Ninge. Învelit în zăpadă, pământul se odihneşte. Pădurea a amuţit. E atâta linişte
că parcă se poate auzi zborul fulgilor. Singurele semne de viaţă sunt urmele de animale întipărite în stratul alb de omăt. Pe lângă tufele de grozamă a trecut în fugă un iepure, printr-un luminiş de mesteceni se văd urmele unei vulpi, pe poteca largă au trecut, spulberând zăpada în copite, un ciopor de căprioare şi cerbi. În ciuda tăcerii coborâte ca un clopot asupra ei, pădurea forfoteşte şi iarna de viaţă. Dis de dimineaţă, primul care se întoarce acasă de la vânătoarea de noapte e vulpoiul cel roşcovan. Un piţigoi pitic vede vulpea, îşi ia zborul de pe tufa de alun şi pleacă să dea alarma în pădure. O veveriţă portocalie se caţără fuga într-un stejar. Pe un mesteacăn împodobit cu o broboadă albă, de nea, s-a aşezat un cocoş de munte. Brusc, dintr-un tufiş plin de ţepi ţâşneşte un iepure alb. Goneşte prin pădure fără să privească îndărăt. Într-un pin înalt stă la pândă jderul cel sângeros. De undeva, de departe, se aud urlete înfricoşătoare de lupi. Sunt flămânzi şi au ieşit la vânat. Ursul şi ariciul dorm duşi în culcuşurile lor. Nici măcar toaca ciocănitoarei nu-i trezeşte din somnul adânc. În pădure se lasă noaptea. Crengile copacilor se îmbracă în promoroacă. Pe bolta cerului au răsărit stele de cristal. Lumea e îngropată în zăpadă şi linişte. Deodată se aude un zgomot. A troznit o creangă. Se aude un foşnet, apoi un ţipăt care-ţi îngheaţă sângele în vine: bufniţa. Un urlet de lup, apoi din nou tăcere. Pe mantia de zăpadă aleargă nevăstuici. Dihorii au ieşit şi ei la vânat. Ca un străjer din poveste, pe o creangă golaşă s-a aşezat o cucuvea. În întunericul nopţii, ea vede cum pădurea freamătă de viaţă. Un vânticel tăios cheamă norii. Stelele au dispărut. Ninge iar.
1. Caută în dicţionar şi scrie explicaţii pentru cuvintele marcate în text.