Arta Gotică

Arta gotică este un stil în arta medievală, care s-a dezvoltat

în nordul Franței din arta romanică în secolul XII, și a
dispărut odată cu Renașterea (jurul anului 1500). Arta
gotică este diferită de cea romanică prin tendința liniilor
verticale, prin căutarea echilibrului în locul stabilității
maselor. Termenul a fost introdus în anul 1550 de Giorgio
Vasari, care făcea aluzie peiorativă la tribul germanic
al goților, ca prototip pentru o cultură inferioară,
„barbară”.
Centrele orașelor din Transilvania sunt dominate cel mai
adesea de construcții sacrale în stil gotic
(Cluj, Sibiu, Mediaș, Sighișoara, Brașov, Sebeș, Bistrița, Re
ghin) ș.a.m.d. Exemple ilustrative în acest sens
sunt Biserica Sfântul Mihail din Cluj, Catedrala
Evanghelică din Sibiu, Biserica Sf. Margareta din
Mediaș, Biserica Evanghelică din Bistrița ș.a.
În arhitectură, stilul gotic este caracterizat prin înălțarea
zidurilor și a deschiderilor din acestea pentru a da
impresia de ridicare spre cer, impresie realizată și cu
ajutorul unor coloane de sprijin plasate în afara incintelor
acoperite, precum și prin arcuri care se întretaie deasupra
golurilor sub un unghi ascuțit la partea lor superioară.
Arta gotică nu s-a manifestat doar în domeniul
arhitecturii, ci și în cel al artelor plastice (pictura gotică și
sculptura). Deschizătoare de drumuri a fost Statuia
Sfântului Gheorghe, operă a meșterilor
clujeni Martin și Georg, prima statuie ecvestră turnată în
bronz în evul mediu (comandată la 1373 pentru palatul
imperial din Praga).
Nașterea goticului 1140-1281
Construcția care marchează începutul epocii gotice este
biserica abației de la Saint-Denis, lângă Paris. Ea a fost
construită sub conducerea abatelui Suger, una dintre cele
mai influente figuri politice ale epocii. Acesta, descriind
construirea bisericii de la Saint-Denis, scria despre o nouă
lumină care urma să invadeze biserica ajutând experiența
religioasă.Urmând interpretarea neoplatonică a lui
Dumnezeu ca lumină, Suger susținea că această
contemplare a frumuseții fizice conduce spre iluminare.
Dorința sa era de a preface lumina într-un element
arhitectural care determina înlocuirea zidurilor solide prin
structuri scheletale și ferestre. Printr-un procedeu strict
geometric, arhitectura luminii a ajuns să influențeze t
ehnicile de construcție timp de decenii
Arhitectura gotică
Este stilul arhitectonic asociat cu catedralele construite
în Evul Mediu târziu din Europa, începând cu secolul al
XII-lea până în anii 1500. Cele mai importante opere
arhitecturale gotice se află în Franța, Germania și Marea
Britanie. Arhitectura gotică a fost precedată de arhitectura
romanică și a fost succedată de arhitectura renascentistă,
odată cu revoluția culturală începută în Florența secolului
al XV-lea (Renașterea).
Două din elementele caracteristice ale arhitecturii gotice
sunt bolta în arc frânt, sau ogiva, care este de fapt o
intersecție longitudinală a doua bolte clasice ale stilului
romanic, și arcul de susținere al ogivei, așa numitul arc
butant. Un al treilea element definitoriu, care apare la
multe clădiri gotice, nefiind însă omniprezent, este rozeta,
prezentă atât în basoreliefuri cât și în alte forme
ornamentale.
Stilul gotic a fost o transformare a stilului romanic, apărut
din necesitatea de a da o altă dimensiune verticală
clădirilor. Goticul flamboaiant, adică goticul târziu, a fost
faza de apogeu artistic a goticului care s-a remarcat prin
exagerarea abundenței detaliilor, în parte pentru a
diminua greutatea pe care clădirile gotice o impuneau,
respectiv pentru a încerca o salvare a stilului.
Goticul transilvănean s-a impus în secolul al XIII-lea, cu
caracteristici conservatoare, dominate de tradițiile
romanice. În secolele XIV-XV formele goticului
transilvănean au evoluat spre maturitate. Planimetric a
fost depășită varianta bisericilor de tip bazilical cu transept
(în formă de cruce), precum Biserica Sfânta Maria din
Sibiu, în favoarea construcției unor biserici-hală de mari
dimensiuni, precum Biserica Neagră din Brașov, Biserica
Sfântul Mihail din Cluj, Biserica Reformată din Târgu
Mureș etc. În Țara Românească goticul a pătruns la
sfârșitul secolului al XIII-lea, tot prin intermediu săsesc.
Ilustrativă în acest sens este Biserica Bărăția din
Câmpulung. În Moldova stilul gotic a pătruns în secolul al
XIV-lea prin intermediu săsesc și maghiar. Ilustrative în
acest sens sunt ruinele Catedralei Catolice din Baia. Sub
influența arhitecturii gotice, bisericile ortodoxe din
Moldova au preluat elemente gotice caracteristice, precum
ancadramentele ferestrelor și portalurilor, contraforții etc.,
care au participat la sinteza stilului moldovenesc constituit
în epoca lui Ștefan cel Mare.
Goticul a cunoscut la începutul secolului al XIX-lea o nouă
recunoaștere și o revitalizare, în special în Anglia, unde s-a
impus termenul „Gothic Revival” pentru Arhitectura
neogotică. Reprezentative în acest sens este Palatul
Westminster, care a fost total refăcut după devastatorul
incendiu din 1834. La sfârșitul aceluiași secol și
începutul secolului 20 arhitectura neogotică s-a răspândit
din Europa în toată lumea, mai ales în zonele de influență
ale culturii apusene, precum Statele Unite ale
Americii, Canada, Australia, Filipine, India ș.a.m.d.

Catedrala din Reims Sistemul de boltire al Bisericii Sf. Mihail din Cluj

Origine
Catedrala din Coutance, Franța
Stilul gotic își are originea în construcția Bazilicii Sfântul
Denis, biserica abației din Saint-Denis, din
apropierea Parisului. Bazilicia Saint-Denis a concretizat
viziunea arhitecturală a Abatelui Suger. Suger a dorit să
creeze o reprezentare fizică a Ierusalimului ceresc printr-o
clădire de o verticalitate și liniaritate
impunătoare. Fațada bazilicii a fost proiectată efectiv de
Suger, în timp ce nava a fost adăugată sute de ani mai
târziu.
Către mijlocul secolului al XII-lea, în plină epocă de
dominație a romanicului, își face apariția un nou stil în
arhitectură. Numele i-a fost dat de oamenii veacului al
XVII-lea, care disprețuiau această artă, văzută ca o artă
"barbară", "gotică" de la numele celor mai cunoscuți
"barbari" ai sfârșitului antichității. În realitate, arta gotică
a dat Europei capodopere comparabile cu cele mai mari
creații ale geniului uman. Monumentele romanice le
păreau arhitecților secolului al XII-lea greoaie, masive și
întunecate, datorită ferestrelor puține și înguste. Arhitecții
goticului au revoluționat viziunea spațială romanicului
prin două invenții: ogiva și arcul de susținere (arc butant).
Bolta semicirculară este înlocuită cu o boltă în formă
de arc de cerc frânt, sau ogivă, la care presiunea verticală
este mult mai redusă. Meșterii înălțau pe patru coloane,
dispuse în plan pătrat, câte două perechi de arcuri în
ogivă; fiecare arc este susținut de două coloane diagonal
opuse. Prin multiplicarea acestor grupuri de arcuri se
putea obține o construcție foarte solidă, capabilă să
susțină, prin încrucișarea de ogive, bolta edificiului,
oricare ar fi dimensiunile ei. Arcurile de susținere, cealaltă
invenție, sprijină, din exterior, pereții înalți ai navei
centrale, alături de contraforturi, pentru a contrabalansa
presiunea laterală a bolților. Aceste soluții au îngăduit o
nouă organizare a spațiului bisericii, în care planul cu o
navă este cel mai răspândit. Una dintre gloriile
catedralelor gotice este turnul de înălțime amețitoare, al
cărui vârf împunge bolta cerească. Multe catedrale aveau
mai multe turnuri, dar unele dintre ele au rămas
neterminate din lipsă de fonduri, cum ar fi
în Belgia catedrala din Anvers. Primele catedrale gotice au
apărut în inima Franței, pe domeniul regal. Cea dintâi este
biserică abațială de la Saint-Denis din Paris, înălțată în
deceniile 4-5 ale secolului al XII-lea, sub îndrumarea
abatelui Suger, sfetnicul regelui Ludovic al VI-lea. Au
urmat, între 1150 si 1250, patru catedrale celebre ale
goticului francez. Prima este Notre-Dame de Paris, în a
doua jumătate a veacului al XII-lea, cu cinci nave si o
fațadă admirabilă.Întregul ansamblu degajă echilibru și
armonie. A doua este catedrala din Chartres, cu două
turnuri inegale. Catedrala din Amiens este cel mai mare
monument gotic din Franta. În sfârșit, cea mai frumoasă
rămâne catedrala din Reims, comparată cu Partenonul, loc
de încoronare a regilor Franței. În Germania, goticul
pătrunde mai târziu, influențat de monumentele franceze.
Cele mai cunoscute opere gotice sunt: domurile din Köln,
Nürnberg și Bamberg. Caracteristica edificiilor germane
este planul "bisericii-hală", cu trei nave de înălțimi
egale.În Anglia, trăsătura monumentelor gotice este
masivitatea lor, necunoscută pe continent. Principalele
edificii gotice de aici sunt catedralele din: Canterbury,
Wells, Lincoln și Salisbury. Și Spania stă sub influența
goticului francez, adus de pelerinii sosiți în Peninsula
Iberică de dincolo de Munții Pirinei. Caracteristicile
acestui stil apar mai ales la catedralele din Burgos si
Toledo. În sfârșit, Italia rămâne refractară inovațiilor
gotice, datorită puternicei rezistențe a influențelor
bizantine. Cel mai reprezentativ monument gotic din
Peninsula Italică este domul din Milano, înălțat pe
parcursul a cinci secole. În schimb, Italia, mai mult decât
orice altă țară europeană, a dat admirabile monumente
gotice în arhitectura civilă. Zeci de palate comunale din
orașele italiene preiau elementele stilului, ce le oferă
eleganță și armonie. Printre cele mai faimoase edificii
civile se număra Palatul Dogilor din Veneția și admirabila
"Casa de aur" (Ca d'Oro) aflată în aceeași cetate din
lagună.

Catedrala din Coutance, Franța