1.

Caracteristicile culturii medievale

În perioada Evului mediu timpuriu cultura medievală este marcată de prăbușirea Imperiului
Roman de Apus și de invazia triburilor barbare în Europa de Vest și crearea regatelor barbare
pe teritoriul fostului Imperiu Roman de Apus. Astfel, dezvoltarea culturii cunoaște un regres,
deoarece instituțiile antice dispar, orașele romane ca focare de cultură decad.

În acelaș timp, în partea de răsărit imeriului (Imperiul Roman de Răsărit, mai târziu Bizantin)
cultura cunoaște un progres vădit. Aici se menține și se dezvoltă moștenirea antică, se dezvoltă
învățământul, la universitățile de la Constantinopol veneau sa-și facă studii și din apusul
Europei. Prosperă artele, literatura, științele, erau biblioteci bogate. Cultura în Imperiul Bizantin
este promovată de împărați, dar și de biserică.

În Occident, în această perioadă doar regele ostrogot Teodoric cel Mare a promovat o politică
de protejare a culturii, păstrând și tradițiile antice. În aceste condiții, când statul nu manifestă
interes pentru cultură, biserica creștină a fost unica instituție medievală care a asigurat
continuitatea vieții culturale, bisericile și mănăstirile râmăn unicile centre de cultură, unde
limba latină rămâne limba cultă a Europei. Și doar în sec. VIII-IX, pe timpul lui Carol cel Mare,
în Imperiul Carolingian are loc o renaștere culturală („renașterea carolingiană”). Carol a atras o
deosebită atenție învățământului, pentru că avea nevoie de oameni cărturari în aparatul
administrativ al marelui său imperiu, au fost deschise școli parohiale, episcopale și monastice,
unde puteau să învețe și persoane laice.La fel, Carol a susținut completarea bibliotecilor
mănăstirești cu manuscrise, în aceste secole au apărut numeroase centre de copire a cărților și a
apărut „minuscula carolingiană”, un tip de scriere mai clară și mai regulată.

Din sec. XII, odată cu apariția orașelor medievale, monopolul bisericii asupra culturii scade,
începe procesul de laicizare a culturii ( laicizare – ieșirea culturii de sub dominația bisericii).
Alături de cultura ecleziastă (clericală) apare cultura laică, la început în cercurile de aristocrați,
apoi în mediile orășănești.

2. Învățământul.
După declinul de la începutul perioadei medievale, în timpul „renașterii carolingiene”are
loc relansarea învățământului, care este structurat în trepte- I teaptă (școli parohiale,
mănăstirești), unde se învăța scrisul, cititul, cântatul și învățământul mediu, unde, pe lângă
sdudiul Scripturii se învață și cele „șapte arte liberale”: trivium (gramatica limbii latine,
retorica, dialectica) și quadrium (geometria, aritmetica, astronomia, muzica).
Odată cu dezvoltarea orașelor și învățământul se laicizează, iar școlile episcopale vor ieși
treptat de sub autoritatea bisericilor și se vor transforma, începând cu sec. XIII în
Universități – instituții superioare de învățământ, care vor avea autonomie internă în
stabilirea facultăților și programelor de studii.
3. Filozofia.
Filosofia medievală este supusă religiei și este numită scolastică, adică subordonată teologiei
(științei despre Dumnezeu). Scolasticii medievali erau preocupați de raportul dintre credință și
rațiune. Astfel, dacă Anselm de Canterburi (1033-1109) afirma: cred ca să pot înțelege, atunci
Pierre Abelard (1079-1142) afirma: înțeleg, apoi cred, iar Toma d ” Aquino (1225-1274) a
încercat să armonizeze aceste 2 postulate ale cunoașterii.

4. Știința.

Știința, ca și filosofia a fost subordonată teologiei, iar în sec. V-VIII era mai mult preocupată de
probleme practice: calendarul, măsurarea timpului, datei Paștelui. După sec. XIII sunt traduse
operele antice, care se păstrau în traduceri arabe, preponderent, asta a dat un imbold deosebit
dezvoltăeii științei. Sastfel, arabii au redeschis europenilor știința antică. Și totuși, cele mai
mari realizări ale europenilor ramân: descoperirea lentilelor pentru ochelari, care mai târziu au
fost folosite la fabricarea lunetelor și microscoapelor; inventarea orologiului mecanic și
inventarea tiparului.