Stilul Bazilical

Este cel dintai stil in care s-au construit bisericile crestine, atat in Rasarit, cat si in Apus.
Initial bazilicile au fost niste cladiri care se gaseau in marile orase si in care se ranzactionau
afaceri sau se foloseau ca Sali de judecata. Ulterior ele au fost date de imparati Bisericii
pentru a le folosi ca locas de cult.

Elemente specifice
- Predominarea liniei drepte
- Planul general dreptunghiular
- Corpul principal împărţit în mai multe nave delimitate prin coloane
- Acoperiş plat

Basilicile erau in general constructii simple (in care predomina linia dreapta), de stil clasic,
bine luminate, cu ferestre numeroase si largi, taiate in peretele fatadei si in peretii laterali,
ferestre care dadeau lumina multa interiorului. Plafonul era drept din panouri de lemn, fara
nici un decor sau ornament, servind numai ca sa ascunda scheletul acoperisului.

Predomina pana in secolele VIII – IX cu exceptia unor regiuni ca: Italia, Spania, Lombardia,
si sudul Frantei.

Biserica Reprezentativa: Sfanta Prassedea din Roma

O astfel de bazilica se afla la Constantinopol datand inca din anul 500 d.Hr.

Stilul Bizantin

Se dezvolta din Stilul Bazilical.

Stilului bizantin îi sunt specifice elementele:
- folosirea arcului semicircular sprijinit pe coloane, cu ajutorul capitelelor;
- cupola cu baza rotunda situata central, deasupra naosului, sprijinita pe stalpi, folosindu-
se pandantivii.
- Aspectul exterior este simplu, sobru.
Ca material de constructie se folosea caramida, uneori in alternanta cu piatra.
Planul bisericii este cruciform.
Biserica este impartita transversal in trei parti principale: pronaos, naos si altar, absidele
fiind extinse la peretii laterali ai bisericii. Altarul este despartit de naos
prin catapeteasma/iconostas.
(Planul Bisericii din Betleem)

Elementele decorative sunt variate. Ornamentia interioara este foarte bogata,

constituita din pictura in fresca si mozaicuri.
Sculptura apare doar la chenarele usilor, la cele ale ferestrelor si la capitelurile
coloanelor.

Epoca de varf a dezvoltarii stilului bizantin este secolul VI, in timpul imparatului
Justinian cand s-a construit Catedrala Sf. Sofia din Constantinopol. Stilul bizantin s-a
extins in toata Europa.

Cel mai cunoscut edificiu in stil bizantin din Europa deVest este Biserica San Vitale
din Ravenna avand forma aproape rotunda spre exterior.

Stilul Romanic

Aparuta mai intai in Franta si in Nordul Italiei (Lombardia) in sec. X, arta romanica s-
a dezvoltat pana in sec. XIII devenind arta oficiala a ritului catolic.

Arta romanica a combinat traditia artei galo-romane si bizantine cu elementele artei

populare din teritoriile in care s-au dezvoltat.

Denumirea de arta romanica vine de la numeroasele elemente preluate din costructiile

romane.

Caracteristice pentru arta romanica sunt castelele si manastirile catolice, impresionante

prin masivitate si prin plasarea in locuri izolate.

Un alt element specific artei romanice este integrarea in capiteluri a scenelor cu figuri
si ornamente. Materialul de constructie este mai ales piatra (mai putin caramida si lemnul).

Planul cel mai des intalnit este cel cruciform.

Bisericile erau impartite in trei nave: nava centrala si doua nave laterale, prin stalpi sau
prin coloane unite deasupra prin arcuri rotunde. Pe aceste arcuri se sprijina bolta de piatra,
de obicei semicirculara.
 Elementele decorative
Aceste elemente sunt reprezentate de:
- arcul semicircular folosit la portal si la ferestrele numeroase si mari,
- vitraliile
- pictura interioara reprezentand personaje puternic conturate si stilizate accentuat,
- sculptura utilizata in special sub forma figurativa
O noutate in arhitectura romanica a constat in introducerea turnurilor clopotnita la
biserici.

Constructii reprezentative ale stilului romanic

Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim.

Stilul gotic

Arta gotica a aparut la jumatatea sec. XII in Franta raspandidu-se ulterior in toata
Europa Apuseana. Denumirea de arta gotica a fost data de sculptorii si pictorii Renasterii,
care considerau ,,barbare’’ formele acestei arte. Primele constructii in arhitectura gotica au
fost catedralele, ridicate in centrul oraselor ca emblema a autonomiei locuitorilor acestora.

Spre deosebire de edificiile romanice, monumentele gotice sunt inalte, zvelte, mult
alungite, de dimensiuni mari, aparent fragile, bogat impodobite. Zidurile inalte si subtiri sunt
sprijinite de contraforti, fie direct, fie cu ajutorul arcelor butante.

Planul bisericilor este cu transept scurt, cor amplu. Interiorul este impartit in mai
multe nave longitudinale delimitate prin coloane inalte si puternice. Portalurile sunt
impodobite cu sculpturi si cu statui. Bolta se sprijina pe doua ogive diagonale de sustinere,
care se incruciseaza in punctul cheie al boltii. Acoperisul are unul sau mai multe turnuri
inalte,ascutite, terminate de obicei cu o sageata.

Elementele decorative ale bisericilor in stil gotic sunt: arcul frant ce incadreaza
ferestrele, numeroase, mari si inalte, cu vitralii inglobate, terminate in forma de flacara. In
bisericile gotice vitraliile au inlocuit pictura. Un alt element characteristic stilului gotic
este rozeta - fereastra rotunda, ce mareste lumiozitatea spatiului interior si infrumuseteaza
fatada exterioara.

Sculptura este utilizata atat in interior, cat si in exterior. Spre deosebire de stilul
romanic, cele mai multe ornamente gotice au fost inspirate din natura. Statuile gotice sunt
inalte, alungite si se armonizeaza cu liniile verticale ale cladirii.

Multe dintre catedralele construite in stil gotic sunt inchinate Sfintei Fecioare Maria:
Notre Dame din Paris, Reims, Amiens. Alte constructii impresionante sunt Domul din
Milano, Domul din Viena, Catedrala Sagrada Familia din Barcelona

Stilul moldovenesc s-a dezvoltat în arta românească în timpul domniei

Dreptcredinciosului Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt (sec. XV-XVI). Acesta s-a caracterizat
prin
- inovaţii la sistemul de susţinere a cupolei,
- supraînălţarea bolţilor în interior prin suprapunerea arcurilor încrucişate (în
diagonală),
- bazele stelate de la exterior,
- bogatul decor al faţadelor împărţite orizontal în registre şi divizate vertical în panouri
dreptunghiulare, cele din partea superioară terminându-se uneori printr-un segment de cerc.
Deasupra panourilor registrului superior se găsesc ocniţele. Pardoseala este făcută din
dale pătrate de piatră sau marmură ori din cărămizi aranjate în motive decorative. La unele
mănăstiri apare pridvorul închis spre vest şi gropniţa. Reprezentative pentru stilul
moldovenesc sunt mănăstirile Putna, Voroneţ, Neamţ.
Stilul arhitectural moldovenesc s-a dezvoltat în cursul secolului al XVI-lea, atingând
apogeul în timpul domniei lui Petru Rareş. Ca şi în perioada anterioară, s-au construit
mănăstiri fortificate, cu turnuri de apărare la colţuri sau la intrare. În construcţia bisericilor au
apărut elemente noi:
 ziduri mai zvelte,
 pridvorul deschis la faţada dinspre vest,
 pictura exterioară
 decorul sculptural exterior.
 Mănăstirile reprezentative din acest secol sunt: Humor,Moldoviţa,Suceviţa, Probota.
Ultima epocă de înflorire a stilului moldovenesc este începutul secolului al XVII-lea,
în special în timpul domniei lui Vasile Lupu.
În această perioadă apare influenţa artei orientale, concretizată în elementele de decor
exterior. Mănăstirile construite acum - Dragomirna, ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca
şi Mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi din laşi, ctitoria lui Vasile Lupu - au pereţii exteriori
acoperiţi cu sculptură în piatră sub formă de benzi decorative cu motive geometrice.
Începând cu a doua jumătate a secolului al XVII-lea, se poate vorbi despre declinul
stilului moldovenesc. Acest fapt a fost determinat de influenţele venite din Ţara Românească -
înlocuirea zidului despărţitor dintre pronaos şi naos cu trei arcade sprijinite pe doi stâlpi,
lărgirea pridvorului şi creşterea numărului ferestrelor - şi de cele venite din Apus, prin Polonia
- motive arhitecturale baroce şi neoclasice.

În Ţara Românească s-a dezvoltat, începând cu secolul al XVI-lea, stilul vechi românesc
sau stilul muntenesc
 Construite în general în plan treflat, bisericile au dimensiuni mici şi proporţii
armonioase. Pronaosul este despărţit de naos printr-un zid cu uşă sau prin coloane,
altarul este semicircular, simplu la început, apoi cu două absidiole laterale. Deasupra
pronaosului şi a naosului se află câte o turlă. Ca element nou apare pridvorul pe arcade
deschise, la faţada de apus.
 Decorul exterior este simplu, constituit din alternanţa fâşiilor orizontale de cărămizi
aparente cu fâşiile de cărămizi tencuite, compartimentarea în dreptunghiuri prin fâşii
de cărămizi aparente aşezate vertical din loc în loc, decorarea pereţilor exteriori cu un
brâu median cu motive decorative, care împrejmuieşte toată biserica. Reprezentative
sunt: Bolniţa Mănăstirii Cozia, Mănăstirea Mihai-Vodă din Bucureşti, Mănăstirea
Arnota, actuala Catedrală Patriarhală.
Sub domnia Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714), stilul
autohton se dezvoltă şi se maturizează, luând naştere stilul brâncovenesc.
 Monumentele brâncoveneşti au plan treflat, un turn-clopotniţă pe pronaos, pridvor
deschis în faţă, sprijinit pe coloane bogat ornamentate cu motive florale. Acest stil
arhitectonic se caracterizează prin armonia şi eleganţa proporţiilor, prin bogata
ornamentaţie exterioară a coloanelor din pridvor şi a chenarelor de la uşi şi ferestre.
 Cele mai reprezentative construcţii bisericeşti în stil brâncovenesc sunt: Mănăstirea
Hurezi, Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti (gropniţa domnească),
Mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, Biserica Stavropoleos din Bucureşti
(ctitoria arhimandritului grec loanichie).

Parte componentă a artei populare româneşti, bisericile de lemn reprezintă o sursă

importantă pentru cunoaşterea culturii Europei de Răsărit. Ele sunt expresia unei tradiţii
arhitecturale româneşti, a continuităţii artei construcţiilor în lemn.
Planul este de tip navă, similar caselor ţărăneşti, dar adaptat cerinţelor cultului creştin.
Decoraţiile exterioare ale stâlpilor de susţinere şi ale uşilor bisericii sunt identice cu cele ale
caselor.
În toate provinciile româneşti au fost construite biserici de lemn care, dincolo de
elementele comune - planul şi împărţirea interiorului -, au ca particularităţi arhitectura şi
decoraţiile specifice regiunilor, care le conferă individualitate şi originalitate.
Elementele specifice bisericilor din lemn:
 îmbinarea cu măiestrie a bârnelor masive;
 proporţionarea volumelor;
 pridvorul deschis în partea de vest, prevăzut cu stâlpi de susţinere şi cu o balustradă;
  înălţimea turnurilor, prezente mai ales în construcţia bisericilor maramureşene. în
partea inferioară a turnurilor există o secţiune pătrată care se continuă cu o galerie cu
arcade, deschisă, unde sunt aşezate clopotele. Această galerie este prevăzută cu un coif
conic sau piramidal terminat cu o săgeată. în secolul al XVIII-lea apar, ca elemente de
influenţă gotică, turnuleţele care înconjură baza săgeţii.
 acoperişurile largi, în pante repezi, aplecate până aproape de pământ, sau acoperişul
„în poală dublă", cu două rânduri de streşini, cea inferioară mai largă;
 decorurile exterioare (crucea, brâul, soarele, pomul vieţii, motivele geometrice) care
au legătură cu texte biblice;
 absenţa temeliei îngropate, fapt care face posibilă mutarea bisericilor de lemn dintr-un
loc în altul.

”E un lucru minunat că în micimea ei, Biserica este asemenea unui cuprinzător

univers......Cupola ei înălţată asemenea cercului cerurilor......Ea se odihneşte solid pe partea ei
inferioară. Arcurile ei reprezintă cele patru laturi ale lumii. Dezvoltarea spaţiului liturgic se
face după un plan vertical; aceasta este direcţia rugăciunii simbolizată de ridicarea
tămâiei.....aceasta este mişcarea mâinilor ridicate în rugăciune, mişcarea epiclezei şi a ridicării
darurilor. O biserică cu mai multe cupole e ca un candelabru arzând în flăcări.” ( Paul
Evdokimov)