1.

Pregătirea pentru şcoală

Conceptul de pregătire pentru şcoală se referă la nivelul de dezvoltare al unui copil (din punctul de vedere
al competenţelor cognitive, socio-emoţionale, motrice, de autonomie) care ar trebui să-i asigure acestuia o adaptare
optimă la mediul şcolar. În psihologia dezvoltării au fost identificate următoarele competenţe fundamentale ce
necesită a fi dezvoltate în pregătirea pentru şcoală a unui copil:

- competenţe cognitive: atenţie, memorie, categorizare, limbaj, planificare şi rezolvare de probleme;

- competenţe sociale: se referă la capacitatea copilului de a stabili relaţii sociale adecvate, de a respecta
regulile sociale şi de a rezolva probleme ce pot apărea în relaţiile personale.
- competenţe emoţionale: înţelegerea emoţiilor celorlalţi, exprimarea propriilor emoţii şi capacitatea de
autoreglare emoţională
- competenţe de autonomie personală: capacitatea copilului de a rezolva probleme cotidiene specifice
grupului de vârstă din care face parte.
- competenţe motrice: motricitate grosieră şi fină
- prerechizite ale şcolarizării: prerechizitele scris-cititului, prerechizitele matematice, cunoştinţele despre
funcţionarea cognitivă

2. Aptitudinea de şcolaritate

Grădiniţa este veriga iniţială a învăţământului preuniversitar, cu sarcini instructiv-educative pentru pregătirea
preşcolarilor în vederea integrării şi adaptării optime în viaţa de şcolar. În clasa pregătitoare,clasa 0, jocul se îmbină
cu activităţi de învăţare,copilul fiind obligat să-şi însuşească literele şi numeraţia; şcoala – mai exact clasa I – fixând
noţiunile câştigate la nivelul clasei pregătitoare. Momentul intrării în şcoală presupune un anumit nivel de dezvoltare
psiho-fizică. Aptitudinea pentru şcolaritate presupune dobândirea unor capacităţi, abilităţi şi deprinderi. Copilul are
aptitudine pentru şcolaritate când dovedeşte că poate să facă faţă exigenţelor şcolare, evitându-se astfel eşecul
şcolar. Fenomenul integrării copilului în activitatea şcolară este un fenomen complex, în analiza căruia trebuie să se
ţină cont de:- vârsta cronologică,- maturitatea şcolară,- conţinutul instruirii în clasa 0.

3. Maturitatea şcolară. Adaptare şcolară

Maturitatea şcolară, expresia unei forme de dezvoltare a copilului, marcând acel nivel al dezvoltării la care
activitatea de tip şcolar poate contribui din plin la dezvoltarea în continuare a personalităţii sale, se plasează de
obicei între 5 şi 7 ani.
Maturizarea şcolară reprezintă trecerea de la copilăria preşcolară, dominată de structurile şi motivele
activităţii ludice, la copilăria şcolară, dominată de structurile şi motivele activităţii de învăţare se face sub impactul
maturizării unor premise psihice interne, cum are fi: dezvoltarea motivelor şi a intereselor de cunoaştere, capacitatea
copilului de desfăşura acţiuni variate, nu numai în plan obiectual, dar şi în plan mental, creşterea ponderii
momentelor verbale, în analiza reprezentărilor, sub impactul descrierilor şi povestirilor celor din jur – premisă a
dezvoltării memoriei logice şi a gândirii abstracte, creşterea indicelui independenţei proceselor intelectuale, care iau
forma unor acţiuni teoretice speciale (raţionamente), ce vor juca un rol deosebit în medierea demersurilor cognitive
solicitate de învăţare.Dintre laturile esenţiale ale maturităţii şcolare putem menţiona maturitatea intelectuală şi
maturitatea socială a copiilor. Cea intelectuală se poate aprecia pe baza unor probe de inteligenţă verbală sau
nonverbală, precum şi pe baza reuşitelor, nereuşitelor observate în activităţi grafomotorii, de joc etc. Datete
referitoare la inteligenţă, obţinute cu ajutorul probelor psihologice au, de regulă, o valoare predictivă în sensul că
permit anticiparea gradului de maturitate a copilului pentru formarea deprinderilor de citire şi de scriere. Dar pentru
ca indicii obţinuţi prin aplicarea acestor probe de inteligenţă nu se referă şi la factorii nonintelectuali, care au cea
mai mare pondere în adaptarea şcolară, formularea prognozei şcolare generale presupune şi cunoaşterea trăsăturilor
nonintelectuale ale copilului.Un element important al maturităţii şcolare este adaptarea şcolară, ca proces de
echilibrare între asimilarea cerinţelor şcolare şi acomodarea la acestea, proces care îl solicită pe copil pe toate
direcţiile sale de dezvoltare şi care vizează gradul de concordanţă între nivelul de dezvoltare a copilului şi viitoarele
cerinţe şcolare: intelectuală, morală, estetică, fizică şi comportamentală. Ruperea echilibrului poate conduce la eşec;
de aceea, stadiul nivelului de adaptare a copilului ne poate dezvălui evoluţia sa viitoare: succesul sau eşecul şcolar.

În sens larg, conţinutul conceptului de adaptare şcolară defineşte ansamblul acţiunilor proiectate de către
cadrul didactic pentru realizarea corelaţiei optime între posibilităţile elevilor şi necesităţile mediului
educativ/didactic. Această corelaţie priveşte activitatea didactică dar şi procesul de integrare psihosocială a elevului
în diferite colective, grupe, microgrupe, conform finalităţilor asumate la nivel macro şi microstructural.

Criteriile de evaluare a adaptării şcolare vizează capacitatea viitorului elev de integrare în activitatea
didactică şi în viaţa comunităţii. Această capacitate valorifică următoarele categorii de factori favorizanţi:

a) reuşita şcolară, care reprezintă un indicator cu o sferă mai largă decât adaptarea şcolară (adaptarea
şcolară fiind premisa reuşitei şcolare);

b) acomodarea şcolară la cerinţele grupului şcolar (colectiv didactic, clasa de elevi, microgrupuri formate

c) maturitatea şcolară, care presupune valorificarea deplină a nivelului de dezvoltare biologică, psihologică,
socială şi culturală specific vârstei şi treptei de învăţământ respective;

d) orientarea şcolară adecvată resurselor interne (intelectuale-nonintelectuale) şi externe (cerinţele familiei

şi ale mediului social) existente sau aflate într-o anumită linie de evoluţie;

e) (re)orientarea şcolară specială, determinată de imposibilitatea rezolvării pedagogice a unor cauze

obiective: debilitate mintală, intelect de limită, tulburări instrumentale (dislexie, disgrafie, discalculie etc),
instabilitate psihomotrică, tulburări comportamentale.

4. Evaluarea prerechizitelor şcolarităţii

Evaluarea psihologică are scopul de a determina măsura în care sunt dezvoltate abilităţile, competenţele
copiilor. Ceea ce interesează în urma evaluării este care abilităţi nu sunt suficient dezvoltate, care abilităţi sunt bine
dezvoltate, ce trebuie să facem pentru a dezvolta abilităţile insuficient dezvoltate, cu ce putem contribui noi ca adulţi
pentru a facilita pregătirea pentru şcoală a copiilor.   În calitate de părinte, dacă doriţi să aveţi o părere obiectivă
despre nivelul de dezvoltare al copilului dumneavoastră, în vederea luării unei decizii corecte privind înscrierea sa la
şcoală, puteţi apela la serviciile unui psiholog, care, în urma unei examinări complexe a copilului, va poate oferi o
recomandare avizată .

5. Cum pregătim copilul pentru prima zi de şcoală?

Pregătirea pentru succesul şcolar a copilului se realizează pe parcursul celor 3-4 ani de grădiniţă, unde
copilul învaţă să-şi coordoneze mişcările, să se exprime în propoziţii şi fraze, să povestească, să memoreze, să se
joace, îşi dezvoltă vocabularul, pronunţia, spiritul de observaţie, abilităţile manuale, atenţia, logica, răbdarea, spiritul
de observaţie, deprinde abilităţi sociale, învaţă şi se obişnuieşte cu un program ordonat.

Totuşi, ce pot face părinţii pentru a pregăti sub toate aspecte, copilul pentru prima zi de şcoală?

Să responsabilizeze copilul dându-i diferite sarcini - da-ţi copilului diferite sarcini (să ude florile, să strângă
pe măsura capacităţilor şi abilităţilor lui masa etc.), încurajaţi-l să se achite de ele şi ajutaţi-l cu
instrucţiuni cât mai clare şi precise, iar la sfârşit apreciaţi
pozitiv îndeplinirea lor.

- nu-l scutiţi mereu, spunând că este prea mic, nu poate, nu

se pricepe. În timp va crede că nu e în stare de nimic.

- nu-i spuneţi că singura lui sarcină este să se joace. Copilul

are nevoie să înveţe să se descurce singur;

- nu renunţaţi să-i mai adresaţi solicitări doar pentru că nu se

achită de acestea în mod corespunzător sau pentru că le
faceţi dvs. mai repede sau mai bine. Copilul are nevoie de
exerciţiu ca să înveţe.

Să disciplineze copilul pentru a respecta mai uşor - copilul trebuie să respecte solicitarea unui adult/persoană
regulile şcolii, cerinţele profesorilor, pentru a fi mai investită cu autoritate, fie de a se opri din ceea ce face, fie de
cuminte în pauze, mai conştiincios. a face ceva anume.

- copiii trebuie să îşi poată controla nerăbdarea şi emoţiile

Să-l ajutăm să-şi dezvolte conştiinţa de sine, negative
empatia, abilităţile sociale şi managementul
- copilul trebuie să ştie că nu are voie să agreseze fizic sau
emoţiilor
verbal pe alţi copii, să îi ameninţe, să-i umilească, să se
poarte urât, altfel va intra în conflict cu colegii sau cadrele
didactice. Nu e suficient doar să-i explicăm, ci să
transformăm această regulă într-o regulă de viaţă.

Să-l ajutăm să-şi dezvolte vorbirea şi vocabularul - repetaţi din când în când ceea ce afirmă copilul, incitând la
dezvoltarea conversaţiei

- citiţi-i copilului povestioare încă de la vârste fragede, chiar

dacă vi se pare foarte mic.

- cereţi-i să vă spună şi el câte o poveste din cele pe care i le-

aţi citit

- obişnuiţi-l să-şi însoţească mereu cererile cu te rog, să

răspundă cu mulţumesc/nu, mulţumesc şi să salute.

Să-l ajutăm să citească - ideea este nu de a-l învăţa să citească ci să-l obişnuim cu
cărţile

- cumpăraţi-i cărţi şi ajutaţi-l să exploreze imaginile, să le

explice, să identifice titlul poveştii, iar, la vârste mai mari, să
identifice litere sau chiar să citească.

- obişnuiţi să citiţi în prezenţa copilului şi să discutaţi cu

copilul ceea ce citiţi

- aveţi răbdare cu copilul – nu-l grăbiţi, nu-l repeziţi.

Să-l ajutăm să-şi dezvolte abilităţile manuale - să coloreze în interiorul contururilor, apăsând uniform cu
creionul pe hârtie

- să scrie bastonaşe, liniuţe, cârcei, acolade. Nu râdeţi şi nu-l

certaţi dacă nu le realizează corect!

Să-l pregătim pentru matematică - familiarizaţi copilul, în joacă, cu noţiuni de bază precum
numere, forme geometrice (pătrat, cerc, triunghi etc.) cu
ajutorul unor jocuri de construcţie îndrăgite de copii

- învăţaţi-l să numere cu ajutorul obiectelor şi cu ajutorul

 desenelor

- la piaţă, la bucătărie, în excursie, la zoo, copilul are

nenumărate situaţii în care să înveţe să facă comparaţii
cantitative (mai mult, mai puţin, la fel, tot, nimic, greu, mai
greu, subţire, mai subţire etc.) şi să se obişnuiască cu cele
mai uzuale unităţi de măsură (litru, kg, metru etc.) Ex. „te
rog aşază câte două felii pentru mama, trei pentru tata şi una
pentru tine.”

Clasa I este cea mai grea pentru că reprezintă începutul. Copilul învaţă să scrie, să citească şi să socotească,
cele mai importante abilităţi pentru toţi anii de şcoală. Dacă acum rămâne în urmă va avea probleme din ce în ce mai
mari şi va rămâne tot mai în urma celorlalţi elevi, pănă când va ajunge să nu mai poată recupera.

Clasa pregătitoare,clasa 0, vine în sprijinul copilului pentru că implică o trecere mai ponderată spre clasa I;
deşi apar schimbări referitor la mediul fizic în care se desfăşoară activitatea, un cadru didactic nou, prezenţa elevilor
mai mari şi colegi noi, specificul activităţilor instructiv-educative ţine cont de specificul activităţilor din grădiniţă,
fiind astfel preîntâmpinate problemele de adaptare.

Începerea şcolii este un moment încărcat de emoţie şi foarte importat şi pentru familie. „Copiii au şi ei
curiozitatea lor, unii de-abia aşteaptă, alţii sunt speriaţi, alţii nemulţumiţi şi, uneori, nu pot exprima în cuvinte ceea
ce simt sau ce ar vrea să ştie. Din această cauză, pot apărea diferite manifestări somatice (greaţă, durere de cap, de
burtă) sau psihologice (dezinteres, enervare). În plus, unii copii au schimbări mari de comportament înainte de
şcoală şi în primul semestru” (psih. Anca Munteanu). Astfel că părinţii trebuie să-şi pregătească copilul din punct de
vedere psihologic, pentru această schimbare. Pentru că micuţul nu are nici o reprezentare despre cum va fi la şcoală,
părinţii pot merge cu acesta să vadă şcoala, clasele, vor alege drumul spre şcoală, poate afla care este orarul, cât timp
va sta la şcoală, va afla despre pauze, despre învăţătoare şi ceilalţi colegi şi, nu în ultimul rând, cum se desfăşoară o
oră de curs. Aceste discuţii este indicat să înceapă cu aproximativ o lună înainte, dacă n-au fost începute deja. De
asemenea, este bine ca părinţii să meargă împreună cu copilul să cumpere rechizitele necesare pentru şcoală, viitorul
elev având timp astfel să poată pune întrebări şi să se pregătească.

Pregătirea copiilor pentru şcoală este importantă pentru a le facilita procesul de învăţare şi de dezvoltare.
În acest sens, este necesară cunoaşterea copilului din perspectiva cerinţelor educaţionale conform vârstei sale.

Câteva repere urmărite în acest sens includ capacitatea copilului de -a lucra independent,

-a relaţiona cu copii de aceeaşi vârstă, -a învăţa să participe la activităţi structurate cum ar fi jocul şi citirea de
poveşti
-a urmări cu atenţie indicaţiile persoanei care îl îndrumă (educator, învăţător)

-a învăţa prin cooperare cu învăţătorul /învăţătoarea şi cu alţi copii

-a se juca împreună cu alţi copii (să îşi aştepte rândul, să urmeze instrucţiuni, să respecte anumite reguli etc.)

-a fi capabil să realizeze sarcini de natură cognitivă în conformitate cu vârsta (de exemplu, clasificări, identificarea
unor detalii dintr-o imagine dată, identificarea diferenţelor dintre litere, sunete etc.)

Pregătirea familiei pentru şcoală presupune:

-transmiterea unei atitudini pozitive faţă de şcoală astfel încât copilul să perceapă acest lucru într-un mod pozitiv;

-pregătirea rutinelor care se vor schimba prin trecerea de la programul de grădiniţă la cel de şcoală (somnul de după-
amiază pe care îl va face acasă, preluarea copilului de la şcoală);

-cunoaşterea modalităţilor prin care părintele va colabora cu şcoala în diferite situaţii.

Pregătirea şcolii pentru a integra copiii la şcoală presupune:

-adaptarea mediului la cerinţele vârstei;

-pregătirea personalului didactic care va prelua elevii;

-comunicarea cu familia pentru a facilita procesul de adaptare a copilului şi a familiei la mediul şcolar.

Supradotarea primeşte numeroase semnificatii şi definitii, în functie de mai multe sisteme de referintă.
Cercetătorii americani scot în evidentă dispozitii particulare în următoarele domenii :

 capacităti intelectuale generale ;

 aptitudini şcolare specifice ;
 gândire creativă ;
 artă vizuală sau alte expresii artistice ;
 calităti de lider ;
 capacităti psihomotrice.

În mai toate modurile de definire apare constant raportarea la potentialul aptitudinal, nivelul inteligentei,
gradul ridicat al performantelor şi necesitatea unor tratări diferentiate şi chiar personalizate a subiectilor
din această categorie
Problematica educatiei copiilor superior dotati implică degajarea unui perimetru problematic larg,
interdisciplinar, unde datele psihologiei, pedagogiei, sociologiei, polito¬logiei, eticii, antropologiei, se vor
corela şi se vor completa pentru a forma un edificiu explicativ capabil de a induce solutii practice cât mai
rezonabile şi valide din punct de vedere praxiologic. Am putea spune că orice abordare practică de
depistare şi asistare ale copiilor superior dotati trebuie să fie prefatată de una teoretică, de o
funda¬mentare a finalitălilor, de o selectie a celor mai bune metode de cercetare, de o sondare a
posibilitătilor practice de interventie în plan educational. Or, toate aceste demersuri, prin excelentă
actionale, pot avea eficientă şi succes dacă sunt dublate de o filosofic adiacentă de vizare a problemei, de
un mod de gândire de a aborda o chestiune consi¬derată încă delicată. Psihopedagogia celor superior
dotati nu se reduce numai la un retetar strict tehnic, la un set de măsuri cu incidentă imediat practică.
Vrem să sugerăm faptul că închiderea pragmatică este la fel de păgubitoare ca şi perspectiva exclusiv
filosofică, speculativă.
Continuitatea şi corelarea celor doi poli ai interventiei sunt de dorit în locul unei perspective unilaterale.
În orice grup şcolar, se structurează norme de excelentă şi de ierarhizare ale subiectilor.
În functie de predominanta unor aptitudini, se poate avansa o tipologie a copiilor supradotati. Se vor
distinge, astfel, următoarele tipuri de indivizi :Copii cu „aptitudini academice" sau şcolare, caracterizati
prin succesul în activitatea de invătare, prin uşurinta operării cu notiunile abstracte şi a formulării
generalizărilor, prin rapiditatea însuşirii cunoştintelor, în special teoretice.
Copii cu „aptitudini creatoare", caracterizati prin capacitatea de a produce ceva nou fată de stadiul lor
de cunoştinte.
Copii cu „aptitudini ştiintifice", caracterizati prin capacitatea de observare, prin rationament logic şi
prin uşurinta cu care folosesc calculele şi simbolurile, prin ingeniozitatea asocierii cunoştintelor.
Copii cu „aptitudini artistice", caracterizati prin capacitatea creatoare de a imagina şi organiza
simboluri, forme, modele, culori şi sunete, de a crea prin aceste mijloace o impresie estetică.
Copii cu „aptitudini tehnice", caracterizati prin capacitatea deosebită de folosire şi de inventie a unor
obiecte tehnice; prin aptitudinea de a intelege mecanica la un nivel teoretic, nu numai practic, de a rezolva
probleme tehnice, de a sesiza relatiile spatiale.
Copii cu „aptitudini de conducere", caracterizati prin capacitatea de a-i călăuzi şi îndruma pe altii, de a-
i convinge şi antrena, prin însuşiri de personalitate precum tactul, curajul, puterea de abstractie, ca şi
printr-o evidentă inteligentă combinativă.
Copii cu „aptitudini sociale" (altele decât cele de conducere), caracterizati prin capacitatea de formare
a relatiilor umane, prin competentă socială, prin facilitate psihomotorie.
In perspectiva educatiei copiilor supradotati se poate recurge la mai multe strategii.

Psihopedagogii care se ocupă de acest domeniu au identificat mai multe modalităti şi forme concrete de
educatie :
Accelerarea.
Presupune dimensionarea unor scenarii de invatare prin stabilirea unor conţinuturi specifice pentru fiecarc
nivel de instruire pentru copiii capabili de performanţe superioare. Accelerarea se bazează pe parcurgerea
conţinuturilor într-un timp mai scurt. Accelerarea învătării a condus la schimbări de ordin legislativ ale
sistemelor de instruire.
Cele mai multe dintre aceste precizări normative privesc :a) saltul peste o clasă ;
b) parcurgerea a două clase într-un an ;
c) admiterea timpurie la şcoală, liceu sau facultate ;
d) activităţi suplimentare de tip extraşcolar ;
e) progresul diferenţiat la unele materii ;
f) cursuri extracurriculare
Accelerarea parcursurilor generează şi unele consecinţe negative :

 instabilitatea în timp a performanţelor şcolare, neadaptarea emoţională şi neintegrarea socială.

Îmbogăţirea.
Se referă la extinderea sau aprofundarea studiilor prin diferite strategii didactice. La nivelul
curriculumului se pune accent pe introducerea unor experiente educaţionale mai bogate, variate sau
suplimentare la curriculumul clasic, experienţe care pot viza conţinutul sau strategiile de predare ale
profesorului. Imbogăţirea poate fi orientată spre proces (având ca scop dezvoltarea proceselor mintale, a
creativităţii), spre conţinut (centrat către anumite materii ce se predau în sens aprofundat) şi spre produs
(avându-se în vedere anumite tipuri de rezultate - directe sau indirecte - ale instruirii.
Gruparea.
Presupune reunirea elevilor în mai multe forme, pentru a genera o invăţare eficientă.
In acest sens, există mai multe posibilităţi:

 Sistemul de grupare pe abilităţi omogene (performanţe scăzute, performanţe medii, performanţe

înalte) ;
 Regruparea elevilor în funcţie de abilităţile la anumite materii, în rest instruirea făcându-se la un
loc ;
 Gruparea interclase, care selecţionează elevii cu performanţe înalte din clase diferite, care au
parcurs aceeaşi programă şcolară la mai multe discipline ;
 Gruparea intraclasă, când profesorul decide formarea unor grupuri mici în interiorul unei clase, în
raport cu performanţele la o anumită disciplină ;
 Separarea elevilor dotaţi în clase distincte ce urmează programe specifice ;
 Gruparea în „mănunchi", prin formarea unor grupe de cinci-şase elevi ce sunt repartizate unor
profesori special pregătiţi pentru instruirea supradotaţilor.

Strategii şcolare.
Această formă de instruire a supradotaţilor presupune iniţierea şi statornicirea unor aşezăminte şcolare
alocate cu prioritate subiecţilor cu aptitudini înalte.
Acest mod de organizare este asociat şi cu servicii specializate variate : studii individualizate, tutoriat,
mentorat, admitere timpurie, salt peste o clasă etc.
Strategii extraşcolare.
Se referă la o reţea de servicii şi un cadru de stimulare pe care societatea le poate promova la un moment
dat. Programele sau serviciile educaţionale „societale" (centrate pe incitări, provocări, încurajări,
premieri, consilieri, cooperări) vin să propenseze şi să consacre excelenţa educaţională, să ratifice traiecte
dezirabile pentru întreg corpul social.

Educatia pentru toti a fost definitä ca acces la educatie ,si la calitatea acesteia pentru toti copiii, fiind
identificate doua obiective generale:

 asigurarea posibilitatilor participarii la educatie a tuturor copiilor, indiferent de cat de diferiti

sunt ei si cat se abat, prin modelul personal de dezvoltare, de la ceea ce societatea a denumit
normal. Participarea presupune in primul rand accesul si apoi identificarea modalitatilor prin
care fiecare sa fie integrat. Accesul are in vedere posibilitatea copiilor de a ajunge fizic la
 influentele educative ale unei societati (familie, scoalä, comunitate), de a se integra in scoala si
de a raspunde favorabil solicitarilor acesteia ;
 calitatea educatiei se referä atat la identificarea acelor dimensiuni ale procesului didactic, ale
continuturilor invätarii, cat si la calitäti ale agentilor educationali, care sa sprijine invätarea
tuturor categoriilor de elevi, sä asigure succesul, sa facä sistemul deschis, flexibil, eficient si
efectiv.

Fiecare scoala care doreste sa fie deschisa si flexibila, prin aplicarea principiilor incluziunii, trebuie sa
demonstreze, prin managementul pe care il propune, urmätoarele :

 intelegerea reala si recunoasterea incluziunii ca o parte a politicilor de egalizare a sanselor

persoanelor cu cerinte speciale, si nu ca o simpla plasare a copiilor impreuna ;
 recunoasterea legaturilor dintre educatia incluziva si valorizarea diversitatii umane prin
promovarea unui etos scolar care valorizeaza toti copiii si familiile lor ;
 favorizarea unui climat de sprijin flexibil oferirea unor raspunsuri adecvate cerintelor individuate
prin oferta educationalä a scolii ;
 sustinerea implicarii comunitatii locale in dezvoltarea programelor si a ofertelor educationale
pentru toate categoriile de elevi din scoala ;
 favorizarea accesului personalului didactic la ocazii de dezvoltare profesional care sa
sustina/sprijine dezvoltarea practicilor incluzive.

Scoala incluziva pune in centrul atentiei sale persoana umana ca fiinta originala, unica si irepetabila,
accentuand ideea ca in fiecare societate exista personalitati, grupuri diferite, motivatii, ratiuni si puncte
de vedere diferite.
In opinia mai multor autori, promovarea educatiei incluzive/integrate in scolile din sistemul de
invatàmant trebuie sa aiba la baza urmatoarele principii-cadru :

 toti elevii au dreptul sa participe la toate activitatile incluse in programa scolilor obisnuite ;
 in timpul programului scolar, personalul didactic si de specialitate se va implica direct in
sustinerea pe toate caile a integrarii maximale a elevilor cu cerinte educationale speciale ;
 scoala va trebui, printr-o serie de schimbäri radicale in domeniul curricu-lumului, sa vina in
intampinarea tuturor cerintelor educationale ale elevilor, fara a leza demnitatea si
personalitatea acestora ;

In conditiile educatiei incluzive, clasele/grupele de elevi vor include copii apropiati ca varsta si nivel de
experienta socioculturala.
Aplicarea acestor principii in practica scolii pentru diversitate presupune, din partea personalului
didactic si de specialitate, o serie de calitati, cum ar fi :

 sa aiba responsabilitatea recunoasterii nivelului de competenta profesionala si dorinta de

perfectionare a capacitatilor de lucru in conditiile educatiei integrate si ale scolii incluzive;
 sa manifeste o atitudine critica si constructiva, prin propuneri concrete si realiste, in sprijinul
includerii copiilor cu cerinte educative speciale in clasele unde isi desfasoara activitatea ;
 sa demonstreze o implicare totala in procesul didactic, astfel incat sa satisfaca intr-o masura cat
mai mare cerintele educationale ale elevilor din clasa ;
 sa trateze elevii cu demnitate si respect si sä dea dovada de consideratie fata de situatia
 particulara in care se afla copiii cu cerinte educative speciale ;
 sa aiba convingerea ca educatia integrate si scoala incluziva presupun cu necesitate activitatea
in echipe de specialisti (profesori, educatori, profesori de sprijin, consilieri scolari, asistenti
sociali, psihopedagogi specializati in activitati cu diferite categorii de copii cu cerinte speciale).