Stilul Gotic.

Spre deosebire de arta romanică ce a fost creată,

condiţionată şi dezvoltată în principal în ambianţa
monastică, arta gotică este preeminent urbană.

Istorie.
 În perioada gotică, arhitecții realizează bisericile cu un sistem
de arcade sprijinite de ziduri și susținute de stâlpi situați in exteriorul
clădirii. Ferestrele sunt numeroase și foarte alungite prin care lumina
pătrunde abundent și este filtrată de vitralii.
În secolul XV se realizează lucrări extraordinare, precum Pieta
de la Villeneuve les-Avignon.
În România stilul gotic a pătruns către mijlocul secolului XIII.
Orașele din Transilvania s-au dezvoltat în acel timp și in arhitectura
religioasă s-a impus acest stil (Biserica Sfântul Bartolomeu din Brașov,
bisericile din Prejmer și Bistrița și mai târziu biserica evanghelică din
Sebeș, în secolul XV, Biserica Neagră din Brasov, Catedrala Sfântul
Mihail din Cluj-Napoca, Biserica Sfântul Niculae din Sighișoara).

În arhitectura civilă din orașele transilvanene Brașov,

Sibiu, Sighișoara modul de grupare a cartierelor, marcarea turnurilor
breslelor, traseele străzilor, pietele publice - acestea reprezentând
elemente specifice orașelor gotice, asimilate societății centrale si
apusene în secolele XIV, XV si XVI. Sculptura gotică pe fațadele
bisericilor este reprezentată de statui-coloane imaginând siluete de
regi si profeți cu aspect imobil, fețe austere, trupuri fără șolduri și umeri.
La începutul secolului XIII, sculptura se animă, figurile sunt juvenile,
vestimentele au falduri ample.
Origine.
 Stilul care ulterior avea să aibă identitatea definitorie sub
numele de gotic, originase odată cu construcția numită Saint Denis
Basilica, biserica abației bisericii din Saint-Denis, din apropierea
Parisului, caz în care a exemplificat viziunea arhitecturală a Abatelui
Suger. Suger a dorit sa creeze o reprezentare fizică a Sfântului
Ierusalim printr-o clădire de o verticalitate și liniaritate impunătoare.
Astfel, fațada bazilicii a fost designată efectiv de Suger, în timp ce
nava a fost adaugat sute de ani mai târziu.
Către mijlocul secolului al XII-lea, în plină epocă de dominație a
romanicului, își face apariția un nou stil în arhitectura. Numele i-a
fost dat de oamenii veacului al XVII-lea, care disprețuiau această
artă, vazută ca o artă "barbară", "gotică" de la numele celor mai
cunoscuți "barbari" ai sfârșitului Antichitătii.În realitate, arta gotică a
dat Europei capodopere comparabile cu cele mai mari creații ale
geniului uman. Monumentele romanice le păreau arhitecților
secolului al XII-lea greoaie, masive și întunecate, datorită ferestrelor
puține și înguste. Arhitecții goticului au revoluționat viziunea spatială
romanicului prin două invenții: ogiva și arcul de susținere (arc
boutant).Bolta semicirculară este înlocuită cu o boltă în formă de arc
de cerc frânt, sau ogivă, la care presiunea verticală este mult mai
redusă.Meșterii înalțau pe patru coloane, dispuse în plan pătrat, câte
două perechi de arcuri în ogivă; fiecare arc este susținut de două
coloane diagonal opuse.Prin multiplicarea acestor grupuri de arcuri
se putea obține o construcție foarte solidă, capabilă sa susțină, prin
încrucițarea de ogive, bolta edificiului, oricare ar fi dimensiunile ei.
Arcurile de susținere, cealaltă invenție, sprijină, din exterior, pereții
înalți ai navei centrale, alături de contraforturi, pentru a
contrabalansa presiunea laterala a bolților. Aceste soluții au îngaduit
o nouă organizare a spațiului bisericii, în care planul cu o navă este
cel mai raspăndit. Una dintre gloriile catedralelor gotice este turnul
de înălțime amețitoare, al cărui vârf împunge bolta cerească. Multe
catedrale aveau mai multe turnuri, dar unele dintre ele au rămas
neterminate din lipsa de fonduri, cum ar fi în Belgia Catedrala din
Anvers.Primele catedrale gotice au apărut în inima Franței, pe
domeniul regal. Cea dintâi este biserica abațială de la Saint-Denis
din Paris, înalțată în deceniile 4-5 ale secolului al XII-lea, sub
îndrumarea abatelui Suger, sfetnicul regelui Ludovic al VI-lea. Au
urmat, între 1150 si 1250, patru catedrale celebre ale goticului
francez. Prima este Notre-Dame de Paris, în a doua jumătate a
veacului al XII-lea, cu cinci nave și o fațadă admirabilă.Întregul
ansamblu degajă echilibru și armonie. A doua este catedrala din
Chartres, cu două turnuri inegale. Catedrala din Amiens este cel mai
mare monument gotic din Franța.În sfârsit, cea mai frumoasă
ramâne catedrala din Reims, comparată cu Partenonul, loc de
încoronare a regilor Franței. În Germania, goticul pătrunde mai
târziu, influențat de monumentele franceze. Cele mai cunoscute
opere gotice sunt:domurile din Koln, Nurnberg și Bamberg.
Caracteristica edificiilor germane este planul "bisericii-hală", cu trei
nave de înălțimi egale.În Anglia, trăsătura monumentelor gotice este
masivitatea lor, necunoscută pe continent.Principalele edificii gotice
de aici sunt catedralele din: Canterbury, Wells, Lincoln și Salisbury.Și
Spania stă sub influența goticului francez, adus de pelerinii sosiți în
Peninsula Iberică de dincolo de Munții Pirinei.Caracteristicile acestui
stil apar mai ales la catedralele din Burgos și Toledo.În sfârșit,Italia
rămâne refractară inovațiilor gotice,datorită puternicei rezistente a
influențelor bizantine. Cel mai reprezentativ monument gotic din
Peninsula Italică este domul din Milano, înalțat pe parcursul a cinci
secole,al doilea mare monument religios din lumea creștină, după
Catedrala Sf. Petru din Roma.În schimb, Italia, mai mult decât orice
altă țară europeană, a dat admirabile monumente gotice în
arhitectura civilă.Zeci de palate comunale din orașele italiene preiau
elementele stilului, ce le oferă eleganța și armonie.Printre cele mai
faimoase edificii civile se numără Palatul Dogilor din Veneția și
admirabila "Casa de aur" (Ca d'Oro) aflată în aceeași cetate din
lagună.

Caractere generale.
a) Planul predominant e cel de cruce latină (romană), iar
edificiile sunt de dimensiuni mari.
b) Zidurile masive din stilul romanic sunt înlocuite cu ziduri mai
subțiri si inalte, sprijinite la exterior de contraforți în formă de
arcuri butante (proptitori înguști și înalți, meniți să preia o parte
din greutatea bolților).
 c) Interiorul e impărțit (ca și la basilici) în mai multe nave
longitudinale, (trei sau cinci), delimitate prin șiruri de coloane
subțiri.
d) Elementul nou și specific stilului gotic e arcul frânt sau
ascuțit (unghiul format de întretăierea a două segmente de cerc),
dar mai ales ogiva și bolta ogivală (boltă sprijinită pe două arcuri
diagonale de susținere, care se încrucișează în punctul de cheie a
bolții). Elementele acestea apăruseră sporadic, încă din sec. XII, la
unele catedrale romanice din nordul Franței.
e) Dintre încăperile bisericilor de tip romanic dispar nartica de la
fațadă si criptele de sub chor, dar se mențin deambulatoriile,
formate din șiruri de coloane, iar absidele altarului sunt mai mult
poligonale decât semicirculare, fiind flancate spre exterior de
mici capele.
f) Ferestrele sunt foarte numeroase, largi și înalte, terminate
în formă de rozetă sau de flacăra și împărțite longitudinal prin
colonete, având geamuri multicolore (vitralii translucide), care
dau interiorului lumina multă(goticul a cultivat cel mai mult arta
vitraliilor, dintre care unele cuprind o minunată iconografie a
sticlei colorate, fiind adevărate opere de artă.
g) În ornamentația interioară, pictura este intrebuintata mai putin
;predomină (mai ales la exterior) sculptura monumentală
(statuară).Stilul gotic decade în sec. XVI, când este concurat din
ce in ce mai mult de arta nouă a Renașterii.

Monumente reprezentative.
a) În Franța (patria stilului, care, împreuna cu Germania, are cele mai
multe biserici gotice) :
- Catedrala Notre-Dame din Paris, construită între 1163- 1245 și
remaniată în sec. XIV, cu cinci nave, galerii și un transept;
- La Sainte Chapelle din Paris, construită de Ludovic cel Sfânt în sec.
XIII ;
- Catedrala din Reims (catedrala încoronării regilor Franței), construită
în secolele XIII-XIV, lungă de 138,70 m, vestită prin decorul ei
sculptural, cu cea mai impunătoare fațadă principală din toata arta go-
tică;

b) În Germania, unde s-a dezvoltat școala renană, cea mai

desavârșită realizare a stilului gotic este catedrala
din Colonia (Cologne, Koln), din sec. XIII;

c) În Anglia (unde romanicul persistă mai mult), amintim catedralele

din orașele : Canterbury (începută în sec. XII), York (sec.
XIV), Salisbury (cu abside pătrate), Durham, Exeter (sec. XIV) s.a.

d) În Belgia și Olanda menționăm : Catedrala Sf. Gudula din Bru-

xelles, Catedrala Sf. Martin din Ypres (sec. XIII),
Catedralele din orașele Bruges, Anvers s.a

Biserici de stil gotic târziu (decadent), de proporții mai mici și

de o valoare artistică mai redusă, s-au construit și la noi, în Transilvania,
de către germani (sasi) și unguri (secui), ca de exemplu biserica
mănăstirii cisterciene din Cirta (1202), biserica din Prejmer, biserica Sf.
Bartolomeu din Brașov, biserica evanghelică din Cristian, biserica Sf.
Mihail din Cluj, biserica Neagră din Brașov s.a.

Arhitectura gotică.
Arhitectura gotică reprezintă unul din stilurile arhitecturale
asociate cu catedralele, precum și cu alte biserici din aproape toată
Europa în timpul perioadei medievale, începând cu secolul al XII-lea și
încheind cu anii 1500. Ca o situare mai exactă în timp și spațiu, cele
mai importante opere arhitecturale gotice acoperă perioada 1140 -
1500, fiind construite din România pâna în Portugalia și din Slovenia
până în Norvegia, Suedia și Finlanda. A fost precedată de arhitectura
romanică și a fost succedată de arhitectura renascentistă, o
transformare a stilului romanic, odată cu Renasterea, începută în
Florența secolului al XV-lea.
Două dintre elementele caracteristice ale arhitecturii gotice sunt bolta
în arc frânt, sau ogiva, care este de fapt o intersectie longitudinală a
două bolte clasice ale stilului romanic, și arcul de susținere al ogivei,
așa numitul arc butant. Un al treilea element definitoriu, care apare la
multe clădiri gotice, nefiind însă omniprezent, este rozetă, prezentă atât
în basoreliefuri cât și în alte forme ornamentale.
Stilul gotic este o transformare a stilului romanic, apărut
din necesitatea de da o altă dimensiune verticală clădirilor. Goticul
flamboaiant, adică goticul târziu, a fost fază de apogeu artistic a
goticului care s-a remarcat prin exagerarea abundenței detaliilor, în
parte pentru a diminua greutatea pe care clădirile gotice o impuneau,
respectiv pentru a încerca o salvare a stilului.
În Anglia, la începutul secolului al 19-lea, goticul
cunoaște o re-evaluare și o nouă recunoaștere, de fapt o "renaștere"
denumită gotic renăscut (conform termenului original folosit în engleză,
Gothic Revival architecture) sau neo-gotic, producând clădiri
memorabile, dintre care Palatul Westminster, care a fost total refăcut
după devastatorul incendiu din 1834, este un exemplu memorabil de
gothic revival. Mai târziu, la sfârșitul aceluiași secol și începutul
secolului 20, arhitectura gotică are o ultimă "tresărire de orgoliu",
producând opere durabile, în stilul numit deja atunci neo-gotic, în locuri
foarte diferite ale lumii, așa cum ar fi Canada, Filipine, Germania, India,
Norvegia, România, Statele Unite ale Americii și Ungaria.

Europa Gotică.
Europa gotică – Înmulțirea rapidă a populației a dus la mărirea
suprafețelor cultivate și la creșterea numărului de așezări urbane,
acestea având drept rezultat general o creștere economică fără
precedent în Europa după căderea Imperiului roman. Lipsit de
putere, statul medieval a lăsat biserica să profite, sporindu-și
autoritatea.
Consolidarea in timp a pozitiilor conducatorilor bisericii
catolice a dus la un program de reinnoire in trei directii esentiale:
refacerea materiala, acolo unde atacurile populatiilor migratoare
produsesera mari distrugeri, purificarea morala, condamnarea
practicilor care au compromis clerul, precum si a abuzurilor
seniorilor laici si eclesiastici; consolidarea doctrinara prin
reintoarcerea la meditatie si viata ascetica, departe de lume.
Manastirea de la Cluny si ordinul care I-a purtat numele au proliferat
in peste 1000 de abatii si s-a bucurat de un mare prestigiu in lumea
crestina in secolele XI – XII.

Catedrala Evanghelică din Sibiu.

 Biserica Evanghelică este una dintre cele mai frumoase
și impresionante clădiri gotice din Transilvania. A fost ridicată în
1520 pe locul unde exista o veche bazilică romanică încă din secolul
12. În fața bisericii se găsește statuia episcopului Georg Daniel
Teutsch (1817-1893) ridicată în 1899. Interiorul bisericii este în stil
gotic, cu bolți arcuite și pietre funerare pe pereții din nord.

Descriere.
Clădirea este dominată de turnul pe 7 nivele cu cele patru turnulețe pe
colțuri, semn că orașul avea drept de condamnare (ius gladii, literal
"dreptul sabiei"). Turnul catedralei, cu o înălțime de 73,34 m, este unul
dintre cele mai înalte din Transilvania. Corul catedralei este la balcon
pe latura de sud și cuprinde o orgă în stil baroc realizată de un meșter
slovac în 1671 care a înlocuit prima orgă adusă la Sibiu în 1585. În 1914
a fost instalată marea orgă al bisericii, cea mai mare orgă din sud-estul
Europei, iar în 1997 a fost complet renovată.

Biserica este un amplu edificiu în stil gotic, cu planul format dintr-un

cor poligonal compus din trei travee, flancat la nord de o sacristie ;
urmează spre vest un transept, apoi nava centrală și cele două laterale;
în vest a fost construit turnul masiv, înglobat în cele din urmă într-un
nartex format, la rândul său, din trei nave.

Istoric
Partea cea mai veche a edificiului, așa cum reiese și dintr-un document
din 1371, era corul, dar foarte probabil se definitivase și planul bazilical
al bisericii, inclusiv transeptul. Tot atunci începuse construcția turnului,
ridicat doar până la înălțimea etajelor inferioare. În acel moment,
biserica cu hramul Sf. Maria se prezenta ca o bazilică gotică cu transept
și sacristie, navele laterale având doar jumătate din lățimea navei
principale.

După câteva decenii în care, din motive mai puțin cunoscute,

activitatea de pe șantierul bisericii fusese întreruptă, după 1424 au fost
reluate lucrările. În această etapă au fost înălțați pereții navei centrale
cu 2,60 metri, iar navele laterale au fost lărgite. Traveele
dreptunghiulare ale navei au primit bolți în cruce pe ogive, ca și cele
ale colateralelor, unde au fost refolosite vechile chei de boltă. În 1448 a
început amplificarea spre vest a bisericii, prin construcția nartexului
amintit mai sus, care a primit denumirea cunoscută azi - ferula.

Aspectul bisericii a fost modificat pe latura sudică după 1474, când s-a
hotărât transformarea bazilicii într-o biserică-hală. S-a supraînălțat astfel
peretele exterior sudic, iar în interior, prin transformarea structurii
zidului, s-a format o tribună laterală prevăzută cu boltă stelată. Tribuna a
fost prelungită și deasupra navei sudice a ferulei, precum și deasupra
transeptului, dar aici a fost apoi înlăturată. În 1494 a fost terminat
turnul bisericii, supraînălțat cu încă două etaje. Alte lucrări mai puțin
ample au constat din construirea celor două pridvoare situate pe
laturile de sud și nord, ambele adăpostind câte un portal cu
ancadramente gotice bogat profilate. Deasupra portalului sudic a fost
construită o capelă, iar în 1520 a fost ridicat turnulețul cu scara
spiralată de pe aceeași fațadă, încheindu-se definitiv lucrările.

Exteriorul.
În exterior rețin atenția cele două ancadramente de portal
plasate în interiorul pridvoarelor de sud și nord. Portalul
sudic este mai vechi, fiind executat în 1457. În nord,
pietrarul Nicolaus a terminat pridvorul în anul 1509, după
modelul celui din sud.

În nord-estul monumentului se află ușa de acces la sacristie, care

deasupra cadrului cu baghete încrucișate are încastrat în zidărie un
detaliu al unei uși în stil renascentist, provenit foarte probabil din casa
comitelui Albert Huet, blazonul său fiind datat în 1595.

Pe fațada din sud a corului, deasupra unei uși gotice, este încastrat un
relief cu tema Rugaciunea pe Muntele Măslinilor. Deși lucrarea a
suportat intervenții ulterioare destul de radicale, se recunoaște scena
în care Isus, într-un peisaj arid, este îngenuncheat în fața potirului.
Relieful este atribuit unui atelier local inspirat din sculptura gotică
central-europeană din ultimul sfert al secolului al XV-lea.

Interiorul.

În interior, în colaterala nordică, ogivele se sprijină pe console

cu motive vegetale, una dintre ele fiind decorată cu o mască umană. Pe
cheile de boltă sunt reprezentați Maria și Isus, apoi simbolurile
evangheliștilor Luca și Marcu. Elemente sculpturale mai deosebite
întâlnim și în nava laterală de sud. Aici cheile de boltă cu decor figurativ
sunt cele cu imaginea lui Isus Cristos, a mielului cu stindardul Agnus
Dei și a lui Isus Cristos cu cartea în mână. Menționăm de asemenea
cheia de boltă cu reprezentarea episcopului Wolfgang aflată în ferulă.

Pe peretele de nord al corului se află o frumoasă frescă reprezentând

Răstignirea, încadrată de un decor arhitectural în care sunt plasate o
serie de personaje biblice și istorice. Pictura este executată de pictorul
Johannes de Rosenau în 1445, presupus a fi originar din Austria. În mod
cert, maniera sa de a picta poartă amprente specifice locului său de
origine, iar din punct de vedere iconografic se pot sesiza și influențe
italiene. Pictura a fost restaurată de pictorul restaurator Liviu Ciungan
în anii 1989-1990.

Deosebit de valoros și bogat este inventarul bisericii. Chiar dacă o serie

de vase de cult din argint aurit, opere ale unor vestiți meșteri sibieni,
precum Sebastian Hann, nu sunt accesibile publicului, alte piese de
mare valoare pot fi admirate în biserică.
Ferula.

Ferula a fost despărțită de corpul central al bisericii în 1853 pentru a fi

un loc pentru ceremonii mai intime.În Ferulă există o galerie de 67 de
lespezi funerare, unice în România.

Până spre mijlocul sec. XVIII personalitățile marcante ale orașului erau
îngropate în biserică. Acest obicei a fost interzis în 1796 singura
excepție fiind a baronului Samuel von Brukenthal. Cele mai vechi
lespezi sunt ale lui Georg Hecht (1496) și Nicolaus Proll (1499), urmate
de Mihnea Vodă cel Rău (1510) ucis în fața bisericii.

În ferulă se mai pastrează vechiul amvon de piatră din 1520 realizat de

Andreas Lapicida, o cristelniță de marmură din sec. XVII, altarul de la
Dobârca, precum și alte obiecte bisericești.