Dezvoltarea psihică umană

Încă de la apariţia psihologiei ca ştiinţă, s-a diferenţiat o direcţie specială de cercetare, şi

anume, cea referitoare la dezvoltarea în timp a vieţii psihice a oamenilor şi animalelor. S-au
constituit astfel mai multe discipline care au fost numite evolutive: psihologia animală,
psihologia copilului, psihologia adolescenţei, psihologia adultului şi bătrânului, psihologia
genetică.

Dezvoltarea psihică este un concept fundamental pentru psihologia copilului, pentru că de

conţinutul şi valoarea lui explicativă şi interpretativă depinde abordarea tuturor celorlalte
probleme. Psihologia contemporană consideră că viaţa psihică, aşa cum se prezintă la omul adult,
este rezultatul unui lung proces de dezvoltare, care este multideterminat şi multicondiţionat.

Psihologia vârstelor vede dezvoltarea fiinţei umane ca o devenire complexă şi unitară

înfăptuită în trei planuri complementare: biologic, psihosocial și psihic1.

Dezvoltarea biologică, în fapt, constă în procesul de creştere şi maturizare fizică, în

transformări ale biochimismului intern al organismului, în schimbări cantitative și calitative ale
activității nervoase superioare.

Dezvoltarea psihosocială se referă la formarea de competenţe care să permită omului

integrarea în societate.

Dezvoltarea psihică se referă la apariția și manifestarea proceselor, însușirilor, stărilor și

structurilor psihice, în timp ce dezvoltarea socială implică o continuă amplificare a posibilităților
de relaționare cu ceilalți și o acordare cât mai bună a propriei conduite, cu diversitatea cerințelor
sociale. Între aceste trei planuri ale dezvoltării ființei umane se petrec interacțiuni și
interinfluențe multiple și variate, astfel încât este corect să ca dezvoltarea psihică să fie
caracterizată ca fiind o entitate bio-psiho-socială2.

1
http://www.umfcv.ro/files/c/u/Curs%201+2%20Psihologia%20dezvoltarii.pdf
2
Bontaș I., (2001), Pedagogie. Tratat, Editura All, București
 Așadar, dezvoltarea psihică presupune formarea în timp a proceselor, însuşirilor şi
structurilor psihice, schimbarea şi reorganizarea lor la niveluri funcţionale cât mai înalte.

Câteva dintre caracteristicile care o fac să fie deosebită de alte fenomene ale dezvoltării
din lumea vie sunt:

1. Dezvoltarea psihică are, în ansamblu, o direcţie calitativ-ascendentă şi nu doar o

desfăşurare lineară, simplă, constantă şi total previzibilă. Un vestit autor francez, H.
Wallon, susține că ea are mai degrabă un curs spiralat, care presupune ascensiune, dar și
momente de revenire, de repetare, de reluare, dar pe o nouă bază, a proceselor și
structurilor psihice. De asemenea, în desfăşurarea ei pot fi întâlnite şi fenomene cum ar fi:
a) stagnări aparente (care sunt de fapt acumulări cantitative);
b) regresii, adică întoarceri temporare la conduite inferioare dar mai bine consolidate;
c) crize de dezvoltare care înseamnă generarea de tensiuni psihice interne foarte puternice
ce duc la înlăturarea atitudinilor şi a comportamentelor care nu mai corespund şi crearea
unei disponibilităţi sporite pentru noi construcţii3.
2. Dezvoltarea psihică este individuală, personală, adică ea prezintă şi o serie de
caracteristici comune tuturor oamenilor, dar şi aspecte şi traiectorii specifice fiecăruia,
respectiv:
a) fiecare ființă umană dispune de un echipament ereditar propriu, în care se găsesc toate
caracteristicile speciei umane, dar într-o manifestare diferenţiată, diferenţele fiind date de
apartenența la o succesiune de generații și de combinațiile aleatoare ale genelor acestora;
b) după naștere, fiecare individ traversează medii diferite, cu influențe variate; daca se
recurge la un simplu exemplu, cum ar fi mediul școlar, se pot sesiza influenţele specifice
tipului de școală (periferică sau centrală, rurală sau urbană) asupra dezvoltării copiilor;
c) diferențierea poate rezulta chiar și din întâlnirile concordante sau neconcordante (prea
timpurii sau prea târzii) dintre factorii implicaţi în procesul dezvoltării;
d) la acestea se adaugă intervenția unor evenimente de viață4.

Toate acestea fac să fie diferențieri de la un individ la altul pe urmatoarele direcții: durata
procesului de apariție si manifestarea unor structuri psihice; viteza mai mare sau mai mică de

3
Cosmovici A., Iacob Luminita (coord.), (1998), Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași
4
Cucoș Constantin, (2001), Pedagogie, Editura Polirom, Iași
 instalare; ritmicitatea producerii lor; conținutul psihocomportamental al schimbărilor
petrecute; efectul adaptativ pe care îl aduc; rezonanța pe care o au în alte planuri ale vieții
psihice în ansamblu. Caracterul concret, personal, al dezvoltării psihice, nu anulează acțiunea
legilor generale ale devenirii psihocomportamentale, ci dă un înțeles mai profund acesteia și,
totodată, atrage atenția asupra aspectelor diferențiale, care nu trebuie niciodată scapate din
vedere.

3. Dezvoltarea psihică este sistemică, adică producerea unei schimbări nu rămâne izolată, ci
ea influenţează organizarea psihică de ansamblu. De exemplu, apariţia, în cursul
preşcolarităţii a reglajului voluntar produce schimbări calitative în întreaga viaţă psihică.
Dar chiar felul în care se produce schimbarea unei componente depinde de locul acesteia
în sistemul psihic de ansamblu. În fine, trebuie să analizăm întotdeauna valoarea
adaptativă a schimbării unei componente, care transformă calitativ sistemul de ansamblu5.
4. Dezvoltarea psihică este stadială, adică de-a lungul vieţii se pot constata transformări
calitative şi cantitative corelate, care diferenţiază un interval al vieţii de un altul. Putem
astfel, identifica mai multe stadii care, pe de o parte, se diferenţiază între ele şi, pe de altă
parte, au legături unele cu altele, asigură astfel o anumită continuitate a fenomenelor de
dezvoltare. Cercetările au pus în evidență stadialitatea diverselor planuri ale vieții psihice.
Astfel, Wallon a urmărit stadialitatea afectivă, J. Piaget pe cea a inteligenței și S. Freud și
H. Erikson pe cea a corelării afectivității cu întreaga personalitate. Prin urmare, un anumit
stadiu de dezvoltare psihică se deosebește de un altul prin nivelul și proprietățile
proceselor, însușirilor și structurilor psihice, prin conexiunile dintre ele și prin eficiența
lor adaptativă. Un stadiu este nu numai un moment care apoi dispare, ci el este precedat
de procese preparatorii și, apoi, odată instalat, în sânul lui se pregătesc premise pentru un
nou stadiu, această trecere fiind un indiciu de normalitate, în timp ce rămânerea într-un
stadiu, peste anumite limite, este semnul handicapului, al stagnării periculoase6.

Construcţia şi dezvoltarea psihică deplină a fiinţei umane implică parcurgerea a două

mari etape:

5
Crețu,Tinca , 2001, Psihologia vârstelor, Editura Credis, Bucureşti
6
Şchiopu, Ursula, Verza, E., 1995, Psihologia vârstelor, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
  Etapa prenatală ce se întinde din momentul unirii gameţilor (celulele sexuale provenite
de la cei doi părinţi) şi naştere. În cursul acestei etape se formează treptat toate
componentele corpului, se dezvoltă funcţiile biologice de bază şi chiar încep să se
manifeste, în formă foarte simplă, unele procese psihice.
 Etapa postnatală este cea mai lungă, începe din momentul naşterii şi se termină odată cu
sfârşitul vieţii. În cursul ei se continuă perfecţionările organice şi creşterea fizică, dar mai
ales se dezvoltă viaţa psihică. Aceasta etapă are trei cicluri: a) de creştere şi dezvoltare,
cu mai multe stadii (sugarul, antepreşcolarul, şcolarul mic, preadolescentul, adolescentul,
postadolescentul); b) de maturizare (tânărul şi adultul); c) de involuţie7.

Așadar, dezvoltarea psihică este un proces îndelungat de formare a tuturor componentelor

psihice şi de perfecţionare şi reorganizare a lor, la niveluri tot mai înalte.

Bibliografie:

7
https://ro.scribd.com/document/151845750/1-Dezvoltarea-psihica-umana