Europa romanică și gotică

2 cauze, 2 caracteristici și 2 consecinte ale

reformei gregoriene
Folosind situația creată după înfrângerea Puterilor Centrale, aliate ale
Azerbaidjanului și Georgiei, în 1918, Erevanul a considerat propice condițiile
pentru crearea „Armeniei Mari”. Atât Georgia cât și Armenia pretindeau Lori
(Borceali de Munte) și Pambak (o parte din uezdul Alexandropol (Gyumri) unde
populația turcofonă era considerabilă.
Un rol deosebit de important în schimbarea raportului între domeniul secular
şi cel spiritual l-a avut mişcarea declanşată în secolul al X-lea la mânăstirea
Cluny, din Burgundia. În anul 909, ducele Guillaume de Acvitania ctitoreşte o
mânăstire benedictină, pe care o scoate de sub orice autoritate laică, punând-o
sub directul patronaj al Romei, în scopul ca acolo să se ţină în permanenţă
slujbe pentru sufletele celor din familia donatorului. În acest fel, călugării, care
îşi alegeau singuri abatele, erau la adăpost de amestecul oricăror principi locali
dar şi al episcopilor, aflaţi adesea în strânse relaţii cu aceştia. Papalitatea esra
suficient de departe pentru ca dependenţa de ea să nu devină supărătoare, dar
şi suficient de prestigioasă pentru ca drepturile asupra mânăstirii să-i fie
respectate. Foarte curând, călugări plecaţi de la Cluny reformează după acelaşi
model şi alte mânăstiri, care intră în relaţii de dependenţă cu mânăstirea
mamă. Occidentul este repede împânzit de zeci de aşezăminte clunisiene, în
care călugării înalţă zi şi noapte rugăciuni pentru sufletul morţilor, duc o viaţă
în mai mare acord cu exigenţele creştine. Credincioşi papei, aceşti călugări
promovează în toată creştinătatea occidentală drepturile scaunului de la
Roma.
Reformele gregoriene au fost o serie de reforme inițiate de Papa Grigore al VII-lea și
de cercul pe care l-a format în curia papală , c. 1050–80, care s-a ocupat de
integritatea morală și independența clerului . Reformele sunt considerate a fi numite
după Papa Grigore al VII-lea (1073–85), deși el a negat-o personal și a pretins că
reformele sale, cum ar fi numele său regnal , l-au onorat pe Papa Grigore I.
În timpul pontificatului lui Grigore, o abordare conciliară a implementării reformei
papale a căpătat un impuls suplimentar. Conciliarismul se referă în mod corespunzător
la un sistem de putere mai târziu între Papă, curia romană și autoritățile seculare. În
această perioadă timpurie, domeniul de aplicare al autorității papale în urma
Controversei de investiții a intrat în dialog cu noțiunile în curs de dezvoltare ale
supremației papale . Autoritatea consiliului în mod enfatic „roman” ca adunare
legislativă universală a fost teoretizată conform principiilor primatului papal cuprinse
în Dictatus papae .

3 elemente caracteristice ale artei romanice și

gotice
Arta romanică a fost prima mișcare importantă a artei medievale; A fost un stil care a
predominat în Europa de Vest în secolele XI, XII și o parte din secolul al XIII-lea, de la căderea
Romei până la sosirea artei gotice în jurul anului 1150.
Se referă la stilul specific de arhitectură, sculptură și alte arte minore care au apărut în
Franța, Germania, Italia și Spania în secolul al XI-lea, fiecare cu propriile sale caracteristici
artistice, păstrând în același timp un caracter european unitar. Denumirea de „romanic” se
referă la fuziunea tradițiilor culturale romane, carolingiene, ottoniene, germanice și
bizantine.
Succesul cruciaților a stimulat construirea de noi biserici creștine în întreaga Europă într-un
astfel de stil, răspândindu-se pe întregul continent, din Sicilia până în Scandinavia. Relațiile
dintre nobili și religioși care au preluat puterea în Europa, au promovat construirea
bisericilor.

Construcțiile abundente au produs o cerere de artă religioasă decorativă, care include

sculpturi, vitralii și piese ecleziastice de metal, caracterizând arta romanică ca o mișcare pur
religioasă.
În arhitectură, stilul gotic este caracterizat prin înălțarea zidurilor și a deschiderilor din acestea pentru a
da impresia de ridicare spre cer, impresie realizată și cu ajutorul unor coloane de sprijin plasate în afara
incintelor acoperite, precum și prin arcuri care se întretaie deasupra golurilor sub un unghi ascuțit la
partea lor superioară.

Arta gotică nu s-a manifestat doar în domeniul arhitecturii, ci și în cel al artelor plastice (pictura gotică și
sculptura). Deschizătoare de drumuri a fost Statuia Sfântului Gheorghe, operă a meșterilor clujeni Martin
și Georg, prima statuie ecvestră turnată în bronz în evul mediu (comandată la 1373 pentru palatul
imperial din Praga).

Arta gotică a apărut în Île-de-France (Franța), la începutul secolului al XII-lea, la Catedrala din Saint-Denis.
[1]
Stilul s-a răspândit rapid dincolo de originile sale, de la arhitectură până la sculptură, arta textilă și
pictură, frescă, vitralii, manuscrise anluminate și tablouri.[2] A existat mult mai mult artă gotică seculară
decât se crede de obicei. Rata de supraviețuire a artei religioase a fost mai bună decât în cazul
echivalenților seculari.

2 asemănări și 2 deosebiri ale celor 2 stiluri de

artă

ASEMANARI:
-ambele stiluri contin o multitudine de picturi
-ambele stiluri erau infrumusetate cu luminari
-ambele stiluri pun accent pe natura si legatura dintre om si natura.
DEOSEBIRI
Stilul romanic
- a aparut în secolul 10 la francezi, italieni și spanioli
- clădiri sumbre, întunecoase
-pereți groși, bolte în cruce.
Stilul gotic
- a aparut în sec 12, în Franța și s-a răspândit în Europa
- clădiri inalte,cu arta pictată pictata pe pereți
- pereți subțiri, bolta franta, turnuri ascuțite și înalte
Castelul Corvineștilor-caracteristici
Castelul a fost ridicat în secolul al XV-lea de Iancu de Hunedoara pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă
la picioarele căreia curge pârâul Zlaști. Este o construcție impunătoare, prevăzută cu turnuri, bastioane și
un donjon. Castelul a fost restaurat și transformat în muzeu.

Castelul Huniazilor în Harta Iosefină a Transilvaniei, 1769-73

Cetatea a fost una dintre cele mai mari și vestite proprietăți ale lui Iancu de Hunedoara. Construcția a
cunoscut în timpul acestuia însemnate transformări, servind atât drept punct strategic întărit, cât și drept
reședință feudală. Cu trecerea anilor, diverșii stăpâni ai castelului i-au modificat înfățișarea, îmbogățindu-
l cu turnuri, săli și camere de onoare. Galeria și donjonul . Ultimul turn de apărare (turnul „Ne boisa” = Nu
te teme), rămase neschimbate de pe timpul lui Ioan de Hunedoara, precum și Turnul Capistrano (după
numele lui Ioan de Capistrano, un vestit călugăr franciscan) reprezintă câteva dintre cele mai
semnificative părți ale construcției. Mai pot fi amintite Sala Cavalerilor (o mare încăpere de recepții),
Turnul buzduganelor, Bastionul alb care servea drept depozit de bucate și Sala Dietei, având medalioane
pictate pe pereți (printre ele se găsesc și portretele domnilor Matei Basarab din Țara Românească și
Vasile Lupu din Moldova). În aripa castelului numită Matia se mai deslușește destul de vag, o pictură
referitoare la legenda cu corbul de la care se zice că își trag numele urmașii lui Ioan de Hunedoara
(Corvini)

Biserica Neagră din Brașov

Biserica Neagră (în germană Die Schwarze Kirche) este biserica parohială a comunității evanghelice
luterane din Brașov, situată în centrul municipiului Brașov. Clădirea gotică a fost parțial avariată în
incendiul din 1689, când zidurile ei s-au înnegrit și a primit numele actual. Denumirea populară de după
incendiu, „Biserica Neagră”, a fost acceptată oficial în secolul al XIX-lea.

Biserica Neagră este unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România,
datând din secolele XIV-XV. Având o lungime de peste 89 de metri este considerată a fi a doua cea mai
mare biserică din România, după Catedrala Mântuirii Neamului și cea mai mare construcție gotică din
Europa de Sud-est. Datorită mărimii ei, când a fost finalizată a primit titlul de Cea mai mare biserică
dintre Viena și Constantinopol.
două influențe arabe în știință și artă
Arta Contemporană în Spațiul Arab

Arta este cea mai profundă expresie a creativității și a avut dintodeauna un rol important în istoria
fiecărei civilizații. Pentru a înțelege o cultură, trebuie observată arta reprezentativă acesteia, iar spațiul
arab este un altfel de caz. La un anumit nivel, se poate spune că arta este ''fereastra către sufletul lumii
arabe".

În istoria științei , termenul știința arabă , știința care a înflorit în islamice terenuri între VIII - lea secol și XV
- lea secol. Adjectivul „arab” se referă la limbajul științific care, în acel moment, a făcut posibilă
transmiterea cunoștințelor științifice de la un capăt al imperiului arabo-musulman la celălalt.

Științele arabe s-au dezvoltat în Evul Mediu , în contextul politico-religios al expansiunii arabe și
musulmane. Lumea arabă-musulmană este la apogeu științific al VIII - lea la mijlocul XII - lea secol : acesta
este „ Epoca de Aur islamic .“ Această cultură științifică a decolat la Damasc sub ultimii omayyadi , apoi
la Bagdad sub primele Abbaside . A început cu traduceri însoțite de lecturi critice ale lucrărilor din
Antichitate în fizică, matematică, astronomie și chiar medicină, traduceri care au contribuit la conturarea
culturii arabe „clasice”. În schimb, din secolul al XVI- lea, „o formă de„ rezistență ”la cunoștințele medicale și
științifice europene este dovedită” .

În Istoria științei sale , George Sarton arată cum după ce egiptenii, sumerienii, grecii, alexandrinii, romanii,
bizantinii, cărturarii lumii musulmane (persani, arabi, berberi, evrei, creștini, musulmani) au luat căderile,
într-o serie neîntreruptă , de la 750 la 1100. În schimb, potrivit laureatului Nobel pentru fizică, Abdus
Salam , „Dintre toate marile civilizații de pe planetă, comunitatea islamică este cea care a făcut din știință
locul său. cel mai restrâns”.

Potrivit lui Ahmed Djebbar , dacă realizările sunt incontestabile în multe domenii, arab-musulmanii au
cultivat hermetismul cu alchimia sau astrologia și, de asemenea, au păstrat geocentrismul lui Ptolemeu .

Concluzie
In concluzie Europa romanica si gotica au o istorie foarte interesanta.Am fost foarte impresionat de
informatiile pe care le am aflat si ma bucur ca avem atatea monumente istorice frumoase.