de a deveni conştient de
propria gândire, de a şti ,,ce face” şi ,,pentru ce face”,de a se exprima într-un limbaj corect şi
precis,toate acestea putându-se realiza doar pe baza experienţei individului, experienţa fiind un
element inerent al existenţei noastre.
Jocul logic conferă un rol dinamic intuiţiei şi pune accentul pe acţiunea copilului asupra
obiectelor, în scopul formării percepţiilor şi a structurilor operatorii ale gândirii. De la manipularea
obiectelor se trece treptat la acţiunea cu imagini ale obiectelor şi se continuă apoi cu desene, urmate
de simboluri grafice ce permit accesul copiilor spre noţiuni abstracte.
Acţionând asupra obiectelor şi a imaginilor acestora, copiii sunt solicitaţi să interpreteze
anumite raporturi între obiecte care apar în cadrul jocului, să le redea într-o exprimare verbală
adecvată. Astfel jocurile logice conduc în mod direct la problematica matematică.
Un joc pe care l-am folosit cu succes la grupa mare este un joc didactic pentru dezvoltarea
gândirii logice şi anume „Joacă-te cu mine dragă vecine!”.
Scopul acestui joc este de a consolida deprinderea de a ordona corect crescător şi descrescător
anumite elementele, şi de a verbaliza vecinii numărului de pe ecusonul primit.
Sarcina didactică: În funcţie de ecusonul primit, găseşte vecinii numărului şi aşează-te în scara
numerică crescător sau descrescător.
Elemente de joc: Mânuirea materialului, aplauze, surpriza, mişcarea.
Regulile jocului: Educatoarea numeşte numărul care trebuie să vină în faţă. Copilul cu numărul
respectiv trebuie să îşi găsească ambii vecini, şi să se joace împreuna cu aceştia. Educatoarea cheamă
doi copii în faţă, ei trebuie să respecte sarcina primind una nouă, de a se aşeza în şirul numeric
crescător.

136
Complicarea jocului: La complicarea jocului educatoarea cheamă trei copii având aceleaşi sarcini
însă de data aceasta trebuie să se aşeze în scara numerică şi crescător şi descrescător.
Metode şi procedee folosite: conversaţia, exerciţiul, demonstraţia, explicaţia, problematizarea, jocul.
Materialul didactic folosit: ecusoane numerotate.
Desfăşurarea jocului:
Ordonaţi pe scăunelele aşezate în semicerc copiii primesc ecusoane astfel: de la 1 la 10.
Explicarea şi demonstrarea jocului: Educatoarea explică copiilor conţinutul jocului: Sala de grupă
o amenajăm sub forma unui parc de distracţii. Fiecare copil primeşte câte un ecuson, ce sunt
numerotate de la 1-10. Educatoarea se aşează în dreptul zonei cu o anumită categorie de jocuri şi
denumeşte numărul care trebuie să vină acolo. Copilul cu numărul respectiv trebuie să-şi găsească
ambii vecini şi să se joace împreună cu aceştia.
Executarea jocului de probă: Jocul de probă se va executa în scopul verificării înţelegerii regulilor
de joc de către toţi copiii şi a respectării sarcinilor didactice.
Executarea jocului propriu-zis: Educatoarea se aşează în dreptul zonei cu o anumită categorie de
jocuri şi denumeşte numărul care trebuie sa vină acolo. Copilul cu numărul respectiv trebuie să-şi
găsească ambii vecini şi să se joace împreuna cu aceştia.
Educatoarea poate chema apoi două numere consecutive, preşcolarii care poartă aceste ecusoane
având sarcina de a identifica următorul număr din şirul mai mic sau mai mare.
Complicarea jocului: Educatoarea cheamă câte trei numere, iar copii care au acele ecusoane trebuie
să se aranjeze în şir crescător sau descrescător.
Încheierea activităţii se face prin aprecieri asupra desfăşurării activităţii şi asupra comportamentului
copiilor la activitate.
În concluzie, putem afirma că jocul logico-matematic, pune un accent deosebit pe acţiunea
copilului asupra obiectelor. Prin practicarea acestui tip de joc copiii acumulează o serie de experienţe
care le permit să opereze cu mulţimi, concepte logice şi în final cu numere.

Bibliografie:
1. Fotea Geta, 1999, „Activităţi matematice în învăţămntul preşcolar”, Editura Polirom;
2. Conf. Univ. Dr. Petrovici Constantin, „Metodica activităţilor matematice în grădiniţă”;
3. Neagu Mihaela, Beraru Georgeta, 1996, „Activităţi matematice în grădiniţă”, Editura Polirom;
4. Iftimie Gheorghe, 1976, „Jocuri logice pentru preşcolari şi şcolari mici”, Editura Didactică şi
pedagogică.

137
MIJLOACE DE DEZVOLTARE A AUZULUI FONEMATIC LA
PREŞCOLARI ŞI ŞCOLARII MICI

Prof. înv. primar Andreea Condurache,


Colegiul Naţional ,,Garabet Ibrăileanu”, Iaşi

Trecerea unui copil de la grădiniţă la şcoală reprezintă un parcurs firesc între două medii în
care învăţarea organizată, bazată pe joc, este tipul fundamental de activitate. Primii ani din
învăţământul primar alcătuiesc ciclul achiziţiilor fundamentale, în care dominanta activităţilor trebuie
să fie jocul, pe de o parte, şi acţiunea interdisciplinară, pe de altă parte. Odată cu înfiinţarea clasei
pregătitoare, în 2012, legătura dintre grădiniţă şi şcoală pare mai puternică, pentru că şcoala continuă,
în mare parte în primul an, numeroase activităţi începute în mediul preşcolar. Învăţarea prin joc,
organizarea clasei pe centre de activitate, alocarea unor momente distincte în programul zilnic pentru
activităţi ludice reprezintă forme prin care şcoala trebuie să continue demersul educativ început în
grădiniţă.
Debutul şcolarităţii are loc în jurul vârstei de 6 ani, atunci când copilul se ridică la un grad de
generalizare mai mare. În această perioadă, el are o putere mai mare de concentrare, orizontul său de
cunoaştere se lărgeşte, exprimarea sa devine mai sigură şi mai diversificată, aspecte care îl ajută să se
integreze cu succes în mediul şcolar. Printre cele mai importante achiziţii cu care copilul vine din
grădiniţă este limbajul, de al cărui grad de dezvoltare depinde succesul şcolar de mai târziu. Este
esenţial ca această dimensiune a dezvoltării unui copil să se realizeze sub formă de joc, întrucât
componenta ludică e o dominantă a personalităţii şcolarului de 6 ani. Conceput într-un mod organizat,
,,Jocul este o formă de manifestare a copilului şi agent de trasmitere a ideilor de la o generaţie la alta.
În joc copilul se detaşează de la realitatea obiectivă, se transpune într-o lume creată de fantezia şi
imaginaţia sa.’’ 1 Deopotrivă activitate dirijată în grădiniţă şi metodă didactică, jocul cunoaşte
numeroase forme de manifestare, contribuind la dezvoltarea armonioasă a personalităţii şcolarului
mic. El este văzut ca principală formă de organizare a activităţii în cele mai importante documente
care legiferează actul didactic din grădiniţă şi din şcoală. Studiind aceste documente normative2,

1
Mihail Balint, Metodica activităţilor de educare a limbajului în învăţământul preşcolar. Didactica limbii şi literaturii
române (suport de curs), Cluj Napoca, 2008
https://www.google.com/search?q=balint+mihail+metodica&oq=balint+mihail+metodica&aqs=chrome..69i57.8268j0j8
&sourceid=chrome&ie=UTF-8 .
2
***Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6-7 ani, 2008 şi Programa şcolară pentru disciplina
Comunicare în limba română, Clasa pregătitoare, clasa I şi clasa a II-a, aprobată prin ordin al ministrului nr.
3418/19.03.2013.
138
descoperim numeroase exemple de activităţi de învăţare desfăşurate sub forma jocurilor, care au drept
scop dezvoltarea limbajului.
Curriculumul pentru educaţia timpurie urmăreşte, pentru categoria de vârstă 5-6 ani, ca elevii
,,să vorbească cu încredere, clar şi fluent, utilizând modalităţi de exprimare adecvate pentru diferite
categorii de auditoriu.’’3 Mai mult decât atât, domeniul Limbă şi comunicare (unul dintre cele cinci
domenii experienţiale în jurul cărora este organizată activitatea în învăţământul preşcolar) stipulează,
printre altele, formarea preachiziţiilor pentru scris-citit. Printre premisele citirii şi scrierii se numără
,,Participarea la experienţele cu cartea, cunoaşterea şi aprecierea cărţii, dezvoltarea capacităţii de
discriminare fonetică, asocierea sunet-literă, conştientizarea mesajului vorbit/scris, însuşirea
deprinderilor de scris, folosirea scrisului pentru transmiterea unui mesaj.” 4 Deopotrivă, Programa
şcolară pentru disciplina Comunicare în limba română prevede ca atât în clasa pregătitoare, cât şi în
clasa I, elevii să-şi însuşească deprinderile cititului şi ale scrisului. Printre competenţele specifice şi
exemplele de activităţi de învăţare propuse de Programă pentru perioada prealfabetară, se numără
identificarea sunetelor iniţiale, mediane şi finale din serii de cuvinte date, identificarea, dintr-un şir,
a cuvintelor care încep sau se termină cu un anumit sunet, analiza şi sinteza fonetică a cuvintelor şi a
silabelor, despărţirea cuvintelor în silabe, numărarea silabelor unui cuvânt şi reprezentarea lor prin
simboluri, semne, jetoane, gesturi, bătăi din palme, schimbarea sensului unui cuvânt prin schimbarea
unui sunet, stabilirea poziţiei şi a ordinii cuvintelor din propoziţii de 3-5 cuvinte.
Aceste aspecte pun în evidenţă importanţa formării auzului fonematic la micii şcolari, demers
început în grădiniţă şi continuat în primii ani ai învăţământului primar. Activitatea principală a
elevilor în perioada preabecedară (precum şi abecedară) o constituie analiza vorbirii orale,
preponderenţă dându-i-se celei fonetice. Dezvoltarea auzului fonematic, a aparatului articulator,
însuşirea de către elevi a mecanismului de pronunţare a sunetelor, luate izolat şi sintetizate în silabă
şi cuvânt, au o importanţă hotărâtoare pentru ceea ce urmează în perioadele următoare ale instruirii
lingvistice a copiilor.5 Formarea auzului fonematic este esenţială pentru o citire corectă, iar o citire
corectă va deveni, în timp, una conştientă.
Auzul fonematic al elevilor de vârstă şcolară mică se poate dezvolta printr-o serie largă de
metode şi procedee didactice, în rândul acestora un loc important ocupându-l metoda fonetico-
analitică-sintetică. Mijloc didactic de bază în învăţarea cititului şi a scrisului, această metodă pune în
evidenţă caracterul fonetic al limbii române, corespondenţa între sunet şi literă. Alături de metoda
fonetico-analitico-sintetică, cadrele didactice din învăţământul preşcolar şi din clasele primare au la
îndemână o gamă largă de jocuri şi activităţi specifice, pentru dezvoltarea auzului fonematic al

3
***Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6-7 ani, 2008, p. 11.
4
Ibidem, p.15.
5
Apud ***Limba română în clasele I-IV, Editura Lumina, Chişinău, 1991, p.8.
139
copiilor. O parte dintre ele sunt propuse chiar de Programa şcolară pentru disciplina Comunicare în
limba română. Vom descrie, în cele ce urmează, câteva jocuri care se pot desfăşura atât la grădiniţă,
cât şi la clasele primare.
1. Pune pe masă atâtea jetoane câte cuvinte ai auzit!6 Cadrul didactic rosteşte tare şi rar câteva
propoziţii, alcătuite din 3-5 cuvinte familiare, iar elevii trebuie să aşeze pe masa lor de lucru tot atâtea
jetoane câte cuvinte au auzit. Jocul se poate desfăşura atât individual, cât şi în grupuri mici.
2. Grupează după numărul de silabe!7 Copiii primesc cartonaşe cu imagini diverse. Ei trebuie
să denumească fiecare imagine, să despartă în silabe cuvintele denumite şi să sorteze cartonaşele după
numărul de silabe. Se poate juca individual sau în grupuri mici de copii.
3. Completează silaba!8 Cadrul didactic indică elevilor silabe ce trebuie completate. Silabele
alese trebuie să prezinte grade diferite de complexitate şi să se regăsească în diferite poziţii de cuvânt.
Copiii pot şi îndemnaţi să propună şi ei silabe şi să aleagă colegi care să le completeze.
4. Telefonul fără fir9 Se alege un copil care rosteşte un cuvânt. Pe rând, ceilalţi elevi, vor găsi
cuvinte care încep cu sunetul final al cuvântului propus. Jocul se poate desfăşura şi cu silabe sau cu
sunete aflate în ordine alfabetică.
5. Ştafeta!10 este o variantă a jocului Telefonul fără fir. Scopul acestui joc este consolidarea
deprinderii de a despărţi corect cuvintele în silabe. Un jucător scrie pe o foaie sau spune un cuvânt,
următorul copil desparte în silabe cuvântul propus şi găseşte un cuvânt care începe cu ultima silabă a
cuvântului precedent.
6. Pârtieee! 11 Acest joc are drept scop îmbogăţirea vocabularului, prin dezvoltarea unei
propoziţii date. Un copil rosteşte un cuvânt care va fi completat pe rând de colegii săi, astfel încât să
devină o propoziţie dezvoltată.
7. Cine ştie cuvinte noi?12 Cadrul didactic rosteşte un sunet, iar copiii, împărţiţi în grupuri
mici, dau exemple de cât mai multe cuvinte care încep cu sunetul respectiv.
8. Jocul silabelor13 ,,Copiii se vor aşeza în cerc, dacă spaţiul o permite (...). Un copil merge
în mijlocul cercului, iar scaunul său va fi scos din joc. El merge în cerc şi se opreşte în faţa unui coleg,
spunând tare şi clar un cuvânt. Toţi copiii repetă cuvântul, îl despart în silabe cu bătăi din palme
pentru fiecare silabă. Copilul în faţa căruia s-a oprit numeşte numărul de silabe, apoi spune un cuvânt

6
Joc propus de Programa şcolară pentru disciplina Comunicare în limba română, Clasa pregătitoare, clasa I şi clasa a
II-a, aprobată prin ordin al ministrului nr. 3418/19.03.2013, p. 5.
7
Ibidem.
8
Ibidem.
9
Ibidem.
10
Joc preluat din lucrarea Asociaţiei Învăţătorilor Harghiteni, coord. Elena Mîndru, Învăţăm, jucându-ne! Jocuri
didactice limbă şi comunicare, Editura Didactica Publishing House, Bucureşti, 2012, p. 12.
11
Ibidem, p. 13.
12
Ibidem, p. 14.
13
Ibidem, p. 16.
140
care să înceapă cu aceeaşi silabă. Şi acest cuvânt este repetat, despărţit în silabe cu bătăi din palme.
Apoi cei doi îşi schimbă rolul.’’
9. Schimbă litera sau silaba!14 ,,Învăţătorul distribuie fiecărui elev câte un cartonaş pe care
este scris un cuvânt. Elevii schimbă prima sau ultima literă din cuvânt, sau prima sau ultima silabă
din cuvânt, obţinându-se astfel cuvinte noi.”
10. Eu spun sunetul, tu recunoşti litera! ,,Unul dintre elevi rosteşte un sunet. Partenerul său
va găsi în alfabetar litera corespunzătoare sunetului auzit, apoi va spune cuvinte care conţin litera, pe
rând, la începutul, mijlocul şi la sfârşitul cuvântului. Jocul se reia cu schimbarea rolurilor.’’15
11. Plecăm în excursie ,,Ca la jocul Fazan, unul dintre jucători spune alfabetul iar altul va
spune ‹STOP!› Cu litera la care s-a oprit va începe cuvântul. Acest cuvânt numeşte doar lucruri pe
care le putem lua cu noi în excursie. Următorul jucător va folosi ultima literă a cuvântului spus
anterior. Cel care rămâne fără idei, iese din joc.”16
12. Cutiuţa cu surprize ,,oferă copiilor posibilitatea de a forma propoziţii pe baza unor
ilustraţii ce se găsesc într-o cutiuţă. Fiecare elev va scoate din cutiuţă câte o ilustraţie şi va spune ce
a găsit (denumirea), după care alcătuieşte o propoziţie cu aceasta. Ca să fie jocul mai atractiv, se pot
folosi două baloane (roşu şi verde). Cutiuţa cu surprize pleacă de la un copil la altul şi se va opri în
momentul în care este arătat balonul roşu. Elevul scoate o ilustraţie din cutiuţă şi formulează o
propoziţie. La ridicarea balonului verde, cutiuţa pleacă mai departe.’’17
13. Hai să mergem la plimbare! Copiii formează două grupe: grupa celor care călătoresc cu avionul
şi grupa celor care călătoresc cu vaporul. Cadrul didactic le oferă imagini diverse. Grupa călătorilor
cu avionul va alege imagini care încep cu sunetul a de la avion, în timp ce grupa călătorilor cu vaporul
vor selecta imagini a căror denumire începe cu sunetul v de la vapor.18
14. Joc-exerciţiu ,,Copiii stau la mese. Fiecare copil primeşte o fişă de lucru pe care sunt
desenate mai multe obiecte. În colţul din stânga sus al fiecărei fişe, într-un cerc, este desenat un obiect
al cărui sunet de început este reprezentativ pentru rezolvarea fişei. Copiii vor forma grupa obiectelor
care încep cu acelaşi sunet ca şi cuvântul din cerc. Fiecare copil îşi prezintă fişa menţionând sunetul
iniţial şi obiectele găsite.’’19
15. Tu spui una, eu spun alta! ,,Copiii stau pe scăunele, pe două rânduri, faţă în faţă, formând
perechi. Între ei, pe măsuţe, sunt jetoane reprezentând: lac, sac, măr, păr, mere, sare etc. Copiii din

14
Ibidem, p. 19.
15
Ibidem, p. 25.
16
Ibidem, p. 28.
17
Ibidem, p. 30.
18
Joc preluat din Viorica Preda, Mioara Pletea, Filofteia Grama, Niculina Flangea, Georgeta Pletea, Anca Lidia
Grigore, Cristina Ciobanu, 450 de jocuri educaţionale. Repere fundamentale în învăţarea şi dezvoltarea timpurie a
copilului, Editura Didactica Publishing House, Bucureşti, 2011, joc 285.
19
Ibidem, joc 286.
141
dreapta, pe rând, iau un jeton, denumesc imaginea, iar perechea lui trebuie să găsească jetonul care
să reprezinte cuvântul nou, aflat prin înlocuirea sunetului iniţial.’’20
Aceste jocuri pot oferi sugestii de lucru cu preşcolarii şi elevii claselor primare, conducând la
formarea auzului fonematic şi la dezvoltarea limbajului în general.

Bibliografie selectivă:
1. Asociaţia Învăţătorilor Harghiteni, coord. Elena Mîndru, 2012, Învăţăm jucându-ne! Jocuri
didactice limbă şi comunicare, Editura Didactica Publishing House, Bucureşti;
2. Balint, Mihail, 2008, Metodica activităţilor de educare a limbajului în învăţământul preşcolar.
Didactica limbii şi literaturii române (suport de curs), Cluj Napoca;
3. ***Curriculum pentru educaţia timpurie a copiilor de la 3 la 6/7 ani, 2008;
4. ***Limba română în clasele I-IV, Editura Lumina, Chişinău, 1991;
5. Preda, Viorica, Pletea, Mioara, Grama, Filofteia, Flangea, Niculina, Pletea, Georgeta, Grigore,
Anca Lidia, Ciobanu, Cristina, 2011, 450 de jocuri educaţionale. Repere fundamentale în învăţarea
şi dezvoltarea timpurie a copilului, Editura Didactica Publishing House, Bucureşti;
6. ***Programa şcolară pentru disciplina Comunicare în limba română, Clasa pregătitoare, clasa I
şi clasa a II-a, aprobată prin ordin al ministrului nr. 3418/19.03.2013.

JOCUL - MIJLOC DE CUNOAȘTERE

Prof. Ghercă Alexandra & prof. Huian Delia,


Grădinița P.P. NR. 18, Iași

„Cea mai mare greşeală a copilăriei este să nu te joci, a tinereţii să nu te îndrăgosteşti, a


maturităţii să nu faci copii, iar a bătrâneţii să nu laşi copiii să se joace” (Gavriil Stiharul).
Cadrele didactice trebuie să fie conştiente că jocurile, chiar dacă sunt folosite în vederea
atingerii unui anumit obiectiv, continuă să prezinte oportunități de dezvoltare diverse pentru jucători,
fie că vor fi abordate sau nu, în cadrul procesării ulterioare. Astfel, în realitate obținem mai multe/şi
alte efecte formative decât ne-am propus inițial.
Un alt caz în care se pot atinge și alte obiective decât cele stabilite inițial este cel al incidentelor
neprevăzute, care pot fi excelente ocazii de a aborda “la cald” teme cum ar fi: decizia în grup (când

20
Ibidem, joc 289.
142
cineva se supără că “părerea lui nu contează”), regulile referitoare la siguranța fizică (dacă cineva a
fost pus în pericol) etc.
În continuare, vom prezenta o serie de jocuri ce se pot realiza în cadrul diferitelor activităților
educative de grup, cu multiple valențe formative asupra preșcolarilor:

I.Joc în care se cere descoperirea regulilor


Titlu: Desenează o lună!
Categoria de vârsta: nivel II
Materiale: un instrument de scris sau o pensulă
Durata: 10-25 min
Conținut:
1. Toți membrii grupului stau în cerc pe scaune, inclusiv conducătorul jocului şi 1-2 asistenți;
2. Instrumentul de scris sau pensula trece din mână în mâna pe la fiecare jucător. Când cineva
primeşte pensula, are sarcina de a desena în aer o lună cât mai frumoasă, apoi aşteaptă evaluarea
conducătorului de joc şi abia după aceea (obligatoriu!) va da pensula mai departe;
3. Conducătorul de joc “evaluează” fiecare desen, apreciind ca “frumoase” numai desenele celor
care au mulțumit în momentul în care au primit pensula;
4. Jocul continuă până când, toți jucătorii descoperă regula, ajutați fiind de indiciile conducătorului
de joc, precum şi de “exemplul pozitiv” dat de asistenți şi de ceilalți jucători care și-au dat seama și
care nu trebuie să se dea de gol.
II.Joc de relaxare
Titlu: Pizza
Scop: crearea unei atmosfere relaxante, apropierea interpersonală, cunoaştere şi relaționare între
participanți, introducerea într-o atmosferă relaxantă şi distractivă
Categoria de vârstă: Nivel II
Durata: 10 min
Conținut: Participanții trebuie să se aşeze în cerc, se întorc toți cu fața într-o singură direcție, stând
unul în spatele celuilalt. Grupul are sarcina să gătească o pizză italiană, iar tava în care se pregăteşte
compoziția este spatele fiecăruia dintre participanți.
Astfel, ei trebuie să urmeze următorii paşi:
- se frământa aluatul; - se întinde aluatul; - se toarnă apoi ingredientele: caşcavalul, ouăle, se taie
salamul; - se introduce tava în cuptor şi se aşteaptă ca să fie coaptă. Poftă bună! Facilitatorii le
demonstrează participanților cum să urmeze paşii pentru pregătirea pizzei şi le vor arăta gesturile care
însoțesc fiecare pas în parte. Ex.: se frământă aluatul = se masează muşchii spatelui…

143
După ce o tranşă a fost scoasă de la cuptor, se mai pregăteşte încă una, dar de data aceasta, grupul
trebuie să se întoarcă în direcția opusă, astfel cei care au făcut masaj celor din fața lor, vor fi acum
masați chiar de aceştia.
III.Joc de stimulare a comunicării pozitive
Titlu: Maşina de spălat
Scop: identificare calități, stimulare comunicare pozitivă
Categorie de vârstă: toate
Durata: 5 – 10 minute
Conținut: Se formează două şiruri de copii, față în față. Un voluntar/cel care rămâne fără pereche
sau conducătorul jocului trece printre cele două şiruri („maşina de spălat”). Când ajunge în dreptul
primei perechi din şir se opreşte şi aşteaptă să fie „spălat”: fiecare participant la joc îi pune mâna pe
umăr şi îi spune o caracteristică, o calitate personală sau o vorbă bună. Cel „spălat” mulțumeşte şi
trece mai departe.
Atenție: se va insista de la început pe caracterul pozitiv al comunicării! Neapărat trebuie să treacă
prin „maşina de spălat” copiii trişti, timizi, negativişti, pentru a le ridica moralul, pentru a le dezvolta
încrederea în sine sau pentru a-i determina să gândească pozitiv.
IV.Joc de mișcare
Titlu: Cursa pe cai
Scop: dezvoltarea capacității de imita un comportament şi a vitezei de reacție la stimuli
Categoria de vârsta: Nivel II
Durata: 10-15 min
Conținut:
1. Copiii formează un cerc, fără a se ține de mâini;
2. Conducătorul de joc le cere copiilor să caute câte un căluț microscopic prin buzunare sau
eventual, în șosete;
3. Când toți copiii şi-au găsit căluții imaginari, îi pun jos, pun mâna stângă deasupra, o duc pe
cealaltă la gură ca şi când ar ține un tub în mână şi încep să “umfle” căluții. Mâna stângă se ridică pe
măsură ce căluții devin din ce în ce mai înalți. Când caii au înălțimea potrivită, li se “pune dopul” şi
sunt gata de cursă;
4. Participanții se urcă pe cai (genunchii îndoiți şi picioarele depărtate);
5. La semnalul conducătorului de joc, cursa începe: copiii nu-şi mişcă picioarele de pe sol, dar
produc zgomotul unui galop prin lovirea coapselor cu palmele;
6. Conducătorul de joc descrie diferitele obstacole întâlnite de cal. Imitându-l, copiii se apleacă
într-o parte pentru a evita nişte tufişuri, se apucă cu degetele de obraji pentru a scoate un sunet specific
traversării unei ape adânci (bolborosesc), se lăsă pe vine pentru a nu da cu capul de nişte crengi mai
144
joase, îşi freacă palmele pentru a sugera foşnetul ierbii înalte, îşi ridică mâinile şi țipă pentru a-şi
saluta fanii imaginari care asistă şi ei la cursă, aleargă mai repede sau mai încet etc.;
7. Cursa se încheie în viteză maximă pe ultimii 100 m... 50 m... 10 m... Copiii se felicita şi le
mulțumesc căluților;
8. În final, copiii îşi dezumflă caii, îi împăturesc şi îi introduc înapoi în buzunar sau în şosetă,
pentru a se odihni până la următoarea cursă.

Bibliografie:
1. Curteanu, Doru; Chivu, Iulia; Popa Ion, 2005, Ghidul trainerului, Editura Irecson, Bucureşti;
2. Hart, Lois Borland, 2003, The leadership training activity book, Editura Amacom;
3. Niculescu, Mariana, 2000, Formarea formatorilor, Editura All Educațional, Bucureşti;
4. Oprea, Crenguța, 2003, Pedagogie. Alternative metodologice interactive, Editura Universității,
Bucureşti.

JOCUL DIDACTIC - MIJLOC DE REALIZARE A UNEI ACTIVITĂȚI

Prof. Ionel Mădălina


Grădinița Excellence, Iași

Jocul este o acțiune liberă care provoacă plăcere celui care o practică și îl ajută să evadeze din
viața obișnuită într-o sferă temporară de activitate cu tendință proprie. Această acțiune este lipsită de
orice interes material. În copilărie, activitatea predominantă este jocul. Prin intermediul lui, copiii
descoperă lumea din jur într-un mod plăcut și își dezvoltă anumite capacități. Anumite dificultăți de
învățare întâmpinate de școlarii mici pot avea drept cauză insuficienta exersare prin joc a unor
capacități necesare.
Activitățile desfășurate cu preșcolarii și școlarii mici ar trebui să fie cât mai atractive,
relaxante. Ele ar trebui să fie desfășurate sub forma unor jocuri sau să includă cât mai multe elemente
de joc. Copiii care în copilărie sunt împiedicați să se joace pot acumula diverse frustrări și pot ajunge
în situația de a avea numeroase întârzieri și dificultăți de integrare socială. U. Șchiopu afirma că mai
ales în perioada preșcolară, dar și la începutul școlarității mici, jocul didactic este realizat pentru a
îmbina activitatea de învățare cu jocul și a-i ajuta pe copii să dobândească mai ușor achizițiile
intelectuale, morale și fizice specifice vârstei. În cadrul jocului didactic, copiii aplică cunoștințe
dobândite anterior în contexte noi, exersează priceperi și deprinderi și își formează atitudini. Jocurile
145
didactice pot avea conținuturi diverse și după criteriul ariei stimulate sunt clasificate în (Glava și
Glava, 2002):
❖ Jocuri psihomotorii: jocuri de construcție/dezasamblare, jocuri de manipulare/coordonare,
jocuri de stimulare senzorială, jocuri de mișcare creativă (dans), jocuri de cățărare, escaladare;
❖ Jocuri de stimulare intelectuală: jocuri lingvistice (de comunicare, gramaticale, de exersare a
ascultării, de cuvinte), jocuri de cunoaștere a mediului (de explorare, de investigație, de rezolvare de
probleme), jocuri logico-matematice (cu numere și numărare, de comparare, de analiză, descriere,
clasificare, de perspicacitate), de creativitate (de imagerie mintală, de reprezentare estetică);
❖ Jocuri de dezvoltare socio-emoțională: jocul de comunicare, cooperare, jocuri de autocontrol
(imobilitate, tăcere), jocuri de empatie (interpretarea unor povești, redarea unui personaj, imitație),
jocuri de prezentare de sine, jocuri de competiție, jocuri terapeutice.
În cele ce urmează vom enumera componentele și etapele de desfășurare ale unui joc didactic
și le vom exemplifica pe un joc concret.
Componentele jocului didactic sunt următoarele: scopul didactic, sarcina didactică,
elementele de joc, materialul didactic și regulile jocului. Pentru exemplificare vom lua jocul didactic
“Aruncă, alege și așează!”. În cele ce urmează, vom detalia componentele acestui joc didactic.
❖ Scopul didactic: formarea deprinderilor de a efectua operații cu mulțimi;
❖ Sarcina didactică: Așezarea jucăriilor în grupa /mulțimea potrivită (formarea mulțimilor după
un criteriu-criteriul formei)
❖ Elementele de joc: mânuirea materialului, surpriza, aplauze, competitia, recompense;
❖ Conținutul matematic: mulțimi, operații cu mulțimi, limbaj matematic adecvat;
❖ Materialul didactic: Zar din carton, cercuri de culori diferite reprezentând căsuțele în care
urmează a fi așezate jucăriile, jucării, măsuță, scăunele, stimulente;
❖ Regulile jocului: Copiii vor sta pe scăunele, așezați în semicerc. Educatoarea va numi pe rând
câte un copil care va veni în față, va arunca zarul, va citi imaginea de pe fața acestuia, apoi va lua
dintr-o mulțime de jucării pe cea indicată de fața zarului și o va așeza în cercul potrivit
(grupa/mulțimea potrivită). Va fi aplaudat copilul care va așeza jucăria la grupa/mulțimea potrivită.
Etapele de desfășurare ale unui joc didactic sunt:
a) Introducerea în joc
b) Anunțarea titlului jocului și a obiectivelor
c) Prezentarea materialului didactic
d) Explicarea și demonstrarea regulilor de joc
e) Fixarea regulilor
f) Demonstrarea jocului (jocul demonstrativ)
g) Executarea jocului de probă
146
h) Executarea jocului de către copii
i) Complicarea sarcinilor jocului
j) Încheierea jocului
În continuare, vom detalia etapele enunțate mai sus pentru jocul didactic “Aruncă, alege și
așează!”.
❖ Introducerea în joc- se va face prin prezentarea materialului didactic ( zarul și jucăriile ce
urmează a fi grupate și cercurile de diferite culori);
❖ Anunțarea titlului jocului și a obiectivelor- copiii sunt anunțați că la activitatea de matematică
vor juca joculețul “Aruncă, alege și așează!”; Se anunță obiectivele operaționale pe înțelesul copiilor.
❖ Prezentarea materialului didactic- educatoarea prezintă materialul didactic: zar, jucării
(ursuleți, mașinuțe, ceșcuțe etc), cercuri de diferite culori;
❖ Explicarea și demonstrarea regulilor de joc- educatoarea explică şi demonstrează modul de
desfăşurare a jocului, precizând sarcinile şi regulile acestuia. Ea le explică preșcolarilor ca, la
solicitarea ei, câte un copil va veni pe rând în față, va arunca zarul, va citi imaginea de pe fața acestuia,
apoi va lua din mulțimea de jucării, pe cea indicată de fața zarului și o va așeza în cercul potrivit
(grupa/mulțimea potrivită). Va fi aplaudat copilul care va așeza jucăria la grupa/mulțimea potrivită;
❖ Fixarea regulilor - educatoarea sau unul dintre preșcolari repetă regulile jocului pentru a fi
însușite corect de către toti copiii;
❖ Demonstrarea jocului (jocul demonstrativ)- educatoarea aruncă zarul, citește imaginea de pe
fața acestuia, apoi ia jucăria indicată de fața zarului și o așează în interiorul unui cerc. Dacă jucăria
aleasă și așezată în cerc va fi o mașinuță, aceea se va numi grupa mașinuțelor;
❖ Executarea jocului de probă - Un copil va veni în față pentru executarea jocului de probă.
Acesta va arunca zarul, va citi imaginea de pe fața acestuia, va alege jucăria indicată de fața zarului
și apoi o va așeza în cercul potrivit (la grupa/mulțimea potrivită);
❖ Executarea jocului de către copii - Câte un copil va veni pe rând în față pentru desfășurarea
jocului propriu-zis. Educatoarea va avea rolul de coordonator și se va asigura că fiecare copil a venit
cel puțin o dată în față.
❖ Complicarea sarcinilor jocului - Educatoarea va ruga copiii să închidă ochii, timp în care, ea
va lua un element dintr-o grupă/mulțime formată și îl va așeza la altă grupă/mulțime. La semnalul ei,
copiii vor deschide ochii și vor identifica greșeala strecurată;
❖ Încheierea jocului - educatoarea va formula concluzii și aprecieri asupra felului în care s-a
desfășurat jocul, asupra modului în care s-au respectat regulile de joc și s-au executat sarcinile primite
și va recompensa fiecare copil.

147
Bibliografie:
1. Butnaru S., 2017, Psihopedagogia jocului, Manual pentru PIPP, Învățământ la distanță, Editura
Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași;
2. Conf. Univ. Dr. Petrovici Constantin, 2014, Metodica activităților matematice în grădiniță,
Editura Polirom.

DE LA JOC LA ÎNVĂȚARE ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE


JOCUL SILABELOR – JOC DIDACTIC

Prof. Elena-Alexandra Iuciuc


Grădinița Iris, Iași

Jocul didactic este jocul prin care se realizează obiective şi sarcini de învăţare, folosind
un conţinut accesibil, modalităţi atractive şi recreative de organizare şi desfăşurare, precum şi
materiale didactice interesante.
Prin specificul său, jocul didactic îmbină funcţii şi sarcini de învăţare cu forma plăcută şi
atractivă a, jocului, cultivând interesul pentru studiu. Jocul didactic contribuie la realizarea
sarcinilor formative ale procesului de învăţământ, în cadrul jocului copilul fiind solicitat pe
toate planurile psihicului său: cognitiv, afectiv şi voliţional.
Importanţa jocului didactic constă in faptul că el facilitează pregătirea copiilor preşcolari
pentru introducerea lor în activitatea de învăţare. In cadrul jocului didactic, copilul învaţă să observe,
să compare, să susţină un dialog ş.a.. Jocul didactic contribuie la dezvoltarea spiritului de
observaţie, la concentrarea atenţiei şi la formarea unor deprinderi de muncă intelectuala.
independenta.
Din gama variată de mijloace de realizare a activităţilor de dezvoltare a limbajului în
grădiniţă, jocurile didactice constituie una din cele mai plăcute forme de muncă cu preşcolarii,
întrucât asigură, totodată o participare activă, atractivă şi deconectantă.
Am ales să prezint astăzi jocul didactic numit Piramida silabelor. Aces joc este realizat la
Domeniul Limbă și Comunicare (DLC), în cadrul unei grupe mari, tipul lecției fiind consolidarea
de priceperi și deprinderi. Scopul jocului este acela de a consolida capacitatea de a despărți cuvintele
în silabe și de a le reprezenta grafic utilizând metoda fonetică analitico-sintetică.
Sarcina didactică este aceea de a recunoaște imaginile de pe jetoane, de a le despărți corect în
silabe, de a le așeza (în piramidă) acolo unde le este locul, conform regulilor, iar mai apoi de a

148
reprezenta grafic fiecare cuvând (utilizând metoda fonetică analitico-sintetică). Elementele de joc
utilizate sunt: surpriza, ghicirea imaginii de pe jeton, aplauzele și întrecerea.
Explicarea jocului: copiii sunt împărțiți în trei echipe. Alegerea echipelor se va face prin
procedeul Mâna Oarbă. În plicurile primite în dar sunt imagini pe care trebuie să le ordoneze în fucție
de numarul de silabe. La baza piramidei se așază jetoanele de culoare roșie pe care se află cuvinte
care au patru silabe. Pe următorul rând așezăm jetoanele de culoare verde pe care se află cuvinte care
au trei silabe. Așezăm jetoanele de culoare galbenă pe care se află cuvinte care au două silabe, iar în
vârful piramidei așezăm jetonul de culoare albastră pe care se afla cuvântul cu o singură silabă.
Ca material didactic am utilizat plicuri, coș, jetoane (roșii, verzi, albastre, galbene) și fișe de
lucru. Captarea atenției am realizat-o prin introducerea unui personaj surpriză, care vine la noi în
grupă și ne provoacă să jucăm acest joc. După ce am stabilit regulile jocului, am desfășurat jocul de
probă. Este invitat un copil să aleagă un plic din coș, apoi să denumească imaginea primită, să despartă
cuvântul în silabe, să numească numărul de silabe și să îl poziționeze în piramidă, acolo unde îi este
locul, în funcție de numărul de silabe. După jocul de probă a urmat apoi desfășurarea jocului, în care
cele trei echipe vor încera fiecare să aducă cât mai multe puncte echipei din care face parte, prin
despărțirea corectă în silabe și prin poziționarea jetonului la locul potrivit în piramidă. Complicarea
jocului se realizează prin introducerea unei noi reguli, aceea fiind de a reprezenta grafic fiecare
cuvânt.
Datorită faptului că toate trei echipe au primit punctaj egal, am ales pentru obținerea
performanței o fișă de lucru colectivă, în care echipele trebuiau să urmărească imaginile și să traseze
tot atâtea liniuțe câte silabe are fiecare cuvânt; să unească cifra din coloană cu numărul de silabe
corespunzător fiecărui cuvânt, iar ultima sarcină a fost aceea de a forma mulțimi de elemente cu
același număr de silabe. În finalul activității, se fac aprecieri verbale (generale și colective) asupra
modului de lucru al preșcolarilor și se oferă stimulente drept recompensă.

Bibliografie:
1. *** Curriculum pentru educație timpurie 2018, București;
2. Crețu, C., 2001, Teoria curriculum-ului şi conţinuturile educaţionale, Editura Universităţii
,,Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi.

149
JOCUL- PREMISĂ A DEZVOLTĂRII ARMONIOASE A COPILULUI

Prof. Leonte Roxana-Elena,


Grădinița cu Program Prelungit nr. 8/Grădinița cu Program Normal nr. 20, Iași

Educația timpurie este o etapă esențială a dezvoltării umane, contribuind semnificativ la


dezvoltarea personală, socială, emoțională și culturală a copilului. Dezvoltarea copilului este un
proces extrem de complex, determinat de o gamă largă de factori, încă de la începutul vieții (Bento,
Dias, 2017).
Jocul este motorul principal al creșterii umane, este universal – la fel ca mersul pe jos și
vorbitul și principalul instrument de comunicare în perioada educației timpurii. Ca activitate naturală
și comprehensivă, jocul promovează bunăstarea cognitivă, fizică, socială și emoțională, oferind
copiilor condițiile necesare să prospere și să învețe. Acesta constituie modul în care copiii contruiesc
idei, oferă sens experiențelor lor și se simt în siguranță. Prin joc, copilul poate experimenta, rezolva
probleme, gândi creativ, coopera cu alții etc., câștigând o cunoaștere mai profundă despre sine și
despre lume. De asemenea, jocul pune bazele dezvoltării cunoștințelor și abilităților critice sociale și
emoționale, prin care copiii învață să creeze legături cu ceilalți și să împărtășească, să negocieze și să
soluționeze conflicte, precum și să învețe abilități de autoapărare (Bento, Dias, 2017; Strauss, 2015,
apud Ogunyemi, Ragpot, 2016; Tekin, Sezer, 2010).
Fie că ne referim la valențele instructive, de cunoaștere a lumii, la forma de realizare a
socializării, la descărcare/încărcare energetică sau libertatea de a crea, jocul didactic reprezintă o
metodă ce trebuie valorificată în activitatea educativă din grădiniță (Anghelache, Bențea, Cojocariu
et al., 2017).
Jocul este o condiție intrinsecă pentru educația de calitate timpurie a copiilor, care îndeplinește
următoarele funcții: funcția socială (abilitățile de a funcționa în grupurile sociale); funcția de
dezvoltare (luând în considerare ritmul și stilul de dezvoltare specific fiecărui copil, precum și
articularea complexă a personalității la nivel individual); funcția educațională (crearea unei dispoziții
pentru învățare și reflecție, construirea unui sentiment de responsabilitate și cultivarea dezvoltării
globale a copilului); funcția de îngrijire (menținerea alimentației și sănătății la parametrii necesari,
stimularea dezvoltării sănătoase a corpului și promovarea îngrijirii pentru bunăstarea proprie și a
celorlalți); funcția adaptivă (înțelegerea, evaluarea și adaptarea la mediile fizice, sociale și culturale
în schimbare și adesea provocatoare); funcția imaginativă (cultivarea gustului pentru experimentare
și inovație, pentru a fi creativ, ca un avantaj într-o societate bazată pe cunoaștere și învățare) (Ciolan,
2012).

150
Jocul în aer liber oferă un stimul unic care captează atenția și interesul copiilor. Pietrele,
florile, solul, apa etc. sunt explorate cu o mare curiozitate și îndemn de învățare, deoarece oferă
nenumărate posibilități de joc. În timpul jocului în aer liber, copiii ar trebui să aibă posibilitatea de a
experimenta momente de eșec și succes, învățând prin încercări și erori. Dacă încercăm să prevenim
toate situațiile riscante, copiii nu vor ști cum să facă față mediilor imprevizibile și nu vor avea
încrederea necesară pentru a depăși provocările într-un mod autonom (Bento, Dias, 2017).
Prin respectarea regulilor din cadrul jocului sunt întărite calități morale (răbdare și tenacitate,
respect pentru opinia celor din jur, stăpânirea de sine, fair-play-ul, simțul de răspundere), importante
în formarea și dezvoltarea personalității. Sunt recunoscute valențele jocului ca mijloc pedagogic
terapeutic. De exemplu, jocurile destinate dezvoltării limbajului contribuie, în mare măsură, la
dezvoltarea acuității auditive a auzului fonematic, întrucât solicită perceperea corectă a sunetelor,
descifrarea compoziției sonore sau semnalarea prezenței sau absenței unui anumit sunet dintr-un
cuvânt (ex: Ce se aude?, De-a trenul, Repetă ce spune, Cine face?). Prin urmare, jocul este
instrumentul optim pentru copiii mici, atât în procesul educațional, cât și în cel terapeutic. Terapia
prin joc este definită ca o intervenție adecvată dezvoltării pentru copiii mici (Tekin, Sezer, 2010;
Anghelache, Bențea, Cojocariu et al., 2017).
Jocul creează oportunități puternice de învățare, în toate domeniile de dezvoltare. Dezvoltarea
și învățarea sunt complexe și holistice, totuși competențele din toate domeniile de dezvoltare pot fi
încurajate prin joc, inclusiv abilitățile motorii, cognitive, sociale și emoționale. În timp ce se joacă,
copiii pot încerca noi abilități sociale și adesea își asumă anumite sarcini cognitive provocatoare. Prin
joc, copiii învață să creeze legături cu ceilalți și să împărtășească, să negocieze și să soluționeze
conflicte, precum și să învețe abilități de autoapărare (Anghelache, Bențea, Cojocariu, et al., 2017).
Fiecare activitate ludică constituie un prilej de dezvoltare psiho-educațională, de
autocunoaștere și de sporire a încrederii în sine a copiilor din grădiniță. Pentru dezvoltarea încrederii
în sine se pot realiza jocuri de tipul: Ce îmi place la mine? (prin acest joc copilul exprimă ceea ce
consideră că îl face deosebit și îl ajută în diverse situații – trăsături fizice, morale, de caracter); Pot
face asta, pentru că... (se creează diverse contexte, în care copilul trebuie să argumenteze de ce ar
putea face un anumit lucru – de exemplu: Pot să rezolv o sarcină mai dificilă de matematică, pentru
că îmi place să gândesc logic. Acest joc îi ajută pe copii să reflecteze mai profund asupra capacităților
și abilităților pe care le dețin); Despre cine se vorbește? (educatoarea enumeră câteva trăsături ale
unui copil, iar copilul care se regăsește în descrierea făcută se așază în fața clasei; acest joc constituie
o oportunitate de autocunoaștere și de a face legături cu propria persoană); Fluturașul multicolor (se
împart copiilor fișe cu fluturași și mai multe buline, de culori diferite – nuanțe deschise și închise. Se
precizează copiilor că vor folosi culorile deschise pentru a-și reprezenta calitățile și culorile închise

151
pentru a reprezenta defectele. Se încurajează copiii să lipească cât mai multe buline pe fluturaș,
determinându-l astfel să reflecteze mai mult asupra propriei persoane).
Jocul este o mare arenă, în care copiii învață să-și exprime emoțiile, să le proceseze, să le
ajusteze și să le regleze. Simularea poate fi pentru copii o cale de a-și debloca sentimentele reprimate,
care îi încurcă și le cauzează probleme.
În acest sens, se pot desfășura jocuri precum: În lumea animalelor puternice (se pun la
dispoziția copiilor mai multe animale tipărite, din care aceștia își aleg un animal de putere, pe care îl
colorează și căruia trebuie să îi pună un nume, să precizeze ce calități îi aduce acest animal – de
exemplu: ursul-curaj, leul – putere etc. – și să precizeze când îl vor folosi; se simulează diverse
situații, cum ar fi întâlnirea dintre urs și leu, iar copiii sunt liberi să își construiască propriul scenariu);
Cercurile emoțiilor (se așază cercurile pe podea unul lângul altul, în interiorul cărora se află un jeton
pe care este reprezentată o anumită emoție – rușine, fericire, tristețe, frică, uimire, furie; se dau diverse
situații copiilor, prin care aceștia trebuie să aleagă emoția care i se potrivește, sărind în cercul
corespunzător. De exemplu: Mă rușinez atunci când vorbesc cu o persoană necunoscută – copilul
sare în cercul cu jetonul corespunzător rușinii; Mă înspăimântă locurile întunecate – copilul sare în
cercul cu jetonul corespunzător fricii ș.a., până când copilul parcurge toate cercurile emoțiilor);
Emoții în culori (se pune la dispoziția copiilor câte un fluture din hârtie. Se solicită acestora să se
gândească la o situație în care s-au simțit bucuroși/triști/furioși/rușinați etc. și să atribuie o culoare
emoției respective. Copiii trebuie să coloreze fluturele în culoarea aleasă și să explice alegerea
făcută); Emoții jucăușe (se pune la dispoziția copiilor jetoane care ilustrează emoții și chipuri umane
incomplete, precum și jetoane cu diverse situații – de exemplu un băiat își împinge surioara/o
îmbrățișează. Copilul trebuie să completeze chipul cu expresia feței corespunzătoare sentimentului
trăit în cazurile prezentate: Oare cum se simte mama când tu îți împingi surioara? – pe chipul mamei
se așază jetonul care exprimă tristețea; Dar atunci când o îmbrățișezi? – pe chipul mamei se așază
jetonul care exprimă fericirea. Prin acest joc, copiii învață să asocieze expresia feței cu
sentimentele/emoțiile trăite în contexte diferite, de diverse persoane).
Jocurile de rol contribuie la dezvoltarea socială, emoțională, precum și la dezvoltarea
vorbirii, în care copiii interpretează roluri diverse. Când copiii se imaginează în pielea unor personaje
diferite, ei pot crede că pot obține tot felul de lucruri și că pot depăși adversitățile. Această credință
le poate oferi un sentiment al controlului și le consolidează semnificativ stima de sine. În acest sens,
se pot desfășura jocuri precum: Cum ar fi să fiu...? (copiii își numesc prietenul cel mai bun/ sau o
persoană pe care o apreciază foarte mult și interpretează o situație amuzantă pe care a trăit-o împreună
cu acesta; de asemenea, se poate solicita copiilor să precizeze aspectele pe care le apreciază cel mai
mult la acea persoană, precum și aspectele care nu îi plac); Eroul meu din poveste (copilul
interpretează rolul unui personaj dintr-o poveste, pe care îl apreciază și cu care se identifică); Ce
152
meserie nu mi se potrivește? (copilul numește o meserie care nu îi place și interpretează rolul
persoanei care practică acea meserie; la final copilul este întrebat cum s-a simțit în pielea acelei
persoane și dacă își menține părerea de la începutul jocului, cum că aceasta nu i s-ar potrivi; este
posibil ca o parte dintre copii să aprecieze acea meserie în urma jocului, întrucât a avut ocazia de a o
descoperi mai mult).
Jocurile desfășurate împreună cu părinții oferă un sentiment de siguranță și încredere copiilor,
fiind o cale eficientă de îmbunătățire a relațiilor dintre ei: Avionul familiei (împreună cu părinții,
copilul construiește un avion din hârtie și își îmaginează o călătorie îndepărtată; acesta trebuie să
deseneze pe avion doar doi membri ai familiei sale care să îl însoțească în călătorie); Gustă și
ghicește; Unde am ascuns obiectul? Apiratorul cuvintelor (jucătorii trebuie să își adreseze cât mai
multe cuvinte frumoase).
Pe măsură ce copilul joacă diferite jocuri sociale, acesta câștigă o doză de înțelegere asupra
perspectivei celorlalți, fundamentând dezvoltarea empatiei. În acest sens, se pot desfășura jocuri
precum: Trenul prenumelor; Microfonul fermecat (pentru formarea deprinderii de a vorbi pe rând și
de a-i asculta pe ceilalți); Negociază bomboanele (fiecare copil primește câte cinci bomboane de
culori diferite; aceștia trebuie să acumuleze cinci bomboane de aceeși culoare, mergând pe la fiecare
coleg pentru a negocia bomboana pe care și-o dorește); Îmbrățișări muzicale (copiii dansează pe o
melodie veselă, iar în momentul în care muzica se oprește, fiecare îmbrățișează câte o persoană; la
fiecare oprire a muzicii, copiii trebuie să îmbrățișeze alte persoane, formând grupuri de 2-3); Clopotul
încrederii (se formează un cerc, iar unul dintre copiii va fi așezat în mijloc, reprezentând ,,limba
clopotului”; el începe să se lase ușor de pe o parte pe alta, ținându-și corpul în poziție dreaptă, spre
marginile cercului. Cei ce stau în cerc îl vor prinde și îl vor transmite mai departe cu grijă. Cu cât
încrederea crește, cu atât participanții care formează cercul se pot depărta puțin câte puțin).
Joc sociodramatic - Plimbare cu barca - copiii își imaginează o aventură pe o barcă: folosind
o cutie goală, căpitanul organizează călătoria în timpul căreia el și marinarii săi își propun să
exploreze navigând pe un râu populat de crocodili. Privesc peste margine și arată agitați spre atracțiile
turistice – un șarpe care se târâie de-a lungul malului, un copac mare cât o casă, un urs uriaș și o
tabără. Apoi debarchează și se prefac că își gătesc cina. Odata încheiată cina, se întind să doarmă
peste noapte, obosiți dar mulțumiți de lucrurile interesante pe care le-au văzut.
Organizate cu atenție și adaptate particularităților copiilor, jocurile au multiple beneficii în
dezvoltarea integrală și armonioasă a copiilor preșcolari, printre care se numără: favorizarea învățării
și a cogniției, consolidarea stimei de sine, reducerea agresivității fizice, dezvoltarea limbajului,
îmbunătățirea abilităților sociale, sporirea atenției, concentrării și rezolvării de probleme, dezvoltarea
emoțională, precum și dezvoltarea fizică sănătoasă. Elaborarea și conducerea jocului către

153
îndeplinirea obiectivelor menționate anterior depinde de implicarea, capacitatea pedagogică și
măiestria educatorului.

Bibliografie:
1. Anghelache, Valerica; Bențea, Cristina Corina; Cojocariu, Venera Mihaela, 2017, Metodica
activităților instructiv-educative din grădiniță: ghid pentru examenele de definitivat și grade
didactice, Editura Didactică și Pedagogică.
2. Bento, Gabriela; Dias, Gisela, 2017, Importance of outdoor play for young childrenʼs healthy
development, Elsevier Espana.
3. Ciolan, Laura Elena, 2012, Play to learn, Learn to play. Creating better oppotunities for learning
in early childhood, în Procedia- Social and Behavioral Sciences, vol. 76, 1986-189.
4. Ogunyemi, Florence T., 2016, Work and play in early childhood education: Views from Nigeria
and South Africa, South African Journal of Childhood Education 5(3), Art. #344, 7 pages.
5. Tekin, Gökçe; Sezer, Ö, 2010, Applicability of play therapy in Turkish early childhood education
system: today and future, în Procedia Social and Behavioral Sciences vol. 5, 50-54.

DE LA JOC LA ÎNVĂȚARE ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE


IEPURAȘUL ȘI PRIETENII – JOC DE ROL
POVESTIRE CREATĂ DE CĂTRE COPII (CU ÎNCEPUT DAT)

Prof. Luminiță Amalia-Isabela


Grădinița Iris, Iași

În educația timpurie, jocul de rol este considerat o artă magică a imitației și a prefacerii. În
cadrul jocurilor de rol copilul reproduce fictiv o situație reală (personaje, fenomene, funcții, relații),
într-un scenariu prestabilit.
Beneficiile pe care aceste activități le au în dezvoltarea lui sunt nenumărate, dezvoltând
abilități importante și ajutându-l să înțeleagă o mulțime de concepte și idei, pe care, altfel cu greu și
le-ar putea explica.
Copilul învață prin experiență, deoarece devine ,,actor” al vieții sociale și nu numai și are
ocazia să învețe lucruri noi, să își formeze convingeri și să înfrunte situații complicate, în care se vede

154
nevoit să găsească soluții creative pentru a le depăși. Potrivit specialiștilor, prin acest tip de joc, el
este încurajat să se joace și să dobândească o mulțime de abilități și cunoștințe:
își explorează imaginația;
dobândește noi elemente de limbaj și își dezvoltă vocabularul;
învață să gândească abstract;
își îmbunătățeste abilitățile sociale;
înțelege punctul celorlalți de vedere;
capată încredere în sine și în forțele proprii.
Mai nou, experții în psihologia copilului au demonstrat că jocul de rol folosește și stimulează
nu doar latura emoțională, limbajul sau abilitățile motorii, ci are un rol esențial în dezvoltarea
inteligenței celui mic. Determină formarea unor conexiuni sinaptice la nivel cerebral. Cu cât se
formează mai multe conexiuni de acest gen, cu atât copilul devine mai inteligent. Alți cercetători sunt
de părere că jocul de rol stimulează dezvoltarea timpurie a creierului, în special a lobului frontal, care
reglează comportamentul copilului.
În cadrul grupei mijlocii, am utilizat jocul de rol pentru dezvoltarea tuturor acestor abilități și
cunoștințe, în cadrul unei activități de educarea a limbajului, tema activității fiind Iepurașul și
prietenii. Am ales povestirea create de copii cu început dat tocmai pentru a-i ajuta și a le oferi un
suport de la care să își dezvolte ideile.
Scopul acestei lecții este formarea și dezvoltarea deprinderilor preșcolarilor de receptare a
unui text literar, atât din perspectiva ascultătorului, cât și din perspectiva povestitorului, care continuă
povestea începută într-un mod creative, urmărind anumiți pași pentru ca povestea să fie una reușită.
Captarea atenției s-a realizat cu ajutorul unui personaj surpriză, bunicuța, care nu își mai
amintește continuarea poveștii și care cere ajutorul grupei mijlocii să o ajute în soluționarea
problemei.
Sarcina didactică: povestirea în mod corect, coerent și creativ.
Reguli: la învârtirea roții, acum va indica, pe rând, copilul care trebuie să continue firul narativ al
poveștii într-un mod potrivit, respectând valorile ce țin de spațiu și timp.
Material didactic: scrisoare cu începutul poveștii, bunicuța-siluetă de personaj, imagini auxiliare,
roata cu săgeată.
Desfășurarea activității începe prin citirea începutului poveștii pe care ne-a adus-o bunicuța,
continuând cu oferirea rolurilor preșcolarilor, astfel încât fiecare copil să reprezinte un personaj din
poveste. Cu ajutorul roții pe care o vom învârti și a săgeții acesteia, copiii vor fi aleși, iar fiecare din
aceștia va avea dreptul de a-și spune idea și a continua firul poveștii, astfel încât să fie potrivit pentru
contextual deja creat. Educatoarea intervine cu scurte paragrafe, ținând locul povestitorului, pentru a
le putea oferi copiilor noi indicii și planuri pe care își pot dezvolta ideile, ajutându-i, acolo unde este
155
nevoie, cu întrebări auxiliare. Pentru a oferi un plus de creativitate, bunica aduce în ajutorul și câteva
imagini pe care le aduce cu ea.
În finalul activității, educatoarea prezintă și discută cu preșcolarii toate valorile morale care
s-au identificat în poveste (bunătate, curaj, prietenie), oferă feedback pentru răspunsurile oferite,
urmând ca povestea să fie scrisă de către educatoare și introdusă în revista grădiniței.

Bibliografie:
1. Curriculum pentru educație timpurie, 2018, București;
2. Hobjilă, A., 2008, Elemente de didactică a activităților de educare a limbajului, Editura Institutul
European, București;
3. Hobjilă, A., 2010, Didactica activităților de educare a limbajului, Editura Universității
,,Alexandru Ioan Cuza”, Iași.

JOCURI HAZLII PENTRU INTEGRAREA COPIILOR DE 3 - 4 ANI ÎN


COLECTIVITATE

Prof. Murariu Tatiiana & Prof. Damir Oana - Maria


Grădinița cu program prelungit nr.1, Iași

,,Cât ar fi de mic, copilul are ceva de zis.Trebuie să învățăm să-l simțim!,, (Constantin Necula)

Cuminte, retras ori timid, copilul mic intră pe ușa grădiniței cu inima strânsă, cu imaginea
mamei în minte, încercând să-i facă pe plac. Ar face orice, ar merge oriunde, ar sta oricât, dar s-o știe
acolo, aproape, într-un colț, pe mama.
Înțelege că e un lucru serios ce are să i se întâmple, dar acum trebuie să recurgă la un plan ca
să scape cumva. Venind din sânul cald și protector al familiei, copilul nu are reguli; nu știe că mai
sunt și alți copii, care au aceleași nevoi și nu știe că jucăria preferată de la grupă, aparține tuturor.
Și iată-l într-un loc, cu mulți copii la fel ca el, care vor și cer același lucru și unde trebuie să
se descurce singur și să accepte ca „mama” să fie înlocuită de „doamna”!
Intrați în aria ei de activitate, educatoarea are rolul de a prelua micuții și a dovedi prin talent,
imaginație, răbdare și energie că poate înlocui orice mamă, cu succes. Pentru asta, ea trebuie să creeze

156
o atmosferă prietenoasă, de ajutor reciproc, de încredere, de bunăvoință și comunicare, făcând ca toți
copiii să se accepte și să convețuiască împreună, respectând anumite reguli.
Obiectivul principal este acela de a consolida relațiile de grup și a promova între copii, o
comunicare eficientă. Pentru atingerea acestui obiectiv, jocul va fi principala activitate.
Jocurile folosite trebuie să fie atractive, vesele, interesante, pentru a trezi curiozitatea și
dorința de participare a fiecărui copil. Jocurile de cooperare și comunicare - multe dintre ele
inventate, îmbunătățite sau adaptate la nivelul de vârstă, asigură un echilibru între dorința de a fi
independent și nevoia de a relaționa cu alții. Cu cât jocurile sunt mai des impuse ca activități zilnice,
copilul mic începe să simtă că face parte din grup – „Îmi place la grădi, pentru că mă joc și râd!....”,
„Îmi place la grădi, că mă joc cu Filip!”, „Vreau la grădi pentru că doamna ne lasă să ne jucăm cu ce
vrem noi!”. De asemeni își dezvoltă încrederea în propria persoană – „Pot și eu, doamna, să mă
îmbrac!” sau „să mă spăl!”, „Pot și eu să te ajut, doamna!”. Începe să se dezvolte sentimentul de
apreciere, de stimă și considerație, respectul față de colegi, de părinți și doamne.
Cerceteză, descoperă și înțelege realitatea din jur, făcând față cu succes stresului și fricii de a
fi lăsat singur. Aceste jocuri își propun să stimuleze comunicarea între copii, atât verbală, cât și non-
verbală, adică, gesturile, contactul fizic, privirea etc.
Iată câteva jocuri care și-au atins obiectivele:

ACESTA ESTE VECINUL MEU!


(Joc de cunoaștere și socializare)
Obiectiv: integrarea tuturor copiilor în joc.
Participanți: toți copiii din grupă.
Desfășurare:
Educatoarea începe jocul: „- Eu sunt Tatiiana, sunt doamna educatoare, iar vecina mea este o fetiță
pe care o cheamă Antonia.” Educatoarea ridică mâna fetiței și salută copiii. La rândul ei, fetița se
prezintă: „Eu sunt Antonia, iar vecinul meu e un băiat pe care-l cheamă Matei.” Fetița va lua mâna
băiatului, o va ridica și va saluta copiii. Jocul va continua până când toți copiii se vor prezenta.
Pentru a-i face mai receptivi, pentru fiecare răspuns se vor da insigne bomboane sau alte
stimulente și bineînțeles mult așteptatele aplauze.

OGLINDA
(Joc de concentrare și comunicare non-verbală)
Participanți: toți copiii din grupă
Timp de desfășurare: 15-20 min
Obiectiv: dezvoltarea concentrării și comunicării non-verbale.
157
Desfășurare:
Participanții sunt așezați pe scăunele în semicerc, iar în fața lor, animatorul jocului sau
conducătorul. Copiii din semicerc vor fi oglinda. Ei vor imita, întocmai, mișcările copilului din fața
lor. Cea mai bună oglindă, care va reflecta mai clar mișcările, va schimba locul cu cel din față. Jocul
se va desfășura fără sunete, într-o liniște deplină.Vor răsuna doar aplauzele pentru cea mai buna
oglindă sau cel mai bun animator.

LA PESCUIT
(joc de îndemânare, recunoaștere, socializare și comunicare)
Participanți: copiii din grupă.
Timp de desfășurare: 20 min.
Obiectiv: dezvoltarea concentrării, îndemânării și comunicării.
Material: undițe cu magnet și peștișori cu chipurile copiilor din clasă.
Desfășurare:
Peștișorii vor fi distribuiți pe o pânză albastră care va fi apa. Un spațiu limitat pe care copilul pescar
nu are voie să-l atingă. Pescarul va duce undița spre peștișorul pe care vrea să-l prindă și va încerca
să-l tragă cu magnetul. După ce prinde peștișorul și îl aduce la mal, motivează acțiunea:”Eu l-am
prins pe Vlad pentru că, este prietenul meu”! sau „- Eu am prins-o pe Anisia ca să mă joc cu ea.”
Răspunsurile originale vor fi aplaudate și notate în ,,Caietul de observaţii”.

MICROFONUL FERMECAT
(joc de comunicare și socializare)
Participanți: copiii din grupă
Timp de desfășurare: 20 min.
Materiale: microfon adevărat, microfon jucărie, creion sau alt obiect, care poate imita un microfon.
Obiectiv: încurajarea copiilor timizi de a comunica cu ceilalți; favorizarea cooperării în folosirea
microfonului.
Desfăsurare:
Mai întâi, copiii vor folosi obiectele care imită microfonul. Obiectul va trece de la unul la altul și
fiecare va încerca să spună ceva, înainte de a-l da mai departe. Microfonul nu trebuie dat mai departe
dacă deținătorul nu spune ceva. După ce vor fi folosite obiectele care imită microfonul, copiii vor
primi și un microfon adevărat, care va amplifica vocea. Acest lucru îi va amuza pe copii, deoarece
vor scoate sunete ciudate, vor imita animale, vor rosti cuvinte hazlii și va aduce buna dispoziție
tuturor.

158
ÎMBRĂȚIȘĂRI MUZICALE
(Joc de socializare, acceptare și cooperare)
Participanți: copiii de la grupă.
Timp de desfășurare: 10 min.
Materiale: casetofon sau instrument muzical.
Obiective: Crearea unui mediu favorabil stimulării încrederii și acceptării în cadrul grupului.
Desfășurare:
Pe un fond muzical adecvat, copiii vor dansa, fiecare cum dorește. La un semnal - sunet de clopoțel,
muzica se oprește. În acest moment fiecare copil trebuie să îmbrățișeze un alt copil. Când muzica
începe iar, copiii care s-au îmbrățișat dansează împreună. Când muzica se oprește, cei doi copii vor
lua un altul pe care să-l îmbrățișeze. Grupurile formate vor dansa împreună până când muzica se
oprește iar și grupurile formate vor lua alt copil pe care să-l îmbrățișeze. Se repetă, până când
grupurile de copii vor forma un întreg și va fi o îmbrățișare de grup.
Aceste jocuri își propun să depășească tensiunile existente între copii, fiecare fiind lăsat să
exprime ceea ce simte în timpul jocului.

JOCUL DIDACTIC CA MIJLOC DE REALIZARE – OCAZIE DE


AUTOCUNOAŞTERE A COPIILOR DIN GRĂDINIŢĂ

Prof. Petrea Elena – Iustina


Colegiul Naţional “ Garabet Ibrăileanu”- Grădiniţa cu program prelungit nr. 10, Iaşi

Jocul didactic reprezintă "un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantă
de joc la cea de învăţare" (Bache H., Mateias A., Popescu E., Şerban F. - "Pedagogie
preşcolară.Manual pentru şcolile normale", Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994). Jocul
didactic prezintă îmbinarea armonioasă a elementului instructiv cu elementul distractiv, asigurând o
unitate deplină între sarcina didactică şi acţiunea de joc.
Îmbinarea elementului instructiv-educativ cu cel distractiv face ca, pe parcursul desfaşurării
sale, copiii să trăiască diverse stări afective care pot declanşa, stimula, intensifica participarea la
activitate, pot creşte eficienţa acesteia si pot contribui la dezvoltarea diferitelor componente ale
personalităţii celor antrenaţi în joc. Jocul didactic se încadrează în categoria jocurilor cu reguli, deci
este definit prin obligativitatea respectării regulilor care precizează căile ce trebuie urmate de copii
în vederea desfăşurării acţiunii ludice.

159
În continuare, voi prezenta un joc didactic care contribuie la stimularea curiozității privind
explicarea şi înțelegerea lumii înconjurătoare:
”Emoţii şi sentimente”
Scopul activităţii: - consolidarea cunoştinţelor referitoare la emoţii şi sentimente;
- diferenţierea stării emoţionale şi exprimarea ei externă.
Sarcina didactică:
- ridicarea jetoanelor care redau expresia corpului corespunzătoare unor sentimente;
- alegerea imaginii corecte pentru completarea ciorchinelui;
- recunoaşterea unor emoţii de bază, pe baza componentei non-verbale;
- rostogolirea mingei, urmată de întrebare şi răspuns adecvat.
Regulile jocului:
Copiii vor ridica doar jetoanele potrivite pentru ilustrarea unei anume emoţii de bază, demonstrând
cunoaşterea acestora;
Copiii vor alege pe rând imaginile corespunzătoare pentru ilustrarea cauzei emoţiei.
Elemente de joc: surpriza, mânuirea materialelor, aplauzele, folosirea mingii, mima, stimulente.
Strategia didactică:
1. Metode didactice: conversaţia, explicaţia, demonstraţia, problematizarea, metoda
“Ciorchinele”, metoda “R.A.I.”(răspunde, aruncă, interoghează)
2. Materiale didactice: Inimă de pluş tristă, planşe reprezentative pentru diferite emoţii de bază,
jetoane cu expresiile feţei, panou de polistiren, imagini corespunzătoare pentru ilustrarea cauzei
emoţiei (bucurie, tristeţe, furie, frică), minge
Desfăsurarea jocului:
Sala este pregătită pentru activitate. Scaunele copiilor sunt dispuse în semicerc. În faţa lor se
află două mese pe care sunt aşezate materialele. Captarea atenţiei se va face prin introducerea surpriză
a unei inimioare care este tristă. Vom încerca să o înveselim pe inima cea tristă, arătându-i cât de
multe ştim noi despre emoţii şi cum ne manifestăm în situaţii diferite. Un copil vine la panou şi
intuieşte imaginea prezentată, identificând emoţia de pe chipul persoanei din imagine, apoi ceilalţi
copii vor fi solicitaţi să căute şi să aleagă jetonul care redă chipul, ridicându-l. După intuirea
imaginilor şi discutarea lor se va cere copiilor să mimeze şi ei aceeaşi emoţie.
Pentru complicarea jocului se va folosi metoda “Ciorchinele”. Pe panouri de polistiren va fi
plasată central imaginea unui chip vesel/trist/furios/fricos. Copiii vor lucra în echipe. Fiecare echipă
va alege din mai multe imagini doar pe acelea care reprezintă motive pentru care persoana ar putea fi
veselă/tristă/furioasă/fricoasă şi le vor plasa în jurul imaginii de pe panou, sub formă de ciorchine.

160
Pentru realizarea FEED-BACK-ului se va folosi Metoda R.A.I. – Copiii vor fi aşezaţi în cerc.
Un copil rostogoleşte mingea către un altul, punându-i o întrebare. Cel care primeşte mingea trebuie
să răspundă şi să adreseze la rândul lui o întrebare altui copil. Se va repeta de 5-6 ori.
La final copiii vor fi informaţi că steluţa tristă s-a înveselit, pentru că i-a plăcut cum au răspuns
ei. Prin cunoaşterea acestor emoţii copiii îşi dezvoltă competenţele socio – emoţionale. Ei pot
recunoaşte, înţelege şi descrie emoţiile proprii şi pe ale celor din jur şi pot, chiar, întelege cauzele
emoţiilor. Dezvoltarea abilităţilor sociale şi emoţionale se realizează progresiv, pe măsură ce copiii
cresc, oferindu- le contexte adecvate de învăţare și exersare a lor, modele de exprimare a propriilor
emoţii şi de rezolvare a problemelor emoţionale personale. Este foarte important să avem întotdeauna
răspunsurile potrivite care să- i ajute să îşi înţeleagă emoţiile şi să le gestioneze.

Material bibliografic:
1. Curriculum pentru învăţământul preşcolar, 3-6/7 ani”, MECT, 2008;
2. Bache H., Mateias A., Popescu E., Şerban F. - "Pedagogie preşcolară.Manual pentru şcolile
normale", Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1994;
3. Botiş, A. & Mihalca, L(2007). Despre dezvoltarea abilităţilor emoţionale şi sociale ale copiilor,
fete şi băieţi, cu vârsta pină în 7 ani. Ghid pentru cadrele didactice din învăţământul preşcolar,
UNICEF România ;
4. Taiban, M.(1976). Jocuri didactice pentru grădiniţa de copii. Bucureşti, Editura Didactică şi
Pedagogică;
5. Varzari, E. & Taiban, M.(1978). Metodica cunoaşterii mediului înconjurător, a dezvoltării şi
corectării vorbirii copiilor preşcolari. Manual pentru liceele pedagogice de educatoare. Bucureşti,
Editura Didactică şi Pedagogică.

161
JOCUL, FORMĂ PRIORITARĂ ÎN ÎNVĂŢAREA TIMPURIE

Prof. Hrimiuc Laura


Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 13, Iaşi

,,Jocul este şi o pregătire pentru viaţa de mai târziu, dar, mai presus de toate, el este însăşi
viaţa copilului.” M. Dougall
Jocul copilului răspunde în primul rând unei necesități biologice, dar și nevoii de socializare
și relaționare cu ceilalți. Prin joc, el descoperă sensuri și utilități ale obiectelor, ale jucăriilor care îl
înconjoară. Jocul este, de asemenea, un act de creație, de dezvoltare a imaginației și creativității, este
principala cale de comunicare a copiilor. A împiedica un copil să se joace este echivalent cu a
împiedica un adult să vorbească şi să gândească.
Jocul, ca formă de activitate instructiv-educativă, dă posibilitatea copiilor de a avea preocupări
variate sub aspectul conținutului. În toată etapa destinată jocului, copilul știe că are voie să manifeste
inițiativă, să rezolve singur sau împreună cu partenerii problemele întâlnite; să facă ceea ce îi place
sau îi produce satisfacție; să participe la activități care sunt pe măsura sa și spre binele său.
Grădinița trebuie să asigure copilului cel mai bun start în viață și de aceea noul curriculum
propune atingerea cunoașterii prin intermediul învățării experiențiale, practicată prin joc, ca generator
al motivației interne. Structura flexibilă a conținuturilor acordă educatoarei libertatea de decizie cu
privire la tipurile de conținuturi pe care le abordează în privința metodologiei de propunere a acestora.
Prin joc copilul este stimulat din toate punctele de vedere ale dezvoltării sale. De aceea, jocul
este cea mai eficientă formă de învățare integrală, datorită naturaleței cu care copilul învață.
Cercetând particularitîţile de vorbire ale preşcolarilor, am constatat că pronunţia copilului mic
este defectuoasă. Mulţi copii nu diferenţiază consoanele r şi i. Sunetele ş şi j sunt înlocuite cu s şi z.
Apar şi alte omisiuni sau inversiuni de sunete şi chiar de silabe. De aceea, educatoarele insistă asupra
perceperii auditive a fiecărui sunet din cuvânt, asupra diferenţierii sunetelor, fac analiza fonetică a
cuvintelor prin activităţi de dezvoltarea vorbirii, dar mai ales prin jocurile didactice.
Sunt indicate jocuri pentru exersarea auzului fonematic, în scopul perceperii corecte a
sunetelor şi al pronunţării corecte a cuvintelor de către copii. Astfel, jocul ,,Spune mai departe!” sau
jocul ,,Cum face?” sunt desfăşurate cu scopul de a deprinde pe copii să pronunţe corect sunete şi
grupuri de sunete mai dificil de pronunţat (c, g, r, ş, t, ţ, cra, chiţ, gru, etc.). De exemplu, educatoarea
prezintă jucării sau ilustraţii cu animale, sau cu diferite obiecte despre care şi-a propus să vorbească.
Copiii intuiesc pe rând materialul şi răspund prin onomatopee la întrebarea educatoarei: Cum face
.....? (cocoşul, câinele, maşina, trenul, vântul, ploaia). Apoi, copiii sunt antrenaţi să spună şi ei ce ştiu
despre alte fiinţe sau lucruri, după ilustraţiile date.
162
Sunt multe jocuri utilizate în educarea limbajului.
Jocul ,,Cum este?” are ca obiectiv folosirea corectă a adjectivelor în propoziţii şi a gradelor
de comparaţie. În desfăşurarea lui am pus accent pe recunoaşterea obiectelor cu însuşirile lor.
Materiale necesare: un pahar mare şi unul mic, un prosop moale şi unul aspru, un fular gros şi unul
subţire, o farfurie adâncă şi una întinsă, etc. Copiii vin pe rând, iau un obiect, îl pipăie, îl compară cu
altul asemănător şi în final îl denumesc: ,, Eu cred că este un pahar mic.”, ,,Am găsit o farfurie mai
mică decât cea de pe masă.” Pentru complicarea jocului, copiii sunt rugaţi să formuleze propoziţii
despre obiectele folosite în joc.
Jocul ,,Completează ce lipseşte” este folosit pentru verificarea cunoştinţelor copiilor despre
adjective şi îi ajută să înţeleagă foarte bine legătura dintre substantiv şi adjectiv şi astfel să realizeze
relaţia logică dintre obiect şi însuşirile sale.
Prin jocurile: ,,Cum este?”, ,,Care culoare îţi place?“, ,,Completează ce lipseşte”, am realizat
foarte bine îmbogăţirea şi nuanţarea vocabularului, sporindu-se numărul cuvintelor însuşiri, prin
descrierea de către aceştia a ilustraţiilor, ajungând chiar la povestirea lor.
Preşcolarii îşi exersează vorbirea, îşi însuşesc expresii literare, folosindu-le în dialoguri şi
replici. În jocurile: ,,Hai să ne imaginăm“, ,,Călătorie în lumea poveştilor”, ,,Să născocim o poveste”,
care, pe lângă faptul că au drept scop cunoaşterea şi recunoaşterea unor personaje din poveşti, ele au
menirea să stimuleze observaţia, să favorizeze asociaţii de idei.
Gândirea copiilor preşcolari este preoperatorie, ea prezintă anumite instrumente de
interacţiune cognitivă. La acest nivel de operaţii simple, prin jocurile didactice cu conţinut matematic,
copiii exersează formarea de grupe de obiecte după anumite criterii sau punere în corespondenţă
biunivocă a unor obiecte ce intră în componenţa unor grupe. Toate acestea se realizează cu succes
prin acţiunea concretă a copilului cu obiectele sau cu imaginile obiectelor concrete.
Într-o primă categorie sunt jocurile care solicită simpla grupare de obiecte (gruparea jucăriilor
după aspect). Preşcolarii din grupa mică vor sorta jucăriile după formă, alcătuind astfel grupe de
păpuşi, ursuleţi, peştişori, etc.
În acelaşi mod se desfăşoară la grupă şi alte jocuri, urmărindu-se gruparea obiectelor după
mărime (obiecte mari, mijlocii, mici), după grosime (groase, subţiri), după lungime, după culoare.
La grupele mari putem folosi jocuri a căror sarcină impune asocierea obiectelor după mai
multe criterii (formă-mărime, formă-culoare, culoare grosime). Cu dificultate sporită sunt jocurile
didactice cu conţinut matematic care solicită formarea şirurilor crescătoare ori descrescătoare. Copilul
este pus să compare fiecare element în funcţie de obiectul precedent dar şi de cel ce urmează, ţinând
cont de criteriul indicat de educatoare.
În jocul didactic ,,Aşază obiectele şi spune unde le-ai aşezat”, sarcina didactică este plasarea
de către copii a obiectelor în diferite locuri în sala de grupă, atât la cerea educatoarei, cât şi la cererea
163
colegilor participanţi la joc. Folosirea corectă a adverbelor deasupra- dedesubt, în faţă- în spate, la
stânga- la derapta va constitui fixarea corectă a percepţiei obiectelor în spaţiu de către copii.
Elementele de joc care însoţesc acest tip de activitate (mişcare, aplauze, întrecere, surpriză,
imitaţie), trebuie să fie utilizate de copii pe întreg parcursul jocului, asigurând un cadru destins, plăcut,
benefic pentru participarea lor afectivă.
Jocul didactic ,,Cine are o jucărie la fel cu a mea” l-am utilizat pentru a-i ajuta pe copii la
perceperea formelor geometrice. Pe baza materialului individual - jetonul reprezentând obiecte
încadrate în forme geometrice şi jetoane reprezentând formele geometrice pentru panoul electric, s-
au efectuat exerciţii de raportare a obiectelor înscrise în formele geometrice la cele expuse în panou.
Acţiunea de raportare, de grupare a jetoanelor a stimulat intens capacitatea de comparaţie analitică pe
tot parcursul activităţii. Desfăşurarea jocului i-a învăţat pe copii să analizeze, să compare, să caute
soluţii de rezolvare.
În grădiniţă, jocul este activitatea de bază şi se regăseşte în toate ariile de activitate, realizând
procesul de învăţare într-un mod atractiv, antrenant şi uşor asimilabil de către copil.

Bibliografie:
1. Avram, Săftica; Mihu, Ecaterina; Său, Zoica, 2004, Jocul didactic pentru preşcolari. Ghid metodic,
Editura Terra, Focşani;
2. Revista învăţământului preşcolar, 1-2/ 2013
3. Cohen, Lawrence J., Playful parenting, Editura Trei, 2012.

164
JOCUL DIDACTIC LA VÂRSTA PREȘCOLARĂ

Prof. Pavel Andreea-Nicoleta & Prof. Haraga Simona


Grădinița cu Program Prelungit Nr.1, Iași

În literatura de specialitate, jocul este definit şi explicat în moduri diferite. Conform


dicționarului de pedagogie, jocul didactic este „o specie de joc care îmbină armonios elementul
instructiv și educativ cu elementul distractiv. Tip de joc prin care educatorul consolidează, precizează
și verifică cunoștințele transmise copiilor îmbogățindu-le totodată sfera cunoașterii”. (S. Cristea,
1979, p. 17).
Contribuţii importante pentru lărgirea conceptului de joc didactic (a fenomenului ludic) au
adus mai mulţi gânditori ai secolului al XIX – lea, precum Herbert Spencer (sociolog, psiholog și
gânditor britanic) şi Wilhelm Wundt (psiholog german care a întemeiat psihologia ca știință
autonomă). „Aceştia au tratat jocul ca fiind unul dintre cele mai răspândite fenomene ale vieții.
Ulterior, în toate limbile europene, cuvântul joc a început să se extindă cuprinzând o sferă
largă a acţiunilor umane, care nu presupun o muncă grea dar oferă oamenilor o stare de veselie,
divertisment și satisfacție. Astfel noțiunea modernă de joc a început să cuprindă totul, de la jocul
copilului de-a soldații, până la interpretarea eroilor tragici pe scena teatrului (R. Voinea, 2013).
În urma mai multor cercetări s-a demonstrat că „jocul nu caracterizează doar vârsta copilăriei,
ci pe om în general, la toate vârstele. Acesta îl pune pe om în situaţii noi, pe care el caută să le rezolve
punând în acţiune iniţiativă, multă fantezie, perseverenţă şi spontaneitate. Din perspectivă pedagogică
jocul reprezină un ansamblu de acţiuni şi operaţiuni care urmăresc obiective de pregătire intelectuală,
tehnică, morală şi fizică a copilului. Utilizat în activitatea didactică, elementul de joc imprimă acestuia
un caracter mai viu, mai atrăgător, aducând varietate şi o stare de veselie, bucurie şi bună dispoziţie
funcţională, ceea ce duce la prevenirea apariţiei monotoniei, plictiselii şi a oboselii.
Cu toate acestea, în prezent se întăreşte convingerea că o situaţie de joc se poate converti într-
o situaţie de învăţare. Îmbinând definiţiile variate ale jocului reiese faptul că acesta este dirijat de
către un adult, la care participă un număr variabil de copii, ce se poate desfăşura sub mai multe forme
(ludice şi atractive), în diferite situaţii şi valorifică totodată un proces amplu de instruire. Astfel,
trebuie să ţinem seama de faptul că jocul poate fi utilizat ca activitate, prin care un cadrul didactic
consolidează, verifică, evaluează, completează cunoştinţele elevilor, punând în valoare, antrenând
capacităţile creatoare ale acestora şi îmbogăţind sfera de cunoştinţe, fiind astfel metodă de predare-
învăţare cât şi mijloc util de aplicare a cunoştinţelor însuşite.
Jocurile copiilor devin metodă de instruire în cazul în care ele au ca punct de plecare noţiuni
din conţinutul obiectelor de studiu, când capătă o organizare şi succed în ordinea implicată de logica
165
cunoaşterii şi a învăţăturii. O altă perspectivă asupra jocului didactic este oferită de Mihail Balint,
care afirmă că acesta poate fi „atât o activitate dirijată în grădiniţă cât şi o metodă didactică dacă este
utilizată în structura unei activităţi obligatorii. Atunci când este utilizată această modalitate de
învăţare şi educare se contribuie la dezvoltarea proceselor psihice (de gândire, de memorare, de
atenţie, de observare, de voinţă, de imaginaţie), la dezvoltarea limbajului şi la consolidarea,
precizarea, verificarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor copiilor.” (M. Balint, 2008)
Indiferent de modul de utilizare, jocul didactic îl ajută pe copil să-şi angajeze întregul potenţial
psihic, să-şi cultive iniţiativa, inventivitatea, flexibilitatea gândirii şi spiritul de cooperare şi de echipă.
Astfel se stabilesc legături între cunoştinţele prezente şi cele mai vechi, se ordonează şi structurează
date, evenimente şi procese, se prelucrează informaţii care sunt transformate mai apoi în cunoştinţe
trainice.
În ceea ce priveşte structura jocului didactic, Mariana Norel (2012, p. 218) enumeră
elementele particulare ale acestuia pornind de la definiţia lui: „jocul didactic reprezintă un ansamblu
de acţiuni şi operaţii care vizează atingerea unor obiective educaţionale specifice domeniului cognitiv,
afectiv-motivaţional sau psiho-motor şi relaţional. Faţă de celelalte tipuri de jocuri, cel didactic se
deosebeşte prin utilizarea unor elemente particulare precum: scopul didactic al jocului, sarcina
didactică, elementele de joc, conţinutul jocului, materialul didactic cât şi regulile jocului.”
Detalierea acestor elemente particulare din structura jocului didactic este realizată de
Constantin Petrovici (2014, pp. 128-129):
„Scopul didactic al jocului reprezintă o finalitate educativă care se formulează în concordanţă
cu cerinţele programei şcolare. Acesta trebuie să se remarce prin precizie, claritate şi să oglindească
problemele specifice de realizare a jocului. O bună formulare a scopului, corespunzătoare jocului,
determină o bună orientare, organizare şi desfăşurare a activităţii respective.
Sarcina didactică a jocului este un alt element distinct ce constituie elementul de bază prin
care se transpune la nivelul copilului scopul urmărit. Sarcina didactică este legată de conţinutul
jocului şi trebuie formulată sub forma unui obiectiv operaţional, ceea ce presupune abordarea unui
singur conţinut şi precizarea clară a comportamentului ce se doreşte a fi manifestat de către copil
pentru a realiza scopul propus.
Mijloacele de realizare a jocului didactic se regăsesc sub denumirea de elemente de joc care
se stabilesc în concordanţă cu sarcinile didactice şi cerinţele jocului. Într-un joc se pot folosi mai
multe elemente, dar nu pot lipsi cu desăvârşire, deoarece sarcina didactică rezolvată fără un asemenea
element nu mai este joc.
Elementele de joc pot apărea sub mai multe forme: întrecere (individuală sau pe grupe);
cooperare (cu rol în dezvoltarea spiritului de apartenenţă la colectivitate); recompensare
(recompensele pot fi de ordin moral, astfel încât să nu se diminueze interesul pentru joc iar copiii să
166
se rezume doar la obţinerea unei recompense materiale); penalizare (utilizată atunci când apar abateri
de la regulile jocului); aplauzele; cuvintele stimulatorii; închiderea/deschiderea ochilor; mişcarea;
ghicirea; penalizarea greşelilor. Elementele de joc se împletesc strâns cu sarcina didactică şi
mijlocesc realizarea ei în cele mai bune condiţii.
Conţinutul jocului este reprezentat de multitudinea de cunoştinţe, priceperi, deprinderi ce
trebuie prezentate într-o formă accesibilă pentru toţi copiii. Acesta trebuie să fie adaptat
particularităţilor de vârstă ale copiilor, să fie atractiv, prin forma în care se desfăşoară şi prin
mijloacele de învăţământ utilizate.
Ca orice joc, şi cel didactic implică respectarea şi urmarea unor reguli de joc, acestea având
un caracter obligatoriu pentru toţi participanţii la joc. Fiecare joc didactic are cel puţin două reguli:
Prima regulă transpune sarcina didactică într-o acţiune concretă şi atractivă; A doua regulă a jocului
didactic are rol organizatoric (precizează modul de organizare a grupului de copii şi a spaţiului de
învăţare, momentul când trebuie să înceapă sau să se termine o anumită acţiune a jocului, ordinea în
care trebuie să se intre în joc, cine conduce jocul etc). Regulile jocului trebuie formulate clar, corect
şi să fie înţelese de copii. Pentru o mai bună şi îndelungată fixare a cunoştinţelor, jocul didactic este
însoţit de materialul didactic adecvat. Acesta poate fi confecţionat sau procurat de cadrul didactic.
Propunere de joc didactic pentru grupa mare:
Titlul Jocului: „Corpul meu”
Grupa: Mare;
Tipul de dezvoltare vizat: dezvoltare cognitivă
Scop: dezvoltarea capacităţii de recunoaştere a părţilor corpului
Valenţe formative: Prin intermediul acestui joc, copiii au ocazia de a colabora, de a lucra în echipă,
de a observa greşelile partenerului, dar şi de a învăţa din greşelile proprii. Acest joc se joacă în perechi
pentru a dezvolta capacitatea de comunicare şi relaţionare. Copilul este pus în situaţia de a-şi dezvolta
atenţia distributivă, urmărind dacă atât el, cât şi partenerul său a descoperit partea corpului indicată
de către educatoare. Copilul îşi va cunoaşte astfel mai bine părţile corpului şi le va numi cu mai multă
uşurinţă.
Elementele jocului: cooperare; recompensare de ordin moral; închiderea şi deschiderea ochilor;
ghicirea; penalizarea greşelilor;
Regulile jocului: Toţi copiii vor sta cu ochii închişi cât timp cadrul didactic le spune acţiunea pe care
trebuie să o efectueze. Toţi copiii deschid ochii la semnalul cadrului didactic pentru a verifica dacă
au executat mişcările conform indicaţiilor primite. Copiii care greşesc vor sta o tură pe scaun.
VARIANTA DE DESFĂŞURARE:
Introducerea în joc: La începutul activității, cadrul didactic poartă discuţii cu copiii despre
corpul omenesc stimulându-le interesul şi curiozitatea pentru activitatea ce va urma.
167
Anunţarea titlului jocului şi a scopului: Cadrul didactic le spune copiilor că în cadrul activității
de astăzi vor desfăşura un joc numit ,,Corpul meu”. Acest joc presupune colaborarea şi observarea
executării în mod corect sau incorect a indicaţiilor cadrului didactic.
Prezentarea materialului: Pentru realizarea acestui joc nu sunt necesare materiale suport.
Explicarea şi demonstrarea jocului: În această etapă cadrul didactic le explică copiilor jocul
propriu-zis. Pentru început le spune că pentru acest joc vor fi împărţiţi în perechi. Fiecare copil va
avea ca partener pe colegul/colega de bancă (dacă un copil nu are pereche, va fi partenerul cadrului
didactic sau va fi un grup de câte trei elevi). Toţi copiii vor sta faţă în faţă cu ochii închişi. Fiecare
copil trebuie să îşi atingă partea corpului indicată de către cadrul didactic şi apoi să deschidă ochii
pentru a vedea dacă partenerii indică partea corpului cerută de cadrul didactic. În cazul în care unul
din parteneri nu a arătat corect partea numită de cadrul didactic va sta pe scaun o tură de joc. Jocul se
desfăşoară până când vor fi din ce în ce mai puţine greşeli de execuţie din partea copiilor.
Pentru complicarea jocului cadrul didactic va da un exemplu de acţiune pe care o desfăşoară
cu o parte a corpului. Copiii trebuie să ghicească despre ce parte a corpului este vorba. În cazul în
care copiii nu vor ghici, cadrul didactic trebuie să ofere cât mai multe detalii despre momentul în care
are loc acţiunea, locul sau alte detalii sugestive pentru descoperirea părţii corpului. Când aceștia îşi
dau seama despre ce parte a corpului este vorba trebuie să o arate şi să o numească. Pentru
demonstrarea jocului cadrul didactic va numi un elev care să îi fie partener. Cadrul didactic şi copilul
vor închide ochii. Cadrul didactic va numi o parte a corpului, de exemplu: ,,ridică mâna
dreaptă/piciorul stâng”. Ambii trebuie să îşi atingă partea corpului indicată şi apoi să deschidă ochii
pentru a vedea dacă partenerul arată corect partea corpului.
Executarea jocului de probă: Doi copii sunt aşezaţi faţă în faţă cu ochii închişi, iar cadrul
didactic le spune: ,,atinge cu mâna dreaptă buzele”. Apoi elevii sunt rugaţi să deschidă ochii, să se
uite la cadrul didactic cum a executat cerinţa, apoi să verifice dacă ei au executat corect şi totodată să
observe şi ce parte a corpului a atins partenerul. Copilul care greşeşte va lua loc pe scaun o tură.
Executarea jocului de către copii: După exemplificarea realizată de către cei doi copii, se
execută jocul cu întregul colectiv. Cadrul didactic trebuie să antreneze toţi copiii în acţiune, să
încurajeze copiii pentru reuşita jocului şi să se asigure că fiecare copil îndeplineşte sarcinile jocului.
Complicarea jocului: Cadrul didactic va da un exemplu de acţiune pe care o desfăşoară cu o
parte a corpului. Copiii trebuie să ghicească despre ce parte a corpului este vorba. În cazul în care
elevii nu vor ghici, cadrul didactic trebuie să ofere cât mai multe detalii despre momentul în care are
loc acţiunea, locul sau alte detalii sugestive pentru descoperirea părţii corpului. Când aceștia îşi dau
seama despre ce parte a corpului este vorba trebuie să o arate şi să o numească.

168
Încheierea jocului: În încheiere, cadrul didactic face aprecieri generale, individuale şi
colective cu privire la gradul de îndeplinire al sarcinilor de lucru din cadrul jocului şi formulează
concluzii asupra modului de respectare a regulilor de joc.

Bibliografie:
1. Balint, M., 2008, Metodica activitiăţilor de educare a limbajului în învăţământul preşcolar.
Didactica limbii şi literaturii române, Cluj-Napoca;
2. Cristea, S., 1979, Dicționar de pedagogie, EDP București;
3. Norel, M.; Oana, B., 2012, Didactica domeniului experenţial Limbă şi comunicare, Editura
ASCR, Cluj-Napoca;
4. Petrovici, C., 2014, Didactica activităţilor matematice în grădiniţă, Editura Polirom, Iaşi;
5. Voinea, R., 2013, Utilizarea jocului didactic în pregătirea copilului pentru adaptarea la regimul
şcolar, Lucrare de specialitate.

VALORIFICAREA JOCULUI DIDACTIC ÎN ACTIVITĂŢILE DE


DEZVOLTARE A LIMBAJULUI ŞI COMUNICĂRII LA COPIII DE
VÂRSTĂ PREŞCOLARĂ

Prof. Bargan Mura & prof. Corneanu Poliana


Grădinița P.P./Şcoala Gimnazială “Al. Vlahuţă” Iaşi

Cel mai eficient mijloc de dezvoltare a unui limbaj corect şi expresiv, precum şi a dezvoltării
gândirii, îl constituie jocul didactic, activitate fundamentală a copilului de vârstă mică. Prin joc copilul
învaţă, cunoaşte, descoperă, explorează universul său, îşi exersează voinţa, stăruinţa, câştigă încredere
în sine şi în ceilalţi, învaţă să acţioneze după cum trebuie nu după cum vrea. Prin joc copilul
socializează, porneşte în aventura cunoaşterii, este participant activ, descoperă răspunsuri la
întrebările sale şi ale celorlalţi, rezolvă sarcini de învăţare, se simte responsabil şi mulţumit în final.
Jocul reprezintă un ansamblu de acţiuni şi operaţii care, paralel cu destinderea, buna dispoziţie
şi bucuria, urmăreşte obiective de pregătire intelectuală, socială, morală, artistică, culturală, fizică, şi
tehnică a copilului. Bine încorporat în activitatea didactică, o face mai vie şi atrăgătoare, îi imprimă
o stare de relaxare şi de bună dispoziţie. Prin joc se consolidează, se verifică şi se asimilează noul,
realitatea este mai uşor de înţeles şi de explorat, experienţele copilului sunt intensificate şi obţinute
169
într-o manieră uşoară.
Jocurile didactice prezentate într-o formă atractivă trezesc interesul copiilor pentru rezolvarea
unor sarcini didactice, şi întreţin efortul necesar realizării lor, de aceea considerăm că jocul rămâne o
componentă de bază a învăţământului preşcolar, din următoarele motive: respectă particularităţile de
vârstă şi individuale; conţine elemente distractive, relaxante, captivante;facilitează însuşirea şi
consolidarea cunoştinţelor; are caracter evaluativ; înlesneşte participarea activă şi dezvoltă relaţii
pozitive de grup; pune în valoare capacităţile intelectuale şi pe cele creatoare.
Cunoscând faptul că jocul reprezintă activitatea fundamentală în grădiniţă este normal ca
acestuia să i se acorde maximă pondere, întrucât doar prin joc se face trecerea la activitate specifică
şcolarului, şi anume, învăţarea.
Prezentăm astfel, câteva jocuri detaliate care au avut un impact pozitiv asupra copiilor din
grupa noastră,de-a lungul anilor, jocuri ce îşi dovedesc utilitatea prin variante adaptate şi specifice
vârstei, în ceea ce priveşte dezvoltarea limbajului:
❖ Joc didactic destinat expresivităţii limbajului
 Caută perechea!
Tema: Antonime
Obiectivul general: folosirea de către copii în cadrul comunicării a antonimelor;
activizarea vocabularului.
Obiective operaţionale: copiii vor fi capabili să găsească antonimele (cuvintelecu forme diferite şi
sensuri opuse) cuvintelor date; să caute cuvinte care ar putea avea antonime; să valorifice cunoştinţele
acumulate anterior în situaţii noi; să alcătuiască propoziţii corecte din punct de vedere gramatical.
Regulile jocului: la imperativul adresat „Caută perechea!” membrii echipei respective caută şi rostec
antonimul cuvântului precizat de educatoare; pentru răspunsurile corecte se acordă câte o bilă albă,
iar la sfârşit se stabileşte echipa câştigătoare prin numărarea bilelor.
Elemente de joc: întrecerea, căutarea cuvintelor, notarea răspunsurilor, aplauze,
Strategii didactice: explicaţia, demonstraţia, exerciţiul oral.
Resurse materiale: două casete (boluri), bile colorate.
Varianta I
Educatoarea rosteşte câte un cuvânt, pe rând, fiecărei echipe şi la îndemnul „Caută perechea!”
răspunde copilul care a găsit primul antonimul cuvântului respectiv. Coechipierii vor alcătui
propoziţii cu ambele cuvinte.
Dacă este cazul se va explica, numai în contexte, sensul cu care pot fi folosite unele cuvinte în
comunicare.
Exemplu: cuvântul „copt” în propoziţia „Grâul este copt.” Exprimă ultima fază pe care o atinge în
dezvoltarea sa (maturitate), după care urmează recoltatul, dar în propoziţia „Băiatul este copt la
170
minte.” cuvântul are sens figurat şi arată gradul de maturizare a băiatului, faptul că el gândeşte corect,
ca un om mare.
Varianta a II-a
Fiecare echipă adresează celeilalte echipe sarcina de a găsi antonimul cuvântului pe care îl
rosteşte şi de a alcătui propoziţii cu acestea, În cazul în care cuvântul dat nu are antonim, echipa va fi
penalizată.
Lexicul vehiculat în acest joc cuprinde următoarele cupluri de antonime:
Substantive: adevăr – minciună: lumină –întuneric; noapte– zi; iarnă – vară;căldură – frig; tinereţe –
bătrâneţe; bunătate – răutate; prieten – duşman şi altele.
Adjective: acru–dulce; bun– rău; cald –rece; drept–strâmb; frumos–urât;harnic – leneş; lung – scurt;
mare – mic; gros – subţiere; ud – uscat etc.
Verbe: a veni–a pleca; a merge- a sta; a vorbi– a tăcea; a răsări –a apune; arâde – a plânge; a urca – a
coborî etc.
Adverbe: acum- atunci; acolo–aici; bine– rău; corect – greşit; plin – gol, uşor-greu;
❖ Joc didactic destinate analizelor lexicale şi fonetice
 Cine a primit mesajul?
Acest tip de joc cu variante adaptate se poate desfăşura începând cu grupa mijlocie, după o
cunoaştere atentă a paricularităţilor individuale şi a nivelului grupei,întrucât există copii care
manifestă un interes deosebit pentru exersarea unor deprinderi verbale, ceea ce impune organizarea
timpurie a unor activităţi în acest sens.
Tema: Silaba
Obiectivul general: familiarizarea cu structura silabică a cuvântului; dezvoltarea auzului fonematic.
Obiective operaţionale: copiii vor fi capabilisă recunoască obiectele desenateasociind cuvintele
corespunzătoare; să stabilească numărul de silabe pentru fiecare cuvânt sugerat de imagine sau rostit;
să consemneze structura silabică a cuvântului cu ajutorul simbolurilor; să lectureze pe silabe cuvintele
„scrise”
Regulile jocului: copilul care primeşte mesajul (un jeton) denumeşte imagineacu ajutorul unui cuvânt
şi apoi desparte cuvântul în silabe.
Elemente de joc: trasmiterea şi primirea mesajului
Strategii didactice: conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul.
Resurse materiale: jetoane ilustrând diferite obiecte, fiinţe, care pot fi denumiteprin cuvinte alcătuite
din 2-3 silabe: casă, carte, raţă, şcolar, masă, tablă, păpuşă, cană, furnici, fluturi, creioane, căţei,
cireşe, banane, ş.a., tablă, cretă, panou.
Varianta I
Se reactualizează cunoştinţele despre propoziţie şi cuvânt, inclusiv cele legate de simboluri
171
(linie orizontală continuă, urmată de semnul de punctuaţie şi segmente de linie orizontală).
Educatoarea precizează că aşa cum propoziţiile sunt alcătuite din cuvinte şi cuvintele, la
rândul lor, sunt alcătuite din unităţi mai mici despre care vor afla numai în cadrul jocului pe care îl
vor desfăşura.
Copiii, aşezaţi în semicerc, ţin mâinile împreunate, în formă de căuş.
Educatoarea, cu palmele împreunate, dar care ascund un jeton, trece pe la fiecare copil şi lasă
„mesajul” unuia dintre ei. La întrebarea „Cine a primit mesajul?” copilul respectiv se ridică, priveşte
desenul şi rosteşte cuvântul ilustrat. Educatoarea va rosti cuvântul respectiv despărţit „ca-să” asociind
fiecare unitate pronunţată cu o respiraţie ( mâna sub bărbie sau bătaie din palme) şi precizează că
aceste unităţi ce compun cuvântul se numesc silabe (silaba se mai poate defini ca parte a cuvântului
care se rosteşte cu o singură emisiune a vocii). Copilul care a primit mesajul va pronunţa cuvântul
după modelul educatoarei.
Jocul poate continua în acest fel până când majoritatea copiilor şi-au însuşit procedeul
despărţirii cuvintelor în silabe. Pe parcursul jocului, educatoarea va sprijini copiii în realizarea sarcinii
dacă aceştia vor întâmpina dificultăţi.
Varianta a II-a
Educatoarea precizează un cuvânt, copiii având ca sarcină să-l despartă în silabe şi să
precizeze numărul acestora.
Se sugerează copiiilor „să scrie” la tablă cuvintele cu ajutorul segmentelor de linie orizontală,
iar pentru scrierea silabelor se vor folosi segmente de linie verticală.
Exemplu: camion I I I
Apoi copiii vor citi cuvintele pe silabe, urmărind cu degeţelul sau creta fiecare simbol scris,
corelându-l cu silaba pronunţată.
Varianta a III-a
Se distribuie copiilor jetoane care ilustrează cuvinte alcătuite din 2-3 silabe.
Educatoarea scrie pe tablă un cuvânt şi silabele componente (simbolurile) şi solicită copiilor
să caute jetoanele care ilustrează un cuvânt alcătuit din tot atâtea silabe câte sunt scrise pe tablă ( I I).
Fiecare copil care are asemenea jeton îl afişează pe panou, precizează cuvântul şi apoi îl desparte în
silabe. Colegii săi îl urmăreasc cu atenţie şi-l corectează dacă este cazul.
❖ Jocuri didactice destinate comunicării şi realizării acordurilor gramaticale
 Continuă tu!
Tema: Acord părţi principale şi secundare de propoziţie
Obiectivul general: verificarea capacităţii copiilor de a se exprima în propoziţiisimple şi dezvoltate
prin activizarea vocabularului cu substantive, adjective, verbe, adverbe, cu diferite funcţii sintactice;
realizarea acordurilor în cadrul propoziţiei subiect-predicat, subiect-atribut, predicat-complement.
172
Obiective operaţionale: copiii vor fi capabilisă completeze propoziţiileenunţate cu cuvântul potrivit;
să găsească şi alte cuvinte posibile pentru completarea aceleiaşi propoziţii pentru a-i da sens logic; să
integreze cuvintele descoperite în contexte noi, realizând corect acordurile.
Regulile jocului: copilul care primeşte balonul completează propoziţia laîndemnul „Continuă tu!”.
Elemente de joc: trasmiterea balonului, ghicirea cuvintelor, aplauze.
Strategii didactice: conversaţia, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul oral, elemente de
problematizare.
Resurse materiale: un balon, buline sau beţişoare pentru notarea răspunsurilor.
Varianta I
Educatoarea rosteşte propoziţii din care lipseşte un cuvânt cu funcţie sintactică diferită
(subiect, predicat, atribut, complement). Spunând versurile:
„Balonul uşor pluteşte / Şi la ............. se opreşte.”, desemnează copilul care la îndemnul
„Continuă tu!”va completa propoziţia enunţată cu un cuvânt potrivit contextului formulat.
Exemplu: pentru completarea propoziţiei „.......... citeşte basme.” se pot găsi mai multe
cuvinte care să desemneze subiectul acţiunii „citeşte”, o acţiune specific umană, precum: mama, tata,
bunicul, bunica, fratele, sora, Vlad, Simona, etc.
Se vor enunţa, pe rând, propoziţii din care lipseşte fie predicatul, fie atributul, fie
complementul şi se va urmări realizarea corectă a acordului între parţile principale şi secundare ale
propoziţiei. Dacă nivelul grupei permite, se pot enunţa chiar fraze în cadrul cărora vor lipsi cuvinte
cu o anumită funcţie sintactică.
Exemplu: „Toamna suflă vântul (rece) şi frunzele (ruginii) cad una câte una, acoperind
pământul cu un strat (gros) ca o plapumă.”
Răspunsurile corecte se vor nota prin acordarea, de fiecare dată, a unui beţişor (bulină), pentru
a vedea care copil a dat cele mai multe răspunsuri.
Varianta a II-a
Educatoarea solicită copiilor să spună propoziţii incomplete pe care, mai apoi, să le
completeze tot ei. Copilul care rosteşte propoziţia incompletă va indica pe cel care o va completa
adresându-i imperativul „Continuă tu!”.
 Spune ceva despre!
Tema: Propoziţia simplă
Obiectivul general: familiarizarea copiilor cu formularea de propoziţii simple
Obiective operaţionale: copiii vor fi capabilisă denumească jucăria sauimaginea extrasă; să
formuleze o propoziţie simplă cu cuvântul ce denumeşte jucăria sau imaginea respectivă; să valorifice
cunoştinţele acumulate în situaţii noi.
Sarcina didactică: îndeplinirea sarcinilor comform desfăşurării jocului şi în funcţie de grupul din
173
care fac parte.
Regulile jocului: acţionează şi răspunde copilul al cărui nume este scris pebileţelul extras din coşuleţ
sau cel care primeşte mingea.
Elemente de joc: extragerea biletelor şi jucăriilor, legarea ochilor, aruncarea şi prinderea mingii,
mişcarea, ghicirea, aplauze.
Strategii didactice: explicaţia, demonstraţia, exerciţiul, surpriza.
Resurse materiale: jucării (păpuşă, ursuleţ, silueta Spiderman, răţuşcă,maşinuţă, vulpe etc.) şi jetoane
reprezentând flori, iepuraşi, fluturi, puişori, albine, câine etc.
Variante ale jocului:
Varianta I -pentru grupă mică:
Se pun într-uncoş biletele cu numele copiilor şise extrage pe rând, de către educatoare, un
bileţel. Copilul a cărui nume este scris pe bilet va fi legat la ochi şi va scoate din săculeţ o jucărie. O
pipăie şi la îndemnul adresat de colegi „Spune ceva despre!” copilul răspunde printr-o propoziţie
simplă, după descoperirea ochilor. Pentru activizarea tuturor copiilor se poate cere acestora
pronunţarea de onomatopee, mai cu seamă copiilor de grupă mică.
Exemplu: „Ursuleţul mormăie.”; „Păpuşa este mare.”; „Vulpea este şireată.”; „Răţuşca
înoată.”; „Spiderman zboară.” Grupa de copii confirmă prin aplauze corectitudinea răspunsului şi va
alcătui şi alte propoziţii în care să spună şi altceva despre aceeaşi jucărie sau ceea ce simbolizează ea.
Varianta a II-a, specificăgrupei mijlocii:
Pe o masă, în faţa copiilor, se află, cu faţa în jos, mai multe jetoane ilustrând imagini
cunoscute. Copilul care prinde mingea, aruncată de educatoare sau de colegul care preia conducerea
jocului în urma răspunsului corect, vine la masă, alege un jeton şi după ce îl priveşte, la acelaşi
imperativ „Spune ceva despre!”, alcătuieşte o propoziţie simplă cu cuvântul ilustrat.
Exemplu: „Câinele latră.”; „Fluturaşii zboară.”; „Puişorii piuie.”
Varianta a III-a, se exersează de către copiii de grupă mare.
Educatoarea denumeşte obiecte sau fiinţe din lumea înconjurătoare, iar copiii vor formula
propoziţii simple la îndemnul „Spune ceva despre!” (animale domestice, sălbatice, obiecte din mediul
apropiat, cuvinte care denumesc meserii etc.) Pentru fiecare caz în parte se solicită copiilor formularea
a cât mai multor propoziţii determinând astfel o participare activă şi activizarea intensă a
vocabularului. Se urmăreşte corectitudinea exprimării, realizarea corectă a acordului între părţile
principale de propoziţie.
În vederea dezvoltării limbajului, respectiv a formulării unei fraze, pornind de la propoziţia
simplă se pot organiza jocuri didactice care au ca scop consolidarea deprinderii copiilor de a dezvolta
o propoziţie simplă, de a alcătui fraze logice realizând corect acordurile în cadrul propoziţiei şi frazei.

174
Bibliografie:
1. Cucoş, Constantin, 2006 “Istoria pedagogiei: idei şi doctrine pedagogice fundamentale”, Editura
Polirom, Iaşi;
2. Cucoş, Constantin, şi colaboratorii 2008, “Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi
grade didactice”, Editura Polirom, Iaşi;
3. Hobjilă, Angelica, 2010, “Didactica activităţilor de educare a limbajului”, Ed. Junimea, Iaşi;
4. Munteanu, Camelia; Munteanu N. 2009 “Ghid pentru învăţământul preşcolar. O abordarea din
perspectiva noului curriculum”, Cuvânt înainte de Constantin Cucoş, Editura Polirom, Iaşi;
5. Oprea, Crenguţa - Lăcrămioara,2006 “Strategii didactice interactive: repere teoretice şi practice”,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
6. Răduţ, Angelica, 2006 “Contribuţia jocurilor didactice şi a diverselor exerciţii la dezvoltarea
limbajului şi a comunicării orale” Editura Didactic Pres, Slatina;
7. Zamfir, Mărioara, 2007 “Exprimarea corectă la vârsta preşcolară”, Ed. Didactic Pres, Slatina;

JOCURILE PE COMPUTER

Ed. Muraraşu Claudia Mihaela, Grădiniţa cu P.P. nr. 16 Iaşi


Ed. Băştic Simona, Grădiniţa cu P.N., Tg. Frumos

Educatoarele îşi doresc să formeze compenţele cheie ale preşcolarilor folosind jocurile
virtuale. Jocurile pe computer încurajează implicarea personală. Sunt distractive, amuzante, atractive,
cu o estetică vizuală bogată, atrăgându-ne într-o lume fantastică. În timpul jocului, primești informații
vizuale care îți folosesc imaginația – o importantă forță dominantă pentru stadiul de creștere al
fiecărui copil, ce întărește gândirea independentă și flexibilă. Jocurile pe computer oferă motivare
pentru învățarea prin amuzament și provocare, parte a procesului de învățare în dezvoltarea umană.
Ele oferă feedback imediat esențial în procesul de învățare.
În general, feedback-ul este vizual iar acest lucru îi mărește eficiența. De asemenea, pot
conține o mulțime uriașă de informații ce sunt expuse imediat. Astfel se oferă posibilitatea de a atinge
o grămadă de subiecte deodată, crescând interesul de a sta în cadrul jocului și de a asimila principiile
semnificative pentru procesul de învățare. De exemplu, împărțirea obiectivelor în elemente cum ar fi
diferitele stagii ale jocului, bazate pe învățarea cumulativă de la un stagiu la altul, reflectă cunoștințele
acumulate, simplifica procesul și ajută la înțelegerea fiecărui pas individual, până la vederea imaginii

175
de ansamblu la final. Acest proces pune învățăcelul într-o poziție de luare a deciziilor, îl impinge
către un nivel de dificultate mai mare și oferă experiență în moduri diferite de învățare și gândire.
Educaţia este într-un flux permanent de schimbare. Evoluţia societăţii este din ce în ce mai
alertă, devine tot mai marcată de necesitatea cunoaşterii rapide, complete şi corecte a realităţii
înconjurătoare, pentru ca luarea deciziilor să fie făcută ferm, oportun şi competent. Acest lucru duce
la creşterea volumului de informaţii ce trebuie analizat, la necesitatea stocării şi prelucrării acesteia,
deci la necesitatea utilizării calculatorului atât în viaţa de zi cu zi cât şi în procesul instructiv-educativ.
Mediile virtuale, tehnologiile digitale nu reprezintă o simplă adăugare în planul de învăţământ, ele
trebuie să fie integrate deplin „în serviciul educaţiei” la toate nivelurile sistemului şcolar. Cadrele
didactice trebuie să fie formaţe pentru a face faţă schimbării şi inovării. Activităţile educaţionale de
astăzi trebuie să se desfăşoare într-o manieră nouă, modernă.
În grădiniţă, calculatorul este foarte util atât preşcolarului cât şi cadrului didactic, însă
folosirea lui trebuie realizată astfel încât să conducă la îmbunătăţirea calitativă a procesului instructiv-
educativ şi nu să îl îngreuneze. Calculatorul trebuie folosit astfel încât să urmărească achiziţionarea
unor cunoştinţe şi formarea unor deprinderi care să permită copilului să se adapteze cerinţelor unei
societăţi aflată într-o permanentă evoluţie. Acesta trebuie să fie pregătit pentru schimbări, să le
întâmpine cu entuziasm nu cu frică şi rezistenţă. Orientaţi cu încredere spre schimbare copiii vor simţi
nevoia de a fi instruiţi cât mai bine pentru a face faţă noilor tipuri de profesii.
Eficienţa calculatorului în procesul educativ este determinată de mai mulţi factori: gradul de
pregătire al cadrului didactic în utilizarea calculatorului, de numărul de copii, de interesul,
cunoştinţele şi abilităţile acestora, de atmosfera din clasă şi tipul programelor folosite, de timpul cât
se integrează softul în activitate, de sincronizarea explicaţiilor cu secvenţele utilizate, de metodele de
evaluare, de fişele de lucru elaborate.
Utilizarea la întâmplare, fără un scop precis, la un moment nepotrivit a calculatorului în timpul
activităţii conduce la plictiseală, monotonie, ineficienţa învăţării prin neparticiparea unor copii la
activitate, nerealizarea obiectivelor propuse şi poate produce repulsie faţă de acest mijloc modern de
predare-învăţare-evaluare.
Folosirea în exces a calculatorului poate duce la pierderea abilitaţilor practice, de calcul şi de
investigare a realităţii, la deteriorarea relaţiilor umane.
De asemenea, individualizarea excesivă a învăţării duce la negarea dialogului copil-cadru
didactic şi la izolarea actului de învăţare în contextul său psihosocial.
Utilizarea calculatorului are şi numeroase avantaje:
- Stimulează capacitaţea de învăţare;
- Consolidează abilităţile de investigare ştiinţifică;
- Întărireşte motivaţia copiilor în procesul de instructiv-educativ;
176
- Stimulează gândirea logică, memoria şi imaginaţia;
- Introduce un stil cognitiv, eficent, un stil de muncă independentă;
- Instalează un climat de autodepăşire, competitivitate;
- Mobilizează funcţiile psihomotorii în utilizarea calculatorului;
- Dezvoltă cultura vizuală.
Calculatorul este extrem de util deoarece simulează procese şi fenomene complexe pe care
nici un alt mijloc didactic nu le poate pune atât de bine în evidenţă. Astfel, prin intermediul lui se
oferă copiilor modelări, justificări şi ilustrări ale conceptelor abstracte, ilustrări ale proceselor şi
fenomenelor neobservabile sau greu observabile din diferite motive. Preşcolarii au posibilitatea să
modifice foarte uşor condiţiile în care se desfăşoară experimentul virtual, îl pot repeta de un număr
suficient de ori astfel încât să poată urmări modul în care se desfăşoară fenomenele studiate, pot
extrage singuri concluziile, pot enunţa legi. Deşi efectuarea experimentelor reale este extrem de utilă
deoarece aşa cum spunea un proverb chinez: ”o imagine înlocuieşte 1000 de cuvinte”, pregătirea şi
realizarea acestora consumă timp şi material didactic.

Bibliografie:
1. ACT, Pogram de acţiune pentru creşterea copiilor în siguranţă.

177
LA ÎNCEPUT A FOST JOCUL

Prof. Romaniuc Mihaela,


Grădinița P.P. „Sf. Sava” Iași

Se afirmă, nu fără temei, că ceea ce reușim să ne însușim la nivel de cunoștințe teoretice despre
copil ne va influența în ceea ce gândim despre el și se va reflecta nemijlocit în acțiunile noastre cu –
și pentru – acesta.
Translând principiul de mai sus spre joc și activitățile ludice din preșcolar și corelându-l cu
afirmația care se regăsește ca o constantă în cele patru versiuni moderne ale curriculumului pentru
învățământ preșcolar (din 2000, 2005, 2008 și 2018), și anume că jocul reprezintă activitatea
fundamentală a copilului, în care se ancorează toate tipurile de activități de învățare, acesta – jocul
– influențând, de asemenea, întreaga conduită și prefigurând personalitatea în plină formare a
copilului, supunem spre analiză în cele ce urmează, succint, funcțiile esențiale ale acestui tip de
activitate, specifică începutului de viață al omului și nu numai.
Amintim, astfel, despre funcția de adaptare a jocului (cu cele două dimensiuni, asimilarea și
acomodarea, ce permit copilului să insereze un nou aspect în scheme preexistente, permițându-i să
rezolve o problemă ivită sau să depășească un obstacol nemaiîntâlnit până atunci); funcția formativă
- jocul îl stimulează pe copil în plan cognitiv (prin jocul cu sau fără obiecte, preșcolarul își dezvoltă/
exersează percepțiile legate de formă, culoare, mărime, greutate; își perfecționează limbajul,
capacitatea de observare); în plan afectiv-volițional (copilul mic ia notă, într-o formă ușor de înțeles
pentru el despre reguli, despre faptul de a-și aștepta rândul etc.; în jurul vârstei de 5-6 ani, acesta
devine conștient de apartenența sa la grupul de covârstnici, adaptându-se mai ușor la reguli și la
rolurile pe care le are în cadrul jocului); sub aspect motric, este stimulată dezvoltarea motricității fine
și grosiere; funcția de socializare (prin joc, sunt asimilate în plan comportamental exigențele vieții
sociale).
De asemenea, unii autori menționează și funcția catharctică, „de descărcare energetică și
rezolvare a conflictelor afective, de compensare și trăire intensă; jocul oferă posibilitatea detensionării
copilului, a eliberării acestuia de orice fel de trăire conflictuală, inhibată” (Barna, 2017, p. 87).
În rândurile următoare, propunem un joc adaptat pentru o activitate de tip outdoor, dar care se
pliază în egală măsură și pe activitățile/ secvențele de activități derulate în clase, cu preșcolarii.
Ca o particularitate, menționăm faptul că acest tip de joc poate fi adaptat și în lucrul cu copiii care
prezintă tulburări de deficit de atenție, din spectrul ADHD, fiind de altfel întâlnit și în terapiile
destinate acestui grup de preșcolari și școlari mici.
Titlul jocului: „Culorile buclucașe”
178
Tipul de joc: Joc de mișcare
Scop: Dezvoltarea/ consolidarea capacității preșcolarilor de a răspunde fidel la comenzi, prin
educarea atenției, a vitezei de reacție, a deprinderii de a-și aștepta rândul în activitățile de grup.
Sarcina didactică: Executarea, în funcție de culoarea cartonului primit, a unor comenzi simple
(imitarea comportamentului/ mersului unor animale; aducerea unui anumit număr de elemente din
natură: frunze, pietre).
Elemente de joc: Aplauze; personaj-surpriză care face introducerea în joc; întrecerea,
stimulente, mânuirea materialului; închisul și deschisul ochilor; imitarea comportamentului anumitor
animale.
Material didactic: Cartonașe de diferite culori (roșu, verde închis, verde deschis, albastru
închis, mov, galben, portocaliu etc.); diverse materiale din natură (pietricele, frunze etc.); păpușă de
mână – papagalul Coco.
Regulile jocului: Preșcolarii vor primi cartonașe de diferite culori. Copilul care are cartonașul
de culoarea numită de educatoare va îndeplini o anumită sarcină, indicată de aceasta.
Desfășurarea jocului: În parcul grădiniței sau în orice alt loc din natură, copiii sunt adunați în
semicerc, în picioare.
Papagalul Coco, cu ciocul său o ajută pe educatoare să împartă copiilor cartonașe de diferite
culori (12 culori: roz, mov, roșu, verde închis, verde deschis, albastru închis, albastru deschis, galben,
portocaliu, maro, negru, alb). În funcție de mărimea grupei, doi sau trei copii vor primi cartonașe de
aceeași culoare. Educatoarea va da comenzi de felul: „Roșu aduce 5 frunze!”; „Albastru deschis duce
trei pietricele la rădăcina copacului!”; „Negru imită mersul piticului!”; „Portocaliu sare ca broscuța!”;
„Verde deschis îl ia de mână pe roșu și sar precum doi canguri până la bancă!” etc. Copiii care au
cartonașe de aceste culori execută comenzile auzite. Se are în vedere ca fiecare culoare să
îndeplinească o anumită sarcină. Sunt premiați cu stimulente de către papagalul Coco preșcolarii care
execută cel mai repede comanda primită; pentru a măsura timpul fiecărei prestații, educatoarea se va
folosi de o clepsidră. Jocul va urmări viteza de reacție la comenzi a copiilor, rapiditatea deplasării
spre locul indicat, abilitatea cu care se orientează în spațiu, recunoașterea culorilor, raportarea
numărului de obiecte la cantitate și invers etc.
În timpul jocului, copiii sunt aplaudați și încurajați verbal prin expresii specifice întrecerilor:
„Hai, Matei!”; „Bravo, Maia!” ș.a.m.d.
Variantă:
În sala de grupă copiii primesc cartonașe de diferite culori; ei stau așezați pe scaune în cerc.
Se urmărește îmbunătățirea/ consolidarea capacității copiilor de a urma instrucțiunile și de a-și aștepta
rândul la activitățile de grup.

179
Comenzile vor fi de tipul: „Roșu ridică-te!”; „Albastru deschis învârtă-te în jurul scaunului de
trei ori!”; „Verde închis dă mâna cu maro!”; „Portocaliu mergi ca un copil care a întârziat la
grădiniță!”; „Verde deschis mergi ca un pitic!”; „ Maro mergi ca un uriaș!”; „Mov ești o bătrânică
grăbită să treacă strada.” etc.
În final, fiecare copil va spune cu ce asociază culoarea de pe cartonașul primit, creând o mică
poveste - două propoziții - în jurul acelei culori, de exemplu: „Eu am primit culoarea roșie. Mie îmi
place să înalț baloane roșii (și va imita zborul unui balon).”; „Eu am primit culoarea verde deschis.
Vreau să fiu o broscuță verde pe lac.”; „Eu am primit culoarea albastru deschis. Mi-ar plăcea să fiu o
pasăre pe cerul senin/ albastru deschis.” etc.

Bibliografie:
1. Anghelache, Valerica; coord. (2017). Metodica activităților instructiv-educative din grădiniță.
Ghid pentru examenele de definitivat și grade didactice. București: Editura Didactică și Pedagogică;
2. Butnaru, Simona; (2014). Psihopedagogia jocului în Manual pentru ID. Iași: Editura UAIC;
3. Glava, Adina; Tătaru, Lolica; Chiș, Olga. (2014) Piramida cunoașterii. Repere metodice în
aplicarea curriculumului preșcolar. Pitești: Editura Diamant;
4. Lupu, Costică; (2011). Didactica jocului și activităților instructiv-educative. Bacău: Editura
Universitatea „Vasile Alecsandri”.

DE LA JOC LA ÎNVĂȚARE ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE

Prof. Tagarcea Irina


Școala Primară EuroEd, Iași

„Jocul este un act de imaginație. Când copiii ies să se joace- să alerge, să zburde, să sară, se
activează de fapt un alt fel de cunoaștere. Este un fel de a crede, care le permite copiilor, în cazul în
care doresc acest lucru, să fugă mai repede ca vântul, să sară mai sus de nori, devenind într-o clipă
parte din exuberanța și zburdălnicia naturii înșiși.” (Lewis)
Jocul copiilor constituie un teren important de descifrare a capacităților psihologice, inclusiv
a celor intelectuale și a trăsăturilor de personalitate. Una dintre temerile constante de-a lungul istoriei
teoriei jocului și al discuțiilor legate de relația dintre joc și educație, este aceea că valoarea jocului
pentru învățare scade pe măsură ce copilul înaintează în vârstă. Adesea uităm că jocul reprezintă una
din căile naturale prin care omul învață. Prin urmare, păstrarea jocului ca instrument de lucru pe
180
parcursul întregii vieți aduce un plus pentru dezvoltarea afectivă și menține active atât curiozitatea
pentru învățare, cât și creativitatea. Uneori se insistă atât de mult asupra învățării, încât timpul alocat
jocului și avantajele creative și recreative pe care acesta le oferă sunt adesea scăpate cu vederea.
Jocul îi ajută pe copii să-și dezvolte autocontrolul, promovând abilitățile lingvistice și
cognitive, dar și competențele sociale ale copiilor. Educatorii pentru vârsta timpurie au observat că
joaca îi ajută pe copii să-și dezvolte competențele care le vor folosi pe toată durata vieții și că lipsa
jocului poate avea ca urmare o dezvoltare întârziată sau incompletă. (Brown & Vauhjn 2009; Copple
& Bredekamp 2009.
Prin joc, copiii experimentează și își exprimă mirarea, curiozitatea, cunoștințele, creativitatea
și competența. Pe măsură ce aceștia își explorează lumea fizică și socială prin jocul recreativ - joc
practic și nestructurat, ei strâng informații în mod natural și eficient, descoperă relații și iau parte în
procese creative. Astfel, ei se dezvoltă emoțional, fizic și intelectual.
Trebuie să învățăm că jocul le permite copiilor să interacționeze și să învețe într-un mod
pozitiv. Jocul trebuie să fie permanent și este un element central în creșterea și dezvoltarea ființei
umane în toate etapele vieții.
Propuneri de jocuri prin care putem contribui la dezvoltarea psiho-educațională, de
autocunoaștere și de sporire a încrederii în sine a copiilor:
„Cutia magică”
Acesta este un mod creativ de stimularea încrederii de sine a copilului.
Vei avea nevoie: o cutie de carton; o oglindă.
Construiește cutia magică punând oglinda în interiorul ei, astfel încât oricine va privi înăuntru
își vede imaginea. Puneți cutia magică în centru. Întrebați-i pe copii: "Cine credeți că este cea mai
specială persoană din această lume?" Așteptați-i să răspundă și spuneți-le că această cutie magică îi
va ajuta să descopere cea mai specială persoană din lume. Întreabă-l pe copilul ce crede că o să vadă
în cutie și apoi îi vei indica să privească. După exercițiu, întrebați cum s-au simțit după ce au văzut
imaginea din cutie. Puteți continua cu o explicație în care să le specificați că fiecare dintre noi este
special cu trăsăturile noastre unice și cu o discuție despre aspectele unice ale fiecăruia.
„Mișcă-te pe muzică”
Dansul este distractiv. Dar unii copii sunt timizi, iar alții nu vor să danseze pentru că ei cred
că nu sunt buni. Ei bine, această activitate poate provoca astfel de gândire.
Vei avea nevoie: Muzică prietenoasă pentru copii; un dans improvizat sau un singur pas de
dans.
Redați muzica. Cereți copiilor să vină pe ringul de dans și să se miște în funcție de ritmul
muzicii. Nu contează cum o fac sau dacă respectă dansul sau pașii arătați. Chiar dacă vor doar să sară,

181
lăsați-i să o facă. Amintiți-vă că scopul este să aduci copilul pe ringul de dans și să danseze. Chiar
dacă este pentru câteva minute, apreciați efortul său de a dansa, în ciuda temerilor sale.
„Bomboana spune…ˮ
Acest joc stimulează autocunoașterea.
Veți avea nevoie: Un coș cu bomboane
Educatorul are un coș plin cu bomboane. Fiecare copil este rugat să-și aleagă din coș atâtea bomboane
câte dorește. După ce fiecare copil a luat bomboanele este rugat să spună despre sine atâtea lucruri
frumoase câte bomboane a luat din coș.
,,Actorii sentimentelor”
Jocul îşi propune să dezvolte empatia, cooperarea activă şi constantă, conştientizarea
emoţiilor prin antrenarea copiilor în exerciţii simple de expresivitate corporală (mimă, pantomimă).
Aveți nevoie: jetoane care să exprime diferite activități sau stări.
Copiii vor deveni pe rând actori pentru câteva momente, învăţând să se exprime atât prin
cuvânt, cât şi prin gest ( mimă, pantomimă). Astfel, ei vor descrie, vor exprima cu ajutorul corpului
o emoţie/sentiment/stare ( tristeţe, teamă, furie, fericire, dragoste). Se pune mare accent pe antrenarea
copiilor în activitate prin expresivitate, spontaneitate şi bucurie/libertate în exprimare.

Bibliografie:
1. Bacus Anne (1998)- Jocuri pentru copiii de la o zi la șase ani, Editura Teora;
2. Grigoriu Dumitru (1975) - Copilul şi jocul, în Culegerea editată de Revista de pedagogie;
3. Marcia L. Nell, Walter F. Drew (2016) - De la joc la învățare. Cum folosim jocul didactic în
educația timpurie, Editura Trei;
4. Schaffer Rudolph (2005, 2007) - Introducere în psihologia copilului, Editura ASCR, Cluj- Napoca.

182
JOCURI PENTRU COPII MICI

Prof. Ursache Mărioara,


Grădinița P.P. din cadrul Școlii Gimnaziale ,,Alexandru Vlahuță” Iași

Este în firea lucrurilor ca un copil să se joace. Jucându-se și interacționând cu alți copii, el


creează, improvizează, își dezvoltă imaginația și atenția și în același timp ia contact cu mediul
înconjurător, cu lumea animală și vegetală, îmbogățindu-și cunoștințele și învățând să socializeze.
Astăzi, tot mai mulți copii înlocuiesc jocul efectiv cu jocul pe tabletă sau telefon. Foarte rar
sunt zăriți copii jucându-se de-a v-ați ascunselea s-au alte jocuri cu mingea, coarda, șotron, etc.Din
păcate nici părinții nu au sau nu-și găsesc timp pentru a se juca cu proprii copii.
Haideți să copilărim împreună, copii mici și mari, părinți, bunici și dascăli deopotrivă. Să-i
îndrumăm pe cei mici spre jocul sănătos și educativ, să îi stimulăm să îndrăgească și să învețe poezii
și cântece din folclor și să avem grijă să le spunem mereu că, această vârstă, cea a copilăriei este cea
mai prețioasă.
Este important ca noi, adulții, să încercăm să perpetuăm jocurile ,,clasice” și acest folclor al
copiilor. Toate aceste creații și manifestări ale copiilor au un rol educativ, formativ, le îmbogățesc
celor mici vocabularul, le dezvoltă memoria, atenția și imaginația, aduc zâmbetul pe buze și reprezintă
expresia copilăriei vesele, naive, lipsite de griji.

Exemple de jocuri pentru copii mici:


1. Batistuța
La acest joc trebuie să participe cel puțin 4 copii. Se face un cerc ( copiii se vor ține de mână)
și ( prin numărătoare) se alege un copil, care va cânta cântecul de mai jos, în timp ce se învârte pe
lângă ceilalți copii, cu o batistă în mână:
Am pierdut o batistuță; Mă bate mămica,
Cine-o află să mi-o deie, Că-i sărut gurița,
Batista-i parfumată, Se află la o fată,
La fata cea frumoasă, Pe care o iubesc.
2. Omul Negru
Dintr-un grup de minim 4-5 copii se alege ,,Omul Negru”. Acesta alege, la rândul lui, un ,,sfetnic”
din grupul de copii rămași și stabilesc împreună o oră, să zicem ora 4. Sfetnicul se întoarce la grup și
cântă împreună cu ceilalți copii, ținându-se de mână, în cerc și rostind: ,,Ora 1 a sosit/ Omul Negru
n-a venit; Ora 2 a sosit/ Omul Negru n-a venit; Ora 3 a sosit/ Omul Negru n-a venit, Ora 4 a

183
sosit...Omul Negru a venit”. La ultimul vers, toți copiii fug care încotro, ca să nu fie prinși de Omul
Negru. Cine este prins devine,, Omul Negru.”
3. Haț de tufluc
Se joacă de 2 copii sau de un copil și un adult. Amândoi recită în același timp și fiecare pune
degetul pe barba, gura, nasul, ochii, sprâncenele și fruntea celuilalt. Iar după ce rostesc cuvântul ,,haț”,
fiecare îl prinde pe celălalt de păr deasupra frunții.
Barbă bărbie, Gură gurie,
Nas caranas, Ochi bazaochi,
Sprâncene coțofene, Frunte vălătuc, Haț de tufluc!
4. Închid ferestrele
Acest joc este jucat de un adult și un copil sau de doi copii. Adultul ( sau copilul) spune așa:
• Închid ferestrele ( și închide concomitent pleoapele copilului).
• Pun obloanele ( atinge cu mâna genele), închid ușa ( prinde ușor buzele cu degetele).
• Pun lacătul ( prinde bărbia).
• Sucesc cheia (i se sucește ușor nasul copilului).
5. Călimara
Doi copii bat din palme și unul spune:
Am o călimară,
Plină cu cerneală,
Ce culoare va avea
Călimara ta?
Celălalt răspunde:
-Verde (de exemplu).
Iar primul, din nou:
-Ai tu pe tine așa ceva?
Arată-ne și nouă!
Iar copilul trebuie să arate dacă are o haină (sau culoarea verde pe haină). Jocul se reia și se
spune altă culoare.

Bibliografie:
1. Ciobanu Florin, 2006, - Folclorul copiilor, Ed. Napoca Star;
2. Medan Virgil, 1980, - Folclorul copiilor, Ed. Cluj Napoca;
3. Popescu N., 1971, - Cântec și joc, jocuri muzicale pentru Preșcolari, Ed. Didactică și Pedagogică.

184
TRADIȚIONAL ȘI MODERN ÎN JOCUL DIDACTIC MATEMATIC
DE LA NIVELUL PREȘCOLAR

Prof. Ursu Nicoleta,


Grădinița cu program prelungit nr.18, Iași

Motto ,,Fără joc, întreaga viață a copilului degenerează ca o floare lipsită de apă și de soare.”
(Mihai Stoian)

“Jocurile copiilor sunt jocuri foarte grele. Copiii nu sunt niciodată mai serioşi decât atunci
când se joacă.“ (Michel de Montaigne). Pornind de la aceste scurte definiții, ne dăm seama, încă o
dată, de importanța nemărginită a jocului în creșterea, dezvoltarea, formarea complexă și
transformarea armonioasă a copilului, de cât de important este pentru copil să pătrundă tainele
cunoașterii într-un mod firesc, natural, prin joc, accesibilizat vârstei lui.
Percepțiile educatorului despre rolul și semnificațiile jocului s-au schimbat de-a lungul
timpului, iar elementele clasice, tradiționale, care și-au dovedit eficiența în înțelegerea realității, în
comunicare, în dezvoltarea armonioasă a copilului, au început să fie completate de tot mai multe
elemente moderne de abordare a conținuturilor, a strategiilor folosite, a algoritmilor de predare-
învățare, consolidare, evaluare, etc.
Înțelegerea noțiunilor de matematică reprezintă un pas important în înțelegerea realității
înconjurătoare, copilul află despre ființe, despre obiecte(formă, culoare, dimensiune, număr, poziții
spațiale), învăță să facă clasificări, să formeze mulțimi, să numere, să identifice forme geometrice ale
obiectelor, poziția ocupată de acestea în raport cu alte obiecte, să facă negații, afirmații, să
construiască relații, să gândească logic, să cerceteze și multe altele.
În cadrul domeniului știință, mă voi axa în această lucrare pe partea de abordare a a
conținutului matematic, prin împletirea elementelor tradiționale și moderne, prin apropierea copiilor
de noțiunile matematice într-o formă atractivă, prin intermediul jocului, al personajelor inventate, a
elementelor surpriză, prin explorare, cercetare directă, prin interacționare cu ceilalți copii, prin
comunicare calitativă, prin implicare afectiv- emoțională.
Astfel, vreau să evidențiez în continuare, cum poate deveni atractiv și facil un conținut al
domeniului știițific matematică, folosind ca exemplificare un joc denumit sugestiv “Vântul Val-
Vârtej strică tot, Rază de Soare repară tot”.
În cadrul acestui joc am introdus elemente moderne transformându-l, făcându-l mai atractiv,
sporindu-i eficiența, aplicativitatea și durabilitatea noțiunilor matematice acumulate.

185
Elementele moderne din cadrul acestui joc au presupus:
personaje inventate (marionete), măști confecționate de copii, versuri ritmate, mișcări din
lumea animalelor, onomatopee, surprize, recompense,
copiii sunt încurajaţi să se implice în joc cu plăcere, fără a se aduce critici,
relaţie multidirecţională, copiii având posibilitatea de a adresa întrebări, de a cere indicaţii,
lămuriri,
atmosfera creată este calmă, implicarea socio-afectivă puternică, motivaţia intrinsecă
predominantă, copiii timizi încurajaţi să comunice, să încerce să rezolve sarcinile didactice,
accentul este pus pe interactivitate,
urmărim stimularea inteligenţelor multiple,
accentul este pus pe calitate, pe înţelegerea informaţiilor, pe formarea unor ansambluri
structurale de lucru şi nu pe cantitate,
stilul cadrului didactic este flexibil, copiii pot reveni asupra cerinţelor, pot solicita explicaţii.
Scopul acestui joc didactic a vizat consolidarea cunoştinţelor referitoare la formarea de mulţimi după
criterii date (formă, culoare, dimensiune, etc.), dezvoltarea capacităţii de a înţelege şi a utiliza numere;
dezvoltarea spiritului de observaţie, a gândirii, a atenţiei voluntare a copiilor; utilizarea
corespunzătoare a limbajului matematic.
Obiectivele operaţionale urmărite în cadrul jocului didactic “Vântul Val-Vârtej strică tot, Rază
de Soare repară tot” au fost:
1. Să formeze mulţimi de ființe după un criteriu dat (formă, dimensiune, culoare).
2. Să numere elementele dintr-o mulţime, folosind în mod corect numeralul cardinal.
3. Să recunoască cifrele corespunzătoare elementelor din fiecare mulțime.
4. Să verbalizeze operaţia efectuată, utilizând un limbaj matematic adecvat: mulţime, grupare după...
(criteriu dat), număr, cifră.
Sarcina didactică a vizat formarea de mulţimi după un criteriu dat; numărarea elementelor dintr-o
mulţime; identificarea cifrelor corespunzătoare elementelor din fiecare mulțime, exprimarea
matematică corectă.
Regulile jocului au fost explicate clar, concis de educatoare. Locul de desfășurare al jocului este
“pădurea”. Au fost introduse apoi cele două personaje Vântul și Rază de Soare (marionete).
“Val-Vârtej” suflă o vrajă de adormire către copii. Apoi, acesta amestecă toate elementele mai multor
mulțimi (diferite animalele din pluș) și fuge.
Intră în scenă personajul „Rază de Soare”, care îi trezește pe copii cu ajutorul fluierului fermecat și
îl atinge cu bagheta fermecată pe unul dintre aceștia. Copilul ales trebuie să rezolve sarcina formulată,
de exemplu - să formeze mulțimea urșilor de culoare maro, să îi numere și să arate care cifră

186
corespunde numărului de urși din mulțime, să formeze mulțimea iepurașilor mari, să îi numere și să
arate care cifră corespunde numărului de iepuri din mulțime, etc.
În mod asemănător se va derula jocul în continuare, copiii întorcându-se la locurile lor,
imitând glasul și mișcările animalelor din mulțimea formată (glasul și mișcările ursului, de exemplu).
De pe margine copiii vor striga “Vântul Val-Vârtej strică tot, Rază de Soare repară tot”.
În partea a doua, a complicării jocului, elementele unor mulțimi vor fi așezate în cercuri mari,
jos pe covor. Un copil mascat, reprezentându-l pe “Val-Vârtej” va amesteca elementele din cercuri.
Un alt copil va purta masca personajului “Rază de Soare”. Acesta va sări prin mai multe cercuri, va
aduna elementele unei mulţimi şi va alege cifra potrivită numărului de elemente din mulțime. De pe
margine copiii vor striga “Vântul Val-Vârtej strică tot, Rază de Soare repară tot”.
O altă variantă ar fi ca “Rază de Soare”, împreună cu un copil- partener de sprijin să caute
jetoane-siluete de animale în traista lui „Val-Vârtej”, să formeze apoi mulţimi după un criteriu
(formă, dimensiune, culoare) şi să le prindă pe un panou, realizând un tablou al animalelor din pădure.
O altă variantă ar fi ca preșcolarii să identifice mulțimea pe care o au de format răspunzând la
ghicitori (Un prieten credincios, Fără frică, bătăios, Hoțul frică de el are, Când îi iese în cărare. -
CÂINELE, Lungi urechi, picioare lungi, Doar cu pușca îl ajungi! - IEPURELE, Cui îi place să se-
mbrace, În cojoc cu mii de ace? - ARICIUL, Cât e vara – cucurigu!, Cucurigu - când dă frigu! Cine-
i frate dumnealui? Cum îl cheamă? Poţi să-mi spui? - COCOȘUL, Miaună și se alintă, Cât este ziua
de lungă. -PISICA, etc.
Elementele de joc au cuprins închiderea şi deschiderea ochilor, vraja magică a somnului,
trezirea fluierului fermecat, ascunderea obiectelor, aplauzele, surpriza – cele două personaje Vântul
și Rază de Soare, bagheta magică, jucării animale muzicale, scurte versuri hazlii-ghicitori, săriturile
prin cercuri, deplasarea folosind onomatopee și paşi de vieţuitoare.
Strategia didactică folosită în cadrul jocului “Vântul Val-Vârtej strică tot, Rază de Soare
repară tot” a cumulat variate metode şi procedee didactice (explicaţia, povestirea, demonstrația,
exerciţiul, partenerul de sprijin, călătoria misterioasă, elemente de joc), material didactic (personaje
“Val-Vârtej” și “Rază de Soare”, măști, bagheta, fluier, jucării de pluş - vieţuitoare, traista cu
jetoane din carton, versuri-ghicitori, cercuri, panou, stimulente animale).
În concluzie, îmbinând elemente tradiționale și moderne, copiii au pătruns pe tărâmul științei
într-un mod atractiv, prin contactul direct cu realitatea, prin explorarea spațiului înconjurător apropiat,
au experimentat emoții pozitive în relațiile cu ceilalți copii.

Bibliografie:
1. Dulamă, M., 2002, Modele, strategii şi tehnici didactice activizante, Editura Clusium, Cluj-
Napoca;
187
2. Grama, F., 2009, Aplicaţii ale noului curriculum pentru învăţământul preşcolar. Ghid
pentru cadre didactice, Editura DPH, București;
3. Neagu, M., Beraru, G., 1995, Activităţi matematice în grădiniţă, Editura AS’S, Iaşi;
4. Oprea, C. – L., 2006, Strategii didactice interactive, EDP, Bucureşti;
5. Petrovici, C., 2014, Didactica activităților matematice în grădiniță, Editura Polirom,
Bucureşti;
6. Tataru, L., Glava, A., Chis, O., 2014, Piramida Cunoasterii - Repere metodice in aplicarea
curriculumului prescolar, Editura Diamant, Pitești;
7. www.didactic.ro

JOCUL DIDACTIC ȘI ROLUL ACESTUIA ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE

Prof. Vântu Oana Elena & Ed: Muha Elena


Grădinița cu Program Prelungit Nr.1, Iași

Jocul didactic - "un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominantă de joc
la cea de învățare" (Bache H., Mateias A., Popescu E., Serban F. - "Pedagogie preșcolară. Manual
pentru scolile normale", Edit. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1994)
Jocul didactic prezinta ca nota definitorie imbinarea armonioasa a elementului instructiv cu
elementul distractiv, asigurand o unitate deplina intre sarcina didactica si actiunea de joc.
Aceasta îmbinare a elementului instructiv-educativ cu cel distractiv face ca, pe parcursul
desfășurării sale, copiii sa trăiască stări afective complexe care declanșează, stimulează, intensifică
participarea la activitate, cresc eficiența acesteia si contribuie la dezvoltarea diferitelor componente
ale personalității celor antrenați in joc.
Jocul didactic, încadrandu-se în categoria jocurilor cu reguli, este definit prin obligativitatea
respectării regulilor care precizează căile ce trebuie urmate de copii în desfășurarea acțiunii ludice.
Propun un joc didactic pentru grupa mare:
Realizez captarea atenției și introducerea în activitate : Le voi spune copiilor două ghicitori
despre flori:“Floarea-i ca un clopoţel/E micuţ, dar voinicel/Scoate capul din zăpadă/Primăvara să o
vadă.”(Ghiocelul). “Clopoţei mititei,/Albi şi frumuşei/Pe o rămurică/Foarte subţirică/În rând
aşezaţi,/Foarte parfumaţi. (Lăcrimioarele).
Îi anunt pe copii că vom juca jocul “Loteria florilor”, prezentându-le obiectivele și scopul
jocului.

188
Desfășurarea activității: Zâna Florilor iese din căsuța sa și îi roagă pe copii să o ajute să
planteze flori în grădina sa.
Aceasta îi roagă să îndeplinească toate cerințele din plicuri, pentru a primi primul săculeț cu bulbi.
Prezentarea materialelor
Copiii vor fi împărțiți în două echipe ( echipa lalalelelor si echipa zambilelor). În fața grupei
este așezată macheta cu Zâna Florilor și grădina sa. Avem șapte coșuri și un buchet de flori de
primavară. Voi ruga un copil să vină în fața grupei, sa identifice ce flori se află în buchet.
Explicarea si demonstrarea regulilor jocului
-Ne vom împărți în două echipe (echpa lalelelelor si echipa zambilelor)
Prezint copiilor regulile jocului și precizez că fiecare echipă va avea de rezolvat o serie de
sarcini. Sarcinile sunt așezate în plicuri colorate. Dacă copilul numit din echipă va răspunde corect
sarcinii, echipa va primi un punct reprezentat printr-o bulină colorată. Echipa care câștigă cele mai
multe puncte va fi declarată câștigătoare.
Fixarea regulilor
Rog un copil să vină în față și să repete regulile jocului.
Joc de probă
Prima dată vom desfășura un joc de probă (un copil va extrage un plic ,iar eu voi citi sarcina-
Asază coșurile în ordine crescatoare).
Desfășurarea propriu-zisă a jocului
Vine pe rând câte un copil din fiecare echipă și extrage câte un plic, iar eu le voi citi sarcinile
de lucru.
Sarcinile sunt:
- Așază coșulețele în ordine descrescătoare;
- Așază coșurile cu flori în ordine crescătoare;
- Formează o mulțime de zambile, brânduse, narcise, ghiocei, lăcrămioare, lalele, viorele;
- Așază zambilele în primul coș;
- Așază lalelele în al doilea coș;
- Asază narcisele în al treilea coș;
- Așază lăcrămioarele în al ptrulea coș;
- Așază ghioceii în al cincilea coș;
- Așază brândușele în al șasalea coș;
- Așază viorelele în al saptelea coș;
- Ia 3 flori din al cincilea coș și așază-le în grădina Zânei Florilor;
- Ia 3 flori din al șaptălea coș și așază-le în grădina Zânei Florilor;
- Ia 2 flori din al doilea coș și așază-le în grădina Zânei;
189
- Ia 1 floare din primul coș și așaza-o în grădina Zânei;
- Care sunt vecinii lui 5? Care este vecinul mai mare al lui 5?
- Care sunt vecinii lui 2? Care este vecinul mai mare al lui 2?
- Ia 5 flori din al șaptelea coș și așază-le în grădina Zânei Florilor;
- Care sunt vecinii lui 3? Care este cel mai mare vecin al lui 3?
- Care sunt vecinii lui 6? Care este cel mai mic vecin al lui 6?
- Ia 6 flori din al patrulea coș și așază-le în grădina Zânei Florilor;
- Ia 4 flori din al șaselea coș și așaza-le în grădina Zânei.
Obţinerea performanţei: Complicarea jocului-La complicarea jocului voi deschide plicurile
colorate, în interiorul cărora se află următoarele sarcini:
- Ia 2 flori din primul coș și 3 flori din al cincilea coș și așază-le în coșul Zânei Florilor;
- Ia 5 flori din al treilea coș și 1 floare din din al șaptelea coș și așază-le în coșul Zânei Florilor;
- Ia 3 flori din al patrulea coș și 3 flori din al șaselea coș și așază-le în coșul Zânei Florilor;
- Ia 7 flori din al doilea coș și 1 floare din al cincilea coș și așază-le în coșul Zânei Florilor;
- Ia 2 flori din al treilea coș și 1 floare din al șaptalea coș și așază-le în coșul Zânei Florilor;
- Ia 4 flori din al treilea coș și 2 flori din al cincilea coș și așază-le în coșul Zânei Florilor;
Asigurarea retenției și a transferului: - Cum se numește jocul de astăzi? Ce flori am plantat în
grădina Zânei Florilor?
Încheierea activităţii: Vom număra punctele și voi anunța echipa câștigătoare. Voi face aprecieri
globale și individuale asupra activității.

Bibliografie:
http://www.scritub.com/gradinita/JOCUL-DIDACTIC-IN-PROCESUL-INS45174.php

190
JOCUL DIDACTIC MATEMATIC ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE

Prof. Apostol Maria Cristina & Prof. Lanyi Monica Delia

Jocul didactic este o formă de activitate accesibilă copilului, prin care se realizează o mare
parte din sarcinile instructiv-formative ale activităților obligatorii și a celor alese, într-o atmosferă
distractivă, antrenantă și motivantă.

PROIECT DIDACTIC
Grupa: Mijlocie
Activităţi pe domenii experenţiale (ADE) -Domeniul Ştiinţă (DŞ)
Subiectul: Floricele vesele
Mijloc de realizare: joc didactic
Sarcina didactică: Să grupeze obiectele dupa însușirea comuna (culoare) și să asocieze cantitatea
la număr și invers.
Regula jocului: Educatoarea numeşte un copil. Copilul asează floarea în vază respectând culoarea de
la vază. În complicarea jocului copiii vor avea de așezat în vază atâtea lalele cât arată cifra de pe vaza;
Elemente de joc: Mişcarea, aplauzele, surpriza, recompensele.
Obiective operaţionale: Să formeze grupe de obiecte după criteriul dat: culoare
Să numere conştient în limitele 1-3 ,
Să asocieze cantitatea la număr și invers.
Să verbalizeze corect acţiunea efectuată şi rezultatele obţinute.
Strategii didactice:
Metode şi procedee: explicaţia, demonstraţia, conversaţia euristică, exerciţiul, problematizarea,
jocul, întrecerea,
Mijloace de învăţământ: planşe vaze, jetoane cu flori de lalele, cu activităţi specifice acestui anotimp,
buline colorate, recompense
Desfășurarea activității:
1. Captarea atenţiei: Captarea atenţiei se realizează cu ajutorul unei prezentări Power Point cu flori
de primăvară pe care le vor întâlni pe jetoanele din cadrul jocului.
2. Comunicarea obiectivelor şi a temei activităţii: Se prezintă copiilor titlul călătoriei imaginare:
Primăvara a sosit. Vom grupa obiecte după culoare și vom asocia numărul la cantitate.
3. Reactualizarea cunoştinţelor dobândite anterior: Se realizează printr-o scurtă conversaţie
despre anotimpul primăvara:
- În ce anotimp suntem?
191
- Care sunt semnele primăverii?
- De ce se întorc păsările călătoare?
- Ce flori înfloresc în această perioadă?
4. Prezentarea conţinutului şi dirijarea învăţării prin abordarea integrată a conţinuturilor
Intuirea materialului :
Copiii observă că în coş sunt jetoane, imagini, o cariocă. Solicit un copil să observe ce este în coş :-
Ce vezi tu în coş? (planşe şi jetoane cu flori)- Cu aceste imagini ne vom juca noi astăzi. Explicarea
jocului : Se explică regulile jocului : Copiii asează florile în vază respectand culoarea de la vaza. Vor
veni pe rând în urma extragerii unei flori din coș și o vor așeza la culoarea potrivită în funcție de
culoarea ei. În complicarea jocului Copiii așează în vază atâtea lalele cât arată cifra de pe vază;
Executarea jocului de probă:
Este solicitat un copil să extragă o imagine, să o așeze în vaza corespunzatoare culorii de pe floare.
Pentru executarea acestei sarcini se vor antrena 2– 3 copii.
Executarea jocului propriu –zis
După ce copiii au înţeles regulile jocului se trece la executarea jocului propriu-zis. Răspunsurile
corecte ale copiilor vor fi recompensate cu aplauze. După acelaşi model se va continua jocul până la
epuizarea imaginilor şi în limita timpului disponibil.
Răspunsurile corecte sunt aplaudate. Se urmăreşte ca ei să răspundă în propoziţii.
Pe tot parcursul jocului sunt antrenaţi toţi copiii să răspundă. Ei vor fi încurajaţi să participe ca la o
competiţie, cei care oferă mai multe răspunsuri corecte vor fi recompensaţi.
5. Obţinerea performanţei şi asigurarea feed-back-ului.
• Complicarea jocului.
Copiii vor fi împărţiţi în două echipe: echipa trifoilor şi echipa narciselor.
- Sarcina: Copiii aseaza în vază atatea lalele cat arată cifra de pe vaza
6. Evaluarea si încheierea activităţii
Fiecare copil se poate autoevalua prin raportare la rezultatele obținute.
Se realizează aprecieri generale şi individuale cu privire la modul de participare al copiilor la
activitate şi se primesc recompense.

192
JOCUL-PRINCIPALA ACTIVITATE DE ÎNVĂȚARE A PREȘCOLARILOR

Prof. Apostu Alina-Iustina,


Grădinița cu Program Normal Cașin, jud. Bacău

Motto :
"Copilul râde, Înțelepciunea și iubirea e jocul! Tânărul cântă, Jocul și înțelepciunea mea-i iubirea!
Bătrânul tace. Iubirea și jocul meu e – nțelepciunea."
( Lucian Blaga – "Trei fete" )

Pornind de la acest motto, al binecunoscutului poet Lucian Blaga, înțelegem importanța


jocului la vârsta preșcolară și nu numai. Fiecare etapă a vieții are jocurile, importanța și farmecul ei.
Fiecare om descoperă încă din copilărie ce înseamnă a te juca. Jocul este ocupaţia preferată şi cea mai
intensă a copiilor.
Jocul stârnește interesul și curiozitatea preșcolarului, astfel încât o mare cantitate de
cunoștințe, sunt acumulate într-un timp redus și fără efort.
Prin joc, copilul învață cu plăcere, manifestă interes față de activitatea care se desfășoară, ne
dăruiește tot ce are el mai bun. Se dezvoltă spiritul de echipă și competiție, pune în valoare și
antrenează capacitățile creatoare ale preșcolarului.
Unul dintre mijloacele de învățământ folosit frecvent în procesul de educare a preșcolarilor,
este jocul didactic. Acesta și-a dovedit eficiența din ce în ce mai mult, în ultimul timp, deoarece
copilul învață cu plăcere și devine interest de activitățile desfășurate.
J. Chateau spunea despre copilărie că aceasta este ,,ucenicia necesară vârstei mature și nu
putem ignora din această perioadă jocul-acest impuls irezistibil prin care copilul își modelează el
însuși propria statuie."
Jocul, prieten nelipsit al copilului reprezintă pentru perioada preşcolară principala activitate,
fiind o formă de manifestare internaţională, fără bariere geografice şi religioase, o activitate care îi
reuneşte pe copii şi în acelaşi timp îi reprezintă.
În decursul jocului copilul acţionează asupra obiectelor din jur, cunoaşte realitatea, îşi
satisface nevoia de mişcare, dobândeşte încredere în forţele proprii, îşi îmbogăţeşte cunoştinţele.
Manifestându-şi dorinţa de a participa la viaţa şi activitatea celor din jur, copilul îşi asumă
rolul de adult, reproducând activitatea şi raporturile lui cu ceilalţi oameni. Jocul este în acest fel social
prin natura lui. Însuşi posibilitatea de a-şi imagina realitatea, de a o reflecta, reprezintă pentru copil
sensul jocului. Prin această activitate copilul îşi satisface nevoile prezente şi se pregăteşte de viitor.

193
Jocul este activitatea de bază în grădiniţă şi cuprinde toate ariile de activitate, realizând
procesul de învăţare într-un mod atractiv, antrenant şi uşor asimilabil de către copil.
Copilul se joacă de la intrarea în grădiniţă până la micul dejun, în timpul activităţilor didactice
de dimineaţă, apoi se joacă serios în cadrul activităţilor comune, apoi se distrează jucându-se în timpul
activităţilor complementare şi numai masa de prânz şi somnul opresc temporar această activitate, ea
urmând sa îşi reia cursul după trezirea copiilor şi până la plecarea lor acasă, unde bineînţeles, această
activitate continuă.
Unul din mijloacele folosite din ce în ce mai frecvent în cadrul procesului de instruire și
educare, și a cărui eficiență a fost dovedită printr-o serie de studii sau cercetări de specialitate
este jocul didactic. Jocul devine ,,didactic” atunci când, prin modul de formulare al sarcinii de
învățare, copilul este adus în situația de a-și utiliza energiile și potențialul psiho-fizic pentru a-și
optimiza parametrii comportamentali. Jocul didactic utilizat în contextul activităților școlare are
această particularitate esențială: el trebuie să îmbine armonios elementul instructiv-educativ și
exercițiul cu elementul distractiv. Învățând prin joc, copilul trebuie să se distreze în același timp.
Îmbinarea elementului distractiv cu cel instructiv duce la apariția unor stări emotive complexe, care
stimulează și intensifică procesele de dezvoltare psihică.
Jocul didactic este o formă de activitate, atractivă și accesibilă copilului, prin care se realizează
o bună parte din sarcinile instructiv-educative.

EXEMPLU DE UTILIZARE A MATERIALULUI DIDACTIC ÎN CONTEXT DIDACTIC:


Grădiniţa: Grădiniţa cu Program Normal Cașin
Grupa: mare
Educatoare: Apostu Alina-Iustina
Tema anuală: ,,Ce și cum vreau să fiu?”
Subtema: Mijloace de transport
Domeniul de activitate: Domeniul Știință
Categoria de activitate: Activitate matematică
Tema activităţii: Cursa mașinuțelor
Mijloc de realizare: joc didactic;
Tipul de activitate: consolidarea și verificarea cunoștințelor
Scopul: Consolidarea și verificarea cunoștințelor matematice privind numerația în intervalul 1-10.
Obiective operaţionale:
O1: să numere în ordine crescătoare și descrescătoare în intervalul 1-10;
O2: să raporteze corect cifra la cantitatea de elemente dintr-o mulțime;
O3: să stabilească ordinea corectă a unui obiect într-un șir numeric folosind numeralul ordinal;
194
O4: să compună și să descompună numere în concentrul 1-10;
O5: să stabilească vecinii numerelor.
Sarcina didactică : rezolvarea cerințelor găsite pe steguleț.
Reguli de joc:
1. Fiecare echipă este reprezentată de câte o mașinuță (mașinuța roz, mașinuța gri)
2. Echipele trebuie să treacă peste cinci obstacole sub forma unor sarcini ;
3. Dacă rezolvă corect sarcina pe care o descoperă pe steguleț, trec la următoarea încercare, dacă
nu, rămân pe loc până rezolvă sarcina.
4. Câștigă echipa care ajunge prima la garajul mașinuței.
Elemente de joc: traseu aplicativ, mașinuțe,stegulețe, sarcini de lucru, mânuirea materialelor,
surpriza, aplauze, recompense
Strategii didactice:
• metode şi procedee: conversaţia, explicaţia, exerciţiul, demonstraţia, , lucrul în echipă,
jocul, observația dirijată;
• mijloace de învăţământ: traseu aplicativ (carton), mașinuțe, sarcini de lucru, ; garaj pentru
mașinuțe.
• forme de organizare: frontal, pe echipe;
Resurse:
✓ temporale: 35 minute.

Secvențele activității didactice:


Moment organizatoric: Asigurarea condițiilor optime pentru desfăşurarea activităţii:-aerisirea sălii
de grupă;-aranjarea mobilierului
Captarea atenției o voi realiza cu ajutorul traseului aplicativ și cu ajutorul mașinuțelor.
- Ce sunt acestea? (Sunt două mașinuțe)
- Ce culoarea are prima? Dar a doua? (prima este roz, iar a doua este gri)
Copiii vor fi împărțiți în două echipe cu ajutorul ecusoanelor.
Anunțarea temei și a obiectivelor Se anunţă tema activităţii matematice:
- Astăzi, la activitatea matematică, ne vom juca cu cifrele de la 1 la 10 și vom juca un joculeț numit
,,Cursa mașinuțelor”, în care veți avea de trecut niște probe, pentru ca mașinuțele să ajungă în
siguranță în garajul lor.

195
Dirijarea învățării
a) Intuirea materialelor didactice: Voi prezenta copiilor jocul numit ,,Cursa Mașinuțelor”. Intuirea
materialelor o voi realiza prin prezentarea sarcinilor didactice. Fiecare echipă va trebui să răspundă
corect sarcinilor primite.
Aceștia vor trebui să numere crescător/descrescător în intervalul 1-10, vor trebui să aranjeze
mașinuțele în șir crescător/ descrescător în intervalul 1-10, vor spune a câta bărcuță lipsește și vor
așeza bărcuța(cifra) corespunzătoare la locul ei . Vor așeza în cutie tot atâtea bărcuțe cât le indică
cifra și vor spune care sunt vecinii numărului 5/6 , 8/9
b) Explicarea și demonstrarea jocului.
Voi explica copiilor regulile de joc pe care vor trebui să le respecte :
1. Fiecare echipă este reprezentată de câte o mașinuță (mașinuța roz, mașinuța gri)
2. Echipele trebuie să treacă peste cinci obstacole sub forma unor sarcini ;
3. Dacă rezolvă corect sarcina pe care o descoperă pe steguleț, trec la următoarea încercare, dacă nu,
rămân pe loc până rezolvă sarcina.
4. Câștigă echipa care ajunge prima la garajul mașinuței.
Voi numi câțiva copii care să mai repete încă odată regulile jocului.
De aseamenea vor fi prezentate și elementele de joc reprezentate de: traseu aplicativ (realizat
din carton), mașinuțe, sarcini de lucru, mânuirea materialelor, surpiza, aplauze, recompense.
c) Jocul de probă va fi realizat de un singur copil.
Voi oferi explicații suplimentare în cazul în care observ că regulile sau modul de desfășurare
nu au fost bine înțelese. Răspunsurile corecte vor ajuta fiecare echipă să treacă mai departe.
d) Jocul propriu-zis Va începe jocul echipa care răspunde corect la ghicitoarea:
,,U,u,u şi plec acum
Cu vagoane merg la drum;
Fug pe şine, stau în gară
Şi te duc întreaga ţară...’’(trenul)
Se va realiza jocul propriu-zis urmărind respectarea tuturor regulilor de joc enunțate mai sus.

Obținerea performanței complicarea jocului Pentru complicarea jocului voi invita o echipă
să așeze(împartă) în două coșulețe cinci bărcuțe , spunând în același timp numărul de bărcuțe aflate
în fiecare coșuleț. Cealaltă echipă va proceda la fel dar folosind nouă bărcuțe.

Încheierea activităţii
a) aprecierea activității copiilor

196
Se fac aprecieri de către educatoare asupra modului de desfăşurare a activităţii, modul în care s-au
comportat copiii.
b) fixarea temei
- Cum s-a numit jocul pe care l-am jucat noi astăzi? (Cursa mașinuțelor)
- Ce am avut de realizat în acest joc? (noi am avut de îndeplinit mai multe sarcini și să ducem
mașinuțle la destinație).

Bibliografie:
1. Bacus Anne "Jocuri pentru copii de la o zi la șase ani" , Ed. Teora;
2. Dr. Haim, G. Ginott, "Între părinte și copil", Ed. Humanitas;
3. Elinor Schulman Kolumbus "Didactica preșcolara", Ed. Integral București 1998;
4. Revista de pedagogie, "Copilul și jocul".

197
STIMULAREA CREATIVITĂȚII PRIN JOC LA PREȘCOLARI

Prof. Barbu Ana Maria


Grădinița P.P. ,,CASTELUL MAGIC”, Pitești, jud. Argeș

Stimularea creativităţii este un demers educaţional complex ce cuprinde simultan fenomene de


activare, antrenare, cultivare, şi dezvoltare a potenţialului creativ. În acest scop este necesară utilizarea
adecvată a diferitelor metode şi procedee specifice de stimulare şi antrenare a creativităţii individuale
şi de grup în toate momentele zilei şi în toate domeniile de activitate.
Pentru a pune în valoare potenţialul creativ al copiilor, educatoarea trebuie să folosească acele
metode active- asociative, care pun accentul pe libertatea de acţiune, în care copiii devin participanţi la
găsirea răspunsurilor, pot avea iniţiativă, pot pune întrebări, pot discuta şi pot propune soluţii. Acest
lucru se poate realiza aproape în fiecare tip de activitate, cu condiţia ca educatoarea să nu
obstrucţioneze, să nu pună bariere între ea şi copil („stai pe scaun”; „răspunzi când te întreb”; „ridică
mâna când vrei ceva” etc ) sau să elimine răspunsul, copilului, de multe ori fantezist, numai pentru că
ea are în minte un anumit răspuns şi insistă până îl obţine, celelalte fiind catalogate drept răspunsuri
greşite.
Realizarea obiectivelor instructiv-educative prin activitatea din grădiniţă, transformarea
procesului de cunoaştere dintr-un proces spontan într-unul de învăţare conştientă, impun folosirea unor
metode şi procedee de lucru adecvate situaţiilor de învăţare, stabilirea unor relaţii de comunicare între
copii şi educatoare.
La vârsta preşcolară jocurile de construcţie alcătuiesc o variantă importantă a jocurilor specifice
acestei vârste. Aflate în corelaţie cu toate variantele jocului accesibile copiilor, acestea contribuie la
îmbogăţirea cunoştinţelor, la perfecţionarea şi dezvoltarea deprinderilor motrice, la dezvoltarea
spiritului de observaţie, stimulează procesul căutării şi descoperirii, trezesc curiozitatea contribuind la
formarea: unei gândiri originale şi productive, a imaginaţiei creatoare, la dezvoltarea motivaţiilor, a
intereselor, la educarea în spiritul dragostei pentru muncă, la cultivarea gustului pentru frumos. În
jocurile sale de construcţii, copilul se sprijină pe observaţiile exterioare.
În jocurile de construcţie se întâlnesc cele mai fanteziste lucrări: nave spaţiale, roboţi, sateliţi,
case cu forme ciudate, oameni care pot face acţiuni imposibile în lumea reală (zboară, se topesc, se
volatilizează şi dispar, folosesc anumite substanţe sau energii pentru a-i „invia” pe cei „morţi” în
diferite bătălii etc.
În jocurile de creaţie copiii sunt, pe rând: mame, taţi, educatoare,doctori, vânzatori, poliţişti,
cosmonauţi, constructori, şoferi, mecanici, brutari, farmacişti, zidari, şefi, executanţi etc. Dacă la

198
început se joacă după regulile impuse de adult, mai târziu jocul și regulile acestuia se îmbogăţesc, devin
mai complexe; numărul participanţilor se măreşte sau se micşorează în funcţie de necesităţi; se creează
personaje noi, inedite, iar obiectele primesc alte funcţii.
Jocurile lor, în virtutea experienţei sociale de care dispun, sunt jocuri imitative, dar există o
nuanţă de creativitate şi în imitaţie. În jocurile sale, copilul are rol de adult, îmbrăcând categorii
diversificate (rol de educator, de părinte, de doctor etc).
O preocupare predominantă a educației moderne este cultivarea creativității la orice vârstă, în
funcție de aptitudini, de preocupări, de conținuturi și, nu în ultimul rând, de strategia specifică etapei la
care vrem să ne referim.
Iată o mtodă, considerată de către specialiști a fi cele mai reprezentative în domeniul stimulării
creativității:
Brainstroming-ul sau ,,furtună de creioane”; ,,efervescența creierului”; ,,evaluarea
amânată”; ,,asalt de idei”, este o metodă de stimulare a creativității ce constă în enunțarea spontană a
cât mai multe idei pentru soluționarea unei probleme într-o atmosferă lipsită de critică.
Obiectiv: Exersarea capacităților creatoare a copiilor în procesul didactic - la diferite
categorii de activități- care să conducă la formarea unor copii activi, capabili să se concentreze mai
mult, în grupuri creative.
Exemplu - Joc de construcție desfășurat cu un grup braistorming - 6 copii(2 fetițe- 4 băieți).
Obiectivul urmărit: Construirea unui parc de distracții pentru copii prin realizarea a cât mai multe
elemente care să conducă la stimularea creativității.
Activitatea desfășurată parcurge următoarele etape:
a) Etapa pregătitoare:
• Se stabilește tematica ce urmează a fi realizată în ziua următoare, în cadrul jocurilor și activităților
libere, creative ,, Parcul de distracții pentru copii,,
• Se fixează numărul minim de idei ce trebuie formulate pe unitate de timp- o construcție în 3 minute
care să nu semene cu cele ale colegilor vecini din stânga și din dreapta lor, dar care să devină elemente
de bază în lucrarea colectivă.
• Timpul total de lucru : 12 min.
• Se aranjază spațiul unde va lucra grupul brainstorming:
- măsuțele sunt grupate în formă de hexagon(pentru 6 membri) sau pătrat, careu deschis.
- un spațiu special pentru expunerea construcțiilor (pe o planșetă sau pe o masă)
- truse specifice jocurilor de construcție
- buline colorate pentru fiecare copil și etichete pentru fiecare lucrare plus 2 buline pentru evaluarea
ideilor emise.

199
• Se precizează regula: ,,Nu se critică construcțiile partenerilor!,,
b) Copiii construiesc, realizând sarcina de lucru dau frâu imaginației, produc un număr cât mai mare
de idei în mod spontan, respectând regulile apreciază cantitativ materialele utilizate, completează
construcția, prezintă rezultatul construcției. Se face sinteza parțială a construcțiilor după ce timpul de
lucru expiră. Educatoarea prezintă ideile emise de fiecare copil și etichetează construcțiile. Sunt însoțite
de bulinele care au fost date copiilor la începutul activității pentru personalizare.
Fiecare copil își recunoaște construcțiile după aspectul lor și după bulinele colorate pe care copilul le-
a atașat lucrărilor. Copiii sunt provocați printr-un exercițiu ,,Ce poți schimba (modifica)la construcția
ta? ,,Ei modifică construcția prin: amplificare, multiplicare, diminuare, așezare în stânga/dreapta,
aproape/departe, în cadrul construcției colective, eficientizează activitatea răspunzând prin acțiune,
schimbă înfățișarea parcului de distracții pentru copii prin procedeele imaginației.
c) Etapa trierii și selecționării ideilor-evaluarea. Macheta realizată rămâne mai multe zile în clasă
în scopul creștrii ideilor emise. Toate ideile sunt selectate de educatoare și copiii care au fost implicați
în actul creativ. Copiii au voie să-și exprime gândirea critică interzisă în celelalte etape. Trierea se face
ținând cont de indicatori ca: originalitate, valorificarea pozitivă a ideii, apartenența la temă, posibilitatea
de a fi transpusă în realitate.
Beneficii în folosirea acestei medodei.
- Stimulează creativitatea în grup, spiritul competitiv.
- Creează multe idei noi și originale, permite reacții în lanț.
- Are efecte psihologice remarcabile: reduce fustrarea, sporește încrederea în sine, crește spiritul de
inițiativă, stimulează participarea actuvă, spiritul competitiv.
- Dezvoltă un climat pozitiv de lucru.
- Oferă posibilitatea manifestării libere, spontane, crește productivitatea creativității individuale.
- Dezvoltă abilități pentru munca în grup, stimulează competențele.
Rețineți !
Educatoarea nu are voie să emită idei, să comenteze. Ea intervine când nu se respectă regulile. Se
acceptă toate soluțiile, dar se preiau doar cele valoroase. Eliminați factorii care blochează manifestarea
creativă a preșcolarilor!
Bibliografie:
1. Breben S. , Gongea E. (2010), Metode interactive de grup, Editura Arves, Bucureşti;
2. Dincă, M., Dănescu, E. (2009), Teste de creativitate, Editura Paideia, Bucureşti;
3. Ezechil, L. şi Păişi Lăzărescu, M. (2001), Stimularea creativităţii la vârsta preşcolară Editura
Paralela 45, Piteşti;
4. Landau, E, Bucureşti Ed.V&I Integral (1979), Laborator preşcolar, Editura Paralela 45, Piteşti.

200
O LUME PENTRU DINO

Prof. Bosînceanu Gabriela


Școala Gimnazială Rîșca/G.P.N.Buda

Jocurile - exercitiu sunt acele activităţi care îmbina armonios învăţarea cu jocul, care creează un
climat destins, favorabil învăţării, transformând comunicarea dintre educatoare şi copii într-un proces
afectiv-emoţional, motivant, creativ şi activ.
Avantaje ale folosirii jocurilor-exerciţiu:
✓ educatoarea reuşeşte să transmită /să verifice/să consolideze cunoştinţe, să exerseze procesele
cognitive într-o atmosferă relaxantă, atractivă;
✓ elementele distractive stimulează interesul, curiozitatea şi atenţia copiilor;
✓ asigură largi posibilităţi de activism intelectual: stimularea operaţiilor gândirii, exersarea
capacităţilor de simbolizare, de abstractizare, capacităţi ce nu se pot forma decât prin exerciţiu;
✓ stimulează şi modelează viaţa afectivă a copiilor, permit socializarea şi interrelaţionarea mai
rapidă, stimulează cooperarea şi comunicarea;
✓ copiii sunt deprinşi să respecte reguli, să asimileze modele de exprimare, de comportamente
sociale;
✓ creează o ambianţă de comunicare, de interacţiune informaţională extrem de stimulativă;
✓ fiecare joc-exerciţiu este susceptibil la mai multe variante. Astfel copiii sunt atraşi, stimulaţi să
imagineze jocuri similare, să stabilească ei înşişi reguli, să participe intens şi activ;
✓ au un accentuat caracter interdisciplinar, permiţând educatoarei să exploreze aproape toate
categoriile de activităţi şi să realizeze cele mai diverse obiective;
✓ pot fi folosite în orice moment al zilei sau al unei activităţi comune sau ca activităţi de sine-
stătătoare;
✓ sensibilizează copilul faţă de cuvinte şi folosirea lor într-un mod plăcut, dezvoltând în timp aşa
numitul „ simţ al limbii”;
✓ cultivă ordinea în gândire şi logica în exprimare, favorizează acumularea experienţelor verbale
şi a capacităţilor de verbalizare;
✓ permit identificarea tulburărilor de limbaj şi ajută la corectarea sau ameliorarea unora dintre ele;
✓ au o importantă contribuţie la dezvoltarea auzului fonematic.

Educatoare: prof. BOSÎNCEANU GABRIELA


Unitatea de învățământ: GPN BUDA- ȘC. GIMN. RÎȘCA

201
Nivelul/Grupa: combinată
Tema de studiu: “Cum este, a fost și va fi aici pe Pământ?”
Tema săptămânii: ”O lume dispărută”
Tema activității integrate: ” O lume pentru Dino”
Categorii de activități de învățare:

ALA I -”O lume pentru Dino”


Bibliotecă : „Dino și lumea lui” – reconstituirea întregului- puzzle;
Joc de rol: ”De-a paleontologul ”- joc de rol;
Construcții: ”Refacem cuiburile dinozaurilor”.
ADE-DȘ - ”Lumea lui Dino”- joc exercițiu;
Tipologia: : Consolidare de cunoștințe și deprinderi.
SCOP: Consolidarea și sistematizarea cunoștințelor copiilor despre lumea dispărută a dinozaurilor,
exersând priceperi și deprinderi de muncă și joc în diverse contexte de învățare.
Obiective operaţionale:
Să recunoască dinozaurii, indicând denumirea și felul acestora;
Să își asume un rol, transpunând în joc experiența anterioară;
Să denumească hrana specific fiecărui tip de dinosaur;
Să sorteze imagini, indicând cuiburile de dinozaur;
Să identifice sunetele specifice dinozaurilor;
Să identifice greșelile din imagini, corectându-le;
Să aprecieze corectitudinea unor enunțuri date;
Să construiască din material din natură cuiburi pentru dinozauri;
Să utilizeze raționamente logice pentru a reconstitui întregul.
Strategii didactice:
a) metode şi procedee: jocul, conversaţia, povestirea, explicaţia, demonstraţia, exerciţiul,
brainstormingul, trierea aserțiunilor.
b) resurse materiale: covoraș povestitor, imagini, jetoane, mulaje, siluete, baloane, farfurii de
unică folosință, măști, laptop, CD, panouri, palete roșii și verzi, pietre, nisip, mulaje, truse de
paleontolog, paie, plasă.
c) forme de organizare: pe grupuri, frontal,individual;
d) elemente de joc: surpriza, recitativele-numărători, recompensele;
e) regula de joc: Pornind pe drumul către lumea lui Dino, copiii descoperă pe traseu niște pietre.
Sub aceste pietre există sarcini pe care trebuie să le rezolve. Pentru a numi copilul care să răspundă,

202
educatoarea folosește un recitativ- numărătoare. Copilul indicat întoarce piatra, educatoarea citește
sarcina, iar preșcolarul o rezolvă. Răspunsurile corecte sunt apreciate cu aplauze și, dacă a răspuns
corect, copilul ia jetonul pe care este scrisă sarcina și îl așează pe un panou. La final, din aceste jetoane,
se va reconstiui o imagine utilă copiilor în drumul lor către lumea lui Dino.

Scenariul activității
Copiii intră în grupă intonând ”Cântecul lui Dino”. Salută musafirii din grupă, apoi se așează pe
scăunele, în semicerc. Educatoarea le captează atenția, arătându-le un covoraș povestitor, cu ajutorul
căruia le spune o poveste despre un dinozaur care s-a rătăcit pe Pământ și care, deşi era un dinozaur
bun și generos, era trist. Odată captată atenția copiilor, educatoarea îi conduce într-un tărâm al
curiozității, în care intrați, vor descoperi lumea dinozaurilor și îl vor ajuta pe Dino să-și facă o lume a
lui, în care să nu mai fie singur. Pentru aceasta, copiii trec prin niște încercări și trebuie să urmeze un
traseu cu pietre frumoase, colorate, dar care le pune la încercare capacitatea de a răspunde la întrebări
privind lumea dinozaurilor.
Copiii vor juca un joc, îndrumați de educatoare. Pentru a desemna copiii care răspund la sarcini,
educatoaea va spune un recitativ- numărătoare. Copilul care a fost indicat, întoarce piatra din cale și ia
jetonul pe care este scrisă sarcina. Educatoarea citește sarcina, iar preșcolarul, folosindu-se de
materialele puse la dispoziție, o rezolvă. Dacă a răspuns corect, este recompensat cu aplauze și are voie
să folosească jetonul pe care este scrisă sarcina pentru a reconstitui o imagine care să-l conducă spre
lumea lui Dino. Jocul se repetă până ce toate sarcinile au fost rezolvate. (anexă) Rezolvând sarcinile
corect, copiii reconstituie o imagine care reprezintă denumirea unui unui parc cu dinozauri.
Educatoarea le propune copiilor să caute acest parc și urmează în continuare, un drum indicat de lăbi
de dinozaur. Ajunși în curtea grădiniței, copiii găsesc parcul și intră, dar constată că acest parc este
cam stricat. Atunci sunt îndemnați să se joace împreună și să-i facă lui Dino o bucurie, făcând parcul
frumos. Se împart la centrele de lucru în funcție de ecusonul pe care îl au în piept. Astfel, ei vor lucra
la trei centre: la centrul ”Bibliotecă” vor avea la dispoziție pietre pictate pe care le vor aduna din parc
și le vor ordona, astfel încât să reconstituie un întreg, alcătuind o imagine cu dinozauri și aspect din
mediul acestora de viață. La centrul ”Construcții” vor reface cuiburile de dinozauri, folosind material
din natură precum paie, crengi. La centrul ”Joc de rol” vor avea la dispoziție nispi, truse de paleontologi,
mulaje, vor descoperi schelete de dinozauri, siluete
Cu toate lucrările realizate pe centre, copiii vor reorganiza parcul astfel încât să fie cât mai
frumos și mai primitor pentru prietenul lor Dino, ca acesta să aibă un loc al lui și să nu mai fie singur
printre animalele celelalte.
Bucuros de așa surpriză, Dino îi răsplătește pe copii cu surprize dulci.

203
Se apreciază răspurile copiilor, implicarea lor în activitate, modul cum au cooperat pentru a găsi
soluțiile potrivite în joc.
ANEXE
Recitativul- Numărătoare
În lumea lui Dino/ Astăzi am sosit. Este joacă mare/ Printre pietre colorate/ Și pe-această piatră
scrie/ Hai, răspunde, măi bădie!
Sarcinile de joc
1. Selectează imaginile cu vieţuitoare care se înmulţesc prin ouă!
2. Denumește vieţuitoarele şi recunoaşte dinozaurii.
3. Alege jetoanele care reprezintă hrana specific fiecărui tip de dinosaur și așează-le în farfuria
corespunzătoare.
4. Sortează jetoanele și potrivește fiecare viețuitoare la cuibul său.
5. Recunoaște și indică sunetul specific dinozaurilor.
6. Identifică greșelile din imagini și denumește-le! Așază alături jetonul în care reprezentarea este
corectă.
7. Ridică paleta, arătând culoarea corespunzătoare propoziție

Bibliografie:
1. M.E.C.T. - “Curriculum pentru învăţământul preşcolar”, aprobat O.M. Nr. 5233 din 01.09.2008,
Bucureşti, 2009;
2. M.E.C.T. - “Revista învăţământului preşcolar”, 1-2, 2010;
3. XXX - “Aplicarea noului curriculum pentru educaţia timpurie – o provocare”, Ed. Diana, 2009;
4. Culea, Laurenția, Seșovici, Angela, Grama, Filofteia, 2008. Activitatea integrată în grădiniță, Ed.
Did. Publishing House, București;
5. Ezechil, Liliana, Lăzărescu, Păişi, Mihaela, 2002.Laborator preşcolar, Ghid metodic, V&Integral,
Bucureşti.

204
DE LA JOC LA ÎNVĂŢARE PRIN COOPERARE

Prof. Botiş Mărioara


Grădiniţa cu Program Normal nr. 37, Baia Mare, jud. Maramureș

“Omul nu este întreg decât atunci când se joacă”, afirma Fr.Schiller.

Pornind de la această afirmaţie vreau să subliniez importanţa folosirii jocului ca strategie ludică
în învăţământul preşcolar.
Jocul implică un ansamblu de acţiuni şi procese psihice care trezesc copilului buna dispoziţie,
creând atmosfera favorabilă unei desfaşurări a activităţii. Având dulcea iluzie că se joacă, copilul
participă activ la propria lui formare, achiziţionând cunoştinţe, formându-şi atitudini şi comportamente.
Jocul, activitate cu caracter dominant la această vârstă,conduce la cele mai importante
modificări în psihicul copilului. Funcţia principală a sa este aceea de a permite individului să-şi
realizeze eul, să-şi manifeste personalitatea, să urmeze pentru moment linia interesului său major. În
joc are loc dezvoltarea tuturor laturilor personalitaţii: a capacităţilor intelectuale, a calităţilor morale, a
creativităţii. Prin joc toate aceste însuşiri se modelează în unitatea şi interacţiunea lor.
Prin joc copilul învaţă cu plăcere, devine interesat de activitatea ce se desfaşoară, cei timizi
devin cu timpul mai volubili, mai activi, mai curajoşi, şi capătă mai multă încedere în capacităţile lor,
mai multă siguranţă şi rapiditate în răspunsuri.
Munca în grupuri stă la baza activităţilor didactice. Aceste activităţi urmăresc să dezvolte la
copii un simţ al identităţii şi preţuirii de sine, cooperarea, respectul şi integrarea în comunitatea
copiilor.
Modalităţile de lucru şi metodele aplicate cer moduri diferite de dispunere a mobilierului şi
organizarea copiilor în formaţii de lucru de diferite mărimi. Se ţine cont de nivelul de dezvoltare al
fiecărui copil prin metodologia didactică utilizată care vizează abordarea individualizată a copiilor
grupei.
Trebuie să înţelegem dinamismul învăţării şi să dezvoltăm metode care vin în întâmpinarea
acestui dinamism.
,,Când mediul de învăţare în care copiii petrec majoritatea timpului este organizat în aşa fel
încât încurajează interacţiunea copil-copil, când cooperarea dintre copii este preţuită iar copiii au
libertatea de a-si urmări propriile idei, copiii devin mai dornici să-şi asume riscuri şi să muncească în
aşa fel încât să fie capabili de a răspunde la provocările intelectuale curente.’’(Brooks )
Când abordăm învăţarea prin cooperare trebuie să ţinem seama de multiple cerinţe:

205
- constituirea grupurilor eterogene ;
- desfăşurarea activităţii din punct de vedere metodic;
- monitorizarea grupurilor de către educator (urmăreşte activitatea, intervine la nevoie,
îmbogăţeşte sarcinile, evaluează învăţarea);
- responsabilitatea personală şi de grup;
- climatul grupei.
Această metodă reprezintă utilizarea, ca metodă instrucţională a grupului mic de copii, astfel
încât aceştia să poată lucra împreună, urmând ca fiecare membru al grupului să-şi îmbunătăţească
performanţele proprii şi să contribuie la creşterea performanţelor celorlalţi membrii ai grupului.
Învăţarea prin cooperare are loc atunci când copiii lucrează împreună, pentru a rezolva una şi
aceeaşi problemă, pentru a explora o temă nouă sau a creea idei noi, combinaţii noi, sau chiar inovaţii
autentice. Învăţarea prin cooperare se poate aplica cu succes mai ales la temele de recapitulare,
sistematizare, consolidare, fixare, formare de abilităţi intelectuale şi practice.
Joc ,,Alege cum îţi spun!’’
Grupa : mijlocie
Durata :15- 20 minute
Competențe specifice : Consolidarea deprinderii de a alcătui grupe de obiecte după criteriul lungimii și
al grosimii.Folosirea corectă a limbajului matematic.
Obiective operaționale :
- să separe obiectele după criteriul lungimii;
- să separe obiectele dupa criteriul groasimi;
- să așeze obiectele lungi și groase în poziția indicată;
- să folosească un limbaj matematic adecvat.
Materiale necesare : legume de diferite dimensiuni, bețișoare, creioane, ecusoane cu feţe zâmbitoare,
fișe de lucru.
Desfășurarea jocului :
Preșcolarii vor intui mai întâi materialul prezentat de educatoare, după care îl vor grupa după cerințele
date. Copiii vor fi împărţiţi în două echipe, vor forma mulțimi de elemente după criteriul dat şi le vor
aşeza în poziţia indicată.
De exemplu ,, Așezați pe masă legumele groase’’
,, Alegeți bețișoarele lungi și groase și puneți-le în cutie’’
Echipele care vor rezolva corect sarcinile de lucru vor primi câte un ecuson.Va fi declarată câştigătoare
echipa care acumulează cele mai multe ecusoane.

206
Variantă: După ce obiectele au fost grupate după criteriul lungimii și al grosimii, educatoarea va cere
copiilor să închidă ochii și va ascunde una dintre grupele formate. Preșcolarii vor ghici grupa care este
ascunsă.
În final preșcolarii vor rezolva o fișă a cărei sarcină va fi să formeze grupe după criteriul lungimii
și al grosimii și să coloreze grupa ce are cele mai groase obiecte.
Evaluare: orală şi scrisă( prin rezolvarea itemilor din fișa de lucru)

Bibliografie:
1. Barbu, H.; Popescu, E.; Şerban, F. (1994): Activităţi de joc şi recreativ-distractive, Bucureşti,
E.D.P.
2. Dima, Silvia (1997): Copilăria –fundament al personalităţii, editată de Revista Învăţământul
preşcolar
3. Dragu, Anca; Sorin Cristea (2003): Psihologie şi pedagogie şcolară, Constanţa, Ovidius University
Press
4. Vrăşmaş, Traian (2004): Şcoala şi educaţia pentru toţi, Bucureşti, Editura Miniped
5. www.didactic.ro

PREŞCOLARUL ŞI JOCUL DIDACTIC

Profesor: Brăileanu Dorin


Liceul Teoretic Special IRIS, Timișoara

Copilăria este cea mai frumoasă perioada din viaţa fiecăruia, reprezentând vârsta inocenţei şi a
candorii. Jocul și joaca sunt elemente caracteristice copilăriei, ele îi dau farmec, reprezentând o
modalitate prin care copii pot descoperi lumea înconjuratoare şi totodată minunatele lucruri pe care
copilaria le poate oferi. Aceste elemente se află într-o legătură foarte stânsă: prin joc, copii descoperă
lumea, iar adulții se întorc la perioada copilariei, redescoperind acea vârstă a inocenţei.
Copiii, majoritatea timpului lor liber și nu numai, îl petrec jucându-se. Jocul reprezintă pentru
copii o modalitate de a-și exprima proprile capacități. Prin joc, copilul capată informații despre lumea
în care trăiește, intra în contact cu oamenii şi cu obiectele din mediul înconjurător şi învaţă să se
orienteze în spaţiu şi timp. Putem spune că jocul este «munca copilului».
În timpul jocului, copilul vine în contact cu alți copii, astfel că jocul are un caracter social.

207
Jocurile sociale sunt esențiale pentru copiii, întrucât le ofera sanșa de a se juca cu alți copii și nu numai.
În aceste jocuri sunt necesare minim două persoane care se joacă și comentează situațiile de joc (loto,
domino, table, cuburi, cărți de joc etc.). În perioada de preșcolar se desfașoară mai ales în grup,
asigurându-se astfel socializarea. Este cunoscut rolul jocului în formarea, dezvoltarea şi restructurarea
întregii activităţi psihice a copilului preşcolar, el fiind numit „forma de bază a activităţii prin care se
formează şi se dezvoltă personalitatea copilului. Jocul este o adevărată „şcoală a vieţii pentru copil.”
Jocul didactic, ca metodă de predare-învăţare, dozat cu pricepere în ansamblul strategiei
educaţionale, asigură un caracter atrăgător, dinamism, varietate, bună dispoziţie activităţii de învăţare,
restabileşte echilibrul psihofizic, furnizează motivaţia secundară, nu mai puţin stimulatoare, fortifică
energiile fizice şi intelectuale ale copiilor/elevilor.
Dacă la început copiii reflectă în jocuri situaţii concrete, foarte clare, cu timpul ei se ridică de
la reprezentări la noţiuni pe bază de generalizări. Odată cu dezvoltarea gândirii pe baza comunicării,
mai ales în jocul colectiv, copilul îşi dezvoltă vorbirea. Denumind elementele de joc, împărţindu-şi
rolurile, interpretându-le, copiii sunt puşi în situaţia de a-şi alege cu grijă cuvintele, de a imita vorbirea
adulţilor, de a folosi cuvinte şi expresii adecvate.
În cadrul jocurilor cu subiecte din poveşti, preşcolarii îşi exersează vorbirea, îşi însuşesc
expresii literare, folosindu-le în dialogurile şi replicile cerute de situaţie. În joc copiii se corectează
uneori în ceea ce priveşte exprimarea, creează îmbinări lexicale, îşi dezvoltă gândirea şi îşi îmbogăţesc
mijloacele de exprimare. Jocul stimulează imaginaţia şi contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor
preşcolarilor. Ei trebuie să găsească răspuns la numeroasele probleme: cum să construiască, care este
materialul cel mai indicat, ce obiecte ar putea folosi în joc, cum să transforme un scaun în maşină, etc.
Urmărind cu atenţie copilul în timpul jocului, educatoarea constată lacunele din experienţa
individuală şi poate lua măsurile cele mai potrivite pentru a completa golurile semnalate. Orientându-
şi astfel preocupările, ea îmbogăţeşte cunoştinţele copiilor, le formează capacitatea de a opera cu,
cunoştinţele pe deplin asimilate, de a se folosi de ele în toate împrejurările, atât în activitatea de joc, cât
şi în activitatea de învăţare.
Prin conţinutul, forma şi funcţionalitatea pe care o are, jocul nu poate fi confundat cu nici o altă
formă de activitate educativă şi nici nu este în măsură să suplinească pe vreuna din ele. Practica a
dovedit că jocurile, în nenumăratele lor variante, pot fi folosite în scopul educării cu succes a copiilor
de vârstă preşcolară.
Trezirea interesului pentru joc, pentru tema lui, crearea unei dispoziţii emoţionale, înţelegerea
de către copii a sarcinii didactice şi a regulilor jocului sunt obiective ce pot fi realizate prin diverse
modalităţi. În raport cu vârsta şi nivelul de dezvoltare al copiilor, cu emotivitatea şi interesele lor,

208
folosirea elementelor de joc (aşezarea şi surpriza, ghicirea, mişcarea, întrecerea) şi indicaţiile verbale
devin o modalitate permanentă pentru realizarea acestor obiective.
Desfăşurarea jocului didactic are în vedere prezentarea şi familiarizarea copiilor cu jocul
didactic, antrenarea lor la o participare cât mai vie şi eficientă, de fapt jocul se însuşeşte pe măsură ce
este jucat.
Cerinţele şi metodica desfăşurării unui joc didactic sunt:
a) introducerea în activitate;
b) prezentarea şi intuirea materialului;
c) anunţarea temei activităţii;
d) explicarea şi demonstrarea jocului;
e) executarea jocului didactic de către copii;
f) complicarea jocului didactic;
g) încheierea jocului didactic.
Indiferent de grupa la care se desfăşoară jocul didactic, educatoarea trebuie să insiste asupra
descrierii acţiunilor jocului în succesiunea lor firească, indicării felului în care se întrebuinţează
materialul didactic, să precizeze sarcinile ce revin copiilor în timpul jocului, să formuleze clar regulile
jocului. Toate acestea trebuie făcute precis şi concis, evitându-se excesul de verbalizare, educatoarea
întrebuinţând un limbaj simplu, însoţit de gesturi şi mimică adecvată. Educatoarea este obligată, ori de
câte ori constată abateri de la jocul didactic, să ceară copiilor să repete acţiunile respective şi să le
îndeplinească corect. Numai respectând toate aceste precizări, jocul îşi atinge scopul şi obiectivele
propuse. În timpul jocului, educatoarea va fi un mediator în ceea ce priveşte stabilirea relaţiilor
corespunzătoare între partenerii de joc, având în vedere creşterea treptată a ritmului de joc, evitarea
pauzelor, a timpilor morţi, a intervenţiilor inerţiale pentru a ridica pulsul jocului.
În ,,Psihologie’’, profesorii Al. Roşca şi A.Chircev definesc limbajul drept,,o formă de
activitate specific umană, în scopul comunicării‘‘.
Dezvoltarea limbajului este o sarcină de bază a educaţiei intelectuale, pe baza lui dezvoltându-
se gândirea. Dezvoltarea şi îmbogăţirea limbajului constituie o preocupare permanentă a cadrelor
didactice, educatoare mai ales, dar şi învăţători, întrucât el constituie principala cale de comunicare cu
cei din jur şi de cunoaştere a realităţii. La vârsta preşcolară, jocul este activitatea de bază şi prin
intermediul lui se formează şi se dezvoltă, alături de celelalte procese, limbajul copiilor.
Sub aspect lexical, educarea limbajului presupune următoarele obiective prioritare:
➢ îmbogăţirea vocabularului copiilor, pe baza experienţei imediate, cu cuvinte care denumesc
obiecte, fenomene, fiinţe observate, cunoscute, diferite aspecte, însuşiri caracteristice, acţiuni, poziţii
spaţiale, relaţii, unele trăiri afective;

209
➢ activizarea vocabularului;înţelegerea semnificaţiei corecte a cuvintelor, a indicaţiilor şi
cerinţelor verbale, a explicaţiilor şi a întrebărilor educatoarei, ale adulţilor;
➢ îmbogăţirea şi activizarea vocabularului prin însuţirea de sinonime, antonime, paronime,
omonime.
Îmbogăţirea vocabularului copiilor de vârstă preşcolară se realizează treptat, concomitent cu
învăţarea sensului cuvintelor şi cu folosirea lor în vorbire, constituind deopotrivă un obiectiv general
al întregii activităţi insructiv-educative desfăşurată în grădiniţă.
Pentru realizarea cu succes a activităţii de educare a limbajului la copilul aflat la grădiniţă, dar
mai ales a celor din grupa mare, a fost necesară, mai întâi, o bună cunoaştere a posibilităţilor sale şi a
nivelului atins în dezvoltarea vorbirii până în acel moment. În urma aplicării probelor am constatat că
sunt copii cu fond lexical sărac, ceea ce duce la o exprimare greoaie. De aceea, mi-am propus ca prin
jocul didactic şi prin exerciţiile de stimulare a creativităţii verbale, să aduc copiii la un nivel de
dezvoltare optimă a exprimării verbale în vederea debutului şcolar, să contribui la îmbogăţirea
vocabularului, la înţelegerea semnificaţiei cuvintelor, structurii gramaticale orale, corecte, dezvoltării
vorbirii reproductive şi a dialogului.
În cele ce urmează, voi exemplifica modalităţi de dezvoltare a limbajului copiilor din grupa
mare, prin intermediul jocului didactic.
În grădiniţă, copiii preşcolari sunt familiarizaţi cu noţiunile de cuvânt, silabă, sunet, cu
propoziţia simplă, apoi cu cea dezvoltată. Astfel, ei află că totul în jurul nostru poate fi denumit prin
cuvinte care îmbinate între ele conduc la situaţii de comunicare a unor idei. Astfel realizăm vorbirea.
Pentru ca preşcolarii să înţeleagă ce înseamnă familia de cuvinte am realizat jocul didactic ,,Şi eu am o
familie” sau ,,Fraţii şi surorile mele”.
Cunoscând noţiunea de cuvânt, preşcolarii trebuie să înţeleagă sensul pe care-l poartă acesta. Ei
vor fi familiarizaţi cu noţiunile de sinonime, omonime, antonime, paronime. Pentru a-i deprinde pe
copii cu ,,familia de cuvinte” (sinonime, antonime, omonime, paronime) şi pentru deprinderea acestora
cu formularea cuvintelor noi prin derivare cu ajutorul sufixelor şi prefixelor, la grupa mare, în cadrul
proiectului tematic ,,Toamna’’, în săptămâna cu tema ,,Legume de toamnă”, după activităţile de
observare, lectură după imagini, memorizarea unor poezii adecvate, am antrenat copiii în jocul didactic
,,Caută rudele cuvântului”.
Jocul l-am desfăşurat astfel: copiii aşezaţi pe covor, în mijloc multe jetoane cu imagini
reprezentând tema dată. Fiecare copil trebuie să aleagă câte un jeton şi să-l explice. Apoi, la solicitarea
mea, copiii au ales imagini înrudite ca temă (Legume de toamnă: ardei, vinete, varză, morcovi, etc),
dar şi ca rostire a cuvântului ilustrat (grădina, grădinar, grădiniţa), şi-au dat mâinile într-un cerc
simbolizând familia de cuvinte, rostind următoarele versuri ,,Familia-i mare, /Familia-i mică,/ In

210
familie să ne unim,/ Rudele să le găsim.” Pentru înţelegerea noţiunii de antonime am folosim jocul
,,Găseşte imaginea opusă’’ în care copiii au sarcina de a recunoaşte şi descrie imagini care reprezintă
stări, trăiri opuse : copil care se spală/copil murdar; copil care aruncă ghiozdanul/ copil care merge cu
geanta în spate; copil care plânge/copil care râde, etc.
În cadrul jocului «Găseşte imaginea opusă» copiii au avut sarcina de a recunoaşte şi descrie
imagini care reprezintă stări, trăiri opuse (antonime).
În jocuri precum: ,,Ce mai poate denumi acest cuvânt’’, ,,Unde se află ?’’, ,,Când şi cum’’,,
Jocul contrariilor’’, ,,Hai să împachetăm’’, ,,Foloseşte cuvântul potrivit’’, copiii au căutat şi găsit
antonime.
Jocul didactic ,,Dacă nu-i aşa” are ca obiectiv însuşirea de către copii a noţiunii de omonime.
Prin intermediul jocului didactic ,,Televizorul” copiii au înţeles noţiunea de cuvinte paronime. Pe
ecranul televizorului apare o imagine cu o vază, o barză, un morar şi un strat de mărar. După ce au
intuit imaginile le vom spune nişte versuri care să includă şi cuvintele de mai sus, explicându-le copiilor
că schimbând un sunet, vor descoperi un nou cuvânt.
În jocul ,,Să formăm cuvinte noi’’ copiii au avut ca sarcină formarea de cuvinte noi prin
schimbarea primei litere a cuvântului dat : car, rar, sar, etc. Copiii trebuie să explice înţelesul fiecărui
cuvânt, să numească fonemul care schimbă sensul cuvântului şi, facultativ, să formuleze propoziţii cu
cuvintele nou create. Jocul didactic ,,Scara cuvintelor‘‘ a pus copiii în situaţia de a recunoaşte imagini,
să le denumească, să formuleze o propoziţie despre ele şi să aşeze imaginile în ordine, în funcţie de
numărul de litere care compun denumirea obiectului respectiv. Unii copii au formulat propoziţii, alţii
au spus câte cuvinte are propoziţia, alţii au despărţit cuvintele în silabe.
Alţi copii au precizat care cuvânt din propoziţie are un anumit număr de litere precizat de
educatoare. În acest fel, copiii şi-au îmbogăţit vocabularul activ şi pasiv pe baza experienţei personale
şi a relaţiilor cu ceilalţi, au putut utiliza un limbaj oral corect din punct de vedere gramatical, s-au
familiarizat cu componenţa grafică şi sonoră a cuvintelor.
Prin jocurile :,,Cum este ?’’, ,,Care culoare îţi place’’, ,,Completează ce lipseşte’’, am realizat
îmbogăţirea şi nuanţarea vocabularului, sporindu-se numărul cuvintelor-însuşiri folosite de preşcolari,
prin descrierea de către aceştia a ilustraţiilor, ajungând chiar la povestirea lor.
Jocul ,,Completează ce lipseşte’’ l-am folosit pentru verificarea cunoştintelor copiilor despre
adjective, să-i fac să înţeleagă foarte bine legătura dintre substantiv (care denumeşte obiectul) şi
adjectiv (care denumeşte însuşirea obiectului) şi astfel să realizeze relaţia logică dintre obiect şi
însuşirile sale.
Având în vedere faptul că nu peste mult timp copiii grupei mari intră într-un nou ciclu de
invăţare - ciclul primar, am diversificat gama de jocuri, introducând în cadrul acestora jocurile-

211
exerciţiu, pentru stimularea exprimării verbale, pentru despărţirea propoziţiilor în cuvinte, a cuvintelor
în silabe şi a silabelor în sunete. Aceste jocuri-exerciţii trebuie orientate pe coordonate sigure, care să
vizeze cultivarea valenţelor exprimării directe, spontane, naturale.
Înţelegerea noţiunii de sunet am realizat-o prin perceperea auditivă, iar litera prin perceperea
vizuală, cunoscând faptul că la clasa I, corectitudinea cititului şi scrisului depinde în mare măsură de
nivelul la care se realizează pronunţia, iar aceasta depinde de calitatea auzului fonematic. Tocmai în
scopul dezvoltării auzului fonematic, putem introduce numeroase jocuri didactice cu conţinut adecvat
legat de obiectivele prioritare stabilite.
Alte exemple de jocuri didactice (şi exerciţii) utilizate şi care au vizat aceste cerinţe au fost :
,,Jocul sunetelor’’, ,,Fii atent’’, ,,Să facem cuvinte”, ,,Acum spune tu !’’, ,,Lanţurile sunetelor’’, ,,Câte
silabe are cuvântul’’, ,,Cu ce sunet începe cuvântul ?’’, ,,Cine ştie să spună mai multe cuvinte care
încep cu sunetul...‘‘, ,,Cine spune mai multe cuvinte care se termină cu sunetul...‘‘,,Carnavalul
sunetelor’’.
O deosebită importanţă în dezvoltarea comunicării o au şi jocurile didactice literare, cum ar fi:
,,Hai să ne imaginăm”, ,,Călătorie în lumea poveştilor”, ,,Să născocim o poveste’’, etc. care, pe lângă
faptul că au drept scop cunoaşterea şi recunoaşterea unor personaje din povestiri, ele au menirea să
stimuleze observaţia, să favorizeze asociaţii de idei, să contribuie la găsirea unor metode practice de a
combina faptele de viaţă, etc.
Un copil va fi apt pentru şcolaritate atunci când va putea să-şi exprime corect gândurile,
intenţiile şi trăirile emoţionale şi, mai ales, poate să verbalizeze adecvat, ceea ce vrea să comunice cu
altul, deci este capabil să stăpânească limbajul ca instrument de informare, de comunicare şi de
exprimare.

Bibliografie:
1. Avram, Săftica; Mihu, Ecaterina; Său, Zonica, 2004 Jocul dicactic pentru preşcolari. Ghid
metodic, Editura Terra, Focşani;
2. Chiscop, Liviu, 2000, Didactica educaţiei limbajului în învăţământul preşcolar. Ghid metodic –
Editura ,,Grigore Tăbăcaru‘‘, Bacău;
3. Dima, Silvia, 1997, Copilăria- fundament al personalităţii. Cunoaştere - Exploatare – Educare,
Editată de Revista Invăţământul preşcolar, Bucureşti;
4. Tomşa, Gheorghe, (coordonator), 2005, Psihopedagogie preşcolară şi şcolară, Ed. Coresi.

212
DE LA JOC LA ÎNVĂȚARE ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE

Prof. Caloian Felicia


Școala Gimnazială ,,Ștefan Luchian” Moinești

„Copilăria este ucenicia necesară vârstei mature, iar prin joc copilul îşi modelează propria sa
statuie” (J. Chateau, 1967)
Jocul este un proces interdisciplinar, el încurajează toate tipurile de inteligenţă, conform teoriei
inteligenţelor multiple a lui H. Gardner (1983): lingvistică, muzicală, logico-matematică, spaţială,
corporal-chinestezică, personală şi socială.
Prin joc, copiii:
învaţă elemente de vocabular nou numind obiectele în timpul jocului, caracteristicile acestora,
relaţiile dintre ele, utilizând structuri gramaticale, dezvoltându-şi abilitatea de a susţine o conversaţie;
exprimă dorinţe, negociază, împărtăşesc idei, experienţe, imită aspecte din viaţa cotidiană,
învaţă muzica prin intermediul jocurilor cu text şi cânt, jocurilor cu acompaniament instrumental; „
îşi formează deprinderi matematice, construiesc, numără cuburi, obiecte, le compară, le
sortează, le aşează în spaţiu„ ;
îşi dezvoltă abilităţi spaţiale prin arte (desen, pictură, modelaj) ;
prin jocurile de corespondenţă vizuală şi pe baza realizării de semne vizuale- aleargă, se caţără,
aruncă şi prind mingea sau alte obiecte, sar coarda dezvoltându-şi abilităţile de tip corporal-kinestezic;
conştientizează propriile sentimente, gânduri;
rezolvă situaţii problematice, găseşte soluţii pentru probleme reale; „
dobândeşte abilităţi sociale îndeplinind diferite roluri sociale, învaţă să vadă lumea din
perspectiva altor persoane, folosesc limbajul adecvat negocierii şi rezolvării de probleme, colaboarează
şi acceptă propuneri, idei etc.
În jocul cu rol ,,De-a familia”, copilul interpretează rolurile părinţilor şi ale celorlalţi membri ai
familiei aşa cum i-a cunoscut, au relaţionat cu el; utilizează expresiile acestora, imită atitudinile faţă de
el şi faţă de mediul apropiat. Un copil care provine dintr-o familie uniparentală va interpreta rolul tatălui
pe care nici nu-l cunoaşte aşa cum şi-ar dori să fie, să existe în viaţa lui. Jocul evoluează concomitent
cu primele reprezentări ce permit copilului să opereze pe plan mental cu experienţa pe care o dobândeşte
în fiecare zi. Copilul intră în contact cu alţi copii şi adulţi din afara cercului familial, cunoaşte aspecte
legate de înfăţişare, obiceiuri, au loc socializarea, incluziunea, acceptarea.

213
Jocurile: ,,Cine sunt eu?” sau “Spune-mi ce ştii despre mine” au rol de cunoaştere şi
autocunoaştere. Jocul cu rol „De-a cofetarii”, desfășurat în cadrul proiectului ,,Fructe de toamnă”, oferă
posibilitatea copiilor de a observa însuşiri caracteristice fructelor de toamnă (formă, mărime, culoare).

Joc logico-matematic „Aşează-mă la căsuţa mea !”


Scop: Sistematizarea cunoştinţelor copiilor cu privire la gruparea pieselor trusei după forma lor .
Regulile jocului: Separarea pieselor trusei după formă şi aranjarea acestora în căsuţa potrivită .
Forma de desfăşurare: joc-exerciţiu.
Materiale necesare: trusa de piese geometrice, cretă pentru delimitarea căsuţelor.
Demonstrarea jocului : Pentru desfăşurarea jocului, copiii sunt aşezaţi în careu; pe sol sunt trasate cu
cretă căsuţe de aceeaşi culoare, însă de forme diferite (un triunghi, un pătrat şi un cerc), sugerând astfel
aşezarea pieselor de aceeaşi formă; în continuare se vor schimba piesele între ele, în diferite căsuţe, în
timp ce copiii sunt rugați să închidă ochii. Se solicită copiilor, să observe modificarea făcută şi să
reconstituie situaţia iniţială. Apoi, prin rotaţie copiii trec pe la fiecare căsuţă şi fac diferite construcţii
cu piesele, observând că ele diferă prin formă, mărime şi culoare.
Variante de joc desfăşurate: Activitatea continuă prin fixarea câtorva date cu ajutorul număratului:
„ – Câte discuri roşii şi mari sunt ?”
„ - Câte căsuţe s-au format ?”
„ – A câta căsuţă este căsuţa triunghiurilor ?”
„ - Dar a pătratelor?”….etc
Modalitate de evaluare: Completarea fişei de lucru.

FIŞĂ DE LUCRU
„Aşază-mă la căsuţa mea!”
Colorează toate figurile geometrice care au aceeaşi formă cu cele colorate !

214
Bibliografie:
1. Gongea, E. , Breban, S. , Ruiu, G. , Activităţi bazate pe inteligenţe multiple, Editura Reprograph,
Craiova, 2002; „
2. Preda, Viorica, Educaţia pentru ştiinţǎ în grădiniţa, Editura Compania, Bucureşti, 2000.

JOCUL DIDACTIC-FORMĂ DE ACTIVITATE ÎN ACTIVITĂȚILE DE


EDUCARE A LIMBAJULUI

Prof. Ciobanu Petronela


Grădinița P.N. Sat. Albești/Jud.Vaslui

La nivel preșcolar jocul didactic ocupă un loc deosebit în dezvoltarea vorbirii copiilor,
antrenându-i în stimularea și exersarea vorbirii, în direcția dorită de profesor. Prin joc copilul
achiziționază cel mai ușor limbajul. Jocul este limbajul copiilor . Studiile recente pun accentul pe
introducerea jocului în procesul de învățare. Prin joc copilul achiziționează mai ușor cunoștințele își
dezvoltă abilitățile și fac toate astea într-o manieră care lor le este familiară într-o manieră în care ei se

215
simt în siguranță. În comparație cu celelalte forme de organizare a activității în grădiniță jocul didactic
este eficient în activitățile de educate a limbajului, deoarece implică toți copiii participanți la activitatea
respectivă, plasează copilul în centrul activității ceea ce îl face pe acesta să depună un efort de gândire
și de exprimare. Jocul este instrumentul cel mai la îndemână pentru fiecare profesor, care printr-o
observare atentă obține informații valoroase ce pot fi utilizate în organizarea ulterioară a demersului
instruciv-educativ.
Jocul este modalitatea prin care se exersează o mulțime de abilități de care copilul are nevoie
mai târziu în viață, prin care se dezvoltă cele mai importante procese psihice ale fiecărui copil. Așa
cum arată Andrei Cosmovici (Cosmovici,Andrei;Crețu, Carmen&Cozma, Teodor, 1995, p. 97),
corelația dintre joc și învățare este condiționată de nivelul general de dezvoltare psihică a copiilor. Prin
joc preșcolarul învață să relaționeze mai ușor cu ceilalți, să comunice, să gândească, să interacționeze,
să descopere pas cu pas ceea ce îl înconjoară și să își exprime sentimentele. Jocul oferă cadrul necesar
dezvoltării operațiilor gândirii libere (prin comunicare, dialog liber), formarea deprinderilor de
exprimare ordonată a ideilor, însușirea treptată a structurii gramaticale, a limbii materne, menționează
în studiile sale (Stan F. , 2013).
Activitățile de educare a limbajului valorifică jocul didactic corespunzător unităților științifice
de conținut, contribuind la realizarea atât a laturii instructive cât și cea formative într-un mod cât mai
plăcut. Fiecărui profesor îi este la îndemână alegerea unui joc didactic corespunzător unității științifice
de conținut.
Pentru ca preșcolarii să nu întâmpine dificultăți în însușirea noțiunilor privitoare la
componentele comunicării orale și/sau scrise se organizează jocuri didactice de comunicare ce
contribuie la formarea deprinderilor de a formula corect o întrebare dar și de a da răspunsuri adecvate
situației de comunicare. Sunt antrenați mai ales copiii care au probleme în folosirea corectă a
cunoștințelor însușite prin jocuri care le solicită experiența de viață, dialoguri care le oferă șansa de a
folosi limba ca mijloc de comunicare prin care să-și dezvolte vocabularul, să-l activizeze treptat și să
le ridice nivelul calitativ al comunicării verbale. Preșcolarii se transpun în diferite roluri în cadrul
jocurilor didactice de comunicare:„Jocul politeții”, „Micii jurnaliști”, „Știrea zilei”, „Răspunde la
întrebare!”, „Știu răspunsul!”, „Care este întrebarea?”, „Ce am vrut să spun?”, „Ghici cu cine
vorbesc?”.
În activitățile de educare a limbajului în care este abordat jocul didactic ca metodă de predare-
învățare-evaluare, în vederea îndeplinirii obiectivelor propuse, se impune respectarea regulilor prin
precizări corecte, clare, precise, politicoase și binevoitoare atât în cazul informației cerute dar și în
cazul informației oferite. De exemplu:„Jocul politeții” :

216
Scopul:Verificarea și consolidarea deprinderilor de comportare în magazin; Educarea
corectitudinii, a cinstei în modul de a plăti și de a respecta rândul.
Sarcina didactică: Să folosească corect formulele de politețe de la intrarea până la plecarea din
magazin.
Regulile jocului: copiii vin la magazin în grupe de câte 2-3 după cum li se indică; copiilor care nu
salută, nu cer în mod politicos jucăria, nu stau la rând și nu plătesc, nu li se eliberează marfa solicitată;
Material didactic:jucării diferite, păpuși, mingi, etc.
Formule de adresare:„Fiți amabil”, „Arătați-mi”, „Spuneți-mi vă rog”, „Puteți să-mi arătați”, „Vă rog
am nevoie de...”, „Aș vrea să știu...”.
Este de preferat ca jocul să fie reluat în fiecare zi pe parcursul unei săptămâni în diferite
momente ale zilei cu complicarea acestuia(cererea să fie reformulată în funcție de persoana căreia i se
adresează: unui prieten, unui coleg, unui membru al familiei, unui adult necunoscut).
Copilul de vârstă preșcolară pe măsură ce acumulează o experiență verbală reușește să își
însușească limba și tehnica vorbirii înregistrând o dezvoltare intensă sub toate aspectele: fonetic,
lexical, semantic și gramatical. Având în vedere aceste aspecte am organizat cu preșcolari jocuri
didactice lingvistice ținând cont de trăsăturile vorbirii, specifice vărstei cu nuanțe diferite de la copil la
copil, de la o etapă la alta. Particularitățile limbajului preșcolarilor țin de aspecte ale aparatului
fonomotor, ale analizatorului verbomotor, analizatorului auditiv și de particularitățile gândirii.
Capacitatea preșcolarului de articulare a sunetelor este restrânsă, aparatul verbomotor fiind în plină
formare, așa se explică utilitatea jocurilor fonetice/fonologice care contribuie la dezvoltarea auzului
fonematic. Preșcolarii recunosc diferite animale după sunetele pe care acestea le emit și au o plăcere să
le imite. Repetându-le ajung la pronunțarea corectă a sunetelor, ce intră în componeneța onomatopeelor.
Imitarea nu decurge atât de simplu și nu poate fi perfectă la aceasă vârstă. Jocurile imitative contribuie
la consolidarea deprinderii de a pronunța corect sunetele și grupurile de sunete mai dificile ce se
regăsesc în structura cuvintelor.
Jocul didactic asigură o participare activă și atractivă a preșcolarilor fiind cel mai eficient mijloc
de îmbogățire și activizare a vocabularului, de manifestare a creativității copiilor de vârstă preșcolară,
deoarece prin joc copilul este stimulat să își exerseze vorbirea în direcția dorită de profesor în cadrul
jocului, fără ca acesta să conștientizeze de trecerea de la jocul liber la învățare. Profesorul creează în
activitățile de educare a limbajului tot mai multe situații de învățare ce au ca sarcina prioritară cultivarea
exprimării și îmbogățirea vocabularului copiilor preșcolari. Prin toate activitățile desfășurate în
grădiniță se urmărește cultivarea limbajului copiilor însă jocul didactic este cel mai la îndemână mijloc
de educare a limbajului în vederea școlarizării.

217
Pentru o bună activizare a vorbirii copiilor se desfășoară jocuri didactice care vizează cu
precădere înfluențarea înțelegerii sensului cuvintelor noi însușite în toate activitățile de educare a
limbajului desfășurate la grupă în diverse momente ale demersului didactic. În cadrul temei „Singurel
mă îngrijesc”, pentru îmbogățirea vocabularului copiilor cu obiecte de igienă am jucat jocul „Numește-
mă”. În cadrul acestui joc copiii aveau ca sarcină recunoașterea și denumirea corectă a obiectelor de
igienă (îmbrăcăminte, încălțăminte,) prezentate în stare naturală după care le-am cerut să denumească
obiectele de igienă prezentate imagistic.
Un alt joc îndrăgit de copii pe care l-am organizat în cadrul temei „O poveste pentru fiecare”
este jocul „La bibliotecă” prin care am urmărit îmbogățirea vocabularului copiilor cu noțiuni despre
valorile morale. Copilul care interpreta rolul de bibliotecar, trebuia să precizeze mesajul poveștii
solicitată de copilul care împrumuta cartea:
„Fata babei și fata moșneagului”,„Faptele bune sunt răsplătite” sau „Bine faci, bine găsești!”;
„Capra cu trei iezi”-”Fii cu băgare de seamă!” sau „Ai grijă!”,„Fii cuminte!”,„Fii ascultător!”
„Ursul păcălit de vulpe”-„Să fii sincer!”,Să nu fii viclean!”.
Alte exemple de jocuri didactice specifice dezvoltării limbajului adaptate pentru grădiniță:
Joc didactic:„Să ne organizăm”
Scopul:Consolidarea despărțirii cuvintelor în silabe
Material didactic: jetoane, plicuri numerotate cu cifre de la 1 la 4;
Grupa se împarte în 4 echipe: Fiecare echipă primește jetoane cu imagini reprezentând diferite obiecte.
Jetoanele vor fi repartizate în plicul numerotat corespunzător numărului de silabe. Pe rând fiecare
echipă va trimite câte un reprezentant care va așeza la panoul unde se află piramida cuvintelor și va
așeza jetoanele în dreptul cifrei care indică numărul de silabe. Câștigă echipa care a repartizat corect
jetoanele în plicuri. Echipa care a greșit are șansa să repare greșeala despărțind în silabe un cuvânt
propus de un copil de la altă echipă.
Jocul didactic„Bingo”
Scopul:Consolidarea vocabularului legat de o anumită temă
Copiii primesc o foaie împărțită în nouă pătrate(3x3). În primul pătrat de pe orizontală se află o imagine
reprezentând (măr, nor, pisică). Copiii primesc imagini ce aparțin familiilor de cuvinte de pe foaia
primită. Ei trebui să continuie șirul cu imagini care aparțin familiei de cuvinte corespunzătoare(ex.:nor,
soare, lună,măr, pară, strugure, pisică, câine, oaie).
Jocul se poate utiliza și într-o activitate de memorizare unde se vor completa pătratele cu elemente care
apar în poezie sau într-o activitate de povestire în secvența de încheiere unde se vor completa cu
imagini ale personajelor din poveste. De menționat că se va strecura și câte o imagine care face parte

218
din altă familie de cuvinte sau element care nu se întâlnește în poezia respectivă sau personaj care nu
face parte din povestea respectivă. Fiecare copil când termină de completat strigă „Bingo”.
Un joc didactic asemănător este jocul „Străinul”. Educatoarea afișează la panou imagini reprezentând
cuvinte aparținând aceleași familii lexicale printre care strecoara o imagine din altă familie de cuvinte.
Copilul care descoperă primul este câștigător. Jocul se poate utiliza și pentru descoperirea sunetului
inițial al cuvintelor.
Jocul didactic „Cuvinte ghicitoare”
Scopul: Consolidarea vocabularului copiilor legat de o anumită temă, asociații lexicale.
Copiii primesc jetoane reprezentând imaginea cuvintelor noi dintr-un text pe care l-au audiat.
Educatoarea rostește cuvântul așa cum apare în text, iar copiii vor trebui să arate jetonul cu imaginea
corespunzătoare. Ex.: „Primăvara” de Vasile Alecsandri-memorizare, în secvența de încheiere a
activității educatoarea spune ,,câmp înverzit”, iar copiii arată jetonul pe care este desenat loc acoperit
de verdeață, educatoare rostește „sturz” iar copii arată imaginea cu pasărea cu penaj gălbui, educatoare
rostește „dumbrăvioară”, iar copii arată imaginea unui loc cu flori și copaci. Jocul se poate desfășura și
fără imagini. Educatoare solicită copiilor să ghicească cum se numește locul cu flori și
copaci(dumbrăvioară) . Ei trebuie să răspundă cu cuvintele din textul literar audiat. Copiii își pot adresa
unii altora întrebări ghicitoare.

Bibliografie:
1. Chira, Emiliana; Tătaru, Lolica. (2015). Știu, pot, reușesc să corectez vorbirea. Pitești: Diamant.
2. Dumitrana, M. (1999). Educarea limbajului în învățământul preșcolar (volumulI) Comunicarea
orală. București: Compania.
3. Hobjilă, A. (2008). Elemente de didactică a activităților de educare a limbajului. Iași, Institutul
European.
4. Siek-Piskozub, T. (1997). Jocuri și activități distractive în învățarea limbilor străine. Polirom.
5. Stan, F. (2013). Jocul didactic Jocurile exercițiu și rolul lor în dezvoltarea limbajului copiilor
preșcolari. Bacău: Rovimed Publishers.

219
JOCUL DIDACTIC ŞI EXERCIŢIILE PENTRU DEZVOLTAREA
LIMBAJULUI LA PREŞCOLARI

Prof. Goagã Silvia Loredana


Şcoala Gimnazialã “Barbu Ionescu” Urzicuţa, Judeţul Dolj

“Toată viaţa sa, omul poate achiziţiona cuvinte, să-şi îmbogăţească lexical, cât priveşte structurile
fundamentale ale vorbirii, dacă ele nu sunt stabilite şi fixate înainte de 6 – 7 ani, nu vor putea fi
niciodată însuşite sau, în orice caz niciodate temeinice.”
Lingvist A. Martinet

Jocul didactic este o formă de activitate atractivă şi accesibilă copilului, prin care se realizează
o bună parte din sarcinile instructive – educativ în instutiţiile preşcolare şi şcolare. Astfel, jocul didactic
reprezintă forma de activitate de bază pentru întreaga educaţie deci şi pentru dezvoltarea limbajului la
preşcolari şi şcolari.
Prin joc, copilul pune în acţiune toate posibilităţile sale, traduce în fapt potenţele sale
intelectuale, morale, affective şi raţionale, le dezvoltă, le îmbină.
Fiecare joc didactic trebuie să îmbine armonios elemental distractive cu cel constructive şi
exerciţiul. Îmbinarea în jocul didactic a elementului distractive cu cel instructive duce la apariţia unor
stări emotive complexe care stimulează şi intensifică procesele de reflectare directă şi nemijlocită a
realităţii şi de fixare a cunoştinţelor. În condiţiile jocului didactic, copiii sunt puşi în situaţia de a
efectua operaţiuni intelectuale complexe.
Ei compară şi scot în evidenţă asemănările şi deosebirile dintre obiecte, analizează, sintetizează
şi fac generalizări, clasificări simple ţinând seama de elementele specifice şi constante ale obiectelor.
În condiţiile jocului didactic copiii învaţă dă raţioneze, să judece, îşi perfecţionează, dezvoltă limbajul,
memoria, atenţia şi spiritual de observaţie.
Jocurile didactice mai contribuie la apariţia şi formarea sentimentelor intelectuale, stimulează
curiozitatea de a cunoaşte şi plăcerea de a rezolva diferite probleme puse în joc. Totodată ele cultivă
obişnuinţa muncii intelectuale şi a muncii independente pregătind copilul pentru învăţătură.
Jocul didactic îl deprinde pe copil cu respectarea regulilor cu inhibarea dorinţelor şi a tendinţelor
contrare acestora. Spre deosebire de celelalte jocuri, jocul didactic prin conţinutul său, contribuie direct
la sarcinile educaţiei intelectuale.
Elementele structurale ale jocului didactic de dezvoltare a vorbirii sunt aceleaşi ca la celelalte
tipuri de activităţi (matematică, cunoaşterea mediului). Ele determină elementele structurale ale

220
acestora în raport cu alte jocuri. Acestea sunt: - conţinut şi sarcina didactică, regulile jocului, acţiunile
de joc.
Toate aceste elemente se află într-o strânsă legătură. Neglijarea uneia din aceste elemente
structurale ale jocului dăuneză bunei sale desfăşurări.
Conţinutul jocului didactic reflect totalitatea cunoştinţelor şi deprinderilor cu care copiii
operează în cadrul jocului. În majoritatea jocurilor didactice, aceste cunoştinţe se presupune a fi însuşite
(în grade diferite) menirea jocului fiind de a la fixa, lărgii sau sintetiza. Sunt însă şi unele jocuri care
favorizează achiziţionarea unor noi cunoştinţe (în special cele ce se referă la cunoştinţe privind culorile,
relaţiile dimensionale şi de orientare în spaţiu şi timp), după cum altele au rolul de a verifica ori de a
determina gradul de operaţionalitate al cunoştinţelor dobândite anterior.
Sarcina didactică – reprezintă problema centrală pe care copiii o au de rezolvat şi în jurul căreia
gravitează celelalte elemente. Sarcina didactică indică în general ce au de făcut copiii pe planul acţiunii
obiectuale şi mintale, esenţa acestuia fiind declanşarea unei operaţii intelectuale: descriere,
reconstituire, comparaţie, ghicire, etc. Prin sarcinile didactice ale jocului didactic învăţătorul are
posibilitatea să conducă în mod active dezvoltarea copilului, să dirijeze activitatea minţii lui, să-i
disciplineze şi să-i conducă gândirea spre rezolvarea unor anumite probleme.
Regulile jocului – concretizează sarcina didactică precizând cum poate să fie rezolvată
problema intelectuală, care sunt căile de utilizare pentru organizarea în concordanţă cu acestea.
Ele constituie elemental organizatoric principal cuprinzând cerinţele care dirijează activitatea
copiilor. Varietatea regulilor unui joc este determinată de funcţiile pe care acestea la îndeplinesc,
respective: indicarea acţiunii de joc, a succesiunii acestora, reglementarea repartizării rolurilor şi
relaţiilor dintre copiii, modul în care se rezolvă sarcina didactică, stimularea, înhibarea anumitor
manifestări comportamentale.
Cu cât regulile sunt însuşite mai bine, cu atât jocul devine mai interesante şi sarcinile sunt mai
uşor realizabile. Pe de altă parte, repetarea prea deasă a jocului cu aceleaşi reguli, face să scadă interesul
copilului pentru el şi micşorează caracterul instructive.
Pentru buna desfăşurare a jocurilor didatice este nevoie de o complicare treptată a sarcinilor, iar
în cazul repetării unei sarcini didactice este nevoie de introducerea în joc a unor reguli noi şi diferite.
Acţiunea de joc – este tocmai latura care face ca rezolvarea sarcinii didactice să fie plăcută şi atractivă
pentru copii. Aceasta cuprinde momente de: ghicire, aşteptare, surpriză, mişcare, întrecere.
Străns unite între ele cele patru laturi ale jocului didactic, care conferă acestei activităţi o
particularitate specifică, ceea ce o deosebeşte de celelalte forme de activitate (de jocurile de creaţie sau
de activităţile frontale). Jocul didactic se încheie cu un anumit rezultat. El nu arată gradul în care copilul

221
şi-a format priceperea de a găsi răspunsul potrivit, de a face descrieri, reconstituiri, comparaţii de a da
răspunsuri verbale prompte.

Bibliografie:
▪ Bucureşti, 2000 „Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii”, Editura V&I
integral;
▪ Mihaela Paisi Lazarescu, Liliana Ezechil, Bucuresti, 2015. “Laborator prescolar”- ghid
metodologic, Editura V& I Integral,

JOCUL TERAPEUTIC ÎN DEZVOLTAREA


EMOȚIONALĂ A COPIILOR

Prof. Murgu Diana Mihaela și prof. Gornicioiu Monica


Grădinița P. P. Nr. 16, Iași

Jocul este un mediu terapeutic ce permite procesarea și învățarea socio-emoțională cu mai puțină
rezistență și anxietate, și cu mai mult amuzament și exercițiu. Acesta permite copiilor să
interacționeze cu emoțiile și să răspundă la ele într-un mediu sigur, în care emoțiile sunt resimțite ca
fiind mai puțin puternice și mai gestionabile, și, în care, se pot încerca noi modalități de răspuns. Cu
alte cuvinte, jocul reprezintă un mijloc efectiv de a răspunde nevoilor psihice și de sănătate ale
copiilor și este vădit acceptat ca o metodă de intervenție valoroasă și corespunzătoare în privința
dezvoltării
Jocul reprezintă pentru copii mijlocul prin care aceștia pot exprima sentimente, explora
relații, descrie experiențe sau mărturisi dorințe; astfel copiii se cunosc și se acceptă pe sine, dar și
pe cei din jur.
Pentru copii, joaca face parte din mediul natural. Jocul este folosit atât ca metodă instructiv-
educativă în vederea învățării și asimilării unor informații într-un cadru formal (grădiniță), cât și ca
procedeu therapeutic de depistare a anumitor suferințe și de comunicare a acestora.
O problemă comună în rândul copiilor mici, mai ales al celor cu dizabilități de dezvoltare și
al copiilor mai mari cu reacții agresive, este identificarea corectă și răspunsul adecvat la semnele
socio-emoționale venite din partea celorlalți.

222
Totodată, jocul therapeutic, este o intervenție susținută empiric și utilizată cu scopul de a se
adresa numeroaselor probleme de dezvoltare, cu care se confruntă în copilărie. Prin intermediul
limbajului natural, copiii comunică sentimente, gânduri și experiențe. Școala oferă un mediu ideal
pentru jocul terapeutic în foarte multe feluri posibile, cu toate acestea, există o multitudine de
provocări în a implementa acest joc ca metoda preventivă în mediul școlar.
Scopul principal al jocului terapeutic este de a ajuta un copil pentru a face față unor traume
emoționale sau fizice.
Exemple de jocuri terapeutice:
• Știu să desenez
Scopul: Autocunoașterea, conștientizarea și exprimarea sentimentelor și a trăirilor;
Descrierea jocului: Copilului i se pun la dispoziție coli de hârtie de mărimi diferite și creioane
colorate. I se spune “Poți folosi foaia și culorile care îți plac cel mai mult, pentru a te desena pe tine.
Poți să faci un tablou pe care după aceea îl punem pe perete în camera ta.”
După finalizarea desenului, copilul e rugat să povestească ce a desenat, de ce a desenat anumite
elemente și ce simt personajele pe care le-a desenat, mai ales, ce simte el în raport cu celelalte
personaje prezente în desen (în cazul în care apar mai multe personaje în desen). Dacă desenul
respectă cerințele, adică e prezent doar copilul, insistăm pe întrebări referitoare la ce face/de ce face
copilul un anumit lucru sau ce simte el.
I se cere copilului să vorbească despre “el ca personaj din desen” și nu despre “el ca persoană”.
Dacă apar și alte personaje, îl rugăm să ne explice ce rol are fiecare: cine e, ce face.

• Mașina de spălat
Scopul: Stimularea comunicării între participanți, crearea unui mediu favorabil ascultării active și a
exprimării sentimentelor.
Descrierea jocului: Se formează două șiruri de copii, față în față. Un voluntar/cel care rămâne fără
pereche trece printre cele două șiruri („mașina de spalat”). Când ajunge în dreptul primei perechi
din șir se oprește și așteaptă să fie „spălat”: fiecare participant la joc îi pune mâna pe umăr și îi spune
o caracteristică, o calitate personală sau o vorba bună. Cel „spălat” mulțumește și trece mai departe.
Atenție: se va insista de la început pe caracterul pozitiv al comunicării !Neaparat trebuie să treacă
prin „mașina de spălat” copiii triști, timizi, negativiști, pentru a le ridica moralul, pentru a le dezvolta
încrederea în sine sau pentru a-i determina să gândească pozitiv.

• Nimerește emoția
Scopul: Stimularea copiilor pe direcția unor exprimări emoționale deschise.

223
Descrierea jocului: Într-un coș sunt puse câteva mingi și bâte din spumă. Copiii trebuie să lovească
sau să prindă aceste mingi. Sunt disponibile mingi în trei culori, iar culorile sunt asociate cu emoțiile
de bază: mingea roșie este cea “fierbinte” sau sentimentul de furie; mingea galbenă cea “însorită”
sau sentimentul de fericire; iar cea albastră cea “întristată” sau sentimentul de tristețe.
Când mingea este aruncată dacă cel aflat “la serviciu” o lovește el poate să aleagă să treacă la
următoarea aruncare sau să povestească un moment în care a simțit emoția corespunzătoare culorii
acelei mingi. Când o minge aruncată este ratată regula este ca sentimentul să fie verbalizat oricum.
Copilul poate face schimb de rol cu cel ce aruncă mingea și poate fi pus să treacă “la serviciu”, este
foarte util dacă acesta exprimă sentimente în concordanță cu problemele copilului.”Mă simt trist
când niciunul dintre prietenii mei nu petrece timpul cu mine”. De obicei copilul va continua cu o
mărturisire similară, care va deschide discuția legată de problemă pe care o are.

Bibliografie:
1. Heidi Gerard Kaduson,Charles E. Schaefer, (2001), 101 Tehnici Favorite Ale Terapiei Prin Joc,
Editura Trei, București;
2. Oana Benga, (2012), Jocuri terapeutice, Editura ASCR, Cluj.

JOCUL LOGICO-MATEMATIC – MIJLOC DE DEZVOLTARE A GÂNDIRII


LOGICE A PREŞCOLARILOR

Prof. Sugeac Laura -Elena


Grădinița cu Program normal Mesteacăn

,,Jocurile logico-matematice sunt jocuri didactice matematice ce introduc, în verbalizare,


conectorii şi operaţiile logice şi urmăresc formarea abilităţilor pentru elaborarea judecăţilor de valoare
şi de exprimare a unităţilor logice.” (Neagu et all 1995, pag 82.)
Scopul principal este acela de a-i înzestra pe copii cu un aparat logic simplu care să le permită
a se orienta în problemele şi aspectele realităţii înconjurătoare, să exprime judecăţi şi raţionamente într-
un limbaj simplu, familiar.
Manipularea obiectelor conduce mai rapid şi eficient la formarea percepţiilor, grăbind astfel
formarea structurilor operatorii ale gândirii. De la manipularea obiectelor se trece la manipularea
imaginilor şi apoi se continuă cu elaborarea unor scheme grafice, urmate de simboluri, aceasta fiind
calea pentru accesul copiilor spre noţiunile abstracte.

224
La grupa mică se desfăşoară jocuri pentru cunoaşterea atributelor pieselor: formă, mărime,
culoare. La grupa mijlocie, copiii cunosc o nouă dimensiune: grosimea. La grupa mare, copiii fac
cunoştiinţă cu dreptunghiul, se urmăreşte şi denumirea celor 48 de piese din trusa ,,Logi I” şi ,,Logi II”
după formă, culoare, mărime, grosime.
Copilul nu ştie câte piese are trusa, dar pe baza celor însuşite anterior el va şti dacă i s-a luat din
piese. Aşezându-le în tablou , după anumite criterii, de ex: copiii aşază după culoare-trei coloane şi
după formă-patru, copilul îşi poate da seama dacă îi lipsesc piesele. Prin corespondenţa biunivocă,
copilul va descoperi piesele lipsă.
Pentru a obţine randament sporit şi implicit se formează următoarele principii în cursul anilor:
a) Copilul este pus în situaţia nu numai de a interpreta o situaţie dată, sesizând laturile ei, dar şi
să găsească soluţii noi şi variate de rezolvare, dar constatările să le exprime într-un limbaj adecvat.
b) În cadrul jocurilor logico-matematice se porneşte de la procesul invers, - respectiv, pornindu-
se de la o situaţie deschisă verbal, copilul acţionează asupra obiectelor vizate, reconstitutind imaginea
corespunzătoare. Copilul sesizează legătura firească dintre gândire şi limbaj, dintre cuvânt şi
semnificaţia sa şi e determinat să se exprime corect, să-şi formeze un vocabular adecvat.
c) Alegerea unei variante de joc este însoţită de motivarea ei, arătându-se avantajele acestei
variante.
d) Greşelile sunt admise, se analizează fără a demoraliza copilul – dacă acesta poate să-şi
corecteze răspunsul, rezultatul este foarte bun sub raportul câştigului pentru copil.
e) La dezbatere participă toată grupa.
f) În desfăşurarea jocurilor logice rămâne esenţială activitatea conştientă de continuă căutare,
de descoperire a noi soluţii.
Aceste principii sunt corelate cu cele ce ţin de “comportamentul” educatoarei în lecţii:
- educatoarea nu mai are rolul de a preda cunoştinţe, ci de a da soluţii unor probleme;
- educatoarea trebuie să stimuleze interesul copiilor pentru activitate, să admită confruntările,
chiar greşelile, cu condiţia ca acestea să fie rezolvate tot de copii;
- se provoacă declanşarea problemelor; calea de soluţionare a problemelor este găsită de copii,
educatoarea acceptând variantele propuse de copii;
- educatoarea trebuie să accepte „gălăgia” provocată de discuţiile copiilor, dar să ştie să
stabilească echilibru între mijloacele educative.
Exemple de jocuri logico-matematice: ,,Cine ghiceşte mai repede?”, ,,Trenul”, „Flori-insecte!”,
,,Caută-ţi vecinii!, ,, Încotro se îndreaptă?” „etc.
Jocul logic: “Caută-ţi vecinii!”( grupa mare).

225
În acest joc, conducătorul jocului ridică un jeton şi precizează care dintre “vecinii” să fie căutaţi;
cel mic, cel mare, sau amândoi. Copiii care au acelaşi jeton cu cel ridicat de conducătorul jocului trebuie
să caute vecinul indicat de acesta şi să se aşeze împreună cu el într-un loc stabilit dinainte.
Obiectivul principal al jocului este găsirea numărului mai mic sau mai mare faţă de cel indicat
pe jetonul conducătorului.
Se urmăreşte participarea activă în joc a tuturor copiilor.
Comentarea jocului:
Jocul “Caută-ţi vecinii” este un joc care cere foarte multă atenţie din partea educatoarei şi
copiilor pentru realizarea sarcinilor didactice cu succes.
Introducerea în joc se va face prin intuirea sumară a jetoanelor primite, precizându-se cantitatea
acestora. În aplicarea şi exemplificarea jocului se vor preciza: acţiunea, sarcinile care revin copiilor şi
regulile care se cer respectate. Ei trebuie să privească cu multă atenţie jetonul pe care-l ridică
conducătorul jocului, să numere (în gând) bulinele de pe el, iar dacă au acelaşi jeton, să pornească în
căutarea vecinului mai mic sau mai mare. După ce şi-au găsit vecinul, fiecare copil trece în faţa
conducătorului jocului, iar cel numit de el motivează alegerea făcută. Copilul care s-a prezentat primul
în faţa conducătorului îi va lua locul. Astfel, dacă cel care conduce jocul ridică un jeton cu 5 buline,
toţi copiii care au pe jetonul lor 5 buline trebuie să se scoale repede de pe scăunelele lor şi să caute
„vecinul” mai mare cu unu sau „vecinul” mai mic cu unu. Pentru aceasta, toţi ceilalţi copii trebuie să
ţină jetonul cu bulinele în interiorul semicercului astfel ca să poată fi uşor urmărite în timpul jocului.
Pentru fixarea regulilor de mai sus se va cere unui copil să le repete, precizându-se încă o dată
cum trebuie să se comporte fiecare în joc. Executarea jocului. Jocul începe la semnalul educatoarei,
aceasta conducându-i, la început, în mod direct. În timpul activităţii se va urmări ca toţi copiii să
respecte regulile fixate, să îndeplinească corect sarcina dată. Cei care interpretează rolul de conducător
al jocului vor fi ajutaţi să întreţină buna dispoziţie în joc, să stimuleze întrecerea între copil şi, în
general, să imprime activităţii un ritm vioi, antrenant.
După ce se vor epuiza toate cartonaşele (sarcina va altera continuu, adică va fi căutat fie mai
mare, fie vecinul mai mic), cerinţele se vor complica, şi anume vor fi căutaţi în acelaşi timp amândoi
vecinii şi vor fi aduşi la cel ce conduce jocul. Se va semnalul de încetare a jocului atunci când durata
prevăzută pentru activitate a fost epuizată.
În încheiere, se vor face aprecieri asupra comportării copiilor, asupra felului cum s-a desfăşurat
jocul. Apoi, ei vor ieşi din plasă, grupaţi câte doi, vecinul mai mare de mână.

Bibliografie:
1. Neagu, M., Beraru, G., (1995). „Activităţi matematice în grădiniţă”, Iaşi, Ed. AS'S.

226
EFICIENȚA JOCULUI DIDACTIC ÎN ACTIVITATEA EDUCATIVĂ

Prof. Nae Florentina Laura


Liceul Voievodul Mircea, Târgoviște, jud. Dâmbovița

„Copilul este o fiinţă a cărui trebuinţă principală este jocul, … această trebuinţă spre joc este ceva
esenţial naturii sale. Trebuinţa de a se juca este tocmai ceea ce ne va permite să îmbrăcăm şcoala cu
viaţă, să procurăm şcolarului acele mobiluri de acţiune care se consideră de negăsit în sala de
clasă.” (Eduard Claparede)

Meseria de dascăl este o mare şi frumoasă profesiune care seamănă cu nici o alta, o meserie
care nu se părăseşte o dată cu hainele de lucru. O meserie aspră şi plăcută, umilă şi mândră, exigentă şi
liberă, o meserie unde pregătirea excepţională este abia satisfăcătoare, o meserie care epuizează şi
înviorează, care te distrează şi exaltă, o meserie în care a şti nu înseamnă nimic fără emoţie, în care
dragostea este sterilă fără forţa spirituală, o meserie când apăsătoare, când implacabilă şi ingrată, când
plină de farmec.
Preocuparea permanentă pentru integrarea jocului didactic în activitatea de învăţare, în scopul
eficientizării acesteia a avut ca rezultat întocmirea acestei lucrări, în care mi-am îndreptat cu precădere
atenţia spre lecţiile cu caracter educativ.
“Jocul” didactic este o metodă de învătământ bazată pe acţiune şi simulare. “Jocul”- este o
metodă activă de însuşire şi consolidare a cunoştintinţelor, este o activitate care se poate desfăşura atât
în clasă sau în afara lecţiilor ajutând profesorul să cunoască capacităţile elevilor. Prin utilizarea jocurilor
se dezvoltă la elevi imaginaţia, rapiditatea şi profunzimea gândirii, memoria, spiritul de observaţie şi
mai multe trăsături intelectuale care vor contribui la însuşirea corectă a noţiunilor, la o cunoaştere mai
a acestora.
Jocurile didactice integrate în lecţii aduc varietate, veselie, previn monotonia şi plictiseala,
integrarea jocului ca metodă activ-participativă în procesul de predare-învăţare-evaluare determină o
mai mare eficienţă a lecţiilor, reflectată în rezultatele elevilor. Prin latura lor distractivă, jocurile
contribuie la dezvoltarea spiritului inventiv şi creativ, al gândirii şi imaginţiei, a interesului pentru lecţii.
Ca urmare profesorul va alege acele jocuri prin care cunoştinţele elevilor sunt reactualizate,
fixate, asociate într-un mod relaxant, în funcţie de obiectivele propuse şi conţinutul lecţiei. Jocurile pot
fi organizate fie individual, fie pe grupe de elevi, sub formă de concurs însoţit de cadrul festiv adecvat.

227
Jocul didactic ca metodă activ-participativă este utilizat cu succes în procesul de învăţare,
recunoscut ca având multiple valenţe formative, deoarece răspunde particularităţilor de vârstă ale
elevilor.
Valoarea formativă şi informativă a jocului didactic în procesul instructiv- educativ:
➢ asigură participarea activă sporind interesul faţă de conţinutul lecţiilor;
➢ stimulează iniţiativa şi creativitatea antrenând operaţiile gândirii;
➢ dezvoltă spiritul de observaţie, competiţie, disciplină şi ordine;
➢ înlesneşte însuşirea temeinică, rapidă şi plăcută a cunoştinţelor;
➢ stimulează curiozitatea, perseverenţa, inventivitatea, dorinţa de afirmare;
➢ dezvoltă relaţiile de cooperare şi spiritul de echipă între copii;
➢ permite cadrului didactic să cunoască mai bine elevul.
Prin jocul didactic se precizează, se consolidează, se sintetizează, se evoluează şi se îmbogăţesc
cunoştinţele copiilor, acestea sunt valorificate în contexte noi, inedite. Spre deosebire de alte tipuri de
jocuri, jocul didactic are o structura aparte.
Elementele componente ale acestuia sunt:
➢ scopul jocului
➢ conţinutul jocului
➢ sarcina didactică
➢ regulile jocului
➢ elementele de joc
Scopul jocului - reprezintă o finalitate generală spre care tinde jocul respectiv şi se formulează
pe baza obiectivelor de referinţă din programa activităţilor instructiv-educative. Scopurile jocului
didactic pot fi diverse: consolidarea unor cunoştinţe teoretice sau deprinderi, dezvoltarea capacităţii de
exprimare, de orientare în spaţiu şi timp, de discriminare a formelor, mărimilor, culorilor, de relaţionare
cu cei din jur, formarea unor trăsături morale.
Conţinutul jocului - include totalitatea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor cu care copiii
operează în joc. Acestea au fost însuşite în activităţile anterioare. Conţinutul poate fi extrem de divers,
trebuie să fie bine dozat, în funcţie de particularităţile de vârstă ale copiilor, să fie accesibil şi atractiv.
Sarcina didactică - indică ce anume trebuie să realizeze efectiv copiii pe parcursul jocului
pentru a realiza scopul propus. Se recomandă că sarcina didactică să fie formulată sub formă unui
obiectiv operaţional, ajutându-l pe copil să conştientizeze ce anume trebuie să realizeze.
Sarcina didactică trebuie să fie în concordanţă cu nivelul de dezvoltare al copilului, accesibilă şi, în
acelaşi timp, să fie atractivă.

228
Regulile jocului - concretizează sarcina didactică şi realizează legătura dintre aceasta şi
acţiunea jocului. Precizează care sunt căile pe care trebuie să le urmeze copiii în desfăşurarea acţiunii
ludice pentru realizarea sarcinii didactice. Sunt prestabilite şi obligatorii pentru toţi participanţii la joc
şi reglementează conduita şi acţiunile acestora în funcţie de structura particulară a jocului didactic.
Regulile jocului prezintă o mare varietate:
➢ indică acţiunile de joc;
➢ precizează ordinea, succesiunea acestora;
➢ reglementează acţiunile dintre copii;
➢ stimulează sau inhibă anumite manifestări comportamentale.
Cu cât regulile sunt mai precise şi mai bine însuşite, cu atât sarcinile didactice uşor de realizat,
iar jocul este mai interesant şi mai distractiv. Regulile trebuie să fie simple, uşor de reţinut prin
formulare şi posibil de respectat de către toţi copiii, accesibile.
Elementele de joc - includ căile, mijloacele folosite pentru a da o coloratură plăcută, atractivă,
distractivă activităţii desfăşurate.
Conceperea lor depinde în mare măsură de ingeniozitatea cadrului didactic.
Sarcina cadrului didactic este de a găsi pentru fiecare joc, elemente de joc cât mai variate, deosebite de
cele folosite în activităţile anterioare, în caz contrar existând riscul că acestea să nu mai prezinte
atractivitate pentru copii, esenţă jocului fiind, în acest caz, compromisă.
Jocul didactic poate fi introdus în oricare moment al lecţiei, atunci când elevii manifestă
semne de oboseală sau când observăm că scade interesul pentru învăţătură.
Dintre jocurile care pot fi organizate la clasa menţionăm:
➢ jocuri experimentale;
➢ jocuri cu functii generale;
➢ jocuri senzoriale;
➢ jocuri motorii;
➢ jocuri intelectuale;
➢ jocuri afective;
➢ jocuri de comunicare.
Reuşita unui joc didactic depinde şi de materialele didactice utilizate în joc. Acestea trebuie să
fie adecvate conţinutului, variate şi atractive, uşor de manevrat şi să provină din mediul apropiat,
familiar copiilor. Plăcerea cu care participa copiii la joc este singură justificare a recurgerii la jocul
didactic.
Jocul didactic contribuie la îmbogăţirea, fixarea, sistematizarea, aprofundarea şi
evaluarea cunoştinţelor şi deprinderilor elevilor.

229
Prin joc e antrenată toată clasa la asimilarea cunoştinţelor prin forţe proprii, elevii, participând
activ şi efectiv la procesul de învăţare ca protagonişti şi nu ca spectatori. Prin joc elevii învaţă cu
plăcere, cei timizi devin volubili, activi, mai curajoşi, capătă încredere în capacităţile lor, învaţă să-şi
subordoneze interesele personale în faţa intereselor grupului.
Prin caracterul lui practic, jocul mijloceşte cunoaşterea directă a lumii şi, mai ales, cultivă
deprinderi, trăsături complexe de caracter, convingeri şi puternice trăiri emoţionale. El este generatorul
unei motivaţii puternice, intrinseci, eficiente. Motivele incită la acţiune. Ele apropie elevul de materialul
cognitiv. Au drept consecinţă un randament sporit al acţiunilor de cunoaştere. Pornind de la o motivaţie
bine aleasă se va instaura înclinaţia puternică spre materialul de cunoaştere (obiectul succesului
personal).
Jocul influenţează pozitiv voinţa de învăţare - act care trebuie educat, inoculat precum un ser.
A-i atrage pe elevi - iată o adevărată punte de încercare pe care un dascăl trebuie să o treacă. Voinţa îi
va aduce elevului activism, spirit de iniţiativa, putere, perseverenţă, independenţa.
Jocul implică logic curiozitatea. Ea se manifestă prin interesul de cunoaştere - atitudinea activă,
pozitivă şi perseverenţă.

„Întreaga activitate intelectuală, implicată în învăţare este substanţial potenţată de interesul de


cunoaştere, deoarece motivele care stimulează şi energizează această activitate conţin în structura
lor acest interes .“ (I. Drăgan 1987)

Bibliografie:
Bache H., Mateiaş A., Popescu E., Şerban F., 1994, Pedagogie preşcolară.Manual pentru şcolile
normale, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
Creţu E., Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar, 1999, Editura Aramis, Bucureşti;
Dulamă, M. E., 2002, Modele, strategii şi tehnici didactice activizante, Editura Clusium, Cluj-Napoca;
Piaget J., 1969, Psihologia copilului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;

230
RELAȚIA JOC-ÎNVĂȚARE LA PREȘCOLARI

Prof. Înv. Primar Stamin Cristina


Școala Gimn. Drăgotești, jud. Dolj

Concepția modernă asupra educației preșcolare presupune folosirea din plin a învățării dirijate
și spontane considerând învățarea drept acțiunea principală a dezvoltării inteligenței copilului și o
normare de bază a procesului de largă sociabilizare a copilului. Învățarea are, în acest sens ,un conținut
foarte larg și este strâns legată de latura psihică și socială a personalității copilului. În lumina acestei
concepții, învățarea nu este îndreptată spre achiziționarea de cunoștințe verbale și nu este înțeleasă ca
o activitate bazată pe operații abstracte, ci se sprijină pe structura concretă a gândirii copilului. Abia la
vârsta preșcolară mai mare, când structura psihicului copilului trece din planul acțiunii în planul
vorbirii, învățarea dobândește caracterele de învățare propriu-zisă și servește la formarea și
sistematizarea cunoștințelor elementare în anumite domenii.
În frageda copilărie, învățarea este naturală și spontană. Curiozitatea și gândirea care-l
stimulează în joc sunt parte integrată din plăcerea sa de a învăța. Prin joc ,copilul se aventureză în
necunoscut, încercând să vadă cât poate să construiască de înalt un turn din cuburi; câte obiecte diferite
poate modela din plastilină, testând astfel și materialul de joc și pe sine .
Jocul dă copilului preșcolar "simplu" ideilor importante, care treptat constituie "mijloacele" cu
ajutorul cărora el va cuprinde, mai târziu, mai multe concepte complexe, când copilul va dobândi o
gândire profundă.
Tot jocul este cel care dă posibilitatea copilului de a fi mai degrabă un inițiator în propria să
lume decât o persoană manipulată și disciplinată. Tot jocul determină creșterea încrederii în sine a
copilului, cât și dorința de autodepășire, lăsându-i la îndemână libera opțiune, libera direcționare,
fantezia și imaginația.
Îmbinarea judicioasă a elementelor de joc cu cele de învățare constituie un mijloc important
de pregătire psihologică a copilului pentru școală. Jocul de asemenea, trebuie îndrumat de adult, fără
ca prin aceasta spontanietatea copilului să fie stingherită.
Corelația dintre joc și învățare la diferite etape ale vârstei preșcolare este condiționată de nivelul
general de dezvoltare psihică a copilului. Dar pe măsura introducerii treptate a elementelor de învățare,
se produc schimbări vizibile în activitatea psihică a copilului; la vârsta preșcolară mică
asimilarea cunoștințelor și formarea deprinderilor în cadrul activităților obligatorii sunt indistubil legate
de joc. Copilul manifestă tendința de a transforma în joc activitățile programate de educatoare pentru
a-i transmite cunoștințe și a-i forma deprinderi.

231
Această particularitate psihologică a învățării la vârstă preșcolară unică face necesară
includerea "procedeelor de joc" în desfășurarea activităților obligatorii. Pe această cale se captează mai
ușor atenția, se intesifica procesele de analiză și sinteză, se dirijează mișcările și acțiunile, se menține
viu interesul copiilor pentru activitatea desfășurată. Jocul devine astfel un important mijloc pentru
însușirea cunoștințelor și deprinderilor, dacă este îmbinat în mod rațional cu elemente de învățare.
Jocurile și învățarea sunt formele de activitate sub influența cărora copilul preșcolar se formează
și se dezvoltă. Între aceste forme există o strânsă legătură. La diferite etape ale vârstei
preșcolare,corelația dintre joc și învățare se realizează în forme specifice. La vârsta preșcolară mică
jocul ocupă în preocupările copilului locul central. Chiar și învățarea implică anumite elemente de joc.
Totuși în formele cele mai simple motivele învățării încep să se constituie chiar și la preșcolarii mici.
În procesul de învățământ, jocul este conceput ca mijloc de instruire și educare a copiilor , ca procedeu
de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care și le propune procesul de învățământ și ca formă de
organizare a activității de cunoaștere și dezvoltare a capacităților psiho-fizice pe toate planurile.

Exemple de bună practică


Găseşte-ţi partenerii de joc!
Se împarte clasa în două grupe egale ca număr. Fiecărei grupe i se distribuie cartonaşe în aşa
fel, încât, cartonaşele din prima grupă să aibă correspondent în grupa cealaltă. Grupele se vor aşeza faţă
în faţă cu cartonaşele la vedere. Fiecare membru va trebui să-şi găsească perechea potrivită în rândul
din faţă, să se prindă de mână şi să se deplaseze în spatial destinat perechilor.
Perechile se pot forma după anumite cerinţe, în funcţie de activitatea (tema) desfăşurată: fructe,
animale, plante, fiinţe, fenomene ale naturii etc.
Lanţul tematic
În acest joc ,,lanţul” este o înşiruire de cuvinte în care noul cuvânt trebuie să înceapă cu ultima
literă a cuvântului precedent. Dacă se alege un anumit domeniu, lanţul devine ,,tematic”: lanţul apelor,
lanţul scriitorilor, lanţul oraşelor, lanţul plantelor, etc.
De exemplu:
Lanţul animalelor (ştiinţele naturii)
Leopard, dromader, ren, nurca, arici, iepure, elefant, etc.
Lanţul numelor (limba română)
Ana, Aurel, Luca, Alina, Augustin, Nicolae, Elena, Andrei, Ilie, Eliodor, Remus, etc.
Cosmonauţii
Copiii ,,cosmonauţi” sunt aşezaţi în formaţie de cerc, lanţ de braţe, cu faţa spre centru. În spatele
lor, la o anumită distanţă, sunt marcate patru pătrate, ,,rachete cosmice”, în care se desenează mai multe

232
cercuri, adică locuri care pot fi ocupate de ,,cosmonauţi”. Numărul cercurilor este mai mic decât cel al
copiilor.
La comanda de începere a jocului, copiii se învârtesc în cerc recitând versurile:
,,Rachetele ne-aşteaptă,
Spre stele vom zbura.
Alege-ţi o rachetă
Dar nu întârzia!
Căci dacă vii agale
Loc nu vei mai afla!
După ultimul vers, ,,cosmonauţii” aleargă spre cele patru pătrate trasate ca să ocupe un cerculeţ
(un loc pe navă), dar cel puţin 2-3 copii vor rămâne fără loc. La reluarea jocului, aceştia vor sta în
mijlocul cercului, iar când se va da alt start, vor căuta să ocupe iar un loc.
Miriapodul şchiop
Din întregul efectiv de copii se formează echipe egale având în jur de 6 jucători în echipă.
Fiecare echipă formează un şir, primul jucător aflându-se pe o linie de plecare. În cadrul şirului se
formează ,,miriapodul” astfel: primul jucător ridică un picior (stâng) în aer, al doilea ridică piciorul
opus (drept) şi-l întinde în aşa fel, încât, cel din faţă să i-l prindă cu mâna (dreaptă) deasupra gleznei;
al treilea ridică şi el un picior (stâng) de pe partea opusă celui din faţă ş.a.m.d. Toţi jucătorii, cu excepţie
primului, se sprijină cu mâna liberă pe umărul coechipierului din faţă.
La semnalul de plecare, toate echipele, păstrând neîntrerupt lanţul pe care îl formează,
înaintează sărind spre linia de sosire, trasată la 10-15 paşi în faţă. Jucătorul conducător de şir nu are
voie să pună ambele picioare jos, nici să le schimbe în timpul cursei. Dacă în timpul săriturii şirul se
rupe, el trebuie refăcut imediat, întreaga echipă stând pe loc. Câştigă echipa al cărei ultim jucător din
şir a trecut primul linia de sosire.
Jocul se poate repeta în sens invers între cele două linii, jucătorii sărind pe celălalt picior.
Pentru variaţie, jocul se poate desfăşura şi prin altfel de formare a şirului, şi anume jucătorii, în loc să
ducă piciorul în faţă, îl îndoaie înapoi din genunchi.
Mesajul întrerupt
Grupul se împarte în trei șiruri paralele, adică trei echipe, așezate la o distanță de 1 metru între
ele. Fiecare membru al primului șir primeşte un bilet cu un mesaj format din cinci cuvinte, mesaj ce
urmează să fie comunicat partenerului din al treilea șir. Șirul din mijloc trebuie să facă tot posibilul ca
mesajul să nu poată fi recepționat corect, admițându-se orice fel de zgomote sau gesturi. Se anunţă
faptul că timpul este limitat. La expirarea timpului, jocul se întrerupe și se compară mesajele. Șirurile
își schimbă rolurile în așa fel încât, fiecare copil să poată fi, rând pe rând, emițătorul, receptorul și

233
parazitul unui mesaj. Jocul este câştigat de echipa care reuşeşte să redea cele mai multe mesaje
recepţionate corect.

Bibliografie:
1. Cojocaru I., (1994), "Influențele jocului didactic în procesul instructiv - educativ" - culegerea
"Invățământul primar";
2. Voiculescu E. , (2001) "Pedagogie preșcolară ", Editura Aramis, București.

JOCURILE DE ROL LA PREȘCOLARI.


BENEFICII ȘI IDEI DE JOCURI DE ROL

Prof. Tanase Simona & Prof. Martinaş Lucia


Grădiniţa cu Program Prelungit ,,Sf.Sava”, Iaşi

Toți copiii îl iubesc, într-o anumită perioadă a vieții lor. Pornește de la scenarii extrem de simple
și evoluează treptat la scenarii complicate și abstracte. Iată ce este jocul de rol, cum se joacă și de ce
este atât de important pentru dezvoltarea normală a copilului!
Ce este jocul de rol? Cu toții ne amintim când ne jucam de-a mama și de-a tata, de-a medicul
și pacientul, de-a educatoarea și copiii etc. Ei bine, acesta este jocul de rol!
Jocul de rol este considerat o artă magică a imitației și a prefacerii. În cadrul jocurilor de rol
copilul reproduce fictiv o situație reală (personaje, fenomene, funcții, relații) într-un scenariu
prestabilit. Beneficiile pe care aceste activități le au în dezvoltarea lui sunt nenumărate, dezvoltând
abilități importante și ajutându-l să înțeleagă o mulțime de concepte și idei pe care altfel cu greu și le-
ar putea explica.
Jocul de rol solicită trei abilități cognitive importante:
o să folosești obiectele ca pe altceva (sau transformarea, substituția obiectelor; de exemplu,
cuburile reprezintă patul păpușii);
o să atribui proprietăți obiectelor ( de pildă, păpușa este obosită și vrea să doarmă);
o să faci referire la obiecte/locuri absente (de exemplu, ridicarea palmei de pe podea înseamnă că
se deschide ușa de la garaj).
Copiii sunt mai motivați să se implice în jocuri de rol atunci când se joacă împreună cu alți
copii. Astfel de interacțiuni îi ajută să dobândească o serie de abilități: rezolvarea în comun a

234
problemelor; planificarea și urmărirea scopurilor; înțelegerea perspectivei celuilalt (sau teoria minții);
înțelegerea modului în care funcționează lumea socială.
Acestea sunt doar câteva dintre argumentele știintifice care îndeamnă părinții să încurajeze
copiii în a-și elabora jocul de rol. Având în vedere că acest tip de joc este practicat frecvent de către
preșcolari, educatorii, cei cu care copiii petrec adesea cea mai mare parte din zi, au încă o sarcină
importantă: aceea de a-i învăța pe copii cum să-și dezvolte jocul imaginativ.
Jocul de rol nu este doar o activitate distractivă pentru cel mic, el devine un instrument esențial
al învățării, aducător de beneficii. Copilul învață prin experiență, deoarece devine ,,actor" al vieții
sociale și nu numai, și are ocazia să învețe lucruri noi, să își formeze convingeri și să înfrunte situații
complicate, în care se vede nevoit să găsească soluții creative pentru a le depăși. Potrivit specialiștilor,
prin acest tip de joc, el este încurajat să se joace și să dobândească o mulțime de abilități și cunoștințe:
• își explorează imaginația;
• dobândește noi elemente de limbaj și își dezvoltă vocabularul;
• învață, gândește abstract;
• își îmbunătățește abilitățile sociale;
• conștientizează efectele sau consecințele unei acțiuni asupra altora;
• întelege punctul celorlalți de vedere;
• dezvoltă abilități de lider;
• capătă încredere în sine și în forțele proprii;
• învață lecții de viață importante;
• găsește soluții creative la diverse probleme.
Mai nou, experții în psihologia copilului au demonstrat că jocul de rol folosește și stimulează
nu doar latura emoțională, limbajul sau abilitățile motorii, ci are un rol esențial în dezvoltarea
inteligenței celui mic. Determină formarea unor conexiuni sinaptice la nivel cerebral. Cu cât se
formează mai multe conexiuni de acest gen, cu atât copilul devine mai inteligent. Alți cercetători sunt
de părere că jocul de rol stimulează dezvoltarea timpurie a creierului, în special a lobului frontal, care
reglează comportamentul copilului.
Dincolo de toate beneficiile pe plan social, cognitiv și psihomotor, stimularea imaginației
rămâne cel mai important avantaj al acestui joc.
De ce este jocul de rol atât de eficient? Jocul de rol este un instrument de învățare, căci copilul
este încurajat să participe activ la procesul de învățare. Copiii se pot deplasa, se pot pune în pielea
altuia, pot folosi fraze-clișeu pentru a comunica, pot lua decizii în numele personajului pe care îl
interpretează. Toate acestea înseamnă distracție, prin urmare este mai probabil ca cel mic să rețină
lucruri prin această metodă, decât stând în fața unei coli albe de hârtie.

235
Jocul de rol recreează situații din viața reală, așadar copilul are ocazia să înțeleagă cum
funcționează lucrurile în societate. Copilul explorează contextul în care s-ar afla în cabinetul medicului,
într-o stație de pompieri sau la piscină. Copiii care merg la ,,supermarket” vor face liste de cumpărături
și vor calcula prețuri și bani.

Idei de jocuri de rol pentru copii

Imitarea mămicii și a tăticului. Jocurile de rol încep să prindă contur printre activitățile
copilului încă de când este mic și își fac simțită prezența în mod firesc. Sigur că ele trebuie încurajate
și mai mult de către părinți, însă copilul va dori să îi imite pe aceștia, fără ca măcar să i se sugereze
acest lucru. Dorința de ,,a fi ca mami și ca tati", care apare în mod natural, este un prim joc de rol pe
care micuțul îl pune în aplicare și din care învață foarte multe.
Copilului trebuie să i se permită să imite și să ajute părinții atunci când aceștia fac curățenie și
să reproducă anumite comportamente ale acestora - atunci când gătesc, când muncesc, când vorbesc la
telefon etc. În felul acesta, copilul nu doar că va cunoaște mai bine pe ai săi părinți, dar va înțelege mai
bine și comportamentul adulților și învață abilități care-l vor ajuta mai târziu.
Imitarea unor situații reale de viață. Copilul adoră să se joace de-a educatoarea, doctorul,
vânzatoarea, pompierul, cântareața, actrița etc. Sunt jocuri de rol în care copilul imită situații reale de
viață sau personaje, pe care le reproduce imaginar.
În acest fel, copilul învață mai multe și înțelege mai bine lumea înconjurătoare. Punându-se în
pielea unor personaje reale, el își explică anumite comportamente și acțiuni pe care le fac unele
persoane pe care le întâlnește în viața reală. Cu alte cuvinte, se joacă de-a doctorul pentru a înțelege
mai bine ce se întâmplă în cabinetul medicului, ce presupun exact consultațiile, dar din postura cealaltă,
nu a pacientului, ci a doctorului. Cu ajutorul jocului de rol, copilul poate scăpa de frica de medici sau
de alte fobii sau temeri legate de anumite persoane sau situații sociale (circ, clovni, concerte etc.)
Jocuri... de-a îmbrăcatul. Aceste joculețe sunt mai potrivite pentru fetițe, care adoră să imite
personaje precum prințese, regine, modele, actrițe, manechine și să se preschimbe în ele cu ajutorul
hainelor, machiajului etc.
Copilul se poate transforma numaidecât într-un judecător autoritar dacă îmbracă o robă, într-o
fantomă prietenoasă, dacă își pune un cearșaf sau în Spiderman ori Superman, dacă încropește câteva
hăinuțe și își face o capă sau un costum de păianjen.
Reconstituirea unor scene de poveste. Poveștile pentru copii sunt o sursă inepuizabilă de
inspirație pentru jocuri de rol. Pe lângă faptul că prichindelul poate pune în scenă și personaliza povești

236
clasice precum Cenușăreasa, Harry Potter, Albă- ca- Zăpada, Punguța cu doi bani, Crăiasa Zăpezii, el
poate fi provocat să reconstituie în manieră proprie anumite scene din ele sau finalul lor.
Copilul poate fi provocat să regândească anumite scene: de exemplu, poate fi întrebat și rugat
să pună în scenă ce ar fi făcut el în locul Cenușăresei, când mama vitregă i-a interzis să meargă la bal?
Ce ar fi făcut când a bătut ceasul de 12 noaptea și a trebuit să plece? Ce ar fi făcut în locul lui Harry
Potter în anumite situații-cheie? etc.
Interpretări pe scenă. Fie că este vorba de punerea în scenă a unui concert sau a unei piese de
teatru, putem îndemna micuțul să susțină recitaluri, să cânte la un instrument și să facă acest lucru în
fața mai multor oameni. Nu doar că îl ajută să scape de tracul de scenă, dar contribuie și la dezvoltarea
stimei de sine. În plus, la punerea în scenă a unui show, copilul trebuie să coopereze și colaboreze și cu
alți copii sau oameni, ceea ce îl ajută să își dezvolte abilitățile sociale.

Bibliografie:
1. Cohen, L., (2012), Rețete de jocuri. De ce și cum să te joci cu copilul tău?, Editura Trei;
2. Dănilă, I., ( 2000), Pedagogia ludens – o alternativă educațională, în ,,Studii și cercetări științifice",
Univ. Bacău, DPPD, seria Științe socio-umane (Psihologie-Pedagogie-Metodică);
3. Elkonin, D.B., (1980), Psihologia jocului, (trad.), EDP, București;
4. Granaci, Lidia, 2010, Educația prin joc: Teorie și practică, Ed.a 2-a, rev și compl., Chișinău;
5. Toma, Claudia, Prisacaru; Bolboaca, Maria, Elena, (2002), Primii artiști-Teatru pentru copii,
Editura Aramis, Bucuresti.

237
JOCUL DE ROL ŞI DRAMATIZAREA – MIJLOACE DE ASIGURARE A
PARTICIPĂRII ACTIVE ŞI CONŞTIENTE A COPIILOR LA PROPRIA
FORMARE

Prof. Grigore Constantina & Prof. Diṭu Gabriela


Rădinița P.P „Lumea Copiilor”, Topoloveni, jud. Argeș

La vârsta preşcolară, jocul, care înainte de orice este un „modus vivendi”, este în acelaşi timp
şi cea mai importantă metodă activă de instruire, educare şi formare, este modalitatea prin care copilul
se raportează la lume şi în acelaşi timp asimilează lumea, realul la propriul său eu, aşa cum se arată în
literatura de specialitate. Prin joc, copilul se familiarizează cu diferite aspecte ale realităţii naturale şi
sociale şi îşi satisface diverse trebuinţe, jocul fiind o activitate generatoare de trăiri pozitive, de
satisfacţii imediate.
Cel mai important aspect al folosirii jocului ca metodă de predare-învăţare în grădiniţă este
acela de a-i face pe copii să conştientizeze că se află într-o situaţie de învăţare, ceea ce presupune
stabilirea clară a sarcinilor didactice urmărite în cadrul jocului, ce rol va juca (interpreta) fiecare copil
în cadrul jocului, a regulilor jocului, care nu vor permite îndepărtarea copiilor în timpul jocului de tema
stabilită, ajutându-i în acelaşi timp în rezolvarea sarcinilor de joc şi imprimând direcţia necesară în
acţiunea de joc. Pregărirea materialelor necesare pentru simulare este de asemenea un aspect deosebit
de important pentru reuşita jocului.
În continuare voi face câteva consideraţii de ordin teoretic asupra jocului de rol şi a metodei
dramatizării, preluate din literatura de specialitate, fară a insista asupra acestora, doar atât cât este
necesar pentru a da legitimitate exemplelor pe care le voi aduce în acest sens, din propria experienţă.
Jocul de rol este o metodă derivată din psihodramă, metodă terapeutică creată de J. L. Moreno
în 1921, prin care se urmăreşte, în principal, formarea modului de a gândi, simţi şi acţiona, specific
unui anumit statut, dezvoltarea capacităţilor empatice, a capacităţii de a rezolva situaţii problematice,
verificarea corectitudinii şi eficienţei comportamentelor formate la elevi şi înlăturarea
comportamentelor inadecvate, neeficiente. În pregătirea şi derularea jocului de rol, din punct de vedere
metodologic, principalele etape care trebuie parcurse sunt:
- identificarea şi definirea situaţiei care va fi simulată, în concordanţă cu obiectivele
educaţionale şi cu specificul cunoştinţelor (deprinderilor, comportamentelor) ce urmează a fi învăţate;
- modelarea situaţiei şi proiectarea scenariului, constând în selectarea statusurilor şi rolurilor
celor mai importante din situaţia reală şi a interacţiunilor esenţiale, elaborându-se un scenariu;

238
- alegerea participanţilor şi instruirea lor în legătură cu specificul fiecărui rol pe care urmează
să-l interpreteze (în funcţie de vârsta copiilor, se pot folosi în acest scop fişe cu descrierea fiecărui rol,
sau ilustrarea prin desene, în cazul preşcolarilor);
- învăţarea individuală a rolului (constând în studierea fişei, la elevi; în cazul preşcolarilor
am folosit alte modalităţi de lucru, ilustrate mai jos);
- interiorizarea (internalizarea) rolului şi conceperea modului de interpretare, durata acestui
moment fiind mai extinsă sau mai restrânsă, în funcţie de timpul total avut la dispoziţie;
- interpretarea rolurilor;
- dezbaterea cu toţi participanţii la joc a modului de interpretare (prin intervievarea actorilor,
analiza conţinutului şi analiza comportamentului de rol).
Din punct de vedere metodic, se impun câteva exigenţe, legate mai ales de distribuirea şi
interpretarea rolurilor:
➢ nu este adecvată modalitatea impunerii rolurilor, ci alegerea lor, oferind copiilor
posibilitatea de a opta voluntar în a interpreta anumite roluri, altfel poate să apară pericolul unor blocaje
emoţionale;
➢ jocul de rol va fi precedat de prezentarea unor situaţii relativ asemănătoare cu aceea ce va
fi simulată şi a modurilor de rezolvare a lor;
➢ atmosfera de joc trebuie să fie relaxată, lipsită de exagerări care să îngreuneze interpretarea
rolurilor şi concentrarea asupra situaţiei;
➢ interpretarea rolurilor va putea fi reluată cu aceiaşi copii sau cu copii diferiţi, pentru
însuşirea comportamentelor de rol;
➢ analiza jocului de rol trebuie să fie condusă cu tact şi pricepere de către conducătorul
jocului, evidenţiindu-se aspectele adecvate/inadecvate, deciziile corecte/incorecte, atitudinile mai mult
sau mai puţin adecvate ale personajelor aflate în anumite situaţii.
Dramatizarea poate fi:
- o variantă a jocului de rol, metodă care valorifică tehnicile artei dramatice (dialog, gest,
mimică, pantomimică, decor, etc.), prin care se urmăreşte în special adâncirea înţelegerii unor aspecte
studiate şi fixarea lor, pe un fond afectiv intens. În acest sens, dramatizarea constă în transpunerea în
acţiune dialogată a faptelor, evenimentelor, aspectelor studiate la literatură, istorie, etc.,( în cazul
preşcolarilor, la educarea limbajului, educaţie pentru societate, cunoaşterea mediului prin povestiri,
memorizări, lecturi ale educatoarei, etc.), sau transpunerea în roluri socio-profesionale. Se realizează,
de obicei, pe baza textelor studiate la diverse obiecte de învăţământ (categorii de actvitate, la grădiniţă);
- variantă a învăţării prin descoperire - de exemplu: reconstituirea drumului parcurs în
descoperirile ştiinţifice, reproducerea unor experimente;

239
- o variantă a expunerii cu oponent, caz în care dramatizarea orientează expunerea pe mai
multe piste, oferind diverse modalităţi de abordare a unui subiect şi imprimând dinamism şi varietate
expunerii;
- ca variantă terapeutică, dramatizarea se utilizează sub forma psihodramei şi sociodramei,
facilitând descărcarea tensională (catharsis-ul).
La nivelul grădiniţei şi învăţământului primar se utilizează însă prima variantă – dramatizarea
ca variantă a jocului de rol.
Aceste construcţii teoretice, concepte ştiinţifice cu caracter obiectiv şi riguros, cu semnificaţie
stabilă şi constituie un instrumentar cognitiv care îmi dă satisfacţia să constat că, anumite concepte
empirice, personalizate, la care am ajuns şi pe care le folosesc în activitatea curentă cu preşcolarii, sunt
corecte
În continuare, voi aduce în atenţie ilustrarea concretă a aspectelor teoretice de mai sus, prin
dramatizare, jocuri de rol cu subiecte din viaţa cotidiană sau din basme şi poveşti şi uneori o îmbinare
a acestor subiecte, astfel încât să asigur participarea activă şi conştientă a copiilor la propria formare,
în grădiniţă, având convingerea că acestea constituie mijloace prin care pot şi să evaluez nivelul de
însuşire a textelor literare, de înţelegere a mesajelor etice desprinse din acestea şi mai ales de
transpunere a învăţămintelor în comportamentele copiilor.
Exemple în acest sens sunt „Povestea unui şoricuţ prostuţ”, pe care am dramatizat-o într-un mod
original, pornind de la povestea cu acelaşi titlu, scrisă de Marşak, S, spectacolul interactiv Dogarul cel
isteţ, pe care l-am regizat, pornind de la povestea populară cu acelaşi titlu şi alte dramatizări, pe care le
redau in anexe, sau jocul de rol „De-a inimioare, inimioare”, pe care l-am conceput în versuri, pornind
de la povestea „Inimoiare, inimioare”, de Cassvan, S.,combinat cu jocul de rol cu subiecte din viaţa
cotidiană. „La cofetărie, de Ziua Mamei”, pe care le-am prezentat în repetate rânduri, cu ocazia
participării mamelor la „Întâlnirea de la ora 10, în ziua de 8 Martie.
După ce am ţinut lectii deschise, cum ar fi: Joc logic de aranjare a pieselor trusei Logi I în
tablou, în alţi ani, Tabloul meseriilor, Tabloul anotimpurilor etc, folosind un mijloc didactic conceput
şi realizat prin mijloace proprii - panoul electric – sau Povestirea educatoarei: Inimoare, inimioare,
prilej pentru mame de a-şi vedea propriul copil în activitate, dar şi stilul de muncă al educatoarei,
întrucât au fost solicitate intens procesele psihice, în special gândirea şi operaţiile acesteia sau
afectivitatea (în cazul povestirii), am făcut copiilor o propunere care este acceptată cu entuziasm:
Educatoarea:
Pentru că-i o zi cu soare,
Vreţi să mergem la plimbare?

240
Copiii:
Da.Ura! Ura! Ura!
„Plimbarea” este scurtă: din clasă până în sala de gimnastică ( ideal ar fi dacă am merge chiar la o
cofetărie din oraş) şi se desfăşoară executând jocul cu text şi cânt: Marşul preşcolarilor, de Petre
Ţipordei:
I – Mergem la plimbare II – Mergem le plimbare III – Mergem voiniceşte,
Cu toţi într-un rând, În rând câte doi, Nu mai suntem mici,
Mergem mic şi mare, Lumea să ne vadă, Ţare ne numeşte
Veseli şi cântând. Sprinteni şi vioi. Oaste de pitici.
Refren: Mergem voiniceşte,/ Ca bravii soldaţi, /Marşul ne uneşte, /Ca pe nişte fraţi.”
Ne oprim în dreptul cofetăriei GHIOCELUL (care are la intrare firma: un ghiocel mare, pictat
de copii) şi intrăm, după ce reactualizez copiilor reguli de comportare într-o cofetărie: salutăm
respectuos, aşteptăm cu răbdare să fim serviţi pe rând, dialogăm civilizat , exprimându-ne corect din
punct de vedere gramatical şi folosind formulele de politeţe: vă rog, poftiţi, mulţumesc, cu plăcere
etc.,consumăm la masă ceea ce am cumpărat, mâncând frumos, îngrijit, cu gura închisă, nu facem
gălăgie etc..
Las copiilor posibilitatea de a se exprima liber, cu replici originale, valorificând experienţa de
viaţă a fiecăruia, corectând totuşi unde este cazul.
Dacă la şcoală, cadrul didactic măsoară în calificative sau note performanţele şi capacităţile
copilului la diferite discipline de învăţământ, noi, educatoarele, doar ţinând o legătură permanentă şi
apropiată cu familia, putem arăta progresele obţinute de copii prin frecventarea grădiniţei, progrese în
ceea ce priveşte: însuşirea unor cunoştinţe, formarea de priceperi, deprinderi, obişnuinţe,
comportamente, atitudini accesibile vârstei, progrese în dezvoltarea unor aptitudini, în dezvoltarea
limbajului şi a comunicării, cu rol imens în dezvoltarea intelectuală, morală, estetică a copiilor, garanţie
a succesului elevilor de mai târziu, îmbogăţirea vocabularului activ, lărgirea orizontului lingvistic,
cultivarea dialogului, exprimarea corectă, expresivă, stimularea creativităţii, cooperarea cu grupul de
copii, dezvoltarea încrederii în forţele proprii, învingerea timidităţii, a nesiguranţei etc., toate acestea,
ducând în final la formarea aptitudinii pentru şcolaritate, care este, de fapt, atribuţia esenţială a
grădiniţei.

Bibliografie:
1. Dima, S., (coord.), 1997, Copilăria – Fundament al personalităţii. Cunoaştere -Explorare-
Educare, Imprimeria Coresi, Bucureşti,
2. Dumitrana, M,. 2000, Copilul, familia şi grădiniţa, Editura Compania;

241
3. Voiculescu, E., Aldea, D., 2005, Manual de pedagogie contemporană, Editura Risoprint, Cluj-
Napoca,
4. Voiculescu, E., 2002, Metodologia predării-învăţării şi evaluării, Editura Ulise, Alba-Iulia;
5. Voiculescu, E., Aldea, D., coord. prof. univ. dr. Voiculescu, F., 2002, Pedagogie, curs, Alba-Iulia.

JOCUL ȘI ACTIVITĂŢILE DE ÎNVĂŢARE


ÎN EDUCAŢIA TIMPURIE (2-3 ANI)

Ed: Tugui Doina


Grădinița P.N.,,Valea Seaca” Loc.C-Lung Moldovenesc, Jud. Suceava

Educaţia este procesul prin care se realizează formarea şi dezvoltarea personalităţii umane. Ea
constituie o necesitate pentru individ şi pentru societate. Este, deci, o activitate specific umană realizată
în contextul existenţei sociale a omului şi în acelaşi timp, este un fenomen social, o condiţie a
perpetuării şi a progresului societăţii.
Educaţia timpurie, ca primă treaptă de pregătire pentru educaţia formală, se ocupă de formarea
copilului de la naştere până la intrarea în sistemul de învăţământ obligatoriu (6 ani) şi ţine cont de
caracteristicile psihologice ale dezvoltării fiecărui copil.
Schimbările rapide care se petrec în zilele noastre peste tot în lume ne fac să înţelegem cât de
important este să alimentăm nevoia permanentă de informare şi învăţare a copiilor. De-a lungul întregii
lor vieţi indiferent unde trăiesc, copiii din ziua de azi vor trebui să facă faţă diverselor schimbări sociale,
politice, de mediu, ştiinţifice, tehnologice şi industriale.
Copilul învaţă în relaţie cu adultul întrucât acesta îi ghidează dorinţele de cunoaştere
(curiozitatea), în această interacţiune adultul dă sens explorărilor şi experienţelor pe care copilul le
iniţiază, îi susţine şi consolidează încrederea în sine şi îi impulsionează învăţarea.
Din experienţa pe care am dobândit-o la clasă consider că fiecare moment trăit de copil zilnic
în grădiniţă este o ocazie de a învăţa ceva (ritualul primirii zilnice, masa, jocul liber sau dirijat); toate
acestea îl pot pune pe copil în faţa unor situaţii noi, din toate îşi poate îmbogăţii bagajul de trăiri şi
cunoştinţe.
Pentru copilul mic jocul este o cale indispensabilă învăţării. Copilul va învăţa să se joace singur
şi cu alţii, să împărtăşească bucuria cu ceilalţi şi să-şi asume un rol.

242
Prin joc copilul îşi însuşeşte cu uşurinţă cunoştinţele pe care dorim să le transmitem şi care prin
alte mijloace, pot fi receptate mai greu cu mai mult efort din partea lui.
Tipurile de joc ce se recomandă la grupa 2-3 ani sunt următoarele:
a) Jocul cu jucăria
b) Jocul simbolic
c) Jocul senzorial
d) Jocul cu nisip şi apă
e) Jocul de construcţie
f) Jocul didactic
Pentru realizarea cu succes a acestor jocuri, educatorul trebuie să respecte următoarele reguli:
• Educatoarea îi va stimula pe copii să cunoască şi să cerceteze jucăriile (culoare, formă, consistenţă,
eventual miros). Li se va spune şi arăta ce se face de obicei cu fiecare obiect pus la dispoziţie;
• Îi va îndemna pe copii să se joace împreună, să interacţioneze, să se privească în timpul jocului:
• Îi va învăţa pe copii câteva reguli simple ale unui joc: să răspundă la chemare, să reacţioneze - potrivit
jocului - la un semnal sonor sau vizual, să facă ordine după ce s-au jucat cu ceva, să aplaude un răspuns
bun etc.;
• Educatoarea îi va ajuta pe copii să grupeze obiectele după criterii (formă, culoare, mărime, grosime
etc. ):
• Educatoarea va iniţia jocuri de grup cu teme din viaţa obişnuită (de-a familia, de-a mama, de-a
grădiniţa), fiecare copil fiind antrenat în asumarea unui rol;
• Educatoarea va fi atenta la integritatea jucăriilor şi la calitatea materialelor, astfel încât ele să nu fie
periculoase pentru copii.
• Educatoarea va lăsa copiii să aleagă din diversitatea de jucării puse la dispoziţie şi să se bucure de
joc.
Exemple de jocuri desfasurate la grupa
GĂSEŞTE MAMA ŞI PUIUL EI !(joc didactic)
Scopul activităţi - Recunoaşterea puilor animalelor şi potrivirea lor cu animalele adulte.
- Sortarea animalelor pe grupe, învăţarea numelor puilor de
animale şi ale animalelor adulte.
Materiale - Jetoane cu animale şi puii lor, folie de plastic transparentă,
- coş sau cutie mică;
Pregătirea activităţii - Jetoanele cu animale adulte şi cu puii lor vor fi puse într-un coş şi acoperite cu
o folie de plastic transparentă;
- Coşul va fi aşezat împreună cu alte jocuri pe covor:

243
- Copiii vor fi aşezaţi pe covor intr-un cerc.
Desfăşurarea activităţii: Copiii vor fi urmăriţi în timp ce studiază materialele. Voi arăta un pui de
animal şi părinţii lui unui copil spunându-i: ,,Gabriel, acesta este un pui de vacă. Care este mama lui?
Cum o numim?" Aşezăm împreună mama şi puiul ei. Îl voi întreba dacă ştie cum face vaca. Îl voi
îndemna să aleagă singur un animal şi să pună puiul împreună cu mama lui. Daca ceilalţi copii doresc
vor repeta cu toţii cum face animalul ales. Îi voi urmări pe toţi şi, în funcţie de interesul manifestat de
fiecare, îi voi solicita la joc. Dacă sunt interesaţi şi pot să se joace mai mult voi încerca să separ cu
ajutorul lor animalele adulte de puii lor. Voi motiva că puii fiind mai mici trebuie să doarmă pentru a
creşte. Voi încheia activitatea cu aşezarea puilor (imaginilor) în coş şi îi voi acoperii cu folia.
Acest joc se desfăsoara dupa ce copiii s-au jucat la ALA cu animale din plastic, jetoane au
colorat diferite fișe cu animale.

HAI SA POTRIVIM CULORILE(joc senzorial)


Scopul activității -Recunoașterea principalelor culori și stimularea motricității fine.
Materiale - Piese Lego de culoare roșie,galbene și albastre, betișoare colorate.
Pregatirea activității - Piese Lego mari colorate și betișoare de mai multe culori.
- Copiii pot sta la măsute sau într -un cerc pe covor.
Desfășurarea jocului-Se repeta cu copiii culorile principale de mai multe ori, apoi li se dau mai multe
betișoare colorate și copiii vor trebui să înfingă betișorul pe dosul piesei lego în culoarea
corespunzatoare.Activitatea va continua pâna când toți copiii vor infinge corect betișoarele de aceeași
culoare cu piesa lego.
Acest joc va stimula și motricitatea fină,capacitatea de concentrare și atenția.Mai târziu în altă
activitate pot alterna culorile învățate realizând diferite obiecte.

PREGATIM URSULETII DE CULCARE


Scopul activității - Dezvoltarea capacitatilor de vorbire,gândire și manipulare.
Materiale - Ursuleți de toate marimile și culori.
Pregătirea activității -o cutie plină cu ursuleți
Desfășurarea jocului - Fiecare copil pe rând își alege un ursuleț.Verbalizeaza ce fel de ursuleț și- a
ales (marime,culoare), apoi îi pregătesc de culcar,e dar pentru a adormi ursulețul are nevoie să i se
cante ceva, să i spuna o poezi, o povestioară, sau pur si simplu să vorbească cu el.
Prin acest joc stimulam gândirea, comunicarea, manipularea jucăriilor și interacțiunea dintre
copii. Jocul se termina atunci când fiecare ursuleț doarme, adica fiecare copil a verbalizat ceva.

244
DE-A BUCATARUL (joc de rol)
Scopul - recunoașterea unor legume.
Materiale - legume din plastic, set bucătarie, păpuși
Pregatirea jocului - la sector JOC DE ROL se pregătesc materialele necesare și un grup de copii vor
desfăsura jocul propriu zis dupa ce li să exiplica în ce consta jocul.
Desfăsurarea jocului - copii stau asezați la măsuța și vor alege legumele necesare pentru o ciorbița.Un
copil alege legumele, altul le va spăla, altul le va aseza în oala pentru fiert. Copiii vor fi lasăți să se
desfăsoare liber, să converseze între ei, iar educatoarea să-I urmărească și să intervină, doar daca este
cazul. Acest joc ii va ajuta într-o altă activitate din DS sau DLC.
Jocurile și învățarea sunt formele de activitate sub influența cărora copilul preșcolar se formeaza
și se dezvolta. Între aceste forme exista o stransă legatură.
Ca o concluzie, putem afirma că educaţia timpurie implică o nouă abordare în înţelegerea
copilului şi a nevoilor acestuia. Copilul este înzestrat cu toate structurile pentru a învăţa, adultul trebuie
numai să-1 pună în situaţii de învăţare, să-1 ghideze şi să-1 încurajeze în demersul lui de a cunoaşte
lumea şi nu în ultimul rând de a fi apoi capabil să ştie ce să schimbe în lume.
„Să nu-i educăm pe copiii noştri pentru lumea de azi. Această lume nu va mai exista când ei
vor fi mari. Şi nimic nu ne permite să ştim cum va fi lumea lor. Atunci să-i învăţăm să se adapteze."
Maria Montessorri

Bibliografie:
1. Stativă Ecaterina, Anghelescu Carmen „Educaţia timpurie în România", editura Vanemonde,
Bucureşti 2004;
2. Eleanor Stokes Szanton „Educaţia centrată pe copil 0-3 ani", editura Cermi, Iaşi 1999;
3. Betty Squibb, Sally j. Deitz „Activităţi de învăţare pentru copiii foarte mici (de la naştere la 3 ani)",
editura VANEMONDE. Bucureşti 2005.

245
JOCUL TERAPEUTIC LA PREȘCOLARI

Prof. Radu Vasilica


Grădinița cu Program Normal 23 August, Județul Constanța

În structura activităţilor psihice, jocul figurează ca formă de activitate cu origine în ontogeneza


timpurie. Dezvoltarea psihologică a copilului nu se realizează de la sine, în mod instinctive, ci prin
două instrumente fundamentale: jocul şi imitaţia. Jocul este folosit de copil chiar de la naştere şi este
prima lui formă de activitate; imitaţia nu apare decât dupa câteva luni. Cercetările psihologice au pus
în evidenţă numeroase elemente psihice care se formează cu ajutorul acestei forme de activitate.
Preşcolarul este considerat o personalitate în formare care gândeşte, acţionează. În crearea lumii
imaginare copilul transpune situaţia reală în imaginar. El preia selectiv realitatea după nevoi şi propriile
posibilităţi. Această capacitate este destul de dezvoltată la copilul ce depăşeşte vârsta de 3 ani. Fiecare
copil îşi modelează realitatea în funcţie de propriul eu. Copilul îşi poate lua anumite elemente din
realitate şi le investeşte cu anumite aspecte cunoscute de el.
Jocul apelează şi la capacitatea copilului de a lucra cu simboluri, semne ce sunt atribuite
obiectelor, acţiunilor şi faptelor ce desemnează altceva decât sunt acestea în realitate. El operează cu
reprezentări în care investeşte şi afectivitate şi raţiune, nu este un proces simplu de percepţie. De cele
mai multe ori, prin joc are loc proiecţia individului în rol: copilul se joacă „de-a doctorul”, „de-a
familia”, „de-a vânzătorul”, imitând cele întâmplate în realitate sau ceea ce el ar fi dorit să se întâmple.
Jocul are un rol terapeutic pentru copiii care nu au dezvoltat spiritul de iniţiativă şi curajul de a
intra în competiţie. Prin joc el se eliberează de vechiul copil timid şi intră cu toate forţele în dinamismul
jocului cu rol. Nu se mai teme atât de tare de cenzură, deoarece personajul poate spune orice, iar
reproşurile nu i se adresează lui personal. Folosirea jocului în diferite situaţii ale vieţii unui copil poate
aduce alinare şi perceperea pozitivă a acelei situaţii. Adeseori părinţii prea obosiţi, prea aglomeraţi de
griji sau de probleme scapă din vedere faptul că alături de ei creşte un copil. Un copil care percepe viaţa
din prisma jocului şi din dorinţa de a se face înţeles de părinţi prin aceste manifestări comportamentale
numite joc. Jocul este folosit ca metodă instructiv- educativă în vederea învăţării şi asimilării unor
informaţii în grădiniţa, cât şi ca procedeu terapeutic de depistare a anumitor suferinţe şi de comunicare
a acestora.
Exemple de poveşti terapeutice ce pot fi folosite la grupa pentru a-i ajuta pe copii să-şi
exprime sentimentele şi emoţiile.

246
Perla fermecată
- indicaţii terapeutice: copilul introvertit;
-efecte dorite: eliminarea negativismului din gândire; acceptarea celor din jur;
Se povesteşte că odată trăiau pe malul mării, trei fraţi, toţi pescari. Fraţi, fraţi, dar nu prea
semănau între ei. Astfel, cel mare şi mijlociul, erau lacomi şi răi, dar cel mic avea inimă bună şi se
dovedea cel mai înţelept. Într-o vreme, cei trei pescari-fraţi au auzit că pe fundul mării ar fi o scoică
ce are într-însa, trei perle fermecate. S-au urcat cu toţii într-o barcă, şi s-au dus s-o pescuiască. Nu
peste multă vreme au găsit-o şi au adus-o la suprafaţă. Pe mal, se uitau cu toţii la ea şi nu ştiau cum
s-o deschidă. Au încercat fel de fel de unelte şi vorbe, dar scoica rămânea tot aşa, închisă precum o
găsiseră pe fundul mării.
Supăraţi, cei trei fraţi au început să întrebe pe bătrânii satului de pescari şi-au aflat astfel că
numai atunci când soarele va mângâia scoica, ea se va deschide. Şi aşteptând momentul, cei trei fraţi
pescari au văzut cum scoica se deschide singură şi că în ea aveau adăpost trei perle. Precum erau
diferiţi cei trei fraţi pescari, aşa erau şi perlele, două erau colorate, strălucitoare şi mari, pe când doar
una era ştearsă şi neînsemnată. Fraţii mai mari s-au repezit alegându-le pe cele mari şi frumoase, iar
cea ştearsă şi mică a rămas fratelui mic. S-au grăbit să ajungă cu ele acasă, mai ales fraţii cei mari,
cerând grabnic mari şi multe bucurii. Dar, spre supărarea lor, perlele le-au înghiţit toate bogăţiile ce
le aveau, lăsându-i săraci. Ajungând şi el acasă, fratele cel mic n-a cerut nimic perlei, ci a mângâiat-
o cu iubirea şi gândul lui bun. Şi-atunci, spre uimirea sa, din perla ştearsă şi neînsemnată, a ieşit o
fată frumoasă. Îndrăgostindu-se de ea, fratele cel mic a luat-o de soţie şi-au trăit amândoi, ani mulţi
şi buni în satul de pescari de la malul mării, rugând-o ca înainte de toate să-i schimbe pe fraţii lui,
făcându-i buni şi să le înapoieze bogăţile avute, aceştia spunând că n-o să mai fie răi şi lacomi,
niciodată.

Povestea stupului de albine


- indicaţii terapeutice: dificultăţi în respectarea regulilor de grup;
- efecte dorite: ameliorarea relaţiilor în grup; favorizarea disciplinei în interiorul unei
colectivităţi; stimularea asumării responsabilităţilor;
Într-un stup trăia o regină foarte preocupată de calitatea mierii produse de supusele sale.
Multă vreme, mierea a fost de calitate superioară, dar, de la un timp, lucrurile au început să se
schimbe: albinele au devenit mai superficiale, leneveau la umbra unei frunze sau se hârjoneau între
ele. Situaţia a început să se agraveze de la o zi la alta, cu toate observaţiile reginei. Într-o zi, când
toate albinele se odihneau, s-a produs un eveniment inexplicabil: stupul s-a răsturnat şi toate albinele
au fost aruncate afară. Din fericire, atât albinele cât şi regina au scăpat nevătămate. Speriate, albinele

247
s-au grupat în jurul reginei lor. În ajutorul albinelor, a venit şi regele bondarilor. Acesta a început să
analizeze situaţia pentru a stabili cauza catastrofei.
La sfârşit, concluzia a fost urmatoarea: nenorocirea s-a produs chiar din vina albinelor,
deoarece acestea au muncit fără să fie atente astfel încât au depozitat toată mierea într-o singură
parte a stupului şi l-au dezechilibrat. Marele bondar a chemat toate albinele şi le-a explicat cum au
reuşit să dezechilibreze stupul. Albinele şi-au înţeles greşeala. Din acel moment, regina a devenit
mai hotărâtă şi toate deciziile ei, au fost respectate întocmai. Foarte repede albinele au refăcut stupul,
iar la festivalul mierii au caştigat marele premiu.

Povestea lui Lapinot


-indicaţii terapeutice: nerespectarea regulilor în interiorul unui grup;
-efecte dorite: favorizarea unei mai bune discupline în clasă sau acasă
Lapinot era un iepuraş tare distrat care întotdeauna îşi deranja colegii în clasă. La şcoală se
agăţa de coama leului, îi dădea şuturi şoricelului sau trăgea de coadă maimuţa.
În clasa sa, era un urs şi o cămilă care îl găseau comic şi care făceau ca el, dar, celelalte animale îl
găseau nesuferit şi nu se jucau cu el. Într-o zi, Lapinot a vrut să se joace cu girafa, dar aceasta i-a
zis: „Nu vreau să mă joc cu tine pentru că tu mă loveşti tot timpul şi mă deranjezi când lucrez. Mă
voi juca cu tine când vei merita.” Lapinor i-a răspuns girafei: „Puţin îmi pasă că nu vrei să te joci cu
mine”. În sinea sa, Lapinot s-a simţit trist şi supărat. Atunci şi-a zis: „Aş vrea să am mulţi prieteni
cu care să mă joc toată ziua. M-am săturat ca toata lumea să se plângă de mine”. Ce credeţi că ar
putea face Lapinot pentru a câştiga încrederea girafei şi a deveni prietenul ei?

Povestea ariciului Pogonici


- indicaţii terapeutice: comportament certăreţ;
- efecte dorite: reducerea agresivităţii interpersonale;
Într-o pădure trăia un arici care obişnuia să rupă flori şi să le strivească. Într-o zi, o căprioară
îl văzu rupând flori şi-l întrebă de ce face acest lucru. Pogonici simţi cum îl cuprinde supărarea:
- Vezi-ţi de treaba ta, că mă superi, zise ariciul.
- Dar nu e bine să rupi flori degeaba, că nu ţi-au făcut nici un rău, îi răspunse căprioara.
Ariciul plecă mai departe. La marginea lacului văzu un iepuraş care dormea. Ariciul începu
să fluiere tare:
- Hei, nu vezi că dorm? strigă iepuraşul supărat.
- Puţin îmi pasă, zise ariciul şi plecă mai departe.

248
Zilele care urmară trecură la fel. Cu fiecare zi, ariciul se simţea tot mai singur pentru că
nimeni nu mai voia să se joace cu el. Într-o seară, în timp ce se întorcea acasă, ariciul căzu într-o
groapă. Zadarnic strigă după ajutor, pentru că nimeni nu veni. Ce îl sfatuiți pe Pogonici?

Bibliografie
1. Glava, A., Glava, C., (2002), Introducere în pedagogia preşcolară, Ed. Dacia, Cluj-Napoca.
2. Lovinescu, A.V., (1979), Jocuri terapeutice pentru preşcolari, EDP, Bucureşti;
3. Pasca Maria Dorina,2004, Povestea terapeutica, editura Ardealului.

JOCUL DIDACTIC INTERDISCIPLINAR

Prof. Stroe Monica


Grădiniţa P.P. “Lumea poveştilor” Constanţa

”Aportul la cultura generală a fiecărei discipline se exprimă nu prin ceea ce este specific, ci
prin ceea ce are comun, generalizator, transferabil, de la un domeniu la altul" Louis Croft
Jocul didactic este jocul prin care se realizează obiective şi sarcini de învăţare, folosind un
conţinut accesibil, modalităţi atractive şi recreative de organizare şi desfăşurare, pr ecum şi materiale
didactice interesante.
Prin specificul său, jocul didactic îmbină funcţii şi sarcini de învăţare cu forma plăcută şi
atractivă a jocului, cultivând interesul pentru studiu. Jocul didactic contribuie la realizarea
sarcinilor formative ale procesului de învăţământ, în cadrul jocului copilul fiind solicitat pe toate
planurile psihicului său: cognitiv, afectiv şi voliţional.
Importanţa jocului didactic constă în faptul că el facilitează pregătirea copiilor preşcolari
pentru introducerea lor în activitatea de învăţare. În cadrul jocului didactic, copilul învaţă să observe,
să compare, să susţină un dialog ş.a. Jocul didactic contribuie la dezvoltarea spiritului de
observaţie, la concentrarea atenţiei şi la formarea unor deprinderi de muncă intelectuală
independentă.
Interdisciplinaritatea este o modalitate de acțiune și gândire, dintre obiectele și fenomenele
lumii reale, și se impune în învățământul preșcolar pentru realizarea sarcinilor ce-i revin în pregătirea
copilului, pentru integrarea cu succes în activitatea școlară și societate.

249
Interdisciplinaritatea în contextul educației preșcolare devine un concept cheie, cu ajutorul
căruia educatoarea poate realiza un demers educativ centrat pe nevoile copilului preșcolar, posibilitățile
și ritmurile lui de învățare, pe rolurile si demersurile celui ce învăța.
Abordarea interdisciplinară a conținuturilor este o necesitate dată de nevoia firească a copilului
preșcolar de a explora mediul înconjurător, fizic și social, de a-l cunoaște si a-l stăpâni, preocupare ce
este pe deplin întâmpinată în condițiile structurării interdisciplinare a curriculumului.
Modul natural al copiilor de a învăța despre ce îi inconjoară nu este acumularea de cunoștințe
pe domenii ale stiintei, ci integrarea informațiilor, priceperilor, capacităților diverse în jurul unor teme
care le-au stârnit interesul sau a unor elemente de viață socială.
DOMENIUL ȘTIINȚĂ
Tema activităţii: „Uite cine zzzumzăie!”
Categoria de activitate: Activitate matematică
Forme de realizare : Joc didactic interdisciplinar (DȘ+ DOS+DEC+DLC+DPM)
Forme de organizare : frontal, pe grupuri, individual
Durata: 30 minute
Obiective operaționale:
• să cunoască unele elemente componente ale lumii înconjurătoare (vegetație, faună ca parte
integrantă a mediului), precum și interdependența dintre ele;
• să efectueze operații cu grupele de obiecte de: grupare, comparare, clasificare, apreciere a
cantității;
• să intoneze cântece pentru copii, legate de tema aleasă;
• să fie apt să utilizeze deprinderile motrice însușite în diferite contexte;
• să răspundă repede şi corect la ghicitori.
Regulile jocului
• Se vor forma două echipe: Echipa “Fluturaşilor” şi Echipa „Albinuţelor”.
• Sarcinile jocului se vor afla prinse pe panou.
• Copilul nominalizat va lua sarcina, iar educatoarea o va citi copiilor. Acesta va rezolva sarcina ajutat
de coechipieri.
• Răspunsurile corecte vor fi recompensate cu o floricică pentru Albinuţa Maia.
Elemente de joc: Albinuţa Maia, aplauze, mișcare, manipularea materialelor, surprize, recompense,
întrecerea.
Strategii didactice
Metode și procedee: Jocul, Conversația, Demonstrația, Explicația, Problematizarea, metoda “Călătoria
misterioasă”.

250
Mijloace de învățământ: ghicitori, marionetă, panou, puzzle, fişe, jetoane, sarcini, floricele.
Copiii sunt împărţiţi în două echipe: echipa Fluturaşilor (fetiţele) şi echipa Albinuţelor (băieţeii).
Fiecare echipă va rezolva un număr de sarcini, recompensa fiind o floricică, care o va ajuta pe Albinuţa
Maia să prindă putere în înfruntarea cu Păianjenul.
Jocul de probă: Educatoarea alege un fluturaş, care va rezolva o sarcină: „Numără câte buline are
buburuza şi arată tot atâtea degețele”. Copilul numără şi răspunde: „Buburuza are 4 buline” şi ridică 4
degețele. Apoi educatoarea alege o albinuţă. Sarcina este: „Formează o mulţime de 3 greieraşi”. Copilul
alege greieraşii, îi lipeşte pe tabla magnetică, apoi îi încercuieşte cu marker. Verbalizează: „Am așezat
trei greieraşi pe tablă şi i-am încercuit pentru a forma o mulţime”.
Dacă se observă că sarcinile sau regulile nu au fost înțelese se reiau explicațiile.
Jocul propriu-zis
PROBA 1: Taie cu o linie imaginile care NU reprezintă insecte!
PROBA 2: Priveşte cu atenţie cei 4 fluturaşi. Doi dintre ei sunt identici. Găseşte-i şi încercuieşte-i!
PROBA 3: Intoneaza un cântecel despre insecte!
PROBA 4:Aşează în ordine piesele de puzzle, astfel încât să obţii imaginea corectă!
PROBA 5: Zboară ca o albinuţă!
PROBA 6: Ţopăie ca un greieraş!
PROBA 7:
Cu rochiţa înfoiată,
Roşie, îmbulinată,
Stă pe-o frunză azi la soare
Ce insectă este oare?
(Buburuza)
PROBA 8:
Colorat e ca o floare,
Trupul fin şi mic el are,
Zboară vara pe câmpie,
Spuneţi, ce-ar putea să fie?
(Fluturele)
Complicarea jocului
PROBA 9: Lipeşte omizilor tot atâtea cerculeţe câte îţi arată cifra!
PROBA 10: Colorează prima gărgăriţă, încercuieşte-o pe a doua şi taie-o cu o linie pe ultima!

251
Bibliografie:
1. *** „Curriculum pentru învăţământul preşcolar” ( 3-6/7ani), M.E.C.I., Bucureşti, 2009;
2. Culea I., Sesovici, A., Grama, F., Pletea, M., - „Activitatea integrată din grădiniţă”, Ed. Didactica
Publishing House, Bucureşti, 2008;
3. Neagu M., Beraru G., - „Activități matematice în grădiniță”, Ed. AS`S, Iași, 1995;
4. Păduraru V. (coordonator), - „Activități matematice în învățământul preșcolar”- sinteze, Ed. Polirom,
Iași, 1999.

DE LA JOC LA ÎNVĂȚARE ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE


JOCUL LA VÂRTSA PREȘCOLARĂ

Prof. Crihan Iuliana


Grădinița P.N. nr. 5, Câmpulung Moldovenesc

Jocul la vârsta preșcolară, satisfce în cel mai înalt grad nevoia de activitate a copilului, nevoia
generată de trebuințe, dorințe, tendințe specifice acestui nivel de dezvoltare psihologică. Prin joc se
manifestă, se exteriorizează întreaga viață psihică a copilului, se exprimă cunoștințele, emoțiile și
dorințele. Pentru copilul mic jocul este o cale indispensabilă învăţării. Copilul va învăţa să se joace
singur şi cu alţii, să împărtăşească bucuria cu ceilalţi şi să-şi asume un rol. Prin joc copilul îşi însuşeşte
cu uşurinţă cunoştinţele pe care dorim să le transmitem şi care prin alte mijloace, pot fi receptate mai
greu cu mai mult efort din partea lui.
Tipurile de joc ce se recomandă la grupa 2-3 ani sunt următoarele:
a) Jocul cu jucăria
b) Jocul simbolic
c) Jocul senzorial
d) Jocul cu nisip şi apă
e) Jocul de construcţie
f) Jocul didactic
Pentru realizarea cu succes a acestor jocuri, educatorul trebuie să respecte următoarele reguli:
Educatorul îi va stimula pe copii să cunoască şi să cerceteze jucăriile (culoare, formă,
consistenţă, eventual miros). Li se va spune şi arăta ce se face de obicei cu fiecare obiect pus la
dispoziţie; îi va îndemna pe copii să se joace împreună, să interacţioneze, să se privească în timpul
jocului: îi va învăţa pe copii câteva reguli simple ale unui joc: să răspundă la chemare, să reacţioneze -

252
potrivit jocului - la un semnal sonor sau vizual, să facă ordine după ce s-au jucat cu ceva, să aplaude
un răspuns bun etc.; Educatorul îi va ajuta pe copii să grupeze obiectele după criterii (formă, culoare,
mărime, grosime etc.). Educatorul va iniţia jocuri de grup cu teme din viaţa obişnuită (de-a familia,
de-a mama, de-a grădiniţa), fiecare copil fiind antrenat în asumarea unui rol; Educatorul va fi atent la
integritatea jucăriilor şi la calitatea materialelor, astfel încât ele să nu fie periculoase pentru copii.
Educatorul va lăsa copiii să aleagă din diversitatea de jucării puse la dispoziţie şi să se bucure de joc.
Jocul didactic îmbină elementul instructiv-educativ cu cel distractiv. Jocul didactic este,
conform Dicționarului de pedagogie,1979, un tip de joc prin care educatorul consolidează, precizează
și verifică cunoștințele predate copiilor, le îmbogățește sfera de cunoștințe. Conținutul, sarcina didactică
(problema intelectuală), regulile și acțiunile de joc (ghicire, surpriză, mișcare) conferă jocului didactic
un caracter specific, înlesnind rezolvarea problemelor puse copiilor. După criteriul influenței formative
a jocurilor asupra dezvoltării psihice a copilului (dezvoltare intelectuală, pe de o parte, dar și morală,
estetică și fizică, pe de altă parte) se pot diferenția: jocuri de creație sau jocuri simbolice; jocuri de
mișcare; jocuri didactice. În grădiniță jocul simbolic se desfășoară sub două forme: joc de rol; joc de
construcție.
Nivelul/Grupa: nivelul I / grupa mică
Tema de studiu: ,, CINE SUNT / SUNTEM?”
Tema proiectului: ,,Membrii familiei mele”
Tema activității: ,, Chipuri dragi”
Forma de realizare: Activitate integrată
Elemente componente ale activității integrate:
ADP: Î.D. ,,Eu și părinții mei”saltul, prezența, gimnastica de învioarare.
ADE- DȘ:,, Ghicește cine este?”- joc diactic
ALA1: ,, Părinții mei”
Centrul ,, Joc de rol”- ,,Masa în familie”- joc imitativ
Centrul Artă: ,,Asta este familia mea”- fișe de lucru
Centrul Bibliotecă:,,Părinții și bunicii mei”- citire de imagini
Scopul activității: Dezvoltarea capacității de a observa și selecta imaginile care reprezintă familia,
precum și dezvoltarea sentimentului de empatie pentru ceea ce înseamnă familie.
Scenariul activității:
Copiii vor intra în sala de grupă în rând câte unul, așezându-se în formă de semicerc pe scăunele.
Salutul ,,Bună dimineața, chipuri zâmbărețe” va constitui un prilej de introducere într-o atmosferă care
să trezească interesul pentru oferta zilei de astăzi, interes ce va fi exprimat de copii prin prezență, fiecare
copil primind un ecuson în formă de inimioară. Prin calendarul naturii vom stabili caracteristicile vremii

253
de astăzi, anotimpul, luna și ziua în care suntem. Urmează gimnastica de înviorare prin care vom imita
o îmbrățișare dată părinților dimineața, apoi ne vom spăla pe mâini și pe față, ne vom încălța și îmbrăca,
adică activități desfășurate în familie.
Îi voi anunța pe copii că m- am întâlnit cu Spiridușii lui Moș Nicolae (Noutatea Zilei), iar aceștia
vor să știe câți membrii are familia ca să le poată da cadourile trimise de Moșul Nicolae, astfel vor
enumera membrii familiei, și tot atunci vor afla că Spiridușii au trimis multe surprize pe care le vor
primi doar dacă îi va ajuta să găsească membrii familiei.
Pentru că suntem copii isteți și ascultători, vom desfășura activitatea ,,Chipuri dragi”.
Îi voi ruga pe copii să precizeze care sunt membrii familiei lor. Se va realiza jocul didactic ,,Ghicește
cine este” unde copiii vor participa cu interes. Le voi prezenta preșcolarilor planșe în care sunt
prezentate diferite momente din familie. Pe baza acestor planșe voi purta discuții cu cei mici, din care
ei vor descoperi ce este familia și care sunt activitățile petrecute în cadrul acesteia prilej cu care vom
desfășura jocul didactic. Intonând cântecelul ,,Bate vântul frunzele” (Tranziție) cei mici se vor îndrepta
spre centre, unde vor fi anunțați în legătură cu ce au de făcut.
La centrul Artă copiii vor primi o fișă pe care vor trebui să o coloreze cu creioane colorate , la
centrul Bibliotecă cei mici vor avea de realizat citirea de imagini pe categorii(părinți, bunici, frați), iar
la centrul Joc de rol vor trebui să imite acțiuni pe care le realizează cu părinții(o îmbrățișare caldă).
După ce au aflat ce au de făcut, copiii își încep activitatea. Pe tot parcursul activității, copiii vor fi
supravegheați și ajutați de către educatoare.
Activitatea se va încheia cu aprecierea muncii și a eforturilor copiilor în ducerea la bun sfârșit
a activității. Drept recompensă, cei mici vor primi câte o bulină pe care va fi reprezentată o față
zâmbitoare.

Bibliografie:
1. MEN, (2018), ,,Curriculum pentru educația timpurie”;
2. Laurenţia Culea, Angela Seşovici, Filofteia Grama, ,,,Activitatea integrată în grădiniţă’’, (2008),
Ed. Did. Publishing House, Bucureşti;
3. Adina Glava, Maria Pocol, Lolica –Lenuța Tătaru, Educația timpurie – ghid metodic pentru
aplicarea curriculumului preșcolar, Editura Paralela 45, 2009

254
DE LA JOCURILE TERAPEUTICE LA ÎNVĂȚARE

Prof. Chelaru Andreea Raluca


Grădinița cu P.P Nr. 17 Vaslui

"Dorințele noastre sunt posibilitati ce zac in noi. Visele sunt realizari in avanpremiera" Goethe
Concepția modernă asupra educației preșcolare presupune folosirea din plin a învațării dirijate
și spontane considerând învățarea drept acțiunea principală a dezvoltării inteligenței copilului și o
normare de bază a procesului de larga sociabilizare a copilului. Învațarea are, în acest sens, un conținut
foarte larg și este strâns legată de latura psihică și socială a personalității copilului. În lumina acestei
concepții, învățarea nu este îndreptată spre achiziționarea de cunoștinte verbale și nu este înteleasă ca
o activitate bazata pe operații abstracte, ci se sprijina pe structura concreta a gândirii copilului. Abia la
vârsta preșcolară mai mare, când structura psihicului copilului trece din planul acțiunii în planul
vorbirii, învățarea dobânziște caracterele de învațare propriu-zisă și servește la formarea și
sistematizarea cunoștințelor elementare în anumite domenii.
Baza învățământului preșcolar trebuie să o constituie activitatea operațional -activă a copilului,
care îi oferă copilului prilejul de inițiativă și experiență - constituind o baza pentru formularea verbala
a cunoștințelor. Jocurile terapeutice sunt folosite în deosebi pentru dezvoltarea emoțională a
preșcolarilor, dezvoltare ce este reprezentată de șase dimensiuni:
• Cunoașterea de sine și gestionarea propriilor emoții;
• Relaționarea cu ceilalți;
• Intuiția socială (interpretarea emoțiilor celorlalți și cum răspunde la ele);
• Atenția și capacitatea de concentrare;
• Abilitatea de a depăși anumite situații;
• Interpretarea dată evenimentelor și faptelor;
Unul dintre jocurile terapeutice indragite de cei mici este ” Explorarea emoțiilor pozitive” Prin
intermediul acestui joc îl sprijini pe copil să exploreze situațiile în care se simte puternic, deștept,
curajos, jucăuș, prietenos și așa mai departe. Așadar, când are emoții pozitive în legătură cu o anumită
situație.
• Discutați despre ce anume îl face să se simtă astfel și cum ar putea aduce emoția respectivă într-
un alt context din viața sa, spre exemplu cum ar putea aduce curajul într-un moment în care îi este
teamă.
• Găsiți și alte asocieri de emoții pozitive cu diferite animale.

255
Pentru a dezvolta vocabularul celor mici putem aplica la grupă și jocul ” Interviul poznaș„ joc ce ne
poate oferi și o imagine de ansamblu asupra stimei de sine .
Acest joc este bazat pe un set de intrebări:
1. Dacă ai fi o floare, ce floare ai vrea sa fii?
2. Dacă ai fi un animal, ce animal ai vrea să fii?
3. Dacă ai fi o culoare, ce culoare ai vrea sa fii?
4. Dacă ai putea avea o superputere, care ar fi aceea? Ce ai face cu acea superputere?
5. Dacă ai fi un personaj din desene animate sau un eroi di povești, cine ai vrea să fii?
Îți propun să inversezi rolurile, iar apoi să-l lași pe copil să-ți adreseze și el câteva întrebări
poznașe.
”Meditații dulci” este de asemenea un joc care ajută la dezvoltarea capacității de concentrare,
dar este excelent și pentru relaxare. Pentru desfășurarea acestui joc este nevoie de câteva fructe tăiate
felii: banane, mere, pere, portocale și așa mai departe.
Copilul ține ochii închiși, iar tu îi dai să guste câte un fruct. El trebuie să ghicească ce fruct a
gustat. Înainte de a-i da primul fruct numără în minte până la cinci, apoi la al doilea, numără până la
zece, la al treilea până la cincisprezece, astfel încât să mărești perioada de concentrare/așteptare.

Bibliografie:
1. Verzea E., 1978 " Omul , jocul si distractia ", Editura Stiintifica si Enciclopedica , Bucuresti;
2. Gohi P., 1985 "Invatare si dezvoltare", Editura Stiintifica si Enciclopedica , Bucuresti;
3. Garry L. Landreth ” Terapie prin joc”- arta relaționării, Editura For You.

256
JOCUL, MIJLOC DE ÎNVĂȚARE ȘI DEZVOLTARE

Prof. Balint Anca & prof. Aristan Denisa


Liceul Greco-Catolic „Iuliu Maniu”, Oradea

„Omul nu este întreg decât atunci când se joacă” (Schiller)

Jocul reprezintă activitatea predominantă la această vârstă a preșcolarității, acesta satisfăcând în


cea mai mare parte nevoia de activitate a copilului, generată de trebuințe, dorințe și tendințe specifice
acestui nivel de dezvoltare psihologică, totodată permițându-ne să urmărim copilul sub toate aspectele
dezvoltării sale, în întreaga sa complexitate: cognitiv, motor, afectiv, moral, social.
Jocul îi oferă copilului oportunitatea de a-și exterioriza întreaga viață psihică, de a-și exprima
emoțiile, cunoștințele, dorințele, este modalitatea prin care preșcolarul caută să cunoască realitatea
înconjurătoare. Pentru copil aproape orice activitate este joc, prin joc el anticipează conduitele
superioare, prin joc învață, se dezvoltă, pune în acțiune posibilitățile care decurg din structura sa
particulară.
Jocul capătă valoare formativă deosebită o dată cu venirea copilului la grădiniţă când cadrul
relaţional se lărgeşte. Copilul intră în contact cu alţi copii şi adulţi din afara cercului familial, cunoaşte
aspecte legate de înfăţişare, obiceiuri, au loc socializarea, incluziunea, acceptarea.
„Jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieții, mai mult decât atât, jocul este
sintagma, atmosfera în care ființa sa psihologică poate să respire și în consecință, poate să acționeze” (
Ed. Claparede,1936). Jocul este o experiență universală, naturală, o cale de transmitere și păstrare a
culturii autentice, de cunoaștere și intercunoaștere, favorizează incluziunea socială, ducând la cele mai
importante modificări psihice ale copilului.
Conform teoriei inteligențelor multiple a lui H. Gardner, jocul încurajază toate tipurile de
inteligență precum: inteligența lingvistică, copilul învață elemente de vocabular nou numind obiectele
în timpul jocului, caracteristicile acestora, relațiile dintre ele, utilizând structuri gramaticale,
dezvoltându-și abilitatea de a susține o conversație, exprimă dorințe, împărtășește idei, negociază și
imită aspecte din viața cotidiană; inteligența muzicală, copilul învață muzica prin intermediul jocurilor
cu text și cânt, a jocurilor muzicale axate pe cântece, exerciții, audiție; inteligența logico-matematică,
copilul își formează deprinderi matematice, construiește, numără cuburi, obiecte, le compară, le
sortează după diferite criterii. Copiii aleargă, se cațără, aruncă și prind mingea sau alte obiecte,
dezvoltându-și abilitățile de tip corporal-chinestezic, își dezvoltă abilitățile sociale, îndeplinind diferite

257
roluri sociale, învață să privească lumea din perspectiva altor persoane, colaborează, acceptă propuneri,
găsesc soluții pentru probleme, în vederea îndeplinirii sarcinii de lucru – inteligența personală.
Conform lui Piaget, tipul de joc al copiluli se modofică în strânsă legătură cu stadiul dezvoltării
sale, astfel, până la 2 ani, jocurile manipulative, de explorare și manipulare a obiectelor, fiind cele mai
dominante, de la 2-7 ani, jocul simbolic este corespunzător stadiului preoperațional al gândirii, iar de
la 7 la 12 ani și mai departe, sunt jocurile cu reguli, corespunzătoare etapei operațiilor concrete.
Jocurile manipulative, antreneză musculatura fină, acesta fiind o premisă de bază în formarea
deprinderilor de scris, antrenează capacitățile de coordonare a mișcărilor, controlul lor, precum și
coordonare oculo-motorie, prin manipularea obiectelor din mediul ce îl înconjoară, copilul începe să
controleze posibilitățile de a cunoaște și a stăpâni realitatea, un aspect foarte important fiind câștigarea
independenței de acțiune și autocontrol. De exemplu, manipulând piesele jocurilor existente în centrele
Joc de masă sau Științe (puzzle, lego, jocuri educative, jetoane), copiii își dezvoltă coordonarea ochi-
mână, musculatura fină, capacitatea de discriminare vizuală, deprinderi de îmbinare, triere, așezare în
ordine, clasificare, numărare, punere în corespondență, percepțiile de culoare, mărime, formă,
capacitatea de a rezolva probleme, sentimentul de bucurie la realizarea unor sarcini de lucru.
Jocul simbolic îi oferă copilului posibilitatea de a utiliza mediul pentru a pune în scenă realitatea
așa cum o percepe el, interpretează roluri, personaje reale sau imaginare, copilul trebuie încurajat să
găsească soluții noi pentru personajele sale, să găsească anumite conexiuni între evenimente și să-și
argumenteze alegerile și acțiunile. Prin acest joc, este pusă în mișcare fantezia copilului care dă
lucrurilor și ființelor însușiri pe care nu le au în realitate.
Copilul consideră covorul din cameră drept plajă sau pajiște, fetița se joacă cu păpușa, o
îngrijește, o hrănește, o îmbracă, o culcă, imitând astfel grija mamei pentru copii. Jocul imitativ îl învață
pe copil să accepte și să trăiască după anumite reguli, să coopereze cu ceilalți pentru a schimba aceste
reguli și a le păstra, jucăria ocupând un loc extrem de important, ea fiind necesară pentru a face acțiunile
copilului reale. Menirea fundamentală a jucăriei fiind aceea de a oferi copilului posibilitatea de a
acționa, exprimându-și ideile și sentimentele, iar jucăriile reușite îl stimulează pe copil să gândească,
ridică în fața lui adevărate probleme și acest fapt contribuie la dezvolatarea proceselor cognitive.
Exemple de utilizare a jocului simbolic: joc simbolic cu caracter anticipativ: jocul „De-a
bucătarii” (pentru pregătirea unei salate de fructe) se organizează înaintea desfăşurării observaţiei
„Fructe de toamnă” în Centrul de Ştiinţe. Atât jocul simbolic cu subiecte din viaţa cotidiană cât şi cu
subiecte din basme şi poveşti se desfăşoară fie individual (interpretând rolul unui personaj) , fie colectiv
(transpunând scene din poveşti).
Un alt joc îndrăgit de copii, este jocul de construcții care contribuie la dezvoltarea sa cognitivă
și a musculaturii fine, copiii stabilesc relații cauzale, sortează, grupează, asociază, stabilesc raporturi

258
între obiecte, pun în valoare spațiul, dând frâu liber imaginației, exemple de astfel de jocuri: „Grădinița
mea,...„ , „Orașul meu”, „Garajul”, „Căsuța mea”.
Jocurile libere sunt jocurile alese, inițiate de copil, fără intervenția adultului, acestea reprezintă
o altă categorie pe care copiii o preferă, așadar ei își aleg singuri jocul, jucăriile și tipul de joc pe care-
l doresc, educatoarea are astfel ocazia de a cunoaște cât mai bine copilul, deoarece copilul în acel
moment utilizeză cunoștințele, experiențele, deprinderile dobândite anterior, în alte contexte în care el
se simte liber să se exprime. De exemplu: observându-l cum se joacă cu o mașinuță, putem observa ce
știe despre mașini, ce scenarii inventează inspirate din viața cotidiană, tipurile de raporturi pe care le
stabilește, precum și limbajul pe care îl utilizează.
Jocul cu reguli, de asemea ocupă un loc forte important în ce privește dezvoltarea copilului, fie
că sunt jocurile cu reguli formulate de către copii sau de către adulţi. În general sunt jocuri care arată
prin ce modalităţi poţi să câştigi (au la bază întrecerea precum şi jocurile de echipă), jocuri inventate
de copii, jocurile sportive, jocurile didactice. Copiii sunt puşi în situaţia de a respecta regula, de a
acţiona doar atunci când sunt nominalizaţi, de a alege un partener, de a se întrece cu el de a se bucura
de reuşita sau de a accepta eşecul (să fii prins de pisică, să nu observi batistuţa şi să fii pedepsit cu statul
într-un picior, şi să fii văzut la jocul, “De-a v-aţi ascunselea”).
Jocurile dinamice/de mişcare au la bază acţiuni motrice mai simple sau mai complexe dirijate de
anumite reguli, prin care se consolidează deprinderile motrice de bază (mers, alergarea, aruncarea,
prinderea, săritura, căţărarea, echilibrul), se dezvoltă calităţile motrice (viteza, forţa, rezistenţa) şi stări
emoţionale pozitive. O atenţie deosebită să acordăm copiilor timizi, fricoşi, apatici sau instabili,
respectându-le ritmul propriu şi particularităţile individuale.
Nu în ultimul rând, în activitatea educativă din grădiniță regăsim și jocul didactic care este iniţiat
numai de către adult, scopul fiind acela de a urmări atingerea unor obiective educaţionale. Elementele
de joc se împletesc cu învăţarea.
Exemple de jocuri didactice pot fi: Senzoriale, de ghicire, de recunoaştere a unui obiect cu
ajutorul simţurilor: “Ghici ce ai gustat!”; “Spune cum este?”; “Ce poţi spune despre?” Jocuri de analiză
perceptivă vizuală, de reconstituire de imagini din bucăţele: “Loto flori, fructe, păsări, animale”, “Din
jumătate – întreg”, “Jocul umbrelor”. Jocuri logice de comparare a obiectelor după criterii date şi de
analiză, descriere, clasificare: “Mare, mic”, “Găseşte locul potrivit!” Jocuri gramaticale: “Eu spun una,
tu spui multe” (singular-plural), “Spune al cui este?” (folosirea corectă a genitivului), “Cui trimit
scrisoare?” (folosirea corectă a dativului), “Unde a zburat rândunica? (poziţii spaţiale). Jocuri de
mişcare: „Cuibul rândunicilor”, „Ursul doarme”, „Ştafeta uriaşilor” etc.
Toate aceste jocuri reprezintă ocazii autentice de învățare și dezvoltare, jocul fiind așadar cea
mai eficientă formă de învățare, datorită naturaleții cu care copilul învață. Jocul este o experiență

259
naturală, universală și face parte din viața de zi cu zi, pretutindeni în lume copiii se joacă individual
sau în grupuri mici, explorând mediul înconjurător, cunoscând această lume, își satisfac nevoia de
mișcare, cunoscându-și tovarășii, descoperindu-se pe sine, dobândesc încredere în forțele proprii, se
definesc pe sine ca personalitate, învățând, dezvoltându-se.
Explorarea presupune încercările și tentativele copilului de a cunoaște și de a descoperi lucruri
noi, permițând cunoașterea lumii înconjurătoare, oferind bazele dezvoltării potențialului psihofizic și
aptitudinal al copilului.
În concluzie toate activitățile care se desfășoară în grădiniță, reprezintă pentru copii experiențe
de învățare, pornind de la activitățile integrate, centrate pe anumite obiective și conținuturi, până la
momentele de rutină și tranziție, care consolidează deprinderi și abilități ce contribuie la autonomia
copilului, conviețuirea socială, sănătate și igienă.

Bibliografie:
1. Château Jean, 1970, Copilul și jocul, EDP, București;
2. Ezechil Liliana, Lăzărescu Păiși Mihaela, 2011, Laborator Preșcolar, Editura V&I INTEGRAL;
3. Ghid de bune practici pentru educația timpurie a copiilor între3-6/7 ani, 2008.

ROLUL JOCULUI ÎN EDUCAȚIA TIMPURIE

Prof. Bogdan Maria Luminița


Gradinița cu P.P “Trenulețul Veseliei” -Bistrița, Jud. Bistrița-Năsăud

Educația timpurie reprezintă totalitatea experiențelor individual realizate și social existente sau
organizate, de care beneficiază copilul în primii ani de viață, cu rol de a proteja, crește și dezvolta ființa
umană prin înzestrarea cu capacități și achiziții fizice, psihice, culturale specifice care să-i ofere
identitate și demnitate proprie. Ea asigură fundamentele dezvoltării fizice și psihice sănătoase, ale
dezvoltării sociale, spirituale și complexe. Ceea ce învaţă copiii în primii ani reprezintă mai mult de
jumătate decât vor învața tot restul vieții.
Educația timpurie se referă, strict la momentele de învațare ale copilului cu vârsta pâna la 3 ani,
în conceptul românesc. Educația timpurie, în sensul mai larg, înseamnă dezvoltarea timpurie a
copilului, presupune învaţare, îngrijire și protecție. Educația timpurie se realizează
ca educație informată (în familie, în relaţii de vecinătate şi în relații comunitare, prin mass-media),
ca educație formală (în creșe, grădinițe și alte instituții de ocrotire și educație) și sub forma educației

260
nonformale (în cluburi sportive, cluburi ale copiilor și elevilor, dar și prin biblioteci, muzee, activități
ale unor organizații nonguvernamentale ş.a.).
Educația timpurie pentru valori reprezintă un tip de educație care își asumă misiunea și
responsabilitatea de a promova valori în mod explicit și eficient prin finalități clare.
În pedagogia românească educația timpurie reprezintă un concept nou. În mod tradițional,
problematica pedagogică a copilului de 0-6/7 ani a fost considerată ca educație preșcolară. Actuala
politică educațională nu include o secțiune specifică privind educația timpurie a copilului în perioada
0-3 ani. Din punct de vedere practic, focalizarea în domeniul educației timpurii în cadrul actualei
politici educaționale se face pe educația preșcolară. Metodele utilizate în educarea copilului preșcolar
sunt, desigur, adaptate manifestărilor specifice dezvoltării acestuia în diferite subetape care marchează
evoluția lui în acastă perioadă de vârstă.
Ele nu sunt exclusiv metode de lucru ale psihologiei și nici exclusiv metodele de lucru ale
pedagogiei, ci o îmbinare măiestrită a acestora în baza unei logice elementare în conformitate cu care
intervenția educațională vizionează un produs subiectiv: personalitatea copilului și se realizează printr-
o interacțiune intersubiectivă: educator(adult)-copil.
Din această cauză jocul reprezintă o formă de activitate preferată și adecvată specificului
activităților realizate în grădiniță, dar și principala metodă de instruire și educație utilizată în activitățile
cu copiii preșcolari. Jocul satisface în cea mai mare măsură trebuințele de manifestare și de exprimare
ale copilului. Valoarea activităților de joc este apreciată după capacitatea acestora de a-l ajuta pe copil
să se integreze în mediul natural și social și pentru a înțelege lumea înconjurătoare.
Concepţia modernă asupra educaţiei preşcolare presupune folosirea din plin a învăţării dirijate
si spontane considerând învaţarea drept acţiunea principală a dezvoltării inteligenței copilului și o
normare de bază a procesului de largă socializare a copilului. Învațarea are, în acest sens, un conținut
foarte larg și este strâns legată de latura psihică și socială a personalității copilului. În lumina acestei
concepții, învățarea nu este îndreptată spre achiziționarea de cunoștinte verbale și nu este înțeleasă ca
o activitate bazată pe operații abstracte, ci se sprijină pe structura concretă a gândirii copilului.
În fragedă copilarie, învațarea este naturală și spontană. Curiozitatea și gândirea care-l
stimulează în joc sunt parte integrată din plăcerea sa de a învăța. Prin joc, copilul se aventurează în
necunoscut, încercând să vadă cât poate să construiască de înalt un turn din cuburi; câte obiecte diferite
poate modela din plastilină, testând astfel și materialul de joc și pe sine .
Corelația dintre joc și învățare la diferite etape ale vârstei preșcolare este condiționată de nivelul
general de dezvoltare psihică a copilului. Dar pe măsura introducerii treptate a elementelor de învățare,
se produc schimbări vizibile în activitatea psihică a copil