PROIECT

DE ISTORIE

ELEV/Ă . MUSTAFA AYLIN

 ARHITECTURA

DEFINTIE Arhitectura medievală este arhitectura comună a Europei medievale. În Evul Mediu se
dezvoltă două mari curente culturale care au principalele realizări în planul arhitecturii. Acestea sunt
stilurile romanic-gotic.

Arhitectură romanică
Arhitectura romanică este un stil arhitectural medieval european caracterizat de arcuri semi-
circulare. Nu există un consens în privința debutului, multe propuneri plasându-l în secolele
V-X. A fost dezvoltat în secolul al XII-lea în stilul gotic, marcat de arcuri ascuțite. Exemple
ale arhitecturii romanice pot fi găsite de-a lungul continentului european, fiind primul stil
arhitectural pan-european de la arhitectură romană imperială. Stilul romanic în Anglia face
referință la arhitectură normandă. Combinat din elemente ale stilului roman și celui bizantin
și altor tradiții locale, stilul romanic a fost cunoscut că având următoarele caracteristici:
masivitatea și utilizarea frecvența a arcurilor curbe pentru ferestre, uși sau arcade. Același
principiu al construcțiilor semicirculare a fost aplicat și pentru acoperișul de piatră, care a
înlocuit în cele mai multe biserici lemnul; boltă în leagăn (ca un arc rotund continuu) sau pe
cea a bolții ogivale (ce constă din două bolți în leagăn care se intersectau). Stâlpii masivi,
rotunzi, și pereții groși ai clădirilor romanice erau necesități structurale până la descoperirea
tehnicilor perfecționate, asociate cu stilul gotic târziu, ce permiteau preluarea tensiunilor,
unele dintre acestea (mai ales bolțile ogivale) fiind utilizate chiar și în perioada precedentă.
Multe castele au fost construite în această perioada, dar fiind depășite că număr de biserici.
Cele mai largi grupuri de edificii romanice ce au supraviețuit timpului se găsesc în sudul
Franței, nordul Spaniei și în Italia rurală, constând în case, palate, mănăstiri. Conform
dicționarului englez Oxford, cuvântul "romanic" semnifică "de proveniență romană" fiind
utilizat în engleză pentru a denumi limbile roanice. Termenul francez "romane" a fost utilizat
în sens arhitectural de arheologul Charles de Gerville în scrisoarea din 18 decembrie 1818
transmisă lui Auguste Le Prevost pentru a descrie ce a văzut Gerville în arhitectură romană.
În 1824, prietenul lui Gerville, Arcisse de Caumont a adoptat termenul "romanica" pentru a
descrie arhitectură europeană degradată din secolele V-XIII, în eseul sau despre arhitectură
religioasă medievală din Normandia.

Numele de romanic a fost dat astfel stilului arhitectural. Termenul este utilizat restrictiv
pentru arhitectură utilizată în secolele X-XII. Termenul de "pre-romanic" este totodată aplicat
arhitecturii germane din perioadele carolingiene, ottoniene și vizigote, de asemenea
construcțiilor mozarabe și asturiene din secolele VIII-X din peninsula iberică, precum și
clădirilor din nordul Italiei și Spaniei, influențând și Biserica de la Cluny din Franța.

Clădirile construite după stil romanic erau clădiri domestice, case elegante, palate mari,
clădiri civile sau comerciale, ziduri, castele, poduri, biserici, mănăstiri și catedrale. Clădirile
comerciale și domestice sunt rare, foarte puține supraviețuind în Anglia sau Franța. Multe
castele au rezistat, chiar dacă sunt alterate sau au ajuns în stadiul de ruine. Cele mai multe
clădiri ce au supraviețuit sunt bisericile, capelele și catedralele masive.
Arhitectură medievală Europeană – stilul
gotic / 1
Arhitectura gotică reprezintă stilul arhitectural medieval European începând cu secolul al
XII-lea si încheind la inceputul secolului al XV-lea. Stilul este prezent din Romania
(Transilvania) in Est si pana in Portugalia in Vest, din Norvegia in Nord si pana in Sicilia in
Sud. Stilul Gotic a fost precedat de arhitectura romanică si a fost succedat de arhitectura
renascentistă, odată cu Renasterea italiana.

Stilul gotic
este o migratie din stilul romanic si a apărut din diverse necesitati – printre ele dezvoltarea unei
acustici perfecte care sa slujeasca maretia muzicii bisericesti-religioase . Goticul târziu a fost faza de
apogeu artistic a goticului care s-a remarcat prin abundenta detaliilor, daca doriti un fel de cvasi-
baroc timpuriu. Stilul, care ulterior avea să aibă identitatea definitorie sub numele de gotic, incepuse
odată cu constructia numită Saint Denis Basilica, biserica abatiei bisericii din Saint-Denis, din
apropierea Parisului, caz care a exemplificat viziunea arhitecturală a Abatelui Suger. Suger a dorit să
creeze o reprezentare fizică a sfântului Ierusalim printr-o clădire de o verticalitate si liniaritate
impunătoare. Intre 1150 si 1250 s-au construit patru catedrale celebre ale goticului francez. Prima
este Notre-Dame de Paris, în a doua jumătate a veacului al XII-lea, cu cinci nave si o fatadă
admirabilă. Întregul ansamblu degajă echilibru si armonie. A doua este catedrala din Chartres, cu
două turnuri inegale. Catedrala din Amiens este cel mai mare monument gotic din Franta. În sfârsit,
cea mai frumoasă rămâne catedrala din Reims, comparată cu Partenonul, loc de încoronare a regilor
Frantei. În Germania, goticul păt runde mai tarziu, influentat de monumentele franceze.
Conform unei teorii, intensificarea contactelor militare şi culturale cu lumea musulmană,
inclusiv cucerirea normanda a Siciliei islamice în 1090, cruciadele care au început în 1096 şi
prezenţa islamică în Spania au adus cunoştinţele necesare pentru construirea arcadelor
ascuţite în Europa medievală. Conform unei alte teorii, se crede că arcada (arcurile) ascuţita
a evoluat în mod natural în Europa de Vest, ca o soluţie structurală la o problemă pur tehnică,
concomitent cu introducerea şi utilizarea timpurie ca o caracteristică stilistica în construirea
bisericilor in Anglia si Franta. Cele mai multe biserici gotice, cu excepţia cazului în care sunt
mici capele, sunt „în formă de cruce”, cu un naos lung care constituie corpul bisericii, un
braţ transversal numit transept şi dincolo de el o extensie, care poate folosita pentru cor, altar
sau podium parohial. Există mai multe variante regionale ale acestui plan. Primele catedrale
gotice au apărut în inima Frantei, pe domeniul regal. Cea dintâi este biserica abatială de la
Saint-Denis din Paris, inăltată în deceniile 4-5 ale secolului al XII-lea, sub îndrumarea
abatelui Suger, sfetnicul regelui Ludovic al VI-lea. Au urmat, intre 1150 si 1250, patru
catedrale celebre Prima este Notre-Dame de Paris, în a doua jumătate a veacului al XII-lea,
cu cinci nave si o fatadă admirabilă. Întregul ansamblu degajă echilibru si armonie. A doua
este catedrala din Chartres, cu două turnuri inegale. Catedrala din Amiens este cel mai mare
monument gotic din Franta

Arhitecţii goticului au revoluţionat viziunea spaţială a romanicului prin două invenţii: ogiva şi arcul de
susţinere (arc butant). Bolta semicirculară este înlocuită cu o boltă în formă de arc de cerc frânt, sau
ogivă, la care presiunea verticală este mult mai redusă. Meşterii înălţau pe patru coloane, dispuse în
plan pătrat, câte două perechi de arcuri în ogivă; fiecare arc este susţinut de două coloane diagonal
opuse. Prin multiplicarea acestor grupuri de arcuri se putea obţine o construcţie foarte solidă,
capabilă să susţină, prin încrucişarea de ogive, bolta edificiului, oricare ar fi dimensiunile ei. Arcurile
de susţinere, cealaltă invenţie, sprijină, din exterior, pereţii înalţi ai navei centrale, alături de
contraforturi, pentru a contrabalansa presiunea laterală a bolţilor. Aceste soluţii au îngăduit o nouă
organizare a spaţiului bisericii, în care planul cu o navă este cel mai răspândit. Una dintre gloriile
catedralelor gotice este turnul de înălţime ameţitoare, al cărui vârf împunge bolta cerească. Multe
catedrale aveau mai multe turnuri, dar unele dintre ele au rămas neterminate din lipsă de fonduri,
cum este şi cazul celui de-al doilea turn al Bisericii Negre, din Braşov. n comparatie cu stilul
romanic, stilul gotic se distinge prin urmatoarele caractere generale :

a) Planul predominant e cel de cruce latina (romana), iar edificiile sunt de dimensiuni mari.

b) Zidurile masive din stilul romanic sunt inlocuite cu ziduri mai subtiri si inalte, sprijinite la
exterior de contraforti in forma de arcuri butante (proptitori ingusti si inalti, meniti sa preia o
parte din greutatea boltilor).

c) Interiorul e impartit (ca si la basilici) in mai multe nave longitudinale, (trei sau cinci),
delimitate prin siruri de coloane subtiri.

d) Elementul nou si specific stilului gotic e arcul frant sau ascutit (unghiul format de
intretaierea a doua segmente de cerc), dar mai ales ogiva si bolta ogivala (bolta sprijinita pe
doua arcuri diagonale de sustinere, care se incruciseaza in punctul de cheie a boltii).
Elementele acestea aparusera sporadic, inca din sec. XII, la unele catedrale romanice din
nordul Frantei.

e) Dintre incaperile bisericilor de tip romanic dispar nartica de la fatada si criptele de sub
chor, dar se mentin deambulatoriile, formate din siruri de coloane, iar absidele altarului sunt
mai mult poligonale decat semicirculare, fiind flancate spre exterior de mici capele.
) Ferestrele sunt foarte numeroase, largi si inalte, terminate in forma de rozeta sau de flacara
si impartite longitudinal prin colonete, avind geamuri multicolore (vitralii translucide), care
dau interiorului lumina multa (goticul a cultivat cel mai mult arta vitraliilor, dintre care unele
cuprind o minunata iconografie a sticlei colorate, fiind adevarate opere de arta).

g) In ornamentatia interioara pictura este intrebuintata mai putin ;

predomina (mai ales la exterior) sculptura monumentala (statuara).
Stilul gotic decade in sec. XVI, cand este concurat din ce in ce mai mult de arta noua a
Renasterii.

Monumente reprezentative
Ca monumente celebre ale stilului gotic in arhitectura bisericeasca, amintim:

a) In Franta (patria stilului, care, impreuna cu Germania, are cele mai multe biserici gotice) :

- Catedrala Notre-Dame din Paris, construita intre 1163- 1245 si remaniata in sec. XIV, cu
cinci nave, galerii si un transept;
g) In ornamentatia interioara pictura este intrebuintata mai putin ;
predomina (mai ales la exterior) sculptura monumentala (statuara).
Stilul gotic decade in sec. XVI, cand este concurat din ce in ce mai mult de arta noua a
Renasterii.

Monumente reprezentative
Ca monumente celebre ale stilului gotic in arhitectura bisericeasca, amintim:

a) In Franta (patria stilului, care, impreuna cu Germania, are cele mai multe biserici gotice) :

- Catedrala Notre-Dame din Paris, construita intre 1163- 1245 si remaniata in sec. XIV, cu
cinci nave, galerii si un transept;
- La Sainte Chapelle din Paris, construita de Ludovic cel Sfant in sec. XIII ;

- Catedrala din Reims (catedrala incoronarii regilor Frantei), construita in secolele XIII-XIV,
lunga de 138,70 m, vestita prin decorul ei sculptural, cu cea mai impunatoare fatada
principala din toata arta gotica;

- Biserica manastirii Saint-Ouen tot din Rouen (secolele XIV-XVII), remarcabila prin
dimensiunile ei si prin splendoarea decoratiei sculpturale;

- catedrala din Riga (sec. XIII), socotita in general ca o capodopera a stilului gotic si una din
bisericile cele mai mari din lume (suprafata 8000 m2, lungime 143 m., latimea 65 m. si
inaltimea 43 m);

- Catedrala din Laon (sec. XII), cu cele mai frumoase turnuri de tip oriental, socotite printre
cele mai reusite produse ale geniului constructiv francez din Evul-Mediu ;

b) In Germania, unde s-a dezvoltat scoala renana, cea mai desavarsita realizare a stilului
gotic este catedrala din Colonia (Cologne, Koln), din sec. XIII;

c) In Anglia (unde romanicul persista mai mult), amintim catedralele din orasele :
Canterbury (inceputa in sec. XII), York (sec. XIV), Salisbury (cu abside patrate), Durham,
Exeter (sec. XIV) s.a.

d) In Belgia si Olanda mentionam : catedrala Sf. Gudula din Bruxelles, catedrala Sf. Martin
din Ypres (sec. XIII), catedralele din orasele Bruges, Anvers s.a.

e) In Elvetia : catedrala din Lausanne (sec. XIII).

f) In Cehoslovacia: catedralele Sf. Agnes (sec. XIII) si Sf. Vitus din Praga (sec. XIV), Sf.
Barbara (Varvara) din Kuttenberg (sec. XIV) s.a.

g) In Suedia si Norvegia: catedralele din orasele Uppsala (secolele XIII-XV), Trondheim

(Trondjem, secolele XII-XIII) s.a.

h) In Tarile Baltice : catedrala din Riga (Letonia, sec. XIII) s.a.

i) In Italia mentionam de exemplu catedrala din Milano (secolele XIV-XVI, cu fatada din
sec. XIX), una din cele mai mari biserici din lume (lungimea 158 m, inaltimea navei centrale
48 m, ferestrele chorului 27 m inaltime).
Caracteristic catedralelor gotice din Italia este folosirea picturii in fresca pentru decorarea
interiorului, prin pictori celebri, precursori ai Renasterii italiene din sec. XIV, ca florentinii
Giotto si Cimabue, sau Duccio si Simone di Martino din Sienna s.a.

j) In Spania si Portugalia catedralele din orasele : Burgos, Toledo (sec. XIII), Leon, Sevilla
(sec. XV), Salamanca (sec. XIII), Barcelona, biserica manastirii din Belem (sec. XV) s.a.

Biserici de stil gotic tarziu (decadent), de proportii mai mici si de o valoare artistica mai
redusa, s-au construit si la noi, in Transilvania, de catre germani (sasi) si unguri (secui), ca de
exemplu biserica manastirii cisterciene din Cirta (1202), biserica din Prejmer, biserica Sf.
Bartolomeu din Brasov, biserica evanghelica din Cristian, biserica Sf. Mihail din Cluj,
biserica Neagra din Brasov s.a.

Romanic

Stilul romanic este arta caracteristică spațiului european occidental din secolele XI-XIII, cu
arhitectura ca gen principal de manifestare. Arhitectura romanică este dominată de programul
religios creștin. Stilul romanic a păstrat formele de tradiție romană, în care a integrat
elemente carolingiene și bizantine. Bisericile romanice sunt de tip bazilical (cel mai adesea cu
trei nave), caracteristice fiind zidurile masive, absidele semicirculare, deschiderile în general
mici și ancadramentele cu arc semicircular.

Cea mai mare parte a lucrărilor de sculptură și de arhitectură realizate în această perioadă
medievală timpurie au fost executate în stilul moștenit din Roma antică.

Pe teritoriul României primul monument romanic atestat cert este Catedrala Sf. Mihail din
Alba Iulia (sfârșitul sec. al XI-lea). În zona Sibiului există de asemenea o serie de bazilici cu
trei nave, de inspirație renană (Cisnădioara, Cisnădie, Gușterița, Noul Săsesc etc.).[1] În
nordul Transilvaniei principalele monumente romanice sunt inspirate din șantierul benedictin
de la Pannonhalma, tot din categoria bazilicilor cu trei nave (Acâș, Herina etc.).[2]

Arta monahală
În Anglia monahismul a atins apogeul în timpul domniei regelui Henric I (1100 – 1135) și s-
au construit abații, atât material cât și spiritual, în marile centre ale religiei, cum ar fi
Canterbury, Winchester sau Durham, unde au luat ființă și școli de caligrafie și ilustrare a
manuscriselor. Tendința a continuat și în timpul domniei regelui Ștefan (1135–1154), când au
fost fondate numeroase mănăstiri.

În secolul al 12-lea, Biserica era foarte strictă în ceea ce privește subiectele care puteau fi
reprezentate în pictură iar stilul utilizat era și el cenzurat. De exemplu, există mărturii care
atestă că Sfântul Bernard din Clairvaux (1090–1153) a criticat anumite imagini pentru că ar fi
fost prea ostentative, reamintindu-le confraților lui jurămintele de sărăcie pe care le făcuseră.
Picturile din afara bisericii erau supuse și ele acelorași standarde. Deși au supraviețuit puține
picturi laice, din anumite surse literare exacte se știe că existau castele ai căror pereți erau
bogat împodobiți cu picturile comandate de nobili.

Pictura murală
Pictura a fost considerată o cale eficientă în învățarea principiilor religioase de către
populație, ilustrând Biblia sau Cărțile de Rugăciuni și dedicând interiorul bisericilor gloriei
lui Dumnezeu. În acea vreme existau foarte puține persoane care știau să citească; din acest
motiv, scopul frescelor era acela de a face creștinismul mai ușor de înțeles și de a-i
familiariza pe profani cu conținutul biblic. În fresce, culoarea era aplicată direct pe tencuiala
umedă cu care fuziona pentru a forma una dintre cele mai durabile forme de pictură murală.
Acest gen de artă poate fi întâlnit în întreaga Europă. Biserica din Saint-Savin sur Gartempe,
Franța, este decorată cu picturi care redau vizual atât martiriul Sf. Savin cat și pe cel al Sf.
Ciprian. În pridvor există scene care înfățișează Sfârșitul Lumii și Judecata de Apoi; pe bolta
naosului sunt reprezentate episoade din pentateuh; chiar și galeria situată deasupra
pridvorului relatează prin picturi despre trecerea lui Cristos, ca o aducere aminte a modului
de izbăvire al omenirii, prin sacrificiul crucificării. Catedrala din Canterbury a fost decorată
și ea, în decursul secolului al 12-lea, cu picturi murale. Primele se află în absida din St.
Gabriel Chapel, în cavou, și s-au păstrat în bune condiții. Alte exemple strălucite ale artei
care a caracterizat această perioadă includ capela din Berza-la-Ville, din Franța, sau interiorul
bisericii Sf. Angelo din Formis, lângă localitatea Capua, în Italia.

Se cunoaște faptul că atunci multe cărți cu idei și modele au circulat de la o țară la alta. În
biserica catolică spaniolă din San Clemente de Tahull, din Catalonia, există un Cristos în
Glorie foarte îndrăzneț, clar influențat de bogăția și culorile strălucitoare ale artei bizantine a
Constantinopolului, redusă în urma Cruciadelor. Fiecare figură este înconjurată de linii
proeminente; și, în acest sens, efectul este foarte asemănător cu cel al vitraliilor. Picturile din
Sf. Savin prezintă, într-o oarecare măsură, un mai bun simț al mișcării, culori mai blânde și
fizionomii mai expresive, chiar dacă datează cam din aceeași perioadă

Manuscrise iluminate
În general, lucrările mai mici pot fi găsite doar în ilustrațiile manuscriselor; și, din nou,
majusculele împodobite sunt des utilizate în lucrările cu teme religioase. Biblia și
incunabulele erau foarte bogat ilustrate, ca act de adâncă devoțiune din partea călugărului ce
le executa, și ele reflectau adesea vanitatea patronului care era dispus să-și etaleze bogăția,
comandând lucrări atât de elaborate.

Cel mai renumit manuscris englez din secolul al 12-lea a fost executat în Winchester și se
găsește astăzi la Cathedral Library. Originalul acestei superbe Biblii avea doar două volume,
însă conținutul lucrării a fost redistribuit în patru și a reprezentat rezultatul colaborării,
probabil, a cel puțin șase artiști. Acești șase artiști au fost numiți: Maestrul Scrierilor
Apocrife, Maestrul Cifrelor Bisecte, Maestrul Amelekite, Maestrul Morganatic și Maestrul
Misterului Gotic.

Renașterea sculpturii
Una dintre cele mai mari realizări ale perioadei romanice este renașterea sculpturii
monumentale care nu mai fusese întâlnită în Europa după prăbușirea Imperiului Roman, cu
aproximativ 600 de ani în urmă. La fel ca picturile, sculpturile aveau menirea de a decora
bisericile și de a consolida spiritual dar și de a instrui congregațiile, prezentând subiecte cum
ar fi Înălțarea lui Cristos sau Judecata de Apoi. În piatră, sculptura a luat forma
basoreliefurilor fie pe capitelurile din partea superioară a columnelor, fie în jurul intrărilor.

Siliți să lucreze forme deseori dificile, în poziții incomode, sculptorii romanici au răspuns
acestei provocări într-un mod demn de toata lauda: câteva dintre compozițiile cu mare efect
dramatic și ingeniozitate uluitoare, erau plasate în timpan – suprafața semicirculară sau
triunghiulară formată între partea superioară a intrării și arcada de deasupra. A renăscut și
sculptura în bronz, mai ales sub forma reliefurilor aplicate pe ușile bisericilor. În general,
personajele sculpturii romanice erau foarte alungite și erau aranjate în poziții tipice; în ceea
ce privește pictura, tematica ei nu se inspira din viața din toate zilele, ea urmărind să-i insufle
privitorului un simț de devoțiune cu caracter religios. Printre celelalte arte care au cunoscut o
mare înflorire în epoca romanică se numără și arta creării tapiseriilor, a copertelor de carte și
a artefactelor religioase, lucrate în email și metale prețioase.

Arhitectura bisericilor romanice

Secolul al XI-lea a fost relativ calm în Europa Occidentală. Principalele susținătoare ale
arhitecturii erau mănăstirile care, în acea perioadă, depășeau numărul de 2.000. Familiile
înstărite doreau și ele să-și etaleze pozițiile pe care le ocupau în societate, făcând numeroase
donații locașurilor sfinte. Astfel, încercau să le garanteze o carieră clericală fiilor lor. Unii
considerau acest fapt și ca pe o formă de asigurare spirituală, care le garanta răsplata în viața
de apoi.

Trăsătura cea mai izbitoare a bisericilor și catedralelor romanice este masivitatea și utilizarea
frecventă a arcurilor curbe pentru ferestre, uși sau arcade. Același principiu al construcțiilor
semicirculare a fost aplicat și pentru acoperișul de piatră, care a înlocuit în cele mai multe
biserici lemnul; bolta in leagan (ca un arc rotund continuu) sau pe cea a bolții ogivale (ce
consta din două bolți în leagan care se intersectau). Stâlpii masivi, rotunzi, și pereții groși ai
clădirilor romanice erau necesități structurale până la descoperirea tehnicilor perfecționate,
asociate cu stilul gotic târziu, ce permiteau preluarea tensiunilor, unele dintre acestea (mai
ales bolțile ogivale) fiind utilizate chiar și în perioada precedentă.

Marele avânt pe care l-a cunoscut arhitectura romanică s-a datorat unor reforme ale ordinului
benedictin, mișcări pornite la Cluny (reforma cluniacenză), respectiv Cîteaux (în urma cărora
au apărut cistercienii). Printre cele mai impozante clădiri nou construite se numără abațiile,
capelele și bisericile de pelerinaj situate pe drumul către biserica ce adăpostește moaștele Sf.
Iacob, în Compostela, din Spania. Multe construcții aveau o arcadă (un culoar construit în
jurul bisericii) pentru pelerini.

Arta romanică a fost adusă în Anglia de normanzi. Acest stil este cunoscut în Marea Britanie
ca stil normandic. Monumentele de bază ale acestui stil sunt catedralele din Ely, Norwich,
Peterborough.
Bibliografie
Cuprins
 Cuprins
 1 Arta monahală
 2 Pictura murală
 3 Manuscrise iluminate
 4 Renașterea sculpturii
 5 Arhitectura bisericilor romanic
 6 Stilul gotic