CERCUL PEDAGOGIC AL EDUCATOARELOR

DIN JUDEȚUL MARAMUREȘ

21.03.2023

PLEDOARIE PENTRU
JOCUL LIBER

,, Reconsiderarea jocului liber nu este doar cel mai de preț dar pe care îl putem da copiilor, ci
este de asemenea un dar esențial dacă ne dorim ca ei să se dezvolte fizic, psihic și
emoțional ca viitori adulți competenți”
(Nell Drew)

Prof. Maria FĂNĂȚAN,

Inspector școlar pentru educație timpurie
 I. JOCUL LIBER
1.1 Jocul nestructurat în aer liber – Studiu de caz
Deși există o recunoaștere politică internațională a jocului (ONU,1989) ca drept
fundamental al fiecărui copil (UE, 2011), precum și un consens medical și științific care relevă
faptul că joaca este esențială pentru dezvoltarea fizică, cognitivă și emoțională a copiilor, un
sondaj internațional privind atitudinile părinților față de joc, efectuat în 2015 de către compania
Dirt is Good, la care au participat peste 12 000 de familii din 10 țări (Brazilia, India, China,
Indonezia, Portugalia, Africa de Sud, Turcia, Marea Britanie, Statele Unite și Vietnam)
evidențiază următoarele:
✓ Două treimi din părinți spun despre copiii lor că au mai puține oportunități de a se juca afară
față decât au avut ei în copilărie;
✓ Jocul este din ce în ce mai mult o experiență de interior, nu una în aer liber (peste jumătate din
copii petrec mai puțin de o oră pe zi afară, jucându-se);
✓ Aproape 1 din 10 copii nu se joacă niciodată afară, în condițiile în care până și deţinuții din
regimul de maximă siguranţă, aflaţi în executarea sancţiunii, au dreptul la cel puţin o oră de
plimbare zilnică, în curţi special amenajate în aer liber.
 1.2. Factorii care contribuie la declinul jocului nestructurat din aer liber sunt:

• Timpul tot mai mare petrecut de copii în fața ecranului devine modul dominant de joacă
(jocurile video);
• Alocarea unui număr mai mare de ore studiului, pentru a cultiva abilitățile de care au
nevoie copiii, pentru a excela în educație și la locul de muncă;
• Școlarizarea obligatorie de la vârste tot mai fragede;
• Frica exacerbată a adulților și monitorizarea excesivă a copiilor limitează efectele
pozitive pe care le au jocurile libere.
 1.3. Consecințe

Pot fi anxietatea, depresia, sentimentul de inutilitate, considerate consecințele declinului

înregistrat de jocul nestructurat din aer liber?

• Timpul alocat jocului liber s-a diminuat în favoarea unui program solicitant, conceput pentru
dezvoltarea unui set de aptitudini;
• Anxietatea și depresia se manifestă într-un număr tot mai mare în rândul tinerilor;
• Studiile de specialitate evidențiază că sentimentul de control asupra propriului destin pe
care îl au tinerii a continuat să scadă în ultimii 30 de ani, aspect care-i predispune în a
deveni anxioși sau depresivi;
• Declinul sănătății mintale a tinerilor este evidențiat de rata cazurilor de suicid, care în SUA a
crescut de patru ori în ultimele trei decenii, în rândul copiilor sub vârsta de 15 ani, față de
perioada 1950-1990.
 2.1 Jocul liber
Jocul liber este inițiat de copil, fără intervenția cadrului didactic și se poate desfășura atât în
mediul exterior, în natură, cât și în sala de grupă. Acesta îi permite să exploreze lumea din jurul lui, să-și
dezvolte în același timp imaginația, creativitatea, abilitățile intelectuale, sociale și emoționale. Jocurile
libere din grădiniță aduc beneficii demonstrate în dezvoltarea personalității copiilor.
Specificul jocului liber constă în:
• libertatea pe care o oferă participanților în cadrul jocului (inclusiv libertatea de a părăsi jocul atunci
când simt acest lucru, fără teama că va dezamăgi pe cineva);
• regulile sunt modificabile și generate de jucători;
• conflictele sunt aplanate prin schimb de argumente, dialog și compromis;
• componența echipei este constituită arbitrar, se poate modifica pe parcursul desfășurării jocului;
• starea de bine, în jocul liber, este mai importantă decât rezultatul jocului.
Făcând o analogie între viață și jocul liber, Peter Gray (2021) afirmă:
,,Viața reală este un joc informal. Regulile sunt modificabile fără încetare și trebuie să-ți joci
rolul pentru a le crea. În final, nu există învingători sau învinși; cu toții navigăm același spațiu. Să
mergi umăr la umăr cu alții este mult mai important decât să îi învingi. Ceea ce contează în viață este
modul în care joci meciul, cât de bine te simți, cât se derulează jocul și cât de mult îi faci să se bucure
pe ceilalți”.
 2.2 Jocurile Liber Alese
Jocurile liber alese se desfășoară în centrele de activitate existente în fiecare grupă,
dându-le posibilitatea copiilor să își aleagă centrul preferat. Acest tip de joc se desfășoară pe
grupuri mici, în perechi sau individual.

3.1 Concluzii

 Declinul jocului nu dovedește apariția anxietății, depresiei, sentimentului de inutilitate, dar

poate constitui un argument logic, solid, în favoarea unei astfel de cauzalități, deoarece:
• jocul liber este modalitatea naturii de a-i învăța pe copii că nu sunt inutili;
• prin joc, departe de lumea adulților, copiii dețin într-adevăr controlul, învață să ia singuri
decizii, să rezolve propriile probleme, să creeze reguli și să le respecte;
• copiii prin joc își controlează propriul corp, dar și frica, descoperă ceea ce îndrăgesc
(anumite talente), învață să negocieze cu ceilalți, să-și depășească mânia.
❑Niciuna dintre aceste lecții nu poate fi explicată prin mijloace verbale, ele pot fi învățate
doar din experiența pe care jocul liber o asigură.
 II. CARACTERISTICILE JOCULUI

Orice joc este o acțiune liberă, indispensabilă, despre care J. Huizinga (2012) afirmă
că ,,este mai vechi decât cultura”, fiecare joc înseamnând ceva.
Jocul reprezintă și o evadare din viața obișnuită sau propriu-zisă, deoarece copilul mic
știe că ceea ce face el ,,nu e de-adevărat”, că e ,,numai în glumă”, care începe și se încheie la un
moment dat.
O altă caracteristică a jocului este ordinea pe care acesta o impune. Cea mai mică
abatere de la acea ordine strică jocul, îi denaturează caracterul și îi suprimă valoarea.
De asemenea, nu se definește doar prin natura sa plăcută și imprevizibilă, ci și prin
provocarea cognitivă pe care o include sarcina de joc.
Trebuie reținut faptul că jocul din ordin nu mai este joc, chiar dacă implică anumite
reguli, el reprezintă expresia libertății.
 III. ROLUL JOCULULUI
În viziunea cunoscutului psiholog francez, Jean Chateau, jocul reprezintă
pentru copil ceea ce munca reprezintă pentru adult, dar și ,,o încercare a
personalității sale și o afirmare a eului propriu”, un mijloc prin care copilul se
afirmă în ochii săi, probându-și inteligența, puterea și competența.
Joaca ajută la dezvoltarea copiilor în patru moduri:
➢Dezvoltare fizică: corp puternic, sănătos, abilități motorii fine, ample, managementul stresului,
coordonare, încredere fizică, agilitate.
➢Dezvoltare socială: cooperare, negociere, colaborare, socializare, formarea regulilor,
rezolvarea conflictelor.
➢Dezvoltarea cognitivă: gândirea științifică, matematică, aptitudini de cercetare, gândire
independentă, aptitudini lingvistice, aptitudini de citit-scris.
➢Dezvoltare emoțională: bucurie, empatie, adaptare, autoreglare, perseverență, încredere în
sine, controlarea impulsurilor.
 3.1. Funcțiile jocului în raport cu dezvoltarea armonioasă a copilului
➢ 3.1.1. Funcția de cunoaștere sau cognitivă
Prin joc, fără să conștientizeze poate acest lucru, copilul învață; acumulează noi date,
informații, cunoștințe, își formează și exersează un set de deprinderi, priceperi și obișnuințe,
sarcinile jocului orientând procesul cunoașterii. De exemplu, în cazul jocurilor didactice, funcția
informativă se regăsește atât în specificul sarcinilor de lucru, cât și în specificul dirijării acestora.
➢ 3.1.2. Funcția de stimulare, dezvoltare complexă a personalității jucătorului
Se exprimă, de obicei, în jocurile dinamice, de mișcare, fiind stimulată prioritar
componenta motorie a copilului. Spre exemplu, dezvoltarea motricității reprezintă un proces
complex, de durată, pe parcursul căruia, în relaționarea cu copilul, aportul activităților este foarte
important.
➢ 3.1.3. Funcția adaptivă și formativ-educativă
Această funcție se referă la faptul că jocul contribuie la perfecționarea funcțiilor cognitive
ale subiectului care se joacă, la implicarea motivației intrinseci a acestuia în joc, la dezvoltarea
afectivă și a anumitor aptitudini, dar și la diminuarea egocentrismului și integrarea în mini-
societatea de copii.
 3.1. Funcțiile jocului în dezvoltarea armonioasă a copilului

➢ 3.1.4. Funcția cathartică, de echilibrare și tonifiere

Se realizează prin jocuri și activități cu caracter ludic, recreativ, distractiv care
contribuie la reechilibrarea fizică și psihică.
➢ 3.1.5. Funcția terapeutică
Jocul reprezintă un suport psihologic pentru tratarea unor disfuncții și chiar a unor
patologii. Prin jocurile terapeutice (cu nisip, apă, jocuri cu diverse obiecte, jocuri sociale)
se urmărește regăsirea echilibrului emoțional, corectarea unor tulburări de limbaj, a unor
comportamente indezirabile.
➢ 3.1.6. Funcția socială
Jocul are funcția de socializare, ceea ce se explică prin tendința mereu accentuată a
copiilor de a se acomoda la reacțiile și comportamentele celorlalți. Această funcție este
prezentă mai ales în jocul cu reguli, de cooperare, de competiție sau de rol, care presupun
relaționare, adaptare a acțiunilor proprii la acelea ale unui partener de joc.
 IV. CATEGORII DE JOCURI

În viziunea lui J. Piaget există următoarele categorii de jocuri:

Jocul - exercițiu, jocul simbolic și jocul cu reguli, care se succed etapizat pentru a
îndeplini funcțiile jocului, și care se află într-o relație de interdependență cu stadiile de
dezvoltare a intelectului copilului.
Pentru grupa de vârstă 0-2 ani, J.Piaget a asociat jocurile-exercițiu, specifice stadiului
senzorio-motor, în care deprinderile formate se tot repetă.
Pentru stadiul preoperațional (între 2-7 ani), se desfășoară jocurile simbolice. Acestea
favorizează trecerea de la lumea reală la cea imaginară, dându-i copilului ocazia să se
transforme în altcineva sau să preschimbe un obiect în ceea ce își dorește.
În stadiul operațiilor concrete (7-11 ani) și în cel al operațiilor formale (11-15 ani)
domină jocul cu reguli, în care conduita senzorio-motorie a fiecărui jucător se combină cu
comportamentul manifestat în plan cognitiv.
 Mildred Parten Newhall a elaborat o scală relevantă asupra modului de participare
a copiilor la joc, din punct de vedere social, din care rezultă șase categorii de comportamente în
funcție de etapele de vârstă:
1) comportamentul copilului care se plasează în ,,afara ocupației”;
2) comportamentul sau jocul solitar, izolat;
3) comportamentul copilului care observă jocul ce îl interesează și care poate eventual
comunica cu unii dintre partenerii jocului;
4) comportamentul ludic paralel în care un copil se joacă la fel cu ceilalți copii, dar fără
să coopereze cu aceștia;
5) comportamentul ludic asociativ când copiii încep să se joace împreună, dar fără o
organizare riguroasă a acțiunilor de joc și a rolurilor;
6) comportamentul ludic de cooperare când acțiunile sunt bine organizate și copilul
devine conștient de rolul pe care îl are în cadrul grupului de joacă.
 IV. 1. Jocurile de stimulare a gândirii, a imaginației și creativității:

IV.1.1. Jocurile de creație sunt influențate de bagajul perceptiv-reprezentativ al

copilului, de experiențele directe trăite în mediul familial și mediul înconjurător și de
impresiile sociale. Interacțiunea dintre acestea creează produse originale, unice pentru vârsta
preșcolarității, favorizează retrăirea/reconfigurarea într-un mod specific a realității sau a
imaginarului.
Reușita unui joc de creație depinde nu numai de condițiile de timp, de loc și de
materiale, ci e strâns legată de orizontul de cunoștințe pe care îl au copiii în legătură cu
realitatea transpusă în joc.

IV.1.2. Jocurile de rol sunt definite de Horațiu Catalano (2019) ca ,,o metodă
didactică creativă și interactivă, bazată pe experiența directă și indirectă a participanților, care
se desfășoară pe baza unui scenariu și a unor roluri cu conținut inspirat din realitate sau
imaginat”. Asumarea interpretării unui rol se realizează diferit, în funcție de vârstă, dar și de
experiențele de viață ale participanților.
 Etapele metodice ale jocului de rol sunt:

• identificarea/alegerea ipostazei (reale sau fictive) care va fi simulată;

• adaptarea conținutului jocului la vârsta participanților, resursele materiale, varianta de joc
și la obiectivele vizate;
• proiectarea scenariului și a rolurilor (în concordanță cu potențialul și numărul
participanților);
• atribuirea/autoatribuirea rolurilor; crearea ambientului propice desfășurării jocului de
rol;
• însușirea conținutului fiecărui rol atribuit;
• desfășurarea propriu-zisă a jocului de rol;
• analizarea modului în care s-a desfășurat jocul;
• realizarea unor generalizări și promovarea bunelor practici.
 IV.1.3. Jocurile - dramatizare reprezintă o variantă a jocului de creație cu subiecte din
povești și basme.
Jocul - dramatizare este o altă formă de joc prezentă în grădiniță, sub influența
poveștilor, a basmelor, a teatrului etc.
Acesta contribuie la:
• fixarea conținutului poveștii /basmului;
• dezvoltă capacitatea copiilor de a reproduce parțial sau total conținutul literar;
• contribuie la exprimarea gândurilor și sentimentelor prin intermediul cuvântului și
gesticulației;
• formează deprinderea de a acționa în limitele respectării unor reguli date, precum și
capacitatea de a dezvolta conținutul poveștii/basmului, prin adăugarea/modificarea unor
replici;
• contribuie la îmbogățirea, dezvoltarea și activizarea vocabularului copilului;
• generează emoții și sentimente cu rezonanță afectivă.
 IV.1.4. Dramatizările nu pot fi confundate cu jocurile - dramatizare, deoarece
acestea presupun scenarii bine elaborate, repetiții, public, scenă, costumație și cadru
specific.
IV.1.5. Jocurile de construcție fac parte din categoria jocurilor create de copil, iar
în literatura de specialitate pot fi întâlnite și sub denumirea de jocuri autoactive datorită
faptului că: ,,pe măsură ce degetele se joacă cu aceste materiale, creierul se implică și se
concentrează, deoarece operează selecții și face ordine”.
 IV.1.3. Jocurile simbolice permit evocarea unor obiecte, comportamente, situații invizibile
pe baza unor simboluri sau semne. Simbolul ține locul unui obiect care lipsește, iar fără absența
obiectului nu se poate produce simbolizarea. Obiectul, în cazul de față nu desemnează în mod
obligatoriu un lucru neînsuflețit. Se poate vorbi despre, obiectul mamă, pe care copilul mic va
căuta în mod activ să-l aibă aproape de el, iar atunci când are vârsta potrivită pentru a intra în
grădiniță, copiii care nu și-o pot reprezenta pe mama lor în absență trăiesc experiența groaznică a
pierderii.
Pentru copii, jocul simbolic reprezintă ocazia de a-și exprima trăirile, de a-și controla
experiențele dificile, dar și oportunitatea de a-și dezvolta inițiativa și autonomia. Este în principal
un joc liber și se bazează pe inițiativa și alegerea copilului.
În concepția lui J. Piaget, jocul simbolic corespunde funcției esențiale pe care o îndeplinește
jocul în general în viața copilului, de asimilare și adaptare la viața socială. Funcția de adaptare se
realizează pe două coordonate: asimilarea realului la eu și acomodarea, mai ales prin imitație, a
eului la real. Acesta clasifică jocurile simbolice în două categorii: jocuri cu o simbolistică
conștientă (sunt legate de aspecte ale vieții ce se asimilează) și jocuri cu simbolistică inconștientă
(care au o valoare cathartică și compensatorie; de exemplu, copilul neglijat de mama care-l
îngrijește pe frățiorul mai mic, se joacă cu două păpuși inegale; cea mică, arată Piaget, este trimisă
în călătorie, iar cea mare rămâne cu mama).
 IV. 2. Jocurile de stimulare a psihomotricității
IV.2.1. Jocurile de mișcare au multiple valențe formative și educative, ale căror scop
principal este exersarea îndemânării și formarea deprinderilor motrice. În perioada preșcolară, acestea
ocupă un loc central în activitatea zilnică a copilului și reprezintă începutul procesului de socializare
progresivă a copilului, facilitând depășirea egocentrismului prin respectarea unor norme comune de
conduită. Pentru buna lor desfășurare, sunt necesare diferite materiale în conformitate cu natura
jocului de mișcare derulat.
IV.2.2. Jocurile sportive reprezintă un complex de exerciții fizice practicate sub formă de joc
cu un anumit obiect, având dimensiuni specifice, prin care două echipe sau doi adversari se întrec
conform unor reguli de organizare și desfășurare. Așadar, jocurile de mișcare vizează formarea sau
consolidarea deprinderilor motrice de bază (mers, alergare, echilibru, sărituri, aruncări etc.) și, în
egală măsură, dezvoltarea calităților motrice (viteză, rezistență, forță, îndemânare etc.) iar jocurile
sportive înglobează jocurile de mișcare, ducându-le la un alt nivel de complexitate.
IV.2.3. Jocurile cu caracter distractiv determină o stare de veselie, de bună dispoziție, cu
efecte benefice asupra copilului. Funcția dominantă este recreerea, fiind deosebit de valoroasă din
perspectiva valențelor formative în plan psihologic (dezvoltă atenția, perspicacitatea, spiritul de
observație etc.)
Prin joc, copilul își descoperă punctele tari și slabe, abilitățile și interesele, se dezvoltă din
punct de vedere social, emoțional, fizic și intelectual.
 IV. 3. Jocurile de stimulare cognitivă

IV. 3.1. Jocurile educaționale digitale sunt definite de H. Catalano (2019) ca fiind ,,acea
categorie de jocuri care sub cupola divertismentului și a ludicului induce anumite tipuri de
învățare care implică atingerea unor finalități specificate în programa școlară”.
Caracteristicile principale ale jocurilor educaționale digitale sunt: valorifică dorința
copiilor de a se juca; se bazează pe competențele digitale ale elevilor; se adresează mai multor
analizatori (vizuali, auditivi, kinestezici, transformă elevii în participanți activi la procesul de
învățare; vehiculează elemente de conținut din programa școlară; se adaptează particularităților
grupului țintă; se bazează pe nivelul atrăgător al imaginilor; îi pun pe copii în situații de viață
apropiate de realitate).
IV. 3.2. Jocurile senzoriale oferă copilului posibilitatea de a experimenta modalități noi de
cunoaștere a lumii înconjurătoare, prin implicarea simțurilor. Dezvoltarea sensibilității la
stimulii exteriori, dar și dezvoltarea percepțiilor se întâmplă încă din primul an de viață, când
analizatorii sunt tot mai solicitați pentru a aduce informații suplimentare privind mediul care îl
înconjoară pe copil.
 IV. 3. Jocurile de stimulare cognitivă

IV. 3.3. Jocurile - exercițiu se manifestă încă din etapa în care limbajul este absent și stă la
baza deprinderii primelor modalități de asociere a acțiunilor cu efectele lor. În stadiul incipient,
acest tip de joc este caracterizat de plăcerea de a repeta o acțiune pe care, inițial, copilul a
întreprins-o întâmplător. În învățământul preșcolar, jocurile-exercițiu sunt frecvent utilizate
datorită valențelor multiple ale acestora, atât în planul achizițiilor fizice, cât și sub aspectul
celor de factură intelectuală.
IV.3.4. Jocurile de limbaj reprezintă modalitatea prin care poate fi stimulată dezvoltarea
limbajului preșcolarilor într-un mod atractiv, în special în cadrul instituțional al grădiniței. În
această categorie se înscriu frământările de limbă care sunt jocuri fonetice alcătuite din expresii,
propoziții sau fraze greu de pronunțat.
 IV.3.4. Jocurile logico-matematice fundamentează primele cunoștințe matematice
ale copiilor, contribuind la stimularea dezvoltării lor intelectuale. Scopul principal al
jocului logico - matematic este de a le dezvolta copiilor gândirea logică care să-i sprijine
în exprimarea unor judecăți și raționamente, în investigarea realității înconjurătoare, prin
utilizarea unui limbaj adecvat. Acesta pune accent pe acțiunea copilului cu piesele
geometrice în scopul formării percepțiilor și structurilor operatorii ale gândirii copiilor.
Prin intermediul acestora, copiii învață să formeze mulțimi de obiecte, descoperă
proprietățile caracteristice ale pieselor geometrice, stabilesc relații dintre ele, efectuează
operații cu ele (analizează, compară, generalizează etc.).
În cadrul jocului logico-matematic, trebuie subliniată însemnătatea însușirii și
respectării regulilor de joc, ceea ce-i conferă un preponderent rol formativ, dezvoltând
astfel abilități sociale.
 IV. 4. Jocurile de stimulare a abilităților socio-emoționale
IV.4.1. Jocurile de cooperare sunt acele jocuri în care copiii își asumă un rol într-un grup,
participă la proiectarea strategiilor de joc și implicit la luarea deciziilor pe parcursul acestuia.
Acestea încurajează munca în echipă, gândirea creativă și rezolvarea problemelor. Regulile de
bază sunt: toți copiii participă la joc, nimeni nu este rănit, toată lumea se distrează și toată
lumea câștigă. Cooperarea determină dezvoltarea personală prin acțiuni de autoconștientizare
în cadrul grupurilor mici.
IV.4.2. Jocurile de masă pot fi încadrate și în tipul jocurilor de societate, presupunând
soluționarea unei probleme, de exemplu: selectarea imaginilor după anumite criterii (loto cu
forme, loto cu forme și mărimi, loto cu forme și culori etc.), compunerea unor imagini din
bucăți (puzzle-uri, din jumătăți-întreg, construcții din bețișoare etc.), identificarea unui traseu
(jocuri de tip labirint) etc. Toate aceste jocuri se caracterizează prin efortul de gândire și de
căutare a soluțiilor la diferite probleme. De asemenea, ele favorizează dezvoltarea abilităților
motorii ale copiilor, având la bază activități care încurajează luarea deciziilor, le oferă un
sentiment de putere și permit adaptarea la ritmul copilului. În funcție de procesele psihice
implicate, avem: jocuri de masă pentru dezvoltarea gândirii (,,Caută perechea!”), jocuri pentru
dezvoltarea imaginației (jocuri de tip mozaic etc.) și jocuri pentru dezvoltarea voinței (jocul cu
zarul, jocurile de tip domino etc.)
IV.4.4. Jocurile de imitație
Imitația este un fenomen psihosocial prin care copilul reproduce un model original prin
comportament verbal, motric sau social. Alegerea modelului de imitat prin joc variază după
vârstă, după nevoile momentului. Copilul imită ceea ce prezintă interes pentru perfecționarea
sa. Jocurile de imitație sunt: nonverbale (jocuri de mimă/pantomimă) și verbale.
IV.4.5. Jocurile muzicale
Jocul muzical este unul dintre mijloacele de realizare a activităților muzicale din
grădiniță, fiind, în același timp, un tip de activitate de învățare care face trecerea de la vorbire
la muzică. Se prezintă sub forma unui ansamblu armonios de elemente muzicale, ritmice, de
mișcare și ludice.
Scopul jocului muzical se stabilește în funcție de câteva variabile, precum: tema, tipul
activității și formele specifice de realizare, vârsta copiilor. Acesta reprezintă și un mijloc
adecvat de adaptare a copilului la mediul preșcolar, de satisfacere a nevoii sale de joc, de
mișcare, de amuzament, a plăcerii de a emite, de a transmite sau de a recepționa sunete, de a
cultiva simțul armoniei, de a contribui la formarea simțului ritmic și a celui melodic, de a
dinamiza ritmul unei activități. De asemenea, numeroase activități desfășurate în grădiniță
împrumută frecvent elemente ale jocului muzical sau se folosesc de acestea în cadrul altor
activități decât cele muzicale, de exemplu într-o activitate matematică de predare/consolidare a
numerației se poate utiliza ,,Un elefant se legăna”, ,,Hai să spunem unu...”
 IV.4.5. Jocurile muzicale
Din perspectiva metodicii, jocurile muzicale se clasifică în:
• Jocuri muzicale care se desfășoară după versuri – constau în recitarea silabisită, ritmică,
uniformă, a unor versuri pe aceeași notă;
• Jocuri muzicale care se desfășoară după o melodie cunoscută – cuprind mișcări variate
care se execută după muzică: mișcări imitative, bătăi din palme sau mers asociat cu bătăi din
palme sau mișcări improvizate;
• Jocuri muzicale de recunoaștere – constau în identificarea unui cântec, unei melodii, unui
fragment dintr-o melodie sau a unui joc cu cântec; se desfășoară după reguli dinainte
stabilite;
• Jocuri muzicale care se desfășoară potrivit sarcinii sau comenzii primite – presupun
executarea unor mișcări după muzică, în funcție de sarcina urmărită de cadrul didactic.
Jocul muzical face parte din categoria jocurilor intelectuale, având la bază metodica
jocului didactic: reguli, sarcini, elemente de joc. Durata acestuia este variabilă, fiind strâns
legată de grupa de vârstă căreia îi este adresat, de scopul urmărit, de conținutul și tipul acestuia.
Indiferent de tipul jocului muzical, acesta prevede, în general, trei etape de desfășurare:
demonstrarea jocului, executarea jocului cu copiii și executarea jocului de către copii.
Jocul oferă copiilor un izvor inepuizabil de impresii care contribuie la îmbogățirea
cunoștințelor despre lume și viață, formează și dezvoltă caractere, deprinderi, înclinații și
aspirații.
 V. JOCUL COPILULUI ANTEPREȘCOLAR (1-3 ani)
Indiferent de vârsta copilului, potrivit studiilor de specialitate, prin joc acesta își dezvăluie nivelul de
dezvoltare, voința, caracterul dominator, într-un cuvânt personalitatea. Așadar, jocurile nu se reduc la
instincte, ci are loc dezvoltarea unor acțiuni mentale, a funcțiilor psihice, a particularităților de personalitate
și de sociabilitate. În funcție de vârstă și de dezvoltarea psiho-fizică, jocul capătă o serie de însușiri și are
unele funcții ce diferă de la o etapă la alta a copilăriei.
În primele 3 luni de viață, organismul copilului trece printr-o serie de procese de adaptare și de
echilibrare la condițiile mediului extrauterin. Spre sfârșitul celei de a treia luni de viață, copilul devine
capabil să-și mențină atenția asupra unui obiect în mișcare sau viu colorat, să răspundă gângurind sau
zâmbind la vorbele mamei, ceea ce îi creează un tonus afectiv de bună dispoziție.
De la plăcerea de a contempla obiectele și jucăriile ca formă simplă, elementară de comportament
ludic, copilul trece la forme superioare de conduită prin apucarea obiectelor și a jucăriilor. Treptat, acțiunea
de apucare și mânuire a obiectelor capătă un caracter intenționat, fapt care duce la executarea unor mișcări tot
mai complexe, care pe la 5-6 luni sunt însoțite de o serie de vocalizări care implică stimularea / activarea
aparatului fonoarticulator, cu importanță enormă pentru dezvoltarea vorbirii și a psihicului în general.
Jocurile sugarului nu au o regulă anume după care se desfășoară, ele se limitează la producerea unor
gesturi cu caracter spontan, jocuri hedonistice, ce au la bază o ,,reacție circulară”, prin care se înțelege
repetarea unei acțiuni noi, provocată în mod întâmplător. Spre finalul primului an de viață, se manifestă – în
formă incipientă – jocul simbolic.
 V.1. Jocul simbolic

A simboliza, sau a institui un proces de simbolizare, înseamnă să vorbești despre o

relație între afect și reprezentarea acestuia, cu alte cuvinte, bebelușul care a devenit conștient de
existența sa, de a părinților și de posibilitatea de a-i pierde, va încerca să compenseze această
frică, creându-și în minte o reprezentare a acestora. Acest fapt explică atașamentul copilului față
de un anumit obiect (o păturică moale, o jucărie de pluș, o suzetă) care-i oferă acestuia un
sentiment de confort și securitate și pe care psihologii îl numesc ,,obiect de tranziție”.
Jocurile simbolice au o perioadă maximă de dezvoltare între 18 luni și 6 ani. Un joc cu
caracter simbolic, întâlnit la copiii de aproximativ 12 luni, este jocul de-a ,,aruncă-ridică”. În
acest joc, copilul își aruncă jucăria și ,,cere” țipând și gesticulând să-i fie înapoiată de către unul
dintre părinți. Prin această acțiune repetitivă, căreia copilul nu știe să-i pună punct, ajunge la o
stare de calm care simbolizează un mecanism psihologic, capacitatea de a face față – din punct
de vedere emoțional – la dispariția mamei din câmpul lui vizual, dar și de a o aduce în preajma
lui.
Un alt gen de jocuri practicate de antepreșcolari sunt cele care decurg dintr-o dorință de
afirmare, însă prin mijloace indezirabile. În această categorie se înscriu jocurile de distrugere și
jocurile de dezordine.
V.2. Jocul dezordonat, deși are o denumire cu conotații negative, permite copiilor să-și
dezvolte creativitatea prin explorarea activă a materialelor și a proprietăților acestora. Materiale
de joc utilizabile sunt foarte variate (făină, materiale pentru pictură, fructe și legume, plante și
frunze, materiale pentru modelat, apă și nisip etc.). Activitățile de joc dezordonat se pot
desfășura atât în interiorul, cât și în exteriorul creșei. Exemple de activități: săpatul adânc în
nisip, amestecarea apei cu nisipul în diferite cantități, transportul apei folosind diferite
recipiente și tuburi.
V.3. Jocuri cu regulă - la vârsta antepreșcolară, primele jocuri cu regulă sunt jocurile de
imitație și jocurile de construcție. Jocurile de imitație apar de la vârsta de 2 ani și au la bază
modele din mediul familial. Imitarea se realizează pe mai multe planuri, începând de la vorbire
și terminând cu mersul și reproducerea unor comportamente din diverse împrejurări care îl
impresionează mai mult. Curiozitatea și atenția pe care le manifestă copilul față de diferite
obiecte, jucării, fenomene, îl determină să le mânuiască, să le pipăie, să le lovească, să le arunce
și apoi să le adune, să le strice pentru a vedea din ce sunt făcute, dezvoltându-i astfel
motricitatea. Jocul de construcție devine tot mai evident, precum și atracția copiilor de 2 ani
față de cuburi. La această vârstă, se observă o participare mai activă la activitatea ludică și mai
multă stabilitate în joc. Prin jocul de construcție, se stimulează dezvoltarea gândirii, crește
capacitatea de concentrare pentru realizarea construcției și se educă perseverența.
 V.4. Jocul euristic

Potrivit autoarelor Elnior Goldschmied și Sonia Jackson, jocul euristic a fost propus ca
modalitate structurată de explorare a mediului și poate fi introdus ca situație de învățare pe
parcursul celui de-al doilea an de viață al copiilor.
Recuzita necesară unui astfel de joc este compusă din obiecte existente în mediul
apropiat al copiilor. Este indicat ca acesta să se desfășoare în spații largi pentru a permite
mișcarea și manipularea/gruparea obiectelor. O sesiune de joc euristic poate să dureze
aproximativ o oră, iar educatorul supraveghează discret desfășurarea ei.
O variantă a jocului euristic care are la bază explorarea senzo-motorie poate fi ,,Coșul cu
comori” ce poate conține diverse obiecte, atent selectate de educator sau părinte, în funcție de
stimularea senzorială (zgomot, culori, texturi etc.), dar și de siguranța oferită copiilor (să fie
curate, din materiale nonalergene, de dimenisiuni mari pentru a nu fi înghițite, netoxice etc.)
 VI. CONCLUZII

Indiferent de tipul jocului, din cele prezentate mai sus, jocul reprezintă mai mult decât o
activitate recreativă, iar pentru perioada educației timpurii acesta este firescul lucrurilor,
activitatea principală și preferată a copilului, în virtutea căruia se dezvoltă natural. Prin urmare,
jocul e axul în jurul căruia se concep activitățile prevăzute în planul de învățământ din
Curriculum pentru educația timpurie – 2019.
Așadar, pentru a ști ce tip de joc i se potrivește unui copil, raportat la vârstă, este
deosebit de important să stăpânim psihologia vârstelor și teoria jocului, iar ideal ar fi ca și
părinții să cunoască aceste detalii pentru a-și implica copiii, acasă, în activități ludice
corespunzătoare.
În încheiere, aș sublinia următoarele:
• Accesul copiilor la jocul activ în aer liber trebuie să reprezinte o parte obișnuită din viața
acestora, modalitate prin care învață despre ei înșiși și despre lumea din jur;
• Jocul reprezintă activitatea fundamentală a copiilor, este o nevoie și un drept al acestora care-
i face fericiți;
• Sufletul și inteligența devin mai mari prin joc.
 VI. BIBLIOGRAFIE
• Catalano, H., Albulescu I. (2022), Educația timpurie antepreșcolară. Ghidul cadrului didactic,
Editura DPH, București;
• Catalano, H., Albulescu I. (2018), Pedagogia jocului și a activităților ludice, Editura Didactică și
Pedagogică, București;
• Catalano, H., Albulescu I. (2019), Didactica jocurilor, Ed. Didactică și Pedagogică, București;
• Chateau, J. (1967),Copilul și jocul, Editura Didactică și Pedagogică, București
• Garry, L. (2017), Terapia prin joc, Editura For You, București;
• Gray, P. (2021), Liber să înveți, Editura Herald, București;
• Huizinga, J. (2012), Homo ludens, Editura Humanitas, București;
• Sahlberg, P. (2022), Doyle William, Lăsați copiii să se joace, Editura DPH, București;
• Verza, E. (1978), Omul, jocul și distracția, Editura Didactică și Pedagogică, București;
• ***Convenția privind Drepturile Copilului adoptată de ONU în 1989
• ***Rezoluția Uniunii Europene cu privire la învățarea din primii ani de viață ai copilului, adoptată
de Parlamentul European, 12 mai, 2011