Curs III

FAPTE ȘI PERSONALITĂȚI ISTORICE (SEC. XIV-XVII)

Cadrul internaţional (sec. XIV-XVII) este marcat de tendinţele expansioniste ale

Imperiului Otoman, ale Ungariei şi ale Poloniei, opuse politicii externe duse de voievozii
români.
Situaţia se prezintă după cum urmează:
A. Imperiul Otoman:
Ţările Române se tem să nu fie transformate în paşalâcuri, motiv pentru care adoptă o
politică defensivă, aliindu-se cu Ungaria şi Polonia şi acceptând plata tributului (în daruri,
bani = haraciul, peşcheşurile = cumpărarea tronului, militar). În schimb, Imperiul Otoman
recunoaşte autonomia Ţărilor Române.
B. Polonia şi Ungaria:
Cu acestea, Ţările Române semnează tratate pentru a alunga tendinţele hegemonice în
spaţiul românesc. Tratatele sunt semnate de pe poziţii de deplină egalitate. Alături de Polonia
şi Ungaria, voievozii români vor lupta în „cruciade” împotriva Imperiului Otoman.
C. Între statele româneşti există relaţii de colaborare, dar şi relaţii încordate, ce vor
culmina cu destituiri de pe tron şi cu marele act politic din 1600.

Mircea cel Bătrân (1386-1418):

- este domnitor al Ţării Româneşti;
- urcă pe tron într-un moment în care Imperiul Otoman şi coroana maghiară se aflau în
plină expansiune, urmărind să-şi impună autoritatea la sud de Carpaţi.
Relaţii / alianţe / conflicte:
a) cu statele româneşti: Mircea cel Bătrân adoptă „politica blocului românesc”:
stabileşte o colaborare cu Petru Muşat, pentru a încheia o alianţă cu Polonia, şi cu Alexandru
cel Bun, pentru a limita suzeranitatea Poloniei.
b) cu Polonia: Mircea cel Bătrân încheie o alianţă cu această ţară, ca răspuns la
ameninţările Imperiului Otoman.

1
 ● 10 decembrie 1389: la Radom se încheie un tratat, care va fi ratificat la Lublin, un
an mai târziu. Tratatul s-a încheiat de pe poziţii de deplină egalitate, între Mircea, reprezentat
de vornicul Drăgoi, şi Wladislav Jagello. În 1403, cu sprijinul lui Alexandru cel Bun, alianţa
se reînnoieşte.
c) cu Ungaria: se încheie o alianţă la 7 martie 1395, la Braşov, între Mircea cel Bătrân
şi Sigismund de Luxemburg. Este primul tratat de alianţă antiotomană, fiind încheiat de pe
poziţii de deplină egalitate.
● 1406: la Severin, Ungaria îl recunoaşte pe Mircea ca „domn autocrat”.
d) cu Imperiul Otoman: lupta antiotomană începe încă din 1391, când bandele
akingilor trec Dunărea şi jefuiesc Ţara Românească; în 1393, Mircea desfăşoară o expediţie
la sudul Dunării, în Munţii Balcani.
Dar, la sfârşitul sec. XIV, creşte pericolul otoman, deoarece sultanul Baiazid este
hotărât să ocupe Ţara Românească şi să-i îndepărteze astfel pe maghiari din zonă.
● 17 mai 1395: la Rovine are loc o confruntare directă: Mircea, aflat în fruntea unei
armate de 10.000 de oameni, foloseşte o tactică proprie: evacuarea, pârjolirea câmpurilor,
otrăvirea fântânilor, atacuri surprinzătoare, fapt pentru care victoria îi aparţine. În urma
acestei bătălii, voievodul consolidează independenţa Ţării Româneşti. Cu toate acestea,
Mircea este îndepărtat din cauza uneltirilor marii boierimi, iar pe tron este adus Vlad
(Uzurpatorul), care va plăti Porţii un tribut în schimbul recunoaşterii. Vlad conduce Ţara
Românească până în 1396, când Mircea revine (îşi păstrase în stăpânire Oltenia şi ţinuturile
de la sud de Carpaţi).
● noiembrie 1401: Imperiul Otoman ajunge din nou la Dunăre, însă este respins de
armatele lui Mircea. Imediat, în 1402, el organizează o acţiune la sud de Dunăre.
● 1411: relaţiile lui Mircea cu Imperiul Otoman sunt şi de colaborare, căci îl ajută pe
Musa, fiul lui Baiazid, să devină sultan, iar mai apoi îl susţine pe Mustafa.
e) în cadrul coaliţiei antiotomane: Mircea participă la cruciada iniţiată de Sigismund
de Luxemburg, în 1396. Cruciaţii obţin victorii importante la Vidin, Rahova, însă pe 25
septembrie 1396, la Nicopole, Imperiul Otoman obţine victoria finală.
Mircea îşi recapătă tronul şi cucereşte cetatea Turnu, în octombrie 1397.
În ultimii ani de domnie, Mircea cel Bătrân a acceptat să plătească tribut turcilor, iar
în 1417a cedat Imperiului Otoman Dobrogea.
La 31 ianuarie 1418 voievodul a încetat din viaţă și a fost îngropat la mănăstirea
Cozia.

2
 Alexandru cel Bun (1400-1432):
- este domnitor al Moldovei şi întemeietorul dregătoriilor;
- organizează structura administrativă a Moldovei.
Relaţii / alianţe / conflicte:
a) alianţă cu statele româneşti: Alexandru cel Bun încheie o alianţă cu Mircea cel
Bătrân, domnitorul Ţării Româneşti, în urma căreia Patriarhia din Constantinopol recunoaşte
Mitropolia Moldovei şi independenţa statului. În schimb, Alexandru îl susţine pe Mircea la
reînnoirea alianţei cu Polonia, în 1403.
b) alianţă cu Polonia: pe 12 martie 1402, Wladislav Jagello îi recunoaşte
suzeranitatea. Domnitorul moldovean participă la bătălia de la Grünwald (1410), ca aliat al
polonezilor împotriva teutonilor sprijiniţi de Ungaria. Alianţa cu regele polonez este reînnoită
în 1411. Din nou, îl va sprijini împotriva teutonilor la Marienburg (1422).
c) lupta antiotomană: Alexandru intră în frontul antiotoman în 1420, când răspunde
atacurilor asupra cetăţilor Chilia şi Cetatea Albă - prima implicare a Moldovei în frontul
antiotoman. Luptele cu otomanii au continuat în 1425 când oastea Valahiei, condusă de Radu
Prasnaglava, asedia Dârstorul, iar Pippo Spano (comitele Timișoarei) a cucerit Vidinul. În
fața unor forțe otomane incomparabil superioare, Ungaria, Polonia și statele românești au
alcătuit o coaliție. Alungat în Transilvania, în ianuarie 1427, Dan al II-lea se va reîntoarce, în
primăvara aceluiași an pentru a recuceri întreg teritoriul dintre Carpați și Dunăre. În pofida
grelei înfrângeri suferite în 1428, sub zidurile cetății Golubac, în Serbia, de către o mare
armată creștină, în rândurile căreia se afla și Dan al II-lea, statul otoman nu a reușit să-și
impună autoritatea la nord de Dunăre.
Alexandru cel Bun s-a stins la începutul anului 1432 și a fost înmormântat la
mănăstirea Bistrița.

3
 Iancu de Hunedoara (1441-1456):
- este voievod al Transilvaniei;
- se bucură de sprijinul regelui Ungariei, Vladislav I.
Relaţii / alianţe / conflicte:
a) lupta antiotomană: încă din toamna anului 1441, Iancu îl învinge pe begul de
Semendria, fapt pentru care Imperiul Otoman reacţionează şi, în urma unui atac, obţine
victoria de la Sântimbru, 18 martie 1442. Victoria otomană nu poate fi fructificată, deoarece
este urmată de contraatacul lui Iancu, victorios la Sibiu (22 martie) şi Ialomiţa (2 septembrie
1442).
b) în cadrul coaliţiei antiotomane: Iancu de Hunedoara participă la cruciada
organizată de către papa Eugeniu al IV-lea:
● septembrie 1443: începe „campania cea lungă” (1443-1444), încheiată cu succese
semnificative (ocuparea oraşului Niş şi a Sofiei);
● iulie 1444: se încheie la Seghedin o pace între Poartă şi Wladislav III Jagello, prin
care Imperiul Otoman se obligă să înceteze ostilităţile pe o perioadă de 10 ani; însă pacea este
ruptă şi începe o nouă cruciadă;
● septembrie 1444: cruciaţii obţin importante victorii la: Cladova, Vidin, Nicopole,
însă înfrângerea de la Varna le opreşte înaintarea;
● august 1445: începe „campania de la Dunăre”, la care participă şi Iancu de
Hunedoara; în timpul cruciadei este recucerită cetatea Giurgiu;
● octombrie 1448: după înfrângerea de la Câmpia Mierlei, Iancu reface armata, trece
Dunărea, însă este învins; aceasta este ultima încercare a creştinilor de a-i alunga pe turci din
Europa;
● 1453: Iancu renunţă la funcţia de guvernator, deţinută încă din 1446, şi devine
căpitan suprem. Este anul în care sultanul Mehmed al II-lea reia campaniile pentru cucerirea
Ţărilor Române. Se încearcă o nouă cruciadă, la care participă şi Iancu. La 22 iulie 1456,
sultanul este înfrânt la Belgrad, dar victoria nu poate fi fructificată, căci, în august 1456,
Iancu moare.
c) relaţiile cu statele româneşti:
● 1442: pentru organizarea unui front antiotoman, Iancu impune pe tronul Ţării
Româneşti pe Basarab;
● 1445: Iancu primeşte sprijin de la Vlad Dracul, voievodul Ţării Româneşti;
● 1447: Iancu îl îndepărtează pe Vlad Dracul, înlocuindu-l cu Vladislav al II-lea;

4
 ● 1448: în Moldova, Iancu îl va susţine pe Petru al II-lea, care pierde Chilia, apoi pe
Bogdan al II-lea. În încercarea de a reface „blocul românesc” îi atrage pe cei doi în frontul
antiotoman.
Sfârșitul voievodului
La scurt timp după victoria de la Belgrad, Iancu de Hunedoara s-a îmbolnăvit de
ciumă și a murit.
A fost înmormântat în catedrala catolică de la Alba-Iulia. Pe piatra de mormânt au fost
scrise cuvintele: ,,S-a stins lumina lumii”.

Vlad Ţepeş (1448; 1456-1462; 1476):

- este domnitor al Ţării Româneşti;
- la urcarea sa pe tron, Ţara Românească era plătitoare de tribut turcilor (10.000 de
galbeni). Vlad Ţepeş refuză plata tributului.
Relaţii / alianţe / conflicte:
a) alianţă cu Ungaria (1460): alianţa dintre Vlad Ţepeş şi Matei Corvin este
îngreunată de Imperiul Otoman. Alianţa nu este eficientă, deoarece Matei Corvin nu-l sprijină
pe domnitor.
b) lupta antiotomană: Vlad Ţepeş organizează între 1461-1462 o campanie-surpriză la
sudul Dunării, cucerind cetatea Nicopole. Acţiunea sa este urmată de o contraofensivă
otomană în mai 1462, când turcii trec Dunărea. Vlad nu reuşeşte să-i oprească la Turnu, iar
aceştia îşi continuă înaintarea spre capitală, la Târgovişte. Pe 16-17 iunie 1462 are loc atacul
nocturn, cu scopul de a-i surprinde pe turci, care se retrag. După victorie, Ţara Românească
apare ca stat de sine stătător, însă Vlad Ţepeş se află în faţa unei situaţii dificile: să continue
lupta fără niciun sprijin sau să accepte compromisul cu Imperiul Otoman ? Alege a doua
variantă, deoarece tocmai fusese trădat de boieri, iar pe tronul Ţării Româneşti era adus Radu
cel Frumos, susţinut de Poartă. Vlad este întemniţat la Buda, pentru o scurtă perioadă.
c) relaţiile cu Moldova: Vlad Ţepeş este susţinut de Ştefan cel Mare, care-l eliberează
de la Buda (1475) şi îl ajută să ocupe din nou tronul.
- 1476: Vlad Ţepeş a fost asasinat. Corpul său a fost decapitat şi capul trimis
sultanului, care l-a aşezat într-o ţeapă, ca dovadă a triumfului asupra lui Vlad Ţepeş. Este
îngropat la mănăstirea Snagov, ctitorie străveche și necropolă a Basarabilor.

5
 Ştefan cel Mare (1457-1504):
- este domnitor al Moldovei;
- preia tronul cu sprijinul lui Vlad Ţepeş;
- urmărea formarea unui front comun antiotoman.
Relaţii / alianţe / conflicte:
a) cu Polonia:
● 4 aprilie 1459: încheie o alianţă cu regele Cazimir al IV-lea, la Overchelăuţi. În
urma acestei alianţe, el acceptă suzeranitatea Poloniei, cedează Hotinul şi reînnoieşte
privilegiile negustorilor;
● 1462: semnează un nou acord, prin care Ştefan preia Hotinul şi Chilia (aceasta din
urmă va fi recucerită definitiv în 1465);
● 15 septembrie 1485: la Colomeea, depune jurământul de vasalitate faţă de regele
polon Cazimir al IV-lea (primeşte ajutor pentru lupta antiotomană);
● 26 octombrie 1497: regele Ioan Albert urmăreşte anexarea Moldovei, însă, în urma
bătăliei de la Codrii Cosminului, este învins;
● 12 iulie 1499: se încheie un tratat între Moldova şi Polonia; acum încetează
vasalitatea;
● 1502: apar noi tensiuni pentru Pocuţia.
b) cu Ungaria: este nemulţumită de recuperarea Chiliei de către Moldova, fapt pentru
care o atacă în toamna anului 1467. Obţine importante victorii, ajungând, în decembrie, la
Baia. Ştefan reacţionează şi, pe 15 decembrie, incendiază oraşul şi-i învinge pe maghiari, care
suferă un eşec total (chiar regele Matei Corvin este rănit).
● iulie-august 1475: Ştefan încheie un tratat cu Matei Corvin: Ştefan obţinea ajutor
militar şi asigura libertatea comerţului în Moldova. Tratatul nu este însă respectat de Matei
Corvin, acesta neoferindu-i sprijin lui Ştefan în lupta cu Imperiul Otoman din 1476.
c) cu Imperiul Otoman: Moldova era obligată să plătească tribut Porţii, dar Ştefan
refuză plata acestuia şi se acumulează o datorie pe patru ani. La această situaţie se adaugă şi
dorinţa sultanului de a cuceri Chilia şi Cetatea Albă.
● 1474: Imperiul Otoman intră în Moldova, ajunge la Bârlad şi se îndreaptă spre
Vaslui. Bătălia se desfăşoară la Vaslui (Podul Înalt), pe 10 ianuarie 1475, şi se încheie cu o
victorie pentru Ştefan, susţinut de secui şi de transilvăneni. Nemulţumit, Imperiul Otoman
cere:

6
 - plata tributului;
- cedarea Chiliei şi a Cetăţii Albe;
- eliberarea prizonierilor.
● 1476: reîncepe ofensiva otomană cu un prim eşec pentru Poartă: Cetatea Albă nu
poate fi cucerită;
● iunie 1476: Moldova este atacată şi de tătari, însă atacul acestora este respins;
● 1476: Imperiul Otoman continuă înaintarea şi, în ziua de 25 iulie, la Războieni
(Valea Albă), are loc bătălia. Victoria revine turcilor, însă nu poate fi fructificată;
● 1484: ofensiva otomană este reluată; sultanul Baiazid al II-lea trece Dunărea (este
sprijinit de tătari şi de Ţara Românească) şi cucereşte Chilia (14 iulie) şi Cetatea Albă (5
august). Înfrângerile reprezintă o gravă lovitură pentru Ştefan;
● 1485: cu sprijin polonez, Ştefan îi învinge pe turci la Cătlăbuga, iar în 1486 la
Şcheia;
● 1487: Moldova plăteşte tribut Imperiului Otoman, dar îşi păstrează independenţa.
d) cu Ţările Române: domnitorul moldovean încearcă atragerea Ţărilor Române în
frontul antiotoman.
În privinţa Ţării Româneşti, Ştefan este nemulţumit de politica prootomană a lui Radu
cel Frumos.
● februarie 1470: Ştefan incendiază Brăila. Imperiul Otoman nu se lasă intimidat,
trece în Moldova, dar fără succes. Ştefan obţine victoria la Soci.
● noiembrie 1473: îl înfruntă din nou pe Radu şi ocupă cetatea de scaun, unde îl
instalează pe Laiotă Basarab (Basarab cel Bătrân), fidel lui. Dar, nu peste mult timp, şi acesta
va trece de partea turcilor.
● 1481: Ştefan îl învinge pe Basarab Ţepeluş (Basarab cel Tânăr), domnitorul Ţării
Româneşti, în bătălia de la Râmnic (iulie), şi scoate astfel ţara de sub autoritatea Imperiului
Otoman. În septembrie este înlocuit cu Vlad Călugărul.
În anul 1504, domnitorul s-a stins din viață și a fost înmormântat la mănăstirea Putna,
ctitoria sa.

7
 Mihai Viteazul (1593-1601):
- este domnitor al Ţării Româneşti;
- ajunge domn cu acordul sultanului, într-un moment în care Transilvania devine
principat autonom sub suzeranitate otomană, iar Ţara Românească şi Moldova plătesc un
tribut foarte mare.
Relaţii / alianţe / conflicte:
a) cu Imperiul Otoman: deşi era plătitor de tribut, Mihai începe lupta antiotomană la
13 noiembrie 1594, printr-o răscoală la Bucureşti. După victorie, atacă cetăţile de graniţă:
Giurgiu, Hârşova, Silistra (exemplul său este urmat apoi de Moldova), îi îndepărtează pe
turcii şi tătarii de la Dunăre (victorii la Putineiu, Stăneşti, Şerpăteşti) şi trece Dunărea în
martie 1595, cucerind Brăila, care revine Ţării Româneşti.
● vara anului 1595: are loc bătălia de la Călugăreni (13 august), însă Mihai se retrage
la Stoeneşti, lângă Bran, de unde aşteaptă ajutorul aliaţilor; Moldova iese însă din frontul
antiotoman, doar Transilvania îl sprijină. Românii obţin victorii în octombrie 1595, la
Târgovişte, Bucureşti, Giurgiu, confirmând astfel independenţa Ţării Româneşti.
● 1596: se pregătesc noi înfruntări: Mehmed al III-lea, împreună cu tătarii, obţine
victorii la Buzău, Gherghiţa, Bucureşti, în urma cărora aceste localităţi sunt distruse. În faţa
lui Mihai se deschid trei posibilităţi:
- pacea cu sultanul;
- egalitate cu principele ardelean;
- negocierea unui tratat cu regele Rudolf al II-lea, privind alianţa cu Liga Sfântă.
● 20 iulie 1597: sultanul Mehmed al III-lea recunoaşte domnia pe viaţă a lui Mihai,
reduce la jumătate tributul şi acceptă o pace în 1598.
b) cu Liga Creştină (Liga Sfântă): din Liga Creştină, iniţiată de papa Clement al VIII-
lea şi condusă de Rudolf al II-lea, fac parte: Spania, Austria, ducatele italiene (Toscana,
Mantua, Ferrara), cărora li se adaugă Transilvania şi Moldova. În 1594, la această Ligă aderă
şi Mihai Viteazul, deşi era supus al Imperiului Otoman şi plătitor de bir.
● 1597: sunt reluate negocierile cu Rudolf al II-lea; acestea se încheie cu un tratat la
Mănăstirea Dealu (finalizat în mai-iunie 1598), prin care:
- i se recunoaşte lui Mihai domnia ereditară;
- se oferă libertate comercială negustorilor;
- Mihai se eliberează de sub tutela împăratului Sigismund Báthory.

8
 c) cu Transilvania: relaţiile sunt încordate din cauza pretenţiilor hegemonice.
● 20 mai 1595: se încheie un tratat la Alba Iulia, între Mihai, reprezentat de
Mitropolitul Eftimie, şi principele Transilvaniei, Sigismund Báthory. În urma acestui tratat:
- Transilvania asigură sprijin militar;
- Ţara Românească ajunge sub autoritatea principelui;
- Biserica din Transilvania se subordonează Mitropoliei Ţării Româneşti;
- începe o campanie de pedepsire organizată de Imperiul Otoman (vara 1595).
Un tratat asemănător este semnat şi de voievodul Moldovei, Ştefan Răzvan, ceea ce
determină formarea unui front comun antiotoman (iunie 1595).

Unirea: situaţia statelor româneşti la sfârşitul sec. al XVI-lea

Transilvania: Sigismund Báthory cedează conducerea lui Andrei Báthory. Acesta din
urmă se află în bune relaţii cu Polonia şi nu acceptă alinierea la frontul antiotoman, ci, din
contră, reia plata tributului.
Moldova: este condusă de Ieremia Movilă, susţinut la rându-i de Polonia şi credincios
Imperiului Otoman.
Ca urmare, Mihai Viteazul acţionează pe propria răspundere:
●18/28 octombrie 1599: trece în Transilvania şi susţine bătălia de la Şelimbăr;
● 1 noiembrie 1599: Mihai intră în Alba Iulia. Odată ajuns aici: se intitulează
„consilier şi locţiitor al împăratului Rudolf”; numeşte la conducerea Transilvaniei un Sfat
Princiar format din nobili maghiari şi boieri români, precum şi căpitani în cetăţile ardelene;
stabileşte capitala la Alba Iulia.
● mai 1600: trece Trotuşul şi ajunge în Moldova, la Suceava, pe care o cucereşte pe
16 mai, iar după doar trei săptămâni cucereşte întreaga Moldovă; un hrisov îl numeşte:
„Domn al Ţării Româneşti, Ardealului, Moldovei”; alege capitala la Iaşi.
● 18 septembrie 1600: are loc bătălia de la Mirăslău, în urma căreia Mihai pierde
Ardealul. La originea conflictului se află nemulţumirile nobililor transilvăneni din Dietă, care
primiseră susţinerea împăratului. Acesta din urmă îl va trimite în Transilvania pe generalul
Basta.
● 27 septembrie: Suceava este pierdută ca urmare a intervenţiei Poloniei, iar la
conducere este instalat Ieremia Movilă;

9
 ● 20 octombrie: Bătălia de la Bucov; Mihai se retrage peste Olt, din cauza atacurilor
Poloniei;
● 25 noiembrie: la Curtea de Argeş, Mihai mai face o încercare de revenire, dar este
învins de Simion Movilă şi părăseşte ţara;
● martie 1601: aflat în exil, Mihai cere ajutorul lui Rudolf al II-lea;
● 3/13 august 1601: la Gurăslău, Mihai Viteazul obţine o victorie împotriva lui
Sigismund Báthory, iar Simion Movilă părăseşte tronul Ţării Româneşti.
Mihai Viteazul este ucis la puţin timp pe Câmpia Turzii. Capul său a fost așezat la
Mânăstirea Dealu, lângă Târgoviște.

10