JOCUL ŞI ROLUL LUI ÎN

PROCESUL DE EDUCARE A
COPIILOR CU CES
Ciocoi Ana-Maria
Copiii cresc într-o lume în schimbare rapidă, caracterizată de dramatică
schimbări în ceea ce se așteaptă să cunoască și să poată face toți copiii. Prin
urmare, copii au mai puțin timp și mai puțin șanse de a se juca decât au avut
copiii de anteriori generații.
Puțini ar fi de acord că scopul principal al educației este elevul, învățarea și că
toți educatorii, familiile și factorii de decizie politică poartă responsabilitatea de
a face învățarea accesibilă tuturor copiilor.
Decenii de cercetare au documentat acest joc are un rol crucial în creșterea,
învățarea și dezvoltarea optimă a copii din copilărie până la adolescență. Cu
toate acestea, această nevoie este contestată și deci dreptul copiilor la joacă
trebuie apărat de toți adulții, în special de educatori și părinți.
Prin intermediul jocului, copilul îşi satisface nevoia
de activitate, de acționare asupra obiectelor și de
transpunere în situații diferite. Practic copilul
descoperă lumea prin intermediul jocului.
• Este mijlocul prin care se câștigă anumite deprinderi
fizice, cognitive și sociale. În timpul jocului copilul
experimentează anumite acțiuni, care ulterior vor fi
combinate cu alte deprinderi mai complexe.
• Jocul stimulează copilul pe mai multe planuri: senzori
motor, intelectual, social, creativ, al conștiinței de sine,
moral și chiar terapeutic.
Există câteva lucruri de remarcat: în primul rând, jocul
fortifică un copil din punct de vedere fizic, îi imprimă
gustul pentru obținerea performanțelor, precum și
mijloacele de a le realiza. În al doilea rând, jocul creează
deprinderi pentru lucrul în echipă, pentru sincronizarea
acțiunilor proprii cu ale altora, în vederea atingerii unui
scop comun. În al treilea rând, jocul provoacă o stare de
bună dispoziție, de voie bună, oferindu-i omului
posibilitatea de a uita, pentru un timp, de toate celelalte
și de a se distra, dându-i parcă mai multă poftă de viață.
După J. Huizinga, jocul este o
acțiune specifică, încărcată de
sensuri și tensiuni, întotdeauna
desfășurată după reguli
acceptate de bunăvoie și în
afara sferei utilității sau
necesității materiale, însoțită
de simțăminte de înălțare și de
încordare, de voioșie și
destindere.
Chateau spune că jocul oferă posibilitatea apariției
unor potențialități care se concretizează selectiv și
astfel apare ideea că jocul este o pregătire pentru
muncă. Leontiev susține că jocul este o modalitate
de exprimare a vieții psihice, mai ales la vârsta
preșcolară, de exercitare a personalității: originea
jocului rezultă din decalajul dintre cerințele mediului
extern și posibilitățile copilului.
Jocul, ca activitate didactică specifică, îndeplinește multiple funcții:
distracție, de creativitate în conformitate cu vârsta, în final – de modelare
și formare a personalității copiilor. Încorporate în activitățile didactice,
elementele de joc imprimă un caracter mai viu și mai atrăgător, aduc
varietate și o stare de bună dispoziție, de veselie, de destindere,
prevenind apariția oboselii.
Clasificarea jocurilor: deşi este extrem de dificil de
 realizat o clasificare a jocurilor, specialiști au propus o
clasificare pornind de la funcțiile acestora. • Jocurile
senzori motorii caracteristice primilor ani de viață, fiind
jocuri simple, în care copilul este atras de formă, culoare
și sunet.
• Jocul elaborat reprezintă o etapa superioară de
organizare a mișcării, ce stimulează copilul să desfășoare
activități complexe, care solicită toate capacitățile
acestuia. Aceste jocuri elaborate reprezintă o provocare
de natură cognitivă, fiind importantă evaluarea calității
jocului.
În funcţie de conţinutul lor jocurile pot: 
• Jocuri spontane în care adultul lipsește cu desăvârșire,
fiind caracteristice perioadei de relaxare - jocul de exersare
manifestat pe plan intelectual - jocul simbolic sau de
creație manifestat prin activități caracteristice familiei. În
cadrul acestor jocuri copilul își exprimă liber dorințele,
frica, aspirațiile neîmplinite. - jocul cu reguli care are doua
caracteristici, reprezentată de existenta unor reguli și
spiritul competitiv - jocul de construcție în care copilul
poate să-și folosească din plin imaginația. Aceste jocuri
solicită intens reprezentarea spațială și abilitățile manuale.
Jocurile dirijate implică atentă supraveghere a
părinților, ei intervenind prin sugestii verbale sau uneori
ca model de rol. Aceste jocuri favorizează dezvoltarea
cognitivă, socială și verbală a copiilor.
• Jocurile organizate de adulți cu caracter dinamic,
permițând trecerea către activitatea de învățare. Jocurile
dinamice facilitează procesul de asimilare, fixare și
consolidare a cunoștințelor. Aceste jocuri reprezintă o
formă de învățare accesibilă și atractivă care corespunde
caracteristicilor elevilor și copiilor cu deficiențe.
În învăţământul special jocul didactic se poate organiza
la toate disciplinele și orice moment al activității.
Se pot organiza: • jocuri senzoriale, în care copilul
recunoaște un obiect prin pipăire sau miros, • jocuri de
apreciere sau percepție vizuală, refacerea de imagini din
bucăți, • loto cu imagini, în care se aleg elemente
asemănătoare sau diferite • jocuri de construcție pornind
de la anumite modele, • jocuri muzicale în care copii
recunosc şi reproduc anumite sunete şi ritmuri.
Jocurile sportive sunt caracteristice per
ioadei de
 preșcolari și școlari. Aceste jocuri se
desfășoară în echipă și dezvoltă forță,
agilitate, rezistență, perseverență și
spiritul colectiv, fiind stimulative pentru
copii cu deficiențe și nu numai. În timpul
jocului copilul vine în contact cu adultul și
cu alți copii, astfel ca treptat se dezvoltă
relațiile sociale.
Conținutul și organizare jocului Jocul implica doua
aspecte de bază: - fizic care vizează formarea
abilităților de apucare și manevrare conducând astfel
la formarea deprinderilor motrice.
- relațional atunci când copilul intră în interacțiune cu
alte persoane. Jocul sub raportul conținutului, vizează
doua aspecte de bază: - jocul cu caracter educativ; -
Jocul cu caracter reeducativ. Jocul contribuie în mare
măsură la formarea deprinderilor motrice de bază și
utilitar aplicative și la dezvoltarea calităților motrice.
Tipurile de jocuri: Jocuri cu acțiuni reale utilizează o
paletă largă de mijloace prin intermediul cărora să
poată interveni pentru a corecta anumite deprinderi
și calități motrice. Jocurile cu acțiune imaginară se
desfășoară într-un spațiu se timp imaginare
reprezentând, de fapt, jocurile dinamice. Aceste
jocuri oferă terapeutului posibilitatea de a identifica
personalitatea copilului, fiind utilizate atunci când
copilul înțelege conținutul și cuprind acțiuni familiare
care, pe măsură ce copilul creste, se dezvoltă.
Jocurile dinamice adaptate acestei categori
i de copii au
 anumite particularități: • regulile jocurilor sunt
simple, pentru a putea fi înțelese cât mai ușor;
• intensitatea cu care se desfășoară este mai
scăzută, deoarece acești copii cu deficiențe
mintale au anumite tulburări funcționale; •
alternatea și diversificarea acestor jocuri este
necesară pentru a nu plictisii participanții;
Terapia prin joc se adresează copiilor cu nevoi speciale
.
 Jocul le permite specialiștilor să ajungă la executarea de
către copil a anumitor acte motrice. În timpul jocului
regulile se pot modifica în funcție de necesitățile
terapeutului. Se pornesc din poziții joase cu bază larga de
susținere și centru de greutate cât mai aproape de sol.
Terapia prin joc asigură copilului calm şi securitate, alături
de stimularea necesară recuperării deficienței. • Copilul cu
probleme de motricitate, cu deficiențe nu trebuie exclus
de la jocurile caracteristice copiilor sănătoși, ei se
integrează rapid în grupul de joacă, deși suportă greu
agitația din jurul lor
Reguli de bază în organizare şi orientarea jocului: •
Să se dea posibilitatea de a reuși, chiar dacă dificultățile
sunt mari, • Să se asigure condiții pentru a se juca cu
plăcere, sa simtă bucurie, o satisfacție atât în timpul cât
si după joc • Se vor folosi materiale puține ales în funcție
de obiectivul motric urmărit, dar și de dorințele copilului
de a se juca cu anumite obiecte. • Copii au tendința de a
spune „nu pot”, terapeutul trebuind să găsească
alternative, ca în cele din urmă copilul sa realizeze
sarcina inițială.
Se recomanda folosirea materialelor cunoscute
de copil, sau
 descrierea celor noi introduse.
• Cele mai mici reușite trebuie sa fie apreciate,
lăudate. Terapeutul trebuie să-l încurajeze pe copil,
să trăiască bucuria unei victorii alături de copil.
Rolul și importanța jocului didactic constă în faptul că el facilitează procesul de asimilare,
fixare și consolidare a cunoștințelor, iar datorită caracterului său formativ influențează
dezvoltarea personalității copilului.
Jocul didactic este un important mijloc de educație intelectuală care pune în valoare și
antrenează capacitățile creatoare ale școlarului. El este folosit pentru cunoașterea realității
pe o cale mai accesibilă, deoarece copiii descoperă unele adevăruri noi pentru ei,
angajându-se în eforturi de gândire ce le oferă satisfacții. Ei sunt participanți nemijlociți la
propria formare și, antrenați în joc, sunt capabili să depună eforturi mari pentru îndeplinirea
sarcinilor date. Totodată, jocul didactic contribuie la dezvoltarea judecății, memoriei,
atenției, spiritului de observație, la cultivarea obișnuinței cu munca intelectuală și cea
independentă. El constituie un mijloc și un procedeu deosebit de valoros de acumulare de
noi cunoștințe, de echilibrare a procesului de învățare și a activității de joc, putându-se
desfășura atât în cadrul activităților libere, cât și în cadrul celor comune. Este un prilej de a
completa unele lacune, de a asimila și de a folosi cunoștințe noi, de a-și dezvolta limbajul
fonetic, lexical, gramatical.
BIBLIOGRAFIE

- http://www.marathon.ase.ro/pdf/vol1/1/4-DOMINTEANU.pdf
-
https://www.slideshare.net/liviadob/jocul-in-formarea-cc-la-copi
i-cu-ces

- Osterrieth, P., Introducere în psihologia copilului, E.D.P.,

București, 1976
- Crețu T., Verzea E., Psihologia vârstelor