Seminarul 3_Educație timpurie

Asist.drd.Șițoiu Andreea
De la joc la învățare
Jocul – activitatea serioasă a copilului. Considerații psihopedagogice
Valorificarea jocului didactic în contextul creșei și grădiniței

Sinteze teoretice pe baza cărții ”De la joc la învățare”, 2016 – Marcia L. Nell, Walter F. Drew.
Autorii acestei cărți consideră că jocul nestructurat, care se mai numește și joc practic,
autoactiv, este un proces de învățare naturală, care asigură individului , copil sau adult, o
semnificație profundă asupra tot ceea ce îl înconjoară, dar și o învățare autentică.
Jocul contribuie la dobândirea atât a unor cunoștințe fizice cât și a unor cunoștințe logice.
Cunoașterea logică se bazează pe testarea ipotezelor sau pe afirmații de tipul: ”Ce o să se întâmple
dacă fac asta?. Cunoașterea fizică se dobândește prin interacțiunea cu obiectele și propriul corp.
Jocul nu reprezintă doar o distracție. Jocul este o cale pentru dobândirea unor deprinderi
fizice și de gândire.
Prin intermediul jocului autoactiv, care este practic și nestructurat, copiii au ocazia să-și
exploreze lumea fizică și socială. De asemenea, prin intermediul acestui joc, copiii strâng
informații în mod natural și eficient, descoperă relații și iau parte la procese creative. În felul
acesta se dezvoltă emoțional, fizic și intelectual.
Copilul care se joacă atent, din proprie inițiativă și care perseverează până ce obosește fizic
va fi în mod cert, o persoană hotărâtă, capabilă de sacrificiu pentru promovarea binelui propriu și
al celorlalți.
Jocul practic are efecte benifice și asupra profesorilor deoarece îi ajută să:
 Facă față stresului printr-un exercițiu mai plin de energie, care previne epuizarea și care le
insuflă înțelegere, energie, speranțăm inspirație și creativitate;
 Să înțeleagă, să analizeze și să se bucure de fundamentele emoționale și spirirtuale ale
predării;
 Să descopere în mod nemijlocit felul în care jocul îi ajută pe copii să-și dezvolte limbajul,
cunoștințele de matematică și știință și abilitățile de socializare;
 Să folosească metode corespunzătoare, care îi ajută pe copii să se dezvolte în perioada de
învățare timpurie;
 Să înțeleagă modul în care jocul îi face pe copii să devină niște adulți mai flexibili și mai
siguri pe propriile forțe.
 Prin jocul practic, atât copiii cât și adulții obțin noi cunoștințe. Jocul în sine devine un
cadru organizatoric pentru integrarea experiențelor educaționale specifice artelor, matematicii,
științei, comunicării.
Din punct de vedere al creativității, toți indivizii se caracterizează printr-un potențial
creativ, iar din punct de vedere al dezvoltării fiecare individ are nevoie să-și exprime creativitatea.
. În acest sens, jocul cu materiale concrete, cu variate posibilități de folosire oferă un mediu
eficace pentru autodescoperire. Un astfel de joc relaxează și ajută mintea să se concentreze.
Jocul ține de esența lecțiilor din educația timpurie. Experiențele bogate în jocuri reprezintă
posibilități de dezvoltare pentru copii, care pot astfel să ajungă la autocunoaștere și să înțeleagă
lumea înconjurătoare. Jocul conduce la dezvoltarea puternică și solidă a concepției despre sine;
îi ajută pe copii să simtă că îi pot influența pe ceilalți, că pot crea armonie și ordine, toate acestea
într-o manieră pozitivă și acceptabilă. Abilitatea de joc, atât cu obiecte cât și cu idei, este esențială
atât pentru copii cât și pentru adulți deoarece jocul formează aptitudini cum ar fi rezolvarea de
probleme, perseverența, colaborarea – aptitudini pe care indivizii le folosesc pe tot parcursul
vieții.
Jocul autoactiv se diferențiază de alte tipuri de joc creativ prin aceea că include în mod
conștient reflecția permițându-le participanților să gândească prodund și să găsească în interior
un nou tip de înțelegere.
Principiile jocului autoactiv:
1. Jocul este o sursă de energie creativă – prin joc, indivii își sesizează, își trăiesc și își
exprimă sentimentele, gândurile și percepțiile; jocul dezvoltă puternic perspicacitatea și
inspirația atât la copii cât și la adulți.
2. Jocul practic și crearea de obiecte de artă din materiale cu variate posibilități de folosire
refac legătura dintre individ și perioadele timpurii din viața sa.
3. Spațiul de joc este o stare, construită de unul singur sau în colaborare, care se bazează pe
experiențele anterioare ale celor care se joacă și pe percepțiile asupra nivelurilor de
siguranță și încredere care definesc spațiul de joc, Spațiul de joc le conferă participanților
libertatea de a explora idei și posibilități noi și îi face să se concentreze.
4. Experiențele din spațiul de joc produc emoții puternice față de acest cadru, cum ar fi
sentimentul de protecție, dorința de a reveni și dorința de a explora mai departe.
5. Energia creativă degajată de spațiul de joc se accelerează pe măsură ce jucătorii își asumă
noi roluri și resimt emoții puternice atunci când fac descoperiri legate de ”Cine voi fi mai
departe?” și ”Ce voi face în continuare?” Pe măsură ce participanții se angajează în
experiențe de joc individuale și cu alții, ei descoperă posibilități noi de autoindentificare și
de autodezvoltare, cum ar fi depășirea temerilor din trecut.
6. Jocul este o sursă de energie pentru a declanșa sentimente pozitive puternice și a încuraja
legătura cu alte persoane și cu alți participanți la joc. Aceste sentimete sunt de durată,
nefiind limitate la cadrul spațiului de joc – ele continuă mult și după ce jucătorii au terminat
și au trecut la activitățile cotidiene.
 7. Calitățile intrinsece ale jocului permit jucătorilor să simtă spontaneitatea spiritului, să
gândească profund, să simtă intens și să capete încredere în propria intuiție.
Friederich Frobel, un educator din Germania cunoscut drept părintele grădiniței, consideră
că jocul este o metodă de a arăta viața interioară a copiilor într-o formă exteriorizată.
Vîgoțki este de părere că jocul le oferă copiilor un mijloc de a-și satisface nevoile, care se
schimbă pe măsură ce cresc. Totodată el consideră că influența jocului asupra dezvoltării este
extrem de importantă.
Prin intermediul jocului, copilul își dezvoltă autoreglarea deoarece învață să renunțe la
nevoile personale pentru a găsi satisfacție prin continuarea jocului.
Jocul practic este un joc în care copiii se angajează din plăcere senzorială, repetând o
acțiune pentru a vedea dacă efectul este același, dar și pentru a simți plăcerea generată de acea
acțiune.
Între aproximativ 2 și 5 ani, copiii încep să se antreneze în jocul simbolic, care implică
reprezentarea unui obiect ce nu există fizic. De exemplu, un copil se poate preface că vorbește la
telefon utilizând o lingură sau orice alt obiect care imită un telefon.
Între vârsta de 4 și 7 ani apar jocurile care implică reguli.
Jocul are mai multe scopuri:
 Îi ajută pe copii să-și dezvolte abilitățile motorii;
 Prin jocul simbolic sau imaginativ, copiii își dezvoltă simțurile, creativitatea și imaginația;
 Copiii își dezvoltă vocabularul pe măsură ce folosesc cuvinte în timpul jocului;
 Concentrarea crește atunci când jocul îți cere să-ți aștepți rândul sau să respecți anumite
reguli;
 Copiii își dezvoltă flexibilitatea atunci când se joacă cu obiecte care reprezintă piese de joc
de care au nevoie și când negociază situațiile de joc cu ceilalți;
 Când se joacă cu alți copii, li se dezvoltă sentimentul de armonie și respect reciproc;
 Copiii învață să-și amâne satisfacerea nevoilor pentru a respecta regulile jocului sau pentru
a continua scenariul jocului;
 Pe măsură ce copiii își asumă diferite roluri în cadrul jocului, ei își dezvoltă un sentiment
de empatie față de ceilalți jucători și înțeleg mai bine rolurile asumate de fiecare.
Sutton-Smith este de părere că jocul are o componentă biologică prin care individul își
întărește aptitudinea de a se adapta sau de a face față anumitor situații. Același autor, definește
jocul și din perspectiva psihologică potrivit căreia jocul este un proces în derulare, persistent, care
dezvoltă comportamentul de adaptare și semnificații personale. El susține că jocul și crearea de
obiecte de artă oferă ”o viață virtuală, care este în primul rând distractivă” (p. 49). În acest mod,
jocul îmbunătățește calitatea vieții.
 Stuart Brown consideră că jocul este un implus genetic, care generează sentimene de
plăcere asociate cu procesul jocului. Fără aceste emoții pozitive activitatea își pierde caracterul
ludic. Astfel, jocul devine un aspect esențial pentru o viață echilibrată și fericită. Prin intermediul
jocului, individul poate testa posibilități care oferă instrumente noi de rezolvare a problemelor
viitoare.
Jocul aduce beneficii asupra următoarelor domenii de dezvoltare a copiilor: fizic, cognitiv,
lingvistic și de alfabetizare, social și emoțional.
Prin joc se dezvoltă abilitățile motrice și conștientizarea spațială. Copiii își dezvoltă,
coordonează și își folosesc în același timp abilitățile motrice obișnuite și speciale, Pe măsură ce
copiii se maturizează, își folosesc mușchii în feluri tot mai complexem integrând mișcările cu
percepția vizuală.
Jocul continuă activitatea de evoluție neuronală a copilului și chiar amplifică acest proces
de evoluție. Jocul determină crearea unor conexiuni care nu au existat până în acel moment, dar
și crearea unor legături între neuroni și diferiți centri ai creierului.
În momentul în care se joacă, creierul copiilor este angajagat în numeroase procese care
caută tipare, procese care construiesc, organizează si sintetizează cunoștințele. Aceste procese
includ: rezolvarea de probleme, organozarea, crearea, construirea, explicarea, colaborarea,
experimentarea, imaginația etc.
Conform studiilor lui Piaget, dezvoltarea se produce atunci când copiii acționează asupra
lumii, observă, o imită și o interpretează, iar jocul oferă contextul în care ei pot dezvolta și exersa
aceste abilități. De asemenea, jocul devine o cale prin care copiii pot experimenta, practica și
întări procesul de adaptare, transferându-l la alte situații de viață. În timpul adaptării apar două
procese de armonizare:
1. Asimiliarea – pe parcursul acestui proces, copiii asimilează informații noi și le includ în
ceea ce știu deja despre lume;
2. Acomodarea – apare atunci când noile informații nu se potrivesc cu cunoștințele vechi,
astfel modul vechi de cunoaștere trebuie schimbat pentru a face loc informațiilor noi.
Copiii își construiesc cunoștințele printr-un proces activ de interogare și rezolvare de
probleme, combinat cu experiențe practice și interacțiuni sociale directe. Acest proces activ de
învățare și dobândire de cunoștințe se produce în timpul jocului cu materiale concrete, al
jocului cu idei și al jocului cu alte persoane.
În timpul jocului social cu alți copii, micuții depășesc barierele lingvistice prin folosirea
de gesturi sau de alte forme nonverbale pentru a-și continua jocul. De fapt, motivația intrinsecă a
jocului este cea care le permite copiilor care vorbesc limbi diferite să își continue experiențele de
joc și să se facă înțeleși.
 Jocul oferă un context perfect în care copiii să-și dezvolte competențele sociale și
emoționale, Prin interacțiunile din cadrul jocului sociodramatic, copiii învață să-și controleze
comportamentul datorită motivației intrinsece puternice de a rămâne în joc.
În cazul în care există prea puține posibilități care să genereze curiozitatea, dacă se pun
prea multe obstacole în calea aventurilor riscante și a explorărilor, motivația de ea angaja într-un
comportament creativ dispare ușor.
Goleman, Kaufman și Ray (1993) delimitează o serie de etape ale procesului creativ, proces
care poate fi stimulat foarte bine prin intermediul jocului:
1. Pregătirea – individul se dedică total problemei și caută informații relevante;
2. Frustrarea – persoana se blochează atunci când judeacata rațională își atinge limitele;
3. Incubația – individul lasă problema să ”dospească” fără a se mai gândi la ea (amână luarea
unei decizii) și ideile sale inconștiente de combină liber cu alte gânduri. Acest lucru e
cunoscut sub numele de intuiție;
4. Iluminarea – dintr-o dată apare o soluție la problemă;
5. Transpunerea – individul traduce iluminarea în realitate |(acțiune)
Jocul constructiv, explorator și dramatic trebuie să se afle în centrul tuturor proceselor de
educație timpurie. Exeperiențele de joc sunt esențiale pentru a permite copiilor să obțină o
înțelegere timpurie privind lumea înconjurătoare, matematica, cititul și scrisul precum și
competențele sociale.
Fiecare copil și fiecare adult au o nevoie dezvoltațională de a experimenta creația și de a
se exprima;
Jocul cu materiale concrete și cu variate posibilități de folosire, oferă un mediu puternic
pentru creativitate și exprimare.
Copiii și adulții dețin aptitudinile necesare jocului, dezvoltă sentimente de competență, de
putere și de eficacitate personală – încrederea în capacitatea proprie de a atinge un obiectiv.
Jocul poate dezvolta aptitudini cum ar fi soluționarea unor probleme, determinarea și
spiritul colaborativ, de care indivizii beneficiază pe întregul parcurs al vieții.
Jocul contemplativ individual este calm, liniștit, dar și plin de imagini, intuiții și idei. De
cele mai multe ori generează sentimente de bine și de conectare.
Sentimentul de siguranță pe care copiii îl dobândesc prin jocul individual pare că oferă o
bază solidă pentru jocul în grup, pentru împărtășirea de idei și pentru negocierea socială, care sunt
elemente importante ale cadrului educațional.
Stuart Brown este de părere că ”nimic nu luminează mai mult mintea unui copil decât
jocul”. Jocul utilizat ca sursă de energie creativă trezește exprimarea creativă a educatorului, care
aplică eficient cunoștințele deținute, în serviciul preșcolarilor și școlarilor mici.
 Un copil care creează și explorează are ocazia de a exersa gândirea divergentă (tip de
gândire care este asociată cu creativitatea și cu capacitatea de a soluționa prin diverse căi o serie
de probleme) și procesele cognitive care sunt inactive în învățarea mecanică și în recapitularea
informațiilor. Experiențele creative oferă posibilitatea nu numai de a gândi și de a crea, ci și de a
rezolva probleme, de a interacționa cu ceilalți și de a dezvolta curiozitatea naturală legată de
lumea înconjurătoare.
Jocul oferă un context sigur în care copiii pot încerca idei noi, pot experimenta cu obiecte
și în acest proces, se pot dezvolta emoțional, fizic și cognitiv.
Barierele culturale în calea jocului sunt:
 Forțarea copiilor pentru a se maturiza din ce în ce mai repede, cauzată de lipsa de timp a
părinților pentru educația acestora;
 Aglomerarea programului unui copil cu o serie de activități sportive, recreaționale și de
grup, care pot genera iritabilitate, probleme de somn;
 Lipsa timpului pentru a integra adecvat în viața copilului, jocul;
 Lipsa materialelor cu variate posibilități de utilizare. Jocul activ, creativ este înlocuit cu
perioade îndelungate pentrecute în fața televizorului, iar mulți copii ajung să devină
”telecomandați”. Copiii care petrec mult timp în fața diferitelor dispozitive cu ecran, preiau
ideile și comportamentele din acest mediu virtual în loc să-și construiască în mod activ
propriile cunoștințe și semnificații prin experiențe senzoriale ludice directe. Informațiile
prelute prin intermediul ecranului sunt diferite din punct de vedere calitativ de cele
obținute prin intercațiunea cu obiecte tridimensionale reale și cu alți copii și adulți.
Instruirea prin joc are următoarele rezultate: copiii învață cum să se joace, învață să
aprecieze materialele, să se concentreze mai degrabă pe proces decât pe produs, dar și să aprecieze
mai mult creativitatea celor din jur.
Prin joc, copiii testează ipoeze și evaluează corectitudinea rezultatelor. Aceste rezultate
devin o cunoștere de bază, de care se folosesc și în alte situații. Aceste este procesul prin care
copiii ajung să înțeleagă lumea prin joc.
În activitățile de joc nu există răspunsuri corecte sau greșite. Copiii nu au de înfruntat
amenințarea eșecului, învățând astfel să performeze.
 Valorificarea jocului didactic în contextul creșei și grădiniței
Jocul didactic reprezintă un mijloc prin care copilul trece de la activitatea de joc la
activitatea de învățare. Faptul că jocului i se asociază cuvântul ”didactic” semnifică faptul că jocul
nu va mai avea doar componente ludice ci și o componentă instructiv-educativă.
Eficiența jocului este condiționată de o bună proiectare și organizare a activității de joc, iar
din punct de vedere metodologic, în proiectarea, organizarea și desfășurarea jocului didactic se
impune parcurgerea următoarelor etape:
1. Proiectarea jocului didactic – în această etapă se organizează elementele structurale
care alcătuiesc jocul didactic: obiectivele educaționale care vor fi atinse prin intermediul
jocului didactic, sarcina didactică, conținutul ludic, materialele utilizate pentru
realizarea optimă a jocului. Finalul acestei etape îl constituie proiectul didactic bazat pe
metoda jocului didactic;
2. Asigurarea condițiilor de joc – în această etapă se amenajează spațiul de joc, se
pregătesc și distribuie materialele de joc și se organizează colectivul de antepreșcolari
sau preșcolari;
3. Introducerea în joc – în această etapă rolul cadrului didactic este de a-i motiva pe copii
să participe la joc; de regulă această motivare se realizează printr-o scurtă convorbire,
dar și prin crearea unei atmosfere propice jocului;
4. Prezentarea materialului și familiarizarea cu acesta – în această etapă, prin
prezentarea materialului pentru jocul didactic, se satisface curiozitatea copiilor;
5. Anunțarea titlului jocului și a obiectivelor urmărite – în cadrul acestei etape, cadrul
didactic se va exprima succint pentru a nu pierde interesul copiilor, captându-le în acest
mod atenția;
6. Explicarea și demonstrarea jocului – această etapă este decisivă pentru desfășurarea
propriu – zisă a jocului. Cadrul didactic va prezenta principalele componete ale jocului,
va preciza regulile jocului și va comunica copiilor sarcinile pe care aceștia le au de
îndeplinit. Explicarea jocului trebuie să fie corelată cu demonstrația jocului pentru ca
antepreșcolarii și preșcolarii să dobândească o înțelegere profundă a jocului didactic;
7. Fixarea regulilor – este o etapă care pune accentul pe convorbirea cadrului didactic cu
antepreșcolarii și preșcolarii. În cadrul acestei etape, cadrul didactic va preciza regulile
pe care copiii trebuie să le respecte în momentele critice ale jocului.
8. Executarea propriu-zisă a jocului – este etapa principală, acțională a jocului, prin
intermediul căreia cadrul didactic își poate da seama de măsura în care copiii au înțeles
felul în care se desfășoară jocul didactic. În cadrul acestei etape, se poate concluziona
măsura în care obiectivele educaționale ale jocului au fost atinse.
9. Introducerea unor modificări în joc și producerea unor variante pentru eficientizarea
jocului didactic – este o etapă a jocului didactic, care necesită conceperea a 1-2 variante
de joc. În cadrul acestei etape, se pot introduce noi elemente de joc, noi reguli, noi
sarcini suplimentare;
 10. Încheierea jocului – este etapa în care se formulează concluziile și aprecierile asupra
modului în care s-a desfășurat jocul. (Barna, 2017 apud Antohe, G. & Barna, I., P.,
2006, pp. 46 – 47)

În structurarea jocului didactic este nevoie să acordăm atenție elementelor structurale ale
acestuia:
1. Scopul jocului – reprezintă finalitatea jocului didactic, care se formulează pe baza
dimensiunilor de dezvoltare și a comportamentelor care trebuie atinse de către
antepreșcolari și preșcolari. Toate aceste aspecte sunt prevăzute în Curriculum pentru
educație timpurie;
2. Conținutul jocului – se referă la totalitatea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor
pe care antepreșcolarii și preșcolarii le-au dobândit anterior și de care au nevoie în
prezentul joc didactic (exemplu: cunoștințe despre animale, plante, planete etc);
3. Sarcina didactică – indică ceea ce trebuie să realizeze copiii pentru ca scopul jocului
să fie atins. Sarcina didactică se formulează sub forma obiectivelor operaționale;
4. Regulile jocului – concretizează sarcina didactică, realizând legătura dintre sarcina
didactică și acțiunea jocului;
5. Elementele de joc – reprezintă căile prin care se realizează o atmosferă plăcută de joc
(de exemplu: aplauzele, întrecerea, recompensele etc) (Barna, 2017 apud Antohe G. &
Barna, I., P., 2006, pp. 47 – 48)
Pentru informații suplimentare, interesante și deosebit de utile, vă recomand să
lecturați/utilizați/consultați cartea Metodica activităților instructiv-educative din grădiniță, pe
care o aveți atașată pe platformă în cadrul SEMINARULUI 3