OBIECTUL DREPTULUI PROPRIETĂȚII INTELECTUALE

Dreptul proprietății intelectuale desemnează totalitatea

drepturilor legate de protecția creației intelectuale, a autorilor
de opere ale spiritului și a rezultatelor activității de creație sub
formele cele mai variate, precum și protecția celor mai
importante semne distinctive ale activității de comerț.
Dreptul proprietății intelectuale reprezintă acea ramură de
drept al cărei obiect îl constituie normele juridice care
reglementează creațiile intelectuale cu caracter literar, artistic
sau științific, precum și creațiile intelectuale cu aplicabilitate
industrială. Disciplina dreptului proprietății intelectuale este
formată din două subramuri:
a) subramura dreptului de autor;
b) subramura dreptului proprietății industriale.
Dreptul de autor, ca instituție juridică, cuprinde totalitatea
normelor juridice care reglementează raporturile referitoare la
realizarea și protecția operelor literare, artistice sau științifice.
Obiectul dreptului de autor îl constituie operele literare,
artistice sau științifice, indiferent de forma de exprimare, de
destinația sau de valoarea lor, idee consacrată în sistemul
Convenției de la Berna din 1886. La rândul său, dreptul
proprietății industriale sau dreptul de proprietate industrială,
ca instituție juridică, reprezintă totalitatea normelor juridice
care reglementează raporturile referitoare la creațiile
intelectuale aplicabile în industrie și la semnele distinctive ale
acestei activități.
În literatura de specialitate s-a arătat că obiectul dreptului de
proprietate industrială se împarte în trei categorii:
Prima categorie, creațiile noi, o reprezintă drepturile
realizatorilor de desene și modele, invențiile, modelele de
utilitate, protecția noilor soiuri de plante și rase de animale,
protecția topografiilor produselor semiconductoare și protecția
informației confidențiale.
Cea de a doua categorie, semnele noi, are ca obiect semnele
distinctive cum ar fi mărcile, indicațiile geografice, firmele și
semnele comercianților.
În fine, ultima categorie vizează concurența neloială. Cele
două domenii ale drepturilor intelectuale, dreptul de autor și
dreptul de proprietate industrială, se aseamănă prin obiectul
protecției juridice, prin natura drepturilor subiective ale
autorilor și prin principiile fundamentale care reglementează
atât raporturile privitoare la operele literare, științifice sau
artistice, cât și raporturile privitoare la creația tehnică.
Solidaritatea dintre dreptul de autor și dreptul de proprietate
industrială se reflectă și în sensibilitatea sporită a acestora, în
raport cu alte ramuri de drept, la impactul cuceririlor tehnico-
științifice. Asemănarea celor două categorii de drepturi se
remarcă și în ceea ce privește influența decisivă pe care o
exercită anumite elemente asupra evoluției acestor drepturi.
Un prim element îl reprezintă extinderea caracterului de
echipă al activității creatoare, opera fiind tot mai frecvent
rezultatul colaborării mai multor autori, determinată de
complexitatea crescândă a creației.
Cel de-al doilea element care influențează evoluțiile celor
două categorii de drepturi intelectuale este folosirea
mijloacelor de un înalt nivel tehnic în activitatea creatoare.
Deși există un oarecare decalaj în ceea ce privește gradul de
utilizare a mijloacelor tehnice perfecționate în procesul de
creație în favoarea creației tehnice, totuși nici opera științifică,
literară sau artistică nu este la adăpost de influența tehnicii
moderne. De exemplu, utilizarea calculatoarelor în creația
unor piese muzicale a devenit un fapt cotidian. Unitatea celor
două categorii de drepturi intelectuale a condus și la
înființarea în anul 1967, a Organizației Mondiale a Proprietății
Intelectuale (OMPI), organizație interguvernamentală al cărei
scop este, în principal, înregistrarea, promovarea cooperării
în administrarea proprietății intelectuale și activități
programate cum ar fi: promovarea acceptării mai largi a
tratatelor existente, actualizarea acestor tratate prin revizuiri,
încheierea de noi tratate și participarea la activitățile de
cooperare pentru dezvoltare.
NOȚIUNI GENERALE PRIVIND PROPRIETATEA
INTELECTUALĂ ȘI
PROPRIETATEA INDUSTRIALĂ
Noțiuni de proprietate intelectuală.
Proprietatea intelectuală include drepturile privitoare la:
operele literare, artistice și științifice, spectacole și expoziții
ale artiștilor, fotografilor și televiziunilor, invenții în toate
domeniile cercetărilor umane, descoperirile științifice,
semnele industriale, mărcile înregistrate, cele de servici,
numele comercial și emblemele, protecția împotriva
concurenței neloiale și toate drepturile rezultând dintr-o
activitate intelectuală în domeniile industrial, literar sau
artistic.
Proprietatea intelectuală este intangibilă chiar dacă
manifestarea sa exterioară este una vizibilă sau exprimată
material. Astfel, o pictură este un obiect tangibil, dar obiect al
proprietății intelectuale îl reprezintă creativitatea autorului.
Proprietatea intelectuală este rezultatul unei activități umane
chiar dacă în timpul creației intervine și un aparat, precum
computerul în cazul persoanei care realizează un program
pentru calculator.
Titularul dreptului intelectual are capacitatea legal
recunoscută de a autoriza sau interzice accesul anumitor
persoane la creația sa în sens de utilizare, reproducere, etc.
Separarea dreptului intelectual de obiectul fizic în care creația
intelectuală se regăsește este uneori greu de imaginat și
înțeles. De exemplu, este posibilă fotocopierea unei cărți în
scop de revânzare sau creșterea unei plante pentru a vinde
semințele, atât timp cât aceste obiecte materiale se află în
proprietatea celui care dorește să facă aceste lucruri?
Răspunsul este negativ având în vedere intangibilitatea
dreptului intelectual, care limitează ceea ce dreptul de
proprietate permite.
Drepturile intelectuale au o durată limitată sau nelimitată în
timp: invențiile, dreptul de autor au o durată limitată, pe când
dreptul moral al unui artist de a opri distrugerea operei sale
este nelimitat în timp.
Dreptul intelectual este ubicuu, aceasta însemnând că este
prezent și încorporat în toate realizările ulterioare protejate.
Creațiile ce țin de proprietatea industrială și fac un obiect al
protecției sunt în marea majoritate tot rezultat al creației
intelectuale. Deosebirea ar rezulta în aceea că dreptul de
autor protejează creațiile de formă, iar dreptul de proprietate
industrială protejează creațiile utilitare, de fond cu aplicație
industrială.
Dreptul proprietății industriale a fost definit ca „ansamblul de
norme juridice care reglementează raporturile privitoare la
creațiile aplicabile în industrie, precum și la semnele
distinctive ale unei asemenea activități”.
Dreptul subiectiv de proprietate industrială este acea
posibilitate recunoscută de lege titularului acestui drept de a
folosi, în mod exclusiv, o creație intelectuală aplicabilă în
industrie sau un semn distinctiv al unei asemenea activități
industriale. Practic, dreptul de proprietate industrială constă în
dreptul exclusiv de exploatare a obiectului protecției.
Nașterea sa depinde de: desfășurarea unei activități de
creație intelectuală, respectarea formalităților de brevetare
sau înregistrare a creației la OSIM (Oficiul de Stat pentru
Invenții și Mărci), creația să fie aplicabilă în industrie
(producție, servicii, comerț).
Printre trăsăturile dreptului de proprietate industrială se află:
- este limitat în timp și teritorial cu excepția informațiilor
confidențiale;
- este o facultate recunoscută titularului care uneori creează
obligația de exercitare a dreptului, cu sancțiuni în caz contrar
(de exemplu decăderea);
- dreptul patrimonial care intră în conținutul dreptului de
proprietate industrială este transmisibil.