EXPRIMAREA ÎNVĂȚĂTURII CREȘTINE

ARHITECTURALE REPREZENTATIVE
(ÎN LUME $1 ÎN TARĂ)
i ——————
i
i
UnOdată
posibil pretext pentru discuție
cu dezvoltarea și răspândirea creștinismului pe întreg pământul,
j s-a dezvoltat și arhitectura lăcașurilor de cult.
în decursul timpului, au apărut mai multe stiluri arhitecturale, dintre i care
cele mai cunoscute, pe plan internațional, sunt: bizantin, romanic, gotic ' și
renascentist. La noi în țară, aceste stiluri, primind unele influențe regionale, 1 au dat
naștere la: stilul moldovenesc, stilul muntenesc, brâncovenesc, dar și i stilul
inconfundabil al vestitelor biserici de lemn, predominante în { Transilvania.
i
] Stiluri arhitecturale reprezentative în lume
i
i Biserica Sfânta Sofia, Constantinopol
i Stilul bizantin este stilul oficial al bisericilor ortodoxe. El a luat naștere în
cursul secolelor IV-V, prin modificarea
! tipului basilical al primelor construcții creștine, care va primi anumite influențe orientale.
Prima perioadă de mare înflorire este epoca împăratului Justinian și a urmașilor acestuia, adică secolele VI-VII. Apoi, în i
timpul perioadei iconoclaste (lupta împotiva sfintelor icoane), adică secolele VIII-IX, urmează o perioadă de decadență, pentru J ca apoi,
până în secolul al XII-lea, să înceapă o nouă perioadă de înflorire. Istoricii artei vorbesc de secolul al XI-lea ca fiind ] vârsta de aur a
acestui stil. Acum, arhitectura bizantină se răspândește peste tot în Răsărit, dar și în Apus, în Italia. Prima i jumătate a secolului al XlII-
lea, din cauza Cruciadelor, va provoca o altă decadență, urmată de ultima renaștere, care va dura i până la căderea Constantinopolului în
mâinile turcilor. Din acest moment, arhitectura bizantină nu va mai fi la fel unitară, ci va 1 primi unele modificări, adaptări locale, luând
naștere astfel noi și noi tipuri bizantine.
i Arhitecturii bizantine îi sunt specifice mai multe elemente: folosirea arcului semicircular sprijinit pe coloane prin
] intermediul capitelurilor, cupola cu bază rotundă, situată central (deasupra naosului) sprijinită pe stâlpi, prin pandantivi.
i Planul bisericilor de stil bizantin este cruciform (cu diferite variante: cruce greacă, treflă, tricone), interiorul fiind
i împărțit transversal în trei părți (altar, naos și pronaos). Altarul este despărțit de naos prin iconostas. Absidele sunt extinse și : la
pereții laterali ai bisericii, iar acoperișul nu este plat, ci rotund. Prezintă o cupolă centrală deasupra naosului (cum e cazul i Catedralei
Sfânta Sofia) sau mai multe turle (una, trei, cinci). Materialul de construcție preferat este cărămida, uneori în i alternanță cu piatra.
în interior, spre deosebire de exterior, care este sobru și simplu, se găsesc elemente decorative diverse. Ornamentația i este
bogată, realizată prin pictură în frescă și mozaicuri. Sculptura este prezentă la chenarele ușilor și ale ferestrelor și la ] capitelurile
coloanelor.
Biserici reprezentative: Catedrala Sfânta Sofia din vechiul Constantinopol (astăzi Istanbul, Turcia), construită de i împăratul
Justinian, în secolul al VI-lea, Sfântul Pantelimon din Tesalonic, Lavra Pecerska din Kiev, biserica mănăstirii J Hilandar din Sf. Munte
Athos.
în Apus, capodopera artei bizantine este biserica Sfântului Marcu din Veneția, Italia, construită în secolele X-XI.
i
Stilul romanic este primul v/z7 arhitectonic propriu al Apusului, formându-se în perioada domniei lui Carol cel Mare 1
(secolele VIII-IX). A fost stilul oficial al catolicismului secolelor X-XIII, el mai numindu-se și romano-bizantin sau latin. A i luat naștere
din împletirea vechii arte romane cu cultura națională a popoarelor germanice stabilite în Apus, dar și cu influențe [ de origine orientală.
i Locul de naștere al stilului romanic este Franța și nordul Italiei, Lombardia (regiune din nordul Italiei — secolele VIII-
] IX), de aici răspândindu-se în toate țările catolice. Apogeul arhitecturii romanice se atinge în secolele XI-XII, urmând ca din ' secolul al
XlII-lea să fie înlocuit de stilul gotic.
i Construcțiile romane impresionează prin aspectul masiv, dat de structura lor de rezistență, precum și de materialele de
! construcție folosite. Pentru a susține zidurile imense (care ajungeau și până la doi metri lățime) erau construiți la exterior [
contraforți.
i Planul bisericilor romanice este foarte variat: cel în formă de cruce latină fiind cel mai des întâlnit. Ele au o navă
J centrală și două sau patru nave laterale care sunt despărțite de șiruri de coloane legate între ele prin arcuri semicirculare.
1
Perpendicular pe nava centrală se adaugă transeptul (navă transversală plasată în fața absidei altarului) ca și brațul scurt al i crucii
latine.
De obicei, partea de vest a clădirilor este precedată de o curte, iar intrarea în biserici se face prin multe trepte. Tot în i partea
de vest se află și turnurile, de obicei pătrate, unul din ele fiind de fapt clopotnița. In arhitectura romanică predomină i sculptura
decorativă mai mult decât la stilul bizantin, arcul rotund, cartea de vizită a acestei arhitecturi și vitraliile. ! Materialul de construcție
predominant îl constituie piatra, fațada nefiind tencuită.

4
4
 Biserici reprezentative: Catedrala „Aix-la-Chapelle” din Franța, catedrala din Canterbury, Anglia, cea din Worms, Germania,
Biserica Sfântului Mormânt al Mântuitorului din Ierusalim, catedrala romano-catolică din Alba-lulia.

Stilul gotic sau cel al arcului ascuțit este o transformare a celui romanic și a apărut în Franța, maturizăndu-se însă în Germania.
A luat naștere în a doua jumătate a secolului al XII-lea sub influența Cruciadelor, a scolasticii și a misticismului religios. Arhitectura
gotică a fost creată de meșteri și artiști laici, cu concursul material și moral al mulțimilor de credincioși, dar inspirată și patronată de
clerul Bisericii. Apogeul a fost atins în secolul al XIV-lea, decăzând în următorul, când apare arta Renașterii.
Arhitecții goticului au folosit două tehnici noi: ogiva și arcul butant (sistem de sprijin exterior care pleacă de la descărcările
bolților navei centrale la contraforți).
Planul predominant al bisericilor este cruciform, edificiile sunt de dimensiuni mărețe, zidurile subțiri și înalte, susținute de
contraforți. Specifice stilului gotic sunt arcul frânt, bolta ogivală, sprijinită pe nervuri, dar și fațadele cu rozete uriașe de piatră și
portaluri impunătoare împodobite cu sculpturi și statui. Bolțile se termină în unghiuri ascuțite sub formă de săgeată, iar ferestrele sunt
numeroase, înalte și largi, pline de vitralii. Una dintre gloriile catedralelor gotice este turnul de înălțime amețitoare, al cărui vârf
împunge bolta cerească.
Interiorul e împărțit în trei sau cinci nave longitudinale, una principală și două sau patru laterale, delimitate prin șiruri de
coloane înalte și puternice. Pictura este puțin întrebuințată, predominând, mai ales la exterior, sculptura statuară (statui înalte,
alungite, armonizate cu tendința verticală a ansamblului). Un alt element caracteristic stilului gotic este rozasa (fereastră rotundă),
care mărește luminozitatea în interior și înfrumusețează fațada exterioară.
Biserici reprezentative: Catedrala Notre-Dame din Paris, Franța, reprezentativă pentru acest stil, catedrala din Koln, Germania,
cea din Lausanne, Elveția, catedrala din Milano, Italia, una dintre cele mai mari biserici din lume, Biserica „Neagră” din Brașov.

Stilul Renascentist a apărut în Italia, în secolele XV-XVI, influențat fiind de renașterea literară și filosofică, de studiul minuțios
al vechii arte greco-romane, de sprijinul acordat artiștilor, tipărirea și publicarea operelor clasice despre arta antică. Acest stil s-a vrut o
întoarcere la vechea artă greco-romană. Apogeul său a fost secolul al XVI-lea, pentru că în următorul va decădea, apărând diverse stiluri
derivate din el.
în construcția bisericilor, planul este foarte variat: circular, dreptunghiular, cruciform. Punctul de plecare al arhitecturii
renascentiste a fost basilica cu trei nave, cu cele laterale boltite și cu o cupolă centrală, care acum va fi de mari dimensiuni, susținută
de întreaga substructură. La exterior, se va întrebuința marmura sau faianța, cu care sunt acoperite fațadele zidurilor. La fațada
principală predomină turnul central. O caracteristică este întrebuințarea la scară largă a picturii, ca mijloc decorativ pentru
înfrumusețarea interiorului, pictură laicizată, în care se vor întâlni diferite figuri mitologice sau chipuri umane robuste, uneori nude,
care scot în evidență frumusețea trupească.
Biserici reprezentative: „Sfântul Petru” din Roma, Italia, „Sf. Ludovic” din Versailles, Franța, „Sf. Mihail” din Munchen,
Germania, Sf. Isaac din Petersburg, Rusia.

Reflectează
• Arta creștină nu ne lasă în această lume, în frumusețea realizată și finită. Ci ne poartă într-o altă lume, către o frumusețe al altui
tărâm, dincolo de limite. (Nicolae Berdiaev, Sensul creației)

Aplicații
S încadrați bisericile din imagini într-unul din stilurile studiate.

Lavra Pecerska, Kiev Biserica Sfântul Petru, Roma

 Catedrala din Canterbury Catedrala Notre Dame, Paris

[■] Pentru fiecare dintre stilurile studiate (și recunoscute în imagini), formulează trei enunțuri care să pună în evidență trăsăturile de
bază ale acestuia.
a___________________________________________________________________________________________________________

[S] Individual sau în grup, alcătuiri mape documentare care să cuprindă opinii reprezentative, texte semnificative, ilustrații etc.,
specifice fiecărui stil studiat.

[■j Construiește expresii metaforice care să surprindă frumusețea stilurilor arhitecturale studiate.

gj Analizează relația dintre spiritualitatea creștină și estetic în arta bisericească a locașurilor de cult, plecând de la afirmația: Arta, în
sensul ei înalt, nu este o imitație a naturii, fiindcă nu urmărește să ne reamintească natura așa cum este ea. Scopul ei este revelația în
forme sensibile a tainelor de sus. (Nichifor Crainic, Nostalgia paradisului)

[■] Construcțiile modeme au preluat elementele specifice arhitecturii bisericești? Prezintă un astfel de caz.

[ Stiluri arhitecturale reprezentative în țară

*
Fiecare dintre provinciile românești istorice își are istoria sa care își va pune amprenta asupra arhitecturii religioase.
t
1
Tara Românească
I’ /V
i In Țara Românească, până în secolul al XVI-lea, stilul oficial a fost cel bizantin-, biserica Sfântul Nicolae Domnesc din
j Curtea de Argeș. începând cu secolul al XIV-lea, se vor produce schimbări în stilul bizantin, datorate influențelor sârbești și i bulgare,
născându-se astfel stilul sârbo-bizantin (mănăstirile Cotmeana, Tismana), care se caracterizează prin formele mai i înalte și prin
decorarea fațadelor.

4
 De asemenea, influențele orientale, venite mai ales de la turci, au dat naștere la două capodopere: mănăstirea Dealu și Curtea de
r
Argeș.
i O ultimă influență bizantină s-a exercitat prin arhitectura din Sfântul Munte Athos,
i
i generând monumente precum biserica mănăstirii Snagov.
ii începând cu secolul al XVI-lea, apare stilul vechi românesc sau muntenesc. Cele mai
ii
i cunoscute biserici sunt: mănăstirea Cozia, biserica Mihai-Vodă din București și catedrala
i
i Patriarhală.
i Sub domnia lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714) se desăvârșește stilul brâncovenesc,
i
i care este de fapt maturizarea celui muntenesc. în secolul al XVlII-lea, stilul brâncovenesc a
i
i devenit unul național, fiind adoptat în toată Țara Românească, ajungând chiar până în
i iTransilvania.
i
I Exemple de biserici: mănăstirea Hurezi, bisericile Sfântul Gheorghe-Nou și Stavropoleos
I
din București, mănăstirea Sâmbăta de Sus.
i începând cu domniile fanariote și până în secolul al XlX-lea, se produce un declin al
i i arhitecturii bisericești, care a dus la dispariția stilurilor românești. De-abia în secolul al XX-lea Mănăstirea Curtea de Argeș
i
renaște stilul bizantino-român și muntenesc.
Caracteristicile stilului sunt planul treflat de tip sârbesc, pronaos și naos cu turlă, despărțite între ele prin zid sau coloane,
i
i întrebuințarea exclusivă a cărămizii, iar exteriorul este format din cărămizi orizontale tencuite și netencuite, ce alternează, întreaga
biserică fiind încinsă de un brâu median.
i Stilul brâncovenesc: planul treflat, turnul-clopotniță construit deasupra pronaosului, pridvorul deschis, susținut pe coloane, dar
și printr-o frumoasă podoabă sculpturală, influențată de Renaștere. Arhitectura brâncovenească prelucrează artistic lemnul
(catapetesme, tronuri domnești sau arhierești) și folosește motivele vegetale: vrejul, strugurii, floarea soarelui.

Moldova
i Arhitectura din Moldova a avut la bază arta meșteșugarilor locali, adică bisericuțele de lemn care au precedat pe cele de piatră și
i
i zid. Acestea au primit influențe romanice, gotice, dar mai ales bizantine, manifestate în
i
i
planul treflat sau drept al bisericilor, în sistemul de acoperire prin bolți, prin contraforții
i ce sprijină zidurile, tendința de înălțare a bisericilor și apariția sculpturii. Astfel, cele mai

vechi biserici moldovenești de zid sunt Sfântul Nicolae din Rădăuți, care a îmbinat cele
i
i
trei stiluri și Sfânta Treime din Șiret, prototip al bisericilor de mai târziu.
i în epoca lui Ștefan cel Mare se formează și se maturizează stilul moldovenesc,
distingându-se prin sistemul propriu al supraînălțării turlelor, în interior prin
suprapunerea arcurilor în diagonală, iar în exterior prin bazele stelate, prin bogatul decor
extern al fațadelor, prin utilizarea artistică a pietrei, a cărămizii și a ceramicii. în această
i perioadă apar pridvorul închis și, sporadic, gropnița așezată între pronaos și naos.
Sub Petru Rareș, stilul moldovenesc atinge apogeul. Acum se generalizează
i
i gropnița și se adaugă tainița (ascunzătoarea tezaurului). Apar și elemente noi: pridvorul
i deschis, pictura exterioară și zidurile de apărare mai mari și mai groase. Biserica Sfântul Nicolae, Rădăuți
i
i Odată cu domnia lui Vasile Lupu, arhitectura moldovenească atinge ultima
i
i perioadă de înflorire. Acum pătrund elemente de origine orientală, caracterizate prin elementele de decor sculptural exterior al
i bisericilor.
i
Stilul moldovenesc decade începând cu a doua jumătate a secolului al XVlI-lea. El va primi noi influențe, primele venite din Țara
i Românească. De aceea, bisericile zidite de acum înainte (Aroneanu, Bamovschi din Iași și mănăstirea Secu) vor înlocui zidul despărțitor
i
i dintre pronaos și naos cu o arcadă sprijinită pe doi stâlpi, vor mări numărul ferestrelor și vor lărgi pridvorul. Alte influențe vor fi cele din
i
i Apus, cu motive neoclasice, care vor decora exteriorul: mănăstirea Golia și vechea Catedrală Mitropolitană din Iași.
i Ultimul monument de seamă al arhitecturii moldovene îl constituie mănăstirea Frumoasa din Iași. Ca și în Țara Românească, de-
i abia în secolul al XX-lea renaște stilul bizantino-român ori cel moldovenesc.
i
i Bisericile reprezentative din timpul lui Ștefan cel Mare: mănăstirea Putna, mănăstirea Neamț, mănăstirea Voroneț, mănăstirea
i
Dobrovăț din Iași, biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău.
i Bisericile semnificative din timpul Iui Vasile Lupu: Sfinții Trei Ierarhi și Cetățuia din Iași, Dragomima din județul Suceava.
i
i
i
i
i Transilvania
i în Transilvania nu s-a putut dezvolta o arhitectură specifică. Bisericile construite aici au fie stilul
i
i bizantin, fie pe cel romanic sau gotic, materialul folosit cel mai des fiind piatra. Cele mai vechi astfel de
i
i biserici sunt: Prislop, Densuș, Strei-Sângeorgiu, Râmeț, precum și catedrala romano-catolică din Alba Iulia.
i Dar lăcașurile reprezentative ale Transilvaniei sunt vestitele biserici de lemn din Maramureș și
i Crișana. Acestea sunt inspirate de casele țărănești, atât ca metodă de construcție, cât și ca formă și decorație.
i
i Construite de obicei pe coline, bisericile de lemn se ridică pe o temelie din pietre sau pe tălpi
r Biserici de lemn se întâlnesc în toate provinciile românești, dar specific celor transilvănene este
i
i turnul-clopotniță i ridicat peste pronaos, de o înălțime considerabilă în raport cu restul edificiului. Acoperișul
i
este aplecat în pantă până ' aproape de pământ, iar pridvorul este deschis și prevăzut cu stâlpi de susținere și
i balustradă.
i1
i Ele sunt ornamentate cu motive de sorginte populară: motivul solar, pomul vieții, roza vânturilor, cu
i
i TI 7 7.7 Mănăstirea Bârsana
groase din lemn durabil.
4
7
 forme geometrice,
i frânghia răsucită, sau motive împrumutate din arta bisericilor de piatră: frunza de vie, frunza și vrejid de acant și laleaua ș.a.
Bisericile de lemn sunt considerate monumente de excepție ale artei și arhitecturii noastre populare românești.

Reflectează

• Puțină lume ajunsă în proximitatea vreunei biserici din nordul Moldovei reușește să-și stăpânească perplexitatea; o perplexitate
vie, penetrantă și genuină, pe care contemplarea celorlalte biserici din vremea lui Petru Rareș nu va face decât să o confirme
definitiv.
Un lucru este sigur: înaintea oricăror alți stimuli intelectuali, ceea ce-l face pe călător să rămână dinaintea lor complet
interzis este imaginea, aproape neverosimilă, a bisericii pictate în întregime pe dinafară. Volumul ei, acoperit pe toate fețele cu
chipuri de sfinți și cu o puzderie de scene multicolore, întocmai ca și interiorul lăcașului, nu-ți dă senzația că te-ai afla dinaintea unui
edificiu, a unei arhitecturi, ci, mai curând, în preajma unui uriaș obiect mărit la scară, împodobit mirific.
Șocul vizual îl produce, desigur, cutezanța ctitorilor de a îmbrăca complet cu fresce zidurile exterioare ale bisericii.
Exceptând învelitoarea, cele câteva ogive și soclul de piatră, toată suprafața zidurilor este umplută fără rest numai cu icoane în
frescă, zugrăvite unele lângă altele, „intensiv”, iar pe alocuri chiar înghesuite unele într-altele. Este evident că autorul medieval a
considerat că tot zidul merită icoana, că toată întinderea lui, fără discriminare, este aptă iconic sau manifestă vocație iconică,
inclusiv ungherele mai smerite, cu vizibilitate ingrată, de sub streșini, sau suprafețele ascunse de profunzimea și grosimea
contraforților, ca să nu mai vorbim de cele foarte îndepărtate, din înaltul turlelor. Nicăieri nu există loc liber, pauză sau interval.
(Sorin Dumitrescu, Chivotele ecumenice ale lui Petru Rareș și modelul lor ceresc)

Aplicații
[■] Descrie stilurile arhitecturale românești exemplificând, pe imagine, caracteristicile definitorii ale acestora.

[■] Analizează modalitățile prin care istoria și spiritualitatea poporului român s-au impregnat pe arta bisericească, pornind de la
următorul citat: Poporul acesta nici nu ar iubi biserica lui așa de mult dacă nu s-ar recunoaște pe dânsul în ceea ce se găsește acolo.
(Nicolae Iorga, Icoana românească)

S Prezintă biserica din parohie, sau o biserică reprezentativă din localitate, luând în considerare și următorul plan:
- stilul arhitectonic în care se încadrează;
- elemente de arhitectură;
- planul bisericii;
- elemente decorative interioare și exterioare;
- perioada în care a fost construită;
- materiale de construcție folosite;
- pictura interioară și exterioară;
- alte elemente pe care tu le consideri importante.

NOTITE 9